Ana Blandiana, distinsă în Polonia cu Premiul Herbert 2026 pentru Poezie

ana-blandiana,-distinsa-in-polonia-cu-premiul-herbert-2026-pentru-poezie

Ana Blandiana este laureata din acest an a Premiului Literar Internațional „Zbigniew Herbert”, acordat de Fundația Herbert unui autor în viață pentru întreaga sa operă. Este a doua distincție cu care opera poetică a Anei Blandiana este recunoscută în Polonia, după ce în 2016, orașul Gdańsk i-a acordat Premiul „Poetul European al Libertății” pentru volumul Patria mea A4, anunță Institutul Cultural Român (ICR). „Nu este prima oară când iau un premiu și nu este nici măcar primul premiu polonez pe care îl iau, dar este prima oară când mi se întâmplă ca premiul să poarte numele și să fie închinat memoriei unui poet, și încă a unui poet de care mă simt apropiată prin destin. Aflat în timp la distanţă mai mare de o generație, Zbigniew Herbert a urcat golgota luptei cu cenzura înaintea mea şi pe o pantă poate mai abruptă, dar mecanismele estetice ale rezistenței au fost aceleaşi, ca şi formele de represiune care nu au reușit să ne înfrângă. Emoţia acestui premiu se leagă pentru mine nu numai de poezie, ci şi de istorie”, a spus Ana Blandiana la primirea veștii privind acest nou premiu. Distincția este acordată de Fundația Herbert începând din anul 2013 și vizează să onoreze realizările artistice și intelectuale care rezonează cu valorile care au marcat opera lui Zbigniew Herbert (1924-1998). Prin operele sale, dar și prin opoziția deschisă față de regimul comunist din Polonia, Zbigniew Herbert a fost un reper moral pentru generația sindicatului „Solidaritatea”. Opera sa poetică a fost tradusă încă din 1976 în România, iar cea mai recentă antologie – Labirint cu pereții sparți – se deschide cu o prefață semnată chiar de Ana Blandiana. Membrii juriului din acest an sunt: Krystyna Dąbrowska (poetă, eseistă și traducătoare poloneză), Edward Hirsch (poet, eseist și critic literar american), Michael Krüger (publicist, traducător și critic literar german), Mercedes Monmany (critic literar, traducătoare și una dintre cele mai importante personalități ale vieții editoriale spaniole) și Aleš Šteger (poet și prozator sloven), secretarul juriului fiind Mikołaj Nowak-Rogoziński (editor și istoric de artă). Se face liniște în mine – al treilea volum al poetei tradus în poloneză Potrivit ICR, Fundația Herbert sprijină, totodată, apariția volumului de versuri bilingv „Se face liniște în mine”, care include și 56 de poeme semnate de Ana Blandiana, din publicația românească omonimă (2024) și din tomul „Variațiuni pe o temă dată” (2018). Versiunea poloneză va apărea la Editura Pogranicze, fiind al treilea volum de versuri al autoarei tradus în polonă după „Călcâiul vulnerabil și alte versuri” și Patria mea A4. Ceremonia de decernare a Premiului Literar Internațional „Zbigniew Herbert” va avea loc la Biblioteca Națională din Varșovia în data de 27 mai 2026.

Proclamarea locală a Sfintei Mavra de pe Ceahlău / Mesajul Patriarhului Daniel: Aceste sfinte femei sunt mame spirituale ale poporului român

proclamarea-locala-a-sfintei-mavra-de-pe-ceahlau-/-mesajul-patriarhului-daniel:-aceste-sfinte-femei-sunt-mame-spirituale-ale-poporului-roman

