Bucureștenii, înfuriați de intenția Metrorex de a mări prețul călătoriei de la 5 la 7 lei

bucurestenii,-infuriati-de-intentia-metrorex-de-a-mari-pretul-calatoriei-de-la-5-la-7-lei

Prețul unei călătorii cu metroul s-ar putea mări cu 2 lei de la 1 mai 2026, de la 5 la 7 lei, potrivit unui proiect propus de Consiliul de Administrație al Metrorex. Cum era de așteptat, bucureștenii resping această intenție, în contextul în care, anul trecut, în ianuarie, călătoriile s-au scumpit de la 3 la 5 lei. „Soluția este să ieșim în stradă”, spune un călător înfuriat. Pe de altă parte, specialiștii în mobilitate urbană spun că Metrorex pierde foarte mulți bani prin faptul că nu are panouri publicitare în stații. Metrorex ar intenționa să-și ridice veniturile pe „cârca” milioanelor de călători și ar urma să scumpească biletele cu 40%. „Este o propunere a CA-ului Metrorex. Vom analiza dacă este sustenabilă această măsură”, a precizat recent Ciprian Șerban, ministrul Transporturilor, citat de Mediafax. Scumpirea călătoriei cu metroul ar afecta sute de mii de bucureșteni O eventuală majorare a prețului cartelelor de metrou, de la 1 mai 2026, ar veni la relativ scurt timp după o altă creștere, care a avut loc la 1 ianuarie 2025. Cartela de metrou ar putea ajunge la 7 lei Pe de altă parte, Metrorex nu mai produce venituri nici din spații comerciale, iar publicitatea este foarte restrânsă. „Sistemul de metrou bucureștean pierde foarte mulți bani pe partea publicitară. Dacă ne uităm la stațiile de metrou, toți pereții sunt goi. Asta în vreme ce în alte capitale europene acest spațiu publicitar produce venituri însemnate companiilor de operare. Este de neacceptat faptul că se ratează o oportunitate atât de mare. Vorbim de milioane de călători care trec zilnic prin sistemul de metrou, iar în alte capitale companiile se bat pe acest spațiu publicitar”, a declarat, pentru Gândul, Alexandru Tufan, președinte al Asociației Metrou Ușor. Dacă proiectul va fi aprobat, acestea vor fi noile tarife: 1 călătorie: 7 lei, creștere de la 5 lei; 2 călătorii: 14 lei, creștere de la 10 lei; 10 călătorii: 55 lei, creștere de la 40 de lei; Abonament lunar: 140 de lei, creștere de la 100 de lei; Toate tarifele pot fi consultate AICI. Evident, bucureștenii sunt înfuriați din cauza acestei propuneri. „Este foarte trist pentru noi cei care locuim în București. Totul se scumpește. Am înțeles că metroul este ultima șansă atunci când nu mai poți merge cu mașina, dar prețul cartelelor tocmai se mărise anul trecut. Metroul este foarte aglomerat, stăm ca sardinele când venim la serviciu”, spune o călătoare care circulă cu metroul până în zona de nord a Bucureștiului. Un alt călător este și mai înverșunat: „În România se scumpește totul, iar salariile rămân aceleași. Nu avem ce face, doar să ieșim în stradă”, spune bărbatul. AUTORUL RECOMANDĂ: Transportul cu metroul se scumpeşte. Care vor fi noile tarife Metrou în Militari Residence. Metrorex are în plan extinderea Magistralei 3, de la Preciziei până în Chiajna

Emoții mari la Metrorex. A fost ultima zi de muncă pentru doamna Elena, angajată în 1979

emotii-mari-la-metrorex.-a-fost-ultima-zi-de-munca-pentru-doamna-elena,-angajata-in-1979

