Moment istoric pentru Kimi Antonelli! A câștigat primul său Mare Premiu de Formula 1

Kimi Antonelli (19 ani) a scris istorie la Marele Premiu din China, unde a câștigat prima sa cursă de Formula 1 și a intrat în topul celor mai tineri învingători. Italianul care concurează pentru echipa celor de la Mercedes a fost urmat de coechipierul său, George Russel, care s-a impus în cursa inaugurală a sezonului, în Australia, și Lewis Hamilton (Scuderia Ferrari). Italianul Kimi Antonelli a scris istorie la Marele Premiul al Chinei, pe care l-a câștigat pentru prima dată în cariera sa. Pe lângă acest succes, pilotul de la Mercedes, în vârstă de 19 ani și 202 zile, a reușit să intre în rândul celor mai tineri învingători și se află pe locul secund, după Max Verstappen (Red Bull Race), cvadrublu campion mondial, notează gpfans. În 2016, după Marele Premiul al Spaniei, pe când avea 18 ani și 228 de de zile, Verstappen l-a depășit pe Sebastian Vettel. „Nu-mi găsesc cuvintele, sincer să fiu, sunt pe punctul de a plânge. Mulțumesc echipei pentru că m-a ajutat să-mi îndeplinesc acest vis. Mi-am dorit foarte mult să readuc Italia în frunte și astăzi am reușit. Chiar dacă am avut un mic atac de cord din cauza pneului plat, am reușit. Nu a fost un start ușor, am acoperit prea mult pe interior și am lăsat prea mult spațiu pentru Ferrari. Dar am reușit să ducem mașina la linia de sosire”, a declarat Antonelli, după cursă, citat de Formula 1. Antonelli, felicitat de colegii de podium Antonelli a fost felicitat de piloții cu care a urcat pe podium și care au ținut să puncteze că a fost una dintre cele mai interasante curse. „Felicitări din toată inima pentru Kimi! Este întotdeauna ceva special să câștigi prima ta cursă. Sunt foarte bucuros să fiu alături de el pe podium, dar și de acest tip (n.red. – Hamilton)”, a spus Russell, citat de Formula 1. „Trebuie să-l felicit din toată inima pe Kimi, mă bucur foarte mult pentru el și sunt foarte fericit să împărtășesc acest moment. M-am distrat foarte mult, am avut un start excelent, dar pur și simplu nu am reușit să-i ținem pe acești băieți în spate. A fost una dintre cele mai plăcute curse pe care le-am avut de mult timp, dacă nu chiar din toate timpurile”, a declarat și Hamilton. Ce urmează în calendarul F1 Runda a treia din calendarul 2026, Marele Premiu al Japoniei, este programat în perioada 27-29 martie. Apoi urmează cursele din Bahrain (10-12 aprilie) și Arabia Saudită (17-19 aprilie), însă lucrurile nu sunt clare în privința desfășurării acestora, având în vedere conflictul din Orientul Mijlociu.
Kimi Antonelli, cel mai tânăr pilot din toate timpurile care obține un pole-position în Formula 1

Sambătă, 14 martie 2026, italianul Kimi Antonelli (19 ani) a devenit cel mai tânăr pilot din toate timpurile care obține un pole-position în Formula 1. Performanța a fost înregistrată în calificările pentru Marele Premiu al Chinei, iar recordul doborât de Antonelli i-a aparținut anterior lui Sebastian Vettel (38), care a reușit primul pole-position în 2008. Ce reușită! Kimi Antonelli i-a doborât recordul lui Sebastian Vettel vechi de aproape 20 de ani Noul sezon din Formula 1 a debutat în luna martie, iar acum, în preajma celei de-a doua curse, a fost doborât un record vechi de aproape 20 de ani. Mercedes domină din nou lumea, iar reușitele de la Marele Premiu al Australiei, atunci când George Rusell a câștigat și Kimi Antonelli a terminat pe 2, par să nu fi fost simple surprize. Sâmbătă, 14 martie, în calificările pentru Marele Premiu al Chinei, cei doi piloți ai echipei Mercedes au fost din nou dezlănțuiți. Kimi Antonelli a înregistrat cel mai bun timp și va pleca din pole-position la cursa de duminică. Italianul va fi urmat de colegul George Rusell, în timp ce de pe locurile 3-4 vor lua startul în cursă cei doi piloți ai echipei Ferrari, Lewis Hamilton și Charles Leclerc. Însă, revenind la recordul menționat