Etichetă: Cultură-Media

Celine Dion revine pe scenă cu 10 concerte la Paris în această toamnă

Anunțul, așteptat de fani, vine după o campanie publicitară apărută pe străzile Parisului, care a alimentat speculațiile privind revenirea artistei în capitala Franței, scrie Reuters. „Anul acesta voi primi cel mai frumos cadou din viața mea. Voi avea șansa să vin să vă văd și să cânt din nou pentru voi la Paris, din această toamnă, începând din septembrie”, a declarat Celine Dion la postul France 2. Mesajul a fost însoțit și de un joc de lumini proiectat pe Turnul Eiffel. Biletele în pre-sale vor fi disponibile din 7 aprilie, iar vânzarea generală începe pe 10 aprilie. Celine Dion a devenit celebră la nivel mondial la sfârșitul anilor ’90, odată cu piesa „My Heart Will Go On”, coloana sonoră a filmului „Titanic”. În 2022, artista și-a întrerupt cariera din motive medicale, după ce a anunțat că suferă de sindromul persoanei rigide, o boală neurologică rară care provoacă spasme musculare severe și i-a afectat capacitatea de a cânta. Prima sa apariție publică după doi ani a avut loc la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice din 2024, unde a interpretat „Hymne à l’amour” de Edith Piaf. Acel moment a reaprins atunci speranțele fanilor că artista va reveni pe marile scene, lucru confirmat acum prin seria de concerte de la Paris.

Publicația Europa Liberă România se închide

Publicația Europa Liberă România se închide, după opt ani pe piața presei quality în România. Același destin îl are și filiala din Bulgaria a publicației. Potrivit chiar publicației Europa Liberă, pe 31 martie 2026 se vor publica ultimele articole. Decizia desființării nu ține de dinamica internă a publicației, ci vine din exterior. În martie 2025, Vocea Americii și Radio Europa Liberă au suferit o lovitură puternică după decizia administrației Trump de a suspenda finanțarea acestor două instituții media, care s-au tradus prin concedieri temporare, închideri de birouri și disponibilizări. Problemele de finanțare ale Europei Libere erau vechi, după cum Mediafax a arătat aici. Europa Liberă și-a menținut constant relevanța în presa românească Europa Liberă, o publicație a elitei profesionale jurnalistice, e unul dintre ultimele bastioane ale jurnalismului de calitate, în care respectul pentru adevăr și informare corectă primează. Articolele, investigațiile și interviurile realizate de Europa Liberă România au fost citate de 6.060 de ori în perioada ianuarie 2024 – martie 2026, potrivit unui raport mediaTRUST publicat cu puțin timp înainte de închiderea redacției, programată pentru 31 martie. Analiza arată că publicația și-a menținut relevanța în peisajul media românesc până în ultimele luni de activitate, în ciuda deciziei de închidere. Vârfuri de impact în 2024 și 2025 În 2024, Europa Liberă a înregistrat 2.763 de citări și s-a clasat pe locul patru între cele mai preluate surse online. Un moment de vârf a fost în februarie, când un interviu cu șeful Statului Major, generalul Gheorghiță Vlad, a generat peste 400 de preluări, după ce acesta a avertizat că Rusia nu s-ar opri la Ucraina. În 2025, publicația a urcat pe locul al treilea în topul surselor online, cu 2.990 de citări. Cele mai multe preluări au fost generate de investigații de impact, inclusiv dezvăluiri despre un dosar de mită care îl viza pe actualul ministru al Transporturilor și documente confidențiale privind riscurile economice ale României. Investigațiile care au generat cele mai multe reacții Printre subiectele intens preluate s-au numărat: cazul în care ministrul Ciprian Șerban ar fi dat mită înainte de a deveni politician, documente care arătau că lideri politici de rang înalt au fost avertizați despre riscul intrării țării în incapacitate de plată, informații potrivit cărora guvernul ar fi folosit fonduri de rezervă în ciuda lipsei banilor. De asemenea, interviurile cu oficiali de top au continuat să genereze interes, inclusiv declarațiile premierului Ilie Bolojan privind posibila închidere a unor companii de stat neperformante. Relevanță menținută până la final Și în primele luni din 2026, Europa Liberă a rămas o sursă frecvent citată, cu 307 mențiuni în presă, un nivel apropiat de cel din aceeași perioadă a anului anterior. Potrivit mediaTRUST, nivelul ridicat de citare arată că închiderea publicației nu a fost determinată de pierderea relevanței editoriale, ci de factori externi. „Dispariția nu este rezultatul unei scăderi de impact, ci al unor decizii externe care pun capăt activității unei surse de referință”, se arată în raport.

