UNITER critică proiectul pilot al Ministerului Culturii privind normarea timpului de muncă în teatre: Resimțim șocați un parfum de nostalgie a anilor 80
UNITER susține că măsurile propuse de Ministerul Culturii ar conduce la birocratizare și ar afecta specificul muncii artistice. „Considerăm că proiectul nu este altceva decât un proces de birocratizare, destabilizare și devalorizare a rolului artei și artiștilor în societate, o formă de anulare a vitalității creației artistice. Problema Ministerului Culturii este aceea că vrea să măsoare nemăsurabilul: starea de grație, căutarea, cercetarea, îndoiala, emoția – stări care, alături de altele, toate la un loc sau separat, însoțesc și fundamentează actul creației și al interpretării artistice”, au transmis semnatarii scrisorii. În scrisoare, Senatul UNITER afirmă că măsurile vin într-un „context teatral vulnerabilizat de bugete substanțial reduse, de interimate prelungite și de instabilitate crescută” și că organizarea unitară și evidențierea timpului de lucru ar contribui la „decredibilizarea instituțiilor de spectacole” și la o înțelegere „lacunară a muncii artistice”. UNITER susține că demersul „dezbină intenționat” și reprezintă „un atac împotriva unor valori și principii inalienabile”. „Calitatea muncii artistice nu poate să depindă de o cuantificare pe modelul eficienței imediate tocmai pentru că are specificități și particularități neîncadrabile în paradigma de normare obișnuită”, au subliniat semnatarii. „Demersul este unul profund imoral” UNITER critică și cifrele folosite în proiect, arătând că acestea nu ar reflecta specificul muncii din teatru. „Cele 1800 de ore, dintre care 900 de repetiții, sunt cifre care demonstrează o necunoaștere specifică a muncii artistice, o muncă în care orele propriu-zise de lucru sunt, de cele mai multe ori, greu de calculat în cifre precis stabilite. Demersul este și unul profund imoral, cunoscută fiind reducerea substanțială a fondurilor în ultimii ani. A reglementa în aceste condiții o pondere minimă de activități de un anumit fel, în instituții adesea lipsite de mijloace suficiente pentru a realiza spectacole, reprezintă un act de cinism. Dincolo de asta, rolul administrației culturale ar trebui să fie acela de a asigura condițiile-cadru pentru dezvoltarea culturii din România și nicidecum de a interveni în micro-managementul instituțiilor culturale, prin impunerea de formulare-tip și programări săptămânale”, au precizat semnatarii scrisorii. „Ne mai aducem aminte câte ore am rezistat închiși în case în timpul pandemiei alături de artiști și artiste care atunci ne-au salvat sufletul? A contabilizat cineva rolul social major pe care arta l-a avut și în acele momente de cumpănă? Resimțim șocați un parfum de nostalgie a anilor ’80, când politruci care nu aveau habar de fundamentele muncii artistice încercau să o reglementeze aberant. Ba chiar mai mult, am îndrăzni să reamintim: nici măcar în perioada comunistă reglementările nu erau atât de rigide birocratic. Nu există, de fapt, niciun precedent în cultura noastră instituțională pentru reglementarea fixă a orelor de muncă pontate pe zile pentru artiști”, au transmis semnatarii. UNITER cere lege a teatrelor UNITER susține că dezbaterea privind normarea timpului de muncă ar trebui mutată către o decizie mai amplă despre felul în care este reglementat teatrul în România și cere elaborarea unei legi a teatrelor, în acord cu sistemul actual și cu valorile europene. De asemenea, UNITER solicită o administrație care să recunoască faptul că arta nu poate fi redusă la tabele și unități orare. „Cerem urgent o administrație care să aibă încredere în artiști și în instituțiile culturale, care să respecte autonomia decizională a celor care conduc instituțiile de cultură și care să înțeleagă că actul artistic se întemeiază pe libertate, responsabilitate și vocație, nu pe suspiciune, control și constrângere administrativă. În lipsa acestei înțelegeri, orice reglementare riscă să devină nu un instrument de bună guvernare, ci un factor de descurajare, uniformizare și, în cele din urmă, de degradare a vieții culturale, a educației și a societății”, au mai spus semnatarii.
