Membrii familiei lui RFK Jr. îi cer demisia din funcția de secretar al Sănătății: Este o amenințare pentru bunăstarea fiecărui american
Sora lui Robert F. Kennedy Jr., Kerry Kennedy, și nepotul său, Joseph P. Kennedy III, au criticat vineri deciziile luate de acesta în ultima perioadă și i-au cerut să demisioneze din funcția de șef al Departamentului Sănătății și Serviciilor Sociale, potrivit Associated Press. Într-o postare pe platforma X, Joseph P. Kennedy III a afirmat că „Robert F. Kennedy Jr. este o amenințare pentru sănătatea și bunăstarea fiecărui american. Niciunul dintre noi nu va fi scutit de durerea pe care o provoacă”. Și sora lui Robert F. Kennedy Jr. l-a criticat pe acesta, spunând că „deciziile medicale aparțin profesioniștilor instruiți și autorizați, nu conducerii incompetente și greșite”. Apelurile din partea unor membri ai familiei sale au venit la după ce RFK Jr. a provocat controverse în Senatul SUA afirmând, în cadrul unei audieri publice în Comisia de Finanțe, că „nimeni nu știe” câți americani au murit din cauza COVID-19, din cauza „haosului din datele Centrului pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC)”, principala agenție federală de sănătate publică din SUA. Robert F. Kennedy Jr. este un lider de lungă durată al mișcării anti-vaccinare, iar odată cu revenirea lui Donald Trump la Casa Albă, fostul democrat a fost numit în funcția de secretar al Sănătății. Schimbările radicale aduse agențiilor responsabile de politica de sănătate publică și de cercetarea științifică au dus la mii de concedieri și la refacerea liniilor directoare privind vaccinarea.
REPER reacționează la declarațiile lui Octavian Berceanu, după ce și-a anunțat demisia din partid

„Partidul REPER ia act de decizia domnului Octavian Berceanu de a-și retrage candidatura la funcția de președinte și la Primăria Municipiului București, și de a demisiona din partid, rezultatul neacceptării unei reguli comune de majoritate absolută în alegerea președintelui unui partid. REPER este o organizație construită pe baza unor reguli clare și a unui Statut pe care fiecare membru îl acceptă în momentul aderării. Aceste reguli sunt respectate cu strictețe, tocmai pentru a garanta corectitudinea proceselor democratice interne. Decizia domnului Octavian Berceanu de a-și retrage candidatura la funcția de președinte și de a demisiona din partid a fost luată în contextul în care, din păcate, a ales să se abată de la regulile statutare. Organizația înțelege necesitatea justificării publice a unei asemenea decizii, dar nu și utilizarea de insulte și calomnii. REPER rămâne fidel misiunii sale, un partid care respectă legea, Statutul și deciziile forurilor interne, chiar și atunci când acestea sunt dificile sau incomode. Aceasta este diferența dintre responsabilitatea colectivă și orgoliul personal”, transmite partidul. În ceea ce privește procesul electoral, conform statutului REPER, alegerea președintelui din primul tur se face cu majoritate absolută: „Această condiție nu a fost întrunită. În urma contestaţiilor depuse conform regulilor statutare, decizia Consiliului Naţional, forul suprem de conducere al partidului, a fost de a organiza al doilea tur de scrutin, ce va avea loc sâmbătă, 5 septembrie. REPER a respectat regulile. Dacă acest lucru constituie un motiv de demisie, atunci organizația îi urează mult succes domnului Berceanu în cariera politică și în înțelegerea felului în care funcționează democrația și respectul pentru lege într-o entitate politică. REPER rămâne o organizație deschisă, incluzivă, care nu va abdica nicicând de la un principiu fundamental: deciziile se iau democratic, transparent și statutar, nicidecum pe baza de presiuni interne sau publice. Partidul merge mai departe cu responsabilitate și determinare, consolidându-și identitatea de partid pro-european, democratic și matur, care are ca misiune reprezentarea interesului public și o Românie Europeană, în formă și spirit, democrația liberală, statul de drept și aplicarea strictă a regulilor chiar și pentru politicienii cu notorietate, indiferent de zvonuri, conspirații și insulte”. Octavian Berceanu a anunțat vineri că demisionează de la conducerea REPER și renunță la calitatea de membru al partidului. El a spus, într-un mesaj postat vineri pe Facebook, că a fost ales sâmbata trecută președinte al Partidului REPER. „La puțin timp după acest moment, foarte mulți din vechea conducere au suferit un blocaj, și au crezut că se răstoarnă partidul peste ei pentru că au pierdut președinția partidului, și s-au gândit la un plan B. Planul B pe care l-a venit în minte a fost anularea alegerilor pentru președinte, pentru că scorul a fost de 168 de voturi la 167, cât a