Trump merge în China cu Elon Musk și Tim Cook: miza uriașă din spatele delegației de miliardari

trump-merge-in-china-cu-elon-musk-si-tim-cook:-miza-uriasa-din-spatele-delegatiei-de-miliardari

Casa Albă a invitat mai mulți lideri ai marilor companii americane să îl însoțească pe președintele Donald Trump în vizita sa în China, programată în perioada 13-15 mai, într-un demers menit să faciliteze acorduri comerciale și de investiții cu Beijingul. Printre numele aflate pe lista delegației se numără Elon Musk, directorul Tesla, Tim Cook, directorul Apple, și Kelly Ortberg, șeful Boeing, potrivit Bloomberg, citat de Reuters. Delegația ar urma să participe la întâlnirile organizate în jurul summitului dintre Trump și președintele chinez Xi Jinping. Potrivit unui oficial de la Casa Albă, pe lista invitaților se mai află David Solomon, directorul Goldman Sachs, Stephen Schwarzman de la Blackstone, Larry Fink de la BlackRock, Jane Fraser de la Citigroup și Dina Powell McCormick, reprezentantă a Meta Platforms. Vizita are o puternică miză economică, administrația americană urmărind să obțină noi acorduri de afaceri și angajamente de achiziții din partea Chinei. Delegația este formată în principal din reprezentanți ai sectoarelor financiar, tehnologic, aerospațial și agricol, într-un moment în care Washingtonul încearcă să stabilizeze relațiile comerciale cu Beijingul. Prezența lui Elon Musk marchează și o evoluție politică semnificativă. Relația dintre Trump și fondatorul Tesla pare să se fi îmbunătățit după tensiunile apărute anul trecut, când Musk a părăsit administrația după ce coordonase eforturile de reducere a aparatului federal. Cei doi au avut ulterior un conflict public, dar relația lor ar fi fost reparată între timp. Pe lângă Musk, Cook și Ortberg, pe lista oficialilor invitați se mai află Larry Culp de la General Electric, Brian Sikes de la Cargill, Sanjay Mehrotra de la Micron Technology, Cristiano Amon de la Qualcomm, Ryan McInerney de la Visa, Michael Miebach de la Mastercard, Jacob Thaysen de la Illumina și Jim Anderson de la Coherent. Chuck Robbins, directorul Cisco Systems, a apărut inițial pe lista Casei Albe, însă compania a transmis ulterior că acesta nu va putea participa, din cauza publicării rezultatelor financiare. Boeing ar putea semna un mare acord în China Unul dintre posibilele anunțuri majore ale vizitei ar putea viza Boeing. Compania este, potrivit relatărilor, aproape de un acord important cu China pentru o comandă de aproximativ 500 de aeronave, inclusiv avioane 737 Max, ceea ce ar reprezenta una dintre cele mai mari tranzacții din istoria sa. În schimb, Jensen Huang, directorul Nvidia, nu figurează pe lista delegației. Absența sa este notabilă în contextul în care Nvidia încearcă să obțină acces mai larg pe piața chineză pentru cipurile sale de inteligență artificială, într-un sector afectat de restricțiile americane la export. Pentru Tesla, China rămâne o piață esențială. Compania concurează puternic cu producători locali precum BYD și încearcă să își consolideze poziția pe cea mai mare piață auto din lume. Vizita ar putea fi importantă și pentru ambițiile Tesla privind aprobarea tehnologiei sale de conducere automatizată de către autoritățile chineze.

