Un consilier local PNL din Bihor și-a ridicat pensiune pe un teren atribuit gratuit tinerilor. Schema afacerii de turism clandestin, dezvăluită de Bihoreanul

În timp ce sute de tineri din Bihor depun anual cereri la primării pentru un petic de pământ pe care să-şi ridice o locuinţă, un consilier local din Sânmartin şi soţia sa au transformat o oportunitate socială într-o afacere de succes, arată jurnaliștii de la Bihoreanul. Sub paravanul a două case „alipite”, cei doi au ridicat o mică pensiune cu cinci camere, pe care o închiriază de mai bine de trei ani, dar pe care au înregistrat-o la Primărie abia în această primăvară, și atunci doar ca imobil de locuit. Liberalul Nicolae Morna admite că a greșit, dar nu din vina lui, desigur, ci a funcționarilor Primăriei conduse de edilul PSD Cristian Laza, care l-ar fi blocat ani la rând din rațiuni politice: „Au fost ambițiile astea politice, orgoliile astea nebunești”, spune consilierul, care nu este nici pe departe singurul localnic din comună prins că face turism clandestin. Terenuri pentru tineri Foto Bihoreanul Legea 15/2003 a fost concepută, în esență, ca un instrument menit să-i sprijine pe tinerii care nu dețin o locuință ori un teren pe care să-și poată construi una. Actul normativ permite primăriilor să le ofere parcele în folosință gratuită din proprietatea privată a localității, dar strict pentru construirea unei locuințe personale. Beneficiarii au la dispoziție un an pentru a începe lucrările și sunt obligaţi să respecte întocmai autorizația de construire și normele de urbanism. În caz contrar, Consiliul Local trebuie să-i retragă dreptul de folosință. Abia după finalizarea locuinței, administrația poate hotărî vânzarea directă a terenului către proprietarul construcției, la un preț stabilit printr-o evaluare și aprobat de aleșii locali. Numai că înainte de a-și pune pirostriile, Nicolae Morna și Diana, au depus cereri separate și au primit fiecare câte o parcelă în folosință gratuită, pentru construirea unei locuințe. Profitând de faptul că loturile erau învecinate, cei doi au ridicat două construcții alipite, care formează, de fapt, o singură vilă cu cinci camere, gândită din start nu pentru traiul de zi cu zi, ci ca o minipensiune, căreia i-au dat şi nume: Vila Dyana! Liberalism în acțiune: Vila Dyana primește clienți de mai bine de trei ani Foto Bihoreanul Bihoreanul a descoperit că Vila Dyana primește clienți de mai bine de trei ani, adică din perioada în care Nicolae Morna, proprietar al unei spălătorii auto şi patron al unei firme de construcții, era la primul său mandat de consilier local. Pe Facebook, promovarea Vilei Dyana din Cordău a început în 2023, iar din 2024 au apărut și recenziile pe Google Maps, unde locația este prezentată ca o destinație ideală de vacanță, cu cinci camere și facilități hoteliere complete. În tot acest timp, în evidențele Primăriei Sânmartin imobilul figura drept construcție nefinalizată, astfel că proprietarii nu plăteau impozite şi taxe. Abia în 19 martie 2026, comisia de recepție a Primăriei Sânmartin a semnat actele de finalizare a lucrărilor, înregistrând clădirea ca… locuință. Care este diferența? Recepția ca locuință atestă existența legală a construcției, dar nu autorizează folosirea ei pentru cazare turistică. Pentru aceasta, proprietarul trebuie să declare activitatea economică, să obțină certificatul de clasificare și să respecte cerințele privind dotările, funcționarea și siguranța clienților. Evident, și pe cele privind declararea veniturilor. Ceea ce n-a făcut, după cum recunoaşte chiar Morna… PSD este de vină… Contactat de Bihoreanul, Nicolae Morna pretinde că vina aparține în principal funcționarilor Primăriei conduse de adversarul său politic, social-democratul Cristian Laza, care l-ar fi purtat pe drumuri, din cauza unor „ambiții politice” și „orgolii nebunești”. De fapt, după cum a recunoscut fără voia sa, blocajul administrativ a pornit de la faptul că imobilul nu fusese construit întocmai după proiectul autorizat, având lucarnă pe partea opusă celei prevăzute în documentație şi băi amenajate