Carmen – prăbușirea unui destin, pe scena Operei Naționale București
În dragoste și în război orice este permis! Chiar este permis orice? Și atunci ce este dragostea? O joacă, un capriciu, gelozie, furie, ură, nesăbuință, nebunie? Să fie disperare căutând să păstrezi cu ultimele puteri ceea ce a mai rămas din ceea ce a fost? Să fie slăbiciune lăsându-te pradă capriciilor, bănuielilor, jocului meschin? Și dacă este un joc meschin, mai este dragoste? Îți este permis să cânți și să dansezi cu toată forța și pasiunea, așa cum doar tu știi, dar nu de unul singur, îți este permis, să zâmbești, să crezi, să taci, să vorbești, să asculți, să alini, să ai încredere și să primești la rândul tău toate acestea. Îți este permis, chiar după ce creezi, să distrugi? Îți este permis să zbori… Și dacă în timpul acestui zbor ceva din toate acestea se pierde, ești liber să pleci, ești liber să devii altul, ești liber să crezi în alte idealuri, ești liber să fii tu însuți – ești liber să fii liber, de celălalt? Este permisă chiar și moartea? Opera „Carmen” de Georges Bizet surprinde ciocnirea devastatoare dintre dorință și datorie: Don José, prins între inocența trecutului și magnetismul nestăvilit al lui Carmen, își abandonează identitatea pentru o iubire care promite libertate, dar cere totul. Într-o lume a pasiunilor extreme, Carmen trăiește fără compromisuri, refuzând să fie posedată, în timp ce Don José se prăbușește într-o obsesie care îi consumă rațiunea. Destinele lor se înlănțuie într-un dans fatal, unde fiecare alegere îi apropie inevitabil de moarte. Bine și rău, avânt și decădere, fericire și nebunie, dragoste și ură, viață și moarte. DUALITATE – ai mai putea fi același după ce îți ucizi iubirea? Ai mai putea iubi? Te-ai mai putea iubi chiar și pe tine? Regie artistică și light design: Ada Lupu Hausvater Scenografie: Helmut Stürmer Costume: Corina Grămoșteanu Coregrafie: Flavia Giurgiu Asistent dirijor: Mircea Pădurariu Asistent de regie: Alexandru Nagy Asistent de coregrafie: Alexandra Gavrilescu Asistent scenografie costume și decor: Dariana Pau Dirijori cor: Adrian Ionescu, Ethan Schmeisser Dirijor cor copii: Smaranda Morgovan Dirijor: Ciprian Teodorașcu Distribuția: Carmen: Mihaela Ișpan/Sorana Negrea; Don José: Liviu Indricău/Lucian Corchiș; Micaela: Diana Rad – invitată/Andreea Bucur; Escamillo: Alexandru Constantin; Frasquita: Andreea Guriță Novac; Mercedes: Sidonia Nica; Le Dancaïre: Andrei Lazăr; Le Remendado: Ciprian Pahonea/Ioan Coca; Zuniga: Alexandru Matei; Moralès; Florin Simionca Cu participarea Orchestrei, Corului, Ansamblului de Balet și a Corului de Copii ale Operei Naționale București. Iubirea absolută, trăită fără limite, devine o forță care nu eliberează, ci distruge tot ce atinge. Miercuri, 22 aprilie, și joi, 23 aprilie, de la ora 18:30, găsiți posibile răspunsuri în opera „Carmen”, la Opera Națională București.
