Mormântul pe care nimeni nu îndrăznește să-l deschidă de peste 2.000 de ani. Ce se ascunde în interiorul mausoleului primului împărat al Chinei
Arheologii știu exact unde se află mormântul, însă până astăzi nu au intrat niciodată în camera funerară principală. Motivul este simplu: tehnologia actuală nu poate garanta că vestigiile din interior vor fi protejate, transmite Il Post. Un mausoleu uriaș ascuns sub un deal artificial Mormântul se află la aproximativ 30 de kilometri de orașul Xi’an și face parte dintr-un complex funerar impresionant construit între anii 246 î.Hr. și 208 î.Hr. În centrul complexului se află un tumul în formă de piramidă, care inițial depășea 100 de metri înălțime. Astăzi este acoperit de vegetație, dar dimensiunile sale continuă să impresioneze. Baza construcției este mai mare decât cea a unor monumente celebre ale Antichității, inclusiv Marea Piramidă de la Gizeh. Armata de teracotă de lângă Xi’an, 8.000 de statui de războinici din lut îngropate pentru a păzi mormântul primului împărat al Chinei, Qin Shi Huang. Sursa foto: X În jurul mormântului au fost descoperite numeroase camere subterane și artefacte, inclusiv celebra „armată de teracotă”, formată din mii de soldați, cai și care de luptă realizate în mărime naturală. De ce nu este deschis mormântul Experiențele din trecut îi fac pe specialiști extrem de atenți. Când armata de teracotă a fost descoperită accidental în 1974, multe dintre statuile colorate și-au pierdut pigmenții originali în doar câteva minute după contactul cu aerul și lumina. Un alt exemplu este mormântul împăratului Wanli, excavat în anii 1950. Din cauza tehnologiilor insuficient dezvoltate la acea vreme, numeroase obiecte valoroase au fost deteriorate sau pierdute definitiv. După acel episod, China a adoptat o abordare mult mai prudentă față de marile morminte imperiale. Legenda râurilor de mercur Una dintre cele mai fascinante teorii despre interiorul mausoleului provine din scrierile istoricului Sima Qian, care a trăit la aproximativ un secol după moartea împăratului. Potrivit acestuia, constructorii ar fi creat o replică în miniatură a imperiului lui Qin Shi Huang. Mările și râurile ar fi fost reprezentate cu mercur lichid, iar tavanul ar fi ilustrat cerul, în timp ce podeaua reproducea teritoriile imperiului. Qin Shi Huang a fost primul împărat al Chinei și a fondat dinastia Qin. Sursa foto: X Deși relatarea este veche de peste 2.000 de ani, cercetările moderne au identificat concentrații neobișnuit de ridicate de mercur în solul din jurul tumulului, oferind un posibil indiciu că povestea ar putea avea un sâmbure de adevăr. Dacă în interior există într-adevăr cantități mari de mercur, deschiderea mormântului ar putea reprezenta un risc atât pentru artefacte, cât și pentru cercetători. Posibile capcane și comori neatinse Textele antice susțin că mormântul ar conține copii ale palatelor imperiale, turnuri, funcționari reprezentați în miniatură, obiecte rare și comori de o valoare istorică incalculabilă. Aceleași surse menționează existența unor mecanisme și capcane menite să împiedice accesul intrușilor. Nu există însă dovezi directe care să confirme aceste informații. Pentru moment, autoritățile chineze și comunitatea științifică preferă să aștepte dezvoltarea unor tehnologii mai avansate înainte de a lua în calcul deschiderea mormântului. La peste 2.200 de ani de la moartea lui Qin Shi Huang, camera funerară a primului împărat al Chinei rămâne unul dintre cele mai mari mistere ale lumii antice. Arheologii cred că interiorul ar putea conține informații capabile să schimbe înțelegerea istoriei Chinei, însă deocamdată preferă să păstreze secretul intact decât să riște distrugerea unor comori care au supraviețuit timp de două milenii.
Vacanța de vară 2026 începe pentru primele categorii de elevi. Calendarul complet al finalului de an școlar
Elevii din România se apropie de finalul anului școlar 2025-2026 și de începutul vacanței de vară, cea mai lungă perioadă de pauză din calendarul educațional. Primii care încheie cursurile sunt elevii de clasa a VIII-a, care termină școala vineri, 12 iunie, pentru a se avea timp să se pregătească pentru Evaluarea Națională. Deși structura anului școlar este organizată în continuare pe module de învățare și perioade de pauză repartizate pe parcursul anului, vacanța de vară rămâne cea mai așteptată de elevi, pentru că este timpul lor de refacere completă după un an încărcat. Conform calendarului oficial al anului școlar 2025-2026, cei mai mulți elevi, din învățământul primar, gimnazial și liceal, vor încheia cursurile pe 19 iunie. Din 20 iunie începe vacanța de vară, care va dura până duminică, 6 septembrie 2026. Perioada de pauză se întinde pe aproape două luni și jumătate, adică aproximativ 11 săptămâni, timp în care elevii vor putea participa la activități recreative, tabere, vor merge în vacanță, sau se vor putea pregăti pentru noul an școlar. Elevii din anii terminali au terminat deja cursurile Potrivit structurii anului școlar, elevii din clasele terminale au încheiat deja cursurile mai devreme pentru a se putea pregăti pentru examenele naționale. Absolvenții claselor a XII-a de la învățământul de zi și cei ai clasei a XIII-a de la seral și frecvență redusă au terminat școala pe 4 iunie 2026. Având în vedere că data de 5 iunie a fost zi liberă în sistemul de învățământ, cu ocazia Zilei Învățătorului, aceștia au intrat oficial în vacanță din 6 iunie. Elevii de clasa a VIII-a își încheie cursurile pe 12 iunie și intră în vacanță din 13 iunie, urmând să se concentreze pe pregătirea pentru Evaluarea Națională. În schimb, elevii din învățământul profesional și liceal tehnologic vor continua cursurile până pe 26 iunie 2026, din motiv că programul lor școlar include aproximativ 37 de săptămâni de studiu.
