Explicațiile halucinante oferite de Alstom după ce mecanicii Metrorex au rămas în mână cu maneta pentru frâna de siguranță

După ce Gândul a dezvăluit recent AICI incidentul incredibil în urma căruia un mecanic Metrorex a rămas în mână cu maneta pentru frâna de urgență, reprezentanții Alstom au oferit explicații halucinante. Potrivit producătorului de trenuri, astfel de „incidente sunt normale în etapa de testare”. „Astfel de constatări sunt inerente procesului de testare și reprezintă tocmai motivul pentru care trenurile NU pot intra în exploatare până la validarea completă”, se arată într-un răspuns transmis Gândul de către Alstom Transport. Alstom Transport a decis în urmă cu câteva zile să interzică orice deplasare cu trenurile tip BM4 (Metropolis) în regim de tracțiune proprie după ce butonul pentru „frâna de siguranță” s-a rupt în timpul unor teste la unul dintre aceste vehicule. Incidentul a fost dezvăluit în exclusivitate de Gândul, iar reprezentanții Alstom au oferit un răspuns după publicarea articolului. „Context tehnic – incidente normale în etapa de testare Trenurile Metropolis se află în etapa de testare, etapă standard și obligatorie pentru orice vehicul feroviar nou. Testele includ: verificări statice și dinamice; analize tehnice succesive; proceduri de siguranță conforme standardelor feroviare. În cadrul verificărilor statice, s-a constatat o defecțiune mecanică. Situația a apărut în regim staționar, fără risc pentru personal sau echipamente. Defecțiunea a fost identificată de echipa de testare; a fost documentată și analizată. A determinat suspendarea temporară a testelor până la remediere”, se arată în răspunsul celor de la Alstom. Alstom: Testarea a fost temporar suspendată Mai departe, reprezentanții companiei care a produs trenurile pentru Metrorex afirmă că astfel de incidente, în care maneta frânei de urgență se poate desprinde atât de ușor, ar fi normale și inerente. „Astfel de constatări sunt inerente procesului de testare și reprezintă tocmai motivul pentru care trenurile NU pot intra în exploatare până la validarea completă”, se mai arată în răspunsul celor de la Alstom. Sursa citată mai arată că procesul de testare a trenurilor „este unul riguros”, însă, descoperirea defecțiunii grave s-a făcut în timpul „verificărilor de rutină”. Cele 13 trenuri Metropolis au costat 8 milioane de euro fiecare „Faza de testare aflată în desfășurare pentru trenurile Metropolis este concepută special pentru a identifica și remedia orice tip de potențiale probleme — mecanice, electrice, funcționale sau de procedură — înainte de începerea serviciului cu pasageri. Aceasta reprezintă un proces riguros de siguranță și asigurare a calității. În timpul verificărilor de rutină efectuate în regim static, înainte de testare, a fost identificată o defecțiune mecanică. Aceasta demonstrează eficiența procesului de testare, permițând remedierea situației din timp și într-un mediu controlat. Testarea a fost temporar suspendată pentru a permite analiza detaliată a cauzelor, aplicarea măsurilor corective și validarea Raportului Tehnic din partea Metrorex. Odată finalizate aceste etape, testele vor fi reluate prompt”, se mai arată în explicațiile oferite de Alstom Transport. Metrorex și Alstom au semnat în 2020 contractul pentru cele 13 trenuri de metrou, care ar fi trebuit livrate din vara lui 2022. Valoarea contractului pentru cele 13 trenuri este de peste 100 de milioane de euro. Garnitura „Ilfov”, rămasă fără captatori în timpul testelor De când au fost aduse în București, noile trenuri au fost implicate în mai multe incidente. De exemplu, anul trecut, în martie, pe Magistrala 2 de Metrou, garnitura „Ilfov” circula cu viteza de 80 km/oră de la stația Pipera spre stația Tudor Arghezi, moment în care, între stațiile Aurel Vlaicu și Aviatorilor, s-au smuls patru captatori de la vagoanele M2 și MP2 și un capac de la panoul de frână de la R2 Până în prezent, nu s-a efectuat rodajul de 10.000 de kilometri pentru primul tren ajuns în depoul de la Berceni. Gândul a dezvăluit că mecanicii români trebuie să facă 500 de ture pentru rodajul metroului adus din Brazilia. Magistrala 5 de metrou are 20 de kilometri dus-întors. Asta înseamnă cam 500 de ture pentru rodajul de 10.000 de kilometri. Caracteristicile noilor trenuri: au caroserie din oţel inoxidabil; 114 metri lungime şi 3 metri lăţime; asigură o capacitate totală de 1.200 de pasageri per tren; fiecare tren cu 6 vagoane are 216 locuri într-o dispunere longitudinală; asigură două zone speciale de acces destinate pasagerilor cu dizabilităţi; au aer condiționat. RECOMANDAREA AUTORULUI: Noul metrou Alstom, incident pe Magistrala 2. I-au sărit captatorii la 80 de km pe oră, între Aviatorilor și Aurel Vlaicu