Războiul dintre Shein și Temu a ajuns în instanță. Acuzațiile care pot schimba comerțul online

razboiul-dintre-shein-si-temu-a-ajuns-in-instanta.-acuzatiile-care-pot-schimba-comertul-online

Shein acuză Temu de încălcări ale drepturilor de autor la scară largă, susținând că mii de articole listate pe platforma rivală ar fi fost promovate cu fotografii preluate de pe site-ul Shein. Compania afirmă că unele imagini ar fi fost modificate superficial pentru a le ascunde originea și cere instanței să oblige Temu să elimine fotografiile considerate neautorizate. Temu respinge acuzațiile și susține că responsabilitatea pentru postările respective aparține comercianților independenți care vând pe platformă. Compania se prezintă drept un intermediar neutru și acuză Shein că încearcă, de fapt, să limiteze concurența. Un punct central al procesului este proprietatea asupra fotografiilor. Temu afirmă că Shein nu ar fi demonstrat în mod convingător că deține drepturile asupra imaginilor invocate, susținând că documentația privind colaborările cu fotografi și agenții ar fi incompletă. Mai mult, Temu a acuzat Shein că s-ar fi bazat pe contracte antedatate sau fabricate pentru a-și susține pretențiile. Shein neagă aceste acuzații și susține că majoritatea fotografiilor au fost realizate de angajații săi. Compania afirmă că Temu interpretează greșit practicile comerciale din China și contestă ideea că ar fi fost nevoită să renunțe la cea mai mare parte a cazului înainte de începerea procesului. La rândul său, Temu a depus o cerere reconvențională împotriva Shein, solicitând despăgubiri pentru notificări de eliminare a conținutului pe care le consideră nejustificate. Shein respinge și această acuzație. Procesul de la Londra este doar unul dintre episoadele unui conflict juridic mai amplu între cele două companii, care s-au acționat reciproc în instanță și în Statele Unite. Rivalitatea s-a intensificat după ce Temu, lansată de grupul chinez PDD Holdings, a început să concureze direct cu modelul Shein, bazat pe produse ieftine livrate rapid din China către consumatorii occidentali. Cazul este urmărit cu atenție și pentru că ar putea clarifica în ce măsură marile platforme online pot fi trase la răspundere pentru conținutul publicat de vânzătorii independenți. Procesul este programat să dureze două săptămâni.

Senatorii americani îl îndeamnă pe Trump să fie ferm în negocierile cu Xi Jinping în ceea ce privește construcțiile navale

senatorii-americani-il-indeamna-pe-trump-sa-fie-ferm-in-negocierile-cu-xi-jinping-in-ceea-ce-priveste-constructiile-navale

Îndemnul a fost făcut într-o scrisoare deschisă, transmisă președintelui SUA de către democrații Tammy Baldwin din Wisconsin și Mark Kelly din Arizona, precum și republicanii Tim Scott din Carolina de Sud și Todd Young. Legislatorii au precizat că că eforturile depuse de China de zeci de ani pentru a „decima industria navală americană” impun aplicarea la maxim a măsurilor comerciale ale Statelor Unite, potrivit Reuters.  Trump se va întâlni cu președintele Xi Jinping în China în perioada 14-15 mai pentru un summit care va fi dominat de războiul cu Iranul, care a tensionat și mai mult relațiile dintre SUA și China. Beijingul rămâne cel mai mare cumpărător de petrol iranian, în ciuda presiunilor din partea administrației Trump. Reamintim că, în luna aprilie 2025, SUA au anunțat pentru prima dată introducerea unor taxe portuare, cu scopul de a slăbi strânsoarea Chinei asupra industriei maritime mondiale, după ce o anchetă americană a concluzionat că dominația Chinei în sectoarele maritim, logistic și al construcțiilor navale se bazează pe practici neloiale. „Statele Unite se află într-un moment de cotitură și nu pot ceda teren suplimentar Republicii Populare Chineze”, se arată în scrisoarea citată de Reuters. „Vă îndemnăm să adoptați o poziție fermă în cadrul acestor negocieri, în timp ce colaborăm pentru a adopta măsuri comerciale corective și pentru a promova Legea SHIPS for America, cu scopul de a asigura condiții de concurență echitabile”, a fost îndemnul transmis de senatorii americani. Cota Chinei în industria navală a crescut vertiginos în ultimii ani Cota Chinei în industria mondială a construcțiilor navale este evaluată la 150 de miliarde de dolari. Cota a crescut vertiginos la peste 50 % în 2023, de la aproximativ 5 % în 2000. Creșterea s-a datorat, în mare parte,  subvențiilor guvernamentale, în timp ce constructorii navali americani, odată dominanți, au văzut cum cota lor a scăzut sub 1 %. După China, următoarele țări care sunt lideri de piață în industria de construcții navale sunt Coreea de Sud și Japonia. Amenințarea cu taxele impuse de SUA a dus la o scădere temporară de 25% a comenzilor către șantierele navale chineze în primăvara anului trecut, deși comenzile au revenit mai târziu în cursul anului, după ce taxele au fost amânate, au scris senatorii. „Scăderea bruscă a comenzilor de transport maritim din China arată că, atunci când administrația dumneavoastră ia măsuri în această privință, industria maritimă globală acordă atenție”, au scris senatorii, calificând taxele portuare drept „un pas urgent și esențial necesar pentru dezvoltarea bazei industriale a SUA, extinderea economiei și protejarea securității naționale”, se mai arată în documentul transmis de senatori.

