Artiști internaționali cer boicotarea Eurovision 2026 din cauza participării Israelului
Inițiativa este susținută de nume cunoscute precum Massive Attack, Kneecap, Sigur Rós și Brian Eno, alături de alte trupe și artiști din Europa și nu numai. Documentul, citat de Euronews și promovat de organizațiile „No Music For Genocide” și „Palestinian Campaign for the Academic & Cultural Boycott of Israel”, solicită European Broadcasting Union (EBU) să excludă postul public israelian KAN din competiție. Semnatarii acuză o dublă măsură, amintind că Rusia a fost exclusă din concurs după invazia Ucrainei. Ei arată că Israelul continuă să participe, în pofida acuzațiilor legate de conflictul din Gaza. „Nu putem rămâne tăcuți”, se arată în scrisoare, care susține că evenimentul riscă să devină un instrument politic într-un cadru internațional plin de tensiuni. Organizatorii Eurovision mențin decizia EBU a apărat în mod repetat participarea Israelului, argumentând că Eurovision este un eveniment apolitic. Cu toate acestea, presiunea publică și din partea artiștilor continuă să crească. În paralel, mai multe țări și artiști au anunțat poziții critice sau chiar retrageri din competițiile naționale de selecție, alimentând dezbaterea privind rolul culturii în contexte geopolitice sensibile. Ediția din 2026, organizată la Viena, marchează cea de-a 70-a aniversare a competiției și este programată să se încheie pe 16 mai. Eurovision rămâne unul dintre cele mai urmărite evenimente muzicale din lume, cu peste 160 de milioane de telespectatori anual. Controversa actuală ridică întrebări mai largi despre limitele neutralității în evenimentele culturale internaționale și despre presiunea tot mai mare exercitată de artiști asupra organizatorilor.
Coiful de la Coțofenești este expus pentru prima dată după revenirea sa în țară
„Începând cu data de 22 aprilie și până pe 3 mai 2026, aceste piese excepționale, recuperate, vor putea fi admirate de publicul larg, la Muzeul Național de Istorie a României, în timpul programului de vizitare, de miercuri până duminică, în intervalul orar 10.00 – 18.00”, a transmis instituția. Piesele vor fi prezentate mai întâi presei, marți seară, la Muzeul Național de Istorie a României, aceasta fiind prima prezentare după revenirea lor în țară. Coiful de la Coțofenești și trei brățări dacice au fost furate în ianuarie 2025 de la Muzeul Drents din Assen, unde erau expuse în cadrul expoziției „Dacia – Regatul aurului și argintului”. Hoții au folosit explozibili pentru a forța accesul în muzeu, apoi au spart vitrinele și au sustras obiectele. Coiful și două dintre brățări au fost recuperate la începutul lunii aprilie 2026, după mai bine de un an de la furt. Obiect unicat al lumii getice Coiful de la Coțofenești este considerat unul dintre cele mai spectaculoase artefacte din patrimoniul arheologic al României, o piesă cu valoare „arheologică, istorică și artistică excepțională”, potrivit muzeului. Realizat din aur și datat în secolul al IV-lea î.Hr., coiful este decorat cu motive complexe, inclusiv o pereche de ochi apotropaici pe partea frontală și scene de sacrificiu pe obrăzare, părțile laterale ale coifului, care acoperă obrajii. Specialiștii îl consideră un obiect unicat, asociat elitei getice, și o mărturie a legăturilor culturale dintre spațiul carpato-dunărean și lumea greacă sau scitică. Descoperit în anii 1920 în județul Prahova, coiful a devenit una dintre cele mai reprezentative piese ale tezaurului istoric al României.
