Iașul interzice păcănelele! Consilierii locali au votat unanim eliminarea slot-machine-urilor

iasul-interzice-pacanelele!-consilierii-locali-au-votat-unanim-eliminarea-slot-machine-urilor

Decizie majoră la nivel local în municipiul Iași! Consiliul Local a aprobat în unanimitate proiectul care interzice jocurile de noroc de tip slot-machine („păcănelele”). Măsura vine după o ședință extraordinară desfășurată astăzi, 27 aprilie 2026, la Palatul Roznovanu. Vot unanim pentru eliminarea păcănelelor din Iași Consiliul Local Iași s-a reunit luni, 27 aprilie 2026, în ședință extraordinară, unde pe ordinea de zi s-a aflat proiectul privind „Interzicerea organizării și exploatării jocurilor de noroc pe raza municipiului Iași”, alături de regulamentul de funcționare pentru restul activităților din domeniu. La finalul dezbaterilor, aleșii locali au votat „pentru” în unanimitate, adoptând astfel interzicerea jocurilor de tip slot-machine pe teritoriul municipiului. Conform deciziei adoptate, activitatea sălilor de jocuri de noroc va fi restricționată progresiv. Operatorii economici care dețin autorizații valabile emise de Oficiul Național al Jocurilor de Noroc își vor putea continua activitatea doar până la expirarea licențelor existente. După această perioadă, nu vor mai putea fi reînnoite autorizații pentru funcționarea aparatelor de tip slot-machine în municipiu. În prezent, în Iași funcționează aproximativ 150 de săli de jocuri de noroc și 30 de agenții de pariuri, cu peste 2.100 de aparate tip slot-machine. Inițiatorii proiectului susțin că măsura este necesară pentru limitarea efectelor sociale ale dependenței de jocuri de noroc. În documentele oficiale este menționat că fenomenul este considerat o problemă de sănătate publică la nivel internațional. „Jocurile de noroc sunt recunoscute de Organizația Mondială a Sănătății ca o tulburare de control al impulsurilor. Adicțiile în rândul tinerilor sunt considerate din ce în ce mai mult o problemă de sănătate, nu doar o slăbiciune morală, necesitând intervenții integrate pentru a preveni transformarea lor într-un fenomen social de masă. Interzicerea jocurilor de noroc va conduce la scăderea numărului de persoane cu comportament antisocial sau infracțional, la reducerea incidenței dependenței de jocuri și a patologiilor asociate”, se arată în proiect. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Proiectul imobiliar al patronilor de la Darlington așteaptă girul aleșilor locali! Deși locuitorii din Bucium au contestat construirea hotelului, acesta a trecut de dezbaterea publică

proiectul-imobiliar-al-patronilor-de-la-darlington-asteapta-girul-alesilor-locali!-desi-locuitorii-din-bucium-au-contestat-construirea-hotelului,-acesta-a-trecut-de-dezbaterea-publica

Proiectul imobiliar al patronilor de la Darlington a trecut de dezbaterea publică, deși a fost contestat de locuitorii din Bucium și acum așteaptă girul aleșilor locali. Primăria Municipiului Iași a publicat proiectul de hotărâre, care ulterior va fi supus dezbaterilor și votului plenului Consiliului Local într-o ședință ulterioară. Acesta are ca obiect „Aprobare Plan Urbanistic Zonal Iași, șoseaua Bucium nr. 90, elaborat în vederea introducerii terenului în intravilan pentru construire spații de cazare, servicii și dotări aferente”. Proiectul imobiliar al patronilor de la Darlington așteaptă girul aleșilor locali Marius Mircea și Marina Alina Curcudel, patronii de la florăria-cafenea Darlington, vor construi un hotel pe șoseaua Bucium, nr. 90. Aceștia au avut deschisă o cafenea-florărie pe strada 14 decembrie 1986, în zona centrală a orașului, însă în 2025 a fost închisă. Referitor la proiectul din Bucium, soții Curcudel intenționează să construiască pe un teren în suprafață de 4.843 metri pătrați un hotel cu un regim de înălțime S+D+P+2E. Precizăm că înălțimea la streașină sau atic va fi de maximum 17 metri. Trebuie știut că Procentul de Ocupare a Terenului (P.O.T.) va fi de maximum 35%. În același sens, menționăm că Certificatul de Urbanism a fost emis în anul 2022, iar avizul de oportunitate – în anul 2024. „Lucrarea urmărește realizarea unei compoziții coerente din punct de vedere urbanistic, configurarea unei estetici a ansamblului compozițional în zona studiată, precum și integrarea acesteia în cadrul prevederilor Planului Urbanistic General al municipiului Iași. Proiectul propune introducerea în intravilan, alături de reglementarea terenului, prin stabilirea de indicatori P.O.T. și C.U.T., în concordanță cu specificul zonei și a recomandărilor studiului geotehnic, și clarificarea acceselor pe parcelă. Beneficiarul investiției, S.C. Darlington Flowers S.R.L., prin Mircea Marius Curcudel, intenționează să introducă terenul în intravilan și să reglementeze construirea unei funcțiuni de cazare, alături de servicii și dotări aferente acesteia, pe un teren în suprafață totală de 4.843,00 mp, situat în extravilanul municipiului Iași, zona Bucium. Prin Planul Urbanistic Zonal, se va analiza situația existentă și potențialul de dezvoltare urbanistică a zonei. De asemenea, se vor formula propuneri de organizare funcțională, volumetrică și tehnică a zonei, care vor defini zona și relațiile ei cu zonele învecinate”, este specificat în documentele PUZ. Circulația autovehiculelor în zona terenului se realizează pe o singură bandă Menționăm faptul că, în zona terenului deținut de soții Curcudel, patronii de la Darlington, circulația se desfășoară pe o singură bandă pe sens. În același sens, principala cale de comunicație din zonă este șoseaua Bucium, o arteră intens circulată și preponderent cu ambuteiaje. „Din punct de vedere al circulației existente, se constată, ca disfuncționalitate, existența unei singure benzi pe sens de deplasare către Iași (pe o distanță considerabilă). Acest lucru face ca zona să fie una intens circulată, indiferent de oră, contribuind la formarea unei porțiuni poluate fonic și olfactiv. Nu se constată alte disfuncționalități”, mai este precizat în documentele publicate de primărie. Locuitorii din Bucium s-au opus proiectului soților Curcudel În timpul dezbaterii publice din luna februarie 2026 a proiectului PUZ din Bucium, cetățenii au solicitat administrației publice locale să achiziționeze terenul soților Curcudel pentru a amenaja un parc public și a unei rezervații naturale urbane. „Sunt locuitor din zona Bucium. Prin această cerere, vă propun ca municipiul Iași să analizeze achiziționarea terenului situat pe șoseaua Bucium, nr. 90, deținut în prezent de Darlington Flowers S.R.L., în vederea amenajării unui parc, a unei rezervații naturale urbane sau a unei soluții mixte, care să îmbine funcția recreativă cu cea ecologică”, este menționat în solicitarea unui ieșean, trimisă Primăriei Iași. Acesta a mai specificat faptul că zona Bucium este și așa destul de aglomerată din cauza traficului intens și a infrastructurii subdimensionate. „Zona Bucium se confruntă deja cu o congestie rutieră severă, în special în orele de vârf. Accesul spre și dinspre centrul orașului este tot mai dificil, iar infrastructura rutieră este subdimensionată. Construirea de noi locuințe sau facilități de cazare pe acest teren ar agrava semnificativ calitatea vieții locuitorilor din zonă, prin și mai multă aglomerație, poluare și stres urban”, a mai specificat ieșeanul din Bucium. Soții Curcudel nu au acceptat propunerile ieșenilor După ce au primit propunerea din partea ieșenilor de a vinde terenul din Bucium administrației publice locale pentru amenajarea unui parc, patronii de la Darlington SRL au transmis că nu intenționează să accepte. „Terenul vizat de solicitare este proprietate privată și se află în extravilanul municipiului Iași, nefiind identificat ca teren destinat spațiilor verzi publice sau rezervat pentru utilitate publică în cadrul documentațiilor de urbanism aprobate până în prezent. Terenul nu este înscris în registrul spațiilor verzi, fiind un teren proprietate privată. În consecință, nu există o bază juridică sau urbanistică pentru achiziția sa de către municipalitate în scopul declarării ca parc public”, au specificat patronii de la Darlington. Marius Mircea și Marina Alina Curcudel au precizat în răspunsul trimis locuitorilor din Bucium că proiectul pe care intenționează să îl realizeze în Bucium include aproximativ 1.937 mp de spațiu verde. „Documentația PUZ aflată în elaborare propune o funcțiune mixtă: unitate de cazare, alimentație publică și spații pentru evenimente, cu un regim redus de înălțime, o ocupare controlată a terenului și păstrarea unei ponderi ridicate de spații verzi amenajate. Procentajul de spații verzi propus este foarte generos, de minimum 40% (1.937,20 mp). Se propune plantarea de arbori în aliniament și în zona spațiilor verzi. Se propune adoptarea unei soluții prietenoase cu mediul pentru încălzirea și răcirea construcțiilor propuse, cu consum redus de energie. Se menține vegetația valoroasă existentă pe amplasament, iar arborii-monument din zona accesului nu vor fi afectați de intervențiile propuse”, mai este specificat în răspunsul oferit de soții Curcudel. Astfel, proiectul imobiliar al patronilor de la Darlington așteaptă girul aleșilor locali. Acesta va fi supus dezbaterilor și votului într-o ședință ulterioară de plen. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Cum va fi împărțit bugetul Iașului în anul 2026! Primarul Mihai Chirica, fără emoții la votul din plen: În PNL funcționează conjuncturi de colț privind existența unor alte coaliții