Beijingul ar putea încerca să influențeze poziția SUA în timpul întâlnirii Trump-Xi, avertizează spionajul din Taiwan

beijingul-ar-putea-incerca-sa-influenteze-pozitia-sua-in-timpul-intalnirii-trump-xi,-avertizeaza-spionajul-din-taiwan

„În ceea ce privește problema Taiwanului, cred că Beijingul ar putea încerca unele manevre în timpul discuțiilor. Cu toate acestea, în această privință, Statele Unite au reafirmat în mod constant, atât pe canale publice, cât și private, că politica lor față de Taiwan nu s-a schimbat”, a spus Tsai, citat de Reuters.  Autoritățile de la Taipei vor urmări cu atenție summitul dintre Washington și Beijing, de săptămâna viitoare, în contextul temerilor că administrația Trump ar putea modifica sau nuanța poziția tradițională a SUA privind Taiwanul în schimbul unor avantaje economice din partea Chinei  Potrivit directorului serviciul de informații taiwanez, întâlnirea va avea ca obiectiv gestionarea divergențelor dintre cele două state și nu rezolvarea problemelor fundamentale.  Secretarul de stat american Marco Rubio a afirmat în această săptămână că subiectul Taiwanului va fi probabil discutat în cadrul summitului, însă atât Statele Unite, cât și China înțeleg că niciuna dintre părți nu dorește producerea unui „eveniment destabilizator”.  „Evaluarea noastră asupra situației generale dintre SUA și China este că aceasta va prezenta probabil ceea ce ar putea fi descris ca o stabilitate fragilă”, a mai spus Tsai Ming Yen. 

