Romeo și Julieta – un singur suflet, dragoste tragică, destin și timp, pe scena Operei Naționale București
În 1934, prestigiosul Teatru Kirov din Leningrad l-a însărcinat pe Serghei Prokofiev să creeze un balet bazat pe o lucrare a lui William Shakespeare. Fascinat de multă vreme de povestea lui Romeo și a Julietei, Prokofiev a propus teatrului acest subiect, însă a fost refuzat, viziunea sa concretizându-se mai târziu, prin colaborarea cu Teatrul Bolșoi din Moscova. De-a lungul baletului, ne este spusă o emoționantă poveste în muzică. Introducerea în actul al treilea, preludiu pentru deznodământul dramei, este un exemplu grăitor în acest sens: ca într-o uvertură de operă, compozitorul ne face să înțelegem, grație unui acord de deschidere puternic și disonant, că povestea celor doi tineri, Romeo și Julieta, se va termina prost. Romeo și Julieta spune povestea a doi tineri din Verona, Romeo și Julieta, care se întâlnesc întâmplător și se îndrăgostesc nebunește. Cu toate acestea, familia Julietei are deja o căsătorie aranjată pentru ea. În ciuda opoziției celor două familii, tinerii nu se pot abține să nu se iubească, dar este un sentiment care, deși reciproc, este sortit eșecului. Chiar și așa, cei doi tineri urmează calea inimii lor, căsătorindu-se în secret în cadrul unei ceremonii. Dar soarta așteaptă o altă „mișcare”, moartea unuia dintre cei mai buni prieteni ai lui Romeo, cauzată de verișorul Julietei, este răzbunată de Romeo, care îl ucide. În fața acestei situații în care trebuie să se despartă, Romeo fiind nevoit să părăsească Verona, Julieta cere ajutorul părintelui Lorenzo. Astfel, elaborează planul de a lua un elixir pentru a face să pară că a decedat, trimițându-i lui Romeo planul pentru a putea fi împreună, dar mesajul ajunge prea târziu la destinație. Romeo ajunge la cripta în care fusese depusă de familie, crezând că este moartă, și îndurerat, se otrăvește. Julieta se trezește și deznădăjduită, soarbe și ea din sticla cu otravă, pășind împreună pe drumul dragostei eterne. În această producție excepțională de balet, Renato Zanella alege o dramaturgie puternică. Luxul și violența, pământenismul și frumusețea se amestecă, restabilind pasiunea dramei lui Shakespeare. Urmărind cu scrupulozitate partitura lui Serghei Prokofiev, ea însăși cât mai aproape de piesă, coregraful oferă o versiune a lui „Romeo și Julieta” în care „băiețelul devine bărbat” în fața unei Juliete pasionate care, abia ieșită din copilărie, intră și ea tragic în maturitate. Această iubire nu poate fi exprimată în plină zi, deoarece familiile lor, Montaigue și Capulet, perpetuează o ură ancestrală una față de cealaltă. Inspirate de Renașterea italiană, decorurile și costumele somptuoase ne transportă într-o Verona atent reconstruită. „Romeo și Julieta” poate fi considerat manifestul unui excepțional proiect de balet, oferind un dialog foarte personal între tradiție și inovație muzicală și, mai ales, muzica în slujba dramei lui Shakespeare. Regie și coregrafie: Renato Zanella Decor: Alessandro Camera Costume: Carla Ricotti Lumini: Vinicio Cheli Asistent de coregrafie: Adina Tudor Dirijor: Tiberiu Soare Distribuția: Julieta: Rin Okuno – debut, Romeo: Robert Enache, Mercutio: Răzvan Cacoveanu, Tybalt: Bogdan Cănilă, Paris: Egoitz Segura, Rozalinda: Ada Gonzalez, Benvolio: Stefano Nappo, Lady Capulet: Katrin Kennedy, Capulet: Gigel Ungureanu, Lady Montague: Eliza Maxim, Montague: Sergiu Dan, Duetul de la miezul nopţii: Ana Toderică, Jorge Barani, Prietenele lui Mercutio: Diana Gal, Gabriela Durleci, Maria Gogonea, Părintele Lorenzo: Virgil Ciocoiu, Doica Julietei: Lăcrămioara Proca, Isabel: Raluca Ciocoiu, DJ: Riku Kawanishi – debut Maeştri de repetiţie: Adina Tudor, Bianca Fota, Virgil Ciocoiu, Alexandra Gavrilescu, Tamara Grimmer, Raluca Ciocoiu Cu participarea Orchestrei și a Ansamblului de Balet al Operei Naționale București Miercuri, 29 aprilie, de la ora 18:30 descoperiți emoția cu baletul „Romeo și Julieta”, o poveste despre iubire eternă, dincolo de moarte, pe scena Operei Naționale București.
