Corsair Clipper PRO Mini 60 – o tastatură cât o cutie de Pringles (review)
Tot biroul știe deja despre pasiunea mea pentru tastaturi. Vorbaia ne petrecem juma’ de viață la PC, de ce să nu o facem într-un mod care ne face plăcere, iar asta nu se aplică doar la scaun și la birou. Și degetele tale merită dragoste și merită să aibă un feedback cât mai bun la tastare. Ei bine, după cum știți, tastaturile au cam stagnat foarte mult timp în trecut. Era considerat un periferic basic, fără prea mult loc pentru inovare. Asta până când au venit pasionații din zona de tastaturi custom și ne-au arătat că Hei… se poate de fapt. Treptat, lucruri care erau rezervate pentru entuziaști și care costau cât un rinichi în trecut, au început să se strecoare și în produsele lansate de branduri consacrate, mass market. Lucruri precum Lubrifierea tastelor din fabrică, straturi de spumă interioară pentru a absorbi din zgomotul produs de tastatură, stabilizare calumea și tot felul de alte nebunii deja sunt din ce în ce mai comune. Și apropo de inovații din zona tastaturilor, astăzi vorbim despre Hall Effect, cea mai nouă, versatilă și mai rapidă tehnologie la vârful degetelor voastre, gata de acțiune. Iar cobaiul pe care ne vom juca cu drag și spor este noua Corsair Clipper PRO Mini 60. Design/Construcție Am mai vorbit în trecut despre formele tastaturilor, nu o să reiau toată discuția. Cert e că majoritatea știm tastatura clasică drept forma Full Size, cea cu 100 și ceva de taste și toate blocurile de care ai nevoie, adică blocul alfanumeric, numpadul, tastele direcționale, rândul de F-uri și PGUP/DOWN. Ei bine, recent, au explodat în popularitate forme mai compacte, chestii precum 96%, unde totul este mai înghesuit, dar încă ai toate tastele, TKL, unde efectiv a venit cineva și a tăiat blocul Numpad de pe tastatură, 75% care este TKL-ul cu blocul ins/delete comprimat și adesea cu o rotiță de volum extra și, cu ce ne jucăm astăzi, 60%-ul care renunță la săgeți și la rândul de taste F. Bine, există și mai mici, pe la 40% dar limita pentru mine este 60-ul. Bun, deci după cum indica și numele tastaturii, vorbim de un form factor de 60% făcut aproape exclusiv cu un singur scop: Gamingul de performanță. Dar despre chestiile legate de performanță vorbim puțin mai la vale. Să începem cu inspecția vizuală a lui Corsair Clipper Pro Mini 60. În cutia destul de spartană a lui Clipper Pro regăsim tastatura în sine, un cablu USB-A – USB-C de 1.8 metri și cam atât. Șocul cel mai mare îl vei avea când vezi cât de mică este tastatura în sine, mai ales dacă ai folosit numai tastaturi Full Size toată viața ta. Dar de ce devin din ce în ce mai populare versiuni de 75% sau 60%? Pe scurt… Spațiul, dar răspunsul general e puțin mai complicat de atât. Spațiul pentru că lumea s-a săturat de tastaturile mari care-ți mănâncă o mare parte din birou și care-ți impun o poziție la respectivul birou puțin mai ne-naturală. O tastatură de 75% este considerabil mai îngustă versus una full size cât să-ți permită mult mai mult loc pentru mouse dar și o poziție mai comfortabilă la scriere și la joacă. Și, fie vorba între noi, dacă suntem sinceri, nu prea folosim numpadul aproape deloc. Era pur și simplu în plus. Da, și eu am fost ca voi inițial, cuuum, numpadul meu cel de toate zilele, pe care-l folosesc non stop, cum să renunț la el? Ei bine, uite că am renunțat și nu m-am mai uitat înapoi. Am primit în teste versiunea albă a lui Clipper Pro Mini 60, într-o combinație de alb cu taste importante diferite nuanțe de gri, dar ea este disponibilă și pe negru cu aceleași taste importante gri, dacă vreți. Îmi place foarte mult că portul USB-C al tastaturii nu este îngropat, deci vei putea folosi orice cablu USB-C disponibil, în cazul în care nu ai acces la cablul care vine în cutia tastaturii. Nu ar mai fi multe de menționat la capitolul design, pentru că forma de 60% este în general mai simplă. Ai butoane, un cadru care abia acoperă tot și cam atât. Construcția este de plastic, nu ai briz-brizuri, nu ai nici o tastă în plus față de minimul necesar. Pe spate avem piciorușe pentru reglarea înălțimii cu 2 poziții, ceea ce e întotdeauna binevenit. Și cam atât. Corsair Clipper Pro Mini 60 cântărește aproximativ 400 de grame Performanță Switch-urile cu care vine din fabrică Clipper Pro Mini 60 sunt model MGX Hyperdrive Core, sunt niște switch-uri cu corp diferit de standardul Cherry, deci deja ne restrângem posibilitățile în cazul în care vrei să umblii prin ea ulterior. Acestea nu sunt hot swappable în sensul tradițional al cuvântului, dar am văzut pe Reddit persoane care au desfăcut deja tastatura și au raportat că e relativ ușor să le separi de PCB, nu sunt sudate, sunt prinse cu niște cleme pe interior. Deci ustensila standard de înlăturare a switch-urilor nu va funcționa pentru MGX Hyperdrive Core. Tija centrală însă, sau Stem-ul cum îl vom numi, este formă boxxed, pentru a asigura stabilitate cât mai mare în utilizare. Este compatibilă cu keycap-uri Cherry deci nu va trebui să renunți la setul tău preferat de taste, aici ești ok. Iluminarea este north Facing, deci legendele tastelor sunt transparente pentru a fi perfect vizibile și pe întuneric în cazul în care trebuie să confirmi vizual ce tastă urmează să apeși. Sincer singura utilitate a iluminatului, cel puțin pentru mine a fost să verific de fiecare dată că am apăsat corect FN-ul care este într-o poziție puțin ne-naturală, fiind prima tastă în dreapta spacebar-ului. Înțeleg de ce au făcut asta, pentru a permite setupului de combinații pentru săgeți, pentru că altfel ar fi fost pe poziția săgeții stângi, lucru care ți-ar fi complicat puțin viața, dar îți va lua câteva încercări până te obișnuiești cu FN acolo. Bun, switch-urile în sine, hai să vorbim rapid despre proprietățile lor. Aceste Corsair MGX Hyperdrive Core sunt niște switch-uri magnetice,
Epomaker Glyph, tastatură mecanică, design retro și funcții moderne (review)
Epomaker Glyph e un hibrid, o combinație între o mașină de scris, pe care astăzi o găsești în anticariate, și o tastatură modernă de PC. Dacă e și utilă pe cât e de fun, vei descoperi în rândurile următoare. Nu sunt un mare fan al tastaturilor, deși îmi place să scriu, iar când chinezii de la Epomaker ne-au propus să testăm ce vrem din „curtea lor”, am zis că n-are rost să încerc ceva banal. Am navigat printre zecile de tastaturi cu aspect standard de pe site și Epomaker Glyph este cea care mi-a atras atenția. Unii o vor încadra la „gimmick”, dar câțiva nostalgici, care au folosit o mașină de scris, o vor alege fără ezitare dintr-o mare de tastaturi care arată banal. De asemenea, mi se pare că sloganul „make tech fun again” se potrivește perfect cu Epomaker Glyph. Dacă cauți Epomaker pe unele site-uri de business apare ca fiind din New York. Nu e greșit, dar nici toată povestea, probabil au deschis și acolo o firmă pentru acces pe piața americană. Compania e din Shenzen, China. Epomaker Glyph, design și specificații Revenind la Epomaker Glyph, este probabil cea mai lată, mai groasă și mai grea tastatură pe care am testat-o până acum. Și are 2 ecrane, unul pe stânga, îngust, care afișează doar data și unul în dreapta, cu ora, tipul de conexiune și încărcarea bateriei. Pe partea stângă are o manetă micuță pentru back și forward, iar pe dreapta un rotor pentru volum, care influențează și iluminarea tastaturii. Cum se vede și din poza de deasupra, dongle-ul USB-A e ascuns de o mică ușiță