Carmen – prăbușirea unui destin, pe scena Operei Naționale București
În dragoste și în război orice este permis! Chiar este permis orice? Și atunci ce este dragostea? O joacă, un capriciu, gelozie, furie, ură, nesăbuință, nebunie? Să fie disperare căutând să păstrezi cu ultimele puteri ceea ce a mai rămas din ceea ce a fost? Să fie slăbiciune lăsându-te pradă capriciilor, bănuielilor, jocului meschin? Și dacă este un joc meschin, mai este dragoste? Îți este permis să cânți și să dansezi cu toată forța și pasiunea, așa cum doar tu știi, dar nu de unul singur, îți este permis, să zâmbești, să crezi, să taci, să vorbești, să asculți, să alini, să ai încredere și să primești la rândul tău toate acestea. Îți este permis, chiar după ce creezi, să distrugi? Îți este permis să zbori… Și dacă în timpul acestui zbor ceva din toate acestea se pierde, ești liber să pleci, ești liber să devii altul, ești liber să crezi în alte idealuri, ești liber să fii tu însuți – ești liber să fii liber, de celălalt? Este permisă chiar și moartea? Opera „Carmen” de Georges Bizet surprinde ciocnirea devastatoare dintre dorință și datorie: Don José, prins între inocența trecutului și magnetismul nestăvilit al lui Carmen, își abandonează identitatea pentru o iubire care promite libertate, dar cere totul. Într-o lume a pasiunilor extreme, Carmen trăiește fără compromisuri, refuzând să fie posedată, în timp ce Don José se prăbușește într-o obsesie care îi consumă rațiunea. Destinele lor se înlănțuie într-un dans fatal, unde fiecare alegere îi apropie inevitabil de moarte. Bine și rău, avânt și decădere, fericire și nebunie, dragoste și ură, viață și moarte. DUALITATE – ai mai putea fi același după ce îți ucizi iubirea? Ai mai putea iubi? Te-ai mai putea iubi chiar și pe tine? Regie artistică și light design: Ada Lupu Hausvater Scenografie: Helmut Stürmer Costume: Corina Grămoșteanu Coregrafie: Flavia Giurgiu Asistent dirijor: Mircea Pădurariu Asistent de regie: Alexandru Nagy Asistent de coregrafie: Alexandra Gavrilescu Asistent scenografie costume și decor: Dariana Pau Dirijori cor: Adrian Ionescu, Ethan Schmeisser Dirijor cor copii: Smaranda Morgovan Dirijor: Ciprian Teodorașcu Distribuția: Carmen: Mihaela Ișpan/Sorana Negrea; Don José: Liviu Indricău/Lucian Corchiș; Micaela: Diana Rad – invitată/Andreea Bucur; Escamillo: Alexandru Constantin; Frasquita: Andreea Guriță Novac; Mercedes: Sidonia Nica; Le Dancaïre: Andrei Lazăr; Le Remendado: Ciprian Pahonea/Ioan Coca; Zuniga: Alexandru Matei; Moralès; Florin Simionca Cu participarea Orchestrei, Corului, Ansamblului de Balet și a Corului de Copii ale Operei Naționale București. Iubirea absolută, trăită fără limite, devine o forță care nu eliberează, ci distruge tot ce atinge. Miercuri, 22 aprilie, și joi, 23 aprilie, de la ora 18:30, găsiți posibile răspunsuri în opera „Carmen”, la Opera Națională București.
Scrisorile de dragoste scrise de un poet celebru în 1819 au fost returnate proprietarului după ce au fost furate în anii 80
Scrisorile lui Keats, inclusiv prima scrisoare pe care i-a scris-o vreodată lui Brawne, sunt datate între 1819 și 1820. Evaluate la aproximativ 2 milioane de dolari, cele 37 de scrisori sunt păstrate într-un portofoliu legat cu marocan aurit. Brawne a fost vecinul lui Keats din Hampstead, de care s-a îndrăgostit și a fost ridicată la rang de muză și zeiță, notează The Guardian. Descendenții muzei lui Keats au vândut scrisorile la licitație Printre cele mai faimoase poezii ale lui Keats se numără odele sale din 1819, Oda către o privighetoare, Oda pe o urnă grecească și Către toamnă, care constituie o piatră de temelie a poeziei romantice. Însă scrisorile sale către Brawne – în care dorul său romantic este înfrățit de melancolie – se numără printre cele mai memorabile ale sale. Brawne a devenit logodnica lui Keats, dar acesta a murit de tuberculoză în februarie 1821, la vârsta de 25 de ani. La moartea ei, în 1865, Brawne a lăsat moștenire scrisorile copiilor ei, care le-au vândut la licitație în 1885. Vânzarea lor l-a inspirat pe Oscar Wilde să scrie un sonet, „Despre vânzarea prin licitație a scrisorilor de dragoste ale lui Keats”. Portofoliul a fost descoperit printre 17 cărți rare care au reapărut în Manhattan în ianuarie 2025, când o persoană anonimă, care a susținut ulterior că a moștenit cărțile de la bunicul său, a încercat să le vândă la doi comercianți de cărți rare separați, B&B Rare Books și Adam Weinberger Rare Books. Aceștia au raportat tentativa de vânzare lui Alvin Bragg, procurorul districtual din Manhattan, după ce au descoperit că acele cărți erau listate în Registrul