La Mița Biciclista prezintă o expoziție cu pictură românească strânsă în trei decenii
La Mița Biciclista – Stabiliment Creativ găzduiește expoziția „Colecționarii / Numai Pictura”, care prezintă colecția privată de pictură românească postrevoluționară a lui Daniel Ștefănică. Proiectul este coordonat curatorial de Erwin Kessler, iar designul arhitectural este semnat de Attila Kim. O selecție de lucrări din ultimele trei decenii Printre artiștii ale căror lucrări sunt incluse în expoziție se numără Nicolae Comănescu, Gili Mocanu, Dumitru Gorzo, Ecaterina Vrana, Roman Tolici, Florin Tudor, Bogdan Vlăduță, Ștefan Ungureanu, George Anghelescu, Ioana-Carolina Ursa, Ciprian Paleologu, Codruța Cernea, Angela Bontaș, Tara von Neudorf, Simona Vilău, Adrian Preda, Suzana Dan, Anca Mureșan, Florin Ciulache, Alina Pențac și Cristian Todor. Organizatorii spun că selecția oferă o panoramă a evoluției picturii românești de după 1989 și propune o alternativă la colecțiile instituționale clasice, prin prezentarea unei colecții private de artă contemporană. Expoziția poate fi vizitată la La Mița Biciclista, în Piața Amzei, până la 31 iulie 2026. Programul de vizitare este joi și vineri, între orele 18:00 și 22:00, iar sâmbătă și duminică, între orele 12:00 și 22:00.
Moneasa, perla Apusenilor de la poalele Munților Codru Moma. Bilete mai ieftine de tratament balnear pentru pensionari
Situată la Poalele Munților Codru Moma, în județul Arad, stațiunea Moneasa este cunoscută pentru izvoarele mezotermale, ce ajung între 25 și 32 de grade Celsius. A fost apreciată pentru resursele naturale încă din secolul al XVI-lea, însă titlul de „stațiune balneară” pe care îl cunoaștem și astăzi l-a primit abia în anul 1886, fiind conferit de Ministerul de Interne Imperial din Viena. Localnicii din zonă se tratează de zeci de ani la Moneasa, fiind destinația care le ușurează durerile articulare sau spondiloza. Cu toate acestea, afecțiunile care se pot trata la unica bază de tratament din Stațiunea Moneasa variază de la afecțiuni ale sistemului nervos periferic, afecțiuni neurologice, ginecologice cronice, nevroză astenică, până la boli metabolice și de nutriție, potrivit Societății de Tratament Balnear și Recuperare a Capacității de Muncă. Terapii pentru tratarea reumatismului și afecțiunilor sistemului locomotor La Moneasa sunt disponibile tratamente precum electroterapie în cadrul căreia se utilizează curenți diadinamici și interferențiali, ce ajută la calmarea durerii, relaxarea musculaturii, reducerea inflamației, dar și la stimularea circulației și a nervilor. Magnetodiafluxul ajută ajută la reducerea durerii, scăderea inflamației și refacerea țesutului oaselor. De asemenea, terapia prin ultrasunete ajută la relaxarea mușchilor și vindecarea tendoanelor și articulațiilor. Terapia cu unde scurte ajută, printre altele, la scăderea rigidității articulare și reducerea durerii, iar laseroterapia ajută la regenerarea țesuturilor și o vindecare mai rapidă. Terapia cu Aerosoli este benefică pentru bronșite, sinuzite, astm sau alte afecțiuni respiratorii și presupune inhalarea de vapori de particule fine de ape minerale sau medicamente. În cadrul kinetoterapiei, masajul la manual pe spate, mâini sau picioare ajută la îmbunătățirea mobilității și a circulației, dar și relaxarea mușchilor. Cei care se duc să se trateze la Moneasa pot face și băi terapeutice cu ape minerale în căzi sau bazin, ce ajută la dureri articulare, reumatism sau recuperarea locomotorie, precum și duș subacval, dar și băi galvanice ce îmbunătățesc circulația, scad durerile reumatice și îmbunătățesc recuperarea recuperarea neurologică. Moneasa, cunoscută pentru izvoarele minerale Stațiunea este cunoscută pentru apele minerale cu minerale precum bicarbonat, calciu, magneziu, ce contribuie la tratarea afecțiunilor sistemului locomotor, sistemului nervos și tubului digestiv. Stațiunea se află la poale de munte, cu aer