Etichetă: Cultură-Media

A murit Frederick Wiseman, unul dintre cei mai influenți documentariști americani

„Cu profundă tristețe, Zipporah Films și familia Wiseman anunță trecerea în neființă a lui Frederick Wiseman, regizor, producător și regizor de teatru, care a decedat pe 16 februarie 2026”, a transmis compania, citată de Le Figaro.  Într-o carieră de peste 60 de ani, operele sale au oferit o perspectivă necosmetizată asupra instituțiilor, de la închisori și spitale, până la școli, magazine universale, teatre și opere. Frederick Wiseman a studiat dreptul la Universitatea Yale și a predat ulterior la Universitatea din Boston. Înainte de a începe cariera academică, a petrecut doi ani la Paris, unde a realizat primele sale filme de amator.  Revenit în Statele Unite, a produs filmul The Cool World, o combinație de ficțiune și documentar despre un cartier afro-american, experiență care l-a determinat să se apuce de regie.  Acesta și-a făcut debutul prin documentarul Titicut Follies care surprinde viața cotidiană dintr-un spital de psihiatrie criminală din Massachusetts.  Considerat un reper al cinematografiei directe, Wiseman a realizat 45 de filme, cu durate cuprinse între una și șase ore, filmate cu echipe extrem de restrânse și montate integral de el însuși din sute de ore de material brut, iar opera sa a influențat generații întregi de regizori precum Stanley Kubrick, Miloš Forman, Gus Van Sant sau Wes Anderson. În 2016, Frederick Wiseman a fost recompensat cu un Oscar onorific pentru contribuția sa excepțională la cinematografie.

A murit Frederick Wiseman, unul dintre cei mai influenți documentariști americani

„Cu profundă tristețe, Zipporah Films și familia Wiseman anunță trecerea în neființă a lui Frederick Wiseman, regizor, producător și regizor de teatru, care a decedat pe 16 februarie 2026”, a transmis compania, citată de Le Figaro.  Într-o carieră de peste 60 de ani, operele sale au oferit o perspectivă necosmetizată asupra instituțiilor, de la închisori și spitale, până la școli, magazine universale, teatre și opere. Frederick Wiseman a studiat dreptul la Universitatea Yale și a predat ulterior la Universitatea din Boston. Înainte de a începe cariera academică, a petrecut doi ani la Paris, unde a realizat primele sale filme de amator.  Revenit în Statele Unite, a produs filmul The Cool World, o combinație de ficțiune și documentar despre un cartier afro-american, experiență care l-a determinat să se apuce de regie.  Acesta și-a făcut debutul prin documentarul Titicut Follies care surprinde viața cotidiană dintr-un spital de psihiatrie criminală din Massachusetts.  Considerat un reper al cinematografiei directe, Wiseman a realizat 45 de filme, cu durate cuprinse între una și șase ore, filmate cu echipe extrem de restrânse și montate integral de el însuși din sute de ore de material brut, iar opera sa a influențat generații întregi de regizori precum Stanley Kubrick, Miloš Forman, Gus Van Sant sau Wes Anderson. În 2016, Frederick Wiseman a fost recompensat cu un Oscar onorific pentru contribuția sa excepțională la cinematografie.

Otello – tragedia supremă a sufletului omenesc pe scena Operei Naționale București