L L
Opera, a cărei premieră mondială a avut loc în 1853 la Teatro La Fenice din Veneția, a trecut de la un debut controversat la un triumf absolut. Povestea Violettei, femeia care iubește dincolo de convenții, până la sacrificiu, continuă să emoționeze generații întregi, iar muzica lui Verdi, intensă și pasională, transformă fiecare moment într-o confesiune a inimii. La Paris, în saloanele strălucitoare ale vieții mondene, frumoasa curtezană Violetta Valéry își trăiește clipa, ignorând fragilitatea propriei sănătăți. Într-o seară, îl întâlnește pe Alfredo Germont, un tânăr nobil sincer și pasional, care o iubește cu un devotament neobișnuit. Între cei doi se naște o poveste de dragoste intensă, dar sortită pieirii, căci Violetta, marcată de boală și de prejudecățile lumii, este nevoită să aleagă între fericirea personală și onoarea familiei lui Alfredo. Pe măsură ce drama se adâncește, sacrificiul Violettei devine o metaforă a iubirii absolute. Renunțând la omul iubit pentru a-i salva viitorul, trăiește în izolare și suferință, purtându-și destinul cu o demnitate sfâșietoare. În final, pe patul de moarte, Violetta primește iertarea și dragostea lui Alfredo, însă este prea târziu, clipa regăsirii coincide cu cea a despărțirii definitive. Regie şi mişcare scenică: Paul Curran Scenografie: Gary McCann Maeștri de cor: Adrian Ionescu, Ethan Schmeisser Lighting design: Paul Hackenmueller Asistenți de regie: Paula Stoica, Claudia Machedon Dirijor: Daniel Jinga Distribuția: Violetta: Georgiana Dumitru/Aida Pascu – invitată/Cristina Maria Oltean; Alfredo: Andrei Petre/Alin Stoica; Germont: Iordache Basalic/Adrian Mărcan/Petros Salatas – invitat; Annina: Cristina Eremia/Daniela Carstea – debut; Gastone: Ioan Coca; Flora: Sidonia Nica/Sorana Negrea; Baronul: David Miron; Marchizul: Daniel Filipescu; Doctorul: Alexandru Matei – debut; Giuseppe: Narcis Brebeanu; Comisionarul/Servitorul: Alin Mânzat. Cu participarea Corului și a Orchestrei Operei Naționale București. „La Traviata” nu este doar o operă, ci o experiență în care scena Operei Naționale București devine inimă, suflare și lacrimă. „La Traviata” te va face să simți iubirea, durerea și speranța așa cum doar Verdi a știut să le transpună.
Nunta lui Figaro, pe scena Operei Naționale București
În centrul poveștii se află Figaro și Susanna, doi îndrăgostiți care încearcă să-și ducă la bun sfârșit nunta, în timp ce contele Almaviva își folosește puterea pentru a o seduce pe Susanna, ignorând-o complet pe soția sa. Într-o singură zi, castelul devine un labirint de uși trântite, scrisori anonime, identități schimbate și planuri care se întorc pe dos, într-un ritm amețitor. Cum poate o singură zi să schimbe totul, să întoarcă servitorii împotriva stăpânilor și să dezvăluie adevăruri pe care nimeni nu vrea să le audă? Mozart și libretistul Lorenzo Da Ponte demască, într-un stil umoristic tăios, abuzul de putere, ipocrizia și vanitatea, fără să sacrifice un singur moment de tandrețe sau frumusețe muzicală. Fiecare arie devine o confesiune: suspinele Contesei, verva Susannei, furia comică a lui Figaro, nesiguranța adolescentină a lui Cherubino, toate se împletesc într-o partitură care nu îmbătrânește niciodată. Regie: Sir David Pountney Scenograf decoruri: Leslie Travers Scenograf costume: Ula Shevtsov Lighting designer: Eyal Levi Maeștri de cor: Adrian Ionescu, Ethan Schmeisser Asistenți de regie: Claudia Machedon Mișcare scenică: Beatrice Șerbănescu Dirijor: Arnaud Arbet – invitat Distribuția: Figaro: Iustinian Zetea; Susanna: Mădălina Barbu; Contesa: Simona Neagu; Contele Almaviva: Adrian Mărcan; Cherubino: Mihaela Ișpan; Don Bartolo: Damian Vlad; Marcellina: Adina Secobeanu; Don Basilio: Liviu Indricău; Curzio: Ioan Coca; Antonio: David Miron; Barbarina: Andreea Guriță Novac Cu participarea Orchestrei și a Corului Operei Naționale București. Duminică, 5 aprilie, de la ora 18:30, ești pregătit să râzi, să ți se strângă inima și să simți cum, în spatele comediei, se ascund întrebări foarte actuale despre demnitate, iubire și libertate?