Ce muzeu a câștigat premiul pentru Muzeul European al Anului 2026 și a stabilit un nou standard de inovație
Un muzeu în aer liber de istorie urbană, creat „de oameni (obișnuiți) pentru oameni (obișnuiți)” a câștigat premiul pentru Muzeul European al Anului 2026, potrivit Euronews. Premiul a fost câștigat de Muzeul Național în Aer Liber Den Gamle By din Danemarca. Centrul de artă cu sediul în Aarhus a ridicat titlul sâmbătă seara, la ceremonia de decernare a premiilor EMYA din Bilbao, Spania. Muzeul „reunește medii urbane istorice și contemporane” Daniëlle Kuijten, co-președinta EMYA și membră a juriului, a descris Den Gamle By drept „o instituție de pionierat care reunește medii urbane istorice și contemporane. Le reunește pentru a aborda întrebări contemporane urgente, inclusiv migrația, sustenabilitatea și justiția socială”, potrivit sursei citate. Instituția culturală este situată în al doilea oraș ca mărime din Danemarca. Aceasta invită publicul să exploreze 400 de ani de istorie prin intermediul expozițiilor sale interactive și captivante. Patru expoziții permit vizitatorilor să călătorească în timp din 1600 până în 2014 și să mângâie cai. De asemenea, vizitatorii pot să vadă reclame colorate, să întâlnească familia nucleară sau să viziteze casa de bilete SAS, toate în același loc. Scopul muzeului este de educare a comunității cu privire la diferite subiecte presante. Acestea includ sustenabilitatea, egalitatea și emanciparea. Mediul înconjurător, un domeniu cheie Una dintre domeniile cheie de interes ale muzeului este mediul înconjurător. Într-o declarație în care laudă acreditările sale ecologice, juriul a declarat că „sustenabilitatea este o temă din ce în ce mai răspândită în activitățile nou dezvoltate ale muzeului. Ele includ cultivarea și promovarea soiurilor de plante tradiționale, cursuri de grădinărit și ateliere despre îmbrăcăminte și repararea clădirilor”, mai arată sursa. Ideea centrală a muzeului Den Gamle By a fost crearea unui spațiu în continuă evoluție, mai degrabă decât a unei experiențe muzeale statice. Toate acestea aduc împreună comunitățile din jur, unde toată lumea se simte văzută și auzită. „Voluntarii joacă un rol central. Aceștia contribuie cu experiență personalp și cunoștințe de specialitate la narațiunile explorate. Proiectele participative integrează muzeul profund în viața civică”, scrie comitetul de premiere. Ce alte muzee au primit distincții Cei care au concurat pentru prestigiosul premiu nu au plecat din orașul din nordul Spaniei cu mâna goală. La ceremonie au fost acordate și alte câteva distincții. Muzeul Young V&A din Londra, Regatul Unit, a câștigat Premiul Muzeului Consiliului Europei. Premiul Kenneth Hudson pentru Curaj Instituțional și Integritate Profesională a fost câștigat de Institutul Muzeului Nebuniei din Trate, Slovenia. Muzeul Civilizației Rurale din Mendrisiotto, situat în Stabio, Elveția, a primit Premiul Muzeului din Portimão pentru Primire, Incluziune și Apartenență. Premiul Silletto pentru Participare și Implicare Comunitară a fost acordat Muzeului AlpenStadt din Sonthofen, Germania. Muzeul de Arte Vizuale Malva din Lahti, Finlanda, a câștigat Premiul Muzeului pentru Sustenabilitate de Mediu. Laude speciale Centrului de documentare Obersalzberg (Berchtesgaden, Germania), Cern Science Gateway (Meyrin, Elveția), Muzeul orașului Tartu (Tartu, Estonia), Centrul de cercetare – Muzeul Tsitsanis (Trikala, Grecia), Sensoria – Casa parfumurilor și aromelor (Holzminden, Germania), Kunsthaus Baselland (Basel, Elveția). „Câștigătorii premiilor din 2026 reflectă o gamă largă de priorități tematice, zone geografice și metode de lucru. Ceea ce îi unește este angajamentul față de schimbare: de a pune sub semnul întrebării narațiunile consacrate, de a aborda istorii dificile și de a consolida relevanța socială a instituțiilor lor”, scriu copreședinții juriului EMYA în prefața lor, potrivit aceleiași surse.
