Scandal la ANAF înainte de lansarea eLicitații
Lansarea platformei digitale eLicitațiiANAF, considerată un pas major în modernizarea administrației fiscale din România, este umbrită de un scandal. Pregătirile pentru lansarea portalului de vânzare de bunuri al ANAF au scos la iveală un număr semnificativ de probleme, cum ar fi lipsa din depozite a unor bunuri care apar în evidențele Fiscului. Potrivit Profit.ro, sute de bunuri sechestrate de stat, inclusiv aproximativ 200 de autoturisme, nu mai pot fi identificate fizic, deși apar în evidențele oficiale ale instituției. Cel mai grav caz semnalat este cel al unui lot de circa 200 de autoturisme, asupra cărora în evidențele ANAF apare că ar fi fost instituit sechestru asigurător, dar care nu mai sunt de găsit. Conducerea ANAF a solicitat tuturor administrațiilor și direcțiilor să clarifice situațiile în următoarele săptămâni, urmând ca, ulterior, cazurile care rămân neclarificate să fie investigate de Direcția de integritate, cu măsurile care se vor impune. Perioada de clarificare este considerată necesară pentru cazurile în care anumite bunuri nu au putut fi găsite în primă fază din cauza unor eventuale erori. În cazul celor circa 200 de mașini lipsă, din primele informații pare că anumite formalități nu au mai fost efectuate de către angajații Fiscului, iar acest lucru ar fi permis datornicilor să înstrăineze bunurile înainte ca statul să le valorifice efectiv. ANAF are circa 60.000 de tipuri de produse care s-ar preta la înregistrarea pe platforma de vânzări, din care la lansare au fost încărcate mai puțin de 200, procesul fiind încă unul greoi pentru Fisc. Obiectivul ANAF este listarea tuturor bunurilor deținute, cu excepția celor care nu pot fi puse pe platformă motivat, cum ar fi bunuri aflate în partaj, etc. ANAF a anunțat marți că platforma eLicitațiiANAF, dedicată publicității și vânzării la licitație a bunurilor sechestrate de către ANAF, a înregistrat 14 milioane de accesări în primele 24 de ore de la lansare. Platforma oferă un cadru transparent și accesibil pentru consultarea bunurilor scoase la vânzare și pentru participarea la licitațiile organizate de ANAF, fiind dezvoltatã în cadrul procesului de modernizare și digitalizare a administrației fiscale și realizată cu finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Platforma include Secțiunea „Publicitate bunuri” bunurile sunt afișate timp de 30 de zile pentru informarea publicului; se pot solicita vizionări în prezența funcționarilor ANAF; sunt incluse atât bunuri mobile, cât și imobile. Secțiunea „Licitații în derulare” licitațiile se desfășoară online pe 5, 7 sau 10 zile; participarea la licitație necesită un cont în Spațiul Privat Virtual (SPV); ofertele sunt actualizate în timp real, iar participanții sunt notificați automat; înscrierea la licitație se face prin plata sau garantarea (blocarea) unei taxe de participare în sumă de 10% din prețul de pornire al licitației; sumele blocate sau taxele de participare sunt returnate în maximum 5 zile persoanelor care nu câștigă licitația. În cursul zilei de luni, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a anunțat că în primele ore ale zilei au fost înregistrate peste un milion de accesări. Platforma a devenit operațională luni, puțin după ora 15.00. „Digitalizarea proceselor de publicitate și valorificare a bunurilor sechestrate de ANAF înseamnă nu doar eficiență, ci și trasabilitate și corectitudine – elemente esențiale de transparență și pentru utilizarea responsabilă a resurselor publice. De aceea, vom continua să accelerăm procesul de adopție a soluțiilor digitale care aduc statul mai aproape de cetățean. Transformarea digitală a administrației nu mai este o opțiune, ci o direcție ireversibilă de dezvoltare”, a transmis ministrul. Ministrul Finantelor, Alexandru Nazare. ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO Deocamdată, ANAF pune la vânzare un număr redus de bunuri, printre care un Lamborghini Urus care pornește de la 1,1 milioane lei, ceasuri Patek Phillipe de la 85.000 de lei, Audemars Piguet de la 133.000 de lei și Rolex, tot de la 133.000 de lei. Se mai adaugă terenuri, autocare, apartamente. Captură foto: ANAF Captură foto: ANAF Platforma este lansată cu un număr mai redus de bunuri, care va crește pe parcursul zilelor și săptămânilor următoare. ANAF a întâmpinat probleme în pregătirea de imagini suficient de bune calitativ pentru a fi folosite în platformă, astfel că a fost necesară formarea unei echipe în acest sens. Numărul produselor va crește în perioada