Luni, la Mânăstirea Durău a avut loc proclamarea locală a canonizării Sfintei Cuvioase Mavra de pe Ceahlău, una dintre cele 16 femei românce canonizate în februarie 2026. Cu această ocazie, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a trimis un mesaj de prețuire și apreciere către cei veniți s-o cinstească pe Sfânta Cuvioasă Mavra de pe Ceahlău. Pentru comunitatea ortodoxă, orice canonizare este un motiv de bucurie și de speranță, pentru că, prin faptul că un nou sfânt este adăugat în sinaxar, credinciosul are încă un mijlocitor în fața lui Dumnezeu. În cuvântul său, Preafericitul Părinte Patriarh a enumerat trei mari virtuți ale Sfintei Mavra. Sfânta era rugătoare isihastă neobosită (adică rostea întruna rugăciunea inimii – Doamne, Isuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătoasa). „Sfânta Cuvioasă Mavra de pe Ceahlău s-a învrednicit să vadă lumina necreată a slavei lui Hristos” „Pomenirea neîncetată a rugăciunii „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătoasa!” a transformat sărăcăcioasa ei chilie într-un colț de cer. Lucrarea rugăciunii isihaste este arătată și de biserica ridicată în Poiana maicilor care avea hramul Schimbării la Față a Domnului, sărbătoare luminată de practica rugăciunii isihaste. Precum pe Tabor, Domnul Iisus Hristos S-a arătat ucenicilor Săi, Petru, Iacov și Ioan, învrednicindu-i să vadă slava Lui dumnezeiască; tot astfel, în aspră nevoință, rostind neîncetat rugăciunea inimii, Sfânta Cuvioasă Mavra de pe Ceahlău s-a învrednicit să vadă lumina necreată a slavei lui Hristos, potrivit făgăduinței: „fericiți cei curați cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu” (Matei 5, 8). Astfel, însuși locul ales pentru bisericuța din Poiana Maicilor, cu vedere spre vârful Panaghiei, și hramul ales, Schimbarea la Față, sunt mărturii tainice ale lucrării lăuntrice săvârșite de Sfânta Cuvioasă Mavra pe Muntele Ceahlău”, trnasmite PF Părinte Daniel în cuvântul său, în care nu uită să amintească și de nevoințele sfintei – dormea puțin, mânca doar seara pâine uscată și ce fructe sălbatice mai găsea prin pădure, și-a construit singură bordeiul în care a pustnicit. Smerita cugetare și smerita viețuire O altă trăsătură pe care o evocă PF Sa este smerita cugetare și viețuire a sfintei. „Lucrarea rugăciunii neîncetate a rodit în Sfânta Mavra, la vremea cuvenită, prin lumina harului Duhului Sfânt care se vădea în harismele duhovnicești ale acestei cuvioase: darul înainte-vederii, al vindecărilor și al povățuirii. Aceste harisme, dăruite de Dumnezeu pentru adânca ei smerenie, au fost primite de ea cu sfială, fiind mereu atentă la viața sa duhovnicească. Asemenea unui ostaș care păzește o cetate să nu fie cucerită de dușmani, cuvioasa păzea cetatea sufletului ei cu rugăciunea neîncetată și cu smerita cugetare, ca să nu fie cucerită de vrăjmași, biruind toate ispitele diavolilor. Smerenia, pe care părinții pustiei o numeau „mama tuturor virtuților”, ajută ca harismele duhovnicești să fie primite cu multă grijă, ca lucrarea duhovnicească să nu se transforme, prin trufie, proprie omului căzut, în cădere din har a rugătorului”, transmite Patriarhul Daniel. Povățuitoare a cuvioaselor isihaste „Al treilea aspect foarte important al vieții Sfintei Cuvioase Mavra este lucrarea povățuirii și a discernământului duhovnicesc. Roadele rugăciunii curate și ale smereniei sale adânci nu au putut rămâne ascunse, întrucât Domnul Hristos, Cel ce a zis că „nu poate o cetate aflată pe vârf de munte să se ascundă” (Matei 5, 14), a binevoit ca harismele ei să se reverse, ca dintr-o fântână binecuvântată, peste o mulțime de suflete însetate de Dumnezeu. Așa s-a ridicat Sfânta Cuvioasă Mavra, fără voia ei, la măsura unei mari povățuitoare pentru maicile și surorile sihastre de pe Muntele Ceahlău care viețuiau sub îndrumarea ei și pentru toți cei ce căutau sfat de suflet ziditor”, a mai transmis Patriarhul Daniel. Textul integral al mesajul Preafericitul Părinte Patriarh Daniel „Cu multă bucurie și evlavie cinstim astăzi după vrednicie chipul luminos al Sfintei Cuvioase Mavra de pe Muntele Ceahlău, marea nevoitoare isihastă care a luminat pământul Moldovei la sfârșitul veacului al XVII-lea și începutul veacului al XVIII-lea. Prin această sfântă mult nevoitoare, lucrarea rugăciunii neîncetate a prins rădăcini adânci în desișurile codrilor și pe povârnișurile abrupte ale munților. Mărturia ei tăcută, dar cunoscută prin însăși viața ei și prin urmele duhovnicești lăsate, ne îndeamnă să privim cu evlavie la această cuvioasa purtătoare de Dumnezeu, care, strălucind în virtute, s-a făcut prin faptele sale povățuitoare a sihastrelor și a oamenilor căutători de Dumnezeu. Rugătoare isihastă Cea mai înaltă și mai tăinuită lucrare a Sfintei Cuvioase Mavra a fost rugăciunea inimii sau rugăciunea isihastă. Această rugăciune, care are darul de a aduna toate puterile sufletului într-o singură mișcare lăuntrică, prin pomenirea neîncetată a numelui Domnului Iisus Hristos, a aprins în inima cuvioasei lumina cea curățitoare a iubirii dumnezeiești. Sfânta Cuvioasă Mavra, trăind înainte ca isihasmul moldav să cunoască acea înflorire deplină din veacul al XVIII-lea, din timpul marelui dascăl al rugăciunii, Sfântul Cuvios Paisie de la Neamț, mărturisește, prin însăși viețuirea sa, că lucrarea aceasta era prezentă deja în munții și sihăstriile Moldovei, fiind moștenirea vie a unei tradiții ce se transmitea, din duhovnic în ucenic, prin viu grai și prin viața duhovnicească a rugătorului. Acest fapt este subliniat și în lucrarea domnitorului Dimitrie Cantemir, „Descriptio Moldaviae” (Descrierea Moldovei), care spunea că în zona Muntelui Ceahlău „foșneau pădurile de mulțimea sihaștrilor”. Tradiția ne spune că Sfânta Cuvioasă Mavra dormea numai câteva ore pe noapte așezată pe un scăunel, făcea sute de metanii, mânca o singură dată în zi, către seară, mulțumindu-se cu câțiva pesmeți muiați în apă și cu câteva fructe sălbatice adunate din pădure. În bordeiul ei pustnicesc, ridicat cu propriile mâini din pământ și lemn, mintea Sfintei Cuvioase Mavra se cobora necontenit în adâncul inimii, repetând cu fiecare suflare numele sfânt și mântuitor al Domnului Iisus Hristos. Pomenirea neîncetată a rugăciunii „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătoasa!” a transformat sărăcăcioasa ei chilie într-un colț de cer. Lucrarea rugăciunii isihaste este arătată și de biserica ridicată în Poiana maicilor care avea hramul Schimbării la Față a Domnului, sărbătoare luminată de practica rugăciunii isihaste. Precum pe Tabor, Domnul Iisus Hristos S-a arătat ucenicilor Săi, Petru, Iacov și Ioan, învrednicindu-i