Tosca – iubire, trădare și sacrificiu pe acordurile geniului lui Puccini la Opera Națională București
Considerată una dintre cele mai dramatice și iubite opere ale sale, ”Tosca” reunește tot ceea ce are viața mai intens, iubire, gelozie, trădare și moarte, într-un spectacol care atinge sufletul fiecărui spectator. Acțiunea este plasată în Roma, în anul 1800, într-o perioadă de tulburări politice. Floria Tosca, o cântăreață celebră, este îndrăgostită de pictorul Mario Cavaradossi, un idealist care susține libertatea și justiția. În încercarea de a-l salva pe prietenul său Angelotti, un fugar politic, Cavaradossi devine ținta Baronului Scarpia, crudul șef al poliției romane. Scarpia, obsedat de Tosca, o manipulează pentru a-și atinge scopul: arestarea lui Cavaradossi. Într-un moment de disperare, Tosca devine pradă capcanei întinse de Scarpia: îi promite eliberarea iubitului ei în schimbul onoarei. Însă, copleșită de oroare, îl ucide pe tiran. Crezând că a obținut libertatea pentru Mario, află prea târziu că a fost trădată. Într-un final de o forță tragică, Tosca moare alături de iubitul ei ucis de plutonul închisorii. Această producție a Operei Naționale București promite o experiență totală, o îmbinare perfectă între dramatismul scenei și frumusețea muzicii pucciniene. Decorurile elaborate redau atmosfera Romei baroce, iar costumele de epocă și regia atentă vor transporta publicul direct în inima poveștii. Aria ”Vissi d’arte”, interpretată de Tosca, este un strigăt sfâșietor către divinitate, o rugăciune a unei femei care iubește și suferă, iar ”E lucevan le stelle”, cântată de Cavaradossi înainte de moarte, rămâne una dintre cele mai tulburătoare mărturisiri de dragoste din istoria operei. Regie, decor, costume și light design: Mario De Carlo Dirijor: Daniel Jinga Distribuția: Floria Tosca: Madeleine Pascu/Iulia Isaev; Mario Cavaradossi: Alin Stoica/Andrei Manea – invitat; Scarpia: Ștefan Ignat; Cesare Angelotti: Marius Boloș; Sacrestano: Ion Dimieru; Spoletta: Andrei Lazăr; Sciarrone: Dan Indricău; Un carceriere: Filip Panait; Un pastore: Monica Luca Cu participarea Orchestrei și Corului și a Corului de Copii al Operei Naționale București. „Tosca” este o confesiune a sufletului omenesc, o călătorie prin cele mai adânci trăiri și o dovadă că arta poate învinge timpul. Pe 25 și 26 aprilie, scena Operei Naționale București devine templul unei emoții nemuritoare.
Carmen – prăbușirea unui destin, pe scena Operei Naționale București
În dragoste și în război orice este permis! Chiar este permis orice? Și atunci ce este dragostea? O joacă, un capriciu, gelozie, furie, ură, nesăbuință, nebunie? Să fie disperare căutând să păstrezi cu ultimele puteri ceea ce a mai rămas din ceea ce a fost? Să fie slăbiciune lăsându-te pradă capriciilor, bănuielilor, jocului meschin? Și dacă este un joc meschin, mai este dragoste? Îți este permis să cânți și să dansezi cu toată forța și pasiunea, așa cum doar tu știi, dar nu de unul singur, îți este permis, să zâmbești, să crezi, să taci, să vorbești, să asculți, să alini, să ai încredere și să primești la rândul tău toate acestea. Îți este permis, chiar după ce creezi, să distrugi? Îți este permis să zbori… Și dacă în timpul acestui zbor ceva din toate acestea se pierde, ești liber să pleci, ești liber să devii altul, ești liber să crezi în alte idealuri, ești liber să fii tu însuți – ești liber să fii liber, de celălalt? Este permisă chiar și moartea? Opera „Carmen” de Georges Bizet surprinde ciocnirea devastatoare dintre dorință și datorie: Don José, prins între inocența trecutului și magnetismul nestăvilit al lui Carmen, își abandonează identitatea pentru o iubire care promite libertate, dar cere totul. Într-o lume a pasiunilor extreme, Carmen trăiește