NATO dă detalii despre doborârea dronei din România. Comanda a fost dată de forțele transatlantice

nato-da-detalii-despre-doborarea-dronei-din-romania.-comanda-a-fost-data-de-fortele-transatlantice

NATO a transmis un mesaj oficial după ce un pilot român de F-16 a reușit, în premieră, să doboare o dronă intrată în spațiul aerian al României. NATO a punctat că „această acțiune multinațională comună subliniază capacitatea și disponibilitatea NATO de a reacționa la orice potențială amenințare aeriană, non-stop, pentru a ne apăra teritoriul și a ne proteja cetățenii” şi că o anchetă este în curs de desfășurare. Reacția NATO după ce piloții români au doborât o dronă intrată în spațiul aerian al României Drona a fost doborâtă vineri, 24 iulie, în spațiul aerian al României de către un avion F-16 cu pilot român. Este prima pentru prima dată când o dronă este doborâtă în spațiul aerian al țării noastre de militarii români. NATO a precizat că se află în contact strâns cu autoritățile române, iar o anchetă este în curs de desfășurare. „Avioane de vânătoare NATO au decolat de urgență și au doborât o dronă după ce aceasta a pătruns în spațiul aerian al României În dimineața zilei de 24 iulie 2026, două avioane românești F-16 de la Baza Aeriană Fetești și două avioane italiene Eurofighter de la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu au decolat de urgență, sub comanda și controlul NATO, pentru a identifica o aeronavă fără pilot (UAV) necunoscută care zbura în apropierea spațiului aerian al României.  Drona a fost identificată rapid, iar după ce a pătruns în spațiul aerian românesc, aeronavelor NATO li s-a dat undă verde pentru a interveni. La scurt timp, amenințarea a fost doborâtă în spațiul aerian al României. Această acțiune multinațională comună subliniază capacitatea și disponibilitatea NATO de a reacționa la orice potențială amenințare aeriană, non-stop, pentru a ne apăra teritoriul și a ne proteja cetățenii. Acest incident are loc în contextul în care NATO, România și alte state achiziționează în mod activ sisteme de interceptare la sol pentru a consolida capacitățile de apărare aeriană aliate și naționale. România, de exemplu, a achiziționat sistemul anti-dronă MEROPS, conceput pentru a intercepta sisteme aeriene fără pilot de mici dimensiuni. O anchetă este în curs de desfășurare, iar NATO se află în contact strâns cu autoritățile române„, se arată în comunicatul Alianţei. Ce mesaj a transmis președintele Nicușor Dan Președintele Nicușor Dan a transmis un mesaj și pe pagina de Facebook, în care a afirmat că drona a fost doborâtă într-o zonă nelocuită. „Am avut o dronă în spațiu aerian. Ea a fost doborâtă în urmă cu câteva minute, în jurul orei 11:00, de către un pilot român de pe un F-16. Important de subliniat că zona era nelocuită, ăsta e și motivul pentru care a putut să tragă de sus în jos, și acum sunt echipele instituțiilor care cercetează, pentru a veni cu toate detaliile despre incident. Atât am avut. O zi bună!”, a transmis Nicușor Dan. Nicușor Dan | Foto – Mediafax

Destinația europeană desemnată cel mai bun loc pentru gastronomie în 2026. Nu este nici Grecia, nici Italia

destinatia-europeana-desemnata-cel-mai-bun-loc-pentru-gastronomie-in-2026.-nu-este-nici-grecia,-nici-italia