următoare, având în vedere că ANAF are peste 60.000 de tipuri de bunuri, potrivit informațiilor Profit.ro, care pot fi vândute pe platformă. Produsele sunt lansate pe site-ul elicitatii.anaf.ro Depozitele ANAF, alimentate de confiscările inspectorilor Antifraudă și de bunuri sechestrate în materie penală și fiscală în procedura de executare silită, sunt pline de bunuri, situație care pune inclusiv probleme de depozitare. O parte dintre acestea sunt comercializate astăzi cu anunțuri de vânzare și licitații, precum și prin anumite magazine, aflate în mai multe orase. AUTORUL RECOMANDĂ: ANAF a scos la licitație un Lamborghini. Prețul de pornire este un chilipir ANAF scoate la licitație un Ferrari F430 Spider. Care este prețul de pornire și ce dotări are bolidul
Se apropie sfârșitul schimbătorului de viteze. Când este preconizat să dispară mașinile cu transmisie manuală
Specialiștii din domeniul auto prevestesc sfârșitul schimbătorului de viteze, mai ales că acum mai puțin de un sfert dintre mașinile noi, disponibile în showroom-uri, mai au transmisie manuală. Mai mult, vehiculele electrice vor elimina complet această opțiune, până la finele deceniului. Conform unui studiu recent, realizat de CarGurus*, doar 67 din 292 de modele noi vândute în Marea Britanie mai au cutie manuală, față de 197 acum zece ani, când două treimi dintre mașinile noi aveau schimbător de viteze. Acum, 225 de modele sunt disponibile exclusiv cu transmisie automată, față de 197 în 2025, iar declinul este constant și accelerat, scrie Daily Mail. FOTO – Caracter ilustrativ Studiul arată că ritmul de dispariție s-a intensificat în ultimii doi ani: în 2024 existau 89 de modele cu cutie manuală, în 2025 numărul a scăzut la 82, iar în 2026 a ajuns la 67 De ce se renunță la cutia manuală, în favoarea celei automate Toate vehiculele electrice au transmisie automată cu o singură treaptă, la fel și modelele hibridele, iar pe măsură ce producătorii își mută producția spre electrice, cutia manuală dispare automat din game. De asemenea, expansiunea rapidă a mărcilor auto chinezești. BYD, Jaecoo și Omoda oferă împreună 15 modele noi pe piața britanică și niciunul nu are transmisie manuală. Așadar, aceste mărci câștigă rapid cotă de piață și, astfel, contribuie la reducerea procentului de modele cu cutie manuală. La rândul lor, mărcile Fiat, Honda, Land Rover, Lexus, Mercedes-Benz, Mini și Volvo s-au alăturat recent listei producătorilor care au eliminat complet cutia manuală. Alături de ele se află. Decel puțin doi ani, niciuna dintre ele nu vinde mașini cu schimbător manual Când va dispărea definitiv schimbătorul de viteze Potrivit specialiștilor, la ritmul de declin actual, cutiile manuale vor dispărea din mașinile noi până la sfârșitul acestui deceniu, iar interdicția de vânzare a mașinilor noi pe benzină și motorină, prevăzută pentru 2030 în Marea Britanie, va accelera și mai mult acest proces. Totuși, unele mărci încearcă să păstreze senzația cutiei manuale prin soluții simulate, potrivit sursei citate. În acest sens, Honda, Hyundai și Toyota experimentează transmisii automate ajustate pentru a imita schimbarea vitezelor. Oferă o experiență apropiată, dar nu sunt acele cutii manuale tradiționale. Modele noi de mașini care mai au cutie manuală acum, în 2026 Deocamdată, Dacia oferă cutie manuală pe întreaga gamă cu motor termic: Duster, Jogger, Sandero, Sandero Stepway și Bigster. Ford mai are șase modele cu transmisie manuală, printre care Puma, Kuga și Mustang. Hyundai, Kia, Skoda și Volkswagen oferă fiecare câte cinci modele cu cutie manuală. Mazda păstrează transmisia manuală pe MX-5, Mazda3, CX-30 și CX-5. Porsche 911 și Toyota GR Yaris rămân referințele pentru pasionații de condus sportiv cu cutie manuală. Piața second-hand, varianta pentru șoferii care mai vor cutie manuală Chris Knapman, directorul editorial al CarGurus UK, avertizează că șoferii care doresc cutie manuală vor trebui în curând să se orienteze exclusiv spre mașini second-hand. Piața rulantelor oferă în continuare o varietate largă de modele cu transmisie manuală, de la hatchback-uri compacte la coupe-uri sportive. *CarGurus este un site web de cercetare și cumpărături auto, care operează în SUA, Regatul Unit și Canada, ajutând clienții și dealerii de mașini să compare listele locale de mașini noi și folosite și ulterio să îi contacteze pe vânzători. Autorul mai recomandă: Modificare Cod Rutier 2026 | Amendă de 432 lei, de la 1 iulie 2026, pentru toți șoferii neatenți care comit această mică greșeală Decizie radicală luată de un stat în plină criză a petrolului: prețul benzinei, redus instantaneu cu 25% după eliminarea temporară a taxei de mediu