culisantă sub tastatură. Tot pe spate, în cele patru „colțuri” tastatura are două piciorușe mai înalte și două mai mici ca de laptop. Ca să vorbim mai aplicat, Epomaker Glyph măsoară 34,7 × 20,7 × 5,7 cm și cântărește aproape cât un laptop de 14 inch, adică în jur de 1.200 de grame. Are o grosime maximă de 5,7 cm și observ acum, când scriu, că toate dimensiunile se termină cu 7. Sub forma unei mașini de scris se „ascunde” o tastatură ANSI 75%, cu 83 de taste, hot-swap, montaj de tip top-mount și cinci „straturi” de amortizare, ca să nu se simtă prea țeapănă. Acestea sunt spumă absorbantă pentru zgomot, pad pentru switch-uri, pad de amplificare a sunetului, pad pentru soclul switch-urilor și silicon la bază. Pe stânga de la ESC în jos, până la Shift, tastele sunt aranjate crescător, ca „într-un castel” sau e poate doar imaginația mea. Pe dreapta e mai multă „dezordine organizată”, dar sunt toate acolo. Singurul lucru care m-a pus în dificultate la început este că tasta Delete nu e sus în dreapta, unde mă așteptam, ci undeva mai spre mijloc. Când scrii ai parte de un sunet „thocky”, plin, care justifică măcar parțial designul de mașină de scris. Tastele au înălțime uniformă, sunt din PBT (un soi de plastic mat) și au culoarea crem cu excepția tastei ESC și ENTER care sunt verde mentă. Majoritatea tastelor sunt rotunde în forma unor capace de sticlă de suc sau bere, dar chiar și cele care n-au formă rotundă au acele striații specifice pe margine. Materialul e plăcut la atingere și Epomaker spune că tastele sunt rezistente la lustruire și la transpirația degetelor. N-am transpirat scriind pe Epomaker Glyph și nici n-am folosit-o atât de mult timp ca să pot confirma că rezistă în timp. Switch-urile din dotare sunt Epomaker Wisteria V2, liniare, lubrifiate din fabrică, cu o durată de viață de 5 milioane de apăsări, potrivit producătorului. Bateria este și ea uriașă la cei 8000mAh, așa că n-o să ai probleme cu autonomia. Deși e tastatură mecanică și e ușor să te duci cu gândul la gaming nu sunt scoase în evidență tastele WASD și nici nu e gândită pentru gaming competitiv, unde fiecare milisecundă contează. Chiar dacă pare desprinsă din secolul al XX-lea, Glyph ascunde suficiente funcții moderne încât să nu fie doar de decor. Are conectivitate triplă (2,4 Ghz prin dongle USB, Bluetooth și USB pe fir), memorie pentru mai multe dispozitive, iluminare RGB configurabilă și suport complet prin aplicația Epomaker Driver. Sub carcasa inspirată de o mașină de scris se află o tastatură mecanică modernă, doar costumul aduce a vintage. Experiența de utilizare Prima dată am conectat-o la laptopul pe Linux și m-am întors în timp, pe 14 martie 2000. Da, din păcate nu comunică complet cu Linux (am citit undeva că se găsește soft compatibil pe GitHub), iar pe site-ul producătorului apare că tastatura e compatibilă numai cu Windows, MacOS și Android. Dar am rezolvat ușor problema, am restartat laptopul, am intrat în Windows, și a afișat data și ora corect, apoi m-am întors pe Linux și am continuat să o testez. Sigur, am mai revenit pe Windows ca să instalez aplicația și o să vorbim și despre asta puțin mai târziu. Apoi am conectat-o prin Bluetooth la telefon și am fixat telefonul vertical în „șanțul” din stânga de deasupra tastaturii. Acolo poți pune și o tabletă sau orice alt dispozitiv care se poate conecta cu tastatura. Am scris bine și pe ecranul telefonului deși diferența de dimensiuni dintre telefon și Epomaker Glyph e ridicolă. Ca să scriu cu diacritice pe Android am instalat aplicația More Physical Keyboard. Așa am descoperit că a fost scoasă din magazinul Play și a trebuit s-o instalez de pe net descărcând-o ca apk. Nu e cea mai bună soluție din punct de vedere al securității în acest moment, dar cu asta ne ocupăm, cu testarea de tehnologie. Desigur, asta nu e o problemă care ține de tastatură, ci de Android. Ideea e că am scris un mic text pe telefon să văd cum se comportă și a mers foarte bine. Apoi am intrat în Windows am instalat aplicația Epomaker Driver și am navigat prin toate meniurile ca să-mi fac o idee. Este extrem de complexă, dar cel mai tare m-a impresionat că are o mulțime de moduri de iluminare. Copilăresc desigur, pentru că nici nu sunt
ROG Strix Morph 96 Wireless – Încă o tastatură excelentă de la ASUS (review)
Până nu demult, dacă voiai o tastatură mecanică premium capabilă să concureze cu proiectele custom ale comunității de entuziaști, trebuia fie să înveți să folosești un ciocan de lipit, fie să fii dispus să investești sume de-a dreptul absurde. Marile branduri de gaming ignorau cu grație lucruri importante precum izolarea acustică, structurile elastice și posibilitatea de dezasamblare rapidă, oferind în schimb carcase goale din plastic rigid și switch-uri gălăgioase. Bine, acum fie vorba între noi, de unde puteam să știm că lucrurile respective sunt importante dacă toate tastaturile pe care le atingeam sunau fix la fel de prost. Până nu am fost educați de branduri mai obscure nu ne-am dat seama nici noi. Din fericire, divizia Republic of Gamers de la ASUS a înțeles direcția în care bate vântul. După succesul fulminant al modelelor din seria Azoth, inginerii din Taiwan plusează și aduc pe piață un concept cu totul nou: ROG Strix Morph 96 Wireless. Nu vorbim despre încă o tastatură comercială cu logo strident, ci despre un produs care încurajează activ personalizarea și modificarea DIY direct din fabrică. Ba mai mult, ASUS vine să rezolve marea problemă a spațiului printr-un layout hibrid inteligent, demonstrând că poți pune pe birou o tastatură cu de toate pentru toți, extrem de performantă, fără să fii nevoit să faci compromisuri în materie de ergonomie sau autonomie. Design/Construcție Primul contact cu ROG Strix Morph 96 Wireless îți transmite imediat că ai de-a face cu un hardware de categorie grea. La propriu și la figurat. Cântărind peste 1.1 kilograme fără cablu, tastatura se ancorează pe birou și refuză să se clintească chiar și în timpul celor mai tensionate sesiuni de gaming. Structura hibridă folosește un capac superior din aluminiu prelucrat la CNC (finisat în nuanța elegantă gunmetal gray) montat peste o carcasă inferioară din plastic dens, optimizată pentru absorbția ecourilor. Dar de ce se numește „Morph”? Răspunsul se ascunde în cutie, unde ASUS a inclus o șurubelniță Torx dedicată. Tastatura este proiectată cu o filosofie de dezasamblare „top-down”. Spre deosebire de perifericele clasice unde desfacerea carcasei înseamnă pierderea garanției și ruperea unor clipsuri ascunse din plastic, aici scoți pur și simplu cele cinci șuruburi vizibile de pe placa superioară și ai acces instant la măruntaiele tastaturii, fără a fi nevoie măcar să o întorci invers. Totul este modular și intuitiv, fiind un vis devenit realitate pentru cei care vor să experimenteze cu diverse moduri de izolare, să schimbe tastele sau să modifice garniturile structurii interne. Layout-ul ales este cel compact de 96%. ASUS a reușit să înghesie un bloc numeric complet (Numpad), rândul de taste funcționale (F1-F12) și săgețile direcționale într-un format cu doar câțiva centimetri mai lat decât un TKL clasic. Este cel mai bun format pentru utilizatorii hibrizi: ziua ai productivitate maximă în Excel și introducere de date, iar noaptea ai spațiu generos pe birou pentru glisările rapide de mouse în shootere competitive. În plus, pe margini găsim două benzi discrete de iluminare LED integrate în șasiu, care