fără compromisuri, refuzând să fie posedată, în timp ce Don José se prăbușește într-o obsesie care îi consumă rațiunea. Destinele lor se înlănțuie într-un dans fatal, unde fiecare alegere îi apropie inevitabil de moarte. Bine și rău, avânt și decădere, fericire și nebunie, dragoste și ură, viață și moarte. DUALITATE – ai mai putea fi același după ce îți ucizi iubirea? Ai mai putea iubi? Te-ai mai putea iubi chiar și pe tine? Regie artistică și light design: Ada Lupu Hausvater Scenografie: Helmut Stürmer Costume: Corina Grămoșteanu Coregrafie: Flavia Giurgiu Asistent dirijor: Mircea Pădurariu Asistent de regie: Alexandru Nagy Asistent de coregrafie: Alexandra Gavrilescu Asistent scenografie costume și decor: Dariana Pau Dirijori cor: Adrian Ionescu, Ethan Schmeisser Dirijor cor copii: Smaranda Morgovan Dirijor: Ciprian Teodorașcu Distribuția: Carmen: Mihaela Ișpan/Sorana Negrea; Don José: Liviu Indricău/Lucian Corchiș; Micaela: Diana Rad – invitată/Andreea Bucur; Escamillo: Alexandru Constantin; Frasquita: Andreea Guriță Novac; Mercedes: Sidonia Nica; Le Dancaïre: Andrei Lazăr; Le Remendado: Ciprian Pahonea/Ioan Coca; Zuniga: Alexandru Matei; Moralès; Florin Simionca Cu participarea Orchestrei, Corului, Ansamblului de Balet și a Corului de Copii ale Operei Naționale București. Iubirea absolută, trăită fără limite, devine o forță care nu eliberează, ci distruge tot ce atinge. Miercuri, 22 aprilie, și joi, 23 aprilie, de la ora 18:30, găsiți posibile răspunsuri în opera „Carmen”, la Opera Națională București.
L L
Opera, a cărei premieră mondială a avut loc în 1853 la Teatro La Fenice din Veneția, a trecut de la un debut controversat la un triumf absolut. Povestea Violettei, femeia care iubește dincolo de convenții, până la sacrificiu, continuă să emoționeze generații întregi, iar muzica lui Verdi, intensă și pasională, transformă fiecare moment într-o confesiune a inimii. La Paris, în saloanele strălucitoare ale vieții mondene, frumoasa curtezană Violetta Valéry își trăiește clipa, ignorând fragilitatea propriei sănătăți. Într-o seară, îl întâlnește pe Alfredo Germont, un tânăr nobil sincer și pasional, care o iubește cu un devotament neobișnuit. Între cei doi se naște o poveste de dragoste intensă, dar sortită pieirii, căci Violetta, marcată de boală și de prejudecățile lumii, este nevoită să aleagă între fericirea personală și onoarea familiei lui Alfredo. Pe măsură ce drama se adâncește, sacrificiul Violettei devine o metaforă a iubirii absolute. Renunțând la omul iubit pentru a-i salva viitorul, trăiește în izolare și suferință, purtându-și destinul cu o demnitate sfâșietoare. În final, pe patul de moarte, Violetta primește iertarea și dragostea lui Alfredo, însă este prea târziu, clipa regăsirii coincide cu cea a despărțirii definitive. Regie şi mişcare scenică: Paul Curran Scenografie: Gary McCann Maeștri de cor: Adrian Ionescu, Ethan Schmeisser Lighting design: Paul Hackenmueller Asistenți de regie: Paula Stoica, Claudia Machedon Dirijor: Daniel Jinga Distribuția: Violetta: Georgiana Dumitru/Aida Pascu – invitată/Cristina Maria Oltean; Alfredo: Andrei Petre/Alin Stoica; Germont: Iordache Basalic/Adrian Mărcan/Petros Salatas – invitat; Annina: Cristina Eremia/Daniela Carstea – debut; Gastone: Ioan Coca; Flora: Sidonia Nica/Sorana Negrea; Baronul: David Miron; Marchizul: Daniel Filipescu; Doctorul: Alexandru Matei – debut; Giuseppe: Narcis Brebeanu; Comisionarul/Servitorul: Alin Mânzat. Cu participarea Corului și a Orchestrei Operei Naționale București. „La Traviata” nu este doar o operă, ci o experiență în care scena Operei Naționale București devine inimă, suflare și lacrimă. „La Traviata” te va face să simți iubirea, durerea și speranța așa cum doar Verdi a știut să le transpună.