Cumpără european. Franța vrea ca UE să impună taxe mai mari pe importurile de produse ieftine made in China

Franța intenționează să propună Uniunii Europene să impună taxe mai mari pentru produsele „made in China” pentru a contracara valul de importuri ieftine, susține un raport strategic al guvernului francez publicat luni. Raportul a fost elaborat de Haut-Commisariat t à la Stratégie et au Plan, iar potrivit analizei, sectoarele centrale și fundamentale economiei Uniunii Europene, de la automobile la produse chimice și baterii, sunt amenințate în mod direct de forța producției chinezești. Un sfert din exporturile Franței și 2/3 din producția Germaniei sunt amenințate de concurența chineză, scrie Reuters. Financial Times susține că Uniunea Europeană s-ar putea inspira după politica „cumpără american” (Buy American) a președintelui american Donald Trump. Politica „cumpără european” (Buy European) ar schimba radical poziția UE față de marile puteri concurente, acestea fiind SUA cu „tarifele punitive” și China, care a „cucerit” Occidentul cu produsele sale ieftine și care a devenit un concurent dur în domeniul industriei high-tech. Însă, regula „cumpără european” ar putea diviza Comisia Europeană și statele membre ale Uniunii Europene, avertizează Financial Times. S-ar putea discuta despre subiectul concurenței internaționale la summitul din Belgia de săptămâna viitoare. Liderii UE vor propune intensificarea eforturilor pentru ca blocul eurooean să se afirme în fața competitorilor.
Bolojan le răspunde profesorilor: Revenirea la norma de 18 ore nu este posibilă. Norma actuală este la nivel minim european

Ilie Bolojan a fost întrebat luni seara, la Digi24, despre solicitarea venită din partea profesorilor privind revenirea la norma didactică de 18 ore pe săptămână. Bolojan a declarat că revenirea la această variantă nu este posibilă în acest moment, subliniind că norma actuală de 20 de ore este una minimă la nivel european. „Din punctul meu de vedere, acest lucru nu este posibil. Norma de 20 de ore, care este astăzi în România, este o normă la nivelul minim european. În Germania, norma de pregătire este de 24 de ore. Și trebuie să fim realiști când generăm niște așteptări. Acea măsură a fost o măsură de corecție generală. Ceea ce trebuie să facem în acest an este să stabilizăm învățământul, să alocăm toate resursele care sunt necesare”, a afirmat Bolojan luni seara, la Digi24. Premierul a subliniat că bugetele nu pot fi majorate substanțial de la un an la altul, indiferent de guvern sau de coaliția aflată la putere, și a explicat faptul că învățământul nu înseamnă doar resurse financiare, ci și o adaptare a învățământului românesc la realitatea economică. „Învățământul nu înseamnă doar resurse financiare. Înseamnă că ai resursele financiare pe care le poate pune țara asta la dispoziție, dar trebuie să vedem cum folosim aceste resurse – să nu fie doar o zonă de cheltuieli -, să însemne și o creștere a calității în învățământ, să însemne și o adaptare a învățământului românesc la realitatea economică, să însemne și o calitate mai bună a profesorilor”, a menționat acesta. În opinia sa, finanțarea instituțiilor de învățământ superior ar trebui corelată cu rezultatele acestora pe piața muncii. „Este anormal să finanțezi, de exemplu, o facultate cu aceeași sumă, dacă absolvenții ei nu lucrează niciunul în domeniul pe care l-a absolvit, față de o facultate la care 90% dintre ei lucrează în domeniul respectiv”, a conchis Bolojan.
Combinatul Siderurgic Hunedoara a fost achiziționat de omul de afaceri Umbrărescu. Tranzacție de 12,5 milioane de euro.

