Ilie Bolojan anunță lista companiilor de stat care vor fi închise sau comasate. Ce se va întâmpla cu celelalte

ilie-bolojan-anunta-lista-companiilor-de-stat-care-vor-fi-inchise-sau-comasate.-ce-se-va-intampla-cu-celelalte

Premierul Ilie Bolojan a scris un lung mesaj pe Facebook în care a explicat deciziile Guvernului. „Avem o imagine mai clară asupra companiilor de stat și un plan de lucru structurat pentru perioada următoare. România are peste 1.500 de companii în care statul este acționar, iar multe dintre ele funcționează ineficient și generează pierderi semnificative pentru bugetul public. În total, vorbim de aproximativ 14 miliarde de lei pierderi în ultimii ani, bani care ar fi putut merge în investiții importante pentru români. Am început această reformă cu un proiect-pilot care vizează 22 de companii din energie, transporturi și industrie. Doar acestea au acumulat, într-un singur an, datorii bugetare de peste 4 miliarde de lei și pierderi de peste 1 miliard de lei”, a explicat Ilie Bolojan. Ce propune Guvernul Pe baza analize, Guvernul a stabilit câteva direcții de acțiune. „Companiile din infrastructura critică, precum ELCEN, Oil Terminal sau CFR SA, vor fi susținute prin investiții și o administrare mai profesionistă, pentru că au un rol esențial în funcționarea economiei. În același timp, pentru companii cu rol strategic, precum Avioane Craiova sau Romaero, deciziile vor fi luate coordonat între instituțiile implicate, pe baza unor analize și audituri independente, astfel încât să fie clar cum poate fi valorificat mai bine potențialul lor industrial. Acolo unde este nevoie de modernizare, avem în vedere alinierea la modele europene, cum este cazul Companiei pentru Controlul Cazanelor (CNCIR), care va fi reorganizată pentru a deveni o structură mai competitivă și mai apropiată de standardele operatorilor similari din Europa”, a mai transmis Bolojan. Ce se va întâmpla la companiile cu pierderi Premierul s-a referit și la companiile cu pierderi. „Companiile cu probleme (pierderi, subvenții în creștere an de an), precum CFR Călători, Metrorex sau TAROM, intră într-un proces de redresare operațională, cu măsuri de eficientizare și expertiză internațională. Nu mai putem să prelungim situații care produc pierderi an de an. Unde există suprapuneri și ineficiență, vom face fuziuni și integrări. De exemplu, în cazul unor companii precum Telecomunicații CFR sau Tipografica Filaret, scopul este reducerea costurilor și creșterea eficienței. Iar acolo unde companiile nu mai au viitor, le închidem treptat și ordonat. Cazuri precum CFR Marfă sau Petrotrans arată de ce această reformă nu mai poate fi amânată. Nu mai putem accepta situații în care companii aflate în faliment de ani de zile continuă să consume bani publici. Petrotrans este o companie aflată în faliment din 2007, care nici astăzi nu este lichidată complet, dar care a continuat să genereze costuri pentru stat, inclusiv plăți anuale pentru active care există doar pe hârtie”, a adăugat Ilie Bolojan. Alte companii vor fi listate la bursă. „În paralel, este în lucru o listă de companii care ar putea fi listate la bursă, prin vânzarea de pachete minoritare de acțiuni, în funcție de profilul fiecăreia. Statul va rămâne acționar majoritar, iar controlul asupra deciziilor strategice va fi menținut integral. Printre companiile avute în vedere se află Hidroelectrica, Romgaz și CEC Bank, iar pentru altele, precum Transgaz, Portul Constanța sau Poșta Română, procesul depinde de îndeplinirea unor condiții prealabile. Această etapă va contribui la dezvoltarea pieței de capital din România, la creșterea transparenței și la o performanță mai bună a companiilor de stat”, a scris Ilie Bolojan. Urmează alte evaluări Premierul a mai anunțat că evaluările vor continua. „Acesta este doar primul pas. În următoarele 30 de zile vom lansa un nou val de evaluări, pe baza unor criterii legate de importanța strategică și situația financiară a companiilor. România nu își mai permite risipa și blocajele de până acum. Reforma companiilor de stat dusă la capăt va însemna rezultate reale în economie și în bugetul public, în beneficiul României și al oamenilor”, a precizat Ilie Bolojan.

