Etichetă: opera nationala bucuresti

Lacul lebedelor, povestea eternei lupte dintre ego și alter ego

Titlu de referință în istoria baletului, „Lacul lebedelor” a avut premiera mondială pe 20 februarie 1877, la Teatrul Bolshoi din Moscova, unde nu a fost bine primit. Abia pe 15 ianuarie 1895, cu o nouă coregrafie realizată de Marius Petipa și Lev Ivanov a avut un succes enorm la Teatrul Mariinsky din Sankt Petersburg. ”Lacul lebedelor” este poate cea mai veche poveste despre modul în care individul alege să-și înfrângă temerile și să înfrunte părțile mai puțin luminoase din viața lui. În prezent, vorbim despre gamificare, o modalitate prin care jocul devine instrumentul de luptă împotriva multiplelor fațete pe care le capătă tristețea, singurătatea și deșertăciunea unei existențe lipsite de iubire. Într-un grandios arc între trecut și prezent, putem urmări traiectoria unui laitmotiv a cărui existență s-a născut odată cu ființa umană, și anume, dihotomia ego/alter ego. Cicero vorbea despre celălalt eu sau al doilea eu. Platon amintea despre alter ego ca fiind dualitatea identitate/alteritate. Ideea unui alter ego a fost reluată în literatură – Contele de Monte Cristo sau Straniul caz al lui Dr. Jekyll și Mr. Hyde, iar mai recent, raportându-ne și la rolul pe care îl joacă cinematografia, îl regăsim în celebrul film Fight Club. Este prinţul Siegfried, personajul principal din ”Lacul lebedelor” un individ care și-a construit un alter ego tocmai pentru a-și înfrunta propriile temeri și suferințe sau proiecția viselor noastre este atât de puternică încât ajunge să ne creeze realitatea? Avem totuși o singură certitudine: viața este un șir neîntrerupt de fantasme, idealuri, transformări, suișuri, coborâșuri, iluzii, deziluzii, dar peste toate acestea rămân la finalul zilei puterea de a ne fi păstrat identitatea, bucuria de a fi  și glasul dragostei. Regia și coregrafia: Oleg Danovski Adaptarea și punerea în scenă: Oleg Danovski Jr. Scenograf costume: Viorica Petrovici Scenograf decoruri: Adrian Damian Dirijor: Tiberiu Soare Distribuția: Odette/Odile: Ada Gonzalez; Siegfried: Bogdan Cănilă; Rothbart: David Duțu; Bufon: Riku Kawanishi; Pas de trois: Carlotta de Mattei, Ana Toderică, Jorge Barani; Lebede mici: Diana Gal, Alexandra Budescu, Gabriela Durleci, Maria Gogonea; Lebede mari: Irina Chiriacescu, Ruxandra Necula, Corina Lupescu, Raluca Jercea; Pretendenta: Armina Khachatryan; Regina: Florentina Vladu; Wolfgang: Narcis Niculaie; Majordom: Răducu Milea; Solo Spaniol: Corina Lupescu, Cătălin Bucureșteanu; Solo Napoletan: Carlotta de Mattei – debut, Stefano Nappo; Solo Ceardaș: Rachel Gil, Horia Bucur – debut; Solo Mazurka: Octavia Cristea, Sergiu Dan; Mirese: Irina Chiriacescu, Ruxandra Necula, Bianca Mihai – debut, Rebecca Rudolf Maeştri de repetiţie: Bianca Fota, Gigel Ungureanu, Virgil Ciocoiu, Gabriela Popovici, Raluca Ciocoiu, Alexandra Gavrilescu, Lăcrămioara Proca Cu participarea Ansamblului de Balet și a Orchestrei Operei Naționale București. Vineri, 3 aprilie, de la ora 18:30, în acordurile delicate și dramatice ale muzicii din ”Lacul lebedelor”, povestea prințesei Odette și a blestemului care o leagă de lumea umbrelor prinde viață într-un dans al fragilității și al speranței. Fiecare mișcare este o confesiune, fiecare gest, o promisiune sau o trădare. Publicul este invitat să pătrundă într-un univers în care iubirea se luptă cu destinul, iar frumusețea se naște din suferință. Va fi o seară în care emoția va pluti în aer, iar tăcerea dintre aplauze va spune mai mult decât o mie de cuvinte.