în fiecare cameră, care nu figurau în proiectul inițial. Consilierul pretinde că modificările nu erau „nu știu ce mare problemă”, însă nerespectarea legii l-a forțat să reia de la zero proiectarea, expertizele și avizele – proceduri care, pretinde el, au durat aproape patru ani și l-ar fi costat în jur de 6.000 de euro. Numai „puțin” Confruntat cu faptul că vila a primit turiști înainte ca imobilul să fie recepționat și înainte de obținerea documentelor obligatorii pentru activitatea de cazare, adică fentând Fiscul fără remușcări, în timp ce șeful său de partid, Ilie Bolojan, se străduiește din răsputeri să aducă bani la buget și propovăduiește legalitatea, Morna susține că ar fi făcut turism doar sporadic. „Atunci, în 2022, am început să închiriem puțin. (…) Nu am mai folosit-o, foarte, foarte rar. Anul acesta nu știu dacă am închiriat de două ori toată vila”, zice Morna, precizând că acum este în curs de a intra în legalitate, căci a obţinut autorizarea activității turistice, iar documentația pentru clasificarea turistică „este deja depusă” „Sport” de Sânmartin Culmea e că, după cum a aflat Bihoreanul, în Sânmartin, închirierea la negru a camerelor pentru turiştii care vin în Băile Felix şi Băile 1 Mai a devenit aproape „sport național”. În mai puțin de un an, inspectorii Direcţiei Regionale Antifraudă Fiscală Oradea, care urmăresc inclusiv ofertele publicate online, au împărţit circa 20 de amenzi pentru activităţi nefiscalizate. Speriați de controale, cei prinși încearcă acum să intre în legalitate, fie prin declararea veniturilor, fie prin obținerea clasificărilor turistice – exact ceea ce face, pe ultima sută de metri, familia Morna. „Asta e, îmi asum”, zice el, convins că a intrat în vizorul presei doar din cauza statutului său politic. Uită, însă, că tocmai acest aspect ar trebui să facă diferenţa: el nu este un simplu localnic, ci unul dintre cei care votează regulile comunei și ar trebui să dea exemplu în respectarea lor. Iar dacă aleșii fentează legea la drumul mare, cum le mai pot cere cetățenilor simpli să fie corecți? „În ultima perioadă, verificând activitatea desfășurată în cadrul unor pensiuni turistice autorizate sau mai puțin autorizate, am constatat deficiențe la nedeclararea și neînregistrarea veniturilor, fapt pentru care au fost sancționați contravențional 20 de contribuabili, stabilindu-se și obligații fiscale aferente. Inspectorii antifraudă vor continua monitorizarea acestui sector, ținând cont și de perioadele de vacanță, așadar atragem atenția cu privire
Rareș Bogdan vrea evacuarea lui Bolojan de la Palatul Victoria: refuză să plece, deși PNL-ul vrea în opoziție

Rareș Bogdan îl critică pe Ilie Bolojan că nu pleacă de la Palatul Victoria. Politicianul susține și că premierul demis nu vrea să accepte gruparea conservatoare din PNL. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Răzvan Dumitrescu. Loading … Guvernul Bolojan, demis cu vot istoric Invitat la Subiectul Zilei cu Răzvan Dumitrescu, Rareș Bogdan îl critică pe Ilie Bolojan că a rămas în funcția de premier, deși a fost demis prin moțiune de cenzură. Politicianul anunță că există o rezoluție a liberalilor prin care preferă să treacă în Opoziție. Acesta susține că actualul guvern demis este unul „amputat” care nu are capacitatea de a lucra. „Pentru că acum avem o situație în care avem un blocaj economic sever. Avem o situație în care un om, deși a fost demis de către Parlamentul României cu un scor cu 46 de voturi mai mult decât necesar, adică un scor istoric, alături de domnul Cîțu, în sens negativ… Acesta a luat cheia și și-a agățat-o la gât și refuză să părăsească Palatul Victoria. Deși avem rezoluție prin care spunem că Partidul Național Liberal trebuie să intre în opoziție. Noi ne-am hotărât, prin rezoluție votată, că e mai bine să fim în opoziție. Păi, nu putem fi în opoziție dacă suntem la putere. Sunt lucruri extrem de simple, sau mergem în opoziție, sau stăm la putere și venim cu un guvern valid. Așa cum suntem acum, e un guvern amputat, un guvern care nu are toate prerogativele. Un guvern care nu poate lucra la capacitate. Este o greșeală să rămânem așa.”, a explicat politicianul. Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan a trecut cu 281 de voturi „pentru”, din 431 de parlamentari prezenți. „Mai mult încurcăm decât să guvernăm” Liberalul susține că actuala criză politică ar trebui să se rezolve simplu. Potrivit acestuia, atâta timp cât a trecut o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, premierul demis trebuie să plece acasă și să lase partidul să treacă în Opoziție. Bogdan amintește că PNL a refuzat orice coaliție cu AUR sau cu PSD, iar cu celelalte forțe politice nu are suficiente voturi pentru a trece un guvern. „Din punctul meu de vedere, atâta timp cât avem o o moțiune de cenzură care a trecut, avem o situație în care Partidul Național Liberal și-a asumat intrarea în opoziție pentru următorii 2 ani și jumătate… Și a refuzat constituirea oricărei coaliții atât cu AUR, cât și cu PSD, iar cu alte forțe politice nu e suficient, respectiv UDMR și USR, pentru a avea o majoritate… Situația e simplă. Ar trebui să mergem înapoi, pentru că în momentul ăsta nu suntem nici la putere, n-avem prerogativele pentru a guverna, nu suntem nici în opoziție. Mai mult încurcăm decât să guvernăm.”, a menționat liberalul. PNL progresist vs PNL conservator Rareș Bogdan îl critică pe Bolojan că nu vrea să accepte că în PNL există conservatori și progresiști. Politicianul afirmă că premierul demis nu recunoaște latura conservatoare a partidului. „În momentul în care un om nu acceptă critici, în momentul în care un om nu acceptă că în interiorul Partidului Național Liberal există două platforme… Există o platformă tradiționalistă, conservatoare, creștină, care se bazează pe valori, pe familia tradițională, pe familia creștină. Asta înseamnă baza Partidului Național Liberal și baza lui așa cum a fost constituit de către Brătieni, de către Duca și așa mai departe. Și cealaltă parte, care este o bază care este progresistă, după model Trudeau, după Macron. Nu e nimic rău nici într-una, nici în alta. Domnul Bolojan trebuie să accepte că o bună parte din Partidului Național Liberal, din cei 282.000 de membri, sunt mult mai aproape de valorile conservatoare clasice.”, a afirmat Rareș Bogdan. Guvernul Bolojan a fost demis pe 5 mai 2026. De atunci se împlinesc 69 de zile de când Ilie Bolojan continuă să fie premier interimar al României. Cel mai longeviv guvern demis rămas în funcție din România a fost cel al lui Emil Boc, care a rămas în intermiat timp de 71 de zile.
Miruță, despre soluția pentru deblocarea crizei politice: Împărțim timpul rămas de acum până la alegerile viitoare

Premierul interimar al Apărării, care are portofoliu și la Ministerul Transporturilor, a declarat: „Soluția de deblocare – dacă nu mai avem loc în aceiași cameră cu PSD – împărțim timpul rămas de acum până la alegerile viitoare, proporțional cât au voturi PSD, cât au voturi USR, PNL, UDMR, și guvernăm cu premieri prin rotație”, a declarat Miruță. Ministrul susține că „USR este singurul partid (…) care de la început s-a ținut de cuvânt și care a venit și cu o soluție de deblocare”. Miruță a mai precizat și că „PSD nu trebuie să înceapă prima oară”, acuzând că social-democrații „și-au ars încrederea”. „Noi nu mai avem încredere într-un partid care a semnat un acord pe care nu l-a respectat”, a declarat Miruță. „Plus că mai e și o chestie, să nu bulversezi de două ori ministerele, să se ridice cei care stau pe scaun acum, să vină alții, ca peste un an și jumătate să vină ăștia înapoi”, a comentat Miruță. Criticile vin pe fondul declarațiilor date de liderul Sorin Grindeanu care a precizat, luni, după consultările de la Palatul Cotroceni, în vederea numirii unui premier, că PSD nu face parte din actuala Guvernare și că partidul nu va susține necondiționat proiecte din PNRR. Declarațiile liderului social-democrat au fost criticate și de prim-vicepreședintele PNL, Dan Motreanu, care a acuzat social-democrații că au refuzat să semneze acordul propus de PNL pentru începerea negocierilor în vederea desemnării unui nou prim-ministru.