Schiță a lui Michelangelo, vândută la licitație pentru un preț-record de 27 de milioane de dolari
Un desen necunoscut anterior de Michelangelo a fost vândut la Christie’s pentru 27,2 milioane de dolari, stabilind un nou record de licitație pentru artist, anunță reăprezentanții Casei. Potrivit Christie’s, proprietarul desenului a trimis o imagine a acestuia prin intermediul unui portal online pentru o evaluare preliminară. Un specialist de la casa de licitații a identificat lucrarea ca fiind un studiu al piciorului drept al Sibilei Libiene, una dintre figurile – cheie de pe tavanul Capelei Sixtine din Vatican. Dintre cele aproximativ 600 de coli ale lui Michelangelo care au supraviețuit până astăzi – doar o fracțiune din miile de desene pe care trebuie să le fi produs – acesta este unul dintre cele doar aproximativ 50 de studii referitoare la Capela Sixtină. Era singura schiță neînregistrată Desenul este realizat cu cretă roșie și datează din 1511–1512, când Michelangelo lucra la a doua parte a picturii de pe tavan. „În cei peste 23 de ani de când lucrez în domeniu, am avut privilegiul să văd multe momente minunate reprezentând picturile maeștrilor vechi, dar astăzi le-am depășit pe toate”, a declarat Andrew Fletcher, directorul global al departamentului de picturi „Maeștri Vechi” de la Christie’s, care a plasat oferta câștigătoare în numele clientului său. „Aceasta a fost o piesă excepțională, cu o poveste minunată. Am avut mai mulți ofertanți în sală, la telefon și online, deoarece aceasta era probabil singura șansă pe care un colecționar ar fi putut-o avea de a achiziționa un studiu pentru, probabil, cea mai mare operă de artă realizată vreodată. Sunt foarte mândru de echipa mea pentru că a recunoscut această lucrare pentru ceea ce este și pentru că a adus-o în acest punct”, a spus Giada Damen, specialistă în Departamentul de Desene Vechi ale Casei Christie, care a identificat puternicul studiu în cretă roșie drept un desen original de Michelangelo, realizat în pregătirea piciorului drept al figurii monumentale a Sibilei Libiene, aflată la capătul estic al plafonului Basiliei Sixtine. Vânzări de 6 miliarde de dolari în 2025 Desenul a fost estimat la o valoare de 1,5-2 milioane de dolari înainte de licitație, dar interesul colecționarilor a fost semnificativ mai mare. Lotul a făcut parte din licitația Christie’s de desene ale unor maeștri vechi și pictură britanică, care a inclus și lucrări de Rembrandt, Titian și William Blake. Casa de Licitații Cristie’s a avut vânzări de 6,2 miliarde de dolari în 2025, în creștere cu 6% față de anul precedent. Vânzările la licitații au totalizat 4,7 miliarde de dolari (în creștere cu 8%), vânzările private reprezentând alte 1,5 miliarde de dolari.
Geografia singurătății: Cel mai neprietenos loc de pe pământ și motivul pentru care oamenii bogați sunt mai fericiți
Cactușii prickly pear marginesc câmpurile roșu-brun. În câteva sunt culturi, dar în multe cactusul este singurul indiciu de verdeață. Copii mici, care ar trebui să fie la școală, pășunează vite zebu pe drumuri prăfuite. Femei vând pungi cu cărbune în fața colibelor fragile de lemn de lângă drumul principal. Este sfârșitul sezonului secetos în sudul Madagascarului; localnicii tânjesc după ploaie. Au puțini bani și adesea le este foame. Sunt, de asemenea, singuri, relatează The Economist. Mulți oameni cred că singurătatea este o problemă a lumii dezvoltate: societățile bogate devin atomizate pe măsură ce oamenii urmăresc averea, nu conexiunile sociale. Dar sondajele sugerează că acest lucru este greșit. Societățile occidentale, individualiste, unde mai mulți oameni trăiesc singuri și religia are un rol marginal, tind să fie mai puțin singure. Oamenii din țările sărace au mult mai multe șanse să se simtă singuri. Iar cea mai singură regiune, surprinzător, este Africa, patria conceptului sociabil ubuntu, care înseamnă „oamenii sunt oameni prin alți oameni”. În 2024, peste un sfert dintre africanii chestionați au declarat că s-au simțit singuri în ziua precedentă. Pentru cei care apreciază definițiile, singurătatea este discrepanța dureroasă dintre așteptările legate de conexiuni sociale și realitate. Relațiile satisfăcătoare includ, în general, mai multe ingrediente, spune Samia Akhter-Khan de la Brandenburg Medical School. Acestea includ proximitate, sprijin, intimitate, distracție, respect și un sentiment de a contribui sau de a fi nevoie de tine. Singurătatea este periculoasă. Cercetătorii au asociat-o cu atacuri de cord și accidente vasculare cerebrale. Un studiu din 2010 estima că izolarea socială scurtează viața la fel de mult ca fumatul a 15 țigări pe zi. Meta-analize mai recente, care au examinat date de la milioane de oameni, arată că singurătatea crește riscul de deces cu aproximativ 14%. Persoanele singure au adesea obiceiuri nesănătoase, dar efectul persistă chiar și după controlarea acestora. Procentele