Povestea tragică a PATULUI 20 de la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași. Cum a ajuns un bărbat cu durere de colon să -și piardă viața de la o bacterie letală. Mărturii dureroase ala soției: „Spitalele astea infecte trebuie arse din temelii”

povestea-tragica-a-patului-20-de-la-spitalul-sfantul-spiridon-din-iasi-cum-a-ajuns-un-barbat-cu-durere-de-colon-sa-si-piarda-viata-de-la-o-bacterie-letala.-marturii-dureroase-ala-sotiei:-„spitalele-astea-infecte-trebuie-arse-din-temelii”

„Patul 20. Tot Spitalul Sfântul Spiridon știe de patul 20. A fost foarte multă durere și am încercat să fac cunoscută durerea mea în tot spitalul”, și-a început povestea Cătălina, femeia care și-a pierdut soțul în vârstă de doar 52 de ani. L-a adus la spital pe picioarele lui, cu o durere de colon și a ajuns să trăiască coșmarul vieții ei. După mai bine de două săptămâni de chinuri, în urma unor diagnostice care nu corespondeau cu starea reală a pacientului, soțul Cătălinei s-a stins din viață, fiind infectat cu Acinetobacter, o bacterie  întâlnită frecvent în spitalele din România, prezența ei în organismul pacientului cauzând infecții grave, de multe ori fără nicio șansă pentru cei ajunși într-o astfel de situație. Este ceea ce a trăit și soțul Cătălinei. Locul care trebuia să-i crească speranța de viață, l-a îngropat la propriu. În proceduri, în diagnostice nejustificate, ajungând în cele din urmă să fie infectat cu o bacterie letală, luată chiar de pe masa de operație. Astăzi, pacientul din patul 20 nu mai există. Soția sa, Cătălina, trage însă un semnal de alarmă cu privire la situația din Spitalul Sfântul Spiridon din Iași, mărturisind că „un singur pacient a ieșit viu de la ATI, în rest îi scoteau în saci.” Dincolo de durerea care o macină după pierderea soțului, Cătălina ne-a mărturisit că este conștientă că nu se poate lupta singură cu acest „sistem mizerabil”, însă își dorește să fie picătura dintr-un ocean  și să facă din povestea Patului 20 nu doar o lecție a suferinței, ci și una de viață. „Medicii de la ATI merg să-și cumpere covrigi cu aceiași papuci cu care stau în salon. Eram eu afară pe o bancă și am văzut medicii cum se plimbau cu aceiași papuci în picioare. Cam ăsta este sistemul în care noi trăim. Este adevărat că eu nu pot să-l aduc înapoi pe soțul meu și nu am posibilitatea să lupt cu acest sistem mizerabil în spitalele astea infecte care trebuie arse din temelii. Dar, oricare dintre noi poate să ajungă acolo. Ați văzut ce s-a întâmplat și cu spitalul de copii tot de la noi din Iași? Este cumplit…”, povestește Cătălina, cea care ne-a contactat pentru a-și striga suferința și pentru a salva poate alte vieți, care să nu sfârșească precum soțul său. „I-am făcut anul trecut o colonoscopie, nu a ieșit absolut nimic, era în regulă” Totul a început în data de 7 august 2025, atunci când soțul Cătălinei avea una dintre obișnuitele crize de colon iritabil, prin care trecea de ani buni. Au decis de comun acord să meargă la Spitalul Sf. Spiridon din Iași, cu gândul de a i se face o perfuzie pentru diminuarea durerii abdominale. Această decizia avea să se tranforme, în scurt timp, în coșmarul vieții Cătălinei și a familiei sale. Nu a bănuit nicio clipă că aveau să fie ultimele săptămâni alături de soțul său care a ajuns dintr-un om – fără afecțiuni meditale grave care să-i aducă sfârșitul – într-un pacient care abia mai putea să vorbească și care se transforma zi de zi într-un om fără viață și fără vlagă. „Pe data de 7 august l-am internat în spital pe soțul meu cu o durere de colon. El avea ca istoric medical un colon iritabil. Făcea crize de colon iritabil o dată la un an, doi. Erau niște crize care treceau cam după 6 -7 zile, cu o medicamentație dată de la medicul specialist. Nu era o boală care să-i aducă sfârșitul. I-am făcut anul trecut o colonoscopie, nu a ieșit absolut nimic, era în regulă. Medicul de atunci ne-a spus că 4- 5 ani de zile stăm liniștiți, nu are cum să apară nimic, nicio tumoră sau ceva de genul ăsta. Pe data de 2 august a început o criză de colon, cu care eram oarecum familiarizați. Criza debutează cu febră, scaune proaste, dureri destul de puternice în abdomen. Asta înseamnă inflamația colonului, dilatarea lui, adică colon iritabil. Noi de obicei în crizele astea stăteam acasă și așteptam să treacă, avea niște medicamente pe care le lua. Criza începuse să se diminueze ca intensitate, dar el intrase puțin în panică. Și atunci am zis: vrei să mergem să vedem la spital cu o perfuzie ceva? Și a zis hai să mergem”, povestște Cătălina. „Doamna doctor care l-a operat nu a vrut să stea de vorbă cu mine, a zis că este foarte obosită” Ajunși la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași a început și chinul pentru Cătălina și pentru soțul său. „Ocluzie intestinală” și „un fel de tumoră” au fost primele diagnostice ale medicilor care nu s-au sinchisit nicio clipă să vorbească și să-i explice Cătălinei ce se întâmplă cu soțul său, după ce bărbatul de doar 52 de ani a ajuns pe masa de operație. „Am chemat salvarea l-a dus la UPU. A făcut un computer tomograf și ni s-a spus că ar fi vorba de o tumoră și că este ocluzie intestinală. Eu atunci i-am spus medicului de la UPU că tumoră nu are cum să fie, pentru că am făcut colonoscopie anul trecut. Iar ocluzie intestinală i-am spus că mă îndoiesc că este, pentru că avusese scaun și în acea dimineață. Pe data de 8 august, vineri, au zis că-l bagă în sala de operație pentru ocluzie intestinală și au zis ei și pentru tumoră, că asta ziceau că reieșea în urma computerului tomograf. După operație, doamna doctor care l-a operat nu a vrut să stea de vorbă cu mine, a zis că este foarte obosită, efectiv s-a șters de mine și a plecat. Un alt medic care a fost în operație a vorbit cu mine vreo 20 de secunde cu mine. Mi-a spus că l-a salvat de ocluzie și că a fost un fel de tumoră pe colon. Cu alte cuvinte, nu a fost ocluzie, dar l-am operat preventiv. Am stat și m-am gândit că anul trecut făcusem colonoscopia, nu are cum să crească o tumoră în jumătate de an. După operație, pe soțul meu l-au