Doamna Elena, în vârstă de 66 de ani, este angajatul de la Metrorex care are cea mai mare vechime, iar joi a ieșit la pensie, după 46 de ani și 7 luni în cadrul companiei de metrou. Surse administrative au precizat pentru Gândul că Elena nu a primit „nici măcar o șampanie” de la conducerea societății de transport. Colegii i-au dăruit însă un tort cu un mesaj foarte emoționant. Joi au fost emoții foarte mari în subteran. A fost ultima zi de muncă pentru Elena B. (66 de ani), care este angajatul cu cea mai mare vechime la Metrorex. Doamna Neli, cum îi spun apropiații, lucra în „subteran” din 1979. Acum îi este teamă că nu se poate adapta fără serviciul de o viață. „După 46 de ani de muncă la metrou, Elena este acum puțin panicată. Îi este teamă că nu se va adapta la noua viață. Miercuri a fost o zi emoționantă, colegii, împreună cu Elena, au organizat un mic cocktail, și un tort. Din partea conducerii nu a primit nici măcar o șampanie. De o primă nici nu se pune problema, să nu se supere domnul Bolojan”, au declarat pentru Gândul surse din cadrul Metrorex. Elena B. ocupa funcția de inspector de personal, fiind angajată încă de la începuturile metroului bucureștean. Directoarea Mariana Miclăuș rămâne angajatul cu cea mai mare vechime la Metrorex Potrivit surselor Gândul, după pensionarea Elenei, angajatul cu cea mai mare vechime rămâne Mariana Miclăuș, directorul general al Metrorex, care lucrează în această companie din 1981. Compania de metrou are aproximativ 4.800 de angajați, iar sindicaliștii au atras atenția în mai multe rânduri că există deficit de personal. Mai mult, sindicaliștii spun că în subteran sunt condiții de muncă foarte grele. „Din cauza condițiilor grele din subteran, majoritatea colegilor au probleme cardio-respiratorii, mai ales din cauza proastei ventilații. Sunt probleme de sănătate și din cauza iluminatului artificial, nu există lumină naturală. Sunt probleme mari cu oasele, din cauza faptului că zidurile produc radiații. Sunt și câmpuri electromagnetice. Undeva la 70% dintre colegi au probleme cardio-vasculare și de respirație”, declara recent, pentru Gândul, Marian Artimon, lider al sindicatului de la Metrorex. EXCLUSIV | Marian Artimon, lider sindicat Metrorex: „Ne mor colegii pe capete din cauza condițiilor din subteran. O colegă a pierit la doar 49 de ani”

Metrou în Militari Residence, anunțul făcut de Metorex. Va ajunge și în Chiajna

metrou-in-militari-residence,-anuntul-facut-de-metorex.-va-ajunge-si-in-chiajna

Metrorex are în plan extinderea Magistralei 3 de metrou către Chiajna, respectiv cartierul Militari Residence. În total, ar fi vorba de 8 stații noi, cu o lungime totală de 19 kilometri. Ce spune directoarea Metrotrex, Mariana Miclăuș, despre acest proiect. La acest moment, suntem la stadiul de elaborare a documentațiilor privind constituirea acestui obiectiv de investiții”, susține Mariana Miclăuș,  director general al Metrorex. Documentațiile vizează următoarele segmente: a) Preciziei – Chiajna, 3.3 km, două stații; b) Preciziei – Cartierul Latin/Bragadiru, 4.36 km, două stații; c) Păcii-Linia de Centura Vest, 3,7 km, patru stații. Prin acest proiect vor fi conectate la magistrala de metrou M3 două zone rezidențiale extrem de importante și de agglomerate, precum Militari Residence și Prelungirea Ghencea. De asemena, se va face o legătură și cu zona comercială Complex Comercial Militari, a detaliat Mariana Miclăuș pentru Arena Construcțiilor. Racordul va fi construit paralel cu linia de tren ce pleacă din centură către depoul Militari și va avea stație comună cu inelul feroviar / trenul metropolitan în zona București Vest, apoi se va desprinde către est în direcția cartierului Militari Residence. Lungimea estimată este de 3.3 km. Sunt prevăzute și două stații supraterane (Stația Autostrada A1, Stația Strada Osiei). Metrou în Militari Residence, discuții cu Primăria Chiajna Cartierul „Militari Residence”, denumit generic după numele primului complex rezidențial din această zonă din vestul Bucureștiului, ar putea avea o stație de metrou.  Reprezentanții Metrorex au precizat pentru Gândul că poartă discuții în acest sens cu autoritățile din Chiajna.  Proiectul depinde foarte mult de primăria din Chiajna (Ilfov), care ar trebui să preia investiția. Ar urma să se construiască o singură stație, care să plece de la Preciziei. Gândul a dezvăluit încă din septembrie 2024 că Metrorex are în plan o stație de metrou în Militari Residence. „Noi vrem să ajungem în cât mai multe localități din Ilfov. În ceea ce privește zona unde se află cartierul Militari Residence, acolo au fost mai multe discuții cu primarul din Chiajna, Mircea Minea. Noi i-am expus inițiativa noastră. A rămas că dânșii vor analiza propunerea, și vom avea o discuție în curând”, au precizat reprezentanții Metrorex pentru Gândul.