celor care s-au simțit singuri ieri (2025 sau ultimele date disponibile): Finlanda: 10% SUA: 14% India: 26% Madagascar: 48% Să fii singur nu doar că este este neplăcut. Crește riscul de anxietate și depresie și creează un cerc vicios. „Ai singurătate care cauzează tulburări mentale și tulburări mentale care agravează sau cauzează izolare”, spune Palmira Fortunato dos Santos, psiholog clinician la Ministerul Sănătății din Mozambic. Cele mai riguroase studii asupra singurătății s-au desfășurat în principal în Europa și America. Totuși, aceste regiuni reprezintă doar o mică parte din oamenii singuri la nivel global. În iunie, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a publicat o analiză a 23 de seturi de date, inclusiv Gallup World Poll, care acoperă 150.000 de oameni din aproximativ 150 de țări. Rezultatul: cu cât o țară este mai săracă, cu atât locuitorii ei tind să fie mai singuri. Analiza The Economist, pe baza datelor Gallup, arată că acest fenomen se menține și în cadrul fiecărei țări: cei mai bogați din cele mai bogate locuri sunt cei mai puțin singuri; cei mai săraci din cele mai sărace sunt cei mai singuri. Și cel mai singur loc de pe pământ este Madagascar. The Economist a zburat acolo pentru a afla de ce. Cei mai mulți străini știu foarte puține despre această insulă uriașă din Oceanul Indian. Probabil presupun, corect, că lémurii cântători și dansatori din franciza de desene animate sunt fictivi. Poate au auzit că izolarea de milioane de ani a permis evoluția unei faune unice, de la broasca-roșie la ferocele fossa. Poate știu că Madagascar a trecut printr-o lovitură de stat în 2025. Dar știu aproape nimic despre oamenii care locuiesc acolo. Singurătatea celor săraci Madagascar are aproximativ 33 de milioane de locuitori, într-o țară de mai mult de două ori cât Marea Britanie. Cel mai mare grup etnic, malgașii, descind din coloniști din Africa de Est, Asia de Sud-Est și Oceania. Majoritatea trăiesc la țară și sunt foarte săraci. Aproximativ 70% supraviețuiesc cu mai puțin de 3 dolari pe zi. În Ambovombe, un oraș din sudul arid și devastat de cicloane, străzile roșii nu par singuratice. Tarabe din lemn atrag cumpărători, căruțe trase de boi trec pe drum, muncitori stau în grupuri și discută așteptând oferte de lucru. Toți par să aibă o formă de conexiune socială. Totuși, pentru mulți nu este suficient. Un procent uluitor, 60% dintre oamenii din sudul Madagascarului, au spus Gallup că s-au simțit singuri în ziua precedentă. Banii nu cumpără iubire. Dar fac socializarea mai ușoară Robinette, vânzătoare de produse casnice de vârstă mijlocie, spune că petrece mult timp cu oamenii. Dar majoritatea sunt clienți, nu prieteni. Locuiește într-o cameră închiriată cu copiii, fără soț (poligamia este comună în această regiune), iar multe femei sunt nevoite să crească singure copiii. „Sunt puțini oameni care să mă ajute”, se plânge ea. „Adesea mă simt singură.” Sărăcia nu cauzează singurătatea, dar banii influențează modul și frecvența socializării. În țările mai bogate, oamenii petrec mult mai mult timp cu prietenii, familia și colegii. În locurile mai sărace, se văd mai des cu vecinii, dar mai puțin cu alții. Timpul pentru socializare este mai ușor de găsit dacă poți plăti pentru lucruri care economisesc timp, de la mașini de spălat la livrări de alimente. Banii influențează și calitatea relațiilor. Chiar și controlând contactul cu familia și prietenii, un venit mai mare previne singurătatea. Este logic: e mai ușor să te apropii de cineva la cină dacă poți plăti nota, mai ușor să legi prietenii cu alți fani de fotbal dacă îți permiți bilete și mai ușor să te relaxezi cu prietenii dacă nu îți faci griji permanente pentru bani. Cei foarte săraci pierd ore întregi în muncă grea. În Ambovombe, de exemplu, majoritatea nu au apă curentă acasă și trebuie să o aducă de la fântâni sau să o cumpere. Dieu Donné, un bărbat de vârstă mijlocie cu scolioză, este prea slăbit pentru a transporta apa singur și se bazează pe alții. Când nu plouă, fântânile seacă, apa devine mai scumpă și prietenii și familia trebuie să petreacă mai mult timp strângând bani. Astfel, nu mai au timp pentru el; se simte izolat și însetat. „Când cei dragi caută bani, nu le
Schimbările climatice din Era Medievală care au condus la invazia Vikingă