”Otello” de Giuseppe Verdi este o confesiune dramatică a sufletului omenesc, o furtună de sentimente care te cuprinde încă de la primele acorduri și nu te mai lasă până la ultima tăcere. O seară intensă, tulburătoare, în care adevărul, trădarea și destinul se întâlnesc într-o tragedie care răsună dincolo de scenă, direct în inimile spectatorilor. ”Otello” – tragedia în care iubirea, gelozia și trădarea se ciocnesc fără milă Sunt povești care se trăiesc prin fiecare fibră a ființei. ”Otello” de Giuseppe Verdi este una dintre ele, o operă monumentală, intensă și sfâșietoare, care pătrunde adânc în zonele fragile ale sufletului uman, acolo unde iubirea absolută se transformă, sub influența geloziei, într-o forță devastatoare. Acțiunea debutează într-un port din insula Cipru, sub semnul unei furtuni năpraznice – o metaforă perfectă a haosului interior care va cuprinde treptat destinele personajelor. Otello, comandant maur și erou victorios, sosește triumfător după înfrângerea flotei otomane. Mulțimea îl aclamează, iar alături de el se află Desdemona, soția sa, simbol al purității și al devotamentului absolut. Dar în umbra acestei victorii se naște tragedia. Iago – chipul răului absolut și declanșatorul infernului interior Două priviri pline de ură urmăresc fericirea lui Otello: Roderigo, îndrăgostit fără speranță de Desdemona, și Iago, unul dintre cele mai tulburătoare personaje din istoria operei. Resentimentul, invidia și dorința de răzbunare îl transformă pe Iago într-un maestru al manipulării, capabil să distrugă vieți cu un singur cuvânt strecurat perfid. Planul său este diabolic de simplu: să sădească îndoiala, să transforme iubirea în suspiciune, să otrăvească sufletul lui Otello cu gelozie. Destituirea lui Cassio, pierderea batistei – simbol al dragostei conjugale – și minciunile atent construite devin armele perfecte în mâinile lui Iago. Celebrul ”Credo” al lui Iago este o declarație înfiorătoare de credință în rău, un moment care îngheață sala și dezvăluie abisul moral al personajului. De la iubire absolută la distrugere totală Otello, eroul invincibil pe câmpul de luptă, se dovedește neputincios în fața propriilor temeri. Gelozia îl orbește, iar fiecare gest inocent al Desdemonei se transformă în mintea sa, într-o dovadă de trădare. Publicul asistă neputincios la prăbușirea psihologică a unui om care iubește prea mult și crede prea ușor. Scena în care Otello își umilește public soția este una dintre cele mai tulburătoare, un strigăt mut al iubirii distruse, o rană deschisă care nu se va mai vindeca. În liniștea nopții, Desdemona cântă ”Cântecul salciei”, un moment de o frumusețe sfâșietoare, plin de presimțiri întunecate. Rugăciunea ei este un ultim refugiu înainte de tragedia finală, căci nevinovată, fragilă și profund umană, Desdemona devine victima supremă a minciunii. Adevărul iese la iveală prea târziu. Mărturiile Emiliei, moartea lui Roderigo și dezvăluirea complotului lui Iago spulberă totul. Otello înțelege dimensiunea crimei sale și, copleșit de vină, alege să-și curme viața. O iubire începută sub semnul gloriei se încheie în sânge și tăcere. Regie, Decor și Lumini: Giancarlo del Monaco Costume: Stella del Monaco Asistent costume: Ricardo Coelho Asistenți regie: Claudia Machedon, Alex Nagy Maeștri de Cor: Adrian Ionescu, Ethan Schmeisser Dirijor: Tiberiu Soare Distribuția: Otello: Teodor Ilincăi; Desdemona: Paula Iancic; Jago: Vicențiu Țăranu; Emilia: Mihaela Ișpan; Cassio: Andrei Lazăr; Roderigo: Ciprian Pahonea; Lodovico: Leonard Bernad; Montano: Filip Panait Cu participarea Orchestrei și a Corului Operei Naționale București Există seri în care muzica se simte până în adâncul inimii, iar emoția este imposibil de oprit. Duminică, 15 februarie, de la ora 18:30, scena Operei Naționale București se transformă într-un spațiu al pasiunilor extreme, unde iubirea se înalță și se prăbușește sub greutatea geloziei mistuitoare. ”Otello” este o experiență emoțională profundă, un avertisment cutremurător despre puterea distructivă a geloziei și despre cât de ușor poate fi manipulat sufletul omenesc atunci când iubirea este pusă la îndoială, o capodoperă verdiană care te obligă să te privești în oglindă și să te întrebi: cât de fragilă este, de fapt, încrederea?

