Guvernul recalculează chiriile locuințelor de serviciu ale statului, neactualizate din 2007

„În privința locuințelor de serviciu ale statului, despre care s-a făcut destul de multă vorbire în ultimele zile, va fi recalculată chiria, care nu a mai fost actualizată din 2007, și va fi adusă la un nivel corect pentru actualitate. De asemenea, prin aceeași hotărâre de guvern, va fi interzisă ocuparea unei locuințe de serviciu după ieșirea la pensie sau după ce este părăsită funcția care a îndrituit la ocuparea acelei locuințe de serviciu”, spune purtătorul de cuvânt al Executivului, Ioana Dogioiu. Ea precizează că se lucrează la redactarea hotărârii de guvern. Consiliul Suprem al Magistraturii a susținut, luni, că informațiile despre închirierea locuinţelor de serviciu ale magistraţilor nu sunt corecte. Păstrarea locuințelor se făcea în temeiul legislaţiei anterioare abrogată și informațiile actuale amplifică emoţia negativă la adresa magistraţilor, transmite CSM. La acest moment, beneficiază de locuinţă din fondul locativ al Ministerului Justiţiei șapte magistraţi în funcţie, marea majoritate a contractelor fiind încheiate în perioada 2007 – 2013, a mai anunțat CSM. În plus, CSM a arătat că și alte categorii profesionale beneficiază de locuințe de serviciu. „Regimul juridic al locuințelor de serviciu presupune tocmai închirierea imobilelor către propriii angajați și nu este specific categoriei profesionale a magistraților, existând multe alte domenii profesionale în care legislaţia prevede posibilitatea atribuirii unei locuinţe de serviciu. Acest beneficiu are reglementare în Legea nr. 114/1996 şi în alte acte normative primare sau secundare. Beneficiază de locuinţă de serviciu, de exemplu, medicii, personalul MAI, militarii şi familiile acestora, personalul ISU (pompieri, salvatori), cercetătorii, prefectul, subprefectul, funcţionarii publici şi înalţii funcţionari publici”, a adăugat CSM.
Florin Roman, despre scandalul banilor de CHIRIE: Nu dețin nicio proprietate în București sau în Ilfov
Deputatul PNL Florin Roman clarifică situația locativă, în contextul scandalului privind decontarea chiriilor pentru parlamentarii cu proprietăți în București. „Nu dețin nicio proprietate în București, nu dețin nicio proprietate în Ilfov”, spune Florin Roman. „De 51 de ani, de când sunt născut, am avut un singur domiciliu, în județul Alba. La acuzația că dețin – unii au spus casă, alții apartamente sau așa mai departe, în București sau în Ilfov: nu dețin apartamente sau casă în Ilfov. Mi s-a spus astăzi, am discutat și cu funcționarii de la Camera Deputaților, mi s-a sugerat că am dat dovadă de exces de transparență, întrucât am trecut un imobil al soției, dobândit înainte de căsătorie, care este bun propriu. Așa mi s-a spus. Eu am încercat ca de fiecare dată să fiu extrem de transparent. Timp de 7- 8 ani de zile am stat în chirie, cu contract. Am venit, am publicat, am adus contractul pentru decontare și așa mai departe. Nu știu câți am făcut treaba asta, dar eu pot face această dovadă”, afirmă Roman, la Parlament. Liberalul precizează că studiază posibilitatea să acționeze în instanță pe daune civile, pe cei care au furnizat informațiile privind decontarea chiriilor pentru parlamentarii cu proprietăți în București. „Eu sunt recăsătorit, soția este recăsătorită. Amândoi am intrat în căsătorie cu bunuri proprii. Eu le-am donat fiicei mele în momentul în care am împlinit vârsta de 18 ani și am consfițit, inclusiv, problema acelui apartament prin declarația notarială, în care am clarificat foarte clar că este un bun propriu al soției, pe care eu nu am dreptul să-l dețin”, explică el. Întrebat dacă soția sa în momentul de față închiriază acel apartament, Roman a răspuns: „Este dreptul soției să facă ce vrea cu un imobil care îi aparține, nu este imobilul meu. Deci după căsătorie eu m-am mutat în acel apartament întpreună cu soția, avem un copil de un an și ceva. Așa este normal pentru întregirea unei familii după