Ciprian Ciucu anunță că un dezvoltator imobiliar îi cere prin proces suma de 27 milioane de euro: E nițel șocant

ciprian-ciucu-anunta-ca-un-dezvoltator-imobiliar-ii-cere-prin-proces-suma-de-27-milioane-de-euro:-e-nitel-socant

Ciprian Ciucu a făcut anunțul marți dimineață, pe Facebook. Primarul Sectorului se declară șocat de solicitare, mai ales de nivelul despăgubirii solicitat de dezvoltatorul imobiliar. El susține că nivelul despăgubirii reprezintă un record și o depășește pe cea solicitată fostului primar general Nicușor Dan. „E nițel șocant, recunosc. Un dezvoltator imobiliar m-a dat în judecată și îmi cere 27.000.000 de euro. Până acum recordul fusese deținut de dl. Primar General, Nicușor Dan, căruia i se imputa o sumă de vreo 15.000.000 euro”, a scris Ciprian Ciucu pe rețeaua de socializare. El a dezvăluit faptul că procesul a început în primăvară și că citația a venit în toamnă. Ciucu a promis că va reveni cu detalii. „Procesul a fost deschis în luna martie, dar abia acum am fost citat. Voi reveni cu detalii”, a adăugat Ciprian Ciucu. Primarul mai anunță că se află într-o situație complicată. „Sunt în acea situație în care nu vreau să fi supărat prea tare judecătorii”, a precizat Ciprian Ciucu.

A început Urzeala Tronurilor la Primăria Capitalei. Coaliția de guvernare și-a desemnat 3 bărbați să se lupte între ei, în timp ce Opoziția se unește în spatele unei femei. Primele previziuni ale sociologilor: Va fi un val împotriva partidelo

a-inceput-urzeala-tronurilor-la-primaria-capitalei-coalitia-de-guvernare-si-a-desemnat-3-barbati-sa-se-lupte-intre-ei,-in-timp-ce-opozitia-se-uneste-in-spatele-unei-femei.-primele-previziuni-ale-sociologilor:-va-fi-un-val-impotriva-partidelo

