Mii de români și-au pierdut locul de muncă în 2025

Într-un mesaj publicat, pe Facebook, deputatul social-democrat a distribuit o fotografie de pe pagina Institutului Național de Statistică, referitoare la Evidența salariaților din lunile mai și decembrie 2025. În fotografie este surprins un tabel cu efectivul de salariați înregistrați în diverse domenii ale economiei. „52 de mii de locuri de muncă s-au pierdut între luna mai 2025 și decembrie 2025! Și nimeni din propagandă nu zice nimic!”, scrie Câciu pe rețelele sociale. Potrivit tabelului afișat, în industrie, spre exemplu, din luna mai 2025 și până în luna decembrie 2025 peste 24.000 de persoane și-au pierdut locurile de muncă. Peste 22.2 mii de români care lucrau în industria prelucrării și-au pierdut locul de muncă, în aceeași perioadă a anului trecut. În sectorul serviciilor administrative, peste 6.800 de persoane și-au pierdut anul trecut locurile de muncă. Pierderi au fost și în învățământ, peste 8.100 de posturi s-au pierdut în intervalul mai – decembrie 2025. În HoReCa, peste 1.500 de persoane și-au pierdut locul de muncă în aceeași perioadă. În domeniul Informații și Telecomunicații peste 2.000 de persoane și-au pierdut locul de muncă.
Ce probabilitate există să fii concediat în 2026, în funcție de job-ul tău. Care sunt cele mai vulnerabile meserii

Gândul.ro a analizat 30 cele mai populare meserii din România pentru a vedea unde există cea mai mare probabilitate de concediere în 2026. Piața muncii de la noi din țară suferă pe zi ce trece de un paradox imens: pe de o parte, există un deficit uriaș de forță de muncă în sectoarele tehnice și de execuție, iar pe de altă parte, presiunea digitalizării și a noilor reglementări fiscale forțează companiile să „subțieze” schemele de personal în zonele administrative sau repetitive. Odată cu dezvoltarea tehnologiei, mai multe meserii din România au devenit vulnerabile, iar angajații se pot gândi că AI-ul sau alte tehnologii le pot înlocui activitatea pe care o desfășoară la muncă. Care sunt meseriile cu cel mai mare risc de concediere în 2026 În urma analizei celor 30 de meserii, au fost identificate două cu un risc critic, ele sunt: Operatorul de date și traducătorul, cu un procent de peste 80% șase de a fi concediat. Cu un procent de risc de peste 60% se află: Agent Customer Service, Analistul Financiar (Junior și Contabilul. Cu un nivel mediu de risc sunt meseriile precum: Agentul de turism, Casieru, Copywriter, Operatorul în industria auto, Programatorul și Însoțitorul de bord. La cel mai scăzut nivel, cu procente ce nu depășesc 25% regăsim meserii precum: Arhitect, Asistent medical, Bucătar, Electrician, Inginer în construcții, Lucrător în agricultură, Manager Proiect, Mecanic auto, Medic specialist, Profesor, Specialist Marketing, Specialist Resurse Umane și Vânzător. De ce sunt unele meserii în pericol Potrivit datelor actuale, cele mai vulnerabile meserii sunt cele in care sarcinile pot fi replicate de algoritmi (AI) sau cele afectate de schimbările economice din industria auto si logistica. Recomandările autorului:
Trei locuri de muncă, disponibile pe o insulă cu doar trei locuitori. Oferta include un salariu atractiv și cazare gratuită

Insula Bardsey din Țara Galilor, cunoscută în limba galeză sub numele de Ynys Enlli, are doar trei locuitori permanenți, dar angajează trei persoane, cu un salariu de aproximativ 15 euro pe oră și cazare gratuită. Potrivit publicației Blic.rs, insula are doar trei rezidenți permanenți, dar găzduiește aproximativ 300 de oi și 200 de foci cenușii. Tocmai de aceea, au fost scoase la concurs trei posturi: asistent îngrijitor de animale, îngrijitor de animale și responsabil cu informarea publicului. Dacă primele două posturi scoase la concurs presupun locuirea pe insulă, iar angajații selectați vor beneficia, pe lângă salariu, de cazare gratuită, al treilea loc de muncă poate fi desfășurat de la distanță. Salariul oferit este de aproximativ 12,71 de lire sterline pe oră, echivalentul a circa 15 euro. Totuși, cei interesați trebuie să țină cont de dificultatea