Microsoft își închide operațiunile din Pakistan după 25 de ani de prezență. Ce înseamnă pentru sectorul IT local

microsoft-isi-inchide-operatiunile-din-pakistan-dupa-25-de-ani-de-prezenta.-ce-inseamna-pentru-sectorul-it-local

Potrivit unui comunicat oferit publicației TechCrunch, Microsoft își va modifica modelul operațional în Pakistan și își va deservi clienții prin intermediul partenerilor locali și al birourilor regionale din apropiere. „Acordurile cu clienții și calitatea serviciilor nu vor fi afectate de această schimbare,” a declarat un purtător de cuvânt al companiei, scrie TechCrunch. Microsoft își închide operațiunile din Pakistan, dar promite continuitate în servicii Decizia va afecta cinci angajați Microsoft din Pakistan, întrucât compania nu deținea resurse de inginerie în această țară, spre deosebire de India sau alte piețe emergente. Angajații erau implicați în vânzarea produselor Azure și Office. „Urmăm cu succes acest model în multe alte țări din lume. Clienții noștri rămân prioritatea principală,” a mai adăugat compania. Microsoft își închide operațiunile din Pakistan pe fondul unei restructurări globale Închiderea operațiunilor face parte dintr-o reducere globală de personal de 4%, echivalentul a aproximativ 9.000 de posturi. În ultimii ani, Microsoft a transferat activitățile de licențiere și gestionare a contractelor comerciale pentru Pakistan către hub-ul său european din Irlanda. Serviciile de zi cu zi au fost preluate de parteneri locali certificați. Ministerul Informației din Pakistan a confirmat plecarea companiei ca parte a unui „program mai larg de optimizare a forței de muncă” și a subliniat că va continua dialogul cu conducerea regională a Microsoft pentru a asigura angajamentul companiei față de clienții și partenerii locali. Impactul închiderii Microsoft asupra pieței IT din Pakistan Fostul director Microsoft Pakistan, Jawwad Rehman, a descris plecarea drept un „semnal de alarmă privind mediul economic creat de țară”, sugerând că decizia reflectă lipsa de sustenabilitate pentru companiile globale. În contrast, Google a anunțat investiții semnificative în sectorul educațional pakistanez și ia în considerare producerea a 500.000 de Chromebook-uri în Pakistan până în 2026. În comparație cu India, Pakistan nu a devenit o destinație majoră pentru externalizarea serviciilor de inginerie software. Piața locală este dominată de companii autohtone și firme chineze precum Huawei, care oferă infrastructură pentru telecomunicații și bănci.

Autoritatea Vamală Română se confruntă cu noi acuzații. Evaziune de peste 5 mld. lei pe an / Vama Constanța favorizează zeci de companii-fantomă

autoritatea-vamala-romana-se-confrunta-cu-noi-acuzatii-evaziune-de-peste-5-mld.-lei-pe-an-/-vama-constanta-favorizeaza-zeci-de-companii-fantoma