Explicațiile halucinante oferite de Alstom după ce mecanicii Metrorex au rămas în mână cu maneta pentru frâna de siguranță

explicatiile-halucinante-oferite-de-alstom-dupa-ce-mecanicii-metrorex-au-ramas-in-mana-cu-maneta-pentru-frana-de-siguranta

După ce Gândul a dezvăluit recent AICI incidentul incredibil în urma căruia un mecanic Metrorex a rămas în mână cu maneta pentru frâna de urgență, reprezentanții Alstom au oferit explicații halucinante. Potrivit producătorului de trenuri, astfel de „incidente sunt normale în etapa de testare”. „Astfel de constatări sunt inerente procesului de testare și reprezintă tocmai motivul pentru care trenurile NU pot intra în exploatare până la validarea completă”, se arată într-un răspuns transmis Gândul de către Alstom Transport. Alstom Transport a decis în urmă cu câteva zile să interzică orice deplasare cu trenurile tip BM4 (Metropolis) în regim de tracțiune proprie după ce butonul pentru „frâna de siguranță” s-a rupt în timpul unor teste la unul dintre aceste vehicule. Incidentul a fost dezvăluit în exclusivitate de Gândul, iar reprezentanții Alstom au oferit un răspuns după publicarea articolului. „Context tehnic – incidente normale în etapa de testare Trenurile Metropolis se află în etapa de testare, etapă standard și obligatorie pentru orice vehicul feroviar nou. Testele includ: verificări statice și dinamice; analize tehnice succesive; proceduri de siguranță conforme standardelor feroviare. În cadrul verificărilor statice, s-a constatat o defecțiune mecanică. Situația a apărut în regim staționar, fără risc pentru personal sau echipamente. Defecțiunea a fost identificată de echipa de testare; a fost documentată și analizată. A determinat suspendarea temporară a testelor până la remediere”, se arată în răspunsul celor de la Alstom. Alstom: Testarea a fost temporar suspendată Mai departe, reprezentanții companiei care a produs trenurile pentru Metrorex afirmă că astfel de incidente, în care maneta frânei de urgență se poate desprinde atât de ușor, ar fi normale și inerente. „Astfel de constatări sunt inerente procesului de testare și reprezintă tocmai motivul pentru care trenurile NU pot intra în exploatare până la validarea completă”, se mai arată în răspunsul celor de la Alstom. Sursa citată mai arată că procesul de testare a trenurilor „este unul riguros”, însă, descoperirea defecțiunii grave s-a făcut în timpul „verificărilor de rutină”. Cele 13 trenuri Metropolis au costat 8 milioane de euro fiecare „Faza de testare aflată în desfășurare pentru trenurile Metropolis este concepută special pentru a identifica și remedia orice tip de potențiale probleme — mecanice, electrice, funcționale sau de procedură — înainte de începerea serviciului cu pasageri. Aceasta reprezintă un proces riguros de siguranță și asigurare a calității. În timpul verificărilor de rutină efectuate în regim static, înainte de testare, a fost identificată o defecțiune mecanică. Aceasta demonstrează eficiența procesului de testare, permițând remedierea situației din timp și într-un mediu controlat. Testarea a fost temporar suspendată pentru a permite analiza detaliată a cauzelor, aplicarea măsurilor corective și validarea Raportului Tehnic din partea Metrorex. Odată finalizate aceste etape, testele vor fi reluate prompt”, se mai arată în explicațiile oferite de Alstom Transport. Metrorex și Alstom au semnat în 2020 contractul pentru cele 13 trenuri de metrou, care ar fi trebuit livrate din vara lui 2022. Valoarea contractului pentru cele 13 trenuri este de peste 100 de milioane de euro. Garnitura „Ilfov”, rămasă fără captatori în timpul testelor De când au fost aduse în București, noile trenuri au fost implicate în mai multe incidente. De exemplu, anul trecut, în martie, pe Magistrala 2 de Metrou, garnitura „Ilfov” circula cu viteza de 80 km/oră de la stația Pipera spre stația Tudor Arghezi, moment în care, între stațiile Aurel Vlaicu și Aviatorilor, s-au smuls patru captatori de la vagoanele M2 și MP2 și un capac de la panoul de frână de la R2 Până în prezent, nu s-a efectuat rodajul de 10.000 de kilometri pentru primul tren ajuns în depoul de la Berceni. Gândul a dezvăluit că mecanicii români trebuie să facă 500 de ture pentru rodajul metroului adus din Brazilia. Magistrala 5 de metrou are 20 de kilometri dus-întors. Asta înseamnă cam 500 de ture pentru rodajul de 10.000 de kilometri. Caracteristicile noilor trenuri: au caroserie din oţel inoxidabil; 114 metri lungime şi 3 metri lăţime; asigură o capacitate totală de 1.200 de pasageri per tren; fiecare tren cu 6 vagoane are 216 locuri într-o dispunere longitudinală; asigură două zone speciale de acces destinate pasagerilor cu dizabilităţi; au aer condiționat. RECOMANDAREA AUTORULUI: Noul metrou Alstom, incident pe Magistrala 2. I-au sărit captatorii la 80 de km pe oră, între Aviatorilor și Aurel Vlaicu