Nicușor Dan se întâlnește la Cotroceni cu liderii fostei coaliții. Programul consultărilor

Președintele Nicușor Dan a convocat pentru luni dimineața o nouă rundă de consultări cu liderii partidelor din fosta coaliție de guvernare, în încercarea de a identifica o soluție pentru formarea unei majorități parlamentare și învestirea unui nou Guvern. Întâlnirea va avea loc la Palatul Cotroceni, începând cu ora 09.00. Liderii partidelor din fosta coaliție de guvernare, chemați din nou la Cotroceni Potrivit Administrației Prezidențiale, au fost invitaţi la discuţii preşedintele Partidului Social Democrat, Sorin Grindeanu, preşedintele Partidului Naţional Liberal, Ilie Bolojan, preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dominic Fritz, preşedintele Uniunii Democrate Maghiare din România, Kelemen Hunor, şi liderul Grupului Parlamentar al Minorităţilor Naţionale, Varujan Pambuccian. Consultările de la Cotroceni vor începe la ora 09.00 și se vor încheia în jurul prânzului, înainte de ora 17:00, când șeful statului va participa la reuniunea Coaliției de Voință pentru Ucraina. French President Emmanuel Macron welcomes President of Romania Nicusor Dan at the Elysee Palace in Paris on December 9, 2025. Photo by Firas Abdullah/ABACAPRESS.COM Pe data de 5 mai, Guvernul Bolojan a fost demis prin moțiune de cenzură, iar de atunci se încearcă să se coaguleze o majoritate parlamentară pentru învestirea unui nou executiv. Prima opțiune a președintelui a fost consilierul său prezidențial, europarlamentarul Eugen Tomac, propus ca variantă de premier tehnocrat. Acesta s-a retras din cursă din cauza lipsei de susținere politică. Nicușor Dan și Eugen Tomac / Foto – Mediafax Mai târziu, Nicușor Dan l-a desemnat la mijlocul lunii iunie pe liberalul Adrian Veștea pentru a forma un nou executiv. Premierul desemnat Ioan Vestea sustine un discurs in timpul sedintei comune a Parlamentului pentru votul de investire a Guvernului, luni, 22 iunie 2026, la Palatul Parlamentului. ALEXANDRU NECHEZ / MEDIAFAX FOTO După ce Parlamentul a respins Guvernul Veștea, social-democrații l-au propus pe Sorin Grindeanu pentru funcția de premier, în timp ce PNL-USR-UDMR l-au propus pentru această poziție pe eurodeputatul liberal Siegfried Mureșan. Nicio tentativă de până acum nu a reușit să strângă o majoritate parlamentară, iar Palatul Victoria este administrat în continuare de un guvern interimar condus tot de Ilie Bolojan. Premierul Ilie Bolojan sustine o declaratie de presa la sediul Guvernului. Seful Executivului a oferit prima reactie oficiala dupa ce ministrii PSD si-au depus demisiile in masa, joi, 23 aprilie 2026. ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO Nicușor Dan a anunțat că nu va desemna un premier fără șanse de a obține majoritatea În declarațiile făcute miercuri, în timpul vizitei sale la Ankara, Nicușor Dan a transmis că nu va propune un candidat pentru funcția de prim-ministru dacă acesta nu are șanse reale să obțină votul de învestitură în Parlament. Foto: Facebook / Nicușor Dan Alexandru Muraru (PNL): „Nu ne cereți să salvăm PSD” Sâmbătă seară, vicepreşedintele PNL Alexandru Muraru îi transmitea preşedintelui Nicuşor Dan, înainte de consultările de luni, să nu le ceară liberalilor să salveze PSD pentru că PNL este rupt definitiv de PSD, oricâte decizii s-ar da în instanţă şi oricât ar încerca să se amestece în viaţa internă a partidului lor. „Dacă credeţi că veţi combate extremismul alături de PSD, sunteţi într-o mare eroare”, i-a transmis el şefului statului. Alexandru Muraru îi transmite 5 mesaje lui Nicușor Dan, înaintea consultărilor de la Cotroceni Grindeanu, către liberali: „Aţi devenit obositori şi o sursă permanentă de blocaj” Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a lansat un atac dur la adresa liderilor PNL, pe care i-a numit „Brătienii second-hand”, acuzându-i că și-au construit discursul politic exclusiv pe atacuri la adresa social-democraților. „Aţi devenit obositori şi o sursă permanentă de blocaj”, le-a transmis Grindeanu duminică liberalilor, înainte de întâlnirea de luni de la Cotroceni, unde ar trebui să se găsească o soluţie la criza politică. Sorin Grindeanu, mesaj de Ziua Drapelului Național „Martorul tăcut al istoriei noastre”
Sorin Grindeanu atacă PNL înaintea consultărilor de la Cotroceni: Brătienii second-hand s-au trezit brusc în conștiință și luptă cu PSD

Liderul PSD susține că liberalii încearcă să se poziționeze împotriva social-democraților, deși au făcut parte din guvernare în ultimii ani. „Brătienii second-hand s-au trezit brusc în conștiință și luptă cu PSD”, afirmă Sorin Grindeanu. El îi acuză pe liberali că, în loc să propună măsuri pentru economie, continuă să promoveze un discurs politic anti-PSD. Acuzații privind economia și Guvernul În aceeași postare, Grindeanu susține că actualul Executiv va împrumuta România cu 25 de miliarde de lei mai mult decât în anul precedent și vorbește despre pierderi de locuri de muncă și falimente în economie. Totodată, liderul PSD critică reducerea a 15.000 de posturi din Educație, despre care afirmă că este prezentată drept o reformă. Atacuri la adresa PNL și a foștilor parteneri de guvernare Sorin Grindeanu spune că măsurile privind companiile de stat au fost pregătite de miniștri PSD. „În acest timp, miniștrii demiși – ca Pîslaru, împart contracte de milioane de lei firmelor de casă, înființate tot de ei. S-a stins lumina în cămară și au dispărut și rafturile! Iar o doamnă (Oana Gheorghiu – n.r.) pe care nu a votat-o nimeni ne spune cu emfază ipocrită că discordia în coaliție a apărut când s-a ajuns la companiile de stat. Nu, doamnă! Iar nu ați înțeles nimic”, adaugă social-democratul. „Programul anti-PSD nu este o soluție” În finalul mesajului, liderul social-democrat afirmă că atacurile împotriva PSD nu rezolvă problemele românilor. „Lupta anti-PSD nu a generat niciodată vreo soluție reală pentru români. Doar ură. Atunci când nu ai un program pentru economie și pentru cetățeni, singurul care îți rămâne la îndemână este programul anti-PSD”, a transmis Sorin Grindeanu. Blocajul privind desemnarea premierului: Nicușor Dan se întâlnește luni cu liderii din fosta coaliție la Cotroceni Luni, președintele Nicușor Dan se va întâlni cu președintele PSD, Sorin Grindeanu, președintele PNL, Ilie Bolojan, liderul USR, Dominic Fritz, președintele UDMR, Kelemen Hunor, și liderul Grupului Parlamentar al Minorităților Naționale, Varujan Pambuccian. Întâlnirea va avea loc la Palatul Cotroceni la ora 9:00. Anunțul vine în contextul blocajului privind desemnarea unui nou premier, la mai bine de două luni de la demiterea Guvernului condus de Ilie Bolojan prin moțiune de cenzură.