Lacul lebedelor, povestea eternei lupte dintre ego și alter ego
Titlu de referință în istoria baletului, „Lacul lebedelor” a avut premiera mondială pe 20 februarie 1877, la Teatrul Bolshoi din Moscova, unde nu a fost bine primit. Abia pe 15 ianuarie 1895, cu o nouă coregrafie realizată de Marius Petipa și Lev Ivanov a avut un succes enorm la Teatrul Mariinsky din Sankt Petersburg. ”Lacul lebedelor” este poate cea mai veche poveste despre modul în care individul alege să-și înfrângă temerile și să înfrunte părțile mai puțin luminoase din viața lui. În prezent, vorbim despre gamificare, o modalitate prin care jocul devine instrumentul de luptă împotriva multiplelor fațete pe care le capătă tristețea, singurătatea și deșertăciunea unei existențe lipsite de iubire. Într-un grandios arc între trecut și prezent, putem urmări traiectoria unui laitmotiv a cărui existență s-a născut odată cu ființa umană, și anume, dihotomia ego/alter ego. Cicero vorbea despre celălalt eu sau al doilea eu. Platon amintea despre alter ego ca fiind dualitatea identitate/alteritate. Ideea unui alter ego a fost reluată în literatură – Contele de Monte Cristo sau Straniul caz al lui Dr. Jekyll și Mr. Hyde, iar mai recent, raportându-ne și la rolul pe care îl joacă cinematografia, îl regăsim în celebrul film Fight Club. Este prinţul Siegfried, personajul principal din ”Lacul lebedelor” un individ care și-a construit un alter ego tocmai pentru a-și înfrunta propriile temeri și suferințe sau proiecția viselor noastre este atât de puternică încât ajunge să ne creeze realitatea? Avem totuși o singură certitudine: viața este un șir neîntrerupt de fantasme, idealuri, transformări, suișuri, coborâșuri, iluzii, deziluzii, dar peste toate acestea rămân la finalul zilei puterea de a ne fi păstrat identitatea, bucuria de a fi și glasul dragostei. Regia și coregrafia: Oleg Danovski Adaptarea și punerea în scenă: Oleg Danovski Jr. Scenograf costume: Viorica Petrovici Scenograf decoruri: Adrian Damian Dirijor: Tiberiu Soare Distribuția: Odette/Odile: Ada Gonzalez; Siegfried: Bogdan Cănilă; Rothbart: David Duțu; Bufon: Riku Kawanishi; Pas de trois: Carlotta de Mattei, Ana Toderică, Jorge Barani; Lebede mici: Diana Gal, Alexandra Budescu, Gabriela Durleci, Maria Gogonea; Lebede mari: Irina Chiriacescu, Ruxandra Necula, Corina Lupescu, Raluca Jercea; Pretendenta: Armina Khachatryan; Regina: Florentina Vladu; Wolfgang: Narcis Niculaie; Majordom: Răducu Milea; Solo Spaniol: Corina Lupescu, Cătălin Bucureșteanu; Solo Napoletan: Carlotta de Mattei – debut, Stefano Nappo; Solo Ceardaș: Rachel Gil, Horia Bucur – debut; Solo Mazurka: Octavia Cristea, Sergiu Dan; Mirese: Irina Chiriacescu, Ruxandra Necula, Bianca Mihai – debut, Rebecca Rudolf Maeştri de repetiţie: Bianca Fota, Gigel Ungureanu, Virgil Ciocoiu, Gabriela Popovici, Raluca Ciocoiu, Alexandra Gavrilescu, Lăcrămioara Proca Cu participarea Ansamblului de Balet și a Orchestrei Operei Naționale București. Vineri, 3 aprilie, de la ora 18:30, în acordurile delicate și dramatice ale muzicii din ”Lacul lebedelor”, povestea prințesei Odette și a blestemului care o leagă de lumea umbrelor prinde viață într-un dans al fragilității și al speranței. Fiecare mișcare este o confesiune, fiecare gest, o promisiune sau o trădare. Publicul este invitat să pătrundă într-un univers în care iubirea se luptă cu destinul, iar frumusețea se naște din suferință. Va fi o seară în care emoția va pluti în aer, iar tăcerea dintre aplauze va spune mai mult decât o mie de cuvinte.
Drama lui Samson prinde viață pe scena Operei Naționale București
Povestea, inspirată din episoade biblice, aduce pe scenă confruntarea dintre credință și ispită, dintre forță și slăbiciune umană, într-un spectacol în care muzica, emoția și drama se împletesc într-o experiență artistică profundă. Într-o piață din Gaza, învăluită de întunericul nopții, evreii își strigă disperarea și se roagă pentru eliberarea de sub jugul filistenilor. În mijlocul lor se ridică Samson, simbol al speranței și al credinței neclintite. Încurajările sale sunt însă întrerupte de apariția crudă a guvernatorului filistin Abimeleh, care îi umilește și îi amenință, proclamând superioritatea zeului Dagon. Curajul lui Samson aprinde scânteia revoltei: într-o confruntare dramatică, eroul îl ucide pe Abimeleh chiar cu propria sabie, dar victoria este amară, temători de represalii, evreii fug și îl lasă singur. În fața templului lui Dagon, Marele Preot jură răzbunare și pune la cale un plan perfid: frumusețea Dalilei va deveni arma care îl va doborî pe invincibilul Samson. Seducția care zdruncină credința La răsăritul zilei, în timp ce evreii se roagă cu umilință, apare Dalila, însoțită de preotesele lui Dagon. Primăvara pare să învăluie lumea într-o promisiune seducătoare, iar Dalila îl atrage pe Samson cu vorbe dulci și priviri mistuitoare. Un cor al bătrânilor evrei îl avertizează asupra pericolului, însă farmecul Dalilei devine tot mai puternic. Dansul ei, acompaniat de sunetul tamburinei, transformă scena într-o vrajă hipnotică, iar Samson luptă cu sine, între credință și dorință. La căderea cortinei, privirile lor se întâlnesc, iar destinul