Claudiu Manda, nr. 2 din PSD: Nu mai vrem să mai stăm în acest șpagat. Dacă domnul Bolojan dorește să rămână, nu cu noi. Noi ne retragem miniștrii din Guvern

claudiu-manda,-nr-2-din-psd:-nu-mai-vrem-sa-mai-stam-in-acest-spagat-daca-domnul-bolojan-doreste-sa-ramana,-nu-cu-noi.-noi-ne-retragem-ministrii-din-guvern

Claudiu Manda, secretarul general al PSD, spune pentru Evenimentul Zilei că PSD va face pe 20 aprilie și o evaluare internă/autoevaluare a guvernării dar și a premierului Ilie Bolojan. „Ne întreabă lumea de ce nu scăpăm de Bolojan. (…) Indicatorii economici arată că oamenii au sărăcit. (…) Noi am intrat la guvernare cu două linii roșii – să nu scadă puterea de cumpărare, să nu scadă investițiile. Ceea ce s-a întâmplat”. „Îi păstrăm sau îi retragem sprijinul politic premierului Bolojan. Rămâne să vedem cum va fi formulată această întrebare. (…) Primul gest de responsabilitate îl așteptăm de la domnul Bolojan. Dacă 45% din cei care te-au susținut să fii prim ministru nu te mai susțin, corect, logic, ca să nu duci țara în criză, corect ar fi mulțumesc de colaborare, asta este, vedem ce facem de aici încolo. Dacă domnia sa nu dorește, va fi un termen de 48 de ore, 72 de ore (….) PSD nu vrea să mai continue cu domnul Bolojan. Nu vrem să ne retragem din această coaliție pro europeană, dar dacă se pune problema continuării, ar trebui să se regăsească mai mult propunerile făcute. (…) Omul nu este de dialog (…) Putem reevalua mecanismul de decizie în cadrul coaliției”, spune Manda. Claudiu Manda spune că jumătate din publicul PSD este nemulțumit de guvernare. „Dacă domnul Bolojan dorește să rămână, nu cu noi. Noi ne retragem miniștrii din Guvern. Nu suntem decidenți pentru ce trebuie sa facă PNL ul. Nu suntem decidenți pentru toata clasa politica. Noi suntem decidenți, cei 5000 de oameni pentru noi. În momentul in care domnul Bolojan dorește să rămână în continuare la guvernare, foarte bine, nu cu noi. Că vrea să ramana 45 de zile, că vrea să rămână printr un vot pe care să-l obtina de la AUR, ca vrea sa rămână printr-o manevră din asta, combinatii cu AUR, gen nu bagă AUR motiune, nu voteaza AUR o motiune, rămâne asa. Provizoriul este treaba domniei sale si atunci vorbim de cine tine si intretine, cine întretine și provoacă criza si poate ca exista o astfel de constructive, de aia tot vedem declaratii din acestea belicoase ca va rămâne, că nu si da demisia. Probabil ca este asigurat din zona respectivă. Poate de aia are si, ca sa zic asa, rigiditatea în dialog cu noi, avand tot timpul construit, poate din spate un backup de genul asta. Sigur, va spun ca mi-e greu să cred că ar ramane USR si UDMR într -un guvern minoritar”. Mesaje pentru USR Secretarul general al PSD spune că dacă Ilie Bolojan va rămâne șeful unul Guvern minoritar, votul tot din Parlament trebuie să-l obțină: „USR daca dorește să rămână într-un Guvern minoritar provizoriu, pentru ca si provizoratul ăsta de 45 de zile la un moment dat va trebui să se încheie printr-un vot pe care trebuie să și-i ia în Parlament. Nu mai vrem să mai stăm în acest șpagat, de fiecare dată să amenințam: daca nu faceți asta, plecam de la guvernare. Daca nu faceți asta, plecam de la guvernare. Asta cu Petrică și lupul nu ne mai crede nici Petrică, nici lupul. Au ajuns glume din astea pe internet. Dacă nu se califică Romania, PSD ul se retrage de la guvernare. Dacă nu se deblochează Strâmtoarea Ormuz, PSD se retrage de la guvernare. Adică e clar ca nu mai putem să stăm in acest șpagat, dar din păcate aceasta a fost cumva singurul instrument pe care l- am avut să putem să stopam din ambițiile domnului Bolojan sau din măsurile care sunt unele dintre ele exagerate”. Secretarul general al PSD a explicat și ce se întâmplă după 45 de zile de eventual provizorat al Guvernului Bolojan fără social democrați: „Dacă Ilie Bolojan vrea să rămână acolo, PSD se retrage de la guvernare. (…) Domnia sa are 45 de zile, va trebui să treacă prin Parlament un alt guvern, și de aici să vedem ce facem. Dacă așteptăm 45 de zile, dacă va exista o moțiune de cenzură inițiată de AUR, de noi Dorește domnul Bolojan să rămână și are majoritate? Foarte bine pentru PSD. Dorește să rămână cu un guvern minoritar 45 de zile și de aici să prelungească criza? Foarte bine. Dorește să rezolve cât mai rapid situația – PNL și domnul Bolojan? Este foarte simplu”, a declarat Manda. Secretarul general al PSD susține că, la un moment dat, președintele Nicușor Dan va trebui să medieze între „puterile pro-europene”.