Duminica Floriilor, sărbătorită astăzi de credincioșii catolici: Semnificația ei spirituală și poarta către Săptămâna Patimilor

Această zi comemorează intrarea triumfală a lui Iisus în Ierusalim, moment descris în toate cele patru Evanghelii. Conform tradiției, Iisus a fost întâmpinat de mulțimi de oameni care așterneau haine și ramuri de palmier în calea sa, aclamat ca un rege. De aici provine și simbolistica principală a sărbătorii: ramurile verzi, care semnifică victoria, speranța și renașterea spirituală. Intrarea sa în Ierusalim este singurul moment din viaţa Sa pământească în care a acceptat să fie aclamat ca Împărat. De data aceasta, îşi pregăteşte singur intrarea, conform profeţiilor din Vechiul Testament, ca să fie recunoscut după Lege că este Mesia, Mântuitorul lumii. La catolici, sărbătoarea este marcată prin rugăciune, binecuvântarea ramurilor – cele mai frecvente fiind cele de salcie sau finic – și reflecție spirituală. Credincioșii primesc ramuri binecuvântate la Sfânta Liturghie. Credincioșii participă apoi la o procesiune solemnă, care reconstituie simbolic intrarea lui Iisus în Ierusalim. Această procesiune este urmată de Sfânta Liturghie, în cadrul căreia se citește Patima Domnului, adică relatarea suferințelor și răstignirii lui Iisus. Enoriașii țin ramurile în mâini pe tot parcursul slujbei, apoi acestea sunt aduse acasă. Ramurile nu nu se aruncă la gunoi, ci sunt adunate ulterior și arse. Cu ziua de Florii începe și ultima săptămână a postului, numită Săptămâna Patimilor, în care creştinii se pregătesc să întâmpine marea sărbătoare a Învierii Mântuitorului Iisus Cristos. Paștele catolic va fi sărbătorit pe data de 5 aprilie, cu o săptămână înainte de cel ortodox.