O destinație a obținut un impresionant scor de 98 din 100, depășind orașe precum Atena, în Grecia, și Milano, în Italia, în clasamentul celor mai bune locuri din Europa pentru iubitorii de mâncare. Mâncarea este adesea o expresie a culturii, iar pentru mulți turiști reprezintă principalul motiv în alegerea unei destinații de vacanță. Pentru a ajuta turiștii să descopere experiențe culinare autentice, Saga Holidays a realizat un studiu pentru a identifica cele mai bune destinații gastronomice din Europa. Cercetătorii au analizat 5.000 de restaurante din 125 de orașe europene, folosind recenziile de pe Google pentru a vedea cât de des clienții au descris restaurantele și preparatele drept „autentice”, relatează Express.  Loading … Rezultatele clasamentului Budapesta, capitala Ungariei, ocupă primul loc în topul celor mai autentice destinații culinare din Europa. Orașul a obținut 98 de puncte din 100. Este renumit pentru preparate tradiționale precum gulașul, dar și pentru celebrul lángos, o plăcintă din aluat prăjit, servită de obicei cu smântână și brânză. Printre specialitățile locale se numără și kolbász, cârnații tradiționali ungurești, care pot fi găsiți afumați, uscați sau prăjiți în piețele locale. De asemenea, un preparat reprezentativ este halászlé, o supă picantă de pește de râu, bogat condimentată cu boia de ardei și preparată în mod tradițional într-un ceaun, la foc deschis. Pe locul al doilea se află Pireu, cel mai mare port al Greciei, apreciat pentru fructele sale de mare proaspete. Orașul a obținut 97 de puncte din 100, ratând la limită prima poziție. Podiumul este completat de Atena, care a primit 96 de puncte din 100 și este renumită pentru preparate precum gyros și souvlaki. Top 10 destinații gastronomice din Europa în 2026 Budapesta, Ungaria – 98 Pireu, Grecia – 97 Atena, Grecia – 96 Viena, Austria – 94 Cracovia, Polonia – 92 Praga, Cehia – 90 Valletta, Malta – 89 Varșovia, Polonia – 88 München, Germania – 84 Milano, Italia – 81

Prefectul Buzăului, detalii despre locul unde a fost doborâtă drona intrată în spațiul aerian al României

prefectul-buzaului,-detalii-despre-locul-unde-a-fost-doborata-drona-intrata-in-spatiul-aerian-al-romaniei

După ce o dronă a fost doborâtă de o aeronavă F-16 a aviației române, prefectul județului Buzău a transmis că obiectul aerian s-a prăbușit într-o zonă agricolă, nelocuită, aflată între comuna Padina și orașul Pogoanele. Acesta a adăugat că autoritățile din zonă au avut „noroc” întrucât nu au fost nevoite să ia alte măsuri în ceea ce privește incidentul. „Sunt măsuri de ordin militar. Prefectura la măsuri doar pe linie ISU, mai departe, poate să ia măsuri de protejare a populaţie dar nu e cazul. În cazul de faţă avem noroc că nu trebuie să luăm alte măsuri.  Loading … Acum se deplasează forţele în drum spre zona respectivă pentru a identifica resturile, a precizat prefectul județului Buzău, Leonard Dimian pentru Agerpres. Acesta a confirmat că obiectul aerian a fost doborât într-o zonă agricolă, nelocuită. „A picat într-o zonă agricolă, pe câmp undeva, într-o zonă nelocuită, între Padina şi Pogoanele. A fost doborâtă de un avion F- 16 de vânătoare NATO. A putut să tragă în ea de la altitudine mai mare, pentru că drona nu zbura prea sus, şi a putut să tragă de sus în jos şi-a putut s-o doboare. A căzut pe un câmp, o zona nelocuită, a declarat vineri, pentru AGERPRES, prefectul județului Buzău, Leonard Dimian. Mesajul lui Nicușor Dan, după ce o dronă a fost doborâtă O dronă a fost doborâtă vineri, 24 iulie, în spațiul aerian al României de către un avion F-16 cu pilot român. Președintele Nicușor Dan a transmis un mesaj, la scurt timp după producerea incidentului. Este prima pentru prima dată când o dronă este doborâtă în spațiul aerian al țării noastre de militarii români. „Am avut o dronă în spațiu aerian. Ea a fost doborâtă în urmă cu câteva minute, în jurul orei 11:00, de către un pilot român de pe un F-16. Important de subliniat că zona era nelocuită, ăsta e și motivul pentru care a putut să tragă de sus în jos, și acum sunt echipele instituțiilor care cercetează, pentru a veni cu toate detaliile despre incident. Atât am avut. O zi bună!”, a transmis Nicușor Dan.