Artă rupestră din Africa de Sud ar putea infățișa o creatură dispărută acum 250 de milioane de ani

O pictură pe stâncă din Africa de Sud ar putea arăta cum fosilele au influențat mitologia indigenă. Cercetătorii spun că lucrarea ar putea reprezenta un animal preistoric dispărut în urmă cu 250 de milioane de ani, scrie Futura-Sciences. Descoperirea leagă rămășițele fosile din Bazinul Karoo de tradițiile de artă rupestră ale populației San. O creatură neobișnuită pe „Panoul Șarpelui cu Coarne” Pictura, cunoscută drept „Panoul Șarpelui cu Coarne”, a fost realizată între 1821 și 1835. Ea se află în Bazinul Karoo din Africa de Sud, o regiune bogată în fosile. Printre animale familiare, lucrarea include o creatură cu colți care ridică semne de întrebare. Animalul alungit are picioare scurte, un cap mic și colți curbați în jos. Aspectul său amintește de o morsă, deși morsele nu au trăit niciodată în această zonă aridă. Tradițiile San descriu figura drept o ființă spirituală. Totuși, arta rupestră San se inspiră, de regulă, din animale reale. Acest lucru a ridicat întrebări privind originea creaturii neobișnuite. Fosilele din Bazinul Karoo oferă indicii Bazinul Karoo este unul dintre cele mai bogate situri fosilifere din lume. El păstrează urme ale vieții din perioadele Permiană până la Jurasică, acum aproximativ 299-145 milioane de ani. Regiunea conține numeroase fosile de terapside, strămoși reptilieni timpurii ai mamiferelor. Cercetătorul Julien Benoit sugerează că populația San ar fi putut întâlni fosile expuse la suprafață în timpul vânătorii. Aceste oase străvechi ar fi putut influența miturile locale și expresia artistică. Fosilele ies la iveală în Karoo de mii de ani. Legătura cu dicinodonții Studiul lui Benoit, publicat în revista PLOS One, indică dicinodonții drept posibilă sursă de inspirație. Aceste animale erbivore robuste aveau corpuri masive și colți curbați. Caracteristicile lor corespund îndeaproape creaturii pictate pe perete. Fosilele de dicinodonți sunt frecvente în apropierea sitului de artă rupestră. Prima descriere științifică a acestei specii datează din 1845. Aceasta a avut loc la aproximativ un deceniu după realizarea picturii San. Dacă ipoteza este corectă, lucrarea ar preceda recunoașterea științifică oficială a dicinodonților. Cercetătorii spun că acest fapt arată cum comunitățile antice au interpretat „timpul profund” prin povești și simboluri.

Pictura murală uriașă cu Maria Callas, desemnată cea mai bună din lume la street art

Kalamata, localitate situată în regiunea Messinia, se mândrește acum cu un nou punct de reper urban. Este vorba de un mural de proporții impresionante care o înfățișează pe celebra soprană Maria Callas. Realizată în 2025 de artistul Cleomenis Kostopoulos, lucrarea a fost desemnată „cea mai bună din lume” în cadrul distincțiilor acordate de platforma Street Art Cities, în urma scrutinului public internațional, mai arată Euronews. Maria Callas: omagiul artistic, confirmarea identității locale Deși portretul o surprinde pe Maria Callas, artistul accentuează că denumirea lucrării nu este cea a sopranei, ci a orașului: „Kalamata”. Faptul că tatăl artistei își avea rădăcinile în Messinia a constituit punctul de plecare al acestui proiect. „Am vrut să o reprezint pe Maria Callas ca întruchipare a Kalamatei. Nu este doar un portret, ci o alegorie a orașului”, a explicat Kostopoulos. În viziunea sa, soprana devine un simbol al spiritului local, al rezilienței și al rafinamentului cultural. Rochia amplă a personajului este încărcată de simboluri: ea evocă prosperitatea, abundența și fertilitatea specifică regiunii. Compoziția include elemente naturale – crengi de copaci, păsări și produse agricole – pentru a sublinia conexiunea profundă dintre comunitate și pământ. Procesul de creare a muralului a fost presărat cu provocări. Condițiile meteorologice nefavorabile au încetinit considerabil execuția. Astfel, echipa a utilizat pensule, spray-uri și o macara pentru a acoperi întreaga suprafață a clădirii. Dimensiunea impunătoare a operei o transformă într-un reper vizual major, vizibil de la distanță și ușor de recunoscut în peisajul urban. Un nou punct turistic pentru Kalamata Autoritățile locale consideră muralul un nou element definitoriu pentru oraș. „A devenit un pol de atracție. Oamenii vin special să îl vadă, să facă fotografii și îl promovează pe rețelele sociale. Hashtag-urile Kalamata și Maria Callas circulă tot mai mult”, a declarat viceprimarul responsabil cu planificarea strategică și neutralitatea climatică, Vassilis Papaevstathiou. Proiectul se încadrează și în strategia orașului de a atinge neutralitatea climatică până în 2030. Se încearcă totodată consolidarea identității culturale contemporane a regiunii. Astfel, muralul reușește să stabilească o punte vizuală între tradiție, artă și viitor, propulsând Kalamata într-o nouă poziție de referință pe harta artei urbane europene.