Drama lui Samson prinde viață pe scena Operei Naționale București

Povestea, inspirată din episoade biblice, aduce pe scenă confruntarea dintre credință și ispită, dintre forță și slăbiciune umană, într-un spectacol în care muzica, emoția și drama se împletesc într-o experiență artistică profundă. Într-o piață din Gaza, învăluită de întunericul nopții, evreii își strigă disperarea și se roagă pentru eliberarea de sub jugul filistenilor. În mijlocul lor se ridică Samson, simbol al speranței și al credinței neclintite. Încurajările sale sunt însă întrerupte de apariția crudă a guvernatorului filistin Abimeleh, care îi umilește și îi amenință, proclamând superioritatea zeului Dagon. Curajul lui Samson aprinde scânteia revoltei: într-o confruntare dramatică, eroul îl ucide pe Abimeleh chiar cu propria sabie, dar victoria este amară, temători de represalii, evreii fug și îl lasă singur. În fața templului lui Dagon, Marele Preot jură răzbunare și pune la cale un plan perfid: frumusețea Dalilei va deveni arma care îl va doborî pe invincibilul Samson. Seducția care zdruncină credința La răsăritul zilei, în timp ce evreii se roagă cu umilință, apare Dalila, însoțită de preotesele lui Dagon. Primăvara pare să învăluie lumea într-o promisiune seducătoare, iar Dalila îl atrage pe Samson cu vorbe dulci și priviri mistuitoare. Un cor al bătrânilor evrei îl avertizează asupra pericolului, însă farmecul Dalilei devine tot mai puternic. Dansul ei, acompaniat de sunetul tamburinei, transformă scena într-o vrajă hipnotică, iar Samson luptă cu sine, între credință și dorință. La căderea cortinei, privirile lor se întâlnesc, iar destinul începe să se scrie. Trădarea care distruge un erou În Valea Sorek, Dalila își dezvăluie adevărata intenție: nu iubirea, ci dorința de răzbunare și loialitatea față de zeii filistenilor o conduc. Samson, venit să-și ia rămas bun și să redevină conducătorul poporului său, cade însă în capcana seducției. Ignorând avertismentul divin simbolizat de un tunet puternic, eroul cedează rugăminților Dalilei și îi dezvăluie secretul puterii sale: părul său netuns. Profitând de somnul său, Dalila îl trădează, îi taie părul și cheamă gărzile. Samson este capturat, orbit și condamnat la umilință. Sacrificiul final și renașterea prin credință Orbit și înlănțuit, Samson este silit să învârtă roata unei mori, în timp ce filistenii își sărbătoresc victoria într-o ceremonie dedicată zeului Dagon. În templu, între dansuri sălbatice și batjocura mulțimii, eroul își înțelege greșeala și se roagă pentru iertare. Conduși de un copil spre stâlpii templului, pașii lui Samson devin pașii destinului. Într-o ultimă rugăciune, îi cere lui Dumnezeu puterea de altădată pentru o clipă. Forța divină îi răspunde: împingând stâlpii, templul se prăbușește peste el și peste dușmanii săi. Astfel, prin sacrificiul suprem, Samson își răscumpără greșeala și devine din nou simbolul credinței și al libertății. Regizor: Giandomenico Vaccari Coregraf: Davide Bombana Maeștri de Cor: Adrian Ionescu, Ethan Schmeisser Decor și costume: Andreea Koch Asistent regie: Claudia Machedon Maestru de balet: Adina Tudor Dirijor: Iurie Florea Distribuția: Samson: Daniel Magdal; Dalila: Sorana Negrea; Marele preot: Vicențiu Țăranu; Abimeleh: Filip Panait; Un bătrân evreu: Leonard Bernad; Solul: Andrei Lazăr; Filistean I: Ciprian Pahonea; Filistean II: Florin Simionca Cu participarea Orchestrei, Corului și Ansamblului de Balet al Operei Naționale București Spectacolul ”Samson și Dalila” este o meditație profundă asupra slăbiciunilor umane, puterii credinței și prețului sacrificiului, iar muzica monumentală a lui Saint-Saëns, scenele dramatice și emoția interpretării transformă fiecare moment într-o experiență intensă. Joi, 12 martie, de la ora 18:30, la Opera Națională București, publicul va avea ocazia să trăiască o poveste în care destinul unui om devine destinul unui popor, iar când ultimul acord se va stinge, în sală va rămâne ecoul unei întrebări tulburătoare: cât de puternică este credința atunci când inima este pusă la încercare?