„Vine iarna.” Citatul celebru din seria Game of Thrones le-a dat mereu bucureștenilor fiori reci, precum caloriferele, în ultimii 5 ani. Însă lupta s-a încins pe fotoliul lăsat vacant de președintele Nicușor Dan. Pare că laitmotivul austerității bugetare – invocată de premierul Ilie Bolojan în timpul mandatului său – a fost dat uitării, focusul principal fiind acum pe alegerile din 7 decembrie. Se discută deja primele scenarii. Sociologul Vladimir Ionaș și politologul Cristian Pîrvulescu au făcut pentru GÂNDUL analiza tabloului electoral în cursa pentru Primăria Capitalei. Mizele alegerilor la Capitală Primarul Capitalei este al doilea cel mai votat om din România, după președintele țării; Primăria Generală este o rampă pentru Cotroceni. Doi primari au ajuns președinți în ultimii 20 de ani; Noul primar va putea decide repartizarea impozitelor locale colectate de la bucureșteni la sectoare, în baza referendumului organizat anul trecut de Nicușor Dan; Primarul General poate deveni următorul lider al partidului care l-a susținut în alegeri. Cine va fi urmașul lui Nicușor Dan? Ciprian Ciucu (PNL), Daniel Băluță (PSD), Cătălin Drulă (USR) și Anca Alexandrescu – susținută de AUR. Unul dintre ei va fi următorul primar general. Întrebările Gândul: Cu ce șanse pleacă fiecare candidat? Cum s-a schimbat electoratul după trauma anulării alegerilor? Pe cine favorizează „grăbirea” alegerilor? Și pe cine încurcă? Vor taxa alegătorii partidele din coaliție pentru măsurile de austeritate? „Doamna Alexandrescu se bucură de acest val împotriva partidelor mari, împotriva partidelor mainstream” Sociologul Vladimir Ionaș a explicat care sunt cei doi candidați care pleacă cu prima șansă în cursa pentru Primăria Capitalei, dar și care sunt atuurile și avantajele lor în raport cu electoratul bucureștean. „La cum arată datele acum – în momentul în care avem o listă, să spunem definitivă, cu candidații care au și o șansă importantă în a câștiga aceste alegeri – există doi candidați care pleacă cu prima șansă, domnul Ciucu de la Sectorul 6 și domnul Băluță de la Sectorul 4, ambii având un atu – și anume evoluția lor în funcțiile de primar de sector – lucru care le aduce un avantaj din perspectiva a ceea ce pot prezenta publicului. Mă refer aici la ceva palpabil, lucrurile pe care le-au realizat deja în calitate de primari în sectoarele pe care le administrează. Sociologul Vladimir Ionaș face analiza candidaților pentru Primăria Capitalei „Se va decide votul în funcție de simpatia sau antipatia față de un om” Îl avem pe domnul Drulă care se bazează –  și lucrul acesta se vede și din modul în care comunică domnul Drulă și ceilalți reprezentanți ai partidului – pe o simpatie față de partidul pe care îl reprezintă, de USR. Interesul său în această campania electorală este să se discute mai mult politic, cu dezbateri între partide, decât să se discute despre administrație, așa cum ar prefera ceilalți doi. Și o avem pe doamna Alexandrescu care se bucură de acest val împotriva partidelor mari, împotriva partidelor mainstream, cele care sunt cunoscute publicului de foarte mulți ani.” Bucureștenii votează doar primarul, nu și consilierii „Dezavantajul, din punctul meu de vedere, al domnului Drulă și al doamnei Alexandrescu, este că în momentul acesta bucureștenii vor vota doar primarul, nu și Consiliul General. Deci nu vorbim și despre un vot politic, ci mai degrabă se va decide votul în funcție de simpatia sau antipatia față de un om, de o persoană. În general, în toată țara, atunci când se votează primarul, oamenii se uită mai degrabă la om decât la partidul pe care acel om îl reprezintă”, a precizat sociologul. „Nivelul de așteptare de la guvern și președinte era foarte ridicat în momentul în care Nicușor a câștigat alegerile” Sociologul Ionaș recunoaște că alegerile pentru funcția de primar nu pot fi acaparate de ideea progresism vs. conservatorism, naționalism vs. suveranism etc, explicând faptul că oamenii au un anumit tip de așteptări de la primar și un cu un tot alt tip de așteptări de la parlament și de la președintele României. Daniel Băluță (PSD), primarul Sectorului 4 și președintele Nicușor Dani, rivali vechi la vremuri noi „Primarul reprezintă acea instituție care este extrem de apropiată de interesele imediate ale cetățeanului. Și atunci oamenii votează, având la bază niște obiective mult mai pragmatice, care țin de interesul imediat al lor, de cum vor arăta străzile, clădirile, parcurile, spațiile verzi și așa mai departe. Nu cred că va putea fi folosită această temă. Dezamăgirea este principalul sentiment În schimb, nivelul de așteptare de la coaliția de guvernare și de la președinte era foarte, foarte ridicat în momentul în care președintele Nicușor Dan a câștigat alegerile și ulterior această coaliție a dat guvernul. Și până în acest moment pare că, pentru o bună parte a societății, care avea acest nivel de așteptare, dezamăgirea este principalul sentiment pe care îl are vizavi de ceea ce s-a întâmplat. Și atunci riscul, în momentul în care vrei să duci discuțiile din campania electorală pe teme politice, este să creezi o antipatie în rândul electoratului care nu ți se datorează, ci mai degrabă vine ca urmare a asocierii cu coaliția de guvernare.” Președintele Niculor Dan și premierul Ilie Bolojan, la începutul mandatului, când cota de încredere era una ridicată Împreună la guvernare, în război la primărie Sociologul consideră că strategia USR de a grăbi data alegerilor – pe ideea calculului că președintele, prezent la lansarea candidaturii lui Cătălin Drulă, se bucură de o anumită simpatie în București – nu este una care să stea în picioare. Vladimir Ionaș concluzionează însă că, la ora actuală, reprezentanții tuturor partidelor din coaliția de guvernare sunt dezavantajați, ținând cont de dezamăgirea electoralului care avea alte așteptări la începutul mandatului lui Nicușor Dan și a Guvernului Bolojan. „Este dezavantajată guvernarea și din punctul meu de vedere este dezavantajată România, pentru că rezultatele coaliției de guvernare în perioada următoare vor fi puse pe hold, tocmai din cauza luptelor politice care vor apărea ca urmare a acestei campanii electorale. Cei care au împins foarte mult pentru organizarea alegerilor, cei de la USR, au crezut sau conform calculelor lor, ei erau principalii beneficiari

