Un recent laureat Nobel avertizează asupra pericolelor inteligenței artificiale

Un laureat al Premiului Nobel pentru Economie din acest an a avertizat luni că inteligența artificială oferă „posibilități uimitoare”, dar ar trebui reglementată din cauza potențialului său de distrugere a locurilor de muncă, potrivit AFP. Remarcile canadianului Peter Howitt, profesor emerit la Universitatea Brown din Statele Unite, au venit pe fondul unor îngrijorări crescânde cu privire la modul în care inteligența artificială va afecta societatea și piața muncii. Guvernatorul Californiei, Gavin Newsom, a semnat luni o lege inedită care reglementează interacțiunile cu chatboții bazați pe inteligență artificială, sfidând eforturile Casei Albe de a lăsa tehnologia necontrolată. Teoria „distrugerii creative” Howitt a fost unul dintre cei trei economiști onorați luni de Academia Regală Suedeză de Științe pentru munca sa asupra modului în care tehnologia stimulează și afectează creșterea economică. Cercetările sale, realizate împreună cu colegul său câștigător, Philippe Aghion din Franța, s-au concentrat pe teoria „distrugerii creative”, în care un produs nou și mai bun intră pe piață, iar companiile care vând produsele mai vechi pierd. Howitt a declarat într-o conferință de presă că rămâne de văzut cine va fi liderul în domeniul inteligenței artificiale și „nu știm care vor fi efectele distrugerii creative”. „Este nevoie de reglementare” „Este evident o tehnologie fantastică, care are posibilități uimitoare. Și, evident, are un potențial uimitor de a distruge alte locuri de muncă sau de a înlocui forța de muncă înalt calificată. Și tot ce pot spune este că acesta este un conflict. Va trebui reglementat”, a spus el. „Stimulentele private pe o piață nereglementată nu vor rezolva cu adevărat acest conflict într-un mod cât mai avantajos pentru societate și nu știm ce va rezulta din asta.” Howitt, în vârstă de 79 de ani, a spus că a fost un „moment important în istoria omenirii” și l-a comparat cu perioadele trecute de inovație tehnologică, inclusiv boom-ul telecomunicațiilor din anii 1990 și începuturile electricității și energiei cu abur.
Laserele folosite pentru îngrijirea pielii ajută acum la restaurarea capodoperelor artistice franceze
Într-o aripă liniștită a galeriei Luvru din Paris, departe de aglomerația vizitatorilor și sub piramida de sticlă, conservatorii folosesc o armă neașteptată în lupta împotriva murdăriei acumulate de-a lungul secolelor: laserele dermatologice. Dispozitivele de înaltă precizie, mai cunoscute pentru netezirea ridurilor în clinicile din întreaga lume, dau acum o nouă viață marmurei, calcarului și fildeșului la Centrul Național de Cercetare și Restaurare din Muzeele Franceze, potrivit Euronews. Aici, sute de sculpturi – de la sfinți medievali la capodopere renascentiste – se află în diferite stadii de restaurare. Laserele, finanțate de gigantul francez de cosmetice L’Oréal, fac munca mai rapidă, mai sigură și mai precisă. „Este absolut fascinant să vezi cum aceste două lasere – utilizate pentru a îmbunătăți aspectul pietrei – sunt folosite și în dermatologie pentru a îmbunătăți aspectul pielii. Ambele lasere sunt complementare; ele funcționează la lungimi de undă diferite, vizând cromofori diferiți sau utilizând căldura în moduri diferite”, a declarat Delphine Kerob, dermatolog și director științific al La Roche-Posay la L’Oréal. „Un laser este ablativ, celălalt este neablativ, astfel încât fiecare are beneficii diferite, dar și efecte secundare diferite. Prin urmare, îngrijirea este foarte importantă – atât pentru piele, cât și pentru piatră – pentru a ne asigura că tratamentul nu este prea ablativ”, a adăugat ea. „Pentru noi este un salvator” Printre lucrările care beneficiază de acest tratament de înaltă tehnologie se numără o sculptură Ecce Homo din secolul al XVI-lea, care a fost întunecată de secole de poluare și de încercări de restaurare din trecut. După trei luni de curățare meticuloasă, conservatorii au reușit să