Infractor de mic! Un minor, trimis după gratii, a recidivat după majorat

Un minor, care a fost trimis după gratii, într-un centru de detenție, a recidivat după majorat. Tânărul a săvârșit mai multe infracțiuni de tâlhărie, pentru care a fost trimis în judecată. În prezent, este închis în Penitenciarul Vaslui. Un minor, trimis după gratii, a recidivat după majorat Magistrații de la Judecătoria Bârlad au pronunțat, la data de 3 decembrie 2025, o sentință de condamnare în cazul tânărului Denis-Bogdan Manea, în vârstă de 19 ani, care a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată. Instanța a stabilit o pedeapsă de 2 ani și 6 luni de închisoare, care, în urma contopirii cu o măsură educativă anterioară, a fost majorată la 3 ani și 4 luni de închisoare, cu executare în regim de detenție. Inculpatul se află, în prezent, încarcerat în Penitenciarul Vaslui, fiind arestat preventiv încă din luna iunie 2025. Tânărul are antecedente penale din perioada minoratului și a mai fost vizat de măsuri educative privative de libertate. Potrivit hotărârii instanței, faptele pentru care Denis-Bogdan Manea a fost condamnat constau în trei acte materiale de furt calificat, comise la interval scurt de timp, respectiv în datele de 8 iunie 2025, 1 iulie 2025 și 2 iulie 2025. Persoanele vătămate în cauză sunt Acatrinei Sevastița, Manolache Gabi Cătălin și Stafie Denis Mirel. Instanța a reținut forma continuată a infracțiunii, având în vedere că cele trei fapte au fost comise în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, într-un interval apropiat și în condiții similare. Judecătorii au constatat că faptele de furt calificat din prezenta cauză se află în concurs real cu infracțiunea de deținere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept. Pentru această faptă, inculpatului i-a fost aplicată, anterior, măsura educativă a internării într-un centru de detenție pentru o perioadă de 2 ani și 10 luni. Instanța a dispus contopirea pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare aplicate prin prezenta sentință cu măsura educativă de 2 ani și 10 luni. Pedeapsa rezultantă a fost majorată cu 10 luni, stabilindu-se astfel o pedeapsă finală de 3 ani și 4 luni închisoare, care urmează să fie executată în regim de detenție, conform art. 60 Cod penal. Inculpatul a formulat apel La termenul de judecată, procurorul de caz a solicitat menținerea măsurii arestării preventive, arătând că nu s-au schimbat temeiurile care au stat la baza dispunerii acesteia. „Solicităm menținerea arestării preventive, deoarece nu s-au schimbat temeiurile”, a declarat reprezentantul Ministerului Public. De cealaltă parte, avocatul inculpatului, Răzvan Pătrașcu, a cerut înlocuirea măsurii arestului preventiv cu o măsură mai blândă, precum controlul judiciar sau arestul la domiciliu. Apărătorul a subliniat că tânărul a recunoscut faptele și nu s-a sustras urmăririi penale. „Solicităm înlocuirea măsurii cu control judiciar sau arest la domiciliu, având în vedere că a recunoscut fapta și nu s-a sustras de la urmărirea penală”, a afirmat avocatul. Când i s-a dat cuvântul, inculpatul a arătat că este de acord cu cele spuse de apărătorul său. „Sunt de acord cu tot ce a spus avocatul”, a spus inculpatul. La același termen, apărarea a menționat că urmau să fie depuse anumite înscrisuri, respectiv caracterizări din partea familiei, în special din partea mamei inculpatului. Aceasta se află, în prezent, internată într-un spital din București, motiv pentru care a fost solicitat un nou termen pentru completarea probatoriului. Apărarea a susținut că aceste documente ar putea contribui la o individualizare mai justă a pedepsei și la conturarea unei imagini complete asupra situației personale a tânărului. „Am formulat apel, deoarece hotărârea este prea drastică, având în vedere modalitatea de săvârșire a faptei. Nu are un trecut infracțional consistent, iar vârsta fragedă ar trebui avută în vedere. Inculpatul dorește să-și găsească un loc de muncă în domeniul construcțiilor. Arestul preventiv este o măsură foarte drastică. Solicităm o soluție care să-i ofere o șansă concretă de reabilitare”, a declarat avocatul Răzvan Pătrașcu. Procurorul cere închisoare pentru inculpat Procurorul a reiterat poziția acuzării, arătând că măsura arestării preventive este legală și temeinică, în contextul în care inculpatul se află privat de libertate încă din 26 martie 2024, când a fost trimis într-un centru de detenție în baza unei măsuri educative anterioare. „Având în vedere că inculpatul a fost închis încă din 26.03.2024, susținem că este legală, în continuare, măsura arestării preventive”, a precizat procurorul. La rândul său, inculpatul a reiterat în fața instanței: „Sunt de acord cu tot ce a declarat avocatul”. Cazul lui Denis-Bogdan Manea scoate în evidență parcursul infracțional al unui tânăr care, deși are doar 19 ani, a trecut deja prin mai multe proceduri judiciare și măsuri privative de libertate. De la măsuri educative dispuse în perioada minoratului, până la condamnări cu executare în regim de detenție, situația sa juridică s-a agravat în ultimii doi ani. Rămâne de văzut care va fi soluția instanței superioare în urma apelului formulat. Până la o decizie definitivă, tânărul va rămâne încarcerat în Penitenciarul Vaslui. Dosarul readuce în atenție problematica recidivei în rândul tinerilor și eficiența măsurilor educative aplicate în perioada minoratului, într-un context în care sistemul judiciar încearcă să îmbine sancțiunea cu șansa reală de reintegrare socială.
