Cronica unui colaps energetic anunțat. USR a blocat la CCR legea de finalizare a hidrocentralelor abandonate

Criza energetică cu care se confruntă România, culminând cu decretarea stării de alertă de către premierul interimar Bolojan, repune pe tapet cauzele din spate. Rezultatul este un dezechilibru tot mai accentuat între producție și consum, așa cum explică experții în energie. A fost un cumul de factori ai crizei, dar în spatele unora dintre aceștia există un numitor comun: aportul USR. Partidul a reușit să blocheze la CCR legea de finalizare a hidrocentralelor abandonate, a căror punere în funcțiune ar fi asigurat o cantitate mare de kilowați. Anterior, în perioada pandemiei, fostul ministru al Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, decisese închiderea minelor de cărbune. O parte importantă a rezervei energetice a țării ar fi putut fi asigurată de marile proiecte de hidrocentrale blocate de ONG-urile de mediu și de USR, într-un demers comun care durează de ani de zile. De altfel, în culisele politicii se discută că USR ar fi în spatele celor mai vocale ONG-uri de mediu, precum Declic, Bankwatch sau Greenpeace. Într-un exces de zel remarcat și de Bruxelles, Cristian Ghinea, artizanul PNRR din partea României, a parafat cel mai agresiv plan de decarbonare la nivelul Uniunii Europene. În vreme ce Germania își redeschidea minele, România le închidea, fără să își respecte angajamentul de a deschide în loc mai multe centrale de gaz. Rezultatul: capacitatea energetică asigurată de mine putea proteja României în cazul problemelor cu care se confruntă acum centrala de la Cernavodă. Cireașa de pe tort a fost decizia ministrului userist al Mediului, Diana Buzoianu, de a închide mai multe baraje-cheie în toamna trecută. Ca efect al deciziei, zeci de mii de oameni au rămas luni întregi fără apă. În 2022, USR se lăuda că a sesizat CCR pentru blocarea hidrocentralelor În noiembrie 2022, Uniunea Salvaţi România (USR), condusă la acel moment de Cătălin Drulă, anunţa că a sesizat Curtea Constituţională (CCR) pe legea „care lasă cale liberă pentru finalizarea şi funcţionarea hidrocentralelor ilegale în arii naturale protejate”. Totuși, spuneau specialiștii, demersul USR nu ar contribui cu nimic la protecția mediului din zonele respective, acele hidrocentrale existând deja în ariile protejate. Hidrocentrala de la Răstolița a fost blocată de USR și de ONG-urile de mediu, deși era finalizată aproape complet „USR a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu această lege extrem de nocivă care lasă cale liberă pentru finalizarea şi funcţionarea hidrocentralelor ilegale în arii naturale protejate. Este vorba de distrugerea iremediabilă a unor arii protejate pentru un beneficiu economic infim. E ca şi cum ţi-ai tăia o mână şi ai arunca-o din balon ca să mai scapi de balast. Băgăm râul Jiu în conducte, distrugând un întreg ecosistem, pentru a creşte producţia de energie cu 0,4%. Useriștii criticau hidrocentralele, dar făceau lobby mascat pentru parcurile eoliene Distrugem ariile naturale protejate pentru un câştig iluzoriu. Asta în vreme ce investitorii vor să extindă parcurile eoliene, iar statul român nu se grăbeşte pentru a îmbunătăţi cadrul legal. De ce? Doar pentru că nişte băieţi deştepţi au băgat ilegal sute de milioane de euro în construcţii ceauşiste din care s-au îmbogăţit firmele lor de casă. Iar acum vor să îşi desăvârşească opera, să acopere aceste ilegalităţi constatate deja de către instanţele de judecată şi să mai pompeze nişte sute de milioane de euro, distrugând pentru totdeauna mediul de care ar trebui să se bucure şi copiii şi nepoţii noştri”, preciza USR, într-un comunicat de presă din 2 noiembrie 2022, cu o susținere evidentă a parcurilor eoliene. De notat precizarea partidului la acel moment, și anume că „invocarea războiului şi a nevoii de siguranţă energetică sunt doar manipulări ticăloase, cinice”. „Nu se asigură cu proiectele astea ceauşiste, din care se îmbogăţesc nişte şmecheri. Nu e nicio siguranţă energetică! Cu sub 1% creştere a producţiei nu se îmbunătăţeşte nimic în mod semnificativ. Singurele lucruri certe sunt doar distrugerea iremediabilă a mediului şi călcarea în picioare a principiilor de funcţionare a statului de drept”, declara deputatul USR Stelian Ion, potrivit comunicatului de presă citat de Agerpres. Printre argumentele invocate de USR, acesta menționa faptul că nu există o cuantificare a efectelor negative pe care le va avea legea din perspectiva mediului, impactului local şi, implicit, a sănătăţii oamenilor. Cea mai dură campanie de decarbonare din UE ne-a lăsat fără 4.900 MW Însărcinat cu elaborarea PNRR-ului României, fostul ministru al Fondurilor Europene Cristian Ghinea s-a remarcat prin zelul cu care a luptat să închidă ultimele mine de cărbune. Angajament pe care l-a înscris ca jalon PNRR, deși, așa cum sesizau mai mulți oameni politici sau specialiști, nu era obligat să facă acest lucru. România și-a asumat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), aprobat de Comisia Europeană în 2021, că va închide centralele care produc energie electrică pe bază de cărbune. Toate aceste instalații ar trebui închise până la finalul anului 2032. Scopul este protejarea mediului, deoarece acest tip de producție este foarte poluant. Este vorba de centrale pe cărbune cu o putere totală instalată de peste 4.900 de Megawați (MW), cea mai mare parte produsă de Complexul Energetic Oltenia (CEO), deținut de statul român, prin Ministerul Energiei. Centralele care ar fi trebuit închise până la final de 2025 ar fi trebuit înlocuite cu unele de producție pe bază de gaz sau de parcuri fotovoltaice. Însă licitațiile lansate de CE Oltenia – la Turceni (Gorj) și Ișalnița (Dolj), respectiv de Electrocentrale Craiova, la Craiova – nu au atras interes din partea investitorilor, esye explicația oficială a autorităților. 