Astăzi începe TIFF 2026 la Cluj-Napoca. Nadia Comăneci deschide ediția aniversară, iar peste 200 de filme ajung pe marile ecrane
Cluj-Napoca devine, începând de astăzi, capitala cinematografiei românești și internaționale, odată cu debutul celei de-a 25-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF). Timp de zece zile, între 12-21 iunie, publicul va putea vedea peste 200 de producții, în prezența unor invitați speciali din țară și din străinătate. Deschiderea oficială a TIFF 2026 va avea loc vineri seară, 12 iunie, în Piața Unirii, indiferent de vreme, anunță organizatorii. În cadrul Galei de deschidere va fi proiectată în premieră în România comedia „3 zile în septembrie”, regizată de Tudor Giurgiu, după premiera mondială de la Festivalul Internațional de Film de la Rotterdam. Seara aceasta va începe cu un moment special dedicat Nadiei Comăneci. Spectatorii vor putea urmări în exclusivitate un fragment din „NADIA”, documentarul aflat încă în lucru despre viața și cariera celei mai importante gimnaste din istorie. Nadia Comăneci și-a confirmat deja prezența la evenimentul de astăzi. Sportiva va deschide oficial ediția aniversară TIFF.25, într-un an în care Comitetul Olimpic și Sportiv Român îi dedică o serie de evenimente pentru marcarea a 50 de ani de la obținerea primei note de 10 din istoria gimnasticii. Alte filme prezentate la TIFF 2026 Pe lângă producțiile românești, programul festivalului include și unele dintre cele mai așteptate filme internaționale ale anului pentru toți pasionații de cinematografie. Printre acestea se numără „Minotaur”, noul film al regizorului Andrei Zvyagintsev, care revine în cinematografie după aproape un deceniu de absență. Pelicula a fost recompensată cu Grand Prix la Festivalul de Film de la Cannes și este inspirată din filmul „Soţia infidelă” (La femme infidèle, r. Claude Chabrol, 1969). Povestea urmărește un director de companie care încearcă să facă față presiunilor profesionale, destrămării familiei și realităților sociale din Rusia contemporană. Realizat în afara Rusiei, filmul poartă semnătura regizorului cunoscut pentru producțiile „The Return”, „The Banishment” și „Leviathan”, considerate deja repere ale cinematografiei moderne. „A fost pretextul perfect pentru a spune nişte lucruri importante”, a declarat Zvyagintsev într-un interviu despre noul său proiect. O altă producție care atrage atenția este „Jurnalul unei cameriste”, regizat de Radu Jude și prezentat anul acesta în cadrul secțiunii Quinzaine des Cinéastes. Filmul este, de fapt, o reinterpretare originală a romanului clasic și urmărește povestea unei tinere românce, interpretată de Ana Dumitrașcu, stabilită în Franța, unde are grijă de copilul unei familii din Bordeaux. În același timp, fiica sa rămasă în România, alături de bunică, numără zilele până la întoarcerea mamei acasă, de Crăciun. În timpul liber, protagonista repetă pentru o piesă de teatru inspirată chiar de romanul lui Octave Mirbeau. Festivalul aduce și cel mai nou film al lui Pedro Almodóvar, care revine la limba spaniolă după proiectele sale recente în limba engleză. „Amarga Navidad” („Bitter Christmas” / „Crăciun amar”), prezentat în cadrul competiției de la Cannes, spune povestea unei regizoare de reclame care își transformă durerea provocată de moartea mamei într-o sursă de inspirație artistică. În paralel, un cineast aflat într-un blocaj creativ începe să scrie chiar despre ea, într-un joc de autoficțiune în care realitatea și imaginația se întrepătrund. Atât „Amarga Navidad”, cât și „Jurnalul unei cameriste” vor fi distribuite în România de Independența Film. Ediția cu numărul 25 a Festivalului Internațional de Film Transilvania promite anul acesta zece zile de proiecții, premiere și întâlniri speciale, într-un program care reunește unele dintre cele mai importante nume ale cinematografiei moderne.
Trenurile groazei: 85 de ani de la marea deportare a românilor din Basarabia și Bucovina de Nord / Cum s-a jucat Stalin cu destinele românilor
Se împlinesc 85 de ani de la primul val al deportărilor organizate de regimul bolșevic împotriva românilor din Basarabia și Bucovina de Nord – una dintre cele mai dureroase răni din istoria României. În toiul nopții de 12 spre 13 iunie 1941, NKVD-ul sovietic a organizat operațțiunea de deportare a 30.000 de români din Basarabia și Bucovina de Nord. Pentru 30.000 de români, începea, în acea noapte, un coșmar care nu mai avea să se termine. Duși în Siberia, Kazahstan și în alte părți ale imperiului sovietic, transportați în condiții inumane, însetați, înfometați, înghesuiți unii într-alții în vagoane cu aer irespirabil. Înghesuiți în vagoane pentru vite După cum se arată în studiul-document „Deportările în masă din R.S.S. Moldovenească din 13-16 iunie 1941”, oamenii