O mare companie românească de energie termică și electrică a intrat în insolvență. Asigură încălzirea pentru 150.000 de locuitori

Compania de stat Electrocentrale Craiova, controlată de Ministerul Energiei a intrat în insolvență, transmite Profit.ro. Electrocentrale Craiova este producătorul de energie termică și electrică al municipiului doljean, asigură agentul termic pentru sistemul centralizat de încălzire al capitalei Olteniei, dar și aburul tehnologic pentru platforma industrială Ford Otosan. Instanța de judecată a încuviințat solicitarea proprie în acest sens a companiei. Printre creditorii Electrocentrale Craiova se numără Complexul Energetic Oltenia, Minprest Serv, Energomontaj, Socend Ind și Neoconsult Valuation. Electrocentrale Craiova asigură încălzirea și apa caldă menajeră pentru aproximativ 40.000 de apartamente (circa 150.000 de locuitori), instituții publice, școli, spitale, unități militare inclusiv cu personal NATO, agenți economici, precum și pentru Ford Otosan România SRL (abur tehnologic și încălzire). Producătorul auto are, în calitate de client, o pondere de 20% în totalul energiei termice livrate de producătorul craiovean de energie. Compania este controlată de către Ministerul Energiei, cu o participație de peste 77%, iar principalul acționar minoritar este Fondul Proprietatea (21,56%). Electrocentrale Craiova operează o termocentrală pe bază de lignit cu adaos de gaze naturale, cu putere termică instalată de peste 1.000 MW și electrică de 300 MW, fiind activă și pe piața de echilibrare a sistemului energetic național. Administrator judiciar provizoriu a fost numit acum consorțiul Infinexa Restructuring – GMC SPRL. FOTO: Facebook Recomandarea autorului: Președintele de la CFR Cluj face anunțul: „Pericol de insolvență” Industria, altădată mândrie națională, a ajuns piatra de moară a economiei. Cum, în loc să tracteze economia, sectorul industrial a pus frână Liberalizarea energiei, adevărata cauză a crizei economice. „Vaca de muls” România a îmbogățit „băieții deștepți”. Economist: Liberalizarea este o glumă bună, dar proastă
Ciprian Ciucu, noul primar al Capitalei, deja vrea să crească o taxă

Ciprian Ciucu, noul primar general ales al Capitalei, a anunțat, duminică, ce taxă locală vrea să crească. Potrivit edilul ales, sunt unele taxe locale în București care „sunt foarte mici”. „Există posibilitatea să crească niște taxe locale, care sunt foarte, foarte mici. Sunt ca și cum nu sunt. De exemplu, pentru ocuparea domeniului public dai sub un leu pe metrul pătrat. Trebuie să-l ducem la un nivel acceptabil, care să permită valorificarea lui, dar la niște prețuri care să reflecte realitatea de astăzi”, a declarat Ciprian Ciucu la Digi 24. Noul primar a mai precizat că vrea să facă și o reformă administrativă. „Dacă nu pui ordine în primărie, nu ai cum să pui ordine în oraș”, a mai precizat Ciucu. Este panică în Primăria Capitalei, după ce omul lui Ilie Bolojan a câștigat alegerile Gândul a relatat recent că este panică printre miile de angajați ai Primăriei Capitalei, după ce Ciprian Ciucu a câștigat alegerile pentru funcția de primar general. Ciucu a fost susținut de Ilie Bolojan – premierul austerității și politicianul care vrea să taie în carne vie. Surse administrative au precizat pentru Gândul că oamenii din PMB se tem pentru funcțiile lor și cred că noul edil va dori o reorganizare a Municipalității. Liderul de sindicat al PMB a declarat pentru Gândul că se așteaptă la o reorganizare, dar „nu la abuzuri”. RECOMANDAREA AUTORULUI: Bolojan anunță că bugetul României va fi votat “cel mai devreme” la finalul lunii ianuarie 2026 Surse guvernamentale: „Salariul minim va fi înghețat anul viitor”
Un celebru economist român trage alarma: Se sparge bula imobiliară