curat, dar și soare, mediu care ajută la refacerea organismului după boli infecțioase și stări de surmenaj. Stațiunea este înconjurată păduri de fag și conifere și află într-o zonă de depresiune la o altitudine de aproximativ 290 de metri. Cei care aleg un sejur la Moneasa, pot, în timpul liber să facă o plimbare cu barca sau hidrobicicleta pe Lacul Liniștit sau chiar o baie la ștrandul din stațiune. Alte locuri interesante de vizitat don zonă sunt Cascada Boroaia, Grota Ursului sau Peștera Cristalelor, dar și alte atracții turistice din zonele învecinate precum Muzeul Aurului din Brad sau Izbucul intermitent de la Călugări, dar și altele… Cum se procedează pentru obținerea unui bilet mai ieftin? Baza de tratament de la stațiunea Moneasa dispune de peste 200 locuri de cazare. Un sejur la Moneasa costă 3.688 lei, dintre care statul decontează un procent de 50% din valoarea pensiei brute lunare pentru un bilet standard de tratament, pentru care pensionarii pot să facă o cerere prealabilă la Casele de Pensii din județul lor. Un sejur cu un bilet de la CNPP poate dura 16 zile, dintre care 12 vor fi rezervate tratamentelor. Reamintim că cererea tip se va depune din timp la CNPP, însoțită de talonul de pensie sau un document de plată în original și copie, însoțit de o declarație pe propria răspundere că nu realizați venituri din pensie din alte sisteme neintegrate în sistemul public de pensii, dar și un bilet de trimitere de la medicul de familie pentru servicii medicale de recuperare, acordate de unitățile de turism balnear ce au contract cu CNPP. Va fi nevoie și de o copie a acestui bilet de trimitere. Alte stațiuni balneare din România unde pensionarii pot beneficia de un sejur la preț redus sunt Olănești, dar și Geoagiu-Băi.
A murit Peabo Bryson, vocea din spatele hiturilor Disney Beauty and the Beast și A Whole New World
Într-un comunicat, apropiații artistului au transmis că Bryson „a plecat în pace”, fiind înconjurat de familie și de persoanele apropiate. „Suntem profund emoționați de valul de iubire, rugăciuni și susținere venit din partea fanilor, prietenilor și colegilor din întreaga lume. Deși inimile noastre sunt frânte, găsim alinare în faptul că Peabo a fost atât de iubit și că vocea sa a atins atât de multe vieți”, a transmis familia, citată de NBC News. Reprezentanții artistului au precizat că acesta suferise un accident vascular cerebral săptămâna trecută și se afla sub supraveghere medicală până la deces. Vocea unor dintre cele mai iubite melodii Disney Peabo Bryson și-a construit o carieră de peste patru decenii, devenind una dintre figurile emblematice ale muzicii soul și R&B. Momentul care l-a transformat într-un nume cunoscut la nivel mondial a venit în 1993, când a câștigat premiul Grammy alături de Céline Dion pentru melodia Beauty and the Beast. Un an mai târziu, a obținut un nou Grammy alături de Regina Belle pentru hitul A Whole New World, una dintre cele mai cunoscute piese Disney din toate timpurile. Dincolo de succesul coloanelor sonore Disney, Bryson a fost apreciat pentru o serie de piese care au dominat radiourile americane în anii ’80 și ’90. Printre cele mai cunoscute se numără If Ever You’re in My Arms Again, Can You Stop the Rain, Feel the Fire și I’m So Into You. Vocea sa caldă și stilul romantic l-au transformat într-unul dintre cei mai apreciați interpreți de balade R&B din generația sa. Un artist care a influențat mai multe generații De-a lungul carierei, Peabo Bryson a vândut milioane de albume și a colaborat cu unele dintre cele mai importante nume din industria muzicală. Pentru mulți ascultători însă, numele său va rămâne asociat cu universul Disney și cu două dintre cele mai iubite cântece din istoria animației. Moartea artistului marchează dispariția unei voci care a definit o epocă a muzicii romantice americane și care continuă să fie descoperită de noi generații prin filmele și melodiile care au făcut-o celebră.