aveau dreptul la doar 200 de ml de apă – pe care s-o folosească și pentru băut, și pentru igiena personală. La plecarea forțată din casă, au avut voie la maximum 10 kilograme de efecte personale. Au călătorit în vagoane pentru vite, înghesuiți câte 70 – 100, timp de două sau trei săptămâni. Cei mai slabi nu făceau față condițiilor și mureau. Trupurile celor morți erau aruncate în câmp. Bărbații în putere erau deportați în lagăre de muncă forțată (Gulag), unde trăiau în condiții greu de suportat și unde, de altfel, își găseau și sfârșitul. Mulți basarabeni au ajuns să muncească în minele din Munții Ural. Aici au pierit 80 la sută dintre ei, se arată în studiu. Ambițiile lui Stalin Deportările au început imediat după ocuparea Basarabiei și Bucovinei de Nord de către Uniunea Sovietică, în vara anului 1940. Regimul stalinist urmărea să elimine orice posibilă opoziție și să transforme rapid teritoriile ocupate după modelul sovietic. Intelectuali, preoți, profesori, foști funcționari români, țărani înstăriți, comercianți sau oameni considerați „nesiguri politic” au devenit ținte ale represiunii. Primul mare val de deportări a avut loc în noaptea de 12 spre 13 iunie 1941 Operațiunea a fost organizată minuțios de NKVD, poliția politică sovietică. Oamenii erau treziți brusc, li se dădeau câteva minute să își adune câteva lucruri și erau urcați în trenuri păzite de soldați înarmați. Familiile erau adesea despărțite: bărbații erau trimiși în lagăre de muncă, iar femeile, copiii și bătrânii în așezări speciale din Siberia sau Kazahstan. Cei deportați nu știau unde merg și nici dacă vor mai vedea vreodată casa de care fuseseră smulși. Drumurile durau săptămâni întregi, în condiții cumplite. Vagoanele erau supraaglomerate, fără apă suficientă, fără hrană și fără condiții minime de igienă. Mulți copii și bătrâni au murit încă din timpul transportului. După reocuparea Basarabiei de către sovietici, în 1944, represiunea a continuat. Al doilea mare val de deportări Al doilea mare val de deportări, cunoscut drept Operațiunea „Iug”, a avut loc în noaptea de 5 spre 6 iulie 1949 și a vizat în special țărănimea. Sovieticii încercau să forțeze colectivizarea agriculturii, iar țăranii care refuzau să intre în colhozuri erau considerați „dușmani ai poporului”. Documentele vremii arată că deportările erau atent planificate. Se întocmeau liste, dosare personale, inventare ale bunurilor confiscate. În multe cazuri, oamenii erau denunțați chiar de vecini sau cunoscuți, într-un climat de frică și teroare care a distrus încrederea dintre oameni. Consecințele au fost devastatoare Sate întregi au rămas fără gospodarii lor cei mai harnici, fără intelectuali, fără preoți și fără lideri locali. Potrivit cercetării realizate de istoricul Viorica Olaru-Cemîrtan, regimul sovietic a lovit sistematic în toate categoriile considerate incomode: „reprezentanți ai clerului, intelectualii, țăranii înstăriți, foști funcționari ai administrației românești, proprietarii, comercianții, foștii ofițeri ai armatei române și țariste”. Deportările nu au însemnat doar pierderea libertății, ci și distrugerea unei lumi întregi. Averile erau confiscate, casele ocupate, iar cei rămași trăiau cu teama permanentă că pot fi următorii. Frica s-a instalat adânc în conștiința oamenilor și a rămas acolo zeci de ani. Al treilea val de deportări În studiul citat se vorbește despre „deformarea mentalității oamenilor și distorsionări comportamentale sub frica terorii roșii”. În 1951 a avut loc un nou val de deportări, numit Operațiunea „Sever”, care i-a vizat în special pe membrii cultului Martorii lui Iehova. Era încă o dovadă că regimul sovietic nu tolera nici libertatea religioasă, nici diferențele de opinie. Abia după moartea lui Stalin, începând cu 1956, o parte dintre deportați au primit permisiunea să se întoarcă acasă. Dar pentru mulți nu mai exista „acasă”. Casele fuseseră ocupate, bunurile dispăruseră, iar rudele muriseră sau se risipiseră. Unii nu s-au mai întors niciodată. Încercare brutală de ștergere a identității românești Istoricii estimează că, în anii stalinismului, milioane de oameni din întreg spațiul sovietic au fost deportați în Siberia și Asia Centrală. Basarabia și Bucovina de Nord au făcut parte din acest mecanism uriaș al terorii. Astăzi, mărturiile supraviețuitorilor și documentele scoase la lumină din arhive reconstruiesc una dintre cele mai tragice pagini din istoria românilor. În spatele cifrelor se află destine frânte, familii destrămate și generații întregi marcate de frică și suferință. Deportările din Basarabia și Bucovina de Nord nu au fost doar un episod al represiunii sovietice. Au fost o încercare brutală de a șterge identități, de a distruge elite și de a transforma prin teroare o societate întreagă.