Nunta lui Figaro, pe scena Operei Naționale București
În centrul poveștii se află Figaro și Susanna, doi îndrăgostiți care încearcă să-și ducă la bun sfârșit nunta, în timp ce contele Almaviva își folosește puterea pentru a o seduce pe Susanna, ignorând-o complet pe soția sa. Într-o singură zi, castelul devine un labirint de uși trântite, scrisori anonime, identități schimbate și planuri care se întorc pe dos, într-un ritm amețitor. Cum poate o singură zi să schimbe totul, să întoarcă servitorii împotriva stăpânilor și să dezvăluie adevăruri pe care nimeni nu vrea să le audă? Mozart și libretistul Lorenzo Da Ponte demască, într-un stil umoristic tăios, abuzul de putere, ipocrizia și vanitatea, fără să sacrifice un singur moment de tandrețe sau frumusețe muzicală. Fiecare arie devine o confesiune: suspinele Contesei, verva Susannei, furia comică a lui Figaro, nesiguranța adolescentină a lui Cherubino, toate se împletesc într-o partitură care nu îmbătrânește niciodată. Regie: Sir David Pountney Scenograf decoruri: Leslie Travers Scenograf costume: Ula Shevtsov Lighting designer: Eyal Levi Maeștri de cor: Adrian Ionescu, Ethan Schmeisser Asistenți de regie: Claudia Machedon Mișcare scenică: Beatrice Șerbănescu Dirijor: Arnaud Arbet – invitat Distribuția: Figaro: Iustinian Zetea; Susanna: Mădălina Barbu; Contesa: Simona Neagu; Contele Almaviva: Adrian Mărcan; Cherubino: Mihaela Ișpan; Don Bartolo: Damian Vlad; Marcellina: Adina Secobeanu; Don Basilio: Liviu Indricău; Curzio: Ioan Coca; Antonio: David Miron; Barbarina: Andreea Guriță Novac Cu participarea Orchestrei și a Corului Operei Naționale București. Duminică, 5 aprilie, de la ora 18:30, ești pregătit să râzi, să ți se strângă inima și să simți cum, în spatele comediei, se ascund întrebări foarte actuale despre demnitate, iubire și libertate?
Lacul lebedelor, povestea eternei lupte dintre ego și alter ego
Titlu de referință în istoria baletului, „Lacul lebedelor” a avut premiera mondială pe 20 februarie 1877, la Teatrul Bolshoi din Moscova, unde nu a fost bine primit. Abia pe 15 ianuarie 1895, cu o nouă coregrafie realizată de Marius Petipa și Lev Ivanov a avut un succes enorm la Teatrul Mariinsky din Sankt Petersburg. ”Lacul lebedelor” este poate cea mai veche poveste despre modul în care individul alege să-și înfrângă temerile și să înfrunte părțile mai puțin luminoase din viața lui. În prezent, vorbim despre gamificare, o modalitate prin care jocul devine instrumentul de luptă împotriva multiplelor fațete pe care le capătă tristețea, singurătatea și deșertăciunea unei existențe lipsite de iubire. Într-un grandios arc între trecut și prezent, putem urmări traiectoria unui laitmotiv a cărui existență s-a născut odată cu ființa umană, și anume, dihotomia ego/alter ego. Cicero vorbea despre celălalt eu sau al doilea eu. Platon amintea despre alter ego ca fiind dualitatea identitate/alteritate. Ideea unui alter ego a fost reluată în literatură – Contele de Monte Cristo sau Straniul caz al lui Dr. Jekyll și Mr. Hyde, iar mai recent, raportându-ne și la rolul pe care îl joacă cinematografia, îl regăsim în celebrul film Fight Club. Este prinţul Siegfried, personajul principal din ”Lacul lebedelor” un individ care și-a construit un alter ego tocmai pentru a-și înfrunta propriile temeri și suferințe sau proiecția viselor noastre este atât de puternică încât ajunge să ne creeze realitatea? Avem totuși o singură certitudine: viața este un șir neîntrerupt de fantasme, idealuri, transformări, suișuri, coborâșuri, iluzii, deziluzii, dar peste toate acestea rămân la finalul zilei puterea de a ne fi păstrat identitatea, bucuria de a fi și glasul dragostei. Regia și coregrafia: Oleg Danovski Adaptarea și punerea în scenă: Oleg Danovski Jr. Scenograf costume: Viorica Petrovici Scenograf decoruri: Adrian Damian Dirijor: Tiberiu Soare Distribuția: Odette/Odile: Ada Gonzalez; Siegfried: Bogdan Cănilă; Rothbart: David Duțu; Bufon: Riku Kawanishi; Pas de trois: Carlotta de Mattei, Ana Toderică, Jorge Barani; Lebede mici: Diana Gal, Alexandra