Anul 2025 a venit cu scumpiri fulminante pe piața imobiliară, prețul pe metru pătrat depășind noi praguri psihologice în marile orașe. Odată cu creșterea TVA la locuințe, visul multor români de a-și achiziționa propria casă devine tot mai ândepărtat. Totuși, această creștere artificială a prețurilor se va opri, iar bula imobiliară se va sparge, atrage atenția ecnomistul Radu Georgescu. Anul viitor va veni cu o prăbușire inevitabilă a pieței. Aparent, în ciuda creșterii fulminante a prețurilor la locuințe, în 2025, an care a venit cu măsurile de austeritate ale Guvernului Bolojan, vânzările de apartamente au continuat. Însă, atrage atenția economistul Radu Georgescu, aparenta normalitate a pieței imobiliare este doar o iluzie, căci umflarea artificială a costului unei locuințe, la nivelul caselor din Occdent, se va încheia cât de curând. Economist: În 2026, prăbușirea va fi accelerată Economistul Radu Georgescu informează, într-o postare pe Faebook, că piața dă primele semnale de normalizare, iar asta transpare din ultimele date statistice. Acestea relevă o scădere considerabilă a prețurilor față de 2024. Georgescu oferă și un tabel cu prețurile importante la nivel național. Economistul Radu Georgescu. Foto: Facebook Am avut dreptate Se sparge bula imobiliara ! Ieri s-au publicat vânzările de locuințe din România pe luna noiembrie Vânzările de locuințe din România s-au prăbușit cu 22% comparat cu noiembrie 2024 !! Vezi aici fișierul făcut de mine cu sumele pe fiecare județ Ce se întâmplă este logic din punct de vedere economic Se întâmplă ce am explicat de mai multe ori Combinația dintre inflație mare, putere de cumpărare scăzută, scădere salarii reale și dobânzi mari la credite face imposibil să mai cumperi o locuință în România În 2026 prăbușirea va fi accelerată Îți explic ce se va întâmpla în 2026 cu locuințele Poți să cauți pe Google câte apartamente sunt declarate goale la ultimul recensământ din România În România sunt declarate 2,5 milioane de apartamente goale !!! Milioane !!! Nu este greșeală de scriere Adică 25% din totalul locuințelor din România sunt goale În București 218.000 de locuințe sunt goale !!! M-am uitat pe situațiile financiare publice În trim 3 2025 mai mulți dezvoltatori au cash flow negativ Pe româneste, din firmă ies mai mulți bani decât intră Se întâmplă acest lucru deoarece vânzările de locuințe au scăzut Deoarece au credite mari la bancă, acești dezvoltatori imobiliari au 2 opțiuni • În 2026 acordă discounturi la locuinte • Băncile vor prelua locuințele. Concluzii: Începe sezonul de Black Friday la locuințe
WhatsApp introduce opțiunea Mesaj pentru apelurile pierdute, plus alte îmbunătățiri

Meta a lansat o actualizare „de sărbători” pentru utilizatorii WhatsApp, îmbunătățind clasica opțiune mesagerie vocală cu suport pentru înregistrarea unui mesaj audio sau chiar video, numai bun pentru „condimentarea” discuțiilor aprinse avute cu fosta/actuala iubită. În plus, de acum poți folosi emoji-uri pentru a lăsa reacții la chat uri vocale, muta focusul pe un vorbitor anume în timpul apelurilor de grup, dar și să apelezi la noi filtre Meta AI pentru a îmbunătăți aspectul imaginii. Cea mai recentă actualizare WhatsApp aduce și suport pentru fotografii animate, o un nou tab media disponibil în aplicația pentru desktop, previzualizări îmbunătățite pentru link-uri, noi stickere pentru exprimarea stării de spirit și opțiunea de a pune întrebări pe Canale. Apeluri Mesaje de apel pierdut: Dacă nu se răspunde la un apel, utilizatorii pot trimite acum o notă vocală sau video cu o singură atingere, în funcție de tipul apelului. Aceasta înlocuiește mesajele vocale tradiționale și permite destinatarilor să recupereze ulterior. Reacții în chat-urile vocale: Participanții pot reacționa în timpul chat-urilor vocale live fără a întrerupe conversația, oferind feedback rapid. Concentrare pe vorbitor în apeluri de grup: În timpul apelurilor video, vorbitorul activ este evidențiat automat pentru a facilita urmărirea conversației. Chat-uri Îmbunătățiri ale creării de imagini Meta AI: Meta AI din WhatsApp folosește acum modele actualizate de la Midjourney și Flux, permițând generarea de imagini de calitate superioară pentru chat-uri sau actualizări de stare. Animați imagini cu Meta AI: Fotografiile pot fi acum animate în videoclipuri scurte pentru chat sau actualizări de stare. Noua filă Media pe desktop: O filă media dedicată pe Mac, Windows și Web permite utilizatorilor să caute documente, linkuri și fișiere media în toate chaturile într-o singură locație. Previzualizări ale linkurilor mai curate: Previzualizările linkurilor au fost simplificate pentru a scurta adresele URL lungi și a menține fluxul chatului. Stare și canale Noi stickere pentru status: Au fost adăugate stickere interactive, inclusiv versuri muzicale și întrebări, pentru a fi utilizate la actualizările de status. Întrebări pe canale: Administratorii canalului pot posta întrebări pentru a interacționa cu publicul și a primi răspunsuri în timp real. Disponibilitate Noua versiune WhatsApp este lansată la nivel global pentru platformele iOS, Android, Mac, Windows și Web. Back to top button