Unitatea siderurgică ArcelorMittal Hunedoara va ajunge oficial în proprietatea UMB Steel, companie controlată de omul de afaceri Dorinel Umbrărescu, după ce Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor ArcelorMittal a aprobat vânzarea activelor pentru suma de 12,5 milioane de euro plus TVA, transmite MEDIAFAX. Tranzacția urmează să fie aprobată de acționari în luna februarie, iar finalizarea și implementarea acesteia sunt estimate cel târziu pentru 1 iunie 2026, scrie ZF. Conform documentelor depuse la Bursa de Valori București, UMB Steel preia integral activele corporale deținute de ArcelorMittal Hunedoara. Acestea includ echipamentele de producție și instalațiile industriale, precum cuptorul electric cu arc (EAF), laminorul, cuptorul oală (LF), instalația de degazare în vid (VD), macarale industriale, locomotive, utilaje pentru prelucrarea fierului vechi, piese de schimb, echipamente de laborator și cântărire. De asemenea, tranzacția ArcelorMittal Hunedoara – UMB Steel cuprinde toate materialele și stocurile, inclusiv fier vechi, feroaliaje, materiale refractare, electrozi și cilindri de laminare. UMB Steel va prelua terenurile și clădirile situate în perimetrul amplasamentului industrial, cu o suprafață totală de aproximativ 1,06 milioane de metri pătrați, dar și terenuri din afara amplasamentului, însumând circa 494.000 de metri pătrați. În tranzacție este inclusă și halda de zgură, cu parcelele aferente, având o suprafață totală de aproximativ 928.000 de metri pătrați. Nu sunt incluse în tranzacție echipamentele IT, infrastructura software, serverele, licențele și abonamentele cloud. Tranzacția presupune și preluarea de către UMB Steel a obligațiilor și răspunderilor de mediu, inclusiv cele asociate activităților desfășurate anterior pe amplasament și pe halda de zgură. Totodată, este posibil transferul autorizațiilor integrate de mediu existente. Combinatul Siderurgic Hunedoara mai are doar 100 de angajați În prezent, ArcelorMittal Hunedoara mai are aproximativ 100 de angajați, față de 500 la momentul închiderii definitive a producției, în toamna anului trecut. Aceștia desfășoară activități de întreținere, pază și servicii auxiliare, fără legătură directă cu producția. În anul 2006, considerat cel mai bun din ultimele două decenii, ArcelorMittal Hunedoara înregistra afaceri de 746,5 milioane de lei și un profit net de 22,5 milioane de lei, având 1.913 angajați. Combinatul producea profile și corniere destinate piețelor de energie, construcții și infrastructură. Recomandarea autorului: Soarta combinatului Sidex Galați, la mâna guvernului. Ce au discutat miniștrii cu reprezentanții fabricii, care e cu un picior în groapă Dorinel Umbrărescu face pasul spre industria oțelului: acord pentru preluarea ArcelorMittal Hunedoara, într-o tranzacție de 12,5 milioane de euro Umbrărescu readuce la viață un colos industrial românesc vechi de 200 de ani. Cât a plătit pentru el și ce vrea să construiască
Cu cât vor scădea livrările de petrol rusesc în India după sancțiunile lui Trump

Importurile de petrol rusesc în India ar putea scădea la jumătate din cauza presiunilor provocate de tarifele Statelor Unite ale Americii. În octombrie 2025, Donald Trump a impus sancțiuni Rusiei – prin creșterea tarifelor vamale pe petrolul produs de companiile rusești Rosneft PJSC și Lukoil PSJC. Livrările de petrol rusesc în India ar putea scădea aproape la jumătate față de nivelul deja scăzut din ultima perioadă, în urma unui decret al președintelui american Donald Trump care a stabilit condițiile ale unui acord comercial între Washington și New Delhi, au declarat sursele cu informații despre situație pentru Bloomberg. India, amenințată cu tarife majorate de SUA dacă cumpără petrol din Rusia Toate companiile petroliere indiene, publice și private, cu excepția Nayara Energy Ltd., au suspendat achizițiile de loturi spot după ce Trump a menționat pentru prima oară acordul pe rețelele de socializare în urmă cu o săptămână. Cu toate că autoritățile indiene au confirmat existența acordului, detaliile acestuia, inclusiv prevederile privind importurile de petrol, nu au fost dezvăluite oficial. Sursele susțin că pauza în achiziții ar putea continua și după semnarea decretului de vineri. În acest caz, volumul importului de petrol rusesc ar putea scădea la aproximativ jumătate din nivelul mediu din ianuarie, care a fost de circa 1,2 milioane de barili pe zi. Importul