Secolele IX și X sunt cunoscute sub denumirea de Era Vikingă, din cauza frecvenței atacurilor flotelor daneze, suedeze și norvegiene asupra coastelor nordului Europei. Aceste invazii încep în anul 793, odată cu primul atac viking consemnat în Europa, îndreptat împotriva insulei și mănăstirii Lindisfarne din Anglia, și nu vor înceta până în secolul al XI-lea, notează Historia.National Geografic. Motivele care explică expansiunea vikingilor țin de cauze sociale și politice determinate de apariția unei schimbări climatice care a modificat, timp de secole, condițiile de viață din Scandinavia. Optimul Climatic Medieval i-a obligat pe normanzi să își părăsească pământurile în căutarea unor noi bogății și a provocat marea schimbare care a dus la apariția Ereii Vikinge. Puține pământuri fertile și un climat ostil Primii protagoniști ai invaziilor vikinge proveneau din Danemarca, regatul viking cel mai apropiat de coastele Europei. Înainte de Optimul Climatic Medieval, terenurile fertile ale Danemarcei erau limitate la câmpiile din interior, departe de mlaștinile și zonele umede de pe coastă, unde danezii puteau cultiva cereale rezistente la frig, precum secara, ovăzul și orzul. În Norvegia, situația era și mai dificilă. Puținul pământ fertil se concentra la baza văilor și fiordurilor, iar competiția pentru terenurile productive provoca numeroase conflicte între iarli și clanurile vikinge. În plus, iernile lungi duceau la recolte mici și adesea insuficiente pentru a hrăni populația. Optimul Climatic Medieval La sfârșitul secolului al VIII-lea și începutul secolului al IX-lea, Soarele a început să manifeste o activitate intensă, fapt cunoscut astăzi datorită studiilor de paleoclimatologie. Această știință analizează botanica, documentele istorice și datele meteorologice pentru a înțelege impactul schimbărilor climatice asupra societăților din trecut. Activitatea solară ridicată a dus la o creștere constantă a temperaturilor, care a afectat în special Atlanticul de Nord. Acest lucru este cunoscut datorită studiilor asupra inelelor copacilor, gheții glaciare și depunerilor lacustre. Productivitatea terenurilor din Danemarca și Norvegia a crescut semnificativ, ceea ce a dus la o creștere demografică neobișnuită. Venirea Optimului Climatic Medieval a avut numeroase consecințe pentru vikingi. Terenurile lor, odinioară puțin fertile, au început să ofere recolte mai bogate și de mai bună calitate, au fost introduse noi specii de legume, iar vânătoarea a devenit posibilă și în lunile de iarnă. Populația din Norvegia și Danemarca a început să crească într-un ritm fără precedent, iar curând a devenit evident că pământul nu putea susține o asemenea densitate demografică. Marea, singura cale de ieșire a vikingilor Creșterea constantă a temperaturilor de-a lungul secolului al IX-lea a provocat o competiție acerbă pentru pământ, din cauza cererii generate de populația în creștere. Războaiele dintre iarli, regi și căpetenii vikinge au devenit un fenomen endemic, alimentat de consecințele Optimului Climatic. În cele din urmă, regii, mari proprietari de terenuri, au reușit să se impună în fața micii nobilimi și să pună bazele primelor regate scandinave. Abundența terenurilor fertile și, mai ales, existența orașelor și mănăstirilor slab apărate din Anglia și de pe coastele Imperiului Carolingian nu le erau necunoscute vikingilor. Comercianți înainte de a fi pirați, normanzii știau că Europa le putea oferi oportunități mai bune decât pământul lor natal suprapopulat, iar astfel au început invaziile pe mare. Primele incursiuni vikinge consemnate în Anglia, Franța, Spania și Portugalia au fost expediții de jaf, menite să obțină pradă. Regii nu participau la aceste campanii și, adesea, ele erau conduse de iarli aparținând micii nobilimi vikinge, precum Björn „Coasta de Fier” sau legendarul Ragnar Lothbrok. Această nobilime inferioară avea nevoie să câștige faimă și bogăție departe de propriile teritorii, din cauza competiției acute pentru pământ provocate de Optimul Climatic Medieval. Totuși, pe măsură ce temperaturile continuau să crească, vikingii au început să fie interesați de mai mult decât aurul și bijuteriile mănăstirilor. Venise momentul să colonizeze gheața. Sosirea în Groenlanda și America de Nord Optimul Climatic Medieval a provocat o încălzire a Atlanticului de Nord, care a prelungit verile și a redus întinderea gheții arctice în lunile de iarnă. Vikingii norvegieni au colonizat insulele Feroe înainte de a ajunge în Islanda, la mijlocul secolului al IX-lea, iar cronicile vremii descriu abundența fermelor și chiar existența pomilor fructiferi, datorită creșterii temperaturilor. Clima blândă i-a încurajat pe vikingi să se extindă și mai mult spre nord. La sfârșitul secolului al X-lea, norvegianul Erik „Cel Roșu” a reușit colonizarea Groenlandei, o „țară verde” pentru primii care au îndrăznit să îi dea acest nume. Totuși, acest lucru făcea parte dintr-un plan al lui Erik de a atrage mai mulți coloniști în noile sale teritorii. Insulele din nord-estul Americii de Nord au cunoscut, la rândul lor, prezența vikingă, datorită retragerii gheții provocate de Optimul Climatic Medieval. Căpetenia islandeză Leif Eriksson a întemeiat așezări în Newfoundland în jurul anului 1000 și a numit noul pământ Vinland, „țara viilor”, datorită condițiilor favorabile cultivării strugurilor. Un lucru imposibil în prezent și care ajută la înțelegerea importanței Optimului Climatic Medieval pentru evenimentele din Era Vikingă.