Documentul secret prin care prim-ministrul Ilie Bolojan îi dă președintelui Nicușor Dan lovitura teribilă și neașteptată pe legea care revoluționează tot sportul românesc!

documentul-secret-prin-care-prim-ministrul-ilie-bolojan-ii-da-presedintelui-nicusor-dan-lovitura-teribila-si-neasteptata-pe-legea-care-revolutioneaza-tot-sportul-romanesc!

Pe 29 aprilie, Curtea Constituțională ar trebui să se pronunțe pe legea care revoluționează tot sportul românesc. E vorba de inițiativa deputatului AUR Ciprian Paraschiv, care a transformat în lege prevederile ordinului de ministru Eduard Novak prin care, în toate competițiile sportive din România, la juniori și seniori, echipele sunt obligate folosească minimum 40% sportivi români! „Legea 40%” a trecut de Parlament în luna noiembrie cu o susținere politică puternică dinspre mai toate partidele, mai exact 239 de voturi pentru dintr-un total de 282 de parlamentari prezenți. Însă, în ultima lună a anului trecut, președintele României a refuzat să o promulge! Nicușor Dan a sesizat Curtea Constituțională pe acest subiect și s-a poziționat public împotriva inițiativei. Spuneam că, în câteva zile, Curtea Constituțională ar trebui să se pronunțe. Pentru că deja, în 2026, s-a ajuns la trei amânări din partea instituției pe legea de maximă importanță pentru sportul românesc! Între timp, ProSport a descoperit lovitura teribilă și neașteptată pe care Ilie Bolojan i-a dat-o în secret președintelui Nicușor Dan pe acest subiect și îți dezvăluie în exclusivitate toate detaliile! „Ilie Bolojan desființează în cinci pagini sesizarea lui Nicușor Dan și încheie în forță!” Mai multe surse politice au confirmat că pe masa judecătorilor de la Curtea Constituțională a ajuns în această perioadă un document secret cu impact major asupra Legii 40%. Iată despre ce e vorba și ce conține acesta: „Prim-ministrul Ilie Bolojan a intervenit și a elaborat împreună cu specialiștii lui un document care practic desființează sesizarea făcută de președintele Nicușor Dan la CCR pe această lege! Sunt cinci pagini unde, punct cu punct, tot ce invocă președintele pentru a bloca legea este demontat cu argumente juridice și de bun simț. Vorbim de un document oficial, punct de vedere al Guvernului pe subiect, cu ștampilă și cu semnătura lui Ilie Bolojan!” FOTO: Mediafax Mai mult decât atât, propunerea finală din acest document pe care Ilie Bolojan o face către judecătorii Curții Constituționale este una extrem de tranșantă și care nu lasă loc de interpretări! Completează sursele ProSport: „Concluzia lui Ilie Bolojan, în finalul documentului, este una de forță! Premierul încheie atacând direct demersul făcut de Nicușor Dan, apreciind ca neîntemeiate atât criticile formulate de președinte pe lege, cât și întreaga sesizare făcută de Nicușor Dan! Scrie negru pe alb, fix așa, în încheierea documentului!” Dublu impact major la Curtea Constituțională: documentul secret și decizia definitivă ÎCCJ Pentru a înțelege cât mai bine dimensiunea impactului pe care îl va avea acest document asupra deciziei Curții Constituționale, am contactat un parlamentar cu vastă experiență, pe durata mai multor mandate, care a trecut prin astfel de proceduri. Acesta explică: „Vorbim de o poziție foarte fermă și clară, din câte înțeleg, a premierului Ilie Bolojan care vine, aparent paradoxal, dinspre un prim-ministru pe care tocmai Nicușor Dan l-a desemnat vara trecută. Și despre care spunea, îmi amintesc perfect expresia: este persoana cea mai potrivită și va avea mereu în mine un partener. Ori, văzând ca tocmai Bolojan desființează practic sesizarea președintelui, e evident pentru judecători că aici nu e vorba de un joc politic ori de o contră personală. Pur și simplu premierul demonstrează, ba chiar trecând peste relația foarte bună cu Nicușor, că legea merită iar sesizarea de neconstituționalitate nu stă în picioare! Astfel, documentul lui capătă o forță mult mai mare” Foto: Sport Pictures În același timp, lovitura teribilă și neașteptată pe care Ilie Bolojan i-o dă lui Nicușor Dan se coroborează în ochii Curții Constituționale și cu un alt element juridic important, spun sursele noastre. „Gândiți-vă că, anul trecut, deja Înalta Curte de Justiție și Casație s-a pronunțat prin decizie definitivă în favoarea prevederilor acestei legi cu 40% sportivi români în teren. Concret, ai deja o validare juridică de maximă greutate, pentru că vorbim de instanța supremă în România. Acum, se adaugă și punctul de vedere, cu argumente juridice clare, din ce înțeleg, al primului-ministru care nu ar avea de ce să se pună împotriva președintelui, altminteri. În concluzie, sunt ferm convins că judecătorii de la Curtea Constituțională vor evalua în mod cert aceste nuanțe extrem de importante spre decizia lor!”