avut contracandidata de la Cluj, și într-o adunare generală întâmplată acum două zile au considerat că votul este irelevant pentru membrii din REPER, pentru că am o majoritate simplă, și au anulat acest vot, și s-au decis mai departe să facă un nou proces electoral, fără să întrebe membrii, ci doar reprezentanții din adunarea generală, unde nu a fost unanimitate, bineînțeles”, a spus Berceanu. El susținea că demersul este „total în afara legislației”. „Este un exemplu de proaste practici în politica din România în interiorul partidelor care nu îl regăsim doar la REPER și în cealalte partide uneori. E un motiv pentru mine ca să mă retrag din calitatea de membru al partidului REPER și să îndemn colegii să iasă la vot în interiorul partidului pentru că nu au vrut majoritatea dintre ei să iasă la vot. Un partid în care votează doar 335 de membri cu voturi valide înseamnă populația a trei scări de bloc în blocul în care locuiesc în Crângaș”, a adăugat el. Octavian Berceanu anunța că nu mai este candidatul REPER pentru Primăria Capitalei. Acesta acuza că REPER s-a transformat într-o micro-filială a PNL Cluj.
Demisii în lanț în guvernul britanic condus de Keir Starmer: Vicepremierul și ministrul investițiilor își părăsesc funcțiile
Guvernul laburist condus de Keir Starmer este pus în dificultate după două demisii majore într-o singură zi. Vicepremierul Angela Rayner și ministrul investițiilor Poppy Gustafsson și-au anunțat plecările, pe fondul unor controverse și tensiuni interne. Evenimentele vin cu doar câteva săptămâni înaintea unui summit internațional, unde lideri de afaceri și investitori din întreaga lume sunt așteptați la Londra pentru a asculta oferta economică a Marii Britanii, potrivit Politico. Nereguli fiscale: vicepremierul și-a asumat greșeala și a demisionat Angela Rayner, una dintre cele mai proeminente figuri din Partidul Laburist, care ocupa și funcția de secretar de stat pentru Locuințe și Comunități, a fost nevoită să demisioneze în urma unei anchete etice care a constatat nereguli fiscale legate de o proprietate achiziționată în Hove. Potrivit anchetei, Rayner a declarat că acea proprietate era reședința sa principală, ceea ce i-a permis să plătească un impozit redus la momentul achiziției. Ulterior, au apărut dovezi că nu a locuit acolo în mod permanent, ceea ce ar fi schimbat regimul fiscal aplicabil. Diferența de impozit estimată a fost de aproximativ 40.000 de lire. Deși a cooperat cu anchetatorii, iar ancheta nu a concluzionat că a acționat cu rea-credință, s-a considerat că a încălcat codul ministerial prin faptul că nu a cerut consiliere fiscală specializată într-o situație complexă. Decizia ei de a pleca a fost considerată inevitabilă: „Ea și-a recunoscut greșeala de a nu solicita consultanță fiscală specializată și și-a asumat întreaga responsabilitate”, a notat Reuters. Ministrul investițiilor pleacă din cauza birocrației La doar câteva ore distanță și la mai puțin de un an de la numirea sa, ministrul britanic al investițiilor, Poppy Gustafsson, și-a anunțat demisia. Cofondatoare a companiei de cybersecurity Darktrace (specializată în utilizarea inteligenței artificiale pentru a detecta și răspunde atacurilor informatice în timp real), Gustafsson a fost adusă în guvern ca parte a unei strategii de atragere a investitorilor globali în Regatul Unit. Surse apropiate poziției sale au declarat că „a fost mai degrabă decizia ei, decât o demitere”, sugerând că plecarea a fost voluntară, nu impusă. Potrivit Financial Times, ea întâmpinase dificultăți în adaptarea la mediul guvernamental, perceput ca fiind birocratic și lent, ceea ce i-a limitat influența reală asupra procesului decizional. Cabinetul Starmer, tot mai instabil Șefa investițiilor britanice a fost vizibil absentă la summitul Great Futures, desfășurat joi la Londra, în prezența unei delegații importante din Arabia Saudită, unde miniștrii au anunțat o nouă serie de investiții. Absența sa a venit pe fondul unor semnale tot mai clare ale retragerii, confirmate și de un lobbyist britanic, care a declarat că echipa ei încetase să mai răspundă de peste o săptămână la inițiative legate de relația cu investitori majori. Politico notează și că numirea rapidă a lui Gustafsson în Camera Lorzilor, necesară pentru a-i permite ocuparea postului ministerial, a fost criticată din cauza implicării sale anterioare în două cazuri complexe de fraudă, deși ea nu a fost acuzată direct în niciunul dintre ele. În ultimele zece luni, cabinetul condus de Keir Starmer a înregistrat mai multe plecări controversate, iar criza de personal de la vârful guvernului ridică semne de întrebare cu privire la capacitatea de a livra promisiunile din campania electorală.