Reîncep lucrările de reabilitare la Muzeul Național George Enescu Palatul Cantacuzino
„Patrimoniul nu poate fi pus pe pauză. Avem datoria să găsim soluții atunci când proiectele importante se blochează, iar astăzi facem exact acest lucru: repornim investiții esențiale pentru cultura română și folosim responsabil resursele pe care le avem la dispoziție”, a declarat ministrul Culturii, András István Demeter. La Muzeul Național „George Enescu” au fost executate până în prezent aproximativ 25% din lucrările prevăzute. Contractul de execuție nu a mai fost prelungit după anul 2024, ca urmare a intrării în insolvență a antreprenorului. Pentru continuarea investiției, Ministerul Culturii a lansat, în decembrie 2025, procedura de achiziție pentru serviciile de proiectare, execuția restului de lucrări și asistența tehnică din partea proiectantului, aferente obiectivului „Muzeul Național «George Enescu» – Palatul «Cantacuzino», Casa Memorială și Anexa”. A fost desemnat câștigătorul În 11 iunie 2026, a fost finalizat raportul procedurii de achiziție, iar comisia de evaluare a desemnat câștigătoare oferta prezentată de asocierea formată din Aedificia Carpați S.A. (lider de asociere), Profesional Construct Proiectare și Remon Proiect S.R.L., în valoare de 10.480.629,97 euro net. Pentru acoperirea necesarului financiar pentru această investiție, precum și pentru cea de la Muzeul „Dr. Ioan și Nicolae Kalinderu”, Guvernul a aprobat vineri, 12 iunie, redistribuirea sumei de 15,5 milioane de euro, reprezentând economii realizate din contribuția României. Măsura nu implică alocarea unor fonduri suplimentare de la bugetul de stat: investițiile aflate în curs de implementare cu sprijinul Băncii de Dezvoltare a Consiliului Europei pot beneficia de redirecționarea economiilor realizate. Astfel, resursele financiare necesare pentru semnarea contractelor și continuarea lucrărilor de consolidare și reabilitare se asigură prin redistribuirea fondurilor din contribuția României aferente Proiectului F/P 1572 (2006). Alte proiecte Concomitent, Ministerul Culturii, prin Unitatea de Management a Proiectului continuă implementarea portofoliului de proiecte privind finanțarea obiectivelor culturale de importanță națională prin acordurile-cadru de împrumut încheiate cu BDCE : – la 25 martie 2026 a fost publicat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice anunțul de participare pentru contractul de proiectare și execuție privind consolidarea, modernizarea, recompartimentarea și creșterea eficienței energetice a Teatrului Național „Marin Sorescu” din Craiova; – intră în etapa lansării procedurile de achiziție pentru contracte de tip „design & build” aferente unor obiective reprezentative ale patrimoniului cultural național: Vila „Florica” din Ștefănești, județul Argeș, aparținând Muzeului Național Brătianu, Conacul „Vârnav Liteanu” din Liteni, județul Suceava, aflat în administrarea Institutului Național al Patrimoniului, precum și Teatrul Național „Lucian Blaga” și Opera Națională Română din Cluj-Napoca; – demarează procedurile pentru servicii de proiectare la faza D.A.L.I. pentru Vila „Samurcaș” din București, aparținând Muzeului Național al Țăranului Român. Sunt reluate demersurile privind reabilitarea Teatrului Național Târgu Mureș și a ansamblului care găzduiește Opera Maghiară și Teatrul Maghiar de stat din Cluj Potrivit unui comunicat de presă transmis de Ministerul Culturii, redirecționarea economiilor realizate către alte obiective care privesc conservarea și valorificarea patrimoniului cultural construit, modernizarea infrastructurii culturale și creșterea accesului publicului la servicii culturale de calitate rămâne o preocupare constantă. După cinci ani investiți în rezolvarea obstacolelor administrative, sunt reluate demersurile privind reabilitarea Teatrului Național Târgu Mureș și a ansamblului care găzduiește Opera Maghiară și Teatrul Maghiar de stat din Cluj. „Cred că oamenii așteaptă de la noi mai puține explicații despre blocaje și mai multe vești despre soluții. Faptul că reușim să continuăm aceste lucrări fără a solicita fonduri suplimentare de la bugetul de stat arată că putem administra eficient resursele existente și le putem orienta acolo unde este cea mai mare nevoie”, a mai spus ministrul Culturii.
Trendul ingenios ce ascunde îmbătrânirea, popular în rândul vedetelor. Brad Pitt s-a alăturat tendințelor
Actorul Brad Pitt, în vârstă de 62 de ani, a purtat recent, la o cină în Paris, alături de iubita sa, Ines de Ramon, purtând ochelari de vedere în stil retro și o cămașă, dar și un pardesiu roz. Cu aceiași ochelari a fost văzut și la Roland-Garros, acolo unde i-a potrivit la o cămașă de culoare albă. Ochelarii în stil aviator reprezintă un element destul de nou în look-ul lui Brad Pitt. De regulă, acest tip de ochelari sunt purtați de bărbați mai tineri, dar recent, ochelarii par să fi devenit un element central al modei pentru bărbații „care intră în vârsta a treia”, dar nu sunt dispuși ca stilul lor vestimentar să devină «invizibil» din cauza înaintării în vârstă, potrivit The Guardian. Johnny Davis, directorul departamentului de lux al revistei Esquire, a observat această tendință. Expertul în stil a clasificat strategia drept una „ingenioasă”. „Nu încearcă să ascundă faptul că au ajuns la vârsta la care trebuie să poarte ochelari, ci îi înregistrează în stilul