Documentarul Melania înregistrează o scădere în vânzarea de bilete / Top 10 filme după încasări la box office-ul intern
Weekendul Super Bowl este de obicei unul dintre cele mai puțin vizitate perioade ale anului pentru cinema. Anul trecut a fost al doilea weekend cu cele mai slabe încasări, iar în 2024 s-a clasat pe ultimul loc în ceea ce privește vizionarea de filme, scrie Associated Press. În schimb, studiourile s-au concentrat pe promovarea filmelor pentru publicul numeros al televiziunii. Printre trailerele care urmau să fie difuzate duminică în cadrul transmisiunii NFL se numărau „Mandalorian and Grogu” al Walt Disney Co., filmul biografic al Lionsgate despre Michael Jackson, „Michael”, și „The Super Mario Galaxy Movie” al Universal Pictures. În cinematografele din America de Nord, filmul „Send Help”, produs de Disney-20th Century Studios și regizat de Sam Raimi, a condus clasamentul filmelor cu 10 milioane de dolari în al doilea weekend, potrivit estimărilor studioului de duminică. Cu 53,7 milioane de dolari la nivel global până în prezent, thrillerul de supraviețuire clasificat R s-a dovedit a fi un succes solid cu buget mediu. Între timp, Disney a văzut cum filmul său „Zootopia 2” a depășit 1,8 miliarde de dolari la nivel mondial în a 11-a săptămână de la lansare. „Melania”, de la Amazon MGM, a adăugat 300 de cinematografe în al doilea weekend, dar a înregistrat o scădere bruscă, cu vânzări de bilete de 2,4 milioane de dolari, în scădere cu 67% față de debutul său mult discutat. Scăderea rapidă înseamnă că documentarul regizat de Brett Ratner se îndreaptă probabil spre un eșec, având în vedere prețul său ridicat. Amazon MGM a plătit 40 de milioane de dolari pentru drepturile de film, plus aproximativ 35 de milioane de dolari pentru promovarea acestuia. Totalul nord-american pentru „Melania” se ridică la 13,4 milioane de dolari. Amazon MGM nu a publicat cifrele internaționale, deși se așteaptă ca acestea să fie nesemnificative. Kevin Wilson, șeful distribuției interne pentru studio, a declarat că performanța filmului la box-office „este un prim moment critic care validează strategia noastră holistică de distribuție, crește gradul de conștientizare și implicare și oferă un impuls înainte de lansarea finală a filmului pe Prime Video”. Vânzările de bilete ale filmului — care ar fi foarte bune pentru un documentar mai puțin costisitor — au fost un subiect de discuție pe tot parcursul săptămânii. Prezentatorii de emisiuni nocturne Stephen Colbert și Jimmy Kimmel au criticat vânzările filmului. Kimmel le-a numit „rezultate trucate”. În alte cinematografe, comedia romantică „Solo Mio” cu Kevin James, filmată în Italia, a debutat cu încasări solide de 7,2 milioane de dolari, o victorie importantă pentru Angel Studios, cunoscut mai ales pentru filmele sale cu tematică religioasă. „Stray Kids: The Dominate Experience”, un film concert K-pop lansat de Bleecker Street, a debutat cu încasări de 5,6 milioane de dolari și încă 13,2 milioane de dolari în străinătate. Adaptarea lui Bram Stoker, „Dracula”, regizată de Luc Besson, a debutat cu 4,5 milioane de dolari, cel mai bun debut al studioului pentru distribuitorul independent Vertical. Una dintre cele mai neobișnuite lansări în cinematografe rămâne însă filmul independent cu buget redus „Iron Lung”. Regizorul de pe YouTube Markiplier, al cărui nume real este Mark Fischbach, a finanțat și distribuit singur adaptarea jocului video cu rating R, pe lângă faptul că a scris scenariul, a regizat și a jucat în film. În al doilea weekend, „Iron Lung” a încasat 6,2 milioane de dolari, ajungând la un total de 31,2 milioane de dolari în două săptămâni. Producția a costat 3 milioane de dolari. Top 10 filme după încasări la box office-ul intern Având în vedere că cifrele finale pentru piața internă vor fi publicate luni, această listă ia în calcul vânzările estimate de bilete pentru perioada vineri-duminică în cinematografele din SUA și Canada, potrivit Comscore: 1. „Send Help”, 10 milioane de dolari. 2. „Solo Mio”, 7,2 milioane de dolari. 3. „Iron Lung”, 6 milioane de dolari. 4. „Stray Kids: The Dominate Experience”, 5,6 milioane de dolari. 5. „Dracula”, 4,5 milioane de dolari. 6. „Zootopia 2”, 4 milioane de dolari. 7. „Avatar: Fire and Ash”, 3,5 milioane de dolari. 8. „The Strangers: Chapter 3”, 3,5 milioane de dolari. 9. „Shelter”, 2,4 milioane de dolari. 10. „Melania”, 2,4 milioane de dolari.
Ce este și ce nu este Lolita – cântăreața virală, creată integral cu IA
E creată de un IT-ist care-și spune Tom și care nu vrea să vină mai în față, să-l știe și oamenii. Despre Tom știm ce știm dintr-un interviu scurt, acordat profm.ro: „Am creat-o efectiv așa cum un scriitor face un personaj pentru un roman. Am avut o mare inspirație din Miron Radu Paraschivescu, un poet care a scris „Cântece țigănești” acum 80 de ani. Și mi-a plăcut foarte mult stilul lui, diferit de ce se publica la vremea aia. Îmi scriu versurile, după intru în programul cu care fac piesele și încep să schimb instrumentale până ajung la o piesă care să îmi placă”. De ce Lolita și nu Anna Karenina? Da, de Lolita este vorba, de Lolita Cercel, cântăreața creată exclusiv cu IA de un IT-ist pasionat de Miron Radu Paraschivescu și tehnologie. Dar de ce „Lolita” și nu „Anna Karenina”, de exemplu? Sau de ce ea și nu „Betty Boop”? Rămâne de văzut, de vreme ce creatorul ei preferă să stea în spatele