Nicușor Dan admite încă un eșec, după tragedia copiilor de la spitalul din Iași: „Statul nu știe să facă spitale în termene rezonabile”

nicusor-dan-admite-inca-un-esec,-dupa-tragedia-copiilor-de-la-spitalul-din-iasi:-„statul-nu-stie-sa-faca-spitale-in-termene-rezonabile”

Nicușor Dan a vorbit la Euronews despre tragedia de la Spitalul de Pediatrie Sf. Maria din Iași, unde șapte copii, internați la ATI, au murit, după ce au contractat o bacterie periculoasă.  „Spitale au început să se construiască, chiar aici la Tmișoara, „Spitalul de Arși” e la 80% dar nu în ritmul în care e nevoie. La nivel de intuiție, trebuie să recunoaștem că statul nu știe să facă spitale în termene rezonabile. Eu m-aș îndrepta care parteneriate publice private pentru construcție și administrație de spitale, întinse pe 25 de ani. Au avantajul că nu trebuie să te împrumuți de toți banii. Astfel că putem să construim mult mai repede și acolo unde spitalul e mult prea vechi să demolăm și să construim unul nou. Trebuie să facem un calcul de eficiență. Mult prea mult din sistemul sanitar se duc pe spitale și mult prea puțin pe medici de familie, policlinici, ambulatorii ale spitalelor”, a declarat Nicușor Dan. Recomandarea autorului: România se împrumută ca să cumpere cele mai ineficiente arme în războiul din Ucraina, tancuri. Anunțul a fost făcut, în urmă cu puțin timp, de Nicușor Dan Nicușor Dan vrea CANDIDAT unic la Primăria Capitalei: „Evident mi-ar plăcea să existe un candidat unic al coaliției” Nicușor Dan schimbă termenul vizitei din SUA. Nu mai e la începutul anului, acum e în “primul trimestru”