Directorul general al Nestlé, forțat să-și dea demisia din cauza unei relații nedezvăluite cu o persoană subordonată direct
Laurent Freixe, directorul general al Nestlé SA, a fost forțat de Consiliul de Administrație al grupului elvețian să-și depună demisia, după ce o anchetă a dezvăluit că ar fi avut o relație secretă cu o subordonată. Anunțul vine la exact un an de zile de la numirea lui Freixe în funcție, cu mandatul de a relansa creșterea afacerilor gigantului din industria alimentară. Freixe ar fi avut „o relație romantică nedezvăluită cu un subordonat direct, care a încălcat Codul de conduită profesională al Nestlé,” a anunțat compania. Conform informațiilor Le Figaro, el ar fi negat existența relației respective. Persoana în cauză ar fi părăsit compania în iulie anul trecut. Ancheta a fost coordonată de președintele Consiliului Paul Bulcke și directorul independent Pablo Isla, cu sprijinul unui avocat extern independent. „Aceasta a fost o decizie necesară”, a spus Bulcke. „Valorile și guvernanța Nestlé sunt fundamente solide ale companiei noastre. Îi mulțumesc lui Laurent pentru anii săi de serviciu.” Ca înlocuitor al lui Freixe în funcția de director general, Nestlé SA l-a numit pe Philipp Navratil. Acesta fusese numit membru al comitetului executiv la 1 ianuarie, după două decenii în diferite poziții în cadrul diviziei de cafea a grupului, unde a fost responsabil pentru strategia globală a brandurilor Starbucks și Nescafe. Demiterea lui Freixe zguduie grupul elvețian cu o cifră de afaceri de 97 de miliarde de euro, care își acordase un termen de doi ani pentru a reveni la o creștere mai dinamică. În această vară, un caz similar a zguduit conducerea companiei americane Astronomer, după dezvăluirea unei aventuri între directorul general al grupului și directorul de resurse umane, în timpul unui concert Coldplay. Foto: Profimedia RECOMANDAREA AUTORULUI:
Dragoș Anastasiu, încă în funcția de vicepremier, după o săptămână de la anunțul demisiei. Documentul nu a fost publicat în Monitorul Oficial
În urmă cu o săptămână, pe 27 iulie, Dragoș Anastasiu anunța, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, că demisionează din funcția de vicepremier. Gestul său venea după ce în spațiul public au apărut informații despre mita pe care a dat-o la ANAF timp de opt ani. La două zile distanță, pe 29 iulie, Ilie Bolojan, premierul României, anunța, tot într-o conferință de presă, că a semnat demisia lui Dragoș Anastasiu și a trimis-o președintelui Nicușor Dan pentru a o semna la rândul său. „Demisia a fost înregistrată în cursul zilei de ieri, a parcurs procedura obișnuită și astăzi, chiar înainte de a veni la conferința de presă, mi s-a adus documentul pentru semnare pentru a pleca la Administrația Prezidențială, în vederea închiderii acestei proceduri”, spunea Ilie Bolojan pe 29 iulie. Demisia a ajuns și la Palatul Cotroceni, însă până acum nu a fost publicată în Monitorul Oficial, ceea ce poate însemna că nu a fost semnată de președinte momentan. Acest lucru înseamnă, de asemenea, că Dragoș Anastasiu este încă în funcție. Inclusiv pe site-ul Guvernului, Dragoș Anastasiu este menționat ca viceprim-ministru. Captură de ecran realizată pe 4 august Întrebat despre cazul lui