lor vestimentar”, a declarat Johnny Davis. Ochelarii în stil aviator, populari în rândul bărbaților Cu toate acestea, tendința de a alege ochelari „în trend” depășește sfera celebrităților. Jaki Baranski, responsabilă cu achizițiile de rame pentru o cunoscută companie producătoare de ochelari spune că modelul ochelarilor de vedere cu rame de aviator, numit „Glover”, identic cu ceea poartă Pitt este popular în rândul bărbaților cu vârste de peste 50 de ani. Ea spune că bărbații își aleg mai atent ramele de ochelari, la fel cum cineva ar face-o cu un ceas sau cu o pereche de adidași. „Bărbații acordă ceva mai mult timp alegerii unei perechi de rame din punct de vedere estetic. Este mai mult în concordanță cu modul în care cineva își alege un ceas sau o pereche de adidași”, spune Baranski. Brad Pitt et sa compagne Ines de Ramon sont allés dîner au restaurant Le Voltaire avant de rentrer au Bvlgari Hôtel, à Paris, France, le 6 juin 2026. Un mod bun de a evidenția stilul vestimentar Expertul în stil, Johnny Davis spune că ochelarii reprezintă un mod bun de a-ți evidenția stilul vestimentar. „Nu toată lumea se simte confortabil purtând culori vii, ținute la modă sau tendințe mai îndrăznețe, dar o pereche de ochelari deosebiți este altceva”, spune Davis. Acesta precizează că ochelarii îți permit să arăți că îți pasă cum ești îmbrăcat „fără să dai impresia că te străduiești prea mult”. Stilistul cu care a colaborat Brad Pitt, numit Taylor McNeill a creat ținute și pentru artistul Kendrick Lamar sau actorul Timothée Chalamet. În timp ce Brad Pitt ar fi putut primi de la McNeill sugestia de a-și reinventa look-ul, experta în materie de ochelari spune că bărbații de vârsta lui sunt parcă mai siguri de stilul lor vestimentar. „Ei știu cine sunt și ce le place. Toate aceste rame se potrivesc cu asta. Nu sunt extrem de discrete, ci transmit un fel de expresie personală”, spune Baranski. Schimbarea de stil poate fi interpretată greșit Cu toate acestea, în cazul lui Brad Pitt, motivul pentru care poartă ochelari poate fi interpretat greșit. „Oamenii compară genul acesta de lucruri cu clasicul Porsche al crizei vârstei de mijloc”, spune expertul în modă. „Dar eu cred că este aproape opusul. O mașină sport spune: «Uită-te la mine». Ochelarii interesanți spun: «Asta sunt eu»”, a conchis Johnny Davis.
Marian Coman: Sunt copii care mor în Ucraina, așa cum mor în poveștile mele. Scriitorul spune că noul roman spune povestea lumii în care trăim, dar filtrată printr-o mască fantastică
Marian Coman a lansat joi seară, 11 iunie 2026, la Heavy Yard București, ultimul volum al trilogiei „Haiganu”, o serie care mută basmul românesc într-o zonă de dark fantasy contemporan. În dialog cu scriitoarea și conferențiara Cristina Bogdan, autorul a vorbit despre blocajul revenirii la propria lume ficțională, despre mitologia locală ca materie literară și despre felul în care conflictele armate din jurul nostru au făcut ca fantasticul să semene tot mai mult cu realitatea. Seara a avut aerul unei întâlniri așteptate îndelung. În fața publicului venit în număr mare, Marian Coman a vorbit despre finalizarea unei serii pe care a purtat-o cu sine ani la rând și despre dificultatea de a reveni într-un univers pe care îl lăsase, pentru o vreme, în urmă. „Întâi de toate vreau să vă mulțumesc că ați venit în seara asta aici, în număr atât de mare. Sunt copleșit și emoționat”, a spus Marian Coman la începutul întâlnirii. Apoi a numit sentimentul care îl însoțește odată cu încheierea trilogiei: „Mă simt eliberat de o mare povară.” O lume dusă până la capăt În fața publicului, Marian Coman a vorbit despre anii în care universul „Haiganu” a rămas neterminat și despre teama că ultimul roman ar putea să nu mai fie scris niciodată. Autorul a mărturisit că, la un moment dat, finalizarea seriei părea improbabilă. „A fost momentul în care, nu vă ascund, am crezut că nu mai e posibil, că nu mai am timp pentru ea și că nu mai pot să termin”, a spus scriitorul. Întoarcerea la „Haiganu” nu a însemnat doar reluarea unei povești. A fost și revenirea la personaje ale căror voci se îndepărtaseră de autor. Marian Coman a povestit că, după ani de pauză, nu mai găsea nici drumul spre lumea ficțională, nici felul în care personajele ar fi trebuit să vorbească și să acționeze. „Nu mai găseam vocile personajelor mele, nu mă mai găseam nici pe mine. Mi-a fost foarte greu”, a spus autorul. În acel punct, a recunoscut el, era pregătit să abandoneze proiectul și să accepte că trilogia va rămâne o poveste neterminată. Blocajul de la Oradea și cheia ultimului roman Eli Bădică a dus discuția spre felul în care Marian Coman s-a întors efectiv la acest univers după ce lucrase în alte direcții literare. Autorul a povestit că se mutase la Oradea pentru o lună, convins că va scrie repede un roman scurt, de cel mult 200 de pagini, prin care să încheie seria. Planul s-a lovit însă de un blocaj total. „M-am așezat la birou, în noua mea cameră din Oradea, și mă uitam la monitor ca broasca la polizor”, a spus Marian Coman. După două săptămâni, nu scrisese niciun rând. Nu mai știa ce vor personajele, încotro trebuie să meargă povestea sau ce gândise cu ani în urmă. Ieșirea din blocaj a venit când a înțeles că ultimul volum trebuia să coboare mai adânc în trecutul propriei lumi. „Mi-am dat seama că trebuie să fac un prequel la povestea lui Haiganu în