Aliații occidentali sunt pregătiți pentru următoarea călătorie cu rollercoasterul alături de Donald Trump

aliatii-occidentali-sunt-pregatiti-pentru-urmatoarea-calatorie-cu-rollercoasterul-alaturi-de-donald-trump

Declarațiile președintelui american Donald Trump privind Groenlanda, NATO și Afganistan au scos la iveală ruptura profundă dintre Statele Unite și aliații săi tradiționali din Europa. Afirmațiile sale, completate de inițiativa controversată a unui „Consiliu al Păcii” pentru Gaza, în care ar urma să fie cooptați lideri precum Aleksandr Lukașenko și Vladimir Putin, au amplificat sentimentul de instabilitate geopolitică, se arată într-o analiză CNN. Reacția Europei În fața acestor provocări, liderii europeni au adoptat o poziție mai fermă. Regatul Unit, Franța, Germania și Italia au respins invitația de a participa la inițiativa lui Trump, refuzând rolul de actori secundari într-un format dominat de Washington. Premierul canadian Mark Carney a sintetizat atmosfera de la Davos printr-un mesaj dur. „Suntem într-o ruptură, nu într-o tranziție”, subliniind că noua ordine mondială favorizează marile puteri, iar statele care nu sunt la masa negocierilor riscă să devină victime ale deciziilor altora. Vulnerabilități strategice Deși amenințările privind tarifele și o eventuală intervenție militară în Groenlanda au fost temporar retrase, riscurile structurale persistă. Experții avertizează că noua ordine mondială se manifestă mai subtil, prin presiuni economice. Dependența Europei de gazul natural lichefiat din SUA rămâne o vulnerabilitate majoră, iar capacitatea Uniunii Europene de a reacționa rapid este limitată de mecanismele sale decizionale greoaie. Perspective Uniunea Europeană a făcut pași importanți în sprijinirea Ucrainei și în consolidarea industriei de apărare, însă lideri precum Volodimir Zelenski atrag atenția că ritmul este insuficient. Raportul elaborat de Mario Draghi avertizează că declinul demografic și lipsa investițiilor comune pot slăbi capacitatea Europei de a deveni un pol de stabilitate într-o nouă ordine mondială marcată de rivalitate între mari puteri. Europa se află într-un moment critic: fie își asumă autonomia strategică și reformele necesare, fie riscă să rămână prinsă între interesele altora, într-o lume în care regulile vechi nu mai funcționează.

Aurul trece de 5.000 de dolari pe uncie pentru prima dată în istorie.

aurul-trece-de-5000-de-dolari-pe-uncie-pentru-prima-data-in-istorie.

Aurul depăștește pragul de 5.000 de dolari pe uncie pentru prima dată în istorie, pe fondul tensiunilor și al incertitudinilor geopolitice, transmite Reuters. Valoarea aurului a crescut cu aproape 2%, în timp ce argintul a crescut cu 5,79% și se apropie de 110 dolari pe uncie. Declarațiile și amenințările recente ale lui Donald Trump, legate de Groenlanda, au crescut îngrijorarea în rândul investitorilor.  Tensiunile dintre Statele Unite și NATO privind Groenlanda au crescut îngrijorările legate de incertitudinea financiară și geopolitică. Președintele Donald Trump a stârnit îngrijorare în rândul piețelor după ce a amenințat că va impune un tarif de 100% Canadei dacă aceasta încheie un acord comercial cu China. De asemenea, liderul de la Casa Albă a amenințat că va impune taxe vamale de 200% asupra vinurilor și șampaniei din Franța, după ce președintele Emmanuel Macron a refuzat să se alăture „Consilului de Pace”. În acest sens, aurul dar și alte metale prețioase sunt considerate active de refugiu sigur în care investitorii aleg să investească în perioade de incertitudine. Anul trecut, aurul a înregistrat un an record, cu cea mai mare creșterea anuală din 1979 pe fondul interesului crescut al investitorilor pentru metalele prețioase. Acum, analiștii se așteaptă la o scumpire în continuare a aurului și cred că anul acesta, prețurile vor atinge un maxim de aproximativ 5.500 de dolari pe uncie. „Previziunile noastre actuale sugerează că prețurile vor atinge un nivel maxim de aproximativ 5.500 de dolari în cursul acestui an”, a transmis Philip Newman, director la Metals Focus.  RECOMANDAREA AUTORULUI: Donald Trump zguduie piețele globale. Aurul a atins un nou maxim istoric, iar bursele au scăzut dramatic pe fondul tensiunilor cu Europa Platina, aurul și argintul ating valori record, la final de an. Care este prețul metalelor prețioase și ce a determinat creșterea cotelor