7 hidrocentrale strategice, blocate de ani de zile de USR și ONG-uri În plină criză energetică, ONG-urile au blocat punerea în funcțiune a primei hidrocentrale de după Revoluție. Răstolița era un proiect finalizat în proporție de 90% până la intervenția ONG-urilor de mediu și a USR. În plină criză energetică, România ține închise 7 hidrocentrale/ Sursa FOTO: zhd.ro Repornirea lucrărilor la cele 7 hidrocentrale putea adăuga 214 MW de energie în Sistemul Energetic Naţional. Este vorba de: Răstolița – 35,3 MW Bumbești-Livezeni – 65,2 MW Surduc-Siriu (Nehoiașu) – 55 MW Pașcani (Siret) – 9,4 MW Cerna-Belareca – 14,7 MW Cornetu-Avrig / Căineni – 26,5 MW
SUMMER WELLîmplinește15 ani. Festivalul care a transformat muzica într-un univers cultural revine în august

Există festivaluri la care mergi pentru un concert. Și există Summer Well – locul în care muzica este doar începutul. În al doilea weekend din august (7-9 august), Domeniul Știrbey Vodă din Buftea devine din nou punctul de întâlnire al celor care caută mai mult decât un line-up. La 15 ani de la prima ediție, Summer Well continuă să definească un mod diferit de a experimenta cultura contemporană, reunind muzică, artă, design, arhitectură temporară, gastronomie și comunități creative într-un festival care și-a construit propriul univers. Anul acesta, peste 20 de artiști, trei scene și o serie de experiențe curatoriate transformă fiecare colț al domeniului într-un spațiu cu identitate proprie. Nu este doar despre cine urcă pe scenă, ci despre atmosfera dintre concerte, descoperirile întâmplătoare și energia colectivă care face ca fiecare ediție să fie diferită. Trei scene. Trei universuri. Un singur soundtrack al verii. Orange Main Stage aduce numele care definesc ediția aniversară. De la intensitatea inconfundabilă a lui Nick Cave & The Bad Seeds la energia explozivă a Palaye Royale, sensibilitatea lui Charlotte Cardin și vibe-ul cinematic al lui Two Feet, scena principală propune un line-up construit pentru momente care rămân cu tine mult după ultimul encore. Lor li se alătură și nume precum DE’WAYNE, Noga Erez sau Jalen Ngonda, trei dintre cele mai interesante voci ale muzicii contemporane, acoperind o paletă largă de genuri muzicale. Sunset Stage by ING x VISA este spațiul dedicat celor care urmăresc scena muzicală înainte ca aceasta să ajungă în mainstream. Indie, electronic, alternative și proiecte experimentale coexistă într-un line-up care pune reflectorul pe noua generație de artiști și pe direcțiile în care se îndreaptă muzica internațională. Pe această scenă va urca și 2hollis, fenomenul alternativ al noii generații, dar și proiecte muzicale precum ZEP, Chalk sau duo-ul napolitan Nu Genea. Electro Punk Club revine pentru al doilea an și continuă să fie una dintre cele mai spectaculoase experiențe ale festivalului. Creat împreună cu colectivul Space Objekt, spațiul funcționează ca un club imersiv inspirat de estetica underground a Los Angeles-ului anilor ’70. Fațade neon, instalații vizuale, electronică, punk și o energie care transformă fiecare noapte într-un performance colectiv, cu referințe la locuri legendare precum Madam Wong’s și Hong Kong Cafe. Aici îi veți găsi pe britanicii The Molotovs, punkistele coreene Sailor Honeymoon, precum și reprezentanți ai scenei alternative locale, Getchoo și Armand Popa. După concerte începe o altă poveste La Summer Well, experiența nu se oprește când se sting luminile scenei principale. Pe parcursul festivalului, activările de brand se transformă în spații culturale și sociale, iar petrecerile curatoriate special pentru ediția aniversară extind experiența până târziu în noapte — precum seria de afterparty-uri găzduite de glo™. Muzică, instalații vizuale, performance-uri și intervenții artistice creează în fiecare seară un nou context de întâlnire și explorare, într-un playground urban în care granițele dintre club, galerie și festival devin tot mai greu de definit. 15 ani de Summer Well Într-un peisaj în care festivalurile se schimbă constant, Summer Well și-a păstrat identitatea: un eveniment construit în jurul curiozității, al comunităților creative și al experiențelor care merg dincolo de muzică. Ediția aniversară marchează 15 ani în care festivalul a devenit unul dintre cele mai importante repere ale verii, un loc unde cultura pop, estetica contemporană și muzica se întâlnesc firesc. În luna august, Domeniul Știrbey Vodă devine din nou locul în care soundtrack-ul verii se ascultă, dar mai ales se trăiește. Programul complet și detaliile logistice sunt disponibile pe site-ul oficial www.summerwell.ro și pe pagina de Instagram a festivalului @summerwellfest. Summer Well 2026 este un festival Orange, susținut de o serie de parteneri care dau formă și vibe universului festivalului: glo™, ING, Peroni Nastro Azzurro, Ursus, Bacardi, Martini, Hendrick’s Gin, Jack Daniel’s, Mega Image, Pepsi, Fashion Days, alpro, Transalpina, vitamin aqua, Lay’s, e-on, FABIZ, Bucharest Business School, biciclop, syoss, Persil, Sensodyne, InterContinental Athénée Palace, alka, Secom. Abonamentele pot fi achiziționate de pe summerwell.ro, la prețul de 513 lei + taxe. De asemenea, sunt disponibile și bilete de o zi la prețul de 351 lei + taxe pentru vineri și sâmbătă, iar pentru duminică costul biletului este de 426 lei + taxe.