Autoritatea Vamală Română se confruntă cu noi acuzații grave, cuvântul de ordine fiind evaziunea fiscală care ar ajunge la peste 5 miliarde de lei pe an. Mai mult, există și acuzații potrivit cărora la Vama Constanța ar fi favorizate zeci de companii-fantomă, iar „mecanismul” creează statului român un prejudiu uriaș. Alexandru Nazare – ministurl Economiei și al Finanțelor – a anunțat că trimite „de urgență” corpul de control în Vama Constanța. Controlul Ministerului de Finanțe durează deja de aproape două săptămâni și va continua, notează G4Media. Potrivit sursei citate, într-o scrisoare deschisă transmisă în data de 3 iulie, avertizorii – care se intitulează „Grupul vameșilor care s-au săturat” – susțin că Vama Constanța, Vama Prahova, Vama Cluj și Vama Bihor „sunt cele patru puncte cu gradul maxim de corupție, prin care se destabilizează bugetul României și care generează evaziune de peste 5 miliarde de RON anual, vama devenind epicentrul corupției, traficului de influență și paravanul rețelelor infracționale transfrontaliere”. Firmele „fantomă”, beneficiare ale unor  informații secretizate Potrivit informațiilor transmise de „Grupul vameșilor care s-au săturat”, Vama Constanța ar favoriza zeci de companii românești „fantomă”. Aceste firme au acționariat românesc și/sau străin – în special italian – și ar fi implicate scheme de evaziune. (vezi AICI ancheta jurnalistică realizată de GÂNDUL) Firmele „fantomă” ar primi informații esențiale, secretizate, chiar de la Vama Constanța, la infrastructura Oil Terminal Constanța și ar fi „ajutate” prin diminuarea controalelor vamale. (informații uluitoare AICI) Multe dintre aceste firme autohtone – dar și altele înregistrate în Turcia, Emiratele Arabe Unite, Elveția sau Marea Britanie – folosesc capacități mari de depozitare și manipulare, redirecționând carburanți spre jucători de tip fantomă din județele Prahova, Cluj sau Bihor. „Mai grav, unele companii, folosind aceeași rețetă ca în cazul containerelor cu marfă iraniană, au introdus în antrepozitul vamal al terminalului nave cu motorină de proveniență rusească – supusă embargoului – „albită” prin transbordări în apele internaționale sau în porturi intermediare, precum Turcia și Egipt. Cu complicitatea vămii Constanța, documentele de origine, de import și de transport, falsificate, au fost acceptate, iar combustibilul a fost amestecat cu motorină cu origine acceptată pe piețele UE și pe piața ucraineană, pentru a trece verificările de origine și de calitate”, se arată în scrisoarea primită de G4Media. Mafia italiană, susținută masiv de grupările evazioniste locale: „Sunt speculate toate porțițele legislative” Potrivit informațiilor obținute de Gândul, mafia italiană, susținută masiv de grupările evazioniste locale, exploatează la maxim toate „portițele” descoperite în legislația națională învechită, tranzacționând anual – fizic sau scriptic – sute de mii de tone de produse pretroliere, în marea lor parte în sistem de taxare suspensive. „Apariția livrărilor care tranzitează teritoriul României către Ucraina oferă noi oportunități pieței negre”, avertizează sursele Gândul. „Grupările mafiote transfrontaliere, împreună cu evazioniști locali din piața petrolieră românească, controlează zeci de firme, direct sau prin interpuși, care sunt introduse periodic în lanțul de tranzacționare pentru eludarea plații accizelor și TVA. Aceste firme-paravan, după scurte perioade, devin inactive, solicită eșalonări, intră în insolvență sau faliment ori sunt vândute către cetățeni fără bonitate, în special bulgari și italieni, făcând aproape imposibila recuperarea prejudiciului”, dezvăluie sursele Gândul din piața petrolieră. Cantitățile de carburanți introduse astfel pe piața din Romania sunt tranzacționate rapid, dar la prețuri mult sub nivelul pieței legale, pentru a se obține foarte ușor încasarea sumelor și transferul către firme off-shore sau așa -zise „bidoane” de acumulare a banilor negri, de unde sunt scoși ulterior. „Toate aceste acțiuni sunt facilitate de societăți care dețin atestate angro de vânzare fară depozitare, pe lanțul de comercializare de la producător/importator și până la consumatorul final fiind 4-5 tranzacții scriptice succesive. Astfel se pierd taxe, iar mărfurile se mișcă fizic doar la ultima tranzacție, care este aferentă livrării efective din depozit către utilizator”, au mai explicat sursele Gândul, în exclusivitate. „Companii de tip fantomă cu acționariat străin sau personaje «săgeți» interpuse” Reprezentanții „Grupului  vameșilor care s-au săturat” avertizează și că o parte din motorina „albită” care ajunge în Prahova, Cluj și Bihor este controlată apoi de „rețele evazioniste autohtone, companii de tip fantomă cu acționariat străin sau personaje «săgeți» interpuse”. Carburantul ar fi introdus în circuitul comercial fără plata TVA-ului, ceea ce face ca bugetul de stat să fie prejudiciat cu peste 5 miliarde de lei anual, iar acest „mecanism” ar fi realizat cu „suportul constant al autorităților vamale din Constanța, Prahova, Cluj și Bihor”. „Grupul  vameșilor care s-au săturat” vorbește și despre „sute de cisterne, declarate goale, cu destinația Ucraina”, despre care avertizorii spun că se întorc lunar în România „pline cu motorină achiziționată din Ucraina, «reușind» cu sprijinul mafiei din vamă să evite orice control și plata oricărei taxe”, mai notează G4Media. Combustibilul ar fi descărcat în depozite ilegale din Bihor, Cluj sau Prahova, iar de acolo ar fi aprovizionată piața neagră de carburanți. Conducerea Autorității Vamale Române este acuzată că „nu vrea să acționeze pentru eliminarea acestor surse de evaziune fiscală, fiind deja părtașă la extinderea acestui fenomen, în anumite județe existând deja adevărate familii compuse din evazioniști și conducerea autorităților vamale județene”. „Acordarea atestatelor este «recompensată» constant de catre evazioniști” G4Media și Info Sud-Est avertizează, prin această anchetă jurnalistică, asupra unor rețele de influență care se întind de la AVR către vămi, cu precădere Vama Constanța. „Regionalele vamale sunt responsabile de emiterea atestatelor de destinatar înregistrat și comerciant angro fără depozitare, astfel, în jurul acestora, s-au dezvoltat lanțuri infracționale de distribuție a carburanților. Aceste lanțuri sunt responsabile pentru evaporarea a sute de milioane de euro, prin metoda «missing trader» sau «suveica», bani care ar trebui sa ajunga la bugetul de stat ca acciză și TVA. Acordarea atestatelor este «recompensată» constant de catre evazioniști, firmele atestate disparand periodic si fiind înlocuite cu altele noi. Miliarde de euro dispar anual din bugetul statului, în timp ce autoritățile vamale mimează interesul și evită măsuri concrete, cum ar fi adaptarea legislației, reforma autorității vamale și a administrației fiscale, întărirea pârghiilor de prevenție și control, dar mai ales eliminarea din sistem a “cumetriilor” care s-au dezvoltat în jurul clanurilor evazioniste”, se arată în scrisoarea transmisă de „Grupul vameșilor care s-au săturat”. Citește și: Florian Coldea acuză un denunț mincinos: „Voi face toate demersurile legale pentru a-mi susține și demonstra nevinovăția” Deținuți escrocați cu zeci de mii