Motivele pentru care Volkswagen va da afară 50.000 de oameni în Germania, din anul 2030

Directorul executiv al Volkswagen Wolfsburg, Oliver Blume, a anunțat că va da afară 50.000 de angajați din anul 2030, după ce a înregistrat o scădere de profit net cu 44% în 2025 (până la 6,9 miliarde de euro). Este cel mai catastrofal rezultat de la scandalul Diesselgate din 2015. Principalele cauze ale declinului companiei auto germane Producătorul de mașini susține că principalele cauze ale scăderii profitului au fost: tensiunile comerciale SUA-UE; cererea scăzută de automobile germane în China și în SUA; creșterea competiției cu mașinile electrice din China; Și brandul de lux Porsche a fost grav lovit în 2025, după ce a înregistrat o scădere de profit de la 5,3 miliarde de euro la 90 de milioane de euro. . Volkswagen trece prin cea mai dificilă perioadă din ultimul deceniu Veniturile companiei Volkswagen au stagnat la 322 de miliarde de euro, iar profitul operațional s-a redus la jumătate, la 8,9 miliarde de euro, potrivit Economedia.ro. Marți dimineața, la bursa de la Frankfurt, acțiunile companiei Volkswagen au crescut cu 3,7% după comentariile lui Donald Trump care au dus la scăderea prețurilor la petrol. Volkswagen anunță extinderea în România a unui program controversat Grupul Volkswagen a confirmat că România se află printre cele aproximativ 40 de țări europene incluse în acest program, care va începe în ianuarie 2026, inițial cu modelele Volkswagen, urmând ca ulterior să fie extins și către Audi, Porsche, Škoda, CUPRA și Volkswagen Autovehicule Comerciale. Potrivit companiei, vor fi utilizate date provenite din situații reale de trafic, colectate de la camerele și senzorii mașinilor. Aceste informații pot include trasee parcurse, condiții de drum, manevre ale șoferilor, dar și imagini cu alți participanți la trafic, precum pietoni sau bicicliști. Volkswagen susține că aceste date vor fi folosite pentru perfecționarea sistemelor de asistență, cum ar fi menținerea benzii de circulație, avertizările de pericol sau reacțiile automate în zone aglomerate, inclusiv în apropierea școlilor sau în parcările supermarketurilor. Sursa Foto: Profimedia/Shutterstock Autorul recomandă: Concedierile din mediul privat în prima jumătate a anului 2025, cu 30% mai MARI decât anul trecut. Vor urma disponibilizări și în rândul bugetarilor
Primăria Iași amenajează o parcare în cartierul Mircea cel Bătrân! Localnicii nu vor mai fi nevoiți să parcheze în noroi

O nouă parcare pentru mașini va apărea în cartierul Mircea cel Bătrân, după ce primăria a dispus curățarea zonei de lângă râul Nicolina. Aceasta se situează pe strada Cerna, în apropiere de podul Galata, și va avea o lungime de aproximativ 100 de metri. Terenul va fi nivelat, iar în schimb se va turna piatră concasată, însă fără asfalt. Localnicii sunt mulțumiți, deoarece trebuiau să parcheze direct pe pământ și se crea o mizerie uriașă. De asemenea, zona era insalubră din cauza gunoaielor și a vegetației, care a crescut incontrolabil în ultimii ani. Primăria face o parcare în cartierul Mircea cel Bătrân Deja, muncitorii de la Primăria Iași au intervenit pentru excavarea zonei și stabilizarea cu balast. Lucrările ar trebui să fie finalizate în câteva săptămâni, în funcție de vreme. Va fi turnat doar un strat de piatră concasată, fără asfalt. Zona va fi delimitată, pentru ca șoferii să nu parcheze cât mai aproape de malul râului Nicolina. „Acum lucrează Servicii Publice pentru curățarea zonei de vegetație. Ulterior, se vor face lucrări de reamenajare și stabilizare cu balast și piatră concasată. Va fi amenajată o parcare”, a transmis Sebastian Buraga, purtătorul de cuvânt al Primăriei Iași. În partea dinspre punctul gospodăresc, muncitorii de la Servicii Publice au înlăturat gardurile de fier și au curățat zona. De asemenea, mai este un garaj, construit în urmă cu mulți ani, care trebuie demolat zilele acestea. „Nici nu vreți să știți ce am scos de aici. Era un focar de infecție. Am scos 4 mașini de gunoi ca să ajungem la nivelul actual. Acum vom curăța vegetația și vom tăia copacii care trebuie înlăturați. Am înțeles că, în următoarele săptămâni, va fi amenajată parcarea. Este și un garaj construit de mulți ani, și trebuie demolat ca să fie nivelat terenul, pentru a face loc mașinilor”, a spus un muncitor de la Servicii Publice SA. Localnicii au cerut amenajarea Localnicii din zonă nu mai suportau mizeria produsă de mașinile care