Oana Gheorgiu anunță restructurări masive în companiile de stat: ultimele șanse pentru TAROM, CFR, Metrorex și altele

oana-gheorgiu-anunta-restructurari-masive-in-companiile-de-stat:-ultimele-sanse-pentru-tarom,-cfr,-metrorex-si-altele

„Cel puțin trei dintre companii trebuie să fie într-un proces avansat de restructurare la 31 august, astfel încât să ne îndeplinim jalonul. Toate companiile de pe listă (lista este publică) vor intra în acest proces. Nu va fi niciuna lăsată în urmă”, a spus Oana Gheorgiu pentru Economedia. Potrivit vicepremierului, proiectul pilot include 22 de companii de la Ministerul Transporturilor, Ministerul Energiei și Ministerul Economiei. Exemple de companii în proces de restructurare Oana Gheorgiu a oferit și ca exemple la Transporturi: CFR (mai multe companii din grup, unele aflate în faliment sau lichidare), TAROM și Metrorex. La Energie, Elcen și alte companii, iar la  minerit companii precum Remin și Minvest.  „Toate vor fi analizate. Cu toate se va parcurge acest proces de reașezare și restructurare. Fiecare companie va fi analizată în parte și, în funcție de rezultatele analizei, se va contura viitorul restructurării”, a explicat vicepremierul. Întrebată despre zona cu cea mai mare risipă din companiile de stat, Oana Gheorgiu a precizat că analiza detaliată este în lucru la AMEPIP și nu a oferit date concrete, dar a menționat că în multe cazuri cele mai mari cheltuieli sunt cu salariile. Totuși, nu este vorba întotdeauna despre salarii exagerate, ci despre disproporția dintre personalul operațional și cel TESA, precum și insuficiența veniturilor în raport cu cheltuielile. „În unele companii este nevoie de reașezare, de reechilibrare a personalului. Obiectivul reformei nu este concedierea oamenilor, ci eficientizarea activității și creșterea veniturilor. Analizăm totul din perspectiva îmbunătățirii felului în care se întâmplă lucrurile, nu a concedierilor”, a subliniat vicepremierul. Oana Gheorghiu: „Vina este a managementului, nu a angajaților” Despre managementul defectuos, Oana Gheorgiu a spus: „Dacă oamenii își primesc salariile degeaba, vina este a managementului, nu a angajaților. Este rolul consiliului de administrație să identifice aceste probleme. Calitatea membrilor consiliului și a directorului arată dacă o companie are șanse să funcționeze eficient sau nu. Cu un consiliu slab, nicio companie nu va performa. Datele statistice și practicile altor țări confirmă acest lucru.” Vicepremierul a mai explicat că guvernanța în companiile de stat înseamnă ca fiecare să își facă rolul și să nu intervină peste atribuțiile altora. Consiliile de administrație nu sunt doar instrumente pentru plata unor oameni, ci pot face diferența între performanță și neperformanță. „Învățăm acum împreună cu toată lumea că, pentru ca o companie de stat să funcționeze, calitatea guvernanței și a managementului este esențială. Aceasta este cheia succesului restructurării și a eficientizării activității”, a afirmat Oana Gheorgiu. Gheorgiu a mai precizat că, din aproximativ cele aproximativ 1.300 de companii de stat, nu toate vor fi închise, chiar dacă unele sunt „găuri negre” sau în pierdere de ani de zile. Companiile vor fi închise oficial doar dacă se află în faliment, lichidare sau insolvență și nu mai au șanse de redresare. Ea a dat ca exemplu CFR Marfă și alte firme din zona feroviară, care sunt de ani de zile pe lista companiilor de stat și necesită clarificări legate de patrimoniu sau active neutilizabile. Unele companii dețin obiecte sau echipamente care nu mai sunt utile, cum ar fi locomotive de epocă care ar trebui să fie în muzee, dar pe care nimeni nu le vrea din cauza costurilor de întreținere. Vicepremierul a subliniat că pierderile financiare singure nu sunt criteriu de închidere; decizia se ia doar pentru companiile care nu mai pot fi salvate din punct de vedere economic sau juridic. Ce se întâmplă cu Metrorex și TAROM Despre TAROM, Gheorgiu a explicat că planul de restructurare aprobat de Comisia Europeană nu a fost implementat complet. Planul includea și înoirea flotei de aeronave și se încheie la sfârșitul acestui an. Analiza AMEPIP va stabili pașii următori, iar vicepremierul a subliniat că Tarom nu va fi lichidată. „Cred că TAROM are nevoie de un partener care să ajute compania să facă performanță, posibil printr-un parteneriat public-privat sau cu un alt operator. Statul român a tot încercat diverse soluții, dar dacă nu schimbăm nimic, compania riscă să dispară. Ne dorim ca TAROM să reziste”, a spus Gheorgiu. În ceea ce privește Metrorex, compania este strategică și va rămâne subvenționată, fiind normal pentru serviciile publice de metrou să nu fie autosustenabile. Totuși, autoritățile vor analiza proporția subvenției în totalul cheltuielilor și vor căuta metode de creștere a veniturilor proprii, inclusiv prin investiții în infrastructură și digitalizare. Gheorgiu a subliniat că reforma trebuie să aducă eficiență și condiții mai bune de muncă pentru angajați, fără a afecta serviciul public.