accesului pe insulă, unde se poate ajunge doar cu barca, din Port Meudwy. Potrivit informațiilor publicate pe site-ul Bardsey Island Boat Trips, ambarcațiunile circulă doar atunci când condițiile meteo permit și există suficientă cerere. Mai mult, prețul unui bilet este de 57 de euro de persoană, pentru o traversare de aproximativ 20 de minute. Așadar, Bardsey este o insulă mică, situată în apropierea peninsulei Llyn, în nordul Țării Galilor, unde trăiesc mai multe animale decât oameni. Este un loc izolat, fără mașini și fără conexiune la rețeaua de electricitate. Cu toate acestea, Bardsey se mândrește cu o natură spectaculoasă și, datorită peisajelor sale, este supranumită de unii „poarta raiului”, potrivit sursei citate. Insula Bardsey / FOTO – Caracter ilustrativ Un alt lucru spectaculos este acela că aici se află primul refugiu european de cer întunecat, fiind un loc ideal pentru observarea stelelor, datorită nivelului extrem de redus de poluare luminoasă. Insula atrage sute de turiști, în fiecare vară, în căutarea unui concediu liniștit, departe de orașe și aglomerație. Pe insulă se află doar aproximativ 15 clădiri, folosite fie ca locuințe de vacanță, fie ca spații de cazare pentru lucrătorii sezonieri. Autorul mai recomandă: Destinațiile europene care primesc locuitori și plătesc și 70.000 de euro ca să se mute acolo în 2026. Sunt așteptați și români Țările din Europa în care ești plătit să te muți dacă te-ai săturat de costurile vieții din România Turiștii care vor să viziteze Londra vor fi taxați. Marea Britanie vrea un profit de 240 milioane lire anual
Ce efecte a avut decizia unui startup indian de a înlocui 90% din angajați cu Inteligență Artificială

Un startup din India a declanșat o dezbatere globală după ce a înlocuit cea mai mare parte a echipei de relații cu clienții cu inteligență artificială (AI), potrivit IDR. O schimbare radicală În iulie 2023, Dukaan, o platformă de comerț electronic din Bangalore, a concediat 90% din personalul său de suport clienți. Posturile au fost înlocuite cu un chatbot AI dezvoltat intern în doar două zile de un specialist în date al companiei. CEO-ul Suumit Shah a anunțat decizia pe rețelele sociale, descriind îmbunătățiri semnificative de performanță. We had to layoff 90% of our support team because of this AI chatbot. Tough? Yes. Necessary? Absolutely. The results? Time to first response went from 1m 44s to INSTANT! Resolution time went from 2h 13m to 3m 12s Customer support costs reduced by ~85% Here’s how’s we did it 🧵 — Suumit Shah (@suumitshah) July 10, 2023 Potrivit lui Shah, timpul de răspuns a scăzut de la aproape două minute la răspunsuri instantanee, iar rezolvarea solicitărilor a fost redusă la puțin peste trei minute. El a adăugat că, în urma tranziției, costurile de suport clienți au fost reduse cu aproximativ 85%. Reacții publice și poziția companiei Anunțul a devenit rapid viral, generând atât aprecieri, cât și critici dure. Mulți utilizatori au contestat tonul mesajului, susținând că tratează concedierile în masă ca pe un instrument de marketing. Relatările din presă au arătat că postarea a depășit 2,7 milioane de vizualizări, amplificând atenția asupra stilului de conducere al companiei. În pofida reacțiilor negative, Dukaan a susținut că orientarea strategică spre clienți mari, de tip direct-to-consumer, a redus nevoia de suport uman permanent. Compania a continuat între timp să recruteze personal în domenii precum inginerie, produs și marketing. Un exemplu dintr-un trend global mai amplu Cazul Dukaan reflectă o tendință mai largă, pe măsură ce firmele din întreaga lume accelerează adoptarea AI. Un raport din 2023 al Goldman Sachs estima că până la 300 de milioane de locuri de muncă ar putea fi afectate la nivel global. Cercetări realizate de IBM arată că majoritatea directorilor executivi intenționează să implementeze AI pentru creșterea productivității și controlul costurilor. De asemenea, Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) avertizează că inclusiv rolurile cu calificare înaltă pot fi tot mai expuse automatizării.