începe să se scrie. Trădarea care distruge un erou În Valea Sorek, Dalila își dezvăluie adevărata intenție: nu iubirea, ci dorința de răzbunare și loialitatea față de zeii filistenilor o conduc. Samson, venit să-și ia rămas bun și să redevină conducătorul poporului său, cade însă în capcana seducției. Ignorând avertismentul divin simbolizat de un tunet puternic, eroul cedează rugăminților Dalilei și îi dezvăluie secretul puterii sale: părul său netuns. Profitând de somnul său, Dalila îl trădează, îi taie părul și cheamă gărzile. Samson este capturat, orbit și condamnat la umilință. Sacrificiul final și renașterea prin credință Orbit și înlănțuit, Samson este silit să învârtă roata unei mori, în timp ce filistenii își sărbătoresc victoria într-o ceremonie dedicată zeului Dagon. În templu, între dansuri sălbatice și batjocura mulțimii, eroul își înțelege greșeala și se roagă pentru iertare. Conduși de un copil spre stâlpii templului, pașii lui Samson devin pașii destinului. Într-o ultimă rugăciune, îi cere lui Dumnezeu puterea de altădată pentru o clipă. Forța divină îi răspunde: împingând stâlpii, templul se prăbușește peste el și peste dușmanii săi. Astfel, prin sacrificiul suprem, Samson își răscumpără greșeala și devine din nou simbolul credinței și al libertății. Regizor: Giandomenico Vaccari Coregraf: Davide Bombana Maeștri de Cor: Adrian Ionescu, Ethan Schmeisser Decor și costume: Andreea Koch Asistent regie: Claudia Machedon Maestru de balet: Adina Tudor Dirijor: Iurie Florea Distribuția: Samson: Daniel Magdal; Dalila: Sorana Negrea; Marele preot: Vicențiu Țăranu; Abimeleh: Filip Panait; Un bătrân evreu: Leonard Bernad; Solul: Andrei Lazăr; Filistean I: Ciprian Pahonea; Filistean II: Florin Simionca Cu participarea Orchestrei, Corului și Ansamblului de Balet al Operei Naționale București Spectacolul ”Samson și Dalila” este o meditație profundă asupra slăbiciunilor umane, puterii credinței și prețului sacrificiului, iar muzica monumentală a lui Saint-Saëns, scenele dramatice și emoția interpretării transformă fiecare moment într-o experiență intensă. Joi, 12 martie, de la ora 18:30, la Opera Națională București, publicul va avea ocazia să trăiască o poveste în care destinul unui om devine destinul unui popor, iar când ultimul acord se va stinge, în sală va rămâne ecoul unei întrebări tulburătoare: cât de puternică este credința atunci când inima este pusă la încercare?
Un altfel de balet la Opera Națională București: Tango. Radio & Juliet
Într-o singură seară – vineri, începând cu ora 18.30 – două universuri coregrafice distincte se întâlnesc: tangoul reinventat și o reinterpretare modernă a poveștii lui Romeo și Julieta, pe muzica trupei Radiohead. „Tango”, dincolo de clișee Creat în 1998 la Teatrul Național din Maribor, „Tango” reconstruiește acest dans celebru dincolo de imaginea îmbrățișărilor pasionale. Sub semnătura lui Edward Clug, spectacolul devine o experiență care nu mângâie, ci zguduie. Pe muzica lui Astor Piazzolla și Goran Bregović, dar și a altor compozitori care aduc împreună melancolia și pulsația urbană, coregrafia construiește un limbaj corporal tăios, precis, lipsit de ornament inutil. Tangoul devine un dialog tensionat între trupuri și un joc de putere între masculin și feminin, între seducție și vulnerabilitate. Distribuția reunește soliști și membri ai ansamblului Operei Naționale București, printre care Gabriela Durleci, Horia Bucur, Corina Lupescu, Egoitz Segura, Diana Gal și Răzvan Cacoveanu, alături de tineri artiști aflați la debut. „Radio & Juliet”, o iubire lucidă „Radio & Juliet”, montat pentru prima dată în 2005, rescrie povestea lui Romeo și Julieta într-o estetică minimalistă, pe fundalul sonor al trupei Radiohead. Nu este o iubire romantică în sens clasic, ci una fragmentată, aproape cinematografică. Julieta, interpretată în această reprezentație de Maria Gogonea, balerină a Operei Naționale București, aflată la debut în acest rol, nu mai este doar victima destinului, ci un personaj lucid, care privește iubirea din perspectiva deziluziei și a singurătății. În jurul ei, un univers masculin tensionat amplifică ideea de conflict interior și fragilitate emoțională. Echipa din spatele scenei Regia, coregrafia, designul de lumini și colajul muzical poartă semnătura lui Edward Clug, unul dintre cei mai apreciați coregrafi europeni ai momentului. Decorul este realizat de Marko Japelj, scenograf cunoscut pentru construcțiile sale vizuale minimaliste și expresive, care amplifică tensiunea dramatică a scenei. Costumele sunt create de Leo Kulas, designer care mizează pe linii simple și forță simbolică, iar componenta video este semnată de Janja Glogovac și Antonel Oprescu, a căror intervenție vizuală adaugă profunzime și un strat cinematografic spectacolului. Dincolo de balet „Tango. Radio & Juliet” nu promite doar un spectacol de balet, ci o experiență coregrafică intensă, în care pasiunea, iubirea, trădarea și frica de singurătate sunt expuse fără filtre. Pentru publicul care caută dans contemporan, energie scenică și reinterpretări curajoase, seara de 27 februarie devine o întâlnire cu un alt tip de emoție la Opera Națională București.