Din cauza temperaturilor extreme, recolta de struguri ar putea începe mai devreme ca niciodată în Spania

Temperaturile extreme și seceta împing podgoriile din Rioja către una din cele mai timpurii recolte din istorie, semn clar al impactului încălzirii globale asupra agriculturii, transmite Mediafax Spania. Căldura doborâtoare din această vară afectează puternic viile din nordul Spaniei, în special din celebra regiune viticolă Rioja. Loading … Producătorii se pregătesc pentru o recoltă de struguri neobișnuit de timpurie, după cum notează presa spaniolă. Temperaturile ridicate, combinate cu lipsa ploilor, încă din luna mai, au accelerat maturarea strugurilor și au redus semnificativ cantitatea estimată a recoltei. Un viticultor experimentat spune că nu a mai trăit asemenea vremuri și ecunoaște că metodele tradiționale de lucru nu mai sunt eficiente în noile condiții climatice. El remarcă însă și capacitatea viței-de-vie de a se adapta la stresul extrem. 2026, anul dezechilibrului pentru viticultorii spanioli În unele zone, primele soiuri ar putea fi recoltate chiar la mijlocul lunii august, iar culesul ar putea fi în plină desfășurare până la finalul lunii. Diferențele dintre regiunile mai calde și cele mai răcoroase s-au redus simțitor, ceea ce indică un ciclu agricol tot mai uniform, dar și mai dezechilibrat. Experții spun că 2026 va fi anul dezechilibrului între nivelul de zahăr și maturitatea fenolică a strugurilor, ceea ce ar putea afecta calitatea vinului. De asemenea, seceta prelungită a compromis așteptările pentru o recoltă bogată. Chiar dacă ploile recente au adus local cantități semnificative de apă, acestea nu sunt suficiente pentru a compensa lunile de secetă extremă. Schimbările climatice devin o realitate tot mai dificilă pentru viticultorii din Spania, care sunt nevoiți să își adapteze rapid practicile pentru a face față unor condiții fără precedent în istoria agriculturii acestei țări.
Aceste telefoane Android nu vor mai fi compatibile YouTube și cu alte aplicații Google

Încet dar sigur, Google lasă inutilizabile tabletele și telefoane Android de generație mai veche, după ce producătorii acestora le-au tăiat accesul la actualizări de OS. Dacă primele generații smartphone ajungeau complet depășite la doar câțiva ani după momentul lansării din magazine, altfel stau lucrurile cu dispozitivele lansate în ultimii 5-10 ani. În cazul acestora, software-ul este cel care rămâne în urmă, aducând în irelevanță și partea de hardware. Degeaba telefonul „se mișcă bine”, dacă ai pierdut accesul la aplicațiile de care ai nevoie. Actualizările Google Play Services, elixirul vieții pentru dispozitive cu un Android Google Play Services este componenta Android care conectează aplicații terțe la API-urile Google, cele din urmă funcționând doar dacă versiunea Play Services este suficient de recentă. De exemplu, o aplicație de ride-sharing poate accesa hărțile Google Maps pentru a afișa indicații despre mașina comandată în timp ce sosește la locația ta. Tot de versiunea Play Services depinde și funcționarea aplicației YouTube, care are nevoie să acceseze anumite versiuni de codec-uri și protocoale de comunicație. În august 2023, Google a schimbat numărul de versiuni de Android necesară pentru compatibilitate Play Services de la Android 4.4 KitKat la Android 6.0 Marshmallow. Iar acum a venit timpul ca pragul de intrare să fie schimbat la versiunea Android 7.0 Nougat. „ Serviciile Google Play sunt acceptate numai pe dispozitivele cu Android 7.0 (nivelul API 24) și versiuni ulterioare”. Cei care dețin telefoane Android echipate cu sistemul de operare Android 6.0 vor mai beneficia de compatibilitate Play Services totul la versiunea disponibilă în prezent. Dar în lipsa actualizărilor periodice, aplicațiile dependente de acest API vor pierde treptat compatibilitatea. Iar pentru că Google se grăbește, aplicația YouTube se numără printre primele lăsate pe dinafară. Dacă deschizi aplicația acum pe un telefon cu Android 6 Marshmallow, vei primi o solicitare „Treci la YouTube.com”, obligându-te să deschizi browserul mobil și să accesezi YouTube în versiunea pentru browserul web. Pe lângă inconvenientul de a accesa YouTube folosind browserul web, pierzi o parte din funcționalitate iar clipurile video mai pot fi redate doar la o rezoluție inferioară (ex. 720p). Gmail va funcționa în continuare pe Android 6, acceptând sincronizarea de bază a e-mailurilor. Doar că fără asistență Google nu va primi actualizări, utilizatorii rămânând doar cu funcționalitatea de bază. Chiar dacă în unele cazuri poți fenta aceste limitări instalând o versiune alternativă de firmware publicată în comunitatea de modding Android (mai recentă decât cea oferită de producătorul dispozitivului), în cele din urmă vei rămâne doar cu opțiunea achiziționării unui nou telefon. Ceea ce nu e neapărat un lucru rău dacă dispozitivul actual a împlinit deja 5 anișori, sau mai mult. Poate că a venit timpul să te uiți după telefoane Android de generație mai nouă, chiar dacă unele dintre acestea sunt deja listate pe piața second hand. Îmi place să fiu la curent cu ultimele inovații și gadgeturi high-tech. Când nu scriu articole pentru Zona IT, îmi ocup timpul cu seriale SF, documentare sau periind internetul după tot felul de știri sau informații care-mi captează atenția. În week-end mă găsești cu bicicleta în parc sau colindând prin țară cu familia.