O altă victimă a violenței domestice îl iartă pe cel care a lovit-o! Agresorul, aflat în penitenciar, vrea arest la domiciliu

Pe rolul Curții de Apel Iași s-a judecat un alt dosar în care o altă victimă a violenței domestice își iartă agresorul. Deși prima instanță l-a condamnat pe inculpat la pedeapsă cu închisoare, victima sa cere punerea în libertate a acestuia. Totodată, victima renunță la orice fel de despăgubire. O altă victimă a violenței domestice îl iartă pe cel care a lovit-o! Un dosar de violență domestică, judecat în faza de apel, de magistrații de la Curtea de Apel Iași, a adus în prim-plan nu doar sancțiunea penală aplicată unui bărbat care a încălcat un ordin de protecție, ci și un gest neașteptat de iertare din partea victimei. În fața instanței, femeia a decis să renunțe la toate despăgubirile stabilite inițial și chiar a arătat că este de acord cu reducerea pedepsei, în speranța că familia lor ar putea găsi o cale de a merge mai departe. Narcis Adrian Răus, în vârstă de 51 de ani, se află în arest preventiv în Penitenciarul Iași, fiind trimis în judecată pentru nerespectarea ordinelor de protecție emise împotriva sa. În septembrie 2025, magistrații de la Judecătoria Iași au dispus măsura arestării preventive pentru infracțiunea de încălcare a măsurilor prevăzute printr-un ordin de protecție provizoriu. Potrivit dosarului, bărbatul nu ar fi respectat restricțiile impuse de autorități, fapt care a dus la deschiderea unui nou proces penal. În primă instanță, cazul a fost judecat în procedura simplificată a recunoașterii învinuirii, după ce inculpatul a admis faptele reținute în sarcina sa. Instanța a analizat infracțiunea de distrugere și cea de încălcare a măsurilor dispuse prin ordinul de protecție provizoriu, care au fost considerate infracțiuni comise în concurs real. Judecătorii au stabilit o pedeapsă de șase luni de închisoare pentru încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție provizoriu și 2 ani și 4 luni pentru cea de distrugere. În aplicarea regulilor privind concursul de infracțiuni, instanța a constatat că faptele au fost comise în concurs real și, potrivit prevederilor Codului penal, a aplicat pedeapsa cea mai grea, de 2 ani și 4 luni de închisoare. La aceasta a fost adăugat un spor de o treime din pedeapsa de 6 luni, respectiv 2 luni de închisoare. În final, instanța a stabilit o pedeapsă rezultantă de 2 ani și 6 luni de închisoare, care urmează să fie executată în regim de detenție. A renunțat la plata despăgubirilor Pe lângă sancțiunea penală, judecătorii au dispus și obligarea inculpatului la plata unor despăgubiri civile în valoare de 15.000 de lei către partea vătămată. Cu toate acestea, evoluția procesului a adus o schimbare neașteptată. În fața instanței de judecată, femeia a declarat că renunță complet la orice pretenții financiare. „Nu am pretenția de niciun ban. Renunț la pretențiile civile, pentru că nu era casa noastră, ci era casa părinților lui. Consider că nu mi se cuvine nimic mie”, a spus Ioana Răus în sala de judecată. Deși hotărârea primei instanțe stabilise plata despăgubirilor în valoare de 15.000 de lei, victima a arătat clar că nu mai dorește nicio sumă de bani. Apelul formulat de inculpat vizează, printre altele, modificarea pedepsei stabilite și înlocuirea executării în penitenciar cu o pedeapsă suspendată sub supraveghere. Avocata acestuia, Raluca Ionela Avram, a argumentat în fața instanței că există circumstanțe care ar justifica o măsură mai blândă. „Solicităm desființarea sentinței și suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei. Inculpatul a recunoscut faptele. Nu are antecedente penale, iar unul dintre cei trei copii are probleme grave de sănătate. Considerăm că o măsură preventivă neprivativă de libertate ar fi prielnică”, a declarat Raluca Ionela Avram. Agresorul vrea să se întoarcă la copii Potrivit acesteia, situația familiei este complicată, iar încarcerarea bărbatului afectează direct condițiile de trai ale celor trei copii. „Încarcerarea lui afectează condițiile de trai ale minorilor, mai ales ale celui cu nevoi speciale”, a mai arătat avocata. Victima, deși fusese persoană protejată prin ordinul de protecție, a declarat că este de acord cu solicitarea de reducere a pedepsei. „Sunt de acord cu reducerea pedepsei și executarea acesteia sub supraveghere”, a spus Ioana Răus în fața judecătorilor. În locul unei atitudini de confruntare, femeia a ales să transmită un mesaj de împăcare, invocând indirect situația dificilă a familiei și a copiilor. În astfel de dosare, deciziile victimelor pot fi influențate de numeroși factori, cum ar fi: responsabilitatea față de copii, dependența economică sau dorința de a depăși conflictele din trecut. În cazul familiei Răus, cei trei copii par să fie elementul central al încercării de reconciliere. Problemele grave de sănătate ale unuia dintre ei au fost invocate, în mod repetat, în fața instanței drept argument pentru o soluție mai puțin severă. La finalul ședinței, inculpatul a avut și el un scurt cuvânt. „Îmi pare rău și sunt de acord cu ce a spus doamna avocat”, a declarat Narcis Adrian Răus, exprimându-și regretul pentru situația care a dus la proces. Deși pedeapsa stabilită în primă instanță este una privativă de libertate, apelul aflat pe rol ar putea schimba modul de executare al acesteia. Instanța urmează să analizeze argumentele apărării, poziția victimei și situația familială înainte de a lua o decizie definitivă. Pe rolul Curții de Apel Iași s-a judecat un alt dosar în care o altă victimă a violenței domestice își iartă agresorul – cel mai probabil pentru că sunt trei copii la mijloc. De asemenea, victima a renunțat la orice despăgubire din partea inculpatului.