Un avion de mici dimensiuni în care se afla un consilier local AUR și un alt bărbat s-a prăbușit în județul Iași. Cei doi sunt grav răniți

un-avion-de-mici-dimensiuni-in-care-se-afla-un-consilier-local-aur-si-un-alt-barbat-s-a-prabusit-in-judetul-iasi.-cei-doi-sunt-grav-raniti

Un avion de mici dimensiuni, la bordul căruia se aflau arhitectul Marian Jan Chiriță, consilier local al partidului naționalist AUR, și încă un bărbat, s-a prăbușit la Iași, în apropierea unei unităţi militare de pe raza municipiului,  la Dancu. Avionul personal al acestuia s-a prăbușit la scurt timp după decolare. Președintele AUR Iași, Marius Ostaficiuc, a confirmat accidentul și starea gravă în care se află consilierul local AUR. UPDATE 2 : Președintele AUR Iași a confirmat accidentul „Da, din păcate, cu puțin timp în urmă, colegul nostru Marian Jan Chiriță, consilier municipal în cadrul Consiliului Local Iași, s-a prăbușit cu avionul personal fix în momentul în care decola motorul. S-a oprit, din ce știm acuma la la cald, s-a oprit motorul și s-a prăbușit. Din păcate, el se află într-o stare mult mai gravă decât celălalt pasager. Așteptăm să vedem care sunt noutățile”, a declarat Marius Ostaficiuc, potrivit Antena 3 CNN. „Marian Jan Chiriță era un pilot cu foarte multe ore la activ. Avea un avion personal, era foarte recunoscut, să spunem așa. Dacă nu săptămânal, măcar la două-trei săptămâni. Cu siguranță făcea una-două zboruri pe săptămână. Nu știu ce s-a întâmplat, avionul era într-o stare foarte bună. Și eu personal am zburat cu el. Un tip precaut în momentul în care se pregătea de zbor, respecta toate indicațiile, toate procedurile. Cred că doar o defecțiune tehnică a făcut ca această tragedie să aibă loc”, a spus Ostaficiuc. „Cu siguranță pilota el, pentru că nu cred că lăsa pe altcineva la manșă. Avea acest obicei de a merge însoțit de prieteni, pe care îi transporta cu drag și le făcea un tur al orașului. De cele mai multe ori era un pasionat al aviației și cred că va fi totuși protejat de Dumnezeu să nu pățească ceva mai rău”, a adăugat liderul AUR Iași. UDPATE: Consilierul AUR se află în stare critică la spital „Accidentul aviatic s-a petrecut în raza aeroportului, avionul s-a prăbușit în curtea unității militare și au intervenit echipaje de la SMURD și ambulanță pentru salvarea celor doi bărbăți care se aflu în acest avion prăbușit de la 150 de metri și cu explozie în momentul aterizării la sol. Amândoi sunt în unitatea primi urgențe a Spitalului Sfântul Spiridion. Pilotul este în stare critică având arsuri pe 50% din corp, ceea ce înseamnă jumătate inferioară a toracelui, arsuri severe care au determinat stare de șoc și pacientul a fost intubat, ventilat mecanic cu anestezie generală”, a declarat prof. dr. Diana Cimpoeșu, medic șef UPU SMURD. „În urma incidentului, cele două persoane, un bărbat de 53 de ani și un bărbat de 52 de ani, din municipiul Iași, aflate la bord au suferit leziuni și au fost transportate la spital.Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, au transmis reprezentanții IPJ Iași. Știrea inițială: Avionul a fost găsit de către echipajele de salvare sosite la fața locului. Cei doi bărbați sunt conștienți, dar grav răniți. Potrivit ISU Iași, motorul ar fi cedat după ce aeronava a decolat. „Pacienții implicați în accidentul aviatic sunt în drum spre Sf. Spiridon, datele inițiale 1. BARBAT 55 de ani, TCC cu PC, arsuri grad 3-4 membre inferiore și arsuri grad 2-3 abdomen și torace inferior 2. Barbat 51 de ani Policontuzionat, contuzie toraco abdominala(hematom abdominal hipocodrul stâng)”, au declarat reprezentanții ISU Iași pentru BZI. Cei doi bărbați urmează să fie evaluați medical, iar autoritățile vor încerca să afle cauza exactă a prăbușirii avionului. La locul impactului au fost trimise două autospeciale de stingere cu modul de descarcerare, un echipaj de prim-ajutor calificat şi două echipaje medicale din cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Iaşi. Sursa Foto: Chirita Marian , Facebook Autorul recomandă: O prezentatoare TV a MURIT într-un accident aviatic, în timpul unei lecţii de pilotaj. Ea se afla la bordul unui avion Cessna, alături de instructor