Crin Antonescu, despre transferul premierului de la PNL la REPER: Ilie Bolojan este eroul, între ghilimele sau fără

crin-antonescu,-despre-transferul-premierului-de-la-pnl-la-reper:-ilie-bolojan-este-eroul,-intre-ghilimele-sau-fara

Crin Antonescu a vorbit deschis despre varianta ca premierul Ilie Bolojan să se înscrie în partidul REPER. În ultimele zile, în spațiul public a apărut și această informație, care îl anunță pe liderul liberalilor drept viitorul președinte al acestei formațiuni. Invitat la emisiunea „Culisele Statului Paralel”, Antonescu a analizat și acest scenariu, al „transferului” lui Bolojan REPER. „Cei care se despart de Nicușor Dan au un alt idol” Fostul lider PNL a fost întrebat dacă faptul că ex-susținătorii lui Nicușor Dan l-au atacat violent după numirile făcute la șefia Parchetelor poate duce la o regrupare în tabăra lui Bolojan. „Nu știu ce trebuie să facă PNL-ul, ce trebuie să facă domnul Bolojan în PNL sau nu. Eu nu mai sunt în PNL, nu mai este treaba mea. Asta este o decizie a PNL-ului, a domnului Bolojan. Cred însă că, pentru buna funcționare a partidului, din două una. Fie PNL-ul își asumă această politică de tip userist, adică renunță la programul acela liberal și conservator pe care l-au adoptat chiar la ultimul congres și își asumă pur și simplu un program de genul USR sau REPER. Fie, se despart. Estimarea mea este că domnul Bolojan are o susținere cam de voie, cam de nevoie, destul de serioasă în PNL. Mai ales atâta vreme cât este totuși unul dintre politicienii cu profil în susținerea publică. Sigur că domnul Bolojan nu are un scor foarte mare, dar e mai mare decât al altora. Și tentația de a aduna acest electorat în jurul domnului Bolojan, pentru că acolo se duc, iată, cei care astăzi se despart de Nicușor Dan într-un mod atât de violent, zic eu, oamenii ăștia au un alt idol. Au un alt idol care le aduce mai mult aminte, poate, de Traian Băsescu, în legătură cu care pot pune speranțe de felul acesta. Asta nu e vina lui Ilie Bolojan, dar eu cred că speranțele se îndreaptă între acolo”, a spus Crin Antonescu. Ce mișcări politice se pun la cale Mai departe, Antonescu a dezvăluit și câteva dintre mișcările politice la care am putea să asistăm în perioada următoare. „Am văzut deja voci în forul acesta care îi fac un fel de proces de intenție lui Nicușor Dan, că s-ar pregăti să îl debarce și pe Bolojan. S-ar putea, nu spun nu, până la urmă este o problemă de familie, ca să spun așa. Ei au venit împreună, nu mai continuă împreună, nu știu ce vor face. Pentru mine, încă o dată, motivele pentru care domnul Nicușor Dan s-a despărțit de grupul său de susținători și, probabil, în chestiunea asta și de domnul Bolojan, nu-mi sunt clare. Nu sunt vreun naiv sau vreun optimist să cred că se va ajunge la o alegere generată de dorința de a scoate justiția neapărat de sub cercul de dominație al acestui grup. Știu. Vom vedea. Eu nu fac proces de intenție. Dar cred că Ilie Bolojan, în acest moment, este eroul, între ghilimele sau fără, al acestui grup de oameni despre care am vorbit înainte. Și, în sensul acesta, el ar putea deveni foarte bine liderul unui PNL reunit cu USR-ul sau doar liderul USR-ului. Sau liderul REPER ori ce spuneți. Sunt destule formațiuni în zona aceea”, a mai afirmat Crin Antonescu. RECOMANDAREA AUTORULUI: Crin Antonescu îi desființează pe #reziștii care îl atacă pe Nicușor Dan pentru numirile la parchete: turbarea haitei Crin Antonescu: „Bătălia politică de azi este între conservatori și hashtag”