Avertisment: Prețurile la fructe, legume și pâine vor exploda, vom ajunge dependenți de importuri. Economist: Problema e de parte socială, nu de moralitatea taxei. Efectul impozitului Bolojan pe sere, solare și silozuri

Reforma Bolojan vizează, odată cu 1 ianuarie 2026, un impozit pe acareturile fermierilor și agricultorilor, de la sere, silozuri, răsadnițe, pătule până la solare. Noua taxă a fost strecurată foarte discret în Parlament. Miercuri 10 decembrie, CCR a dat undă verde acestui impozit aprig contestat de fermieri, care in extremis au apelat la președintele Nicușor Dan. Economiștii avertizează că, deși pe fond taxa poate fi corectă, ea va afecta nu numai fermierii, ci și românii de rând. Noul impozit se va reflecta în prețuri, care oricum au crescut odată cu creșterea TVA, iar țara noastră va deveni inevitabil dependentă de importuri. În plus, măsura echivalează cu o descurajare clară a exporturilor de legume și fructe. Deși are un potențial agricol remarcabil, România importă 60% din legumele pe care le consumă, iar acest deficit va crește odată cu aplicarea noii taxe. Pe lângă o creștere semnificativă a prețurilor la îngrășăminte, combustibili și energia electrică, așteptată în anul 2026, agricultorii se tem de noile taxe și impozite cuprinse în Pachetele Bolojan. Baza de calcul a impozitului pe terenurile agricole extravilane a fost modificată. În consecință, sumele de plată vor crește cu un procent de aproximativ 135%. Fermierii susțin că li se pare anormal să plătească impozit pe toate veniturile pe care le au atât în calitate de antreprenor, cât și de persoană fizică, dar și pe clădirile sau mijloacele de transport deținute. Taxa pe sere și solarii a fost „strecurată pe furiș în lege”. Fermierii îi cer lui Nicușor Dan să intervină De menționat că taxa a fost inclusă foarte discret în pachetul fiscal 2 al lui Bolojan. Președintele PSD, Sorin Grindeanu, susține că nu va fi introdusă nicio taxă pe sere sau solarii, punctând că această inițiativă, „strecurată pe furiș în lege”, e în afara deciziei politice agreate de partidele care susțin Guvernul. Aceeași opinie e împărtășită și de ministrul Agriculturii, Florin Barbu. Însă, miercuri, CCR a dat undă verde taxei, contestată anterior de AUR. Legea a fost modificată în Parlament şi adoptată pe 18 noiembrie, însă proiectul a fost contestat de AUR. Acum, fermierii îi cer președintelui Nicușor Dan să retrimită legea în Parlament, avertizând că majorarea taxelor riscă să lase fără viitor mii de exploatații agricole și mici procesatori. De la 1 ianuarie 2026, toate solarele, silozurile și depozitele agricole vor fi taxate, iar fermierii vor beneficia doar de o reducere de 50%, nu de scutire totală, potrivit Profit.ro. sere staxa Potrivit noilor modificări aduse Codului Fiscal, micii fermieri vor fi taxați pentru serele și solarele de legume, răsadnițe, ciupercării, pătule și silozuri. Fermierii au avertizat deja că noua măsură ar putea avea un defect devastator asupra prețurilor legumelor. Joi, 11 decembrie, fermierii din cadrul Alianţei pentru Agricultură şi Cooperare (AAC) au solicitat public preşedintelui României să nu promulge legea, deoarece ar reprezenta falimentul pentru multe afaceri agricole româneşti, ferme de familie şi mici fabrici de procesare. „Facem apel la Preşedintele României să facă uz de dreptul său de a solicita reexaminarea actului adoptat de către Parlament. Acest demers va oferi timpul necesar pentru elaborarea unui text care să ţină cont de realităţile economice şi mai ales de posibilitatea fermierilor şi nu numai de a susţine toate creşterile propuse”, se arată într-un comunicat de presă al AAC. Potrivit fermierilor, agricultura românească încheie un an complicat, în care fermierii „au suportat deja introducerea taxei pe stâlp, creşterea taxelor pe muncă, dar şi o secetă cruntă care i-a lăsat pe producătorii din multe judeţe fără producţii la culturile de bază – porumb, floarea-soarelui, soia”. Fermierii avertizează că siguranța alimentară e în pericol Potrivit fermierilor, agricultura românească încheie un an complicat, în care fermierii „au suportat deja introducerea taxei pe stâlp, creşterea taxelor pe muncă, dar şi o secetă cruntă care i-a lăsat