CCR va judeca pe 5 noimebrie sesizarea Curții Supreme, referitor la legea pensiilor private

ccr-va-judeca-pe-5-noimebrie-sesizarea-curtii-supreme,-referitor-la-legea-pensiilor-private

Curtea Constituțională a anunțat că va judeca la data de 5 noiembrie sesizarea Instanței Supreme, privind Legea pensiilor private, care aduce modificări legate de plata pensiilor din Pilonul 2 și Pilonul 3. Magistrații acuză că prin aprobarea acestei legi se încalcă drepturile cetățenilor de retragere integrală și de stabilire a cuantumului pensiei încasate din Pilonul 2. Curtea Constituțională va judeca la data de 5 noiembrie sesizarea judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție, cu privire la modificarea legii pensiilor private, adoptată deja în Parlament. Magistrații susțin că sumele virate cu caracter obligatoriu în Pilonul 2 reprezintă proprietate privată. Astfel că, prin legea adoptată de Parlament se încalcă drepturile cetățenilor de retragere integrală și de stabilire a cuantumului pensiei încasate din Pilonul 2. Purtătorului de cuvânt al ICCJ Victor Alistar a transmis o declarație oficială referitor la sesizarea CCR. „Au fost convocate Secţiile Unite ale ICCJ, care au luat în dezbatere prevederile Legii privind plata pensiilor private şi au hotărât în unanimitate sesizarea Curţii Constituţionale în vederea exercitării controlului de constituţionalitate, înainte de promulgare. Demersul este exclusiv în interesul cetăţenilor dat fiind dreptul acestora de a avea o lege clară, previzibilă cu privire la drepturile lor de pensie. Este în interesul societăţii ca legea să fie examinată de Curte înainte de promulgare, iar în măsura în care se vor impune corecţii în raport cu legea fundamentală acestea să fie făcute înainte de a genera efecte majore asupra cetăţenilor”, a precizat Victor Alistar. Care sunt obiecțiile judecătorilor ÎCCJ la legea pensiilor private „Aspectele de neconstituționalitate ridicate sunt următoarele: 1. Încălcarea dreptului de proprietate garantat de art. 44 şi a principiului proporţionalităţii prevăzut de art. 53 Constituţie Astfel, • obligarea titularilor care îndeplinesc condiţiile pentru deschiderea dreptului la pensie privată să încheie contract de plată cu un fond de plată autorizat • lipsirea acestuia de posibilitatea de a-şi retrage integral activul personal • limitarea cuantumului avansului din pensie care poate fi primit ca plată unică de către participant, • restrângerea libertăţii de stabilire a cuantumului pensiei lunare”, se precizează în doscument. „Măsuri care reprezintă o ingerinţă în dreptul de proprietate privată al cetăţenilor” „Sunt măsuri care reprezintă o ingerinţă în dreptul de proprietate privată al cetăţenilor, pentru că toate acestea sunt o obligaţie şi nu o opţiune la dispoziţia lor ca proprietari. Sumele acumulate în conturile individuale din Pilonul II reprezintă proprietatea privată a participanţilor, recunoscută expres prin Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat. Administratorii fondurilor au doar un drept de gestiune, iar statul exercită o supraveghere publică, fără a putea dispune de aceste active.Prin modificările aduse prin art. 55 şi art. 60, legiuitorul a introdus limitări semnificative ale dreptului de dispoziţie a! participantului asupra propriului cont, fie prin restrângerea accesului la sumele acumulate, fie prin modificarea condiţiilor de retragere sau transfer. O asemenea ingerinţă constituie o atingere adusă substanţei dreptului de proprietate, contravenind art. 44 alin. (1) şi (2) din Constituţie, precum şi art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO.

