SANITAS cere Parlamentului să reducă birocrația la angajările din spitale: Deficitul de personal nu mai poate fi amânat

sanitas-cere-parlamentului-sa-reduca-birocratia-la-angajarile-din-spitale:-deficitul-de-personal-nu-mai-poate-fi-amanat

Federația SANITAS solicită Parlamentului să adopte de urgență o modificare legislativă care să permită spitalelor publice să facă angajări fără aprobarea prealabilă prin memorandum guvernamental, potrivit comunicatului federației, de vineri. Sindicaliștii susțin că actualul mecanism birocratic întârzie ocuparea posturilor vacante și agravează deficitul de personal din sistemul sanitar. Procedura birocratică greoaie amână sau chiar blochează angajările Aceștia reclamă procedura birocratică greoaie, care presupune un circuit de avize și aprobări între instituții și ministere, iar memorandumurile pentru angajări sunt adesea amânate sau blocate timp d eluni întregi, în timp ce unitățile sanitare se luptă cu o acută lipsă de personal. Președintele Federației SANITAS, Iulian Pope, afirmă că organizația nu solicită eliminarea limitelor bugetare, ci posibilitatea ca fiecare spital să poată ocupa posturile necesare în funcție de nevoile reale și de fondurile disponibile. „Dacă un spital are nevoie de asistente medicale, medici, infirmiere, brancardieri, personal tehnic, administrativ sau de altă specialitate și dispune de resursele financiare necesare, este absurd ca ocuparea acelor posturi să depindă de un memorandum”, e de părere acesta. Deficitul de personal a dus la situații imposibile Sindicaliștii susțin că lipsa personalului afectează atât activitatea angajaților, cât și calitatea serviciilor medicale. Potrivit SANITAS, deficitul acumulat în ultimii ani a dus la dificultăți în acoperirea turelor, imposibilitatea acordării concediilor în unele unități, acumularea de ore suplimentare și suprasolicitarea personalului rămas în sistem. Exemplele unui management falimentar Federația prezintă și exemple privind deficitul de personal, pe baza datelor publice ale Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. Astfel, Spitalul Județean „Mavromati” din Botoșani ar avea un deficit de 42% în rândul asistenților medicali, Institutul „Marius Nasta” din București un deficit de 40,4% de medici, Spitalul de Psihiatrie Jebel din Timiș un deficit de 60% de infirmieri, iar Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie „Cuza Vodă” din Iași un deficit de 70% de brancardieri. În opinia SANITAS, problema a fost gestionată ani la rând prin derogări și memorandumuri, fără o soluție legislativă permanentă, iar actualul context impune intervenția Parlamentului. Federația solicită adoptarea unei reguli care să permită angajările în unitățile sanitare care au nevoie de personal și dispun de resursele financiare necesare, fără parcurgerea procedurii de aprobare prin memorandum guvernamental.

Brâncuși stabilește un record de public la Berlin. Expoziția dedicată artistului român este cea mai vizitată din ultimii 14 ani

brancusi-stabileste-un-record-de-public-la-berlin.-expozitia-dedicata-artistului-roman-este-cea-mai-vizitata-din-ultimii-14-ani

