Educație sub semnul crizei. Daniel David: Efectiv, nu sunt bani

educatie-sub-semnul-crizei.-daniel-david:-efectiv,-nu-sunt-bani

„Eu sper să înceapă școala pe 8 septembrie”, afirmă ministrul Educației, Daniel David, la finalul a trei săptămâni de proteste în fața ministerului. Începutul anului școlar este marcat de criză. Sindicaliștii amenință cu un blocaj în sistem. Ministrul spune că îi aude, le răspunde și încearcă să ia măsuri. Totul, într-un context financiar dificil.  Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Gândul, David recunoaște că are propriile nemulțumiri însă nu și-a dorit să fie un ministru al „crizei”. Cât despre începutul anului, important este ca elevii să fie în clase, și nu organizarea unor „festivitățile grandioase”. „Eu sper să înceapă școala pe 8 septembrie, pentru că eu înțeleg supărările, nici eu nu sunt un ministru mulțumit de ceea ce se întâmplă. Adică, nu mi-am propus să fiu ministru al crizei. Sigur că trebuie să începem școala într-o logică de criză. Sigur, cine dorește poate să facă festivități, ca să spun așa, mai grandioase, dar nu cred că e cazul într-o situație de criză. Poți să ai festivități decente, dacă nu vrei să ai festivități, nicio problemă. Ce este important? Copiii să fie în clasă și să ne ocupăm de ei”, este mesajul ministrului, cu o săptămână înaintea începerii anului școlar. Grevă după 9 septembrie? Șeful de la Educație le transmite sindicaliștilor că le aude nemulțumirile și îi îndeamnă la o atitudine „înțeleaptă”. „Protestele și nemulțumirile se aud. Eu le aud, încerc să le răspund, încerc să iau măsuri, încerc să ajut, dar cred că atitudinea înțeleaptă este pornind de la aceste nemulțumiri. Hai să încep. Încep să începem să construim pe termen mediu și lung. Avem de discutat bugetul pe 2026, să vedem ce schimbări dorim să implementăm, să trecem dincolo de logica de criză ce vrem de fapt de la sistemul acesta educațional și să folosim aceste nemulțumiri într-o logică funcțională”. Își mai permite educația un blocaj precum cel din 2023? Sindicaliștii anunță că vor lua o decizie cu privire la greva generală, pe 9 septembrie, a doua zi după începutul școlii. Își mai permite sistemul de învățământ un blocaj precum cel din mai – iunie 2023, care a dus la amânarea examenelor pentru clasa a VI-a și a examenelor orale de la sesiunea de bacalaureat? Ministrul David speră să nu se ajungă la grevă. „Eu cred că nu. Sper să nu se întâmple. Repet, mesajul meu este acesta, supărările sunt de înțeles. Nici eu nu sunt un ministru mulțumit de ce trebuie să facem și de măsurile de crize. Dar, hai să construim pe această supărare, că n-avem cu cine să ne luptăm. Da, faci proteste, ceri demisii, faci greve. Eu nu sunt un ministru încântat”. Șeful de la Educație și-ar da demisia, cerută insistent de către sindicaliști, dacă acest pas „ar rezolva criza și problemele” din sistemul de învățământ. „Nu sunt măsuri de reformă, sunt măsuri de criză” Însuși ministrul se declară nemulțumit de măsurile luate și amintește de Raportul QX, care conține 10 reforme, propuse de el, pentru sistemul de învățământ. Însă, în situația actuală educația se reduce la a găsi bani de salarii și burse. „Trebuie să fii absurd să spui, nu mai plătim profesorii, dar noi ne apucăm să facem schimbări”, declară ministrul. „Aproape nicio măsură de criză, dacă era o situație normală, eu n-aș fi luat-o. Sau n-aș fi luat-o așa sau n-aș fi luat-o în acest ritm. Nu uitați că eu am venit cu un program, QX, de reforme, am prezentat 10 reforme pentru sistemul nostru. M-am trezit că dintr-un ministru al reformelor am devenit un ministru al crizei, pentru că efectiv nu sunt bani, iar, ca ministru, prima mea prioritate este să mă asigur că până la sfârșitul anului avem bani de salarii și burse. (…) Trebuie să fii absurd să spui, domnule, nu mai plătim profesorii, nu mai dăm burse, dar noi ne apucăm să facem schimbări, reforme în sistem, sistemul se blochează”, explică David. David subliniază că măsurile luate de Guvernul Bolojan sunt „de criză”. Reforma vine abia după ce sistemul de stabilizează din punct de vedere fiscal bugetar. „Nu sunt măsuri de reformă, sunt măsuri de criză pentru a putea supraviețui financiar și pentru a putea avea salarii și burse până la sfârșitul anului. Reforma trebuie să vină după ce ieșim din logica de criză sau după ce ne stabilizăm fiscal-bugetar”. AUTORUL RECOMANDĂ:

Doru Pelivan, fondator eduKiwi: un mixt între o idee și frustrare a stat la baza aventurii mele în antreprenoriat

doru-pelivan,-fondator-edukiwi:-un-mixt-intre-o-idee-si-frustrare-a-stat-la-baza-aventurii-mele-in-antreprenoriat

Ce înseamnă să fii antreprenor? De unde pornește acest drum? În cât timp se dezvoltă o afacere de succes? Care sunt condițiile esențiale pentru a devenit un antreprenor de succes? Sunt numai câteva întrebări la care Doru Pelivan, antreprenor și fondatorul eduKiwi, a răspuns în cadrul ediției Gândul Exclusiv din această seară. Viața de antreprenor nu este deloc una ușoară, iar pentru Doru Pelivan a reprezentat și reprezintă aventura vieții. “Este mai mult decât o aventură. Este ceva care te solicită din toate punctele de vedere, psiho-emoțional”, s -a destăinuit Doru Pelivan. Deși mulți pun la baza antreprenoriatului ideea, alții banii, alții motivația, adevărul nu a fost decodificat, consideră fondatorul eduKiwi. “În cazul meu a fost un mixt între o idee de a face ceva bun și totodată o frustrare. Dacă ne uităm la foarte mulți antreprenori, o să realizați că în spate ei au avut o frustrare, ceva i-a supărat, de genul nu le-a plăcut cum arată un produs, cum se simte un anumit produs, un serviciu. Ceva i-a deranjat foarte tare, iar ei au considerat că pot să facă lucrurile mai bine. Toate astea, evident combinate și cu o motivație personală. În cazul meu, motivația personală a fost faptul că mi-am dat seama că tatăl meu se duce către faliment. A fost și el antreprenor. Când aveam 17 ani am văzut că avea firmă de construcții și am văzut că scade și eu mi-am dorit pur și simplu să-mi ajut familia. Mi-am mi-am dorit să aduc prosperitate și banii în casă din nou, astfel încât să putem să ducem o viață bună și liniștită în continuare. Deci motivația inițială a fost să-mi ajut familia”, a precizat Doru Pelivan. De la idee la success însă drumul este lung și anevoios “N-am de unde să știu în cât timp visul devine realitatea altcuiva. Dar am eu am o glumă între prieteni care mă întreabă tot așa cât timp durează dacă fac asta, în cât timp o să am un succes și eu le răspund deseori primii 10 ani sunt mai grei. După ce trec primii 10 ani lucrurile devin mai ușoare. Depinde de la caz la caz. Acuma, într-adevăr, cu toate uneltele disponibile pe care le avem în prezent în online, cu toată tehnologia, cu faptul că social media ne conectează instantaneu ca oameni, a apărut și chestiunea asta cu inteligența artificială, avem și cursuri de dezvoltare care să ne ajute pe direcția asta. Cumva, într-adevăr s-a comprimat timpul. Dacă pe vremuri putea dura 20 de ani să clădești o afacere de succes, acuma probabil că poți s-o clădești în 2-3-4-5 ani de zile”, a mai menționat antreprenorul și fondatorul eduKiwi. În același timp, Doru Pelivan a mai menționat și care sunt cele trei condiții esențiale pentru a avea o afacere de success. “Trebuie să vrei, să poți și să ți se dea ocazia. Dacă se îndeplinesc aceste trei condiții, atunci ai toate șansele să ai succes. Să vrei să poți și să ți se dea ocazia. În vremurile pe care noi le trăim acum în România se poate, ți se d[ ocazia, trebuie doar și tu să vrei un pic. Ok, poate nu ți se dă ocazia în cel mai bun sistem, în cea mai bună variantă economică, în toate astea, dar ți se dă ocazia, că dacă ne uităm înainte de anii 90 nu ți se dădea ocazia, acuma ți se dă. Mai trebuie să vii tu cu partea, asa vrei un pic”, a conchis Doru Pelivan, antreprenor și fondator eduKiwi. EduKiwi a raportat la sfârșitul lui 2024 afaceri de peste 11 milioane de euro.