Candace Owens a fost interzisă în Australia, după ce Curtea Supremă i-a respins apelul

candace-owens-a-fost-interzisa-in-australia,-dupa-ce-curtea-suprema-i-a-respins-apelul

Curtea Supremă a Australiei a respins apelul influenceriței americane Candace Owens, confirmând decizia guvernului de a-i refuza viza de intrare în țară, motivând că aceasta ar putea „incita discordie”, notează Reuters. Candace Owens, cunoscută pentru pozițiile sale de extremă dreapta a solicitat o viză pentru a suține o serie de evenimente în Australia în noiembrie 2024. În octombrie, Ministerul de Interne condus de Tony Burke, i-a respins cererea, invocând încălcarea Legii Migrației. Owens a contestat hotărârea, susținând că respingerea vizei îi încalcă libertatea de exprimare politică, un drept implicit în sistemul constituțional australian. Curtea Supremă a respins însă argumentul, precizând că libertatea de comunicare politică nu este un „drept personal absolut” Decizia a fost motivată de istoricul public al lui Owens, care include afirmații considerate negaționiste privind Holocaustul, comentarii islamofobe și poziții ostile față de comunitățile LGBTQIA+, mișcarea Black Lives Matter și campaniile de vaccinare. Cazul urmează unei decizii similare luate în iulie 2025, când autoritățile australiene au anulat viza rapperului american Ye (Kanye West), acuzat că promovează ideologii naziste prin melodia „Heil Hitler”.

Uniunea Europeană începe duminică implementarea treptată a sistemului digital la frontieră

uniunea-europeana-incepe-duminica-implementarea-treptata-a-sistemului-digital-la-frontiera

Țările membre ale Uniunii Europene au început duminică să pună în aplicare un nou sistem de intrare și ieșire la frontierele externe ale blocului, înregistrând electronic datele cetățenilor din afara UE, scrie Reuters. Sistemul de intrare/ieșire (EES), un sistem automatizat care impune călătorilor să se înregistreze la frontieră prin scanarea pașaportului și prelevarea amprentelor digitale și a fotografiei, va fi introdus pe o perioadă de șase luni. Măsura are ca scop detectarea persoanelor care depășesc perioada de ședere legală, combaterea fraudei de identitate și prevenirea migrației ilegale, în contextul presiunilor politice din unele țări ale UE pentru adoptarea unei poziții mai dure. „Sistemul de intrare/ieșire este coloana vertebrală digitală a noului nostru cadru european comun în materie de migrație și azil”, a declarat Magnus Brunner, comisarul european pentru afaceri interne și migrație, într-un comunicat. Cetățenii din afara UE vor trebui să își înregistreze datele personale la prima intrare în spațiul Schengen – toate țările membre ale UE, cu excepția Irlandei și Ciprului, dar incluzând Islanda, Norvegia, Elveția și Liechtenstein. Pentru călătoriile ulterioare va fi necesară doar verificarea biometrică facială. Sistemul ar trebui să fie pe deplin operațional, ștampilarea pașapoartelor fiind înlocuită cu înregistrări electronice, la 10 aprilie 2026. „Fiecare resortisant al unei țări terțe care ajunge la o frontieră externă va fi supus verificării identității, controlului de securitate și înregistrării în bazele de date ale UE”, a spus Brunner, adăugând că „implementarea pe o perioadă de șase luni oferă statelor membre, călătorilor și întreprinderilor timp pentru a trece fără probleme la noile proceduri”. Pentru călătorii britanici care utilizează portul Dover, terminalul Eurotunnel din Folkestone sau terminalul Eurostar din St Pancras International din Londra, procesul va avea loc la frontieră înainte de a părăsi Regatul Unit. La Dover și la terminalul Eurotunnel, numai traficul de marfă și de autocare va fi supus controalelor EES începând de duminică. Verificările vehiculelor de pasageri vor urma în noiembrie la Dover și până la sfârșitul anului la Eurotunnel, în timp ce Eurostar la St Pancras va introduce treptat noul proces începând cu unii călători de afaceri începând de duminică. „Recunoaștem că verificările EES vor reprezenta o schimbare semnificativă pentru călătorii britanici, motiv pentru care am colaborat îndeaproape cu partenerii noștri europeni pentru a ne asigura că implementarea se va desfășura cât mai lin posibil”, a declarat ministrul britanic pentru securitatea frontierelor și azilul, Alex Norris. „Marea Britanie și UE au un obiectiv comun de securizare a frontierelor, iar aceste măsuri de modernizare ne vor ajuta să ne protejăm cetățenii și să prevenim migrația ilegală”, a afirmat Norris.