Mircea Abrudean, revoltat, după ce PSD și AUR își adjudecă conducerea ICR / Parteneriatul lor funcționează
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a acuzat PSD și AUR că au colaborat în Parlament la votul pentru noua conducere a Institutului Cultural Român (ICR), susținând că cele două partide și-au împărțit funcțiile de conducere ale instituției. Potrivit lui Abrudean, în urma votului desfășurat marți, PSD a obținut funcția de președinte al ICR, iar AUR una dintre pozițiile de vicepreședinte. „O nouă dovadă a colaborării” „AUR și PSD au confirmat astăzi, încă o dată, că parteneriatul lor funcționează în Parlament”, a afirmat președintele Senatului într-o postare publicată pe rețelele sociale. Acesta a susținut că votul reprezintă o nouă dovadă a colaborării dintre cele două formațiuni politice, pe care le acuză că acționează împreună atunci când este vorba despre împărțirea funcțiilor, fără a propune soluții pentru actuala situație politică. „Nu au venit cu nicio soluție” „Au reușit încă o dată să găsească o formulă de colaborare, după ce au dărâmat prin moțiune de cenzură un Guvern pro-reforme. Lucrează împreună când e vorba de propriile interese, dar nu au venit cu nicio soluție pentru guvernarea țării, deși a trecut o lună de când au declanșat criza politică în care ne aflăm”, a declarat Abrudean. Președintele Senatului a subliniat importanța Institutului Cultural Român, instituție aflată sub control parlamentar și responsabilă de promovarea culturii române în străinătate. Abrudean: „Rezultatele votului reflectă fidel relațiile dintre partidele politice” „Institutul Cultural Român nu este o instituție oarecare. ICR reprezintă România în plan cultural și contribuie la promovarea imaginii țării peste hotare”, a transmis acesta. Mircea Abrudean a mai afirmat că rezultatul votului din Parlament reflectă mai fidel relațiile dintre partidele politice decât declarațiile publice ale acestora. „Votul de astăzi este încă un exemplu al felului în care relațiile dintre partide se văd mai bine în rezultatele din Parlament decât în declarațiile publice”, a concluzionat președintele Senatului.
Șeful New York Times atacă dur industria IA: Inteligența Artificială își construiește imperiul pe un furt fără precedent de proprietate intelectuală
Editorul publicației The New York Times, A.G. Sulzberger, a lansat unul dintre cele mai dure atacuri de până acum la adresa marilor companii de Inteligență Artificială, acuzându-le că-și construiesc produsele pe baza unui „furt fără precedent de proprietate intelectuală” și că pun în pericol însăși existența jurnalismului profesionist, potrivit reutersinstitute. politics.ox.ac.uk. În discursul susținut la Congresul Mondial WAN-IFRA (World Association of News Publishers), Sulzberger a avertizat că profesia jurnalistică a fost „prea tăcută, prea pasivă și prea fragmentată” în fața abuzurilor comise de companiile care dezvoltă modele de IA. În opinia sa, problema nu este tehnologia în sine, ci modul în care aceasta este construită și exploatată. „Păcatul originar” al IA Sulzberger susține că produsele actuale de IA au la bază un act fundamental de însușire ilegală a muncii altora. „Companiile tehnologice jefuiesc site-urile de știri fără permisiune și fără compensații. Reambalează aceste bunuri furate ca fiind ale lor și redirecționează publicul și veniturile care altfel ar merge către organizațiile care au produs conținutul”. „Au folosit conținut de presă, literatură, film, fotografie, teatru, etc., fără a obține acordul creatorilor” Potrivit editorului New York Times, marile firme din domeniu au construit modele de IA folosind milioane de articole, cărți, fotografii, filme și alte opere protejate de drepturi de autor, fără a obține acordul creatorilor. El respinge argumentele companiilor care susțin că folosirea materialelor reprezintă „utilizare loială” sau că este necesară pentru progresul tehnologic. În opinia sa, dacă firmele de IA pot investi sute de miliarde de dolari în centre de date și infrastructură, atunci pot plăti și pentru conținutul care le alimentează produsele. De ce jurnalismul profesionist este atât de valoros pentru IA Una dintre ideile centrale ale discursului este că modelele de IA depind într-o măsură uriașă de jurnalismul profesionist. Sulzberger explică faptul că orice model IA este construit din patru ingrediente esențiale: talentul inginerilor, puterea de calcul, energia și datele. Doar ultimul ingredient – conținutul creat de alții – este preluat adesea fără plată. El atrage atenția că termenul „date” ascunde adevărata natură a acestor resurse. „Datele” nu sunt simple cifre. Sunt cărți, muzică, filme și articole de presă. Sunt produse ale muncii intelectuale și creative. Un singur exemplu de muncă furată de IA Sulzberger amintește că doar în 2025 The New York Times a publicat aproape jumătate de milion de materiale jurnalistice, realizate cu un cost de peste două miliarde de dolari. Publicația a avut jurnaliști în toate cele 50 de state americane și în 155 de țări, inclusiv peste 70 de reporteri și colaboratori în Ucraina. Acest jurnalism este valoros pentru modelele IA tocmai pentru