Războiul din Iran subminează promisiunea lui Merz privind relansarea economiei Germaniei în 2026

razboiul-din-iran-submineaza-promisiunea-lui-merz-privind-relansarea-economiei-germaniei-in-2026

Creșterea prețurilor la energie, alimentată de războiul din Iran, pune presiune pe economie, accelerează inflația și afectează încrederea companiilor și a consumatorilor. În acest context, guvernul german și-a redus la jumătate prognoza de creștere economică pentru 2026, la 0,5%, notează Bloomberg. Primele date indică deja o evoluție slabă. Economiștii estimează că economia a crescut cu doar 0,2% în primul trimestru, după un avans de 0,3% la finalul lui 2025. Pentru luna aprilie este anticipată o inflație de aproximativ 3,1% în Germania și în jur de 3% în zona euro. În acest context, Banca Centrală Europeană ia în calcul posibile majorări de dobânzi, care ar putea frâna economia. Autoritățile avertizează că evoluția economiei depinde în mare măsură de durata crizei energetice și de blocajele din aprovizionarea cu petrol și gaze în zona Strâmtorii Ormuz. Pentru a limita impactul, guvernul a anunțat măsuri de sprijin pentru populație și companii. Totuși, aceste măsuri sunt considerate insuficiente pentru a susține consumul, în condițiile în care populația începe să își reducă cheltuielile. În paralel, mediul de afaceri cere reforme pentru stimularea creșterii economice, precum reducerea birocrației și a taxelor. Capacitatea guvernului de a adopta astfel de măsuri este însă limitată de tensiunile politice din coaliția de guvernare. Chiar dacă Berlinul a lansat un program amplu de investiții, inclusiv un fond de 500 de miliarde de euro pentru infrastructură, impactul acestuia riscă să fie diminuat de criza energetică.

Ursula von der Leyen, despre criza energetică: Sprijinul trebuie să fie direcționat doar către cei care au cea mai mare nevoie de el

ursula-von-der-leyen,-despre-criza-energetica:-sprijinul-trebuie-sa-fie-directionat-doar-catre-cei-care-au-cea-mai-mare-nevoie-de-el

Comisa Europeană a anunțat că va adopta o abordare coordonată cu privire al situația crizei carburanților, în special a combustibilului pentru aviație. Turismul european ar putea fi pus în pericol după ce mai multe companii aeriene au atenționat că ar putea fi nevoite să reducă sau chiar să anuleze zboruri.  Ursula von der Leyen a declarat într-o conferință de presă că „sprijinul trebuie să fie direcționat către cei care au cea mai mare nevoie”. „Aceasta este lecția învățată din criza energetică din 2022, când Rusia ne-a întrerupt furnizarea de gaze: trebuie să fie temporar, cu o dată clară de încheiere și, mai presus de toate, trebuie să fie coordonat la nivel european pentru a avea un impact maxim”, a explicat președinta. Ea a adăugat: „Vom aplica acum aceeași abordare rezervelor de combustibil, în special combustibilului pentru avioane și motorinei, unde piețele se contractează.” Europenii și asiaticii trebuie să-și amâne vacanțele Nu doar agricultura, transportul și sistemul energetic ar putea fi grav afectate, dar și turismul. Turiștii care și-au făcut planuri de vacanță pentru această vară vor fi nevoiți să le amâne pe termen nedefinit. Un grup care reprezintă 360 de linii aeriene se așteaptă ca zborurile să fie anulate în Europa chiar de la finalul lunii mai. Exact la debutul sezonului vacanțelor de vară. Zborurile ar putea fi anulate din a doua jumătate a lunii mai Agenția Internațională de Energie a atenționat că Europa ar putea rămâne fără combustibil pentru avioane în doar 6 săptămâni. Iranul a ținut închisă Strâmtoarea Ormuz timp de 50 de zile. Directorul general al IATA, Willie Walsh, spune că avertismentul emis de IEA este „sumbru”. „Am estimat și noi că de la finalul lunii mai, am putea să începem să vedem câteva anulări de zboruri în Europa din cauza penuriei de carburanți. Deja se întâmplă în părți ale Asiei”. IATA solicită o derogare în cazul în care se ajunge la raționalizare. „Pe lângă faptul că se fac toate eforturile pentru a asigura linii alternative de aprovizionare, este important ca autoritățile să aibă planuri comunicate și bine coordonate în cazul în care raționalizarea devine necesară, inclusiv pentru reducerea numărului de sloturi”, a spus Willie Walsh. Companiile aeriene deja au anulat sute de zboruri Două dintre cele mai mari companii aeriene europene au anulat deja sute de zboruri. Lufthansa a anunțat închiderea liniei aeriene regionale din acest weekend. Compania olandeză KLM a anunțat că va renunța la 160 de zboruri în luna mai. Autorul recomandă: Zborurile ar putea fi anulate din a doua jumătate a lunii mai din cauza crizei kerosenului