Adevărul despre pepenii verzi cu miez galben: naturali sau făcuți în laborator?

Pepene cu miez galben. Pepenele cu miez galben a devenit o investiție profitabilă pentru fermierul Nicolae Paraschiv, în vârstă de 50 de ani, din Slobozia. El cultivă pepeni de vreo două decenii, scrie Realitatea.net, iar de curând a investit în harbuzul cu miez galben. Loading … Cultura nu l-a dezamăgit nicicum, iar cererea este în continuă creștere. Fermierul a descoperit că hibridul său este foarte bun pentru diabetici! Aventura a început acum 20 de ani, când Nicolae a cultiva primele plante de pepene ca un hobby agricol. În scurt timp, pasiunea a devenit o afacere bănoasă. De ce este recomandat pepenele cu miez galben pentru diabetici? „Mă ocup de pepeni de vreo 20 de ani. După Revoluție, la vreo 6-7 ani am început să pun lubeniță. Inițial a fost un hobby până când a devenit afacere. Ne-am chinuit, am cumpărat tot mai mult pământ și altceva ce să pui, dacă nu pepeni? Eu nu m-am gândit să cultiv pepene cu miez galben, în schimb piața „s-a gândit”. Ei au vrut să vină și cu altceva pe piață”, a spus ialomițeanul. Hibridul Janosek: Cum a apărut pepenele cu miez galben? Omul nu se aștepta ca hibridul Janosek, cel ales de el, să dea asemenea randament, mai ales pentru diabetici, deoarece are un conținut scăzut de zaharoză. „Pepenele cu miez galben pe care îl pun eu nu prea e dulce. Unii spun că e bun și pentru cei care au diabet, pentru că nu are foarte multă zaharoză în el și este foarte bun. Am prieteni care aveau rude cu diabet și mi-au zis să le dau și lor, pentru că au auzit că este foarte bun. Au mâncat și nu au avut nicio problemă. M-am mirat și eu. Pui un produs și te trezești că îl pot mânca și alții care nu aveau voie să mănânce. Chiar a fost o surpriză și pentru mine când am auzit”, a mai spus ialomițeanul.
Dunărea a scăzut la cote alarmante. De ce nu activează România mecanismele europene de cooperare?

Apele Române avertizează că debitul Dunării continuă să scadă. Prognoza Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor indică o scădere până la aproximativ 1.500 mc/s în jurul datei de 4 august. Astfel de valori înregistrate sunt de aproape trei ori mai mici decât media multianuală a lunii iulie (4.750 mc/s). Se apropie de minimul istoric înregistrat în anul 1985, atunci când debitul Dunării a fost de 1.400 mc/s. Loading … Unitatea 1 a CNE Cernavodă a fost oprită controlat și deconectată de la Sistemul Energetic Național marți dimineața, la ora 11:00, a anunțat luni seara Nuclearelectrica. Ulterior, s-a anunțat că și reactorul 2 al Centralei nucleare de la Cernavodă va fi oprit, însă s-a revenit asupra deciziei. Unitatea 2 a CNE Cernavodă rămâne conectată la Sistemul Energetic Național, a anunțat Nuclearelectrica. În acest context îngrijorător, se pune întrebarea dacă România poate face sau nu ceva pentru a gestiona cât mai bine această situație. Debitul Dunării a scăzut la un nivel alarmant / Foto – Mediafax „Populația va suporta costurile” Prof. univ. dr. Cristian Jura – fost secretar de stat, fost membru al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) – a explicat, în exclusivitate pentru Gândul, care sunt pârghiile pe care România ar trebui să le folosescă. „Din păcate, criza apei pe Dunăre afectează securitatea socială, alimentară, energetică, de transport a României. Deocamdată au apărut îndemnuri la a economisi energia electrică și restricții la folosirea apei pentru irigații. Asta poate afecta producția. Circulația pe fluviu este extrem de redusă din cauza debitului scăzut. Se opresc reactoarele de la Cernavodă pentru că nu pot fi răcite. Toate acestea se răsfrâng în mod direct asupra populației, care va suporta costurile acestei situații deosebit de dificile. Ceea ce nu înțeleg, este de ce nu sunt activate mecanismele europene de cooperare la Dunăre. România face parte din câteva organizații europene de cooperare și de dezvoltare durabilă a fluviului Dunărea”, a declarat Cristian Jura. Criza apei pe Dunăre afectează securitatea socială, alimentară, energetică, de transport a României / Foto – Mediafax România, membră a organizațiilor europene de cooperare și de dezvoltare durabilă a fluviului Dunărea Cristian Jura a mai prezentat și lista organizațiilor europene de cooperare și de dezvoltare durabilă a fluviului Dunărea, din care România face parte. Comisia Dunării – cu sediul la Budapesta. Din această comisie fac parte Austria, Bulgaria, Croația, Germania, Ungaria, Moldova, România, Serbia, Slovacia și Ucraina. Comisia Dunării gestionează transportul și cooperarea la Dunăre, exact temele de cel mai mare interes pentru România în acest moment. Procesul de Cooperare Dunăreană. „A fost lansat oficial la Viena, la 27 mai 2002, pe baza unei inițiative comune a Guvernelor României şi Austriei, a Comisiei Europene şi a Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est. Obiectivul său fundamental îl constituie armonizarea şi valorizarea eficientă a diverselor iniţiative de cooperare în regiunea dunăreană, în lumina valorilor şi standardelor europene. În contextul extinderii UE, Dunărea a devenit, practic, un