Un altfel de balet la Opera Națională București: Tango. Radio & Juliet

Într-o singură seară – vineri, începând cu ora 18.30 – două universuri coregrafice distincte se întâlnesc: tangoul reinventat și o reinterpretare modernă a poveștii lui Romeo și Julieta, pe muzica trupei Radiohead. „Tango”, dincolo de clișee Creat în 1998 la Teatrul Național din Maribor, „Tango” reconstruiește acest dans celebru dincolo de imaginea îmbrățișărilor pasionale. Sub semnătura lui Edward Clug, spectacolul devine o experiență care nu mângâie, ci zguduie. Pe muzica lui Astor Piazzolla și Goran Bregović, dar și a altor compozitori care aduc împreună melancolia și pulsația urbană, coregrafia construiește un limbaj corporal tăios, precis, lipsit de ornament inutil. Tangoul devine un dialog tensionat între trupuri și un joc de putere între masculin și feminin, între seducție și vulnerabilitate. Distribuția reunește soliști și membri ai ansamblului Operei Naționale București, printre care Gabriela Durleci, Horia Bucur, Corina Lupescu, Egoitz Segura, Diana Gal și Răzvan Cacoveanu, alături de tineri artiști aflați la debut. „Radio & Juliet”, o iubire lucidă „Radio & Juliet”, montat pentru prima dată în 2005, rescrie povestea lui Romeo și Julieta într-o estetică minimalistă, pe fundalul sonor al trupei Radiohead. Nu este o iubire romantică în sens clasic, ci una fragmentată, aproape cinematografică. Julieta, interpretată în această reprezentație de Maria Gogonea, balerină a Operei Naționale București, aflată la debut în acest rol, nu mai este doar victima destinului, ci un personaj lucid, care privește iubirea din perspectiva deziluziei și a singurătății. În jurul ei, un univers masculin tensionat amplifică ideea de conflict interior și fragilitate emoțională. Echipa din spatele scenei Regia, coregrafia, designul de lumini și colajul muzical poartă semnătura lui Edward Clug, unul dintre cei mai apreciați coregrafi europeni ai momentului. Decorul este realizat de Marko Japelj, scenograf cunoscut pentru construcțiile sale vizuale minimaliste și expresive, care amplifică tensiunea dramatică a scenei. Costumele sunt create de Leo Kulas, designer care mizează pe linii simple și forță simbolică, iar componenta video este semnată de Janja Glogovac și Antonel Oprescu, a căror intervenție vizuală adaugă profunzime și un strat cinematografic spectacolului. Dincolo de balet „Tango. Radio & Juliet” nu promite doar un spectacol de balet, ci o experiență coregrafică intensă, în care pasiunea, iubirea, trădarea și frica de singurătate sunt expuse fără filtre. Pentru publicul care caută dans contemporan, energie scenică și reinterpretări curajoase, seara de 27 februarie devine o întâlnire cu un alt tip de emoție la Opera Națională București.

La Bohème, capodopera care face inimile să tresară, se întoarce pe scena Operei Naționale București

În Ajunul Crăciunului, Parisul înzăpezit este martorul unei prietenii vibrante și al unei iubiri care înflorește neașteptat în mansarda modestă a poetului Rodolfo. Alături de Marcello, Colline și Schaunard, el încearcă să înfrunte frigul și sărăcia cu umor, artă și companie sinceră. O simplă bătaie în ușă schimbă însă totul. Mimì, vecina delicată și firavă, intră în viața lui cu o lumânare stinsă și cu o tuse ce trădează o suferință adâncă. Întunericul devine preludiul unei iubiri care răsare ca o flacără în mijlocul iernii. Străzile animate ale Cartierului Latin, cafeneaua Momus, revederea dramatică dintre Musetta și Marcello, toate se transformă într-o frescă plină de culoare, tinerețe și pasiune. În timp ce Musetta își recucerește iubitul prin farmec și inteligență, Rodolfo și Mimì trăiesc una dintre cele mai emoționante povești de dragoste din repertoriul liric, o poveste fragilă, plină de temeri, dor și tandrețe. Iubirea care naște speranță devine, uneori, cea mai dureroasă rană Pe măsură ce iarna se adâncește, destinul celor doi îndrăgostiți se frânge sub greutatea bolii. Prietenii lor, Schaunard, Colline și Musetta, sacrifică tot ce pot pentru a o salva pe Mimì, dar dragostea nu poate învinge întotdeauna timpul. În mansarda unde totul a început, Mimì își găsește sfârșitul în brațele lui Rodolfo, cu boneta roz, simbolul inocenței și al tandreții, așezată sub pernă. Regie: Ionel Pantea Decor: Ştefan Caragiu Costume: Liliana Cenean Maeștri de cor: Adrian Ionescu, Ethan Schmeisser Maestru cor de copii: Smaranda Morgovan Asistent de regie: Paula Stoica Dirijor: Daniel Jinga Distribuția: Mimi: Marta Sandu Ofrim/Besa Llugiqi – invitată; Rodolfo: Alin Stoica/Andrei Petre; Musetta: Andreea Guriță Novac – debut; Marcello: Adrian Mărcan; Schaunard: Dan Indricău; Colline: Ion Dimieru; Benoît/Alcindoro: Damian Vlad/David Miron; Vameșul: Adrian Ionescu; Parpignol: Constantin Negru Cu participarea Orchestrei, Corului și al Corului de Copii al Operei Naționale București. Sunt povești care nu se termină, ci rămân pentru totdeauna întipărite în inimă. Când cade cortina, nu se încheie un spectacol, rămâne o amintire care va dăinui pentru totdeauna. La Bohème promite două seri de neuitat, miercuri, 25 februarie și joi, 26 februarie, de la ora 18:30, în care publicul va trăi intens drama, umorul, muzica și magia Parisului boem.