Ilie Bolojan preia șefia la Ministerul Energiei: Voi lua măsuri ca energia în România să fie mai ieftină

ilie-bolojan-preia-sefia-la-ministerul-energiei:-voi-lua-masuri-ca-energia-in-romania-sa-fie-mai-ieftina

Ilie Bolojan a declarat că va prelua conducerea Ministerului Energiei. Acesta a vorbit despre importanța strategică a acestui domeniu pentru economia României și pentru populație. Sectorul energetic este văzut ca una dintre cele mai sensibile zone, atât din perspectiva costurilor, cât și a organizării și coordonării instituționale. „Voi prelua acest portofoliu, având în vedere că zona de energie este una dintre problemele noastre importante, iar aspectele care țin de energie nu țin doar de acest minister, țin de companii care sunt în coordonarea Secretariatului General al Guvernului, țin de ANR, care este o autoritate independentă și cu care trebuie să relaționăm și în felul acesta, cred că pot să fac ca lucrurile în acest domeniu să se accelereze pentru creșterea producției, pentru deparazitarea rețelelor și pentru a lua măsuri ca energia în România să fie mai ieftină”, a declarat Bolojan. Premierul a explicat că domeniul energiei nu depinde exclusiv de Ministerul Energiei, ci implică mai multe instituții și companii aflate în coordonarea statului, inclusiv autorități independente. În acest context, coordonarea eficientă devine esențială pentru accelerarea reformelor. Printre prioritățile anunțate se numără creșterea producției de energie, eliminarea blocajelor din rețele și adoptarea unor măsuri care să ducă la scăderea prețurilor pentru consumatori. Mai mult, premierul a anunțat joi cine îi va înlocui pe miniștrii PSD care au demisionat. Astfel, Ministerul Muncii va fi preluat de Dragoș Pîslaru. La Ministerul Sănătății va fi numit Cseke Attila, iar la Agricultură Tanczos Barna. Portofoliul Justiției va fi preluat de Cătălin Predoiu, iar cel al Transporturilor de Radu Miruță. Propunerile vor fi trimise către președintele României, Nicușor Dan.

Ucraina vrea să redeschidă conducta Drujba cu petrol rusesc către Ungaria chiar după ce alegerile au fost pierdute de Orban

ucraina-vrea-sa-redeschida-conducta-drujba-cu-petrol-rusesc-catre-ungaria-chiar-dupa-ce-alegerile-au-fost-pierdute-de-orban

