Premieră națională. Unul dintre cele mai mari spitale din România are parcare supraetajată cu heliport, lifturi exterioare și pasarelă

Parcarea supraetajată de la Spitalul Județean Clinic de Urgență Sf. Apostol Andrei din Galați a fost data în folosință luni. Obiectivul construit în cadrul unui proiect al Consiliului Județean Galați are dotări moderne. Parcarea supraetajată are 460 de locuri de parcare, două lifturi exterioare și o pasarelă de 75 de metri, care permite transferul direct al pacienților către UPU. Pe acoperiș a fost construit un heliport SMURD care poate fi folosit și noaptea. „Heliportul este finalizat și așteptăm ultimele autorizații pentru operaționalizare. Prin soluția integrată care reunește parcarea supraetajată cu heliportul SMURD, lifturile și pasarela de transfer, acest proiect de infrastructură medicală, în valoare de peste 38,2 milioane de lei, se numără printre cele mai avansate și moderne proiecte de infrastructură medicală de acest tip din România, fiind, până în prezent, singurul din țară care reunește toate aceste facilități”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați. Drumuri noi și un pasaj subteran la spitalul gălățean În paralel au fost modernizate căile de acces în incinta spitalului gălățean. Urmează să fie amenajat un pasaj subteran între spital și noul corp al Prosecturii, precum și noi locuri de parcare exterioare, în apropierea corpului principal al unității medicale. Spitalul Județean Clinic de Urgență Sf. Apostol Andrei din Galați are aproximativ 250.000 de pacienți în fiecare an. În ceea ce privește traficul auto, pe la spital trec zilnic peste 1.400 de mașini și anual peste 500.000 de mașini.
Nicu Ștefănuță cere Guvernului Ungariei soluții pentru finanțarea proiectelor culturale ale maghiarilor din Transilvania

Vicepreședintele Parlamentului European, europarlamentarul Nicu Ștefănuță, îi cere Guvernului Ungariei să găsească soluții pentru continuarea finanțării proiectelor culturale, educaționale și comunitare destinate maghiarilor din Transilvania. Nicu Ștefănuță anunță că i-a solicitat premierului Ungariei, Magyar Péter, și ministrului Culturii, Tarr Zoltán, o întâlnire la Budapesta pentru a discuta situația mai multor proiecte și organizații culturale din Transilvania. Europarlamentarul declară în ultima perioadă, unele organizații culturale se confruntă cu întârzieri și incertitudini în ceea ce privește finanțarea. În anumite cazuri, evenimentele au fost amânate sau suspendate, iar organizatorii au fost nevoiți să caute rapid alte surse de bani pentru a putea continua proiectele. „Oamenii care organizează festivaluri, tabere pentru copii și tineri, evenimente culturale și activități comunitare nu fac politică atunci când își păstrează tradițiile și construiesc viața comunității. Aceste organizații trebuie judecate după ceea ce fac pentru oameni și pentru comunitățile lor, nu după opțiunea politică a participanților sau beneficiarilor”, transmite Nicu Ștefănuță. Acesta precizează că „în multe localități, un festival, o tabără sau un eveniment cultural înseamnă mult mai mult decât o singură zi de program. Înseamnă copii și tineri care se întâlnesc, tradiții care se transmit și comunități care rămân unite”. Potrivit europarlamentarului, România și Ungaria trebuie să asigure mecanisme de finanțare transparente, predictibile și accesibile organizațiilor eligibile. El spune că va solicita și sprijinul autorităților române, inclusiv al Ministerului Culturii, pentru a găși soluțiile potrivite care să permită continuarea proiectelor. Nicu Ștefănuță propune o întâlnire la Budapesta În scrisoarea adresată premierului Magyar Péter și ministrului Tarr Zoltán, europarlamentarul propune o întâlnire la Budapesta pentru a discuta față în față despre proiectele aflate în așteptare sau ale căror finanțări au fost suspendate „Sunt pregătit să vin la Budapesta pentru a discuta direct despre aceste proiecte și pentru a susține continuarea lor”, afirmă Nicu Ștefănuță. Acesta spune că susține „schimbarea politică în Ungaria. Dar schimbarea politică trebuie să însemne mai multă cultură și sprijin pentru comunitatea maghiară din afara Ungariei”. „Sunt europarlamentar român din Transilvania și reprezint în Parlamentul European comunitățile din România, inclusiv comunitatea maghiară. Este responsabilitatea mea să reprezint interesele tuturor acestor comunități și să apăr dreptul lor de a-și păstra cultura, tradițiile și identitatea.”, spune el. Europarlamentarul susține că proiectele dedicate culturii maghiare ajută la păstrarea patrimoniului Transilvaniei. „Nu putem construi Europa de mâine renunțând la identitățile și tradițiile care au format comunitățile europene. Cultura maghiară din Transilvania este parte din patrimoniul acestei regiuni și trebuie să aibă viitor”, spune el.