Festivalul de Film de la Berlin își apără juriul în legătură cu disputa politică și cinematografie

Apărarea vine în urma criticilor aduse juriului Festivalul de Film de la Berlin, în special președintelui, Wim Wenders, pentru comentariile făcute în timpul răspunsurilor la întrebări despre războiul din Gaza, potrivit The Guardian. Întrebat în timpul conferinței de presă de deschidere dacă filmele pot influența schimbările politice, cineastul german a spus că „filmele pot schimba lumea”, dar „nu într-un mod politic”, adăugând că cineaștii „trebuie să stea departe de politică”. Între timp, producătoarea poloneză Ewa Puszczyńska, întrebată despre sprijinul acordat Israelului de guvernul german, a numit întrebarea „complicată” și „oarecum nedreaptă”. „Nu putem fi responsabili pentru decizia lor de a sprijini Israelul sau decizia de a sprijini Palestina”, a spus ea. Comentariile au determinat autoarea indiană Arundhati Roy să se retragă de la Berlinale, vineri. Într-o mustrare usturătoare, Roy a numit comentariile „de neconceput” și a spus că se teme că au ajuns la milioane de oameni din întreaga lume. „Să-i auzi spunând că arta nu ar trebui să fie politică este uluitor”, a spus Roy. „Este o modalitate de a închide o conversație despre o crimă împotriva umanității chiar în timp real – când artiștii, scriitorii și cineaștii ar trebui să facă tot ce le stă în putință pentru a o opri.” O furtună mediatică a cuprins Berlinala Sâmbătă seara, Tricia Tuttle, directoarea festivalului, a declarat: „Artiștii sunt liberi să își exercite dreptul la liberă exprimare în orice mod doresc”, a spus Tuttle. „Nu ar trebui să se aștepte de la artiști să comenteze toate dezbaterile mai ample despre practicile anterioare sau actuale ale unui festival asupra cărora nu au niciun control. Nici nu ar trebui să se aștepte de la ei să vorbească despre fiecare problemă politică care le este adusă în discuție, decât dacă doresc acest lucru.” Un purtător de cuvânt al festivalului a adăugat: „În pragul primelor 48 de ore ale festivalului din acest an, o furtună mediatică a cuprins Berlinala. Considerăm că este important să ne exprimăm opiniile – în apărarea cineaștilor noștri și, în special, a juriului și a președintelui juriului.”