La Bohème, capodopera care face inimile să tresară, se întoarce pe scena Operei Naționale București
În Ajunul Crăciunului, Parisul înzăpezit este martorul unei prietenii vibrante și al unei iubiri care înflorește neașteptat în mansarda modestă a poetului Rodolfo. Alături de Marcello, Colline și Schaunard, el încearcă să înfrunte frigul și sărăcia cu umor, artă și companie sinceră. O simplă bătaie în ușă schimbă însă totul. Mimì, vecina delicată și firavă, intră în viața lui cu o lumânare stinsă și cu o tuse ce trădează o suferință adâncă. Întunericul devine preludiul unei iubiri care răsare ca o flacără în mijlocul iernii. Străzile animate ale Cartierului Latin, cafeneaua Momus, revederea dramatică dintre Musetta și Marcello, toate se transformă într-o frescă plină de culoare, tinerețe și pasiune. În timp ce Musetta își recucerește iubitul prin farmec și inteligență, Rodolfo și Mimì trăiesc una dintre cele mai emoționante povești de dragoste din repertoriul liric, o poveste fragilă, plină de temeri, dor și tandrețe. Iubirea care naște speranță devine, uneori, cea mai dureroasă rană Pe măsură ce iarna se adâncește, destinul celor doi îndrăgostiți se frânge sub greutatea bolii. Prietenii lor, Schaunard, Colline și Musetta, sacrifică tot ce pot pentru a o salva pe Mimì, dar dragostea nu poate învinge întotdeauna timpul. În mansarda unde totul a început, Mimì își găsește sfârșitul în brațele lui Rodolfo, cu boneta roz, simbolul inocenței și al tandreții, așezată sub pernă. Regie: Ionel Pantea Decor: Ştefan Caragiu Costume: Liliana Cenean Maeștri de cor: Adrian Ionescu, Ethan Schmeisser Maestru cor de copii: Smaranda Morgovan Asistent de regie: Paula Stoica Dirijor: Daniel Jinga Distribuția: Mimi: Marta Sandu Ofrim/Besa Llugiqi – invitată; Rodolfo: Alin Stoica/Andrei Petre; Musetta: Andreea Guriță Novac – debut; Marcello: Adrian Mărcan; Schaunard: Dan Indricău; Colline: Ion Dimieru; Benoît/Alcindoro: Damian Vlad/David Miron; Vameșul: Adrian Ionescu; Parpignol: Constantin Negru Cu participarea Orchestrei, Corului și al Corului de Copii al Operei Naționale București. Sunt povești care nu se termină, ci rămân pentru totdeauna întipărite în inimă. Când cade cortina, nu se încheie un spectacol, rămâne o amintire care va dăinui pentru totdeauna. La Bohème promite două seri de neuitat, miercuri, 25 februarie și joi, 26 februarie, de la ora 18:30, în care publicul va trăi intens drama, umorul, muzica și magia Parisului boem.