Doru Pelivan, eduKiwi: M-am întors la visul din copilărie și am creat cea mai mare platformă educațională din țară

doru-pelivan,-edukiwi:-m-am-intors-la-visul-din-copilarie-si-am-creat-cea-mai-mare-platforma-educationala-din-tara

De la un blog, creat în urmă cu 14 ani, la cea mai mare platformă educațională din România – acesta este parcursul antreprenorului Doru Pelivan în online. Pandemia i-a fost de real ajutor, iar împreună cu adaptabilitatea au transformat agenția sa de marketing online în platformă educațională. Practic, i-a împlinit visul din copilărie. “Aventura mea în online începe acum aproximativ 14 ani. Eu am avut un blog pe internet acum 14 ani, unde a fost prima oară când am testat online-ul și cumva i-am simțit atât beneficiile, cât și lucrurile care creează, să zicem așa, dezavantaje. Deci sunt destul de vechi în lumea online și a business-ului online, deși am făcut și afaceri clasice, afaceri offline, în viața reală. Dar pandemia, într-adevăr, pe noi ne-a ajutat foarte mult, pentru că a obișnuit cumpărătorii cu foarte multe aspecte. Odată faptul că se pot întâlni online, să se întâmple un proces de vânzare-cumpărare, că se pot întâlni online să stabilească o strategie, obiective, nu trebuie neapărat să se întâlnească fizic. Și totodată, în cazul nostru, ca și companie educațională, a ajutat foarte mult faptul că se poate întâmpla un proces educațional în online. Nu trebuie neapărat să te întâlnești undeva în sală, iar asta a creat foarte multe beneficii de scalare. Totodată, de ce nu trebuie să și recunosc faptul că în momentul în care oamenii au fost oarecum prizonieri în propria casă, n-aveau ce să facă. Și atunci se uitau la filme, se uitau pe social media, dar la un moment dat se plictiseau și simțeau nevoia de utilitate. Hai să fac și ceva pentru mine. Deci , s-au întors mai mult către ei înșiși. Și atunci a fost și zona în care s-a gândit mă, poate ar fi bine să și învăț ceva. Hai să mă înscriu la un curs, hai să cumpăr un curs și atunci pe noi vă dați seama că schimbarea aceasta de comportament ne-a ajutat foarte mult să creștem”, a dezvăluit Doru Pelivan El a explicat și care a fost motivul pentru care a ales antreprenoriatul în educație. “În tinerețe mi-am dorit să mă educ. Am fost gen de om autodidact și pur și simplu am avut nevoia asta de mentor, să învăț de la alții, să mă inspir. Când vedeam că un om are succes, eu voiam să aflu de la el, dar parcă lipsea cumva contextul necesar în care să fac chestiunea aceasta. Mă uitam foarte mult către americani, dar nu ne înțelegeam atât de bine cultura și simțeam că există un neajuns în piață. În acest domeniu, dacă ne uităm acum 12 ani, eu nu cunoșteam nici măcar un om care să se fi înscris la un curs, dar să fie cineva care susține așa ceva și pur și simplu am văzut că este o oportunitate în piață care totodată se alinia sufletește cu ceea ce îmi doream eu și unde simțeam eu cam potential”, a explicat fondatorul eduKiwi. Iar dezvoltarea afacerii a venit natural pentru că un om de afaceri trebuie să cunoască și să fie la curent cu tot ce se întâmplă. “Un an antreprenor trebuie să fie multidisciplinar. Acesta este însă un lucru care și încurcă foarte mulți antreprenori. Trebuie să învețe și management, și strategie, și lider, și marketing, și vânzări, și branding, și PR, și contabilitate, și juridic. Sunt foarte multe lucruri și nu se pot învăța toate într-un an de zile. De aceea nu poți să fii un antreprenor de succes într-un an de zile, pentru că trebuie să ai timp să înveți toate aceste discipline, măcar la un nivel mediu, cât să te descurci. În cazul meu, în anii aceștia, business-ul pe care eu îl dezvolt s-a tot reiterat de la an la an, adică pur și simplu l-am schimbat. Echipa noastră a plecat acum 10 ani la drum cu premiza că suntem o agenție de marketing, că facem marketing în online, nicidecum cu viziunea aceasta educațională. Ulterior, după ce am lucrat cu mai mulți clienți, am văzut cum merge piața, am învățat mai multe lucruri. M-am întors cumva la visul din copilărie, la misiunea mea în zona asta educațională și pur și simplu am pivotat business-ul de pe o zonă de agenție de marketing către o platformă educațională care în timp a devenit cea mai mare platformă educațională din țară”, a completat Doru Pelivan. Întreaga emisiune GÂNDUL EXCLUSIV în care a fost invitat Doru Pelivan poate fi urmărită AICI:

Record absolut pentru cel mai mare escroc român al momentului

record-absolut-pentru-cel-mai-mare-escroc-roman-al-momentului

Un bărbat din București este acuzat că, în numai trei luni, ar fi reușit să vândă unei societăți  specializate în dezmembrări auto aproximativ 60 de autoturisme Dacia Logan noi, închiriate de la diferite persoane fizice. Polițiștii au dus o adevărată bătălie atunci când au mers să recupereze câteva mașini care nu fuseseră încă făcute bucăți. Cu aproximativ trei luni în urmă, polițiștii din București și județele Ilfov și Giurgiu au început să înregistreze reclamații de la diverse persoane care susțineau că au închiriat mașini unui bărbat din București, însă nu și-au mai primit autoturismele înapoi. Surse judiciare au declarat, în exclusivitate pentru Gândul, că este vorba despre persoane fizice care postau anunțuri cu privire la faptul că oferă spre închiriere mașini Dacia Logan. 1.800-2.000 de euro pentru fiecare mașină dusă la dezmembrări Bărbatul contacta victimele și avea grijă să închirieze numai mașini noi, cu an de fabricație nu mai vechi de 2020. Când făceau contractul de închiriere, spun sursele Gândul, bucureșteanul arăta o carte de identitate falsă, care conținea însă numele lui real. După ce se urca în mașină, Dorinel M. pleca direct către județul Iași, unde, pe un câmp de pe lângă orașul Hârlău există un centru de dezmembrări auto controlat de un complice. Acesta din urmă îi plătea, pentru fiecare mașină, sume cuprinse între 1.800 și 2.000 de euro, după care le scotea numele de înmatriculare, le făcea bucăți și le vindea piesă cu piesă. Suspectul, lăsat în libertate de anchetatori Pe numele lui Dorinel M. au fost deschise dosare atât la secții de poliție din București, cât la polițiile din Ilfov și Giurgiu. Pentru că dosarele se mișcau foarte greu, individul a fost lăsat liber și a continuat să facă victimă după victimă până când, în numai trei lui, ar fi reușit să ducă la Iași, pe drumul fără întoarcere, aproximativ 60 de Dacia Logan. Disperați, păgubiții au postat fotografii cu actele de identitate ale escrocului pe grupurile de ride-sharing și așa au ajuns să se cunoască între ei și să descopere că există zeci de victime. Una dintre aceste persoane se plângea că Dorinel M. i-ar fi luat, pe baza unui buletin fals, nu mai puțin de șapte autoturisme. În timp ce dosarele deschise pe numele bucureșteanului erau instrumentate separat, polițiștii din Giurgiu au solicitat colegilor de la IPJ Iași, prin comisie rogatorie, să trimită o echipă la cimitirul de mașini de pe câmpul de la Hârlău ca să recupereze mai multe mașini Dacia Logan lăsate acolo de Dorinel M. A încălcat obligațiile controlului judiciar Surse din rândul anchetatorilor au afirmat că, inițial, patronul Ionuț Amoșiesei ar fi fost sunat de anchetatori, însă ar fi avut o atitudine agresivă. Când polițiștii au ajuns la poarta societății sale, acesta ar fi luat un bolovan și s-ar fi apucat să distrugă unul dintre autoturisme, căruia i-a spart geamurile și i-a îndoit tabla. Pe numele bărbatului a fost întocmit un dosar penal pentru distrugere. Totodată, surse judiciare au afirmat că singurii care au luat măsuri împotriva lui Dorinel M. au fost polițiștii din București. Aceștia l-au dus la parchet pentru audieri, însă procurorii au decis că nu se impune să ceară arestarea preventivă și este suficient să-l cerceteze în libertate, sub control judiciar. Pentru că ar fi încălcat obligațiile impuse de controlul judiciar, bărbatul a fost, în cele din urmă, plasat în arest la domiciliu. RECOMANDAREA AUTORULUI: EXCLUSIV | Mega-escrocherie în numele unui șeic miliardar! Cum a vândut o bucureșteancă mașini de zeci de mii de euro, care erau, de fapt, închiriate EXCLUSIV | Fostul bulibașă devenit ținta unui atac cu bombă după ce a înșelat un afacerist sârb, acuzat de o nouă escrocherie. „Nu moare în patul lui”

Gândul dezvăluie cine este, de fapt, tânărul de 20 de ani care l-a lovit pe livratorul din Bangladesh

gandul-dezvaluie-cine-este,-de-fapt,-tanarul-de-20-de-ani-care-l-a-lovit-pe-livratorul-din-bangladesh

Tânărul în vârstă de 20 de ani care a lovit, marți seară, un livrator originar din Bangladesh, a avut o copilărie cu probleme, marcată de lipsuri și violență. De altfel, băiatul a postat și o serie de fotografii sugestive pe pagina sa de Facebook. Cazul bărbatului din Bangladesh lovit pe stradă, de un necunoscut care a invocat motive de natură rasială, a provocat o adevărată isterie publică. S-a vorbit mult despre escaladarea extremismului în România, iar polițistul care intervenit a fost felicitat până și de președintele Nicușor Dan, care a postat un mesaj în care anunța că „infracțiunile motivate de ură constituie un atac la adresa valorilor fundamentale ale societății românești”. Totuși, atât Poliția cât și oficiali ai Asociației Angajaților Străini din România au admis faptul că incidentul a fost unul izolat și nu se poate vorbi despre un fenomen. Surse judiciare au declarat, în exclusivitate pentru Gândul, că autorul atacului se numește Cosmin Tudoran și are vârsta de 20 de ani. Sursele citate au precizat că acesta ar fi fost un copil instituționalizat, care a crescut fără părinți, iar „mama” pe care spunea că vrea să o sune atunci când a fost imobilizat de polițistul aflat în timpul liber este, de fapt, o femeie care l-ar fi avut în grijă. „Pot s-o sun pe mama? Am dreptul la un apel?”, întreba tânărul după ce a fost pus la pământ. Tânărul este agent de pază Cosmin Tudoran ar avea unele probleme emoționale și ar munci ca paznic la un magazin care comercializează articole de îmbrăcăminte. „La data de 26.08.2025, în jurul orei 22:30, în timp ce se afla în București, Sector 2, din motive rasiale și xenofobe, în scopul de a o determina să părăsească teritoriul țării, inculpatul a exercitat acte de violență fizică asupra persoanei vătămate, cetățean originar din Bangladesh, lovind-o pe aceasta cu pumnul în zona feței, provocându-i astfel leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 1-2 zile de îngrijiri medicale”, a anunțat, miercuri, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2. Agentul de poliție Andrei Jianu, de la Secția 7, care a intervenit primul în ajutorul livratorului, a menționat că, în timp ce se întorcea de la muncă, a văzut cum bărbatul era lovit cu pumnii și picioarele. „După terminarea programului de lucru, în timp ce mă deplasam spre casă, am observat un cetățean care era bătut de către altul, motiv pentru care m-am apropiat de aceștia, somându-l pe agresor. Acesta auzindu-mă a început să fugă spre cealaltă parte a Colentinei unde a fost imobilizat, colegii mei, fiind în fața secției de Poliție, urmând a intra în schimbul trei. M-au auzit și au venit ajutându-mă să-l încătușez, ulterior conducându-l pe acesta la sediul secției de poliție”, a spus Jianu.