Ministrul Sănătății cere demiterea conducerii Spitalului Sfânta Maria, dar și a DSP Iași

ministrul-sanatatii-cere-demiterea-conducerii-spitalului-sfanta-maria,-dar-si-a-dsp-iasi

„Solicit schimbarea din funcție a managerului unității sanitare și voi demite, fără nicio explicație și fără nicio discuție, conducerea Direcției de Sănătate Publică din județul Iași”, a declarat Rogobete. El a precizat că în urma controlului au fost descoperite „neconcordanțe majore în aplicarea protocoalelor pentru limitarea infecțiilor asociate activității medicale”. „În perioada 15–24 septembrie nu există niciun document și niciun proces verbal care să confirme cum și dacă au fost aplicate procedurile pentru limitarea răspândirii infecțiilor nosocomiale”, a spus ministrul Potrivit ministrului, problemele nu au legătură cu infrastructura sau resursele spitalului. „Am vizitat secția de terapie intensivă și am văzut echipamente de ultimă generație, performante. Nu discutăm despre lipsa stocurilor de antibiotice, dezinfectanți sau echipamente de protecție. Discutăm de o lipsă de aplicare a protocoalelor și de o lipsă de reacție, atât din partea DSP, cât și a spitalului”. „În momentul în care au fost identificate cele trei cazuri infectate cu același germene patogen, s-a reacționat mult prea târziu, la o distanță de aproape o săptămână. Din documentele analizate până acum, prima informare a fost transmisă pe 15 septembrie, dar DSP a reacționat abia pe 22 septembrie”, a mai spus Rogobete, subliniind că reacția autorităților a venit prea târziu: Ministrul a menționat și situația actuală a pacienților: „Un copil de trei luni transferat la București nu mai este infectat, culturile sunt negative. Ceilalți doi pacienți internați în unitatea sanitară sunt de asemenea negativi la germenul patogen”. „Dacă se identifică neglijență în serviciu, rapoartele vor fi transmise Parchetului General”, a conchis Rogobete. Șase copii internați la ATI în Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iași au murit după infectarea cu bacteria Serratia Marcescens.

Tragedia bebelușilor. Alexandru Rogobete demite fără nicio explicaţie şi fără nicio discuţie conducerea DSP Iaşi

tragedia-bebelusilor.-alexandru-rogobete-demite-fara-nicio-explicatie-si-fara-nicio-discutie-conducerea-dsp-iasi