Budescu, Gabriela Durleci, Maria Gogonea; Lebede mari: Irina Chiriacescu, Ruxandra Necula, Corina Lupescu, Raluca Jercea; Pretendenta: Armina Khachatryan; Regina: Florentina Vladu; Wolfgang: Narcis Niculaie; Majordom: Răducu Milea; Solo Spaniol: Corina Lupescu, Cătălin Bucureșteanu; Solo Napoletan: Carlotta de Mattei – debut, Stefano Nappo; Solo Ceardaș: Rachel Gil, Horia Bucur – debut; Solo Mazurka: Octavia Cristea, Sergiu Dan; Mirese: Irina Chiriacescu, Ruxandra Necula, Bianca Mihai – debut, Rebecca Rudolf Maeştri de repetiţie: Bianca Fota, Gigel Ungureanu, Virgil Ciocoiu, Gabriela Popovici, Raluca Ciocoiu, Alexandra Gavrilescu, Lăcrămioara Proca Cu participarea Ansamblului de Balet și a Orchestrei Operei Naționale București. Vineri, 3 aprilie, de la ora 18:30, în acordurile delicate și dramatice ale muzicii din ”Lacul lebedelor”, povestea prințesei Odette și a blestemului care o leagă de lumea umbrelor prinde viață într-un dans al fragilității și al speranței. Fiecare mișcare este o confesiune, fiecare gest, o promisiune sau o trădare. Publicul este invitat să pătrundă într-un univers în care iubirea se luptă cu destinul, iar frumusețea se naște din suferință. Va fi o seară în care emoția va pluti în aer, iar tăcerea dintre aplauze va spune mai mult decât o mie de cuvinte.
Drama lui Samson prinde viață pe scena Operei Naționale București
Povestea, inspirată din episoade biblice, aduce pe scenă confruntarea dintre credință și ispită, dintre forță și slăbiciune umană, într-un spectacol în care muzica, emoția și drama se împletesc într-o experiență artistică profundă. Într-o piață din Gaza, învăluită de întunericul nopții, evreii își strigă disperarea și se roagă pentru eliberarea de sub jugul filistenilor. În mijlocul lor se ridică Samson, simbol al speranței și al credinței neclintite. Încurajările sale sunt însă întrerupte de apariția crudă a guvernatorului filistin Abimeleh, care îi umilește și îi amenință, proclamând superioritatea zeului Dagon. Curajul lui Samson aprinde scânteia revoltei: într-o confruntare dramatică, eroul îl ucide pe Abimeleh chiar cu propria sabie, dar victoria este amară, temători de represalii, evreii fug și îl lasă singur. În fața templului lui Dagon, Marele Preot jură răzbunare și pune la cale un plan perfid: frumusețea Dalilei va deveni arma care îl va doborî pe invincibilul Samson. Seducția care zdruncină credința La răsăritul zilei, în timp ce evreii se roagă cu umilință, apare Dalila, însoțită de preotesele lui Dagon. Primăvara pare să învăluie lumea într-o promisiune seducătoare, iar Dalila îl atrage pe Samson cu vorbe dulci și priviri mistuitoare. Un cor al bătrânilor evrei îl avertizează asupra pericolului, însă farmecul Dalilei devine tot mai puternic. Dansul ei, acompaniat de sunetul tamburinei, transformă scena într-o vrajă hipnotică, iar Samson luptă cu sine, între credință și dorință. La căderea cortinei, privirile lor se întâlnesc, iar destinul începe să se scrie. Trădarea care distruge un erou În Valea Sorek, Dalila își dezvăluie adevărata intenție: nu iubirea, ci dorința de răzbunare și loialitatea față de zeii filistenilor o conduc. Samson, venit să-și ia rămas bun și să redevină conducătorul poporului său, cade însă în capcana seducției. Ignorând avertismentul divin simbolizat de un tunet puternic, eroul cedează rugăminților Dalilei și îi dezvăluie secretul puterii sale: părul său netuns. Profitând de somnul său, Dalila îl trădează, îi taie părul și cheamă gărzile. Samson este capturat, orbit și condamnat la umilință. Sacrificiul final și renașterea prin credință Orbit și înlănțuit, Samson este silit să învârtă roata unei mori, în timp ce filistenii își sărbătoresc victoria într-o ceremonie dedicată zeului Dagon. În templu, între dansuri sălbatice și batjocura mulțimii, eroul își înțelege greșeala și se roagă pentru iertare. Conduși de un copil spre stâlpii templului, pașii lui Samson devin pașii destinului. Într-o ultimă rugăciune, îi cere lui Dumnezeu puterea de altădată pentru o clipă. Forța divină îi răspunde: împingând