Infografice | Pachetul 2 fiscal, pe înțelesul tuturor

infografice-|-pachetul-2-fiscal,-pe-intelesul-tuturor

Guvernul Bolojan promite reformă și eficiență, dar pentru românii de rând asta se traduce prin mai puțini funcționari, taxe mai mari și controale mai stricte. Fie că ai permis, locuință sau o mică afacere, vei resimți direct impactul noilor reguli. Pachetul 2 fiscal schimbă Coduri, legi și proceduri, iar Gândul îți arată ce înseamnă, concret, pentru buzunarul și viața de zi cu zi a cetățenilor. Potrivit surselor Gândul, noul pachet fiscal este încă negociat la nivelul coaliției și urmează să fie adoptat într-o ședință de guvern săptămâna aceasta. Cel mai probabil, pachetul va fi asumat prin angajarea răspunderii Guvernului Bolojan în Parlament, în prima săptămână a sesiunii ordinare. Mai multe legi și coduri modificate de noul pachet Pachetul 2 fiscal nu aduce doar măsuri punctuale, ci modifică simultan mai multe legi și coduri: Codul Fiscal, Codul de Procedură Fiscală, Codul Administrativ, OUG-ul privind circulația pe drumurile publice, OUG-ul privind jocurile de noroc, Codul Vamal, Legea ANAF, Legea societăților comerciale și altele. De aceea, premierul se gândește să împartă pachetul 2 în cinci proiecte. „Sunt destul de diferite și e greu să cuplezi pensia cu administrația pensiile magistraților cu companiile de stat”, a precizat Bolojan miercuri seara. (detalii AICI) Însă, practica zilnică a cetățeanului se va schimba. De la plata taxelor, obținerea autorizațiilor, soluționarea cererilor până la interacțiunea cu statul, toate aceste aspecte ar putea fi afectate într-un fel sau altul. Mai puțini funcționari și controale mai stricte pot însemna timp mai lung pierdut de cetățeni în fața ghișeelor. Funcționarii mai puțini. Permisul condiționat de plata datoriilor Modificările din reforma administrației locale care vizează Codul Administrativ prevăd reducerea cu peste 40.000 a posturilor din administrația locală, inclusiv în cabinetele primarilor, viceprimarilor și poliția locală. Măsura va avea efecte directe pentru cetățeanul obișnuit. Autorizații, certificate sau rezolvarea cererilor ar putea dura mai mult. Flexibilitatea normei de lucru – care permite unui funcționar să lucreze jumătate de normă în două instituții – riscă să facă disponibilitatea personalului și mai limitată. „Un bibliotecar la o comună mică nu se justifică cu normă întreagă”, spunea Ilie Bolojan pe 18 iulie. Suspendarea permisului pentru neplata datoriilor publice (modificări ce vizează OUG-ul privind circulația pe drumurile publice) sau condiționarea radierei mașinii de plata tuturor datoriilor către administrația locală va afecta direct șoferii. Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, explica pe 12 august că „nu dorim să luăm permisul nimănui” și că „sper să găsim o soluție juridică, un text care poate fi pus în aplicare”. Reforma din Pachetul 2 fiscal lovește direct și în polițiștii locali, unde zeci de mii de posturi urmează să fie eliminate (un polițist la 1.000 de locuitori). Pentru cetățean, asta poate însemna mai puțină pază și ordine în cartiere. În paralel, reglementările mai stricte pentru jocurile de noroc vor duce la dispariția sălilor de păcănele din apropierea școlilor și a locuințelor, însă operatorii avertizează că interdicțiile vor împinge fenomenul în zona online, mult mai greu de controlat. Multinaționalele, coletele și buzunarul cetățeanului Taxele pentru colete extracomunitare (Temu sau Shein) vor fi standardizate (25 de lei pe fiecare colet de sub 150 de euro), iar comercianții vor fi obligați să accepte plata cu cardul. Firmele mici trebuie să-și facă cont la Trezorerie până în 2026, sub amenințarea unor sancțiuni între 3.000 și 10.000 de lei. În ceea ce privește taxarea cheltuielilor deductibile ale marilor companii multinaționale, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, explica pe 13 august că „se permit niște cheltuieli deductibile, dar la un nivel de 3%”. „Tot ce depășește acest 3% este taxat cu 16%”, spunea Nazare Capitalul social al firmelor, impozit pe propietate majorat și legea insolvenței Inițial, modificările vizau un capital social minim de 8.000 lei pentru firmele noi, indiferent de cifra de afaceri. Sursele Gândul arată că în coaliție, ministrul Nazare a venit cu valori diferențiate: 500 lei pentru firmele cu cifra de afaceri până la 400.000 lei 5.000 lei pentru firme cu cifra de afaceri între 400.000 și 7 milioane lei 90.000 lei pentru firme cu cifra de afaceri peste 7 milioane lei Impozitele pe proprietăți vor crește până la 70%, iar legislația privind insolvența (Legea insolvenței) va fi mai strictă, potrivit noilor modificări din pachetul 2. Cum România este printre țările UE cu cei mai mulți număr de cetățeni care dețin proprietăți, aproape fiecare cetățean care are o casă sau o mașină va resimți direct noua măsură. „Marea” reformă la stat Deși anunțată cu surle și trâmbițe, „lupta cu sinecurile” pare mai subțire decât valul de noi taxe puse pe umerii românilor. „Așa cum ați văzut în ultima perioadă, de la cheltuielile acestor societăți, de la creșterea indemnizațiilor conducerilor care s-au instalat acolo, de la randamentele lor, de la pierderile pe care le au, rezultă un tablou foarte prost pentru statul român”, spunea premierul pe 11 iulie. Reforma propusă de Guvern vizează reducerea numărului de membri și limitarea indemnizațiilor în consiliile de administrație la ASF, ANCOM, ANRE, dar și în marile companii de stat din Energie, Transporturi și industria de apărare, precum și reorganizarea unor structuri precum DSU, IGSU și IGAv. Totodată, este anunțată înființarea unui Departament de Digitalizare direct în subordinea prim-ministrului și reglementări mai stricte pentru acordarea concediilor medicale. Pensiile speciale. Modificările cerute de Nicușor Dan Forma inițială a reformei pensiilor speciale, prin modificările aduse la Legea privind statutul magistraților, prevedea inițial creșterea vârstei de pensionare la 65 de ani și plafonarea pensiei la 70% din ultimul venit net. Această formulă era considerată neechitabilă și risca să fie contestată la Curtea Constituțională. Pentru a evita blocajele de natură constituțională, Nicușor Dan a propus mai multe ajustări în ședința Coaliției de marți seara, 26 august. Noile modificări vizează plafonarea pensiilor la maximum 75% din ultimul venit net și extinderea perioadei de tranziție la 15 ani, potrivit spuselor lui Ilie Bolojan de miercuri seara. (detalii AICI)  „Niciun sistem de justiție din Europa nu permite pensionarea magistraților la 48 de ani, după doar 25 de ani de vechime”, a punctat premierul. Magistrații au anunțat deja proteste care blochează dosarele aflate pe rol. Curțile de Apel din București, Galați, Alba Iulia,