Guvernul de la Kiev a anunțat noua conducere aleasă de la Budapesta că dorește să redeschidă conducta petrolieră Drujba joi. Informația provine de la doi oficiali europeni care au declarat pentru TVP World. Din ianuarie 2026, tranzitul petrolier din Rusia către Ungaria a fost suspendat.  Kiev a anunțat că în urma unor bombardamente ruse, conducta a fost avariată. Peter Magyar a cerut luni, 20 aprilie, pre;edintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, să redeschidă conducta petrolieră avariată Drujba de îndată ce va fi funcțională. „Dacă de partea ucraineană conducta Drujba este pregătită pentru livrările de petrol, atunci ei ar trebui să aibă bunăvoinţa să o redeschidă aşa cum au promis”, a declarat Peter Magyar. Viktor Orban a acuzat Ucraina de „șantaj politic” și de închiderea conductei Drujba Viktor Orban, premierul Ungariei, a acuzat Ucraina de „șantaj politic” și că a întrerupt intenționat tranzitul de petrol rusesc ieftin, esențial pentru economia maghiară. Anterior, Ungaria s-a opus aderării Ucrainei la UE. Pe 12 aprilie, partidul FIDESZ al lui Viktor Orban a pierdut alegerile parlamentare. TISZA a câștigat alegerile, iar Peter Magyar a fost nominalizat să devină noul premier al Ungariei. Ungaria și Slovacia n-au mai primit petrol de la Rusia prin conducta Drujba din 27 ianuarie. Zelenski a afirmat că reparațiile necesită timp după ce aceasta ar fi fost avariată într-un atac cu drone al Rusiei. Cu Orban eliminat din peisajul politic, Ucraina speră să primească banii de la UE și redeschide conducta Ucraina speră că după dispariția lui Orban din peisajul politic, să primească mai repede împrumutul de 90 de miliarde de dolari din partea UE. Viktor Orban a dat veto, lăsând Ucraina fără ajutor financiar vital pentru a se apăra de invazia rusă în următorii doi ani. Sursele au declarat pentru TVP World că Ucraina a derulat teste tehnice pe conducta Drujba care transportă petrol către Ungaria și Slovacia. Conducta ar urma să devină operațională de joi, 23 aprilie. Sursa Foto: Shutterstock/Mediafax Foto Autorul recomandă: Viktor Orban îl reclamă pe Zelenski la UE în problema conductei de petrol Drujba

Ungurii de la MVM, care au vrut să cumpere E.ON România, lansează cea mai ieftină ofertă de gaze pentru români. Cât costă un MWh

ungurii-de-la-mvm,-care-au-vrut-sa-cumpere-eon-romania,-lanseaza-cea-mai-ieftina-oferta-de-gaze-pentru-romani.-cat-costa-un-mwh