cum-va-fi-impartit-bugetul-iasului-in-anul-2026!-primarul-mihai-chirica,-fara-emotii-la-votul-din-plen:-in-pnl-functioneaza-conjuncturi-de-colt-privind-existenta-unor-alte-coalitii

Proiectul de buget al Iașului pentru anul 2026 a fost lansat în dezbatere publică de primărie pe data de 7 aprilie 2026. Acesta este prezentat într-o formă simplificată care poate suferi modificări. În ceea ce privește votul proiectului final în plenul Consiliului Local Iași, Mihai Chirica a declarat că majoritatea pe care o are este una solidă, ceea ce va duce la un vot fără probleme sau emoții. Cum va fi împărțit bugetul Iașului în anul 2026 Anul acesta, municipiul Iași va avea un buget general de 2.850.352.000 de lei (aproximativ 2,9 miliarde de lei), cu 41,671 milioane de lei mai mare față de anul 2025, când a avut o valoare de 2.808.681.000 de lei. Începând cu data de 7 aprilie 2026, adică ziua publicării proiectului de hotărâre privind bugetul pentru anul acesta, persoanele interesate pot trimite, în termen de 15 zile calendaristice, propuneri, sugestii și opinii cu valoare de recomandare pe adresa Primăriei Iași. „Prezentul proiect de buget va suporta modificări, urmare a propunerilor ce vor fi făcute și a comunicărilor pe care le vom primi de la Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași și Consiliul Județean Iași”, este precizat în proiectul de hotărâre publicat de primărie. Potrivit informațiilor publicate de administrația publică locală, bugetul general al municipiului Iași este împărțit astfel: bugetul local în sumă de 2,078 miliarde de lei, format din secțiunea de funcționare (cheltuieli curente, obligatorii și necesare pentru funcționarea zilnică a instituției), unde este precizat un buget de 956,489 milioane de lei și secțiunea de dezvoltare (finanțări ale proiectelor de investiții, infrastructurii și modernizării localității), în valoare de 1,121 miliarde de lei. În ceea ce privește bugetul creditelor externe (sumele atrase din împrumuturi externe, contractate de autoritatea publică locală) – secțiunea de dezvoltare –, acesta are o valoare de 140,094 milioane de lei. La capitolul „Bugetul creditelor interne” (gestionarea sumelor împrumutate de primărie de la instituții financiare din interiorul țării), acesta are o valoare totală de 141,981 milioane de lei. Această sumă este împărțită astfel: la secțiunea de funcționare, bugetul alocat va fi în sumă de 73,606 milioane de lei, iar în ceea ce privește secțiunea de dezvoltare, suma este de 68,375 milioane de lei. Totodată, în ceea ce privește „Bugetul centralizat al instituțiilor publice și activităților finanțate integral sau parțial din venituri proprii”, acesta are o valoare totală de 592,009 milioane de lei. În această sumă este prevăzută secțiunea de funcționare, în valoare de 539,005 milioane de lei, și secțiunea de dezvoltare, în sumă de 53,004 milioane de lei, de unde se scad transferurile între bugete în sumă de 101,733 milioane de lei. Astfel, bugetul general al Iașului, potrivit proiectului de hotărâre, va fi de aproape 2,9 miliarde de lei. Însă, proiectul de buget publicat este în varianta brută, iar acesta va putea suferi modificări în următoarea perioadă. Învățământul va primi peste 300 de milioane de lei În cadrul proiectului de buget, pentru anul 2026, suma de 341,346 milioane de lei va fi repartizată învățământului. Aceasta include cheltuielile de personal în valoare de 1,882 milioane de lei, dar și suma de 16,187 milioane de lei pentru „bunuri și servicii”. Pe lângă acestea, valoarea totală menționată mai sus include și sumele pentru proiectele finanțate prin fonduri externe nerambursabile, în valoare de 23,602 milioane de lei. La capitolul „Sănătate”, primăria va aloca un buget total de 64,087 milioane de lei. Acesta va fi împărțit astfel: pentru cheltuielile salariale va fi alocată suma de 41,650 milioane de lei; pentru bunuri și servicii va fi alocată suma de 100.000 de lei. În ceea ce privește „transferurile între unități ale administrației publice”, este precizată valoarea de 20,886 milioane de lei, iar la secțiunea „proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile” este prevăzută suma de 909.000 de lei. Pentru cultură, recreere și religie, suma alocată din buget va fi de 201,097 milioane de lei. Iar pentru Asistența Socială va fi alocată suma de 2,7 milioane de lei. Totodată, pentru „ordinea publică și siguranța națională” este prevăzut un buget în valoare de 47,536 milioane de lei. Însă, proiectul de buget a fost publicat într-o formă brută, iar până la vot acesta va suferi modificări. În anul 2026, primăria va continua proiectele începute Edilul Iașului, Mihai Chirica, a precizat faptul că, anul acesta, primăria va continua proiectele începute cu prioritate. „Am pus într-o formă brută doar niște cifre rezultate din analiza noastră la fel de nedetaliată, pentru că încă nu avem toate comunicările de la celelalte instituții și încă le așteptăm. Nu pot să vorbesc despre obiective decât dintr-o manieră, să spunem, principială. Vom continua obiectivele, în continuare, și din motiv de legalitate și din motiv de finalitate. Trebuie să le ducem la bun sfârșit. Toate celelalte opțiuni în plus sunt legate de aplicarea fondurilor europene, obligatorie, care necesită și cote de finanțare destul de riguros evidențiate în ultima întâlnire cu Ministerul Dezvoltării și cu Ministerul Fondurilor Europene și sunt foarte clari când discută despre ce ne mai putem asuma și ce nu noi, ca stat sau ca autorități locale, și de solicitările care sunt, în continuare, colectate, iar în săptămâna de după Paște o să vă prezint ce își doresc ieșenii, pe care să le punem într-un nivel de priorități, încât să le putem duce și prin finanțare”, a declarat primarul Iașului, Mihai Chirica. Primarul Iașului a confirmat din nou că deține majoritatea în plenul Consiliului Local Iași Totodată, primarul Mihai Chirica a declarat că, în Consiliul Local, majoritatea este una stabilă, indiferent de ce spun liderii locali ai PNL. În acest caz, proiectul de buget pentru anul 2026 va trece de vot fără probleme. „Partidele politice responsabile de această comunitate astăzi (n.r. – miercuri, 8 aprilie 2026), când noi stăm de vorbă, ca și procedură de guvernare locală, sunt: PNL – 7 mandate, PSD – 6 mandate, PMP – 1 mandat, care asigură majoritatea funcționării acestui oraș. Astăzi (n.r. – 8 aprilie 2026), când stăm de vorbă, nu avem altă coaliție sau altă majoritate creată pentru guvernare locală și speranța mea este să rămână ca atare, indiferent dacă în