Interesul excepțional al publicului confirmă impactul internațional al operei artistului născut în România, considerat unul dintre părinții sculpturii moderne, potrivit publicației BZ Berlin. Un record pentru Noua Galerie Națională Noua Galerie Națională (Neue Nationalgalerie) din Berlin a anunțat că expoziția dedicată lui Constantin Brâncuși este deja cea mai vizitată organizată de muzeu după retrospectiva consacrată pictorului german Gerhard Richter, găzduită în 2012. Potrivit instituției, expoziția va rămâne deschisă până la 9 august, iar estimările indică faptul că numărul total al vizitatorilor va ajunge la aproximativ 300.000. Succesul expoziției confirmă interesul publicului german și internațional pentru opera sculptorului român, una dintre figurile esențiale ale artei secolului XX. Prima retrospectivă amplă din Germania după mai bine de jumătate de secol Reprezentanții muzeului subliniază că este prima expoziție de mare amploare dedicată lui Brâncuși în Germania în ultimii peste 50 de ani. Organizarea evenimentului a fost posibilă datorită închiderii temporare pentru renovare a Centrului Pompidou din Paris, una dintre instituțiile care dețin cea mai importantă colecție de lucrări ale artistului. Acest context a permis împrumutarea unor opere rare și reunirea lor într-o expoziție de referință la Berlin. Constantin Brâncuși, născut în România și stabilit ulterior în Franța, este considerat de istorici și de marile muzee ale lumii drept unul dintre fondatorii sculpturii moderne, influențând decisiv evoluția artei contemporane. Directorul muzeului: Brâncuși ocupă un loc important în istoria instituției Directorul Noii Galerii Naționale, Klaus Biesenbach, a descris expoziția drept una dintre cele mai importante din istoria muzeului. Acesta a afirmat că instituția este recunoscătoare pentru oportunitatea de a prezenta unui public atât de numeros opera unui mare maestru al modernismului timpuriu, despre care consideră că este, în mod surprinzător, mai puțin cunoscut în Germania decât în alte țări. Având în vedere interesul ridicat al publicului, muzeul a decis să prelungească programul de vizitare în ultimele două zile ale expoziției, pe 7 și 8 august, pentru a permite accesul unui număr cât mai mare de vizitatori. O veste importantă pentru patrimoniul cultural românesc Recordul de audiență înregistrat la Berlin reprezintă o nouă confirmare a prestigiului internațional de care se bucură Constantin Brâncuși, unul dintre cei mai importanți artiști pe care i-a dat România. Interesul publicului german pentru această retrospectivă contribuie la promovarea moștenirii culturale românești și readuce în atenție influența majoră pe care sculptorul a avut-o asupra artei moderne la nivel mondial.

Secția de Medicină Internă de la Spitalul Floreasca își suspendă activitatea din 1 august, după un control DSP / Spitalul a fost amendat cu 25.000 de lei

sectia-de-medicina-interna-de-la-spitalul-floreasca-isi-suspenda-activitatea-din-1-august,-dupa-un-control-dsp-/-spitalul-a-fost-amendat-cu-25.000-de-lei

Suspendarea activității secției de Medicină Internă a fost decisă de conducerea spitalului pentru a permite punerea în aplicare a măsurilor dispuse de Direcția de Sănătate Publică București și de Ministerul Sănătății. Potrivit documentelor interne, începând cu 1 august secția nu va mai face internări, iar pacienții vor fi redirecționați către alte spitale din Capitală, partenere ale unității. Controlul DSP a constatat că structura în care funcționează secția nu mai corespunde autorizației sanitare de funcționare, după modificări care nu au fost comunicate autorităților sanitare. Pentru această neregulă, inspectorii au aplicat și o amendă în valoare de 25.000 de lei. Vor fi lucrări de igienizare Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a dispus remedierea tuturor deficiențelor într-un termen de 30 de zile. Printre măsurile impuse se numără actualizarea structurii spitalului astfel încât aceasta să corespundă situației reale, amenajarea unei săli de pansamente, finalizarea lucrărilor de renovare, extinderea unor spații pentru respectarea normelor sanitare și reorganizarea circuitelor funcționale. Potrivit unei decizii semnate de managerul spitalului, Andrei Bogdan Zidaru, în perioada suspendării vor fi efectuate lucrări de igienizare și dezinfecție terminală, reorganizarea spațiilor și pregătirea secției pentru reluarea activității în condiții conforme cu cerințele de autorizare și de siguranță a pacienților. Când va fi reluată activitatea Ministerul Sănătății a anunțat că, la expirarea termenului de 30 de zile, inspectorii vor reveni la Spitalul Floreasca pentru a verifica dacă toate măsurile dispuse au fost implementate și dacă secția poate primi din nou autorizația necesară funcționării în condiții normale. Suspendarea activității Secției de Medicină Internă intervine într-un context în care Spitalul Floreasca s-a aflat în ultimii ani în centrul mai multor controale și verificări ale Ministerului Sănătății. În 2025, autoritățile au dispus măsuri și sancțiuni în urma neregulilor constatate la Compartimentul pentru Arși, inclusiv suspendarea temporară a internărilor și aplicarea unor amenzi, după identificarea unor deficiențe privind condițiile de funcționare și controlul infecțiilor.