Un puști de 19 ani, trimis în judecată pentru tentativă de omor! Totul a pornit de la un meci de box

Un puști de doar 19 ani a fost trimis în judecată de magistrații de la Tribunalul Iași, pentru săvârșirea unei tentative la omor. Victima este, de asemenea, tot un tânăr în vârstă de 19 ani. Cei doi se cunoșteau, făcând antrenamente de box la un alt prieten comun. Totul a pornit de la un meci amical de box, când victima ar fi lovit cu o intensitate ridicată inculpatul. Un puști de 19 ani, trimis în judecată pentru tentativă de omor! La ședința de judecată din 18 februarie 2026, pe rolul Tribunalului Iași, s-a pus în discuție un eveniment grav, petrecut recent. Un tânăr de nici 20 de ani a fost arestat preventiv, sub acuzația de tentativă de omor, după ce și-ar fi agresat un cunoscut. Potrivit informațiilor din dosar, inculpatul, Alexandru Constantin Loghin, este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor în urma unei agresiuni asupra unui alt tânăr, Daniel Ionuț Pătrașcu, în vârstă de doar 19 ani. Tânărul a fost arestat preventiv în octombrie 2025, iar de atunci se află încarcerat în Penitenciarul Iași. Faptele de agresiune s-ar fi petrecut în locuința unuia dintre martori, unde cei doi tineri practicau antrenamente de box amator. Situația ar fi degenerat rapid, pe fondul consumului de alcool, într-un conflict violent care s-a încheiat cu rănirea gravă a victimei. Potrivit probatoriului, în seara respectivă, mai mulți tineri s-ar fi aflat într-un apartament, unde atmosfera ar fi fost una relaxantă. La un moment dat, Alexandru Constantin Loghin și Daniel Ionuț Pătrașcu, ambii pasionați de box, ar fi început un antrenament improvizat. Cei doi practicau box în locuința unuia dintre martori. La un moment dat, victima l-ar fi lovit mai tare pe inculpat în zona nasului, iar acesta a reacționat violent, după cum reiese din rechizitoriu. După acest schimb de lovituri, conflictul ar fi escaladat într-un mod rapid și foarte violent. Inculpatul ar fi pus mâna pe un cuțit și l-ar fi lovit pe tânărul de 19 ani în zona toracelui, producându-i mai multe leziuni, care i-au pus viața în pericol. Lovitura aplicată ar fi provocat leziuni grave, necesitând intervenție medicală de urgență. Victima a fost transportată la spital, unde medicii au reușit să îi stabilizeze starea. Inculpatul solicită arestul la domiciliu pentru a se îngriji de mama sa În fața instanței, reprezentanții acuzării au solicitat menținerea măsurii arestării preventive, argumentând gravitatea faptelor și pericolul social concret. „Susținem, în continuare, că măsura arestării preventive este temeinică, având în vedere modul agresiv de săvârșire a faptei violente. Mai ales cu privire la agresiunea cu care s-au săvârșit violențele asupra victimei. Aceasta a fost lovită cu un cuțit în zona toracelui. Victima a fost lovită deosebit de grav, motiv pentru care consider că inculpatul prezintă o agresivitate deosebit de ridicată”, a transmis procurorul de caz. Reprezentantul Ministerului Public a mai subliniat că reacția violentă a inculpatului ar fi fost disproporționată în raport cu contextul inițial, respectiv un antrenament sportiv între doi tineri. Avocata inculpatului a susținut în fața judecătorilor că, deși fapta este gravă, trebuie luate în considerare circumstanțele personale ale tânărului, dar și lipsa antecedentelor penale, care nu îl fac un pericol social. „Inculpatul nu are antecedente penale, nu are experiența vieții, iar măsura preventivă trebuie analizată cu atenție. Este un tânăr care nu a mai avut probleme cu legea”, a declarat aceasta. Totodată, s-a invocat și vârsta fragedă a inculpatului și lipsa unui trecut infracțional, sugerând că incidentul ar fi fost rezultatul unui cumul de factori, inclusiv consumul de alcool. În fața instanței, Alexandru Constantin Loghin, care urmează să împlinească 20 de ani în luna mai, a avut o intervenție menită să provoace milă. „Îmi pare foarte rău pentru ceea ce am făcut și regret. Nu am făcut-o cu intenție. Conflictul a escaladat rapid și, din cauza faptului că am exagerat cu alcoolul, am ajuns să reacționez atât de violent. Aș vrea să stau lângă mama mea, din acest motiv doresc, dacă e posibil, schimbarea măsurii preventive”, a spus tânărul în fața instanței de judecată. Victima a solicitat un nou termen de judecată pentru angajarea unui avocat Victima, Daniel Ionuț Pătrașcu, în vârstă de 19 ani, este încă elev la liceu. Întrebat de președintele de ședință dacă dorește să se constituie parte civilă, acesta nu a știut ce să spună, astfel că președintele a îngăduit oferirea unui termen în vederea angajării unui avocat care să îi explice procedura. Partea civilă este persoana care a suferit o vătămare printr-o faptă