Dragoș Anastasiu, șeful statului a precizat că a fost „mai degrabă un risc de imagine”. „Ce s-a întâmplat cu domnul Anastasiu a fost, mai degrabă, un risc de imagine, ca să spunem așa, adică nu a existat vreun risc ca domnul Anastasiu să fie șantajat, sau știu eu ce, astfel încât să-i fie afectate atribuțiile de serviciu. Avea o problemă de imagine, moralitate, cum vreți să-i spunem”, spunea Nicușor Dan pe 30 iulie. Mita la ANAF Demisia lui Dragoș Anastasiu din funcția de vicepremier a venit după ce Realitatea Plus a public motivarea condamnării Angelei Burlacu, fostă inspectoare ANAF. În document se regăsea și declarația lui Dragoș Anastasiu, care a recunoscut că i-a dat acesteia mită timp de opt ani de zile pentru a își proteja afacerile. La câteva zile distanță, Dragoș Anastasiu a oferit mai multe explicații în legătură cu acest subiect și a declarat că mita pe care a dat-o a fost una „de supraviețuire”. „Există două tipuri de șpăgi. Există șpăgi de supraviețuire şi există șpăgi de îmbogățire. Șpaga de supraviețuire e atunci când – și apropo, în anii 90, șpaga era cu plicul sau cu geamantanul; din anii 2000, lucrurile s-au mai sofisticat, nu se mai merge cu plicul sau cu geamantanul, se merge cu contracte de consultanță și cu alte variante de tipul ăsta. Din punctul nostru de vedere, treaba a fost din zona de supraviețuire”, a spus Dragoș Anastasiu. FOTO: Alexandru Dobre / Mediafax RECOMANDĂRILE AUTORULUI: Călin Georgescu a ieșit de la audieri/Procurorii i-au schimbat încadrarea/ “Va veni momentul în care va da șah-mat Dumnezeu acestei mișcări” Profesorii protestează la ușa ministrului Educației. Se strigă DEMISIA! A început reconstrucția în Broșteni: „Sperăm ca cel târziu miercuri să dăm drumul la apă pe satul Neagra” / Se lucrează și la rețeaua electrică
Trump o demite pe şefa agenţiei de statistică a muncii după publicarea unui raport

Conform raportului publicat de Biroul de Statistică a Muncii, doar 73.000 de locuri de muncă au fost create în decursul lunii iulie şi că în lunile mai şi iulie au fost create cu 258.000 de locuri de muncă mai puţine decât fusese estimat anterior. Printr-un mesaj publicat pe platofrma de socializare, Truth Social, preşedintele Trump a susţinut că cifrele publicate au fost măsluite în scop politic pentru a pune într-o lumină negativă Partidul Republican şi propria administraţie. „Această numire politică a lui Biden trebuie concediată IMEDIAT. Va fi înlocuită cu cineva mult mai competent şi calificat”, a scris Trump. Secretarul Muncii, Lori Chavez-DeRemer, a confirmat că Erika McEntarfer nu mai conduce agenţia, iar adjunctul William Wiatrowski va prelua funcţia de director interimar. Chavez-DeRemer a susţinut demiterea, declarând că este necesară „restabilirea încrederii în datele esenţiale furnizate de BLS”. Ca reacţie la această demitere, liderul senatorilor democraţi, Chuck Schumer a declarat într-un discurs „Ce face un lider slab când primeşte veşti proaste? Atacă mesagerul”. McEntarfer, singurul oficial cu rang politic din cadrul BLS, a fost numită în 2023 de fostul preşedinte Joe Biden şi confirmată de Senat cu un vot de 86-8. Mandatul ei era prevăzut pentru patru ani, dar fiind o numire politică, putea fi revocată din funcţie.