Compania maghiară MVM, care a vrut să cumpere E.ON România, lansează cea mai ieftină ofertă de gaze pentru români. Prețul este sub plafonul de 0,31 lei/kWh la gaze, pentru consumatorii români. Iată cât costă un MWh. Ungurii de la MVM Future Energy Technology, care au vrut să cumpere E.ON România, care au vrut să achiziționeze E.ON România, lansează cea mai ieftină ofertă de gaze pentru români. Tariful se află sub plafonul de 0,31 lei/kWh la gaze. Prețul respectiv a fost plafonat până la 30 martie 2026, apoi Guvernul a decis să fie implementat un mecanism pentru ca facturile cetățenilor să nu crească până la finalul iernii următoare. Ungurii de la MVM, care au vrut să cumpere E.ON România, lansează cea mai ieftină ofertă de gaze pentru români Cât costă un MWh Reprezentanții MVM Future Energy Technology vin cu oferta de 0,30 lei pe kWh. Odată ce clientul încheie contractul cu firma, tariful este valabil 12 luni, notează Economedia. Începând cu data de 1 aprilie 2026, a fost implementat un mecanism de către Guvernul României în urma căruia producătorii vor livra gazele către populație și producătorii de energie termică la prețul de 110 lei/MWh. De asemenea, ANRE a reglementat și tarifele de transport și distribuție. Marja a fost stabilită la 15 lei/MWh. Alte oferte ale furnizorilor MET România Energy – preț de 0,312 lei pe kWh. Contract pe 12 luni. Engie România – preț de de 0,313 lei pe kWh. Valabil până la 30 septembrie 2026. Electrica Furnizare – preț de 0,314 lei pe kWh. Valabil 9 luni (până la finalul anului). PPC – preț de 0,319 lei pe kWh. E.ON Energie – preț de 0,326 lei pe kWh. Compania a vrut să cumpere E.ON România Tranzacția pentru E.ON România a fost respinsă de Comisia pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe (CEISD) și de Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT). „Astăzi, acordul de cumpărare încheiat între grupul MVM și grupul E.ON la 16 decembrie 2024, privind achiziționarea unei participații de 68% în E.ON Energie România și a unei participații de 98% în E.ON Asist Complet, este reziliat de comun acord. MVM regretă faptul că guvernul român nu susține tranzacția, în ciuda faptului că părțile contractante au cooperat în toate privințele cu guvernul și autoritățile române”, arată compania ungară. Autorul recomandă: Cât curent au consumat românii de Paște. Cum se explică minimul istoric și ce se întâmplă cu excedentul de energie Câte resurse sunt necesare pentru a produce un singur kilowatt oră, de fapt Cum te afectează liberalizarea prețului la gaze și ce poți face. Alege informat Cum fentează unii români plata integrală a întreținerii. Proprietarii de apartamente trebuie să știe că fac o ilegalitate Cât plătește la factura de energie o româncă stabilită în Malaga. „În apartament e un frig de mori” Sursă foto: Shutterstock – imagini cu rol ilustrativ

OMV cumpără țiței din rezerva de urgență pentru a stabiliza piața

omv-cumpara-titei-din-rezerva-de-urgenta-pentru-a-stabiliza-piata

OMV a achiziționat o cantitate de 56.000 de tone metrice de țiței din rezerva de urgență obligatorie. Ministerul Economiei din Austria a recurs la această măsură pentru a stabiliza piața. În martie, Agenția Internațională pentru Energie a eliberat aproximativ 400 de milioane de barili de petrol din rezervele sale. Austria încearcă să atenueze scumpirile la carburanți Scopul a fost să atenueze creșterea prețurilor la petrol din cauza crizei energetice și a războiului din Orientul Mijlociu. Reuters scrie că este cea de-a șasea eliberare de petrol din rezervele sale strategice și cea mai mare operațiune realizată în istoria agenției. Austria a fost printre cele 32 de țări despre care AIE a declarat că au agreat eliberarea rezervelor de urgență. Austria a eliberat 2% din rezervele de urgență pentru 90 de zile „Cota austriacă (din comunicatul AIE) totalizează 325.000 de tone de țiței; într-o fază inițială, OMV va achiziționa 56.000 de tone”, a declarat ministerul într-un comunicat. „Acest volum va fi pus la dispoziție la prețurile pieței, astfel încât rezervele suplimentare să intre pe piață și să contribuie la stabilizarea piețelor energetice”, a precizat acesta. Cantitatea eliberată luni reprezintă aproximativ 2% din rezervele de urgență de 90 de zile ale Austriei. Guvernul austriac a declarat că țara este optim aprovizionată cu petrol. Dar nu va putea fi imună în cazul întreruperii majore a aprovizionării. „Austria nu este decuplată de piața globală. Dacă situația internațională nu se îmbunătățește, acest lucru va avea un impact și asupra Austriei”, a declarat Wolfgang Hattmannsdorfer, ministrul Economiei. Ministrul a avertizat că reducerea livrărilor de combustibil va fi resimțită în Europa din luna mai.