Furios pe parteneriatul Drulă – Nicușor, Ciucu atacă cu Frank Sinatra: „Să spună lucrurile pe care le simte cu adevărat, Și nu cuvintele unuia care îngenunchează”

furios-pe-parteneriatul-drula-–-nicusor,-ciucu-ataca-cu-frank-sinatra:-„sa-spuna-lucrurile-pe-care-le-simte-cu-adevarat,-si-nu-cuvintele-unuia-care-ingenuncheaza”

Ciprian Ciucu, primarul PNL al Sectorului 6, a postat pe pagina sa de facebook  – în ziua în care Cătălin Drulă s-a lasat oficial în lupta pentru Primăria Capitalei – câteva versuri din cântecul „My Way”  a lui Frank Sinatra, unul dintre preferatele sale.  „Ce este un om, ce are el? Dacă nu este propriul lui stăpân, atunci nu are nimic. Să spună lucrurile pe care le simte cu adevărat, Și nu cuvintele unuia care îngenunchează. Probele arată că am încasat loviturile Și am făcut-o în felul meu.” (Versuri My Way, Frank Sinatra) Reamintim că Ciprian Ciucu, 47 de ani, primarul sectorului 6, este candidatul partidului condus de premierul Ilie Bolojan pentru alegerile la Primăria Capitalei, care vor avea loc pe 7 decembrie. El a câștigat alegerile la Sectorul 6 în 2020 și a fost reales în 2024 în sectorul care are o populație de aproximativ 400.000 de locuitori. Ciucu a anunțat că nu se retrage în favoarea lui Drulă Prim-vicepreședintele PNL, Ciprian Ciucu, a anunțat pe 1 noiembrie, că nu se va retrage din cursa pentru Primăria Capitalei în favoarea lui Cătălin Drulă. „Nu, nu mă retrag! Bun! Dacă așa se joacă, voi expune strategia lor. Încă de pe acum. Nu sunt genul de om care doar stă să încaseze. Odată cu răspunsul meu, îi și expun. Nu îi numesc în această etapă, dar vă veți da seama. Acum pot spune cine nu sunt ei, dar voi spune, la timpul potrivit, și cine sunt ei. Ei NU sunt USR, deci nu din acest laborator vin știrile false cum că m-aș retrage”, a transmis Ciucu, citat de Libertatea.ro. La evenimentul de lansare și-a anunțat deja prezența și președintele Nicușor Dan. Ca o ironie, Cătălin Drulă este unul din principalii arhitecți ai îndepărtării lui Nicușor Dan din USR, în 2017, așa cum Gândul a scris. Ciprian Ciucu l-a acuzat pe Nicușor Dan că blochează proiectele din Capitală Reamintim că Primarul Sectorului 6 a postat în aprilie 2025 un mesaj în care îi cerea lui Nicușor Dan deblocarea urgentă a 16 proiecte esențiale, declarând că este dezamăgit de fostul primar al Capitalei. Printre acestea se numără lucrări de apă şi canalizare, modernizarea infrastructurii, extinderea spațiilor verzi și construcția unui nou campus liceal. Cătălin Drulă a fost desemnat candidat oficial al USR la Primăria Capitalei Decizia a fost adoptată în unanimitate de Conferința Municipală USR București și votată de Biroul Național al partidului. Deputatul USR candidează sub sloganul „Împreună pe drumul onest”. Președintele Nicușor Dan a declarat, la eveniment, că ar vrea să vadă implementat referendumul său pentru București, iar proiectul de lege inițiat de Cătălin Drulă să fie adoptat de Parlament. Șeful statului a descris istoria Bucureștiului ca fiind „lunga luptă între infrastructură și panseluțe.” RECOMANDAREA AUTORULUI: Gândul a întrebat: „Cum se poate ca un președinte apolitic să susțină un candidat politic la Primărie?” Nicușor Dan a răspuns: „Nu știu despre ce candidat vorbiți”. Președintele tocmai ieșea de la lansarea candidaturii lui Cătălin Drulă