Deputat AUR: Solicităm demisia conducerii Centrului de Arşi de la Spitalul Floreasca

„Imaginile apărute în spaţiul public, care arată prezenţa gândacilor în saloanele unde sunt trataţi pacienţi cu arsuri grave, sunt absolut revoltătoare şi inacceptabile într-un spital de urgenţă”, scrie politiciana, pe Facebook. Potrivit acesteia, „vorbim despre pacienţi în stare critică, vulnerabili, care au nevoie de îngrijire în condiţii sterile, nu de mizerie, infecţii extrem de greu de tratat şi umilinţă”. „Situaţia reflectă nu doar o problemă punctuală, ci o lipsă cronică de asumare, management şi control. Iar reacţia Ministerului Sănătăţii – verificări post-factum – este insuficientă. Cerem demisia de urgenţă a managerului spitalului, în semn de responsabilitate pentru această situaţie gravă şi intolerabilă”, precizează ea. Butură adaugă că „sistemul sanitar românesc nu se va reforma fără măsuri ferme, asumări clare şi oameni care înţeleg că sănătatea publică nu este negociabilă. Îi datorăm pacienţilor respect, siguranţă şi demnitate. Nu putem cere încredere într-un sistem care tolerează astfel de condiţii”. Imaginile cu gândaci au fost postate pe Facebook de sora unei paciente care a fost internată în centru cu arsuri pe 70% din corp în urma unui incendiu.
De ce nu demisionează Radu Oprea pe modelul Anastasiu? Grindeanu: Mi-a spus că este o exagerare, că are un cazier fiscal la zi curat
„Am văzut în presa azi dimineață, cred că am văzut aceste lucruri. L-am sunat pe Radu Oprea. Mi-a spus că este o exagerare, că are un cazier fiscal la zi curat, că avea calitatea de asociat în acea firmă și că există o decizie în Înaltei Curți de Casație și Justiție favorabilă companiei sale, dată ulterior acestor acuze. Sunt lucruri pe care fiecare, într-un final, trebuie să le comunice. Nu sunt lucruri noi, se știa de aceste lucruri”, spune Sorin Grindeanu, întrebat dacă nu e o dublă măsură demisia lui Anastasiu, în condițiile în care Șeful Secretariatului General al Guvernului, Radu Oprea, a avut în trecut un dosar penal în care a fost anchetat pentru evaziune fiscală și spălare de bani. La remarca unui jurnalist că Radu Oprea a scăpat de anchetă după ce a plătit prejudiciul în cauză, Grindeanu a spus: „Să nu credeți că fug de o anumită responsabilitate de a răspunde. Eu și toată lumea știa de aceste lucruri. Nu e pentru prima oară când s-a spus. Am văzut și decizia în Înaltei Curți. E o decizie a Înaltei Curți de Casație, legată de acea companie. Nu pot eu să comentez o decizie Înalte Curți. Astea sunt lucrurile pe care le comunic. Pe Radu o să-l rog să comunice mai mult, dacă există neclarități”. Ce spune Grindeanu despre cazul lui Marian Neacșu În cazul lui Marian Neacșu, el afirmă că a fost o reabilitare. „Dacă mi-aduc bine aminte, cred că au fost zeci de parlamentari în aceeași situație și vă rog să verificați decizia biroului permanent a Camerei Deputaților în care se spunea că ai voie să faci lucruri de acest tip. Între timp, Justiția a dat această sentință. Nu fug de niciun fel de responsabilitate. Sunt lucruri cunoscute. Sunt lucruri care au fost în spațiu public. (…) Sunt lucruri care au fost și în guvernele anterioare. Ciucă, Ciolacu, unul, doi… Maria Neacșu n-a comunicat sau nu s-a aflat despre Maria Neacșu acum, peste noapte, aceste lucruri. Și în acest moment nu e nimic nou. Nu vă supărați. Eu, ca președinte a unui partid din coaliție, n-am știut aceste lucruri despre mită în formă continuată timp de opt ani. Eu n-am știut”, încheie Grindeanu. Vicepremierul Dragoș Anastasiu și-a anunțat duminică demisia. „Aveam de ales între faliment sau să dau curs șantajului”, spune Anastasiu. El a afirmat că funcționarul de la ANAF îi teroriza colaboratorii.