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete anunţă că va demite „fără nicio explicaţie şi fără nicio discuţie” conducerea Direcţiei de Sănătate Publică din Iaşi, în urma deceselor copiilor infectaţi cu o bacterie la Spitalul de Pediatrie din municipiu. Acesta cere de asemenea demisia conducerii spitalului de Copii ”Sfânta Maria”, în condiţiile în care controalele au arătat că, timp de 10 zile, nu există documente care să arate cum anume au fost aplicate protocoalele pentru limitarea infecţiilor asociate actului medical. „Nu discutăm de o lipsă a infrastructurii, nici de o lipsă a resurselor materiale. (…) Discutăm de o lipsă de aplicare a protocoalelor, de o lipsă de reacţie atât din partea DSP cât şi din partea spitalului. În momentul în care au fost identificate cele trei cazuri infectate cu acest germene patogen s-a reacţionat mult prea târziu, la distanţă de o săptămână şi aproape 10 nu am identificat, împreună cu echipa mea cum şi în ce mod au fost aplicate protocoalele pentru limitarea acestor infecţii, motiv pentru care solicit schimbarea din funcţie a managerului unităţii sanitare şi domnul preşedinte (al CJ Iaşi – n.r.) am avut o discuţie cu dânsul vizavi de acest lucru, iar eu voi demite fără nicio explicaţie şi fără nicio discuţie conducerea DSP din judeţul Iaşi”, a anunţat ministrul. Rogobete precizează că va „prezenta transparent” concluziile anchetelor care se fac la Iaşi în urma deceselor celor şase copii. Procuratura poate intra pe firul anchetei „Dacă se identifică neglijenţă în serviciu, vă asigur că voi transmite rapoartele Parchetului General”, a adăugat Alexandru Rogobete. ”Discutăm despre 9 pacienţi infectaţi cu acest germene patogen, dintre care, din păcate, 6 au decedat. În momentul de faţă, un pacient în vârstă de 3 luni a fost transferat la Grigore Alexandrescu, în Bucureşti, iar culturile s-au negativat, practic nu mai este infectat cu acest germene patogen, iar ceilalţi doi pacienţi care au rămas în această unitate sanitară sunt, de asemenea, negativi la germenele patogen astăzi”, a anunţat ministrul. El a precizat că, din controlul preliminar pe care l-a coordonat împreună cu echipa mea, cu şeful Inspecţiei Sanitare de Stat şi cu şeful Corpului de Control, împreună cu preşedintele Consiliului Judeţean, a identificat o serie de neconcordanţe în aplicarea protocolelor pentru limitarea infecţiilor asociate a activităţii medicale. ”Practic, în perioada 15 septembrie – 24 septembrie, nu se poate face dovada, pentru că nu există niciun proces verbal şi niciun document care să confirme cum şi dacă au fost limitate şi aplicate procedurile pentru limitarea răspândirii infecţiilor nozocomiale. De asemenea, colegii mei vor rămâne aici cât iese nevoie pentru a verifica toate detaliile şi toate datele, sigur, administrative şi medicale, astfel încât să putem avea o imagine clară a situaţiei”, a arătat ministrul. Direcţia de Sănătate Publică Iaşi a început o anchetă epidemiologică la Spitalul de Copii ”Sfânta Maria” privind un posibil focar de infecţii cu o bacterie, după ce şase copii au murit în secţia de Terapie Intensivă. Directorul Spitalului de Copii ”Sfânta Maria” din Iaşi, Cătălina Ionescu, a declarat că germenele identificat este sensibil la antibiotice, precizând că s-a decis limitarea internărilor la ATI încă din 16 septembrie. Recomandarea autorului:

Bolojan, despre tragedia de la Spitalul Sfânta Maria din Iași: Voi sancționa acolo unde este cazul

bolojan,-despre-tragedia-de-la-spitalul-sfanta-maria-din-iasi:-voi-sanctiona-acolo-unde-este-cazul

„Vreau să îi asigur pe cetățeni că ancheta administrativă va atinge toate aspectele care trebuie cunoscute în acest caz și că vom afla într-un timp rezonabil de scurt cauzele și eventual vinovații. Vreau, de asemenea, să vă asigur că nu voi avea nicio ezitare să sancționez acolo unde va fi cazul și să facem ceea ce e necesar ca astfel de drame să nu mai aibă loc în spitalele noastre”, a precizat premierul. Ilie Bolojan a subliniat că acest incident evidențiază necesitatea unei reforme profunde în sistemul de sănătate, care trebuie să pună pacientul în centrul atenției. „Este un moment care ne arată încă o dată cât de mare este nevoia de reformă profundă în sistemul nostru de sănătate, care de prea multe ori pierde din vedere exact motivul pentru care există, și anume pacientul. Reforma va continua în sistemul sanitar cu și mai multă energie, pentru a pune lucrurile pe o bază sănătoasă”, a adăugat acesta.