Nou val de scumpiri în benzinăriile din România

nou-val-de-scumpiri-in-benzinariile-din-romania

Motorina ar putea depăși 10 lei pe litru în prima săptămână din august, apreciază președintele Asociației România Inteligentă, Dumitru Chisăliță, care avertizează asupra unui nou val de scumpiri în benzinăriile din România. Carburanții se scumpesc de la o zi la alta, după ce Kazahstanul, principalul furnizor al României, a oprit livrările. România își acoperă aproape 77% din resursele de petrol din importuri. Lipsa petrolului kazah ar putea urca prețurile chiar spre 11 lei, în viitorul foarte apropiat, avertizează specialiștii. Lipsa petrolului kazah va determina o explozie a prețului la carburant Într-o analiză AEI transmisă presei, prețediontele acesteia, Dumitru Chisăliță (foto), arată că motorina a ajuns deja la 9,64 lei pe litru. Până la depășirea pragului de 10 lei mai este necesară o creștere de numai 3,6%. Expertul în energie avertizează că nivelul de 10 lei pe litrul de carburant nu mai reprezintă un scenariu îndepărtat. Incidentul din Marea Neagră, unde o navă petrolieră a fost lovită, ridică problema securității Neptun Deep, crede analistul Dumitru Chisăliță „Dacă ai simțit recent o strângere de inimă la pompa de alimentare, nu este doar o impresie subiectivă. Ne aflăm în zona de «zero grade» a economiei autohtone: motorina a atins deja 9,64 lei/litru”, afirmă președintele Asociației Energia Inteligentă. „La o simplă creștere de 3,6%, bariera psihologică și economică de 10 lei va fi dărâmată. Întrebarea nu mai este «dacă», ci «cât de repede»”, mai spune Chisăliță. Estimări de până la 10,10 lei pe litru în luna august Potrivit analizei citate, prima săptămână din august ar putea avea un interval estimativ cuprins între 9,80 și 10,10 lei pe litru, dacă persistă riscurile geopolitice și comerciale actuale. Evoluția prețului este o combinație între deprecierea monedei naționale și slăbirea leului, criza produselor rafinate din Europa și creșterea primei de risc pe piețele internaționale. „Să privim cifrele fără cosmetizări. Dacă tensiunile din Strâmtoarea Hormuz continuă să sugrume fluxurile globale de aprovizionare, prognozele pentru prima săptămână a lunii august sunt sumbre: prețuri estimate între 9,80 și 10,10 lei/litru”, susține Chisăliță. Economia României, „furtuna perfectă” Expertul avertizează că în acest contet, România prezintă fundalul perfect pentru o criză de proporții. „Nu este o speculație, ci rezultatul unei «furtuni perfecte» care s-a abătut asupra economiei noastre”, mai spune președintele AEI. Dumitru Chisăliță subliniază că România nu se confruntă, în acest moment, cu o lipsă fizică de motorină. Însă, adevărata problemă este prețul la care combustibilul ajunge pe piață. „Este vital să înțelegem un aspect tehnic: nu avem o criză de combustibil. Rezervoarele sunt pline, rafinăriile livrează. Avem, în schimb, o criză de costuri care se propagă în lanț”, adaugă acesta. Creșterea prețului motorinei va fi transferată către consumatori, urmând să afecteze imediat transportul rutier, agricultura, construcțiile și distribuția de mărfuri, conchide Chisăliță. Adrian Negrescu: Criză fără precedent. Efectele le vom simți la pompă La rândul său, analistul economic Adrian Negrescu avertizează că riscăm o criză majoră pe piața carburanților. Specialistul anticipează că oprirea fluxului de petrol kazah prin terminalul CPC poate scumpi carburanții, punând presiune pe rafinăriile din România. Sursa foto: GÂNDUL LIVE România ar putea fi lovită direct de întreruperea livrărilor de petrol din Kazahstan prin sistemul Caspian Pipeline Consortium. Prelungirea blocajului poate pune presiune pe rafinării, putând scumpi carburanții. Într-un scenariu extrem, ar putea conduce inclusiv la restricționarea consumului. Consorțiul Conductei Caspice – CPC – a încetat să mai primească țiței din Kazahstan după ce operațiunile de încărcare de la terminalul său din apropierea portului rusesc Novorossiisk au fost suspendate în urma unor atacuri succesive asupra petrolierelor. „Efectele le vom simți direct la pompă. Ceea ce anticipam încă de acum câteva luni, că dacă petrolul kazah nu mai ajunge în România riscăm să avem penurie de carburanți, riscă să devină realitate”, afirmă analistul economic. „Sistemul CPC nu este o rută de transport oarecare, ci principala arteră prin care Kazahstanul își exportă țițeiul către piețele mondiale”, mai explică Adrian Negrescu. România, dependentă în mare proporție de petrolul kazah România își acoperă aproape 77% din resursele de petrol din importuri. Astfel, Kazahstanul a furnizat circa 65% din importurile românești de țiței în 2025 și aproximativ 63% în primele două luni din 2026. Azerbaidjanul, Norvegia și Libia se află printre ceilalți furnizori importanți. „Făcând calculul, rezultă că aproximativ jumătate din întregul țiței procesat în rafinăriile din România este, de fapt, de origine kazahă”, mai spune Negrescu într-o postare pe contul său de socializare.

