Legătura usturoiului cu sarcina / Testele de sarcină ale Antichității erau niște ciudățenii care, uneori, funcționau
Nu aveau teste rapide, nu aveau laboratoare și, în general, prea puține dintre femeile antichității aveau acces la o minimă educație. Cunoștințele despre propriu corp se transmiteau din generație în generație, pe linie feminină, iar moașa, în administrarea sarcinii, era esențială. Medici erau doar bărbații, iar aceștia nu veneau decât la cazuri deosebit de grave. Pentru aducerea pe lume a copilului, moașa era esențială. Gestionarea sarcinii aparținea exclusiv femeii, deși corpul ei era proprietatea bărbatului – una dintre puținele libertăți În același timp, preocuparea pentru determinarea sarcinii, înainte de medicina modernă, a fost o constantă în societățile antice, pentru care corpul femeii era considerat proprietatea bărbatului: tatăl decide cui îi dă fata, soțul fetei are drepturi nelimitate asupra corpului ei. Preocuparea pentru evitarea sarcinii sau, dimpotrivă, pentru a obține una, dar și gestionarea sarcinii și a nașterii era, de asemenea, o constantă. Papirusuri egiptene și tratate medicale greco-romane indică existența unor metode variate, bazate pe observație emirică, analogii și teorii fiziologice incomplete pentru determinarea timpurie a unei sarcini. Acum știm că estrogenul e fertilizator, deci urinarea pe grâu nu era chiar o prostie Cea mai veche metodă este documentată în Papirusul Kahun (cca. 1800 î.Hr.), un text medical egiptean, deidcat în mare parte sănătății feminine. Acesta descrie o procedură în care femeia urinează pe semințe de grâu și orz. Germinarea acestora era determinată ca indiciu al sarcinii, ba chiar bătrânele credeau că germinarea grâului este indiciul că se va naște o fată, iar germinarea orzului – că se va naște un băiat – desigur, superstiții fără acoperire științifică. Mai există un papirus – Papirusul Ebers (cca. 1550 î.Hr.). Acesta conține referințe similare privind utilizarea urinei în determinarea sarcinii. Literatura de specialitate modernă menționează experimente realizate în secolul XX care au sugerat că urina femeilor însărcinate poate accelera germinarea semințelor. Totuși, aceste rezultate nu indică o metodă fiabilă în sens modern, iar ipoteza rămâne discutată. Soranus din Efes are un tratat de ginecologie considerat fundamental Tratatele greco-romane abordează diagnosticarea sarcinii prin interpretarea simptomelor: absența menstruației, modificări ale corpului, reacții la substanțe care, până atunci, nu provocau nimic. Soranus din Efes (sec. II d.Hr.), autor al unui tratat de ginecologie considerat fundamental pentru Antichitate, propune o abordare mai sistematică. El acordă prioritate semnelor clinice (amenoree, greață, modificări ale sânilor) și respinge unele practici speculative. Chiar și așa, lipsa unei înțelegeri corecte a fiziologiei reproducerii limita precizia diagnosticului. Alte metode pentru determinarea sarcinii, care, acum, par ciudate, dar care atunci erau uzuale: introducerea în corpul femeii a unui cățel de usturoi, înainte ca aceasta să adoarmă, în ideea că, dacă mirosul de usturoi urca până la gură, atunci nu exista sarcină, dar dacă nu mirosea era pentru că a întâlnit pe drum un obstacol – embrionul. Evul Mediu: uroscopia și interpretarea urinei În Europa medievală, diagnosticul sarcinii a fost integrat în practica mai largă a uroscopiei — analiza urinei ca instrument medical general. Practicienii evaluau culoarea, consistența sau sedimentele. Unele surse menționează teste empirice, precum amestecarea urinei cu vin, însă eficiența acestor metode nu este susținută de dovezi științifice. Ele trebuie înțelese în contextul teoriei umorale – dominante în epocă (legătura celor patru umori ale corpului cu diferitele boli vine, de fapt, tot de la Hipocrate). Limitele cunoașterii medicale Studiile moderne din istoria medicinei (de exemplu, lucrările lui Helen King sau Lesley Dean-Jones) subliniază că aceste practici nu erau arbitrare, ci se bazau pe observații reale, interpretate însă prin cadre teoretice eronate. Absența conceptelor moderne — hormoni, ovulație, fertilizare — făcea imposibil un diagnostic precis. În acest context, metodele antice combinau observația corectă a unor simptome cu unele inferențe speculative.