Dragoș Anastasiu, justificările dinainte de anunțarea demisiei: Am ales între faliment și șantaj. Am ales șantajul
„Nu am venit aici nici să mă poziționez ca victimă, nici să ofer justificări. Am venit să explic un context pe care puțini îl cunosc și care a afectat nu doar o companie, ci sute de angajați și mii de pasageri”, a declarat Dragoș Anastasiu. Anastasiu a povestit cum, în perioada 2005–2009, una dintre companiile sale de transport internațional a intrat într-un control extins al Poliției Economice, după ce la graniță au fost descoperite discrepanțe între numărul de pasageri și biletele prezentate pentru câteva autocare operate de subcontractori. În 2009, ANAF a demarat un control de fond pe cinci ani, printr-o persoană inculpată în dosarul despre care vorbim acum. A durat patru luni. La un moment dat, colegii mei mi-au spus că totul e în regulă pe contabilitate, dar sunt probleme cu statele de plată. Adică sumele plătite către ANAF existau, dar nu se corelau cu evidențele ANAF. Inspectoarea ne-a spus că e grav, dar are o propunere „constructivă”. Propunerea era aceasta: fie suspendăm controlul și refacem toate evidențele (mii de state de plată, timp de cinci ani), fie închidem acum dosarul și ne recomandă o firmă care să se ocupe de „corecturi”. Această firmă urma să rezolve situația în câteva luni. Inspectoarea ne-a spus că are încredere în această firmă, a declarat Anastasiu. Autoritățile au solicitat toate biletele emise timp de cinci ani – aproximativ 500.000 – pentru a le compara cu evidențele Poliției de Frontieră. „Trei oameni au lucrat timp de trei ani la Poliția Economică. TVA-ul nostru era blocat și se adunase o sumă de peste un milion de euro. În paralel, criza din 2009 făcea ca autocarele noastre să circule în pierdere”, a explicat el. La finalul anchetei, concluzia Poliției Economice a fost că nu există nicio dovadă de evaziune fiscală. Cu toate acestea, dosarul a fost trimis spre urmărire penală „pentru că nu se putea închide pur și simplu, după trei ani de muncă”. O propunere de „rezolvare” venită din partea ANAF În 2009, un nou control ANAF a vizat aceeași companie, cu accent pe statele de plată. Anastasiu a declarat că inspectorii au propus două opțiuni: suspendarea controlului pentru refacerea documentelor sau angajarea unei firme recomandate de ANAF, care „va face lucrurile să se potrivească”. Ulterior, partenerul său de afaceri a semnat contractul cu firma intermediară, care ulterior a fost menționată în rechizitoriul DNA. Anastasiu susține că a urmat o perioadă în care s-au încercat diverse soluții, dar în final compania sa a fost nevoită să refacă toate statele de plată, constatând că „plătisem mai mult decât era necesar”. Ulterior, înțeleg că lucrurile sunt clare în rechizitoriu – deși eu nu l-am văzut la acel moment. Partenerul meu a ajuns la DNA și a făcut denunțul după mai multe luni. În această perioadă, s-au încercat soluții, au avut loc discuții, dar fără succes. Între timp, colegii mei au refăcut toate statele de plată, om cu om, bucată cu bucată. Am constatat, la final, că erau greșeli de înregistrare, dar sumele plătite de noi către stat erau mai mari decât ar fi fost necesar. După o perioadă, au început să apară solicitări de excursii din partea funcționarilor ANAF și ai firmei recomandate. Acestea s-au finalizat cu facturi neplătite – un an, doi ani, trei, patru. Asta e povestea, a mai spus acesta. Facturi neplătite și excursii solicitate de funcționari El a menționat că nu a avut acces la rechizitoriul în momentul în care a fost redactat, dar că este pregătit să își asume deciziile luate atunci, chiar dacă au fost făcute „sub presiune și cu gândul de a salva compania și angajații”. A trebuit să iau o decizie. Riscul era falimentul: câteva sute de angajați, familiile lor, munca noastră de 15 ani, zeci de mii de călători din Europa care nu s-ar mai fi putut întoarce în România. Am ales să dau curs propunerii, într-un moment în care restul controlului era în regulă. Partenerul meu a semnat contractul cu firma respectivă, pe una dintre companiile pe care o gestiona el.