Mihai Chirica pune lacătul pe sălile cu jocuri de noroc din Iași și trimite acasă mii de angajați! Proiectul de hotărâre a intrat în linie dreaptă și așteaptă votul aleșilor locali

mihai-chirica-pune-lacatul-pe-salile-cu-jocuri-de-noroc-din-iasi-si-trimite-acasa-mii-de-angajati!-proiectul-de-hotarare-a-intrat-in-linie-dreapta-si-asteapta-votul-alesilor-locali

Edilul Iașului, Mihai Chirica, pune lacătul pe sălile cu jocuri de noroc din Iași, iar prin această decizie va trimite acasă mii de angajați, după ce aceștia își vor pierde locurile de muncă. Primăria a publicat proiectul de hotărâre, care va sta în dezbatere publică 10 zile. Ulterior, acesta va fi supus dezbaterilor și votului plenului Consiliului Local Iași. Însă, decizia va avea un impact devastator. În municipiu funcționează un număr de aproximativ 150 de săli de jocuri de noroc, însumând aproape 2.127 mijloace de joc de tip „slot machine”. Iar angajații din aceste săli vor rămâne fără locuri de muncă, adică vor deveni șomeri. Mihai Chirica pune lacătul pe sălile cu jocuri de noroc din Iași și trimite acasă mii de angajați Administrația publică locală condusă de edilul Mihai Chirica a publicat recent proiectul de hotărâre privind „Interzicerea desfășurării activităților de jocuri de noroc în locații fizice pe raza unității administrativ-teritoriale a municipiului Iași”. În cadrul documentului publicat se specifică că, începând cu data aprobării proiectului de hotărâre, activitățile privind jocurile de noroc din Iași vor fi interzise. „Se stabilește că, pe teritoriul unității administrativ-teritoriale municipiul Iași, nu se pot desfășura, în locații fizice, activități de jocuri de noroc, în sensul O.U.G. nr. 77/2009, indiferent de forma de organizare, inclusiv fără a se limita la: săli de jocuri tip slot machine, agenții de pariuri, cazinouri, cluburi de poker, săli de bingo”, este precizat în proiectul de hotărâre. Totodată, în același document este specificat și faptul că nu se vor mai continua procedurile locale de autorizare a sălilor pentru jocuri de noroc. „În aplicarea alin. (1), nu se inițiază și nu se continuă proceduri locale de autorizare în vederea acordării autorizației anuale locale de funcționare pentru activități de jocuri de noroc, cu respectarea dispozițiilor tranzitorii prevăzute la art. 2”, mai scrie în documentele publicate de primărie. Operatorii economici care au autorizații emise își vor putea continua activitatea până la expirarea acestora Trebuie spus că, în cazul operatorilor economici care au emise licențe și autorizații, aceștia vor mai putea funcționa până când acestea vor expira. „Pentru operatorii economici care, la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, dețin licență și/sau autorizație de exploatare valabilă, emisă de Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc, aferentă unei locații situate pe raza unității administrativ-teritoriale municipiul Iași, interdicția prevăzută la art. 1 se aplică de la data expirării perioadei de autorizare acordate de Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc. În perioada prevăzută la alin. (1), operatorii economici care dețin licență și/sau autorizație de exploatare valabilă au obligația de a comunica autorității administrației publice locale a municipiului Iași, în termen de 24 de ore de la data luării la cunoștință, orice act administrativ emis de Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc, privind suspendarea sau retragerea licenței ori a autorizației de exploatare, precum și orice măsură de sistare sau încetare a activității”, mai scrie în proiectul de hotărâre. În același sens, după expirarea licențelor și autorizației, operatorii economici au obligația să închidă activitatea. „Începând cu data expirării perioadei de autorizare a Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc, prevăzută la alin. (1), operatorii vizați au obligația de a înceta desfășurarea activităților de jocuri de noroc pe raza unității administrativ-teritoriale municipiul Iași”, este precizat în proiectul de hotărâre. Mai trebuie spus că, deși edilul Mihai Chirica a fost cel mai vocal în ceea ce privește interzicerea jocurilor de noroc din oraș, acesta nu și-a asumat până la final proiectul. Drept dovadă, documentele sunt semnate de viceprimarul Daniel Juravle. Deși privită cu ochi buni, interzicerea sălilor cu jocuri de noroc este o decizie cu un impact semnificativ atât economic, cât și social Edilul Mihai Chirica a anunțat, mândru, că el va interzice păcănelele pe raza municipiului Iași, însă ce nu a spus Chirica oamenilor este că, de fapt, în spatele acestei decizii, sunt mii de oameni care vor rămâne fără locuri de muncă, iar bugetul local va fi sărăcit. Cu toate acestea, întrebarea reală pe care ar trebui să și-o pună oamenii și aleșii din Consiliul Local, înainte de votul în plen, este: rezolvă interdicția problema sau doar o mută în altă parte? Este cât se poate de clar că interzicerea bruscă a unui sector economic legal înseamnă pierderi directe la bugetul local, concedieri în lanț (angajați, pază, mentenanță, chirii, furnizori), spații comerciale goale în oraș, dar și scăderea investițiilor. Deci, interdicția totală este cea mai simplă măsură, dar și cea mai superficială. Însă, așa cum ne-a obișnuit primarul Iașului, acesta acționează la impuls, doar pentru imagine, și nu privește problema în ansamblul ei. Istoria arată clar faptul că atunci când interzici complet o activitate cerută de o parte din populație, aceasta nu dispare. Se mută. În online, în zone limitrofe și, mai ales, în spații clandestine. Dacă în municipiul Iași nu vor mai exista săli de jocuri de noroc, oamenii vor merge în comunele de la margine, vor juca online sau, și mai grav, vor amenaja spații clandestine, unde totul se va juca „la negru”. Iar autoritățile nu vor mai avea nici control și, bineînțeles, nici fiscalizare. Astfel, se pierd banii și controlul. Protejarea minorilor față de jocurile de noroc este obligatorie Protejarea minorilor este absolut necesară. Autosuspendarea jucătorilor vulnerabili este și ea o măsură corectă. Iar în acest fel, prin zone special dedicate, restricții de acces și o amplasare în centre comerciale, se pot găsi soluții echilibrate. Dar eliminarea completă din oraș pare mai degrabă o demonstrație de forță. Aleșii locali trebuie să se gândească la faptul că, în mediul online, minorii se pot folosi de cărțile de identitate ale unor adulți pentru a juca. Cei care au cerut autosuspendarea, la fel, se pot folosi de altă identitate. Deci, controlul este unul foarte mic. Astfel, Mihai Chirica va pune lacătul pe sălile cu jocuri de noroc din Iași și va trimite acasă mii de angajați, care vor deveni șomeri.