China nu i-a dat nicio șansă României! S-a terminat visul frumos

china-nu-i-a-dat-nicio-sansa-romaniei!-s-a-terminat-visul-frumos

Naționala României nu a avut nicio șansă în fața Chinei, chiar dacă a câștigat primul meci, iar visul frumos al „tricolorilor” s-a terminat. Echipa masculină de tenis de masă a României s-a oprit în optimile de finală de la Campionatul Mondial organizat la Londra, învinsă fiind de China cu 1-3. Visul frumos al românilor s-a terminat în fața „zidului” chinezesc Vicecampioana europeană en titre a întâlnit China în al doilea meci eliminatoriu de pe tabloul principal, nimeni alta decât campioana mondială a ultimelor 11 ediţii. Primii care au intrat la masă au fost Eduard Ionescu, aflat pe locul 41 mondial, și Liang Jingkun (21). Deși calculele hârtiei îl dădeau favorit pe chinez, Edi a făcut un meci senzațional, uimindu-i pe cei care au luat loc în tribune. Românul și-a adjudecat confruntarea de o manieră entuziasmantă, cu 3-0 (5, 7, 6), iar China se afla pentru prima dată în dificultate la actuala ediție a competiției. Ulterior, însă, campioana en-titre a dus la masă tot ce are mai bun. Liderul clasamentului mondial, Wang Chuqin, a făcut o adevărată demonstrație de forță în fața lui Iulian Chiriţa (locul 92 mondial) și s-a impus cu 3-0 (5, 10, 55), dar românul a avut șansa lui în setul secund. Distanța mare dintre locurile ocupate în clasamentul mondial de către Ovidiu Ionescu (153) şi Lin Shidong (6) s-a văzut și la masa de joc, asiaticul neavând niciun fel de probleme să aducă naționala țării lui în avantaj. S-a impus cu 3-0 (9, 6, 4), iar China conducea cu 2-1. A urmat partida dintre Eduard Ionescu și Wang Chuqin. Chiar dacă a cedat primul set, „tricolorul” a continuat să-și asume lovituri riscante, prin care a neutralizat, de multe ori, jocul adversarului, și a egalat la seturi. Ulterior, însă, meciul s-a desfășurat într-o singură direcție, iar liderul mondial s-a impus cu 3-1 (8, -8, 3, 4). Pe cale de consecință, China s-a calificat în sferturi cu 3-1 la general. Anterior, echipa României a învins Benin (3-0), Argentina (3-0), Peru (3-1) în faza grupelor, apoi a eliminat Polonia (3-2) pe tabloul principal. Din septembrie 2025, Wang Chuqin și Lin Shidong fac rocada în fruntea clasamentului mondial De-a lungul timpului, China a câștigat Campionatul Mondial de tenis de masă pe echipe de câte 23 de ori atât la masculin, cât și la feminin, și este liderul mondial la ambele discipline. Wang Chuqin deține primul loc din septembrie 2025 și are un avans de aproape 5.000 de puncte în clasament față de cel mai apropiat rival al său. Wang a câștigat două medalii olimpice de aur, 9 titluri mondiale la toate disciplinele și 15 titluri în Cupa Mondială. Alături de el se află Lin Shidong, care a preluat locul 1 mondial de la Wang Chuqin în februarie 2025 și l-a menținut până în septembrie. Lin, clasat în prezent pe locul 6 în lume, și-a adjudecat ultimul titlu la simplu masculin la Singapore Smash 2025. Săptămâna aceasta este cea cu numărul 100 în Top 10, potrivit site-ului oficial al competiției. În lot se mai află numărul 15 mondial, Xiang Peng, câștigătorul WTT Champions Incheon 2025 și semifinalistul China Smash 2025, dar și campionul WTT Star Contender Doha 2026 din acest an, Zhou Qihao, plus Liang Jingkun, care a pierdut în fața lui Lin în finala Singapore Smash 2025. Echipa feminină a Chinei are cele 5 jucătoare clasate pe primele 3 locuri în lume, plus pozițiile 7 și 8 Forța Chinei este mai bine evidențiată dacă amintim că 4 dintre cei 5 jucători se află în Top 20, iar Liang este pe locul 21 mondial. La feminin, lucrurile sunt și mai dure. Sun Yingsha este numărul 1 mondial de peste 4 ani, o realizare uimitoare pe care a atins-o și s-a menținut câștigând cinci evenimente WTT Grand Smash și șapte titluri de campioană mondială. Nu se teme de nimeni și caută al treilea titlu consecutiv la CM pe echipe. Ea le are colege de lot pe Wang Manyu, numărul 2 mondial, și Chen Xingtong, numărul 3 mondial. La 22 de ani, Kuai Man este cea mai tânără jucătoare din echipă, dar se află pe locul 7 în lume. Imediat după ea este „veterana” Wang Yidi, în vârstă de 29 de ani și cu 3 titluri mondiale în palmares.