descopere urme ale culorii sale originale sub funingine. „Multe dintre piesele pe care trebuie să le restaurăm au fost expuse în aer liber și au cruste negre sau murdărie groasă pe suprafață. Uneori, calcarul este mai fragil decât crustele negre. Trebuie să găsim o modalitate de a le curăța fără a deteriora materialul original”, a spus curatoarea Laetitia Barragué-Zouita. „Laserul, care are doar o acțiune termică și mecanică, ne ajută să nu deteriorăm suprafața originală. Deci, de fapt, este un salvator pentru noi”. În prezent, în laborator sunt utilizate patru lasere specializate: Eos Combo, două lasere Er: YAG (Erbium) și Infinito. Toate sunt fabricate de compania italiană El. En (Electronic Engineering) și fiecare este adaptat unei provocări specifice de restaurare. Atât arta, cât și pielea, observă Kerob, suferă din cauza acelorași presiuni ambientale – poluarea, lumina UV, umiditatea și timpul. „De aceea este foarte important să alegem dispozitivul potrivit, cu parametrii potriviți, și să ne asigurăm că vom trata problema fără a deteriora pielea sau opera de artă”, a spus ea. Cu toate acestea, laserele nu sunt potrivite pentru toate piesele. Din cele 30 de sculpturi aflate în prezent în restaurare, doar aproximativ o treime vor beneficia de tratament cu laser. Celelalte necesită curățare chimică sau mecanică tradițională.
Avem un creier. Cum procedăm? – Întrebarea de etică pe care și-o pun oamenii de știință care au creat un creier uman în laborator
La începutul acestui an, oamenii de știință de la Universitatea John Hopkins au dezvăluit că au creat ceva uimitor, care avea să le dea bătăi de cap nu numai științific, ci și etic: un creier uman întreg, în miniatură . Vorbim de un fel de organ, o masă de țesut uman, crescut din celule stem, țesut, însă, menit să imite funcția creierului nostru, să servească drept teren de testare pentru studierea bolilor și a noilor medicamente. A fi sau a nu fi etic? Dar un creier, fie el și crescut în laborator, i-a determinat pe cercetători să-și pună întrebarea dacă aceste mici forme de viață ar putea deveni conștiente în viitor, lucru care ar putea, bineînțeles, să aibă imense implicații etice, derutante, moral. Întrebarea era simplă: „Dacă organoizii cerebrali devin conștienți, ar trebui să experimentaăm pe ei?” „Nu am gură și totuși trebuie să țip” 23% dintre respondenți au respins complet ideea, spunând că nu există nicio justificare etică pentru asemenea experimente. Un creier uman miniatural, chiar și într-o formă rudimentară, ar putea fi capabil de gândire, de durere sau de frică. „Nu văd niciun progres științific care să merite viețile — la propriu — ale acestor ființe create, odată ce ele dobândesc conștiință”, a scris un cititor către „Live Science”. „Nu am gură și totuși trebuie să țip…”, a scris acesta. Rezultate foarte strânse Alți 25% au spus că oamenii de știință nu ar trebui să testeze pe organoizi conștienți, însă lucrul cu organoizi inconștienți este acceptabil, atâta timp cât aceștia sunt monitorizați atent pentru orice semn de conștiință. 22% dintre respondenți au considerat că experimentele pe organoizi conștienți sunt acceptabile, dar ar trebui impuse reglementări pentru a le proteja bunăstarea. În schimb, 19% au afirmat că nu este nevoie de nicio modificare a regulilor actuale privind manipularea acestor organisme. Restul participanților s-au declarat nehotărâți. Complexitatea strcuturilor create în laborator cere reguli complexe de etică Nu este clar cât de aproape suntem de crearea unui organoid cerebral cu un strop de conștiință, dar există sentimentul că ne apropiem cu pași foarte mici de acea posibilitate. Experimentele anterioare pe organoizi erau mai simple, însă acum — așa cum arată și studiul de la Johns Hopkins — cercetătorii pot construi structuri cerebrale mai complexe, care conectează între ele diferite regiuni ale creierului. De aici, nu e greu de imaginat cum, la un moment dat, un gând ar putea prinde formă printre milioanele de neuroni crescuți în laborator.