Guvernul aprobă concursurile pentru ocuparea celor 22 de posturi de asistenți medicali la Spitalul M.S. Curie

guvernul-aproba-concursurile-pentru-ocuparea-celor-22-de-posturi-de-asistenti-medicali-la-spitalul-ms.-curie

Guvernul a aprobat, în ședința de joi, memorandumul privind organizarea concursurilor pentru ocuparea celor 22 de posturi vacante de asistenți medicali din cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „M.S. Curie”, unitate aflată în subordinea Ministerului Sănătății. Potrivit Executivului, spitalul se confruntă cu o situație gravă la nivelul secțiilor medicale, cauzată de fluctuațiile de personal, care au afectat capacitatea unității de a asigura internarea și îngrijirea bebelușilor care necesită intervenții medicale urgente. „Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii M.S.Curie precizează că se încadrează în cheltuielile de personal aprobate în bugetul de venituri și cheltuieli pe anul în curs”, se arată într-un comunicat emis de Executiv. Știrea inițială: Nazare a avizat memorandumul Ministerului Sănătății privind deblocarea a 22 de posturi necesare în sistemul medical Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a anunțat, joi, că a avizat memorandumul Ministerului Sănătății privind deblocarea a 22 de posturi necesare în sistemul medical, în contextul unei situații pe care o califică drept una de urgență. Documentul va fi discutat în ședința de Guvern, iar Nazare a menționat că măsura vizează asigurarea îngrijirii copiilor aflați în stare gravă, care au nevoie de asistență medicală complexă. „Am transmis încă de ieri că, atunci când ne confruntăm cu o situație critică care afectează direct îngrijirea copiilor aflați în stare gravă, care au nevoie de asistență medicală complexă, Ministerul Finanțelor va sprijini de urgență soluțiile necesare. Am reuşit astfel, în strânsă colaborare cu Ministerul Sănătății, să identificăm cadrul administrativ necesar pentru deblocarea acestei situații. În astfel de cazuri, instituțiile trebuie să prioritizeze urgențele și să găsească soluții rapide, în interesul celor afectați”, a transmis ministrul interimar al Finanțelor într-o postare pe Facebook. Decizia este o excepție Nazare a subliniat însă că această decizie reprezintă o excepție și nu trebuie confundată cu solicitările privind deblocarea pe scară largă a posturilor din sistemul public. „În același timp, trebuie să facem o distincție clară între astfel de intervenții punctuale, justificate de o situație absolut critică și solicitările generale de deblocare a mii de posturi în sistemul public. Situațiile care privesc direct siguranța oamenilor și funcționarea unor servicii medicale esențiale trebuie soluționate cu prioritate, în timp ce deciziile cu impact bugetar amplu trebuie analizate riguros și fundamentate responsabil în actualul context economic al României”, a conchis ministrul.

SUA restituie Indoneziei comori culturale furate. Artefacte vechi ale triburilor din Papua, recuperate de FBI după ani de investigații

sua-restituie-indoneziei-comori-culturale-furate.-artefacte-vechi-ale-triburilor-din-papua,-recuperate-de-fbi-dupa-ani-de-investigatii