WSJ: Cum a reușit China să furnizeze componente de drone Iranului și Rusiei

wsj:-cum-a-reusit-china-sa-furnizeze-componente-de-drone-iranului-si-rusiei

Companiile chineze furnizează Rusiei și Iranului o gamă largă de componente pentru producția de drone, în ciuda sancțiunilor americane, potrivit datelor de la Administrația Vamală a Chinei, relatate de The Wall Street Journal (WSJ). Documentele acoperă o varietate de bunuri, inclusiv motoare, cipuri de calculator, cabluri cu fibră optică și giroscoape. Potrivit ziarului, exportatorii chinezi au etichetat anterior greșit în mod intenționat unele transporturi pentru a eluda sancțiunile americane și europene. Cu toate acestea, companiile chineze au încetat recent să mai facă acest lucru, notează WSJ, citând analiști din domeniul armelor și foști oficiali de rang înalt ai Departamentului Trezoreriei SUA. Ministerul Afacerilor Externe al Chinei a declarat că „aplică în mod constant restricțiile la exportul de articole cu dublă utilizare, în conformitate cu legile și reglementările sale, precum și cu obligațiile sale internaționale”. Cu toate acestea, potrivit unor foști oficiali ai Departamentului Trezoreriei SUA și analiștilor din industrie, companiile rusești și iraniene au achiziționat recent din ce în ce mai mult componente pentru drone direct din China. De exemplu, Conflict Armament Research, o organizație britanică care investighează traficul ilegal de arme, a raportat o „creștere notabilă” a utilizării componentelor fabricate în China în dronele din clasa Shahed.

SUA pregătește sancțiuni privind vizele, împotriva Chinei, din cauza problemei migranților

sua-pregateste-sanctiuni-privind-vizele,-impotriva-chinei,-din-cauza-problemei-migrantilor

China își încetinește eforturile de repatriere a cetățenilor chinezi aflați ilegal în SUA, iar Washingtonul este pregătit să ridice restricțiile de călătorie în țară dacă Beijingul nu își schimbă cursul, a declarat un oficial de rang înalt al administrației Trump pentru Reuters. Trump va merge luna aceasta la Beijing Noua amenințare americană la adresa Chinei apare cu doar câteva zile înainte de vizita planificată a președintelui Donald Trump la Beijing, în perioada 14-15 mai, unde, printre altele, se așteaptă ca el să ridice problema deportării în timpul întâlnirilor cu omologul său Xi Jinping. De când s-a întors la Casa Albă la începutul anului trecut, Trump a amenințat cu tarife și sancțiuni asupra numeroaselor țări, pentru neacceptarea deportaților, un pilon central al campaniei sale pentru Casa Albă și al politicilor dure de imigrație. China a rezistat ani de zile cererilor SUA de a primi înapoi zeci de mii de cetățeni, care au depășit șederea sau au intrat ilegal în țară. Când Trump a preluat funcția, China sugerase că este dispusă să repatrieze „cetățeni chinezi confirmați” după verificare. Dar Beijingul a spus că acest lucru necesită timp, potrivit aceleiași surse. După ce a acceptat aproximativ 3.000 de deportați, la începutul anului 2025, China a redus cooperarea în ultimele șase luni, a declarat oficialul american de rang înalt, sub protecția anonimatului. „China refuză să coopereze cu SUA, pentru a-și relua cetățenii” China „refuză să coopereze pe deplin cu Statele Unite pentru a-și relua cetățenii”, a spus, pentru Reuters, oficialul, numind acest lucru o încălcare a obligațiilor și responsabilităților internaționale ale Chinei față de poporul său, adăugând că dacă China nu va crește cooperarea în privința deportărilor, Statele Unite ar lua în considerare creșterea garanțiilor în numerar care însoțesc cererile de viză, precum și refuzarea mai multor vize și blocarea mai multor intrări la frontieră. Ambasada Chinei din Washington nu a răspuns la o solicitare de comentarii. Anterior, Beijingul a declarat că se opune migrației ilegale și o numește o „problemă internațională care necesită cooperare între țări”. Există peste 100.000 de cetățeni chinezi fără acte în SUA, a spus oficialul. Peste 30.000 au ordine finale de expulzare, iar dintre aceștia, autoritățile au reținut peste 1.500 în așteptarea deportării. Majoritatea din această ultimă categorie au comis alte infracțiuni, potrivit oficialului. Institutul pentru Politici Migratorii (MPI) a declarat că, la mijlocul anului 2022, până la 239.000 de imigranți chinezi nu erau autorizați să fie în țară. Oficialii americani au declarat, pentru Reuters, că China încearcă uneori să lege cererile Washingtonului privind deportările de solicitările Beijingului de a extrăda fugari economici sau politici, care au fugit în Statele Unite.