Știința din spatele cultivării unui dovleac gigant. Acesta cântărește aproape cât o mașină mică

Timp de luni de zile, Scott, un inginer semiconductor din nordul statului New York, a îngrijit cu sârguință dovleacul gigant din curtea sa. L-a fertilizat regulat și l-a acoperit în fiecare noapte pentru a menține o temperatură stabilă, folosind o bandă de măsurat pentru a estima creșterea sa rapidă. „Nu am văzut niciodată ceva să crească atât de repede”, a remarcat domnul Scott. Eforturile sale au culminat cu un exemplar remarcabil de 876 de kilograme, plasându-l printre principalii concurenți într-o competiție în care agricultorii cultivă în mod obișnuit fructe care depășesc 900 de kilograme, potrivit Independent. Dovlecii nu sunt singurele culturi care pot ajunge la dimensiuni gigantice. Alte membre ale familiei cucurbitaceelor, precum dovleceii, castraveții și pepenii verzi, sunt capabile de o performanță similară. Dar uriașii portocalii sunt deosebit de masivi și și-au câștigat un loc de onoare la festivalurile de toamnă și târgurile de Halloween. Cum se cultivă un dovleac gigant Un dovleac gigant începe cu o sămânță perfectă. Cultivatorii aleg semințe care au dat dovleci mari în trecut sau testează altele noi. Scott și mulți alți cultivatori se bazează pe semințele de dovleac Atlantic Giant, care și-au dovedit eficiența. După aceea, totul se reduce la combinația potrivită de apă, nutrienți și îngrijire. Dovlecii uriași pot consuma sute de litri de apă pe zi și își produc propria hrană din lumina soarelui, la fel ca plantele de dimensiuni normale. Sistemul lor intern de conducte este mai robust, permițându-le să absoarbă mai repede apa zaharoasă și nutrienții. Pe măsură ce planta începe să se extindă, cultivatorii îndepărtează dovlecii mai mici, astfel încât toată apa și nutrienții să se concentreze într-un singur fruct. „Acest lucru ajută la obținerea unei dimensiuni foarte mari, pe care nu o veți vedea în natură”, a spus Aleca Borsuk, botanist la Grădina Botanică din New York. Din cauza gravitației, dovlecii uriași cresc în lățime, dar nu în înălțime. Adesea seamănă cu clătite asimetrice și denivelate. Dovleacul lui Scott are și o culoare mai deschisă, deoarece îl acoperă cu o prelată în timpul zilei, protejându-l de lumina soarelui care poate coace și întări coaja. Îl udă folosind un sistem de irigare suspendat. Dovlecii uriași pot crește la nesfârșit? „Răspunsul este nu”, a spus Borsuk. Indiferent cât de mare ajunge un dovleac, în cele din urmă va ajunge la maturitate și va începe ciclul său natural de îmbătrânire. Scott cultivă dovleci uriași de opt ani. Încă îl uimește să îi vadă cum se umflă, crescând cu aproximativ 18-23 de kilograme pe zi. El instalează panouri reflectorizante și chiar o imagine falsă de lup pentru a alunga căprioarele flămânde și alți intruși în căutare de o gustare portocalie. În anii precedenți, marmotele au ros vița dovlecilor. După importanta competiție de cântărire, Scott expune dovleacul uriaș la diverse evenimente tematice și îl transportă pe o remorcă. În cele din urmă, îl donează pentru a fi expus sau sculptat. În drum spre evenimente, este adesea oprit de oameni care îl întreabă ce are în spate. „Prima întrebare pe care o pun este: «Este real?»”, a spus Scott. „De unde ai cumpărat un dovleac fals atât de mare?”.