Primul centru pentru tratarea dependenților din București

primul-centru-pentru-tratarea-dependentilor-din-bucuresti

În România anului 2025, în București nu există niciun centru pentru tratarea adicțiilor, construit de la zero de statul român. În timp ce guvernanții se bat în taxe, impozite și revelații politice de campanie, realitatea cruntă bate orice scuză sau explicație politică. Cazurile în care copiii și tinerii, de la vârste fragede, dar și adulții cad pradă drogurilor ating în zilele noastre cote alarmante. De-a lungul anilor, statul i-a văzut mereu simple cifre pe hârtie, elemente banale de procedură sau o statistică nefericită. Consumul de droguri în rândul adolescenților nu mai este un fenomen izolat, ci este o realitate care cere un răspuns informat, documentat și soluții concrete. Celebra românească „las că merge și așa” nu face decât să prelungească agoniile și să ducă la un final tragic pentru mulți tineri, ajunși dependenți de droguri. Germania alocă anual peste 600 USD per adolescent pentru programe de prevenție și sprijin psihologic Agenția Națională Antidrog raportează că aproape 10% dintre liceeni au consumat substanțe interzise cel puțin o dată. Datele arată că vârsta medie de debut sub 13 ani pune România într-o situație dificilă, comparativ cu țări precum Germania sau Franța, unde intervențiile eficiente au menținut acest procent sub 5% în rândul tinerilor. În România, cheltuielile publice pentru prevenție sunt mult sub acest nivel, iar numărul tinerilor internați în centre specializate a crescut cu peste 70% în ultimii cinci ani. Alexandra Dobre, director general adjunct DGASPC Sector 2 Oficial ne merge bine! Poveștile consumatorilor de stupefiante, sfârșite de multe ori tragic și mediatizate de presă, au răscolit confortul de moment al autorităților, uitând apoi că adicțiile ar trebui trecute și discutate la priorități de siguranță națională. Pe principiul, mai bine mai târziu decât niciodată, Bucureștiul are șansa de a avea primul centru de tratare a adicțiilor. Clădirea, care va fi administrată de DGASPC, Sector 2 , se află în Strada Carotenilor, nr. 21 -23, în Sectorul 2 – și urmează să fie consolidată, extinsă cu un etaj și reconfigurată, pentru a putea fi adaptată pentru acest tip de de servicii. „Noi continuăm să lucrăm la ceea ce înseamnă strategia locală de prevenire a consumului de droguri, care va intra în forma finală în Consiliul Local spre aprobare, vineri, 29 august. Am avut deja dezbaterea publică, la care au fost invitați și au participat toți factorii importanți în zona asta, de la organizații neguvernamentale, instituții ale statului, atât la nivel local, cât și la nivel central, diferite persoane fizice cu expertiză în acest domeniu.  Nu există la nivel de București astfel de centre care să aparțină statului. Suntem zero, nu există nici măcar unul. Eu cred că, dacă lucrurile vor merge așa cum trebuie, anul viitor, pe vremea aceasta vom avea primii beneficiari înscriși la centrul nostru”, a declarat Alexandra Dobre, director general adjunct DGASPC Sector 2 pentru Gândul. Ce prevede concret strategia primului centru de reabilitare din București? Proiectul din Sectorul 2 se dorește a fi unul revoluționar la nivel de capitală. Realitatea arată că ar veni într-un moment dureros și provocator pentru familiile în care,  cel puțin un membru, se confruntă cu dependența consumului de stupefiante. Primul centru de adicții, gândit să-și desfășoare activitatea în Sectorul 2, își propune să aibă o strategie integrată, care să țină cont de nevoile consumatorului, dar și de cele ale aparținătorilor, care trăiesc de multe ori un adevărat calvar, pentru a-i ajuta pe cei dragi, căzuți pradă drogurilor. Interlocutoarea Gândul susține că nu vrea ca acest proiect să fie o simplă strategie care dă lecții, ci o abordare de perspectivă care să ofere sprijin concret, sperând să fie un model de bună practică și pentru alte comunități. „Ne propunem să desfășurăm programe educaționale în școli, adaptate diferitelor vârste, cu scopul de a preveni consumul de droguri și de a întări sănătatea emoțională a elevilor. Vom organiza ateliere cu activități sportive, artistice, recreative, dar și sesiuni de mentorat pentru adolescenții vulnerabili. Ne dorim să derulăm campanii interactive, în care părinții să conlucreze cu elevii și cu profesorii, pentru că de multe ori această relație este uneori scindată și încercăm să îi reconectăm unii cu ceilalți. Pentru familii, strategia presupune workshop-uri dedicate părinților, în special celor care se confruntă cu situații dificile sau provin din medii vulnerabile. Vom elabora ghiduri de educație parentală și, de asemenea, mamele aflate în risc vor putea beneficia de sprijin. La nivel comunitar, vom organiza campanii de informare în cartiere vulnerabile și de asemenea, vom vom face o platformă online anonimă, care va fi pusă la dispoziția celor care au nevoie de sprijin, informații sau consiliere directă.  Strategia include și ateliere care vor promova sănătatea mintală și alternative la consumul de substanțe. Practic, este o strategie care nu dă lecții, ci oferă sprijin concret. Sperăm să fie un model de bună practică și pentru alte comunități. Chiar am văzut că sunt și alte sectoare care ne urmează în acest demers și care încep să discute pe marginea unei strategii locale, după ce doi am lansat asta”, mărturisește Alexandra Dobre. „Ne dorim ca acest centru să găzduiască în permanență beneficiari” Centrul de reabilitare pentru persoane cu adicții va găzdui simultan 20 de băieți, cu vârsta cuprinsă între 14 – 18 ani, care vor primi tratament, terapie psihologică, activități ocupaționale și sprijin pentru reintegrarea în societate, fără a recidiva. Alexandra Dobre, director general adjunct DGASPC Sector 2, recunoaște că planul dorit este acela ca acest centru să devină unul de permanență, cu șanse totale de reabilitare pentru tinerii care ajung în zona dependențelor. Planul trebuie însă adaptat la cadrul legislativ actual. „Este gândit ca un centru rezidențial de reabilitare, dedicat sprijinirii tinerilor. Teoretic, ar fi exclusiv pentru băieți, pentru că nu pot fi tratați laolaltă băieții și fetele. Raționamentul pentru care am ales să fie unul dedicat pentru băieți a fost unul legat de statistică, în sensul în care băieții sunt într-un număr mai mare dependenți de substanțe psihoactive. În primul rând, centrul se va adresa băieților cu vârsta cuprinsă între 14 – 18 ani, care vor avea recomandare medicală de reabilitare. Centrul va putea găzdui simultan

Exclusiv | Cale de acces și parcare, fără autorizație, lângă Vama Siret. Ministerul Transporturilor, prin CNAIR, intervenție promptă după ce Poliția Rutieră a tras semnalul de alarmă

exclusiv-|-cale-de-acces-si-parcare,-fara-autorizatie,-langa-vama-siret.-ministerul-transporturilor,-prin-cnair,-interventie-prompta-dupa-ce-politia-rutiera-a-tras-semnalul-de-alarma