Gripa 2027. Primele date îi îngrijorează pe medici. Cele 7 simptome

Datele analizate provin dintr-un raport al autorităților din Queensland, Australia, pentru perioada 1 ianuarie – 16 august 2026. Regiunea este urmărită îndeaproape, pentru că sezonul de gripă începe acolo mai devreme, scrie Il Messaggero. În ultima săptămână analizată, cea încheiată pe 15 august, au fost raportate 1.449 de cazuri noi. Este o creștere de 33% față de săptămâna precedentă, când s-au înregistrat 1.093 de cazuri. De la începutul anului, numărul total de cazuri a ajuns la 15.560. Cifra este, totuși, cu 73% mai mică decât în aceeași perioadă a anului trecut. Cea mai mare parte a infecțiilor este cauzată de gripa A, cu 13.736 de cazuri. Gripa B a fost responsabilă pentru alte 1.612 cazuri. Au fost internați 1.443 de pacienți, aproape jumătate dintre ei având cel puțin 65 de ani. Virusul sincițial respirator este, în schimb, în scădere ușoară în ultima săptămână. Cei mai mici pacienți rămân cei mai vulnerabili. Peste 5.200 de cazuri au vizat copii cu vârsta sub doi ani. Aproape o treime din cele 2.578 de internări au implicat această categorie de vârstă. Gripa 2027, Bassetti avertizează: „Ar putea circula virusuri mai agresive”. Cele 7 simptome Medicul infecționist Matteo Bassetti a comentat datele. Numărul total de cazuri pare mai mic decât în anii anteriori. „Există date din anumite provincii în care presiunea asupra spitalelor este însă mai mare decât anul trecut”, a explicat Bassetti. Circulația virusului ar putea fi mai redusă, dar tulpinile prezente ar putea fi mai agresive. Medicul a precizat că este încă devreme pentru concluzii ferme. A recomandat urmărirea evoluției din Australia în următoarele două săptămâni, pentru o evaluare mai clară. Anul trecut a fost unul dificil, atât în Australia, cât și în Italia, cu una dintre cele mai grave epidemii de gripă din ultimii ani. Simptomele tipice includ febră mare, peste 38 de grade, tuse uscată și dureri în gât. Mai includ dureri musculare și articulare, oboseală accentuată, dureri de cap și congestie nazală.
Un pensionar din SUA vine anual la tratament în Iași: Am venit cu bastonul în mână și am plecat cu el sub braț

Valeriu Bargan a dezvăluit că anual vine la Nicolina, Iași, pentru a primi tratamentele cu apă sulfuroasă, potrivit publicației Ziarul de Iași. Românul în vârstă de 75 de ani și stabilit în statul Tennessee, a spus că a aflat de tratament de la un alt bărbat. „E a patra oară când vin aici. Vin din America, locuiesc în America, din Tennessee, orașul Franklin. De Hotelul Nicolina și de tratamentele de aici am auzit de la o altă persoană. Și m-am simțit bine. Din primul an când am venit aici, m-am simțit bine. Am venit cu bastonul în mână și am plecat cu el sub braț”, a relatat pensionarul stabilit în SUA. „Americanul” va reveni la Iași La fiecare vizită în România, Valeriu Bargan rezolvă o altă problemă medicală. El și-a făcut rezervare încă de la începutul anului și anunță că și-a făcut planuri pentru a reveni. „Peste doi ani, pentru că așa mi s-a recomandat, am să revin. Acum mi-am făcut rezervare încă din ianuarie”, a explicat pensionarul. De ce vin oamenii la Nicolina Tratamentul de la Nicolina atrage numeroși pacienți din România, dar și din Italia și Republica Moldova. Apa sulfuroasă din bazine este folosită pentru băile terapeutice și procedurile recomandate în cazul afecțiunilor reumatismale, post-traumatice, respiratorii și ginecologice.