Predarea oficială a avut loc miercuri seară, în cadrul unei întâlniri dintre directorul FBI, Kash Patel, și președintele Indoneziei, Prabowo Subianto, la reședința acestuia din Jakarta, mai scrie AP. Obiecte de patrimoniu cu o valoare simbolică uriașă Colecția recuperată cuprinde obiecte aparținând triburilor Dani și Asmat, precum și comunităților din zona lacului Sentani, toate din provincia Papua. Printre piesele restituite se află topoare ceremoniale din piatră șlefuită și alte obiecte ritualice folosite de generații întregi în comunitățile locale. Pentru populațiile din zonele muntoase ale Papua, topoarele din piatră nu reprezentau doar unelte. Ele simbolizau statutul social și bogăția, erau folosite în ceremonii și tranzacții matrimoniale și erau transmise din generație în generație ca adevărate moșteniri de familie. Artefacte de patrimoniu provenite din regiunea Papua returnate Indoneziei. Sursa foto: X Cum au fost recuperate obiectele Ministrul Culturii din Indonezia, Fadli Zon, a declarat că obiectele au fost identificate după o amplă cercetare privind proveniența lor, care a demonstrat că acestea fuseseră scoase ilegal din Indonezia și introduse pe piața internațională de artă. Recuperarea a fost posibilă prin colaborarea dintre Ministerul Culturii și FBI, în cadrul programelor dedicate combaterii traficului internațional cu bunuri culturale. Autoritățile indoneziene consideră că restituirea reprezintă mai mult decât recuperarea unor obiecte de muzeu. „Acest proces face parte din eforturile noastre de a ne recâștiga suveranitatea culturală”, a declarat ministrul Fadli Zon. Artefactele vor fi expuse la Muzeul Național al Indoneziei. O ofensivă împotriva traficului cu opere de artă Restituirea face parte dintr-o campanie mai amplă desfășurată de autoritățile americane pentru recuperarea și returnarea bunurilor culturale traficate ilegal în Asia de Sud-Est. La începutul lunii iulie, procurorii federali americani au restituit Indoneziei și două sculpturi budiste din bronz, datând din secolul al VIII-lea. Ancheta a arătat că acestea fuseseră furate din situri arheologice indoneziene și ajunseseră ulterior în colecția unui cetățean american. În centrul anchetei, unul dintre cei mai cunoscuți traficanți de antichități Investigațiile americane au stabilit că sculpturile și numeroase alte artefacte asiatice au fost introduse pe piața internațională prin intermediul lui Douglas Latchford, un cunoscut comerciant de antichități stabilit la Bangkok. Acesta a fost pus sub acuzare în Statele Unite în 2019, fiind suspectat că a coordonat timp de decenii o vastă rețea de trafic cu obiecte de patrimoniu provenite din Cambodgia și alte state din Asia de Sud-Est. Dosarul penal a fost închis după decesul acestuia, însă autoritățile americane au continuat recuperarea pieselor identificate în colecții private și muzee. În 2021, un colecționar american a predat voluntar 34 de antichități din Asia de Sud-Est, după ce anchetatorii au demonstrat că acestea proveneau din jafuri arheologice. Indonezia: Președintele Prabowo îl primește pe directorul FBI Kash Patel. Sursa foto: X Indonezia încearcă să își recupereze patrimoniul În ultimii ani, Jakarta și-a intensificat eforturile pentru identificarea și recuperarea obiectelor de patrimoniu aflate în străinătate. Multe dintre acestea au părăsit țara în perioada colonială, când Indonezia s-a aflat timp de secole sub dominația Olandei, iar altele au fost scoase ilegal prin rețele de trafic internațional. Autoritățile colaborează în prezent cu mai multe state, inclusiv Statele Unite și Țările de Jos, pentru identificarea și repatrierea patrimoniului cultural dispersat în colecții publice și private din întreaga lume.

PSD a depus un amendament pentru exceptarea posturilor din sănătate de la blocarea angajărilor. Rogobete: Sănătatea nu este o cheltuială care poate fi tăiată orbește

psd-a-depus-un-amendament-pentru-exceptarea-posturilor-din-sanatate-de-la-blocarea-angajarilor.-rogobete:-sanatatea-nu-este-o-cheltuiala-care-poate-fi-taiata-orbeste

Fostul ministru al Sănătății Alexandru Rogobete a anunțat joi, într-un mesaj publicat pe Facebook, că el și alți parlamentari PSD au depus un amendament prin care cer ca posturile din sistemul de sănătate să fie exceptate de la blocarea angajărilor. „Reforma în sănătate nu se poate face cu orice preț. Din păcate, astăzi, ea riscă să fie făcută chiar cu prețul vieții oamenilor. Iar asta este o limită peste care nu voi trece niciodată. Asta nu este nicio reformǎ, este disperare și inconștiențǎ! În această dimineață, împreună cu colegii mei din Grupul Parlamentar PSD, am depus un amendament prin care cerem ca posturile din sistemul de sănătate să fie exceptate de la blocarea angajărilor. Amendamentul va fi dezbătut săptămâna viitoare în Comisia pentru sănătate, iar apoi sper să primească votul Parlamentului”, a transmis Rogobete în mesajul publicat pe Facebook. „Nu propunem o nouă derogare temporară și nici un memorandum care să depindă de voința unui Guvern. Propunem o soluție clară și permanentă: spitalele și serviciile de ambulanță să poată angaja personal ori de câte ori există nevoie reală”, a mai spus fostul ministru al Sănătății. Rogobete: Degeaba construim spitale noi dacă nu avem suficient personal medical El mai susține că reforma din sănătate nu trebuie să afecteze capacitatea sistemului de a asigura îngrijirea pacienților și avertizează asupra consecințelor deficitului de personal. „Degeaba construim spitale noi și cumpărăm aparatură de ultimă generație dacă nu avem suficienți medici, asistente, infirmiere și personal specializat care să îngrijească pacienții. Am cerut în repetate rânduri deblocarea posturilor, mai ales în secțiile critice, însă solicitările au fost refuzate. Mai mult, la începutul acestui an m-am opus ferm intenției de reducere cu 10% a veniturilor personalului medical, iar sistemul de sănătate a fost, în final, exceptat”, a explicat Rogobete. El mai susține că personalul medical lucrează în prezent la limita capacității, iar blocarea angajărilor pune presiune suplimentară asupra spitalelor. „Între timp, în spitale, oamenii continuă să ducă greul. Medicii fac gardă după gardă, asistentele îngrijesc prea mulți pacienți într-o singură tură, iar echipele lucrează la limita rezistenței. Sănătatea nu este o cheltuială care poate fi tăiată orbește. Sănătatea înseamnă vieți omenești. Iar datoria noastră este să le protejăm. Când un pacient apasă butonul de urgență, nu răspunde un memorandum și nici o ordonanță. Răspunde un medic, o asistentă, o infirmieră. Dacă ei lipsesc, atunci lipsește însăși șansa la viață”, a conchis deputatul PSD.