parcau pe noroi și au făcut sesizări la primărie. În cele din urmă, rugămințile le-au fost ascultate. „De mult timp trebuia amenajat, în locul respectiv, o parcare, deoarece fiecare parca cum apuca, iar mizeria era de nedescris pe carosabil. Dacă vor și curăța zona, atunci va fi și mai mult spațiu. Să vedem, totuși, dacă nu vor fi cu plată, că mulți de asta, probabil, parcau în locul respectiv. Au fost făcute, în trecut, și sesizări la primărie, însă a durat ceva până să intervină”, a spus Ionuț Moldoveanu, localnic din zonă. Localnicii se bucură și de faptul că au scăpat de gunoaiele și mizeria care s-a produs în zona înverzită. „Bine că măcar va fi igienizată zona. Probabil se adăposteau și șobolani printre gunoaiele de lângă pubelele de gunoi. Personal, nu mă ajută parcarea, deoarece nu am mașină. Însă, măcar este bine că va fi mai curat”, a precizat Tudor Aioani, un alt localnic din cartier. Locatarii din cartierul Mircea cel Bătrân vor beneficia, în sfârșit, de o parcare decentă pe strada Cerna, spre râul Nicolina. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Polițistul local din Iași care a salvat un copil la un incendiu a fost din nou la datorie. Agentul a reparat mașina unei femei care a rămas blocată pe pasarela Nicolina

Polițistul local din Iași, Alexandru Penciuc, a intervenit alături de colegul său pentru a repara mașina unei femei care a rămas blocată pe pasarela Nicolina. Totul s-a întâmplat pe 25 februarie 2026, iar cei doi agenți au observat că, deodată, traficul s-a aglomerat inexplicabil. Agenții au mers să verifice la fața locului, unde au găsit o femeie cu trei copii care avea pană la una dintre roțile mașinii. Recent, polițistul local Alexandru Penciuc a fost protagonistul unui alt eveniment. Acesta a intervenit la un incendiu și a evacuat un copil mic dintr-un apartament. Polițistul local din Iași a intervenit din nou în sprijinul cetățenilor Alexandru Penciuc și colegul său nu au mai stat pe gânduri și s-au oferit să o ajute pe femeie. Acesta a reușit, în cele din urmă, să tragă mașina spre baza pasajului, în stația de autobuz de la CTP Iași. Polițiștii au desfăcut roata defectă și au înlocuit-o imediat cu cea de rezervă. Deși nu era în atribuția lor să facă acest lucru, cei doi au dat dovadă de spirit civic. „Nu este nimic spectaculos în ceea ce am făcut, este un gest normal, pe care oricine ar trebui să îl facă. Am observat că pe pasarela Nicolina era foarte aglomerat, lucru neobișnuit pentru ora respectivă, fapt ce ne-a atras atenția. Am mers imediat să verificăm care este problema. Atunci am identificat cauza: era o mașină defectă, care avea pană la o roată. În mașină era o femeie și 3 copii. Văzând că traficul s-a aglomerat în spatele mașinii, femeia a decis să meargă pe pană până la baza podului, unde a oprit în stația de autobuz. Noi i-am oferit ajutor și am schimbat roata defectă cu cea de rezervă. A durat doar 10 minute. Ea ne-a mulțumit foarte mult pentru ajutor, la final, și a putut să își continue drumul”, a declarat Alexandru Penciuc, polițist local din Iași. Intervențiile fac diferența Deși poate părea că un blocaj de 10-15 minute pe o bandă de mers nu poate afecta traficul prea mult, efectele pot fi resimțite chiar și peste o oră. Fluxul de trafic poate fi imediat afectat, iar străzile se pot aglomera de mașini care creează ambuteiaje. Astfel, un drum pe care îl poți parcurge în 5 minute ar ajunge la un timp de 10 minute. Cel mai important este să se intervină imediat pentru eliminarea problemelor semnalate. „În astfel de situații, preferăm să oferim noi ajutor direct, iar situația s-a rezolvat mult mai rapid. Dacă am fi urmat altă procedură, atunci s-ar fi creat și mai multe probleme în trafic. Deja, 15 minute de blocare într-o anumită zonă poate crea problemele și aglomerație pentru o perioadă îndelungată și pe alte străzi. Cred că aceasta este de datoria noastră, a polițiștilor locali, să oferim sprijin cetățenilor în diferite situații”, a mai precizat polițistul local Alexandru Penciuc. Polițistul local din Iași a fost din nou la datorie. De data aceasta, a ajutat o femeie care a rămas blocată cu mașina după ce a făcut pană la una dintre roți. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Mașinile second-hand din Europa cu cel mai manipulat kilometraj. Românii le conduc adesea