Mecanicii Metrorex au rămas în mână cu butonul de frână la un tren Alstom

mecanicii-metrorex-au-ramas-in-mana-cu-butonul-de-frana-la-un-tren-alstom

Alstom Transport a decis în urmă cu câteva zile să interzică „orice deplasare cu trenurile tip BM4 (Metropolis) în regim de tracțiune proprie” după ce butonul pentru „frâna de siguranță” s-a rupt în timpul unor teste la unul dintre aceste vehicule. În aceste condiții, spun sursele Gândul, intrarea în circulație a noilor trenuri va fi mult întârziată, mai ales că pentru prima garnitură livrată trebuie efectuat rodajul de 10 mii de kilometri, fără călători. Cele 13 trenuri Metropolis au costat 8 milioane de euro fiecare Apar noi „surprize” de la trenurile Metropolis produse de Alstom, în Brazilia, pentru Metrorex. Noile trenuri ar fi trebuit să circule deja pe Magistrala 5, Drumul Taberei, însă, diferite incidente au făcut ca ele să fie ținute „pe dreapta”. Ultimul dintre ele s-a consumat în urmă cu câteva zile, când, în timpul unor teste, mecanicul Metrorex a rămas în mână cu butonul pentru frâna de siguranță. Potrivit unui document intrat în posesia Gândul, ca urmare a acestui incident, cei de la Alstom au decis să interzică „orice deplasare în regim de tracțiune proprie a acestor trenuri până la elucidarea cauzei defectării butonului «Frâna de Siguranță»”. Intrarea în circulație a trenurilor Alstom, mult întârziată Ca atare, testele cu noile trenuri au fost anulate. Cel mult, se pot face doar teste statice, iar cele dinamice se pot desfășura doar cu ajutorul locomotivei diesel, adică tractate. „Pur și simplu colegul nostru a rămas în mână cu butonul de frână de siguranță. Nici măcar nu era conectat acel buton. Este incredibil unde s-a ajuns cu aceste trenuri care au costat 100 de milioane de euro. Ultimul termen avansat de cei de la Alstom pentru intrarea în circulație a acestor trenuri este 1 iulie 2026. Dar în aceste condiții, este greu de crezut că se va respecta acest termen. Oricum, intrarea lor în circulație a întârziat extrem de mult”, au declarat reprezentanți Metrorex în exclusivitate pentru Gândul. Metrorex și Alstom au semnat în 2020 contractul pentru cele 13 trenuri de metrou, care ar fi trebuit livrate din vara lui 2022. Valoarea contractului pentru cele 13 trenuri este de peste 100 de milioane de euro. Garnitura „Ilfov”, rămasă fără captatori în timpul testelor De când au fost aduse în București, noile trenuri au fost implicate în mai multe incidente. De exemplu, anul trecut, în martie, pe Magistrala 2 de Metrou, garnitura „Ilfov” circula cu viteza de 80 km/oră de la stația Pipera spre stația Tudor Arghezi, moment în care, între stațiile Aurel Vlaicu și Aviatorilor, s-au smuls patru captatori de la vagoanele M2 și MP2 și un capac de la panoul de frână de la R2. Până în prezent, nu s-a efectuat rodajul de 10.000 de kilometri pentru primul tren ajuns în depoul de la Berceni. Gândul a dezvăluit că mecanicii români trebuie să facă 500 de ture pentru rodajul metroului adus din Brazilia. Magistrala 5 de metrou are 20 de kilometri dus-întors. Asta înseamnă cam 500 de ture pentru rodajul de 10.000 de kilometri. Caracteristicile noilor trenuri: au caroserie din oţel inoxidabil; 114 metri lungime şi 3 metri lăţime; asigură o capacitate totală de 1.200 de pasageri per tren; fiecare tren cu 6 vagoane are 216 locuri într-o dispunere longitudinală; asigură două zone speciale de acces destinate pasagerilor cu dizabilităţi; au aer condiționat. RECOMANDAREA AUTORULUI: Noul metrou Alstom, incident pe Magistrala 2. I-au sărit captatorii la 80 de km pe oră, între Aviatorilor și Aurel Vlaicu, când se afla în teste