Trump amenință Canada cu taxe vamale de 100%: Dacă guvernatorul Carney crede că poate să importe produse chinezești, face o greșeală regretabilă

trump-ameninta-canada-cu-taxe-vamale-de-100%:-daca-guvernatorul-carney-crede-ca-poate-sa-importe-produse-chinezesti,-face-o-greseala-regretabila

Donald Trump l-a criticat dur în urmă cu o săptămână pe premierul Canadei fiindcă a încheiat un acord comercial cu Republica Populară Chineză.  Într-o postare publicată sâmbătă de pe Truth Social, președintele american a amenințat guvernul premierului Mark Carney cu creșterea cu 100% a taxelor vamale pe toate produsele din Canada comercializate în SUA. Pentru Trump, Mark Carney este doar „guvernatorul” Canadei Relațiile dintre cele două țări nord-americane, de altfel membre ale Acordului de Liber Schimb USMCA (care a înlocuit fostul acord NAFTA din 2020), s-au înrăutățit de când Trump a redevenit președintele Americii.  Nu doar că s-a adresat cu apelativul „guvernator” premierului Mark Carney, cât și predecesorului său Justin Trudeau, dar Trump și-a exprimat intenția de a anexa Canada și a o transforma în cel de-al 51-lea stat american. „Dacă guvernatorul Carney se gândește că va face din Canada un port de descărcare pentru China ca să trimită produsele și mărfurile către Statele Unite, face o mare greșeală regretabilă. China va mânca Canada de vie, o va devota complet, îi va distruge inclusiv afacerile, țesătura socială și stilul de viață. Dacă Canada încheie o înțelegere cu China, va fi lovită imediat cu taxe vamale crescute cu 100% asupra tuturor produselor și mărfurilor canadiene care vor pătrunde în SUA. Mulțumesc pentru atenție”, a scris Trump. China și Canada au încheiat un nou parteneriat strategic La începutul acestei luni, Carney s-a întâlnit cu dictatorul chinez Xi Jimping pentru a forma un „nou parteneriat strategic”, Canada scăzând tarifele pe automobilele electrice chinezești. Canada va permite pătrunderea anuală a 49.000 de mașini chinezești electrice pe piață, informează CNN. Și China a promis că va reduce tarifele pe semințele de canola, homarul, maăzre  și alte produse din Canada.  Carney l-a denunțat pe Trump în discursul său ținut la Forumul Economic Mondial pentru că folosește taxele vamale pe post de arme. Trump avertizează Canada Trump a avertizat într-o altă postare pe Truth Social că „ultimul lucru de care are nevoie lumea este să ajungă China să ocupe Canada”.  Președintele american a insinuat pe intenția sa de a transforma Canada într-un teritoriu american. „Nu se va întâmpla, nu se va întâmpla nici pe departe!”, a scris Trump pe Truth Social. Sursa Foto: Shutterstock Autorul recomandă: Andrei Caramitru: „SUA va absorbi Canada, Mexic, Groenlanda și nordul Americii Latine. E inevitabil”

Prințul Harry, deranjat de comentariile lui Trump: sacrificiile trupelor NATO în Afganistan merită respect

printul-harry,-deranjat-de-comentariile-lui-trump:-sacrificiile-trupelor-nato-in-afganistan-merita-respect