Diavolul se îmbracă de la Prada 2 debutează pe primul loc în box office, cu 77 de milioane de dolari în primul weekend

diavolul-se-imbraca-de-la-prada-2-debuteaza-pe-primul-loc-in-box-office,-cu-77-de-milioane-de-dolari-in-primul-weekend

Filmul a generat încasări de aproximativ 77 de milioane de dolari în SUA și Canada în primul weekend, la care se adaugă alte 156,6 milioane de dolari la nivel internațional, potrivit estimărilor studiourilor. Lansarea a avut loc în peste 4.100 de cinematografe din America de Nord, mai scrie NBC News. Public dominat de femei și reacții mixte din partea criticilor Succesul producției a fost susținut în principal de publicul feminin, care a reprezentat circa 76% dintre spectatori, conform datelor PostTrak. Aproximativ 74% dintre cei care au văzut filmul au declarat că l-ar recomanda mai departe. Criticii au avut însă reacții împărțite față de sequel, care urmărește revenirea personajului Andy Sachs, interpretat de Anne Hathaway, în universul revistei fictive „Runway”, sub conducerea redutabilei Miranda Priestly, jucată de Meryl Streep. Bugetul producției a fost estimat la aproximativ 100 de milioane de dolari, semnificativ peste cel al primului film, realizat cu 35 de milioane de dolari. Distribuția principală, din care mai fac parte Emily Blunt și Stanley Tucci, a susținut filmul printr-o amplă campanie de promovare internațională, cu apariții în orașe precum Tokyo, Londra și New York. Interesul pentru franciză a crescut semnificativ înainte de lansare: vizionările online ale primului film au crescut cu peste 400% între martie și aprilie 2026, potrivit datelor Nielsen. „Michael” rămâne puternic pe locul doi Pe poziția secundă în box office s-a clasat biopicul „Michael„, dedicat lui Michael Jackson, care a încasat 54 de milioane de dolari în al doilea weekend de rulare în America de Nord. La nivel global, filmul a depășit deja 423 de milioane de dolari. Weekendul marchează începutul sezonului estival în cinematografie, o perioadă esențială care generează, de regulă, aproximativ 40% din încasările anuale. În lipsa unui blockbuster Marvel la startul sezonului, performanța combinată a filmelor „Diavolul se îmbracă de la Prada 2” și „Michael” a oferit un debut solid pentru industrie. Alte producții lansate în același weekend, precum „Hokum”, „Animal Farm” sau „Deep Water”, au avut încasări mai modeste, clasându-se în urma liderilor box office-ului. În ansamblu, piața cinematografică din SUA este în creștere, cu încasări totale de aproximativ 2,8 miliarde de dolari în 2026, cu circa 14% peste nivelul din anul precedent.