Oana Gheorghiu: Cred că Nicușor Dan a greșit când l-a nominalizat pe Veștea drept premier fără o discuție cu PNL

Invitată la emisiunea „În fața ta” la Digi24, vicepremierul interimar Oana Gheorghiu a declarat că este de părere că președintele Nicușor Dan „a făcut o greșeală, probabil influențat de niște informații pe care le-a avut din interiorul PNL” atunci când l-a desemnat pe Adrian Veștea să formeze noul Executiv. „Cred că Nicușor Dan a făcut o greșeală probabil influențat de niște informații pe care le-a avut din interiorul PNL. Eu cred că președinția este o instituție extrem de importantă și că România are nevoie de o instituție credibilă. Nicușor Dan este un om și cred că asta trebuie să învățăm. Oamenii sunt oameni indiferent ce poziție ocupă. Cred că asta trebuie să învățăm din toate experiențele acestea că și președinții și prim-miniștrii și miniștrii sunt oameni care pot să facă greșeli. Probabil că din perspectiva mea a fost o eroare să nominalizezi pe cineva dintr-un partid fără să ai o discuție cu conducerea acelui partid”, a declarat Oana Gheorghiu la Digi24. Totodată, ea a atras atenția asupra faptului că România traversează o profundă criză de încredere în instituțiile publice și a făcut apel la reconstruirea credibilității acestora. „Cred că trebuie să reconstruim cumva împreună cu toții încrederea în instituțiile statului român, pentru că noi trăim în cea mai mare criză de încredere și asta cred că ne face rău tuturor”, a mai spus Gheorghiu în cadrul emisiunii. România, în criză politică de mai bine de două luni România se află de mai bine de două luni în criză politică, după ce PSD a retras sprijinul pentru Guvernul condus de Ilie Bolojan și a depus, alături de AUR, o moțiune de cenzură. Guvernul Bolojan a fost demis pe 5 mai, după ce moțiunea a fost adoptată în Parlament cu 281 de voturi „pentru”. După căderea Guvernului, președintele Nicușor Dan a început consultări pentru formarea unei noi majorități. Prima propunere de premier, Eugen Tomac, nu a reușit să strângă sprijinul necesar. Ulterior, șeful statului l-a desemnat pe Adrian Veștea, din PNL, pentru funcția de premier. La momentul respectiv, președintele PNL, Ilie Bolojan, declara că desemnarea lui Adrian Veștea pentru funcția de prim-ministru de către președintele Nicușor Dan a fost făcută fără consultarea conducerii partidului și a calificat decizia drept „un act ostil”. „Încercarea de a impune unui partid un premier din rândurile sale, fără a avea măcar o consultare prealabilă și după toate deciziile luate în unanimitate de forurile partidului, încalcă orice principiu de colaborare politică loială”, a spus Bolojan la momentul nominalizării făcute de Nicușor Dan pentru funcția de premier. Cu toate acestea, Guvernul propus de Veștea a picat în Parlament, după ce a obținut doar 189 de voturi. O nouă rundă de consultări săptămâna viitoare Luni vor avea loc noi consultări la Palatul Cotroceni privind desemnarea unui premier și formarea unei majorități parlamentare. „La întâlnirea de luni vreau ca fiecare dintre lideri să spună care este soluția de majoritate pe care o văd și o să le adresez rugămintea să nu spună numai mie, să vă spună și dumneavoastră, pentru că au principala responsabilitate”, a afirmat Nicușor Dan miercuri. Sursa video: Digi 24
În PNL aceiași lideri se tot răsucesc. Alin Tișe: Partidul are oameni foarte buni, dar nu vrea să-i promoveze

Potrivit lui Alin Tișe, electoratul liberal nu s-a îndepărtat de PNL din cauza doctrinei partidului, ci pentru că vede mereu aceleași figuri în pozițiile de conducere. „Oamenii nu au o problemă în sine cu Partidul Național Liberal. Vorbesc de electoratul PNL. Au o problemă cu faptul că de atât de mulți ani aceiași lideri se tot răsucesc. Stă unul pe un scaun, așteaptă să plece celălalt sau îl împinge pe scări și după aceea îi ia locul”. Liderul liberal consideră că acest mod de funcționare a contribuit la pierderea încrederii alegătorilor în partidele tradiționale. „Toate partidele au ajuns la această decredibilizare pentru că timp de 30 de ani au promis oamenilor și n-au livrat aproape nimic. Și, mai mult, au scos în față aceleași fețe de atâția ani”. Tișe: Oamenii bine pregătiți nu răspund la comenzile de partid Alin Tișe susține că PNL poate găsi oameni foarte bine pregătiți pentru funcții importante, însă afirmă că aceștia nu doresc să intre într-un sistem în care competența este dublată de obligația de a răspunde comenzilor politice. „PNL poate găsi în țară patru-cinci oameni impecabil de buni pentru orice domeniu. Să știți că există, doar că nu doresc”, a declarat liderul liberal. „Pentru că dacă o persoană este instruită și pregătită, nu va răspunde la comenzile colegului de partid care va veni și va spune: «Păi stai puțin, eu te-am ajutat…»”, a adăugat Tișe. „Contează ce faci pentru oameni” Liberalul clujean consideră că un politician trebuie judecat după rezultatele obținute și nu după poziția ocupată în partid. „Dincolo de vorbe, contează ce faci pentru oameni”, a declarat Alin Tișe.