Süddeutsche Zeitung: Trump a obținut aprobarea planului fiscal /Urmează marea criză financiară?

suddeutsche-zeitung:-trump-a-obtinut-aprobarea-planului-fiscal-/urmeaza-marea-criza-financiara?

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a obținut aprobarea de către Congres a planului fiscal masiv, în efortul de stimulare a activităților economice, însă piețele financiare sunt preocupate de riscurile majore asociate datoriei suverane, comentează publicația germană Süddeutsche Zeitung. După eforturi intense, Camera Reprezentanților și Senatul Statelor Unite au aprobat Planul fiscal masiv, care însă va amplifica datoria suverană. Planul conține reduceri de taxe care vor totaliza 4.500 de miliarde de dolari, dar sunt prevăzute și reduceri ale asistenței sociale. Creștere economică sau criză financiară? Aceasta este întrebarea Donald Trump speră să stimuleze economia Statelor Unite, însă datoria suverană uriașă, care se ridică acum la 36.000 de miliarde de dolari, a generat deja turbulențe pe piețele financiare. Până în 2034, datoria Statelor Unite ar putea atinge nivelul de 134% din valoarea PIB-ului. Comparativ, datoria externă a Germaniei este la nivelul de 80% din PIB, în pofida planului de investiții în apărare și în modernizarea infrastructurii. Și deficitul bugetar al Statelor Unite este în creștere. ”Politicile fiscale ale Washingtonului vor rămâne pe un parcurs expansionist. Iar acest lucru va avea efecte inclusiv asupra pieței europene a obligațiunilor. Titlurile guvernamentale europene vor deveni mai atractive, dar, din cauza situației din SUA, dobânzile vor crește”, explică Dirk Schumacher, economist-șef la grupul financiar KfW. ”Până acum, piețele financiare au fost relativ calme, deși s-a resimțit o stare de nervozitate începând din aprilie, când Trump a impus taxe vamale, declanșând conflicte comerciale. Experții evocă o stare de volatilitate. Planul fiscal al președintelui american generează amenințări la adresa stabilității financiare globale. Piața americană a obligațiunilor și dolarul constituie ancore ale sistemului financiar global. Prin urmare, turbulențele din Statele Unite sunt contagioase pentru alte țări. Dacă se erodează încrederea investitorilor în gradul de solvență al Statelor Unite, dobânzile vor crește, ceea ce va intensifica presiunile asupra credibilității Statelor Unite”, constată publicația germană Süddeutsche Zeitung, într-un editorial cu titlul ”Urmează marea criză financiară?”, semnat de Markus Zydra. Foto: Profimedia Citește și: ANALIZĂ Băncile europene vor trebui să transmită RAPID datele financiare /Oficiali BCE: „Integrarea modalităților de raportare va eficientiza activitățile” Licențiat în Jurnalism, Științe Politice și Teologie Ortodoxă, Mihail Drăghici este activ în presa centrală din 2002, având o activitate de peste 20 de ani ca editor de știri externe la una … vezi toate articolele