completează estetica futuristă, dar matură a dispozitivului. Acustică și Structură Gasket Mount Dacă ridici capota lui ROG Strix Morph 96 Wireless, descoperi o adevărată „lasagna” structurală dedicată exclusiv sunetului și confortului tactil. ASUS a implementat o arhitectură autentică de tip Gasket Mount, în care placa de poziționare din policarbonat (PC) este suspendată pe garnituri de silicon. Policarbonatul aduce un grad suplimentar de flexibilitate (flex), eliminând rigiditatea dureroasă specifică tastaturilor metalice de modă veche. Sub această placă se află o suită complexă de straturi de amortizare fonică: Un strat consistent de spumă siliconică care îmbracă fiecare switch, reducând impactul direct pe PCB. O folie de silicon adițională plasată pe fundul carcasei pentru a anihila rezonanțele și sunetul de tip „ping” (ecoul metalic gol). Această atenție obsesivă la detalii elimină vibrațiile parazite. Sunetul generat în timpul tastării rapide nu mai este acel țăcănit strident și ieftin, ci se transformă într-o acustică profundă, mată și incredibil de satisfăcătoare. Este acel profil acustic pe care comunitatea custom îl numește „thocky”, o plăcere pură pentru urechi care nu va deveni enervantă pentru ceilalți locuitori ai casei sau colegi de birou. Switch-urile ROG NX V2 Din fabrică, tastatura soosește echipată cu noile switch-uri ROG NX V2, în cazul de față Snow, dar există și versiunea Storm, însă un atu major îl reprezintă PCB-ul echipat cu socket-uri hot-swappable compatibile cu 3 și 5 pini. Acest lucru îți permite să schimbi switch-urile în câteva minute, folosind tool-ul 2-în-1 inclus în pachet, fără să atingi vreun aparat de lipit. Câteva specificații demne de menționat pentru switch-ul ROG NX V2, versiunea Snow Tip switch: Liniar (linear) Forță de acționare (Actuation Force): 40 gf – o apăsare foarte ușoară Bottom-out Force: 53 gf Punct de acționare (Actuation Point): 1.8 mm – o distanță optimă, echilibrată atât pentru tastat rapid, cât și pentru gaming competitiv, deși personal prefer undeva pe la 1.5 mm Cursă totală (Total Travel Distance): 3.6 mm – o cursă ușor mai scurtă decât cei 4.0 mm standard de pe switch-urile mecanice clasice. Tijă de tip Box (perete dublu/barieră) în formă de cruce, compatibil cu keycaps-uri MX. Acest design elimină aproape complet wobble-ul tastei, deci apăsări mai sigure. Atenție însă la poziționarea switch-ului când vrei să-l pui înapoi în socket. Pentru că fantele dedicate pinilor care asigură contactul sunt atât de mici încât dacă ai greșit cu câțiva milimetri poți îndoi respectivii pini. Nu e sfârșitul lumii, se îndreaptă, dar mai bine să evităm. Oricum cu timpul te specializezi rapid în montarea switch-urilor astfel încât îndoirea de pini devine ceva mega rar. Stabilizatoarele mari (Space, Enter, Shift) vin gata lubrifiate de ASUS cu o unsoare de calitate superioară, aplicată chirurgical. Tasta Space nu zornăie deloc și coboară perfect plan, indiferent dacă o lovești cu degetul mare pe marginea stângă sau exact în centru. Conectivitate – ROG SpeedNova Când vine vorba de performanța wireless, ASUS nu se joacă. ROG Strix Morph 96 dispune de tehnologia proprietară ROG SpeedNova pe conexiunea wireless de 2.4 GHz. Latența la click în modul wireless scade la 1.8 ms,
EPOMAKER HE108 – O tastatură surprinzător de bună care nu costă un rinichi
Sunt un fan gigantic al tastaturilor, cel puțin în ultima vreme. Mi se pare că acest domeniu a explodat atât în popularitate cât și în feature-uri astfel încât un periferic care era pur și simplu ultimul pe listă a ajuns să conteze din ce în ce mai mult în inimile gamerilor. Cum au reușit asta producătorii? În mai mulți pași, evident, dar le vom lua mai pe larg așa. În primul rând tastatura a fost neglijată foarte mult timp. Undeva în anii 90 producătorii au realizat că switch-urile mecanice, care erau culmea, tehnologia inițială folosită în tastaturi, sunt scumpe și prea complicat de implementat pentru o tastatură consumer și că deja există metode mult mai ieftine. Așa că … faceți loc pentru noile și extrem de ieftine de produs, RUBBER DOME Keyboards, acele abominații care mi-au dominat copilăria. Ce este un Rubber Dome? Practic tot contactul depinde de un strat de cauciuc/plastic pe care-l apeși până la fund ca să completeze circuitul făcând contact. Este extrem de imprecis, wobbly, ne-constant și mushy. Este ceva la care nu mai vreau să mă întorc niciodată. Tastaturile erau ieftine, crappy, se stricau absolut imediat și destul de încete în timpii de răspuns. Ei bine, ușor ușor, gamerii dar și unele companii au realizat că tastaturile mecanice sunt implementarea superioară. Sunt mai rapide, sunt mai precise și sunt considerabil mai durabile în timp. Astfel încet încet, revenirea tastaturilor mecanice a fost din ce în ce mai sigură, doar că, aveau un mare dezavantaj: Prețul. În primii ani exista un singur producător pentru switch-urile mecanice folosite de cam toți producătorii care lansau astfel de tastaturi: Cherry. Iar Cherry erau scumpi și nici nu aveau producția la nivelul demandului din ce în ce mai masiv pentru aceste switch-uri, lucru care făcea respectivele switch-uri din ce în ce mai scumpe sau greu de obținut, deci … tastaturi la fel de scumpe, înțelegeți voi. Prima revoluție în acest domeniu a fost expirarea patentului Cherry asupra switch-urilor mecanice, astfel încât s-au deschis practic flood gate-urile de alternative considerabil mai ieftin de produs. Ok, unele nu aveau și încă nu au calitatea celor de la Cherry, fără discuție, dar sunt multe alte soluții superioare dar în principal eliberarea acestui patent a dat libertate totală de experimentare. Au apărut sute de alte configurații, de materiale, de implementări, cu atenuare, fără, cu lubrifiere, tot ce vă puteți imagina în materie de switch-uri pentru tastaturi este acum produs de cineva. Bine, aș putea vorbi considerabil mai mult despre asta, pentru că am urmărit foarte atent tot acest domeniu, dar să o luăm pe scurt. Următoarea evoluție masivă a domeniului a apărut când a luat amploare fenomenul de tastaturi custom și tot mai mulți oameni au început să le modifice singuri. Astfel anumiți producători au început să se distreze experimentând ba cu straturi de spumă ca să amortizeze sunetul produs, ba cu lubrifiere ca să fie cât mai smooth, ba cu montarea pe gasketuri pentru confort și multe, multe alte lucruri. De ce a mers asta asa bine? Pentru că producătorii mari s-au cam culcat pe o ureche o perioadă destul de mare și au produs cam aceleași tastaturi ani la rând și cu minimul de efort. Practic erau extrem de loud, făceau ecou pentru că incinta interioară avea fix 0 amortizare sonoră, stabilizarea era o glumă, dar prețurile erau la fel de ridicate. Când te uitai la producători precum Keychron sau EPOMAKER unde obțineai în aceiași bani și stabilizare bună și spumă și multe alte lucruri… parcă nu te mai poți uita cu aceiași ochi la produsele lansate de producătorii mari nu? Ei bine, hai să vorbim și de cea mai nouă treabă care este în proces de adopție la scară largă în domeniul tastaturilor. Piața tastaturilor mecanice destinate gamingului și productivității a trecut în ultimii ani printr-o adevărată revoluție, declanșată în principal de trecerea de la contactele metalice tradiționale la tehnologia revoluționară Hall Effect (HE). Deși această inovație a redefinit modul în care gamerii percep viteza și personalizarea, utilizatorii s-au lovit adesea de