Ion Cristoiu dezvăluie planul PSD-AUR din jurul Guvernului Veștea: Ar fi urmat un concubinaj între cele două partide

ion-cristoiu-dezvaluie-planul-psd-aur-din-jurul-guvernului-vestea:-ar-fi-urmat-un-concubinaj-intre-cele-doua-partide

Ion Cristoiu dezvăluie planul PSD-AUR din jurul Guvernului Veștea. Acesta susține că intervenția lui Călin Georgescu a schimbat direcția negocierilor dintre cele două partide. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.  Loading … „Călin Georgescu a rupt negocierile dintre AUR și PSD” Invitat la Marius Tucă Show, Ion Cristoiu subliniază că în cadrul negocierilor dintre PSD și AUR pentru susținerea Guvernului Veștea, intervenția lui Călin Georgescu a distrus planurile acestora. „S-a negociat până în ultimul moment și în ultimul moment (…) După părerea mea în urma intervenției lui Călin Georgescu s-a prăbuișit totul. Toată această poveste de astăzi cu Murad. Murad nu a fost chemat de consilieri și de Veștea ca să rupă partidul, a fost trimis în cadrul (…),” a declarat jurnalistul. „Simion aproape că l-a dat afară din partid pe Murad” Jurnalistul afirmă că George Simion l-ar fi acuzat pe Mohammad Murad de trădare și ar fi fost aproape să-l dea afară din partid. Acesta menționează că planul era ca Murad și grupul său să rămână în sală, astfel încât Guvernul Veștea să poată trece la vot. „Șmecheria era în felul următor. Se spunea că Murad, cu un grup, că mai avea nevoie de 10 voturi. Rămânea în sală, da? Problema este că el nu a mai rămas în momentul în care Simion a zis clar: Trădătorul (…) Aproape că l-a dat afară. Care era planul? Rămânea în sală, trecea acest (…),” a declarat scriitorul. „După trecerea Guvernului Veștea ar fi existat un concubinaj între PSD și AUR” Scriitorul afirmă că planul era ca Guvernul Veștea să treacă cu ajutorul unor voturi din AUR. Următoarea etapă ar fi fost formarea unei coaliții între PSD și AUR. El menționează că Mohammad Murad ar fi fost trimis în acest scop să discute cu social democrații. Acesta afirmă că nu ar fi existat intenția de a-l rupe de AUR. „Simion nici nu trebuia să zică. Până îl dădea afară pe Murad oricum trecea, erau puține voturi. În momentul în care trecea Guvernul Veștea, sigur, el avea o problemă pentru că era minoritar (n.r. AUR). Am înțeles că planul era ca după asta s-ar fi concubinat cu PSD. Guvernul Veștea cu ajutorul AUR,  avea nevoie numai de câteva voturi putea să treacă la investitură. După acest lucru depinde de AUR. După trebuia să îi pui și pe AUR și făceai o (…) Acum tot ei neagă. Nici George Simion nu are dreptate pentru că nu au vrut să îl rupă pe Murad,” a declarat Cristoiu. Guvernul propus de Adrian Veștea a picat la votul de învestitură din Parlament, după ce parlamentarii AUR au părăsit sala înaintea votului. Din cele 212 voturi exprimate, 189 au fost pentru și 23 împotrivă. Guvernul avea nevoie de 233 de voturi pentru a fi învestit.