pe producătorii din multe judeţe fără producţii la culturile de bază – porumb, floarea-soarelui, soia”. În acest context, majorarea impozitelor vine să pună și mai multă presiune pe acest sector vital al economiei. „Reamintim decidenţilor statului de orice nivel că fermierii români reprezintă baza economiei, că fără ei, stabilitatea economică, dar mai ales siguranţa alimentară naţională sunt în pericol. Cu un război la graniţă şi cu un viitor incert privind noua politică europeană de sprijinire a agriculturii, considerăm că loviturile succesive date acestui sector strategic reprezintă un act de iresponsabilitate, un atac la securitatea agroalimentară naţională”, susțin reprezentanţii fermierilor. Roşiile sunt în top 10 produse agroalimentare care au contribuit la deficitul comercial în 2024 Legea vine cu impozitarea tuturor acestor construcții de anul viitor, ceea ce va însemna o scumpire accentuată a legumelor. Practic, legumicultorii români nu vor mai putea face concurență mărfurilor aduse din import, iar mulți dintre ei vor fi forțați să închidă afacerile. De notat că roşiile sunt în top 10 produse agroalimentare care au contribuit la deficitul comercial al României în 2024. Plante aromatice din sera verticală din Prahova În prezent, în Codul Fiscal clădirile care au această destinație sunt scutite de impozitul pentru clădiri. Noua lege dă o mare autonomie autorităților locale în a stabili ce clădiri sunt scutite sau nu de impozite. Agricultorii vor fi informați de autoritățile locale cu privire la procedurile și termenele aplicabile. Anul trecut, producția de legume a scăzut cu până la 10%, ajungând la circa 2 milioane de tone, iar importurile au crescut masiv. Nici produsele de origine animală nu vor fscăpa de scumpiri, atâta timp cât și silozurile pentru furaje sunt impozitate. Potrivit INS, în prima jumătate a acestui an vegetalele au ieșit din topul celor mai exportate produse, iar deficitul balanței comerciale cu legume a ajuns la un deficit de 432,9 milioane de euro, de 4,6 ori mai mare decât în perioada similară a anului trecut. Totodată, programele inițiate prin MADR și APIA de stimulare a producției de tomate, apoi și alte legume, în spații protejate, a avut ca efect o creștere a suprafeței solariilor și serelor. Ca o primă consecință, previzibilă, va fi creșterea prețurilor la produsele agricole autohtone, fie ele legume sau cereale. Ca urmare, este de așteptat ca cererea pentru acestea să scadă,
Samsung a lansat un nou încărcător super fast de 60W. E mai scump decât te-ai aștepta

Samsung EP-T6010 60W Super Fast Charging Adapter este cea mai nouă adiție la oferta de încărcătoare Samsung originale, complet opționale dar cu prețuri care ar trebui să te pună pe gânduri, după ce scoți telefonul tău din cutie și realizezi că adaptorul de alimentare lipsește din pachetul cu accesorii. Samsung oferea deja adaptorul Samsung EP-T5020, cu putere de 50W, disponibil la un preț comparabil. Așa că merită pusă întrebarea: de ce ai vrea să plătești din nou, doar pentru a beneficia de puterea maximă de 60W (pentru un singur dispozitiv conectat). În plus, adaptorul nu vine cu un cablu USB-C inclus, acesta trebuind comandat separat. Și nici nu te gândi că poți folosi cablul USB-C inclus în pachetul telefonului. Acesta este limitat la puterea de 25W. Așa că pentru a te bucura de viteze la încărcare mai mari va trebui să cheltui alți bani pentru achiziționarea unui cablu Samsung-original, certificat pentru puterea de 60W sau mai mult. Dincolo de eticheta de accesoriu Samsung original, EP-T6010 nu este cu nimic mai special decât alte adaptoare AC semnate de branduri recunoscute de accesorii, unele oferind viteze de încărcare și mai mari, eventual, la jumătate din prețul său. Dar pentru că este lansat acum, putem presupune că aceasta va fi viteza de încărcare maximă suportate pentru viitorul flagship Galaxy S26 Ultra. Cu preț de 52.9 euro, Samsung EP-T6010 folosește cu standardul de încărcare PD/PPS și este garantat să funcționeze fără probleme cu orice dispozitiv compatibil din catalogul producătorului sud-coreean. Însă dacă te gândești să-ți cumperi un adaptor AC Samsung doar pentru reputația bună a acestui brand de electronice, află că funcționarea acestuia la vitezele de încărcare trecute pe etichetă nu este garantată în compania dispozitivelor fabricare de alți producători, chiar dacă acestea suportă protocolul PD/PPS. În practică, probabilitatea ca adaptoarele Samsung să comute într-un mod compatibil (limitând viteza de încărcare), sau să refuze încărcarea este destul de mare. Probleme pot apărea și la folosirea de cabluri USB-C semnate de alți producători de accesorii, dacă acestea nu trec de verificările automate realizate din „motive de siguranță” la conectarea dispozitivului de încărcat. Specificații Samsung EP-T6010 Protocol de încărcare Super Fast Charging 2.0 (max. 60W), PD 3.1, PDO/PPS max. 60W, Low Standby Power Consumption (