Cenușăreasa încântă publicul cu un balet al speranței și iubirii

Din umilință spre vis – începutul unei povești fără vârstă Cenușăreasa este o tânără silită de mama vitregă să trăiască drept servitoare în propria casă. Cu blândețe și răbdare, ea își ajută mama vitregă și pe cele două surori vitrege să se pregătească pentru mult așteptatul Bal al Primăverii, unde se zvonește că Prințul își va alege viitoarea soție. Vanitoase și capricioase, surorile ajung să se certe pentru un șal brodat, pe care îl rup în două, într-o scenă plină de umor și ironie. Rămasă printre treburi și amintiri, Cenușăreasa își amintește cu nostalgie chipul mamei sale adevărate. În visare îi apare Zâna cea bună, aducându-i promisiunea unei vieți mai luminoase. Între timp, în casă continuă pregătirile febrile: rochii alese cu grijă, o scurtă lecție de dans, apoi plecarea grăbită spre palat, lăsând-o pe Cenușăreasa singură, în tăcere. Vraja care schimbă destinul Singură, tânăra îndrăznește să viseze că este și ea invitată la bal. Iar visul prinde viață: Zâna cea bună, ajutată de zânele anotimpurilor, transformă zdrențele într-o rochie splendidă și dovleacul într-o trăsură elegantă. Totul strălucește de promisiune, dar magia are o limită: la miezul nopții, vraja se va risipi. Cu inima bătându-i de emoție și cu avertismentul în minte, Cenușăreasa pornește spre palat. Balul Primăverii este în plină desfășurare. Surorile vitrege încearcă zadarnic să atragă atenția Prințului, care refuză politicos fiecare invitație la dans. Apariția misterioasei tinere oprește însă timpul în loc. Prințul și întreaga curte sunt fermecați de frumusețea și grația ei. Pe măsură ce orele trec, Cenușăreasa cucerește inimile tuturor prin noblețea și bunătatea sa, iar Prințul, îndrăgostit, îi rămâne alături întreaga seară. Dar când orologiul bate miezul nopții, vraja începe să se destrame. Cenușăreasa fuge în grabă, pierzând un pantofior de cristal, pe care prințul îl găsește și jură că o va descoperi pe necunoscuta care i-a schimbat destinul. Căutarea și recunoașterea – adevărul iese la lumină Însoțit de patru prieteni și de cizmar, Prințul pornește prin regat pentru a găsi tânăra misterioasă. Lista candidatelor se restrânge, iar în cele din urmă ajunge chiar la casa Cenușăresei. Între timp, surorile se ceartă aprins, fiecare convinsă că ea l-a impresionat mai mult pe Prinț, vestea sosirii acestuia stârnind agitație. Pantoful nu li se potrivește nici surorilor, nici mamei vitrege, iar în încercarea de a o împiedica pe Cenușăreasa să-l probeze, se creează o adevărată învălmășeală. În haosul momentului, din buzunarul fetei cade celălalt pantofior. Prințul o recunoaște: ea este aleasa inimii sale. Adevărul iese la lumină, iar nedreptatea este învinsă. Cenușăreasa, tânăra umilită odinioară, devine prințesă, iar povestea ei se transformă într-un imn coregrafic dedicat speranței, curajului și puterii de a visa. Regie, Coregrafie, Decor, Lumini: Renato Zanella Scenograf costume: Olgica Gjorgieva Dirijor: Daniel Jinga Distribuție: Cenușăreasa: Amyra Badro/Ada Gonzalez; Prințul: Robert Enache/Bogdan Cănilă; Zâna: Maria Gogonea/Elena Chiriță; Faun: Ştefan Meşter/Alfie Pearce; Mama vitregă: Egoitz Segura/David Duţu – debut; Surorile vitrege: Horia Bucur – debut, Jacob Connor; Anotimpurile Primăvara: Carlotta de Mattei/Diana Gal; Vara: Irina Chiriacescu, Cătălin Bucureşteanu/Anays Eregep – debut, Tiberiu Pepenică – debut; Toamna: Octavia Cristea/Rebecca Rudolf – debut; Iarna: Ruxandra Necula – Stefano Nappo/Diana Zinchenko – debut,  Stefano Nappo: Profesorii de dans: Andreea Țăruș – debut, Lauritz Carl/Ruxandra Necula, Cristian Gîdoi; Regele: Gigel Ungureanu; Regina: Bianca Ungureanu/Raluca Jercea; 4 Prieteni ai prințului: Riku Kawanishi, David Duţu/Cristian Șușu, Daichi Yamagata, Stefano Nappo; 2 Slujnice: Lăcrămioara Proca, Corina Bogdan; Cizmarul: Mircea Ioniță Maeştri de repetiţie: Adina Tudor/Mihaela Soare, Gabriela Popovici, Eliza Maxim, Virgil Ciocoiu, Raluca Ciocoiu, Alexandra Gavrilescu Cu participarea Ansamblului de Balet și a Orchestrei Operei Naționale București ”Cenușăreasa” se încheie ca o promisiune șoptită fiecărui suflet din sală: că bunătatea nu rămâne niciodată nerăsplătită, că visul născut în tăcere poate învinge orice umilință și că magia adevărată nu stă în vrajă, ci în puterea de a crede. În ultima reverență, baletul nu lasă în urmă doar frumusețea mișcării, ci emoția pură a unei povești care ne amintește că, dincolo de cenușă, există întotdeauna lumină, iar iubirea își găsește drumul exact atunci când speranța pare pierdută. Publicul este invitat să trăiască această emoție duminică, 22 februarie, de la ora 18:30, pe scena Operei Naționale București.