La doar câteva zeci de metri de Vama Siret, o societate comercială a construit, încă din luna decembrie a anului 2024, o cale de acces și o parcare, fără autorizație. În cauză a fost deschis și un dosar penal pentru efectuarea de „lucrări neutorizate în zona drumului public”, iar riscul de producere a unor accidente a fost unul major. În același timp, construirea acestei căi de acces a dus și la crearea unor blocaje rutiere, iar Ministerul Transporturilor, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a intervenit pentru reintrarea în normalitate. Gândul prezintă informații în exclusivitate legate de acest caz alarmant și o cronologie a „evenimentelor” care au pus în pericol siguranța circulației, la doi pași de Vama Siret. Societatea acuzată de efectuarea unor lucrări neautorizate este North Building Invest din județul Suceava. North Building Invest are ca obiect de activitate „Lucrări de construcții a cladirilor rezidențiale și nerezidențiale”, dar deține în zona respectivă și un centru comercial/restaurant. Potrivit termene.ro, societatea a fost înregistrată în anul 2022 și avut, în medie, un singur angajat. La jumătatea lunii august 2025, potrivit informațiilor obținute de Gândul, în exclusivitate, Poliția Rutieră Suceava a trimis către Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași – spre știință și către Secția de Drumuri Naționale Suceava – o solicitare de amplasare a unor parapeți de protecție de tip New Jersey în dreptul unui acces rutier executat pe DN 2, la poziția kilometrică 481 + 763, „partea dreaptă, astfel încât circulația auto și pietonală să nu se mai desfășoare pe acea cale (până la intrarea în legalitate de către beneficiar)”. La poziția kilometrică menționată în solicitarea Poliției Rutiere a fost amenajat un acces rutier auto direct în DN 2, iar suplimentar au fost efectuate și alte lucrări de construire – o parcare -, beneficiar fiind societatea North Building Invest. În adresa trimisă către Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași se menționează că la IPJ Suceava – Serviciul Rutier se află în lucru un dosar penal, aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, iar cercetările se efectuează sub aspectul săvârșirii de către societatea North Building Invest, a infracțiunii de „efectuarea de lucrări neautorizate în zona drumului public”. Potrivit reprezentanților Poliției Rutiere Suceava, instalarea de parapeți de protecție de tip New Jersey în acea zonă este absolut necesară, „pentru a întâmpina producerea unor evenimente negative la nivel rutier”. Parcare cu cale de acces la DN 2. Amendă primită de North Building Invest Documentarea realizată de Gândul în acest caz îngrijorător a scos la lumină informații din „culise”, prezentate în exclusivitate. La sfârșitul anului 2024, Secția Drumuri Naționale – Suceava, aflată în subordinea CNAIR, a constatat că North Building Invest a construit, fără a avea autorizație, o parcare cu cale de acces la DN 2. Societatea a fost înștiințată că lucrările au fost efectuate fără autorizațiile necesare, fiind transmiși pașii necesari pentru intrarea în legalitate și posibilele sancțiuni pentru nerespectarea legislației în vigoare. Au trecut mai multe luni, și – în luna mai 2025 – North Building Invest a fost amendată cu 2.000 de lei. Amenda a venit „la pachet” și cu somația de intrare în legalitate/desființare a accesului și aducere a terenului la starea inițială. Încă o piesă în puzzle – Emiterea autorizației de amplasament După ce au fost amendați, reprezentanții North Building Invest au depus documentele necesare la Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași (CNAIR SA), și a fost emisă – în luna iulie – o autorizație de amplasament pentru „Amenajare acces din DN 2 (E85) complex comercial existent – Amenajare cale de acces rutier în zona DN 2 la km 481+766 dreapta; pozițiile km aferente parcelei: km 481+716 – 481+773 dreapta, loc. Siret, jud. Suceava”. În conformitate cu OG 43/1997 – 52. aliniat 1 (1), „Proiectarea, construcția sau amenajarea căilor de acces la drumurile deschise circulației publice se face potrivit legislației în vigoare de către cei interesați, în baza acordului prealabil și al autorizației de amplasare și/sau acces eliberate de administratorul drumului public și cu avizul poliției rutiere”. Potrivit OUG nr. 31 din 30 aprilie 2025 privind unele măsuri pentru simplificarea procedurilor în domeniul urbanismului și construcțiilor și accelerarea investițiilor, „pentru avizarea documentațiilor de amenajare a teritoriului și de urbanism de către toate entitățile emitente de avize și acorduri se interzice condiționarea emiterii avizelor sau acordurilor de obținerea prealabilă a altor avize sau acorduri, cu excepția avizului de oportunitate și a avizului arhitectului-șef”. După semnalul de alarmă tras de Poliția Rutieră Suceava, evenimentele se precipită În luna august, așa cum precizam la începutul acestui material, Poliția Rutieră Suceava a informat Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași și a precizat că – până la intrarea în legalitate a beneficiarului North Building Invest – trebuie amplasate, în termen de 10 zile, parapete de protecție tip New Jersey în dreptul accesului rutier executat în zona drumului național DN 2. Amplasarea parapeților de protecție, au precizat reprezentanții Poliției Rutiere Suceava, era absolut necesară, „pentru a preîntâmpina producerea unor evenimente negative la regimul rutier, evenimente care ar putea fi generate sau influențate de utilizarea unei căi de acces neautorizate/neamenajate cu nerespectarea prevederilor legale”.  North Building Invest nu a obținut, așa cum prevede legea, și avizul Poliției Rutiere Suceava, aviz obligatoriu într-un astfel de caz. Chiar dacă North Building Invest a depus documente și a obținut o autorizație de amplasament, avizul Poliției Rutiere este esențial, numai că acest aviz nu a fost dat. Soluție tranșantă pentru rezolvarea „ecuației” Conform informațiilor obținute de Gândul, în exclusivitate, „ecuația” a fost rezolvată de Ministerul Transporturilor, prin CNAIR și DRDP Iași, pentru că prevederile OUG 195/2002 (R) sunt foarte clare. „În scopul asigurării desfășurării în condiții de siguranță a circulației pe drumurile publice, poliția rutieră poate solicita administratorului drumului public executarea sau, după caz, desființarea amenajării rutiere”, se arată în ordonanța de urgență. În consecință, DRDP Iași are obligația – până la intrarea în legalitate a beneficiarului North Building Invest, respectiv până la obținerea avizului de la Poliția Rutieră Suceava – de a bloca accesul rutier la DN

Visul „casă, dulce casă”, transformat în chirie pe viață „Orice se poate întâmpla în piața imobiliară. Nu toți dezvoltatorii sunt rechini”

visul-„casa,-dulce-casa”,-transformat-in-chirie-pe-viata-„orice-se-poate-intampla-in-piata-imobiliara.-nu-toti-dezvoltatorii-sunt-rechini”