fluviu interior al Uniunii”, a precizat Cristian Jura. Comisia Internațională pentru Protecția Fluviului Dunărea. Este un organism transnațional înființat în 1998 pentru a aplica Convenția privind Protecția Fluviului Dunărea. Aceasta coordonează gestionarea durabilă a apei, reducerea poluării și controlul inundațiilor în bazinul Dunării. „Nu în ultimul rând, aș aminti Strategia Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării (SUERD). Reprezintă o inițiativă politică a României şi Austriei. A fost promovată printr-o scrisoare comună la nivel de prim-ministru (iunie 2008) și adresată președintelui Comisiei Europene. Cei patru piloni principali ai SUERD sunt conectarea regiunii, protejarea mediului, construirea prosperității și consolidarea regiunii”, a explicat Cristian Jura. Debitul Dunării continuă să scadă / Foto – Mediafax „România ar putea să se folosească de oricare dintre aceste inițiative” Potrivit lui Cristian Jura, România are pârghii pentru a încerca să rezolve această situație, numai că există o tergiversare îngrijorătoare la nivel instituțional. „În concluzie, România ar putea să se folosească de oricare dintre aceste inițiative. Ar putea să convoace reuniuni extraordinare referitoare la criza apei pe Dunăre. Ar putea să inițieze un dialog aplicat cu Uniunea Europeană pe această temă, să analizăm ce se întâmplă în amonte, dacă sunt captări industriale masive care trebuie verificate, sunt mari consumatori industriali, poate se fac irigații masive. Toate aceste lucruri ar putea fi verificate cu mare ușurință, iar statele riverane ar trebui să dea dovadă de solidaritate, pentru că prietenul la nevoie se cunoaște, nu-i așa? Nu cred că a sta și a aștepta ploaia reprezintă o strategie viabilă pentru România”, a încheiat Cristian Jura, în exclusivitate pentru Gândul.
Meta tocmai a recunoscut că s-a folosit de AI pentru a dubla dependența utilizatorilor de Instagram

Adresându-se către acționarii Meta, CEO-ul Mark Zuckerberg and CFO-ul Susan Li s-au lăudat cu creșteri de două cifre al timpului petrecut de utilizatori derulând prin feed-ul Instagram și postări Reels, servite cu ajutorul noului sistem de recomandări AI. Potrivit explicațiilor oferite de cei doi, Meta introduce acum fiecare Reel și postare publică în modele lingvistice mari pentru a analiza subiectul și tonul mesajului, ajustând ordinea și momentul afișării pentru fiecare utilizator în parte. Această strategie concepută să maximizeze impactul fiecărei postări a adus o creștere cu 15% a numărului de sesiuni, obținută inclusiv prin creșterea numărului de redistribuiri. Însă performanțele cu care Mark Zuckerberg se laudă în fața acționarilor Meta au de fapt o conotație mult mai întunecată, maximizarea „numărului de sesiuni Instagram” cu ajutorul inteligenței artificiale venind cu prețul atragerii utilizatorilor vulnerabili într-un cerc vicios al vizionării de conținut care le poate fi dăunător pentru sănătatea mintală, selectat nu pentru că ar fi mai interesant, ci pur și simplu pentru a te face să-l urmărești fără oprire. Indicând direct noile sisteme de recomandare bazate pe inteligență artificială ca principalul motor al acestei creșteri a „Doomscrolling”, Meta pare că aruncă kerosen peste acuzațiile acuzațiile Comisiei Europene despre încălcarea flagrantă a regulilor Digital Services Act (DSA) prin folosirea la scară largă a tacticilor care sporesc dependența utilizatorilor de Facebook și Instagram. Iar Meta nu s-a mulțumit doar cu urmărirea semnalelor de bază, cum ar fi clicurile anterioare sau istoricul vizionărilor. Compania din spatele Facebook și Instagram a revizuit complet modul în care algoritmii săi evaluează conținutul media, trecând fiecare postare publică Reel și Feed prin modele lingvistice care analizează subiectul exact și tonul mesajului pentru a determina cu acuratețe impactul emoțional. Meta combină analiza textului LLM cu o familie separată de modele de inteligență artificială numită Muse — concepută pentru clasificarea și sumarizarea automată a videoclipurilor. În acest fel, firma dezvoltă o înțelegere mult mai profundă a postărilor publice individuale. Algoritmul combină aceste date contextuale cu un istoric extins al interacțiunilor utilizatorilor pentru a genera recomandări în timp real, relatează Business Insider . Altfel spus, Meta „știe” exact care postări sunt dăunătoare pentru utilizatorii săi și care nu, însă prioritatea absolută rămâne maximizarea numărului de sesiuni și creșterile trimestriale ale veniturilor raportate către acționari. Mark Zuckerberg descrie acest mecanism ” deep processing” bazay pe modele lingvistice mari ca pe un pas esențial către personalizare. El a confirmat că Meta intenționează să implementeze același cadru de recomandări bazat pe LLM în fluxurile principale ale Facebook. Îmi place să fiu la curent cu ultimele inovații și gadgeturi high-tech. Când nu scriu articole pentru Zona IT, îmi ocup timpul cu seriale SF, documentare sau periind internetul după tot felul de știri sau informații care-mi captează atenția. În week-end mă găsești cu bicicleta în parc sau colindând prin țară cu familia.