Crimă și pedeapsă în cimitirul Bellu / Cazul Poroineanu – crima tatălui, pedeapsa copiilor
Cimitirul Bellu e un agregator de istorie recentă. Terenul pe care este acum a fost donat de Barbu Bellu, ministrul Cultelor și Justiției, tocmai în ideea de a găzdui numărul din ce în ce mai mare de bucureșteni decedați, într-o perioadă de mari schimbări sociale și economice, când marile orașe atrăgeau ca un magnet oameni din toate colțurile țării, pentru oportunitățile de aici. Primii concesionari ai terenului au fost C.A. Rosetti și cezar Bolliac. Agregator de artă, viață și istorie Prima ceremonie de înmormântare a fost pentru fiica revoluționarului pașoptist, Elena, copilul de doar trei ani, rezultat din căsătoria lui cu Maria Rosetti, muza „României Revoluționare” , tabloul-simbol al Revoluției de la 1848, și prima femeie jurnalist din istoria României. Cei doi au avut opt copii, dintre care doar patru au supraviețuit. Elena a fost înmormântată la Bellu într-o ceremonie de un tragism sfâșietor. Cimitirul Bellu se conturează, în societatea bucureșteană, ca un concentrat de artă, viață și istorie. Aici sunt înmormântați majoritatea artiștilor, oamenilor politici, militarilor, aici este punctul lumesc al unor oameni-emblemă ai României. Poroineanu e moșierul care crede că poate avea chiar totul, pentru simplul fapt că are doar bani În acest microcosmos de istorie – o poveste dramatică: soții Poroineanu. Totul a început de la moșierul Constantin Poroineanu, un tip extrem de bogat, un boier român de viță veche, care, într-una dintre călătoriile sale în Franța, se îndrăgostește de o fanțuzoaică. O relație amoroasă din care se naște un copil, o fetiță. Fata nu e adusă niciodată în România, Poroineanu o lasă ascunsă în Franța, dar contribuie la creșterea și educarea ei. O poveste de dragoste cu nimic specială față de altele Poroineanu mai are, însă un fiu aici, în România. Ajuns la vârsta maturității, pleacă în Franța, unde o întâlnește pe fata ascunsă a tatălui său. Fără să știe că sunt frați de sânge prin tată lor, cei doi se îndrăgostesc și trăiesc o puternică poveste de dragoste, ba decid să se căsătorească. Trăiesc în Franța o perioadă, însă, la un moment dat, decid să se întoarcă în România, unde descoperă adevărul. Cei doi au un șoc. Cazul Poroineanu e mai mult decât „Romeo și Julieta” Mai multe nu se știu depsre acest caz, însă există legende care încearcă să acrediteze ideea că, incapabili să gestioneze șocul, cei doi aleg să se sinucidă. Mulți compară povestea fraților Poroineanu cu cea a lui Romeo și a Julietei, însă, la o analiză mai detaliată, diferențele între cele două cazuri sunt de la cer la pământ. În cazul îndrăgostiților din Verona, cuplul a fost distrus din exterior, pe câtă vreme aici, el a fost distrus dinăuntru, de către propriul ADN. O documentare solidă a cazului nu există. Se știe că a devenit un scandal public major în societatea vremii. Devastat și bătrân, Poroineanu ridică monumentul funerar care îi urlă durerea Bătrânul Poroineanu a ajuns în fața judecătorului, care, după unii autori, a fost condamnat la moarte, prin împușcare sau spânzurare (și executat relativ repede după judecată). Alte versiuni înaintează ideea că s-ar fi sinucis înainte de executare sau că înnebunește. Rar, se încearcă acreditarea ideii că sentința i-ar fi fost comutată. În orice caz, devastat de tragedie, moșierul Poroineanu decide să le ridice celor doi un monument funerar pentru a păstra în timp povestea unei imposibile iubiri.