Cum trăiește un pensionar din România comparativ cu unul din Europa. În timp ce pensiile românilor îngheață, vecinii caută soluții, iar Vestul investește în confortul seniorilor

Pensiile românilor sunt înghețate anul acesta, după ce anterior indexarea de la 1 ianuarie 2025 nu s-a mai acordat. Dacă asta nu era de ajuns, pensiile vor fi înghețate și în 2026, după ce indexarea a fost anulată din cauza deficitului bugetar foarte mare. Premierul Ilie Bolojan a declarat că intenția Guvernului este ca pensiile să rămână neschimbate anul viitor și pregătește oficial o nouă ordonanță trenuleț în care va fi inclusă înghețarea pensiilor și salariilor bugetarilor pe 2026. În paralel, vecinii noștri fac eforturi în încercarea de a le oferi cât mai mult confort vârstnicilor. Chiar dacă situația vecinilor noștri nu e mai bună, măcar se încearcă. Bulgaria va crește pensiile cu 7,6% iar Ungaria pregătește a 14-a pensie. În Germania a fost adoptat pachetul controversat de pensii, iar Elveția introduce a 13-a pensie lunară. „Conform legislației pe care am adoptat-o deja, nivelul de salarizare, deci pensiile și salariile nu vor scădea, dar nu se vor majora, așa este programarea în momentul de față și toate angajamentele noastre față de Comisia Europeană, față de creditorii noștri, toate calculele legate de reducerea deficitului se bazează și pe această măsură”, a declarat Ilie Bolojan. Premierul Ilie Bolojan sustine o conferinta de presa cu privire la reforma pensiilor in sitemul de Jutitie, marti, 29 iulie 2025, in Bucuresti. ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO Doar 19% din pensionarii români au un trai decent Aproximativ 4.692.612 pensionari erau înregistrați în octombrie 2025 în România, iar pensia medie era de 2.818 lei. Din cauza faptului că pensiile românilor nu vor fi indexate la 1 ianuarie cu inflația, valoarea punctului de referință rămâne de 81 de lei, deși ar fi trebui să urce până la 88 de lei. Cum punctul de pensie va fi înghețat, veniturile românilor nu vor crește în 2026 și o posibilă majorare este așteptată abia din 2027, în funcție de evoluțiile bugetare și economice. Din cei peste 4 milioane de pensionari, doar 900.000 au un venit de aproximativ 3.600 de lei pe lună. Pensionarii din România cu venit mediu nu-și pot asigura minimul de confort după retragerea din activitate, mai ales că valoarea coșului minim de consum a crescut cu 920 de lei în acest an și a ajuns la 4.322 de lei. Desfășurat, din cei 4.322 de lei alocați coșului minim de consum, 1.500 se duc pentru chirie, 805 pentru alimente, 439 pentru cheltuielile cu locuința, iar pentru sănătate sunt alocați doar 76 de lei. Realistic, cheltuielile lunare medii cu sănătatea pentru un pensionar variază între 100 și 400 de lei, în funcție de afecțiuni, de necesitatea de a cumpăra medicamente necompensate integral, fără a mai lua în calcul vizitele la medici. Practic, un pensionar din România ar avea nevoie de un venit de aproximativ 4.500 lei pe lună dacă locuiește în propria locuință și de 6.000–6.800 lei dacă plătește chirie, pentru a acoperi cheltuielile zilnice și pentru a avea o rezervă pentru medicamente și consultații. Ce fac vecinii României? Bulgaria majorează pensiile cu 7,6% în 2026 Situația nu e roz nici pentru vecinii noștri, dar Bulgaria vine cu vești bune pentru cei 2 milioane de pensionari. Guvernul va crește pensiile cu 7,6% de la 1 iulie 2026 conform așa-numitei „reguli elvețiene”, iar pensia medie va crește de la 2.710 lei, cât este în prezent, la 2.753 de lei. Deși pensia este cu aproximativ 100 de lei mai mică decât în România, creșterea este mai mult decât dublă față de valoarea prognozată a inflației medii anuale pentru 2026 de 3,5%. Când vine vorba despre nivelul de trai al vecinilor noștri, pentru o persoană singură care locuiește în Sofia, valoarea coșului minim de consum este de aproximativ 3.338 de lei, cu aproape 1.000 de lei mai puțin decât în România. 