Peste șase sute de cupluri s-au căsătorit în cea mai mare nuntă colectivă din istoria Paraguayului
Cuplurile de diferite vârste, dintre care unele locuiseră împreună de mulți ani și aveau copii, și-au oficializat uniunea într-o ceremonie animată de muzică și dans, condusă de ofițerul Stării Civile, Maximiliano Ayala, și la care au participat ministrul Justiției, Rodrigo Nicora; președintele Camerei Deputaților, Raúl Latorre; și primarul orașului Asunción, Luis Bello, a confirmat EFE. Emoționați, mirii și miresele au spus „Da” căsătoriei, au schimbat inele, declarații de dragoste, cadouri și chiar au dansat un vals în mijlocul evenimentului aglomerat, unde și-au împărtășit bucuria cu familiile lor la intrarea în stadionul Secretariatului Național al Sportului (SND) din capitala Paraguayului. Oficialul a menționat că aceasta este cea mai mare inițiativă guvernamentală pentru căsătoria civilă înregistrată vreodată în Paraguay. „Paraguay este o țară conservatoare, unde valorile tradiționale sunt foarte importante pentru noi și, mai presus de toate, punem familia la temelia societății noastre”, a adăugat Ayala. A treia nuntă în masă din 2025 în Paraguay Adelcia Acosta și Marcelo Rivero, ambii în vârstă de 29 de ani, locuiau împreună de un an și plănuiau să se căsătorească. Între timp, Acosta a găsit oportunitatea de a se căsători la evenimentul masiv cu sprijinul statului: „Plănuiam să ne căsătorim, dar din motive financiare nu am putut să o facem.” Aceasta a fost a treia nuntă colectivă a anului, după altele organizate în comunități indigene. Campania va continua deoarece, potrivit autorităților, 3.500 de cupluri s-au înregistrat, iar nunți similare vor avea loc în toate cele șaptesprezece regiuni ale țării.
Gigantul Shein va deschide primele magazine fizice permanente într-o țară europeană

Gigantul online Shein va deschide, începând cu luna noiembrie, primele magazine fizice permanente în Franța. Acestea vor fi amenajate în primă fază în Paris și vor urma altele în cinci orașe – Dijon, Reims, Grenoble, Angers și Limoges, potrivit Reuters. Decizia vine în contextul în care Shein a deschis anterior magazine temporare în orașe precum Madrid și Paris, însă nu a deschis până acum un magazin fizic permanent. Noile magazine sunt deschise printr-un parteneriat cu grupul imobiliar Societe des Grands Magasins (SGM), iar prin această inițiativă vor fi create aproximativ 200 de locuri de muncă în Franța, potrivit unui comunicat de presă emis de Shein, scrie BBC. „Alegând Franța ca loc pentru testarea comerțului cu amănuntul fizic, Shein își propune să aducă beneficii clienților francezi și sectorului de retail în general”, a declarat compania. Totodată, decizia Shein de a deschide primele magazine fizice permanente în Franța vine la câteva luni după ce Senatul francez a adoptat în iunie un proiect de lege pentru reglementarea industriei modei rapide, sancționând companii precum Shein și Temu și interzicând reclamele acestora.