China blochează sancțiunile SUA împotriva a cinci rafinării de tip ceainic

china-blocheaza-sanctiunile-sua-impotriva-a-cinci-rafinarii-de-tip-ceainic

Într-un comunicat publicat, sâmbătă, Ministerul Comerțului din China a acuzat SUA că sancțiunile restricționează „în mod nejustificat” relațiile comerciale dintre firmele chineze și țările terțe, „încălcând dreptul internațional și normele fundamentale care guvernează relațiile internaționale”, potrivit Al Jazeera.  Ministerul chinez al Comerțului a precizat că a emis „ un „ordin de interdicție” care stipulează că sancțiunile „nu vor fi recunoscute, aplicate sau respectate”, afirmând că ordinul este o măsură menită „apere suveranitatea națională, securitatea și interesele de dezvoltare”. „Guvernul chinez s-a opus în mod constant sancțiunilor unilaterale care nu au autorizația ONU și nu au temei în dreptul internațional”, se mai arată în comunicatul publicat de Ministerul Comerțului din China. Reamintim că sancțiunile impuse de SUA, anunțate la sfârșitul lunii trecute, interzic rafinăriilor accesul la sistemul financiar american și vizează sancționarea oricărei persoane care are relații comerciale cu aceste companii. La anunțarea sancțiunilor, pe 24 aprilie, Departamentul Trezoreriei SUA a calificat compania Hengli drept „unul dintre cei mai valoroși clienți ai Teheranului”, afirmând că aceasta a generat venituri de sute de milioane de dolari pentru armata iraniană prin achizițiile de țiței. Potrivit comunicatului dat de Ministerul chinez al Comerțului, ordinul a blocat măsurile impuse de SUA împotriva rafinăriei Hengli Petrochemical (Dalian), dar și a altor patru rafinării de tip „ceainic”. Rafinăriile de tip „ceainic” din China operează independent și sunt mai mici ca dimensiune decât instalațiile administrate de giganții petrolieri de stat, precum Sinopec. Cu toate acestea, ele au jucat un rol important în aprovizionarea de petrol a Chinei. Aceste tipuri de rafinării reprezintă un sfert din capacitatea de rafinare a Chinei, funcționează cu marje reduse și uneori negative și au fost afectate recent de cererea internă scăzută. Totuși, ele profită de pe urma petrolului ieftin vândut la prețuri extrem de reduse de țări supuse sancțiunilor, precum Iran, Rusia sau Venezuela. China își procură mai mult de jumătate din petrolul necesar din Orientul Mijlociu, o mare parte provenind din Iran.

Robo-polițiștii în China. În Shenzhen, mulțimi de oameni s-au adunat pentru a-i urmări pe roboți la lucru

robo-politistii-in-china.-in-shenzhen,-multimi-de-oameni-s-au-adunat-pentru-a-i-urmari-pe-roboti-la-lucru