Cum explică Tanczos Barna noile TAXE: Suntem în fața unei provocări majore/ Guvernul a decis să-și asume răspunderea în Parlament

cum-explica-tanczos-barna-noile-taxe:-suntem-in-fata-unei-provocari-majore/-guvernul-a-decis-sa-si-asume-raspunderea-in-parlament

Vicepremierul Tanczos Barna spune, joi, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, că „suntem în fața unei provocări majore”. Acesta adaugă că „această provocare poate fi transformată într-o oportunitate”. Tanczos Barna arată că executivul urmeasă să-și asume răspunderea în fața Parlamentului, cel mai probabil într-o sesiune extraordinară. „Este primul pachet care vizează corectarea deficitului bugetar, pentru care, așa cum am spus, Guvernul a decis să-și asume răspunderea. Suntem în fața unei provocări majore în ceea ce privește viitorul fiscal-bugetar al țării, dar această provocare poate fi transformată într-o oportunitate, dacă sunt luate deciziile ferme și se implementează reformele necesare pentru a crea un stat mai suplu, un stat care respectă mai mult cetățeanul, un stat care oferă servicii mai bune”, spune viceprmierul. Oficialul adaugă că executivul este „presat de timp”, cu referire la evaluarea Uniunii Europene și a agențiilor de rating asupra economiei României. „Suntem presați de timp, pentru că am avut o perioadă cu foarte multe alegeri, am avut o perioadă în care România și-a asumat, prin mai multe documente, și nu într-un detaliu o să vină domnul Niști și o să explice, aceste corecții fiscal-bugetare. Atât Uniunea Europeană cât și agenția de rating cu care am vorbit în zilele trecute au spus că primele variante prezentate de România nu sunt suficiente. Motiv pentru care am elaborat acest pachet”. Foto: Alexandru Dobre/ Mediafax CITEȘTE ȘI: Rareș Mereuță este reporter specializat în domeniul politic, cu o carieră începută în 2022 ca editor de știri la un post de televiziune central. Absolvent de licență și master în Științe … vezi toate articolele

Impactul bugetar al noilor TAXE și impozite este de 10,75 miliarde lei în 2025 și 90 miliarde lei în 2026, susține Alexandru Nazare

impactul-bugetar-al-noilor-taxe-si-impozite-este-de-10,75-miliarde-lei-in-2025-si-90-miliarde-lei-in-2026,-sustine-alexandru-nazare

Ministrul Finanțelor Alexandru Nazare spune, joi, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, că măsurile din ordonanța austerității vor aduce un impact bugetar total de 10,75 miliarde lei în 2025 și aproximativ 90 de miliarde lei în 2026. Potrivit acestuia, pentru ultimele luni din anul 2025, impactul calculat este de 9,5 miliarde de lei. Pentru anul 2026, executivul preconizează să strângă la buget aproximativ 90 miliarde lei. Nazare adaugă că aproximativ 9,5 miliarde provin din creșterea veniturilor și restul din reducerea cheltuielilor, cum ar fi plafonarea sporurilor de condiții vătămătoare la suma de 300 de lei. „Prin reașezarea cotelor de TVA avem un plus de 6 miliarde, avem creșteri la capitolul accize de 1 miliard în 2025 și 3,5 miliarde în 2026, prin CASS la pensii vom obține 1,378 miliarde în 2025 și peste 4 miliarde în 2026”, spune ministrul Finanțelor. Pentru anul 2026, ministrul Finanțelor Publice spune că estimările sunt de 35 de miliarde lei din venituri și 57 miliarde lei din cheltuieli. 18 miliarde ar urma să vină la bugetul de stat doar din înghețarea pensiilor și salariilor, adaugă ministrul. Foto: Andreea Alexandru/ Mediafax CITEȘTE ȘI: Rareș Mereuță este reporter specializat în domeniul politic, cu o carieră începută în 2022 ca editor de știri la un post de televiziune central. Absolvent de licență și master în Științe … vezi toate articolele