Cântăreața greacă Marinella a murit la 87 de ani

Spectacolul retrospectiv fusese conceput pentru a sărbători o carieră invidiabilă care a durat șapte decenii, dar a devenit, în cele din urmă, un adio trist pentru fanii săi, scrie Greek Reporter. Colapsul dramatic s-a produs în timpul celei de-a treia melodii a serii, binecunoscuta „Cuvintele sunt inutile”, unul dintre cele mai mari hituri ale sale, și, în timp ce rostea versul „Doamne, ne-ai învățat cât să iubim”, a leșinat. După o perioadă lungă de spitalizare, s-a întors acasă, unde a murit liniștit sâmbătă, 28 martie 2026, a anunțat familia sa. O stea se naște, într-o familie de refugiați Marinella s-a născut Kyriaki Papadopoulou în Salonic pe 19 mai 1938, fiind cea mai mică dintre cei patru copii. Familia Papadopoulos era formată din refugiați din Pontus, care au ajuns în Grecia după o lungă ședere la Constantinopol. Locuiau într-un semi-demisol modest în centrul orașului. Marinella a avut o viață dificilă, crescând în timpul ocupației germane și al războiului civil grec. Ca majoritatea copiilor din generația sa, a trebuit să se maturizeze rapid, deoarece viața ei era plină de dificultăți și lipsuri. Foamea și frigul erau la ordinea zilei pentru familia ei în acei ani. În biografia sa Marinella: Nopți care s-au transformat în amiezi, scrisă de Giannis Xanthoulis, cântăreața greacă și-a lăudat tatăl pentru moralitatea și bunătatea sa. Ea a spus că tatăl său i-a transmis valori și principii precum hărnicia, independența și onestitatea. Mai important, nu a oprit-o niciodată să-și urmeze visul, știind că avea o înclinație artistică. De mică, Kyriaki știa că s-a născut pentru a deveni actriță sau cântăreață. Când era copil, tatăl ei o așeza pe masa familiei ca să cânte pentru el. Ea a dezvăluit că tatăl său a fost primul ei fan. Cu adevărat, Marinella s-a născut artistă. La vârsta de cinci ani, a apărut în emisiunea de radio „Ora copiilor”, o emisiune urmărită cu sufletul la gură de toți copiii înainte de apariția televiziunii. Câțiva ani mai târziu, vocea ei promova magazinele de haine din Salonic, iar la șaptesprezece ani a apărut ca actriță într-unele dintre cele mai celebre trupe ale vremii, grupuri de actori și cântăreți care făceau turnee în Grecia, prezentând cântece și scenete teatrale. Într-o seară, norocul (sau soarta) i-a arătat drumul spre microfon. Cântăreața trupei s-a îmbolnăvit, iar Kyriaki de șaptesprezece ani a fost rugată să o înlocuiască. De atunci, rolul ei a devenit acela de cântăreață a trupei și curând a început să cânte în cluburi de noapte. Tânăra Kyriaki devine Marinella Kyriaki, cunoscută și drept Kiki, avea optsprezece ani când a fost „botezată” Marinella. Era 1956 și cânta la clubul de noapte Panorama din Salonic, când cântărețul Tolis Harmas, care evolua și el în club, i-a dat numele de scenă Marinella, după un cântec pe care îl interpreta. I-a spus că nu va avea noroc pe scenă ca Kiki Papadopoulou. Anul 1956 s-a dovedit a fi unul pivotal pentru tânăra cântăreață. Pe lângă noul nume de scenă, a întâlnit legendarul cântăreț grec Stelios Kazantzidis, care a ajutat-o să-și dezvolte cariera. Curând, cei doi au devenit cel mai faimos cuplu din Grecia. De asemenea, au format cel mai mare duet masculin-feminin din istoria muzicii populare grecești, neegalat până astăzi. În 1957, a lansat primul său cântec pe disc, „Elenitsa, Nitsa” („Micuța Helen”). Până atunci, cuplul se mutase la Atena. Au cântat duete fără precedent pe scenă și pe discuri. Marinella și Kazantzidis au făcut turnee împreună în Statele Unite și Germania, de asemenea au apărut în filme, interpretând cântece ale celor mai prestigioși compozitori greci, precum Mikis Theodorakis, Manos Hadjidakis, Vassilis Tsitsanis, Giorgos Zambetas, Apostolos Kaldaras, Stavros Xarchakos și Christos Leontis. Marinella-Kazantzidis au devenit cel mai comentat cuplu din Grecia, cunoscut atât pentru duetul cântărețesc, cât și pentru tumultoasa lor poveste de dragoste. Cei care i-au cunoscut susțineau că Kazantzidis era extrem de gelos pe ea, așa cum Marinella a recunoscut ulterior. Cei doi s-au căsătorit în 1964, dar au divorțat doi ani mai târziu, personalitățile lor fiind prea volatile pentru a continua viața împreună. Marinella a spus că îi datorează mult primului soț, deoarece acesta i-a predat multe despre cum să-și folosească vocea, dar și despre claritatea frazării și ortofonie.