Cenușăreasa încântă publicul cu un balet al speranței și iubirii
Din umilință spre vis – începutul unei povești fără vârstă Cenușăreasa este o tânără silită de mama vitregă să trăiască drept servitoare în propria casă. Cu blândețe și răbdare, ea își ajută mama vitregă și pe cele două surori vitrege să se pregătească pentru mult așteptatul Bal al Primăverii, unde se zvonește că Prințul își va alege viitoarea soție. Vanitoase și capricioase, surorile ajung să se certe pentru un șal brodat, pe care îl rup în două, într-o scenă plină de umor și ironie. Rămasă printre treburi și amintiri, Cenușăreasa își amintește cu nostalgie chipul mamei sale adevărate. În visare îi apare Zâna cea bună, aducându-i promisiunea unei vieți mai luminoase. Între timp, în casă continuă pregătirile febrile: rochii alese cu grijă, o scurtă lecție de dans, apoi plecarea grăbită spre palat, lăsând-o pe Cenușăreasa singură, în tăcere. Vraja care schimbă destinul Singură, tânăra îndrăznește să viseze că este și ea invitată la bal. Iar visul prinde viață: Zâna cea bună, ajutată de zânele anotimpurilor, transformă zdrențele într-o rochie splendidă și dovleacul într-o trăsură elegantă. Totul strălucește de promisiune, dar magia are o limită: la miezul nopții, vraja se va risipi. Cu inima bătându-i de emoție și cu avertismentul în minte, Cenușăreasa pornește spre palat. Balul Primăverii este în plină desfășurare. Surorile vitrege încearcă zadarnic să atragă atenția Prințului, care refuză politicos fiecare invitație la dans. Apariția misterioasei tinere oprește însă timpul în loc. Prințul și întreaga curte sunt fermecați de frumusețea și grația ei. Pe măsură ce orele trec, Cenușăreasa cucerește inimile tuturor prin noblețea și bunătatea sa, iar Prințul, îndrăgostit, îi rămâne alături întreaga seară. Dar când orologiul bate miezul nopții, vraja începe să se destrame. Cenușăreasa fuge în grabă, pierzând un pantofior de cristal, pe care prințul îl găsește și jură că o va descoperi pe necunoscuta care i-a schimbat destinul. Căutarea și recunoașterea – adevărul iese la lumină Însoțit de patru prieteni și de cizmar, Prințul pornește prin regat pentru a găsi tânăra misterioasă. Lista candidatelor se restrânge, iar în cele din urmă ajunge chiar la casa Cenușăresei. Între timp, surorile se ceartă aprins, fiecare convinsă că ea l-a impresionat mai mult pe Prinț, vestea sosirii acestuia stârnind agitație. Pantoful nu li se potrivește nici surorilor, nici mamei vitrege, iar în încercarea de a o împiedica pe Cenușăreasa să-l probeze, se creează o adevărată învălmășeală. În haosul momentului, din buzunarul fetei cade celălalt pantofior. Prințul o recunoaște: ea este aleasa inimii sale. Adevărul iese la lumină, iar nedreptatea este învinsă. Cenușăreasa, tânăra umilită odinioară, devine prințesă, iar povestea ei se transformă într-un imn coregrafic dedicat speranței, curajului și puterii de a visa. Regie, Coregrafie, Decor, Lumini: Renato Zanella Scenograf costume: Olgica Gjorgieva Dirijor: Daniel Jinga Distribuție: Cenușăreasa: Amyra Badro/Ada Gonzalez; Prințul: Robert Enache/Bogdan Cănilă; Zâna: Maria Gogonea/Elena Chiriță; Faun: Ştefan Meşter/Alfie Pearce; Mama vitregă: Egoitz Segura/David Duţu – debut; Surorile vitrege: Horia Bucur – debut, Jacob Connor; Anotimpurile Primăvara: Carlotta de Mattei/Diana Gal; Vara: Irina Chiriacescu, Cătălin Bucureşteanu/Anays Eregep – debut, Tiberiu Pepenică – debut; Toamna: Octavia Cristea/Rebecca Rudolf – debut; Iarna: Ruxandra Necula – Stefano Nappo/Diana Zinchenko – debut, Stefano Nappo: Profesorii de dans: Andreea Țăruș – debut, Lauritz Carl/Ruxandra Necula, Cristian Gîdoi; Regele: Gigel Ungureanu; Regina: Bianca Ungureanu/Raluca Jercea; 4 Prieteni ai prințului: Riku Kawanishi, David Duţu/Cristian Șușu, Daichi Yamagata, Stefano Nappo; 2 Slujnice: Lăcrămioara Proca, Corina Bogdan; Cizmarul: Mircea Ioniță Maeştri de repetiţie: Adina Tudor/Mihaela Soare, Gabriela Popovici, Eliza Maxim, Virgil Ciocoiu, Raluca Ciocoiu, Alexandra Gavrilescu Cu participarea Ansamblului de Balet și a Orchestrei Operei Naționale București ”Cenușăreasa” se încheie ca o promisiune șoptită fiecărui suflet din sală: că bunătatea nu rămâne niciodată nerăsplătită, că visul născut în tăcere poate învinge orice umilință și că magia adevărată nu stă în vrajă, ci în puterea de a crede. În ultima reverență, baletul nu lasă în urmă doar frumusețea mișcării, ci emoția pură a unei povești care ne amintește că, dincolo de cenușă, există întotdeauna lumină, iar iubirea își găsește drumul exact atunci când speranța pare pierdută. Publicul este invitat să trăiască această emoție duminică, 22 februarie, de la ora 18:30, pe scena Operei Naționale București.