Uniunea Europeană majorează cotele de IMPORT pentru anumite produse agricole din Ucraina

uniunea-europeana-majoreaza-cotele-de-import-pentru-anumite-produse-agricole-din-ucraina

Uniunea Europeană a majorat cota de import pentru grâul din Ucraina, de la un milion la trei milioane de tone, ca parte a unei înțelegeri revizuite, arată Reuters. La finalul lunii iunie, Uniunea Europeană și Ucraina ajungeau la un acord comercial preliminar. UE a introdus încă din 2022 o scutire de la obligațiile vamale pentru produsele agricole ucrainene, în ideea de a sprijini Kievul în fața invaziei rusești. Acordul revizuit include 40 de mărfuri și prevede majorarea cotelor de import pentru: zahăr de la 20.000 la 100.000 tone, orz, de la 350.000 la 450.000 tone carnea de pasăre de la 90.000 tone la 120.000 tone. Cotele de import au apărut după ce fermierii din cadrul spațiului comunitar și-au manifestat indignarea față de prioritizarea produselor ucrainene în defavoarea celor realizate în UE. La acel moment, europenii susțineau că se simt dezavantajați de măsuri, pentru că fermierii din Ucraina ar fi vândut sub prețul pieței, iar beneficiile fiscale acordate acestora le majorau profitul în timp ce restul plătitorilor de taxe realizau venituri mai mici. CITEȘTE ȘI: Bloomberg: UE se pregătește să propună INTERZICEREA importurilor de gaz rusesc până la sfârșitul anului 2027 Ministrul de Externe ungar: RUSIA va continua să livreze petrol și gaze Ungariei Cine este Anghel Ion? Un tânăr redactor, aflat la început de carieră. Scrie cu pasiune pe subiecte ce țin de sport, cultură, economic și relații internaționale. Este mereu în pas cu … vezi toate articolele

Trump promite creșteri tarifare de până la 70%: Națiunile vor începe să plătească în august

trump-promite-cresteri-tarifare-de-pana-la-70%:-natiunile-vor-incepe-sa-plateasca-in-august

Se așteaptă ca președintele american Donald Trump să înceapă să notifice, de vineri, principalii parteneri comerciali ai SUA cu privire la un nou regim tarifar cuprinzător, relatează Euronews. Taxele ar urma să intre în vigoare de la 1 august, iar unele țări s-ar putea confrunta taxe de până la 70 % asupra exporturilor către Statele Unite. „Până pe 9 [iulie] vor fi complet acoperite”, a declarat Trump, referindu-se la termenul pe care l-a stabilit anterior pentru încheierea unor acorduri pentru evitarea tarifelor mai mari. „Valoarea acestora va varia de la 60% sau 70% până la 10% sau 20%. Am finalizat formularul și, practic, el va explica exact cât vor plăti aceste țări”, a spus președintele american. Potrivit CNN, Trump a fost întrebat dacă țările vor beneficia de flexibilitate în ceea ce privește termenul limită pentru aplicarea tarifelor. În replică, el a spus că statele „vor începe să plătească la 1 august. Banii vor începe să intre în Statele Unite la 1 august, în aproape toate cazurile”. Trump a anunțat creșterea tarifelor „reciproce” la începutul lunii aprilie, însă punerea acestei măsuri în aplicare a fost amânată pentru 90 de zile pentru a acorda timp discuțiilor. O astfel de creștere ar reprezenta o escaladare semnificativă față de cadrul inițial prezentat în aprilie, în care tarifele propuse variau între 10% și 50%.

Startup Nation 4, DEBLOCAT. Radu Miruță: „Vin cu o veste bună pentru antreprenori!”

startup-nation-4,-deblocat.-radu-miruta:-„vin-cu-o-veste-buna-pentru-antreprenori!”