Compania nemțească Zalando își închide un centru de distribuție: 2,700 de posturi de muncă, în pericol

Centrul logistic de la Erfurt, deschis în 2012 și singura unitate de o asemenea dimensiune a Zalando în această regiune, este parte a unei rețele mai mari de facilități de distribuție care livrează produse către clienți din întreaga Europă. Până în prezent, angajații au fost informați despre planurile de închidere, iar centrul va funcționa în mod normal până la data anunțată, scrie retaildetail.eu. Reorganizare după preluarea About You Potrivit companiei, decizia face parte dintr-o reorganizare a rețelei logistice europene după preluarea retailerului online rival About You. Zalando dorește să ajusteze capacitatea logistică la nivelul cererii reale și să își eficientizeze operațiunile pentru a face rețeaua rezistentă în viitor. În cadrul restructurării, vor fi închise și trei depozite în alte țări europene, operate de furnizori externi, pentru a simplifica fluxurile și a elimina redundanțele. Compania a declarat că această reorganizare are ca scop optimizarea structurii interne și continuarea creșterii pe termen lung, în contextul unei concurențe tot mai intense din partea platformelor internaționale de comerț online. De asemenea, Zalando și About You vor rămâne cu o rețea combinată de logistică adaptată nevoilor actuale ale pieței. Impactul asupra angajaților și comunității Decizia a atras critici din partea politicienilor și sindicatelor. Conducerea regională și oficiali din landul Turingia au cerut sprijin pentru muncitorii afectați și au criticat modul în care a fost gestionată comunicarea privind închiderea centrului. Autoritățile locale discută despre necesitatea unui plan social și a unor măsuri de sprijin pentru angajați pe parcursul tranziției către noi oportunități de muncă. Zalando a declarat că va începe negocieri cu reprezentanții angajaților pentru un plan social menit să atenueze impactul închiderii asupra locurilor de muncă și să ofere perspective pentru viitor. Deși centrul din Erfurt va funcționa până la încheierea anului 2026, incertitudinea viitorului a creat îngrijorare atât în rândul angajaților cât și în comunitatea locală. Context mai larg și provocări În ultimii ani, Zalando a trecut prin restructurări multiple, inclusiv tăieri de locuri de muncă în departamente precum serviciile pentru clienți, parte a eforturilor de simplificare a operațiunilor și adaptare la noile realități ale pieței digitale. Această mișcare survine într-un moment în care competiția cu platforme din Asia și schimbările în comportamentul de cumpărare influențează strategia marilor retaileri online. Pentru regiunea Erfurt și pentru cei aproximativ 2,700 de angajați afectați, această decizie va însemna o schimbare majoră, iar evoluția negocierilor și a planurilor sociale va fi urmărită cu atenție atât de autorități cât și de mediul economic local.