Nazare, negociatorul României cu agențiile de rating, trage un semnal de alarmă după ce am evitat alunecarea în junk

Alexandru Nazare, ministrul demis al Economiei și Finanțelor, a reacționat la aflarea veștii că Agenția de evaluare Fitch menține România la nivelul BBB-, cu perspectivă negativă. Ministrul demis a spus că România a evitat retrogradarea în „junk” și rămâne în categoria recomandată investițiilor. Loading … Lovitură pentru Ilie Bolojan. Agenția de rating Fitch menține România aproape de „junk” Nazare: România rămâne în continuare recomandată investițiilor Cu toate astea, agenția de evaluare a tras însă un semnal de alarmă: instabilitatea politică și datoria publică mențin ridicat riscul unei retrogradări în cazul în care adjustarea deficitului se oprește, dacă datoria crește necpntrolat sau dacă actuala criză politică blochează deciziile fiscale pentru 2027. „România rămâne în categoria recomandată investițiilor – un nou test trecut la limită. România rămâne atent monitorizată de agențiile de rating – orice derapaj poate veni cu sancțiuni severe în perioada următoare.”, a scris ministrul pe pagina sa de Facebook. „Menținerea ratingului Fitch a venit într-un context foarte dificil și cu o marjă minimă de siguranță. În spatele acestui rezultat a fost un efort instituțional excepțional, dus până în ultimul moment, de echipa Ministerului Finanțelor, în coordonare cu Banca Națională a României, care au documentat și susținut cu date solide fiecare argument pentru menținerea calificativului de investiții.”, a precizat ministrul demis al Finanțelor. „BBB-” este pragul care separă categoria statelor recomandate investitorilor din zona speculativă. Dacă agenția de evaluare Fitch ar fi scăzut o singură treaptă mai jos, adică, la „BB+”, România ar fi ajuns în categoria țărilor „junk”. Nazare: Fitch estimează un deficit de 5,9% din PIB în 2026 Prin menținerea ratingului BBB-, statul român are în continuare capacitatea de a-și achita obligațiile și de a se finanța în condiții normale de piață. „A contat, de asemenea, și responsabilitatea liderilor partidelor politice și grupurilor parlamentare care, în ultima săptămână, au reușit să ajungă la consens pe proiectele legislative de care depind fondurile europene din Planul Național de Redresare și Reziliență.”, a reamintit Nazare. Principalul argument al Ministerului Finanțelor condus de liberalul Alexandru Nazare a fost îmbunătățirea execuției bugetare. Deficitul bugetului general consolidat a coborât la 2% din PIB în primele șase luni din 2026, față de 3,64% din PIB în perioada similară din 2025. Deficitul s-a redus de la aproximativ 69,8 miliarde de lei la 41 de miliarde de lei, în termeni nominali. Nazare transmite că Fitch a estimat că România va încheia anul 2026 cu un deficit de 5,9% din PIB, sub ținta de 6%. „România are argumente financiare solide: deficitul cash s-a redus la 42 de miliarde de lei în primul semestru, de la 70 de miliarde de lei în perioada similară din 2025, iar Fitch estimează pentru acest an un deficit de 5,9% din PIB, sub ținta de 6%. Apartenența la UE, accesul la fonduri și finanțări europene și indicatorii de guvernanță superiori statelor comparabile susțin, de asemenea, ratingul țării.În acest moment, elementul cel mai sensibil, aflat în atenția piețelor internaționale, rămâne situația politică. Agențiile evaluează stabilitatea, capacitatea de formare a unui guvern funcțional și continuitatea politicilor fiscal-bugetare drept garanție de seriozitate a României.”, a continuat Nazare. Criza politică, principala cauză a instabilității economice Decizia agenției vine într-un moment de fragilitate politică extremă pentru România, după ce guvernul de coaliție condus de PNL-istul Ilie Bolojan a fost demis prin moțiune de cenzură pe 5 mai. Cabinetul a rămas să administreze interimar țara fără susținerea PSD. Încercările președintelui Nicușor Dan, ale PSD și ale aripii conservatoare din PNL de a instala un nou guvern condus de Adrian Veștea a eșuat în Parlament, asta după ce Eugem Tomac, premierul desemnat anterior, și-a depus mandatul după ce a constatat că nu are șanse ca guvernul să fie acceptat de Parlament. Fitch a avertizat de trei luni că prăbușirea guvernului Bolojan și deteriorarea contextului macroeconomic pun în pericol programul multianual de consolidare fiscală. Agenția considera că impactul imediat al crizei este limitat. Măsurile fiscale adoptate în 2025 continuă să producă efecte, dar semnalează lipsa de vizibilitate asupra politicilor din 2027 și 2028. Ministrul spune că este timpul pentru ca partidele pro-europene să ajungă la un consens și să alcătuiască o majoritate funcțională pentru a readuce țara pe traiectoria corectă pentru reducerea deficitului și realizarea reformelor din PNRR. „Fitch avertizează direct în raportul publicat azi că un blocaj politic prelungit poate împiedica aplicarea măsurilor, poate întârzia reformele din PNRR și poate pune ratingul sub presiune.De aceea, România trebuie să transmită un semnal credibil de stabilitate politică: o majoritate funcțională, continuitatea reformelor, respectarea traiectoriei de reducere a deficitului și oprirea inițiativelor cu impact bugetar pentru care nu există surse reale de finanțare.”, a spus ministrul. Urmează evaluarea Moody’s Nazare avertizează că mai urmează evaluarea Moody’s, care a menținut România la ultima treaptă a