Un turneu dedicat lui George Enescu a fost susținut în patru orașe din China de doi artiști români prezenți în Guinness Book

Un amplu proiect de diplomație culturală programat de violonista Diana Jipa și pianistul Ștefan Doniga a debutat în patru orașe din China. În perioada 14-19 august, a avut loc o serie de evenimente în orașele Beijing, Tianjin, Yangzhou și Ningbo. Programul, dedicat zilei de naștere a lui George Enescu Programul a fost dedicat de cei doi muzicieni zilei de 19 august, ziua de naștere a lui George Enescu. De asemenea, a fost dedicat și împlinirii a 100 de ani de la compunerea uneia dintre capodoperele sale, Sonata a treia „În caracter popular românesc”. Din repertoriu au făcut parte creații semnate de Ciprian Porumbescu, Béla Bartók și de piese tradiționale chinezești prelucrate pentru vioară și pian. Concertele, susținute în unele dintre cele mai moderne săli din lume Evenimentele s-au desfășurat în unele dintre cele mai moderne săli de spectacole la nivel mondial: Eden Theater din Tianjin, Canal Grand Theater din Yangzho sau studioul de concerte al Radioteleviziunii din Ningbo. În urma acestor evenimente, au fost realizate numeroase reportaje de agențiile de știri și televiziunile locale, precum și numeroasele propuneri de a extinde colaborările culturale în viitor. Acest turneu a fost organizat de Institutul Cultural Român de la Beijing în parteneriat cu Beijing Film Orchestra, World Cultural and Historical Cities Organization of Canals (WCCO), Radioteleviziunea Chineză din Ningbo și Camera de Comerț și Industrie România – China. Proiectul în care au fost implicați cei doi artiști români reprezintă cea mai eficientă modalitate de promovare a imaginii și intereselor naționale, deschizând noi perspective și direcții de colaborare. Diana Jipa și Ștefan Doniga desfășoară de aproape un deceniu o activitate internațională remarcabilă. Ei au susținut peste 750 concerte pe toate continentele și au dezvoltat proiecte dedicate promovării muzicii românești. Cei doi artiști sunt prezenți în Guinness Book pentru un turneu realizat pe toate cel 7 continente, devenind repere ale diplomației culturale românești și contribuind la afirmarea imaginii României în unele dintre cele mai importante spații culturale și economice ale lumii.
Avertismentul care pune România pe harta țărilor cu infecții periculoase: căldura urmată de ploi poate favoriza răspândirea unui virus

Temperaturile ridicate urmate de perioade ploioase pot crea condiții favorabile pentru apariția și răspândirea virusului West Nile, avertizează specialiștii în sănătate publică din România. Virusul este transmis prin înțepătura țânțarilor infectați, iar perioadele cu vreme caldă și umedă pot crește riscul de expunere. Autoritățile medicale recomandă populației să ia măsuri de protecție împotriva țânțarilor, în special în perioadele cu temperaturi ridicate și după ploi. Atenție la apa stagnantă! Printre principalele recomandări se numără purtarea hainelor cu mâneci lungi și a pantalonilor lungi, precum și folosirea substanțelor repelente împotriva țânțarilor. În locuințe și în jurul acestora pot fi utilizate insecticide, iar ferestrele ar trebui protejate cu plase pentru a împiedica pătrunderea insectelor. O atenție deosebită trebuie acordată apei stagnante, care poate favoriza înmulțirea țânțarilor. Specialiștii recomandă îndepărtarea recipientelor în care se poate acumula apa, eliminarea bălților din apropierea locuințelor și menținerea curățeniei în gospodării. Măsurile de prevenție sunt cele mai importante „Prevenția este cea mai importantă măsură pentru reducerea riscului de infecție”, transmit reprezentanții medicali. Virusul West Nile poate provoca infecția West Nile, o boală transmisă prin înțepătura țânțarilor infectați. În contextul temperaturilor ridicate și al perioadelor ploioase, măsurile de protecție împotriva țânțarilor rămân importante pentru întreaga țară.