Nu mai este demult o noutate că Republica Populară Chineză a luat avânt în robotică. Patrule de polițiști operează deja în Shenzhen, unde mulți oameni s-au adunat să-i urmărească cum își îndeplinesc îndatoririle. Potrivit South China Morning Post, cea mai populată țară comunistă din lume se confruntă deja cu o rată ridicată a șomajului în zonele urbane din cauza automatizării: 5,4%. În China, roboții sunt implementați la scară largă Portofoliul de comenzi al UBTECH este colosal, iar primele loturi sunt trimise imediat celor mai mari jucători din industrie: BYD, Geely, FAW-Volkswagen, Dongfeng și Foxconn. Roboții vor fi implementați în producție și logistică, unde este importantă funcționarea non-stop fără pauze. Primele meciuri de fotbal și maratoane cu roboți au loc în China China ar plănui să implementeze roboți în toate aspectele cotidiene ale vieții. Astăzi, chinezii se amuză când îi văd cum joacă fotbal, Mâine, ar putea ajunge să înlocuiască fotbaliștii umani în totalitate. South China Morning scrie că guvernul chinez a lansat inițiativa „AI+” în luna august pentru un nou stimul economic. Pe 10 octombrie, oficiali și experți au publicat o serie de analize în jurnalul oficial E-Government, precum și planuri despre cum China ar putea fi dezvoltată prin politica „AI+”. Din anul 2035, roboții nu vor înlocui doar muncitorii din fabrici, dar și angajații din instituțiile guvernamentale. Vor exista roboți care vor fi bone și însoțitori pentru copii, fie îngrijitori pentru vârstnici. Patrule de roboți se vor deplasa pe străzi China are în vedere să introducă și câinii-roboți de patrulare, care vor servi drept noii „polițiști” ai viitorului. Aceștia pot filma, detecta suspecții și pot să le transmită mesaje cetățenilor. Experții cred că patrulele mixte om-robot vor deveni o normă în marile orașe din China: de la monitorizarea traficului și prevenirea accidentelor la gestionarea dezastrelor naturale. Sursa Video: China Pulse Autorul recomandă: China va trimite un telescop în spațiu, considerat a fi de „300 de ori mai performant” decât Hubble de la NASA. Va putea studia materia întunecată

Microsoft nu mai are acces exclusiv la tehnologia OpenAI

microsoft-nu-mai-are-acces-exclusiv-la-tehnologia-openai

Microsoft și-a pierdut accesul exclusiv la tehnologia OpenAI. Creatorul chatbotului cu AI generativ ChatGPT va putea să-și vândă produsele la mai multe platforme cloud. Este sfârșitul unui parteneriat strâns care a contribuit la declanșarea unui „boom” în AI. Microsoft va fi în continuare principalul partener al OpenAI Conform înțelegerii inițiale, Microsoft era principalul partener cloud al OpenAI până în 2032.OpenAi a anunțat că va continua să cotizeze la Microsoft cu o parte din veniturile sale până în 2030. Produsele fabricate vor fi întâi livrate platformei cloud Azure de la Microsoft.  Întreprinderea care a dezvoltat cel mai popular chatbot s-a bazat  pe investițiile Microsoft în serviciile de cloud computing. Ce urmăresc Microsoft și OpenAI pe termen lung? Analistul Dan Ives de la Wedbush Securisties a declarat pentru ABC News că OpenAI caută să-și reducă barierele semnificative față de parteneriatul inițial cu Microsoft. El a spus că și Microsoft caută să „dezvolte independență tehnologică față de OpenAI” în dezvoltarea Copilot. Microsoft ar căuta să-și dezvolte parteneriatul cu alți furnizori de AI, cum ar fi Anthropic, creatorul chatbot-ului Claude. Meta n-a mai putut achiziționa grupul Manus de AI Autoritățile din Republica Populară Chineză au respins achiziția de 2 miliarde de dolari a grupului Manus de către Meta. Grupul susține că a dezvoltat „agenți AI cu adevărat autonomi” și că spre deosebire de alți chatboți cărora trebuie să li se repete instrucțiunile,  chatboții creați de Manus pot planifica, executa și finaliza sarcini în mod independent, în conformitate cu instrucțiunile utilizatorilor. Compania gigantică din spatele rețelelor de socializare Facebook, Threads, Instagram și Whatsapp văzuse în grupul Manus ca un imbold pentru a-și dezvolta tehnologia AI pe toate platformele. Comisia de Reformă și Dezvoltare Națională de la Beijing a interzis luni înțelegerea și a solicitat ca ambele părți să se retragă. Un purtător de cuvânt al Meta a declarat pentru BBC că „tranzacția a respectat pe deplin legislația”.