o limitare frustrantă: majoritatea modelelor echipate cu senzori magnetici au fost lansate în formate compacte, de 60%, 65% sau maximum 75%. Pentru cei care folosesc computerul nu doar pentru sesiuni intense de gaming, ci și pentru muncă de birou, editare, programare sau introducere de date, lipsa blocului numeric și a tastelor dedicate de navigație a reprezentat un compromis greu de acceptat. Ca să mai zic de anumite modele testate care aveau două feluri de taste? Cele magnetice rezervate doar zonei alfanumerice, iar restul tastaturii, tastele F, blocul PG-up/Down etc avea taste normale. Nu vreau să arăt cu degetul pe un producător anume, dar nu mi se pare ok. Epomaker HE108 vine să spargă definitiv acest tipar, oferind o gură de aer proaspăt pe o piață dominată de mini-tastaturi. Dispozitivul combină avantajele absolute ale tehnologiei magnetice cu versatilitatea completă a unui layout full-size de 108 taste, reușind să satisfacă simultan cerințele unui gamer competitiv și nevoile unui profesionist sau, de ce nu, al unui contabil die-hard. Din punct de vedere vizual și structural, Epomaker HE108 adoptă o estetică modernă, curată și surprinzător de sobră, distanțându-se de designul strident sau agresiv asociat în mod tradițional perifericelor de gaming. Carcasa, deși realizată dintr-un material plastic de tip ABS premium, are o densitate remarcabilă și o finisare mată care rezistă la amprente și uzură. Greutatea considerabilă de 1.2 KG a tastaturii, mai ales ținând cont că este din plastic, combinată cu picioarele de cauciuc masive și reglabile pe înălțime, îi conferă o stabilitate de neclintit pe birou, chiar și în timpul celor mai haotice momente din jocuri. Layout-ul extins nu doar că integrează zona numerică standard, dar adaugă și taste multimedia dedicate în colțul din dreapta sus, facilitând un control rapid asupra volumului și redării media fără a fi necesară utilizarea unor combinații complexe de taste. Switch-urile magnetice și revoluția Hall Effect Elementul central, inima tehnologică și cel mai important aspect demn de notat la Epomaker HE108 este reprezentat de switch-urile magnetice
Steelseries Arctis Nova Pro OMNI – E ceva ce nu pot face? (review)
Dacă sunteți mai bătrâni ca mine sigur vă aduceți aminte de perioada de pe la începuturile anilor 2000 și cât de mult impact au avut Steelseries asupra pieței de periferice dedicate gamingului. Au avut numai hituri în acea perioadă, de la mousepad-urile QCK la Moușii Rivali și, bineînțeles, seria de căști Siberia. Fast forward câțiva ani și nu erai gamer adevărat dacă nu aveai o siberia la ureche, fie ea prima versiune, siberia V2 sau, pentru cei mai bogați siberia elite. Le-am avut pe toate la ureche, în mare parte pentru că am avut ghinion cu garanțiile și de fiecare dată îmi schimbam cu niște căști mai scumpe 🙂 Revenind la cu ce ne mai jucăm astăzi, Steelseries a continuat succesul seriei Siberia și a tranziționat către seria Arctis Nova, cu reprezentant cel mai de seamă fiind, desigur, în stilul Steelseries, versiunea Elite, iar imediat sub, Nova Pro. Ei bine, cel mai nou model din line-up este proaspăt lansatul Arctis Nova Pro OMNI Wireless. Design/Construcție Steelseries Arctis Nova Pro OMNI sunt disponibile în 3 culori, Black, Midnight Blue și, varianta primită la review, White. Personal m-am cam săturat de periferice negre, mi se par atât de basic acum după ce am avut non stop negru negru negru atâția ani, așa că m-am bucurat tare că au venit albe. Chiar și așa, e important că aveți de unde alege. M-aș bucura să existe pe viitor poate și niște ediții speciale, un portocaliu turbat, un verde, orice. Microfonul retractabil a primit și el un upgrade, atât fizic cât și sub capotă. Acum este ceva mai maleabil, mult mai ușor de pus în orice poziție vrei. În rest este identic ca aspect. Are în continuare respectivul LED care-ți indică dacă ești live sau Muted. Pe partea de controluri fizice avem doar elementele de bază. Pe cupa stângă avem rotița de volum, Butonul On/OFF/ANC alături de un switch fizic pentru Mic ON/OFF dar și Conectorul 3.5mm Jack și cel USB-C ascuns după panoul magnetic de plastic. Pe cupa dreaptă avem doar un singur buton, cel destinat conexiunii Bluetooth, alături de LED-ul de stare. În spatele plăcuței magnetice de plastic se ascunde, cum am fost obișnuiți deja de la modelul pe care-l înlocuiește, bateria removeable. Ambele cupe au microfoane exterioare care vor interveni atât pentru efectul de Noise Control dar și când pornești modul Transparency. Estetic vorbind recunosc că îmi place mai mult look-ul noilor căști Arctis Nova Pro OMNI dacă le compar cu „vechile” Nova Pro-uri. Sunt diferențe mici, subtile, dar sincer mi se pare că au sens. Mă refer aici strict la versiunile albe, pentru că pe acestea le-am avut în teste și pe acestea le-am putut compara. Pernițele sunt acum un gri deschis, în ton cu headband-ul elastic. Nu numai că murdăria adunată în timp se vede mai puțin dar adaugă și un contrast ușor căștilor, ceva ce contribuie la un aspect mai frumos. Acum realizez că tot ce v-am spus ține de gusturi, desigur, și poate sunt destui dintre voi care preferă căști FULL albe, de la pernițe la headband și diferitele alte componente, dar asta e părerea mea. Steelseries Arctis Nova Pro OMNI este o cască Wireless destul de ușoară, cântărind numai 340 de grame iar forța cu care te strâng căștile pe cap este medie. Desigur dacă ți se pare ușor incomodă poți repoziționa headband-ul elastic după bunul plac, fie folosind 2 din cei 3 pini de ancorare fie la ultimul pentru a fi maxim de relaxat gripul. Pernițele căștilor sunt desigur schimbabile, se dau jos foarte ușor în cazul în care vrei să le cureți sau să le înlocuiești cu unele noi, iar forma este deja clasică pentru line-up-ul Arctis al celor de la Steelseries, deci sigur găsești inclusiv compatibile la magazine online gen PadForce. În imagine se poate observa și microfonul dedicat pentru Noise Cancelling care și el a slăbit puțin față de versiunea precedentă, versiune unde respectivul microfon cam înțepa în urechi unii utilizatori. Sincer, înțeleg ideea includerii pernițelor din această piele sau înlocuitor de piele în cazul căștilor mai scumpe, dar mi-ar plăcea să găsesc în pachet și alternative textile mai respirabile pentru zilele acelea de gaming pe caniculă. Da, înțeleg că acel tip de pernițe nu izolează la fel de bine ca versiunile pe piele, deci potența sistemului ANC nu va mai fi la fel, dar e un compromis cu care pot să trăiesc dacă asta înseamnă să nu-mi mai transpire urechile. Nu ne oprim aici, pentru că în pachetul lui Arctis Nova Pro OMNI regăsim și ceea ce Steelseries numesc HI-Res Wireless GameHUB, nu chiar un DAC, pentru că nu transformă semnal digital în analog, așa că o să-l numim ori HUB-ul căștilor ori GameHUB. Performanță OK, am înțeles, ca design nu sunt multe lucruri noi de zis, chiar trebuie să te uiți foarte atent ca să descoperi ce au mai schimbat Steelseries de când au lansat vechiul Arctis Nova Pro, dar sub capotă? Cum stă treaba? Tot așa trebuie să te uiți cu lupa sau sunt ceva mai multe schimbări? Ei bine, da, sunt ceva schimbări și nu sunt neapărat aparente, dar aveți norocul că am stat și am căutat ca să vă lămuresc asupra tot. În primul rând, cea mai ușoară schimbare de observat are legătură chiar cu numele acestor căști: Arctis Nova Pro OMNI, iar aici am pus cu CAPS LOCK intenționat cuvântul OMNI, pentru că e Buzz-word-ul nou folosit. Ce face sau ce înseamnă acest OMNI? Înseamnă că poți conecta aceste căști la mai multe input-uri. Și da, vă aud, asta nu e nimic nou, care-i șpilu mai exact? Partea mișto la acest OMNI nu este că poți lega căștile, prin intermediul acestui Hi-Res Wireless GameHUB, la 2 surse pe 2.4GHz plus a treia prin Bluetooth SIMULTAN, nu Alternativ. Deci poți asculta în același timp și un podcast de pe PC și sunetul jocului preferat de pe consolă și să vorbești cu părinții de pe telefon. Mișto, nu? Bine, exemplul dat chiar de SteelSeries este că tu te