Probleme imobiliare noi, la vremuri noi! Cam așa s-ar putea rezuma soarta domeniului imobiliar în România lui 2025, când visul de a avea o locuință proprie începe să rămână și mai mult o dorință neîmplinită. Sau, în cazul în care reușești să-ți achiziționezi un spațiu al tău, asta te transformă într-un datornic pe viață băncilor și statului. În timp ce ”ordonanța austerității” i-a dus pe români la următorul nivel de disperare, expresia „casă, dulce casă” devine încet, dar sigur, ”casă, chirie pe viață”. Antoanela Comșa, expert imobiliar, a declarat, într-un interviu pentru Gândul, că anul 2025 va fi unul dificil și provocator și din punct de vedere imobiliar, iar românii vor opta din ce în ce mai mult pentru apartamentele vechi sau se vor orienta spre zona chiriilor, o decizie considerată a fi mai practică în actuala conjunctură. La Primăria Capitalei continuă „tradiția rechinilor imobiliari” lăsată de Nicușor Dan Cât despre Bucureștiul administrat până de curând de Nicușor Dan, actualul președinte al României, expertul imobiliar mărturisește că Stelian Bujduveanu, primarul general interimar, continuă tradiția lăsată de predecesorul său, aceea de a nu semna pentru PUZ-uri. Antoanela Comșa susține că aceste blocaje de construcție impuse în București nu au dus, în toți acești ani, la nimic bun, în Capitală construindu-se în continuare într-un ritm haotic. „Din păcate, Bucureștiul nu s-a schimbat față de ultima noastră discuție, în sensul în care domnul primar interimar continuă politica domnului președinte Nicușor Dan. Mai exact, tot nu se semnează, tot nu avem PUZ-uri puse pe ordinea de zi. Chiar citeam un comentariu al domnului primar de la Sectorul 6 care spunea că va intra la vot Codul Urbanismului, pentru că el este, de altfel, un jalon în PNRR și ar fi trebuit să fie, atenție, aprobat încă din primul trimestru al anului 2024. Suntem în curând la finalul anului 2025, deci oricum trebuie să intre la vot. Poate că prin acest Cod al Urbanismului se vor mai lămuri câteva din lucruri, cine, cum, ce aprobă, vom vedea. Mulți dezvoltatori insistaseră ca PUZ-urile să treacă la sector. Acest blocaj nu aduce nimic bun, iar eu nu sunt de acord ca acest lucru să depindă total de un singur om. Trebuie să ne gândim la următorul lucru, și anume că nu vrem să lăsăm toată puterea în mâna unei singure entități, pentru că niciodată nu știi cine va fi acea persoană. Lucrurile trebuie să fie cumva făcute, astfel încât să poată să decidă o majoritate. Eu sunt prima care spune că Bucureștiul s-a dezvoltat haotic. Partea proastă este că acest blocaj face, din păcate, să se dezvolte în continuare haotic. Adică, nu s-a întâmplat nimic bun, în ciuda acestui blocaj în București. Cred că trebuie să mergem în direcția în care să avem o legislație foarte clară care să ne spună «domnule, ai voie să construiești de la A până la B în culoarea C, atâtea etaje etc». Nu s-a schimbat nimic. Avem poate Sectorul 6, unde domnul Ciucu (n.r. – primarul Ciprian Ciucu) este, din punctul meu de vedere, un om care știe să găsească calea de mijloc, pentru că nu vă închipuiți că în Sectorul 6 se autorizează ușor. Pe de altă parte, vă spun că sunt sectoare, și nu vreau acuma să dau nume neapărat, în care s-a depus documentația în vederea obținerii unei edificări anul trecut și s-a obținut anul acesta. Cred că trebuie să înțelegem că, totuși, nu toți dezvoltatorii imobiliari sunt «rechini». Din păcate, astăzi, cei care sunt corecți stau și așteaptă, și bat pe la uși, tocmai pentru că sunt corecți și doresc să facă lucrurile cum trebuie. Pe când, cei care ocolesc legea în continuare găsesc chichițe și găsesc portițe, și fac în așa fel încât să nu respecte legislația„, a spus Antoanela Comșa. „Este vorba de strategia fiecăruia și de decizia fiecăruia ce face cu banii proprii” Expertul imobiliar susține că 2025-2026 vor fi ani austeri, cu taxe și cu impozite noi, ceea ce va impacta direct și zona imobiliară. Antoanela Comșa mărturisește că vom vedea o presiune pe chirii, pentru că orașele mari totuși atrag clienți ai imobiliarelor și ei vor decide să stea în chirie. Cu toate acestea, expertul în imobiliare a explicat că nevoia de locuire există și că în luna iulie a acestui an au fost înregistrate tranzacții record pe piața imobiliară. „Dobânzile nu vor scădea, pentru că avem o inflație mare. Vedem o inflație în creștere, ceea ce împiedică scăderea dobânzilor și atunci lumea va avea o problemă și în a accesa un credit ipotecar. Pentru că piața imobiliară ne spune că 60% din tranzacții se fac cu fonduri proprii, dar cei 40% erau tocmai acești clienți care nu au niște venituri foarte mari și care cumpărau proprietăți situate cumva mai la periferie. Pe de altă parte, există totuși un paradox, deoarece anul acesta am văzut în luna iulie tranzacții-record. De ce? Pentru că, pe de o parte, mai avem ceva bani în piață anul acesta și probabil în prima lună a lui 2026, în sensul în care impozitul pe dividende crește de la 10 la 16%, ceea ce înseamnă 60%. Companiile își vor distribui dividende destul de mult pentru primele nouă luni. Tot ce va fi la septembrie 2025 se va distribui clar pentru a economisi o diferență de 60%.  Și atunci banii aceștia probabil nu toată lumea îi va duce pe bursă sau nu toată lumea îi va duce pe titluri de stat, ci vom vedea și achiziții de imobile, investiții în piața imobiliară. Nevoia de locuire există. Partea proastă este că, probabil, mulți se vor mai duce și pe piața de apartamente vechi, care au problemele pe care le au cu pierderile de căldură, cu faptul încălzesc de la sistemul centralizat. Și, cel puțin în București, tot citim avarie, avarie, la nu știu câte sute de apartamente din sectorul X, Y sau Z, care rămân fără apă caldă sau fără căldură. Și atunci nu este neapărat un lucru bun să achiziționezi în grabă ca și investiție un apartament într-un

Jaful Național – Microbuze electrice. Top 10 județe care au plătit prețuri astronomice pe bucată. Pe ce loc se află județul premierului Ilie Bolojan

jaful-national-–-microbuze-electrice-top-10-judete-care-au-platit-preturi-astronomice-pe-bucata.-pe-ce-loc-se-afla-judetul-premierului-ilie-bolojan