Complexul Energetic Oltenia trimite acasă 154 de salariați ai Minprest Serv. Lider de sindicat:”Sunt consecințele unui management defectuos”

Complexul Energetic Oltenia a notificat, la sfârșitul anului 2025, Minprest Serv că reduce bugetul alocat serviciilor acestei subunități. 154 de salariați își vor pierde, luna aceasta, locurile de muncă. Anul trecut, alți peste 80 de oameni au rămas fără serviciu. Sindicatul Liber Alfa Minprest anunță că reducerile de posturi din societate se datorează închiderii unor cariere miniere și punerii în aplicare a planului de restructurare al CEO. „Se taie de la cei care muncesc, dar se mențin privilegii și funcții inutile în CEO” Liderul de sindicat, Cosmin Bivolaru, susține că aceste decizii sunt consecințele directe ale unui management defectuos. „Sunt consecințele directe ale unui management defectuos și a unor politici publice aplicate fără discernământ social, în care se taie de la cei care muncesc, dar se mențin privilegii și funcții inutile în CEO. Un exemplu clar este menținerea pensionarilor TESA pe posturi bine remunerate în companie. Sindicatul a făcut nenumărate propuneri, adrese și întâlniri atât la CEO cât și la Ministerul Energiei pentru luarea măsurilor de diminuare a numărului de salariați TESA pentru care angajații Minprest pleacă acasă”, a precizat Cosmin Bivolaru. Sursă foto: gorjonline.ro Concret, 102 salariați Minprest vor primi preavizele pentru încetarea contractelor lor de muncă, în timp ce alți 52 au rămas deja fără serviciul avut la Minprest Serv. Sindicatul Liber Alfa Minprest anunță proteste, în perioada imediat următoare. RECOMANDAREA AUTORULUI: Sindicaliștii pregătesc proteste masive împotriva Guvernului Bolojan, după anunțul premierului despre concedieri: „Nu dorește o reformă reală” Economistul Cristian Socol avertisment pe final de an și previziuni sumbre pentru 2026: România implementează cea mai dură austeritate din UE O „moștenire” grea pentru copii și nepoți. Datoria publică a României a spart toate barierele și a depășit 1.000 de miliarde de lei, adică 200 de miliarde de euro. Cine deține datoria României Un celebru economist face recensământul creșterilor de taxe ale Guvernului Bolojan: „Nu este o avalanșă cu creșteri de taxe. Este o operațiune specială a Guvernului”
Statul european în care lucrează circa 27.000 de cetățeni ucraineni refugiați, la începutul lui 2026. Domeniile cu cea mai mare cerere de angajați

Norvegia este statul european în care lucrează circa 27.000 de cetățeni ucraineni refugiați, la începutul lui 2026. Cererea de angajați încă există, iar numărul cetățenilor refugiați este în creștere. Până la momentul actual, peste 100.000 de ucraineni beneficiază de protecție temporară sau colectivă pe teritoriul statului norvegian. Datele făcute publice de postul NRK arată că peste o sută de mii de cetățeni ucraineni beneficiază, actualmente, fie de protecție temporară, fie de protecție colectivă pe teritoriul Norvegiei. Există câteva sectoare în care forța de muncă se află într-un real deficit cronic. O parte dintre cetățenii ucraineni reușesc, în schimb, să se angajeze în astfel de sectoare. Spre deosebire de ultimii doi ani, ritmul de integrare a cetățenilor ucraineni pe piața muncii a crescut considerabil. Tot mai mulți cetățeni ucraineni se angajează în Norvegia În toamna anului 2025, îndeosebi în lunile septembrie și octombrie, Norvegia a primit un nou val de refugiați ucraineni. Există o serie de domenii care au o cerere mare de angajați. În primul rând, sectorul hotelier și cel al restaurantelor necesită un flux mare de angați. Apoi, pe listă se adaugă: logistica și depozitele, sectorul construcțiilor, dar și domeniul îngrijirii persoanelor și sistemul de sănătate, în special personalul medical auxiliar. Mai ales în cazul cetățenilor ucraineni care beneficiază de cursuri de limbă norvegiană, adaptabilitatea la cerințele pieței este mai rapidă. Vă reamintim că în 2025 statul norvegian a