Colaborare făcută cum trebuie – Colecția ROG x KJP
Hideo Kojima a declarat că Ludens este doar simbolul și mascota studioului Kojima Productions și că nu apare ca personaj în Death Stranding. Se speculează că modelul facial implicit de sub masca lui Ludens nu este nimeni altul decât cel al lui Kojima însuși, scanat digital. Drept urmare, ASUS a ajustat motto-ul For Those Who Dare, exclusiv pentru această colaborare, în For LUDENS who Dare, ceva ce trebuie menționat și, din punctul meu de vedere, un pas în direcția potrivită când vine vorba de astfel de colaborări. Setup-ul per total arată excelent și sincer acum că stau și mă uit la toate 3 pe birou, parcă lipsește o tastatură din toată ecuația. Înțeleg că totul s-a învârtit în jurul lui ROG Flow, care a primit și el tratamentul Kojima Productions, dispozitiv care are în sine o tastatură, dar pentru noi ceilalți, fani ai KJP dar care avem deja un PC, setupul pare incomplet. Trecând peste acest mic impediment vă mai las alături de câteva cadre cu toate perifericele testate, aranjate frumos pentru a fi admirate. Emblema Kojima Productions plantată fix în mijlocul padului dar și pe Mouse și pe căști este completată de text care pare că ar fi din HUD-ul unui joc, ceva care să te aducă fix în starea aceea bună de gaming. Îmi place foarte mult și mi se par modificările perfecte pentru a se integra și într-un setup normal de gaming. E o colaborare care nu țipă UITE-TE la mine, are modificări mai degrabă finuțe decât altceva. După toate acestea aș vrea să le tratez individual, să vedem fiecare ce știe și de ce merită atenția voastră. ROG KERIS II Origin – KJP Keris este clar forma mea preferată din line-up-ul Asus, în mare parte pentru că prefer moușii ergonomici în general în defavoarea celor simetrici care cresc în popularitate recent. Singura mea dorință ar fi ca Asus să scoată și un Keris ușor mai măricel, pentru Palm Grip în combinație cu mâini mai mari. În forma actuală, Keris mi se pare mai degrabă un mouse pentru Claw Grip și, puțin mai incomod, pentru Palm, modul default în care-l folosesc eu. Sunt detalii mici, adică nu vorbim de diferențe imense, dar un DeathAdder de exemplu este cu aproape 1cm mai lung, chiar dacă nu are cocoașa la fel de pronunțată ca Keris. Senzorul lui Keris II Origin, numit AimPoint Pro, poate atinge rezoluții halucinante de 42000 de DPI, la o accelerație de 750 IPS, totul la 8000 de Hz Polling Rate, asta în cazul în care ai deja un Polling Rate Booster care te va duce de la 1000 la 8000 Hz. Față de Keris II Ace, acesta nu vine în pachet, deci trebuie cumpărat separat. Piciorușele din PTFE au asigurat un glide ușor dar controlat pe durata testării, nimic de comentat acolo. Greutatea lui Keris II Origin, fie el simplu sau KJP Edition este de aproximativ 65 de grame, ușor peste cele 54 de grame ale lui Keris II Ace, dar oricum suficient de puține și pentru cei mai fanatici ai moușilor super ușori. Cum ziceam, Keris este preferatul meu din tot line-up-ul ASUS ROG, tocmai pentru că este o formă ușor de deprins si cu care mă înțeleg bine în cam orice joc. Da, mi-ar plăcea să fie puțin mai lunguieț, dar în rest chiar nu am nimic să îi reproșez. L-am folosit atât în Mouse P.I. For Hire, un review pus recent pe Playground, dar și în eternul Counter Strike 2, Pragmata și încă alte câteva jocuri acasă, în timpul liber, cu ocazia acestei vacante prelungite de 1 mai. S-a comportat ireproșabil, cum fac moușii ROG de câțiva ani încoa’. De iluminat se ocupă 3 LED-uri poziționate în dreptul rotiței de scroll, pe emblema KJP care înlocuiește emblema ROG prezentă la Keris II Origin, versiunea basic, dar și pe lateralul mouse-ului în dreptul degetului mare. Iluminarea nu este țipătoare, chiar aș zice foarte plăcută, mai ales stripe-ul lateral. Da, într-adevăr, dacă ții să ai maximul posibil de baterie, atunci poate că nu vei ilumina șoarecul non stop, că îți scade de la cam 120 de ore de utilizare la circa 80-85, deci un număr considerabil de ore. Când inevitabil ajungi să legi mouse-ul la cablu, acesta nu te va încetini prea tare, pentru că este un cablu de tip Paracord, are 2 metri lungime și este foarte ușor. Doamne cât mă bucur că zona de tastaturi custom, de fapt periferice custom per total, a apelat la softurile open-source prin care-ți puteai configura respectivul periferic fără să ai 50 de alte programe instalate pe PC, programe de care nu mai ai nevoie îndată ce ți l-ai făcut cum trebuie. Pare că majoritatea producătorilor au văzut acest trend și au zis, hai că putem și noi, iar Asus este printre primii astfel de producători. Ei bine, cu ajutorul Asus Gear Link, Link aici, poți să-ți customizezi după buna plăcere dispozitivele compatibile, momentan nu foarte multe la număr, dar e din ce în ce mai răspândit. În pachetul lui Keris II Origin – KJP Edition găsești cam tot ce ai vrea să găsești în pachetul unui mouse plus ceva extra. Ce este acel ceva? O să răspund printr-o întrebare. Care este cea mai întâlnită problemă la șoareci? Ce vă scoate din minți când se întâmplă și are ca rezultat adesea înlocuirea completă a dispozitivului? Dap, Clickurile principale care dau fail, fie sub forma dublu-click-ului random fie că nu mai pot ține click continuu, ambele sunt probleme grave de care nu vrei niciodată să te lovești și motivul principal pentru care mulți nici nu se ating de jocuri tip Diablo :). Ei bine, în pachetul lui Keris II Origin KJP și cel mai probabil și a lui Keris II Origin simplu, vei regăsi extra switch-uri, ROG Micro Switches II, pentru a fi înlocuite cu ușurință în cazul în care-ți cedează cele instalate pe mouse la un moment dat. Ceva ce e de 2 ori mai trist dacă se întâmplă pe un mouse ediție limitată care poate
HyperX Cloud Alpha 2 Wireless – (review)
HyperX a avut o ascensiune fulminantă acum vreo’ 10 ani când au lansat pentru prima dată seria de căști Cloud și Alpha. Bine, dacă vrem să fim preciși, primul HyperX Cloud a apărut în anul 2014, deci avem deja 12 ani de popularitate printre gameri în materie de căști. Pasiunea pentru gaming se vedea încă de la începuturile intrării în zona de periferice dedicate acestei pasiuni, iar acest lucru a început să se reflecte aproape instant în vânzări. HyperX s-a rebranduit ca brand standalone, evoluând de sub umbrela Kingston, cel puțin ca nume. 5 ani mai târziu marcăm un alt moment important: 10 milioane de perechi de căști vândute, semn că gamerii au acceptat rapid HyperX, în mare parte datorită raportului excelent de preț/performanță pe care-l ofereau căștile acestuia. Design/Construcție Aspectul exterior al modelului testat este foarte similar cu toate căștile HyperX. De la distanță nu ai cum să nu recunoști o pereche de căști HyperX, este deja un design iconic, cu care gamerii rezonează foarte bine. Acum da, întotdeauna vor fi variații în funcție de model și de generația acestuia, dar în mare cam toate arată la fel, iar acest lucru