Câștigătorul jackpotului loteriei naționale din Londra nu a revendicat premiul de 10,6 milioane de lire sterline. Banii vor fi donați unor cauze nobile susținute de loterie
Jucătorii la loteria națională au la dispoziție 180 de zile pentru a-și revendica câștigurile, dar nu au dreptul la nimic după expirarea termenului limită. În ciuda unei „căutări ample”, loteria națională a declarat că nu a fost depusă nicio cerere validă pentru un jackpot în valoare de 10,6 milioane de lire sterline pentru un bilet de loto cumpărat în Bexley pe 4 octombrie anul trecut, relatează The Guardian. Termenul limită a expirat joia trecută, lăsându-l pe potențialul milionar al orașului Bexley fără bani. Jackpotul va fi donat în schimb unor cauze nobile susținute de loterie. Allwyn, operatorul loteriei naționale, a declarat că este rar ca un jackpot atât de mare să nu fie revendicat. Un purtător de cuvânt a spus: „Majoritatea premiilor care ar rămâne nerevendicate ar fi premiile de nivel mai mic. Este foarte neobișnuit ca un premiu de această mărime să rămână nerevendicat.” Există cinci premii naționale „majore”, în valoare de peste 3,2 milioane de lire sterline, care încă nu au fost revendicate. Trei sunt bilete de la EuroMillions sau de la Loto în valoare de 1 milion de lire sterline. Au fost căutări extinse ale misteriosului câștigător Andy Carter, consilierul principal al câștigătorilor de la Allwyn, a declarat: „În ciuda unei căutări extinse pentru a găsi misteriosul milionar din Bexley, pot confirma că deținătorul biletului nu s-a prezentat pentru a-și revendica premiul la Loto și, din păcate, a pierdut această sumă de bani care i-ar fi schimbat viața.” În cuvinte care nu prea aveau să-l consoleze pe deținătorul necunoscut al biletului, Carter a adăugat: „Banii vor fi acum folosiți pentru cauze nobile și se vor adăuga la cele 33 de milioane de lire sterline strânse în fiecare săptămână pentru proiecte finanțate de loteria națională, dintre care mai multe pot fi găsite în zona Bexley.” Printre proiectele pe care loteria le-a sprijinit în Bexley se numără Exchange Erith, o organizație de arte și meșteșuguri condusă de comunitate, și You and Me Happy Family Children’s Disability Trust, care oferă sprijin incluziv copiilor cu dizabilități și îngrijitorilor acestora.
Dumitru Prunariu: Dacă aș avea 30 de ani, aș pleca imediat spre Marte
Revenirea oamenilor în apropierea Lunii, prin programul Artemis, marchează o nouă etapă a explorării spațiale. Într-un interviul acordat Mediafax, cosmonautul Dumitru Prunariu explică ce înseamnă această misiune pentru viitorul explorării spațiale, care sunt provocările pentru echipaj și ce rol ar putea avea România în programele spațiale europene. Victor Stephanovici: Cum priviți misiunea Artemis 2, care duce din nou oamenii spre Lună după mai bine de 50 de ani? Dumitru Prunariu: Astronauții care zboară acum spre Lună nici măcar nu erau născuți atunci când Apollo 17 s-a întors de pe Lună. Programele spațiale au o întindere foarte mare în timp. De ce nu s-a mai zburat cu oameni spre Lună în ultimele decenii? Pentru că NASA a avut alte priorități: programul navetei spațiale și construirea Stației Spațiale Internaționale. Revenirea oamenilor pe Lună reprezintă însă un eveniment foarte important pentru întreaga comunitate spațială și marchează începutul unei noi etape a explorării planetare. „Luna este doar un intermediar spre Marte” Victor Stephanovici: Care este rolul Lunii în planurile de explorare spațială? Dumitru Prunariu: Luna este doar un intermediar. Acolo se vor construi baze umane permanente și se vor desfășura activități de explorare a solului și subsolului lunar. Pe Lună vom învăța cum să trăim și cum să folosim tehnologii pe alte corpuri cerești. Toate acestea sunt necesare pentru o misiune mult mai importantă din punct de vedere istoric: explorarea planetei Marte. Victor Stephanovici: Programul Artemis este însă și foarte costisitor. Cum vedeți această evoluție? Dumitru Prunariu: Estimările inițiale pentru lansarea rachetei SLS cu capsula Orion erau de aproximativ 500 de milioane de dolari. În momentul lansării din 2022, costul ajunsese la 4,1 miliarde de dolari. Este o sumă uriașă, mai ales în condițiile în care sectorul privat devine tot mai puternic. Companii precum SpaceX sau Blue Origin concurează deja programele guvernamentale. „Sectorul privat domină tot mai mult industria spațială” Victor Stephanovici: Care este cea mai mare diferență între programele spațiale din perioada dumneavoastră