butoanelor și nu să urce pe scenă, dar asta spune ceva despre arta reală pusă față în față cu cea creată de IA – spune că, în timp ce oamenii creează artă reală, IA-ul nu poate să genereze mai mult decât un fanfic. Un fanfic care nu poate fi mai mult decât o imitație, un test-limită și o lipsă reală de risc. Viralizarea nu este egală cu valoarea artistică Autorul din spatele Inteligenței care a creat-o pe Lolita merge la sigur, dar își știe clar limitele și poate că nici nu vrea mai mult decât viralizări. Dar viralizările nu confirmă valoarea artistică, ci, cel mult, râcâie niște răni neștiute ale utilizatorilor de net. Lolita suferă mereu, pe ea o părăsește toată lumea, e singură, nu are chef de mâncare, fumează și plânge – depresia comună a oricărui urban decent, cetățean integrat al Apocalipsei. Lolita face engagement, iar caracterul ei ușor de înțeles nu o poate face mai mult decât atât. Artificialitatea, deși foarte bine ascunsă, se simte. Macanache i-o zice lui Tom la țanc Lolita vorbește mai mult despre tehnologie și mai puțin despre umanitate. Pe ea o dictează algoritmul, nu durerea reală. Mai mulți artiști (reali!) și-au exprimat îndoielile cu privire la acest proiect tehnologico-artistic. Macanache i-a scris pe Instagram lui Tom: „Caută un artist interpret să îți cânte piesele și lasă AI-ul, că e jale, oricât de bine ți-ar ieși piesele, le lipsește ceva și știm cu toți ce lipsește”. Și ca estetică, Lolita scandalizează Și ca estetică, Lolita scoate peri albi, pentru cum a fost ea gândită. Alexandra Fin, activista care militează pentru drepturile comunității rome, a declarat pentru Digi24: „Este profund inuman ca o cultură marginalizată să fie folosită pentru a genera profit printr-un artist virtual. Artiștii romi sunt tratați ca inferiori, în timp ce o identitate romă virtuală, devine apreciată și profitabilă”. Paulina, compozitoare și cântăreață pop cu influențe balcanice, a comentat și ea: „Există case de discuri, producători și artiști care aleg această scurtătură AI și din păcate astfel de piese ajung virale sau chiar pe radio. Este trist pentru artiștii independenți care se zbat să facă totul de la zero”. Până la urmă, Tom e un Faust în depresie Dar de ce preferă Tom, creatorul Lolitei, anonimatul? Nu este modestie, ci prudență. Tom nu știe unde va sfârși Lolita (sau, poate, anticipează prea bine?). Tom știe că nu face muzică și că doar manevrează destoinic algoritmul, iar, prin asta, Tom este un Mefisto (Umbra lui Faust, creatorul care a făcut pact cu Diavolul pentru cunoștințe nelimitate). Dar, întocmai cum Mefisto încălca regulile, tot astfel Tom știe că succesul sau eșecul său depind de succesul sau eșecul Lolitei în online. Lolita are estetică, dar fuge de responsabilitate, e seducătoare, dar nu riscă. Optimizată până la ultimul bit, Lolita va pieri în negurile algoritmului, iar Tom știe asta. Până la urmă, Lolita este proiectul care vorbește despre obsesia omului de crea, știind, însă, că nu are măreție de Creator. Că este doar un impostor.
Brad Arnold, solistul trupei 3 Doors Down, a murit la 47 de ani după o luptă cu cancerul, confirmă trupa
Brad Arnold, solistul și principalul compozitor al trupei rock 3 Doors Down, a murit la vârsta de 47 de ani, scrie BBC. Trupa a anunțat decesul sâmbătă, precizând că Arnold s-a stins după o luptă cu cancerul. „Va fi profund regretat și va rămâne pentru totdeauna în amintirea noastră”, a transmis formația într-un mesaj publicat pe rețelele sociale. Arnold dezvăluise în mai 2025 că fusese diagnosticat cu carcinom renal cu celule clare în stadiul patru, o formă de cancer la rinichi care se extinsese la plămâni. O voce care a definit rockul anilor 2000 Arnold a fost membru fondator, vocalist și toboșar original al trupei 3 Doors Down, formată în Mississippi la mijlocul anilor ’90. Formația a cunoscut succesul la începutul anilor 2000, cu piese difuzate intens la radio precum „Kryptonite”, „Here Without You” și „When I’m Gone”. Potrivit trupei, Arnold a scris „Kryptonite” în adolescență, compunând piesa în timpul orei de matematică, la doar 15 ani. Albumul de debut, The Better Life, a devenit unul dintre cele mai bine vândute discuri din Statele Unite în anul 2000. Deschidere față de credință, recuperare și boală Arnold a vorbit public despre diagnosticul său, spunând că nu îi este teamă și cerând fanilor să îl includă în rugăciunile lor. „Nu am niciun fel de teamă, sincer, nu mi-e deloc frică”, a spus solistul, adăugând că este dezamăgit de faptul că trupa va trebui să anuleze turneul pe care îl avea programat. De asemenea, a vorbit deschis despre problemele cu alcoolul și a declarat că era abstinent din 2016. În interviuri anterioare, Arnold descria muzica drept o formă de eliberare emoțională și un mod de a se conecta cu ascultători aflați în situații similare. Colegii de trupă au spus că moștenirea sa merge dincolo de talent, reflectând modestia, credința și bunătatea sa. O moștenire dincolo de scenă 3 Doors Down a câștigat trei premii Billboard Music Awards și a rămas prezentă constant pe posturile de rock și pop timp de două decenii. Trupa a cântat la ceremonii de învestire prezidențială și, în 2004, a lansat Better Life Foundation pentru sprijinirea copiilor aflați în nevoie. Brad Arnold o lasă în urmă pe soția sa, Jennifer. Moartea sa reprezintă o nouă pierdere pentru trupă, după decesul membrului fondator Matt Roberts în 2016.