în debutul articolului, acesta a fost doborât de Kimi Antonelli, italianul devenind cel mai tânăr pilot din toate timpurile care obține un pole-position în Formula 1, la doar 19 ani. Potrivit Formula1.com, precedentul record fusese stabilit în 2008 de neamțul Sebastian Vettel. Tabloul complet din calificările pentru Marele Premiu al Chinei Iată mai jos cum va arăta grila de start la cursa de duminică a Marelui Premiu al Chinei: Kimi Antonelli (Mercedes) George Russell (Mercedes) Lewis Hamilton (Ferrari) Charles Leclerc (Ferrari) Oscar Piastri (McLaren) Lando Norris (McLaren) Pierre Gasly (Alpine) Max Verstappen (Red Bull) Isack Hadjar (Red Bull) Oliver Bearman (Haas F1 Team) Nico Hulkenberg (Audi) Franco Colapinto (Alpine) Esteban Ocon (Haas F1 Team) Liam Lawson (Racing Bulls) Arvid Lindblad (Racing Bulls) Gabriel Bortoleto (Audi) Carlos Sainz (Williams) Alexander Albon (Williams) Fernando Alonso (Aston Martin) Valtteri Bottas (Aston Martin) Lance Stroll (Cadillac) Sergio Perez (Cadillac) Programul complet din Formula 1, sezonul 2026 După Marele Premiu al Chinei, piloții vor rămâne tot în Asia, deoarece în weekendul 27-29 martie este programat Marele Premiu al Japoniei. Marele Premiu al Australiei (6-8 martie 2026) Câștigător George Rusell, locul 2 Kimi Antonelli, locul 3 Charles Leclerc Marele Premiu al Chinei (13-15 martie 2026) Calificări pentru cursa de sprint: 13 martie, ora 9:30 Cursa de sprint: 14 martie, ora 5:00 Calificări: 14 martie, ora 9:00 Cursa: 15 martie, ora 9:00 Marele Premiu al Japoniei (27-29 martie 2026) Calificări: 28 martie, ora 8:00 Cursa: 29 martie, ora 8:00 Marele Premiu al Bahrainului (10-12 aprilie 2026) Calificări: 11 aprilie, ora 19:00 Cursa: 12 aprilie, ora 18:00 Marele Premiu al Arabiei Saudite (17-19 aprilie 2026) Calificări: 18 aprilie, ora 20:00 Cursa: 19 aprilie, ora 20:00 Marele Premiu din Miami (1-3 mai 2026) Calificări pentru cursa de sprint: 1 mai, ora 23:30 Cursa de sprint: 2 mai, ora 19:00 Calificări: 2 mai, ora 23:00 Cursa: 3 mai, ora 23:00 Marele Premiu al Canadei (22-24 mai 2026) Calificări pentru cursa de sprint: 22 mai, ora 23:30 Cursa de sprint: 23 mai, ora 19:00 Calificări: 23 mai, ora 23:00 Cursa: 24 mai, ora 23:00 Marele Premiu din Monaco (5-7 iunie 2026) Calificări: 6 iunie, ora 17:00 Cursa: 7 iunie, ora 16:00 Marele Premiu din Barcelona (12-14 iunie 2026) Calificări: 13 iunie, ora 17:00 Cursa: 14 iunie, ora 16:00 Marele Premiu al Austriei (26-28 iunie 2026) Calificări: 27 iunie, ora 17:00 Cursa: 28 iunie, ora 16:00 Marele Premiu al Marii Britanii Calificări pentru cursa de sprint: 3 iulie, ora 18:30 Cursa de sprint: 4 iulie, ora 14:00 Calificări: 4 iulie, ora 18:00 Cursa: 5 iulie, ora 17:00 Marele Premiu al Belgiei (17-19 iulie 2026) Calificări: 18 iulie, ora 17:00 Cursa: 19 iulie, ora 16:00 Marele Premiu al Ungariei (24-26 iulie 2026) Calificări: 25 iulie, ora 17:00 Cursa: 26 iulie, ora 16:00 Marele Premiu al Olandei (21-23 august 2026) Calificări pentru cursa de sprint: 21 august, ora 17:30 Cursa de sprint: 22 august, ora 13:00 Calificări: 22 august, ora 17:00 Cursa: 23 august, ora 16:00 Marele Premiu al Italiei (4-6 septembrie 2026) Calificări: 5 septembrie, ora 17:00 Cursa: 6 septembrie, ora 16:00 Marele Premiu al Spaniei, la Madrid (11-13 septembrie 2026) Calificări: 12 septembrie, ora 17:00 Cursa: 13 septembrie, ora 16:00 Marele Premiu al Azerbaidjanului (24-26 septembrie 2026) Calificări: 25 septembrie, ora 15:00 Cursa: 26 septembrie, ora 14:00 Marele Premiu al Singapore (9-11 octombrie 2026) Calificări pentru cursa de sprint: 9 octombrie, ora 15:30 Cursa de sprint: 10 octombrie, ora 12:00 Calificări: 10 octombrie, ora 16:00 Cursa: 11 octombrie, ora 15:00 Marele Premiu al SUA, în Austin, Texas (23-25 octombrie 2026) Calificări: 25 octombrie, ora 00:00 Cursa: 25 octombrie, ora 22:00 Marele Premiu al Mexico (30 octombrie-1 noiembrie 2026) Calificări: 31 octombrie, ora 23:00 Cursa: 1 noiembrie, ora 22:00 Marele Premiu al Braziliei (6-8 noiembrie 2026) Calificări: 7 noiembrie, ora 20:00 Cursa: 8 noiembrie, ora 19:00 Marele Premiu din Las Vegas (20-22 noiembrie 2026) Calificări: 21 noiembrie, ora 6:00 Cursa: 22 noiembrie, ora 6:00 Marele Premiu al Qatarului (27-29 noiembrie 2026) Calificări: 28 noiembrie, ora 20:00 Cursa: 29 noiembrie, ora 18:00 Marele Premiu din Abu Dhabi (4-6 decembrie 2026) Calificări: 5 decembrie, ora 16:00 Calificări: 6 decembrie, ora 15:00