și cele de astăzi? Dumitru Prunariu: În prezent, investițiile private joacă un rol tot mai mare. Companiile dezvoltă rachete reutilizabile, ceea ce reduce costul lansărilor. Elon Musk deține recordul de lansări comerciale de sateliți, iar la un moment dat SpaceX ajunsese să realizeze aproximativ 84% dintre lansările comerciale din lume. NASA începe și ea să schimbe modelul. Nu va mai construi stații orbitale proprii, ci va închiria spațiu pe stații dezvoltate de companii private. „Tehnologia navelor spațiale s-a schimbat radical” Victor Stephanovici: Capsula Orion este mult mai avansată decât navele cu care ați zburat dumneavoastră. Ce v-ar impresiona cel mai mult la bordul unei nave moderne? Dumitru Prunariu: Pe vremea mea nu existau computere de bord așa cum există astăzi. Aveam doar câteva programe automate executate de un computer electromecanic. Singurul aparat digital pe care l-am avut la bord a fost un mic calculator de buzunar pe care îl foloseam pentru calcule rapide. Astăzi, toate sistemele sunt integrate digital și controlate de pe ecrane computerizate. Victor Stephanovici: Care este cea mai dificilă parte a unei misiuni precum Artemis 2? Dumitru Prunariu: În primul rând, lansarea cu succes. Misiunea automată Artemis din 2022 a fost amânată de mai multe ori înainte de lansare din cauza unor probleme tehnice descoperite în ultimele momente. De asemenea, scutul termic al capsulei Orion a avut unele probleme la reintrarea în atmosferă, ceea ce a dus la modificarea profilului de reintrare pentru misiunile următoare. „Imponderabilitatea nu este atât de plăcută pe cât pare” Victor Stephanovici: Care sunt provocările pentru echipaj în timpul zborului? Dumitru Prunariu: Imponderabilitatea nu este o stare atât de plăcută precum pare la prima vedere. Ea produce modificări în organismul uman. Zborul spre Lună implică și traversarea unei zone cu nivel de radiații mai mare decât cel de pe orbita Pământului. Pot apărea disconfort muscular sau ușoară atrofie, dar într-o misiune de aproximativ zece zile aceste efecte sunt recuperabile după revenirea pe Pământ. Victor Stephanovici: Cum se schimbă percepția asupra Pământului atunci când îl vezi din spațiu? Dumitru Prunariu: Este o imagine extraordinară. Te îndrăgostești de planeta noastră atunci când o vezi de la acea înălțime. Astronauții experimentează ceea ce se numește „overview effect”, o percepție globală asupra Pământului. Îl vezi ca pe un tot unitar, fără granițe, și înțelegi cât de fragil este. Înțelegi atunci că aceasta este casa noastră și că trebuie să o protejăm. „România ar putea participa mai mult la programele spațiale” Victor Stephanovici: România ar putea participa la viitoarele misiuni spațiale? Dumitru Prunariu: Teoretic, da. Practic însă, nivelul implicării este limitat. Mai multe state europene au decis recent să își mărească contribuția la Agenția Spațială Europeană pentru a beneficia de noi proiecte tehnologice și industriale. România a redus însă contribuția cu aproximativ 35%, ceea ce limitează oportunitățile de dezvoltare în acest domeniu. Victor Stephanovici: Dacă ați avea din nou 30 de ani și ați primi oferta de a merge într-o misiune spre Lună sau Marte, ați accepta? Dumitru Prunariu: Dacă aș avea din nou 30 de ani, aș pleca imediat spre Marte! Dacă mă întrebați acum, probabil că aș accepta o misiune spre Lună după o perioadă de pregătire medicală și antrenament. Artemis II, o punte între Apollo și viitor Într-un material pregătit înaintea interviului, Dumitru Prunariu subliniază că misiunea Artemis II reprezintă mai mult decât o simplă lansare spectaculoasă. Ea marchează reluarea drumului omenirii către spațiul profund și trecerea către o nouă arhitectură a explorării spațiale. Programul Artemis urmărește construirea unei prezențe umane sustenabile dincolo de orbita joasă a Pământului și testarea sistemelor care vor permite revenirea oamenilor pe Lună, dar și pregătirea misiunilor către Marte. Prunariu spune că fiecare lansare spațială este rezultatul muncii a mii de specialiști – ingineri, medici, cercetători și tehnicieni – și că explorarea cosmosului rămâne unul dintre puținele domenii în care omenirea reușește să coopereze pentru un scop comun. În opinia sa, astfel de misiuni transmit și un mesaj important generațiilor tinere: marile proiecte științifice și tehnologice nu au dispărut, iar curiozitatea și dorința de explorare continuă să împingă civilizația înainte. „Fiecare lansare este rezultatul unei memorii colective a umanității.