Michel Portal, o figură emblematică a jazzului contemporan, a murit

Clarinetistul Michel Portal , o figură importantă a jazzului contemporan, care a primit numeroase premii de-a lungul carierei sale, a murit la vârsta de 90 de ani, a declarat duminică pentru AFP unul dintre agenții săi, Marion Piras. Cunoscut pentru versatilitatea sa în diverse genuri și instrumente – a cântat și la saxofon – acest originar din Bayonne a excelat în muzica clasică, formația sa inițială, dar a fost considerat și unul dintre pionierii free jazz-ului și a compus pentru film, potrivit Le Figaro. Câștigător a trei premii César A fost „o figură impunătoare pentru jazzul modern, pentru jazzul european, complet deschis către o vastă gamă de muzică și experiențe”, a declarat agentul său, adăugând că acesta a decedat joi. „Acest clarinetist imens, un prieten al celor mai mari muzicieni ai timpului său, a excelat atât în ​​muzica clasică, cât și în jazz”, i-a adus și primarul orașului Bayonne, Jean-René Etchegaray, un omagiu pe rețelele de socializare. Câștigător a trei premii César și două premii Sept d’Or pentru coloane sonore de film, al Marelui Premiu Național de Muzică din 1983 și al unui premiu Victoire du Jazz în 2021, printre alte distincții, a susținut ideea de a nu se limita niciodată la un singur stil. Iubitor de fuziune muzicală, căutător al „unui nou tip de limbaj”, se considera un dușman al „rutinei”, favorizând muzica festivă în locul armoniei. Michel Portal a eliberat jazz-ul european de convențiile americane Născut pe 27 noiembrie 1935, la Bayonne (Pirineii Atlantici), a câștigat premiul întâi pentru clarinet la Conservatorul din Paris în 1959. Și-a dobândit o reputație solidă ca solist și a participat la creații muzicale contemporane de Pierre Boulez, Luciano Berio și Karlheinz Stockhausen. În 1965, a pus bazele unui nou jazz cu albumul „Free Jazz ”, eliberând jazz-ul european de convențiile americane. Cu propriul său grup, „Michel Portal Unit ”, a triumfat, de asemenea, în concerte memorabile în locuri precum Châteauvallon și Uzeste. „În copilărie, mă gândeam mereu la oamenii care au mers până la capătul pământului ca să vadă cum trăiesc oamenii acolo”, a declarat el pentru AFP în 2021, cu ocazia lansării ultimului album din vasta sa discografie, MP85.

Sindicatul actorilor de la TNB cere demisia ministrului Culturii: A insultat în repetate rânduri public profesioniști din domeniul culturii

Sindicatul actorilor de la Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București cere demisia ministrului Culturii, András Demeter. Sindicatul afirmă că ministrul „a insultat în repetate rânduri public profesioniști din domeniul culturii”. „Sindicatul Actorilor din Teatrul Național „I.L. Caragiale” București solicită demisia ministrului Culturii, András Demeter, pentru comportament incompatibil cu funcția publică și pentru decizii care afectează grav sectorul cultural. Ministrul a insultat în repetate rânduri public profesioniști din domeniul culturii. În înregistrări video și audio difuzate în presă, ministrul afirmă despre unul dintre colegii noștri că „ar trebui să-și dea demisia din prostie” – noi ne-am simțit cu toții jigniți. Iar în alte situații s-a adresat oamenilor de cultură cu expresii precum „sunteți total nepregătită, nu v-ați făcut lecțiile”. Ministrul și-a manifestat în multiple ocazii lipsa de respect față de comunitatea profesională pe care ar trebui să o susțină”, se arată în comunicatul de presă emis de sindicat, citat de G4Media și Edupedu.ro. Sindicatul critică și modul în care au fost organizate concursurile pentru managementul unor instituții importante, printre care Opera Națională Iași sau Teatrul Național București, spunând că acestea „au ridicat probleme serioase de credibilitate”. „După eșuarea primului concurs pentru managementul TNB, Ministerul Culturii a modificat criteriile de participare în mod discriminatoriu, eliminând din competiție candidați calificați prin condiții nejustificat de restrictive (cu toate că a ministrul a declarat public că nu o va face). În acest context, din punctul nostru de vedere, actualul concurs nu are legitimitate, indiferent cine va fi câștigător”, se mai arată în comunicatul emis. Scandalul privind emiterea și retragerea ulterioară a circularei privind organizarea unitară şi evidenţa timpului de muncă Sindicatul a adus în atenție și scandalul recent privind emiterea circularei și retragerea ei ulterioară privind normarea birocratică a muncii artistice. „Ultimul scandal, emiterea circularei și retragerea ei (abia în momentul începerii protestelor) privind normarea birocratică a muncii artistice, demonstrează lipsa de înțelegere a specificului activității culturale și inconsecvența în decizii”, se mai arată în comunicatul sindicatului. În prima parte a acestei săptămâni, actorii Teatrului Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti au protestat, în faţa instituţiei, faţă de aplicarea unui proiect-pilot transmis de Ministerul Culturii privind organizarea unitară şi evidenţa timpului de muncă. La o zi după acest protest, ministrul Culturii a anunțat retragerea instrucțiunilor prin Circulara nr. 965/11.02.2026, care prevede încetarea aplicabilității măsurilor și suspendarea demersurilor administrative inițiate în baza acestora.