că este verificat, editat, documentat și produs de profesioniști. „Ești ceea ce mănânci”, spune Sulzberger, parafrazând o observație a unui inginer OpenAI, care recunoștea că succesul modelelor depinde în primul rând de calitatea seturilor de date utilizate la antrenare. De ce a dat în judecată OpenAI Sulzberger justifică procesul intentat de The New York Times împotriva OpenAI, Microsoft și ulterior Perplexity. El susține că aceste companii au încălcat în mod repetat drepturile de autor ale publicației și că această practică amenință viitorul jurnalismului independent. Procesul durează deja de peste doi ani și jumătate și a costat peste 20 de milioane de dolari, ceea ce explică de ce multe redacții mai mici nu își permit să se apere în instanță. O amenințare mai gravă decât rețelele sociale Sulzberger consideră că revoluția IA poate provoca daune mai mari decât cele produse de internet, smartphone-uri și rețele sociale. În ultimele două decenii, Statele Unite au pierdut aproximativ 75% dintre jurnaliști și peste 3.000 de ziare. Multe comunități au rămas fără reporteri locali care să urmărească activitatea autorităților sau să informeze cetățenii. Acum, avertizează el, Inteligența Artificială nu doar distribuie conținutul altora, ci îl înlocuiește. Motoarele de căutare și chatboturile răspund direct la întrebări folosind informațiile preluate de la publicații, fără a mai trimite utilizatorii către sursa originală. Rezultatul este o scădere dramatică a traficului către site-urile de știri și, implicit, a veniturilor acestora. Potrivit datelor citate de Sulzberger, marile publicații monitorizate de Comscore (compania americană care măsoară consumul de media) au pierdut în medie peste 45% din trafic în ultimii ani. Problema adevărului Un alt capitol important al discursului privește fiabilitatea informațiilor generate de AI. Sulzberger afirmă că modelele actuale nu produc jurnalism și nu pot înlocui activitatea reporterilor. „Reporterii sunt cei care îmbogățesc arhiva publică cu informații necunoscute anterior”, spune el. Faptele noi, documentele secrete, mărturiile directe și investigațiile nu sunt create de chatboți, ci de jurnaliști. Mai mult, studiile citate de editorul New York Times arată că asistenții IA denaturează frecvent știrile și oferă răspunsuri eronate. Spre deosebire de organizațiile de presă, companiile de IA nu au mecanisme clare de corectare și nu își asumă responsabilitatea pentru greșeli. El observă și o contradicție: firmele promovează produsele ca fiind utile și inteligente, dar evită să garanteze că informațiile furnizate sunt corecte. Unele dintre ele avertizează explicit utilizatorii să nu se bazeze pe răspunsurile oferite. Ce ar trebui să facă presa, în opinia lui Sulzberger În opinia lui Sulzberger, există o strategie simplă, împărțită pe două categorii: editorii și redacțiile. Cum să se apere editorii Editorii trebuie să-și apere ferm drepturile de proprietate intelectuală, să negocieze cu atenție acordurile de licențiere, să facă presiuni asupra legislatorilor pentru reguli clare, să colaboreze între ei și cu alte industrii creative. Cum să se adapteze redacțiile Redacțiile trebuie să folosească inteligența artificială în mod responsabil. Redacțiile trebuie să să construiască relații directe cu publicul, lucru pe care Inteligența Artificială nu-l poate face. Redacțiile trebuie să pună mai mult accent pe reportaje originale. Redacțiile trebuie să explice constant de ce jurnalismul făcut cu oameni adevărați contează. „Jurnalismul este valoros” Mesajul final al lui Sulzberger este unul de mobilizare: jurnalismul profesionist trebuie să reziste cu orice preț. El amintește o idee celebră a lui Stewart Brand, editorul american care a pus la punct, prin 1968, primul „google”: „Whole Earth Catalogue”, care avea să influențeze masiv noua generație de antreprenori ce avea să creeze Sillicon Valley, și autorul citatului celebru,
Iubirea care învață să vadă – Iolanta deschide Bucharest Opera Festival 2026 cu o meditație despre lumină, adevăr și vindecare
Nu este o alegere întâmplătoare. În anul în care tema festivalului, LOVE AFFAIRS, propune o explorare complexă a iubirii, în toate ipostazele sale, de la pasiune devastatoare la tandrețe salvatoare, Iolanta vine ca o declarație artistică aproape manifest: iubirea ca revelație, ca adevăr și ca forță care transformă omul din interior. Într-o lume tot mai grăbită, tot mai zgomotoasă și mai fragmentată, opera lui Ceaikovski pare să vorbească despre ceva ce societatea contemporană riscă să piardă: capacitatea de a vedea cu adevărat. O prințesă care nu știe că există lumina La suprafață, povestea este simplă și aproape mitologică. Iolanta, fiica Regelui René, trăiește într-o reședință izolată, protejată obsesiv de tatăl ei. Tânăra este nevăzătoare, însă nu știe acest lucru. Într-un gest disperat de iubire paternă, regele îi ascunde adevărul despre propria condiție și chiar despre existența luminii, construindu-i un univers artificial, în care durerea este suspendată prin necunoaștere. Dar orice paradis bazat pe iluzie este fragil. Totul se schimbă odată cu apariția cavalerului