Andreea Lambru, director din cadrul Electrica, ar fi cercetată penal în Belgia pentru spălare de bani

andreea-lambru,-director-din-cadrul-electrica,-ar-fi-cercetata-penal-in-belgia-pentru-spalare-de-bani

Andreea Lambru, director executiv pentru Dezvoltarea Afacerii de la Electrica SA și președinte al Consiliului de Administrație de la Electrica Furnizare ar fi cercetată penal în Belgia într-un dosar de spălare de bani. În dosar ar fi implicate mai multe firme din Belgia, Grecia și România. În anchetă sunt vizate plăți considerate mită, care ar fi fost efectuate de companii românești către firme belgiene, potrivit strictsecret.com Sursa citată mai arată că parchetul belgian a reținut că faptele s-ar fi petrecut între 2012-2021, existând intenția frauduloasă de a obține avantaj ilicit, pentru a înșela terții sau cu intenția de a provoca un prejudiciu, în special pentru a utiliza firma EBLE SPRL în scopul spălării comisioanelor derivate din fapte de corupție. Andreea Lambru, născută în 1985 și absolventă a universității Româno-Americane, a fost plasată în conducerile mai multor companii din sectorul energetic. Cine este Andreea Lambru Potrivit ultimei declarații de avere care apare pe site-ul ANI, din iunie 2024, Lambru a lucrat la ministerul lui condus de Sebastian Burduja, a fost în consiliul de supraveghere al Hidroelectrica, a fost președintele consiliului de administrație la Electrica Furnizare, a fost membru în consiliul de administrație la Electrica Producție și este încă director executiv la Electrica, companie la care Ministerul Energiei deține  49,78%. La numirea sa în funcția de secretar general adjunct al Guvernului, Andreea Lambru a fost prezentată drept „bomba sexy” de la Palatul Victoria. I se spunea „Bomba sexy” de la Guvern În 2012 a fost victima unui incident nedorit, împiedicându-se și căzând lângă liderii USL în timp ce aceștia se apropiau de intrarea de la Romexpo, unde se desfășura conferința de alegeri a TNL. Secretarul general adjunct al Guvernului a fost ajutată de ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, să se ridice, ea renunțând ulterior să poarte pantofii cu toc înalt, preferând o pereche de sandale. Presa a scris recent că directorul Executiv Dezvoltarea Afacerii de la Electrica SA și Președintele Consiliului de Administrație de la Electrica Furnizare, Andreea Lambru, a uitat să își treacă în declarația de interese depusă pe la 15.06.2024, adică de la momentul ocupării acestor poziții, dar și în altele mai vechi, una din firmele în care este acționar, notează Newsonline. Electrica S.A.  este o entitate de interes strategic național în domeniul energetic, având capital majoritar deținut de statul român. În acest context, Andreei Lambru îi reveneau obligațiile prevăzute de Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, respectiv aceea de a depune și completa corect declarațiile de avere și de interese, astfel încât să reflecte cu fidelitate toate situațiile juridice și economice care pot genera incompatibilități sau conflicte de interese.