Shakira scrie istorie la Rio: concert gratuit cu două milioane de oameni pe plaja Copacabana

shakira-scrie-istorie-la-rio:-concert-gratuit-cu-doua-milioane-de-oameni-pe-plaja-copacabana

Evenimentul, organizat sâmbătă seara, face parte din turneul „Las Mujeres Ya No Lloran” și a transformat din nou Copacabana într-o scenă globală pentru spectacole de amploare, mai scrie Euronews. Primarul orașului, Eduardo Cavaliere, a descris concertul drept un moment istoric. El a estimat că show-ul va genera aproximativ 155 de milioane de dolari pentru economia locală. Datele oficiale arată că astfel de concerte gratuite au devenit o strategie a orașului pentru a stimula turismul în perioada dintre carnaval și sezonul estival. În ultimii ani, evenimente similare au dus la creșteri semnificative ale rezervărilor și consumului în hoteluri, restaurante și magazine. Spectacol grandios pe una dintre cele mai faimoase plaje din lume Artista a urcat pe scenă cu peste o oră întârziere, în jurul orei 23:00, în fața hotelului Copacabana Palace. În aer, dronele au format mesajul „I love you, Brazil”, în timp ce mulțimea aștepta pe plajă. Concertul a inclus hituri precum „Hips Don’t Lie”, „La Tortura” și „La Bicicleta”, iar finalul a fost marcat de celebra colaborare cu Bizarrap. Pe scenă au urcat și artiști brazilieni precum Anitta, dar și veterani ai muzicii locale. Evenimentul a egalat recordurile recente stabilite de concertele susținute de Madonna în 2024 și Lady Gaga în 2025, confirmând statutul Copacabanei ca epicentru al spectacolelor de masă în aer liber. Mais uma vez, a história foi feita nas areias de Copacabana. @shakira gigante, encantou o Rio, o Brasil, o mundo e se consagrou a rainha da América Latina no maior palco da terra. Muito obrigado. Que venha, 2027! pic.twitter.com/6YDmcL2bwP — Eduardo Cavaliere (@CavaliereRio) May 3, 2026 Legătura de lungă durată cu Brazilia Shakira a subliniat relația sa cu publicul brazilian, care datează din anii ’90. Artista a declarat în fața mulțimii că a venit prima dată în Brazilia la 18 ani, visând să cânte pe o scenă de asemenea amploare. Criticii de muzică consideră că acest concert reprezintă punctul culminant al unei relații culturale construite în timp între artistă și publicul din regiune. Pentru gestionarea evenimentului, autoritățile au mobilizat aproape 8.000 de agenți de securitate. Au fost instalate numeroase puncte de control și s-au folosit tehnologii precum drone și camere cu recunoaștere facială. Concertul nu a fost doar un spectacol muzical, ci și un eveniment cu impact social și simbolic, care a reunit oameni din toată Brazilia și din alte țări.

Ministerul Culturii, cu prilejul Zilei Internaționale a Libertății Presei: O condiție pentru orice societate care funcționează democratic

ministerul-culturii,-cu-prilejul-zilei-internationale-a-libertatii-presei:-o-conditie-pentru-orice-societate-care-functioneaza-democratic

„Libertatea presei este o condiție pentru orice societate care funcționează democratic: pune întrebări, cere răspunsuri și menține dialogul public deschis”, se arată în mesajul publicat pe Facebook de Ministerul Culturii.  Declinul libertății presei Ministerul precizează că libertatea presei a înregistrat cel mai accentuat declin din acest deceniu, iar noile tehnologii  contribuie la răspândirea rapidă a informațiilor neverificate.  „Conform UNESCO, libertatea presei a înregistrat cel mai accentuat declin din acest deceniu, iar autocenzura a crescut cu peste 60%. Presiunea economică, hărțuirea online și intimidarea juridică afectează direct modul în care se produce și circulă informația. Tehnologia schimbă și ea regulile: informația ajunge rapid la cititori sau urmăritori, pe orice platforme, dar nu întotdeauna verificată; iar inteligența artificială amplificǎ dezinformarea și erodeazǎ încrederea”, transmite ministerul.  Reforme în domeniul culturii și presei Ministrul Demeter Andras a discutat cu Noel Curran, directorul general al Uniunii Europene de Radio și Televiziune și a făcut apel la modificări legislative în domeniul culturii și mass-media.  „La nivel european, European Media Freedom Act (EMFA) stabilește reguli clare pentru protejarea independenței editoriale și a surselor jurnalistice, traseazǎ linii obligatorii pentru acționariatul media dar şi pentru factorul politic. Ministrul Culturii, Demeter András István, a discutat recent cu Noel Curran, directorul general al Uniunii Europene de de Radio și Televiziune, despre necesitatea unor schimbări legislative pentru cultură și mass-media, în acord cu obligațiile asumate prin EMFA. EBU și-a exprimat deschiderea de a sprijini aceste demersuri, în special în zona serviciilor publice de media, oferindu-și expertiza alǎturi de reprezentanții organismelor naționale implicate şi consultate de minister”, spune ministerul.  În final, Ministerul Culturii a transmis și un mesaj de recunoștință față de jurnaliști. „3 mai este o zi de recunoaștere. Pentru cei care își fac meseria cu onestitate. Pentru cei care lucrează în condiții dificile. Pentru cei care au plătit cu viața pentru adevăr”, se arată în încheierea mesajului.  În ultimul raport publicat de Reporteri fără Frontiere România a înregistrat un progres în clasamentul global, urcând pe locul 49. În 2025 România s-a clasat pe poziția 55.   