Încep lucrările pe strada Văleni! Drumul s-a surpat anul trecut și a devenit un pericol uriaș pentru oamenii care locuiesc în zonă

Încep lucrările pe strada Văleni din Iași, drum situat în spatele casei primarului Mihai Chirica și care, pentru a interveni, a așteptat să se surpe și să distrugă conducta de apă. În acest sens, Primăria Municipiului Iași a publicat sâmbătă, 28 martie 2026, autorizația de construire privind lucrările de intervenție, care vor începe curând. Pot începe lucrările de pe strada Văleni din județul Iași! Primarul Mihai Chirica a semnat autorizația de construire Proiectul privind modernizarea străzii Văleni din Iași poate începe, pentru că primarul Mihai Chirica a semnat, recent, autorizația de construire. Lucrările vor fi realizate pe o lungime de 515 metri liniari. „Modernizare străzi în municipiul Iași – strada Văleni, domeniu public al municipiului Iași, conform H.C.L. 292/2021, nr. cadastral 169750, 176632. Lungimea totală propusă pentru modernizare este de 515 m l; lățimea părții carosabile – 5,5 m. Lucrările se vor realiza în următoarele condiții: înainte de începerea lucrărilor, se va proceda la predarea amplasamentului, la care vor fi convocați proiectantul de specialitate, deținătorii de rețele tehnico-edilitare din zonă și reprezentantul administrației publice locale”, este precizat în autorizația de construire semnată de primarul Mihai Chirica. Trebuie spus că toate casele de pe strada Văleni din Iași, adică de pe strada din spatele casei primarului Mihai Chirica, sunt în pericol. În orice moment se poate întâmpla o nenorocire și să se prăbușească peste oameni. Pe data de 11 decembrie 2025, din cauza alunecărilor de teren, conductele de apă s-au spart, însă primăria a refuzat să urgenteze consolidarea versantului. „A luat-o dealul la vale din nou. Problema e de ani. Ne-am săturat să cerem să se intervină. O să cadă casele pe noi și o să murim, asta o să se întâmple. Nu mai poți dormi liniștit sub nicio formă. Ne-au oprit apa, gata. Din cauza surpărilor, conductele au fost sparte, distruse. Nu știu dacă vor putea face ceva. Nu știu dacă au unde să mai monteze conducta, pentru că dealul efectiv pleacă din ce în ce mai tare. Asta e calamitate, iar primarul Mihai Chirica efectiv refuză să intervină”, a spus atunci Andreea Z., o femeie care locuiește în zonă. Atunci, edilul Mihai Chirica a precizat că lucrările de consolidare a versantului și, implicit, de reabilitare a străzii sunt programate pentru anul 2026. „Strada Văleni este, deocamdată, ok. În anul 2026 intră în consolidare versant și, mai apoi, asfaltare completă”, a spus atunci edilul Iașului, Mihai Chirica. Ulterior, Citadin SA, firma primăriei, a intervenit pentru a îndrepta strada, însă lucrările au fost în zadar din cauza faptului că versantul trebuie consolidat. Iar din cauza alunecărilor de teren existente, strada se crapă în mod frecvent. Totodată, trebuie precizat că, în cadrul documentului, este specificat clar că spațiile verzi care vor fi afectate de lucrări vor fi refăcute. „Se va asigura dirijarea apelor pluviale spre gurile de scurgere existente. Se va asigura accesul persoanelor cu dizabilități (la trecerile de pietoni și accese la proprietăți) și accesul auto la proprietăți, conform normativelor în vigoare. Responsabilitatea avarierii rețelelor tehnico-edilitare, din zona lucrărilor executate, revine beneficiarului și constructorului. Echipamentele instalațiilor tehnico-edilitare existente din arealul modernizat vor fi aduse la noua cotă de nivel. Spațiile verzi, posibil afectate de lucrări, vor fi refăcute la parametrii inițiali, fiind interzisă reducerea suprafețelor cu spații verzi. Arborii vor fi protejați cu alveole în cadrul trotuarelor sau acostament, pe tot traseul asupra căruia se intervine”, mai este specificat în document. Iluminatul stradal de pe șoseaua Bucium și șoseaua Iași – Tomești va fi extins Totodată, trebuie spus că Primăria Iași a emis autorizația de construire și pentru extinderea iluminatului public, atât de pe șoseaua Bucium, cât și de pe șoseaua Iași – Tomești. „Extindere rețea pentru iluminat public. Etapa 1.1: Șoseaua Bucium și Șoseaua Iași – Tomești, mun. Iași, jud. Iași. Lucrările pe șoseaua Bucium constau în: montare LED – 2.000 m, montare stâlpi iluminat – 56 buc.; iar pe șoseaua Iași – Tomești, montare LED în lungime de 900 m și stâlpi iluminat public – 24 buc. Administrare drum Primăria Mun. Iași, conf. H.C.L. 291/2015. Lucrările se vor executa în următoarele condiții: la începerea lucrărilor se vor convoca proiectanții de specialitate, deținătorii de utilități din zona străbătută și reprezentanții administrației publice locale”, este scris în autorizația emisă de Primăria Iași. Rămâne de văzut când vor începe lucrările pe strada Văleni, stradă care se află în spatele casei primarului Mihai Chirica și care, la finalul anului 2025, s-a surpat. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Interzicerea păcănelelor în Iași soluție reală sau doar populism ieftin? Care sunt, de fapt, efectele economice locale după interzicerea acestora