Aparatul din bucătărie care te „rupe” la bani. Acest electrocasnic consumă într-un minut cât 183 de becuri aprinse in același timp

aparatul-din-bucatarie-care-te-„rupe”-la-bani.-acest-electrocasnic-consuma-intr-un-minut-cat-183-de-becuri-aprinse-in-acelasi-timp

Aparatul din bucătărie care te „rupe” la bani. Consumă cât 183 de becuri aprinse în același timp. Este vorba de banalul fierbător de apă. Un model standard are o putere medie de 2.200 W. Un bec LED modern care luminează echivalentul unuia vechi de 100W consumă în realitate doar 12W. Vrei să vezi câte becuri poți aprinde cu puterea folosită de un singur fierbător? Împarți puterea fierbătorului la puterea unui bec: 2.200W / 12W = 183 Dacă folosim becuri LED și mai mici (de 7W, echivalentul celor de 60W clasice), echivalenta ajunge la … 314 becuri. Pentru un consum redus, producătorii pun la dispoziție fierbătoare ușor mai scumpe, dar care merită banii. Astfel, cea mai mare platformă de vânzări online din România vinde un fierbător de 2.200W, cu ecran tactil și funcție de menținere a temperaturii. Un alt model de top este produs de o mare companie germană și permite setarea precisă a temperaturii, reducând risipa de energie. Cum economisești energia cu fierbătorul de apă Încălzește doar cât ai nevoie. E cea mai simplă metodă de a economisi timp și…bani la factură. Curăță depunerile de calcar, pentru a nu se forma un strat care funcționează ca un izolator. Alege un fierbător de putere 2.200W-2.400W, va fierbe mai repede apa, comparativ cu unul cu putere mică. Autorul recomandă:  Trei electrocasnice de bucătărie pe care ar trebui să le scoți din priză după fiecare utilizare Electrocasnicul din bucătărie care consumă într-un minut cât 150 de becuri aprinse simultan Electrocasnicul care consumă în 3 ore cât un frigider într-o lună întreagă Electrocasnicul care îți mărește factura la energie fără să observi: poate consuma cât 65 de frigidere de la un loc Aparatul din apartament pentru care plătești 50 lei în fiecare lună. Acest electrocasnic consumă într-un minut cât 6 becuri aprinse simultan Electrocasnicul din bucătărie care consumă cât 15 frigidere care merg simultan. Îți poate dubla factura la curent Electrocasnicul care consumă într-o lună cât salariul minim pe economie din România. Mulți români îl folosesc

Anunțul momentului în plină criză energetică, făcut de ministrul Bogdan Ivan: Rafinăria Petrotel va putea să funcționeze, din nou, în 45 de zile

anuntul-momentului-in-plina-criza-energetica,-facut-de-ministrul-bogdan-ivan:-rafinaria-petrotel-va-putea-sa-functioneze,-din-nou,-in-45-de-zile