Fosta colegă a lui Elvis Presley, Shelley Fabares, a murit. Mesajele primite de actriță

Fosta colegă de platou a lui Elvis Presley, Shelley Fabares, a murit sâmbătă, 22 august, la vârsta de 82 de ani. Ea a ajuns celebră pentru rolurile jucate în producții cinematografice de peste ocean ca „Donna Reed Show” sau „Coach”. Artista era căsătorită cu celebrul actor Mike Farrell, iar anul acesta, cei doi împlineau 40 de ani împreună. Familia ei a transmis că a murit din cauza unei afecțiuni care a răpus-o repede. „Ea avea o abilitate remarcabilă de a-i face pe oameni să se simtă bineveniți, apreciați și îngrijiți. O vom ține minte pe Shelley pentru bunătatea, loialitatea, spiritul ei de glumă, curajul și sufletul ei frumos. Ne va lipsi enorm- nu doar ca o artistă cunoscută, ci ca persoana iubitoare și extraordinară care era în viața de zi cu zi”, au mai precizat apropiații artistei, pentru publicația Mirror. Actrița a jucat alături de Elvis Presley în trei filme, printre care se numără și „Happy”, „Spinout” și „Clambake”.
De ce să te adresezi unui centru de excelență în chirurgie cardiovasculară minim invazivă (P)

Pacienții diagnosticați cu afecțiuni cardiovasculare, care au indicație pentru tratament chirurgical, pot beneficia, în cazuri atent selecționate, de proceduri de chirurgie cardiovasculară minim invazivă, cu un impact mai redus asupra organismului. Acest lucru este posibil datorită avansului tehnologic, care permite tratarea prin incizii mici a unor afecțiuni ale inimii și ale vaselor mari, prin tehnici videoasistate sau endoscopice, proceduri hibride ori, în anumite situații, prin proceduri transcateter. Obiectivul rămâne însă același ca în chirurgia clasică, respectiv tratarea corectă și sigură a bolii cardiovasculare. Chiar și în condițiile unui abord cu incizii de mici dimensiuni, intervențiile cardiovasculare rămân operații extrem de complexe, pentru realizarea cărora este necesară o experiență operatorie îndelungată, dar și echipamente medicale moderne și tehnologii avansate, care să permită efectuarea tratamentului chirurgical în condiții de siguranță pentru pacienți și cu rezultate bune pe termen lung. De aceea, pacienții cu afecțiuni cardiovasculare complexe ar trebui evaluați în centre specializate în chirurgia cardiovasculară minim invazivă. Într-un astfel de centru, aceștia pot avea acces la o abordare multidisciplinară integrată, asigurată de o echipă medicală completă – Echipa inimii, cu ajutorul tehnologiei de ultimă generație, precum și la cele mai bune îngrijiri postoperatorii și la monitorizare pe termen lung. Echipa Inimii poate include, în funcție de caz, cardiologi, cardiologi intervenționiști, chirurgi cardiovasculari, chirurgi vasculari, specialiști în anestezie și terapie intensivă cardiovasculară, medici de radiologie și imagistică medicală, precum și specialiști în medicină fizică și reabilitare. Astfel, pacienții diagnosticați cu boli cardiovasculare, care au nevoie de tratament chirurgical, pot beneficia de operație minim invazivă la inimă, efectuată în diferite moduri, în funcție de fiecare caz în parte, respectiv prin incizii mici, minitoracotomie, prin tehnici videoasistate sau endoscopice. În centrele specializate, aceste metode pot fi completate, atunci când este necesar, de proceduri hibride sau de proceduri transcateter. Din această categorie fac parte și proceduri structurale precum implantarea transcateter a valvei aortice, TAVI, indicată în anumite cazuri de stenoză aortică severă. Astfel de tehnici pot fi luate în considerare în anumite afecțiuni cardiovasculare, printre care bolile valvulare, precum insuficiența mitrală, stenoza aortică sau alte afecțiuni ale valvelor inimii, dar și în boala coronariană, în cazuri selectate sau în unele afecțiuni ale aortei. Pentru pacienții cu astfel de indicații, beneficiile sunt semnificative comparativ cu intervențiile clasice, deschise: incizii de mici dimensiuni, risc scăzut de complicații, recuperare mult mai rapidă și timp de spitalizare redus. Important de menționat este faptul că nu orice pacient cu boală cardiovasculară poate fi tratat minim invaziv. În unele cazuri, când boala este mult prea avansată, starea pacientului poate să nu permite o astfel de abordare, riscurile putând fi mai bine controlate printr-o intervenție clasică. De aceea, indicația pentru o intervenție cardiovasculară minim invazivă trebuie bine stabilită, ținându-se cont de tipul afecțiunii, severitatea