Situație fără precedent la echipă Nu pot să înjur, amenda e de 5.000 de euro

Max Verstappen (28 de ani) a început cu stângul noul sezon de Formula 1 și a fost protagonisul unei situații fără precedent la echipa sa, Red Bull Racing. În cadrul conferinței dinaintea Marelui Premiul al Chinei, cvadruplul campion a fost pe punctul de a înjura, dar și-a amintit că „amenda e de 5.000 de euro” și nu și-a mai exprimat opinia despre „noua eră” din Formula 1. În cursa inaugurală a Campionatului Mondial, în Australia, Verstappen a terminat pe locul 6, cu 8 puncte, în timp ce George Russell (Mercedes Benz) a fost primul câștigător al anului. Verstappen, situație fără precedent la echipa sa Max Verstappen, cvadruplul campion mondial de Formula 1, este foarte nemulțumit de regulamentul din 2026 și a evitat să înjure, din cauza amenzii de 5.000 de euro. Potrivit noului regulament, sunt eliminate tocmai abilitățile care l-au făcut pe olandez un pilot excepțional. „E aproape ca o mică nebunie… Nu pot să înjur, amenda e de 5.000 de euro. Oricum, știți ce vreau să spun, nu? Deci, nu. Nu vreau să plec, dar sper, desigur, că lucrurile se vor îmbunătăți. Am avut discuții cu FOM și FIA și cred că lucrăm la ceva, sper, și sper că asta va îmbunătăți totul”, a declarta Verstappen, citat de sport.blic.rs. Întrebat direct dacă va rămâne în circuitul F1, Verstappen a vorbit deschis despre situația cu care se confruntă. „Sincer, nu vreau să plec. Așa cum am spus, mi-aș dori să mă distrez puțin mai mult, dar fac și alte lucruri care îmi plac foarte mult. Am ocazia să concurez pe Nordschleife. Sper că în următorii ani voi putea concura la Spa și, sper, la Le Mans. Așadar, combin diverse activități pentru a găsi și alte lucruri care îmi plac foarte mult. Dar, în același timp, este un pic contradictoriu, pentru că nu îmi place foarte mult să conduc mașina, dar îmi place să lucrez cu toți oamenii din echipă și din departamentul de motoare”, a mai spus Verstappen. Astăzi au loc calificările de la Marele Premiu al Chinei, iar cursa în sine se desfășoară duminică, 15 martie. Runda a treia din calendarul 2026, Marele Premiul al Japoniei, este programată în perioada 27-29 martie. Urmează cursele din Bahrain (10-12 aprilie) și Arabia Saudită (17-19 aprilie), însă în privința acestora încă nu s-a luat o decizie, având în vedere conflictul din Orientul Mijlociu. Fost consilier Red Bull: „F1 trebuie să adapteze regulile” Fostul consilier al lui Red Bull, dr. Helmut Marko (82 de ani), a vorbit situația lui Max Verstappen și susține că F1 ar trebui să se orienteze din nou spre pilot, altfel să nu mire pe nimeni dacă acesta, dar și alți piloți se vor orienta spre alte curse. „Ceea ce Verstappen și alții au învățat odată în karting este acum inutil. Și de aceea lui Max îi lipsesc în prezent provocarea și distracția. Formula 1 trebuie să adapteze regulile cât mai repede posibil pentru a face pilotul din nou mai important”, a declarat Marko, potrivit autoracing1. În plus, fostul consilier de la Red Bull a vobit și despre cursa de la Nurburgring, unde Verstappen va concura cu un Mercedes-AMG GT3, pentru propria sa echipă, Verstappen.com Racing. „În comparație cu Formula 1, aceasta este cursă pură, Nordschleife este cel mai frumos circuit din lume. Într-o astfel de mașină GT3 conduci întreaga distanță la maxim și nu trebuie să fii mereu atent la lucruri precum pneurile”, a mai spus Helmut Marko.