Ciprian Ciucu dezminte zvonurile privind o retragere din cursa electorală: Nu, nu mă retrag!

ciprian-ciucu-dezminte-zvonurile-privind-o-retragere-din-cursa-electorala:-nu,-nu-ma-retrag!

Ciprian Ciucu, prim-vicepreședinte al Partidului Național Liberal și candidat în alegerile locale, a reacționat ferm la informațiile apărute „pe surse”, potrivit cărora s-ar retrage din competiția electorală. „Nu, nu mă retrag!”, a transmis Ciucu într-o postare pe Facebook, adăugând că astfel de știri false fac parte dintr-o strategie de manipulare menită să-i afecteze campania. „În loc să-mi văd de campania mea și de programul pentru dumneavoastră, sunt nevoit să ies să contracarez știrile pe surse, cea mai perversă formă de manipulare de astăzi. Nu sunt genul care doar stă să încaseze. Odată cu răspunsul meu, îi și expun”, a scris liberalul. Ciucu a explicat că scopul acestor dezinformări ar fi să-l plaseze artificial „pe locul trei în percepția electoratului”, pentru a fi presat să se retragă „în favoarea lui Cătălin”. El a respins și speculațiile potrivit cărora USR s-ar afla în spatele acestor zvonuri, precizând că „nu din acel laborator vin știrile false”. „Polymarket le stătea în gât, pentru că era o măsurătoare obiectivă, greu de manipulat. Cum nu au putut veni rapid cu sondaje care să-l pună pe Cătălin pe primul loc, au inventat știrea că Ciucu s-a înțeles cu Drulă și se va retrage. Dezmint!”, a adăugat prim-vicepreședintele PNL. În final, Ciucu a făcut apel la o campanie „decentă”, bazată pe „viziuni, soluții realiste și dezbateri între candidați”, exprimându-și speranța că „faza de haiducie” din campania electorală va fi depășită.

Ciprian Ciucu a discutat cu Gunther Krichbaum despre fonduri europene

ciprian-ciucu-a-discutat-cu-gunther-krichbaum-despre-fonduri-europene

Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, a anunțat sâmbătă, pe Facebook, că a primit vizita ministrului de stat pentru Afaceri Europene al Germaniei, Gunther Krichbaum. Întâlnirea a avut loc la Primăria Sectorului 6 și a durat aproximativ 40 de minute. Cei doi au discutat despre rolul pe care trebuie să-l aibă primarii marilor orașe europene, despre atragerea fondurilor europene și modelele de bune practici aplicate la nivel local. De asemenea, printre temele abordate s-au numărat războiul hibrid purtat de Rusia împotriva democrațiilor europene și ascensiunea curentelor extremiste. „Primarii capitalelor nu trebuie să fie doar buni administratori, ci și diplomați, figuri reprezentative și interlocutori legitimi ai altor primari de capitale”, a declarat Ciucu. Vizita oficialului german în România are loc după participarea sa la Forumul de Pace de la Paris, unde a fost lansată inițiativa „StrongerTogether”, un proiect european de consultare publică privind apărarea și reziliența, derulat în colaborare cu ministerele de externe din Franța, Germania, Polonia și think-tankul GLOBSEC