Gisele Pelicot revine în instanță pentru apelul unuia dintre bărbații condamnați pentru violul în masă al acesteia

gisele-pelicot-revine-in-instanta-pentru-apelul-unuia-dintre-barbatii-condamnati-pentru-violul-in-masa-al-acesteia

Gisele Pelicot a revenit luni în instanță împotriva singurului bărbat, dintre cei 51 condamnați, care a contestat verdictul de vinovăție într-un caz de viol în masă care a șocat Franța anul trecut. Pe o perioadă de nouă ani, din iulie 2011 până în octombrie 2020, Dominique Pelicot, un bărbat din Mazan, în sud-estul Franței, și-a drogat și violat în mod repetat soția, Gisèle Pelicot, și a invitat străini să o agreseze în timp ce aceasta era inconștientă. Gisèle, care nu știa de abuzurile la care era supusă, a fost violată de cel puțin 92 de ori de către 72 de bărbați diferiți, în timp ce soțul ei îi filma și îi fotografia. Ea a devenit un simbol feminist în țară și în străinătate după ce a renunțat la anonimat și s-a opus acestor agresiuni de care a aflat, în instanță. Pelicot nu a făcut nicio declarație la sosirea în instanță și a abordat o atitudine calmă, relatează Reuters. Câteva zeci de persoane așteptau în fața clădirii cu pancarte pentru a-și arăta sprijinul. Dominique Pelicot, care a recunoscut că și-a drogat soția, a primit o condamnare de 20 de ani de închisoare. Toți cei 50 de co-agresori ai săi au fost găsiți vinovați de viol, tentativă de viol sau agresiune sexuală. Husamettin Dogan, condamnat la nouă ani de închisoare în decembrie anul trecut, neagă că ar fi avut intenția de a o viola pe Gisele Pelicot. El susține că a fost mințit de Dominique Pelicot, fostul soț al lui Gisele Pelicot, care și-a drogat soția și a oferit-o unor străini găsiți în mediul online pentru agresiuni. El este muncitor în construcții, are 44 de ani, și a fost judecat luni la Nîmes, în sudul Franței, sub acuzația de viol agravat prin administrarea de substanțe care afectează judecata sau autocontrolul, o infracțiune care se pedepsește cu până la 20 de ani de închisoare. Momentan, Husamettin Dogan rămâne în libertate în așteptarea verdictului. Procurorii ceruseră 12 ani la primul său proces, dar instanța a impus nouă. Avocata lui, Sylvie Menvielle, a spus că Dogan „credea că acesta participa la un trio libertin pentru care nu știa la momentul respectiv că Gisele Pelicot nu își dăduse consimțământul, așa că nu putea accepta verdictul de vinovăție”.

Alina Bica, fosta șefă DIICOT, scapă definitiv de închisoare. Curtea de Apel București a retras mandatul european de executare a pedepsei şi mandatul european de arestare

alina-bica,-fosta-sefa-diicot,-scapa-definitiv-de-inchisoare.-curtea-de-apel-bucuresti-a-retras-mandatul-european-de-executare-a-pedepsei-si-mandatul-european-de-arestare