Un tribunal din Rusia interzice difuzarea documentarului premiat cu Oscar Mr Nobody Against Putin

Documentarul, regizat de David Borenstein și Pavel Talankin, se bazează pe imagini filmate în secret de Talankin, profesor într-o școală din orașul Karavaș, în regiunea Celiabinsk. Materialul documentează modul în care autoritățile ruse ar încerca să influențeze percepția elevilor asupra războiului din Ucraina. Se prezintă introducerea de lecții de propagandă pro-război și manifestări „patriotice” în școli după invazia din 2022, mai transmite Euronews. Talankin a înregistrat imaginile timp de doi ani și le-a oferit ulterior regizorului David Borenstein, înainte de a părăsi Rusia în 2024. Film premiat la nivel internațional „Mr Nobody Against Putin” a avut premiera la Festivalul de Film Sundance în ianuarie 2025. Acolo a reușit performanța de a câștiga premiul special al juriului. Ulterior, documentarul a fost recompensat cu BAFTA și Oscarul pentru cel mai bun documentar, devenind unul dintre cele mai discutate filme politice ale ultimilor ani. La ceremonia Oscarurilor, Pavel Talankin a făcut un apel public pentru încetarea conflictelor armate, spunând că filmul vorbește despre pierderea unei țări „prin mici acte de complicitate”. Procurorii ruși au susținut că filmul promovează „extremismul și terorismul” și prezintă Rusia într-o lumină negativă. Tribunalul din Celiabinsk a decis interzicerea distribuției documentarului pe întreg teritoriul Rusiei, inclusiv pe platformele de streaming. Autoritățile au mai susținut că unele imagini ar fi fost filmate cu elevi fără acordul părinților. Critici la adresa filmelor occidentale Decizia vine într-un context în care Kremlinul a intensificat controlul asupra culturii și mass-media în urma invaziei Ucrainei. Într-o întâlnire recentă cu reprezentanți ai sectorului cultural, președintele Vladimir Putin a criticat cinematografele ruse pentru difuzarea unor producții străine. El le-a descris pe acestea drept „inutile”. Consiliul prezidențial pentru drepturile omului din Rusia a anunțat că va solicita Academiei Americane de Film și UNESCO să analizeze modul în care a fost realizat documentarul.

Co-regizorul filmului premiat cu Oscar Mr Nobody Against Putin, calificat de autoritățile ruse drept agent străin . Care a fost reacția sa

Rusia l-a desemnat drept agent străin pe Pavel Talankin, co-regizorul filmului „Mr Nobody Against Putin”, la câteva zile după ce a câștigat Premiul Oscar pentru cel mai bun film documentar. Potrivit Reuters, numele acestuia a apărut vineri pe lista online a agenților străini a Ministerului rus al Justiției, etichetă pe care Moscova o folosește în privința persoanelor considerate a fi implicate în activități anti-ruse susținute de străini. Documentarul realizat de Talankin și David Borenstein folosește imagini filmate pe parcursul a doi ani de către Talankin la o școală unde era angajat în regiunea Chelyabinsk din Rusia. Secvențele arată modul în care elevii erau expuși la mesaje pro-război. Filmul a stârnit controverse inclusiv în rândul rușilor care se opun lui Putin și războiului, unii criticându-l pe Talankin pentru că și-a filmat colegii și copiii fără consimțământul lor. Într-o reacție pentru publicația independentă rusă The Moscow Times, Talankin încerca să asimileze informația și că se aștepta la „comentarii furioase și reacții negative”. „Sunt agent străin pentru prima dată, așa că nu știu cum să reacționez. Sincer, nu mă așteptam [să fiu desemnat drept «agent străin»]. Mă așteptam la comentarii furioase și reacții negative, dar nu m-am gândit niciodată că se va ajunge la asta”, a spus Talankin pentru sursa citată. Difuzarea documentarului, interzisă în Rusia Informația vine în contextul în care un tribunal din Rusia a interzis distribuirea documentarului „Mr Nobody Against Putin”, premiat recent cu Oscar și BAFTA, după ce procurorii au susținut că filmul promovează o imagine negativă a guvernului rus și a războiului din Ucraina. Procurorii ruși au susținut că filmul promovează „extremismul și terorismul” și prezintă Rusia într-o lumină negativă. Tribunalul din Celiabinsk a decis interzicerea distribuției documentarului pe întreg teritoriul Rusiei, inclusiv pe platformele de streaming. Autoritățile au mai susținut că unele imagini ar fi fost filmate cu elevi fără acordul părinților.