Ciucu, apel către Grindeanu: Îi cer să nu mai exploateze politicianismele

ciucu,-apel-catre-grindeanu:-ii-cer-sa-nu-mai-exploateze-politicianismele

Ciprian Ciucu a acuzat că Grindeanu „avea cunoștințe dinainte despre faptul că trupele americane se vor retrage și, într-un mod politicianist, a folosit această informație pentru a exploata două subiecte pe care le-a conectat, „neavând nicio legătură unul cu celălalt”. El a explicat că retragerea „era planificată de mai mult timp. E o chestie tehnică și este cunoscută de mai mult timp, dar subiectul a apărut dintr-o dată, tocmai pentru a-l cadra în contextul curent, și nu mi se pare în regulă”. Ciucu a adăugat că astfel de gesturi complică funcționarea coaliției. „E foarte dificil să mergi mai departe crezând că există încredere între cei care sunt la guvernare”. Liberalul a mai spus despre Grindeanu că „greșește pentru că, până la urmă, această poziție a fost asumată decât e premier” și că „domnul Grindeanu, care nu are cea mai bună credibilitate, vine și face acest atac. Eu nu doresc ca domnul Grindeanu să revină la masa coaliției”. Despre blocajele din coaliție, Ciucu a remarcat: „Eu să nu vreau să dau vina pe domnul Grindeanu sau pe altcineva, dar nu pot decât să remarc factual că, după ce nu se ajunge la niciun fel de discuție, în amănunt, tehnică, nu se iau decizii. Păi, la a câta coaliție fără decizii avem în acest moment? Care este motivația de a fi în această coaliție?” „Deci apelul meu este către domnul Grindeanu: știm că are congres, înțelegem, dar apelul meu este să revină în coaliție și să nu mai încerce să exploateze politicianismele, atacând pe premierul Bolojan la fiecare pas”, a spus Ciucu.

Ciprian Ciucu, după ce a devenit candidatul PNL la Primăria Capitalei: Vreau să nu mai stăm cu zilele fără apă caldă și căldură

ciprian-ciucu,-dupa-ce-a-devenit-candidatul-pnl-la-primaria-capitalei:-vreau-sa-nu-mai-stam-cu-zilele-fara-apa-calda-si-caldura

Ciprian Ciucu intră oficial în cursa pentru Primăria Capitalei. Edilul Sectorului 6 a fost votat duminică, într-o ședință tensionată a liberalilor, cu 11 voturi „pentru”, devenind candidatul PNL la alegerile din București din 7 decembrie. Contracandidatul său intern, Stelian Bujduveanu, a obținut doar 4 voturi, susținut de o altă aripă a partidului. Ciucu urmează să fie votat și în Biroul Politic Național, conform statutului PNL. Luni, ediul sectorului 6 confirmă informația printr-o postare pe Facebook. Spune că decizia de a candida „nu a fost una ușoară”. „Să știți că nu a fost o decizie ușoară. Am stat mult și am cântărit: unde pot avea un impact pozitiv mai mare. La Primăria Capitalei sau la Primăria Sectorului 6? Am întrors decizia aceasta pe toate fețele. Acum ați aflat, nu de la mine, dar ați aflat că voi candida. De aceea vă scriu această scrisoare, pentru că este normal să vă spun de ce am luat acestă decizie”. Prim-vicepreședintele PNL le transmite bucureștenilor din sectorul 6 că nu este vorba de o despărțire, ci de o continuare a drumului început. „Dragii mei, Acesta nu este un mesaj de despărțire. Acesta este un mesaj de continuitate, este un mesaj prin care vă asigur că mergem mai departe. Nu plec nicăieri, rămân aici la noi în oraș, nu-mi schimb buletinul. Doar că mă duc la un alt nivel. Vom duce mai departe la alt nivel și Sectorul 6 (știu că mai am câteva zone care trebuie regenerate) dar și Bucureștiul!” Ciucu: Mor de ciudă atunci când văd cum se prezintă alte orașe din lumea civilizată! Mor! În postarea sa, Ciprian Ciucu subliniază că simte o frustrarea atunci când compară Capitala cu alte mari orașe europene. El adaugă că nu mai vrea ca bucureștenii „să stea cu zilele sau lunile fără apă și căldură”. „Pentru că vreau și eu să trăiesc într-un oraș pus la punct! Mor de ciudă atunci când văd cum se prezintă alte orașe din lumea civilizată! Mor! Vreau să arate bine, să ne facă să ne simțim bine, să fie ordonat, curat și plăcut! Aerul să fie curat, să nu ne mai îmbolnăvească! Să fie verde! Să miroasă frumos! Vreau să nu mai stăm cu zilele sau chiar cu lunile fără apă caldă și fără căldură iarna! Vreau ca programul serviciilor noastre publice să fie predictibil. RATB-ul să ajungă la timp! Să fie bine conectat și stațiile de autobuz și tramvai să mă protejeze de ploaie și de soare! Vreau să nu mai văd fațade degradate, dezordine în firme și publicitate!”. Ciucu promite că își va scrie singur programul electoral și nu va apela la consultanți: „Mă voi apuca imediat să-mi creionez un program. Mie nu mi-l scriu altii, întodeauna mi-am scris programele singur. Ca să știu eu însumi ce îmi asum! Va fi sintetic pentru că nu am efectiv timp să scriu unul detaliat”. Liberalul își anunță și sloganul de campanie: „BUCUREȘTIUL PUS LA PUNCT”. Foto: Mediafax/ Alexandru Dobre AUTORUL RECOMANDĂ:

Ilie Bolojan, despre Ciprian Ciucu: Ar fi un primar viabil pentru București

ilie-bolojan,-despre-ciprian-ciucu:-ar-fi-un-primar-viabil-pentru-bucuresti

„Domnul Ciprian Ciucu, având în vedere ceea ce a făcut în calitate de primar la Sectorul 6, având în vedere experiența dânsului din toți acești ani, este un candidat care poate să pună la punct foarte multe lucruri în București și este un om în care eu personal am încredere”, a spus Ilie Bolojan, duminică, la Digi24. El a detaliat experiența administrativă a acestuia: „Când eram primar, unul dintre cei care m-au vizitat. Noi facem, ca primari, schimb de experiență. Am avut discuții despre administrație. Și o parte dintre cei cu care am schimbat impresii legate de ce se poate face într-un oraș, au pus în practică aceste aspecte care au dat rezultate de 10 de ani în alte părți și pe care eu le-am preluat și le-am aplicat cu viteză mare. Dacă au dat rezultate în Germania, în Austria, înseamnă că trebuie să dea și la noi. Și s-a adeverit. (…) A fost unul dintre puținii care a pus în practică aceste lucruri într-un sector. Și de-aia consider că ar fi un primar viabil pentru București”. „Cu cât aspectele care țin de primărie sunt mai pronunțate, au o componentă care este legată de om. Din experiența mea, nu partidul politic este problema, totdeauna omul este o problemă și de aceea am evitat să pun etichete unor partide, să critic în masă. Oamenii sunt importanți”, a mai spus Bolojan. Ciprian Ciucu a fost desemnat de organizația din Capitală, duminică, reprezentantul PNL la alegerile pentru Primăria Generală a Municipiului București, Bolojan afirmând că mai sunt două etape până la procedura finală de desemnare la nivel de partid.

Ciprian Ciucu: Noii patrioți”, care n-au habar de istoria României, blamează Franța

ciprian-ciucu:-noii-patrioti”,-care-n-au-habar-de-istoria-romaniei,-blameaza-franta

