Video exclusiv | Construim viitorul – Locuința eficientă energetic: cum ajunge casa să producă, să stocheze și să consume inteligent energia

Reducerea consumului de energie și independența față de furnizori devin obiective-cheie pentru locuințele moderne. Dan Tudose – expert în energie verde și sisteme de stocare – explică de ce echipamentele eficiente, producția locală de energie și stocarea transformă casa într-un sistem energetic autonom. O locuință modernă trebuie, înainte de toate, să consume cât mai puțină energie. Aceasta este premisa de la care pornește orice decizie legată de proiectare, echipare și exploatare pe termen lung. „Cel mai mult are nevoie să nu consume foarte multă energie și, implicit, să folosească echipamente eficiente energetic, dar și să-și producă o parte din energia pe care o poate stoca”, spune Dan Tudose. Conceptul de eficiență nu se limitează, însă, la aparate cu consum redus, ci presupune o abordare integrată: modul în care casa este construită. tipul de echipamente instalate. capacitatea de a produce și gestiona energia proprie. „Trebuie să construim casa astfel încât să consume cât mai puțină energie, iar dispozitivele pe care le planificăm în interior să fie cu consum redus. În același timp, este esențial să ne producem și să ne stocăm energia”, a adăugat specialistul. Producție locală și transformare eficientă a energiei Un rol central îl joacă sistemele fotovoltaice, iar energia solară poate fi valorificată prin sisteme de încălzire eficiente, criteriul principal fiind randamentul. „Ideea este să consumăm o anumită unitate de energie electrică, de exemplu kilowați-oră, și să producem mai multă energie termică. De aceea este important să alegem corect pompa de căldură sau alte echipamente eficiente”, spune Tudose. Expertul a și explicat mecanismul: un randament ridicat înseamnă o transformare superioară a energiei electrice în energie termică, ceea ce face ca producția proprie să fie folosită cât mai eficient pe parcursul anului. Stocarea energiei și siguranța alimentării Atunci când producția proprie nu este suficientă pentru a fi asigurat necesarul, energia poate fi preluată din rețeaua națională. Aceasta poate fi și stocată, pentru a evita întreruperile care pot afecta atât confortul locuinței, cât și activitățile economice. Energia stocată poate fi utilizată flexibil, în funcție de scenarii de consum adaptate stilului de viață al locatarilor. „Putem programa intervale orare dimineața, la prânz sau seara, în funcție de când suntem acasă sau nu, inclusiv în weekend, pentru a produce energie termică — caldă iarna și rece vara”, a mai exemplificat Dan Tudose. Backup și independență energetică Capacitatea de stocare este influențată direct de buget, însă există o recomandare minimă pentru siguranță energetică. „Recomandarea este să avem cel puțin o zi de backup, o rezervă în bateriile de stocare”, mai spune Dan Tudose. Scopul final al acestui mix de soluții este reducerea dependenței de furnizori și a cheltuielilor recurente. „Facem un mix, astfel încât să reducem dependența de furnizori, să devenim independenți, să ne producem energia și să reducem cele trei facturi recurente: energia electrică, gazele și combustibilul”, a conchis Dan Tudose. Proiectul „Viitorul începe azi” este susținut de Constructii Erbașu. RECOMANDAREA AUTORULUI: Viitorul se construiește azi: Ritm tot mai alert pe marile coridoare de infrastructură rutieră Când vom putea circula de la Sibiu la Pitești (A1) și pe Autostrada Transilvania (A3) S-a lansat licitația pentru modernizarea Pistei 1 de decolare/aterizare a Aeroportului „Henri Coandă”. Contractul are o valoare de peste 100 mil. euro Rafinăria Petrotel Ploiești nu mai prelucrează țiței rusesc din 2022. Repornirea rafinăriei, abia la sfârșitul anului Relicva descoperită pe fundul Lacului Vidraru a pus pe jar internauții. Imagini fabuloase cu tezaurul dispărut acum 35 de ani
Iancu Guda trage semnalul de alarmă: Nu mai sunt bani și creditorii ne opresc robinetul. Cuțitul taie deja din os, nu mai este carne pe os