Mercedes domină din nou lumea! Russell, victorie în Marele Premiu de F1 din Australia

Mercedes domină din nou lumea sporturilor cu motor. George Russel (28 de ani) a câștigat cursa inaugurală a Campionatului Mondial de Formula 1 2026, Marele Premiul din Australia. Pilotul celor de la Mercedes a obținut 25 de puncte și s-a impus categoric în fața lui Kimi Antonelli (Mercedes) și Charles Leclerc (Scuderia Ferrari). George Russel a pus Mercedes pe prima treaptă a podiumului după ce a câștigat cursa inaugurală a Campionatului Mondial 2026. Russel a fost victorios în Marele Premiul de Formula 1 al Australiei, după ce a dominat și în calificări. „Mă simt incredibil. A fost o cursă infernală la început. Știam că va fi o provocare. Am ajuns la grila de start, am văzut că bateria era descărcată, apoi am avut un start prost și apoi, evident, am avut câteva dueluri stânse cu Charles, așa că m-am bucurat când am trecut linia de sosire”, a declarat Russel după cursa încheiată în 1:23:06,801, cu 25 de puncte în contul său, citat de F1. „Sincer, mulțumesc foarte mult întregii echipe, pentru că a durat puțin timp până am avut această mașină la dispoziție și nu puteam începe într-un mod bun. Aveam bănuiala că va fui un efect de yo-yo și, deîndată ce unul dintre noi ar fi ajuns în față, părea imposibil să menținem poziția”, a mai precizat primul câștigător al sezonului. Alți doi britanici au terminat în primii cinci, Lewis Hamilton (Scuderia Ferrari) și Lando Norris (McLaren), acesta din urmă fiind campionul en-titre. Cursele din Orientul Mijlociu, sub semnul întrebării După Marele Premiul al Australiei, competiția se mută cu următoarele două curse în Asia, în China și Japonia, ca apoi să se revină în zona arabă, unde au avut loc cursele din presezon. În contextul conflictului din Orientul Mijlociu, cu atacul israeliano-american asupra Iranului și a represaliilor lansate de Teheran asupra țărilor limitrofe Golfului Persic, unde se află baze militare americane, cursele din zona arabă se află sub semnul întrebării. „Ca întotdeauna, monitorizăm îndeaproape orice situație de acest gen și colaborăm strâns cu autoritățile competente”, a declarat un purtător de cuvânt al Formulei 1, citat de Daily Mail, în urmă cu o săptămână Potrivit calendarului F1, în perioada 11-13 februarie și 18-20 februarie, pe circuitul Aramco din Bahrain au avut loc testele dinaintea sezonului 2026. Primele curse oficiale din zona arabă vor avea loc în perioada 10-12 aprilie, chiar la Bahrain, iar în perioada 17-19 aprilie va avea loc cursa din Arabia Saudită, contând pentru runda a cincea a sezonului. Ultimele două curse din calendarul au loc la Qatar, 27-29 noiembrie, respectiv la Abu Dhabi, 4-6 decembrie. Astfel, rămâne de văzut ce decizie vor lua oficialii, asta și în funcție de evoluția evenimentelor din zona Orientului Mijlociu.
Analiză Bitdefender: Ce riscă fanii cândvăd Formula 1 pesite-uriilegale

Specialiștii în securitate informatică de la Bitdefender au analizat o serie de site-uri populare de streaming gratuit de sport. Rezultatele arată că aceste platforme nu sunt simple site-uri cu reclame agresive, ci rețele complexe care monetizează fiecare vizită, de cele mai multe ori fără știrea utilizatorilor. După ce accesează un site, utilizatorul este trimis automat către alte adrese care se schimbă periodic, tocmai pentru a nu fi blocate. În fundal, fără ca utilizatorul să observe, rulează pagini cu reclame. Astfel, în timp ce vizitatorul urmărește o transmisiune pe site, dispozitivul său comunică cu zeci de servere de publicitate. Mai multe site-uri trimit datele de navigare, precum paginile vizitate, de unde și de pe ce dispozitive, către platforme de publicitate precum Meta sau Google. Dacă utilizatorul e logat pe o rețea de socializare, vizita poate fi legată direct de profilul său și folosită ulterior pentru a-i afișa ulterior reclame pentru fraude financiare sau conținut explicit. Spre deosebire de site-urile oficiale, aceste pagini nu au nicio formă de protecție pentru minori. Conținutul afișat este identic, indiferent de vârsta vizitatorului: reclame la jocuri de noroc care apar în timpul transmisiunilor și ferestre care duc către site-uri pentru adulți. Concluzii cheie Platformele de streaming gratuite funcționează adesea ca rețele de monetizare a traficului și, în