Mesajul celui mai bogat om din Ucraina pentru români, la catafalcul lui Mircea Lucescu: Fiți mândri că l-ați avut / Gest emoționant al lui Gică Popescu

mesajul-celui-mai-bogat-om-din-ucraina-pentru-romani,-la-catafalcul-lui-mircea-lucescu:-fiti-mandri-ca-l-ati-avut-/-gest-emotionant-al-lui-gica-popescu

UPDATE: Cel mai bogat om din Ucraina a venit în România să îl omagieze pe Mircea Lucescu Rinat Akhmetov, cel mai bogat om din Ucraina și patronul clubului de fotbal Șahtior Donețk, a venit la catafalcul lui Mircea Lucescu pentru a-și prezenta omagiile. Mircea Lucescu a fost antrenorul echipei, iar sub conducerea sa, Șahtior a câștigat opt titluri de campioană a Ucrainei. Tot în perioada în care a antrenat echipa, Șahtior a devenit o echipă extrem de importantă în Europa, participând aproape în fiecare an în grupele UEFA Champions League. Rinat Akhmetov, cel mai bogat om din Ucraina și patronul clubului de fotbal Șahtior Donețk, a venit la catafalcul lui Mircea Lucescu pentru a-și prezenta omagiile. Mircea Lucescu a fost antrenorul echipei, iar sub conducerea sa, Șahtior a câștigat opt titluri de campioană a Ucrainei. Tot în perioada în care a antrenat echipa, Șahtior a devenit o echipă extrem de importantă în Europa, participând aproape în fiecare an în grupele UEFA Champions League. Akhmetov, mesaj pentru români: „Să fiți mândri că l-ați avut” Rinat Akhmetov a spus că Mircea Lucescu este prietenul lui și timp de 12 ani au lucrat împreună: „Cu el am cucerit 22 de trofee, 8 campionate, 6 cupe ale Ucrainei, 7 supercupe, și cupa UEFA. Îmi amintesc când am cucerit cupa UEFA… Mircea era foarte fericit și a purtat drapelul României. Vă aminți de Mircea cu drapelul României: Trebuie să fiți mândri că un antrenor din România a reprezentat fotbalul din țara sa în alte țări, în alte campionate”, a spus cel mai bogat om din Ucraina. Acesta afirmă că Mircea Lucescu a fost unul dintre cei mai importanți oameni din viața sa. „Noi am început să lucrăm împreună, noi împărțeam și bucuria, și tristețea împreună și am devenit buni prieteni. Eu consider că e un om foarte important în viața mea. Eu tot timpul am respectat viziunile lui Mircea Lucescu. Consider că Mircea a avut o viață fericită, el nu putea fără muncă și în principiu el a plecat dintre noi, din păcate, tot din terenul de fotbal”, mai spune Rinat Akhmetov. Prietenie pe viață Rinat Akhmetov l-a învățat pe Mircea Lucescu să cânte la karaoke, iar „Il Luce”, la rândul său, l-a învățat pe miliardar să bea vin alb. „Noi am trăit foarte multe momente fericite. El m-a învățat să beau vin alb. Când l-am cunoscut pe Mircea nu mă atingeam de vin. Mircea a venit și a semnat contractul la Donețk și după meci beam un pahar de vin alb. Aveam emoții și mi-a spus: „Așa îți recomand ție, președinte, să bei cu mine vin alb”. Eu l-am învățat pe Mircea să cânte karaoke, nu ne-a ieșit nici mie, nici lui, dar amândoi cântam”, a mai spus Akhmetov. Președintele Șahtior Donețk a mai spus că rămâne cu sufletul alături de familia Lucescu, iar lui Răzvan Lucescu îi prevede un viitor strălucit, pentru că „a luat cele mai bune gene de la Mircea”. „Sufletul meu și inima mea sunt împreună cu familia Lucescu. Ei pentru mine sunt foarte apropiați. Cu doamna am petrecut foarte mult timp, cu Mister, este o doamnă modestă, elegantă și o femeie foarte frumoasă. Toți oamenii care au cunoscut-o își amintesc de ea bine și cu mult respect. Cu Răzvan ne-am întâlnit mai rar, dar se vede că este pe un drum drept în fotbal și cu Razvan ne-am amintit că are cu un trofeu mai mult ca Mircea la aceeași vârstă. Este un om foarte valoros. Îmi amintesc că ne-a bătut cu 1-0, chiar dacă Șahtios era mai bună atunci. Am rememorat acest meci cu Răzvan. Eu cred că Răzvan a luat cele mai bune calități de la Mircea. Probabil că are gene foarte bune. Având calitățile acestea, sunt sigur că va ajunge în top”, a mai spus Rinat Akhmetov. UPDATE: Gică Popescu a ajuns la catafalc Un alt căpitan al Generației de Aur a ajuns la catafalcul lui Mircea Lucescu. Este vorba de Gică Popescu. Acesta a ajuns în jurul orei 16.00 și a adus o coroană uriașă de flori. Acesta a purtat singur coroana de la mașină până la în Arenă, unde se află depus sicriul lui Lucescu. Pe coroană scrie „Sincere condoleanțe. Fam. Popescu”. Acesta l-a îmbrățișat pe Răzvan Lucescu, apoi a urcat și s-a închinat în fața sicriului lui Mircea Lucescu, iar apoi, vizibil emoționant, Gică Popescu a sărutat drapelul așezat peste sicriul marelui antrenor. UPDATE Traian Băsescu a ajuns la Arena Națională Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a ajuns joi la Arena Națională, pentru a-i aduce un ultim omagiu fostului selecționer al României, Mircea Lucescu. El a avut o scurtă discuție și cu Răzvan Lucescu, fiul fostului antrenor, lângă catafalc. „N-am de spus decât un singur lucru. Respect pentru Mircea Lucescu. A avut o viață dedicată sportului și României. Respect pentru Lucescu”, a declarat Traian Băsescu la Arena Națională. UPDATE Ciucu, vizibil emoționat la catafalc Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a venit la Arena Națională pentru a-i aduce un ultim omagiu lui Mircea Lucescu. Acesta a adus o coroană de flori sub forma unei mingi de fotbal și a ținut un scurt moment de reculegere în fața sicriului. La ieșirea de pe Arena Națională, Ciucu a declarat jurnaliștilor că „este un moment pentru familie, nu pentru politicieni”, întrebat de jurnaliști ce gânduri are la moartea lui Mircea Lucescu și a spus că a transmis un mesaj personal familiei marelui antrenor. UPDATE Noul stadion al echipei Dinamo se va numi Mircea Lucescu Autoritățile au decis că noul stadion al echipei Dinamo se va numi Mircea Lucescu. Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a făcut anunțul joi. El a vorbit despre „marele” Mircea Lucescu și a transmis că în semn de respect pentru antrenorul decedat marți, la vârsta de 80 de ani, viitorul stadion din Ștefan cel Mare îi va purta numele. „Am inițiat demersurile”, a spus Predoiu la ieșirea de pe Arena Națională, acolo unde se desfășoară ceremoniile funerare dedicate lui Mircea Lucescu. UPDATE Cătălin Predoiu a adus un omagiu lui Mircea Lucescu