interzicerea-pacanelelor-in-iasi-solutie-reala-sau-doar-populism-ieftin?-care-sunt,-de-fapt,-efectele-economice-locale-dupa-interzicerea-acestora

Deși privită de mulți cu ochi buni, interzicerea păcănelelor în Iași nu este o soluție reală, ci mai degrabă un populism ieftin. Astfel, decizia anunțată de primarul Mihai Chirica, privind interzicerea totală a jocurilor de tip „păcănele” pe raza municipiului Iași, ridică mai multe semne de întrebare decât oferă soluții. Mai exact, aproape 150 de săli urmează să fie închise, mii de oameni vor rămâne fără locuri de muncă, iar bugetul local pierde o sursă consistentă de taxe și impozite. Interzicerea păcănelelor în Iași nu este o soluție reală, ci doar un populism ieftin Probabil pentru ca Ilie Bolojan să-și mai „spele obrazul” în fața oamenilor după ce i-a împovărat cu taxe și impozite și creșteri de prețuri din ce în ce mai dese, acesta a găsit metoda perfectă prin care să-și aducă un plus de imagine. Premierul a anunțat, cu surle și trâmbițe, că primarii pot decide dacă interzic sau nu păcănelele pe raza localităților, însă totul nu este altceva decât politică. Totul este doar pentru a câștiga electoratul! Inclusiv edilul Mihai Chirica a anunțat, mândru, că el va interzice păcănelele pe raza municipiului Iași, însă ce nu a spus Chirica oamenilor este că, de fapt, în spatele acestei decizii, sunt mii de oameni care vor rămâne fără locuri de muncă, iar bugetul local va fi sărăcit. Cu toate acestea, întrebarea reală pe care ar trebui să și-o pună oamenii și aleșii din Consiliul Local, înainte de votul în plen, este: rezolvă interdicția problema sau doar o mută în altă parte? Este cât se poate de clar că interzicerea bruscă a unui sector economic legal înseamnă pierderi directe la bugetul local, concedieri în lanț (angajați, pază, mentenanță, chirii, furnizori), spații comerciale goale în oraș, dar și scăderea investițiilor. Deci, interdicția totală este cea mai simplă măsură, dar și cea mai superficială. Însă, așa cum ne-a obișnuit primarul Iașului, acesta acționează la impuls, doar pentru imagine, și nu privește problema în ansamblul ei. În municipiul Iași va „exploda” piața neagră a păcănelelor Istoria arată clar faptul că atunci când interzici complet o activitate cerută de o parte din populație, aceasta nu dispare. Se mută. În online, în zone limitrofe și, mai ales, în spații clandestine. Dacă în municipiul Iași nu vor mai exista săli de jocuri de noroc, oamenii vor merge în comunele de la margine, vor juca online sau, și mai grav, vor amenaja spații clandestine, unde totul se va juca „la negru”. Iar autoritățile nu vor mai avea nici control și, bineînțeles, nici fiscalizare. Astfel, se pierd banii și controlul! În acest sens, ne întrebăm de ce Primăria Iași nu creează un regulament, astfel încât, la periferie și în centrele comerciale, păcănelele să funcționeze? În acest fel, ar exista un control și, în continuare, bani la bugetul local, iar numărul șomerilor nu ar mai crește considerabil. Totodată, trebuie precizat și că Loto Prono și pariurile sportive sunt tot adicții, însă politicienii apelează la discriminare. Dacă jocurile sunt nocive, atunci ar trebui interzise total și nu selectiv. Loto și pariurile sportive rămân, doar că mai scumpe, cu taxă de 500 lei/mp/an. În plus, condiționarea funcționării la parterul blocurilor de acordul asociațiilor de proprietari deschide o altă problemă: decizii arbitrare, conflicte între vecini, presiuni locale. Mii de oameni vor rămâne fără locuri de muncă Edilul Mihai Chirica preferă, probabil în numele politicii și a unei imagini de „primar de 10”, așa cum pretinde că este, să nenorocească mii de oameni. Oameni care muncesc în aceste săli de jocuri, care plătesc și ei taxe și impozite, care au familii, copii, și care vor deveni brusc șomeri. Ce le transmite, oare, edilul familiilor care nu vor mai avea niciun venit? Nu poți închide peste noapte un domeniu legal doar pentru că dă bine electoral. Astăzi sunt păcănelele. Mâine ce urmează? Farmaciile? Asta pentru că există dependență de medicamente? Fast-foodurile, pentru că provoacă obezitate? Ceea ce probabil au uitat politicienii, și implicit edilul Mihai Chirica, este că statul are rolul de a reglementa, nu de a interzice arbitrar! Protejarea minorilor față de jocurile de noroc este obligatorie Protejarea minorilor este absolut necesară. Autosuspendarea jucătorilor vulnerabili este și ea o măsură corectă. Iar în acest fel, prin zone special dedicate, restricții de acces și o amplasare în centre comerciale, se pot găsi soluții echilibrate. Dar eliminarea completă din oraș pare mai degrabă o demonstrație de forță. Aleșii locali trebuie să se gândească la faptul că, în mediul online, minorii se pot folosi de cărțile de identitate ale unor adulți pentru a juca. Cei care au cerut autosuspendarea, la fel, se pot folosi de altă identitate. Deci, controlul este unul foarte mic. Astfel, interzicerea totală nu înseamnă dispariția fenomenului. Înseamnă pierdere de bani, pierdere de control și mutarea problemei în „subteran”, în săli de jocuri clandestine și, mai ales, în online. Iar în acest fel, Iașul riscă să devină un exemplu de decizie radicală, cu efecte economice serioase și rezultate discutabile. Ceea ce nu vrea să ia în vedere primarul Mihai Chirica: combaterea adicției se face prin educație, consiliere și reglementare inteligentă, nu prin închiderea cu lacătul.