unele cazuri, le lipsește capacitatea tehnică de a livra conținut video, imitând în schimb aspectul serviciilor de streaming legitime. Multe site-uri de streaming pirat își rotesc domeniile pentru a evita închiderea și detectarea, ceea ce îngreunează eliminarea conținutului. Iframe-urile ascunse și scripturile pop-under pot genera trafic publicitar în fundal fără știrea utilizatorilor. Instrumentele de urmărire precum Meta Pixel pot colecta date comportamentale, permițând altor rețele publicitare să vizeze utilizatorii cu reclame ulterior. Copiii pot fi expuși la promoții legate de jocuri de noroc, conținut explicit și chat-uri nemoderate. Utilizarea comună a fișierelor torrent este, de asemenea, periculoasă, deoarece infractorii cibernetici le folosesc adesea pentru a răspândi programe malware. Streamingul IPTV neautorizat poate încălca legile regionale privind drepturile de autor. Cum pot fi evitate riscurile Alegeți întotdeauna platforme licențiate, cu drepturi de distribuție și control parental.Activați controlul parental pe smart TV, dispozitive de streaming și routere.Instalați o soluție de securitate care blochează site-urile periculoase și detectează fișierele infectate.Vorbiți cu copiii despre riscurile din online. „Gratuit” vine aproape întotdeauna cu un cost ascuns. Cercetarea completă e disponibilă aici. Back to top button
Despărțirea anului! A părăsit-o pe una dintre cele mai frumoase femei: Sunt singur

Actrița portugheză Margarida Corceiro (23 de ani) și pilotul de Formula 1 britanic Lando Norris (26 de ani) sunt protagoniști în despărțirea anului. Jurnaliștii de la faimosul tabloid The Sun au aflat despre separarea celor doi, care la finalul lui 2025 formau încă un cuplu. Lando Norris și Margarida Corceiro s-au despărțit. Campionul din Formula 1 i-a comunicat vestea lui Carlos Sainz Lando Norris, campionul sezonului 2025 din Formula 1, cu McLaren, a atras atenția camerelor de filmat la testele recente din Bahrain. Lando Norris forma un cuplu cu actrița portugheză Margarida Corceiro din 2023, la scurt timp după aceasta s-a despărțit de la fel de cunoscutul conațional Joao Felix, fost fotbalist la Benfica, Atletico, Chelsea, Barcelona și AC Milan și actual al saudiților de la Al-Nassr. În decembrie 2025, în pragul sărbătorilor de iarnă, campionul mondial Norris și iubita Corceiro erau încă un cuplu. Însă, în februarie 2026, doar câteva luni mai târziu, situația dintre cei doi s-a schimbat radical. În timpul testelor de la Bahrain, premergătoare sezonului 2026 din Formula 1, Lando Norris a fost întrebat de Carlos Sainz, pilot din echipa Williams Racing, dacă „este totul în regulă între el și Margarida”. În replică, așa cum s-a putut vedea în mai multe clipuri devenite virale în mediul online, Lando Norris a transmis: „Nu. Sunt singur”, a replicat britanicul. Vizibil surprins, Sainz a întrebat: „Serios?!”. Norris i-a răspuns afirmativ și ulterior a preferat să schimbe subiectul. Separarea a fost confirmată și de jurnaliștii de la faimosul tabloid The Sun: „Campionul mondial de Formula 1, Lando Norris, s-a despărțit de iubita sa, modelul Margarida Corceiro, poate dezvălui The Sun”, informează britanicii. Au smuls câteva reacții În continuare, pentru a-și întări dezvăluirea, cei de la The Sun au prezentat câteva declarații oferite de o sursă cu legături în anturajul fostului cuplu Norris-Corceiro. „Existau ceva semne care indicau separarea de ceva vreme. Au început să se distanțeze după triumful său din sezonul trecut. Însă, da, cel mai importat indiciu a venit la Bahrain, când el și echipa sau au continuat testele înainte de noul sezon. Lando a organizat o petrecere pentru a le mulțumi tuturor celor care i-au fost alături de la început și care au contribuit, într-o măsură mai mică sau mai mare, la titlul câștigat de el. Și cu toții au fost prezenți într-o fotografie de grup. Singura care nu a apărut a fost Margarida. Bineînțeles că asta a dat tonul speculațiilor”, se arată pe The Sun. Tabloidul britanic l-a contactat și pe purtătorul de cuvânt al lui Lando Norris, însă acesta „a refuzat să comenteze” subiectul. Margarida Corceiro a ajuns în atenția publicului larg și pentru o relație pe care a avut-o cu Joao Felix, internațional portughez cu 11 goluri și 50 de meciuri bifate în tricoul primei reprezentative de fotbal.