Cinci direcții pentru energie mai ieftină și sigură în România. Anunțul premierului Bolojan

cinci-directii-pentru-energie-mai-ieftina-si-sigura-in-romania.-anuntul-premierului-bolojan

„Unul dintre cele mai importante domenii pentru România este energia electrică, iar prețurile la energie sunt date în principal de două aspecte. Pe de-o parte, de capacitățile de producție și e nevoie să ne creștem capacitățile de producție și, pe de altă parte, de regulile din piață, de reglementări, și e nevoie să ne îmbunătățim reglementările, în așa fel încât cele două măsuri combinate (…) să ne ducă la prețuri mai mici în energie în perioada următoare și la îmbunătățirea asiguranței energetice a țării noastre”, a spus premierul, la o conferință de presă susținută alături de ministrul Energiei, Bogdan Ivan. El a precizat că Guvernul, împreună cu autoritățile de reglementare și Parlamentul, urmărește cinci direcții strategice pentru reformarea sectorului energetic. Ce măsuri vor fi luate Prima direcție vizează deblocarea proiectelor viabile și reducerea costurilor de acces la rețelele electrice, inclusiv prin eliminarea avizelor speculative. „E o direcție importantă (…) și înseamnă să desființăm avizele tehnice de racordare speculative care blochează sau scumpesc accesul la rețelele electrice”, a explicat premierul. Bolojan a atras atenția asupra dezechilibrelor majore din sistem, unde există mult mai multe avize decât necesarul real de consum. „Suntem în situația în care, față de aproximativ 9.000 MW putere zilnică pe care are nevoie economia românească, am emis avize tehnice de racordare de peste 78.000 MW la finalul anului trecut și în această primăvară am ajuns la 80.000 MW. Deci de aproape 10 ori puterea de care avem nevoie. Așa cum se vede în acest grafic, în ultimii 3 ani de zile am avut cele mai mari creșteri 27.000 MW, 30.000 MW. Deci cea mai mare parte din aceste avize tehnice de racordare au fost emise în ultimii 3 ani de zile și suntem în situația în care, analizând ce s-a întâmplat cu aceste avize, cum au evoluat, constatăm că sub 10% din ele au avansat”. „Orice fel de îmbunățire se va vedea în prețuri” A doua direcție se referă la îmbunătățirea performanței companiilor de stat din energie, prin indicatori mai stricți și criterii clare de revocare a conducerii. „Ele au un rol vital în producția de energie din România, prin urmare orice fel de îmbunătățire se va vedea în cantități, în prețuri, pentru asta înseamnă să revizuim indicatorii de performanță în așa fel încât să fie măsurabil, să fie relevanți și de asemenea să stabilim criterii fără echivoc pentru pierderea mandatului în cazul în care indicatorii nu se realizează. E un lucru foarte important. A treia direcție este reducerea distorsiunilor pe piața de energie”, a declarat Bolojan. Alte măsuri vizează reducerea distorsiunilor din piață, creșterea capacităților de stocare și susținerea investițiilor strategice. În ceea ce privește stocarea, premierul a subliniat necesitatea echilibrării producției din surse regenerabile. Nu în ultimul rând, premierul a evidențiat importanța accelerării marilor proiecte energetice. „Sunt investiții în derulare mari care pot influența semnificativ piața de energie din România, de la interconecțiunile mari și rețelele transfrontaliere, de la investițiile majore în zona de producție, atât în bandă, care sunt cel puțin de 10% din totalul producției de energie din România, de la accelerarea unor investiții peste o valoare semnificativă, de la simplificarea proceselor de autorizare și a procedurilor de expropriere. Aceste direcții am convenit să le urmărim în perioada următoare”.

Mesajul lui Ilie Bolojan: Mulțumim, Mircea Lucescu, pentru momentele extraordinare pe care ni le-ai oferit

mesajul-lui-ilie-bolojan:-multumim,-mircea-lucescu,-pentru-momentele-extraordinare-pe-care-ni-le-ai-oferit

Mesajul a fost trimis pe Facebook. „Mircea Lucescu a însemnat fotbal, cu „F” mare pentru cel puțin trei generații. Cei mai norocoși l-au văzut jucând pentru Dinamo București în anii 60 și 70. L-au văzut în rolul de căpitan al naționalei la meciurile Campionatului Mondial din 1970. Alții abia se nășteau atunci când a început să antreneze. Chiar și cei mai tineri îl cunosc drept legendarul antrenor al lui Șahtior Donets, Galatasaray sau Beșiktaș. Generațiile viitoare îl vor ști drept antrenorul legendar de al cărui nume se leagă cei mai buni ani ai fotbalului românesc”, a scris Ilie Bolojan. Premierul a transmis condoleanțe familiei. „Mulțumim, Mircea Lucescu, pentru momentele extraordinare pe care ni le-ai oferit, pe teren sau de pe bancă! Dumnezeu să îl ierte! Condoleanțe familiei îndoliate”, a mai scris premierul. Mircea Lucescu a murit marți seara. Spitalul Universitar de Urgență București a anunțat că decesul a fost declarat, marți, 7 aprilie 2026, în jurul orei 20.30. Mircea Lucescu a fost unul dintre cei mai importanți antrenori din istoria fotbalului românesc și unul dintre tehnicienii cu cea mai lungă și diversă carieră din Europa.

Virgil Popescu despre schimbarea premierului propusă de PSD: Nu-și pun problema că niciun liberal nu va accepta ca PSD să-i schimbe premierul”

virgil-popescu-despre-schimbarea-premierului-propusa-de-psd:-nu-si-pun-problema-ca-niciun-liberal-nu-va-accepta-ca-psd-sa-i-schimbe-premierul”