ce i-a provocat prejudicii și care exercită acțiunea civilă pentru repararea pagubei în cadrul procesului penal. Aceasta poate include daune materiale sau morale cauzate de infracțiuni. În acest moment, inculpatul se află în arest preventiv în cadrul Penitenciarului Iași, unde a fost încarcerat. Măsura a fost dispusă inițial pentru o perioadă determinată, urmând ca judecătorii să decidă dacă aceasta va fi menținută, modificată sau înlocuită cu o altă măsură preventivă. Instanța urmează să analizeze solicitarea privind modificarea măsurii preventive, ținând seama atât de gravitatea faptelor, cât și de elementele care țin de persoana inculpatului, precum vârsta, lipsa antecedentelor penale, comportamentul anterior și atitudinea manifestată în fața organelor judiciare. Incidentul readuce în discuție problematica violenței între tineri și a consumului de alcool în contexte informale. De asemenea, cazul evidențiază contrastul dintre vârsta fragedă a celor implicați și gravitatea extremă a faptelor investigate. Ancheta continuă, iar autoritățile urmează să stabilească cu exactitate toate circumstanțele în care s-a produs agresiunea. Până la pronunțarea unei hotărâri definitive, inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție, conform legii. Un puști de doar 19 ani a fost trimis în judecată de magistrații de la Tribunalul Iași, pentru săvârșirea unei tentative la omor. Tânărul este încarcerat în penitenciarul Iași din octombrie 2025, iar la termenul de miercuri, 18 februarie, a cerut schimbarea măsurii preventive cu una mai ușoară.
Un traficant de droguri din Iași vrea tratament medical! S-a săturat de arestul la domiciliu!

Un traficant de droguri de risc din Iași a cerut permisiunea de a părăsi locuința în vederea tratamentului medical. Bărbatul este arestat la domiciliu din decembrie 2025 și suferă de o boală cronică care îi limitează în mod considerabil desfășurarea normală a vieții. Tânărul solicită mai multe intervale, aproape zilnic, pentru a merge la terapie. Un traficant de droguri din Iași vrea tratament medical Inculpatul Valentin-Daniel Brega – trimis în judecată sub acuzația săvârșirii infracțiunilor de introducerea, fără drept, în țară a drogurilor de risc și trafic de droguri de risc – a cerut instanței modificarea condițiilor arestului la domiciliu, invocând motive medicale și necesități de ordin casnic. Solicitarea a fost făcută și analizată în fața magistraților de la Tribunalul Iași. Potrivit informațiilor din dosar, în iulie 2025 a fost dispusă măsura arestării preventive, inculpatul fiind încarcerat în Penitenciarul Iași. La fiecare 30 de zile, bărbatul contesta măsura, solicitând o măsură preventivă mai ușoară. Ulterior, la data de 8 decembrie a anului trecut, instanța a decis înlocuirea măsurii cu arestul la domiciliu. De atunci, inculpatul se află sub supraveghere, cu obligația de a nu părăsi imobilul în care locuiește, exceptând situațiile aprobate expres de către judecători. În fața instanței, bărbatul a solicitat acordarea unor permisiuni punctuale de părăsire a domiciliului. Solicitarea permisiunii a fost argumentată ca fiind imperios necesară din cauza stării de sănătate. Aceasta s-a deteriorat în perioada recentă, inculpatul suferind de atrofie, afecțiune care necesită monitorizare și terapie constantă. Avocatul a invocat inclusiv o spitalizare din perioada imediat anterioară, susținând că tratamentul recomandat de medici presupune prezența la mai multe ședințe de terapie pe parcursul săptămânii. „Solicităm îngăduința instanței pentru ca inculpatul să poată urma un program medical bine stabilit, în zilele și la orele indicate de specialiști, exclusiv în unități medicale desemnate de instanță”, a arătat avocatul bărbatului. Deplasările ar urma să fie strict limitate ca durată și traseu, cu respectarea tuturor obligațiilor impuse de măsura preventivă. Pe lângă motivele medicale, inculpatul a cerut și permisiunea ca inculpatul să poată părăsi locuința o dată pe săptămână pentru a-și face cumpărăturile. Bărbatul locuiește singur și nu are alte persoane care să îl ajute în mod constant. În acest context, s-a propus stabilirea unei zile fixe, a unui interval orar determinat și a unui perimetru clar de deplasare pentru achiziționarea de alimente și produse de strictă necesitate. Procurorul de caz este de acord cu acordarea permisiunii de a părăsi locuința Reprezentantul Ministerului Public, procurorul de caz, a arătat că apreciază ca fiind justificată efectuarea tratamentului medical, exprimându-și acordul pentru o astfel de permisiune, în condițiile impuse de instanță. „Având în vedere documentele medicale depuse la dosar, considerăm că se poate dispune efectuarea tratamentului”, a precizat