Magistrații români au considerat că pedeapsa de 4 ani de închisoare a fostei şefe a DIICOT a fost executată integral și, astfel, au dispus încetarea efectelor mandatului. Potrivit Ministerului Justiției, „instanța italiană a recunoscut sentința pronunțată în România și a dispus executarea pedepsei în Italia, potrivit legislației italiene”. În realitate, însă, Alina Bica nu a făcut nicio zi de închisoare, întrucât pedeapsa fost suspendată pentru clarificări juridice privind infracțiunea pentru care a fost condamnată, conform dreptului italian. Deși instanțele din România se află în protest și judecă doar „cauzele urgente”, cazul Alinei Bica a fost tratat cu celeritate. Dosarul a fost înregistrat pe 30 septembrie, primul termen a avut loc pe 2 octombrie, iar decizia definitivă a fost pronunțată pe 3 octombrie. Fosta șefă DIICOT a fost condamnată definitiv în 2019 la patru ani de închisoare pentru favorizarea omului de afaceri Ovidiu Tender. Executarea pedepsei în Italia, cu suspendare. Decizia definitivă în cazul Alinei Bica Hotărârea Curții de Apel București vine după o decizie recentă a Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), care a stabilit că o autoritate judiciară dintr-un stat membru UE nu poate refuza predarea unei persoane în baza unui mandat european de arestare și să preia executarea pedepsei fără consimțământul statului emitent, scrie G4Media. În cazul Alinei Bica, Italia nu a solicitat consimțământul României, însă a aplicat propriile reglementări pentru executarea pedepsei. Cazul Alinei Bica și impactul deciziei CJUE asupra fugilor români condamnați Decizia CJUE se va aplica în viitor pentru alți fugari români condamnați definitiv, care nu și-au executat încă pedepsele. Printre aceștia se numără persoane ca Dragoș Săvulescu, Daniel Dragomir sau Sorin Oprescu, care au beneficiat de executarea pedepselor în Italia sau Grecia, tot cu suspendare. În cazul Alinei Bica, instanțele române au fost nevoite să țină cont de faptul că pedeapsa a fost considerată executată conform deciziei instanțelor italiene. Astfel, Curtea de Apel București a decis că nu mai este necesară predarea acesteia în România și a închis definitiv dosarul privind mandatul european.

Judecătoarea Sorina Marinaș, anchetată disciplinar pentru că a postat motivarea unei „CONDAMNĂRI la MOARTE” în pușcărie

judecatoarea-sorina-marinas,-anchetata-disciplinar-pentru-ca-a-postat-motivarea-unei-„condamnari-la-moarte”-in-puscarie

Inspecția Judiciară s-a sesizat din oficiu și a deschis o anchetă disciplinară împotriva judecătoarei Sorina Marinaș de la Curtea de Apel Craiova. Magistratul a publicat pe Facebook motivele pentru care a condamnat un bărbat la 30 de ani închisoare pentru tentativă de omor asupra soției. „N-am vreun sentiment de milă, deși sunt conștientă că va muri în detenție (…) E o soluție care pe mine mă bucură, știu că am scăpat societatea de un ins care era o bombă cu ceas”, postează magistratul. Pe 24 septembrie, Sorina Marinaș a dispus condamnarea unui bărbat la 30 de ani închisoare pentru tentativă de omor calificat asupra soției sale, publicând pe rețelele de socializare motivele acestei sentințe. O bombă cu ceas ‘Maximul general al pedepsei închisorii pentru tentativă la omor calificat asupra soției, în recidivă, după un alt omor și o altă tentativă de omor. N-am vreun sentiment de milă, deși sunt conștientă că va muri în detenție (…) E o soluție care pe mine mă bucură, știu că am scăpat societatea de un ins care era o bombă cu ceas. Și mă bucură, în general, soluțiile când am convingerea ca societatea e liberă, cel puțin pentru un timp, de un individ care pune în pericol drepturi fundamentale (…). Aș vrea să fie o soluție care să revigoreze un pic practica pe procesul de individualizare, să nu ne mai uităm atât la agresor, să ne uităm mai mult la victimă, la frica ei, să ne gândim cum a scăpat și a mers pe stradă, să ceară ajutor, având un batic legat care să oprească sângerarea masivă de la gât’, a scris Sorina Marinaș pe Facebook. Sorina Marinaș: „Azi am primit minunea asta” Judecătoarea ripostează la acuzațiile a Inspecției Judiciare. ‘Urmare a publicării unei soluții de referință, unică în țară pe art.77 Cod penal, azi, la a 42-a victimă a omorului, am primit minunea asta. N-am înțeles exact ce am încălcat din Codul Deontologic, iar codul e destul de voluminos. Însă l-am recitit acum, pe seară, și tot n-am identificat o normă încălcată. Dacă într-o procedură deontologică împotriva unui judecător se pot face acuzații atât de abstracte, în condițiile în care în cameră preliminară în acuzații trebuie indicat cu articol și alineat ce anume a făcut omul, pare că acuzații în cauze penale, vinovați sau nu, au mai multe drepturi decât judecătorul acuzat de inspecție, vinovat sau nu. În România și nu te plictisești niciodată Sunt curioasă măcar dacă a fost citită decizia înaintea sesizării din oficiu. Nu cred, că nu era atașată. Multe sunt posibile în România și nu te plictisești niciodată, îndeosebi ca judecător care vrea să aducă în atenția publică probleme pentru care statul a fost condamnat la CEDO. Soluția a fost prezentată în Plenul Parlamentului azi și este avută în vedere de colegii din întreaga țară. Posibil inspecția să nu își dorească ca un judecător să se implice într-o situație acută ce face obiectul legiferării și care vizează dreptul la viață. No, ghinion. Acest judecător nu e chiar ușor așa de intimidat’, transmite judecătoarea pe Facebook. Recomandarea autorului: Inspecția Judiciară: Judecătoarea ANCUȚA POPOVICIU a dat dovadă de gravă neglijență în dosarul lui Vlad Pascu, 2Mai