Europarlamentarul PNL, Virgil Popescu, a comentat recent, printr-o postare pe pagina sa de Facebook, tensiunile din coaliția de guvernare și poziția Partidului Social-Democrat față de conducerea Guvernului. Într-o videoclip postat, acesta a explicat că observă o distanțare destul de evidentă a PSD față de colaborarea cu PNL și o apropiere de „linia de neîntoarcere în coaliția aceasta”. „Eu observ că, din declarații în declarații, Partidul Social-Democrat merge spre ideea în care clar nu se mai întoarce, nu se mai poate întoarce. Adică mi se pare că este foarte aproape, dacă nu chiar a depășit, linia de neîntoarcere în coaliția aceasta, în acest fel. Și atunci mă întreb ce vor face în 20 aprilie.”, a spus Virgil Popescu. El a ridicat întrebări despre viitorul coaliției de Guvern după perioada cu sărbătorile Paștelui, având în vedere consultările regionale ale PSD. „Am înțeles că mai sunt de consultat două regionale, cele din Nord-Vest, și le vor consulta după Paște. Avem o perioadă, să zicem, de respiro în consultări în cele două săptămâni, săptămâna până la Paște. Dar ce vor face după aceea?”, a întrebat acesta. Europarlamentarul a mai spus că PSD pare să nu mai susțină candidatura premierului Ilie Bolojan ca președinte al PNL și că nicio concesie nu va fi acceptată din partea liberalilor. „Eu văd clar că se îndreaptă că ei nu mai vor Bolojan președinte. Dar nu-și pun problema că niciun liberal, indiferent dacă îl iubește sau nu îl iubește pe Ilie Bolojan, nu va accepta ca Partidul Social-Democrat să-i schimbe premierul și eventual și președintele.”, a declarat acesta.

Ilie Bolojan: Efectele crizei energetice se simt atât pentru cetățeni, cât și pentru guverne. Acționăm în limita posibilităților pe care le avem

ilie-bolojan:-efectele-crizei-energetice-se-simt-atat-pentru-cetateni,-cat-si-pentru-guverne.-actionam-in-limita-posibilitatilor-pe-care-le-avem

„La o lună de zile de la începerea războiului din Orientul Mijlociu, efectele blocării transportului de țiței și produse derivate către țările lumii se simt atât pentru cetățeni, cât și pentru guverne”, se arată în mesajul publicat sâmbătă de premierul Ilie Bolojan.  Premierul punctează că deficitele bugetare crescute din ultimii ani au limitat capcitate de intervenție a statului, subliniind: „Acționăm în limita posibilităților pe care le avem”. Șeful Guvernul a explicat costurile bugetare aferente măsurilor de sprijin luate de la începutul crizei energetice cauzate de războiul din Orientul Mijlociu.  Bolojan a spus că acciza rambursată transportatorilor fost mărită la aproape o treime, fiind un efort de 600 de milioane de lei. În cazul agricultorilor, subvenția de 2,7 lei pe litrul de motorină a fost prelungită, implicând un cost bugetar de 1.5 miliarde de lei.  Legat de reducerea accizei la motorină, premierul a spus că va genera un cost bugetar de 200 de milioane de lei, explicând că acciza pe benzină nu a fost redusă deoarece reprezintă doar 25% din consumul pieței.  Bolojan a mai explicat că taxa de solidaritate impusă profiturilor excepționale ale companiilor care exploatează petrol românesc generează 90-100 de milioane de lei lunar.  Despre creșterea veniturilor statului din TVA ca urmare a creșterii prețurilor la pompă, prim-ministrul a spus: „Din estimările Finanțelor, într-o lună s-ar încasa suplimentar din creșterea veniturilor din TVA între 100 și 110 milioane lei, la un preț mediu al carburanților de 10–10,2 lei”.  ”Așa cum se vede din sumele prezentate mai sus, toate încasările suplimentare sunt returnate sub forma reducerii accizei. Chiar dacă adăugăm și veniturile din taxa de solidaritate, acoperim doar o parte din costurile bugetare ale sprijinului pe care îl acordăm”, se mai arată în mesajul publicat de Ilie Bolojan. 

Bolojan nu exclude un guvern minoritar: Nu cred că este bine pentru România, dar este posibil

Ilie Bolojan a fost întrebat joi seara la Europa Fm dacă ar accepta să rămână premier cu voturile AUR. „România nu are nevoie de un Guvern minoritar, dar în situația în care s-ar ajunge la o criză politică, cum am mai avut anii trecuți, România a funcționat și cu guverne minoritare. Sper să nu ajungem într-o astfel de situație că n-ar fi bine pentru capacitatea de a rezolva problemele mari pe care le avem”, a fost răspunsul șefului Guvernului. Întrebat, de asemenea, dacă ar refuza din start ideea de a conduce un guvern minoritar, Bolojan a spus: „V-am spus, nu cred că este bine pentru România, dar este posibil, cum am mai avut și anii trecuți, în mai multe cicluri electorale guverne minoritare. E o aritmetică parlamentară destul de complicată, dar nu cred că România are nevoie de o astfel de situație în perioada următoare”. Ilie Bolojan a mai fost întrebat unde se vede la 1 iunie, în fruntea Guvernului, președinte al Senatului sau simplu senator de Bihor: „Sigur nu voi fi președintele Senatului””.