În plină criză globală energetică, ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a făcut anunțul momentului: se redeschide rafinăria Petrotel-Lukoil. Potrivit acestuia, s-a primit confirmarea oficială de la Guvernul Statelor Unite ale Americii pentru derogarea de la sancțiunile impus companiei Lukoil, din Rusia. Astfel, România va putea reporni rafinăria Petrotel-Lukoil în cel mult 45 de zile. Ivan: „Derogare de la sancțiuni împotriva Lukoil” „Este o veste extrem de importantă: faptul că am primit confirmare oficială din partea Guvernului american pentru derogarea de la sancțiuni împotriva Lukoil, pentru ca România să repornească rafinăria Petrotel-Lukoil. Reprezintă o veste uriașă pentru țara noastră. Prin acest mecanism, în 45 de zile, această rafinărie va putea să funcționeze din nou și să producă motorină, benzină, kerosen pentru România. Este un pas în față extrem de important. 21% din producția României va fi asigurată de această rafinărie și reprezintă un principal element al stabilizării pieței de carburanți din România. Sunt, în momentul de față, doar două țări la nivel mondial, Germania și, acum, România, care au reușit această performanță”, a declarat ministrul Energiei, la Antena 3. În opinia sa, România nu va depinde atât de mult de importuri. El a dat asigurări că țara n își va produce toată benzina pe care o consumă și peste 60% din motorină, precum și tot combustibilul pentru aviație. „În același timp, suntem mai stabili în fața fluctuațiilor internaționale de preț, pentru că, atunci când vorbim despre motorina care se cumpără la un preț dublu față de acum o lună și jumătate, în România avem petrolul mai scump doar cu 30 și ceva la sută, ceea ce înseamnă automat că vom avea prețuri mai mici decât în întreaga regiune. Faptul că am repornit rafinăria Petromidia Năvodari, care funcționează la capacitate maximă și ne asigurăm că timp de un an de zile va funcționa, că avem această nouă victorie prin repornirea rafinăriei Petrotel-Lukoil, reprezintă pentru România cel mai bun lucru care se putea întâmpla în această perioadă. „M-am consultat cu cei mai importanți oameni ai planetei” Și vreau să fiu foarte clar: niciun gram de petrol rusesc nu va ajunge în România, vorbim despre petrol care va ajunge din alte state și, în același timp, niciun leu nu va ajunge în Federația Rusă. Avem un mecanism foarte clar făcut de Ministerul Energiei de supraveghere a tuturor operațiunilor, pentru a ne asigura și a da garanții și Statelor Unite și Uniunii Europene că, prin Ministerul Energiei din România, ne asigurăm că toate tranzacțiile vor fi clare și nu vor avea nicio legătură cu Rusia. Ea va funcționa doar operațional, pentru a păstra în continuare și rețeaua de benzinării, dar mai ales pentru a avea produs în piață. Iar acest lucru l-am făcut după ce m-am consultat cu cei mai importanți oameni ai planetei în materie de energie, cu președintele Agenției Internaționale a Energiei, Fatih Birol, cu cei de la World Economic Forum, cu Chris Wright, ministrul Energiei din SUA, și cu cei mai importanți actori mondiali”, a explicat Bogdan Ivan. Cum a reușit Bogdan Ivan să repornească „Petrotel” Întrebat cum a reușit să repornească „Petrotel”, ministrul a explicat cum i-a convins pe americani. El a arătat că, „dacă România reușește să rafineze mai mult petrol, își asigură securitatea energetică, dar și pe cea a regiunii, deoarece faptul că în prezent produce benzină dublu față de cât consumă îi permite să vândă și statelor vecine, care astfel nu mai depind de importurile care treceau înainte prin Strâmtoarea Ormuz. Aceeași situație este și cazul kerosenului, a cărui producție, fiind mai mare decât consumul țării noastre, ne permite să vindem și statelor din Uniunea Europeană, care acum sunt dependente în proporție de aproape 50% de importurile de kerosen care vin din Orientul Mijlociu”. „Este o victorie uriașă pentru România și ne asigură în același timp că nu depindem de importuri atât de mult cât depindeam la începutul acestui conflict din Orientul Mijlociu. E poate cea mai bună veste pe care puteam să o dau, ca ministru al Energiei, din ultimele săptămâni”, a spus Ivan. Stare de urgență la nivelul României De asemenea, acesta a menționat că în momentul de față este instituită starea de urgență la nivelul României, lucru care dă pârghie Ministrului Energiei și Ministerului Economiei ca, în ceea ce privește exporturile de petrol și motorină, acestea să poată să fie făcute doar în interes NATO și cu excepții foarte clare. „Așa că nu avem nicio altă obligație. Ne interesează în primul rând România și, prin această reușită, vom avea suficiente produse în piață în țara noastră. Dacă mâine se oprește războiul, timp de șase-nouă luni de zile toate statele din lume vor avea probleme în urma blocajului din Strâmtoarea Ormuz și a bombardamentului din Orientul Mijlociu. Asta ne dă o reziliență foarte mare, pentru că mai simplu găsești petrol crud, unde avem deja angajamente și unde avem deja contracte și unde o să le creștem în această perioadă, decât să imporți direct produs finit, adică motorină. Este o victorie uriașă pentru a ne asigura suficient produs în piață și, în același timp, vine pe fondul acestui parteneriat tot mai practic cu administrația din SUA, în care noi aducem un plus și Uniunii Europene, prin faptul că rafinăm mai mult pe teritoriul Uniunii Europene și asigurăm produs în piață. Deci e un mare, un foarte mare plus”, a punctat Ministrul Energiei. RECOMANDAREA AUTORULUI: Rafinăria Petrobrazi, singura funcțională din România, își reduce producția de carburanți, în plină criză. Care este explicația Rompetrol Rafinare anunță că Petromidia și Vega vor fi redeschise. „Rafinăriile își vor relua, în cel mai scurt timp, eforturile de aprovizionare cu produse petroliere” Prețul carburanților, între speculă și război. Motorina ar putea ajunge la 10 lei litrul în acest weekend. Expert în energie: E vina statului că nu-i poate identifica pe comercianții care scumpesc