Ce încasări a avut Melania până acum / 772 de euro în Italia și doi spectatori pe proiecție
Cifrele „Melaniei”, documentarul despre Melania Trump atât de promovat de Casa Albă, a avut rezultate foarte slabe în Europa. Datele de box-office publicate până acum arată că documentarul „Melania”, lansat în cinematografe în ianuarie 2026 și distribuit de Amazon MGM Studios a început bine în SUA și Canada, unde a încasat 7 milioane de dolari în weekendul de debut, ceea ce e bine, spun experții, pentru un documentar non-muzical. Cu toate astea, performanțele pe planetă sunt modeste. În Italia, Regatul Unit și alte piețe majore „Melania” nu a făcut cine-știe-ce valuri. Pe regiuni, cele 7 milioane încasate peste ocean arată că analiștii box-office au avut așteprări modeste – de 3 – 5 milioane. În Italia , filmul a avut, conform unor rapoarte locale, încasări extrem de modeste, de doar 772 euro în 61 de cinematografe, ceea ce sugerează prezențe scăzute la proiecții – adică două persoane pe proiecție. Însă date oficiale parțial actualizate indică un total de aproximativ 7 675 USD la box office în Italia. Indiferent de metodă, performanțele rămân mult sub nivelurile din America de Nord. În Regatul Unit și Irlanda, „Melania” a debutat pe locul 29 la box office, cu încasări de aproximativ £32 974 (circa 44 600 USD) într-un număr de 155 de cinematografe. Media pe ecran a fost redusă, sugerând un interes moderat al publicului britanic și irlandez. Rezultate internaționale variabile mici spre penibile Pe alte piețe, filmul a înregistrat încasări variate, dar în general micuțe: România: aprox. 11 232 USD Coreea de Sud: aprox. 22 256 USD Portugalia: aprox 6 044 USD Australia: aprox 22 284 USD Noua Zeelandă: aprox 3 229 USD În multe țări mari precum Brazilia, Japonia, Spania sau Mexic, datele de box office nu sugerau, până la momentul raportării, încasări semnificative sau nu fuseseră centralizate complet. Conform datelor box office centralizate de site-urile specializate, „Melania” a înregistrat venituri internaționale (în afara Americii de Nord) de aproximativ 126 392 USD, în timp ce totalul global combinat ajunge la peste 11,1 milioane USD — majoritatea acestei sume provenind din box office-ul american.
Când aud de cultură, îmi vine să scot pistolul / Lumea artistică dă de pereți cu ministrul Culturii, după ce a decis pontarea la 8 ore a actului artistic
Ministerul Culturii normează arta și o trimite la pontaj. Publicarea, recentă a normelor privind „Organizarea unitară și evidența timpului de muncă” în instituțiile publice de spectacole și concerte a declanșat ironii și reacții extrem de dure dinspre lumea artistică. Din perspectivă administrativă, documentul urmărește uniformizarea evidenței muncii și corelarea activităților artistice cu normele generale ale legislației muncii, însă, „pe teren”, această abordare este privită ca o negare a specificului creației, o încercare de a înghesui actul artistic într-un tipar incompatibil cu însăși natura lui. Muzicienii să se jure cu mâna pe inimă că au exersat acasă! Ideea acestei birocratizări a artei a venit dinspre Curtea de Conturi în 2023, atunci când această instituție a elaborat un document care prevedea obligativitatea pontării timpului de lucru pentru personalul artistic și tehnic: repetiții, spectacole, dar și așa-numita „activitate de lucru invizibilă”, cum ar fi memorarea textelor de către actori sau exersarea muzicienilor pentru concerte. Documentul Ministerului Culturii forțează o trasabilitate a actului artistic care, până la urmă, dacă e să ignorăm componenta pur birocratică, devine chiar comică. Creația însăși e pontată între ore fixe, clare, în acord cu Legislația Muncii, atent urmărită și controlată, ca în cel mai bun roman distopic. După un prim val de ironii, Ministerul Culturii simte nevoia să specifice că, de fapt, această normare a actului artistic se aplică doar instituțiilor aflate în subordinea primăriilor sau consiliilor județene, iar timpul de lucru poate fi inegal, atâta vreme cât se respectă numărul de 40 de ore pe săptămână și de 160 de ore pe lună. Artistul trebuie să declare „pe proprie răspundere” că a muncit și că și-a îndeplinit numărul de ore cerute de lege. „Alifantis de la tâmplărie!” Cu toate precizările ministerului, documentul rămâne expresia unei logici de control și contabilizare care pune semnul egalului între creația artistică și lucrul la banda de rulare. Reacțiile artiștilor. Nicu Alifantis: „Hai, măi, Demeter, mama ei a dracului de politică!” Nicu Alifantis se declară amuzat, însă, în egală măsură, este surprins de faptul că ministrul Culturii, András Demeter, el însuși actor și regizor, nu a înțeles până acum că arta nu poate fi normată. „Doamne, ce m-am mai amuzat aflând că, mai nou, în teatru, trebuie să vii la serviciu 8 ore pe zi. Mă rog, amuzat e un fel a spune. E de râsu’-plânsu’. Niciodată, dar niciodată, nici