Vaudémont, străinul care pătrunde accidental în această lume închisă și care, prin iubire, îi dezvăluie Iolantei existența unei realități dincolo de limitele pe care le cunoștea. Din acel moment, opera lui Ceaikovski încetează să fie doar o poveste romantică și devine o meditație profundă despre curajul de a cunoaște, pentru că adevărata dramă a Iolantei nu este orbirea, ci confruntarea dintre confortul necunoașterii și riscul adevărului. Dragostea care nu protejează, ci eliberează În lectura scenică propusă de regizorul Slava Sambriș, această dimensiune simbolică este esențială. Iolanta nu vorbește doar despre vindecarea fizică, ci despre o trezire interioară, despre momentul fragil și inevitabil în care fiecare om trebuie să aleagă între siguranța unei iluzii și vulnerabilitatea libertății. Într-un contrast tulburător, două forme de iubire intră în conflict: iubirea posesiv-protectoare a regelui René și iubirea revelatoare a lui Vaudémont. Dacă tatăl crede că dragostea înseamnă protecție prin tăcere și ascundere, cavalerul îi oferă bceva infinit mai dificil: adevărul. Și poate tocmai aici se află modernitatea surprinzătoare a acestei opere. Într-o perioadă dominată de filtre, aparențe și realități atent cosmetizate, Iolanta adresează o întrebare incomodă: este iubirea autentică aceea care ne protejează de lume sau aceea care ne oferă puterea să o înfruntăm? Spectacolul promite să transforme această întrebare într-o experiență scenică intensă, într-un univers suspendat între basm și realitate, în care lumina nu capătă sens doar ca fenomen fizic, ci ca metaforă a lucidității. O distribuție care deschide festivalul sub semnul excelenței Producția Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Maria Bieşu” din Chişinău, a cărei premieră a avut loc pe 3 martie 2026, aduce la București o echipă artistică solidă și o viziune scenică puternic ancorată în emoția autentică. Regia poartă semnătura lui Slava Sambriș, scenografia este realizată de Iurie Matei, costumele de Alina Rotaru, iar la pupitrul dirijoral se va afla maestrul Cristian Spătaru. În rolurile principale vor putea fi urmăriți artiști de mare sensibilitate și forță expresivă, într-un spectacol care mizează mai puțin pe grandilocvență și mai mult pe adevărul emoției. Distribuție: Iolanta – Valentina Nafornița; Vodemon – Dumitru Mîțu; Robert – Andrei Jilihovschi; Rene – Alexei Botnarciuc; Ebn-Hakia – Vitalie Maciunschi; Marta – Victoria Istratuc; Brigitta – Alexandra Procopovici, Laura – Tatiana Luchian; Bertrand – Gheroghe Severin; Almerik – Vadim Ceban Bucharest Opera Festival începe cu o promisiune Ajuns la cea de-a cincea ediție, Bucharest Opera Festival transformă, între 11 și 22 iunie, scena Operei Naționale București într-un spațiu al marilor emoții, reunind companii prestigioase din România și din străinătate, peste 1500 de artiști și douăsprezece seri consecutive dedicate operei, baletului și teatrului muzical. Dar începuturile au întotdeauna o greutate simbolică, iar faptul că ediția din 2026 debutează cu Iolanta spune poate totul despre direcția acestui festival: nu doar spectacole impresionante, ci povești care ating ceva esențial în noi, ntru că, în fond, opera lui Ceaikovski nu este despre orbire, ci despre momentul în care alegem să vedem și, uneori, prima lumină vine prin iubire. Programul complet al festivalului poate fi consultat aici!
Când copiii devin jurați, filmul capătă o altă voce. Începe WonderFest 2026!
WonderFest revine cu ediția a VI-a și aduce împreună filmul, educația și creativitatea într-un festival în care cei mici nu sunt doar spectatori, ci adevărați participanți la actul cultural. Festivalul este organizat de Consiliul Județean Ilfov prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ilfov și reunește copii, adolescenți, artiști, regizori, actori, traineri și invitați speciali din România și din străinătate. Pe durata festivalului, participanții vor descoperi filme din competiția internațională, vor participa la proiecții speciale și vor avea ocazia să întâlnească profesioniști ai industriei cinematografice. În același timp, vor putea lua parte la zeci de workshop-uri interactive dedicate dezvoltării personale și exprimării creative. Programul include ateliere de actorie, cinematografie, fotografie, improvizație scenică, leadership, creație video, caricatură, scenografie și educație prin cultură, activități menite să îi ajute pe copii și adolescenți să își descopere talentul și să își dezvolte încrederea în propriile forțe. Elementul care diferențiază WonderFest de orice alt festival este juriul format din 100 de copii. Ei vor analiza și vor premia filmele participante, oferind o perspectivă autentică asupra producțiilor dedicate noii generații. Mai mult decât un eveniment cultural, WonderFest este o declarație de încredere în viitor. Este locul în care copiii sunt ascultați, încurajați și invitați să își exprime liber opiniile, emoțiile și creativitatea. Într-o lume în care atenția se îndreaptă adesea spre ecrane și algoritmi, WonderFest readuce în prim-plan puterea poveștilor, a întâlnirilor reale și a experiențelor care pot inspira o generație întreagă.