nu este neapărat rău. Construcția este în mare parte metalică, cu bucăți de plastic negru care vin în completare. Îmi place că structura care va suporta toate mișcările căștilor este complet metalică, o combinație de oțel pentru headband și aluminiu pentru cadrul cupelor. În rest, materialele care iau contact cu capul tău sunt îmbrăcate în piele vegană și ceva material textil/microfibră care acoperă cupele căștilor, cu spumă cu memorie la interior. La capitolul control fizic, Cloud Alpha 2 Wireless are cam tot ce ți-ai putea dori. Avem așa: pe cupa stângă: Conectorul jack 3.5mm pentru legarea pe fir, conectorul Jack 3.5mm pentru microfonul detașabil, Portul USB-C pentru încărcarea căștilor dar și butonul pentru mute al microfonului și butonul ON/OFF. Cupa dreaptă găzduiește sliderul de volum, switch-ul pentru modurile de funcționare dar și un buton multifuncțional pe care-l poți reconfigura în NGENUITY, versiunea Beta. Pernițele sunt și ele detașabile și vă garantez că veți găsi cu ușurință înlocuitoare, tocmai pentru că HyperX are cam aceiași formă a căștilor de ceva timp încoace. În cutia lui HyperX Cloud Alpha 2 regăsim, pe lângă base station și căștile în sine plus microfonul detașabil, o mică husă de protecție pentru când pleci cu ele pe avion sau când vrei să le protejezi de pisicile tale nebune. Înafară de aceasta avem și cabluri, atât USB-C – USB-C plus un adaptor USB-C către USB-A dar și cablu Jack pentru când vrei să mergi analog. HyperX Cloud Alpha 2 Wireless cântărește aproximativ 355 de grame cu tot cu microfon atașat și cam 344 fără. Performanță Utilizat timp de aproape o lună de zile, pot să spun cu mâna pe inimă că mă declar mai mult decât mulțumit de rezistența în timp a materialelor utilizate în construcția lui HyperX Cloud Alpha 2 Wireless. Acesta poate fi rotit, învârtit, contorsionat în cele mai creative și inimaginabile moduri și revine la starea inițială fără să-și piardă din elasticitate. Acum na, un utilizator normal nu are niciun motivă să tragă de ele în modurile barbarice în care am tras eu personal, dar e bine să știm care sunt limitele unor astfel de căști înainte să le recomandăm mai departe către voi. Izolarea față de mediul înconjurător se produce grație construcției closed back în combinație cu pernițele de memory foam acoperite cu microfibră textilă. Aceasta este decentă, dar departe de capabilitățile unui sistem ANC. Și da, dacă Active Noise Cancellation este un feature important pentru tine, află că HyperX Cloud Alpha 2 Wireless nu are așa ceva. Difuzoarele multistratificate de 53mm bi-camerale produc un sunet în general plăcut deși poate mi-ar fi plăcut să fie ceva mai deschis, cu un soundstage mai larg. Realizez că asta este unul din impedimentele care vin la pachet cu designul de tip closed-back și că pentru mine întotdeauna vor fi superioare modelele open back, dar în același timp sunt destui utilizatori care vor ca sunetul lor să nu se piardă în mediul înconjurător, ceva ce open-back-urile sunt renumite pentru. Revenind la profilul audio, după puțin tweaking, sunetul redat de aceste difuzoare este chiar bun, mai ales dacă îl compari cu alte căști wireless disponibile pe piață în acest moment. Ai un bass clar și puternic, care totuși nu distorsionează mai mult decât ar trebui, mai ales la volum maxim, dar și mai important, nu acoperă mediile ca să-ți înfunde vocile personajelor. Un aspect foarte important, mai ales dacă vrei să mai consumi și conținut multimedia, nu doar să le folosești la gaming. Apropo de asta, am ascultat câteva din meloriile pe care le bag de obicei când vine hardware nou la teste și au sunat în mare parte bine. Da, în mod evident că în aceiași bani, îți vei putea găsi modele de căști audio Hi-Fi care se vor auzi și mai bine, dar nu vor fi la fel de versatile și de utile gamerilor. E până la urmă un compromis pe care trebuie să-l faci în funcție de nevoi. Asta nu înseamnă că Cloud Alpha 2 se aud nasol sau ceva, departe de mine acest gând. Ele sunt niște căști foarte competente, care-ți vor oferi un sunet în general echilibrat și pe care le vei putea folosi să asculți cele mai nebune concerte sau ultimul film apărut pe Netflix, Prime Video sau cine știe ce alte servicii de streaming legale sau ilegale folosiți. Ai și opțiunea de Spatial Sound, opțiune care, odată activată îți va transforma semnalul Stereo în Surround. Este ok, sincer nu sunt fan al sistemelor de simulare a sunetului surround, dar e în același timp ceva ce trebuie să experimentezi cu urechile propri pentru că depinde de preferințe. Chiar și așa, ai o tonă de setări unde să-ți bagi nasul ca să-ți faci sunetul surround perfect pentru tine. Microfonul de 10mm produce sunetul cu care suntem deja obișnuiți de la căști HyperX. Este însă ceva mai bun versus Cloud
Steelseries Aerox 3 Gen 2 – Un mouse foarte capabil care nu te costă un rinichi (review)
Mouse-ul este adesea cel mai bun prieten al tău în cazul în care vrei să crești în ranking sau să ai ceva rezultate în jocuri, fie ele prin competiții sau pur și simplu în on-line matchmaking. Zic asta pentru că suntem într-un punct în care tastaturile sunt oricum rapide, rareori am avut ocazia să mă joc cu o tastatură de gaming care să mă dezamăgească la capitolul viteză sau timp de răspuns, bine, asta cel puțin în ultimii 5 ani de reviews. Mouse-ul în schimb, deși pare o alegere simplă, poate să-ți pună bețe în roate serioase dacă greșești.Ei bine, astăzi mă prezint în fața voastră cu un model dedicat performanței: Aeros 3, generația a 2-a al celor de la Steelseries. Da, acei steelseries, brandul care era sinonim cu gamingul acum 20 de ani. La orice turneu te uitai, în orice eveniment te prezentai cel puțin 2 treimi din gameri aveau căști Steelseries. Da, mă refer la acele Siberii de le aveau toți prietenii tăi. Ei bine, Steelseries nu producea doar căști, desigur, aveau și niște tastaturi șii.. subiectul zilei de azi, mouși foarte competenți. Seria Rival a fost excelentă mult timp, doar că recent, nu știu ce s-a întâmplat de pare că au disparut câțiva ani din lumina reflectoarelor. Am fost surprins în trecut de cât de bune sunt noile tastaturi Apex Pro generația 3, zonă unde Steelseries a făcut reale progrese de la generația 2, mai ales în materie de sunet reprodus, senzația premium de tastare și straturi interioare care să atenueze gălăgia unei tastaturi mecanice. Dar să nu divagăm prea mult, a fost mai mult un intro așa ca să vă faceți o imagine asupra unde ne aflăm în prezent, așa că hai să vedem ce poate noul Aerox 3, generația 2. Design/Construcție Aerox 3 Gen 2, după cum indică și numele său, nu arată foarte diferit de Aerox 3, generația precedentă. Steelseries a găsit o rețetă pe care ei o consideră optimă așa că nu schimbă mare lucru de la o generație la alta, cel puțin nu la exterior. Adevăratele surprize te așteaptă la interior cum s-ar zice, sau sub formă de software. Să trecem rapid și prin design, pentru cei care văd un Aerox pentru prima dată. După cum sugerează și numele, avem în față un mouse cu design tip fagure. Asta înseamnă că porțiuni ale carcasei sale sunt perforate pentru a economisi grame prețioase. Versiunea primită în teste este cea ușor translucidă, numită Ghost. Mai există și versiunea Shadow sau Magenta. Un beneficiu al moușilor tip fagure este faptul că iluminatul RGB se vede mult mai bine pentru că trece prin multele găuri din carcasa șoarecului. Mai pui peste și transparența versiunii primită