de petrol rusesc ar urma să scadă la 400.000 – 500.000 de barili pe zi. Documentul Casei Albe spune că India „s-a angajat să înceteze importurile directe sau indirecte de petrol din Federația Rusă”. În cazul reluării acestor achiziții, SUA ar putea majora tarifele de import pentru toate produsele indiene exportate în SUA. Purtătorul de cuvânt al Ministerului indian de Externe, Randhir Jaiswal, a declarat sâmbătă că securitatea energetică a națiunii a fost prioritatea supremă și că India va continua să-și diversifice importurile. Sursa Foto: Shutterstock Autorul recomandă: România și UE au acuzat India că ajută Rusia să-și vândă energia în Europa. Acum aplaudă acordul comercial istoric, semnat de Ursula von der Leyen
Xi Jinping le interzice oamenilor de afaceri chinezi să mai investească într-o țară aflată în război în Gaza: A devenit o zonă de risc pentru China

Republica Populară Chineză a interzis investițiile în Israel de la începerea războiului din Fâșia Gaza cu Hamas din 2023, care ulterior a escaladat într-un conflict regional cu Hezbollah în sudul Libanului, cu rebelii Houthi în Yemen și în multiple confruntări cu Iranul între 2024 și 2025. Anul trecut, China adenunțat intensificarea operațiunilor israeliene din Fâșia Gaza, exprimându-și susținerea pentru încetarea imediată a ostilităților și găsirea unei soluții pentru încheierea conflictului. Încă din 2021, de când un delegat chinez la ONU a acuzat Israelul de crime de război în Fâșia Gaza, relațiile dintre cele două țări s-au răcit după ce China și-a declarat susținerea față de palestinieni și regimul clerical din Iran, ambele aflate în război cu Israel. China consideră Israel drept „zonă de mare risc” pentru investitori Beijing a clasificat Israel ca „zonă de mare risc”. Restricția a fost confirmată în dosarele instanței de către un fond de investiții chinez, care a invocat instrucțiuni guvernamentale ca motiv pentru care nu poate continua cu noi tranzacții, informează Ynet. Până în 2023, China a fost al doilea cel mai mare partener comercial după SUA, volumul comerțului a crescut de la 50 de milioane de dolari la 10 miliarde de dolari în 2013, fiind comercializate tehnologii și arme. China a sprijinit de mult timp cauza statului Palestina împotriva Israelului. Potrivit CNN, în noiembrie 2023, un scandal major a izbucnit între cele două țări după ce au fost sesizate mai multe hărți online ale companiilor chineze, ca Baidu și Alibaba, care au omis numele Israelului pe hartă. În schimb, denumirile Palestinei și a altor țări arabe erau evidențiate. JPPI scrie că China ar fi devenit în ultimii ani un „focar de antisemitism”. Din 2020, China a adoptat o poziție publică mai ostilă față de Israel și a sfătuit contactele israeliene să adopte un profil discret în China, care și-a extins prezența în Orientul Mijlociu. Sursa Foto: Profimedia Autorul recomandă: Beijingul condamnă CONFLICTUL dintre Israel și Teheran/ „China se opune oricărei încălcări a suveranității și securității teritoriale a Iranului”
2026 ar putea fi începutul unui nou război pentru resurse. Ce minereuri au ajuns esențiale pentru industria marilor puteri

Este greșit să se mai speculeze că războaiele viitorului se vor duce pentru aur, argint sau chiar petrol. De fapt, marile puteri se vor război pentru metale aparent nesemnificative și ignorate de majoritatea oamenilor, dar care au devenit fundamentale pentru societățile informatice de azi. A se vedea cum Donald Trump a devenit tot mai obsedat după metalele rare din Ucraina. Care sunt metalele esențiale? BBC spune că primul metal pentru care se vor bate marile puteri industriale este cuprul. A fost un metal fundamental pentru civilizațiile Epocii Bronzului. Și este și acum pentru civilizațiile Epocii Digitale. Cuprul este utilizat la scară largă în infrastructură și construcții. Utilizat la scară largă în Regatul Unit, nu se regăsește deloc în Anglia sau în Scoția. În schimb, Marea Britanie are alte 34 de minereuri esențiale, de la aluminiu până la cobalt. Al doilea metal foarte căutat este litiu, necesar fabricării bateriilor portabile și aliaje de înaltă rezistență. Bateriile de litiu alimentează mașinile electrice și turbinele eoliene. Grafitul este utilizat pentru baterii, lubrifianți, domeniul energiei nucleare și combustie. Pentru aceste trei minereuri, concurența va fi dură. Metalele rare, care se găsesc în proporție mare în China, Brazilia, India, Rusia, Australia