Proiect imobiliar de zeci de milioane de euro pe Calea Chișinăului! Patronul unei firme de proiectare vrea să ridice blocuri cu 11 etaje

proiect-imobiliar-de-zeci-de-milioane-de-euro-pe-calea-chisinaului!-patronul-unei-firme-de-proiectare-vrea-sa-ridice-blocuri-cu-11-etaje

Un proiect imobiliar de zeci de milioane de euro va fi realizat pe Calea Chișinăului numărul 132 dacă în ședința de astăzi, 27 februarie 2026, plenul CL va aproba Planul Urbanistic Zonal. Investiția se referă la construirea unui ansamblu mixed-use, spații servicii, birouri, spații medicale și locuințe. Beneficiarii investiției sunt DTAC Development SRL, administrată de Alexandru Ionuț Spiridon, alături de Fio Grup Company SRL, administrată de Marian Panainte. Este anunțat un proiect imobiliar de zeci de milioane de euro pe Calea Chișinăului! Acesta așteaptă girul aleșilor locali Plenul Consiliului Local se reunește vineri, 27 februarie 2026, pentru a supune dezbaterilor și votului peste 50 de proiecte de hotărâre. Printre acestea se numără și cel cu privire la „Aprobarea Planului Urbanistic Zonal, Calea Chișinăului numărul 132”, elaborat pentru construire ansamblu mixed-use, spații servicii, birouri, spații medicale și locuințe. Beneficiarii investiției sunt DTAC Development SRL – administrată de Alexandru Ionuț Spiridon – și Fio Grup Company SRL – administrată de Marian Panainte. Potrivit informațiilor din documentele publicate de Primăria Iași, cele două firme intenționează să construiască pe un teren în suprafață de 4.705 metri pătrați blocuri cu 11 etaje. Mai exact, regimul de înălțime al clădirilor va fi 3S+P+11E+Eth (Etaj tehnic). Înălțimea la cornișă sau atic a acestora va fi de maximum 46 de metri – măsurată din punctul cel mai înalt al terenului natural în zona construită. În același sens, trebuie menționat că Procentul de Ocupare a Terenului (POT) va fi de maximum 45%, iar Coeficientul de Utilizare al Terenului (CUT) – 4 mp. În ceea ce privește spațiile verzi, acestea vor fi amenajate pe minimum 20% din teren. „Spațiile libere vizibile din circulațiile publice vor fi tratate ca grădini de fațadă. Spațiile neconstruite și neocupate de acces și trotuare de gardă vor fi înierbate. Spațiile plantate – minimum 20 la sută. Împrejmuirile vor avea înălțimi de 1,50 m, din care un soclu IPCA de 0,30 m și o parte transparentă, dublată sau nu de gard viu. Gardurile spre limitele separative vor putea fi opace, cu înălțimi de maximum 2,20 m, care vor masca spre vecini grilaje, sere, anexe”, este specificat în documentele PUZ, publicate de primărie. Accesul către clădiri se va realiza de pe Calea Chișinăului Totodată, trebuie precizat că accesul pe amplasament se va face din strada Calea Chișinăului, iar organizarea circulației se va face în conformitate cu propunerile din documentațiile urbanistice PUG și PUZ. „Trotuarul de la limita terenului în partea căii de acces se va amplasa astfel încât legăturile pietonale să poată fi realizate facil. Staționarea autovehiculelor se admite în interiorul terenului studiat, doar în spațiile speciale amenajate, în afara circulației carosabile”, mai este precizat în proiectul PUZ. Este important de știut că, odată aprobat PUZ-ul de plenul Consiliului Local, investitorii vor trebui să urmeze mai mulți pași până a putea începe efectiv lucrările. „După aprobarea PUZ-ului în Consiliul Local Iași, se depun înscrisuri pentru obținerea certificatului de urbanism. Autorizația de construire se emite în baza documentației pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții, elaborată în condițiile prezentei legi, în temeiul și cu respectarea prevederilor documentațiilor de urbanism, avizate și aprobate potrivit legii. Procedura de autorizare a executării lucrărilor de construcții începe odată cu depunerea cererii pentru emiterea certificatului de urbanism, în scopul obținerii, ca act final, a autorizației de construire”, a declarat Sebastian Buraga, purtător de cuvânt al Primăriei Iași. În acest sens, dacă va fi aprobat de aleșii locali, un proiect imobiliar de zeci de milioane de euro va fi realizat pe Calea Chișinăului. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Investiție imobiliară în fundac Ursulea! Patronii de la Restaurantul Oscar așteaptă girul aleșilor locali pentru a putea construi blocuri cu 4 etaje și o biserică

investitie-imobiliara-in-fundac-ursulea!-patronii-de-la-restaurantul-oscar-asteapta-girul-alesilor-locali-pentru-a-putea-construi-blocuri-cu-4-etaje-si-o-biserica