Ion Cristoiu prezintă opțiunile prin care România poate ieși din criză politică. Ce recomandă scriitorul

ion-cristoiu-prezinta-optiunile-prin-care-romania-poate-iesi-din-criza-politica.-ce-recomanda-scriitorul

Ion Cristoiu prezintă ce opțiuni are Nicușor Dan pentru a rezolva criza politică din România. Scriitorul susține că președintele poate desemna un premier între Grindeanu și Mureșan, poate accepta un guvern PSD-AUR sau poate merge spre alegeri anticipate. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.  Loading … Nicușor Dan are 3 opțiuni pentru a rezolva criza politică Invitat la Marius Tucă Show, Ion Cristoiu prezintă cele 3 opțiuni pe care le are Nicușor Dan în raport cu criza de la Palatul Victoria. Prima opțiune, afirmă acesta, este ca președintele să îl desemneze pe Sorin Grindeanu sau pe Siegfried Mureșan. Aceste două nume sunt propunerile venite de la partide. A doua opțiune este un Guvern PSD-AUR. Scriitorul susține că această posibilitate ar rezolva imediat criza politică din țară. A treia posibilitate, pentru care Cristoiu pledează, este cea a alegerilor anticipate. Acesta susține, totuși, că pentru a face alegeri anticipate, Nicușor Dan ar trebui să mai facă încă o desemnare de premier. „La ora actuală, Nicușor Dan are constituțional și democrat trei posibilități de a termina cu această criză care se lungește. Prima, cea mai simplă, desemnează pe unul dintre Grindeanu și Mureșan. Câtă vreme nu tragi lotul, nu poți să spui că vei câștiga. El spune că nu-i desemnează, deoarece știe el că ei nu au o majoritate. A doua posibilitate este guvern PSD-AUR și se rezolvă mâine criza politică. Și a treia posibilitate, pentru care eu pledez, este alegeri anticipate. Dar pentru ca să facem alegeri anticipate e obligatoriu să mai fie încă o tragere de premier.”, susține scriitorul. „La învestirea unui premier, președintele colaborează cu Parlamentul” Scriitorul susține că în procesul de învestire a unui premier, președintele țării colaborează cu Parlamentul. Președintele trebuie să desemneze un premier, iar Parlamentul are îndatorirea de a-l vota. Cristoiu spune că atâta timp cât nu există niciun premier desemnat, Parlamentul nu are cum să se pronunțe. „Constituția României nu spune nicăieri… Constituția aceasta, care este semiprezidențială, a fost făcută în așa fel încât președintele, în raport cu premierul sau în raport cu Parlamentul, este dublă cheie. La învestirea unui premier colaborează doi, președintele care propune, depinde totul de propunerea lui și Parlamentul care acceptă sau nu. În consecință, prima lui misiune este de a desemna și Parlamentul apoi va vota. Dar câtă vreme nu desemnează, n-are cum Parlamentul să se pronunțe.”, explică jurnalistul. Ce propuneri de premieri au partidele? Jurnalistul a prezentat și care sunt propunerile pentru funcția de premier ale partidelor. În timp ce PSD a venit cu propunerea Sorin Grindeanu, PNL-USR l-au propus pe Siegfried Mureșan pentru premier. „Nicușor Dan ar trebui să dea mandatul de premier primului venit. Deci s-au prezentat ultima oară la consultări partidele. Este pentru prima dată când partidele au venit cu propuneri. PSD a venit cu Grindeanu ca propunere de premier. Ceilalți au venit cu Siegfried Mureșan. Nicușor a spus că nu, deoarece lui i se pare că niciunul din ei nu pot face o majoritate.”, afirmă Cristoiu Guvernul României funcționează sub regim interimar de 79 de zile, după demiterea lui Bolojan prin moțiune de cenzură. Guvernul demis a devenit cel mai longeviv guvern aflat în interimat din România.

Ion Cristoiu îl acuză pe Bolojan că repetă șmecheria lui Traian Băsescu: Încalcă Constituția și, dacă nu îl atenționează nimeni, o mai face o dată

ion-cristoiu-il-acuza-pe-bolojan-ca-repeta-smecheria-lui-traian-basescu:-incalca-constitutia-si,-daca-nu-il-atentioneaza-nimeni,-o-mai-face-o-data