și Vietnam, sunt esențiale pentru fabricarea microcipurilor esențiale pentru electrocasnice, televizoare, telefoane și calculatoare. După revoluția AI și boom-ul energiei verzi, cererea pentru minereurile rare a crescut în ultimii ani, susține Agenția Internațională de Energie. China prelucrează cele mai multe metale rare Având calități electrice și magnetice importante, pământurile rare sunt alcătuite din 17 elemente din grupa lantanidelor din tabelul periodic, plus scandiu și ytriu. Acestea sunt vitale în microcipuri, care sunt cruciale pentru aproape fiecare sector, de la apărare la asistență medicală. China are 44 de milioane de ton de minereuri rare, pe când Brazilia are 21 de milioane de tone, iar Australia în jur de șase milioane. Deși cele mai mari cantități de litiu la nivel global provin din Australia și Chile (75%), China îl prelucrează în proporție de 72%. De fapt, China este răspunzătoare pentru porocesarea a 95% din minereurile rare. Republica Democrată Copngo produce 70% din aprovizionarea globală de cobalt, dar 90% este prelucrat în China, susține Faraday Institution. Sursa Foto: Profimedia Autorul recomandă:EXCLUSIV | Și războiul metalelor rare continuă. De ce au lăsat occidentalii soarta industriilor lor de vârf în mâinile Chinei
Ministrul Afacerilor Externe, la Hudson Institute: România este un partener indispensabil în dezvoltarea economică bazată pe industriile viitorului

Ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a participat vineri la un eveniment public organizat de Hudson Institute, la Washington. Dezbaterea, intitulată „Davos to the Arctic: Forging Transatlantic Unity – A Romanian View”, a fost transmisă în direct în Statele Unite de rețeaua C-SPAN. Aceasta este a doua intervenție a ministrului român pe platforma Hudson Institute, după evenimentul din 9 octombrie 2025 („A View from Bucharest”), confirmând consolidarea dialogului strategic dintre România și instituțiile de analiză americane. România în dialogul strategic transatlantic Hudson Institute este unul dintre cele mai influente think-tank-uri americane, cu un rol important în formularea politicilor externe și de securitate la Washington. Discuția a avut loc în contextul participării Oanei Țoiu la prima reuniune ministerială dedicată mineralelor critice, găzduită de Marco Rubio și J.D. Vance. Marea Neagră și securitatea regională În deschiderea evenimentului, Vicepreședintele executiv al Hudson Institute, Joel Scanlon, a subliniat importanța strategică a regiunii Mării Negre. Acesta a amintit transformarea bazei aeriene Mihail Kogălniceanu Air Base în cea mai mare instalație militară NATO din Europa. „Prietenii noștri români ne reamintesc constant și pe bună dreptate de importanța regiunii Mării Negre. Lucrările continuă pentru transformarea bazei aeriene Mihail Kogălniceanu în cea mai mare astfel de instalație din NATO” a spus Joel Scanlon. Discuția a fost moderată de Peter Rough, Senior Fellow și director al Centrului pentru Europa și Eurasia din cadrul Hudson Institute. Economie, energie și industrii ale viitorului Ministrul Oana Țoiu a evidențiat faptul că economia României a crescut de zece ori într-o singură generație, iar acest progres se intersectează cu nevoia de reziliență a spațiului transatlantic. Ea a subliniat istoria de peste 120 de ani a relațiilor economice româno-americane și potențialul actual de cooperare în tehnologii avansate și minerale critice. În calitate de cel mai mare producător de gaze naturale din Uniunea Europeană, România își asumă o responsabilitate strategică în securitatea energetică regională. „Relația noastră cu Statele Unite are o istorie de peste 120 de ani, începută cu primii investitori americani în sectorul energetic românesc. Astăzi, suntem pregătiți să ducem acest parteneriat la următorul nivel prin colaborarea în domenii de înaltă tehnologie și minerale critice, esențiale pentru viitorul ambelor națiuni. În calitate de cel mai mare producător de gaze naturale din Uniunea Europeană, România își asumă o responsabilitate strategică. Misiunea noastră este să ne creștem producția în următorii ani pentru a scădea prețurile acasă și a contribui la protejarea regiunii împotriva utilizării prețurilor la energie ca armă de șantaj politic și pentru a asigura o alternativă viabilă și sigură la resursele rusești”, a spus ministrul Oana Țoiu în intervenția sa la Hudson Institute. Evenimentul poate fi urmărit aici.