Nu e o glumă! Michael Schumacher a fost obligat să dea înapoi trofeul de campion mondial în Formula 1: Am rămas uimit

Nu multă lume știe, dar Michael Schumacher a fost nevoit să returneze trofeul de campion mondial câștigat în Formula 1. Dezvăluirea a fost făcută de Jenson Button, britanicul ieșit campion mondial în Marele Circ în anul 2009, cel care s-a declarat uluit la acea vreme că trebuie să dea înapoi distincția obținută cu atâta trudă. Incredibil, dar adevărat! Legendarul pilot Michael Schumacher a fost nevoit să returneze trofeul de campion mondial câștigat în Formula 1, scrie sportal.blic.rs. Jenson Button, britanicul ieșit și el campion mondial în F1 în 2009, a fost cel care a mărturisit că nu i-a venit să creadă că trebuie să dea înapoi premiul câștigat în acel sezon. Englezul a fost întrebat dacă piloții care au ieșit campioni mondiali de Formula 1 pot păstra trofeul. Conceput în 1995, distincția din argint prezintă semnăturile tuturor câștigătorilor, începând cu Giuseppe Farina în 1950. Acesta prevede suficient spațiu pentru primele 100 de sezoane ale campionatului. Cu toate acestea, piloții pot păstra cupa doar atâta timp cât sunt campionii în exercițiu, după care trebuie să îl predea noului campion. Vettel l-a detronat pe Button în 2010 și a rămas neînvins până în 2014. „Răspunsul este nu, nu-l poți păstra, ceea ce m-a uimit. Am primit trofeul acela timp de un an, când am câștigat titlul. Poți să-l urmărești. Dar dacă nu-l câștigi anul viitor, trebuie să-l dai înapoi. Este singurul trofeu care ajunge la actualul campion mondial”, a explicat Jenson Button la Sky Sports F1. Michael Schumacher deține recordul pentru cea mai lungă serie de victorii din istorie, dominând între 2000 și 2004 în perioada sa de vârf cu echipa Ferrari. Pentru a umple golul din vitrina sa cu trofee, lui Button i s-a spus că trebuie să cumpere o replică. Britanicul, care s-a mutat la McLaren în 2010, a refuzat. Totuși, managerul său a intervenit și a plătit aproximativ 35.000 de lire sterline pentru a se asigura că Button păstrează în continuare trofeul. „A trebuit să cumpăr o replică a trofeului de campion mondial. M-am gândit: Nu, nu voi face asta! Am muncit tot anul pentru a câștiga acel trofeu. Așa că managerul meu a fost suficient de amabil să mi-l cumpere. Cred că replica a costat în jur de 35.000 de lire sterline, ceea ce este o sumă mare de bani pentru ceva ce ai câștigat deja! A fost un cadou minunat”, a recunoscut fostul pilot britanic. Foto: Mediafax Foto Ce însemnătate are „abonamentul roșu”, cel care deschide toate ușile în lumea F1 Jenson Button a vorbit și despre alte subiecte legate de viața de campion mondial. Una dintre întrebările care i s-au adresat a fost dacă deținătorii titlurilor din F1 au parte de vreun privilegiu în paddock-urile de Formula 1, iar Button a explicat că acestea există. „Da. Am un abonament roșu pe viață, ceea ce este grozav. Abonamentul roșu îți oferă practic acces complet la întregul paddock. Pot merge la start, la boxe, la centrul de presă și chestii de genul acesta. Trebuie să câștigi titlul mondial pentru a avea acel abonament pe viață, ceea ce este destul de interesant”, a conchis Button.
Lewis Hamilton a dat verdictul despre cum va fi Formula 1 cu noile reguli și multora nu o să le placă!