Pierderilor de Artă. „Manhattan este capitala culturală a lumii, găzduind muzee, galerii și comercianți care expun opere de artă și antichități incredibile”, a declarat Bragg într-un comunicat. „Totuși, integritatea acestei piețe este subminată atunci când sunt expuse obiecte furate. Nu vom permite ca orașul nostru să fie un centru pentru artă și antichități traficate.” Ce se știe despre furt Cărțile au fost apoi confiscate în baza unor mandate de percheziție, iar la începutul acestui an, un judecător de la Curtea Supremă din New York a autorizat predarea cărților către moștenitorii lui John Hay Whitney și ai soției sale, Betsey Whitney. Cărțile includ un exemplar din „Finnegans Wake” de James Joyce din 1939; patru scrisori de Wilde care nu au fost incluse în „De Profundis”; scrisorile pe care Wilde i le-a scris iubitului său, Lord Alfred Douglas, din închisoarea Reading, în timpul încarcerării sale pentru „indecență gravă”; și un exemplar din „White Stains” de ocultistul Aleister Crowley din 1898. Moștenitorii lui Whitney au declarat că cărțile, evaluate împreună la aproape 3 milioane de dolari, vor fi vândute, iar veniturile vor fi donate. Se știu puține lucruri despre furt, dar la un moment dat între 1982 și 1989, cel puțin 28 dintre cărți au fost furate din moșia lui Whitney din Long Island, iar poliția a fost contactată. Whitney, care a fost ambasador al SUA între 1957 și 1961 și a fost editorul publicației New York Herald Tribune, era cunoscut ca un colecționar de artă pasionat și a moștenit sute de cărți rare de la mama sa. Furtul de artă era un sport al gentlemanilor Descoperirea și returnarea cărților au fost gestionate de unitatea de trafic de antichități din Manhattan, condusă de Matthew Bogdanos, un fost colonel al Marinei, care a condus biroul timp de peste un deceniu. Unitatea de trafic de antichități a recuperat până acum peste 6.200 de comori culturale, inclusiv cărți rare, opere de artă și antichități, evaluate la peste 485 de milioane de dolari, și a returnat peste 5.900 dintre acestea proprietarilor sau țărilor de origine. În 2017, Bogdanos a ordonat confiscarea unei vaze vechi de 2.300 de ani, cunoscută sub numele de Vasul Python, de la Muzeul Metropolitan de Artă din New York. Doi ani mai târziu, peste o duzină de artefacte legate de traficantul Subhash Kapoor au fost confiscate dintr-o galerie de la Universitatea Yale. Într-un interviu acordat ziarului The Guardian din 2022, Bogdanos a spus că dealerii, colecționarii privați și muzeele au trăit ani de zile indecise în ceea ce privește antichitățile ilicite. „Ar spune: «O, e puțin cam dubios, dar cui îi pasă. Nimeni nu se uită.» Dar oamenii se uită și spun că nu merită.” El a adăugat că traficul cu antichități furate „odinioară era un sport al gentlemenilor, făcut de gentlemeni pentru gentlemeni. Acum, acești domni și doamne din domeniu sunt încătușați.”
Suceava: Expoziție Ștefan Luchian un artist universal, la Muzeul Național al Bucovinei
Expoziția „Ștefan Luchian – un artist universal” va fi deschisă publicului începând cu ora 13:00, la Muzeul de Istorie Suceava, și este prezentată de galeristul și curatorul Damian Florea. Evenimentul este organizat de Muzeul Național al Bucovinei, în colaborare cu mai multe instituții muzeale și organizații din țară, printre care Muzeul Național de Artă al României, Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași, Muzeul Național Brukenthal, Muzeul Județean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus”, precum și Fundația Jean Louis Calderon – Galeriile Cornel Florea și Fundația pentru Artă, Natură și Societate. Potrivit organizatorilor, expoziția reunește 42 de lucrări realizate în diferite tehnici și pe diverse suporturi, acoperind o mare parte din creația lui Ștefan Luchian: flori, peisaje, portrete și naturi statice. Expoziția este prima de acest tip organizată la Suceava în ultimele decenii, oferind publicului o perspectivă asupra dimensiunii universale a artistului, considerat unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai artei moderne românești de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX. „Remarcabil reprezentant al artei moderne românești, Ștefan Luchian este considerat un continuator al tradiției inaugurate de Nicolae Grigorescu și Ion Andreescu. Arta sa, rafinată și profund expresivă, emană un umanism cald și o sensibilitate aparte, definindu-l drept unul dintre cei mai valoroși pictori români ai epocii sale. Prin opera lăsată posterității, el a marcat profund pictura românească de la începutul secolului XX și tot ce a urmat după aceea”, a transmis Muzeul Național al Bucovinei.