stâlpii, templul se prăbușește peste el și peste dușmanii săi. Astfel, prin sacrificiul suprem, Samson își răscumpără greșeala și devine din nou simbolul credinței și al libertății. Regizor: Giandomenico Vaccari Coregraf: Davide Bombana Maeștri de Cor: Adrian Ionescu, Ethan Schmeisser Decor și costume: Andreea Koch Asistent regie: Claudia Machedon Maestru de balet: Adina Tudor Dirijor: Iurie Florea Distribuția: Samson: Daniel Magdal; Dalila: Sorana Negrea; Marele preot: Vicențiu Țăranu; Abimeleh: Filip Panait; Un bătrân evreu: Leonard Bernad; Solul: Andrei Lazăr; Filistean I: Ciprian Pahonea; Filistean II: Florin Simionca Cu participarea Orchestrei, Corului și Ansamblului de Balet al Operei Naționale București Spectacolul ”Samson și Dalila” este o meditație profundă asupra slăbiciunilor umane, puterii credinței și prețului sacrificiului, iar muzica monumentală a lui Saint-Saëns, scenele dramatice și emoția interpretării transformă fiecare moment într-o experiență intensă. Joi, 12 martie, de la ora 18:30, la Opera Națională București, publicul va avea ocazia să trăiască o poveste în care destinul unui om devine destinul unui popor, iar când ultimul acord se va stinge, în sală va rămâne ecoul unei întrebări tulburătoare: cât de puternică este credința atunci când inima este pusă la încercare?
Un altfel de balet la Opera Națională București: Tango. Radio & Juliet
Într-o singură seară – vineri, începând cu ora 18.30 – două universuri coregrafice distincte se întâlnesc: tangoul reinventat și o reinterpretare modernă a poveștii lui Romeo și Julieta, pe muzica trupei Radiohead. „Tango”, dincolo de clișee Creat în 1998 la Teatrul Național din Maribor, „Tango” reconstruiește acest dans celebru dincolo de imaginea îmbrățișărilor pasionale. Sub semnătura lui Edward Clug, spectacolul devine o experiență care nu mângâie, ci zguduie. Pe muzica lui Astor Piazzolla și Goran Bregović, dar și a altor compozitori care aduc împreună melancolia și pulsația urbană, coregrafia construiește un limbaj corporal tăios, precis, lipsit de ornament inutil. Tangoul devine un dialog tensionat între trupuri și un joc de putere între masculin și feminin, între seducție și vulnerabilitate. Distribuția reunește soliști și membri ai ansamblului Operei Naționale București, printre care Gabriela Durleci, Horia Bucur, Corina Lupescu, Egoitz Segura, Diana Gal și Răzvan Cacoveanu, alături de tineri artiști aflați la debut. „Radio & Juliet”, o iubire lucidă „Radio & Juliet”, montat pentru prima dată în 2005, rescrie povestea lui Romeo și Julieta într-o estetică minimalistă, pe fundalul sonor al trupei Radiohead. Nu este o iubire romantică în sens clasic, ci una fragmentată, aproape cinematografică. Julieta, interpretată în această reprezentație de Maria Gogonea, balerină a Operei Naționale București, aflată la debut în acest rol, nu mai este doar victima destinului, ci un personaj lucid, care privește iubirea din perspectiva deziluziei și a singurătății. În jurul ei, un univers masculin tensionat amplifică ideea de conflict interior și fragilitate emoțională. Echipa din spatele scenei Regia, coregrafia, designul de lumini și colajul muzical poartă semnătura lui Edward Clug, unul dintre cei mai apreciați coregrafi europeni ai momentului. Decorul este realizat de Marko Japelj, scenograf cunoscut pentru construcțiile sale vizuale minimaliste și expresive, care amplifică tensiunea dramatică a scenei. Costumele sunt create de Leo Kulas, designer care mizează pe linii simple și forță simbolică, iar componenta video este semnată de Janja Glogovac și Antonel Oprescu, a căror intervenție vizuală adaugă profunzime și un strat cinematografic spectacolului. Dincolo de balet „Tango. Radio & Juliet” nu promite doar un spectacol de balet, ci o experiență coregrafică intensă, în care pasiunea, iubirea, trădarea și frica de singurătate sunt expuse fără filtre. Pentru publicul care caută dans contemporan, energie scenică și reinterpretări curajoase, seara de 27 februarie devine o întâlnire cu un alt tip de emoție la Opera Națională București.