Adolescentul de 17 ani, acuzat că a trimis sute de amenințări școlilor și spitalelor, a fost reținut. Ce urmează pentru suspect

adolescentul-de-17-ani,-acuzat-ca-a-trimis-sute-de-amenintari-scolilor-si-spitalelor,-a-fost-retinut.-ce-urmeaza-pentru-suspect

Adolescentul de 17 ani, suspectat că a trimis în ultimele zile sute de amenințări școlilor, spitalelor, unităților de poliție și altor instituții, a fost reținut pentru 24 de ore. Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus, joi, reținerea acestuia, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare în scop terorist. În urma cercetărilor, a reieșit faptul că, în datele de 21 și 23 septembrie, inculpatul împreună cu o minoră de 14 ani a transmis mai multe mesaje către un număr de aproximativ 1.000 de adrese de email aparținând unor instituții de învățământ, unități medicale, unități de poliție, posturi de televiziune și alte instituții de pe întreg teritoriul României. Acestea proferau amenințări cu comiterea unor atacuri armate, în scopul creării de panică și intimidării populației prin producerea unui puternic impact psihologic. În acest caz, urmează să fie sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Curții de Apel București, cu propunerea de arestare preventive a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile. După audierile inițiale, el a fost internat pentru o expertiză psihologică la Spitalul „Obregia„ din Capitală. Fotografie cu caracter ilustrativ. Sursa: Shutterstock

O judecătoare de la Curtea de Apel Craiova jubilează după o sentință dată în cazul unui bărbat agresiv cu soția sa: N-am vreun sentiment de milă

o-judecatoare-de-la-curtea-de-apel-craiova-jubileaza-dupa-o-sentinta-data-in-cazul-unui-barbat-agresiv-cu-sotia-sa:-n-am-vreun-sentiment-de-mila