1.500 de lei îi desparte pe pensionarii din România pentru a avea un trai decent, în timp ce pentru vârstnicii bulgari diferența este de doar 585 de lei. Rumen Radev, președintele Bulgariei / Sursa FOTO: Profimedia Guvernul Orban le oferă a 14-a pensie seniorilor Ungaria a crescut pensiile cu 3,2% până la 2.915 lei și le-a achitat pensionarilor și în acest an cea de-a 13-a pensie pe care guvernul Fidesz a restabilit-o. De asemenea, vecini noștri „lucrează la turație maximă” la un plan de introducere a celei de-a 14-a pensii lunare, conform lui Viktor Orban. Conform proiectului, începând cu noul an, cei 2,5 milioane de pensionari vor primi o a 14-a pensie lunară, pe lângă cea de a 13-a în fiecare an. Costurile medii pentru o singură persoană se situează între 3.130 și 4388 de lei pe lună. Deși coșul minim de consum este peste venitul mediu al unui pensionar maghiar, diferența poate fi mai ușor atenuată decât în cazul pensionarilor români. Prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban Pensiile germanilor vor fi 48% din salariul mediu în 2026 În Germania, Bundestagul (Parlamentul Federal Unicameral al Germaniei) a adoptat, în sfârșit, pachetul controversat de pensii. Astfel, de la 1 ianuarie 2026, pensia va reprezenta 48% din salariul mediu, deși va costa statul miliarde de euro în plus. Ministerul Afacerilor Sociale estimează că o pensie de 1.500 de euro ar urma să crească cu 350 de euro pe an, adică un plus de 28 de euro pe lună. În România, situația este fix pe dos. Premierul „austerității” a anunțat că în 2026 pensiile nu vor crește nici măcar cu rata inflației. Când vine vorba de cheltuieli, pentru o singură persoană, costurile în Germania sunt estimate la 980 – 1.150 de euro pe lună, fără chirie. Totuși, pensia medie în Germania a fost în acest an de 2.100 de euro, deci pensionarii pot să acopere cheltuielile lunare pentru un trai decent. Cancelarul Germaniei, Friedrich Merz Contribuțiile corecte și constante asigură o pensie uriașă în Elveția Elveția este cunoscută, nu doar pentru peisajele de vis și calitatea vieții, ci și pentru unul dintre cele mai stabile și bine structurate sisteme de pensii din Europa. Conform celor mai recente date publicate, Elveția avea peste 1,7 milioane de pensionari. Aici, seniorii se bucură de venituri substanțiale, care pot varia
Cât costă să înlocuiești ecranul Galaxy Z TriFold? Un insider Samsung ne oferă răspunsul

Samsung Galaxy Z TriFold a debutat în piața din China și alte câteva regiuni cu un preț de 2500 de dolari, afișându-se cu finisaje din fibră de carbon ce amintesc de mode supercar. Dar spre deosebire de alternativa HUAWEI Mate XT Ultimate, modelul Samsung nu este prezentat doar că o bijuterie tehnologică, producătorul sud-coreean proiect noul model trifold pentru a fi deopotrivă un telefon practic și durabil. Dar dacă totuși îl scapi pe jos… și se strică? Chiar dacă prețul afișat nu e neapărat cel mai mare, Galaxy Z TriFold ar putea fi cu ușurință cel mai costisitor telefon lansat vreodată de Samsung, prețul componentelor, manopera asamblării și dezvoltarea îndelungată a tehnologiilor de cea mai înaltă clasă până sub semnul întrebării profitul (sau poate lipsa acestuia) pentru fiecare exemplar vândut. Iar cu tehnologii de nivelul unui supercar, costul reparațiilor nu poate fi decât unul pe măsură. Așa că nu ai nevoie de prea multă imaginație pentru a deduce costul eventualelor reparații neacoperite de garanția comercială. Spre deosebire de mai rezonabilul Z Fold7, Galaxy Z TriFold oferă un ecran cu 50 % mai mare din punct de vedere al suprafeței, dar exponențial mai complicat din punct de vedere ingineresc. Aici avem două zone de pliere cu angrenaje mecanice care trebuie să se potrivească perfect, toleranțele fiind atât de mici încât ecranul de schimb nu poate fi instalat decât într-un centru de service special utilat de Samsung cu echipamentele necesare pentru această intervenție. Chiar dacă Samsung încă nu oferă un preț oficial pentru înlocuirea ecranului Galaxy Z TriFold, un insider pe nume yeux1122 relatează pe blogul său că operațiunea ar costa 1,657 milioane sau 1,834 milioane de won (~1.123 dolari sau ~1.243 dolari). Iar dacă ghinionul nu e chiar atât de mare, atunci repararea ecranului secundar amplasat pe capac