Prințul Harry a declarat vineri: „Am servit acolo. Mi-am făcut prieteni pe viață acolo. Și am pierdut prieteni acolo. Numai Regatul Unit a avut 457 de militari uciși”, a spus Prințul Harry, care a fost pilot în Afganistan, scrie Reuters. Președintele american Donald Trump a pus din nou sub semnul întrebării dacă aliații NATO „ar fi acolo” dacă Statele Unite „ar avea vreodată nevoie de ei”. Într-o intervenție la Fox News joi, Trump a spus trupele alianței „au rămas puțin în spate” față de linia frontului din Afganistan. Declarațiile lui Trump au provocat comentarii dure din Marea Britanie, aliat al SUA. Vineri, premierul britanic Keir Starmer a criticat dur comentariile „insultătoare și sincer îngrozitoare” făcute de Trump. Starmer a sugerat inclusiv ca președintele SUA să-și ceară scuze pentru remarcile sale. De menționat aici este faptul că Marea Britanie a trimis soldați în Afganistan în decursul celor două decenii. 457 de soldați britanici și-au pierdut viața acolo. „Nu mă surprinde că au rănit atât de profund pe cei dragi ai celor care au fost uciși sau răniți. Dacă aș fi greșit în felul acesta sau aș fi rostit acele cuvinte, cu siguranță mi-aș cere scuze”, a spus Starmer.

Incredibil. Amenințările lui Trump asupra Groenlandei au avut efect pozitiv pentru turismul din insulă. De ce amână turiștii vizitele acum

incredibil-amenintarile-lui-trump-asupra-groenlandei-au-avut-efect-pozitiv-pentru-turismul-din-insula.-de-ce-amana-turistii-vizitele-acum

Din 21 ianuarie 2026, Guvernul Groenlandei distribuie  populației broșuri despre cum să se pregătească în fața invaziei americane. Între timp, directorul executiv al unei companii turistice dezvăluie public că interesul călătorilor din întreaga lume pentru insula arctică a crescut dramatic.  Momentan, mulți turiști și-au amânat deplasările din motive de securitate pe fondul tensiunilor în creștere dintre SUA și UE. Casper Frank Moller, directorul executiv și co-fondatorul companiei Raw Arctic din Nuuk, s-a declarat cucerit de peisajul arctic de când a călătorit în urmă cu trei ani și jumătate, alături de prietenul său Isak. „Am călătorit de-a lungul coastei de vest a Groenlandei pentru a o explora. Amândoi iubeam să ne petrecem timpul afară. Isak este un expert în drumeții și vânătoare, iar eu iubesc pescuitul.În 2024, alături de un al treilea membru co-fondator, am înființat compania noastră, Raw Arctic.”, a spus Moller. „Avem clienți care se deplasează cu elicopterul pentru a petrece mai multe zile să facă drumeții și să schieze pe munți, cheltuind aproape 26.000 de dolari pentru o singură ZI”, a adăugat directorul companiei. Directorul Raw Arctic: Interesul turiștilor pentru Groenlanda este în creștere Co-fondatorul companiei a spus că de când Trump a readus în discuție pretenția Statelor Unite de a anexa Groenlanda în prima parte a anului trecut, interesul turiștilor a crescut. „Atenția captată a fost benefică pentru afacerea noastră”, a spus el. Groenlanda a devenit de la începutul anului 2026, încă de la atacul SUA asupra Venezuelei, un subiect „fierbinte” pe plan geopolitic. „Tensiunile geopolitice au de obicei consecințe asupra turismului și pentru modul cum oamenii își cheltuiesc banii, iar noi vedem asta la Raw Arctic. Este scump acum să vizitezi Groenlanda. Mulți oameni nu-și rezervă o săptămână pentru o excursie rapidă. Poți ajunge în anumite orașe arctice doar pe mare sau pe calea aerului.  Costă 270 de dolari să închiriezi o barcă mică – totuși, îți poți reduce costul biletului dacă călătorești în grup mare”, a avertizat Moller. „De la atacul SUA în Venezuela, am  avut 20-30 de clienți care și-au amânat călătoriile. În același timp, afacerea noastră se dezvoltă. Ne putem permite să investim în noi bărci, în markeing și în găsirea de soluții digitale. Ne-am extins în mai mult decât a fi un operator turistic. Lucrăm ca o agenție în toată Groenlanda, având parteneriate cu mai mulți ghizi locali și operatori din așezările de coastă.”a mai spus directorul. Directorul Raw Arctic: „Noi vrem să fim groenlandezi, nu danezi, nici americani” Groenlanda primește anual un împrumut de 4 miliarde de coroane daneze (echivalent cu 628 de milioane de dolari) pentru a-și stabiliza economia, inclusiv pentru afacerile turistice. Mooler spune că își dorește ca insula arctică să devină independentă de Danemarca. De asemenea, el se opune anexării americane. „Acum un an, am văzut o Groenlanda foarte polarizată la ultimele alegeri generale, o tabără vrea ca Groenlanda să taie legăturile cu Danemarca și să-și dobândească independența rapid, iar cealaltă dorește să rămânem cu Danemarca și să ne dobândim independența treptat.  Ce văd acum e o Groenlanda mai puțin polarizată de când cu interesul crescut al lui Trump pentru a o anexa. Noi nu vrem să fim danezi. Nu vrem să fim nici americani. Vrem să fim groenlandezi. Întrebarea e – când vom tăia legăturile cu Danemarca?”, a declarat Moller într-un articol publicat de Business Insider .  Sursa Foto: Google Earth/ Raw Arctic Autorul recomandă: Trump nu exclude folosirea forței pentru a ocupa Groenlanda, răspunzând la întrebare: „Fără comentarii”