cel de-al treilea roman. Și, în momentul acela, am găsit cheia”, a explicat scriitorul. Această soluție a complicat însă proiectul. Pe lângă lumea deja construită, autorul a fost nevoit să creeze încă una: lumea zeilor, lumea de dinaintea lui Haiganu. Astfel, ultimul volum a devenit și o explorare a originilor universului ficțional. De la „Harap Alb continuă” la basmul modern Seria „Haiganu” s-a născut în contextul revistei „Harap Alb continuă”, proiect care propunea o continuare modernă, în cheie fantasy, a lumii lui Ion Creangă. Marian Coman a intrat inițial în proiect cu intenția de a scrie o povestire plasată cu sute de ani înaintea basmului „Harap-Alb”. „Trebuia să scriu un short story”, a spus Marian Coman. În timp, acel text s-a transformat într-o trilogie. Autorul a explicat că îl interesa, încă de atunci, ideea de sincronizare a literaturii române cu literatura fantasy mondială. „Noi nu eram sincronizați cu literatura fantasy mondială. Noi nu aveam acest dark fantasy”, a spus scriitorul. Miza seriei a fost, așadar, construirea unui fantasy de extracție românească, nu prin folosirea decorativă a basmelor sau a folclorului, ci prin transformarea lor într-o lume coerentă, întunecată și vie. „Eu nu am dorit să scriu un fantasy de extracție românească doar de formă”, a explicat Marian Coman. Autorul a spus că, așa cum George R.R. Martin și-a sprijinit lumea pe istoria Marii Britanii, iar J.R.R. Tolkien pe mitologia nordică, el a încercat să construiască pornind de la basmele, mitologia locală, cântecele și folclorul românesc. „Am citit ce mi-a plăcut, m-am jucat cu ce-am avut” În discuția despre documentare, Marian Coman a precizat că seria nu trebuie citită ca o lucrare academică, ci ca o poveste modernă ridicată pe o fundație veche. Autorul a folosit basme, cronici, legende, mitologii locale și forme arhaice de limbaj, însă nu a urmărit reconstituirea fidelă a unei tradiții, ci crearea unei lumi proprii. El a vorbit despre dificultatea de a construi un fantasy românesc în lipsa unei tradiții scrise foarte întinse, comparabile cu cele pe care le-au avut la dispoziție alți autori fantasy din spații culturale diferite. „Noi nu avem literatură întinsă pe mii de ani, nu avem texte scrise foarte, foarte vechi”, a spus Marian Coman. De aceea, a adăugat el, a fost nevoie să lucreze cu legende, povești orale, mitologii și reinterpretări. Cronicile i-au fost utile mai ales pentru limbaj. Autorul a folosit ritmul și structura lor pentru a da credibilitate cronicilor ficționale din romane. „A fost un efort de documentare, dar a fost mai degrabă o joacă”, a spus Marian Coman. „Am citit ce mi-a plăcut, m-am jucat cu ce-am avut și din asta au ieșit cărțile.” Când fantasticul se apropie de realitate Marian Coman a legat scrierea ultimului volum de violența lumii contemporane. În timpul lucrului la roman, realitatea din jur – războaiele, imaginile cu oameni uciși, copiii care mor – a început să se suprapună peste întunericul ficțiunii. „Senzația asta că nu mai scriu despre o lume fantastică, ci că scriu despre lumea de lângă noi, doar că cu o
Prima ședință a Ralucăi Încrosnatu cu directorii ICR din străinătate: accent pe eficientizare și problemele din teritoriu
Numirea Corinei Încrosnatu la conducerea Institutului Cultural Român (ICR) a generat, previzibil, discuții în spațiul public privind capacitatea noii echipe de a asigura un management eficient al instituției, scrie EVZ. Dincolo de speculațiile apărute în ultimele zile, prima ședință cu directorii reprezentanțelor ICR din străinătate a indicat intenția noii conduceri de a iniția un proces de reorganizare și eficientizare administrativă, într-o instituție care gestionează o rețea externă importantă. ICR are 18 reprezentanțe în străinătate, în capitale și centre culturale relevante, iar bugetul instituției, de aproximativ 50 de milioane de lei, trebuie administrat cu atenție. Din această sumă, doar 15-20 de milioane de lei ar rămâne pentru activități culturale, restul fiind destinat salariilor și cheltuielilor administrative. De aceea, cheltuielile fostului președinte al ICR, Liviu Jicman, cu deplasări de sute de mii de lei erau considerate ca fiind scandaloase. O schimbare de abordare la ICR La prima întâlnire cu directorii de filiale, noua conducere a transmis un mesaj axat pe eficiență, comunicare și identificarea problemelor concrete din rețeaua externă. În locul unui discurs strict formal, accentul a fost pus pe soluții administrative și pe o mai bună coordonare între sediul central și reprezentanțele din străinătate. Corina Încrosnatu a setat încă din primele zile un ton orientat spre rezultate, ignorând polemicile sterile pentru a se concentra pe fundamentele operaționale care pot alinia ICR la standardele diplomației culturale europene. Unul dintre participanți, director al unei filiale ICR, a descris discuția drept una pragmatică: „Președinta ICR a vorbit direct, a cerut loialitate totală față de instituție, pentru că toți avem un scop comun care se numește ICR. Ne-a cerut să transmitem, până săptămâna viitoare, o listă cu toate problemele logistice și operaționale pe care le întâmpină, pentru a le analiza și a găsi soluții imediate de îmbunătățire. Un discurs corect, pragmatic”. Dialog direct cu reprezentanțele externe Una dintre primele măsuri anunțate vizează organizarea unor sesiuni lunare de comunicare prin