Surpriză în era AI: hârtia își recâștigă cititorii
La Kyoto, auto-publicarea și revistele artizanale, cunoscute sub numele de „fanzine” sau „zine”, câștigă popularitate, mai ales în rândul tinerilor creatori și cititori. Fenomenul crește în ciuda declinului puternic al industriei editoriale tradiționale. Vânzările de cărți și reviste din Japonia au scăzut cu 40% față de recordul din 1996, iar tirajele ziarelor tipărite s-au redus aproximativ la jumătate față de vârful atins în 1997, potrivit Asociației japoneze a editorilor și redactorilor de ziare, citată de Le Figaro. Într-o tipografie a cotidianului Kyoto Shimbun, doi artiști au urmărit cum un eseu fotografic prinde viață pe hârtie. Odată cu scăderea numărului de abonați, ziarul caută noi utilizări pentru echipamentele sale de tipar, iar creatorii speră să atragă astfel noi cititori, în era inteligenței artificiale. Pentru susținătorii acestor publicații, hârtia oferă o experiență mai directă, mai personală și mai greu de reprodus în mediul digital. „Hârtia este un mediu care implică toate cele cinci simțuri”, consideră unul dintre artiști, comparând experiența tipărită cu cea oferită de rețelele sociale. Hârtia, antidot la izolarea digitală Creatorii implicați în proiect spun că presa tipărită are o deschidere pe care telefoanele mobile și platformele digitale nu o pot oferi. „Cred că presa tipărită este incredibil de deschisă. Poți oferi un ziar cuiva, îl poți citi împreună”, a declarat unul dintre autorii eseului fotografic. În opinia sa, telefoanele mobile sunt „foarte izolate”, în timp ce hârtia permite o experiență comună. Autorii proiectului spun că obiectul tipărit creează și o legătură emoțională aparte între artist și cititor. „Poți simți pasiunea artistului atunci când ții lucrarea în mâini. Asta o face atât de atractivă, iar inteligența artificială pur și simplu nu poate reproduce acest lucru”. Lucrarea fotografului Kazuma Obara și a scriitorului Akihico Mori a fost prezentată la Kyotographie, festivalul internațional de fotografie desfășurat între 18 aprilie și 17 mai în mai multe locații din fosta capitală imperială a Japoniei. Tinerii redescoperă publicațiile făcute manual Interesul pentru auto-publicare nu vine doar din zona artiștilor consacrați. Potrivit reprezentanților tipografiei care colaborează cu creatorii de zine și publicații independente, vârsta clienților variază de la adolescenți până la persoane de peste 70 de ani. „În mod surprinzător, fenomenul are ecou în rândul tinerilor. Aud chiar comentarii de genul: Este interesant tocmai pentru că este vechi”, a explicat unul dintre reprezentanții Kyoto Shimbun Printing. Potrivit unui studiu citat de televiziunea publică japoneză, piața auto-publicării din Japonia a ajuns la peste 800 de milioane de euro până în martie 2026, aproape dublu față de nivelul de acum patru ani. Succesul se vede și la târgurile de fanzine, unde sunt expuse publicații realizate manual, în formate și dimensiuni foarte diferite. Pentru unii vizitatori, atracția acestor reviste vine tocmai din faptul că ele scapă logicii algoritmilor. „Inteligența artificială și rețelele sociale sunt conduse de algoritmi care ne arată doar ceea ce vrem să vedem sau ceea ce ni se potrivește cel mai bine”, spun vizitatorii. În opinia acestora, faptul că atât de mulți creatori participă la astfel de târguri arată că există „multe alte viziuni asupra lumii”. „Căldura pe care doar hârtia o poate oferi” Chiar și creatorii care recunosc avantajele inteligenței artificiale și ale tehnologiei digitale spun că obiectele tipărite păstrează o valoare aparte. „Se pot face foarte multe lucruri cu IA și tehnologia digitală. Dar cred că există și un farmec în a ține ceva în mâini”, a declarat pentru sursa citată una dintre artistele japoneze care își transformă viața de zi cu zi în ilustrații alb-negru. Marile librării au început, la rândul lor, să preia tendința. Sanseido, o librărie din Tokyo cu o istorie de 145 de ani, a introdus de aproape un an astfel de publicații auto-editate pe rafturile sale. „Zinele pot atrage un public diferit de cel al cititorilor tradiționali”, consideră reprezentanții librăriei. Pentru creatorii acestor publicații, revenirea hârtiei nu înseamnă respingerea tehnologiei, ci recuperarea unei experiențe pe care ecranele nu o pot înlocui. „Există o căldură pe care doar hârtia o poate oferi”, spun artiștii.