renunțat la cazarea în masă a ucrainenilor în hoteluri, cetățenii fiind redirecționați către centrele de primire. Anul 2026 ar putea aduce un flux de aproape 13.000 de refugiați. Autorul recomandă: Ce salariu încasează o tânără din Spania care lucrează în minele din Australia. Se află la 14.000 km de casă Jobul fără facultate plătit cu 15.000 de lei pe lună. Meseriile cu cele mai mari salarii din România TABEL | Ce probabilitate există să fii concediat în 2026, în funcție de meseria ta. Job-ul din România cu 85% șanse de concediere Un angajat IT a fost dat afară după ce s-a mutat la șase ore distanță de locul de muncă. Ce despăgubiri uriașe a solicitat nedreptățitul Experiența unui muncitor român care s-a angajat la un fast-food, în Germania. „Suntem sclavii Europei” Sursă foto: colaj Gândul/Shutterstock
Jobul fără facultate plătit cu 15.000 de lei pe lună. Meseriile cu cele mai mari salarii din România

Piața muncii din România este profund dezechilibrată, cu diferențe salariale majore între profesii similare, în funcție de regiune și nivelul de studii. Potrivit Observator, care citează o analiză realizată de un furnizor de servicii HR din România, există meserii fără diplomă universitară care pot aduce venituri lunare comparabile sau chiar mai mari decât cele din domenii ce presupun studii superioare. Analiza arată că, în multe cazuri, muncitorii tehnici specializați, chiar dacă nu au absolvit o facultate, ajung să câștige mai bine decât angajați cu studii superioare încadrați pe posturi calificate. Explicația este legată de dezechilibrul tot mai accentuat dintre cerere și ofertă în anumite domenii tehnice, unde deficitul de personal calificat împinge salariile în sus. Concret, un șofer internațional de TIR poate avea un venit cuprins între 9.000 și 15.000 de lei net pe lună, potrivit datelor citate de Observator. În același timp, un sudor câștigă, în medie, aproximativ 5.500 de lei, iar un electrician poate ajunge frecvent la venituri de până la 8.000 de lei lunar, în funcție de experiență și proiecte. Aceste sume nu reprezintă însă cele mai mari salarii din economie. În zona joburilor de top, din categoria așa-numitelor „gulere albe”, veniturile pot ajunge la 35.000 de lei pe lună. Este vorba, în general, despre funcții de conducere sau poziții strategice, ocupate de persoane cu experiență solidă și competențe avansate. Ce s-a schimbat în ultimii ani, arată aceeași analiză citată de Observator, este durata de ocupare a posturilor vacante. Dacă anterior un loc de muncă pentru un muncitor tehnic era ocupat în cel mult două săptămâni, în prezent companiile pot aștepta chiar și peste o lună pentru a găsi candidatul potrivit. În ceea ce privește distribuția regională a salariilor, Bucureștiul rămâne pe primul loc, cu un salariu mediu net de 6.700 de lei, urmat de Cluj (6.300 de lei) și Timiș (5.700 de lei). La polul opus se află județe precum Vrancea, Vâlcea sau Vaslui, unde salariul mediu net se situează în jurul valorii de 4.000 de lei lunar. RECOMANDAREA AUTORULUI
SUA raportează o rată a șomajului de 4,6% în urma închiderii federale din noiembrie și a politicilor tarifare agresive ale lui Trump

Creșterea numărului de locuri de muncă în SUA în luna noiembrie a fost lentă. Însă, peste așteptări după reducerile de cheltuieli guvernamentale în urma „închiderii federale”. Pe de altă parte, rata șomajului este în creștere. În octombrie s-a raportat cea mai mare scădere a numărului de angajați din sectorul non-agricol din ultimii 5 ani, sugerând o deteriorare a afacerilor americane după politica tarifară agresivă a președintelui Donald Trump. Popularitatea președintelui Trump este în scădere, rata șomajului este în creștere Rata de aprobare a președintelui Trump a scăzut la 39%, transmite un sondaj citat de Reuters. Scăderea popularității președintelui are loc pe fondul ultimului raport deloc nefericit al Departamentului de Muncă al SUA: rata șomajului a crescut la 4,6% în ultima lună, ajungând