Otello – tragedia supremă a sufletului omenesc pe scena Operei Naționale București

”Otello” de Giuseppe Verdi este o confesiune dramatică a sufletului omenesc, o furtună de sentimente care te cuprinde încă de la primele acorduri și nu te mai lasă până la ultima tăcere. O seară intensă, tulburătoare, în care adevărul, trădarea și destinul se întâlnesc într-o tragedie care răsună dincolo de scenă, direct în inimile spectatorilor. ”Otello” – tragedia în care iubirea, gelozia și trădarea se ciocnesc fără milă Sunt povești care se trăiesc prin fiecare fibră a ființei. ”Otello” de Giuseppe Verdi este una dintre ele, o operă monumentală, intensă și sfâșietoare, care pătrunde adânc în zonele fragile ale sufletului uman, acolo unde iubirea absolută se transformă, sub influența geloziei, într-o forță devastatoare. Acțiunea debutează într-un port din insula Cipru, sub semnul unei furtuni năpraznice – o metaforă perfectă a haosului interior care va cuprinde treptat destinele personajelor. Otello, comandant maur și erou victorios, sosește triumfător după înfrângerea flotei otomane. Mulțimea îl aclamează, iar alături de el se află Desdemona, soția sa, simbol al purității și al devotamentului absolut. Dar în umbra acestei victorii se naște tragedia. Iago – chipul răului absolut și declanșatorul infernului interior Două priviri pline de ură urmăresc fericirea lui Otello: Roderigo, îndrăgostit fără speranță de Desdemona, și Iago, unul dintre cele mai tulburătoare personaje din istoria operei. Resentimentul, invidia și dorința de răzbunare îl transformă pe Iago într-un maestru al manipulării, capabil să distrugă vieți cu un singur cuvânt strecurat perfid. Planul său este diabolic de simplu: să sădească îndoiala, să transforme iubirea în suspiciune, să otrăvească sufletul lui Otello cu gelozie. Destituirea lui Cassio, pierderea batistei – simbol al dragostei conjugale – și minciunile atent construite devin armele perfecte în mâinile lui Iago. Celebrul ”Credo” al lui Iago este o declarație înfiorătoare de credință în rău, un moment care îngheață sala și dezvăluie abisul moral al personajului. De la iubire absolută la distrugere totală Otello, eroul invincibil pe câmpul de luptă, se dovedește neputincios în fața propriilor temeri. Gelozia îl orbește, iar fiecare gest inocent al Desdemonei se transformă în mintea sa, într-o dovadă de trădare. Publicul asistă neputincios la prăbușirea psihologică a unui om care iubește prea mult și crede prea ușor. Scena în care Otello își umilește public soția este una dintre cele mai tulburătoare, un strigăt mut al iubirii distruse, o rană deschisă care nu se va mai vindeca. În liniștea nopții, Desdemona cântă ”Cântecul salciei”, un moment de o frumusețe sfâșietoare, plin de presimțiri întunecate. Rugăciunea ei este un ultim refugiu înainte de tragedia finală, căci nevinovată, fragilă și profund umană, Desdemona devine victima supremă a minciunii. Adevărul iese la iveală prea târziu. Mărturiile Emiliei, moartea lui Roderigo și dezvăluirea complotului lui Iago spulberă totul. Otello înțelege dimensiunea crimei sale și, copleșit de vină, alege să-și curme viața. O iubire începută sub semnul gloriei se încheie în sânge și tăcere. Regie, Decor și Lumini: Giancarlo del Monaco Costume: Stella del Monaco Asistent costume: Ricardo Coelho Asistenți regie: Claudia Machedon, Alex Nagy Maeștri de Cor: Adrian Ionescu, Ethan Schmeisser Dirijor: Tiberiu Soare Distribuția: Otello: Teodor Ilincăi; Desdemona: Paula Iancic; Jago: Vicențiu Țăranu; Emilia: Mihaela Ișpan; Cassio: Andrei Lazăr; Roderigo: Ciprian Pahonea; Lodovico: Leonard Bernad; Montano: Filip Panait Cu participarea Orchestrei și a Corului Operei Naționale București Există seri în care muzica se simte până în adâncul inimii, iar emoția este imposibil de oprit. Duminică, 15 februarie, de la ora 18:30, scena Operei Naționale București se transformă într-un spațiu al pasiunilor extreme, unde iubirea se înalță și se prăbușește sub greutatea geloziei mistuitoare. ”Otello” este o experiență emoțională profundă, un avertisment cutremurător despre puterea distructivă a geloziei și despre cât de ușor poate fi manipulat sufletul omenesc atunci când iubirea este pusă la îndoială, o capodoperă verdiană care te obligă să te privești în oglindă și să te întrebi: cât de fragilă este, de fapt, încrederea?