POLITICO. Un document dezvăluie o propunere UE-SUA pentru un plan de prosperitate pentru Ucraina, în valoare de 800 de miliarde de dolari

politico.-un-document-dezvaluie-o-propunere-ue-sua-pentru-un-plan-de-prosperitate-pentru-ucraina,-in-valoare-de-800-de-miliarde-de-dolari

Statele Unite și Uniunea Europeană iau în calcul un plan de sprijin pentru Ucraina, cu o valoare estimată la 800 de miliarde de dolari, pentru reconstrucției țării după încheierea invaziei rusești. Informațiile apar într-un document consultat de POLITICO. Documentul, format din 18 pagini, prezintă o strategie pe 10 ani pentru relansarea economiei ucrainene și include o perspectivă de aderare a țării la Uniunea Europeană. Planul a fost transmis statelor membre Uniunii Europene înaintea summitului liderilor europeni de joi seară. Documentul datează din 22 ianuarie, potrivit unor oficiali și diplomați europeni care au dorit să își păstreze anonimatul. UE și SUA pregătesc alocarea a sute de miliarde de dolari pe termen lung și descriu Ucraina drept viitor stat membru al Uniunii și destinație pentru investiții. Totuși, strategia depinde de existența unui armistițiu, iar lipsa acestuia face planul actual să fie o problemă majoră atât timp cât războiul continuă. Planul financiar se întinde până în anul 2040 și este dublat de un program operațional inițial de 100 de zile, menit să pună bazele proiectului. Planul de prosperitate este inclus într-o inițiativă de pace în 20 de puncte, pe care Statele Unite încearcă să o faciliteze între Kiev și Moscova. Documentul pornește de la ideea că garanțiile de securitate există deja și nu are rol militar. Accentul cade pe tranziția Ucrainei de la ajutor de urgență la dezvoltare economică. O întâlnire trilaterală între Ucraina, Rusia și SUA este programată la Abu Dhabi, vineri și sâmbătă, în contextul apropierii a patru ani de la începutul conflictului. Statele Unite ar urma să joace un rol central în redresarea Ucrainei. Documentul nu prezintă Washingtonul doar ca donator, ci ca partener economic strategic și investitor pentru Ucraina.

Ministrul de Externe, Oana Țoiu, despre relația cu Donald Trump: Trebuie să construim o nouă cale de colaborare și să nu ne bazăm pe nostalgie

ministrul-de-externe,-oana-toiu,-despre-relatia-cu-donald-trump:-trebuie-sa-construim-o-noua-cale-de-colaborare-si-sa-nu-ne-bazam-pe-nostalgie

Ministrul de Externe, Oana Țoiu, a declarat joi, într-un interviu pentru CNN International, că după discursul lui Donald Trump de la Davos, liderii europeni prezenți în Elveția au ajuns la concluzia că trebuie construită o nouă „cale de colaborare” cu SUA și nu mai pot conta pe „nostalgie” sau pe modul în care a funcționat acest parteneriat transatlantic în trecut. Șefa diplomației române a spus că nu se numără printre liderii europeni care cred că Europa trebuie să se rupă de SUA. Dimpotrivă, ea a declarat că nu poate exista un viitor prosper sau garanții de securitate pentru Europa fără Statele Unite. Oana Țoiu a salutat precizările lui Donald Trump că NATO nu este în pericol și SUA rămân angajate în alianța militară, precizând totuși că liderii europeni au ajuns la concluzia că, după discursul președintelui american la Davos, parteneriatul cu SUA nu mai poate funcționa în baza „nostalgiei”. „Pentru România este foarte important că s-a menționat NATO. Am văzut care sunt etichetele date, dar pentru o țară care se bazează pe securitate, pe parteneriatul NATO și parteneriatul strategic (cu SUA n.red), nu doar pentru apărarea noastră. Este important că președintele Trump a clarificat de la tribuna de la Davos că nu există niciun risc pentru ca alianța NATO să nu continue. Am purtat discuții între lideri în această dimineață. Ne este clar că această schimbare nu este temporară. Am conchis că trebuie să construim o nouă cale de colaborare și să nu ne bazăm pe nostalgie. Nu ne putem baza pe speranța că felul în care ne-am construit parteneriatul și colaborarea din trecut mai reprezintă viitorul”, a spus Oana Țoiu, ulterior, la Antena 3. „Nu consider că trebuie să ne îndepărtăm de SUA” Oana Țoiu a salutat, de asemenea, și decizia lui Donald Trump de a renunța la tarifele anunțate împotriva a opt state europene. „Avem însă și vești bune. Mediul de afaceri se bucură că președintele Trump nu își continuă propunerile de a impune taxe vamale țărilor europene. La scară europeană ne este clar că trebuie să răspundem împreună acestor chestiuni, având în vedere că avem o piață comună. Individual, fiecare dintre noi are o putere redusă de negociere. Am discutat cu cei din mediul de afaceri și investitori americani și de la Davos. Cred că, pe lângă elementele temporare, faptul că avem mai mult de 1,3 de miliarde de dolari ca schimburi comerciale și investiții în relația transatlantică că reprezintă un element care îi va permite relația ei să rămână puternică. Nu sunt printre liderii europeni care consideră că trebuie să ne îndepărtăm de SUA sau că poate exista un viitor prosper de garantare a securității fără o relație translantică”, a spus ministrul Afacerilor Externe. Oana Țoiu a comentat și criticile aduse de Volodimir Zelenski Europei, tot la Davos. Întrebată dacă mânia președintelui ucrainean este corect îndreptată spre liderii europeni, ministra de Externe a asigurat Ucraina de sprijinul ferm al UE în războiul cu Rusia. „Vom continua să organizăm sprijinul financiar. Vom continua să ne organizăm înăuntrul NATO. M-am întâlnit cu echipa președintelui Zelenski și cea de la MAE de multe ori pentru că suntem țara cu cea mai lungă graniță NATO cu țara aflată în conflict. Îi înțeleg sentimentele. Liderii europeni se întâlnesc acum la Consiliul European, la Bruxelles. Există totuși și lucruri pozitive la conversația de la Davos. Președintele Zelenski și-a arătat mulțumirea pentru mesajele transmise de președintele Trump”, a spus Oana Țoiu. Șefa diplomației române a subliniat, însă, că fără sprijinul SUA, Ucraina nu ar fi rezistat atât de mult în război. „Există un consens la scară largă printre noi și anume că ucrainenii sunt în prima linie a frontului, duc această luptă și o fac în mod curajos de patru noi. Știm asta. Știm însă că fără SUA războiul nu se poate sfârși, fără sprijinul acordat de SUA poate că ucrainenii nu ar fi rezistat atât în acest război”, a spus Oana Țoiu. Oana Țoiu, postare critică la adresa lui Trump Ministra Afacerilor Externe a reprezentat România la Forumul Economic Mondial de la Davos în aceste zile. După discursul lui Donald Trump, în care acesta a declarat că se îndoiește că statele membre NATO ar veni în apărarea SUA în cazul unui atac, Oana Țoiu i-a dat o replică pe rețeaua socială X. Oana Țoiu, ministrul de Externe al României / foto: Mediafax Foto Șefa diplomației române i-a reamintit președintelui american că „istoria a răspuns deja la această întrebare”. Oana Țoiu a scris că „singura dată în istoria sa când NATO a fost testat pe baza promisiunii că un atac asupra uneia dintre părți este un atac asupra tuturor a fost după 11 septembrie”, iar „România a răspuns apelului, chiar și fără a fi membră NATO la acea vreme”. Totuși, ea a ținut să precizeze că „nu este o replică direct dată lui Trump, e o clarificare necesară”. Autorul mai recomandă: Oana Țoiu spune că Nicușor Dan a „primit cu bucurie” invitația la Consiliul pentru Pace, pe care a refuzat-o Oana Ţoiu explică ce face România cu 16 miliarde de euro, din SAFE: „Contracte pentru firmele româneşti şi locuri de muncă” Oana Țoiu, îngrijorată de situația din Iran: „Există un risc extrem de ridicat”. MAE ține legătura cu cei 400 de români

Să-ți stea în gât”. Reacția unui vicepreședinte al Parlamentului European după episodul tortului în formă de Groenlanda tăiat de George Simion

sa-ti-stea-in-gat”.-reactia-unui-vicepresedinte-al-parlamentului-european-dupa-episodul-tortului-in-forma-de-groenlanda-taiat-de-george-simion

Vicepreședintele Parlamentului European, Nicu Ștefănuță, a reacționat miercuri după gestul președintelui AUR, George Simion, care a tăiat un tort în forma Groenlandei, decorat cu steagul Statelor Unite, la un eveniment din Washington. Momentul a avut loc la Trump Kennedy Art Center, unde George Simion a primit un premiu din partea organizației Republican for National Renewal pentru activitatea sa legată de libertatea de exprimare și democrația din Europa. În imaginile apărute pe rețelele de socializare se observă și mai mulți membri ai Congresului american. Înainte de a tăia tortul, Simion i-a spus unui participant din Groenlanda că „vom fi acolo pentru toți oamenii liberi din lume”. După apariția imaginilor, eurodeputatul Nicu Ștefănuță a transmis un mesaj public liderului AUR printr-un videoclip publicat pe pagina sa de Facebook. „George Simion, am un mesaj pentru tine: Să-ți stea în gât tortul ăla! Când tai tortul ăla, gândește-te că poate era Dobrogea în locul Groenlandei și cineva îți cerea acel teritoriu. Pentru că noi suntem parte dintr-o familie, și când ești parte dintr-o familie ai grijă de nevoile celor din familia ta. Dacă unul din membrii familiei este atacat, nu râzi la lucruri serioase. Pentru că, data viitoare, poate ești tu la rând. Așa că, să-ți stea în gât tortul ăla!”, i-a transmis Nicu Ștefănuță lui George Simion. Mesajul lui Nicu Ștefănuță a stârnit multe reacții controversate pe rețelele sociale, venite din partea susținătorilor lui George Simion și ai partidului AUR.

Volodimir Zelenski a sosit în Elveția pentru a se întâlni cu Donald Trump

volodimir-zelenski-a-sosit-in-elvetia-pentru-a-se-intalni-cu-donald-trump

Volodimir Zelenski a ajuns joi în Elveția, după ce, la începutul săptămânii, a spus că este puțin probabil să participe la reuniunea anuală a Forumului Economic Mondial. Zelenski a decis să rămână la Kiev pentru a gestiona situația după atacurile aeriene rusești, care au lăsat milioane de oameni fără încălzire, electricitate și apă. Planurile s-au schimbat după ce Trump a anunțat miercuri că se va întâlni cu Zelenski în stațiunea elvețiană. Întâlnirea este programată la ora 13:00, ora locală (14:00 ora României). Întâlnirea are loc după o nouă serie de eforturi diplomatice pentru a pune capăt războiului din Ucraina. În ultimele zile, aceste demersuri au fost umbrite de declarațiile lui Trump despre Groenlanda. Zelenski a spus la începutul săptămânii că ar putea reveni asupra deciziei de a lipsi de la reuniune dacă vor exista acorduri de semnat privind garanțiile de securitate și un plan de relansare economică a Ucrainei. Emisarul american Steve Witkoff a declarat joi că negocierile privind încheierea războiului din Ucraina au înregistrat progrese semnificative, anunțând că un singur aspect mai rămâne de rezolvat. „Cred că mai este un singur punct de rezolvat, am discutat mai multe versiuni ale acestui punct, ceea ce înseamnă că poate fi rezolvat. Așadar, dacă ambele părți vor să-l rezolve, îl vom rezolva”, a declarat emisarul american în marja Forumului Economic de la Davos. El și Jared Kushner, ginerele lui Trump, urmează să plece joi la Moscova pentru o întâlnire cu președintele rus Vladimir Putin.

Slovenia refuză să intre în Consiliul Păcii propus de Donald Trump

slovenia-refuza-sa-intre-in-consiliul-pacii-propus-de-donald-trump

Prim-ministrul Sloveniei, Robert Golob, a anunțat miercuri că țara sa nu va accepta invitația președintelui Donald Trump de a se alătura așa-numitului „Consiliu al Păcii”. Inițiativa este una condusă de Statele Unite și ar urma să fie prezidată de însuși Donald Trump, relatează Reuters. Președintele american a trimis invitații către zeci de lideri din întreaga lume pentru acest proiect, care are ca obiectiv inițial oprirea conflictului din Gaza. Ulterior, planul ar urma să fie extins și către alte zone afectate de războaie. Robert Golob a explicat motivele refuzului Sloveniei, spunând că „principala preocupare este că mandatul comitetului este prea larg și că ar putea submina periculos ordinea internațională bazată pe Carta Națiunilor Unite”. Premierul a mai declarat că Slovenia susține inițiativele care pot reduce tensiunile, dar vede riscuri majore în această propunere. „Deși considerăm lăudabilă orice inițiativă care poate calma situația din Orientul Mijlociu, această invitație încalcă periculos ordinea internațională mai largă și nu doar pacificarea din Gaza”, a spus premierul sloven. Reacțiile la propunerea lui Trump diferă, în acest moment, la nivel internațional. Unii aliați tradiționali ai Statelor Unite au răspuns cu prudență, iar câteva state au refuzat participarea, din teama că inițiativa ar putea afecta rolul Națiunilor Unite. În același timp, alte țări, inclusiv unele cu relații problematice cu Washingtonul, au acceptat invitația. Potrivit portalului N1, Golob nu va participa joi la Forumul Economic Mondial de la Davos, unde este programată semnarea cartei fondatoare a inițiativei. În schimb, el va merge la reuniunea liderilor Consiliului European de la Bruxelles.