Statuie inedită la New York: Hot Dog gigant, servit în mijlocul Times Square

statuie-inedita-la-new-york:-hot-dog-gigant,-servit-in-mijlocul-times-square

Realizată de artiștii din Brooklyn Jen Catron și Paul Outlaw, sculptura reprezintă o nouă versiune a instalației lor anterioare, „Hot Dog in the City”, prezentată în 2024. Noua operă se numește: „Hot Dog: Cea de-a doua porție”, potrivit Secret NYC.  Artiștii afirmă că Times Square a fost locația ideală datorită activității sale constante și diversității publicului, pe care le consideră o reflectare a societății americane, a consumerismului și a spectacolului public. Această revenire din 2026 reia aceste teme prin prisma celei de-a 250-a aniversări a Americii. Opera este un corn supradimensionat, tăiat în jumătate, un crenvurst roz și o dungă spectaculoasă de muștar galben. Ba mai mult, spectaculoasa sculptură lansează periodic rafale de confetti, în Times Square, una dintre cele mai aglomerate piețe pietonale din lume. Just when you think you’ve seen it all, NYC unveils a 65-foot hydraulic hot dog and a Donald Trump impersonator competing for the title of “Most American” in the middle of @TimesSquareNYC 🌭🇺🇸 Between the outrageous contestants, over-the-top performances, a Melania Trump drag… pic.twitter.com/ia8EL9K7BH — New York Mickey (@MickmickNYC) July 23, 2026 Nu este prima dată când artiștii vin în Times Square cu acest concept. În 2024, statuia cu aceeași temă a devenit virală. Cu toate acestea, pentru acest an, statuia a fost reinventată. Statuia va rămâne în Times Square până în 8 august.

Șeful Bienalei de la Veneția critică retragerea finanțării UE: O decizie pur politică

seful-bienalei-de-la-venetia-critica-retragerea-finantarii-ue:-o-decizie-pur-politica

Președintele Bienalei de la Veneția, Pietrangelo Buttafuoco, a criticat joi decizia Uniunii Europene de a retrage un grant în valoare de două milioane de euro, afirmând că măsura are un caracter politic și nu unul juridic sau cultural.  „Uniunea Europeană a fost un partener de drum alături de care am parcurs o etapă a călătoriei și care acum se desparte de noi din motive pur politice, în niciun caz juridice și cu atât mai puțin culturale. Suntem chemați aici să desfășurăm cercetări internaționale în domeniul artelor și să răspundem exigențelor acestora. În caz contrar, am trăda principiile autonomiei, libertății de exprimare, cercetării, creativității și imaginației care definesc această instituție de 131 de ani”, a declarat oficialul, citat de Reuters.  Declarațiile au fost făcute în cadrul prezentării ediției din 2026 a Festivalului de Film de la Veneția, după ce Comisia Europeană a anunțat că a retras finanțarea ca reacție la revenirea Rusiei la expoziția de artă a Bienalei, pentru prima dată de la invazia Ucrainei din 2022.   Comisia Europeană a argumentat că fondurile provenite din bugetul Uniunii trebuie să sprijine inițiative care promovează valorile democrației și libertății, valori despre care consideră că Rusia nu le întruchipează în prezent.   În urma deciziei de miercuri a Agenției Executive Europene pentru Educație și Cultură, Bienala pierde 2 milioane de euro, fonduri care urmau să acopere activitățile instituției până în 2028.