țărilor recomandate investițiilor, cu perspectivă negativă. Alexandru Nazare a anunțat că a discutat cu reprezentanții agenției Moody’s înainte de evaluarea Fitch privind ratingul României. „Este o condiție pentru protejarea costurilor de finanțare, a investițiilor și a economiei României.Urmează evaluarea Moody’s, care în precedenta evaluare a menținut ratingul României la ultima treaptă recomandată investițiilor, cu perspectivă negativă. Și Moody’s urmărește riguros, în mod explicit, efectele instabilității politice asupra finanțelor publice, instituțiilor și capacității de guvernare.Rezultatul Fitch ne oferă timp, nu confort. Trebuie să demonstrăm foarte rapid că România poate avea coerență în decizii și capacitatea de a continua corecția fiscală şi reformele începute.”, a concluzionat Alexandru Nazare. Știre în curs de actualizare
HONOR Watch 6 – Când autonomia gigant întâlnește eleganța de zi cu zi (Review)

Povestea pieței de purtabile este una care mă fascinează continuu. În ultimii ani, am văzut o divizare clară în tabere distincte. Pe de o parte, avem ceasurile inteligente echipate cu sisteme de operare complexe, capabile să ruleze aplicații de sine stătătoare, dar care te obligă să te abonezi la o relație zilnică și extrem de intimă cu încărcătorul. Lucru cu care nu sunt de acord, mai ales dacă vrei să-ți monitorizezi și somnul, caz în care acest dans devine mult mai complex și atent coregrafiat. Pe de altă parte, avem seria de ceasuri bazate pe sisteme de operare în timp real, acele smartwatch-uri care pun pe primul loc autonomia și funcțiile de monitorizare a sănătății, renunțând la luxul de a rula un magazin complet de aplicații. Această a doua categorie a evoluat enorm, iar băieții de la Honor au demonstrat, generație după generație, că despărțirea lor de compania mamă nu a fost doar o mișcare de supraviețuire, ci o oportunitate de a-și rafina propriul ADN tehnologic. Puterea lor de a evolua constant pe o piață atât de competitivă este o demonstrație de reziliență din care toți pasionații de tehnologie au ceva de învățat. Astăzi, pe masa noastră de operație se află cel mai nou și mai dichisit exponent al acestei filosofii: HONOR Watch 6. Design/Construcție Din momentul în care scoți acest dispozitiv din cutie, îți dai seama că inginerii au petrecut sute de ore perfecționând fiecare unghi și fiecare textură. Modelul pe care îl testăm vine într-o nuanță numită Twilight Brown, dar există și o variantă Shadow Black pentru cei care preferă un aer ceva mai clasic, acompaniat de o curea ce imită pielea. Varianta maro are un design clasic, numa bun să se integreze bine în cam toate scenariile în care l-ai căra după tine. Și la nuntă da și pe terenul de tenis :). Marginile curbate și sculptate cu atenție creează o arhitectură pe mai multe niveluri care denotă un spirit competitiv și îndrăzneț. Modul în care sticla se îmbină cu rama din oțel inoxidabil 316L denotă o asamblare meticuloasă. Este exact genul de precizie mecanică și vizuală care îmi amintește de un sistem extrem de bine pus la punct, la fel de curat și organizat precum un cable management executat la perfecție într-o carcasă de PC, o obsesie pentru ordine pe care o admir constant la colegul meu Bogdan. Fiecare detaliu al carcasei pare intenționat, amintindu-mi de răbdarea de care am avut nevoie când asamblam acel set uriaș LEGO USS Enterprise-D, unde fiecare piesă minusculă are un loc bine stabilit pentru ca rezultatul final să fie cu adevărat o operă de artă. În ciuda faptului că folosește materiale premium, precum oțelul inoxidabil și un spate din polimer ramforsat, ceasul cântărește doar 41 de grame fără curea și are o grosime de doar 10.8 milimetri. Ar fi de menționat că versiunea Twilight Black renunță la Oțelul Inoxidabil în favoarea unui Aliaj de Aluminiu. Să continuăm cu ecranul. Avem în față un display LTPS AMOLED de 1.46 inch, cu o rezoluție densă de 464 pe 464 de pixeli, ceea ce se traduce printr-o densitate a pixelilor de aproximativ 317 ppi. Dar specificația care te va face să ridici o sprânceană este luminozitatea maximă declarată: 3000 de niți. Acesta este un nivel de luminozitate demn de telefoane flagship de ultimă generație, dar să îl ai pe un ecran de ceas este o nebunie absolută în cel mai bun sens posibil. Zilele trecute am ieșit la o plimbare în amiaza mare prin București, mergând pe Bulevardul Lacul Tei, cu un soare de vară care bătea direct pe suprafața sticlei. Informațiile de pe ecran erau la fel de clare și lizibile ca și cum aș fi stat în interior, la umbră. Culorile sunt vibrante, negrul este absolut perfect grație tehnologiei AMOLED, iar fețele de ceas se văd fără probleme. Una dintre fețele mele preferate include o ramă interioară gradată cu un design color block în proporție de o treime albastru cu alb, care accentuează acel stil inspirat din lumea curselor de mașini. Tranzițiile prin meniuri sunt fluide, iar sistemul de operare MagicOS se mișcă decent în mare parte, cu ușoare sacadări pe alocuri. Segmentul de sănătate este cel în care HONOR Watch 6 devine un asistent personal esențial. Dincolo de senzorii clasici cu care ne-am obișnuit deja, precum accelerometrul, giroscopul, busola, barometrul, senzorul de ritm cardiac și cel pentru nivelul de oxigen din sânge, HONOR Watch 6 aduce o funcție nouă extrem de importantă: monitorizarea tendințelor tensiunii arteriale. Deși nu este