Ecouri ale iubirii din Antichitate: Mesaj de dragoste vechi de 2.000 de ani, descoperit la Pompeii

Arheologii au identificat urmele unui mesaj de dragoste vechi de aproximativ 2.000 de ani, gravat pe un zid din Pompeii, potrivit SmithsonianMagazine. Tehnologia avansată de imagistică a scos la iveală 79 de inscripții anterior invizibile în cartierul Teatrului. Cercetătorii spun că descoperirea oferă noi perspective asupra vieții cotidiene din Pompeiul antic. Mesaje estompate, dezvăluite de tehnologia modernă Zidul a fost descoperit pentru prima dată în 1794 și conține aproximativ 300 de inscripții păstrate. De-a lungul secolelor, experții au documentat circa 200 de graffiti vizibile. Multe altele au rămas prea șterse pentru a fi observate cu ochiul liber. Folosind Reflectance Transformation Imaging (RTI), cercetătorii au identificat 79 de inscripții noi. Tehnica combină imagini realizate în condiții diferite de iluminare pentru a evidenția detalii de suprafață. Metoda a scos la lumină gravuri estompate, ascunse în tencuiala deteriorată. Printre acestea se află un scurt mesaj de dragoste: „Erato amat”, adică „Erato iubește”. Restul inscripției, care probabil indica persoana iubită, s-a pierdut în timp. O fereastră către viețile romanilor obișnuiți Specialiștii spun că graffiti-urile oferă informații rare despre comunicarea urbană. Coridorul lega două teatre și era un loc de trecere și socializare. Trecătorii lăsau mesaje, glume, desene și declarații de afecțiune. Alte inscripții includ mesaje ale unor persoane înrobite și ale spectatorilor de teatru. Un desen înfățișează doi gladiatori în luptă. Altul ar putea reprezenta o gladiatoare, o referință istorică rară. Cercetătorii afirmă că aceste inscripții reflectă nivelul de alfabetizare și abilitățile grafice ale oamenilor de rând. Proiectul, numit Corridor Rumors, este coordonat de istorici din Canada și Franța. Un instrument online va permite în curând publicului să exploreze inscripțiile în detaliu. Pompeii, un panou public al Antichității Erupția Vezuviului din anul 79 d.Hr. a îngropat orașul sub cenușă vulcanică. Catastrofa a conservat mii de inscripții în întreaga așezare antică. Arheologii au documentat peste 11.000 de mesaje graffiti în tot orașul. Inscripțiile variază de la sloganuri politice la declarații romantice și insulte ironice. Experții spun că femeile apar mai rar în graffiti, dar exemple precum cel al Eratei s-au păstrat. Cercetătorii descriu zidul drept un panou public al vieții romane antice. Studiul a fost publicat în revista Scavi di Pompei.

Sâmbăta Morților este despre Împreună / Prin ce tertip pot fi pomeniți sinucigașii