Care sunt cele cinci fructe din supermarket care îți pot regla glicemia și îți protejează sănătatea
Medicii și nutriționiștii evidențiază cinci fructe din supermarket care rivalizează cu scumpele „superalimente” prin aportul de nutrienți protectori, reglarea glicemiei și reducerea riscurilor de boală, scrie Daily Mail. Merele și perele: puterea fructelor simple Cercetările arată că merele, care sunt foarte accesibile la preț, reduc colesterolul, sprijină reglarea insulinei în organism, ajută la menținerea forței și mobilității și scad riscul diabetului de tip 2. Fibrele solubile, precum pectina, încetinesc eliberarea zahărului, iar polifenolii îmbunătățesc eficiența insulinei. Perele oferă beneficii similare, stabilizând glicemia prin dulceața lor naturală și conținutul ridicat de apă, mai ales când sunt consumate crude și necurățate de coajă. Ambele fructe ajută și la absorbția fierului atunci când sunt asociate cu alimente bogate în vitamina C. Afinele și zmeura: campioni ai antioxidanților și fibrelor Afinele sunt bogate în antocianine, care îmbunătățesc sensibilitatea la insulină și protejează împotriva bolilor de inimă. Consumate proaspete sau congelate, își păstrează nutrienții și sunt ideale alături de ovăz, iaurt sau nuci pentru controlul glicemiei. Zmeura oferă un conținut neobișnuit de ridicat de fibre și un nivel scăzut de zahăr, fiind excelentă pentru energie constantă. Studiile arată că zmeura reduce vârfurile glicemice după mese bogate în carbohidrați, iar vitamina C pe care o conține sporește absorbția fierului atunci când este combinată cu semințe sau cereale. Rodiile: moderatori ai glicemiei Semințele de rodie, cunoscute ca arili, conțin elagitanine, compuși care reduc creșterea glicemiei după mese, în special când sunt consumate cu alimente amidonoase. Semințele proaspete oferă fibre și antioxidanți, în timp ce sucul ar trebui limitat la porții mici alături de mese, pentru a evita excesul de zahăr. Presărarea semințelor peste salate cu leguminoase sau cereale sporește absorbția fierului, iar asocierea cu ulei de măsline ajută la absorbția antioxidanților solubili în grăsimi. Aceste cinci alimente de bază din supermarket demonstrează că fructele de zi cu zi pot egala sau chiar depăși opțiunile exotice în putere nutrițională, sprijinind glicemia echilibrată, sănătatea inimii și bunăstarea pe termen lung.
Copilă de doi ani, desemnată zeiță vie în Nepal. Ea va fi venerată de hinduși și de budiști

Aryatara Shakya, o fată de 2 ani și 8 luni, a fost aleasă drept noua Kumari, „zeița virgină” a Nepalului, într-o ceremonie desfășurată marți, în timpul festivalului Dashain, potrivit AP. Fata a fost dusă de familia sa de la casa lor din Kathmandu la palatul templului, care va fi locuința ei pentru următorii ani. Noua Kumari va fi venerată de credincioși, care o vor atinge pe picioare și îi vor cere binecuvântări în timpul ceremoniilor religioase. Conform tradiției, zeițele Kumari sunt selectate atunci când au între 2 și 4 ani. Zeițele redevin simple muritoare la atingerea pubertății și atunci este aleasă o nouă copilă. Fetele selectate trebuie să aibă trăsături frumoase și să fie curajoase. Ele duc o viață izolată, cu puțini colegi de joacă și ies în public doar la festivaluri și ceremonii religioase. De aceea, fostele Kumari se pot confrunta cu dificultăți în adaptarea la viața normală și în relațiile personale. În ultimii ani, s-au făcut schimbări: fetele primesc educație prin tutori privați, pot avea televizor și după revenirea la viața normală primesc o pensie lunară de la guvern.