va costa 137.000 sau 226.000 de won (~93 dolari sau ~153 dolari). Acestea ar fi costurile valabile în centre de reparații din China. Totuși, costul reparației este înjumătățit de Samsung pentru utilizatorii care prezintă dovada achiziției telefonului dintr-un canal oficial, respectiv cardul de garanție. Însă ajutorul este oferit o singură dată, eventualele intervenții ulterioare pentru înlocuirea ecranului urmând să fie suportate integral de consumator. În orice caz, costul întreg de reparare a ecranului pliabil este comparabil cu prețul de lansare al modelului Galaxy S25 Ultra în Coreea, respectiv, aproximativ jumătate din prețul telefonului de nou. Merită amintit că înlocuirea ecranului unui telefon HUAWEI Mate XT costa la momentul lansării aproximativ 1019 euro, tarif ce include și costul manoperei într-un centru de service autorizat. Așa că prețul cerut de Samsung se înscrie cumva în „normalul” intervențiilor de reparare a unui smartphone trifold.
Cele mai interesante trailere de la The Game Awards 2025

The Game Awards a devenit deja este standardul, momentul anului în care se publică o puzderie de trailere și anunțuri de jocuri noi pentru anul/anii ce urmează, iar TGA 2025 nu iese deloc din tipar. Mai jos, cât de pe scurt posibil, punem o listă de trailere care ne-au plăcut din jocuri care cel mai probabil le vom juca și noi, sau măcar de care suntem excited, așa, la foc continuu. Cred că jocul de care sunt cel mai excited de departe este Fate of The Old Republic. Star Wars: Fate of the Old Republic este un joc de acțiune third-person aflat în dezvoltare pentru Windows PC și console. Acesta este descris ca un „succesor spiritual” al jocurilor RPG Knights of the Old Republic. Ce e important însă este Game Director-ul care este Casey Hudson, om care are antecedente în SW:KOTOR și Mass Effect, deci deja sunt și mai excited. Larian Studios, cei care ne-au adus bijuteria de joc Baldur’s Gate III, au anunțat un nou RPG, Divinity. EXODUS este un joc făcut fix în stilul Mass Effect, pentru că sunt tot dezvoltatori care au plecat de la BioWare, dar cu voice actor principal Matthew McConaughey Housemarque, cei din spatele jocului minunat care a fost Returnal, revin cu încă un trailer pentru viitoarea lor lansare Saros, un bullet-Hell action roguelike pe care abia îl aștept. În ciuda declinului constant pe care l-a avut Blizzard în ochii gamerilor ei totuși în continuare sunt maeștri necontestați a cinematicelor. S-a anunțat un nou expansion pentru Diablo IV – Lord of Hatred – 28 aprilie 2026. Lara Croft revine în inimile gamerilor, de data aceasta într-o aventură prin orașul pierdut al Atlantisului. Tomb Raider: Legacy of Atlantis, lansare anunțată pentru 2026. Pragmata, un joc foarte interesant al celor de la CAPCOM, cel puțin așa pare. 24 aprilie 2026 cu demo disponibil acum pe Steam. Pe 9 septembrie 2026 ne putem juca un joc ultra rapid de acțiune în stil japonez, Phantom Blade Zero, al celor de la S-Game, pe PS5 și PS5 Pro. Regizorul Star Wars și Star Trek, J.J. Abrams, și creatorul Left 4 Dead, Mike Booth, au dezvăluit un trailer pentru viitorul lor joc, 4:Loop. De la Bad Robot Games, acesta va fi un shooter co-op cu patru jucători și va fi lansat pe PlayStation 5 și Windows PC. Avem și un nou Ace Combat în 2026: Ace Combat 8 – Wings of Theve Fanii Lords of the Fallen au primit un mare update. Gang of Dragon este iarăși un titlu care are potențial al celor de la Nagoshi Studios. Gang of Dragon îl are în rolul principal pe Don Lee (Ma Dong-seok). Acesta va fi primul proiect al studioului, format după ce Toshihiro Nagoshi a plecat de la Sega. Fanii Phasmophobia pot răsufla liniștiți pentru că vine și pe Switch în 2026 jocul lor preferat. Dezvoltatorul The Ascent, Neon Giant, a dezvăluit No Law la The Game Awards, un joc de tip open-world FPS și RPG care are potențial să devină un go-to-game de relaxare și distrugere maximă. Genul ăla de joc în care tu ștergi pe jos cu toată lumea și fumezi un trabuc în același timp. În 2026 se lansează și Orbitals exclusiv pe Switch 2, un joc care arată suspect de la fel ca Split Fiction dar versiunea anime. Și ultimul trailer al evenimentului a început bine, „de la creatorii Titanfall” și toată lumea spera la TitanFall 3…. ei bine.. nu, avem Highguard, un fel de Overwatch-Concord generic pe care probabil că nimeni nu-l va juca începând cu ianuarie 2026.