bolii, particularitățile anatomice, starea generală de sănătate a pacientului și de riscul operator. Prin urmare, este necesară o evaluare completă a pacientului, care să includă, pe lângă consultația cardiologică, și o serie de investigații, printre care: ecocardiografie, angiografie coronariană, CT cardiac, angio-RMN sau alte tehnici imagistice recomandate, în funcție de caz. Pentru stabilirea unei abordări diagnostice și terapeutice individualizate, adaptată particularităților fiecărui caz, este necesară o colaborare strânsă între toți specialiștii implicați în diagnosticul și tratamentul afecțiunilor cardiovasculare. Echipa inimii are un rol esențial în analizarea tuturor opțiunilor disponibile și în alegerea celei mai potrivite soluții terapeutice. Îngrijirea postoperatorie, într-o secție de anestezie și terapie intensivă cardiovasculară, dotată cu echipamente moderne, și monitorizarea pe termen lung sunt, de asemenea, foarte importante pentru evoluția pacientului după intervenție. Supravegherea atentă permite ajustarea tratamentului, identificarea rapidă a eventualelor complicații, reluarea treptată a mobilității și stabilirea unui plan de recuperare. Un centru de excelență integrează toate aceste etape, de la diagnostic și stabilirea indicației terapeutice până la tratament, îngrijire postoperatorie și urmărire pe termen lung. La Centrul de Excelență în Chirurgia Cardiovasculară Minim Invazivă de la Spitalul Clinic SANADOR, care dispune de o echipă cu vastă experiență și pregătire – Echipa Inimii, sunt realizate intervenții chirurgicale complexe, în funcție de indicația stabilită pentru fiecare pacient. Operațiile cardiovasculare au loc în primul bloc operator complet digitalizat din România, cu sprijinul specialiștilor din Secția de Anestezie și Terapie Intensivă Cardiovasculară de categoria I, cu nivel de competență extinsă. Atunci când există indicație pentru tratament endovascular, acesta este realizat în Laboratorul de Cateterism sau în sălile hibride ale blocului operator, dotate cu echipamente performante.
Jafurile din muzee devin violente: nou raport Europol privind tacticile de furt de bunuri culturale. Cazul Tezaurului Dacic

Raportul, intitulat „Changing tactics, changing targets: the evolving nature of museum heists”, publicat de agenția europeană, evidențiază transformările recente în modul în care sunt comise jafurile asupra muzeelor și în profilul infractorilor implicați. Baros, explozibili și arme Potrivit Europol, furturile din muzee devin mai agresive, infractorii recurgând la instrumente precum barosuri, explozibili și arme de foc pentru a pătrunde în clădiri și pentru a intimida personalul. În paralel, hoții își aleg tot mai des țintele în funcție de valoarea acestora pe piața ilegală. Metalele prețioase, pietrele prețioase și artefactele cu semnificație culturală sunt considerate atractive datorită cererii ridicate și posibilității de a fi revândute pe piețele clandestine. Grupări recrutate prin rețelele sociale Europol atrage atenția și asupra apariției unor noi profiluri de infractori. Unele jafuri ar implica grupuri constituite ad-hoc, ai căror membri sunt recrutați inclusiv prin intermediul rețelelor sociale. Acest fenomen se diferențiază de profilul tradițional al traficanților de bunuri culturale, care operau în rețele specializate și, în unele cazuri, evitau utilizarea violenței. Agenția europeană identifică și infractori proveniți din alte zone ale criminalității organizate, atrași de ceea ce percep drept o combinație între risc redus și profit ridicat. Furtul tezaurului dacic, printre cazurile analizate Pentru a ilustra aceste tendințe, raportul Europol include mai multe cazuri recente, printre care furtul unor artefacte dacice din Țările de Jos, în 2025, jaful de la Muzeul Luvru din Franța, în 2025, și atacul asupra Muzeului Cognacq-Jay din Franța, în 2024. În cazul furtului artefactelor dacice, ancheta autorităților olandeze a beneficiat de sprijinul experților Europol specializați în criminalitatea contra patrimoniului. Experții din cadrul Centrului European pentru Criminalitate Gravă și Organizată (ESOCC) oferă sprijin operațional, analitic și de coordonare anchetatorilor din statele membre ale Uniunii Europene. Europol subliniază că acest sprijin are un rol important în combaterea comerțului ilegal cu bunuri culturale și în identificarea rețelelor criminale care profită de obiectele furate din muzee și alte instituții de cultură.
