Victor Ponta: Când am intrat în UE nu ni s-a spus că nu mai putem să VOTĂM cu cine vrem noi

victor-ponta:-cand-am-intrat-in-ue-nu-ni-s-a-spus-ca-nu-mai-putem-sa-votam-cu-cine-vrem-noi

În cadrul unei ediții transmise live de Gândul a emisiunii „Marius Tucă Show”, Victor Ponta, politician român, fost Prim-Ministru, a vorbit despre cea mai recentă declarație a lui Nicușor Dan.  Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. Victor Ponta: „Au făcut un calcul politic corect, oamenii ăia, că au zis bă, se întinde, întindem Europa asta până la granițele aproape naturale și uite, îi ține înăuntru. ” Invitat la Marius Tucă Show, Victor Ponta a vorbit despre cea mai recentă declarație a lui Nicușor Dan. Președintele a susținut că la momentul în care România a fost inclusă în UE, țara nu era pregătită. În aceeași situație, a adăugat președintele, s-ar fi aflat și Bulgaria. Declarația acestuia a stârnit discuții în spațiul public, dar și reacții din partea politicienilor. Reacție la această declarație a avut și Victor Ponta. Acesta a spus că este o trăznaie completă această declarație. Ce înseamnă că nu a fost pregătită, se întreabă politicianul. Acesta compară situația prezentată de Nicușor Dan cu o situație ipotetică din sport în care Hagi s-ar fi plâns de Adrian Ilie că e nepregătit. Ponta a precizat că UE a dat mulți bani României. La fel de bine, UE, adaugă acesta, ar fi și luat mulți bani, dar și oameni din România. „Nu mă blochez, dar este o trăznaie. Scuză-mă, ce înseamnă asta? E ca și cum, Hagi ar spune: domnule, când l-am luat pe Adrian Ilie la echipa națională, nu era pregătit, domnule, la nivelul meu. Da, mă, dar așa funcționează lucrurile. Uniunea Europeană ne-a dat mulți bani și e foarte bine că suntem în Uniunea Europeană. Da, ne-a și luat foarte mulți, în special oameni, după care și bani. Deci nu e că i-a apucat vreo generozitate extraordinară. Au făcut un calcul politic corect, oamenii ăia, că au zis bă, se întinde, întindem Europa asta până la granițele aproape naturale și uite, îi ține înăuntru. Acuma, sigur, nu ne-au zis atunci… Aici, cu asta sunt de acord cu președintele nostru, Nicușor Dan. Nu ne-au zis atunci că n-o să mai avem voie să votăm ce vrem noi și să candidăm cum vrem noi. Au uitat să ne spună. Că noi votăm prost și că trebuie mereu noi să fim salvați.”, a explicat politicianul.

Călin Georgescu: Trump va face trecerea la un nou sistem financiar bancar

calin-georgescu:-trump-va-face-trecerea-la-un-nou-sistem-financiar-bancar

Într-o ediție transmisă live de Gândul a emisiunii „Marius Tucă Show”, Călin Georgescu, fost candidat la Președinție, a discutat despre noul sistem financiar bancar pe care America vrea să îl creeze. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. Călin Georgescu: „Și să nu uităm că tot sistemul financiar și bancar al lumii America l-a creat, America l-a dezvoltat, America l-a structurat.” Într-un interviu la Marius Tucă Show, Călin Georgescu a vorbit despre noul sistem financiar bancar pe care administrația Trump vrea să îl implementeze. Fostul candidat la președinție a explicat un fenomen din mediul financiar mondial. Acesta susține că zona unipolară care cuprinde Imperiul Britanic este în schimbare. Londra, ce până acum era un nucleu economic, este înlocuită de o zonă tripolară. Această zonă tripolară va fi formată din Statele Unite ale Americii, care vor prezida, împreună cu China și cu Rusia. Acesta susține că nu trebuie să se uite nici faptul că America este pionieră în domeniul financiar. Aceasta este cea care a creat, a dezvoltat și a structurat actualul sistem financiar-bancar, adaugă Georgescu. Politicianul susține că Trump va face trecerea spre un cu totul alt sistem financiar bancar. Acesta continuă prin a spune că țările nepregătite vor fi lăsate „cu ochii în soare”. „De la zona unipolară, zona Imperiului Britanic, și în mod special City of London (n.r. orașul Londra), se trece la zona tripolară, cu America la pupitru, cu China și Rusia. Și să nu uităm că tot sistemul financiar și bancar al lumii America l-a creat, America l-a dezvoltat, America l-a structurat. Și intenția vădită și de altfel și mărturisită de președintele Trump, se va trece la un alt sistem financiar bancar și te poate lăsa cu ochii în soare, dacă nu ești pe fază. Pentru că noul sistem financiar quantum system, care va fi total digitalizat, va scoate din priză tot ce înseamnă swift, tot ce înseamnă IBAN, tot.”, a explicat politicianul.

Adrian Severin: USR-ul este programat și își face programul lui

adrian-severin:-usr-ul-este-programat-si-isi-face-programul-lui

Într-o ediție transmisă live de Gândul, Adrian Severin a vorbit despre lipsa de direcție în politica românească. El a explicat că PSD este blocat, UDMR își păstrează autonomia, în timp ce USR funcționează după un program impus. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. PSD este blocat, USR-ul programat, UDMR-ul joacă pe felia lui Severin a comentat situația din partidele politice. A spus că în timp ce PSD nu reușește să se mobilizeze, USR urmează un program prestabilit, iar UDMR se mișcă după regulile proprii. El a făcut diferența dintre modul în care acționează partidele. „PSD-ul este blocat, pur și simplu este blocat. De atâta vreme nu are conducere, ei n-au avut timp să organizeze ceva. Dincolo, singurii care acționează coerent, dar pe banda lor, sunt udemeriștii și, evident, USR-ul. USR-ul știe, dar UDMR-ul este pe felia lui… cum a fost dintotdeauna. Acolo el își gestionează felia. USR-ul este, cum să spun, dirijat, este programat și el își face programul lui.”, afirmă Adrian Severin. Adrian Severin: „UDMR-ul are o orientare strategică” Severin a subliniat că UDMR are o strategie bine conturată și își stabilește tacticile în funcție de interese proprii. Spre deosebire de ei, spune el, USR nu are autonomie și urmează doar directivele primite. „Vorbeam acum de UDMR. UDMR-ul are o orientare strategică, dar în cadrul aceleia, tactic, ei lucrează din capul lor, din mintea lor. Pe când la USR, nu. Ei au creierul spălat. Udemeriștii n-au creierul spălat.”, explică Adrian Severin. CITEȘTE ȘI: Dan Dungaciu: „Europa are o singură ȘANSĂ – să se alieze cu China” Dan Dungaciu: „Sper că în ROMÂNIA vor fi oameni suficient de lucizi ca să își asume rezultatul alegerilor”

Adrian Severin: Guvernul României nu reușește să își promoveze propria viziune și urmează directivele venite de la Bruxelles

adrian-severin:-guvernul-romaniei-nu-reuseste-sa-isi-promoveze-propria-viziune-si-urmeaza-directivele-venite-de-la-bruxelles

Într-o ediție transmisă live de Gândul, Adrian Severin a vorbit despre lipsa de viziune a actualului guvern și despre incapacitatea României de a-și apăra propriile interese. El a atras atenția că țara noastră se subordonează deciziilor venite de la Bruxelles și a amintit de sprijinul istoric primit de la China. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. Adrian Severin: „Guvernul României nu reușește să-și promoveze propria lui viziune” Severin a explicat că oficialii străini sunt surprinși de faptul că România nu își caută propriul drum și nu are o strategie proprie. Statul român urmează doar directivele venite din exterior. „Ei nu pot să înțeleagă de ce această țară a noastră nu își urmărește interesele. Nu împotriva americanilor, nu împotriva Uniunii Europene. Dar să-și urmărească interesele ei și să-și găsească drumul, coridorul pe care le poate promova. Noi nu avem, nu putem explica practic nimic. Eu le spun câteva lucruri. Și anume că noi suntem deocamdată membri NATO și membri UE și că Guvernul României nu reușește să-și promoveze propria lui viziune și urmează în mod, nu zic servil, neabătut, directivele care vin de la Bruxelles.”, afirmă Adrian Severin. Poporul român înțelege valoarea relațiilor cu China Fostul ministru a reamintit că statul chinez a fost de multe ori un sprijin pentru România. Ajutorul primit inclusiv în momentele critice din istorie nu ar trebui ignorat. „China, cel puțin în 1968, când erau armatele sovietice posibil să ne invadeze, a făcut niște gesturi care ne-au salvat. Nu putem uita asta. Mai departe, ori de câte ori am avut inundații, am avut cutremure, China a venit și ne-a ajutat în limitele puterilor ei, dar mult mai mult decât alții. Și, în plus, n-avem niciun litigiu cu China și nu avem nimic de împărțit. Și, cu toate astea, avem așa o atitudine de respingere.”, spune Adrian Severin.

Dan Dungaciu: Suntem în epoca doamnei Mița Baston

dan-dungaciu:-suntem-in-epoca-doamnei-mita-baston

Într-o emisiune transmisă live de Gândul, prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog, geopolitician, a explicat că politica externă a României se află într-o situație gravă. În opinia lui, statul rămâne blocat în vechi obiceiuri, cu oameni nepregătiți pentru vremuri de criză. Urmărește aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. Dan Dungaciu: „Noi suntem în epoca doamnei Mița Baston” Dungaciu a comparat situația actuală cu scena celebră din „Nașul”, unde consilierul de timp de pace era dat la o parte pentru că era nevoie de cineva pregătit de război. România, susține el, a rămas blocată în logica oamenilor incapabili să gestioneze realitatea momentului. Rezultatul este o politică externă ruptă de context. „Am rămas la vechile obiceiuri, la vechile comportamente, nu că toți ar fi proști. Dar sunt ca în Nașul. Dom’le, tu ai fost consilier pe timp de pace, te dăm afară din familie, pentru că avem nevoie de consilier de timp de război. Ei, noi suntem în epoca doamnei Mița Baston, de la Externe, și a consilierul de timp de pace. De-asta vedem atâtea narațiuni care nu au nicio legătură cu realitatea.”, afirmă Dan Dungaciu. „Unii au tot interesul ca România să fie irelevantă politic” Întrebat de Marius Tucă de ce România ajunge în această situație, Dungaciu a explicat că există atât lipsă de competență, cât și interese de a menține țara într-o poziție subordonată. Uneori, spune el, e greu de spus unde se termină prostia și unde începe trădarea. „Pentru că unii au tot interesul ca România să fie irelevantă politic, adică subordonată unui peisaj. Sigur că într-o țară ca România, cu instituții slabe, e foarte greu să distingi între incompetență și trădare. Sau mai pe șleau, între prostie și trădare. Că unii fac treaba trădătorilor din prostie. Unii fac că știu ce fac. La a face România irelevantă lucrează împreună toți. Vizita doamnei Țoiu în America este una dintre expresiile, cum să spun, aproape strălucitoare ale acestei irelevanțe.”, spune Dan Dungaciu.

Dan Dungaciu: În România, cineva dă cu târnăcopul la fundamentele politicii externe. Nu rămâne nimic

dan-dungaciu:-in-romania,-cineva-da-cu-tarnacopul-la-fundamentele-politicii-externe.-nu-ramane-nimic

Într-o emisiune transmisă live de Gândul, prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog, geopolitician, a vorbit despre situația politicii externe din România. Acesta a explicat că statul român își subminează singur fundamentele și că lipsa unei „povești” face ca România să fie ignorată pe plan internațional. Urmărește aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. Se lovește cu târnăcopul la fundamentele statalității României Dan Dungaciu a descris metaforic actuala politică externă ca pe un proces de autodistrugere. El susține că ceea ce se întâmplă acum nu doar că subminează proiectele serioase de relații internaționale, dar atacă și însăși baza statului român. „Eu cred că ce se întâmplă acum în România e vorba de cineva care dă cu târnăcopul la fundamentele oricărui proiect de politică externă a României, serios. Și iertați-mă că spun, la fundamentele statalității României. Lovesc cu târnăcopul, sacadat de fiecare dată, cum să nu se întâmple, să nu rămână nimic, piatră peste piatră.”, afirmă Dan Dungaciu. Dan Dungaciu: „E o mână întinsă care nu primește nimic pentru că nu are poveste” Analistul a ironizat vizita ministrului de Externe al României în Statele Unite, prezentată oficial ca o deplasare importantă. În realitate, s-a rezumat la participarea la o reuniune ONU. „«Vizita în Statele Unite», era menită această formulare să transmită româniilor că de fapt se merge într-o vizită în Statele Unite, se rezolvă problema, nu cum zic suveraniștii că nu e relație cu America, e o vizită oficială în Statele Unite. Vizita aceea oficială, iertați-mă că o spun, era o deplasare la ONU a unui personaj care vorbește în fața unei săli goale. Evident că asta se va întâmpla. Iar duc discuția în derizoriu, dar e filmul acela cu nemuritorul Dinică: mâna care nu spune o poveste, nu primește de pomană, nu primește nimic. Asta e politica externă a României. E o mână întinsă care nu primește nimic că n-are nicio poveste în spate.”, conchide Dan Dungaciu.

Dan Dungaciu: Am ajuns să facem din comandantul suprem al armatei o GLUMĂ, asta spune tot

dan-dungaciu:-am-ajuns-sa-facem-din-comandantul-suprem-al-armatei-o-gluma,-asta-spune-tot

Într-o ediție transmisă live de Gândul a emisiunii „Marius Tucă Show”, prof. univ. dr. Dan Dungaciu, sociolog, geopolitician și analist, a vorbit despre atribuțiile lui Nicușor Dan în funcția de președinte. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. Invitat la Marius Tucă Show, Dan Dungaciu a vorbit despre atribuțiile lui Nicușor Dan. Sociologul susține că în acest moment, cu actuala configurație de la Cotroceni, nu știe cine conduce România. Nu îi este clar cine se află în spatele deciziilor lui Nicușor Dan. Acesta susține că într-o perioadă de război, țara nu poate să arate în felul în care o face acum. Dungaciu menționează că nu este normal să nu ai șefi la anumite instituții cheie. Ba chiar mai mult, să nu ai o strategie foarte clară de apărare a țării. Acest document, susține acesta, este vital în organizarea unui stat. Analistul compară strategia de apărare cu o hartă mentală a unui stat. Acesta mai spune că este locul din care se extrag toate atribuțiile instituțiilor statului. „Nicușor putea să dea un mesaj legat de asasinarea lui Charlie Kirk, dar nu i s-a permis să dea. Eu nu știu în ce măsură… Noi am mai vorbit despre candidatul și viitor prezidențial. Nu știi cine conduce România, iertați-mă, că o spun. Până când o să văd proba contrarie, eu nu știu cine conduce România. Cu actualul președinte sau cu actuala echipă prezidențială, chiar nu știu. Dar nu se poate, după atâția ani de război, lucrurile să arate cum spuneți dumneavoastră. Să n-ai șefi la instituții, să nu fii în stare să faci practic nimic ca și președinte. Păi, iertați-mă, cât se lucrează la strategia de apărare a țării? Păi aia trebuia să o faci rapid, că ești în război, nu? Adică în marja strategiei, aveai un tip de atitudine față de SUA, față de NATO, față de Uniunea Europeană și ne spuneai și nouă. Faptul că se evită acest document, pentru că această strategie, cei care ne privesc, să înțeleagă, e un document public pe care îl putem consulta cu toții. E un document secret care intră și este, de fapt, harta de mișcare a tuturor instituțiilor. Și acolo tu îți spui amenințările. Și, dacă vreți, dai un pic de protecție, inclusiv legală, celor care acționează într-un fel. Pentru că dacă eu mă pun acuma în imaginea României, este o amenințare de securitate, poate o pun, că pot s-o pun. Și atunci eu, ca instituție, mă sesizez un pic, să văd cine a organizat întâlnirea de la Chicago a doamnei Țoiu, pentru că asta a fost o lovitură, o amenințare de securitate la adresa imaginii României. România a arătat prost. România a arătat ridicol la Chicago. Să nu credeți că cineva nu se uită. Să nu credeți că rușii nu se uită la modul în care se mișcă instituțiile din România. Deci, ceea ce vreau să spun este că dacă faci o strategie de apărare, pui acolo elementele care la un moment dat, unor instituții le va conferi un soi de protecție juridică, să se ocupe de niște lucruri. Uite, domnule, asta e strategia. Eu mă ocup de asta. Pentru că din strategia aia curg, dacă vreți, sarcinile și atribuțiile tuturor instituțiilor. Pentru că aia este o harta mentală. O strategie este harta mentală a unui stat. Asta e problema cu actuala președinție. Deci, eu cred că îndoielile astea, care încep să fie tot mai acute, inclusiv în spațiul public, provin de aici. Tu ești președinte. Iertați-mă, un președinte, nu am pretenția să fie neapărat jucătorul jucătorilor, dar nici să nu fie pasivul pasivilor, ca să zic așa. Adică e o zonă pe care el putea și-o atribuie, mai ales că e vreme, e război și până la urmă e comandantul suprem. Și nu fac nicio glumă. Adică să nu ajungem să facem din asta o chestiune ironică. Aproape e o glumă.”, a explicat sociologul.

Dan Dungaciu: Dacă democrațiile nu mai sunt eficiente, vom asista la SFÂRȘITUL lor

dan-dungaciu:-daca-democratiile-nu-mai-sunt-eficiente,-vom-asista-la-sfarsitul-lor

Într-o ediție transmisă live de Gândul a emisiunii „Marius Tucă Show”, prof. univ. dr. Dan Dungaciu, sociolog, geopolitician și analist, a vorbit despre cum democrațiile vor dispărea dacă nu mai sunt eficiente. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. Dan Dungaciu: „Uniunea Europeană, în acest moment, întorcând spatele lumii, ca să zic așa, sau se duce în cap, iertați-mi expresia neacademică, după Ucraina, sau va ajunge federația pe care o visează unii și alții. ” Invitat la Marius Tucă Show, Dan Dungaciu a vorbit despre eficiența democrațiilor sau dispariția acestora. Războiul, spune acesta, este un instrument politic. Războiul, completează, este un instrument, un mecanism de putere pentru Uniunea Europeană. Asta este marea dramă a actualității. Sociologul susține că Uniunea Europeană nu poate să nu susțină Ucraina în acest război. Retragerea din acest război va face ca Uniunea Europeană să piardă credibilitatea în fața lumii. Dungaciu susține că democrațiile care nu mai sunt eficiente o să dispară. Deși se crede, la nivel mondial, că democrația este forma de guvernământ care aduce prosperitate și bogăție, Dungaciu susține că sunt și state nedemocratice bogate și prospere. În sensul nou, mai spune acesta, sunt societăți libere, fără a fi neapărat și democratice. Acesta este un concept foarte interesant de observat. „Războiul este un instrument politic. Războiul este un instrument de putere pentru Uniunea Europeană. Aici este marea dramă. De fapt, de asta ei nu pot să cedeze această confruntare, pentru că în momentul în care se termină și ei nu pot să clameze victoria, în momentul ăla, toată justificarea nu are cum să existe. Nu știți, noi nu știm în acest moment câți primari candidați AFD, pentru că acolo, nemții sunt foarte discreți, sunt scoși sau dispar din viața politică sau nu, nu sunt admiși să participe la alegeri. Ei mai țin, cum să spun, iluzia asta de mainstream solid și puternic și vivace, pentru că ei folosesc aceste tipuri de instrumente. Aici e marea problemă, aici este marea lor dificultate. Pentru că dacă democrațiile nu mai sunt eficiente și nu mai produc bunăstare. Pentru că apogeul, sau dacă vreți, privilegiul bogăției nu-l avem numai noi, democrații. Încep să aibă și alte state care nu sunt democrații. În sensul nou, sunt societăți libere, fără a fi democratice. Ăsta e un concept foarte important. Dar aia sunt fericiți pentru că le oferă prosperitate. Dacă democrațiile nu mai oferă nici libertate, evident că este sfârșitul acestora. Deci Uniunea Europeană este într-un război existențial și riscă să arate complet altfel. Încă o dată, spun Uniunea Europeană a funcționat înainte. Ca o comunitate economică a funcționat foarte bine, a generat prosperitate tuturor, ajutoare, sprijin financiar. Acuma vrea să fie o entitate politică în care joacă practic ultima carte. Deci, Uniunea Europeană în acest moment, întorcând spatele lumii, ca să zic așa, sau se duce în cap, iertați-mi expresia neacademică, după Ucraina, sau va ajunge federația pe care o visează unii și alții. Șansele pentru al doilea scenariu sunt reduse. Dar noi trăim acest… Într-o mare măsură, ăsta nu-i războiul nostru.”, a explicat sociologul.

Valentin Stan: Cetățenii europeni au aceleași drepturi de vot ca cetățenii români cu condiționările din Constituție

valentin-stan:-cetatenii-europeni-au-aceleasi-drepturi-de-vot-ca-cetatenii-romani-cu-conditionarile-din-constitutie

În cadrul unei ediții transmise live de Gândul, prof. univ. dr. Valentin Stan a explicat diferențele dintre dreptul de vot al cetățenilor români și cel al cetățenilor europeni care trăiesc în România. El a detaliat articole din Constituție și din tratatele Uniunii Europene, arătând unde apar limitările și contradicțiile. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. Dreptul de vot în Constituția României: limite pentru toți cetățenii Stan a început prin a explica prevederile articolului 36 din Constituție, care stabilește condițiile generale pentru exercitarea dreptului de vot. A enumerat categoriile de persoane excluse: minori, persoane aflate sub interdicție și condamnați. El a subliniat că aceste limitări se aplică atât cetățenilor români, cât și cetățenilor europeni rezidenți. Să vedem cum e cu dreptul de vot în Constituție. Ăsta e articolul 36 din Constituție. Cetățenii au drept de vot de la vârsta de 18 ani. Am zis asta, nu? Deci aici e o categorie de vârstă care are limitare. Ăia sub 18 ani. Nu au dreptul de vot debilii sau alienații mentali puși sub interdicție, nici persoanele condamnate prin hotărâre judecătorească la pierderea drepturilor electorale. Și ți-am scris jos. Deci în Constituția Românească există limitări, parte din condițiile de vot ale dreptului de vot pe categorie de populație: vârstă, bolnav mental, pus sub interdicție, condamnații. Aceste limitări pe categorie de populație sunt aceleași pentru cetățenii români, ca și pentru cetățenii europeni fără cetățenie română. Diferența majoră: structura votului pentru români și pentru europeni Analiza a mers mai departe către articolul 16 și articolul 148 din Constituție, dar și către articolul 22 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene. Profesorul a explicat că românii pot vota la toate tipurile de alegeri, pe când cetățenii europeni rezidenți au drept de vot doar la locale și europarlamentare. Cetățenii Uniunii, care îndeplinesc cerințele legii organice, au dreptul de a alege și de a fi aleși în autoritățile administrației publice locale. Ups! Deci, cetățenii europeni nu au drept de vot pe structura votului nelimitat ca cetățenii români. Pentru că cetățenii români pot vota și pentru președinte, și pentru Parlamentul Național, și pentru Parlamentul European, și pentru alegeri locale. În Constituția României există limitări ale dreptului de vot în ceea ce privește structura votului pentru cetățenii europeni fără cetățenie română. Aceștia pot vota doar pentru alegeri locale, spune Constituția. Ce adaugă tratatul european? Drept de a vota și de a candida la alegerile pentru Parlamentul European.

Valentin Stan: O comunitate pro-rusă nu înseamnă statul RUS

valentin-stan:-o-comunitate-pro-rusa-nu-inseamna-statul-rus

În cadrul unei ediții transmise live de Gândul a emisiunii „Marius Tucă Show”, prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric, jurnalist și analist român, a vorbit despre conferința de presă susținută de Alex Florența. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. Valentin Stan: Am văzut toată presa, mai ales la televiziunea proștilor. Era acolo delir. Televiziunea proștilor e aia care ne spune că ne dă Uniunea Europeană fonduri în plus. Invitat la Marius Tucă Show, Valentin Stan a vorbit despre conferința de presă susținută de Alex Florența, Procuror General. Acesta susține că procurorul a ieșit cu presupuse dovezi la insistențele lui Nicușor Dan. Acesta adaugă și că presiunea pe dosar a fost făcută și de către Departamentul de Stat. Statele Unite ar fi fost insistente pe legătura dintre Biden și Blinken cu anularea alegerilor din România. Stan susține că super-conferința lui Florența a fost preluată și distribuită de toată presa proastă. Toate televiziunile docile au fost în delir la această conferință. Stan ironizează concluziile implicării rușilor în campania lui Călin Georgescu. Acesta susține că cele câteva cuvinte cheie extrase nu sunt decât aiureli. Analistul se întreabă constant cum a putut să iasă Alex Florența cu asemenea dovezi și să le prezinte drept certitudini. Am înțeles că a venit Florența, nu știu dacă îl cunoști. A venit un alt procuror….Dar unde îi găsește măi? Ai văzut că plângea Nicușor că trebuie să vină cu ceva, cu raportul ăla că au anulat alegerile. Și pentru că s-au mișcat băieții de la Departamentul de Stat și au început să ceară chestii absolut banale, niște informații pe aici… Că trebuie să coroboreze telefoanele pe care le-a dat Biden și Blinken ca să anuleze ăștia alegerile, cu ce dau ăia cu subsemnatul acum în Statele Unite pe dosar. Înțelegi? Și au mai venit și ei pe aici, s-au speriat ăștia și au zis bă, hai să ieșim cu ceva. Și cine crezi că a trebuit să iasă cu ceva? Nicușor nu era mulțumit că ăsta (n.r.  Alex Florența) nu dădea nimic, nu livra. Între timp, ai văzut ce frumos a livrat ăsta valori axiologice? Bă, dacă îți dă valori axiologice… Vine Florența, pentru că știi că au fost rușii, nu? De ce trebuia Călin Georgescu oprit? Că veneau rușii! Ăsta dacă era ales președinte, eram cu rușii pe noi. Auziți, copiii, mai țineți minte cum vă mințeau ăștia că vin rușii ca să-l votați pe băiatul ăsta, pe Olimpic? I-am văzut pe copiii ăștia, săracii, că își băteau joc de ei. Aveau impresia că nu-i mai lasă se ducă în Europa, că nu știu ce? Las că vă duceți acum cu banana și blugii până la Călărași. N-o să mai aveți bani de Europa decât dacă vă duceți cu traista în băț. Dar pe vremea când se duceau românii cu traista în băț, mai aveau bani să își cumpere un Cico undeva pe la Arad, când să iasă spre Ungaria. Voi, copii, nu mai aveți, că vă taie tot, și bursele și… A venit Florența. Vine Florența acuma, că a zis domnul președinte bă, ieși și tu cu ceva. Și după ce au muncit acolo la strung, fii atent ce au descoperit. Face o super-conferință… Am văzut toată presa, mai ales la televiziunea proștilor. Era acolo delir. Televiziunea proștilor e aia care ne spune că ne dă Uniunea Europeană fonduri în plus. Florența a venit și nimeni n-a observat ce spun eu. A venit și tot ce a zis a fost că s-au scos. Rușii erau implicați în povestea cu Călin Georgescu. Incredibil… Ai aici termenii de bază ai implicării Rusiei, i-am extras din rahatul lui de conferință. Actorii ostili. Comunitate pro-rusă. Tu nu știi că o comunitate pro-rusă nu înseamnă statul rus? Sau știi, și-ți bați joc de Nicușor? Grupuri pro-ruse? Pe bune? Actor din Federația Rusă. Păi actor din Federația Rusă este și echipa de fotbal din Cazan. E tot actor. Ce-ai mai găsi, mă? Persoane certe din Rusia? Persoane certe din Rusia. Cine? Vânzătorul de gogoși de pe Marinskaia, ulița colț cu Kremlin, partea dreaptă, în Moscova? Ce-ai mai găsit? Cetățenii Columbiei? Ăla pe care l-au prins ei că voia să dea foc… Actor statal străin? Pe bune, Florența, atât ai putut? Asta e toată Rusia pe care i-ai dat-o tu lui Nicușor?