procurorul. De asemenea, acesta s-a declarat de acord cu solicitarea privind părăsirea domiciliului o dată pe săptămână pentru cumpărături, cu respectarea unor coordonate stricte. După deliberare, instanța a admis parțial solicitările. Judecătorii au dispus acordarea permisiunii de a părăsi imobilul pentru deplasarea în vederea efectuării unor investigații medicale, în condițiile și la termenele ce vor fi comunicate organelor de supraveghere. Totodată, a fost aprobată cererea privind părăsirea domiciliului într-o zi pe săptămână pentru deplasarea în vederea achiziționării de alimente. În motivarea soluției, instanța a reținut că documentele medicale justifică necesitatea evaluărilor și a procedurilor terapeutice, iar programul propus poate fi compatibil cu scopul măsurii preventive. De asemenea, judecătorii au apreciat că deplasarea săptămânală pentru cumpărături reprezintă o nevoie firească, în contextul în care inculpatul locuiește singur. Magistrații nu i-au oferit permisiunea de a părăsi domiciliul după bunul plac În schimb, instanța a respins cererea de acordare a permisiunii de părăsire a domiciliului pentru deplasarea la medicul cardiolog. Deși apărarea a invocat necesitatea unui consult de specialitate, judecătorii au considerat că, la acest moment, nu au fost prezentate suficiente elemente care să impună o derogare distinctă față de cele deja aprobate. Soluția poate fi reanalizată în funcție de eventuale noi înscrisuri medicale. Dosarul în care inculpatul este judecat vizează acuzații grave, respectiv introducerea, fără drept, în țară a drogurilor de risc și trafic de droguri de risc. Până la pronunțarea unei hotărâri definitive, inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție, conform principiilor procedurii penale. Decizia privind permisiunile de părăsire a domiciliului nu modifică măsura arestului la domiciliu, ci stabilește excepții strict limitative. Inculpatul rămâne obligat să respecte toate celelalte condiții impuse, inclusiv cele referitoare la supraveghere și la comunicarea deplasărilor aprobate. Un traficant de droguri de risc din Iași a solicitat permisiunea administrării tratamentului medical. Bărbatul a argumentat solicitarea aducând în atenția judecătorilor de la Tribunalul Iași situația sa precară de sănătate. Acesta este arestat la domiciliu și are nevoie să părăsească locuința pentru a merge la terapie. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Doi bărbați au prejudiciat statul cu peste 35 de milioane de lei, însă contestă măsurile preventive. Unul dintre ei s-a sustras de la urmărirea penală din motive medicale

Doi bărbați din Iași au prejudiciat statul cu peste 35 de milioane de lei prin săvârșirea unor infracțiuni de corupție și acum contestă măsurile preventive. Unul dintre bărbați este arestat la domiciliu, în timp ce colegul său de ilegalități se află în penitenciar, întrucât s-a sustras de la urmărirea penală. Cei doi au solicitat magistraților de la Tribunalul Iași modificarea măsurii preventive. Au prejudiciat statul cu peste 35 de milioane de lei și contestă măsurile preventive La termenul de judecată din 12 februarie 2026, desfășurat la Tribunalul Iași, instanța a analizat solicitările formulate de inculpații Petrișor Paul Chiriță și Alfred Petronel Petrea, care au cerut schimbarea măsurilor preventive sub care se află în prezent. Cei doi sunt judecați într-o cauză complexă ce vizează infracțiuni de corupție, iar dezbaterile au adus în prim-plan argumente legate de legalitatea și temeinicia măsurilor preventive, starea de sănătate a inculpaților și presupusul pericol social. Petrișor Paul Chiriță se află în prezent în arest la domiciliu, măsură dispusă din noiembrie 2024, după ce instanța a înlocuit arestarea preventivă. Bărbatul s-a aflat sub măsura arestului preventiv din vara anului 2024. De-a lungul procesului, inculpatul a contestat în repetate rânduri măsura preventivă inițială, însă judecătorii au considerat constant că sunt întrunite condițiile legale pentru menținerea acesteia. În ședința din februarie 2026, apărarea a reiterat cererea de relaxare a restricțiilor. Avocatul lui Petrișor Paul Chiriță, Robert Amunteancei, a susținut în fața instanței că măsura arestului la domiciliu nu ar mai fi necesară, invocând faptul că pericolul social s-ar fi estompat. „Inculpatul respectă obligațiile impuse, nu a încercat să influențeze martorii și nu ia legătura cu celălalt inculpat, ceea ce reprezintă un element favorabil. De asemenea, clientul meu nu s-a sustras de la judecată”, a arătat avocatul. În completare, Petrișor Paul Chiriță a declarat că este de acord cu concluziile formulate de avocatul său, subliniind că a respectat întocmai condițiile stabilite de instanță