De la Dionysos la Caragiale, un strigăt neîntrerupt de adevăr și emoție, sărbătorind Ziua Mondială a Teatrului

De la primele ritualuri dionisiace din Grecia Antică, când zeii coborau pe pământ prin vocile și trupurile oamenilor, până la rafinamentul complex al producțiilor contemporane, teatrul a reprezentat dintotdeauna un spațiu sacru și profan, un laborator al emoțiilor și un forum al ideilor. Este locul unde, în întunericul sălii, conștiința individuală se topește într-o conștiință colectivă, iar poveștile de pe scenă devin, pentru câteva ore, propriile noastre povești, revelându-ne adevăruri fundamentale despre condiția umană. Ziua Mondială a Teatrului nu este doar o celebrare a unei profesii, ci o recunoaștere a necesității primordiale a omului de a se vedea pe sine, de a înțelege și de a fi înțeles, de a râde și de a plânge, de a trăi și de a muri, în siguranța iluziei scenice. Teatrul este un act de curaj. Este curajul actorului de a se expune, al dramaturgului de a denunța, al regizorului de a interpreta și al publicului de a simți. Este o artă a momentului prezent, irepetabilă în esența ei, o suflare colectivă care se naște și moare la fiecare reprezentație, lăsând în urmă doar ecoul unei emoții. Într-o lume tot mai fragmentată, teatrul continuă să ne unească, să ne provoace, să ne consoleze și să ne inspire. Este acel puls vital care ne amintește că, dincolo de diferențele culturale, istorice sau individuale, suntem legați de aceleași dorințe, frici și speranțe. Să ne aventurăm, așadar, într-o călătorie prin istoria acestei arte magice, pentru a înțelege ce a însemnat și ce va însemna mereu teatrul pentru societatea noastră. În zorii civilizației occidentale, pe colinele însorite ale Greciei Antice, s-a născut o formă de artă care avea să modeleze profund înțelegerea noastră despre emoție, morală și comunitate: teatrul. Nu era doar un spectacol, ci un ritual profund, înrădăcinat în cultul zeului Dionysos, zeul vinului, al fertilităţii și al extazului. La început, spectacolele erau simple procesiuni și coruri, cunoscute sub numele de ditirambe, în cadrul cărora bărbați mascați cântau și dansau în cinstea divinității. Treptat, prin geniul unor oameni precum Thespis, care a introdus primul actor separat de cor, aceste ritualuri au evoluat, transformându-se în tragedia și comedia pe care le cunoaștem astăzi, fundamentul întregii dramaturgii universale. Teatrul era o manifestare colectivă a spiritualității și a identității civice, un eveniment la care participau mii de cetățeni, într-o comuniune emoțională unică. Funcția teatrului în polisul grec depășea cu mult simplul divertisment. Era o școală morală, un forum de dezbatere publică și un catalizator al coeziunii sociale. Prin vocile lui Aeschylus, Sophocles și Euripides, tragedia explora teme universale precum destinul, liberul arbitru, vina, răzbunarea și condiția efemeră a omului în fața zeilor. Conceptul de catharsis, purificarea emoțională a spectatorului prin intermediul fricii și milei, era esențial, permițând publicului să confrunte cele mai întunecate aspecte ale existenței umane într-un cadru sigur și ritualic. Pe de altă parte, comedia lui Aristofan, cu satira sa acidă și parodia necruțătoare, critica vehement viciile societății, politicile greșite și personajele publice, oferind un ventil social necesar și o formă de auto-reflecție colectivă. Astfel, teatrul era o parte integrantă a democrației ateniene, un instrument