În ciuda controalelor legale de la stațiile de inspecție auto și a istoricului din ce în ce mai detaliat al vehiculelor, cumpărarea unei mașini second-hand prezintă încă unele riscuri. Cea mai bună modalitate de a umfla valoarea unui vehicul second-hand este să se declare un kilometraj mult mai mic decât cel real, iar indiferent dacă kilometrajele sunt analogice sau digitale, există întotdeauna cineva dispus să reducă kilometrajul parcurs de o mașină, scrie El Economista. Spre exemplu, compania de date auto carVertical, care operează în 37 de țări, a realizat al șaselea studiu pentru a determina ce modele de mașini second-hand vândute în Spania în 2025 au avut cel mai mult kilometraj manipulat. Acest studiu a fost realizat prin analizarea rapoartelor istoricului de service al vehiculelor achiziționate de utilizatorii companiei între ianuarie și decembrie 2025, grupând aceste înregistrări după marcă și model pentru analiză și clasificare în procente. Acest studiu dezvăluie două constatări cheie: modelele cu cele mai mari rate de manipulare, exprimate procentual, și cele cu cele mai exagerate reduceri de kilometraj. În primul caz, este surprinzător să constatăm că, dintre mașinile second-hand vândute în Spania anul trecut, Ford Mustang a prezentat cea mai mare rată de manipulare, deși reducerea medie a kilometrajului a fost de puțin peste 34.000 km. La polul opus se află Mercedes-Benz Clasa V, cu doar 3,1% din unități manipulate, dar unde reducerea medie a depășit 186.000 km. Dacă luăm în considerare rezultatele obținute în urma acestui studiu în toate țările europene în care carVertical operează, diferențele față de Spania în ceea ce privește modelele sunt izbitoare. Toyota Prius se află în fruntea listei celor mai manipulate modele din Europa, cu 14,3%, urmat de Audi A8 (12,2%) și Volvo V70 (9,3%), cu rate de falsificare semnificativ mai mari decât cele constatate la mașinile second-hand vândute în Spania.
Șoferii din cartierul Mircea cel Bătrân din Iași, avertizați de către polițiștii locali. Ce amenzi riscă pentru parcarea pe trotuar

Mai mulți șoferi care locuiesc în cartierul Mircea cel Bătrân din Iași au găsit, în ultimele zile, un mesaj lăsat de polițiștii locali pe parbriz. Pe bilețel era precizat faptul că, pentru pătrundere și staționare pe trotuare, șoferii riscă amendă conform legii și puncte de penalizare. Este vorba despre o campanie de informare, demarată constant de către Poliția Iași, pentru a atenționa șoferii înainte de a fi amendați pentru ilegalitățile comise. Din păcate, majoritatea cartierelor sunt sufocate de mașini parcate neregulamentar, deoarece locurile de parcare sunt insuficiente. Totuși, unii șoferi nu se gândesc și la siguranța celorlalți și blochează străzi sau căi de acces. Șoferii din Iași au fost atenționați de către polițiștii locali Polițiștii locali din Iași demarează campanii de informare în toate cartierele din municipiu. În ultimele zile, aceștia au lăsat mesaje în zona cartierului Mircea cel Bătrân. Șoferii care erau parcați neregulamentar erau atenționați că vor fi sancționați data viitoare cu până la 1.000 de lei, fiind sfătuiți să nu mai apeleze la aceste manevre. De altfel, polițiștii locali din Iași primesc zilnic zeci de sesizări din partea cetățenilor pentru a interveni să ridice mașinile parcate neregulamentar. „Face parte din activitatea noastră de prevenire și înștiințare a conducătorilor auto, în special pentru mașinile de transport care depășesc 3,5 tone, însă și pentru autoturismele mici. Astfel, șoferii nu pot spune că doar am venit și am amendat fără să îi înștiințăm că încalcă legea. Nu doar în zona cartierului Mircea cel Bun acționăm, ci în tot orașul. Este foarte bine să existe un dialog între cetățeni și instituțiile publice, pentru a nu apărea probleme. Desigur, dacă șoferii nu respectă legea în cele din urmă sau există sesizări făcute de către alți cetățeni, atunci aplicăm sancțiuni și chiar ridicăm autovehiculul”, a declarat Liviu Zanfirescu, directorul general al Poliției Locale Iași. Controverse create în urma acțiunii După acțiunea demarată de către polițiștii locali, în mediul online s-au creat mai multe controverse privind atenționările. Șoferii care au mașini înmatriculate în alte județe cred că sunt vizați de forțele de ordine atunci când parchează neregulamentar, iar cei cu numere de Iași sunt trecuți cu vederea. Totuși, unii șoferi sunt de acord ca mașinile cu numere de Iași să aibă prioritate. „Este un haos total în cartierele «istorice» (Galata, Dacia, Alexandru, Tătărași) ale orașului când vine vorba de locuri de parcare. Ar trebui făcut un sistem de parcare în oraș care să favorizeze mașinile înmatriculate în județ, în detrimentul celor din alte județe”, a scris un șofer pe un grup de Facebook. De asemenea, șoferii au mai ridicat o altă problemă. Faptul că în cartiere nu există locuri de parcare, fiind forțați să parcheze neregulamentar, iar, de multe ori, spațiile verzi sunt distruse din cauza mașinilor sau a trotuarelor blocate. Desigur că, atunci când un cetățean își cumpără mașină, ar trebui să se asigure și dacă are loc unde să își lase autoturismul peste noapte. Numărul mașinilor a crescut mult în municipiul Iași, în ultimii ani. Însă, autoritățile locale nu au reușit să ofere și infrastructura necesară pentru acestea. Șoferii din Iași sunt informați de către polițiștii locali pentru a respecta legea privind parcările, înainte de a fi amendați. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Plaja care înghite mașini. Ce fenomen straniu cotidian a stârnit nisipurile din Țara Galilor

Traeth y Graig Ddu – în gaelică, sau Black Rock Sands – în engleză, este una dintre cele mai spectaculoase, dar și cele mai înșelătoare plaje din Marea Britanie. Plaja blestemată conform superstiților locale, a început de câțiva ani să înghită și mașini. De zeci de ani, localnicii asistă la același scenariu: mașini și autorulote rămân blocate în nisip, apoi sunt înghițite rapid de mare, iar recuperarea lor devine o cursă contra cronometru, preia și Click. Plaja, situată în Țara Galilor, este una dintre puținele din regiune unde turiștii au voie să intre cu mașina direct pe nisip. Această libertate atrage anual mii de vizitatori, însă mulți nu cunosc riscurile ascunse ale zonei. Nisipul pare solid, dar poate deveni moale în câteva momente, iar panta lină face ca fluxul să înainteze cu o viteză surprinzătoare. „Salvamarul de fiare” În fiecare vară, între șase și zece vehicule ajung blocate, iar anul trecut numărul incidentelor ar fi ajuns la aproximativ 30. Cel care intervine cel mai des pentru salvarea vehiculelor este fermierul Dafydd Davies. Cu tractorul său, acesta a scos din apă nenumărate mașini rămase captive în nisip sau surprinse de creșterea rapidă a apei, relatează The Mirror Pentru el, aceste intervenții au devenit parte din viața de zi cu zi. În 1980, a suferit un accident grav cu un utilaj agricol și a fost la un pas de moarte, pierzând un ochi. Experiența i-a schimbat modul în care privește pericolul și l-a făcut să ajute ori de câte ori are ocazia. De-a lungul timpului, și-a pus terenul la dispoziție pentru aterizări ale ambulanței aeriene și, în urmă cu aproape un deceniu, a devenit voluntar „paznic al plajei”, intervenind de fiecare dată când turiștii au nevoie de ajutor. Autoritățile au instalat avertismente, însă acestea nu pot fi amplasate chiar în zonele unde oamenii aleg să parcheze atunci când apa se retrage. Dorința de a fi cât mai aproape de mare îi face pe mulți să ignore riscurile. Vizitatorii care aleg parcările oficiale primesc pliante cu programul mareelor și recomandări de siguranță, însă puțini le citesc. În zilele foarte aglomerate, plaja se transformă într-o parcare uriașă, cu peste o mie de mașini, iar coloanele de vehicule se întind până în satul apropiat Morfa Bychan. Pentru a limita incidentele, accesul pe plajă este închis după ora 20, dar nici această măsură nu elimină complet pericolul. Mașinile electrice, noua problemă O provocare tot mai mare pentru cei care intervin o reprezintă mașinile electrice. Acestea sunt mai grele decât vehiculele clasice, iar când rămân blocate, se afundă mai adânc în nisip și devin mult mai dificil de scos. Dafydd își amintește un incident petrecut în 2020, când un microbuz Volkswagen roz, adus pe plajă pentru o ședință foto cu tematică retro, a fost luat de mare în doar câteva minute. Incidentul s-a produs chiar în ziua aniversării soției sale, iar planurile de sărbătoare au fost înlocuite de o operațiune de salvare. Din păcate, mașina, evaluată la aproximativ 60.000 de lire, nu a mai putut fi recuperată. Deși intervențiile sunt dese și adesea dificile, fermierul nu se plânge. Spune că ajutorul oferit comunității este la fel de firesc ca deszăpezirea drumurilor sau sprijinul acordat în timpul inundațiilor. Recomandarea autorului: O insulă capricioasă accesibilă și cu mașina, scoasă la vânzare în Țara Galilor la preț de penthouse în București. Avantaje și dezavantaje
Pietonii pot circula din nou pe trotuarul de pe aleea Decebal. Primăria Iași a montat stâlpi pentru delimitare, iar șoferii nu-și mai pot parca mașinile