Cât curent au consumat românii de Paște

cat-curent-au-consumat-romanii-de-paste

Peste o treime din producția națională de energie din a doua zi de Paște de la prânz mergea la export, pe fondul unui consum redus al românilor. Această valoare este foarte apropiată de minimul istoric înregistrat în 2025, când Paștele ortodox și catolic au coincis. Consumul de curent al românilor a scăzut considerabil în zilele libere ocazionate de sărbătorile pascale, astfel că excedentul de producție a fost în cea mai mare exportat, arată o analiză a jurnaliștilor Mediafax. Cel mai mic consum instantaneu de energie electrică O parte, necentralizată de operatorul național Transelectrica, a fost stocată în instalațiile tot mai numeroase dezvoltate față de anul trecut. A fost eliberată în sistem fie când a fost nevoie de echilibrare a rețelei, fie din motive comerciale. La reducerea consumului din rețea, comparativ cu Paștele trecut, a contribuit și creșterea numărului și puterii instalate a prosumatorilor. Cel mai mic consum instantaneu de energie electrică înregistrat începând din primele minute din Vinerea Mare și până în a doua zi de Paște la prânz a fost de 2.557 MW, în prima zi de Paște, duminică, la ora 14:36, conform datelor în timp real publicate de Transelectrica. Este cu 24 MW peste recordul istoric de 2.533 MW înregistrat în prima zi de Paște a anului trecut. În a doua zi de Paște, până la prânz, cel mai mic consum instantaneu a fost de 3.250 MW, la ora 11:44. E semnificativ mai mare decât cel de anul trecut de la aceleași ore, de 2.701 MW. Consumul a fost astfel mai mare decât cel minim estimat de oficialii Transelectrica pentru primele două zile de Paște. Mixul energetic național de Paște Per ansamblu, luni, la ora 12:02, consumul de energie era de 3.255 MW. Producția era de 5.005 MW, astfel că diferența de 1.749 MW mergea la export. Energia solară contribuia cel mai mult la mixul energetic la această oră (1.379 MW), urmată de producția celor două reactoare de la Cernavodă (1.340 MW) și de ape (1.275 MW). Graficele Translectrica arată că producția hidro a fost redusă peste zi – când a crescut cea solară – de la niveluri de 2.200 – 2.700 MW în timpul nopții. Producţie: 5.004 MW cărbune: 447 MW hidrocarburi: 383 MW hidro: 1.275 MW nuclear: 1.340 MW eolian: 129 MW fotovoltaic: 1.379 MW biomasă: 48 MW instalații de stocare: 0 MW Sold: -1.749 MW (-)export / (+)import La ora 12:03, instalațiile de stocare au contribuit cu 12 MW, adică 0,24% la producția de energie a țării, conform graficelor afișate de operatorul național de sistem și transport al energiei electrice. Deși cantitățile de energie din instalații, efective de moment, nu sunt incluse în graficele Transelectrica, ci doar cele eliberate în rețea, numărul și capacitatea acestora au crescut semnificativ în ultimul an. Anul trecut, potrivit oficialilor Transelectrica, instalațiile de stocare au avut un rol important în echilibrarea sistemului. Consumul acestora, respectiv cantitățile absorbite, a depășit 130 MW în ambele zile, respectiv 135 MW duminică și 133 MW luni. Prosumatorii contribuie tot mai mult la stocare România a început anul 2024 cu 15 MW instalați în stocare. În anul 2025, de Paște, avea 235 MW, cu o capacitate de stocare de energie de 400MWh, potrivit declarațiilor ministrului Energiei de atunci, Sebastian Burduja. Numărul prosumatorilor racordați la rețelele electrice ale operatorilor de distribuție la 31 ianuarie 2026 era de 302.891, cu o putere electrică instalată de 3.533,46 MWW. Numărul și puterea instalată au crescut semnificativ față de finalul lunii ianuarie 2025, când în România erau 203.894 de prosumatori. Aceștia aveau 2.441,59 MW putere electrică totală instalată, potrivit raportului ANRE. Anul trecut, pe fondul unor zile mai însorite, pentru ca o producție ridicată să nu creeze dezechilibre, prosumatorii au fost rugați să pornească invertoarele la plecarea de acasă de aceste sărbători și au produs un maxim de 1.306 MWh, în prima zi de Paște, în jurul orei 13:00, conform prognozelor Transelectrica. În prima zi de Paște din acest an, producția din prognoze era mult mai mare, cu un maxim de 1.842 MWw, la aceeași oră. AUTORUL RECOMANDĂ