Tot mai multe țări europene anulează concertele lui Kanye Ye West. Turneul din UE, sub semnul întrebării
Seria de anulări continuă pentru Kanye „Ye” West, după ce Polonia și Elveția au decis să renunțe la concertele programate în această vară. Artistul urma să urce pe scenă pe 19 iunie, pe stadionul Silezia din Chorzów, însă evenimentul a fost anulat din „motive formale și legale”. Decizia a venit în contextul criticilor dure formulate de oficiali polonezi. Ministrul Culturii a subliniat că trecutul artistului și declarațiile sale nu pot fi ignorate într-o țară marcată de istoria Holocaustului, mai transmite Euronews. În Elveția, clubul FC Basel a confirmat că nu va găzdui concertul programat, invocând valorile instituției și refuzul de a oferi o platformă unui artist controversat. Presiuni crescânde după interdicții și amânări Anulările vin după ce autoritățile britanice i-au interzis accesul în Regatul Unit, ceea ce a dus la anularea participării la festivalul Wireless. În Franța, concertul programat la Marsilia a fost amânat. Aceste decizii reflectă o presiune tot mai mare asupra organizatorilor și autorităților din Europa, pe fondul reacțiilor generate de declarațiile și acțiunile controversate ale artistului din ultimii ani. Declarații controversate și consecințe internaționale Controversele legate de Kanye West datează din 2022, când artistul a făcut o serie de declarații antisemite în mediul online. Ulterior, a fost suspendat de pe platforme sociale și a pierdut contracte importante cu branduri internaționale. Situația s-a agravat în 2025, când artistul a lansat produse și conținut asociate simbolurilor naziste, generând reacții critice la nivel global și măsuri restrictive din partea unor state. Deși West și-a cerut scuze public și a invocat probleme de sănătate mintală, reacțiile rămân împărțite, iar multe instituții culturale refuză să colaboreze cu el. Turneul european, în incertitudine În prezent, doar câteva concerte mai sunt programate în Europa, inclusiv în Turcia, Olanda, Italia, Spania și Portugalia. Cu toate acestea, pe fondul valului de anulări, există tot mai multe semne de întrebare privind desfășurarea completă a turneului. Organizatorii și autoritățile locale analizează situația, iar viitorul concertelor rămâne incert în contextul reacțiilor publice și politice.
Bagheta franceză pierde teren: schimbările din alimentație afectează consumul tradițional
Consumul de pâine în Franța a scăzut constant în ultimele decenii. Dacă după Al Doilea Război Mondial media era de aproximativ 700 de grame pe zi de persoană, astăzi a ajuns la circa 100 de grame, adică mai puțin de jumătate de baghetă zilnic. Un sondaj recent, citat de CNN, arată că peste o treime dintre francezi și-au redus consumul de pâine în ultimii ani. Specialiștii pun această schimbare pe seama stilului de viață modern și a alimentației tot mai orientate spre fast-food. Tinerii schimbă tradiția Experții spun că generațiile tinere nu mai păstrează ritualul zilnic al cumpărării unei baghete. În trecut, acest gest era la fel de obișnuit ca spălatul pe dinți. Astăzi, mulți tineri gătesc mai rar și preferă să mănânce în oraș sau să consume produse rapide, precum burgeri, kebab sau sushi. Bagheta rămâne apreciată, dar mai ales în weekend sau în contexte familiale. Brutării fără baghete O altă schimbare majoră vine din apariția așa-numitelor „neobrutării”. Acestea pun accent pe pâini artizanale, cu fermentație lentă, făină organică și cereale vechi. Unele brutării au renunțat complet la baghete, considerându-le mai puțin nutritive, cu termen scurt de valabilitate și generatoare de risipă alimentară. În locul lor, vând pâini mari, care rezistă mai mult și sunt mai ușor de digerat. Această abordare a stârnit reacții puternice în rândul clienților, pentru care absența baghetei dintr-o brutărie este greu de acceptat. Pâine mai bună, dar mai scumpă Noile produse artizanale sunt însă mai scumpe. O baghetă clasică costă în jur de un euro, în timp ce o pâine specială poate ajunge și la 7 euro. Acest lucru limitează accesul unei părți a populației, iar experții spun că brutăriile moderne se adresează în principal unui public urban, cu venituri medii și mari. Chiar dacă consumul scade, specialiștii nu cred că bagheta va dispărea. Dimpotrivă, aceasta se adaptează noilor tendințe. Sandvișurile cu baghetă au devenit tot mai populare, iar unele brutării experimentează cu variante inovatoare, inclusiv baghete colorate sau reinterpretate. Concluzia industriei este clară: francezii mănâncă mai puțină pâine, dar de o calitate mai ridicată. Iar bagheta, simbol al culturii franceze, rămâne prezentă – chiar dacă într-o formă schimbată.
Beni Mihai De la cântăreț în cor bisericesc, la Drag Queen care cântă pop, dar și rock al anilor ’80
„Când eram mic, eram pus de maică-mea să cânt la biserică. Nu am fost pasionat de chestia asta. Pe parcurs, între adolescență și maturitate, am început să prind o pasiune pentru Celine Dion, de exemplu. Și de acolo, efectiv, m-am «aruncat» în visul ăsta”, spune Beni Mihai, pentru MEDIAFAX. Beni compune muzică de mai bine de 15 ani. „Am compus și muzică religioasă înainte, cânt muzică clasică, internațională, pop și așa mai departe”, spune artistul. La început, a cântat într-un bar din Timișoara, la invitația unei prietene, însă nu se simțea apreciat pentru că lumea nu venea la concerte. „Nu am fost bine primit. Am încercat să am spectacole, lumea nu venea. Artiștii de pe scena locală chiar sufereau și atunci și suferă și acum. Dar eu nu m-am transformat în caracter de Drag Queen din cauza asta”, mărturisește Beni. Totul s-a schimbat pentru tânărul artist, în urmă cu trei ani, când a primit invitația să cânte ca Drag Queen la un bar din București, deținut de un patron norvegian. „Mi-am dat seama că pot să evoluez ca voce, că nu mai am anxietate, nu mai îmi tremură mâinile pe scenă, pot să-mi construiesc singur peruci, accesorii, ținute – chestii pe care eu nu le-am făcut deloc, înainte. Și cumva te face te face să te simți bine în pielea ta, ca să zic, te liniștești”, mărturisește Beni. Ușile s-au deschis, spune el De atunci, Beni a participat la o serie de concursuri muzicale. În martie 2025 a participat la X factor, în octombrie a câștigat cea de-a opta ediție a emisiunii „The Ticket” și s-a calificat în finală, prestația sa fiind apreciată de jurați. . El spune că experiența i-a schimbat „complet” viziunea ca artist. „Mi-a dat încredere enormă și n-aș putea să fiu mai recunoscător cu tot ce s-a întâmplat acolo. Toți m-au iubit, m-au susținut, mi-au dat timp să mă pregătesc. Cred că cea mai mare provocare din viața mea a fost această experiență. Aș repeta-o zi de zi fără să mă plictisesc”, spune artistul. Semifinalist la Eurovision În 2026, Beni s-a calificat la Eurovision, acolo unde a ajuns până în semifinală. A participat cu propriul cântec, numit „Angels”. „Nu m-am dus cu așteptări. M-am dus să-mi prezint talentul artistic și mă bucur că s-a întâmplat chestia asta și că sunt primul Drag Queen din România care să ajungă și la Eurovision”, spune Beni. Rolul de Drag Queen l-a schimbat El spune că rolul de Drag Queen l-a schimbat: „Nu există persoană în lumea asta care să abordeze un caracter de Drag și să nu se simtă încrezător. Arta asta te transformă, indiferent de cine ești. Poți să fii sărac sau milionar – când ești pus în caracter «Drag» ești altcineva. Ești omul pe care tu-l creezi ca atitudine. Este o mască puternică de protecție, de exprimare”, declară cântărețul. Întrebat despre cum își gestionează critice legate de arta sa mai puțin obișnuită, Beni mărturisește că nu-l deranjează să primească critici, cu toate că la început, înainte să facă „Drag”, acestea îl deranjau. „Nu am întâlnit niciodată un om care are niște studii superioare sau un nivel de educație, care să mă jignească sau mă critice. Chiar îmi doresc să se întâmple lucrul ăsta. Prefer să vină un val de hate pentru că mă propulsează să ajung la publicul care mă apreciază”, spune Beni. „La început aveam chestia asta când nu eram «Drag» artist”, recunoaște Beni, referindu-se la faptul că părerile negative îl deranjau înainte să se apuce de acest gen de spectacole. „Îmi cunosc nivelul. Știu că eu cânt din pasiune și voi aduce arta «Drag» ca lucru bun în România”, spune Beni. Arta „Drag”, de la o soluție a unei interdicții, la un mod de exprimare De la o alternativă inedită a unei interdicții din Evul Mediu, spectacolele de „Drag” au devenit un adevărat mod de exprimare artistică. În Anglia secolului XVI-lea, pe vremea Reginei Elisabeta, când piesele de teatru ale lui William Shakespeare erau puse în scenă, în fața a mii se spectatori ai teatrelor publice, femeile nu aveau voie să urce pe scenă, rolurile feminine erau interpretate de bărbați, cu machiaj strident și rochii, care erau nevoiți să se bazeze pe voce și gesturi pentru a da impresia de realism. Câteva secole mai târziu, arta „Drag” a fost reluată și în SUA. Prima competiție de acest gen s-a desfășurat în anul 1867, cunoscută drept Balul de la Hamilton Lodge, din renumitul cartier istoric Harlem din New York. Între anii ’20 – ’30, scena a evoluat, câștigând popularitate în SUA. Atunci, termenul a început să fie preluat de comunitatea homosexualilor Unul dintre cei mai cunoscuși artiști „Drag” de la acea vreme era Francis Renault. Acesta a cântat pe scenele teatrelor de cabaret din 42 de țări și era cunoscut pentru garderoba sa stridentă, formată din rochii cu pene de struț. O singură rochie costa, la acea vreme, 5.000 de dolari, potrivit Struthers Library Theatre. În anii ’50, spectacolele au început să fie organizate în baruri din spații mai tolerante, precum „Black Cat” din San Francisco. În următorii ani, aceste localuri au fost special amenajate pentru comunitatea homosexualilor, iar fenomenul s-a extins chiar și în lumea cinematografiei, cele mai marcate filme, dar și documentare, cele mai marcante fiind „Pink Flamingos” (1972), „Paris is Burning” (1990), sau chiar „Mica Sirenă” (1989), care îl avea în distribuție pe Drag Queen-ul cunoscut sub numele de Devine, care a stat la baza personajului „Ursula”. Arta culturii „Drag” a fost promovată chiar și la TV în SUA, în cadrul emisiunii „RuPaul’s Drag Race”, ale cărei versiuni de spin-off, continuă chiar și în prezent, numărând 18 sezoane.
Ciorba de burtă – Război și pace în farfurie
În perioada Imperiului Otoman, trupele de elită ale sultanului, ienicerii, erau hrănite cu o zeamă, o fiertură, o supă din stomac de vită, foarte populară, adesea consumată după nopți lungi, ca remediu pentru mahmureală: İşkembe çorbası. De aici s-a răzpândit în toată zona balcanică: la greci, la bulgari și la români, pentru că asta înseamnă să fii imperiu – un schimb tacit de taxe, impozite și rețete. De unde vine „beef-ul” În Bulgaria, ciorba asta se cheamă „șkembe ciorba”, iar în Grecia – patsas. Sunt variante ale rețetei de bază: zeamă clară, usturoi, oțet, uneori, ardei iute. Fără îndoială, ciorba asta a traversat imperii, a schimbat nume și, na, poftim!, a reaprins rivalitatea dintre state. De curând, Grecia a dorit să protejeze rețeta ca patrimoniu cultural la UNESCO, dar Ankara a sărit cât colo: nu poți revendica o moștenire comună, mai ales că rețeta originală e turcească, nu grecească. Istoric vorbind, Turcia are dreptate. Dar! Ciorba de burtă – subiect de negociere diplomatică Acuma, Turcia e puțin exagerată: i-a plăcut să fie imperiu, să ia tot ce se poate, să distrugă tot ce se poate, dar să nu dea nimic înapoi: nici măcar o ciorbă, fie ea de burtă. Iată cum devine ciorba de burtă un subiect de negociere diplomatică nu doar în tratate, ci și în farfurie. Modesta fiertură reaprinde „beef-ul” (asta înseamnă și „neînțelegere”, dar și „vită” – ironia sorții!) între Turcia și Grecia, de data asta în privința acestei moșteniri otomane: cui aparține și cine o face mai bună? Când se bagă și România în ciorbă Dar când doi se ceartă, al treilea câștigă. Doamnelor și domnilor, în ring intră România, cu un rol cu totul diferit. România nu revendică paternitatea, dar România revendică prefecționarea. România reinterpretează în stil propriu această zeamă destul de aspră în stilul său și așa se face că asistăm acum la o transformare-spectacol: baza devine mai bogată prin fierberea îndelungată a oaselor și se echilibrează gustul prin adăugarea unui „liezon” alcătuit din smântână și gălbenuș de ou, care-i potolește asprimea. Eficientizarea săracului animal Apar, de asemenea, elemente locale ca gogoșarul murat, iar ce iese la final este nu o ciorbă, ci o experiență spirituală. Pentru că, să nu uităm, stomacul de vită – burta – era considerat un ingredient marginal, un ceva ce era folosit doar ca să nu se arunce, așa că fiertura asta a apărut, de fapt, din dorința de eficientizare a săracului animal. România aduce ciorba la nivelul următor Ciorba de burtă aparține, așadar, unei gastronomii a necesității, nu a ethosului. Însă ce face România este să aducă preparatul la nivel înalt, mai ales în a doua jumătate a secolului XX, când restaurantele au standardizat rețeta, iar, pentru bucătari, aceasta a devenit testul suprem în bucătărie. Vechea mâncare de cazarmă s-a îmbrăcat cu haine bune, de duminică. Dacă în Turcia, ciorba de burtă era despre disciplină și funcționalitate, în Grecia e despre autenticitate, simplitate și tradiție, iar în România – despre adaptare, rafinare, echilibrare. Ciorba de burtă ca manifest de țară Și uite cum a ajuns ciorba de burtă un manifest de țară, pentru că, prin sine, rețetele celor trei state vorbesc despre influența lor în regiune. Diplomația trece, alături de alte sentimente, tot prin farfurie. Ciorba de burtă românească e singura care a transformat utilitarul în complex, austerul în reconfortant, perifericul în emblematic. La români, ciorba asta a dat Rădăuțeana, iar la greci – Avgolemono – aceeași Mărie cu altă pălărie. Plus lămâie.
Duminica Tomii. Semnificația sărbătorii și tradiții și obiceiuri
Duminica Tomii, celebrată în cadrul Săptămânii Luminate, este prăznuită de biserica ortodoxă la o săptămână după Paște, iar în acest an cade pe 19 aprilie. Denumirea sărbătorii vine de la Apostolul Toma, cunoscut pentru faptul că s-a îndoit de Învierea lui Iisus Hristos până când a văzut cu ochii lui rănile Mântuitorului. Potrivit tradiției creștine, în această zi, Mântuitorul Iisus Hristos li S-a arătat pentru a doua oară ucenicilor, deși ușile erau încuiate. În urma acestei întâlniri, Apostolul Toma Îl mărturisește fără ezitare pe Iisus Hristos drept Domnul și Dumnezeul său. În Duminica Sfântului Apostol Toma, în multe zone din țară se păstrează mai multe tradiții legate de pomenirea celor adormiți. În această zi, după slujba Utreniei, preoții sfințesc ouăle roșii și colacii aduși de credincioși. Un obicei des întâlnit este ciocnitul ouălor roșii la cimitir, în semn de comuniune între cei vii și cei morți. De asemenea, se spune că este bine să se dea de pomană pentru sufletele celor adormiți. În Moldova și în zonele apropiate de granița estică, sărbătoarea este marcată de vizite la cimitir, mese întinse pe morminte și împărțirea de pachete. În Muntenia, accentul cade mai mult pe mersul la biserică și pomeniri, în timp ce în Transilvania, tradițiile sunt centrate pe rugăciune și curățarea mormintelor. Ce nu e bine să faci în Duminica Tomii În această zi nu se spală haine și nu se face muncă grea în gospodărie, nu se ceartă și nu se folosesc cuvinte urâte, nu se refuză pomana oferită, nu este bine să fii zgârcit sau să ignori pomenirea morților și nu se organizează petreceri zgomotoase sau evenimente nepotrivite. În plus, se spune că această zi trebuie trăită cu liniște, respect și recunoștință față de cei care nu mai sunt.