De ce s-a enervat un călător Metrorex și a scos cuțitul la mecanic. Uluitor

de-ce-s-a-enervat-un-calator-metrorex-si-a-scos-cutitul-la-mecanic.-uluitor

Un mecanic Metrorex a fost amenințat de un călător cu un cuțit, în stația Jiului, de pe Magistrala 4, au precizat surse Metrorex în exclusivitate pentru Gândul. Motivul acestui gest este unul incredibil și vine la scurt timp după ce un alt mecanic a fost lovit cu pumnul în figură de un călător agresiv. Surse Metrorex au dezvăluit în exclusivitate pentru Gândul că în urmă cu câteva zile, un mecanic de pe Magistrala 4 a fost amenințat cu un cuțit de către un călător agresiv. „S-a întâmplat în stația Jiului. Un bărbat agresiv i-a arătat cuțitul din dotare unui coleg mecanic, fiind supărat că a fost nevoit să schimbe trenul pentru a ajunge la stația Străulești. Practic, călătorul agresiv nu a vrut să se dea jos din tren, deși garnitura nu mergea mai departe. A existat și un contact fizic, dar din fericire mecanicul nu a fost rănit, reușind să-l împingă pe bărbatul agresiv în vagon”, spun sursele Gândul. Acest incident vine la scurt timp după ce un alt mecanic a fost bătut de un călător, tot pe Magistrala 4. Este vorba de un angajat Metrorex care a fost bătut recent, în stația Străulești, de pe Magistrala 4. Surse Metrorex au precizat în exclusivitate pentru Gândul că incidentul a avut loc după ce un mecanic și un ajutor de mecanic au sărit în apărarea unei femei, care era agresată de partenerul de viață. Ajutorul de mecanic a fost lovit cu pumnul în plină figură. „S-a întâmplat în stația Străulești, seara, aproape de ora 23.00. Era ultima cursă din acea zi. Chiar în primul vagon, un bărbat agresa o femeie. În ajutorul femeii au sărit mecanicul și ajutorul acestuia, care au auzit țipetele. Din păcate, ajutorul de mecanic a fost lovit de agresor”, au dezvăluit surse Metrorex în exclusivitate pentru Gândul. De asemenea, zilele trecute, o impiegată a Metrorex a fost bătută chiar în Biroul de Mișcare din Depoul Berceni de către alte două femei, deși pătrunderea unor persoane străine într-un spațiu tehnic al Metrorex este strict interzisă. Un agent de pază a fost lovit în față de un călător Și un agent de pază de la metrou, în vârstă de 57 de ani, a fost lovit în plină figură de un bărbat, anul trecut. S-a întâmplat în staţia Piaţa Unirii 2, după ce între cei doi a izbucnit un conflict. Investigaţiile poliţiştilor au stabilit că, în jurul orei 21.00, în timp ce se aflau în dreptul porţilor de acces, în urma unor divergenţe între agentul de pază, un bărbat de 57 de ani, şi un alt bărbat de 37 de ani, acesta din urmă l-ar fi agresat fizic pe agentul de pază. RECOMANDAREA AUTORULUI: Noul metrou Alstom, incident pe Magistrala 2. I-au sărit captatorii la 80 de km pe oră, între Aviatorilor și Aurel Vlaicu, când se afla în teste