„Ce aveți, fraților, cu Franța? Văd că ‘noii patrioți’ , care n-au habar de istoria României, dar flutură steaguri pe TikTok, blamează (nu îmi e clar pentru ce) Franța. Iar Rusia e ok…”, a scris Ciucu. Astfel, primarul sectorului 6 amintește rolul Franței în istoria României: „Ideile Revoluției Franceze (libertate, egalitate, fraternitate) au inspirat pașoptiștii români și revoluția de la 1848. Mulți tineri români (Kogălniceanu, Ion C. Brătianu, C.A. Rosetti etc.) au studiat la Paris și au adus acasă modele de modernizare Sprijin pentru Unirea Principatelor (1859). Napoleon al III-lea a sprijinit direct și asumat diplomatic unirea Moldovei și Țării Românești, chiar dacă marile puteri erau împărțite. Franța a fost un avocat al “chestiunii ROMÂNEȘTI” pe plan european Consolidarea statului român. Domnia lui Alexandru Ioan Cuza și apoi a lui Carol I s-au desfășurat sub influență franceză (administrație, educație, armată) Franța a fost principalul aliat al României după intrarea în război (1916). A trimis Misiunea Militară Franceză condusă de generalul Berthelot, care a reorganizat armata română Sprijinul Franței a contat ENORM la Conferința de Pace de la Paris (1919–1920), unde a fost recunoscută Marea Unire Între cele două războaie mondiale Franța a fost garantul independenței și frontierelor României prin alianțe militare” Potrivit lui Ciucu, Franța susține România modernă în Uniunea Europeană și NATO. „Franța a investit un România si a repus Dacia de la Pitești pe harta producătorilor auto din Europa. Ce aveți fraților cu Franța”, conchide primarul sectorului 6.

Ciprian Ciucu îi răspunde lui Daniel Băluță: Crin Antonescu a fost propunerea PSD din capul locului

ciprian-ciucu-ii-raspunde-lui-daniel-baluta:-crin-antonescu-a-fost-propunerea-psd-din-capul-locului

Schimb de replici tensionate între prim-vicepreședintele PNL, Ciprian Ciucu, și primarul sectorului 4, Daniel Băluță. Joi, Daniel Băluță, favorit în cursa pentru Primăria Capitalei, a spus că PSD a susținut un candidat comun la prezidențiale și a sugerat că acum, „e rândul” liberalilor să susțină un candidat comun din partea PSD, la Primărie. În replică, vineri, Ciprian Ciucu a declarat că liberalul Crin Antonescu a fost susținut la prezidențiale chiar de PSD: „A fost propunerea PSD din capul locului – noi doar am mers mai departe. A fost propunerea domnului Ciolacu și a domnului Hunor, deci poate să pună în dreptul lor acea susținere. S-a demonstrat de curând în această țară că un candidat independent a bătut un candidat al unei coaliții puternice. Încă o dată: noi avem o coaliție de guvernare, nu o coaliție în jurul unui candidat. Am avut o coaliție în jurul unui candidat și el a pierdut. „Putem avea discuții, dar, înainte de toate, cel mai important e să avem o dată a alegerilor” Deci suntem în altă paradigmă acum, nu suntem în paradigma în care avem o coaliție electorală. Evident, discuții putem avea – și chiar e de dorit să avem discuții cu PSD, cu USR, cu toată lumea – să vedem dacă se va ajunge la o concluzie, dar, înainte, cel mai important este să avem o dată a alegerilor, respectând legea”, a spus Ciucă, citat de digi24. De cealaltă parte, Daniel Băluță, primarul Sectorului 4, îi acuză pe partenerii de coaliție de „bullying politic” și atrage atenția că PSD e tratat incorect. Băluță: „Nu este un moment potrivit pentru alegeri” Tot joi, Băluță a mai spus că alegerile pentru Primăria Capitalei ar trebui amânate, pentru că țara se află într-o „situație de forță majoră”. „Este o situație de forță majoră, o situație economică deosebită care generează tensiuni sociale și consider că nu este un moment potrivit pentru a organiza alegeri”, a spus acesta, continuând că „trebuie să înceteze acest bullying politic pe care îl realizează de mai mult timp în legătură cu PSD și membrii lui”. „Suntem în coaliție doar când ne convine, stabilim lucruri doar atunci când ne favorizează. Îmi doresc și eu să văd, așa cum am susținut, am făcut o alianță cu colegii din PNL la alegerile europarlamentare, am susținut un candidat comun la alegerile prezidențiale, cred că este și rândul lor să susțină un candidat comun”, a spus Băluță.