Alergiile de vară: ce le declanșează și cum le poți ține sub control

alergiile-de-vara:-ce-le-declanseaza-si-cum-le-poti-tine-sub-control

Vara este sezonul vacanțelor și al activităților în aer liber, însă pentru multe persoane înseamnă și strănut, nas înfundat, ochi iritați și oboseală. Deși mulți asociază alergiile doar cu primăvara, simptomele pot continua sau chiar se pot intensifica în lunile de vară din cauza polenului, sporilor de mucegai și a altor alergeni din mediul înconjurător. Potrivit dr. Mark Aronica, medic alergolog și imunolog în cadrul Departamentului de Alergologie și Imunologie Clinică al Cleveland Clinic (SUA), alergiile de vară sunt o formă de rinită alergică sezonieră, provocată de expunerea la alergeni care ating concentrații ridicate în sezonul cald. Dr. Aronica este profesor asistent la Facultatea de Medicină Cleveland Clinic Lerner din cadrul Universității Case Western Reserve și este certificat în medicină internă, pneumologie și alergologie-imunologie, tratând pacienți cu astm și alte boli alergice. Polenul și mucegaiul, printre principalii factori declanșatori În sezonul cald, polenul de iarbă, polenul buruienilor și sporii de mucegai se numără printre cei mai importanți factori care declanșează alergiile sezoniere. Polenul de iarbă atinge, de regulă, concentrații ridicate între lunile mai și iulie, iar polenul buruienilor și sporii de mucegai sunt mai prezenți din iulie până în toamnă. La acestea se adaugă alergenii din locuință. Temperaturile ridicate îi determină pe mulți oameni să petreacă mai mult timp în interior, unde pot fi expuși la acarieni, mucegai sau alergeni proveniți de la animalele de companie. Ce simptome apar Printre cele mai frecvente simptome ale alergiilor de vară se numără nasul înfundat, secrețiile nazale, strănutul repetat, presiunea la nivelul sinusurilor și durerile de cap, ochii roșii și iritați, tusea seacă, iritația în gât și senzația de urechi înfundate. Specialistul alergoloc citat atrage atenția că există și un simptom adesea trecut cu vederea. „Oboseala este, de fapt, un simptom foarte frecvent asociat rinitei alergice. Cel mai probabil este cauzată de tulburările de somn. La urma urmei, este dificil să dormi bine atunci când ai nasul înfundat, secreții nazale sau strănuți”, explică medicul. Cum deosebești alergia de o răceală de vară Deși simptomele pot semăna, există câteva diferențe importante. Febra, durerile musculare, greața, vărsăturile sau diareea sunt mai sugestive pentru o infecție virală decât pentru o alergie. În schimb, simptomele alergice se pot accentua în perioadele cu nivel ridicat de polen sau în timpul unor activități precum tunderea gazonului și grădinăritul. „Nivelurile de polen ating, de regulă, valori maxime între orele 5.00 și 10.00 dimineața, astfel că persoanele care ies devreme afară sunt mai expuse”, a precizat expertul în alergologie. Cum poți reduce expunerea la alergeni Specialiștii recomandă verificarea zilnică a nivelului de polen și evitarea activităților în aer liber atunci când concentrațiile sunt ridicate. Nivelul de polen poate fi consultat în aplicațiile meteo și pe platformele online specializate, care publică zilnic prognoze privind concentrația alergenilor din aer, în funcție de zonă. De asemenea, este recomandată păstrarea ferestrelor închise și utilizarea aerului condiționat în zilele cu mult polen. După întoarcerea din exterior, este indicată schimbarea hainelor și un duș înainte de culcare pentru îndepărtarea polenului de pe piele și din păr. Aspirarea frecventă a locuinței și utilizarea purificatoarelor de aer, atunci când este necesar, pot contribui la reducerea expunerii la alergeni. După ce revii din exterior, este bine să îți schimbi hainele și să faci un duș înainte de culcare pentru a îndepărta polenul de pe piele și din păr. Aspirarea frecventă a locuinței și utilizarea purificatoarelor de aer, atunci când este necesar, pot contribui, de asemenea, la reducerea expunerii la alergeni. Când este nevoie de tratament Dacă măsurile de prevenție nu sunt suficiente, simptomele pot fi controlate cu spray-uri nazale și antihistaminice recomandate de medic. În cazul persoanelor cu simptome persistente sau severe, este indicat un consult la alergolog, care poate recomanda investigații suplimentare și tratamentul potrivit. Specialiștii atrag atenția că antihistaminicele nu trebuie administrate preventiv, fără recomandare medicală, și nici utilizate pe termen lung dacă simptomele persistă sau se agravează. Foarte importantă este identificarea cauzei alergiei și stabilirea unui tratament adaptat fiecărui pacient. De asemenea, unele antihistaminice pot provoca somnolență și pot afecta capacitatea de a conduce autovehicule sau de a folosi utilaje. Persoanele cu boli cronice, femeile însărcinate sau cele care alăptează ar trebui să ceară sfatul medicului înainte de a începe orice tratament. Dacă simptomele sunt însoțite de dificultăți de respirație, umflarea feței, a limbii sau a gâtului ori apar reacții alergice severe, este necesară solicitarea imediată a asistenței medicale de urgență.