Pictorul român care are o lucrare în colecția privată a Regelui Charles / Majestatea Sa este extrem de încântată
Ce este inspirația? Pentru unii, inspirația este revelația neașteptată a unui alt noi înșine. E când un alt „Tu” îți dă un pumn în față. Ea nu se face simțită cu delicatețe, ea pur și simplu se manifestă plenar și concret, fără brizbrizuri. Asta se poate spune despre Bogdan Mihai Radu, pictorul a cărui poveste cu arta începe cu un mic furt. Dar nu cu o găinărie de doi lei, ci cu ceva ce avea să însemne tasta „Enter” a carierei sale în fața șevaletului. „Bărbatul de la Hotelul Ritz” Să vedeți… era elev printr-a doua și văzuse un film – Bărbatul de la Hotelul Ritz – povestea unui falsificator de tablouri care trăia în lux la Paris – fura tablouri extrem de valoroase din muzee și colecții private, pe care le înlocuia cu replici foarte bine executate – atât de bine executate, încât proprietarii nu-și dădeau seama de furt. Așa că, ce să facă și Bogdan? I-a luat un tablou bunicii spunându-i că-i trebuie pentru la școală și i-a adus înapoi copia acestuia. Despre bunică nu știm nimic – nici că și-a dat seama de farsă, nici că nu și-a dat seama, fapt este că, astfel, Bogdan își începuse dansul cu pictura. Problema este că apucăturile artistice ale lui Bogdan nu au fost văzute cu ochi buni de taică-su, care nu concepea ca fiul său să nu aibă o meserie stabilă, un ceva concret care să-i ofere stabilitate în viață. Iar pictura nu, nu era ceva concret Căci pictura este revelație și este așteptare, dar între aceste paranteze mai există viață, viață concretă, cu facturi și taxe și alte urâciuni, pe care inspirația singură nu le poate livra. Împotriva voinței sale, a fost înscris la un liceu local, cu specializări în căi ferate, apoi specializare în silvicultură. „A fost un chin, a fost groaznic”, spune un Bogdan pe care tatăl său nu s-a chinuit prea tare să-l citească. Dar cerul lui Bogdan se deschide Drumul spre pictură a venit pe o ușă neașteptată: un spital pentru copii cu dizabilități din Tălmaciu, unde o cunoștință lucra în atelierul de art-terapie. A venit aici ca pedagog de recuperare prin art-terapie după ce a urmat cursurile colegiului Friedrich Müller. Astfel, Bogdan a început să vorbească multor inimi de copii, iar schimbările pe care le vedea în ei după o perioadă de lucru cu arta era certificarea că strigătul ăla din interior, pe care-l simțea din copilărie, era viu și manifest și dădea și rezultate. Și a venit prima expoziție „Ești talentat, de ce nu faci o expoziție?”, l-a întrebat într-o zi din 2002 o prietenă. Dar pragmatismul lui Bogdan era pe jos, iar prietena lui s-a ocupat să-i aranjeze un spațiu la Casa Franceză din Sibiu, unde au venit și oameni, a venit și presă, au venit și colegi din Uniunea Artiștilor. Cu această ocazie, a și vândut câteva lucrări. „A fost wow pentru mine. A fost certificarea că se poate”. La scurtă vreme, însă, după expoziția din 2003, ceva nebunesc începea să se întâmple: mergea tot mai greu și nici mâinile nu-l mai ascultau. Pe scurt, Paralizie spastică. Un prim episod a trecut, dar a venit al doilea, iar asta avea să-l imobilizeze la pat timp de doi ani. O boală și strângere de fonduri Era 2010, iar începutul promițător în lumea atât de competitivă a picturii părea ultima preocupare pentru un Bogdan care nu-și mai putea mișca corpul de la gât în jos. „Am stat aproape doi ani paralizat complet, internat la Spitalul Universitar din București.” Salon de neurologie, nouă oameni, mulți în vârstă, toată ziua pe spate. Bogdan Mihai Radu ajunsese un caz despre care toată prea vuia la vremea respectivă. Fusese internat în același salon cu regretatul Șerban Ionescu. Campanii de strângere de fonduri pentru medicamentul scump care l-ar fi ajutat să se repună pe picioare au fost organizate într-o societate care a demonstrat nu doar o dată că rezonează cu durerea. „Eram deprimat, plângeam. Nu știam ce se întâmplă cu mine. Treceau o lună, două, trei și nu-mi reveneam. Mi-am controlat emoțiile ca să nu o îngrijorez pe mama, care venise la București să stea cu mine.” Bogdan era într-un cer negru, cu umbre negre și fără perspectivă. Dincolo de nori nu mai era nimic. A pictat cu gura un câmp cu maci Cerul pe care atât de mult i-a