Analistul economic Iancu Guda avertizează prin intermediul unei postări pe pagina sa de Facebook, că România se confruntă cu o ajustare fiscală masivă, aproximativ 11% din PIB, necesară până în 2030. Potrivit acestuia, reformele în sectorul public, administrație, companiile de stat și în sistemul de pensii sunt inevitabile, iar un eventual eșec ar reprezenta falimentul direct al statului. În postare, economistul explică că, ajustarea fiscală nu mai poate fi așteptată și spune că România se află sub presiunea creditorilor. Acesta susține că situația nu poate fi rezolvată doar prin noi creșteri de taxe, ci prin implementarea unor reforme în sectorul public și în administrația locală. Guda atrage atenția că reforma din sectorul public nu mai poate fi amânată pentru că tăierile bugetare au ajuns la limită, iar întârzierile vor transforma ajustarea într-un proces riscant. „De ce sunt ÎNCREZĂTOR (nu “optimist” .. nu “idealist”) că TOATE reformele necesare se vor implementa în următorii 3-4 ani. UN SINGUR GRAFIC! O MARE PROBLEMA: DIMENSIUNEA AJUSTĂRII este de minim 11% din PIB, cca. 200 MILIARDE RON!! Până în 2030 trebuie să facem rost de acești bani. Dacă NU reușim = FALIMENT. ORICINE își imaginează că poate obține acești bani numai din creștere taxe (să suporte sectorul privat) este deconectat de la realitate. Alte taxe NU mai trebuie majorate, a spus foarte clar si Premierul Bolojan recent la Radio România Actualități. ORICINE crede că se poate amâna / evita reforma din sectorul public, cu tot ce scrie mai jos, este deconectat de la ce urmează în viitorul apropiat. SE VA ÎNTAMPLA! NU avem de ales. Nu mai sunt bani și creditorii ne opresc robinetul. Sub presiunea externă, va trebui să o facem. Cuțitul taie deja din os, nu mai este carne pe os. GATA.” Economistul vorbește despre cum aceste reforme ar trebui să fie aplicate pe mai multe fronturi, de la plafonarea pensiilor speciale și reforma administrației locale, până la restructurarea din companiile de stat și reforma legilor pe justiție. Guda subliniază că aceste măsuri nu sunt doar opțiuni politice, ci pași firești pentru stabilitatea economică a României și pentru evitarea unui colaps bugetar, mai ales în cotextul cheltuielilor militar, plus 3%, și al terminării fondurilor din PNRR după 2027. În finalul postării, Iancu Guda vorbește despre perspectivele economice și eventualele obstacole care pot apărea. Specialistul susține că România poate deveni o mare putere economică regională și un jucători important în UE, în special datorită numărului de kilometri de autostradă care vor fi finalizați și al propiectului Neptune Deep. Totuși, economistul avertizează că există un pericol al anumitor părți din „sistemul politic piramidal controlat de baroni, interlopi care se hrănesc din corupție și hoție”. RECOMANDAREA AUTORULUI: Iancu Guda sare să-l ajute cu cifre prietenoase pe Ilie Bolojan: „Cifrele privind execuția bugetară arată din ce în ce mai bine” Iancu Guda a descoperit că se poate economisi și cu venituri mici. „Veniturile foarte mari duc la risipă și pierderea reperelor”
Laptopurile și telefoanele vor deveni produse de lux. Producătorii de cipuri avertizează: Criza cipurilor provocată de AI va fi mult mai gravă

În timp ce Meta a anunțat că va regândi angajările după ce Mark Zuckerberg a dezvăluit că un singur angajat talentat, capabil să folosească instrumente cu Inteligența Artificială, este mai „productiv” decât multe echipe mari de angajați,doi producători de cipuri au avertizat asupra investițiilor din cauza crizei de semiconductori. Companiile sud-coreene Samsung Electronics și SK Hynix au declarat joi că și-ar putea crește capitalul cheltuit în mod semnificativ în acest an, dar se așteaptă la o penurie de cipuri pe stocuri din cauza că centrele de date AI au o cerere tot mai mare de memorii RAM. Penuria a dus deja la scumpirea memoriilor RAM la un nivel fără precedent. Producătorii de cipuri raportează profituri record din cauza bulei AI, profitul net al SK Hynyx dublându-se la 30 de miliarde de dolari în ultimul an, în timp ce cel al companiei Samsung a crescut cu 31%. „Ne pregătim să creștem capitalul în 2016 pe măsură ce cererea de AI este probabil să crească. Dar penuria s-ar putea agrava pe măsură ce extinderea capacității ar putea fi limitată anul acesta și în următorul”, a spus Kim Jae-june, vicepreședintele executiv al Samsung. Iar SK Hynix a declarat că aprovizionarea cu cipuri ar putea fi o problemă de lungă durată. „Cererea a crescut enorm, dar durează timp până se extinde capacitatea, deci problema cererii și a aprovizionării s-ar putea înrăutăți, rezultând prețuri și ma imari pentru cipuri”, a declarat președintele companiei SK Hynix Song Hyun-jong. Producătorii de cipuri beneficiază de pe urma contractelor multianuale încheiate cu companiile tech, sperând că își vor asigura cantitatea de semiconductori necesari penteu centrele lor de date. Înțelegerile presupun și aprovizionarea clienților cu cipuri, precum producătorii de telefoane și electronicele puse la vânzare consumatorilor. Peter Lee, analist al Citigroup, spune că piața memoriilor RAM se îndreaptă către semi-personalizare, clienții de memorii fiind nevoiți să semneze un contract cu un an înainte de livrarea produselor, rezultând creșterea cipurilor HBM pentru serverele AI cu încă 120% în acest an. Cipurile de memorie Nand s-ar putea scumpi cu încă 90%. Kwon Seok-joon, profesor al Universității Sungkyunkwan din Seul, a preconizat pentru Financial Times că criza cipurilor ar putea dura până la finalul anului 2027. Autorul recomandă: Criza memoriilor RAM este mai gravă decât se credea: Vei plăti mai mult pentru calculatoare, telefoane și televizoare
Antonio Gutteres, secretarul general al ONU: Colapsul financiar este iminent

Acum trei zile, Buletinul Oamenilor de Știință din Domeniul Atomic a declarat că mai sunt 85 de secunde până la miezul nopții (momentul sfârșitului lumii după Ceasul Apocalipsei), invocând reluarea cursei înarmării, conflictele multiple existente și retorica naționalistă tot mai agresivă a Statelor Unite ale Americii, a Federației Rusiei și a Republicii Populare Chineze. A venit rândul secretarului general al ONU , Antonio Gutteres, să ne prevină că organizația care are ca scop menținerea păcii în lume este în pragul unui „colaps financiar iminent”. Acesta a raportat că salariile n-au mai fost plătite, iar reglementările lui Trump împotriva USAID determină ONU să returneze banii necheltuiți. Contribuția SUA reprezintă 22% din buget, urmată de China cu 20%. „Criza se adâncește, amenință implementarea programelor și riscăm un colaps financiar. Și situația se va deteriora în viitorul apropiat”, a spus secretarul general al ONU într-o scrisoare trimisă ambasadorilor pe 28 ianuarie, informează Reuters. Trump a tăiat fondurile pentru ONU Cel mai mare furnizor de bani, SUA, a tăiat cheltuielile către ONU și refuză să mai facă plăți obligatorii pentru a menține pacea pe glob, cu toate că Trump a tot spus în mod repetat că merită un Premiu Nobel pentru Pace după ce a pretins că a încheiat „opt războaie”. După ce lidera opoziției din Venezuela, Maria Machado, i-a înmânat medalia personal la Casa Albă, Trump pare acum mai preocupat să răstoarne regimuri considerate o amenințare la adresa SUA. La aproape o lună după ce l-a capturat pe dictatorul venezuelean Nicolas Maduro, liderul de la Casa Albă a dat un ultimatul Iranului să renunțe la programul de înarmare nucleară și a amenințat țări cu taxe vamale dacă se vor opune anexării americane a Groenlandei sau dacă vor mai furniza petrol Cubei. Trump a lansat Consiliul de Pace cu ocazia întrunirii anuale de la Forumul Economic Mondial de la Davos și a invitat mai multe state să ia parte, dar numai cu condiția să plătească 1 miliard de dolari dacă doresc statutul de membru permanent. Liderul de la Casa Albă vrea să clădească o alternativă la ONU, asta în timp ce Gutteres a declarat la mijlocul lunii ianuarie că „lumea a devenit haotică, plină de conflicte, impunitate, inegalitate și imprevizibilitate”. Autorul recomandă: 2026 începe cu un mare faliment în SUA: colapsurile corporative arată aceleași greșeli, repetate de zeci de ani
Pîslaru, despre deplasările în străinătate: Mi-am plătit singur o parte dintre zboruri

„Începând de astăzi, toate cheltuielile cu deplasările externe ale ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene sunt publice pe site-ul instituției. Și nu doar cheltuielile mele, ci cheltuielile tuturor miniștrilor din ultimii 5 ani”, a declarat Pîslaru. Acesta a precizat că Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) este primul minister care ia această inițiativă pentru că „relația de încredere” între instituții și cetățeni poate fi clădită „numai prin transparență”. Pîslaru a precizat că, în timpul mandatului său, costurile de deplasare sunt de șase ori mai mici. El a precizat: „În aproape toate cazurile am apelat la zboruri economy și companii low-cost. Am redus la minimum «delegațiile» — am fost însoțit doar când situația o impunea, au fost circumstanțe când mi-am plătit singur o parte dintre zboruri”, a declarat Pîslaru. Ministrul a precizat că datele pot fi exportate în format deschis (open data) și vor fi actualizate pe toată durata mandatului său.
Purtătorul de cuvânt al BNR spune că Guvernul nu trebuie să mai introducă taxe noi, măsurile actuale sunt suficiente pentru reducerea deficitului

Purtătorul de cuvânt al BNR, Dan Suciu, a declarat pentru Antena 3, că măsurile fiscale adoptate de Guvern sunt suficiente pentru reducerea deficitului și nu mai este nevoie de taxe suplimentare. Potrivit oficialului BNR, inflația va scădea până la finalul anului la 4%. „Va fi o scădere mai lentă a inflaţiei în primele 6 luni. Probabil că nu va fi cu mult diferită faţă de ultimele luni atunci când au fost variaţii mici legate de inflaţie, între 10 şi 9 procente, creştere anualizată. În partea a doua a anului ne aşteptăm să avem o scădere mai puternică a inflaţiei, spre 4%, aşa arăta ultimul nostru raport”, spun Dan Suciu. Acesta consideră că cel mai mare risc economic pentru România este unul politic. „Cel mai mare risc economic este unul politic. Stabilitatea guvernamentală, indiferent de formulă sau de persoane, este principalul risc. O instabilitate ar putea face ca aceste măsuri care duc la reducerea deficitului bugetar să nu mai fie în vigoare, să fie schimbate sau să nu fie implementate la nivelul la care trebuie. Şi în consecinţă, tot ce s-a câştigat în jumătate de an să se piardă. Şi mai avem ani în care trebuie să lucrăm în această direcție.” Referitor la sectorul public, reprezentantul BNR spune că există „spațiu pentru concedieri”, însă deciziile radicale ar necesita consens politic. „Nu ştiu dacă are consensul politic guvernul pentru a lua asemenea decizii extrem de radicale. Plus că e greu să decizi cu ce să începi. Evident că există spaţiu pentru concedieri în sectorul public. Fără consens politic acest spaţiu degeabă există pentru că se umple de un zgomot poltic care poate afecta mai mult stabilitatea guvernului care e esenţială în acest moment” AUTORUL RECOMANDĂ: Schimbare la vârful BNR după 25 de ani. Cine este Mugur Tolici, cel care va avea imprimată semnătura pe fiecare bancnotă din România Avertisment dur de la BNR. Cel mai mare pericol pentru economie este situația politică. Ce spune purtătorul de cuvânt
De ce plătesc românii cea mai scumpă energie electrică din Europa?

Confruntați cu facturi tot mai usturătoare la energie electrică – mai ales după eliminarea, din 1 iulie 2025, a plafonării oferite de stat -, mulți români se întreabă de ce avem cel mai scump curent din Europa, în condițiile în care țara noastră este producător de gaze și energie electrică. Unele cauze sunt evidente: nu avem capacități de stocare, ca restul europenilor, și dăm în rețea când avem surplus. În schimb, când avem consum mare, cumpărăm la preț exagerat. Alte motive țin de politica fiscală a Guvernului, începând cu TVA-ul mărit de pachetele Bolojan în vara trecută și terminând cu diferite taxe ascunse în facturi. O contribuție o are și contextul energetic internațional, care afectează prețul de tranzacționare a energiei, dar și lăcomia furnizorilor. Gândul a stat de vorbă cu Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă, pentru a afla ce pot face românii, pe cât posibil, pentru a nu mai fi ruinați de plata facturilor la lumină. România, campioana UE la distrugerea resursei energetice clasice În primul rând, trebuie observat că, în ultimii 10 ani, spre deosebire de majoritatea țărilor europene, care au făcut noi investiții în producția proprie, România a pierdut peste 20% din capacitatea sa de producție și și-a redus cu 56% capacitatea de producție de energie de bandă. În consecință, importăm peste 20% din energie la costuri foarte mari. România este campioana politicii energetice a Uniunii Europene, închizându-și integral termocentralele și unitățile pe cărbune, cele care susțineau inclusiv producția de energie electrică. În timp ce, în ultimul deceniu, aproape toate statele din Europa au investit în producția de energie, România a trecut fără ezitare la închiderea pe bandă rulantă de unități de producție, mai ales termocentrale și mine pe cărbune. Mai mult, țara noastră nu a făcut suficiente investiții care să suplinească acest deficit. În orice caz, noile unități inaugurate nu le-au compensat integral pe cele desființate. Deși companiile de stat din energie au făcut profituri uriașe în urma creșterii TVA și a prețului la energie, aceste câștiguri nu s-au regăsit în facturile clienților. Pe lângă trecerea la euro, Bulgaria ne ia fața și cu cea mai ieftină energie electrică din Europa În context trebuie amintit și exemplul Bulgariei, țară care, deși nu este atât de prosperă economic ca România, se laudă în prezent cu cea mai ieftină energie electrică. După ce ne-a luat-o înainte la moneda euro, aderând la moneda unică de la 1 ianuarie 2026, Bulgaria ne dă lecții și în materie de energie, căci oferă cel mai scăzut preț din Europa (detalii AICI). Țara de la sud de Dunăre este un bun exemplu despre modul cum poate fi administrat sistemul energetic – prețuri mici, capacități de producție/stocare. Noi doar ne lăudăm cu proiecte pe hârtie, susține Asociația Energia Inteligentă (AEI). Din iulie 2025, România a intrat într-o piață de energie reliberalizată, însă schimbarea a fost făcută brusc și comunicată insuficient. Astfel, după ani de plafonări și intervenții, statul a retras protecția, fără să ofere cetățenilor instrumente de tranziție. AEI afirmă că rezultatul a fost o creștere medie a prețului la electricitate de peste 60% în câteva luni, fără să existe o reformă reală. O anomalie păguboasă – ziua avem surplus pe care îl dăm gratis, seara importăm energie de 1.000 de ori mai scumpă În opinia ministrului de resort, Bogdan Ivan, prețurile exagerate pe care le achită românii au legătură cu o situație care îngreunează piața: România are surplus de energie pe timpul zilei, pe care o dă practic în rețea. Seara, importăm energie de 1.000 de ori mai scumpă. Bogdan Ivan, ministrul Energiei La scurtă vreme după preluarea mandatului său, ministrul Bogdan Ivan a anunțat următoarele măsuri: Schimbarea legii 23 – simplificarea procedurilor pentru instalarea capacităților de stocare (baterii) Deschiderea termocentralelor de la Mintia și Iernut Proiecte de interconectare electrică cu țările vecine Accent pe noi investiții. ”Este necesar să demarăm investiții puternice în rețele. Să diversificăm resursele, nu doar în zona regenerabilelor”, declara ministrul. Atragerea de fonduri UE pentru a finanța energia nucleară. România produce mult atunci când nu există cerere. Nu avem suficiente capacități de stocare Dumitru Chisăliță a explicat, în exclusivitate pentru Gândul, cumulul de factori care au ca efect facturile uriașe la energie electrică. În opinia sa, prețul mare are legătură directă cu cotația mare a PZU (n.r. – prețul mediu al pieței pentru ziua următoare) în România, cu lipsa bateriilor de stocare, dar și cu o anomalie de producție. ”Într-adevăr, sunt mai multe cauze care au făcut că prețul să fie mare în România. Discutăm atât prețul pe PZU, cât și prețul la consumatorul final. Pe PZU au fost câteva cauze de natură internă. PZU fiind în creștere, cumva a tras după el și contractele forward, care au crescut în ultimii ani. Acum, întorcându-ne la PZU, avem următoarea situație. Cauzele interne sunt generate în special de situația sistemului energetic românesc. Noi, chiar dacă ne-am dezvoltat capacități, care au crescut în ultimii 2 ani. Însă toate aceste capacități au fost dezvoltate fără a li se asigura și o bază de stocare a energiei electrice. Chiar dacă avem, de exemplu, situații în care avem foarte multă energie electrică produsă la un moment dat, la momentul producerii există și cerere. Neexistând cerere, practic această energie fiind abundentă, atât în interior, cât și în afara țării, ajunge să fie exportată între alte zone, sau chiar ajunge să se oprească acele capacități. Dumittru Chisăliță | Foto: Facebook După care, noi avem nevoie de această energie în general dimineața și iarna, sunt cele două vârfuri de consum caracteristice României. Aceste vârfuri de consum vin într-o situație în care, în general, energia ieftină și abundentă lipsește. Ca atare, suntem puși de foarte multe ori în situația fie de a importa, fie de a achiziționa acea energie la prețuri cu bani, nu noi, ci furnizorii. Dacă furnizorii își recuperează banii de la noi, adică avem situația în care noi, chiar dacă producem mult în anumite momente, producem atunci când nu există cerere”, a comentat Dumitru Chisăliță. Furnizorii cumpără când cererea este foarte mare. Automat cresc și prețurile Așadar, în tot
Guvernul a amânat aplicarea RO e-Factura pentru persoanele fizice impozabile până la 1 iunie 2026.

Guvernul a decis, vineri, prin ordonanță, amânarea obligativității utilizării sistemului RO e-Factura pentru anumite categorii de contribuabili și a introdus un termen de tranziție până la 1 iunie 2026. Astfel, persoanele fizice impozabile care desfășoară activități economice și sunt identificate prin CNP, nu prin CIF, nu vor fi obligate să utilizeze sistemul. Guvernul a transmis că această perioadă de tranziție le va permite contribuabililor să se adaptezem să testeze funcționalitatea platformei și să beneficieze de un tratament similar cu cel aplicat agricultorilor persoane fizice, care beneficiază deja de această amânare. De asemenea, cei deja înregistrați obligatoriu pot să solicite ieșirea temporară, iar cei care nu sunt înscriși trebuie să o facă cu cel puțin 3 zile înainte de 1 iunie. „Persoanele fizice impozabile identificate prin CNP nu vor fi obligate să utilizeze RO e-Factura până la 1 iunie 2026”, a transmis Guvernul. Sistemul RO e-Factura a fost extins, de la începutul acestui an, și asupra persoanelor fizice care desfășoară activități economice cu caracter de continuintate, în baza CNP. Prevederea este cuprinsă în „Ordonanța trenuleț”, adoptată de guvern la finalul anului trecut și a intrat în vigoare de la 15 ianuarie 2026. România trebuie să modifice Codul fiscal De asemenea, a fost aprobată o modificare la Codul fiscal, care vizează punerea în acord a dispozițiilor interne naționale cu Convenția cadru OCDE privind impozitarea. Aspectele considerate problematice prin acest articol vizau generarea unor posibile situații de dublă impozitare și accesul la procedurile de soluționare pe cale amiabilă a diferendelor fiscale, dar și reflectarea corespunzătoare a dispozițiilor Convenției cadru OCDE în materie fiscală, referitoare la nediscriminarea companiilor în ceea ce privește deductibilitatea. Decizia a fost luată în contextul în care România se află într-o etapă decisivă a procesului de aderare la OCDE, după ce a obținut 19 din cele 25 de avize formale. RECOMANDAREA AUTORULUI: Studiu la un an de e-FACTURA: 55% din companii consideră tranziția provocatoare, dar gestionabilă, 18% au dificultăți majore. Ce vor de la autorități Tot ce trebuie să știi despre sistemul e-Factura, prin care se vor emite și prelua facturi electronice, din 1 ianuarie 2024
Angajații de la Petromidia Năvodari au ieșit în stradă

Salariații s-au adunat în zona clădirii de birouri a rafinăriei încă din primele ore ale dimineții. Numărul participanților ar putea crește pe parcursul zilei, pe măsură ce lucrători din alte ture se alătură acțiunii. În prezent, 80 de angajați s-au adunat la Poarta 2 a imobilului industrial, zona clădirilor de birouri. Potrivit primelor informații, scrie ziuadeconstanta, nu au fost înregistrate incidente, activitatea rafinăriei nefiind în mod semnificativ. Zeci de angajați contestă oferta salarială a conducerii Liderul sindical Auraș Stănilă a declarat pentru sursa citată că nemulțumirile angajaților sunt legate de faptul că oferta companiei nu include majorări salariale. Președintele Uniunii CNSRL Frăția a declarat că urmează o ședință de la ora 13.00 și că încă se fac negocieri cu privire la nivelul salarial. „Suntem în negocierea colectivă de salarii în momentul acesta. Ieri a avut loc o rundă de discuții, iar conducerea a venit cu o propunere fără mărire salarială, doar cu acordarea unor bonusuri. Oamenii care protestează sunt nemulțumiți că nu s-a discutat despre creșterea salariilor”, a precizat liderul sindical. „La ora 13.00 este programată o nouă întâlnire. Dacă reprezentanții salariaților nu vor fi de acord cu varianta bonusurilor și vor cere creșteri salariale, vom continua demersurile și vom decide pașii următori”, a adăugat Stănilă. Rafinăria din Năvodari este vitală pentru economia României Până la acest moment, conducerea rafinăriei Petromidia nu a transmis un punct de vedere oficial privind protestul și revendicările angajaților. Rafinăria din județul Constanța este un obiectiv economic strategic al României. În perioada ianuarie – septembrie 2025, rafinăria Petromidia Năvodari a procesat peste 4,3 milioane de tone de materii prime, din care au rezultat aproximativ 1,25 milioane de tone de benzină și 2,28 milioane de tone de carburanți diesel și Jet A1. Vânzările de carburanți au fost direcționate în proporție de aproximativ 60% pe piața internă. RECOMANDĂRILE AUTORULUI Două rafinării din trei se opresc în februarie 2026. Ministerul Energiei: Nu există risc de penurie de carburanți Un nou INCENDIU la Rafinăria Petromidia, la aceeași instalație ca în 2023. Care a fost cauza
Compania bistrițeană BETAK face concedieri masive. Peste jumătate dintre angajați își pierd locurile de muncă

Compania bistrițeană BETAK, cu activitate în sectorul metalurgic, a notificat Agenția Județeană pentru Ocuparea Foreței de Muncă Bistrița-Năsăud că va concedia mai mult de jumătate din angajați. În urmă cu o luna, firma a intrat în insolvență și are datorii de peste 62 de milioane de lei. Firma a avut în 2024 o cifră de afaceri de 102 mil. lei cu un profit de 1.398 mil. lei. Compania BETAK a anunțat disponibilizarea colectivă a unei părți din personal din cauza dificultăților economice generate de deschiderea procesului de insolvență. Este vorba despre 90 de angajați, dintr-un total de 179, iar persoanele disponibilizate fac parte din categoriile de personal de execuție, personal operativ și personal TESA. „Ne-au anunțat în primă fază o disponibilizare de 100 de persoane din 197. În final, ne-au notificat doar 90 de persoane. Majoritatea sunt muncitori calificați și necalificați. Mai există personal TESA, femei de serviciu. Sunt și ingineri”, a spus Angela Koos, directorul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Bistrița-Năsăud. Concedierile ar urma să fie făcute la începutul lunii martie, însă angajații agenției caută soluții pentru cei 90 de angajați care vor rămâne fără loc de muncă. De asemenea, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă a anunțat că BETAK își va continua activitatea de producție cu restul personalului angajat. „Am identificat locuri de muncă, atât pentru muncitori, inclusiv pentru femeile de serviciu. Am găsit și niște locuri de muncă pentru inginerii în domeniu. Acum, o să luăm legătura cu firmele care le pun la dispoziție aceste locuri de muncă, să vedem în ce măsură îi pot prelua pe cei disponibilizați de la societatea BETAK. Vom începe oferirea serviciului de preconcediere. Ne vom face datoria față de acești oameni, astfel încât tranziția să fie cât mai ușoară către loc de muncă sau, în cel mai rău caz, către o perioadă de șomaj. Compania își va continua activitatea de producție cu restul personalului angajat”. RECOMANDAREA AUTORULUI: Concedieri masive în trei fabrici din România. Sute de angajați pe drumuri Anul austerității pune pe butuci industria românească. În 2025 s-au închis fabrici emblematice, număr dublu de ȘOMERI față de 2024. Economist: În 2026 va fi adevăratul examen al Guvernului