esențial pentru educarea și modelarea cetățeanului, o voce puternică care reverberează încă în conștiința noastră culturală. Odată cu ascensiunea Imperiului Roman, soarta teatrului a cunoscut o transformare semnificativă. Romanii, cu pragmatismul și setea lor de spectacol, au preluat de la greci formele dramatice, dar adeseori le-au adaptat gusturilor proprii, preferând divertismentul grandios și violența directă în detrimentul profunzimii filosofice. Amfiteatrele răsunau de strigătele mulțimilor la jocurile de gladiatori, luptele cu animale sălbatice sau execuțiile publice, care de multe ori eclipsau reprezentările teatrale. Deși au existat dramaturgi importanți precum Plaut și Terențiu, care au scris comedii pline de umor și vitalitate, și Seneca, ale cărui tragedii au influențat Renașterea, teatrul roman a pierdut, în mare parte, acea conexiune spirituală și civică profundă specifică lumii grecești, spectacolul, în forma sa cea mai brută, eclipsând adeseori arta cuvântului și a ideii. Căderea Imperiului Roman și întunericul Evului Mediu au adus o nouă provocare pentru teatru. Instituția dramatică, în forma sa clasică, a intrat într-un declin aproape total, condamnată de Biserica Creștină incipientă, care o vedea ca pe o expresie a păgânismului și a decadenței. Cu toate acestea, spiritul teatral nu a dispărut complet, ci s-a refugiat chiar în sânul Bisericii, unde s-a reinventat sub forma jocurilor liturgice, a dramelor religioase și a pieselor de moralitate, piese alegorice menite să educe publicul în învățăturile creștine. Aceste spectacole, jucate în piețele publice sau în interiorul bisericilor, aduceau în scenă personaje precum ”omul”, ”viciul” și ”virtutea”, oferind o oglindă morală a existenței umane și reconfirmând rolul teatrului ca instrument de instruire și de reflecție comunitară, chiar și în cele mai austere timpuri. Teatrul a supraviețuit, metamorfozându-se, demonstrând o rezistență extraordinară și o capacitate de a se reinventa, indiferent de constrângerile istorice. Odată cu Renașterea, în secolul al XVI-lea, teatrul a cunoscut o renaștere spectaculoasă, o adevărată explozie de creativitate care avea să schimbe pentru totdeauna peisajul cultural european. Italia, cu Commedia dell’arte, și Anglia, cu geniul incontestabil al lui William Shakespeare, au fost epicentrele acestei revigorări. Shakespeare, în special, a revoluționat dramaturgia prin profunzimea psihologică a personajelor sale, prin complexitatea intrigilor și prin limbajul poetic de o frumusețe copleșitoare. De la dilemele existențiale ale lui Hamlet, la iubirea pasională a lui Romeo și a Julietei, la tirania lui Macbeth și la nebunia Regelui Lear, opera sa a explorat întreaga gamă a emoțiilor și conflictelor umane, transformând scena într-un univers infinit de posibilități. Teatrul shakespearian nu era doar o oglindă a lumii, ci o forță creatoare, capabilă să dea formă și sens celor mai ascunse colțuri ale conștiinței umane, iar publicul, de la nobili la plebei, era captivat de această viziune panoramică asupra condiției umane. Secolele XVII și XVIII, sub influența Iluminismului și a Raționalismului, au adus noi valențe teatrului. Franța, cu marii săi clasici Racine și Corneille, a excelat în tragediile inspirate din antichitate, respectând regulile stricte ale unităților de timp, loc și acțiune, dar explorând cu o rigoare psihologică inegalabilă pasiunile și conflictele interioare ale eroilor. Însă,