pe durata arestului la domiciliu. Acesta a cerut magistraților să analizeze proporționalitatea măsurii în raport cu evoluția dosarului și cu conduita sa procesuală. Procurorul de caz consideră că nu se impune modificarea măsurilor preventive Pe de altă parte, procurorul de caz s-a opus schimbării măsurilor preventive, susținând că temeiurile avute în vedere la luarea acestora se mențin. Reprezentantul Ministerului Public a invocat gravitatea faptelor reținute în sarcina inculpaților, cuantumul ridicat al prejudiciului și riscul de sustragere de la proces. Potrivit acuzării, unul dintre inculpați s-ar fi sustras de la urmărirea penală, aspect apreciat ca relevant în evaluarea necesității menținerii măsurilor preventive. În ceea ce îl privește pe Alfred Petronel Petrea, aflat în arest preventiv, a solicitat înlocuirea acestei măsuri cu una mai blândă. Argumentele aduse au vizat în principal starea de sănătate a inculpatului și situația familială. „Starea mea de sănătate este precară, motiv pentru care mă aflu sub control medical încă de la încarcerare. Am o familie și îmi doresc să fiu aproape de aceasta”, a susținut bărbatul. Totodată, Alfred Petronel Petrea a declarat în fața instanței că nu s-a sustras cu rea-voință de la urmărirea penală, așa cum susțin anchetatorii. „Eu nu m-am sustras. În perioada respectivă am fost bolnav, m-am aflat în izolare, iar documentele medicale pot confirma acest lucru”, a afirmat inculpatul. Acesta a arătat că trecerea timpului ar trebui să fie avută în vedere de instanță, în condițiile în care presupusele fapte ar fi fost comise în anul 2020. Chiar și apărarea inculpatului Petrișor Paul Chiriță a insistat asupra ideii că pericolul social s-ar fi diminuat semnificativ, invocând intervalul de timp scurs de la data presupuselor infracțiuni până în prezent. Infracțiunile de corupție l-au adus în spatele gratiilor Inculpații Alfred Petronel Petrea și Petrișor Paul Chiriță sunt acuzați de săvârșirea infracțiunilor de folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene, în formă continuată și cu consecințe deosebit de grave, spălarea banilor și fals în înscrisuri, sub semnătură privată. Anchetatorii susțin că prejudiciul estimat se ridică la sume considerabile, de peste 35 de milioane de lei. Gravitatea faptelor și valoarea ridicată a sumelor implicate reprezintă, în opinia acuzării, argumente solide pentru menținerea măsurilor preventive. Instanța a rămas în pronunțare asupra cererilor formulate, urmând să decidă dacă se impune modificarea regimului preventiv. Până la pronunțarea unei soluții definitive, Petrișor Paul Chiriță rămâne sub măsura arestului la domiciliu, iar Alfred Petronel Petrea, în arest preventiv. Cazul continuă să atragă atenția prin natura acuzațiilor și prin durata procedurilor judiciare, fiind un nou exemplu al complexității dosarelor ce implică presupuse fraude cu fonduri europene și infracțiuni de spălare a banilor. Au prejudiciat statul cu peste 35 de milioane de lei prin săvârșirea infracțiunilor de corupție și contestă măsurile preventive. Bărbații susțin că trecerea timpului a ameliorat pericolul social, însă procurorul de caz a cerut menținerea acestor măsuri. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Tâlharii de pe bulevardul Ștefan cel Mare din Iași au fost arestați pentru 30 de zile. Cei doi tineri au furat 200 de lei și au lovit un adolescent de 16 ani

Cei doi tâlhari prinși de polițiștii locali din Iași au fost arestați după ce au lovit și au furat bani de la mai multe persoane. În seara de 4 februarie 2026, trei tineri din Iași au tâlhărit mai mulți trecători pe bulevardul Ștefan cel Mare, însă doar doi dintre ei au fost prinși. Astfel, cei doi indivizi, în vârstă de 16 și 18 ani, au fost arestați acum, pentru 30 de zile, pentru ce au făcut. Cel de-al treilea tâlhar, în vârstă de 14 ani, a reușit să scape în noaptea respectivă de polițiști. Aceștia fac parte dintr-un grup mult mai mare care a creat probleme în ultimele luni în centrul orașului. Cei doi tâlhari au fost arestați pentru 30 de zile Instanța a dispus, pe data de 6 februarie 2026, arestarea pentru o perioadă de 30 de zile a celor doi tineri reținuți pentru tâlhărie calificată. Indivizii au fost încătușați de doi polițiști locali care au trecut prin zona Pieței Cub chiar în timp ce aceștia agresau un trecător. În noaptea respectivă, au fost înregistrate trei apeluri la 112 de la victimele agresate. „La data de 5 februarie a.c., polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Iași au reținut, pentru 24 de ore, doi tineri de 16, respectiv 18 ani, bănuiți de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată. La data de 6 februarie a.c., aceștia au fost prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași și Judecătoriei Iași, astfel că instanța a dispus luarea măsurii arestării preventive a acestora pentru 30 de zile”, a declarat Adina Ciobanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Iași. Suspecții fac parte dintr-un grup Cei doi indivizi arestați fac parte dintr-un grup mult mai mare, de aproximativ 13 persoane. Aceștia au provocat diferite scandaluri în ultimele luni în centrul municipiului Iași. Polițiștii au intervenit de câteva ori prin amenzi și avertismente, însă aceștia au continuat să creeze probleme. Mai grav este faptul că majoritatea din acest grup sunt minori. Cel de-al treilea tâlhar, care a scăpat în seara respectivă, are vârsta de doar 14 ani. În momentul respectiv avea asupra sa un cuțit cu care amenința oamenii, cerându-le bani. Se pare că acești indivizi au prins curaj și au trecut de la simple scandaluri la tâlhărie calificată. Autoritățile ar trebui să aibă în vedere acest grup de tineri și să intervină constant pentru a-i determina să renunțe la astfel de metode. „Din investigațiile efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că, în seara de 4 februarie a.c., în intervale orare diferite, în timp ce aceștia se aflau pe bulevardul Ștefan cel Mare din municipiul Iași, ar fi sustras bani și ar fi amenințat cu acte de violență doi tineri de 16, respectiv 18 ani, cauzându-le un prejudiciu de aproximativ 200 de lei. Totodată, aceștia l-ar fi agresat fizic pe tânărul de 16 ani”, a mai transmis Adina Ciobanu. Cei doi tâlhari au fost arestați pentru 30 de zile, însă riscă o pedeapsă mult mai aspră dacă vor fi găsiți vinovați în fața instanței pentru fapta lor. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Se anunță sărbători liniștite la Iași! Oamenii se tem să mai folosească petardele după ce legea a fost modificată: Este diferit față de anii trecuți

În această perioadă, în Iași, este mult mai liniște decât în anii trecuți, când, înaintea Crăciunului, zgomotul petardelor era unul constant Recent, Legea nr. 126 din 1995 privind regimul materiilor explozive a fost modificată. Astfel, cei care folosesc sau comercializează materiale pirotehnice fără autorizație riscă amenzi usturătoare și chiar pedeapsa cu închisoarea. În acest sens, puțini ieșeni se mai încumetă să folosească petardele pe stradă, deoarece riscă un dosar penal și chiar să facă închisoare. Zgomotul petardelor nu se mai aude la Iași În anii trecuți, la început de lună decembrie, polițiștii locali din Iași erau solicitați în zeci de locuri pentru a interveni în privința celor care folosesc petarde. De obicei, problemele erau între blocurile din cartier, unde în mare parte tinerii aruncau materialele pirotehnice. Anul acesta, printre blocuri, este mult mai liniște, iar cetățenii nu au sunat încă să reclame zgomotul petardelor. De asemenea, acestea se găsesc mult mai greu de cumpărat prin piețe sau prin cartiere. Totuși, în mediul online, situația stă diferit: la o simplă căutare pe Google, sunt zeci de site-uri de unde se pot achiziționa fără restricții, însă persoanele care le folosesc o fac pe propria răspundere. „Până acum nu au fost sesizări privind astfel de probleme, este diferit față de anii trecuți. Am făcut oricum trecerea la noile reglementări legislative și suntem pregătiți să intervenim de fiecare dată când este cazul. Vizăm atât folosirea obiectelor pirotehnice, cât și comercializarea lor. Vom face controale în zonele unde se găseau astfel de materiale. Oricum, în cartiere este liniște deocamdată și sperăm că va rămâne așa”, a declarat Liviu Zanfirescu, directorul general al Poliției Locale Iași. Ce pedepse riscă cei care le folosesc Autoritățile au decis să modifice legea după ce, de-a lungul anilor, sute de cazuri de copii răniți de aceste obiecte au ajuns la spital. Anual, polițiștii confiscau sute de kilograme de petarde, pe care, ulterior, le distrugeau. Acum, cei care folosesc, produc sau comercializează riscă pedeapsa cu închisoarea, de la un an până la cinci ani. „Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă următoarele fapte: comercializarea articolelor pirotehnice din categoria F1 către persoane care nu au împlinit vârsta de 16 ani; comercializarea de către persoane fizice sau juridice neautorizate a articolelor pirotehnice din categoria F1; prepararea sau depozitarea articolelor pirotehnice din categoria F1 fără autorizația prevăzută de art. 8 sau 9; depășirea cantității maxime de depozitare a depozitelor autorizate de articole pirotehnice cu mai mult de 25%. Pentru încălcări mai grave, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la 5 ani prepararea, producerea, experimentarea, deținerea, transmiterea sub orice formă, depozitarea, distrugerea, comercializarea, precum și folosirea de articole pirotehnice din categoriile F2, F3, F4, T1, T2, P1 și P2, efectuate fără drept”, scrie în Legea nr. 126 din 1995. Începând de anul acesta, va fi mult mai liniște în Iași, de sărbători, după ce mulți au renunțat să mai folosească petardele în spațiul public. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Directorul Direcției Regionale Vamale București a fost trimis în judecată pentru corupție alături de alți doi funcționari din cadrul instituției