Când ar intra în circulație noile metrouri Alstom Metropolis

cand-ar-intra-in-circulatie-noile-metrouri-alstom-metropolis

Surse Metrorex au precizat în exclusivitate pentru Gândul că reprezentanții Alstom fac teste în fiecare noapte cu noile trenuri produse în Brazilia. Noile garnituri ar putea intra în circulație la 1 iulie 2026, potrivit ultimului termen avansat de cei de la Alstom, spun sursele Gândul. În aprilie 2026 se împlinesc doi ani de când a fost livrat primul tren Alstom la București. Cu toate acestea, compania de origine franceză încă desfășoară teste cu trenurile care au fost aduse în Capitală. „Fac teste noaptea cu 2-3 garnituri, pe aproape toate magistralele. Testează îndeosebi frânele. Cei de la Alstom spun că vor să le introducă în circulație la 1 iulie 2026”, precizează surse Metrorex, în exclusivitate pentru Gândul. Alstom trebuie să efectueze un rodaj obligatoriu de 10 mii de kilometri Pentru a le introduce în circulație, Alstom trebuie să efectueze un rodaj obligatoriu de 10 mii de kilometri pe Magistrala 5 cu prima garnitură adusă în România. Gândul a dezvăluit că mecanicii români trebuie să facă 500 de ture pentru rodajul metroului adus din Brazilia. Magistrala 5 de metrou are 20 de kilometri dus-întors. Asta înseamnă cam 500 de ture pentru rodajul de 10.000 de kilometri. După ce că nu au intrat în circulație, noile trenuri au ajuns să fie vandalizate. Una dintre garnituri a fost deja deteriorată. Este vorba de trenul Brașov, care este mâzgălit cu vopsea de graffiti, așa cum Gândul a dezvăluit în exclusivitate AICI. Metrorex și Alstom au semnat în 2020 contractul pentru cele 13 trenuri de metrou. Acestea ar fi trebuit livrate din vara lui 2022. Valoarea contractului pentru cele 13 trenuri este de peste 100 de milioane de euro. Nici Alstom, nici Metrorex, nu au comunicat oficial până în prezent motivul pentru care noile garnituri nu sunt introduse în circulație Caracteristicile noilor trenuri: au caroserie din oţel inoxidabil; 114 metri lungime şi 3 metri lăţime; asigură o capacitate totală de 1.200 de pasageri per tren; fiecare tren cu 6 vagoane are 216 locuri într-o dispunere longitudinală; asigură două zone speciale de acces destinate pasagerilor cu dizabilităţi; au aer condiționat. RECOMANDAREA AUTORULUI Noul metrou Alstom, incident pe Magistrala 2. I-au sărit captatorii la 80 de km pe oră, între Aviatorilor și Aurel Vlaicu, când se afla în test

Unde s-a ajuns. De ce a fost bătut un conductor Metrorex, în stație

unde-s-a-ajuns.-de-ce-a-fost-batut-un-conductor-metrorex,-in-statie

Un angajat Metrorex a fost bătut, recent, în stația Străulești, de pe Magistrala 4. Surse Metrorex au precizat în exclusivitate pentru Gândul că incidentul a avut loc după ce un mecanic și un ajutor de mecanic au sărit în apărarea unei femei, care era agresată de partenerul de viață. Ajutorul de mecanic a fost lovit cu pumnul în plină figură. Un bărbat care își agresa partenera de viață a lovit cu pumnul în față un ajutor de mecanic, care a sărit în ajutorul femeii. „S-a întâmplat în stația Străulești, seara, aproape de ora 23.00. Era ultima cursă din acea zi. Chiar în primul vagon, un bărbat agresa o femeie. În ajutorul femeii au sărit mecanicul și ajutorul acestuia, care au auzit țipetele. Din păcate, ajutorul de mecanic a fost lovit de agresor”, au dezvăluit surse Metrorex în exclusivitate pentru Gândul. Dosar penal după ce angajatul Metrorex a fost bătut La locul incidentului au intervenit polițiștii de la Transporturi, iar persoanele implicate în incident au fost audiate la secția de poliție. „În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru lovire și alte violențe. Femeia agresată a refuzat însă să depună plângere penală împotriva bărbatului agresiv”, mai spun sursele Gândul. În ceea ce-l privește pe ajutorul de mecanic agresat, acesta a avut nevoie de îngrijiri medicale. Ulterior, a intrat în concediu, având ochiul învinețit din cauza loviturii. Un agent de pază a fost lovit în față de un călător Și un agent de pază de la metrou, în vârstă de 57 de ani, a fost lovit în plină figură de un bărbat, luna trecută. S-a întâmplat în staţia Piaţa Unirii 2, după ce între cei doi a izbucnit un conflict. Investigaţiile poliţiştilor au stabilit că, în jurul orei 21.00, în timp ce se aflau în dreptul porţilor de acces, în urma unor divergenţe verbale între agentul de pază, un bărbat de 57 de ani, şi un alt bărbat de 37 de ani, acesta din urmă l-ar fi agresat fizic pe agentul de pază. Imaginile agresiunii pot fi văzute AICI. Cercetările sunt continuate de către Brigada de Politie pentru Transportul Public – Serviciul de Poliţie Metrou, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe. RECOMANDAREA AUTORULUI: Noul metrou Alstom, incident pe Magistrala 2. I-au sărit captatorii la 80 de km pe oră, între Aviatorilor și Aurel Vlaicu, când se afla în teste