Otello – tragedia supremă a sufletului omenesc pe scena Operei Naționale București
”Otello” de Giuseppe Verdi este o confesiune dramatică a sufletului omenesc, o furtună de sentimente care te cuprinde încă de la primele acorduri și nu te mai lasă până la ultima tăcere. O seară intensă, tulburătoare, în care adevărul, trădarea și destinul se întâlnesc într-o tragedie care răsună dincolo de scenă, direct în inimile spectatorilor. ”Otello” – tragedia în care iubirea, gelozia și trădarea se ciocnesc fără milă Sunt povești care se trăiesc prin fiecare fibră a ființei. ”Otello” de Giuseppe Verdi este una dintre ele, o operă monumentală, intensă și sfâșietoare, care pătrunde adânc în zonele fragile ale sufletului uman, acolo unde iubirea absolută se transformă, sub influența geloziei, într-o forță devastatoare. Acțiunea debutează într-un port din insula Cipru, sub semnul unei furtuni năpraznice – o metaforă perfectă a haosului interior care va cuprinde treptat destinele personajelor. Otello, comandant maur și erou victorios, sosește triumfător după înfrângerea flotei otomane. Mulțimea îl aclamează, iar alături de el se află Desdemona, soția sa, simbol al purității și al devotamentului absolut. Dar în umbra acestei victorii se naște tragedia. Iago – chipul răului absolut și declanșatorul infernului interior Două priviri pline de ură urmăresc fericirea lui Otello: Roderigo, îndrăgostit fără speranță de Desdemona, și Iago, unul dintre cele mai tulburătoare personaje din istoria operei. Resentimentul, invidia și dorința de răzbunare îl transformă pe Iago într-un maestru al manipulării, capabil să distrugă vieți cu un singur cuvânt strecurat perfid. Planul său este diabolic de simplu: să sădească îndoiala, să transforme iubirea în suspiciune, să otrăvească sufletul lui Otello cu gelozie. Destituirea lui Cassio, pierderea batistei – simbol al dragostei conjugale – și minciunile atent construite devin armele perfecte în mâinile lui Iago. Celebrul ”Credo” al lui Iago este o declarație înfiorătoare de credință în rău, un moment care îngheață sala și dezvăluie abisul moral al personajului. De la iubire absolută la distrugere totală Otello, eroul invincibil pe câmpul de luptă, se dovedește neputincios în fața propriilor temeri. Gelozia îl orbește, iar fiecare gest inocent al Desdemonei se transformă în mintea sa, într-o dovadă de trădare. Publicul asistă neputincios la prăbușirea psihologică a unui om care iubește prea mult și crede prea ușor. Scena în care Otello își umilește public soția este una dintre cele mai tulburătoare, un strigăt mut al iubirii distruse, o rană deschisă care nu se va mai vindeca. În liniștea nopții, Desdemona cântă ”Cântecul salciei”, un moment de o frumusețe sfâșietoare, plin de presimțiri întunecate. Rugăciunea ei este un ultim refugiu înainte de tragedia finală, căci nevinovată, fragilă și profund umană, Desdemona devine victima supremă a minciunii. Adevărul iese la iveală prea târziu. Mărturiile Emiliei, moartea lui Roderigo și dezvăluirea complotului lui Iago spulberă totul. Otello înțelege dimensiunea crimei sale și, copleșit de vină, alege să-și curme viața. O iubire începută sub semnul gloriei se încheie în sânge și tăcere. Regie, Decor și Lumini: Giancarlo del Monaco Costume: Stella del Monaco Asistent costume: Ricardo Coelho Asistenți regie: Claudia Machedon, Alex Nagy Maeștri de Cor: Adrian Ionescu, Ethan Schmeisser Dirijor: Tiberiu Soare Distribuția: Otello: Teodor Ilincăi; Desdemona: Paula Iancic; Jago: Vicențiu Țăranu; Emilia: Mihaela Ișpan; Cassio: Andrei Lazăr; Roderigo: Ciprian Pahonea; Lodovico: Leonard Bernad; Montano: Filip Panait Cu participarea Orchestrei și a Corului Operei Naționale București Există seri în care muzica se simte până în adâncul inimii, iar emoția este imposibil de oprit. Duminică, 15 februarie, de la ora 18:30, scena Operei Naționale București se transformă într-un spațiu al pasiunilor extreme, unde iubirea se înalță și se prăbușește sub greutatea geloziei mistuitoare. ”Otello” este o experiență emoțională profundă, un avertisment cutremurător despre puterea distructivă a geloziei și despre cât de ușor poate fi manipulat sufletul omenesc atunci când iubirea este pusă la îndoială, o capodoperă verdiană care te obligă să te privești în oglindă și să te întrebi: cât de fragilă este, de fapt, încrederea?