OMS: Ebola a ucis peste o mie de oameni în RD Congo și Uganda

oms:-ebola-a-ucis-peste-o-mie-de-oameni-in-rd-congo-si-uganda

Focarul de Ebola a făcut 1.001 de victime în Republica Democrată Congo (RDC) și Uganda, conform ultimelor cifre publicate miercuri de Organizația Mondială a Sănătății (OMS), care citează date de la autoritățile sanitare congoleze, potrivit Le Figaro. Un total de 999 de decese și 2.473 de cazuri confirmate au fost înregistrate în RDC de la începutul epidemiei, la mijlocul lunii mai, a anunțat OMS într-un raport actualizat din 20 iulie. Numărul deceselor rămâne la două, cu 20 de cazuri confirmate în Uganda vecină, unde autoritățile au declarat săptămâna trecută că nu mai au niciun caz. Cu toate acestea, țara trebuie să aștepte încă o lună fără noi cazuri pentru a fi considerată oficial indemnă de virus. Ebola a ucis peste 15.000 de oameni în Africa în ultimii 50 de ani Ebola, care se transmite prin contactul cu fluide corporale și provoacă febră hemoragică, a ucis peste 15.000 de oameni în Africa în ultimii 50 de ani. Cel mai mortal focar din RDC a dus la aproape 2.300 de decese din cele 3.500 de cazuri înregistrate între 2018 și 2020. Cel de-al 17-lea focar din RDC, declarat oficial pe 15 mai, este cauzat de virusul Bundibugyo, pentru care nu există nici vaccin, nici tratament. Un studiu clinic pentru două tratamente împotriva acestei tulpini rare a început la începutul lunii iulie, potrivit OMS, care a acordat și autorizație de utilizare de urgență pentru primul test de diagnostic molecular pentru virus. Săptămâna trecută, OMS a anunțat, de asemenea, primul studiu de siguranță al vaccinului ChAdOx1, condus de Universitatea din Oxford (Marea Britanie). Epicentrul crizei, a cărei adevărată amploare este încă dificil de evaluat și care ar putea dura câteva luni, este situat în Ituri, o provincie din nord-estul Congo-ului, la granița cu Sudanul de Sud și Uganda. Potrivit OMS, provincia înregistrează 89,1% din cazuri și 83,9% din decese. „Epidemia este încă în fața noastră și ne aflăm încă într-o fază în care încercăm să recuperăm evoluția ei”, a declarat marți reporterilor la Geneva, Elveția, Thierno Baldé, managerul de incidente al OMS în RDC. „Unele zone, precum Bunia (capitala Ituri) și împrejurimile sale, se confruntă cu o transmitere foarte intensă”, a adăugat el, explicând că „ ne menținem prioritatea de a controla situația” în aceste zone. Virusul este prezent și în alte patru provincii, inclusiv Kivu de Nord și Kivu de Sud, unde capitalele provinciilor și mari porțiuni de teritoriu sunt controlate de gruparea armată antiguvernamentală M23.