Este anunțată o investiție imobiliară în fundac Ursulea, iar patronii de la Restaurantul Oscar așteaptă girul aleșilor locali pentru a construi blocurile cu 4 etaje și un lăcaș de cult. Terenul are o suprafață de peste 61.000 de metri pătrați. Însă, patronii restaurantului așteaptă girul aleșilor locali pentru a începe demersurile privind autorizarea construcțiilor. Proiectul de hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal va fi dezbătut de plenul Consiliului Local pe data de 27 februarie 2026. Investiție majoră în fundac Ursulea: patronii Restaurantului Oscar așteaptă girul aleșilor locali pentru construirea blocurilor cu 4 etaje Aprobarea Planului Urbanistic Zonal Iași, fundac Ursulea, numărul 30, 40D, elaborat în vederea introducerii terenului în intravilan, pentru „construire locuințe colective, locuințe individuale, spații comerciale și funcțiuni complementare” se află pe masa consilierilor locali. Ședința ordinară este programată pe data de 27 februarie 2026. Potrivit informațiilor prezentate în documentele Planului Urbanistic Zonal, beneficiarii investiției sunt firmele Oscar Eigo Group SRL, administrată în acte de Oana Bîrsan, alături de firma Partners Avenue SRL, administrată de Ștefănel Marius Istoc. Trebuie știut că terenul pe care urmează să se facă investiția are o suprafață totală de 61.698 de metri pătrați și va fi împărțit astfel: zona mixtă de dotări și locuințe (UTR1a), care se va desfășura pe o bucată de teren în suprafață de 7.590 de metri pătrați – aici vor fi construite clădiri cu regim maxim de înălțime S+D+P+4E; zona cu funcțiuni de cult (UTR1b) – unde va fi construit și un lăcaș de cult – va fi amenajată pe o suprafață de 2.250 de metri pătrați de teren. Coeficientul POT maxim este de 30%, iar spațiile verzi vor fi amenajate pe 30% din suprafață. „Beneficiarii investiției: SC Oscar Eigo Group SRL și SC Partners Avenue SRL intenționează să introducă terenurile cu numerele cadastrale 140077, 140073, în suprafață de 61.698,00 mp, în intravilan și să reglementeze construirea pe acestea, urmărindu-se realizarea următoarelor obiective: locuințe colective, locuințe individuale izolate, cuplate sau înșiruite, instituții, servicii și echipamente publice, dotări, anexe, funcțiuni complementare funcțiunii de locuire, utilități şi amenajări aferente funcțiunilor sus menționate – căi de acces carosabile și pietonale private, parcaje, garaje, spații plantate etc. Prin Planul Urbanistic Zonal se va analiza situația existentă și potențialul de dezvoltare urbanistic al zonei și se vor formula propuneri de organizare funcțională, volumetrică și tehnică a zonei, care vor defini zona și relațiile ei cu zonele învecinate”, este specificat în documentele publicate de primărie. După aprobarea PUZ, investitorii vor trebui să depună documentele pentru eliberarea certificatelor de urbanism Este important de știut că, odată aprobat PUZ-ul de plenul Consiliului Local, investitorii vor trebui să urmeze mai mulți pași. „După aprobarea PUZ-ului în Consiliul Local Iași, se depun înscrisuri pentru obținerea certificatului de urbanism. Autorizația de construire se emite în baza documentației pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții, elaborată în condițiile prezentei legi, în temeiul și cu respectarea prevederilor documentațiilor de urbanism, avizate și aprobate potrivit legii. Procedura de autorizare a executării lucrărilor de construcții începe odată cu depunerea cererii pentru emiterea certificatului de urbanism, în scopul obținerii, ca act final, a autorizației de construire”, a declarat Sebastian Buraga, purtător de cuvânt al Primăriei Iași. Astfel, o investiție imobiliară este anunțată în fundac Ursulea, unde patronii de la Restaurantul Oscar intenționează să construiască blocuri și un lăcaș de cult. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Dan Fiterman, patronul de la Ziarul de Iași, pregătește o manevră de zeci de milioane de euro! Vrea să inducă în eroare instituțiile pentru a-i accepta clădirea de 11 etaje din Copou

dan-fiterman,-patronul-de-la-ziarul-de-iasi,-pregateste-o-manevra-de-zeci-de-milioane-de-euro!-vrea-sa-induca-in-eroare-institutiile-pentru-a-i-accepta-cladirea-de-11-etaje-din-copou

Cum vrea să obțină Dan Fiterman, patronul de la Ziarul de Iași, 7.000 de mp în loc de 1.800 de mp. Presupuse ilegalități stau în spatele unei manevre de zeci de milioane de euro, în mijlocul Copoului. Acestea se pare că sunt susținute chiar de arhitectul Andreea Monica Cojan (Certificatul de Urbanism a fost întocmit de ea), de primarul Mihai Chirica și, implicit, de secretarul general Denisa Ionașcu. Luni, 2 februarie 2026, în sala mare a palatului Roznovanu în sediul primăriei Iași, va avea loc de la ora 9.00 dezbaterea proiectului PUZ. Toți oamenii nemulțumiți de acest proiect ar trebui să vină și să își expună punctul de vedere. Dan Fiterman, patronul de la Ziarul de Iași, pregătește o manevră de zeci de milioane de euro? Proiectul PUZ depus de Dan Fiterman va fi dezbătut public pe data de 2 februarie 2026. Însă din cauza unor „artificii”, oamenii care locuiesc în zona Copou și ieșenii, în general, nu înțeleg posibila ilegalitate. Totul din cauză că patronul de la Ziarul de Iași a ales pentru proiectul imobiliar o denumire tehnică pe care un ieșean de rând nu o poate înțelege. Este vorba despre „Construire spații pentru echipamente publice de nivel rezidențial”. Însă, pe lângă denumirea tehnică, care nu poate fi înțeleasă de un om de rând, există o altă problemă mult mai mare – și de aici tindem să suspectăm faptul că la mijloc este vorba de o înțelegere între administrația publică locală și Dan Fiterman. Concret, în zona Aleea Grigore Ghica Vodă, unde Fiterman vrea să construiască un mastodont de 11 etaje, se știe faptul că este un spațiu protejat. Iar patronul de la Ziarul de Iași ar fi trebuit, în primul rând, să facă un PUZ CP (zonă centrală, situată în interiorul perimetrului de protecție a valorilor istorice și arhitectural-urbanistice). Asta pentru că se află într-o zonă istorică, protejată, așa cum este specificat inclusiv în Certificatul de Urbanism. „Imobilul (construcția de pe terenul lui Fiterman) nu este înscris pe lista monumentelor istorice din România, dar se află în interiorul perimetrului ansamblului denumit „Centrul istoric și Curtea Domnească”, în zonele de protecție ale unor monumente istorice: Cazarma Copou, Casa Kamner. Amplasamentul se află în zona de protecție versanților, conf. HCL nr. 127/2020, a unor rețele tehnico-edilitare și rețele STS, în zona III de servituți aeronautice, în zonă de restricții instituită de MAI”, este specificat în Certificatul de Urbanism semnat de Mihai Chirica și Denisa Ionașcu. Dan Fiterman nu are voie să construiască în zonă o clădire cu 11 etaje Amplasamentul pe care Dan Fiterman vrea să construiască clădirea cu 11 etaje se încadrează în Regulamentul Urbanistic la LC – Locuințe individuale colective mici, cu maxim P+1 niveluri. La subcategoria LC 2a scrie clar: „locuințe individuale și colective mici, cu P – P+1 niveluri, retrase de la aliniament, cu regim de construire discontinuu, situate în zona de protecție a monumentelor de arhitectură”. Cu toate acestea, patronul de la Ziarul de Iași vrea să construiască 11 niveluri. Mari semne de întrebare ridică inclusiv indicatorii urbanistici pe care Fiterman i-a precizat în proiectul Planului Urbanistic Zonal. Adică, într-o zonă LC este acceptat un CUT (Coeficientul de Utilizare al Terenului) de 0,9 + maxim 20%, iar Fiterman a specificat un CUT de 3! Iar acest aspect este specificat negru pe alb în Legea nr. 350/2001, art. 32, alin. (7) și (8). „Coeficientul de utilizare a terenului (CUT) propus de noua reglementare nu îl va putea depăși pe cel aprobat inițial cu mai mult de 20 la sută o singură dată”, este specificat în Lege. Deci, pentru că în zona Copou și a aleii Grigore Ghica Vodă există clădiri de maxim 4 etaje, Dan Fiterman, patronul de la Ziarul de Iași, nu poate construi un mastodont cu 11 etaje! Mai mult, noua clădire se va afla în fața „Cazarma Copou” sau, cum este cunoscută de ieșeni, în fața clădirii „Onoare și patrie”. Nu e normal ca Primăria Iași și implicit primarul Mihai Chirica să accepte o astfel de manevră doar pentru că este vorba despre Fiterman. Nu poți să nu ții cont de lege și de indicatorii urbanistici din zonă doar pentru că pe tine te cheamă Fiterman. Legea este pentru toată lumea sau, cel puțin, așa ar trebui să fie. Se pregătește o ilegalitate? Dat fiind informațiile menționate mai sus, ne întrebăm cum este posibil ca Dan Fiterman și funcționarii publici din Primăria Iași, în frunte cu primarul, Mihai Chirica, și secretarul general Denisa Ionașcu să nu respecte legea? Nu cumva este ilegal tot ce se întâmplă și ce urmează să se întâmple? Sau există o înțelegere între primarul Mihai Chirica și Dan Fiterman pentru a nu-l ataca în Ziarul de Iași? Adică, deși în zona amplasamentului deținut de Fiterman se află monumente istorice, este o zonă LC 2a și, bineînțeles, una protejată, patronul de la Ziarul de Iași vrea să ridice o clădire cu 11 etaje. În același sens, trebuie specificat și faptul că inclusiv Certificatul de Urbanism pare unul preferențial, ducând în eroare total opinia publică. Totul prin simpla denumire a proiectului PUZ: „Construire spații pentru echipamente publice de nivel rezidențial”. De ce spunem asta? La o simplă căutare, denumirea mai sus menționată înseamnă, de fapt, cu totul și cu totul altceva față de ceea ce cotidianul BZI a aflat pe surse că vrea Dan Fiterman să construiască. Reporterii BZI au discutat cu membrii comisiei de oportunitate din cadrul administrației locale, iar un lucru a fost clar din partea tuturor: familia Fiterman vrea să construiască un bloc de birouri și un punct medical Arcadia la parter. Mai exact, „construcția de spații pentru echipamente publice de nivel rezidențial” înseamnă, de fapt, construire de creșe, grădinițe, școli. Vrea Dan Fiterman să construiască o grădiniță cu 11 etaje? Însă, sursele reporterilor BZI au transmis că totul este, de fapt, o formă mascată prin care Fiterman va construi, în realitate, o policlinică sau un spital. Astfel, în cazul în care Dan Fiterman ar fi specificat că vrea să construiască un spital, de exemplu, sau policlinică, acesta ar