Eugen Tomac, apel la responsabilitate în plină criză politică: Să renunțăm la discursul politic tensionat și să venim cu soluții pragmatice

Într-o intervenție telefonică la B1 TV, consilierul prezidențial onorific Eugen Tomac a afirmat că termenul-limită de 31 august pentru îndeplinirea jaloanelor din PNRR reprezintă „un test extrem de important” pentru clasa politică și a subliniat că, în lipsa măsurilor asumate de statul român, există riscul pierderii unor fonduri europene. „În lipsa măsurilor asumate de statul român (…) riscăm să nu doar să pierdem bani, ci să adâncim această criză pe care, din nefericire, o vor deconta tot cetățenii români. De aceea, eu cred că este esențial ca liderii PSD, PNL, USR, UDMR să stea oricât este nevoie în discuții interne”, a spus Tomac la B1 TV. Eurodeputatul a susținut că în actuala configurație parlamentară, singura soluție realistă este refacerea dialogului între partidele care au făcut parte din fosta coaliție de guvernare. „Nu s-a reușit investirea unui guvern, și mă refer aici la guvernul domnului Veștea. Prin urmare, având în vedere configurația actualului parlament, nu avem decât o singură soluție: să încerce fosta coaliție să găsească o formulă de compromis rezonabil într-un timp cât mai scurt. Deja suntem în mare întârziere, și eu cred că liderii partidelor politice, înainte de a fi președinți de partid, sunt cetățeni loiali ai României și pun pe primul loc interesul național al României. În momentul de față, interesul zero este să avem un guvern, de preferat cu o majoritate stabilă în parlament, altfel există și soluții alternative”, a adăugat Tomac, care a fost nominalizat de Nicușor Dan să formeze un nou Executiv după demiterea guvernului Bolojan prin moțiune de cenzură. Tomac: Avem nevoie de un guvern politic Tomac a respins varianta unui cabinet de tehnocrați ca posibilă variantă privind noul Executiv și s-a pronunțat pentru un guvern politic. „Eu cred că avem nevoie de un guvern politic, asumat, cu un premier care își asumă reformele necesare și, evident, are suport în Parlament”, a afirmat el. Tomac a precizat că anterior a propus un guvern de specialiști, însă partidele nu au acceptat această variantă. De asemenea, el a atras atenția asupra faptului că situația este cu atât mai gravă cu cât România se află de peste două luni fără un Executiv cu puteri depline. „Suntem de 65 de zile fără guvern și evident că democrația nu este facultativă. În cazul de față avem nevoie de o soluție politică pentru a ieși din acest blocaj (…) soluția nu poate veni decât de la partidele care au guvernat până acum”, a spus Tomac. Tomac, despre alegerile anticipate: Nu reprezintă o soluție în acest moment Consilierul prezidențial onorific a fost întrebat și care este poziția sa în legătură cu organizarea alegerilor anticipate, pentru ieșirea din blocajul politic. El împărtășește poziția exprimată de președintele Nicușor Dan, potrivit căreia această variantă nu este oportună în actualul context politic. „Alegerile anticipate nu sunt potrivite în acest moment, atât timp cât există soluții politice pentru a oferi țării un guvern cu puteri depline. (…) Eu cred că trebuie să renunțăm la discursul politic extrem de tensionat și să venim cu soluții pragmatice pentru a ieși din blocajul în care suntem și pentru a ne gândi mai mult la economia României, la resursele pe care le avem la dispoziție puse de Uniunea Europeană pe care să le atragem astfel încât să reușim să depășim toate obstacolele pe care le avem în zona bugetar-fiscală și evident să ne gândim la cetățenii români care așteaptă un stat român eficient, funcțional, care se gândește și acționează în interesul cetățenilor români. Campania electorală se va desfășura în 2028.”, a conchis acesta. Criză politică de mai bine de două luni România se află de mai bine de două luni în criză politică, după ce PSD a retras sprijinul pentru Guvernul condus de Ilie Bolojan și a depus, alături de AUR, o moțiune de cenzură. Guvernul Bolojan a fost demis pe 5 mai, după ce moțiunea a fost adoptată în Parlament cu 281 de voturi „pentru”. După căderea Guvernului, președintele Nicușor Dan a început consultări pentru formarea unei noi majorități. Prima propunere de premier, Eugen Tomac, nu a reușit să strângă sprijinul necesar. Ulterior, șeful statului l-a desemnat pe Adrian Veștea pentru funcția de premier, însă Guvernul propus de acesta a picat în Parlament, după ce a obținut doar 189 de voturi. Luni vor avea loc noi consultări la Palatul Cotroceni privind desemnarea unui premier și formarea unei majorități parlamentare. „La întâlnirea de luni vreau ca fiecare dintre lideri să spună care este soluția de majoritate pe care o văd și o să le adresez rugămintea să nu spună numai mie, să vă spună și dumneavoastră, pentru că au principala responsabilitate”, a afirmat Nicușor Dan miercuri.
PNL respinge acuzațiile PSD privind votul împotriva prelungirii termenelor pentru implementarea PNRR: Nu este posibil în actualul cadru european

Într-un comunicat de presă emis miercuri seara, delegația PNL din Parlamentul European a respins, miercuri, acuzațiile lansate de eurodeputații PSD, care au susținut că liberalii au votat împotriva prelungirii termenelor de implementare a PNRR. Delegația PNL afirmă că o astfel de măsură nu mai este posibilă în actualul cadru european. „Solicitam europarlamentarilor PSD să nu-și importe la Bruxelles metehnele din România privind manipularea, minciuna, dezinformarea și ipocrizia. Atragem atenția asupra informațiilor false promovate de PSD cu privire la posibilitatea prelungirii termenului de implementare a PNRR. În actualul context european și cu mai puțin de două luni înainte de termenul-limită, prelungirea PNRR NU este posibilă”, se arată în poziția eurodeputaților PNL. Ce susține delegația PNL din Parlamentul European Aceștia au subliniat faptul că au promovat încă din 2025 ideea unei prelungiri cu 18 luni pentru proiectele mature din PNRR, solicitare care a fost inclusă într-un raport al Parlamentului European privind implementarea Mecanismului de Redresare și Reziliență, coordonat de eurodeputatul PNL Siegfried Mureșan, însă Comisia Europeană nu a acceptat însă această propunere. „Europarlamentarii PNL au susținut încă de anul trecut, în Parlamentul European, solicitarea de prelungire cu 18 luni a termenului pentru finalizarea proiectelor mature din PNRR. Această solicitare a fost inclusă în raportul Parlamentului European privind implementarea Mecanismului de Redresare și Reziliență, coordonat de europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan. Comisia Europeană nu a dat curs solicitării de prelungire. Dimpotrivă, a transmis în mod repetat statelor membre necesitatea prioritizării proiectelor mature și a concentrării tuturor eforturilor pentru finalizarea investițiilor și reformelor în termenul stabilit”, mai spune delegația PNL din Parlamentul European. Ce invocă eurodeputații liberali PNL susține că mesajele PSD privind o posibilă prelungire a PNRR pornesc de la un amendament depus de Grupul Comuniștilor din Parlamentul European la un raport referitor la activitatea Băncii Europene de Investiții pentru anul 2025, document care, potrivit liberalilor, nu are legătură cu modificarea termenelor PNRR. „Banca Europeană de Investiții nu are competența de a gestiona PNRR-urile statelor membre și nici de a decide modificarea termenelor de implementare a acestora. Prezentarea acestui vot ca o posibilă soluție pentru prelungirea PNRR-ului României creează așteptări false și deturnează atenția de la adevărata prioritate: finalizarea proiectelor și absorbția fondurilor disponibile”, se mai arată în poziția acestora. Delegația PNL consideră că prioritatea autorităților și a forțelor politice trebuie să fie accelerarea implementării proiectelor și absorbția fondurilor europene rămase disponibile, nu promovarea unor „scenarii care nu au susținere în actualul cadru european”. Social-democrații acuză PNL că a respins prelungirea termenelor Reacția delegației PNL din Parlamentul European vine după ce eurodeputații PSD au anunțat, miercuri, faptul că au votat pentru prelungirea perioadei de implementare a PNRR, în timp ce colegii lor din PNL s-au opus amendamentului privind extinderea termenelor. Potrivit social-democraților, unele investiții finanțate prin fonduri europene ar putea fi afectate. Amendamentul susținut de delegația PSD solicita Comisiei Europene să prezinte, până la 31 august 2028, o propunere legislativă pentru extinderea perioadei de implementare a Mecanismului de Redresare și Reziliență, astfel încât statele membre să poată utiliza integral fondurile disponibile și să finalizeze proiectele aflate în derulare.
Crin Antonescu critică lupta asiduă a lui Bolojan împotriva PSD. Fostul lider liberal dezvăluie adevărata miză a premierului demis

Crin Antonescu îl acuză pe Ilie Bolojan pentru că nu vine cu soluții pentru problemele țării și se preocupă de lupta împotriva PSD-ului. Acesta afirmă că miza pentru care premierul interimar se luptă este puterea de la Cotroceni. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. „România are probleme mai mari decât lupta cu PSD” Istoricul ironizează faptul că „cei din jurul lui Bolojan” nu aveau alt scop pentru România decât să se lupte cu PSD-ul. El susține că discursul acestora este dominat de confruntarea politică, în locul soluțiilor pentru problemele țării. Loading … „Bolojan e simplu. Ori Nicușor Dan își bagă mințile în cap, se dă pe brazdă și e președinte așa cum vor ei. Adică să pună procurorii pe care îi vor ei, să scoată PSD-ul în afara legii dacă se poate. Să-l pună prim-ministru pe Siegfried Mureșan sau încă o data pe Bolojan. Dacă nu, nu mai avem răbdare până în 2030 când o să vină Bolojan care știe ce trebuie să facă. A nu avea în cap că e și asta în retorică, dar ei nu au nici altceva în cap. Nu aveau proiect pentru țara asta decât să se lupte cu nenorocitul ăsta, cu amărâtul ăsta de PSD. Este absolut stupid, sunt alte probleme mai mari în România,” a declarat politicianul. Este „sinucigaș” să faci politică doar împotriva PSD Antonescu subliniază că în ultima perioadă atât Bolojan, cât și Ludovic Orban vorbesc numai de PSD. El susține că este „sinucigaș” din punct de vedere politic să îți construiești discursul exclusiv în jurul PSD, bazându-te pe un „electorat dresat”. „PSD-ul este un partid care nu mai este ce a fost. Un partid care a scăzut și o să mai scadă. Este sinucigaș să te ocupi numai de PSD pe motivul că ai un electorat captiv, un electorat dresat. Uitați-vă că Ludovic Orban care este din ce în ce mai prezent, deși nu știu în numele cui vorbește, are în gură numai PSD. Uitați-vă cu Bolojan, după ce a terminat cu deficitul vorbește numai de PSD. Uitați-vă că reprezentanții PNL-ului de pe ecrane vorbesc doar de PSD. Pedalăm în gol,” a declarat istoricul. Miza lui Bolojan este puterea de la Cotroceni Fostul președinte al PNL amintește de „diagnosticul” făcut de Traian Băsescu, despre care spune că arată adevărata miză a lui Ilie Bolojan: menținerea la putere și preluarea influenței de la Cotroceni. „Băsescu a diagnosticat foarte clar la Bolojan și cauza crizei. Faptul că vrea să rămână în continuare la putere și că de fapt nu este o luptă pentru țară, pentru buget, pentru PNRR. Este pur și simplu pentru puterea de la Cotroceni pe care vrea să o preia sau să o coordoneze,” a declarat Antonescu. Sorin Grindeanu susține că actualul blocaj politic este rezultatul schimbărilor repetate de poziție ale PNL în timpul negocierilor. Acesta îl acuză pe Ilie Bolojan că amână formarea unui nou Guvern, inventând zilnic noi „scuze”. Liderul PSD afirmă că PNL trebuie să adopte o poziție comună, iar apoi să reia negocierile cu social-democrații.