și ai în mână un posibil spectacol de lumini RGB, asta dacă-ți place așa ceva. Forma lui Aerox 3 este una simetrică, deci se pretează atât pentru dreptaci dar și pentru stângaci, cu mențiunea că butoanele de Back/Next sunt doar pe o parte. Această formă merge mână în mână (pun intended) cu gripuri gen Claw sau Fingertip și mai greu cu Palm Grip, mai ales dacă ai mâini mai mari, pentru că inevitabil, podul palmei tale va rămâne ancorat în mousepad. Aerox 3 Gen 2 cântărește 68 de grame, o greutate acceptabilă pentru cei care caută un șoarece ușor, dar deja greuț dacă vrea să concureze la capitolul Ultralight. O mențiune importantă de făcut pentru cei mai sceptici dintre voi care evită modelele de mouși cu spate tip fagure este că AErox 3 Gen 2 este cotat ca respectând standardul de rezistență la apă și praf IP54, deci culmea, chiar dacă spatele lui are găuri și circuitele interne sunt expuse, grație unui tratament AquaBarrier, ești destul de safe în cazul în care ai vărsat un pahar de apă peste el. Cola ar fi mai problematică însă pentru că lasă totul lipicios și probabil că ar necesita niște curățare ulterioară, probabil tot cu apă, dar este un feature excelent de avut. Bineînțeles că în cutia lui Aerox 3 Gen 2 vei regăsi, pe lângă adaptorul Wireless USB-C și un extra adaptor. De ce ai nevoie de 2? Asta pentru cei care nu au mai avut un mouse wireless recent, pentru 2 motive: 1. atunci când rămâi fără baterie să ai cablul lui la îndemână, cel mai probabil pe standul monitorului sau pe marginea superioară a mousepadului, iar 2: când nu e folosit cablul poate fi conectat dongle-ul la el, ca să fie cât mai aproape de mouse-ul în sine, pentru o conexiune cât mai sigură și neîntreruptă de interferențe. Performanță Clickurile principale din componența lui Aerox 3 Gen 2 sunt mecanice și sunt cotate cu o durată de viață garantată de 80 de milioane de clickuri, ceva ce nu cred că orice gamer va atinge, excepție fiind poate cei care trăiesc în universul Diablo sau poate Path of Exile, dar și acolo îți va lua ani buni de utilizare intensă până ai șansa să te apropii de acea cifră. De transmisia corectă, rapidă și precisă a mișcărilor cursorului se ocupă conexiunea Wireless prin 2.4Ghz numită de Steelseries Quantum 4K Wireless. Numele său este un indiciu foarte bun asupra performanței, pentru că trădează polling rate-ul maxim de 4000 de Herzi pe care-l poate susține fără fir. Senzorul optic din componența noului Aerox 3, numit TrueMove 26K, poate înregistra mișcări foarte precise dar și foarte rapide. Să spunem și niște cifre, pentru extra context: Avem o rezoluție maximă de 26000 DPI, 400 inchi pe secundă distanță maximă urmăribilă, totul la o accelerație de până la 40G, cam cât pentru mișcările unui pilot de Formula 1. Acele flick-uri nebune pe care le faci în CS2 nu-l vor tulbura, cu siguranță. Ceva ce nu credeam că am nevoie pe orice mouse competent, cel puțin pentru gaming, până nu am folosit prima dată este cu siguranță distanța de Lift-Off Ajustabilă. Pentru că atunci când vrei să te repoziționezi în mijlocul unei lupte, ultimul lucru pe care-l vrei este ca mouse-ul să-ți înregistreze această repoziționare, cât l-ai
Razer Viper V4 PRO – Cel mai popular eSports Mouse, acum și mai bun (review)
M-am distrat prin toamna lui 2025 cu noi dispozitive proaspăt lansate atunci de Razer, iar aici mă refer la noul meu mouse daily driver, adică Deathadder V4 Pro dar și excelentele căști BlackShark V3 Pro. Ei bine, pe cât de mult îmi place mie un mouse ergonomic în general, realizez că sunt destui care s-au obișnuit cu forma simetrică a șoarecilor și care preferă oricând un astfel de gadget. Bine, aici trebuie să includem în ecuație și gamerii stângaci care nu ar putea sub nici o formă să folosească un ergo mouse pentru că e foarte anevoios pentru ei. Așa a intrat în imagine pentru prima dată seria de mouși Viper a celor de la Razer, serie care a fost primită cu mare drag de gameri la nivel mondial, până la punctul în care a ajuns chiar cel mai folosit model de mouse printre profesioniști, asta conform Razer sau celor de la prosettings care au urmărit ce șoareci folosesc 2700 de jucători profesioniști. Ei bine, tocmai s-a lansat noul și frumosul Viper V4 Pro, care vine să-l înlocuiască pe acest cel mai popular mouse folosit de profesioniști, cu ceva îmbunătățiri despre care vom discuta în acest material. Design/Construcție Viper V4 Pro pare, cel puțin de la distanță, identic cu V3-ul pe care-l înlocuiește, există diferențe interioare în care vom intra imediat. Razer a considerat că Viper are forma perfectă așa că nu a fost nevoie să mai umble la ea, dată fiind popularitatea acestui model printre pro players. If it ain’t broke… Culoarea albă pare să revină în trend și eu sunt complet pentru. Tot ce mai lipsește din tot ecosistemul acesta sunt și culori mult mai vii, precum roșu, verde, albastru. Da, există ediția specială Faker pentru V3, ediție pe care sper că o vor actualiza sau relansa odată cu noua versiune a lui Viper. Nu degeaba i l-au dat înainte de lansare să se joace cu el după bunul plac ca să le ofere feedback celor de la Razer. Finisajul mouse-ului este de menționat și el pentru că este mat și ușor cauciucat. Acum însă, față de momentul la care am testat anterior menționatul Deathadder v4 Pro am experiența utilizării acestuia timp de aproape 6 luni pentru că l-am adoptat ca mouse de zi cu zi. Drept urmare pot să am o părere mult mai avizată asupra finisajului lui Viper V4 Pro și pot declara că da, rezistă în timp și nu a acumulat pete sau strălucește acum pentru varii motive. Ar mai fi de menționat și puc-ul nou care este receiverul Wireless întâlnit și la Deathadder v4 Pro. Este surprinzător de greu dar în același timp util și foarte capabil. 50 de grame are ediția pe alb, cu 1 gram extra față de Viper V4 Negru, pentru că vopseaua albă este mai grea, presupun. Acum dacă acel gram contează enorm pentru tine și crezi că poți beneficia din lipsa lui, atunci nu ai de ales decât să apelezi la Viper-ul pe Negru. Performanță În primul rând, ceva ce în trecut nu era la fel de important dar recent a devenit crucial, trebuie să vă țineți mouse-ul updatat la zi :). Deci cum îl scoateți din cutie și îl conectați la PC pentru prima dată, recomandarea mea este să-i faceți firmware update. Durează puțin și vă asigură că mouse-ul vostru este în parametrii cei mai buni de funcționare. Odată trecut de firmware update, poți să te bucuri cu spor de mouse-ul tău nou. Recomand amplasarea cât mai aproape de mouse pentru a minimiza interferențele, eu îl pun la baza monitorului sau a brațului de monitor. Conexiunea HyperSpeed Wireless de generație a 2-a este suficient de puternică și stabilă cât să funcționeze și de la distanțe mai mari, în cazul în care plasezi pucul prin spate pe undeva, dar de ce să riscăm? În plus, vei avea nevoie oricum de cablu când trebuie să încarci bateria mouse-ului, deci mai bine mai aproape, ca să minimizezi timpii morți. Și dacă finisajul lui Viper V4 Pro tot nu este suficient de grippy pentru tine, deși sincer mi se pare excelent, există în pachetul acestuia și extra grip-uri texturate pe care le poți lipi pe șoarec. Acum știm de la alte Vipere testate în trecut, că Viper V4 Pro se pretează excelent la Claw Grip, poate chiar și Fingertip, dar pentru Palm Grip, dacă ai mâinile mai mari sau mai late… nu pot spune că este cel mai comod mouse de utilizat în sesiuni lungi de timp. Pentru gamerii pe