Iubirile care ucid, arta care salvează: Hoffmann își spune povestea pe scena Operei Naționale București

Muza coboară pe pământ și ia forma lui Nicklausse, prietenul devotat care vrea să-l smulgă pe Hoffmann din mrejele iubirilor distrugătoare și să-l dăruiască poeziei. În taverna plină de studenți și alcool, poetul începe să-și spună poveștile, urmărit de enigmaticul Lindorf, duh rău, consilier respectabil, diavol cu mănuși fine. De câte ori trebuie să ți se rupă inima ca să înveți să nu mai iubești? Mai întâi, este povestea despre Paris și Olympia, păpușa mecanică, perfecțiunea rece, iubirea proiectată pe un obiect. Hoffmann, orbit de ochelarii fermecați ai lui Coppélius, dansează cu o iluzie până când sticla se sparge și adevărul îl izbește în față: a iubit un mecanism, nu o femeie. Apoi, la München este povestea despre Antonia, artista condamnată. Vocea ei poate cuceri lumea, dar fiecare notă o apropie de moarte. Între iubirea pentru Hoffmann și chemarea muzicii, fata alege scena, împinsă de doctorul Miracle, o nouă mască a demonului, căci csântecul ei final ete și sfârșitul ei. Poți suporta să privești cum omul pe care îl iubești se distruge singur, iar tu nu-l poți salva? În Veneția, Giulietta, curtezana seducătoare, îl face pe Hoffmann să-și piardă nu doar inima, ci și umbra, simbolul propriei identități. Diamantul lui Dapertutto strălucește, spada taie, Schlémil cade, iar poetul rămâne din nou singur, trădat de femeia pentru care tocmai a ucis. După toate aceste aventuri, în taverna lui Luther, Hoffmann jură că nu va mai iubi niciodată. Stella pleacă la braț cu Lindorf, iar singura care rămâne este Muza, Nicklausse, gata să-l facă să renască prin artă. Regie, mișcare scenică, lighting design: Matteo Mazzoni Scenograf decor: Elisabetta Salvatori Scenograf costume: Roberta Fratini Coregrafie: Beatrice Șerbănescu Video design: Luca Attilii Asistent regie: Claudia Machedon Asistent scenograf decor: Giacomo Callari Dirijor: Ciprian Teodorașcu Distribuție: Lindorf/Coppélius/Miracle: Iustinian Zetea; Dapertutto: Alexandru Constantin; Hoffmann: Daniel Magdal; Olympia/Stella: Monica Luca; Giulietta: Andreea Bucur – debut; Antonia: Simonida Luțescu; Nicklausse: Sidonia Nica; Spalanzani: Liviu Indricău; Nathanael: Ciprian Pahonea; Crespel: Filip Panait; O voce: Adina Secobeanu – debut; Luther: Florin Simionca; Andrés, Cochenille, Franz, Pitichinaccio: Ioan Coca; Hermann: David Miron; Schlémil: Daniel Filipescu Cu participarea Orchestrei, Corului, a Baletului Operei Naționale București și a elevilor de la Liceul de Coregrafie ”Floria Capsali”. ”Les Contes d’Hoffmann” este o coborâre vertiginoasă în locul în care dorința, iluzia și creația se luptă pentru sufletul unui artist. După păpuși perfecte, voci ucigașe și oglinzi care fură identitatea, Hoffmann rămâne gol, frânt, dar viu, iar din ruinele inimii sale se naște poezia. Când femeia pleacă, când demonul învinge, arta devine singura mântuire în timp ce în taverna lui Luther, printre vin, umbre și aplauze, se aude adevărul dureros și sublim: uneori, trebuie să pierzi tot ca să te regăsești pe tine. Dacă ratezi spectacolul de vineri, 13 februarie, ratezi ocazia rară de a trăi, la Opera Națională București, căderea și renașterea unui poet prins între iubire, nebunie și demonii interiori.