Aida, tragedia iubirii imposibile, revine pe scena Operei Naționale București

aida,-tragedia-iubirii-imposibile,-revine-pe-scena-operei-nationale-bucuresti

Acțiunea se desfășoară în Egiptul antic, unde Regele trebuie să desemneze un nou general pentru a respinge armatele etiopienilor. Tânărul Radames visează la această onoare, însă destinul îi pregătește o încercare crudă: este îndrăgostit de Aida, prințesă etiopiană devenită sclavă la curtea din Memphis. Alegerea lui Radames ca general îl obligă să lupte chiar împotriva poporului Aidei și, implicit, împotriva tatălui ei, regele Amonasro. Victoria egiptenilor aduce glorie și gelozie. Amneris, fiica faraonului, îl iubește pe Radames și bănuiește sentimentele acestuia pentru Aida. Pentru a afla adevărul, o supune pe Aida unei crude probe emoționale, prefăcându-se că Radames a murit, iar adevărul iese la iveală și tensiunea se amplifică. Momentul triumfal al operei este marșul victoriei, când Radames defilează în fața faraonului și a marilor preoți, având printre prizonieri chiar pe Amonasro. Ca recompensă, faraonul îi oferă mâna fiicei sale, Amneris, decizie care declanșează tragedia finală. Pe malul Nilului, Amonasro o forțează pe Aida să smulgă planurile militare de la Radames. Orbit de iubire, acesta cedează, iar trădarea este descoperită. Aida și tatăl ei fug, Radames se predă și este condamnat la moarte. Nici implorările disperate ale lui Amneris nu-l pot salva. În scena finală, de o forță emoțională devastatoare, Radames este îngropat de viu, dar o regăsește acolo pe Aida. Cei doi cântă imnul iubirii lor dincolo de moarte, în timp ce Amneris plânge deasupra mormântului. Regia: Plamen Kartalov Scenografia: Viorica Petrovici Coregrafia: Francisc Valkay Maeștri de cor: Adrian Ionescu, Ethan Schmeisser Asistent de regie: Alexandru Nagy Maestru de repetiții balet: Tamara Grimmer Distribuția: Dirijor: Vlad Conta Distribuția: Aida: Paula Iancic; Radames: Teodor Ilincăi; Amneris: Sorana Negrea; Amonasro: Vasile Chisiu; Ramfis: Leonard Bernad; Regele: Filip Panait; Mesagerul: Ciprian Pahonea; Marea Preoteasă: Stanca Maria Manoleanu Solişti balet: Raluca Jercea; Diana Gal; Tiberiu Pepenică Cu participarea Orchestrei, Corului și a Baletului Operei Naționale București. Joi, 30 aprilie, de la ora 18:30, la Opera Națională București, „Aida” rămâne în suflet ca o rană frumoasă, o iubire care sfidează viața, puterea și moartea însăși. „Aida” se stinge în șoaptă, dar răsună pentru totdeauna, ca o promisiune că iubirea adevărată nu cunoaște limite, nici morminte. Când cortina cade, rămâne un adevăr dureros și sublim: unele iubiri nu sunt menite să fie salvate, ci să devină nemuritoare.

Nou proces împotriva lui Michael Jackson: patru frați susțin că au fost abuzați în copilărie

nou-proces-impotriva-lui-michael-jackson:-patru-frati-sustin-ca-au-fost-abuzati-in-copilarie

Cei patru reclamanți – Edward, Dominic, Marie-Nicole și Aldo Cascio – susțin că au fost abuzați de Jackson în perioada copilăriei. Procesul a fost depus în februarie la un tribunal federal din Los Angeles. Un al cincilea frate, Frank Cascio, afirmă și el că ar fi fost victimă, însă nu s-a alăturat acțiunii din motive legale. Acuzațiile au devenit publice recent, după ce cei implicați au oferit detalii într-un interviu pentru The New York Times. O relație de lungă durată cu starul pop Familia Cascio l-a cunoscut pe Michael Jackson în anii ’80, când tatăl copiilor administra un hotel din Manhattan unde artistul era cazat frecvent. Relația s-a apropiat în timp, iar copiii au petrecut ani la rând în preajma cântărețului, inclusiv la reședința sa celebră, Neverland Ranch. Aceștia l-au însoțit în turnee și au participat la concerte, fiind considerați parte din cercul apropiat al artistului. Până recent, frații Cascio au susținut constant că Michael Jackson este nevinovat. În 2010, unii dintre ei au apărut în emisiunea The Oprah Winfrey Show, unde au respins orice comportament nepotrivit din partea artistului. Frank Cascio a publicat chiar și o carte în 2011 în care descria relația cu Jackson și respingea acuzațiile existente la acea vreme. În prezent, reclamanții spun că acele declarații au fost „minciuni” și susțin că ar fi fost manipulați psihologic în copilărie. Detalii din mărturii și contextul procesului Trei dintre frați au oferit descrieri detaliate ale presupuselor abuzuri, care ar fi avut loc atât în locuința familiei, cât și în timpul călătoriilor cu artistul. Potrivit acestora, nu au vorbit despre experiențele lor până în 2020, după vizionarea documentarului Leaving Neverland, care a readus în atenția publicului acuzații similare formulate de alte persoane. Mama lor a confirmat ulterior că nu știa despre aceste situații în perioada respectivă. Avocații Michael Jackson Estate au respins acuzațiile, calificând procesul drept „o tentativă disperată de a obține bani” și susținând că reclamanții și-au schimbat versiunea de mai multe ori de-a lungul timpului. Anterior, familia Cascio ajunsese la un acord extrajudiciar cu reprezentanții averii lui Jackson, estimat la aproximativ 17 milioane de dolari. La finalul anului 2024, aceștia au solicitat despăgubiri suplimentare de peste 200 de milioane de dolari, cerere respinsă, ceea ce a dus la noul proces. Un caz care reaprinde controverse vechi Michael Jackson a fost acuzat pentru prima dată de abuzuri în 1993, iar de-a lungul anilor au existat mai multe investigații și procese. În 2005, artistul a fost achitat într-un proces penal major. Noul caz reaprinde controversele legate de moștenirea artistică și imaginea publică a cântărețului, într-un moment în care industria încearcă din nou să-i reabiliteze reputația, inclusiv prin lansarea recentă a unui film biografic dedicat vieții sale. Procesul este în fază incipientă, iar instanța urmează să stabilească dacă acuzațiile pot fi susținute în fața legii.