Paul McCartney anunță al 18-lea album solo, The Boys of Dungeon Lane, inspirat din copilăria din Liverpool

Noul material discografic marchează al 18-lea album solo al lui Paul McCartney și primul său proiect major după apreciatul „McCartney III”, lansat în 2020. Titlul albumului face trimitere la o zonă din Liverpool care leagă orașul de țărmul Speke – locul unde McCartney și-a petrecut o mare parte din copilărie, arată Euronews. Potrivit echipei artistului, albumul îl prezintă pe fostul membru The Beatles într-o perioadă de reflecție profundă. El își rememorează anii petrecuți în Liverpoolul postbelic, familia sa și prietenia cu viitorii membri ai uneia dintre cele mai influente trupe din istoria muzicii. „Este povestea de dinaintea poveștii”, spun producătorii albumului, sugerând că multe dintre piesele noi explorează viața lui McCartney înainte de apariția fenomenului global Beatlemania. Nostalgia anilor trecuți, în primul single Odată cu anunțul albumului, McCartney a lansat și primul single, „Days We Left Behind”, o piesă cu puternice accente nostalgice. Artistul a explicat că piesa reflectă modul în care amintirile din tinerețe continuă să influențeze muzica pe care o compune și astăzi. „Este un cântec despre amintiri. Mă gândesc adesea la zilele pe care le-am lăsat în urmă și uneori mă întreb dacă nu scriu mereu despre trecut. Dar apoi îmi dau seama că despre ce altceva ai putea scrie?”, a spus McCartney. Albumul va include 14 piese, printre care „As You Lie There”, „Lost Horizon”, „Mountain Top”, „Life Can Be Hard” și „First Star of the Night”. O carieră care continuă după peste șase decenii La 83 de ani, Paul McCartney rămâne una dintre cele mai active figuri din industria muzicală. Fost membru al trupei The Beatles, el a continuat o carieră solo extrem de prolifică după destrămarea formației în 1970, lansând zeci de albume și susținând turnee în întreaga lume. Influența sa asupra muzicii moderne este considerată una dintre cele mai importante din cultura pop, atât prin activitatea din cadrul The Beatles, cât și prin proiectele sale solo sau cele realizate cu trupa Wings. În paralel cu noul album, interesul pentru istoria trupei The Beatles rămâne ridicat. Regizorul Sam Mendes lucrează în prezent la patru filme biografice dedicate membrilor trupei, proiect programat pentru lansare în 2028.

Iubire, intrigi și râsete în ritm de Rossini, spectacolul care cucerește Bucureștiul Bărbierul din Sevilla pe scena Operei Naționale București