Directorul Direcției Regionale Vamale București, Paul Petrof, este acuzat de DNA că i-ar fi prezentat unui om de afaceri conținutul unei ordonanțe emise de ofițerii de poliție din cadrul I.G.P.R. Cu ajutorul acestuia, antreprenorul ar fi fost anunțat să își ia masurile necesare pentru ascunderea eventualelor acțiuni ilicite și pentru a evita tragerea la răspundere. Cei trei au fost trimiși în judecată, în stare de libertate. „Procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a următorilor inculpați care au săvârșit infracțiuni în exercitarea funcțiilor, după cum urmează: PETROF PAUL, director al Direcției Regionale Vamale București, pentru săvârșirea infracțiunilor de: – luare de mită, – favorizarea făptuitorului, TEIANU NICOLAE-ȘTEFAN, funcționar în cadrul Autorității Vamale Române, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată (patru acte materiale) și STAMATESCU RĂZVAN-COSMIN, șef birou în cadrul Autorității Vamale Române, pentru săvârșirea infracțiunilor de: – trafic de influență, în formă continuată (două acte materiale), – favorizarea făptuitorului, – folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații”, se arată în comunicatul DNA. Procurorii anticorupție au încheiat șase acorduri de recunoaștere a vinovăției cu următori inculpați: – CERNAT ALEXANDRU, MARIN MARIUS, VULCAN MARIAN-VLADIMIR și URLUCEANU ION, funcționari în cadrul Autorității Vamale Române, fiecare pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, în formă continuată, – GHEORGHE DEMETRIUS, funcționar în cadrul Autorității Vamale Române, pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, în formă continuată și conducere a unui vehicul sub influența alcoolului și – C.G, administrator al unei societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită. Potrivit DNA, în perioada iulie – august 2023, în contextul efectuării unor controale, funcționarii vamali Teianu Nicolae-Ștefan, Cernat Alexandru, Marin Marius, Vulcan Marian-Vladimir, Gheorghe Demetrius și Urluceanu Ion ar fi pretins și primit de la mai mulți oameni de afaceri care-și desfășurau activitatea în mai multe centre comerciale situate pe raza municipiului București și a județului Ilfov, sumele totale de 52.600 lei, 5.000 USD, 5.600 euro și alte foloase necuvenite. Banii erau pretinși pentru a nu întocmi sesizări penale cu privire la problemele constatate și, în același timp, să fie finalizate controale într-un mod care să le fie favorabil oamenilor de afaceri. „În cursul zilei de 10 ianuarie 2024, în scopul îngreunării cercetărilor ce se desfășurau într-un dosar penal, inculpații Petrof Paul și Stamatescu Răzvan-Cosmin i-ar fi prezentat unui om de afaceri conținutul unei ordonanțe emise de ofițerii de poliție din cadrul I.G.P.R.- Direcția de Investigare a Criminalității Economice, prin care erau solicitate diverse înscrisuri în legătură cu unele societăți aflate sub controlul omului de afaceri. Informațiile respective erau de natură a-l ajuta pe acesta din urmă să își ia masurile necesare pentru ascunderea eventualelor acțiuni ilicite și pentru a evita tragerea la răspundere”, spun procurorii anticorupție. Conform procurorilor, în perioada 2021-2023, inculpatul Stamatescu Răzvan-Cosmin ar fi acceptat de la un om de afaceri promisiunea remiterii unei sume de 10.000 de dolari și ar fi primit mai multe foloase necuvenite pentru a-și trafica presupusa influență. Totodată, în același interval de timp, inculpatul Petrof Paul ar fi pretins de la inculpatul C.G., om de afaceri, plata unui avans în sumă de 50.000 euro pentru achiziția unui apartament și produse de vestimentație de lux, în schimbul „ajutorului” oferit acestuia din urmă în legătură cu obținerea unor autorizații. CITEȘTE ȘI: Cum a motivat Curtea de Apel Pitești anularea suspendării PUZ S2, care a generat prejudicii de mld. €: Nu demonstrează încălcarea vreunei norme legale DNA a CONTESTAT decizia de eliberare condiționată a Elenei Udrea, luată de Judecătoria Ploiești. Fosta ministră a revenit în Penitenciarul Târgșor Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Oana Zvobodă a debutat în presă la televiziunea PrimaTV, în anul 2017. Între 2017 și 2020 a fost reporter la PrimaTV, unde … vezi toate articolele