Când România a început să investească, cu bani din PNRR, în microbuze școlare electrice, planul părea simplu. Fiecare județ urma să primească vehicule moderne pentru elevi, la un preț corect, estimat de Comisia Europeană la 78.000 de euro pe bucată. Dar realitatea românească a demonstrat că același model de microbuz poate costa și dublu, în funcție de județ. În Olt, fiecare microbuz de 16+1 locuri a ajuns să coste peste un milion de lei, aproape dublu față de Sălaj, unde același vehicul a fost achiziționat cu 590.000 de lei. Diferența nu stă în baterii, scaune sau dotări, ci în modul în care au fost concepute și evaluate licitațiile de către autoritățile locale. România avea la dispoziție 250 de milioane de euro prin PNRR pentru achiziția a 3.200 de microbuze școlare electrice. Comisia Europeană estimase un preț mediu de 78.000 de euro pe vehicul. În teorie, toți elevii ar fi trebuit să călătorească în microbuze moderne, eficiente și ecologice. În realitate, cu aceeași sumă, statul a cumpărat doar 1.300 de microbuze, iar prețurile au depășit de două, chiar de trei ori, estimarea inițială. Potrivit ReporterIS, firma Aveuro Internațional din Prahova a câștigat peste 50% dintre licitații. Patronul ei, Vlad Papuc, fiul Rodicăi Papuc, apropiată a baronului local Iulian Dumitrescu, judecat pentru corupție, a reușit să transforme licitațiile publice cu Consiliile Județene din țară într-o afacere profitabilă pentru firma sa. Potrivit investigației citate, microbuzele marca Ford sau Mercedes-Benz sunt cumpărate de Aveuro cu aproximativ 90.000 de euro, dar vândute autorităților cu prețuri care depășesc 200.000 de euro. Carosajul, transformarea microbuzului în versiunea „școlară”, pare să fie singura modificare majoră operată de firma prahoveană. Schema a funcționat aproape identic în toate județele. Caiete de sarcini, competiție redusă, prețuri amețitoare și contracte repetate acordate aceleiași companii. Indiferent de culoarea politică a președintelui Consiliului Județean – PNL, PSD sau UDMR – rezultatul a fost același: prețul microbuzelor diferă în funcție de județ, dar cu aceleași dotări. Top 10 județe cu cele mai scumpe microbuze Gândul a analizat datele disponibile pe Termene.ro și a întocmit un top al județelor/ localităților care au plătit cel mai mult pe un microbuz școlar electric. Valorile prezentate sunt fără TVA. 1. Olt – 1.313.000 lei per microbuz vs. 390.000 preț recomandat În județul Olt s-au achiziționat 20 microbuze electrice printr-un contract cu o valoare totală de 26.260.000 lei. Un microbuz a costat de 3,4 ori mai mult decât prețul recomandat. Președinte CJ Olt: Marius Oprescu – PSD Sursa: Facebook/ PSD Olt 2. Prahova, comuna Dumbrăvești – 1.230.000 lei per microbuz vs. 390.000 preț recomandat În comuna Dumbrăvești din Prahova s-a achiziționat un singur microbuz. Deși cu aceiași bani s-ar fi putut cumpăra 3 microbuze. Microbuzul a costat de 3,2 ori mai mult decât prețul recomandat. Președinte CJ Prahova: Virgiliu Daniel Nanu – PSD Sursa: Facebook/ CJ Prahova 3. Mureș – 1.213.131 lei per microbuz vs. 390.000 preț recomandat În județul Mureș s-au achiziționat 7 microbuze electrice printr-un contract cu o valoare totală de 8.491.917 lei. Un microbuz a costat de 3,1 ori mai mult decât prețul recomandat. Președinte CJ Mureș: Péter Ferenc – UDMR Sursa: Facebook/ Péter Ferenc 4. Gorj- 1.131.013 lei per microbuz vs. 390.000 preț recomandat În județul Gorj s-au achiziționat 27 de microbuze electrice printr-un contract cu o valoare totală de 30.537.351 lei. Un microbuz a costat de 2,9 ori mai mult decât prețul recomandat. Președinte CJ Gorj: Cosmin Popescu – PSD Sursa: Facebook/ Comsin Popescu 5. Satu Mare- 1.113.000 lei per microbuz vs. 390.000 preț recomandat În județul Satu Mare s-au achiziționat 3 microbuze electrice printr-un contract cu o valoare totală de 3.339.000 lei. Un microbuz a costat de 2,8 ori mai mult decât prețul recomandat. Președinte CJ Satu Mare: Pataki Csaba – UDMR Sursa: Facebook/ Pataki Csaba 6. Iași – 1.014.000 lei per microbuz vs. 390.000 preț recomandat În județul Iași s-au achiziționat 26 de microbuze electrice printr-un contract cu o valoare totală de 26.364.000 lei. Un microbuz a costat de 2,6 ori mai mult decât prețul recomandat. Președinte CJ Iași: Costel Alexe – PNL Sursa: Facebook/ Costel Alexe 7. Vaslui – 1.013.013 lei per microbuz vs. 390.000 preț recomandat În județul Vaslui s-au achiziționat 6 microbuze electrice printr-un contract cu o valoare totală de 6.078.078 lei. Un microbuz a costat de 2,6 ori mai mult decât prețul recomandat. Președinte CJ Vaslui: Ciprian Ionuț Trifan – PSD Sursa: Facebook/ Ciprian Ionuț Trifan 8. Suceava – 1.013.013 lei per microbuz vs. 390.000 preț recomandat În județul Suceava s-au achiziționat 26 de microbuze electrice printr-un contract cu o valoare totală de 26.338.338 lei. Un microbuz a costat de 2,6 ori mai mult decât prețul recomandat. Președinte CJ Suceava: Gheorghe Șoldan – PSD Sursa: Facebook/ Gheorghe Șoldan 9. Maramureș – 1.013.013 lei per microbuz vs. 390.000 preț recomandat În județul Maramureș s-au achiziționat 31 de microbuze electrice printr-un contract cu o valoare totală de 31.403.403 lei. Un microbuz a costat de 2,6 ori mai mult decât prețul recomandat. Președinte CJ Maramureș: Gabriel Valer Zetea – PSD Sursa: Facebook/ Gabriel Valer Zetea 10. Constanța – 1.013.000 lei per microbuz vs. 390.000 preț recomandat În județul Constanța s-au achiziționat 5 microbuze electrice printr-un contract cu o valoare totală de 5.065.000 lei. Un microbuz a costat de 2,6 ori mai mult decât prețul recomandat. Președinte CJ Constanța: Florin Mitroi – PNL Sursa: Facebook/ Florin Mitroi Sălajul, cel mai mic preț pe un microbuz identic cu cel de la Iași sau Olt Dacă județul Olt conduce detașat topul, plătind peste 1,3 milioane de lei pentru fiecare microbuz, la polul opus se află județul Sălaj, care a reușit performanța de a cumpăra 51 de microbuze identice de 16+1 locuri la doar 590.000 de lei pe unitate, fiind cel mai mic preț înregistrat de firma Aveuro în licitațiile cu CJ-urile pentru microbuzele școlare, potrivit datelor de pe Termene.ro. Întrebarea care se pune este simplă. Cum de Olt și Iași plătesc aproape dublu față de Sălaj pentru același microbuz de 16+1 locuri? Datele disponibile în SEAP arată că microbuzele sunt identice. Diferența nu este