un dispozitiv medical per se, ceasul reușește să analizeze datele tale pe parcursul a trei zile și să genereze un raport de evaluare a riscurilor, oferind sfaturi științifice pentru gestionarea sănătății tale cardiovasculare. Acuratețea senzorului de ritm cardiac m-a impresionat în mod deosebit prin viteza cu care înregistrează fluctuațiile de puls. Am testat această sensibilitate în moduri mai puțin convenționale. De exemplu, într-o seară mă aflam în mijlocul unui meci extrem de tensionat de PUBG, unde fiecare decizie tactică conta enorm. Ceasul a înregistrat cu o precizie chirurgicală vârfurile de stres și de puls din momentele critice ale jocului. Monitorizarea somnului a primit și ea îmbunătățiri substanțiale, detaliind cu precizie stadiile de somn profund, REM și somn ușor. Confortul pe timpul nopții este un factor decisiv pentru mine când vine vorba de purtabile, iar greutatea redusă a acestui dispozitiv îl face aproape insesizabil la încheietură. Este atât de comod și profilul său este atât de plat încât nu m-a deranjat absolut deloc nici măcar în momentele în care am dormit cu mâna sub pernă, lucru pe care obișnuiesc să-l fac destul de des lately. Prin funcția Quick Health Scan, printr-o singură atingere de ecran, ceasul compilează toate aceste date vitale într-un raport rapid pe care îl poți consulta instant, fiind extrem de util pentru o verificare de dimineață sau înainte de alergare, efort fizic intens, orice. Pentru cei activi, HONOR Watch 6 se transformă într-un veritabil antrenor la încheietură. Suportă peste 120 de moduri de sport, dar s-a pus un accent deosebit pe modurile profesionale pentru fotbal și badminton. Modul dedicat pentru badminton este fascinant pentru amatorii acestui sport,
Alertă energetică în august. Risc crescut de pene de curent

În cursul zilei de vineri, Ilie Bolojan a anunțat, la finalul ședinței de Guvern, că a fost declarată stare de alertă energetică la nivel național, pe durata lunii august. Iată ce măsuri poate lua Guvernul și cât de mare este riscul unor pene de curent, în această situație. Guvernul a instituit starea de alertă la nivel național pentru luna august, din cauza secetei și a scăderii debitului Dunării, care afectează producția de energie. Măsura nu presupune automat restricții sau pene de curent, dar oferă autorităților posibilitatea de a interveni rapid pentru stabilizarea sistemului energetic. Debitul Dunării a ajuns la un nivel critic în zona Cernavodă. Unitatea 1 a fost oprită controlat, iar Unitatea 2 rămâne conectată la Sistemul Energetic Național, scrie Mediafax. Loading … România, în stare de alertă energetică în august Ce reprezintă starea de alertă? Starea de alertă este o măsură administrativă temporară, aplicată în situații de urgență care necesită intervenție coordonată. Ea poate fi instituită pentru maximum 30 de zile și prelungită dacă riscurile persistă. Starea de alertă nu este echivalentă cu starea de urgență și nu aduce automat restricții sau raționalizarea energiei. Măsura are rolul de a facilita coordonarea rapidă a instituțiilor implicate în gestionarea crizei energetice. Care sunt măsurile Guvernului? Guvernul a alocat 7 milioane de lei pentru lucrări temporare pe Dunăre, în zona Bala-Dunărea Veche. Scopul este menținerea unui debit suficient în zona Cernavodă, pentru funcționarea în siguranță a centralei nucleare. Intervenția pe Dunăre este una temporară și urmărește protejarea funcționării centralei de la Cernavodă, fără a afecta navigația sau mediul. În paralel, autoritățile cer producătorilor de energie să funcționeze la capacitate maximă. ANRE și Transelectrica vor accelera autorizarea noilor capacități energetice. Guvernul estimează un plus de până la 200 MW pe termen scurt, iar de la 1 august ar urma să intre în sistem aproape 300 MW din parcuri fotovoltaice. Cele mai dificile ore pentru sistemul energetic sunt între 20:00 și 23:00, când consumul rămâne ridicat, iar producția fotovoltaică dispare. România acoperă deja o parte din necesar prin importuri, însă disponibilitatea energiei din regiune nu este garantată. Pot fi pene de curent? Premierul a cerut populației și companiilor să reducă voluntar consumul de energie în timpul orelor de seară. Autoritățile analizează și decalarea unor activități industriale, dar nu au decis, deocamdată, impunerea unor restricții obligatorii. Ar exista riscul unor pene de curent? Totuși, există posibilitatea să apară pene de curent, în acest caz? Starea de alertă indică un risc ridicat, dar nu înseamnă că penele de curent sunt inevitabile. Transelectrica susține că sistemul energetic rămâne stabil, însă marja de siguranță este mai redusă. Limitarea consumului ar putea fi luată în calcul doar ca măsură de ultimă instanță, cu prioritate pentru populație și infrastructura critică. În altă ordine de idei, România va solicita ajutor energetic Ucrainei. Ilie Bolojan a discutat cu autoritățile din Ucraina despre posibile livrări temporare de electricitate în orele de vârf. Detaliile tehnice urmează să fie stabilite de Transelectrica și Nuclearelectrica. Starea de alertă nu schimbă prețurile din contractele actuale ale consumatorilor casnici. Totuși, reducerea producției interne poate duce la scumpiri pe piața angro, cu efecte resimțite mai întâi de companii și, pe termen mai lung, în ofertele furnizorilor. Sursă foto: Shutterstock – imagini care au rol ilustrativ