Dua Lipa, influencer în lumea cărților: cum a devenit popstarul britanic o voce și în literatură
Festivalul literar London Literature Festival, aflat la a 19-a ediție, a anunțat că Dua Lipa va fi curatoarea ediției din acest an. Decizia a surprins pe mulți, având în vedere că artista este una dintre cele mai cunoscute popstaruri ale generației sale. Totuși, implicarea sa în domeniul literar nu este recentă, mai scrie Il Post. De mai mulți ani, cântăreața promovează constant cărțile și lectura, construindu-și o reputație serioasă în acest domeniu. Proiectul Service95 și podcastul dedicat cărților Interesul pentru literatură s-a concretizat în 2022, când Dua Lipa a lansat Service95, o platformă care include o newsletter, articole culturale și un podcast. Cel mai cunoscut proiect este „Book Club with Dua Lipa”, publicat pe Spotify și YouTube. În fiecare lună, artista alege o carte și discută cu autorul sau autoarea acesteia într-un interviu care durează aproape o oră. Conversațiile sunt relaxate și naturale, iar întrebările provin atât de la Dua Lipa, cât și de la cititorii care urmăresc newsletterul platformei. A surprise, extra episode of Dua Lipa: At Your Service has landed, where @DUALIPA looks back on the first three seasons of the podcast. Listen now for candid highlights and favourite moments, available across all major podcast platforms… https://t.co/SFQkPyeUN0 pic.twitter.com/U1uqsMS7cF — Service95 (@service95) October 6, 2023 Podcastul s-a remarcat prin stilul diferit de interviu. Spre deosebire de formatele tradiționale, conversațiile nu sunt rigid structurate și oferă spațiu pentru reflecții personale asupra lecturii. Criticii și jurnaliștii culturali au remarcat că artista citește atent cărțile și discută în profunzime temele abordate de autori. Printre invitații podcastului s-au numărat scriitori de renume precum Margaret Atwood, Khaled Hosseini, Hernan Diaz sau laureata Nobel Olga Tokarczuk. Promovarea autorilor mai puțin cunoscuți Un alt element apreciat este faptul că Dua Lipa nu se limitează la bestselleruri. În multe cazuri, ea promovează cărți mai vechi sau volume publicate de edituri mai mici. Prin selecțiile sale, artista contribuie la creșterea vizibilității unor autori mai puțin cunoscuți publicului larg, dar apreciați în mediile literare. Influența sa în lumea editorială este reală. În 2020, după ce a postat pe Instagram o fotografie în care citea romanul „A Little Life” al autoarei Hanya Yanagihara, vânzările cărții au crescut semnificativ în Marea Britanie. Editorii au confirmat că acest val de interes a fost generat direct de postarea artistei. O nouă generație de promotori ai lecturii Succesul proiectului Service95 a adus artistei recunoaștere în mediul literar. În 2022, Dua Lipa a fost invitată să țină un discurs la ceremonia Booker Prize, unul dintre cele mai prestigioase premii literare din lume. Specialiștii din industrie spun că prezența ei este importantă deoarece reușește să aducă un public nou către literatură, combinând popularitatea din muzică cu interesul autentic pentru lectură.
O celebră grădină zoologică se închide. Ce se va întâmpla cu animalele
Grădina Zoologică Heythrop din Chipping Norton, Oxfordshire, se va închide până la finalul lunii martie, potrivit Express. Este o grădină privată, înființată de Jim Clubb și fosta sa soție Sally în 1988. Cei doi au fost dresori de animale și au fondat Amazing Animals, o agenție care a furnizat animale pentru televiziune și cinematografie. Deși grădina zoologică nu a fost niciodată deschisă în mod oficial publicului, oamenii au putut să o viziteze pentru diferite evenimente. Parcul zoo a fost folosit în numeroase filme, inclusiv în seria Harry Potter. De asemenea, în ceea ce ar putea fi ultima sa apariție pe marele ecran, grădina zoologică va avea scene în următorul blockbuster al lui Christopher Nolan, Odiseea. În plus, de-a lungul anilor, afacerea a devenit cunoscută pentru furnizarea de animale pentru terapie la domiciliu și spitale. Jim Clubb, în vârstă de 71 de ani, a decis să se pensioneze ceea ce va duce la închiderea complexului celebru. Anunțul a fost făcut pe propriul site. „Din păcate, a venit momentul să anunțăm închiderea Grădinii Zoologice Heythrop la sfârșitul lunii martie. Această decizie nu a fost luată cu ușurință și am dori să le mulțumim tuturor pentru bunătatea, generozitatea și sprijinul lor. Suntem fericiți că am putut să vă primim pentru a participa la întâlnirile cu animalele, vizitele la grădina zoologică, zilele porților deschise, petrecerile și aventurile tinerilor din grădina zoologică. De asemenea, nu-i putem uita de rezidenții și angajații minunați ai numeroaselor cămine de bătrâni, și spitale pe care am avut privilegiul să le vizităm. Ne-a făcut o mare plăcere să vă cunoaștem pe toți – oaspeți și gazde deopotrivă – și să vă vedem zâmbetele de pe fețele voastre când ne-am întâlnit cu prietenii noștri, animalele. Vă mulțumim pentru tot, vă dorim mult succes în continuare”, au scris reprezentanții complexului în mesajul online Parcul se va închide la sfârșitul lunii. Absolut toate animalele vor fi transportate săptămâna viitoare la noile lor cămine. Pinguinii, de exemplu, vor fi preluați de un colecționar privat.
Criza din Orientul Mijlociu afectează turismul. O țară europeană le recomandă cetățenilor să evite zone din Cipru și Turcia
Ministerul de Externe din Marea Britanie și-a actualizat sfaturile de călătorie pentru Turcia, Cipru și Grecia. Potrivit Express, ministerul a emis un avertisment pentru cetățenii britanici privitor la călătoriile în anumite zone populare din estul Mediteranei. Pe măsură ce se apropie sezonul vacanțelor de vară, FCDO i-a sfătuit pe britanici să nu călătorească la o distanță de maximum 10 km de granița dintre Turcia și Siria. „Luptele din Siria continuă în zonele apropiate de granița cu Turcia și există un risc crescut de terorism în regiune”, a transmis FCDO. De asemenea, a avertizat că drumurile din provincia Hatay care duc spre graniță ar putea fi închise cu din cauza conflictului. „În provincia Hakkari trebuie să obțineți permisiunea de la Biroul Guvernatorului local pentru a vizita zonele apropiate de granița cu Irakul și Iranul”, a comunicat FCDO. Muntele Ararat este o zonă militară desemnată și călătorii trebuie să obțină autorizație de la biroul guvernamental Doğubayazıt și să plătească o taxă. Zone nerecomandate sunt și în Cipru „Atacurile teroriste din Cipru nu pot fi excluse”, au stabilit autoritățile britanice. O bază britanică a fost atacată cu o dronă, iar criza s-ar putea agrava, avertizează ministerul. FCDO și-a actualizat și informațiile despre Grecia după demonstrațiile și grevele de la începutul anului.
Legătura dintre oameni și câini datează de peste 15.000 de ani
Cercetarea, publicată în revista Nature, sugerează că dovezile genetice ale câinilor domestici sunt cu aproximativ 5.000 de ani mai vechi decât estimările anterioare. Cel mai vechi exemplar identificat provine din Anatolia, în actuala Turcie, și are aproximativ 15.800 de ani. Rămășițele animalului au fost descoperite îngropate alături de rămășițe umane, arată The Guardian. Un alt exemplar, o mandibulă veche de 14.300 de ani, a fost găsită în peștera Gough din Somerset, Marea Britanie. Câinii erau hrăniți și îngropați ritualic Analizele arată că oamenii preistorici nu doar tolerau câinii în apropierea lor, ci îi și hrăneau. Studiile izotopice efectuate pe oasele descoperite în Turcia arată că acești câini aveau o dietă bogată în pește. Era similară cu cea a oamenilor din acea zonă. Arheologii au descoperit și dovezi ale unei legături emoționale între oameni și animale. Trei pui de câine au fost găsiți îngropați peste picioarele unei persoane, într-un ritual funerar care semăna cu cele dedicate oamenilor. Cercetătorii spun că, în urmă cu aproximativ 15.000 de ani, câini cu origini genetice diferite existau deja în mai multe zone din Eurasia, de la Marea Britanie până în Siberia. Această descoperire sugerează că procesul de domesticire ar fi început încă din timpul ultimei ere glaciare. Acest lucru se întâmpla cu mult înainte de apariția agriculturii sau a altor animale domestice. Rolul câinilor în comunitățile preistorice Oamenii de știință cred că primele comunități umane nu ar fi investit resurse în hrănirea acestor animale dacă ele nu ar fi avut un rol important. Câinii ar fi putut contribui la creșterea eficienței la vânătoare sau ar fi servit drept sistem de avertizare împotriva prădătorilor. Descoperirile sugerează că relația dintre oameni și câini – considerată astăzi una dintre cele mai puternice legături dintre oameni și animale – are rădăcini mult mai vechi decât se credea până acum.
Satul din Sibiu unde Maica Domnului păzește casele oamenilor. Tradiție rară, dusă mai departe: Nu mă îmbogățesc. De multe ori îmi scot doar materialele folosite
În satul cunoscut pentru hora de pe Ruscă, tradiție care se păstrează anual în duminica de Rusalii, numeroase case au pe fațadă o firidă în care este pictată o icoană. „Cele mai multe o au înfățișată pe Maica Domnului, cea care aduce protecție asupra casei și locuitorilor săi”, spune Nicolae Cercel, sătean care a moștenit darul picturii de la unchiul său, artistul Gheorghe Cercel. Ceruți sunt și sfinții ale căror nume le poartă proprietarii caselor. „Fac și icoane cu sfinții Ioan, Nicolae, Gheorghe, Mihai sau Gabriel, după cum vrea omul. Nu mă îmbogățesc, pentru că de cele mai multe ori îmi scot doar materialele folosite”, recunoaște Nicolae Cercel, ajuns acum la vârsta pensiei. O plimbare pe ulițele Sebeșului de Jos, pe sub privirile sfinților pictați de Gheorghe și Nicolae Cercel aduce multă liniște în mintea și sufletul celor asaltați de tumultul orașelor. Aici s-a refugiat artistul admirat în comunism. În casa familiei Cercel a fost amenajat singurul muzeu din Sebeșu de Jos, dedicat memoriei lui Gheorghe Cercel, artistul care a călătorit pe jos 25 de kilometri până la Sibiu pentru a admira colecția de picturi a Muzeului Brukenthal. „Unchiul meu s-a născut în 1912, într-o familie de țărani săraci, cu opt copii. A făcut școala în sat, apoi a studiat la Secția Lemn din Racovița, a Școlii Populare de Artă și Meserii. Și-a continuat studiile la Baia Mare, iar după război a absolvit Școala Superioară de Pictură și Sculptură din București. În 1947 a devenit membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România.” În anul 2009, la două decenii de la dispariția artistului, Casa de Presă și Editură „Tribuna” a publicat „Memoriile maestrului Gheorghe Cercel din Sebeșu de Jos”, volum care conține o autobiografie bogată a îndrăgitului artist. „Am făcut cunoștință cu foamea, frigul și setea” În 1935, el avea să meargă pe jos până la Turnu Severin, dornic să descopere picturile mănăstirilor de pe Valea Oltului, sculpturile lui Brâncuși de la Târgu Jiu și să vadă Dunărea. „În acest drum am făcut cunoștință cu foamea, cu frigul și setea din plin, toate acestea călindu-mă pentru a mă pregăti pentru alte încercări pe care aveam să le înfrunt în viitor”, nota Gheorghe Cercel, pe care războiul l-a dus în linia frontului între 1939 și 1943. În 1951, când mama îndrăgitului artist moare, acesta, în semn de omagiu, a hotărît să-i păstreze amintirea vie, făcând: „din odaia ce-i odihnea trupul ei o expoziție de pictură. Nu a rămas niciun loc gol pe perete fără să fie ocupat de tablouri ce reprezentau portretul mamei alături de cel al tatălui îndurerat, peisaje din Sebeș, mama cu furca, cu rufele, la câmp, la râu, la pădure”, a scris Gheorghe Cercel în autobiografia sa. Expoziția a uimit întregul sat. Astăzi, meșteșugul picturii icoanelor pe prispele oamenilor este dus mai departe de nepotul artistului, Nicolae Cercel, care, în comunism, a lucrat ca sculer matrițer la Uzina „Mecanica” din Mârșa. „Am făcut și câteva troițe, tot aici, în zona Sebeșu de Jos – Turnu Roșu. Oamenii au nevoie de Dumnezeu, care să-i vegheze și să-i ajute în aceste vremuri tulburi”, mai spune bărbatul care, în iunie 2025 a primit o distincție din partea Primăriei Turnu Roșu pentru că „dă culoare comunității”. Povestea artistului Gheorghe Cercel și al nepotului său, care i-a călcat pe urme, a fost publicată de Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.
Designeri din 5 țări vin la Bucharest Fashion Week, într-un concept total inedit / Show-uri pentru nevăzători, formate noi și business
De marți până pe 28 martie are loc Bucharest Fashion Week, un eveniment care reunește designeri români și internaționali, profesioniști din industria modei și public interesat de tendințele actuale ale modei, potrivit unui comunicat al Ministerului Culturii. Potrivit organizatorilor, evenimentul „aduce împreună designeri români și internaționali, tineri creatori, profesioniști din industrie și public interesat de noile direcții ale artei textile contemporane” și propune un program extins, care depășește formatul clasic al prezentărilor de modă. Un program care trece de podium Organizat sub umbrela Council of Fashion Designers of Romania, cu sprijinul Camerei Naționale a Modei Italiene și al Ministerului Culturii, evenimentul are ca punct central Muzeul Național de Artă al României. Ediția din acest an „propune un program care merge dincolo de podium și pune accent pe educație, dialog profesional, deschidere internațională și incluziune”. Noua generație de designeri, în prim-plan Un loc important îl ocupă componenta Next Generation, dedicată tinerilor creatori. „Conferințele, atelierele și întâlnirile […] aduc în prim-plan teme care țin nu doar de creativitate, ci și de construirea unui drum profesional solid”, transmit organizatorii. Evenimentul include și Next Generation Conference, care reunește studenți și profesioniști pentru discuții despre „identitate creativă, strategie de business, retail și contextul global al industriei”. Moda, dincolo de imagine: proiect pentru nevăzători Unul dintre cele mai inedite momente este proiectul Sightless Fashion, dedicat persoanelor cu deficiențe de vedere. Inițiativa „arată că accesul la experiența culturală poate fi gândit mai atent, mai deschis și mai aproape de oameni”, propunând „o experiență alternativă de percepere a modei”. Conceptul transformă ținutele „într-un univers sonor construit din materialele și texturile pieselor vestimentare”, invitând publicul să exploreze moda „prin sunet, spațiu și mișcare”. Deschidere regională și colaborare internațională Ediția din 2026 reunește designeri din mai multe țări, inclusiv România, Polonia, Ucraina, Ungaria și Republica Moldova, confirmând „deschiderea regională a evenimentului și interesul pentru colaborare”. Programul include, pe lângă prezentările de modă, și „formate noi, întâlniri profesionale și proiecte dedicate comunității creative”. Promovarea brandului „Made in Romania” Organizatorii subliniază că Bucharest Fashion Week este „primul eveniment de modă internațional din România”, dedicat promovării designerilor locali și transformării etichetei „Made in Romania” într-un reper apreciat la nivel global. Evenimentul „reunește creatorii de modă, potențialii clienți, profesioniștii din industrie și pasionații de modă pentru a celebra arta modei și a favoriza colaborarea la nivel global”.