Romeo și Julieta – un singur suflet, dragoste tragică, destin și timp, pe scena Operei Naționale București

romeo-si-julieta-–-un-singur-suflet,-dragoste-tragica,-destin-si-timp,-pe-scena-operei-nationale-bucuresti

În 1934, prestigiosul Teatru Kirov din Leningrad l-a însărcinat pe Serghei Prokofiev să creeze un balet bazat pe o lucrare a lui William Shakespeare. Fascinat de multă vreme de povestea lui Romeo și a Julietei, Prokofiev a propus teatrului acest subiect, însă a fost refuzat, viziunea sa concretizându-se mai târziu, prin colaborarea cu Teatrul Bolșoi din Moscova. De-a lungul baletului, ne este spusă o emoționantă poveste în muzică. Introducerea în actul al treilea, preludiu pentru deznodământul dramei, este un exemplu grăitor în acest sens: ca într-o uvertură de operă, compozitorul ne face să înțelegem, grație unui acord de deschidere puternic și disonant, că povestea celor doi tineri, Romeo și Julieta, se va termina prost. Romeo și Julieta spune povestea a doi tineri din Verona, Romeo și Julieta, care se întâlnesc întâmplător și se îndrăgostesc nebunește. Cu toate acestea, familia Julietei are deja o căsătorie aranjată pentru ea. În ciuda opoziției celor două familii, tinerii nu se pot abține să nu se iubească, dar este un sentiment care, deși reciproc, este sortit eșecului. Chiar și așa, cei doi tineri urmează calea inimii lor, căsătorindu-se în secret în cadrul unei ceremonii. Dar soarta așteaptă o altă „mișcare”, moartea unuia dintre cei mai buni prieteni ai lui Romeo, cauzată de verișorul Julietei, este răzbunată de Romeo, care îl ucide. În fața acestei situații în care trebuie să se despartă, Romeo fiind nevoit să părăsească Verona, Julieta cere ajutorul părintelui Lorenzo. Astfel, elaborează planul de a lua un elixir pentru a face să pară că a decedat, trimițându-i lui Romeo planul pentru a putea fi împreună, dar mesajul ajunge prea târziu la destinație. Romeo ajunge la cripta în care fusese depusă de familie, crezând că este moartă, și îndurerat, se otrăvește. Julieta se trezește și deznădăjduită, soarbe și ea din sticla cu otravă, pășind împreună pe drumul dragostei eterne. În această producție excepțională de balet, Renato Zanella alege o dramaturgie puternică. Luxul și violența, pământenismul și frumusețea se amestecă, restabilind pasiunea dramei lui Shakespeare. Urmărind cu scrupulozitate partitura lui Serghei Prokofiev, ea însăși cât mai aproape de piesă, coregraful oferă o versiune a lui „Romeo și Julieta” în care „băiețelul devine bărbat” în fața unei Juliete pasionate care, abia ieșită din copilărie, intră și ea tragic în maturitate. Această iubire nu poate fi exprimată în plină zi, deoarece familiile lor, Montaigue și Capulet, perpetuează o ură ancestrală una față de cealaltă. Inspirate de Renașterea italiană, decorurile și costumele somptuoase ne transportă într-o Verona atent reconstruită. „Romeo și Julieta” poate fi considerat manifestul unui excepțional proiect de balet, oferind un dialog foarte personal între tradiție și inovație muzicală și, mai ales, muzica în slujba dramei lui Shakespeare. Regie și coregrafie: Renato Zanella Decor: Alessandro Camera Costume: Carla Ricotti Lumini: Vinicio Cheli Asistent de coregrafie: Adina Tudor Dirijor: Tiberiu Soare Distribuția: Julieta: Rin Okuno – debut, Romeo: Robert Enache, Mercutio: Răzvan Cacoveanu, Tybalt: Bogdan Cănilă, Paris: Egoitz Segura, Rozalinda: Ada Gonzalez, Benvolio: Stefano Nappo, Lady Capulet: Katrin Kennedy, Capulet: Gigel Ungureanu, Lady Montague: Eliza Maxim, Montague: Sergiu Dan, Duetul de la miezul nopţii: Ana Toderică, Jorge Barani, Prietenele lui Mercutio: Diana Gal, Gabriela Durleci, Maria Gogonea, Părintele Lorenzo: Virgil Ciocoiu, Doica Julietei: Lăcrămioara Proca, Isabel: Raluca Ciocoiu, DJ: Riku Kawanishi – debut Maeştri de repetiţie: Adina Tudor, Bianca Fota, Virgil Ciocoiu, Alexandra Gavrilescu, Tamara Grimmer, Raluca Ciocoiu Cu participarea Orchestrei și a Ansamblului de Balet al Operei Naționale București Miercuri, 29 aprilie, de la ora 18:30 descoperiți emoția cu baletul „Romeo și Julieta”, o poveste despre iubire eternă, dincolo de moarte, pe scena Operei Naționale București.