Schimbările din Formula 1 au fost criticate aspru de Lewis Hamilton, pilotul celor de la Ferrari. Acesta nu e de acord cu elementele care vor fi implementate în „Marele Circ” și i-a ironizat pe organizatori, considerând că „ai nevoie de facultate ca să înțelegi modificările”. Sportivul s-a declarat dezamăgit de noile norme după ce a participat la testele de la Bahrain, unde a încheiat pe poziția a șaptea prima zi. Lewis Hamilton a făcut iureș după ultimele schimbări din Formula 1: „E ridicol de complex” Șefii din Formula 1 au creat o adevărată revoluție la nivel de reguli, multe dintre acestea vizând latura tehnică a monoposturilor care vor fi folosite pe circuit. Cea mai cunoscută dintre ele presupune ca mașinile să aibă dimensiuni mai mici, greutatea uneia urmând să ajungă la 768 de kilograme, incluzând aici șoferul și pneurile. În plus, organizatorii au operat foarte multe schimbări, cu scopul de a face cursele mai sigure și mai atractive, dar Lewis Hamilton consideră că totul este o mare greșeală. „În acest moment suntem mai lenți decât mașinile din Formula 2. E ridicol de complex. Ne-au prezentat toate aceste reguli noi în cadrul a șapte ședințe care au avut loc în aceeași zi. Îți trebuie facultate ca să înțelegi modificările”, a tunat Lewis Hamilton, după testul de la Bahrain, potrivit spaniolilor de la MARCA. În timp ce așteaptă să vadă prima cursă oficială cu noile reguli, românii se bucură de avantajele parteneriatului dintre Formula 1 și Moet & Hennessy, una dintre cele mai puternice asocieri între lux, performanță și lifestyle aspirațional. Schimbări importante în Formula 1 Printre schimbările care intră în vigoare în Formula 1 începând cu anul 2026 se numără și introducerea motoarelor de tip hibrid, care va face ca puterea electrică a sistemului să crească semnificativ. De asemenea, se păstrează jantele de 18 inci, dar lățimea pneurilor față va fi redusă cu 25 de milimetri, iar cea a celor de pe spate cu 30 de milimetri. În ceea ce privește sistemul Manual Override, acesta va fi înlocuit cu unul capabil să elibereze o putere electrică suplimentară pentru a facilita depășirile, dându-le, astfel, posibilitatea piloților să creeze strategii de cursă mai complexe. În plus, sistemul clasic DRS a fost înlocuit de un element de aerodinamică activă la aripile față și spate, conceput pentru a favoriza depășirile și luptele „roată la roată”. Președintele Federației Internaționale de Automobilism, Mohammed Ben Sulayem, consideră că toate schimbările implementate în Formula 1 vor aduce doar plusuri. „Am creat un set de regulamente concepute nu doar pentru a îmbunătăți cursele, ci și pentru a face campionatul și mai atractiv pentru producătorii de PU (unități de putere), pentru producătorii de echipamente originale și pentru concurenții existenți”, a declarat Mohammed Ben Sulayem.
Max Verstappen a început în forță şi a fost cel mai rapid la Bahrain, în primul test pre-sezon din Formula 1

Max Verstappen (28 de ani) a fost cel mai rapid pe circuitul de Formula 1 de la Bahrain, în primul test pre-sezon. Pilotul cu patru titluri mondiale în palmares și-a respectat statutul și a obținut cel mai bun timp al zilei de miercuri. La acest prim test din cele două de câte trei zile care se țin la Bahrain s-au prezentat toate cele 11 team-uri din Formula 1, după ce Williams nu a luat startul la evenimentul anterior, găzduit de Barcelona. Echipele folosesc câte o mașină în fiecare zi, iar unii dintre piloți fac cu schimbul, astfel că unii dintre ei participă doar dimineața și sunt înlocuiți pentru sesiunea de prânz, pe când alții pot prinde o zi întreagă în spatele volanului – cum este cazul lui Verstappen. Colapinto a avut probleme tehnice La un moment dat, după mai multe tururi, pe pistă a fost fluturat steagul roșu, după ce Franco Colapinto, de la Alpine, a fost nevoit să oprească la marginea pistei. Imediat după ce monopostul acestuia a fost îndepărtat, echipele au reintrat în ritmul normal și au continuat cursa. Mai mulți piloți au ales să testeze suprafața de rulare, astfel că Lewis Hamilton a derapat la un moment dat Astfel, Verstappen (Red Bull Racing) a terminat primul acest test, fiind urmat, în ordine, de Oscar Piastri (McLaren), George Russel (Mercedes), Lewis Hamilton (Ferrari), Esteban Ocon (Haas), Arvin Lindblad (Racing Bulls), Carlos Sainz (Williams), Gabriel Bortoleto (Audi), Valtteri Bottas (Cadillac), Lance Stroll (Aston Martin) și Franco Colapinto (Alpine). Cele mai multe dintre echipe au hotărât să schimbe șoferii pentru sesiunea de după-amiază, cu excepția Red Bull, Racing Bulls, Aston Martin și Haas, care merg tot pe mâna piloților care au rulat dimineață. Revenirea piloților pe circuit readuce în atenție parteneriatul dintre Formula 1 și Moet & Hennessy, una dintre cele mai puternice asocieri între lux, performanță și lifestyle aspirațional. Verstappen se ține departe de lumea mondenă Recent, în cadrul unui interviu acordat sponsorului TAG Heuer, Max Verstappen a dezvăluit că preferă să fie înconjurat de oameni „normali”, care să îl țină cu picioarele pe pământ, și nu de celebrități. „Încerc doar să fiu eu însumi, sincer. Nu am nevoie să cunosc persoane faimoase. Nu trebuie să mă comport diferit, pentru că știu ce am de făcut, și anume să am performanțe, nu? Dacă nu am performanțe, sunt eliminat. E simplu. Am prieteni foarte buni în jurul meu care mă mențin cu picioarele pe pământ. La fel și familia mea. Ei sunt cei mai importanți din viața mea. Desigur, pe parcurs, datorită F1, întâlnești mulți oameni importanți, celebrități, cum ai spus, dar nu sunt aici pentru asta. Pur și simplu accept situația. Fac ce trebuie să fac și apoi merg acasă. De aceea încerc să-mi păstrez viața super simplă, nimic extravagant. Încerc doar să trăiesc o viață normală în afara Formulei 1”, a declarat Max Vestappen, la începutul lunii februarie
S-a produs minunea: Michael Schumacher nu mai e țintuit la pat.