Ministerul Economiei anunță, vineri, că a deblocat programul Startup Nation 4, finanțat din fonduri europene în valoare totală de 444 milioane euro, prin semnarea ordinului de ministru care permite lansarea acestuia în două etape, a anunțat ministrul Radu Miruță. „Vin cu o veste bună pentru antreprenori! Astăzi am semnat ordinul de ministru care deblochează şi dă drumul la Strartup Nation 4, programul cu finanţare europeană în valoare totală de 444 milioane euro. Iniţial, tot proiectul de 444 milioane de euro era blocat, pentru că nu se atinsese pragul minim de 25.000 de aplicanţi sub 30 de ani. Am păstrat această condiţie, dar am găsit o soluţie corectă: l-am spart şi împărţit lansarea în două etape, ca să nu mai ţinem pe loc pe nimeni”, a anunţat, vineri, ministrul Radu Miruţă pe pagina sa de Facebook. Potrivit ministrului, acest lucru înseamnă, concret, că cei 22.000 de tineri care au aplicat deja „pot merge mai departe către finanţare”, până la 50.000 euro/proiect. „Pentru diferenţa de aproximativ 3.000 de locuri rămase, vom deschide o nouă etapă de înscrieri, astfel încât să ajungem la ţinta totală. Cu alte cuvinte, nu era corect să ţinem pe loc 22.000 de oameni care îşi doresc să performeze, să se dezvolte şi să-i ajute pe ceilalţi să crească foar pentru că încă nu s-au înscris ultimii 3.000”, afirmă Miruţă. Potrivit Ministerului Economiei, din 1 august vor începe cursurile de antreprenoriat – o etapă obligatorie înaintea depunerii proiectelor pentru finanțare. Se estimează că primele aplicații vor putea fi depuse în luna septembrie. Un aspect important anunțat de minister este că procesul se va desfășura în paralel: participanții care finalizează mai rapid cursurile vor putea aplica imediat, fără a aștepta finalizarea tuturor înscrierilor. Selecția finală a câștigătorilor se va face după parcurgerea tuturor etapelor obligatorii. Ministerul afirmă că obiectivul principal este sprijinirea antreprenorilor la început de drum și reducerea birocrației în accesarea fondurilor europene. CITIȚI ȘI: Reporter politic, acreditat la Guvern. În presă din 2004. Am lucrat la TVR, Rol.ro, Realitatea.net, Realitatea TV, Mediafax.ro, B1 TV, România Liberă. Doctorandă la SNSPA, sub coordonarea Prof. … vezi toate articolele

Avertismentul ministrului de Finanțe: România riscă o criză severă dacă nu ia măsuri urgente pentru reducerea deficitului

avertismentul-ministrului-de-finante:-romania-risca-o-criza-severa-daca-nu-ia-masuri-urgente-pentru-reducerea-deficitului

„Noi nu suntem de azi, de ieri, în această situație, noi suntem de cinci ani și am ignorat faptul că suntem în procedură de deficit excesiv și că trebuie să luăm măsuri. Aceste lucruri s-au acumulat, acest decont s-a acumulat în acești ani și acum suntem în poziția în care nu mai putem ocoli sau nu mai putem ignora că trebuie să luăm măsuri. Adică, ca să explic, dacă am face acest lucru, situația economică a României ar fi catastrofală, comparativ cu perioada 2008-2009. Când și atunci nu s-au luat măsuri, am pierdut calificativul de investiții și am avut o devalorizare, o depreciere de aproape 20%”, a spune la Antena 1 Alexandru Nazare. El amintește că măsurile de ajustare „de atunci au fost violente”. „Suntem în acest pericol astăzi și de aceea acest pericol trebuie prevenit. Și mai sunt încă alte două pericole pe care trebuie neapărat să le prevenim. Unul, suspendarea fondurilor europene, care este reală și declanșată și dacă ea s-ar opera, am pierde cel puțin 5 miliarde de euro, raportat la anul viitor și nu mă refer la împrumuturi, mă refer doar la fonduri europene, pe care trebuie să îl evităm, după întâlnirea Consiliului Miniștrilor de Finanțe de marți. Și al doilea lucru, bineînțeles, deschidem renegociarea PNRR-ului, unde încercăm să recuperăm cât mai mult din componenta de împrumut”, a subliniat Nazare. În opinia lui, România trebuie să-și mențină libertatea de decizie economică și libertatea de a se finanța.