Figaro dă tonul comediei perfecte. În zorii unei zile însorite, într-o piațetă din Sevilla, Contele Almaviva își joacă viitorul la fereastra Rosinei, tânăra păzită cu gelozie de doctorul Bartolo, dornic să o ia de soție și să pună mâna pe zestrea ei. Serenada contelui răsună în noapte, dar adevărata ”armă” intră în scenă odată cu Figaro, bărbierul, intrigantul, mesagerul, maestrul planurilor imposibile. Fost angajat al contelui și actual ”om bun la toate” în casa lui Bartolo, Figaro este motorul unei avalanșe de intrigi: deghizări, scrisori strecurate, vizite ”oficiale” și lecții de canto care ascund declarații de dragoste. Ești pregătit să descoperi cât de departe poate merge cineva pentru a câștiga inima cuiva… și zestre, dacă se poate? Almaviva apare mai întâi drept soldat beat, cerând încartiruire, apoi se reîntoarce drept profesor de muzică, înlocuitor fals al lui Don Basilio, ”profesorul de canto” care știe să distrugă reputații la comandă. În timp ce Bartolo moțăie, Rosina și ”Lindoro” își șoptesc iubirea, iar Figaro îl bărbierește pe doctor, furându-i elegant cheia balconului. Ce se întâmplă când fiecare personaj minte pe toată lumea, dar crede că el e singurul care controlează situația? Când Bartolo află că Rosina vrea să fugă cu un misterios Lindoro, întărește paza casei. Dar adevărul explodează: Lindoro este, de fapt, Contele Almaviva. Fuga e aproape compromisă, scara dispare, iar în mijlocul haosului intră Don Basilio cu notarul. Contra cost, bineînțeles, Basilio acceptă să fie martor la căsătoria pe care trebuia să o împiedice. În cele din urmă, Rosina află cine este cu adevărat bărbatul pe care îl iubește, notarul semnează, iar Bartolo rămâne doar cu frustrările și zestrea oferită generos de conte, inclusiv. Regie: Igor Bergler Decoruri: Igor Bergler, Raluca Elena Popa Costume: Raluca Elena Popa Lumini: Daniel Klinger Coregrafie: Bianca Patrichi Maestru de cor: Adrian Ionescu Asistent regie: Claudia Machedon Asistent dirijor: Mircea Pădurariu Dirijor: Daniel Jinga Distribuția: Figaro: Sebastian Balaj/Iordache Basalic; Rosina: Oana Șerban – invitată/Maria Miron Sârbu – invitată; Contele Almaviva: Bogdan Mihai/Andrei Fermeșanu – invitat; Don Bartolo: Iustinian Zetea; Don Basilio: Daniel Pascariu – invitat/Marius Boloș; Berta: Daniela Cârstea/Rodica Ștefan – invitată; Fiorello/Sergentul: Daniel Filipescu; Notarul: Andrei Bolohan; Berta actrița: Bianca Totolici Chitară Vlad Vedeș Pregătire muzcală: Luminița Berariu, Mădălina Florescu, Liana Mareș, Ioana Maxim, Sabin Orbulescu, Cosmin Pătrana Cu participarea Orchestrei, Corului și a Ansamblului de Balet ale Operei Naționale București Joi, 26 martie, sâmbătă, 28 martie, și duminică, 29 martie, de la ora 18:30, Opera Națională București este locul în care pasiunea, umorul și muzica se împletesc într-un spectacol de neuitat, ”Bărbierul din Sevilla”, de Gioachino Rossini, cu intrigi savuroase, deghizări ingenioase și o avalanșă de situații comice care te poartă într-o poveste unde dragostea învinge orice plan, o seară electrizantă, în care fiecare notă și fiecare replică te apropie de un final exploziv.

Legătura dintre oameni și câini datează de peste 15.000 de ani

Cercetarea, publicată în revista Nature, sugerează că dovezile genetice ale câinilor domestici sunt cu aproximativ 5.000 de ani mai vechi decât estimările anterioare. Cel mai vechi exemplar identificat provine din Anatolia, în actuala Turcie, și are aproximativ 15.800 de ani. Rămășițele animalului au fost descoperite îngropate alături de rămășițe umane, arată The Guardian. Un alt exemplar, o mandibulă veche de 14.300 de ani, a fost găsită în peștera Gough din Somerset, Marea Britanie. Câinii erau hrăniți și îngropați ritualic Analizele arată că oamenii preistorici nu doar tolerau câinii în apropierea lor, ci îi și hrăneau. Studiile izotopice efectuate pe oasele descoperite în Turcia arată că acești câini aveau o dietă bogată în pește. Era similară cu cea a oamenilor din acea zonă. Arheologii au descoperit și dovezi ale unei legături emoționale între oameni și animale. Trei pui de câine au fost găsiți îngropați peste picioarele unei persoane, într-un ritual funerar care semăna cu cele dedicate oamenilor. Cercetătorii spun că, în urmă cu aproximativ 15.000 de ani, câini cu origini genetice diferite existau deja în mai multe zone din Eurasia, de la Marea Britanie până în Siberia. Această descoperire sugerează că procesul de domesticire ar fi început încă din timpul ultimei ere glaciare. Acest lucru se întâmpla cu mult înainte de apariția agriculturii sau a altor animale domestice. Rolul câinilor în comunitățile preistorice Oamenii de știință cred că primele comunități umane nu ar fi investit resurse în hrănirea acestor animale dacă ele nu ar fi avut un rol important. Câinii ar fi putut contribui la creșterea eficienței la vânătoare sau ar fi servit drept sistem de avertizare împotriva prădătorilor. Descoperirile sugerează că relația dintre oameni și câini – considerată astăzi una dintre cele mai puternice legături dintre oameni și animale – are rădăcini mult mai vechi decât se credea până acum.