Primăria Municipiului Iași a luat noi măsuri pe aleea Decebal, din cartierul Cantemir, pentru delimitarea trotuarului. Astfel, au fost montați mai mulți stâlpi pentru a împiedica mașinile să mai parcheze pe locul destinat pietonilor. De când a fost făcut trotuarul în anul 2020, pietonii nu l-au folosit aproape niciodată, deoarece era mereu blocat de mașini parcate ale cetățenilor care locuiesc în zonă. Măsura a fost luată după ce mai mulți pietoni au făcut sesizări la autorități. În zonă sunt mai multe școli, iar elevii erau nevoiți să circule pe mijlocul străzii. Trotuarul de pe aleea Decebal a revenit pietonilor În ultimele zile, angajații de la Servicii Publice Iași au montat pe trotuarul de pe aleea Decebal mai mulți stâlpi de delimitare, pentru a asigura circulația pietonilor. Localnicii din cartier au apreciat această inițiativă, deoarece trotuarul respectiv era impracticabil de mulți ani. La orice oră din zi, existau mașini parcate în locul respectiv, iar pe partea opusă a străzii nu există trotuar. În imaginile făcute în urmă cu ceva timp, se vede clar că mașinile blochează tot trotuarul. „Este foarte bine. Locuiesc în zonă de doi ani, iar de atunci, nu cred că am văzut vreodată trotuarul respectiv liber. Ar fi bine să continue și pe restul străzii, deoarece mai sunt astfel de probleme, nu doar aici”, a spus Valentina Petru, localnică din zonă. Oamenii sunt fericiți că pot circula în siguranță și sper că măsurile vor fi impuse și pe alte străzi din oraș. „În sfârșit, putem și noi circula ca oamenii normali, nu pe mijlocul străzii. Când venea o mașină, nici nu aveai unde să te ferești. Nu este vina noastră că nu sunt locuri de parcare. De ce să fim noi pedepsiți, care mergem pe jos și încercăm să respectăm legea?”, a precizat Maria Andronic, o altă localnică din cartier. Inițiativa a stârnit multe discuții și în mediul online. Totuși, unii șoferi nu sunt de acord cu acest lucru și se plâng de faptul că nu există locuri de parcare suficiente. „Eu ajung acasă seara târziu. Îmi puteți oferi un loc de parcare, dragi susținători ai acestei inițiative, în care să îmi pot lăsa peste noapte autoturismul? Vă întreb din perspectiva unui contribuabil, plătitor de taxe, impozite și rovinietă”, a comentat un șofer. Vor fi montați stâlpi și pe alte străzi Se pare că, în cartierul Cantemir, au fost constant probleme, chiar și la spațiile verzi, acestea fiind folosite drept parcare de unii șoferi. Astfel, primăria și Servicii Publice vor continua să extindă zonele unde sunt montați stâlpi. „A fost o comandă de la Primăria Municipiului Iași. De altfel, vor mai fi montați stâlpi în zona respectivă, deoarece erau probleme pentru pietoni. De asemenea, și noi avem mari probleme pe spațiul verde, deoarece este distrus de șoferii care parchează pe aceste locuri, deși este ilegal acest lucru”, a precizat Laurențiu Ivan, directorul general al Servicii Publice SA. Trotuarul de pe aleea Decebal a fost redat pietonilor, după ce, timp de mulți ani, a fost blocat de către mașinile parcate neregulamentar. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Orange România și .lumen au prezentat mașina autonomă pe care o porți pe cap

Orange România și startup-ul clujean .lumen au prezentat joi, 22 ianuarie, un pachet tehnologic complet pentru persoanele cu deficiențe de vedere, construit în jurul ochelarilor inteligenți .lumen, prima soluție avansată de mobilitate pentru nevăzători dezvoltată integral în România. Evenimentul desfășurat la sediul Orange din București marchează finalizarea unui parteneriat care a demarat încă din faza de concept a tehnologiei, când echipele Orange au identificat potențialul de game-changer al acestei inovații. În deschiderea prezentării, Cornel Amariei, CEO și fondator .lumen, a spus că .lumen a câștigat două premii la CES 2026 din Las Vegas. Acestea sunt CES Innovation Award Honoree în categoria Accessibility & Longevity (prima distincție de acest tip obținută vreodată de o companie românească) și marele premiu al competiției CTA Foundation Pitch for Accessibility. Tehnologie PAD AI, împrumutată de la mașini autonome pentru autonomia nevăzătorilor Dar să intrăm în subiectul principal al prezentării. Arhitectura tehnologică a ochelarilor .lumen se bazează pe PAD AI (Pedestrian Autonomous Driving), o platformă software proprietară care adaptează principiile vehiculelor autonome pentru navigarea pedestră. „Ceea ce noi am construit este o mașină condusă autonom, dar este o mașină condusă autonom care nu are roți, care nu merge pe drum, care merge pe trotuar și o ții pe cap.” „O mașină condusă autonom are 2 tone, ai loc să pui senzori, ai loc să pui calculatoare, baterii. Noi trebuia să facem tot ceea ce face o mașină, dar într-o cască sub 1 kilogram. Cam atât de mare