plăcut să-l privească. Cerul ăla devenise acum dormitorul viselor lui. Unde era raza aia de soare care știe atât de bine să se semneze când vrea ea și pe orice cer vrea ea? Voia cu orice preț să picteze. Așa, cu boala aia cu denumire fancy, cu tot – Sindromul Guillain-Barré – poliradiculonevrită cronică, o boală autoimună care paralizează nervii și mușchii. Așa că a început să picteze cu gura. „Simțeam nevoia de culoare”. Abia dacă putea să-și miște mâinile. „Ce ai pictat prima oară după atâta vreme?” „Un câmp cu maci. Simțeam nevoia de culoare”. „Parcă călcam pe vată” Campania de strângere de fonduri l-a ajutat pe Bogdan să strângă banii pentru medicamentul de care avea atâta nevoie, iar asta a însemnat că a reînceput să meargă. A trebuit să învețe de la zero să meargă, să ia o cană de pe masă și s-o ducă la gură fără s-o verse. Totul de la zero, iar sentimentul de frustrare uriaș care se construise în el devenise acum un alt cap al unei hidre care se hrănea lacom cu neputința lui. „Parcă călcam pe vată. N-aveam niciun echilibru. Și cea mai grea a fost să urc și să cobor scările.” „Am dat telefoane ca să mă laud” Însă perioada de imobilitate a trecut, iar pe cerul lui Bogdan apărea din nou lumina. Fără să-i spună, un prieten l-a înscris cu un tablou la un târg internațional de artă din Oxford. „M-am trezit că lucrarea mea era pe coverul site-ului târgului, ca exemplu de promovare. Dar ca să particip aveam nevoie de aproape 5.000 de euro. Nu știam de unde să-i iau.” Dar Cerul (de data asta
Gurudev Sri Sri Ravi Shankar – Omul care a adus pacea în Columbia, în închisori și în mintea a 800 de milioane de oameni, vine la București
Gurudev Sri Sri Ravi Shankar, omul care a inspirat 800 de milioane de oameni din întreaga lumea cu viziunea sa simplă, dar profundă, omul care vrea să construiască o societate fără stres și fără violență. vine pentru prima oară la București, între 10 și 12 iunie. Misiunea lui Gurudev Sri Sri Ravi Shankar a început într-un mic sat din sudul Indiei, iar acum este la un nivel global. O tehnică revoluționară de respirație Unul dintre cele mai importante daruri pe care Gurudev le-a oferit lumii este tehnica de meditație SKY Breath Meditation, cunoscută și sub numele de Sudarshan Kriya. Această metodă unică de respirație îi ajută pe practicanți să găsească pacea și claritatea interioară. Subiect al peste 100 de studii independente recenzate de specialiști – inclusiv cercetări realizate la Stanford și Yale – SKY s-a dovedit eficientă în reducerea anxietății, impulsivității, stresului și depresiei, îmbunătățind totodată funcția cognitivă și calitatea somnului. Rețea globală de voluntari și acțiune socială Transformarea personală generată de programele sale i-a determinat pe mulți participanți să devină agenți activi ai schimbării sociale. Rețeaua de voluntari, care numără acum peste un milion de membri, a contribuit la sprijinirea veteranilor de război și a familiilor acestora, la reducerea violenței în școli, la combaterea dependenței de opioide și la restaurarea a 70 de râuri afectate de degradare ecologică. De asemenea, programul a abordat criza sinuciderilor în rândul agricultorilor din India și a oferit sprijin refugiaților afectați de dezastre și conflicte armate. Mediator în conflicte internaționale Implicarea lui Gurudev în procesele de pace depășește granițele spiritualului. În Columbia, a contribuit la coordonarea unui armistițiu care a condus la semnarea acordurilor de pace din 2016, punând capăt unui conflict de cinci decenii dintre guvern și gruparea FARC. Rezultate similare au fost obținute în zonele afectate de mișcarea Naxalită din India, dar și în Ayodhya, unde a jucat un rol esențial în soluționarea pașnică a unui conflict religios cu rădăcini de secole. Cultura unității Prin seria de evenimente World Culture Festival, desfășurate la Washington DC, New Delhi, Berlin și Bangalore, Gurudev a reunit peste șapte milioane de participanți, promovând dialogul intercultural și coexistența pașnică. Gurudev este, de asemenea, autorul bestsellerului național Notes for the Journey Within și a format 27.000 de traineri la nivel mondial, continuând să inspire o comunitate globală de 15 milioane de urmăritori pe platformele de socializare.