La Bohème, capodopera care face inimile să tresară, se întoarce pe scena Operei Naționale București
În Ajunul Crăciunului, Parisul înzăpezit este martorul unei prietenii vibrante și al unei iubiri care înflorește neașteptat în mansarda modestă a poetului Rodolfo. Alături de Marcello, Colline și Schaunard, el încearcă să înfrunte frigul și sărăcia cu umor, artă și companie sinceră. O simplă bătaie în ușă schimbă însă totul. Mimì, vecina delicată și firavă, intră în viața lui cu o lumânare stinsă și cu o tuse ce trădează o suferință adâncă. Întunericul devine preludiul unei iubiri care răsare ca o flacără în mijlocul iernii. Străzile animate ale Cartierului Latin, cafeneaua Momus, revederea dramatică dintre Musetta și Marcello, toate se transformă într-o frescă plină de culoare, tinerețe și pasiune. În timp ce Musetta își recucerește iubitul prin farmec și inteligență, Rodolfo și Mimì trăiesc una dintre cele mai emoționante povești de dragoste din repertoriul liric, o poveste fragilă, plină de temeri, dor și tandrețe. Iubirea care naște speranță devine, uneori, cea mai dureroasă rană Pe măsură ce iarna se adâncește, destinul celor doi îndrăgostiți se frânge sub greutatea bolii. Prietenii lor, Schaunard, Colline și Musetta, sacrifică tot ce pot pentru a o salva pe Mimì, dar dragostea nu poate învinge întotdeauna timpul. În mansarda unde totul a început, Mimì își găsește sfârșitul în brațele lui Rodolfo, cu boneta roz, simbolul inocenței și al tandreții, așezată sub pernă. Regie: Ionel Pantea Decor: Ştefan Caragiu Costume: Liliana Cenean Maeștri de cor: Adrian Ionescu, Ethan Schmeisser Maestru cor de copii: Smaranda Morgovan Asistent de regie: Paula Stoica Dirijor: Daniel Jinga Distribuția: Mimi: Marta Sandu Ofrim/Besa Llugiqi – invitată; Rodolfo: Alin Stoica/Andrei Petre; Musetta: Andreea Guriță Novac – debut; Marcello: Adrian Mărcan; Schaunard: Dan Indricău; Colline: Ion Dimieru; Benoît/Alcindoro: Damian Vlad/David Miron; Vameșul: Adrian Ionescu; Parpignol: Constantin Negru Cu participarea Orchestrei, Corului și al Corului de Copii al Operei Naționale București. Sunt povești care nu se termină, ci rămân pentru totdeauna întipărite în inimă. Când cade cortina, nu se încheie un spectacol, rămâne o amintire care va dăinui pentru totdeauna. La Bohème promite două seri de neuitat, miercuri, 25 februarie și joi, 26 februarie, de la ora 18:30, în care publicul va trăi intens drama, umorul, muzica și magia Parisului boem.