este challenge-ul și cel software este și mai mare”, explică Cornel Amariei, CEO și fondator .lumen. Dincolo de metaforă, ceea ce spune Amariei este că obstacolul tehnologic nu se rezumă la miniaturizarea hardware, ci mai ales la optimizarea algoritmică. .lumen trebuie să ia decizii local, în timp real, cu resurse limitate, într-un mediu urban imprevizibil. Compania clujeană deține 34 de patente pentru această tehnologie, dintre care 6-7 sunt deja aprobate în Statele Unite. Echipa a crescut la peste 50 de ingineri și oameni de știință, iar ca recunoaștere internațională, Uniunea Europeană este acționar la .lumen, o premieră pentru un startup românesc. Modelul de business, vouchere guvernamentale și rețele de parteneri Prețul pachetului complet care include ochelarii .lumen, un iPhone 16 configurat special pentru asistență, conectivitate 5G Orange (eSIM) și acces la call center dedicat, este de 9.999 euro. Însă utilizatorii finali nu plătesc această sumă direct. Sistemul funcționează prin vouchere guvernamentale, iar .lumen colaborează cu Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) și cu programul TechAssist, care dispune de aproximativ 4.300 de vouchere la nivel național. O parte dintre acestea vor ajunge la persoanele cu deficiențe de vedere care pot astfel achiziționa ochelarii .lumen. Compania vinde prin două canale: B2B2C (Business to Business to Consumer) și B2G (Business to Government), plus o rețea de peste 1.500 de asociații pentru nevăzători și dealeri de tehnologie asistivă identificați la nivel global. Pentru 2026, .lumen plănuiește intrarea pe piață în primul trimestru (T1) și externalizarea producției. Compania lucrează și la extinderea portofoliului cu încă trei produse pentru persoane cu deficiențe de vedere. Planul financiar pentru 2028 prevede vânzarea a 24.000 de unități și venituri de 120 milioane de euro. Primele câteva sute de unități vor purta mențiunea „Designed in Romania” și vor fi asamblate local. Pe măsură ce producția va crește, .lumen intenționează să mute fabricația în Italia, păstrând în Cluj doar R&D-ul și componenta de design. Cum funcționează ochelarii .lumen Dispozitivul folosește o interfață haptică brevetată, în loc să tragă de mână utilizatorul așa cum ar face un câine ghid specializat, sistemul „trage de cap” prin vibrații, care indică direcția de mers. Tehnologia nu cere schimbări în orașe și funcționează în orice loc din lume, .lumen a testat sistemul în 40 de țări. Cele șase camere integrate creează o hartă 3D în timp real a mediului înconjurător, identificând obstacole la nivelul superior (crengi, semne suspendate), pe care bastonul alb tradițional nu le poate detecta. Sistemul oferă 4 funcții principale: citire de text (OCR), identificare obiecte, ghidare în spațiu (evitare obstacole) și navigație ghidată către destinații specifice. Amariei spune că este singura soluție de pe piață care combină toate aceste capabilități. Autonomia ochelarilor este de aproximativ trei ore de mers continuu, adică o zi de funcționare obișnuită. Sistemul procesează datele local, direct în ochelari, fără a trimite imagini sau informații în exterior, respectă cerințele GDPR și include mecanisme de siguranță care opresc dispozitivul dacă apare o eroare. Intervenția Silviei, nevăzătoare și tester .lumen, a introdus dimensiunea umană între carcateristici și specifiații. Tânăra a vorbit despre modul în care dispozitivul i-a schimbat concret viața și i-a oferit, pentru prima dată, libertatea de a merge fără baston. A spus simplu că, pentru un nevăzător, .lumen înseamnă libertatea de a merge singur, fără a depinde de altcineva. De la asistență pentru nevăzători, la roboți de livrare Dezvoltarea tehnologiei PAD AI a deschis oportunități neașteptate și în alte domenii. În urmă cu șase luni, .lumen a anunțat un proiect în valoare de 11 milioane de euro pentru proiectul PABLO, prin care adaptează aceeași tehnologie de navigație la roboți autonomi care vor fi folosiți la livrare urbană. Roboții vor putea să se deplaseze independent pe trotuare și în zonele aglomerate ale orașelor, aplicând aceleași principii care ajută persoanele cu deficiențe de vedere să se orienteze în spațiu. Dacă această tehnologie va avea succes, va fi o victorie pentru .lumen, pentru Orange și, poate, chiar pentru România. În viața reală, însă, multe startup-uri ajung să fie cumpărate de companii uriașe sau să fie rapid „copiate”, iar valoarea lor dispare treptat. Care va fi destinul .lumen nu știm. Știm doar că, pentru moment, a reușit să deschidă o ușă care părea închisă.