videoconferință cu directorii reprezentanțelor din străinătate. Măsura este prezentată ca o modalitate de a reduce distanța administrativă dintre sediul central și filialele externe și de a crea un canal de dialog predictibil. Participanții la prima întâlnire de lucru au vorbit despre o schimbare de ton în relația cu conducerea centrală. Un director din rețeaua externă a declarat, sub protecția anonimatului, pentru EVZ: „Pentru prima dată, nu am mai simțit că suntem la o ședință formală în care bifăm prezența. S-a trecut direct la problemele de fond: cum optimizăm bugetele pentru a avea un impact real în țara unde activăm și cum reducem timpii de răspuns de la București. A fost o discuție deschisă, tranșantă, în care ni s-a cerut să fim parteneri în eficientizare, nu simpli executanți”. Centralizarea problemelor din teritoriu O altă sursă de „tensiuni” invocată de critici, solicitarea către reprezentanțe de a-și centraliza vulnerabilitățile logistice, se dovedește a fi un demers de audit participativ, nu o acțiune punitivă. Prin colectarea de date brute direct din teritoriu, managementul vrea să demonstreze că deciziile viitoare nu vor mai fi luate în birourile din București, ci vor reflecta realitățile logistice concrete ale fiecărei țări-gazdă, optimizând astfel alocarea bugetară. Unul dintre punctele discutate a fost deficitul de personal, considerat de mai mulți directori o problemă cronică în funcționarea reprezentanțelor. Noua conducere a transmis că intenționează să analizeze posibilitatea completării schemelor de personal cu referenți calificați, acolo unde acest lucru este necesar. De asemenea, conducerea ICR a anunțat că va susține demersuri pentru asigurarea unui buget adecvat activităților culturale, astfel încât reprezentanțele externe să poată avea un impact mai consistent în țările în care activează. Dezbaterile recente par să reflecte mai degrabă rezistența naturală a unui sistem care refuză adaptarea la standarde de performanță. Tranziția de la un model reactiv la unul proactiv nu este lipsită de frământări, însă „tensiunile” invocate par să fie doar efectul secundar al profesionalizării instituției. Prin impunerea unor obiective clare și a unei responsabilități partajate, noul președinte, Corina Încrosnatu aliniază Institutul Cultural Român la bunele practici globale, unde eficiența nu mai este opțională, ci devine fundamentul promovării valorilor românești în lume.
Ibérica – atunci când focul, disciplina și nostalgia devin dans, o seară în care sudul Europei se reinventează pe scena Bucharest Opera Festival
Duminică, 14 iunie, de la ora 19:00, în cea de-a patra zi a Bucharest Opera Festival, această transformare poartă un nume cu rezonanță aproape senzorială: Ibérica. O producție de balet semnată de Opera Maghiară Cluj-Napoca, spectacolul aduce pe scenă un univers inspirat din pulsația sudului european, acolo unde tradiția și temperamentul se aprind reciproc. Și poate că aici începe întrebarea esențială a serii: cât de multă pasiune poate fi transformată în formă artistică fără să se consume complet pe sine? Trei compozitori. Un singur foc interior Universul muzical al spectacolului se construiește pe partiturile a trei nume care au definit sensibilitatea iberică și franceză în moduri radical diferite: Isaac Albéniz, cu acea eleganță nostalgică în care Spania este amintire și arhitectură sonoră, Manuel de Falla, în care ritmul nu mai este acompaniament, ci forță telurică, și Jules Massenet, maestrul rafinamentului melodic, ce poate să transforme fragilitatea în intensitate controlată. Împreună, ei conturează o hartă emoțională a sudului Europei — nu ca geografie, ci ca stare. Dansul ca tensiune, nu ca ornament „Ibérica” nu este un balet decorativ, din contră, explorează contrastul: între disciplină și abandon, între geometrie și impuls, între eleganță și combustie interioară. Pe scenă, corpul dansatorului se transformă într-un instrument de memorie culturală și fiecare gest pare să poarte urme de tradiție, dar și de revoltă controlată. Dar cât de aproape poți ajunge de intensitate fără să pierzi controlul? În acest tip de spectacol, controlul nu este opusul pasiunii, ci forma ei cea mai periculoasă. Sudul ca stare de spirit În cadrul Bucharest Opera Festival, „Ibérica” funcționează ca o deschidere spre o altă logică scenică: una în care muzica evocă, iar dansul provoacă. Nu există o singură poveste, ci stări suprapuse: melancolie care se aprinde, bucurie care aproape doare, ritm care devine respirație colectivă. Și dacă ai fi acolo, în sală, ai putea ignora întrebarea care apare inevitabil? Când exact emoția încetează să mai fie spectacol și devine experiență personală? Un moment care nu cere atenție. O cere în întregime. „Ibérica” nu se consumă ușor, pentru că nu este construită pentru privire pasivă, ci pentru implicare, pentru acea formă de prezență în care publicul nu mai urmărește doar scena, ci începe să se recunoască în ea. Sunt spectacole care te distrează, spectacole care te impresionează și altele care îți modifică, discret, ritmul interior. Acesta pare să aspire la ultima categorie. Duminică, 14 iunie, de la ora 19:00, în a patra zi a festivalului, dansul nu mai este doar artă coregrafică, ci un limbaj al tensiunii dintre identitate și memorie, iar uneori, exact acolo, în acel spațiu dintre control și abandon, se află adevărata scenă.