Nu este întâmplătoare nicio dată așezată în calendarul creștin ortodox, așa că nici Moșii de Iarnă (Sâmbăta Morților), așezată în sâmbăta dinaintea Lăsatei Secului de Carne de dinaintea Postului Paștelui, nu e la întâmplare. Și, deși fiecare sâmbătă e a morților, pentru că atunci S-a pogorât Hristos la iad ca să ia de acolo sufletele drepților (de ce sunt drepții în iad?, vă veți întreba, pentru că Dumnezeu nu se pogorâse încă în trup, în timpul vieții lor, prin urmare, nu-L cunoscuseră, iar viața fără Hristos este întuneric). Doar împreună Și încă o dată: de ce sâmbăta? Pentru că este o zic u profunde sensuri duhovnicești. O dată, ziua „recoltei” celor buni din întuneric, a doua pentru că e deschisă mereu înspre ziua bucuriei Învierii Domnului, care este duminica. A treia, pentru că moartea nu este capăt, moartea este odihnă în așteptarea Învierii, deci tot un fel de sâmbătă. A patra, pentru că nimeni nu are acces la mântuire de unul singur, ci doar în comunitate, adică, în acest caz, doar rugându-ne pentru ceilalți ne putem accesa propria mântuire, adică Întâlnirea Întâlnirilor. Pomenirea este un act de milostenie Sâmbăta Morților este a celor vii și a celor adormiți deopotrivă, ca trup comun al bisericii coagulate în jurul lui Hristos. Sâmbăta Morților este punctul de întâlnire al milosteniei cu pomenirea celor adormiți, care nu se mai pot ruga pentru ei înșiși. Sfinții Părinți spun că nicio o pomană nu e mai mare decât rugăciunea pentru celălalt și mai ales pentru cel ce ne face rău. Rugăciunea încălzește sufletul celui adormit și, deopotrivă, pe cel al rugătorului, uniunea supremă dintre cele două lumi, care, de fapt, nu sunt despărțite, pentru că de asta și legănăm coliva între sus și jos, adică între cei de pe pământ și cei de sus, ca o legătură continuă, nestinsă, ca o lumânare care nu se stinge niciodată. Cum se pomenesc sincigașii Rugăciunea pentru celălalt înseamnă a-l prioritiza pe el și a te pune pe tine deoparte – un exercițiu al duhului, care mai temperează din ego și nu doar atât: este o bucurie, o întâlnire cosmică, o masă comună de bucatele alese ale spiritului, pentru că nu te poți bucura deplin de sărbătoarea Paștelui decât împreună cu celălalt. Sâmbăta Morților este, deci, intrarea cu bucurie în nevoința postului, privit nu ca pe o performanță personală, ci ca pe o comuniune întru Hristos. În această sâmbătă, de exemplu, sunt pomeniți și morții care nu pot fi pomeniți (sinucigașii) și încă și mai acătării sunt pomeniți cei ce au murit moarte năpraznică. Să luăm aminte, însă, că sinucigașii nu sunt pomeniți nominal, ci printr-un fel de tertip: atunci când preotul spune „cu tot neamul lui cel adormit”, îi lasă lui Dumnezeu responsabilitatea iertării. Ieșirea din iarnă În unele regiuni din țară, Moșii de Iarnă sunt numiți „câșnelegi” și reprezintă și ideea că iarna e pe ducă și că primăvara e aproape – natura iese din hibernare, ziua e mai lungă, soarele – mai puternic. Ca poziție în calendarul ortodox, în unele țări ortodoxe sunt așezați înaintea Lăsatului Secului pentru Postul Paștelui, iar în altele – înainte de Săptămâna Albă. La noi, sunt puși înainte de Săptămâna Albă (în care ai dezlegare la produse lactate și ouă, dar fără carne). Prin Banat, există obiceiul să se dea grâu fiert pregătit cu unt sau grăsime cu brânză, pe lângă carne de porc. „Cine face lui își face” În Muntenia, există obiceiul să se facă piftii sau cotoroage, la fel ca în Banat, iar în Transilvania se pregătesc un soi de copturi care se numesc „pupi”. În Bucovina, Moșii de Iarnă sunt așezați înaintea Lăsatului Secului pentru Postul Paștelui. Aici, femeile mai avute trimit la cele mai sărmane și mai ales acolo unde știu că sunt copii mici tot felul de mâncăruri: brânză, lapte dulce, plăcinte cu brânză, ca să aibă și cei sărmani să mănânce și a doua zi, de Lăasata Secului, îndeajuns. Să se sature, să se bucure, știind bine că „Cine face lui își face / Cine dă lui își dă”.