Noile smartphone-uri așteptate pentru lansare în 2026, mai scumpe și cu specificații inferioare dispozitivelor lansate în 2024-2025

Pentru prima dată în istorie, specificațiile telefoanelor inteligente ar putea regresa de la un an la altul, noile smartphone-uri așteptate în 2026 venind cu mai puține camere foto și mai puțină memorie decât dispozitivele din generațiile anterioare. Mai rău decât atât, vom plăti mai mult pentru telefoane mai slabe în termeni reali decât cele de dinainte. Startul acestui trend l-am putut vedea încă de anul acesta, OnePlus 15 debutând cu mai puține camere foto decât predecesorul OnePlus 13, producătorul chinez încercând să amăgească consumatorii cu artificii software bazate pe procesare AI. Iar fenomenul stagnării specificațiilor tehnice este deja binecunoscut fanilor Samsung și Apple. Spre exemplu, care e ultimul model Galaxy Ultra despre care-ți amintești să fi primit în mod real camere foto mai bune, sau acumulator mai mare? Cum ți se pare diferența între iPhone 16 și iPhone 17, din punct de vedere al aspectului și calității finisajelor exterioare? De la aliaj din titan înapoi la aluminiu, finisat în culori stridente dar mai ușor de zgâriat. Și chiar dacă aprecierile de acest fel sunt mereu subiective, cei mai mulți critici consideră noul design iPhone 17 arată și se simte mai puțin premium decât cel al modelului de anul trecut. Iar dacă Apple face deja asta, atunci sunt șanse mari ca și restul industriei să urmeze trendul ieftinirii finisajelor. Iar lucrurile nu se vor opri aici, scumpirea exagerată a cipurilor de memorie RAM și soluții de stocare NAND flash ar putea împinge producătorii de telefoane și tablete la soluții extreme, cum ar fi scoaterea din ofertă a echipărilor superioare de memorie și promovarea unor „inovații” dubioase pentru umflarea listei cu specificații. Spre exemplu, soluții RAM Boost sau memorie virtuală pentru ascunderea tăierii capacității memoriei RAM și readucerea slotului microSD ca și opțiune low-cost pentru suplimentarea memoriei interne a telefonului. Potrivit informațiilor centralizate din surse cu legături la nivelul industriei, telefoanele high-end echipate cu 16GB (sau mai multă) memorie RAM aproape că vor dispărea din oferte, iar puținele opțiuni rămase vor apărea cu prețuri mult mai mari decât te-ai aștepta. În schimb, echipările cu 12GB și 8GB vor reveni în forță, în timp ce la gama low-cost vor domina opțiunile cu 8GB și 4GB RAM, coafate cu inovații de marketing de tipul celor sus-amintite. Iar dacă asta nu e suficient de rău, putem ajunge și să plătim mai mult pentru telefoane în mod obiectiv inferioare. Producătorii smartphone sunt prinși între presiunile asupra prețurilor și disponibilitatea redusă a DRAM-ului de calitate pentru consumatori, deoarece producătorii de RAM prioritizează furnizarea de soluții HBM pentru clienții din mediul de afaceri. Spre exemplu recent am aflat că gigantul american Micron va abandona pur și simplu brandul Crucial de memorii pentru consumatori, direcționând întreaga capacitate de producție pentru satisfacerea clienților cu buzunare atunci din industria centrelor de procesare AI. Cert este că 2026 nu se anunță a fi un an bun pentru a cumpăra un telefon nou, sau orice tehnologie nouă în general. Singura notă pozitivă ar fi aceea că devalorizarea dispozitivelor existente va fi mai redusă, prețurile la revânzare pe piața second-hand reflectând și ele situația de criză. Potrivit informatorului Lanzuk de pe Naver , creșterea prețurilor la memorii va obliga industria smartphone-urilor să majoreze prețurile și să reducă specificațiile, efectele începând să fie resimțite în forță chiar din primul trimestru al anului 2026.