la cel mai ridicat nivel din ultimii 4 ani, scrie Financial Times. Biroul de Statistică a Muncii și-a schimbat metodologia după „închiderea federală” care a durat 43 de zile, împiedicând colectarea de date de la gospodării. Creștere lentă a numărului de joburi Economiștii spun că s-au concentrat pe creșterile numărului de locuri de muncă în sectorul privat pentru a înțelege mai bine situația pieței muncii. Numărului locurilor de muncă din mediul privat au crescut cu 75.000 la fiecare lună în ultimele 3 luni. Numărul locurilor de muncă din sectoarele non-agricole a crescut cu 65.000 în ultima lună, scrie Reuters. Însă, economia SUA a pierdut 105.000 de locuri de muncă în octombrie 2025, fiind asociată cu eliminarea a 162.000 de posturi din rândul instituțiilor federale. Este cea mai mare scădere din anul 2020 încoace. JD Vance: S-au creat 60.000 de noi joburi Vicepreședintele american JD Vance spune că s-au investit 100 miliarde de dolari în Keystone, Pennsylvania. „Înseamnă 60.000 de locuri de muncă noi pe care președintele Tump le oferă. Construim o reală oportunitate aici în America”, a declarat vicepreședintele. Vicepreședintele i-a rugat pe americani să aibă totuși „răbdare” în privința creșterii costurilor de trai. „Chiar am făcut un progres incredibil, dar înțelegem că avem multă muncă de făcut și cer fiecărui american să aibă puțină răbdare. Vă promit, nu e nicio persoană mai nerăbdătoare să rezolve problema costurilor de trai decât Donald J. Trump”, a spus vicepreședintele. Trump a câștigat alegerile prezidențiale de anul trecut după ce a promis că va redresa economia SUA, care a încasat lovituri dure după inflația ridicată sub președinția democratului Joe Biden. Inflația s-a menținut aproape de 3% de la revenirea lui Trump la Casa Albă. „Familia americană medie a pierdut 3.000 de dolari din salariul net din cauza inflației teribile a administrației Biden. În doar 10 luni de administrație Trump, familia americană medie a câștigat aproximativ 1.000 de dolari din salariul net.”, a reamintit JD Vance. Sursa Foto: Envato Autorul recomandă: Economia SUA a generat peste 177.000 de locuri de muncă în APRILIE, peste așteptările specialiștilor
Probleme neașteptate în SUA. Sectorul privat american a pierdut zeci de mii de locuri de muncă în noiembrie
Sectorul privat din SUA a pierdut 32.000 de locuri de muncă în luna noiembrie, contrar așteptărilor. Rezultatul a luat prin surprindere piețele, deoarece acestea se așteptau la înmulțirea locurilor de muncă, potrivit Le Figaro. Cifra apare în sondajul periodic ADP/Stanford Lab publicat miercuri. Pierderile de locuri de muncă au fost în special în industria prelucrătoare și în firmele cu mai puțin de 50 de angajați, conform barometrului menționat. Anterior, analiștii au anticipat o tendință ușor pozitivă. Trading Economics și MarketWatch au estimat între 10.000 și 40.000 de noi locuri de muncă în noiembrie. Datele ar putea arăta evoluția celei mai mari economii din lume Datele ADP, pe care unii analiști le consideră insuficient de fiabile, sunt totuși urmărite îndeaproape pentru a evalua starea celei mai mari economii din lume. Acest lucru este valabil mai ales acum, deoarece închiderea prelungită a guvernului din Statele Unite (din 1 octombrie până în 12 noiembrie) a dus la erori în statisticile privind ocuparea forței de muncă. Ca urmare, rata șomajului din octombrie nu va fi niciodată publicată. Iar rata din noiembrie va fi publicată târziu, după reuniunea Rezervei Federale (Fed) programată pentru săptămâna viitoare. Fed este responsabilă pentru stabilirea ratelor dobânzilor într-un mod care creează condiții pentru stabilitatea prețurilor (definită ca inflație limitată la 2%) și ocuparea deplină a forței de muncă. Scăderea indicatorului ADP ar trebui să consolideze așteptările pieței conform cărora Rezerva Federală va reduce ratele pentru al treilea an consecutiv pe 10 decembrie, lăsând deoparte preocupările legate de inflație.