Iubirile care ucid, arta care salvează: Hoffmann își spune povestea pe scena Operei Naționale București
Muza coboară pe pământ și ia forma lui Nicklausse, prietenul devotat care vrea să-l smulgă pe Hoffmann din mrejele iubirilor distrugătoare și să-l dăruiască poeziei. În taverna plină de studenți și alcool, poetul începe să-și spună poveștile, urmărit de enigmaticul Lindorf, duh rău, consilier respectabil, diavol cu mănuși fine. De câte ori trebuie să ți se rupă inima ca să înveți să nu mai iubești? Mai întâi, este povestea despre Paris și Olympia, păpușa mecanică, perfecțiunea rece, iubirea proiectată pe un obiect. Hoffmann, orbit de ochelarii fermecați ai lui Coppélius, dansează cu o iluzie până când sticla se sparge și adevărul îl izbește în față: a iubit un mecanism, nu o femeie. Apoi, la München este povestea despre Antonia, artista condamnată. Vocea ei poate cuceri lumea, dar fiecare notă o apropie de moarte. Între iubirea pentru Hoffmann și chemarea muzicii, fata alege scena, împinsă de doctorul Miracle, o nouă mască a demonului, căci csântecul ei final ete și sfârșitul ei. Poți suporta să privești cum omul pe care îl iubești se distruge singur, iar tu nu-l poți salva? În Veneția, Giulietta, curtezana seducătoare, îl face pe Hoffmann să-și piardă nu doar inima, ci și umbra, simbolul propriei identități. Diamantul lui Dapertutto strălucește, spada taie, Schlémil cade, iar poetul rămâne din nou singur, trădat de femeia pentru care tocmai a ucis. După toate aceste aventuri, în taverna lui Luther, Hoffmann jură că nu va mai iubi niciodată. Stella pleacă la braț cu Lindorf, iar singura care rămâne este Muza, Nicklausse, gata să-l facă să renască prin artă. Regie, mișcare scenică, lighting design: Matteo Mazzoni Scenograf decor: Elisabetta Salvatori Scenograf costume: Roberta Fratini Coregrafie: Beatrice Șerbănescu Video design: Luca Attilii Asistent regie: Claudia Machedon Asistent scenograf decor: Giacomo Callari Dirijor: Ciprian Teodorașcu Distribuție: Lindorf/Coppélius/Miracle: Iustinian Zetea; Dapertutto: Alexandru Constantin; Hoffmann: Daniel Magdal; Olympia/Stella: Monica Luca; Giulietta: Andreea Bucur – debut; Antonia: Simonida Luțescu; Nicklausse: Sidonia Nica; Spalanzani: Liviu Indricău; Nathanael: Ciprian Pahonea; Crespel: Filip Panait; O voce: Adina Secobeanu – debut; Luther: Florin Simionca; Andrés, Cochenille, Franz, Pitichinaccio: Ioan Coca; Hermann: David Miron; Schlémil: Daniel Filipescu Cu participarea Orchestrei, Corului, a Baletului Operei Naționale București și a elevilor de la Liceul de Coregrafie ”Floria Capsali”. ”Les Contes d’Hoffmann” este o coborâre vertiginoasă în locul în care dorința, iluzia și creația se luptă pentru sufletul unui artist. După păpuși perfecte, voci ucigașe și oglinzi care fură identitatea, Hoffmann rămâne gol, frânt, dar viu, iar din ruinele inimii sale se naște poezia. Când femeia pleacă, când demonul învinge, arta devine singura mântuire în timp ce în taverna lui Luther, printre vin, umbre și aplauze, se aude adevărul dureros și sublim: uneori, trebuie să pierzi tot ca să te regăsești pe tine. Dacă ratezi spectacolul de vineri, 13 februarie, ratezi ocazia rară de a trăi, la Opera Națională București, căderea și renașterea unui poet prins între iubire, nebunie și demonii interiori.