căsătorie”. „Dacă eu dețineam cotă pate din acel apartament, cum se face de regulă între soț, unu pe doi și unu pe doi, nu era niciun fel de problemă. Din punct de vedere legal putea într-adevăr să apară această discuție (…) acolo este cotă parte sută la sută a soție pe un apartament. Am locuit 7-8 ani de zile, cum v-am spus în contracte de chirie, am stat în vreo 7-8 locuri. După căsătorie, m-am uitat cu soția în acel apartament, dar, vă repet, nu sunt cotă parte”, mai spune deputatul PNL. CITEȘTE ȘI: Adrian Câciu, în scandalul banilor de CHIRIE pentru parlamentari: Acea proprietate este provenită când aveam soție Plângere PENALĂ împotriva președintelui Nicușor Dan. Acuzații de „trădare de patrie” și fraudarea alegerilor Absolventă a Universității de Stat din Republica Moldova, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Borșcevschi Olga a debutat în presă la televiziunea Realitatea TV Moldova și la … vezi toate articolele
Noi reguli pentru românii care obțin venituri din chirii. Precizările ANAF pentru contribuabilii vizați
În contextul crizei economice, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) intenționează să aducă mai multe încasările la buget și, astfel, impune noi obligații românilor care obțin venituri din chirii, în acest an. Aceștia trebuie să și le îndeplinească, riscând, în caz contrar, ANAF le solicită românilor care închiriază locuințe sau alte bunuri să respecte prevederile legale cu privire la declararea contractelor și plata impozitelor, indiferent dacă închiriază către persoane fizice sau firme, în caz contrar riscând să fie sancționați. Astfel, contribuabilii care obțin venituri în urma închirierii bunurilor personale trebuie să respecte reguli stricte privind declararea contractelor și plata impozitelor aferente. Legislația le impune acestora obligații clare legate de înregistrarea și impozitarea veniturilor obținute din chirii. Acum, legea prevede ca toate contractele de închiriere încheiate între părți, precum și orice modificare a acestora, să fie declarate la organul fiscal competent, termenul limită fiind de maximum 30 de zile de la semnarea contractului sau de la data intervenției modificării respective. Dacă bunul este menținut în coproprietate, atunci acesta va trebui să se menționeze în contract cine dintre coproprietari va fi responsabil de depunerea declarației la ANAF. Venitul brut anual obținut din cedarea folosinței bunurilor indică totalitatea sumelor încasate conform contractului de închiriere, indiferent de momentul plății chiriei. Deci, în cazul în care suma încasată este exprimată într-o valută străină, venitul brut anual se calculează pe baza cursului mediu anual comunicat de Banca Națională a României (BNR) pentru anul respectiv. Iar, dacă este cazul, la venitul brut se adaugă valoarea cheltuielilor care ar trebui suportate de proprietar, dar care în realitate sunt plătite de chiriaș. Persoane juridice În cazul persoanelor juridice, acestea au obligația de a reține la sursă impozitul pe venit de 10%, aplicat asupra venitului net rezultat după deducerea cotei forfetare de 20%, care trebuie virat la bugetul de stat până pe data de 25 a lunii următoare celei în care a fost efectuată plata chiriei. În acest caz, contribuabilii nu mai depun Declarația Unică și nu trebuie să țină Registrul de evidență fiscală. Declarația Unică este obligatorie pentru persoanele fizice care închiriază către alte persoane fizice și trebuie depusă până la termenul stabilit explicit de lege. În cazul chiriei exprimate în valută, suma se convertește la cursul mediu anual al BNR pentru anul respectiv, iar proprietarii nu au obligația ținerii evidenței contabile și nu trebuie să întocmească registre speciale pentru aceste venituri, potrivit Romaînia TV. Foto: Alexandra Pandrea- caracter ilustrativ Marian Tănase are o experiență de peste 20 de ani în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul 2001, iar în 2002 se angaja deja la portalul Apropo.ro, … vezi toate articolele