măcar o dată, în teatru nu s-a muncit normat, 8 ore. Nici măcar atunci când domnul Săraru m-a angajat în 1979 pe post de tâmplar la Teatrul Mic, neavând alt post liber la dispoziție, n-am fost obligat să mă duc la atelierul de tâmplărie 8 ore pe zi. Dar ce mă miră pe mine e că domnul András Demeter, actor și regizor, nu știe că în artă munca n-are normă? Oare nu știe cât se muncește pentru un rol sau cât timp trudești pentru ca un spectacol să iasă foarte bine? Hai, măi Demeter, mama ei a dracului de politică! Unu’ Alifantis de la tâmplărie!”, a scris muzicianul pe contul său de socializare. Pentru Lia Bugnar, măsura Ministerului Culturii, care vine, de fapt, în prelungirea măsurilor aberante ale administrației Bolojan, se înscrie perfect în tiparul nazist. „Atribuită fie lui Göring, fie lui Goebbels, fie lui Himmler, fraza „Wenn ich Kultur höre… entsichere ich meinen Browning!” (întâlnită în românește drept „Când aud de cultură îmi vine să scot pistolul!”) i se potrivește perfect lui Ilie Bolojan (de fapt, fraza este o replică dintr-o piesă de teatru – Schlageter, actul I, scena 1 – scrisă de nazistul Hanns Johst, care a terminat al Doilea Război Mondial ca Gruppenführer SS). Deși pozează în mare cititor, răsfoind cărți prin librării și la târguri de profil sau recomandând cărți scrise în engleză, limbă pe care nu o cunoaște deloc, Ilie Bolojan urăște cultura aproape la fel de mult cum îi urăște pe oameni”. Actrița observă disprețul premierului pentru cultură („nu stăpânește mai mult de 6-700 de cuvinte) și remarcă obediența ministrului Culturii, „un nerealizat slugarnic, dispus să-i facă pe plac șefului, cu orice preț. András István Demeter este prezentat ca actor și regizor, dar este, de fapt, unul dintre rarele rebuturi politice produse de UDMR”, scrie aceasta. „Înghesuim cultura în hale de producție” „Ideea domnului András István Demeter, idee care, cel mai probabil, i-a provocat lui Ilie Bolojan minim două orgasme mici, dar intense, este ca actorii, muzicienii, soliștii, balerinele, regizorii și personalul tehnic din amintitele instituții de spectacole și concerte să aibă program de lucru de 8 ore pe zi, 40 de ore pe săptămână și, neapărat, să aibă și fișe de pontaj. O fi văzut „domnul ministru” că până și Chaplin, oricât de genial era, a lucrat la banda de asamblare și-și ponta cartela. Ar fi de ajutor dacă i-ar explica cineva că ăla era un film artistic, „Timpuri noi”, nu un documentar. Nu mai băgăm cultura la dubă, am avansat. Acum o înghesuim în hale de producție și-i punem pe actori, pe muzicieni, pe artiști să-și ponteze talentul și performanțele interpretative. (…) Nu, serios. Domnu’ Bolojan, domnu’ Demeter, fiți consecvenți și mergeți până la capăt: când auziți de cultură chiar scoateți pistolul și scăpați-ne de toți inutilii ăștia”! „Normarea actului artistic înseamnă mediocritate și moarte culturală” Această tendință de subordonare a culturii a fost remarcată și de Oana Pellea, care comentează ridicola măsură a Ministerului Culturii cu un text relevant din Eugene Ionesco, scris în 1972. Artistul, spune Ionesco, nu este un executant, ci un creator de lumi, un contestatar al ordinii existente, iar rolul statului și al funcționarului nu este să conducă actul artistic, ci să-i garanteze independența. Este evident, deci, că din această perspectivă, normarea „la virgulă” a actului artistic riscă să producă exact ceea ce avertiza Ionesco: mediocritate, sufocare, moarte culturală. „Ce e de fapt un artist? Creatorul sau născocitorul unei lumi noi, descoperitorul, căutătorul izvoarelor; datoria lui e să pună în discuție organizarea, societatea, cultura, civilizația însăși”, arată dramaturgul într-un editorial publicat în Le Monde și citat de Oana Pellea.
Ukrainian Classical Ballet revine în România cu spectacolul Spărgătorul de nuci
Ukrainian Classical Ballet, cu show-uri în întreaga lume, se va întoarce, așadar, pe scena Sălii Palatului cu balerini de renume ce aduc spectacolul la rang de artă. „Ne străduim să prezentăm cele mai frumoase și interesante spectacole de balet clasic cu ajutorul tehnologiilor moderne. În expresia artistică, păstrăm tradiția baletului clasic în mișcările noastre și acceptăm cu deschidere elemente moderne de coregrafie. Cufundă-te în frumusețea, eleganța și armonia „Spărgătorului de nuci!””, a ținut să declare Ivan Zhuravlov, fondator al companiei Ukrainian Classical Ballet. Spărgătorul de Nuci (The Nutcracker) este unul dintre cele mai îndrăgite balete clasice din lume, o poveste plină de magie, eleganță și emoție, care transformă spiritul Crăciunului într-un spectacol de poveste. Prin muzica inconfundabilă a lui Ceaikovski, coregrafii spectaculoase, costume strălucitoare și decoruri feerice, publicul este purtat într-un univers al viselor, unde copilăria, imaginația și iubirea se împletesc într-o celebrare a frumuseții și a speranței, adresată tuturor vârstelor.