Ion Cristoiu îl acuză pe Ilie Bolojan că încălcă Constituția la fel cum a făcut-o și Traian Băsescu. Scriitorul susține că jaloanele PNRR nu sunt un pretext pentru ca un guvern interimar să dea legi. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.  Loading … Bolojan a depășit limitele Constituției, iar opinia publică nu l-a atenționat Invitat la Marius Tucă Show, Ion Cristoiu susține că jaloanele PNRR nu pot fi un pretext pentru ca Guvernul interimar Bolojan să dea legi sau hotărâri de guvern. Acesta menționează că Bolojan nu are voie să inițieze niciun fel de lege, conform Constituției. Scriitorul afirmă că este aceeași șmecherie pe care a făcut-o și Traian Băsescu. Odată încălcată Constituția, oricine poate repeta încălcarea fără a fi penalizat de opinia publică. „Am adus o carte de drept constituțional pentru a arăta de ce nu pot fi folosite legile PNRR ca pretext pentru a iniția legi. Deci Bolojan nu are voie să inițieze. Dar el a apelat la o șmecherie și zice , având în vedere că sunt jaloane PNRR, hai să facem excepție. Este o șmecherie pe care o cunosc, a folosit-o și Traian Băsescu. Încalci Constituția, treci pe roșu și dacă vezi că nu te fluieră milițianul, adică opinia publică, mai treci și a doua oară fără probleme.”, susține scriitorul. Guvernul Tăriceanu a introdus o portiță în lege Scriitorul susține că în 2005, Guvernul Tăriceanu a fost cel care a introdus portița ordonanțelor de urgență în cazuri speciale. Acesta afirmă că Guvernul Bolojan, potrivit Constituției, nu se poate ocupa decât de întreținerea administrativă a Palatului Victoria. „În 2005, când tot așa nu avea voie să facă nimic, Guvernul Tăriceanu a dat o ordonanță de urgență în care a introdus portița asta. Sunt date anumite legi care sunt de urgență și pot fi să fie inițiate. Curtea Constituțională și Parlamentul au oprit la acel moment. Spiritul Constituției este foarte clar. De ce a luat Constituția dreptul guvernului demis de a iniția lege și a face ordonanță? Pentru că guvernul demis nu e ce face Bolojan acum. Acela este un guvern de întreținere a clădirii.”, explică jurnalistul. OUG nr. 76/2005, adoptată de Guvernul Tăriceanu în iulie 2005, prin care a fost modificată Legea nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului. Prin această ordonanță a fost introdusă excepția potrivit căreia un Guvern al cărui mandat a încetat poate iniția proiecte de lege și ordonanțe de urgență în anumite situații. Cazurile excepționale au fost pentru: aplicarea programului de guvernare, administrarea treburilor publice, ori în cazuri extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată. Sorin Grindeanu trebuia să respingă legea salarizării a lui Pîslaru Jurnalistul îl critică pe Sorin Grindeanu că nu a respins legea salarizării unice. Acesta susține că liderul social-democraților trebuia să sesizeze că legea salarizării a fost trimisă de Pîslaru care este un ministru demis și se încalcă Constituția. „Ori în momentul în care în momentul în care s-a pus problema jaloanelor PNRR, normal era ca Grindeanu să spună legea cutare a fost trimisă de Pîslaru și este încălcată Constituția.”, afirmă Cristoiu PSD, în frunte cu Florin Manole, au organizat pe 18 și 19 iulie 2026 consultări la Parlament cu reprezentanții sindicatelor. Angajații din sănătate au intrat luni într-o grevă de avertisment de 2 ore, organizată de Federația Sanitas. Sindicaliștii critică proiectul noii legi a salarizării, pe care îl consideră inechitabil și lipsit de consultare.

A murit marea actriță Adela Mărculescu. Avea 88 de ani

a-murit-marea-actrita-adela-marculescu.-avea-88-de-ani

Actrița Adela Mărculescu, una dintre cele mai respectate și longevive prezențe ale teatrului românesc, a murit la vârsta de 88 de ani. Vestea a fost anunțată de Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București, instituția pe a cărei scenă a jucat mai bine de șase decenii. Peste 60 de ani pe scena Teatrului Național Absolventă a promoției 1959 a Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică, la clasa maestrului Alexandru Finți, Adela Mărculescu s-a alăturat trupei Teatrului Național din București în 1964. Debutul său pe prima scenă a țării a avut loc în spectacolul „Înșir’te mărgărite”, începutul unei cariere care avea să se întindă pe mai bine de șase decenii. foto: Teatrul Naţional Bucureşti În această perioadă, actrița a colaborat cu unii dintre cei mai importanți regizori români și a interpretat roluri memorabile din dramaturgia românească și universală. Printre cele mai apreciate se numără Epancina Aglaia din „Idiotul”, Ana din „Take, Ianke și Cadîr”, Dona Diana, Margareta Aldea din „Gaițele” și Mioara din „Idolul și Ion Anapoda”. Rolurile memorabile și colaborări de referință ale Adelei Mărculescu Unul dintre momentele definitorii ale carierei sale a fost interpretarea Clitemnestrei în spectacolul „Electra – O trilogie antică”, montat de Andrei Șerban în 1990, producție care s-a bucurat de un puternic succes internațional. De-a lungul anilor, Adela Mărculescu a impresionat și în spectacole precum „Vrăjitoarele din Salem”, „Dragă mincinosule”, „Mașinăria Cehov” sau „Dulcea pasăre a tinereții”, fiind apreciată pentru profunzimea și rafinamentul interpretărilor sale. Pasiunea pentru teatru a rămas vie până în ultimii ani ai vieții. Publicul a putut să o vadă în continuare pe scena TNB în spectacole precum „Cursa de șoareci”, unde interpreta rolul Doamnei Boyle, și „Titanic vals”, în rolul Chiriachiței. Adela Mărculescu, o prezență apreciată și în cinematografie Pe lângă activitatea de la teatru, Adela Mărculescu a avut o carieră importantă și în film, unde a jucat în producții cunoscute precum „Declarație de dragoste”, „Alo, aterizează străbunica!”, „Surorile” și „Șapte băieți și o ștrengăriță”, rolurile sale rămânând în memoria publicului. Actrița a fost decorată cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Ofițer, a primit titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului București, iar în 2020 a fost recompensată cu Premiul Gopo pentru Întreaga Activitate. Unde i se poate aduce un ultim omagiu și când va fi actrița înmormântată Cei care doresc să își ia rămas-bun de la marea actriță o vor putea face începând de vineri, 24 iulie. Trupul neînsuflețit al Adelei Mărculescu va fi depus la Biserica Sfântul Gheorghe din București, începând cu ora 12:00. Ceremonia de înmormântare va avea loc sâmbătă, 25 iulie, de la ora 10:00, la Cimitirul Bellu.

Nicușor Dan anunță că România primește 2 miliarde de euro de la NATO pentru investiții în Apărare. Ce investiții vor primi bani

nicusor-dan-anunta-ca-romania-primeste-2-miliarde-de-euro-de-la-nato-pentru-investitii-in-aparare.-ce-investitii-vor-primi-bani

Preşedintele Nicuşor Dan transmite joi că România obţine un rezultat strategic important în cadrul NATO, după peste cinci ani de negocieri, Alianţa aprobând extinderea către Est a reţelei NATO de conducte pentru combustibil. Proiectul din fondurile comune ale NATO este în valoare de 27 de miliarde de euro, pentru următorii 20 de ani, cea mai mare investiţie de acest tip din istoria Alianţei. Potrivit președintelui, decizia vine și ca urmare a lecțiilor învățate după invazia Rusiei împotriva Ucrainei, care au demonstrat cât de importantă este infrastructura logistică pentru apărarea colectivă. Nicușor Dan: „România obține un rezultat strategic important în cadrul NATO” „După peste cinci ani de negocieri, Alianța a aprobat extinderea către Est a rețelei NATO de conducte pentru combustibil, un proiect esențial pentru consolidarea securității și mobilității militare pe Flancul Estic (…) România a fost implicată activ încă de la început în acest proces, prin eforturile Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Apărării Naționale și ale Delegației României la NATO. Consiliul Nord-Atlantic a aprobat ieri finanțarea proiectului din fondurile comune ale NATO, în valoare de 27 de miliarde de euro pentru următorii 20 de ani, cea mai mare investiție de acest tip din istoria Alianței”, transmite șeful statului într-un mesaj postat pe rețelele de socializare. Potrivit lui Nicuşor Dan, din această finanţare, aproximativ 2,15 miliarde de euro vor reveni României. „Noua rețea va traversa și teritoriul României, va avea atât utilizări militare, cât și civile și va crea oportunități importante pentru economia și companiile românești. Acest proiect consolidează rolul României ca stat aliat de primă linie la Marea Neagră și întărește conectivitatea strategică a țării noastre cu aliații NATO”, afirmă președintele. Sistemul de conducte al NATO Conducta de 10.000 de kilometri (6.215 mile), îngropată la 80 de centimetri sub pământ, traversează în prezent 12 țări, dar se termină în vestul Germaniei, unde deservește baze militare precum Baza Aeriană Ramstein a SUA, dar și importante noduri civile, cum ar fi cel mai mare aeroport din Germania, situat în Frankfurt. Conform studiului realizat de think tank-ul polonez, consumul de combustibil al NATO în cazul unui conflict ar depăși probabil capacitatea infrastructurii existente chiar înainte de izbucnirea ostilităților pe scară largă, din cauza deplasării forțelor terestre, a operațiunilor de transport aerian și a misiunilor avioanelor de vânătoare. Combustibilul pentru avioane, care circulă prin conductele NATO, poate fi utilizat și de vehiculele terestre, deoarece amestecarea acestuia cu aditivi îl face potrivit pentru camioane și tancuri care, în mod normal, funcționează cu motorină.

Se deblochează criza de la Spitalul Marie Curie

se-deblocheaza-criza-de-la-spitalul-marie-curie

Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, a avizat memorandumul propus de Ministerul Sănătății pentru deblocarea a 22 de posturi la Spitalul Clinic de Urgență „Marie Curie”. Aceste posturi ar permite redeschiderea celor 5 paturi ATI închise din lipsă de personal. Documentul urmează să fie analizat în ședința de Guvern de joi.  Decizia vine în contextul în care conducerea unității medicale a avertizat că deficitul de personal a determinat închiderea a 5 paturi de la secția de terapie intensivă, diminuând capacitatea unității sanitare de a trata cazurile grave. Ministrul de Finanțe promite deblocarea a 22 de posturi Reamintim că miercuri, șeful secției ATI nou-născuți de la Spitalul de copii Marie Curie, medicul Cătălin Cârstoveanu, a avertizat că actuala criză din spitale duce la desființarea paturilor de la secțiile de terapie intensivă. „Am avizat în această dimineață memorandumul MS pentru deblocarea celor 22 de posturi necesare într-o situație care impunea intervenție urgentă. Documentul va fi discutat în ședința de Guvern de azi. Am transmis încă de ieri că, atunci când ne confruntăm cu o situație critică care afectează direct îngrijirea copiilor aflați în stare gravă, care au nevoie de asistență medicală complexă, Ministerul Finanțelor va sprijini de urgență soluțiile necesare. Am reușit astfel, în strânsă colaborare cu Ministerul Sănătății, să identificăm cadrul administrativ necesar pentru deblocarea acestei situații”, a transmis ministrul Finanțelor pe Facebook. Deblocarea posturilor este doar o măsură temporară Alexandru Nazare a subliniat că aprobarea celor 22 de posturi nu înseamnă o schimbare de strategie în privința ocupării posturilor vacante din sistemul public. Este scrict o intervenție punctuală generată de caracterul urgent al situației de la „Marie Curie”. Foto ilustrativ / Sursa FOTO: pixnio.com „Trebuie să facem o distincție clară între astfel de intervenții punctuale, justificate de o situație absolut critică, și solicitările generale de deblocare a mii de posturi în sistemul public. Situațiile care privesc direct siguranța oamenilor și funcționarea unor servicii medicale esențiale trebuie soluționate cu prioritate. În timp ce deciziile cu impact bugetar amplu trebuie analizate riguros și fundamentate responsabil în actualul context economic al României”, a mai scris Nazare în aceeași postare. Potrivit autorităților, cele 22 de posturi ar permite redeschiderea celor 5 paturi ATI închise din lipsă de personal. Spitalele nu pot organiza concursuri pentru ocuparea posturilor vacante Secția de Terapie Intensivă pentru nou-născuți a Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Marie Curie” funcționează cu o capacitate redusă. Lipsa personalului a forțat conducerea unității să închidă temporar 5 paturi alocate celor mai grave cazuri. Medicii avertizează însă că criza pune în pericol viața unor copii aflați în stare critică. Aceștia depind strict de tratamente complexe și de îngrijire permanentă. Până recent, secția dispunea de 27 de paturi, numărul fiind diminuat la 22 după plecarea a 7 asistente medicale. Două dintre acestea au demisionat, în timp ce altele au intrat în concediu medical sau de creștere a copilului. Conducerea spitalului a afirmat că nu poate organiza concursuri pentru ocuparea posturilor vacante din cauza restricțiilor impuse printr-o ordonanță de urgență adoptată în 2025. Actul limitează angajările în sectorul bugetar.