Hărți vechi ale României și Transilvaniei, cu Alba-Iulia în prim-plan, într-o bibliotecă din Franța

harti-vechi-ale-romaniei-si-transilvaniei,-cu-alba-iulia-in-prim-plan,-intr-o-biblioteca-din-franta

Victor Negrescu împărtășește descoperirea istorică din biblioteca Adunării Naționale a Republicii Franceze pe pagina sa de Facebook. El a regăsit „o parte din istoria noastră: hărți vechi ale României și Transilvaniei, cu Alba Iulia în prim-plan, și o scrisoare semnată de Tache Ionescu. Un memento clar că destinul României a fost puternic legat de Franța și de Europa indiferent de perioadă sau conjuctură politică”. „Pentru mine a fost și un moment cu relevanță personală. Am studiat și activat politic în Franța, iar revenirea la Paris, ca parte a delegației compuse din reprezentanți din partea mai multor grupuri politice, conduse de președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, căruia îi mulțumesc pentru invitație, are o semnificație aparte. Discuțiile cu președinta Adunării Naționale, doamna Yaël Braun-Pivet și colegii parlamentari, au fost despre o Românie ferm ancorată în proiectul pro-european, care construiește parteneriate solide cu toate statele membre și cu Franța în mod special”, spune Negrescu. Potrivit europarlamentarului, s-a pus accent pe intensificarea cooperării economice, pe colaborarea privind Mercosur și bugetul european dar și pe consolidarea dimensiunii de apărare. Prezența militară franceză în România demonstrează, de altfel, angajamentul său în regiune și subliniază importanța coordonării pe dosare importante de interes pentru ambele părți, mai spune Negrescu.

Cea mai mare frescă medievală din Transilvania și tezaur de 3.500 de ani, în satul cu șase biserici

cea-mai-mare-fresca-medievala-din-transilvania-si-tezaur-de-3.500-de-ani,-in-satul-cu-sase-biserici