Cenușăreasa încântă publicul cu un balet al speranței și iubirii
Din umilință spre vis – începutul unei povești fără vârstă Cenușăreasa este o tânără silită de mama vitregă să trăiască drept servitoare în propria casă. Cu blândețe și răbdare, ea își ajută mama vitregă și pe cele două surori vitrege să se pregătească pentru mult așteptatul Bal al Primăverii, unde se zvonește că Prințul își va alege viitoarea soție. Vanitoase și capricioase, surorile ajung să se certe pentru un șal brodat, pe care îl rup în două, într-o scenă plină de umor și ironie. Rămasă printre treburi și amintiri, Cenușăreasa își amintește cu nostalgie chipul mamei sale adevărate. În visare îi apare Zâna cea bună, aducându-i promisiunea unei vieți mai luminoase. Între timp, în casă continuă pregătirile febrile: rochii alese cu grijă, o scurtă lecție de dans, apoi plecarea grăbită spre palat, lăsând-o pe Cenușăreasa singură, în tăcere. Vraja care schimbă destinul Singură, tânăra îndrăznește să viseze că este și ea invitată la bal. Iar visul prinde viață: Zâna cea bună, ajutată de zânele anotimpurilor, transformă zdrențele într-o rochie splendidă și dovleacul într-o trăsură elegantă. Totul strălucește de promisiune, dar magia are o limită: la miezul nopții, vraja se va risipi. Cu inima bătându-i de emoție și cu avertismentul în minte, Cenușăreasa pornește spre palat. Balul Primăverii este în plină desfășurare. Surorile vitrege încearcă zadarnic să atragă atenția Prințului, care refuză politicos fiecare invitație la dans. Apariția misterioasei tinere oprește însă timpul în loc. Prințul și întreaga curte sunt fermecați de frumusețea și grația ei. Pe măsură ce orele trec, Cenușăreasa cucerește inimile tuturor prin noblețea și bunătatea sa, iar Prințul, îndrăgostit, îi rămâne alături întreaga seară. Dar când orologiul bate miezul nopții, vraja începe să se destrame. Cenușăreasa fuge în grabă, pierzând un pantofior de cristal, pe care prințul îl găsește și jură că o va descoperi pe necunoscuta care i-a schimbat destinul. Căutarea și recunoașterea – adevărul iese la lumină Însoțit de patru prieteni și de cizmar, Prințul pornește prin regat pentru a găsi tânăra misterioasă. Lista candidatelor se restrânge, iar în cele din urmă ajunge chiar la casa Cenușăresei. Între timp, surorile se ceartă aprins, fiecare convinsă că ea l-a impresionat mai mult pe Prinț, vestea sosirii acestuia stârnind agitație. Pantoful nu li se potrivește nici surorilor, nici mamei vitrege, iar în încercarea de a o împiedica pe Cenușăreasa să-l probeze, se creează o adevărată învălmășeală. În haosul momentului, din buzunarul fetei cade celălalt pantofior. Prințul o recunoaște: ea este aleasa inimii sale. Adevărul iese la lumină, iar nedreptatea este învinsă. Cenușăreasa, tânăra umilită odinioară, devine prințesă, iar povestea ei se transformă într-un imn coregrafic dedicat speranței, curajului și puterii de a visa. Regie, Coregrafie, Decor, Lumini: Renato Zanella Scenograf costume: Olgica Gjorgieva Dirijor: Daniel Jinga Distribuție: Cenușăreasa: Amyra Badro/Ada Gonzalez; Prințul: Robert Enache/Bogdan Cănilă; Zâna: Maria Gogonea/Elena Chiriță; Faun: Ştefan Meşter/Alfie Pearce; Mama vitregă: Egoitz Segura/David Duţu – debut; Surorile vitrege: Horia Bucur – debut, Jacob Connor; Anotimpurile Primăvara: Carlotta de Mattei/Diana Gal; Vara: Irina Chiriacescu, Cătălin Bucureşteanu/Anays Eregep – debut, Tiberiu Pepenică – debut; Toamna: Octavia Cristea/Rebecca Rudolf – debut; Iarna: Ruxandra Necula – Stefano Nappo/Diana Zinchenko – debut, Stefano Nappo: Profesorii de dans: Andreea Țăruș – debut, Lauritz Carl/Ruxandra Necula, Cristian Gîdoi; Regele: Gigel Ungureanu; Regina: Bianca Ungureanu/Raluca Jercea; 4 Prieteni ai prințului: Riku Kawanishi, David Duţu/Cristian Șușu, Daichi Yamagata, Stefano Nappo; 2 Slujnice: Lăcrămioara Proca, Corina Bogdan; Cizmarul: Mircea Ioniță Maeştri de repetiţie: Adina Tudor/Mihaela Soare, Gabriela Popovici, Eliza Maxim, Virgil Ciocoiu, Raluca Ciocoiu, Alexandra Gavrilescu Cu participarea Ansamblului de Balet și a Orchestrei Operei Naționale București ”Cenușăreasa” se încheie ca o promisiune șoptită fiecărui suflet din sală: că bunătatea nu rămâne niciodată nerăsplătită, că visul născut în tăcere poate învinge orice umilință și că magia adevărată nu stă în vrajă, ci în puterea de a crede. În ultima reverență, baletul nu lasă în urmă doar frumusețea mișcării, ci emoția pură a unei povești care ne amintește că, dincolo de cenușă, există întotdeauna lumină, iar iubirea își găsește drumul exact atunci când speranța pare pierdută. Publicul este invitat să trăiască această emoție duminică, 22 februarie, de la ora 18:30, pe scena Operei Naționale București.