Evgheni Oneghin, drama unei iubiri pierdute pentru totdeauna revine la Opera Națională București

În liniștea vieții de la țară, văduva Larina își crește fiicele, Tatiana și Olga, două firi opuse: una visătoare, hrănită de poezie și idealuri romantice, cealaltă veselă, dornică de viață și petreceri. Sosirea poetului Lenski, logodnicul Olgăi, și a prietenului său, aristocratul Evgheni Oneghin, declanșează un lanț de evenimente ireversibile. Nonșalanța și siguranța de sine ale lui Oneghin aprind în Tatiana o iubire absolută, exprimată într-o scrisoare devenită simbol al sincerității totale. Refuzul rece al lui Oneghin spulberă visul Tatianei, dar drama nu se oprește aici. La aniversarea ei, orgoliul și plictisul duc la o provocare fatală: duelul dintre Lenski și Oneghin. Într-un moment de tragică ireversibilitate, Lenski este ucis, iar Oneghin este condamnat la regret. Acum înțelegi cât de scump se plătește lipsa empatiei. Anii trec. Tatiana, maturizată prin suferință, devine soția cneazului Gremin, un om care îi oferă respect și liniște. Reîntâlnirea cu Oneghin aprinde flacăra trecutului, dar alegerea Tatianei este una a demnității. Dragostea adevărată, neauzită la timp, devine o povară. Ultima șansă a lui Oneghin se risipește, iar publicul rămâne cu ecoul unei întrebări dureroase: ce facem când înțelegem prea târziu? Regia: Ion Caramitru Decoruri: Maria Miu Costume: Viorica Petrovici Lighting design: Chris Jaeger Coregrafia: Florin Fieroiu Mişcarea scenică şi coregrafia: Florica Stănescu şi Mirela Simniceanu Maestru de cor: Daniel Jinga Maestru de balet: Mirela Simniceanu Asistent de regie: Paula Stoica Dirijor: Iurie Florea Distribuția: Oneghin: Sebastian Balaj; Tatiana: Iulia Isaev; Lenski: Andrei Lazăr; Olga: Oana Andra; Gremin: Leonard Bernad; Larina: Sorana Negrea; Filipievna: Claudia Caia – invitată; Triquet: Dumitru Filip – invitat; Zaretsky/Căpitanul: Alexandru Matei Cu participarea Orchestrei, Corului și Baletului Operei Naționale București Miercuri, 11 februarie, de la ora 18:30, la Opera Națională București, ”Evgheni Oneghin” este oglinda fiecărei iubiri ratate, o seară în care emoția, regretul și adevărul inimii se întâlnesc fără milă. ”Evgheni Oneghin” se trăiește intens, ca o lecție dureroasă despre iubirea pe care o recunoaștem abia atunci când este prea târziu.

Don Giovanni, opera în care seducția ucide, iar păcatul nu rămâne nepedepsit

Publicul este aruncat încă din primele minute în haosul seducției și al crimei: Leporello stă de veghe în timp ce stăpânul său o seduce pe Donna Anna. Urmează o fugă disperată, un tată care își apără onoarea, un duel și o moarte care va cere răzbunare. Donna Anna și Don Ottavio sunt logodnici prin interese de familie, nu prin iubire. Între ei nu curge tandrețe, ci frustrare, presiune socială și o ură mocnită. Pe fundalul tragediei, Don Giovanni continuă să-și țeasă plasa de seducător. Când Donna Elvira, cea care declară că este soția lui abandonată, îl confruntă, seducătorul își pierde instant interesul și o aruncă în brațele cinicei explicații a lui Leporello, care îi expune catalogul halucinant al cuceririlor stăpânului. Ce se întâmplă când un singur om sfidează toate regulile morale, sociale și divine? În mijlocul unei petreceri grandioase, Zerlina și Masetto sărbătoresc nunta, iar Don Giovanni vânează încă o victimă. Anna, Elvira și Ottavio apar mascați, pregătiți să-l demasce pe seducător și criminal. Deși încolțit, Giovanni scapă, lăsând în urmă confuzie, violență și inimi sfâșiate. Dar dacă omul pe care îl crezi salvator este, de fapt, călăul tău? Noaptea continuă cu înșelăciuni, bătăi și deghizări, până când Don Giovanni ajunge să-l sfideze chiar pe Comandorul mort, invitând statuia acestuia la cină. Finalul aduce o cină infernală, o ultimă șansă de a se îndrepta și o judecată care nu mai aparține oamenilor. Regie şi lumini: Andrei Şerban Regizor asociat: Daniela Dima Decor: Andrei Şerban Costume: Corina Grămoşteanu Maeștri de cor: Adrian Ionescu, Ethan Schmeisser Asistent de regie: Paula Stoica Distribuția: Dirijor: Tiberiu Soare Don Giovanni: Alexandru Constantin; Leporello: Ion Dimieru; Donna Anna: Georgiana Dumitru – debut; Donna Elvira: Crina Zancu; Don Ottavio: Bogdan Mihai; Zerlina: Mădălina Barbu; Masetto: Damian Vlad; Comandorul: Marius Boloș Cu participarea Orchestrei, Baletului și a Corului Operei Naționale București Dacă ratezi această seară, ratezi șansa de a trăi ”Don Giovanni” acolo unde trebuie: pe scena Operei Naționale București, în inima tragediei și a pasiunii fără limite. Ieși din rolul de spectator al propriei vieți și intră, măcar pentru o seară, în vortexul Don Giovanni,  acolo unde fiecare notă poate fi ultima ta iluzie de siguranță! Lasă-ți certitudinile la intrare și permite-i lui Don Giovanni să-ți zguduie reperele, căci după această seară, nu vei mai putea privi nici iubirea, nici vinovăția cu aceeași ochi!