La aproximativ 12 ani distanță de la momentul cumplitului accident din stațiunea Meribel, în Alpii francezi, s-a produs minunea în cazul lui Michael Schumacher (57 de ani). Legenda Ferrari și marele campion din Formula 1 nu mai e ținut la pat, după cum au aflat jurnaliștii britanici de la Daily Mail, care au avut recent privilegiul de a păși în vila neamțului din Mallorca, Spania. Michael Schumacher se poate mișca prin propria casă! Britanicii de la Daily Mail prezintă detalii despre minunea din viața germanului Michael Schumacher, septuplu campion mondial în Formula 1, continuă să fie o legendă a sporturilor cu motor și nu numai, drept dovadă că produce bani și la 12 ani distanță de la accidentul tragic din stațiunea Meribel, consemnat la data de 29 decembrie 2013. Concret, recent a fost scoasă la licitație mașina cu care a obținut prima victorie din Formula 1, iar prețul de pornire stabilit a fost de 8.5 milioane de euro. Cât despre starea de sănătate a legendarului pilot german, foarte puține detalii au apărut în presă de-a lungul anilor, iar câteva informații din decembrie 2025 nu erau tocmai pozitive. „Nu-l vom mai vedea pe Michael Schumacher”, spunea Richard Hopkins, fost șef de operațiuni la Red Bull și director la McLaren, fără a dezvolta subiectul prea mult. Însă, surpriză! Pe 24 ianuarie 2026, britanicii de la Daily Mail au surprins presa internațională și au dezvăluit că au ajuns în „conacul lui Michael Schumacher din Mallorca”, detaliu cel puțin surprinzător, având în vedere că soția pilotului, Corinna, a ținut presa la mare distanță de familie. „Am călătorit la conacul lui Michael Schumacher din Mallorca – acestea sunt veștile sfâșietoare pe care le-am aflat despre starea fizică a legendei F1”, a titrat Daily Mail. Însă, veștile nu par să fie tocmai sfâșietoare. Despre Michael Schumacher se credea că este în continuare „țintuit la pat”, însă britanicii de la Daily Mail au aflat că acesta se poate deplasa singur prin casă, cu ajutorul unui scaun cu rotile și, în anumite cazuri, cu intervenția unor îngrijitori. În plus, legenda Ferrari chiar urmărește cursele din Formula 1, de cele mai multe ori alături de bunul său prieten Jean Todt: „Michael Schumacher nu mai e țintuit la pat și se poate deplasa prin casă, deși doar într-un scaun cu rotile și uneori cu asistența unei echipe de medici, plus asistente și terapeuți. În vârstă de 57 de ani, el primește îngrijiri medicale non-stop. Se spune că tratamentul său costă familia Schumacher zeci de mii de lire sterline pe săptămână. Foarte puțini vizitatori au voie să intre în casa lui Schumacher, fie că se află la proprietatea sa din Mallorca sau la reședința principală din Gland, Elveția. Dar o persoană care are permis accesul este fostul director al echipei Ferrari, Jean Todt. Și se spune că Todt și Schumacher urmăresc împreună Marile Premii din F1”, au preluat britanicii de la Express.co.uk. Înțelege sau nu ce se întâmplă în jurul lui? Pe de altă parte, chiar dacă se poate deplasa singur prin casă și urmărește cursele din Formula 1, Michael Schumacher nu ar înțelege mereu tot ceea ce se întâmplă în jurul său. „Însă, raportul adaugă că nu este clar dacă Schumacher, în ciuda faptului că e conștient, înțelege sau nu ce se întâmplă în jurul său. O sursă anonimă a declarat: «Nu poți fi sigur dacă înțelege totul, pentru că nu poate spune nimănui. Senzația este că înțelege unele dintre lucrurile care se întâmplă în jurul său, dar probabil nu pe toate»”, completează jurnaliștii de la sursa din urmă menționată. Cât despre zvonurile potrivit cărora Michael Schumacher ar fi asistat la nunta fiicei sale, Gina, din 2024, britanicii au aflat din partea familiei că acestea sunt nefondate. Septuplul campion mondial din Formula 1 nu a fost prezent la evenimentul respectiv.