Cele mai neprofitabile companii de stat din România au adunat pierderi de 9 miliarde de lei înultimii16ani

cele-mai-neprofitabile-companii-de-stat-din-romania-au-adunat-pierderi-de-9-miliarde-de-lei-inultimii16ani

Guvernul Bolojan pregătește noi reforme pentru companiile de stat după ce au fost identificat 27 de companii care sunt într-o situație dificilă, au capitaluri proprii negative și au înregistrat pierderi de aproape 9 miliarde de lei și profituri cumulate de doar 326 de milioane de lei. De asemenea, comitetul național pentru reforma companiilor de stat a decis luni ca 10 dintre aceste companii să înceapă procesul de reorganizare. Cele 27 de companii au înregistrat pierderi agregate de 8,88 de miliarde de lei și profituri cumulate de doar 326 de milioane de lei. Vicepremierul Oana Gheorghiu spune că doar anul trecut, cele 27 de companii au avut pierderi de 1,2 mld. și peste 5 mld. acumulați din 2008. Pe lângă acestea, alte 83 de companii au restanțe de plată de 6,5 mld. lei, dintre care 1,95 de mld. sunt bani care merg către bugetul de stat. Premierul Ilie Bolojan a vorbit săptămâna aceasta despre companiile de stat care au capitaluri negative și înregistrează pierderi și a avertizat că dacă nu se va interveni, vor exista în continuare găuri negre în buget. „Avem companii, 27, care sunt într-o situație dificilă, au capitaluri proprii negative. Doar anul trecut au avut pierderi de 1,2 miliarde și mai acumulează din trecut încă 5 miliarde, peste 5 miliarde. Dacă nu vom interveni, va rămâne în continuare o gaură neagră.  Sunt pe o listă prioritară, vi le vom comunica”, a spus Bolojan. Metrorex și CFR Călători sunt vizate de noile măsuri de redresare Guvernul Bolojan a discutat lista companiilor de stat care nu sunt „în bună regulă” din punct de vedere al administrării și urmează să fie aplicate măsuri pentru reducerea cuantumului datoriilor acestora, prin restructurare, sau chiar pentru închiderea celor care nu mai pot fi salvate, anunță premierul Ilie Bolojan. Metrorex, CFR Călători și Unifram sunt cele mai mari nume aflate pe lista celor 27 de companii de stat vizate. Nu pierderile vor fi factorul decisiv în funcție de care unele firme vor fi închise, ci se vor lua în calcul importanța națională și strategică și șansele lor de revenire. Bolojan spune că reforma companiilor de stat este o necesitate care va fi un element de bază inclusiv pe componenta de buget pentru 2026. Oficialul susține că multe dintre companiile vizate nu au prezentat planuri de redresare și spune că astfel de situații nu mai pot fi tolerate. „Avem companii care, deşi trebuiau să prezinte planuri de redresare, nu şi-au prezentat nici pe anul acesta planurile. E greu de gândit cum sunt toleraţi şi nu vom intra în anul viitor fără să avem aceste planuri de restructurare încheiate în luna decembrie, în aşa fel încât să nu mai ajungem în această situaţie”. RECOMANDAREA AUTORULUI:Cum a răspuns Oana Gheorghiu la întrebarea Gândul despre ce o recomandă pentru grupul de lucru care se ocupă de reforma companiilor de stat Bolojan amenință companiile datoare la stat cu lichidarea: „CFR Marfă este una dintre ele”