Care sunt simptomele noii variante Covid, Stratus, și cum se diferențiază de gripă și VRS

O nouă tulpină de Covid numită Stratus, cu două versiuni identificate – XFG și XFG.3 – se răspândește în Marea Britanie și este monitorizată îndeaproape de Organizația Mondială a Sănătății. Experții spun că Stratus este mai transmisibilă decât variantele anterioare, iar trăsătura distinctivă este răgușeala, care apare înaintea altor simptome, potrivit The Mirror. Potrivit medicilor, pacienții infectați cu Stratus prezintă frecvent dureri în gât și voce răgușită, pe lângă simptomele generale de Covid, precum febră, tuse persistentă – mai mult de o oră, sau să existe 3 sau mai multe crize de tuse în 24 de ore, pierderea gustului sau mirosului, dificultăți de respirație, oboseală, dureri musculare, dureri de cap, durere în gât, nas înfundat sau care curge, pierderea poftei de mâncare, diaree și greață sau vărsături. Agenția pentru Securitate Sanitară din Marea Britanie a raportat recent o creștere de 7,6% a cazurilor. Medicii avertizează că Stratus poate ocoli imunitatea, făcând vaccinurile anterioare mai puțin eficiente și subliniind importanța vaccinărilor actualizate. Cum se compară simptomele gripei Simptomele gripei, care apar adesea brusc, includ febră mare, dureri musculare, oboseală, tuse seacă, durere în gât, dureri de cap, dificultăți de somn, pierderea apetitului, diaree sau dureri abdominale și greață sau vărsături. Medicii atrag atenția că odată cu redeschiderea școlilor apar vârfuri sezoniere, ceea ce complică diferențierea dintre gripă și Covid. Simptomele infecției VRS Virusul respirator sincițial (VRS) provoacă, de obicei, simptome asemănătoare unei răceli, care încep în câteva zile de la infectare. Semnele comune includ rinoree sau nas înfundat, tuse, strănut, oboseal, febră cu transpirații și frisoane și respirație șuierătoare. VRS poate fi deosebit de problematic pentru grupurile vulnerabile, deși majoritatea cazurilor rămân ușoare. Experții subliniază că durerile în gât și vocea răgușită sunt cei mai fiabili indicatori care diferențiază Stratus de alte boli respiratorii. Odată cu revenirea copiilor la școală și cu apropierea sezonului rece, varianta este așteptată să se răspândească pe scară largă.
Statuie de 3 metri dedicată regretatei artiste Tina Turner, dezvelită în orașul natal din Tennessee
Comunitatea localității Brownsville, aflată în apropiere de Memphis, i-a adus sâmbătă un omagiu legendarei cântărețe Tina Turner, dezvelind o statuie de aproape 3 metri chiar în locul unde artista și-a petrecut copilăria și adolescența. Lucrarea din bronz, realizată de sculptorul Fred Ajanogha, o înfățișează pe „Regina rock’n’roll-ului” cu celebra coafură bogată și microfonul în mână, surprinzând energia și mișcările inconfundabile de pe scenă. „Am vrut să redau flexibilitatea și forța ei, iar părul era ca o coamă de leu”, a explicat artistul, potrivit AP. Evenimentul a făcut parte din cea de-a 10-a ediție a Tina Turner Heritage Days, sărbătoare care reunește anual fani și membri ai comunității pentru a comemora viața și cariera uneia dintre cele mai mari artiste din lume. Compania Ford a contribuit cu 150.000 de dolari Turner, câștigătoare a mai multor premii Grammy și interpretă a unor hituri precum Nutbush City Limits, Proud Mary sau What’s Love Got To Do With It, a murit pe 24 mai 2023, la vârsta de 83 de ani, la locuința sa din Elveția. Statuia a fost finanțată prin donațiile a circa 50 de susținători, printre care și compania Ford, care a contribuit cu 150.000 de dolari. Monumentul este amplasat lângă muzeul dedicat Tinei Turner, inaugurat în 2014 în clădirea restaurată a școlii Flagg Grove, unde artista a învățat în copilărie. „Este un lucru mare pentru comunitate să aibă o astfel de amintire a Tinei Turner în orașul său natal. Muzica ei a inspirat generații întregi”, a spus Karen Cook, venită din Georgia special pentru ceremonie.