Satul Șmig numără mai puțin de 800 de suflete, însă oferă nenumărate motive de uimire celor care ajung să-i cunoască trecutul. Parte din comuna Alma, satul numără șase biserici, are cea mai mare pictură murală din Evul Mediu din Transilvania, iar în secolul al XIX-lea, aici a fost descoperit mai mult de o jumătate de kilogram de aur, sub forma unui tezaur vechi de peste 3.500 de ani, povestește, pe pagina de Facebook, președintele Consiliului Județean Sibiul, Daniela Cîmpean. „Războiul” dintre războaie Bătrânii satului mai vorbesc încă despre incidentul petrecut între cele două războaie mondiale, când o delegație a sașilor brașoveni a fost alungată cu o ploaie de pietre și bucăți de lemn, în contextul în care sătenii au preluat terenurile lui Papp Kálmán, un moșier armean falimentar. Astăzi, Șmigul adăpostește credincioși ai cinci confesiuni: romano-catolici, greco-catolici, evanghelici, reformați și ortodocși, cei din urmă deținând două biserici. Satul cu un sas și jumătate de care s-a îndrăgostit un neamț „În tot satul mai există un sas și jumătate”, spune, zâmbind, Alexander Kloos, cu referire la o săsoaică și un sas pe jumătate maghiar, singurii reprezentanți ai etniei care a clădit, la mijlocul secolului al XIV-lea, biserica în care se află una dintre cele mai mari fresce medievale din Transilvania. Alexander este cetățean german și un personaj cunoscut în zona Târnavelor, după ce s-a implicat în proiecte de conservare și restaurare a bisericilor fortificate săsești. Și el aparține acestei etnii, de trecutul căreia s-a îndrăgostit la vârsta de 30 de ani. Este născut în București, din tată sas sibian și mamă basarabeancă. „Aveam trei ani când părinții mei au decis să emigrăm în Germania. Era vremea când statul german plătea pentru fiecare sas între 2.000 și 5.000 de mărci. Nu știu exact cât am valorat noi pentru comuniști”, povestește bărbatul. În România, Alexander a revenit ca adult: „Am ajuns la biserica fortificată din Hosman și pur și simplu am simțit că aparțin acestor locuri. Am făcut o pasiune pentru istoria sașilor și cred că am vizitat peste 200 de biserici fortificate din Transilvania, majoritatea în județele Sibiu, Brașov, Mureș și Bistrița-Năsăud”. Alexander își dedică tot timpul liber salvării bisericii din Șmig Graphic designer de meserie, Alexander își dedică tot timpul liber salvării bisericii din Șmig. „Fiecare concediu de odihnă mi-l petrec în România și, de multe ori, îmi mai iau câte o lună de concediu fără plată pentru a putea fi aici, unde este mare nevoie de sprijin pentru restaurarea frescei”, spune Alexander. Mica biserică din satul de pe Valea Târnavelor a devenit un mare atelier de restaurare după ce Fundația Biserici Fortificate i-a reabilitat acoperișul. Din 2020, aici vin zeci de studenți din diferite țări europene pentru a se pregăti în meseria de restaurator, proiect datorat asociațiilor Kulturerbe Kirchenburgen și ARCUS din Târgu Mureș, Universităților de Artă din București și Cluj-Napoca, Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, precum și parteneriatelor cu Universitatea de Arte Frumoase din Budapesta și Federația Restauratorilor din Germania. Intitulat „The Conservation Summer School”, acest program urmează să fie acreditat către Erasmus drept „Școală Europeană de Vară”. „În premieră, în acest an vom avea trei școli de vară destinate studenților care se pregătesc în conservarea suprafețelor arhitecturale. Ei provin din România, Ungaria, Germania, Franța, Olanda, Austria și Italia, toți fiind conștienți de șansa unică pe care o întâlnesc aici, în Șmig, unde pot învăța practic despre restaurare și conservare pe o frescă din Evul Mediu. În Europa nu mai există prea des astfel de ocazii, majoritatea lucrărilor de acest tip fiind deja restaurate”, arată Alexander. Ce reprezintă fresca Liniștea domină Șmigul, puținii săteni ieșiți pe stradă fiind pensionari sau femei cu copii mici. Adulții sunt în câmp sau la serviciu, în Mediașul aflat la 16 kilometri distanță. În mica biserică ajung turiștii care au aflat de fresca unică în această zonă a țării. „Are cam 260 de metri pătrați și reprezintă Legenda Sfântului Ladislau, Rugăciunea Sfintei Ecaterina sau Crucea Vie, teme importante specifice catolicismului medieval. O frescă atât de mare într-o biserică de sat este greu de întâlnit chiar și în Europa”, spune Alexander, cetățean german îndrăgostit de istoria sașilor transilvăneni. De pe pereții înalți, sfinții privesc spre cei care trec de ușa grea, cu inserții metalice, a bisericii. S-au înfățișat din nou oamenilor abia în urmă cu câțiva ani. „Știm că trecerea de la cultul catolic la cel evanghelic a însemnat și acoperirea picturilor de pe pereții bisericii. Din fericire, acestea nu au fost distruse, ci doar acoperite cu var sau tencuială subțire, iar misiunea noastră este să îndepărtăm straturile depuse și să readucem la lumină întreaga lucrare realizată în urmă cu mai bine de cinci secole”. Despre fresca din Șmig am vorbit și cu Lorand Kiss, unul dintre cei mai apreciați specialiști restauratori de picturi medievale din România. „Este o frescă despre a cărei existență nu știa nimeni în urmă cu 20 de ani. A fost realizată, probabil, de același pictor care a lucrat și la biserica din Mălâncrav”. Legat de culori, acesta ne dezvăluie câteva secrete din Evul Mediu: „Pentru galben se utiliza inclusiv gălbenușul de ou, iar pentru suportul culorilor se apela la cazeina din lapte. Desigur, nu lipsea cărbunele pentru negru sau oxidul de cupru pentru verde”. Vara, biserica prinde viață datorită zecilor de tineri studenți veniți în Șmig pentru a-i scoate pe sfinți la lumină. Lucrează precum medicii, mulți folosind bisturie pentru îndepărtarea pojghiței de tencuială și „injecții” pentru diferitele soluții care ajung în stratul suport al picturii. O muncă titanică, asumată de o mână de oameni cu suflet mare. Toți contribuie la readucerea la viață a unui crâmpei din trecutul comunității săsești, care continuă să-și lase amprenta asupra județului Sibiu.