Un focar de infecție din spitalul Sf. Maria din Iași a răpus șase copii internați acolo. Conducerea a încercat mușamalizarea cazului

un-focar-de-infectie-din-spitalul-sf-maria-din-iasi-a-rapus-sase-copii-internati-acolo.-conducerea-a-incercat-musamalizarea-cazului

Șase copii care erau internați în secția ATI a Spitalului de Copii „Sf. Maria” din Iași și-au pierdut viața după ce s–au infectat cu bacteria Serratia Marcescens. Conducerea a amânat închiderea secției, iar DSP Iași a confirmat că este vorba despre un focar și au deschis o anchetă epidemiologică. Ce șase copii internați la secția ATI a Spitalului de Copii „Sf. Maria” din Iași au murit în ultimele zile după ce au fost infectați cu bacteria Serratia Marcescens. În urmă cu o săptămână au fost anunțate primele cazuri, însă conducerea unității nu a dispus imediat închiderea și igienizarea secției. Șase copii au murit într-un spital din Iași după ce s-au infectat cu o bacterie periculoasă Jurnaliștii au cerut explicații suplimentare conducerii spitalului și celor de la DSP Iași. Secția a fost închisă miercuri pentru internări și s-au dispus măsuri de limitare a răspândirii infecției. „Corpul A-ATI este închis temporar. Avizele de internare/transfer se vor da doar pentru situații de urgență majoră, cazuri care nu pot fi dirijate în alte unități sanitare după discuția prealabilă cu medicii ATI”, a transmis managerul interimar, dr. Cătălina Ionescu, personalului. „Direcția de Sănătate Publică Iași confirmă că, în urma notificării primite de la unitatea sanitară, a fost demarată o anchetă epidemiologică privind un posibil focar de infecții asociate asistenței medicale cu Serratia Marcescens. O echipă mixtă de specialiști din cadrul DSP Iași si CRSP (Centrul Regional de Sănătate Publică-n.r.) Iași s-a deplasat la unitatea sanitară pentru evaluarea situației, analizarea documentelor medicale și recoltarea de probe biologice. Acestea sunt în curs de prelucrare în laboratorul DSP, iar rezultatele vor contribui la clarificarea contextului epidemiologic. Unitatea sanitară a inițiat măsuri de limitare a răspândirii infecției, conform procedurilor în vigoare. Ancheta este în desfășurare, iar concluziile vor fi comunicate instituțiilor competente la finalizarea investigației”, a transmis DSP Iași. Ce spun specialiștii Un medic infecționist a explicat că acest tip de bacterii „produc infecții respiratorii, pneumonii, bronșite sau infecții urinare, extrem de grave la pacienții imunosupresați. Fiind multidrog rezistente, tratamentul trebuie stabilit strict pe baza antibiogramei”, relatează 7Iași. Șefii unității medicale au refuzat să ofere explicații publice privind modul în care s-a gestionat criza.

Moaștele Sfântului Grigorie Palama ajung la Iași, alături de Sfânta Parascheva

moastele-sfantului-grigorie-palama-ajung-la-iasi,-alaturi-de-sfanta-parascheva

Un eveniment cu o încărcătură spirituală aparte va avea loc anul acesta la Mitropolia Moldovei și Bucovinei. Un fragment din moaștele Sfântului Grigorie Palama, păstrate de peste șase secole în Catedrala Mitropolitană din Tesalonic, Grecia, va fi adus la Iași pentru închinare. Un moment cu adevărat istoric va avea loc în această toamnă la Iași. Un fragment din moaștele Sfântului Grigorie Palama va fi adus din Grecia, la Mitropolia Moldovei și Bucovinei, chiar în timpul celui mai mare pelerinaj ortodox din România. De peste 600 de ani, sfintele moaște sunt păstrate la Catedrala Mitropolitană din Tesalonic. Acum, pentru prima dată, credincioșii din România vor avea ocazia să se închine la ele, alături de racla cu Sfânta Cuvioasă Parascheva, ocrotitoarea Moldovei. Ca în fiecare an, pelerinajul de la Iași începe pe 8 octombrie, iar punctul culminant este pe 14 octombrie, de hramul Sfintei Parascheva. Timp de o săptămână, Iașiul devine centrul spiritual al ortodoxiei din Europa de Sud-Est, unde vin sute de mii de oameni din toate colțurile țării și din străinătate. Aducerea moaștelor Sfântului Grigorie Palama la Iași este o premieră cu rezonanță internațională. Pentru credincioși, înseamnă o binecuvântare unică și un motiv în plus să participe la cel mai mare pelerinaj al anului. Sfântul Grigorie Palama a fost arhiepiscop al Tesalonicului și un mare apărător al rugăciunii și al credinței ortodoxe în secolul al XIV-lea. El este cinstit ca un teolog al luminii și al rugăciunii inimii. Please follow and like us:

Orașele din România cu cel mai aglomerat TRAFIC. Bucureștiul rămâne campion, dar este urmat îndeaproape de alte două orașe

orasele-din-romania-cu-cel-mai-aglomerat-trafic.-bucurestiul-ramane-campion,-dar-este-urmat-indeaproape-de-alte-doua-orase

București, Timișoara, Cluj-Napoca și Iași sunt orașele unde șoferii pierd cel mai mult timp în trafic, arată raportul „Indexul de Trafic 2025”, publicat marți, 16 septembrie. La polul opus se află Reșița, Giurgiu și Călărași, unde circulația este mult mai fluidă. Studiul a fost realizat de Institutul pentru Orașe Vizionare și analizează mobilitatea în toate municipiile reședință de județ și în București. Cercetarea arată cât de mult scade viteza de deplasare în timpul săptămânii, comparat cu un moment liber de trafic, spre exemplu duminică dimineața, între orele 7 și 8. Un șofer din București pierde anual peste 12 zile de lucru stând în trafic, echivalent cu mai mult de jumătate din concediul legal de odihnă. Capitala rămâne de departe cel mai afectat oraș din România. După București, pe podiumul orașelor cu cel mai aglomerat trafic, urmează Timișoara, Cluj-Napoca și Iași. Orașele mici, precum Reșița, Giurgiu și Călărași, au traficul cel mai lejer. Aici, pierderea este de doar 3 – 3,5 zile de lucru pe an din cauza aglomerației. Există și exemple pozitive printre orașele mari. Brăila și Galați au intrat în „zona verde” a clasamentului, cu doar 3,6 – 4,3 zile pierdute anual. Raportul arată și o schimbare a tiparului de trafic. Dacă înainte cele mai mari blocaje erau dimineața și seara, acum prânzul a devenit noul vârf de trafic (între orele 11 și 14). Printre cauze se numără programele flexibile, drumurile scurte combinate (școală, piață, spitale, birouri locale), livrările de mâncare și transportul alternativ (Uber, Bolt).

Cât costă un penthouse de 83 mp în Iași. Apartamentul are dotări standard și este situat la ultimul etaj al unui bloc de cinci niveluri

cat-costa-un-penthouse-de-83-mp-in-iasi.-apartamentul-are-dotari-standard-si-este-situat-la-ultimul-etaj-al-unui-bloc-de-cinci-niveluri

Locuințele de tip penthouse încep să fie tot mai vizibile și în Iași, unde dezvoltatorii imobiliari pare să fi înțeles că ultimul etaj vinde nu doar prin suprafața utilă, ci și prin stilul de viață pe care îl promite. Temerile din trecut, cu apartamente vulnerabile la infiltrațiile din acoperiș, au dispărut, iar în locul lor a apărut visul unor locuințe moderne, cu terase largi, dotări premium și priveliști asupra întregului oraș. Ziarul de Iași scrie că, în prezent, pe platforma imobiliare.ro se regăsesc 11 oferte de penthouse-uri scoase la vânzare în Iași și împrejurimi. Conceptul de penthouse, importat din America anilor ’20 Prețurile, însă, sunt pe măsura ofertei și nu mulți își permit să le plătească. Pentru cine nu știe, conceptul de „penthouse” a apărut pentru prima dată în Statele Unite, odată cu ridicarea zgârie-norilor, în anii ‘20. Dezvoltatorii au descoperit atunci că spațiile de la ultimul nivel pot fi transformate în apartamente spectaculoase, cu terase și panorame deosebite. Între timp, ideea a început să prindă și în România printre dezvoltatorii imobiliari. Iar pentru un oraș construit pe dealuri, cum este Iașul, aceste penthouse-uri au un mare avantaj: oferă priveliști care se întind peste cartiere, bulevarde și hectare de zone verzi. Atrium Garden, din Valea Lupului, este un penthouse de 83 mp utili, cu terasă de aproape 40 mp și două locuri de parcare incluse. Prețul pentru care este scos la vânzare: 215.000 euro. Apartamentul are dotări standard, fiind poziționat la ultimul etaj al unui bloc de cinci niveluri. Descoperă aici cât costă cel mai scump penthouse scos la vânzare în Iași.