Care sunt cele mai mari riscuri ale mașinilor second-hand provenite din import. În România cele mai multe vehicule au kilometrajul modificat

Mașinile din import reprezintă o parte semnificativă din piața de vehciule second-hand din Europa, dar pot veni cu riscuri la pachet. În România, aproximativ 7,5% dintre mașini aveau kilometrajul modificat în perioada septembrie 2024 – august 2025, arată o analiză Profit.ro. Cumpărătorii de mașini rulate din România trebuie să fie extrem de atenți atunci când aleg să-și cumpere o mașină importată din străinătate. Țările nu fac schimb între ele de date despre vehicule, astfel că piața are multe mașini cu kilometrajul modificat. Datele sondajului arată că 8,7% dintre mașini aveau kilometrajul manipulat, în comparație cu doar 5,7% dintre mașinile conduse exclusiv în România. Astfel, probabilitatea de a avea o mașină care a suferit modificări la kilometraj este de aproximativ 1,5%. Mai mult de 50% dintre cumpărători nu au încredere în vânzătorii de mașini rulate Un sondaj realizat pe mai mult de 10.000 de șoferi din Europa, inclusiv 1.000 din România, a arătat faptul că 53,6% dintre cumpărători nu au deloc încredere în vânzătorii de mașini rulate. Printre motivele de îngrijorare ale șoferilor se numără lipsa de înregistrări ale kilometrajului, lipsa istoricului de accidente și alte date importante despre vechicule care nu vin la pachet cu acestea atunci când sunt exportate. Cele mai multe importuri de vehicule au fost înregistrate în țări precum Letona, Lituania, Ucraina și Serbia, În cazul României, 60,7% dintre mașini au fost importate din străinătate, iar 39,3% au fost conduse exclusiv pe teritoriul țării. De asemenea, mai mult de jumătate dintre șoferii români consideră că VIN-ul (Vehicle Identification Number) nu ar trebui considerat o informație sensibilă și spun că acesta ar putea să-i ajute pe oameni să identifice eventuale probleme ale vehiculului. RECOMANDAREA AUTORULUI: China intră în epoca taxiurilor zburătoare. Cum arată și cum funcționează Mașinile hibride preferate de europeni în 2025. Cum a evoluat piața auto în ultimul an
O casă construită în forma corabiei de pirați face vâlvă pe internet. Cât costă o noapte de cazare

În statul american Idaho, o casă are forma unei corabii de pirați și este situată chiar lângă un lac. În interior, există mai multe etaje, două băi, dormitoare decorate în stil maritim și „un dormitor separat al căpitanului” , cu un decor de lux. Locuința însăși este construită după o corabie de pirați naufragiată. Are acces la Wi-Fi rapid, un doc privat, proiector cu filme și chiar costume de pirați, toate incluse în preț. Este potrivită pentru un grup de maxim 6 turiști. Aceștia pot veni însoțiți și cu animale de companie. Mulți internauți se întreabă dacă în preț este inclus și rom. Prețul pentru o noapte de cazare nu este deloc mic. Costă aproximativ 1400 de dolari. Locuința poate fi închiriată prin Airbnb. „Ahoi, aventurieri! Acostat pe un lac de munte liniștit, acesta va fi un refugiu pentru naufragiați, ideal pentru navigatorii îndrăzneți. Experimentați un amestec de legende maritime și confort modern. Priviți orizonturi vaste, căutați comori îngropate și pregătiți-vă pentru stropirea cu tunul nostru de apă de pe docul insulei. Un paradis al piraților vă așteaptă! Ancorați și asigurați-vă locul, prieteni! Arrr!”. Autorul recomandă: Legătura ciudată care există între Jack Sparrow din „Pirații din Caraibe” și Maximus din „Gladiatorul”