Fantoma de la Operă, o experiență scenică ce tulbură și fascinează

Vineri, 16 ianuarie, de la ora 18:30, scena Operei Naționale București găzduiește din nou această producție emblematică, într-o reprezentație care este un nou sold out, confirmând forța unei povești ce continuă să fascineze, să tulbure și să emoționeze profund. Sub masca emoției absolute, ”Fantoma de la Operă” revine pe scena Operei Naționale București într-o seară sold out. Inspirat din celebrul roman ”Fantoma de la Operă” de Gaston Leroux, spectacolul aduce în prim-plan una dintre cele mai complexe povești de iubire din istoria teatrului muzical, o poveste despre frumusețe și monstruozitate, despre geniu și izolare, despre dorința disperată de a fi iubit. Toate acestea sunt susținute de muzica lui Andrew Lloyd Webber, cu versuri de Charles Hart și versuri adiționale de Richard Stilgoe, o creație sonoră devenită, în timp, un reper absolut al genului. O lume ascunsă sub strălucirea scenei Acțiunea se desfășoară în Parisul secolului al XIX-lea, în interiorul și sub subsolurile Operei, unde trăiește Fantoma, un muzician genial, dar condamnat la singurătate din cauza chipului său desfigurat. Din umbră, el controlează, inspiră și sperie, transformând spațiul operei într-un teritoriu al fricii și al fascinației. În acest univers apare Christine Daaé, o tânără soprană cu un talent excepțional, pe care Fantoma o ghidează vocal, devenind pentru ea un ”înger al muzicii”. Când talentul întâlnește obsesia, granița dintre protecție și posesie devine fragilă Evoluția Christinei atrage atenția lui Raoul, vicontele de Chagny, prieten din copilărie și simbol al iubirii sincere, al luminii și al siguranței. Triunghiul emoțional care se formează declanșează un conflict intens, în care Fantoma este pusă față în față cu propria umanitate. Alegerea sa finală, una dureroasă și profund emoționantă, transformând povestea într-o lecție despre sacrificiu și compasiune. Regizor: Răzvan Ioan Dincă Regizor secund: Raluca Popa Scenograf: Gary McCann Asistent scenograf: Gabriella Ingram Coregraf. Violeta Dincă Asistenți coregrafi: Alexandra Gavrilescu și Florin Tănase Asistent dirijor: Mircea Pădurariu Lighting designer: Áron Vladimir Farsang Distribuția: Dirijor: Daniel Jinga Phantom: Adrian Nour; Christine: Irina Baianț; Raoul: Kyrie Mendél; Carlotta: Rodica Ștefan; Piangi: Andrei Petre; Mr. Firmin: Radu Ion; Mr. Andre:  Cătălin Petrescu; Madame Giry: Judith State; Meg Giry: Alina Petrică; Mr. Reyer: Cosmin Seleși; Mr. Lefevre  Ernest Fazekaș; Buquet: Ionuț Burlan Cu participarea Orchestrei, Corului și Baletului Operei Naționale București Producția impresionează prin decoruri ample, costume elegante și un joc al luminilor care amplifică misterul, în timp ce vocile artiștilor, susținute de orchestră, construiesc un univers sonor care absoarbe complet. Fiecare arie devine o confesiune și fiecare duet este o confruntare a sufletelor. Vineri, 16 ianuarie, de la ora 18:30, ”Fantoma de la Operă” rămâne ca un ecou, ca o emoție care refuză să dispară, rămâne în minte, în inimă, în tăcerea care urmează după ultimul acord.