România înregistrează o nouă zi de prețuri negative la energia electrică. Care este producția prosumatorilor în timpul zilei

romania-inregistreaza-o-noua-zi-de-preturi-negative-la-energia-electrica.-care-este-productia-prosumatorilor-in-timpul-zilei

România va avea, pentru a 6-a zi consecutivă, prețuri negative la energie electrică, arată o analiză Profit.ro. Zilele senine au avut o contribuție importantă la scăderea considerabilă din timpul zilei, efect al producției pentru autoconsum al prosumatorilor. Astăzi, între orele 12-15, producătorii vor plăti furnizorii să le preia energia generată la prețuri mici, -0,64, -0,75 sau -0,01 lei/MWh, mult sub recordul anului, arată datele analizate. Duminică, de Paștele Catolic, a fost atins un preț record negativ al acestui an, -255 lei/MWh. Practic, producătorii plăteau acest preț furnizorilor, interni și externi, pentru a le prelua energia produsă în exces. De asemenea, seara, autoconsumul nedispecerizat al prosumatorilor se transformă în consum dispecerizat și urmează să urce de la 4.500 MW în intervalele orare de prânz la 7.000 MW. Potrivit prognozei Transelectrica, în ultimele zile prosumatorii au produs între orele 12-14 aproximativ 1.500 MW/h. Energia regenerabilă a acoperit 63% din consum Pentru acoperirea consumului de seară, în absența producției solare, este necesară pornirea unor capacități de producție tradiționale, ceea ce scumpește energia, media zilnică fiind una pozitivă. Ieri, producția de energie regenerabilă era de 1.436 MW, fotovoltaică în parcuri comerciale, și 2.273 MW, eoliană. Totalul de 3.709 MW în total a reușit să acopere aproximativ 63% din consumul dispecerizabil de la acea oră, de 5.851 MW. Dacă adăugăm și aproximativ 1.400 MW produși de prosumatori pentru autoconsum, rezultă că producția foto și eoliană acoperea peste 70% din consumul intern. RECOMANDAREA AUTORULUI:  România, recordmenă într-un alt top negativ. Prețul încărcării electrice la mașini este la nivelul Austriei și dublu față de Spania Câtă energie produce zilnic un panou fotovoltaic. Iată ce influențează randamentul