O judecătoare de la Curtea de Apel Craiova a comentat cu satisfacție o decizie luată în cazul unui bărbat condamnat la 30 de ani de închisoare pentru tentativă de omor calificat asupra soției sale. De altfel, este cea mai mare pedeapsă care s-a dat până acum în România pentru o astfel de faptă. Judecătoarea Sorina Mărinaș a comentat cu satisfacție decizia și a împărtășit-o pe pagina de Facebook. „Am scris azi: În baza art. 32 alin. 1 rap. la art. 188-189 alin. 1 lit. e rap. la art. 199 alin. 1, cu apl. art. 33 alin. 2 ultima teză C.p şi art. 41- 43 alin. 5 C.p., art. 77 alin. 1 lit. h C.p., art. 60 C.p., condamnă pe inculpatul…. la pedeapsa de 30 de ani închisoare. Maximul general al pedepsei închisorii pentru tentativa la omor calificat asupra soției, in recidivă postexecutorie, după un alt omor si o altă tentativa de omor, si cu agravanta specifica violenței de gen. N-am vreun sentiment de mila, desi sunt conștientă că va muri in detenție. Când judecătorii inhiba sentimente născute (ne naștem dispuși la iertare si creștem încercând sa gasim scuze, atenuante) fiind conștienti că prin soluție condamnă la moarte in detenție, fapta aia, grefata pe antecedente, e atât de grava încât determina eliminarea oricărei remușcări. Ba, dimpotrivă, e o soluție care pe mine mă bucura, știu că am scăpat societatea de un ins care era o bombă cu ceas. Si mă bucură, in general, soluțiile când am convingerea ca societatea e libera, cel puțin pentru un timp, de un individ care pune in pericol drepturi fundamentale. As vrea să fie o soluție care să revigoreze un pic practica pe procesul de individualizare, sa nu ne mai uităm atât la agresor, sa ne uităm mai mult la victimă, la frica ei, să ne gândim cum a scăpat si a mers pe stradă, sa ceară ajutor, având un batic legat care să oprească sângerarea masivă de la gât. O fac publica pentru că e nevoie de ea”, a scris Sorina Mărinaș. VEZI AICI decizia judecătorilor…

Managerul Spitalului din Caransebeș, audiat de DNA pentru mită, alături de alți doi complici. Mită de 250.000 de lei într-o singură lună

managerul-spitalului-din-caransebes,-audiat-de-dna-pentru-mita,-alaturi-de-alti-doi-complici-mita-de-250.000-de-lei-intr-o-singura-luna

Managerul Spitalului din Caransebeș este audiat de DNA într-un dosar de mită, împreună cu un consilier judeţean din Caraş- Severin, dar şi un om de afaceri din Caransebeş. Procurorii DNA efectuat percheziţii la spital, la sedii de firmă şi la locuinţele suspecţilor. Managerul ar fi luat mită în valoare de 250.000 de lei într-o singură lună, potrivit Antena 3. Procurorilor DNA Timişoara au demarat mai multe percheziții joi seară, atât la Caransebeş, cât şi în localitatea Armeniş din judeţul Caraş- Severin, la Spitalul Municipal Caransebeş, la sedii de firmă şi la locuinţele suspecţilor. Cei vizaţi de anchetatori, în acest caz, sunt managerul Spitalului Municipal Caransebeș, dr. Singh Bhupinder, consilierul judeţean Ionel Dragomir, din Caraș-Severin, precum și Petrişor Oprean, patronul unei pizerii din Caransebeş. Medicul chirurg de origine indiană Singh Bhupinder ocupă funcția de manager al instituției de la data de 12 mai, potrivit unui anunț oficial al Spitalului Caransebeș. Managerul Spitalului Caransebeș, dr. Singh Bhupinder, este acuzat că ar fi încheiat, prin atribuire directă, contracte de reabilitare cu două firme conduse de Dragomir şi Oprean. În schimb, managerul ar fi primit 10% din valoarea fiecărui contract. Procurorii DNA susţin că numai în luna mai, Singh ar fi încasat 250.000 de lei mită pentru contractul privind renovarea sălilor de operaţie. Toate cele cinci blocuri operatorii au fost modernizate şi dotate cu aparatură nouă, însă personalul început să reclame calitatea lucrărilor, ceea ce a atras atenţia autorităţilor. FOTO: Spital Caransebeș Anchetă DNA de amploare pentru evaziune fiscală. Prejudiciu de 18 milioane de lei, 4 percheziții în Capitală Prim-vicepreședintele PNL Brașov, ACUZAT de mită și trafic de influență. Procurorii au făcut descinderi în 12 locații Fost director general al Aeroportului Internaţional Timişoara, trimis în judecată. Acuzații grave pentru abuz în serviciu / Care este prejudiciul