Primăria va plăti peste 2 milioane de lei pentru modernizarea stradelei Văleni! În proiect mai sunt incluse alte trei străzi

primaria-va-plati-peste-2-milioane-de-lei-pentru-modernizarea-stradelei-valeni!-in-proiect-mai-sunt-incluse-alte-trei-strazi

Primăria Iași va plăti peste 2 milioane de lei pentru lucrările de modernizare a stradelei Văleni. Intervențiile fac parte dintr-un proiect de hotărâre în care sunt incluse și alte trei străzi. În total, pentru lotul de 4 drumuri, administrația publică locală va trebui să cheltuiască peste 14 milioane de lei. Primăria va plăti peste 2 milioane de lei pentru modernizarea stradelei Văleni La finalul săptămânii, pe data de 30 ianuarie 2026, plenul Consiliului Local se va reuni pentru a dezbate și supune votului peste 30 de proiecte de hotărâre. Printre acestea se numără și cel cu privire la „Modernizare străzi în municipiul Iași – strada Viorelelor, stradela Văleni, strada Camil Ressu, Trecătoarea Fântânilor”. În cadrul documentelor este precizat faptul că aleșii locali vor aproba Documentația de Avizare a Lucrărilor de Intervenții (DALI) și indicatorii tehnico-economici pentru străzile mai sus menționate. În acest sens, pentru stradela Văleni, primăria va cheltui 2.103.923 de lei, cu TVA inclus. Pentru strada Viorelelor, lucrările sunt estimate la suma de 5.711.421 de lei, cu TVA. Pentru strada Camil Ressu vor fi cheltuite 3.870.419 lei, cu TVA. Iar pentru strada Trecătoarea Fântânilor se vor cheltui 2.403.926 de lei, cu TVA. „După aprobarea indicatorilor tehnico-economici de către plenul Consiliului Local, conform procedurii legale, se trece la etapa achiziției de lucrări prin procedură publică. Aceasta durează, în medie, inclusiv cu evaluarea ofertelor primite, aproximativ 3-4 luni (inclusiv situația în care avem de răspuns la unele clarificări, dacă e cazul, respectiv posibilitatea de a răspunde la contestații, dacă vor exista). Imediat ce se semnează contractul, se emite ordinul de începere a lucrărilor. Întreaga procedură va fi demarată imediat ce va fi aprobat în Consiliul Local bugetul general al municipiului Iași pentru anul 2026”, a declarat Sebastian Buraga, purtător de cuvânt al Primăriei Iași. Pe strada Văleni va fi schimbată complet rețeaua de canalizare În cadrul documentelor este specificat că inclusiv rețeaua de canalizare pluvială va fi schimbată, iar partea carosabilă va fi încadrată de borduri și trotuare din beton. „Stradela Văleni, propusă pentru modernizare, este de categoria a IV-a – de folosință locală –, asigurând accesul locuitorilor din zona rezidențială către proprietăți. Stradela Văleni începe în intersecția cu strada Podișului până în intersecția cu strada Văleni și strada Viorelelor, având lungimea de 305 m și lățimea de 4,0 m. Partea carosabilă pe ambele tronsoane va fi încadrată de borduri și trotuare din beton cu lățime variabilă, în scopul asigurării acceselor la proprietăți. A fost proiectată o rețea nouă de canalizare pluvială, în lungime de 268 metri”, este specificat în documentele proiectului de hotărâre. Printre tipurile de lucrări prevăzute care urmează să fie executate se numără realizarea structurii rutiere, dar și asigurarea scurgerii apelor. „Tipurile de lucrări prevăzute a fi executate au fost stabilite din punct de vedere tehnic și economic cu scopul menținerii viabilității străzii, adaptarea structurii rutiere și siguranța circulației la nivelul de agresivitate a traficului și factorilor de mediu la care este sau va fi supus în perspectivă”, se mai arată în proiectul de hotărâre. În acest sens, primăria va plăti peste 2 milioane de lei doar pentru lucrările de modernizare a stradelei Văleni. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate