Nunta lui Figaro, pe scena Operei Naționale București
În centrul poveștii se află Figaro și Susanna, doi îndrăgostiți care încearcă să-și ducă la bun sfârșit nunta, în timp ce contele Almaviva își folosește puterea pentru a o seduce pe Susanna, ignorând-o complet pe soția sa. Într-o singură zi, castelul devine un labirint de uși trântite, scrisori anonime, identități schimbate și planuri care se întorc pe dos, într-un ritm amețitor. Cum poate o singură zi să schimbe totul, să întoarcă servitorii împotriva stăpânilor și să dezvăluie adevăruri pe care nimeni nu vrea să le audă? Mozart și libretistul Lorenzo Da Ponte demască, într-un stil umoristic tăios, abuzul de putere, ipocrizia și vanitatea, fără să sacrifice un singur moment de tandrețe sau frumusețe muzicală. Fiecare arie devine o confesiune: suspinele Contesei, verva Susannei, furia comică a lui Figaro, nesiguranța adolescentină a lui Cherubino, toate se împletesc într-o partitură care nu îmbătrânește niciodată. Regie: Sir David Pountney Scenograf decoruri: Leslie Travers Scenograf costume: Ula Shevtsov Lighting designer: Eyal Levi Maeștri de cor: Adrian Ionescu, Ethan Schmeisser Asistenți de regie: Claudia Machedon Mișcare scenică: Beatrice Șerbănescu Dirijor: Arnaud Arbet – invitat Distribuția: Figaro: Iustinian Zetea; Susanna: Mădălina Barbu; Contesa: Simona Neagu; Contele Almaviva: Adrian Mărcan; Cherubino: Mihaela Ișpan; Don Bartolo: Damian Vlad; Marcellina: Adina Secobeanu; Don Basilio: Liviu Indricău; Curzio: Ioan Coca; Antonio: David Miron; Barbarina: Andreea Guriță Novac Cu participarea Orchestrei și a Corului Operei Naționale București. Duminică, 5 aprilie, de la ora 18:30, ești pregătit să râzi, să ți se strângă inima și să simți cum, în spatele comediei, se ascund întrebări foarte actuale despre demnitate, iubire și libertate?
Actrița Diana Lupescu, despre cenzura comunistă: Sincer, mie îmi plăcea
„Sincer, chiar dacă erau, mie îmi plăceau. Că n-aveai voie să înjuri, că n-aveai voie să vorbești urât, că n-aveai voie să aduci în discuție lucruri care puteau stârni revolte și alte lucruri”, a spus Diana Lupescu în cadrul podcastului „Altceva cu Adrian Artene”, găzduit de publicația Gândul. Actrița a spus că artiștii aveau o influență considerabilă asupra publicului: „Actorii erau foarte iubiți și piesele de teatru și filmele de multe ori incitau la tot felul de comportamente, mai mult sau mai puțin, dar mi se părea că nu trebuie să se intersecteze lucrurile astea”. Diana Lupescu a spus că nu s-a simțit o victimă a normelor din perioada regimului comunist deși o parte din colegii de breaslă s-au simțit afectați de cenzură. „Unii zic că m-am simțit tulburat, m-am simțit dat deoparte, că m-am luptat cu regimul. Nu, nu m-am luptat nici cu regimul, nici nu pot să spun că mi s-au pus bețe în roate, cel puțin eu n-am știut”, spune Diana Lupescu. Artista mai spune că piedicile nu veneau din partea regimului, ci din partea colegilor: „Mai degrabă din partea celor apropiați, din partea colegilor, decât din punct de vedere politic. Adică n-am resimțit cenzura asta”. „Cred că, în general, marii actori care erau cu totul în alt nivel decât mine, n-au avut astfel de probleme”, a mai spus actrița. URMĂREȘTE AICI ÎNTREGUL DIALOG!
Legătura usturoiului cu sarcina / Testele de sarcină ale Antichității erau niște ciudățenii care, uneori, funcționau
Nu aveau teste rapide, nu aveau laboratoare și, în general, prea puține dintre femeile antichității aveau acces la o minimă educație. Cunoștințele despre propriu corp se transmiteau din generație în generație, pe linie feminină, iar moașa, în administrarea sarcinii, era esențială. Medici erau doar bărbații, iar aceștia nu veneau decât la cazuri deosebit de grave. Pentru aducerea pe lume a copilului, moașa era esențială. Gestionarea sarcinii aparținea exclusiv femeii, deși corpul ei era proprietatea bărbatului – una dintre puținele libertăți În același timp, preocuparea pentru determinarea sarcinii, înainte de medicina modernă, a fost o constantă în societățile antice, pentru care corpul femeii era considerat proprietatea bărbatului: tatăl decide cui îi dă fata, soțul fetei are drepturi nelimitate asupra corpului ei. Preocuparea pentru evitarea sarcinii sau, dimpotrivă, pentru a obține una, dar și gestionarea sarcinii și a nașterii era, de asemenea, o constantă. Papirusuri egiptene și tratate medicale greco-romane indică existența unor metode variate, bazate pe observație emirică, analogii și teorii fiziologice incomplete pentru determinarea timpurie a unei sarcini. Acum știm că estrogenul e fertilizator, deci urinarea pe grâu nu era chiar o prostie Cea mai veche metodă este documentată în Papirusul Kahun (cca. 1800 î.Hr.), un text medical egiptean, deidcat în mare parte sănătății feminine. Acesta descrie o procedură în care femeia urinează pe semințe de grâu și orz. Germinarea acestora era determinată ca indiciu al sarcinii, ba chiar bătrânele credeau că germinarea grâului este indiciul că se va naște o fată, iar germinarea orzului – că se va naște un băiat – desigur, superstiții fără acoperire științifică. Mai există un papirus – Papirusul Ebers (cca. 1550 î.Hr.). Acesta conține referințe similare privind utilizarea urinei în determinarea sarcinii. Literatura de specialitate modernă menționează experimente realizate în secolul XX care au sugerat că urina femeilor însărcinate poate accelera germinarea semințelor. Totuși, aceste rezultate nu indică o metodă fiabilă în sens modern, iar ipoteza rămâne discutată. Soranus din Efes are un tratat de ginecologie considerat fundamental Tratatele greco-romane abordează diagnosticarea sarcinii prin interpretarea simptomelor: absența menstruației, modificări ale corpului, reacții la substanțe care, până atunci, nu provocau nimic. Soranus din Efes (sec. II d.Hr.), autor al unui tratat de ginecologie considerat fundamental pentru Antichitate, propune o abordare mai sistematică. El acordă prioritate semnelor clinice (amenoree, greață, modificări ale sânilor) și respinge unele practici speculative. Chiar și așa, lipsa unei înțelegeri corecte a fiziologiei reproducerii limita precizia diagnosticului. Alte metode pentru determinarea sarcinii, care, acum, par ciudate, dar care atunci erau uzuale: introducerea în corpul femeii a unui cățel de usturoi, înainte ca aceasta să adoarmă, în ideea că, dacă mirosul de usturoi urca până la gură, atunci nu exista sarcină, dar dacă nu mirosea era pentru că a întâlnit pe drum un obstacol – embrionul. Evul Mediu: uroscopia și interpretarea urinei În Europa medievală, diagnosticul sarcinii a fost integrat în practica mai largă a uroscopiei — analiza urinei ca instrument medical general. Practicienii evaluau culoarea, consistența sau sedimentele. Unele surse menționează teste empirice, precum amestecarea urinei cu vin, însă eficiența acestor metode nu este susținută de dovezi științifice. Ele trebuie înțelese în contextul teoriei umorale – dominante în epocă (legătura celor patru umori ale corpului cu diferitele boli vine, de fapt, tot de la Hipocrate). Limitele cunoașterii medicale Studiile moderne din istoria medicinei (de exemplu, lucrările lui Helen King sau Lesley Dean-Jones) subliniază că aceste practici nu erau arbitrare, ci se bazau pe observații reale, interpretate însă prin cadre teoretice eronate. Absența conceptelor moderne — hormoni, ovulație, fertilizare — făcea imposibil un diagnostic precis. În acest context, metodele antice combinau observația corectă a unor simptome cu unele inferențe speculative.
Crimă și pedeapsă în cimitirul Bellu / Cazul Poroineanu – crima tatălui, pedeapsa copiilor
Cimitirul Bellu e un agregator de istorie recentă. Terenul pe care este acum a fost donat de Barbu Bellu, ministrul Cultelor și Justiției, tocmai în ideea de a găzdui numărul din ce în ce mai mare de bucureșteni decedați, într-o perioadă de mari schimbări sociale și economice, când marile orașe atrăgeau ca un magnet oameni din toate colțurile țării, pentru oportunitățile de aici. Primii concesionari ai terenului au fost C.A. Rosetti și cezar Bolliac. Agregator de artă, viață și istorie Prima ceremonie de înmormântare a fost pentru fiica revoluționarului pașoptist, Elena, copilul de doar trei ani, rezultat din căsătoria lui cu Maria Rosetti, muza „României Revoluționare” , tabloul-simbol al Revoluției de la 1848, și prima femeie jurnalist din istoria României. Cei doi au avut opt copii, dintre care doar patru au supraviețuit. Elena a fost înmormântată la Bellu într-o ceremonie de un tragism sfâșietor. Cimitirul Bellu se conturează, în societatea bucureșteană, ca un concentrat de artă, viață și istorie. Aici sunt înmormântați majoritatea artiștilor, oamenilor politici, militarilor, aici este punctul lumesc al unor oameni-emblemă ai României. Poroineanu e moșierul care crede că poate avea chiar totul, pentru simplul fapt că are doar bani În acest microcosmos de istorie – o poveste dramatică: soții Poroineanu. Totul a început de la moșierul Constantin Poroineanu, un tip extrem de bogat, un boier român de viță veche, care, într-una dintre călătoriile sale în Franța, se îndrăgostește de o fanțuzoaică. O relație amoroasă din care se naște un copil, o fetiță. Fata nu e adusă niciodată în România, Poroineanu o lasă ascunsă în Franța, dar contribuie la creșterea și educarea ei. O poveste de dragoste cu nimic specială față de altele Poroineanu mai are, însă un fiu aici, în România. Ajuns la vârsta maturității, pleacă în Franța, unde o întâlnește pe fata ascunsă a tatălui său. Fără să știe că sunt frați de sânge prin tată lor, cei doi se îndrăgostesc și trăiesc o puternică poveste de dragoste, ba decid să se căsătorească. Trăiesc în Franța o perioadă, însă, la un moment dat, decid să se întoarcă în România, unde descoperă adevărul. Cei doi au un șoc. Cazul Poroineanu e mai mult decât „Romeo și Julieta” Mai multe nu se știu depsre acest caz, însă există legende care încearcă să acrediteze ideea că, incapabili să gestioneze șocul, cei doi aleg să se sinucidă. Mulți compară povestea fraților Poroineanu cu cea a lui Romeo și a Julietei, însă, la o analiză mai detaliată, diferențele între cele două cazuri sunt de la cer la pământ. În cazul îndrăgostiților din Verona, cuplul a fost distrus din exterior, pe câtă vreme aici, el a fost distrus dinăuntru, de către propriul ADN. O documentare solidă a cazului nu există. Se știe că a devenit un scandal public major în societatea vremii. Devastat și bătrân, Poroineanu ridică monumentul funerar care îi urlă durerea Bătrânul Poroineanu a ajuns în fața judecătorului, care, după unii autori, a fost condamnat la moarte, prin împușcare sau spânzurare (și executat relativ repede după judecată). Alte versiuni înaintează ideea că s-ar fi sinucis înainte de executare sau că înnebunește. Rar, se încearcă acreditarea ideii că sentința i-ar fi fost comutată. În orice caz, devastat de tragedie, moșierul Poroineanu decide să le ridice celor doi un monument funerar pentru a păstra în timp povestea unei imposibile iubiri.
Diana Lupescu povestește cum era Amza Pellea ca profesor: era foarte cald, foarte apropiat de noi
„Mi-aduc aminte de domnul Amza că era foarte cald, foarte apropiat de noi”, a spus actrița. Diana Lupescu a explicat că făcea parte dintr-o clasă cu doar șapte studenți, ceea ce le permitea profesorilor să lucreze atent cu fiecare dintre ei și să le înțeleagă personalitatea. Actrița și-a amintit și de unul dintre obiceiurile lui Amza Pellea: „fuma enorm, enorm fuma. Câte două pachete de țigări, cel puțin”. Diana Lupescu a povestit și despre o vizită acasă la marele actor, într-o perioadă în care fiica acestuia, Oana Pellea, era la liceu și voia să dea la teatru. „Era Oana prin anii de liceu, de final de liceu și voia să dea la teatru. Și domnul Amza Pelea era atât de îngrijorat și fericit în același timp. Că ce o să fie, cum o să fie, dacă e bine, dacă nu e bine. El ar fi vrut să nu facă actorie, dar Oana era atât de hotărâtă să facă cu orice chip și bine a făcut, că uite, acum este o valoare. Și mi-aduc aminte că am fost acasă la dânsul și era atât de drăguță și doamna Pellea. Și noi ne-am simțit onorați și alintați și povesteau tot felul de chestii. Era un om foarte cald și foarte plăcut”, a spus Diana Lupescu. Actrița a vorbit și despre momentul în care Amza Pellea a murit. „Ultima întâlnire, când dânsul n-a mai fost și ne-am întâlnit toți la Teatrul Bulandra și am ținut sicriul pe umeri, a fost o tristețe îngrozitoare”, a spus ea. Podcastul integral:
Actrița Diana Lupescu, mărturisiri despre Mircea Diaconu: N-a vrut să mă lase singură
Vorbind despre viața după moartea lui Mircea Diaconu, actrița a mărturisit: „Mi-e foarte greu. Mi-e îngrozitor de greu. De-asta probabil și-mi doresc atât de mult să mă întorc la profesie, sper să mai pot. Pentru că e un gol enorm”. Diana Lupescu a explicat că în prezent este ocupată cu mai multe formalități și acte și că are momente în care se simte „îngrozitor de goală” și vulnerabilă, motiv pentru care își dorește să încheie cât mai repede aceste lucruri. „Îmi doresc mult de tot să pot să termin cu treburile astea și să încerc să mă întorc la profesie, pentru că e un mod de existență. E un mod de existență care mie îmi făcea foarte bine și îți umple sufletul și gândurile”, a mai spus celebra actriță. Diana Lupescu a vorbit și despre relația pe care a avut-o cu Mircea Diaconu, spunând că au comunicat zilnic și că și-au spus mereu tot ce aveau pe suflet. „Noi am vorbit în fiecare zi și ne-am spus tot ce aveam pe suflet. Eu zic că am comunicat total”, a afirmat ea. Cu vocea frântă, Diana Lupescu a adăugat: „Până în ultima clipă a sperat că o să fie bine. N-a vrut să mă lase singură”. Marele actor Mircea Diaconu a murit pe 14 decembrie 2024, la vârsta de 74 de ani. El și Diana Lupescu au fost căsătoriți timp de 44 de ani. Podcastul integral:
Lazăre, vino afară! / Învierea lui Lazăr – minunea care a cutremurat Ierusalimul și a scandalizat preoțimea
Pentru biserica ortodoxă, sâmbăta de dinaintea Floriilor este dedicată dreptului Lazăr, cel care a fost înviat de Mântuitorul Hristos la patru zile după ce a murit. E o zi cu profunde semnificații pentru că Hristos face această minune și toată protipendada religioasă a vremii ia foc de revoltă că se vede puterea Lui în Lazăr cel înviat. Nu le place liderilor religioși deloc faptul că oamenii vin după Hristos și lasă toate vechile învățături. Lazăr era o amenințare care trebuia să dispară. Și, de asemenea, și autorul aceste minuni care le strica lor apele. Minunea care a schimbat totul Potrivit tradiției creștine, Lazăr, fratele Martei și al Mariei, era un apropiat al lui Iisus, pe care acesta îl numea „prieten”. După ce Lazăr a murit și fusese deja de patru zile în mormânt, Hristos l-a înviat, cu o zi înainte de intrarea Sa în Ierusalim. Evenimentul a avut un impact uriaș. Mulți dintre cei care au aflat au devenit urmași ai lui Hristos Primul episcop de Larnaca După înviere, Sfântul Lazăr din Betania a părăsit Palestina și a ajuns în Cipru, unde a devenit primul episcop al cetății Kiteia (actuala Larnaca). Acolo a mai trăit aproximativ 30 de ani, răspândind creștinismul, înainte de a muri în pace. Moaște și tradiție Moaștele sale au fost descoperite în anul 890, într-un sicriu de marmură cu inscripția: „Lazăr, cel mort de patru zile, prietenul lui Hristos”. Ulterior, în jurul anilor 899–900, împăratul bizantin Leon al VI-lea cel Înțelept a dispus mutarea lor la Constantinopol. Astăzi, cea mai mare parte a moaștelor se află în biserica din Larnaca, dar fragmente sunt păstrate și la Mănăstirea Iviron. Învierea lui Lazăr deschide drumul către Florii și Săptămâna Patimilor Domnului, prefigurând astfel Învierea Domnului. Semnificația zilei Pentru credincioși, această sărbătoare simbolizează victoria vieții asupra morții, speranța în înviere, începutul ultimelor zile din viața pământească a lui Iisus. Astfel, Sâmbăta lui Lazăr rămâne nu doar o comemorare a unei minuni, ci și un moment de reflecție profundă înaintea celor mai importante sărbători din calendarul creștin – Învierea Domnului.
În așteptarea Învierii. Un proiect comunitar dedicat Sărbătorilor Pascale, organizat de Primăria Sectorului 2
Primăria Sectorului 2, prin Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 2, organizează prima ediție a proiectului comunitar „În așteptarea Învierii”, un eveniment dedicat copiilor și familiilor din comunitate, menit să aducă împreună bucuria, creativitatea și spiritul sărbătorilor pascale. Evenimentul va avea loc în perioadele 04-05 aprilie 2026 și 10-11 aprilie 2026, în intervalul orar 11:00-19:00, la sediul DGASPC Sector 2 din Șoseaua Pantelimon nr. 301. Participarea este gratuită. „Ne dorim ca Sectorul 2 să fie o comunitate în care copiii și familiile să aibă cât mai multe ocazii de a petrece timp împreună, de a crea, de a se bucura și de a simți spiritul sărbătorilor. Evenimentul «În așteptarea Învierii», aflat la prima ediție, este un proiect pentru comunitate și despre comunitate. Prin astfel de inițiative, ne propunem să aducem oamenii mai aproape unii de alții și să transformăm spațiul comunitar într-un loc al bucuriei, al creativității și al solidarității”, a declarat Rareș Hopincă, primarul sectorului 2. Proiectul își propune să ofere copiilor și familiilor un spațiu de întâlnire și activități recreative, educative și artistice, într-o atmosferă specifică sărbătorilor pascale. Pe parcursul evenimentului vor fi organizate ateliere creative, activități de pictură, face painting, modelaj, activități interactive pentru copii, precum și momente artistice și surprize muzicale. „Prin organizarea acestui eveniment, Primăria Sectorului 2, prin DGASPC Sector 2, își propune să susțină inițiativele comunitare, să încurajeze creativitatea copiilor și să ofere familiilor oportunități de petrecere a timpului liber într-un cadru sigur, prietenos și educativ”, a declarat Alexandra Dobre, director general adjunct al DGASPC Sector 2. „În așteptarea Învierii” se dorește a fi începutul unei tradiții dedicate comunității Sectorului 2, un eveniment care să aducă împreună copiii, părinții și bunicii în spiritul solidarității, al bucuriei și al sărbătorilor pascale. Accesul la eveniment este gratuit, iar toți copiii și familiile din comunitate sunt bineveniți să participe.
Guvernul anunță restituirea parțială a despăgubirilor primite după jaful Coifului de la Coțofenești și al brățărilor dacice
Ioana Dogioiu a declarat că autoritățile se concentrează în prezent pe evaluarea obiectelor de patrimoniu recuperate. În plus, purtătoarea de cuvânt a precizat că o parte din suma primită ca despăgubiri va acoperi costul evaluării, dar și contravaloarea brățării dacice care nu a fost returnată. „Din banii respectivi, în primul rând se va face o evaluare a stării obiectelor găsite. Înțeleg că la coif ar fi minime probleme în zona obrăzarului, dar absolut nesemnificative. După ce se va face evaluarea, se vor face eventuale reparații necesare. Se va scădea, desigur, cea de-a treia brățară, dacă până atunci nu va fi găsită. Și minus acești bani, suma, sigur, va fi restituită”, a declarat Dogioiu, vineri, într-o conferință de presă. Potrivit declarațiilor făcute de Oana Țoiu, ministrul Afacerilor Externe, este vorba de o sumă de 5,85 milioane de euro. Autoritățile olandeze au anunțat, joi, că două brățări și coiful de la Coțofenești au fost recuperate. Tezaurul dacic fusese furat la sfârșitul lunii ianuarie 2025 din Muzeul Drents.
A doua parte a colecției lui Darius Vâlcov intră la licitație peste trei săptămâni. Artmark scoate la vânzare de peste trei ori mai multe opere și numeroase premiere
Cea de-a doua parte a colecției lui Darius Vâlcov, care va propusă la vânzare în cadrul licitației din 23 aprilie, cuprinde 118 opere, față de cele 34 din prima parte a colecției și mai multe premiere. Nu puteau lipsi pilonii artei românești Potrivit organizatorilor, aceasta include o selecție mai amplă, dar nu mai puțin surprinzătoare și atractivă pentru pasionații de artă și colecționari. „A doua parte a colecției Darius Vâlcov cuprinde o selecție mai generoasă, dar la fel de surprinzătoare. Cuprinde capodopere semnate de artiști care au avut un rol marcant în definirea istoriei artei, tranzacționate la celebrele case Sotheby’s și Christie’s Londra ori Artcurial Paris. Alături de suita de schițe a lui Andy Warhol din faimoasa serie ”In the Bottom of My Garden”, realizată înainte de era Pop-Art, regăsim și o schiță a bunului său prieten Victor Hugo, muză pentru multe din proiectele sale, dar și fotografii mărturii din vremea faimoaselor petreceri de la Studio 54. O premieră în licitațiile publice din România o reprezintă o suită de ceramică semnată Pablo Picasso, dar și o rară selecție de obiecte precolumbiene. Din selecția licitației nu puteau lipsi pilonii artei românești: Theodor Aman, Nicolae Tonitza, Ion Theodorescu-Sion, Nicolae Grigorescu, alături de contemporanii Ștefan Câlția, Jules Perahim sau Victor Brauner”, arată organizatorii. La prima licitație, din 17 februarie, reprezentanții Casa de Licitații A10 by Artmark au anunțat vânzări de 791.450 de euro și un procent de adjudecare de 100%. Evenimentul de la Palatul Cesianu-Racoviță din Capitală a durat aproape trei ore și a prezentat publicului 34 de lucrări — picturi în ulei, acuarele, guașe, serigrafii și desene, un ansamblu important de opere cu valoare muzeală. Catalogul licitației, aici. Și cea de-a doua licitație este menită să aducă fonduri pentru recurarea prejudiciilor calculate de instanță în cazul fostului ministru de Finanțe iubitor de artă. „Valorificarea are loc în cadrul procedurii de executare silită inițiate de ANAF Craiova, pentru recuperarea unor prejudicii stabilite prin hotărâre penală definitivă. În acest context, lucrări de artă cu circulație internațională revin pe piața liberă de artă. Este o colecție ce a fost acumulată în aproximativ un deceniu, din surse care au variat, de-a lungul timpului, între lictațiile autohtone de artă și cele internaționale, inclusiv ale celebrelor case Sotheby’s și Christie’s Londra ori Artcurial Paris”, a transmis casa de licitații cu ocazia primului eveniment. Potrivit deciziei instanței, în dosarul nr. 1783/1/2023* – inculpatul Darius Vâlcov rămâne să plătească suma de 6.200.000 lei, reprezentând prejudiciu reținut în sarcina sa. Au fost menținute măsurile asiguratorii instituite în vederea recuperării prejudiciului.