Sindicatul angajaților PALATUL VICTORIA salută „demisionarea” lui Anastasiu: „Deși tardivă, această retragere era inevitabilă”
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului precizează într-un comunicat de presă „Toată Europa și întreaga lume vor nota faptul că România are un viceprim-ministru care justifică mita, decredibilizează justiția și descrie propriul Guvern ca pe un asupritor sistemic al mediului economic”. „Am luat act de demisia domnului Michael-Dragoș Anastasiu din funcția de viceprim-ministru al Guvernului României. Deși tardivă, această retragere era inevitabilă, în contextul unei crize de credibilitate fără precedent, generată nu doar de fapte, ci și de afirmațiile halucinante făcute din chiar interiorul Executivului. Un comunicat elaborat Domnul Anastasiu a fost numit într-o funcție-cheie: coordonator al reformei statului și eficientizării instituțiilor publice. Cu alte cuvinte, trebuia să aducă ordine, transparență și coerență într-un aparat administrativ care, în declarațiile sale recente, pare mai degrabă un stat captiv, corupt și abuziv, precizează comunicatul foarte bine elaborat, aproape jurnalistic. De la tribuna Guvernului României, domnul Michael-Dragoș Anastasiu a declarat că statul comite abuzuri sistematice împotriva antreprenorilor, ANAF obișnuiește să șantajeze oamenii de afaceri, inspectorii fiscali instituie un regim de teroare, parchetele nu cercetează fapte penale reale, ci doar intervin pentru că șantajul Fiscului durează prea mult, iar mita e justificabilă, acceptabilă, chiar firească, „pentru a supraviețui”. O retorică scandaloasă Această retorică nu e doar scandaloasă, ci devastatoare pentru imaginea statului român. Să spui, din postura de viceprim-ministru, că întreaga administrație este o mașinărie de șantaj și că sistemul fiscal funcționează prin teroare și corupție generalizată echivalează cu un autodenunț instituțional. Declarațiile sale îi compromit nu doar pe cei care l-au numit, ci pe toți cei care au tăcut. În mod alarmant, domnul Michael-Dragoș Anastasiu susține acum că premierul era la curent cu situația. Dacă premierul chiar „a știut”, așteptăm ca acest lucru să fie clarificat public, clar și oficial, nu doar insinuat de către domnul Michael-Dragoș Anastasiu într-o tentativă de recredibilizare personală. Dacă acest lucru este adevărat, așteptăm reacții urgente și clare. „Anastasiu nu a fost victima unui sistem, ci exponentul unui tip de discurs toxic” Dacă nu, atunci se impune o anchetă administrativă și o delimitare fermă, deoarece impactul este deja transnațional. Toată Europa și întreaga lume vor nota faptul că România are un viceprim-ministru care justifică mita, decredibilizează justiția și descrie propriul Guvern ca pe un asupritor sistemic al mediului economic. Negocieri internaționale, rating de țară, fonduri europene, parteneriate strategice – toate pot fi afectate. Încrederea nu se prăbușește lent, ci cu zgomot. Domnul Michael-Dragoș Anastasiu nu a fost victima unui sistem, ci exponentul unui tip de discurs toxic, menit să transforme culpabilitatea în martiriu și denunțul în strategie de PR. Acesta a practicat o formă rafinată de evaziune semantică: a redefinit corupția ca „supraviețuire”, a prezentat mita drept adaptare și a transformat instituțiile statului în călăi, doar pentru a se salva. „România are nevoie de reformă autentică” România are nevoie de reformă autentică, nu de lecții de morală de la cei care și-au achitat liniștea fiscală cu bilete de avion, contracte fictive și vacanțe de lux, precum și care au trecut de la de la evaziune fiscală la evaziune semantică, îi cer conțopiștii de la Palatul Victoria lui Ilie Bolojan. Solicităm prim-ministrului să nu dea dovadă de prudență și, dacă este cazul, să acționeze cu fermitate în privința tuturor persoanelor numite în cadrul Executivului, persoane care nu confirmă din perspectiva credibilității, a probității morale și a profesionalismului. În fața partenerilor externi, orice ezitare din partea conducerii executive riscă să fie interpretată nu ca echilibru politic, ci ca incapacitate de a gestiona o criză morală. Credibilitatea României ca stat de drept, eligibil pentru fonduri europene, pentru acorduri internaționale și pentru un statut consolidat în Uniunea Europeană, poate fi pusă în joc de lipsa unei reacții oficiale ferme”, au precizat reprezentanții Sindicatului Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului. Recomandarea autorului: Ultimul APEL al lui Anastasiu de la Palatul Victoria. „Este momentul ca oamenii să nu mai suporte, să vorbească, să arate cu degetul către toți”