Efectul noului TVA în imobiliare, conform Dan Șucu: „Este ca un perete în fața autostrăzii”

efectul-noului-tva-in-imobiliare,-conform-dan-sucu:-„este-ca-un-perete-in-fata-autostrazii”

Afaceristul Dan Șucu, proprietarul grupului Mobexpert și Rapid, printre altele, și investitor în imobiliare, atrage atenția asupra faptului că persoanele care au dat un avans de 5% pentru case vor plăti în plus 16.000 de euro, din cauza majorării TVA la 21%. Piața imobiliară din București și împrejurimi înregistrează o scădere de 4,3% în primul trimestru al anului. În Capitală, vânzările de locuințe au scăzut cu 5,4%, în timp ce în Ilfov au crescut cu 2,4%, potrivit Profit.ro, preluat de Adevărul. „Piața se împarte pe segmente de clienți în trei categorii: good, better și best, adică primul preț, prețul mediu și prețul înalt. Zona de sus va fi afectată cu două puncte procentuale. Vorbesc de București, unde zona de preț high-end începe cu 4.000 de euro/metru pătrat și care va fi afectată cu 2% suplimentar. E rău, dar nu e groaznic. În zona de preț cuprinsă între 1.800 și 4.000 de euro/metru pătrat, care reprezintă peste 60% din total, un apartament cu două camere de minim 70 de metri pătrați construiți, cu greu s-ar încadra la sub pragul de 120.000 de euro, până la care TVA era de 9%. Pragul tocmai crescuse de la 5% la 9% în 2024. La 100.000 de euro, diferența este de 16.000 de euro Problema noastră este că TVA-ul este mărit succesiv de la 5% la 9% și acum la 21%, într-o perioadă de nici doi ani de zile. Sunt mulți oameni care încă își construiesc casa, au dat un avans de 5% și din cauza tuturor întârzierilor birocratice din primării, se trezesc că la finalizare o să plătească un TVA de 21%. La 100.000 de euro, diferența este de 16.000 de euro. Orice lucru care afectează clientul, afectează și dezvoltatorul și afacerea. Nu este o scădere de vânzări, este ca un perete pus în fața autostrăzii”, a spus  Dan Șucu, pentru Profit.ro. Șucu, novice în imobiliare Dan Șucu, proprietarul producătorului de mobilier Mobexpert, a intrat puternic pe piața imobiliară în 2023 alături de dezvoltatorul imobiliar Redport Capital, deținut de avocatul Cosmin Savu-Cristescu și Meta Estate Trust. Împreună au cumpărat un teren de 4,4 hectare lângă Petrom City pe care vor să construiască 1.000 de apartamente. De asemenea, au mai cumpărat două terenuri cu o suprafață cumulată de 15.000 de metri pătrați de la Antrepriza de Construcții Montaj nr. 4 București (ACM4) și Havi Logistics ce sunt folosite pentru fazele 3 și 4 de dezvoltare ale ansamblului rezidențial The Level, început de Savu-Cristescu pe Intrarea Străulești, și care vor cuprinde 355 de apartamente. Potrivit publicației citate, aproximativ 18.000 de noi locuințe ar putea fi finalizate în București și împrejurimi în acest an potrivit datelor SVN Romania, un nivel la fel de redus ca cel înregistrat în 2024, când în regiunea Bucureștiului a fost livrat cel mai mic număr de locuințe din ultimii cinci ani. Aproape 37.000 de case și apartamente au fost vândute în România în primele trei luni din acest an, în scădere cu 4,9% comparativ cu perioada similară a anului anterior. Cele mai multe unități rezidențiale au fost tranzacționate în Constanța, Cluj și Timiș, mai arată statisticile oficiale. Citiți și: Ireal! Cât ar putea ajunge să coste un apartament la periferia Bucureștiului. Sunt preconizate prețuri mai mari cu cel puțin 10.000 de euro Rene Pârșan a debutat în presă în 1992, reporter și redactor la Evenimentul Zilei. Între 1994 și 2010 a fost senior editor, editorialist, reporter și fotoreporter la ZIUA. A mai colaborat ca … vezi toate articolele