Palm recomand mai degrabă Deathadderul V4 Pro, un mouse foarte similar în materie de hardware intern care are și sistemul wireless cel mai nou, deci nu ai nici-un dezavantaj pe parte de hardware. Rotița de scroll a primit upgrade în sensul că s-a trecut la o rotiță optică, să fie în linie cu restul line-up-ului Razer curent. Ce beneficii aduce o astfel de rotiță versus o implementare mecanică? Cea mai importantă este eliminarea efectului de debounce care vine la pachet cu switch-urile mecanice. Asta se traduce în limba română în scroll-uri mai stabile și înregistrate întotdeauna precis. O rotiță optică de asemenea rezistă mai bine în timp și elimină aproape complet problemele raportate de gameri fix cu rotițele Razer din trecut. Piciorușele PTFE cu care vine din fabrică noul Viper V4 Pro sunt foarte rapide. Sunt similare cu cele întâlnite pe Deathadder v4 Pro, dar alunecă puțin mai ușor pe mousepad. Bine, aici pot contribui cele 5 grame în minus față de Deathadder, dar senzația mea este că au perfecționat formula. Senzorul utilizat este cel mai nou din portofoliul Razer, nume complet: Razer Focus Pro Gen 3 care este capabil deee 50 de mii de DPI, poate acoperi 930 de inchi în fiecare secundă, totul la o accelerație maximă de 93G, deci practic poți să fii Flash și Viper V4 Pro să țină pasul cu tine. Am încercat de curiozitate să folosesc câteva minute mouse-ul setat pe cea mai mare treaptă se sensitivitate posibilă pentru senzorul optic Focus Pro 50K de
ROG Azoth 96 HE – Îmi plac din ce în ce mai mult tastaturile ASUS (review)
Tastaturile sunt un domeniu unde poate, dacă privești de la distanță, nu s-a schimbat nimic în ultimii 20 de ani. Ai aceleași butoane, ai în mare același aspect, dar acum majoritatea sunt negre. Dar îndată ce te apropii puțin și aprofundezi subiectul tastaturilor, îți dai seama de fapt că sunt radical diferite și multe lucruri s-au schimbat. Astăzi vă prezint un model pe care l-am chinuit destul de mult în ultima săptămână și, spoiler alert, îmi place. Numele pacientului este ROG Azoth 96 HE al celor de la Asus. E un nume ușor complicat dar nu vă descurajați, vă explic imediat despre ce e vorba și de ce merită atenția voastră această tastatură. Design/Construcție Forma lui ROG Azoth 96 HE este, după cum indică și numele tastaturii, de 96% sau, cum o știu cei mai vechi din domeniu, 1800 Compact. O să ne limităm la 96% pentru că este mai la îndemână și mai ușor de înțeles. Nu o să intru în toată discuția despre formele tastaturilor, încerc să fac un scurt rezumat: Până acum vreo 10 ani cea mai populară și comună forma era cea Full Size, adică toate tastele alfanumerice, rândul de taste F, numpadul, săgeți și blocul de PageUP-End. Vom lua acest Full Size ca referință, din care tăiem bucăți ca să obținem restul formelor populare în prezent. Preferata mea este 75% care elimină complet numadul și păstrează doar parțial blocul PGUP-End, plus săgeți, F Row și de obicei un knob de volum. Dar pe locul 2, foarte aproape, este acest 96%, care este practic un Full Size pe care a venit cineva și l-a storcoșit bine ca să ocupe cât mai puțin spațiu pe birou, fără să renunțe la nimic. Este ușor mai lată ca un TKL (Tenkeyless, adică Full Size tăiat înainte de Numpad), cu aproape 1 cm, deci clar în ochii mei este forma superioară, pentru că în aproape aceiași dimensiune avem toate tastele posibile. Schema de culori este ușor Stealth, tăcută dar gata de acțiune. Bine, acum vorbesc despre versiunea negru cu gri, pentru că Azoth 96 HE există și pe alb cu gri care arată chiar bine, mai bine decât versiunea închisă la culoare, dacă mă întrebi pe mine. Top Plate-ul este metalic, mai precis din aluminiu, pentru a-i oferi atât un aspect premium lui Azoth 96 HE dar și pentru extra duritate. Tastatura pare că ar putea supraviețui celor mai violenți gameri. În dreapta sus tronează ecranul OLED touch deja tipic pentru tastaturile din seria Azoth. Aici poți afișa mici animații, desene, informații vitale pentru sistem, ce vreți voi. Cu acest panou în combinație cu ceea ce ROG numește Three Way Knob plus butonul lateral se deblochează o tonă de posibile funcționalități sau moduri prin care poți schimba caracteristicile sistemului sau ale tastaturii în sine. Pe spatele de plastic texturat cu pattern ROG putem observa atât toate șuruburile la vedere ca să putem desface cele 2 jumătăți ale carcasei tastaturii dar și piciorușele cu care ajustezi înălțimea tastaturii în 3 trepte. Tastele sunt DoubleShot PBT, deci finisajul este foarte rezistent în timp, literele nu se vor șterge. Legendele sunt transparente ca să treacă lumina RGB prin ele, iar fontul este chiar plăcut. În plus pe latura inferioară a tastelor avem înscripționate funcțiile default pentru combinația cu tasta FN. Pe latura de sus regăsim, de la stânga la dreapta, portul USB-C pentru încărcare sau pentru legătura prin cablu, lăcașul pentru stocarea dongle-ului USB și switcherul pentru tipul de conexiune, adică pe fir, Wireless Speed Nova sau prin Bluetooth. Wrist Restul care vine odată cu tastatura este cauciucat și foarte flexibil, opus stilului rigid cu care suntem obișnuiți la alte tastaturi. Ce am de comentat însă este că are în dreapta un logo ROG adâncit, în stil raiat, care adună firimituri sau praf ca un maniac. În pachet regăsim o puzderie de accesorii, pe lângă tastatura în sine, desigur. Avem așa: Wrist rest, Cablu USB Type-C-Type-C, adaptor USB-C-USB-A, dongle extender USB, ROG Keycap puller, ROG Switch puller, 3 Keycapuri extra ROG-themed, Ctrl Keycap. Performanță Partea de HE din toată denumirea tastaturii vine de la Hall Effect. Hall Effect înseamnă switch-uri magnetice, deci vei avea toate funcționalitățile care vin la pachet cu această tehnologie. Ce înseamnă asta? La baza acestei funcționalități e combinația de noi switch-uri magnetice, mai precis ROG HFX v2, versiunea liniară, plus senzorii de Hall Effect care sunt pe PCB. HFX V2 vine cu niște îmbunătățiri față de versiunea 1 a acestui switch. În primul rând amplasamentul magnetului este acum mai optim. După au umblat la stabilitatea switch-ului în sine schimbând construcția sa dar și modul în care se „asamblează” fiecare switch, cu versiunea nouă a tijei care se fixează cu un click în housing. Distanța maximă de apăsare a fost scăzută și ea de la 4mm la 3.5. 4mm a fost standardul pentru cam toate tastaturile mecanice o perioadă îndelungată de timp dar pare că se scade ușor în ultimii ani către 3-3.5mm. Sunt ok cu ambele variante. Dincolo de modificările fizice acum ai și o forță necesară actuării sau a bottom-out-ului ceva mai mică, de la 40 gf pt V1 la 32 pentru V2 și respectiv de la 55 gf la 49 pentru bottom out. Dacă mă întrebi pe mine este ceva mai bine, mi se pare că tastele opun o rezistență perfectă cât să poți tasta rapid și comfortabil dar și ca să nu-ți streseze degetele în sesiuni lungi de gaming intens. Și ultima modificare este granularitatea sistemului de detecție a înălțimii magnetului, adică cât de apăsată este tasta în sine care scade de la multipli de 0.1mm la multipli de 0.01mm, ceea ce deblochează o posibilă finețe deosebită în configurarea lui Azoth 96 HE. După cum ziceam, pentru cei care nu știu de ce un switch magnetic este superior switch-urilor mecanice standard, prin structura sa, acesta se bazează pe un senzor care detectează constant înălțimea la care stă magnetul plasat pe tija centrală a tastei. Astfel, nu mai ai un punct fix în distanța parcursă de