De ce ni se dilată pupilele când suntem surprinși. Cercetătorii au descoperit ce se întâmplă în creier

În mod normal, pupilele se dilată atunci când intrăm într-un spațiu întunecat, pentru a permite pătrunderea unei cantități mai mari de lumină, și se contractă atunci când lumina devine mai puternică. Cercetătorii știu însă de mai mult timp că dimensiunea pupilelor poate fi influențată și de efortul cognitiv, activitatea fizică sau emoții, scrie Science Alert. Un studiu publicat în revista Nature Human Behaviour oferă acum noi indicii despre rolul acestei reacții în situațiile neașteptate. Dilatarea pupilelor după o surpriză poate „reseta” creierul Cercetătorii de la Brown University au urmărit reacțiile a 63 de adulți sănătoși, care au participat la un experiment bazat pe stimuli colorați. Participanții au văzut pe ecran o serie de imagini colorate și au fost mai întâi rugați să își amintească ceea ce văzuseră. Ulterior, aceștia au trebuit să anticipeze ce culoare urma să apară, folosindu-se de tiparele observate anterior. În anumite momente, cercetătorii au introdus culori care contraziceau așteptările participanților. Reacția a fost rapidă: pupilele s-au dilatat, iar activitatea cerebrală a prezentat modificări asociate cu o creștere temporară a nivelului de excitare. Potrivit cercetătorilor, această reacție pare să ajute creierul să se adapteze atunci când informațiile noi nu se potrivesc cu ceea ce anticipase. Pupilele dilatate, legate de sistemul noradrenalinei Una dintre structurile implicate în această reacție este locus coeruleus, un mic grup de neuroni situat în trunchiul cerebral. Acesta reprezintă principala sursă de noradrenalină a creierului, un neurotransmițător implicat inclusiv în răspunsul de tip „luptă sau fugi”. Activitatea locus coeruleus crește după evenimente surprinzătoare, iar cercetătorii au observat o legătură între această activitate, modificările dimensiunii pupilelor și anumite unde cerebrale măsurate prin EEG. Matt Nassar, profesor asociat de neuroștiințe și științe cognitive și psihologice la Brown University și unul dintre autorii studiului, explică faptul că dilatarea pupilei semnalează o creștere bruscă a nivelului de excitare cerebrală. Potrivit cercetătorului, aceste fluctuații rapide ale nivelului de excitare ar putea avea un rol util, deoarece permit creierului să facă față mai bine schimbărilor de context. Surprizele ne ajută să învățăm mai repede Rezultatele experimentului indică faptul că persoanele care au prezentat o reacție mai puternică la stimulii neașteptați au făcut ajustări mai potrivite în procesul de învățare și au manifestat o tendință mai redusă de a interpreta informațiile prin prisma așteptărilor anterioare. Pe măsură ce imaginile prezentate corespundeau predicțiilor lor, participanții deveneau tot mai influențați de ceea ce se așteptau să vadă. Un stimul surprinzător părea însă să întrerupă acest tipar. Cercetătorii sugerează că dilatarea pupilelor ar putea reprezenta un marker extern al unui mecanism prin care creierul își actualizează „contextul mental”. Cu alte cuvinte, atunci când apare ceva complet neașteptat, creierul pare să reducă influența informațiilor și presupunerilor anterioare și să se pregătească pentru a procesa un nou context. „Modificările diametrului pupilei, precum și anumite înregistrări EEG, sunt markeri externi ai creierului care arată că acesta încarcă un nou context”, a explicat Nassar. Pupilele se schimbă și în funcție de ceea ce gândim Studiul se adaugă unui număr tot mai mare de cercetări care arată că dimensiunea pupilelor oferă informații despre procesele care au loc în creier. Pupilele se pot dilata în timpul unui efort mental intens, al activității fizice sau al unei reacții emoționale. Dimensiunea lor poate fi influențată și de anumite medicamente și poate varia chiar și în funcție de respirație. Noile rezultate sugerează că pupilele nu sunt doar un mecanism prin care ochiul se adaptează la lumină, ci pot funcționa și ca un indicator vizibil al modului în care creierul reacționează la informații neașteptate.