O ieșeancă a dat în judecată Primăria Comunei Stolniceni-Prăjescu! Cere despăgubiri pentru 23 de ani!

o-ieseanca-a-dat-in-judecata-primaria-comunei-stolniceni-prajescu!-cere-despagubiri-pentru-23-de-ani!

O ieșeancă a dat în judecată Primăria Comunei Stolniceni-Prăjescu, solicitând despăgubiri pe motiv că, timp de 23 de ani, în adeverințele eliberate pentru arendarea unui teren ar fi fost trecută o suprafață mai mică decât cea înscrisă în titlul de proprietate. Reclamanta, Minodora T., susține că diferența este de 1.174 de metri pătrați și cere autorității locale plata unor despăgubiri. O ieșeancă a dat în judecată Primăria Comunei Stolniceni-Prăjescu! Potrivit cererii de chemare în judecată, problema ar fi început după întocmirea titlurilor de proprietate în anul 2003. Reclamanta, Minodora T., afirmă că, începând de atunci, Primăria Comunei Stolniceni-Prăjescu ar fi eliberat în mod repetat adeverințe pentru arendarea suprafeței de teren, fără ca în documentele respective să fie consemnată întreaga suprafață. „Timp de 23 de ani, de la momentul întocmirii titlurilor de proprietate în 2003, Primăria a eliberat sistematic adeverințe de arendare a suprafeței denumită «La Fundătura», cu omiterea consemnării în actele respective a suprafeței de 1.174 de metri pătrați”, se arată în cererea de chemare în judecată. Femeia susține că suprafața de teren ar fi fost consemnată, după 1989, la o dimensiune mai mică decât cea reală. Potrivit acesteia, mama sa ar fi solicitat lămuriri cu privire la situația terenului, însă nu ar fi primit un răspuns până la decesul acesteia, în anul 2015. Reclamanta mai susține că, ulterior, a încercat la rândul său să obțină informații cu privire la suprafața totală a terenului. În vara anului 2025, aceasta afirmă că a solicitat primăriei comunicarea suprafeței totale, însă nu ar fi primit un răspuns. „În vara anului 2025, am cerut comunicarea suprafeței totale. Din partea primăriei am primit tăcere”, se menționează în cerere. Potrivit documentului depus la instanță, situația ar fi fost clarificată abia în luna ianuarie 2026. Reclamanta afirmă că, în acel moment, primăria ar fi calculat suprafața celor două parcele. „Abia în ianuarie 2026 n-au avut încotro și au adunat cele două parcele, cu o suprafață totală de 9.621 de metri pătrați, conform titlului de proprietate, și nu de 8.447 de metri pătrați, cum reiese din adeverințele pentru arendare, eliberate timp de 23 de ani”, scrie reclamanta în cererea de chemare în judecată. Despăgubiri pentru ultimii 23 de ani Diferența dintre cele două suprafețe este de 1.174 de metri pătrați, exact suprafața despre care reclamanta afirmă că nu ar fi fost inclusă în documentele eliberate pentru arendare în perioada respectivă. Minodora T. susține că această situație i-ar fi produs un prejudiciu și solicită instanței acordarea unor despăgubiri. În cerere, femeia solicită despăgubiri pentru perioada în care suprafața de 1.174 de metri pătrați nu ar fi fost inclusă în adeverințele de arendare. „Solicit despăgubiri pentru prejudiciul creat prin neincluderea în adeverințele pentru arendare a suprafeței de 1.174 de metri pătrați”, se arată în documentul depus la instanță. Totodată, reclamanta solicită și plata unei sume de bani pentru fiecare zi în care nu i s-a oferit un răspuns. „Solicit despăgubiri de 500 de lei pe zi pentru fiecare zi de întârziere de a mi se răspunde la cereri”, mai precizează aceasta. Primăria Comunei Stolniceni-Prăjescu a fost chemată în judecată de o ieșeancă, Minodora T., care solicită despăgubiri pentru o perioadă de 23 de ani.

S-a decis! Criminalul din Scobinți nu mai are variante! Ce a hotărât Curtea de Apel Iași

s-a-decis!-criminalul-din-scobinti-nu-mai-are-variante!-ce-a-hotarat-curtea-de-apel-iasi

Curtea de Apel Iași a decis ca Ionuț Daniel Caprariu, criminalul din Scobinți, să își petreacă restul vieții în închisoare, nemaiavând variante după pronunțarea hotărârii definitive. Individul care și-a ucis cu bestialitate concubina nu mai are șanse să iasă viu din penitenciar. Deși a formulat apel, judecătorii l-au respins ca neîntemeiat. Curtea de Apel Iași a luat o decizie în cazul criminalului din Scobinți Judecătorii Curții de Apel Iași au pronunțat, la 24 septembrie 2026, hotărârea definitivă în dosarul crimei de la Scobinți, respingând apelul formulat de bărbat împotriva condamnării la detențiune pe viață. Astfel, pedeapsa stabilită de Tribunalul Iași rămâne în vigoare, iar Caprariu este condamnat definitiv pentru omor calificat. Decizia Curții de Apel Iași este clară: apelul inculpatului a fost respins ca nefondat, iar sentința pronunțată în primă instanță a fost menținută în totalitate. „Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul Caprariu Ionuţ Daniel împotriva sentinței penale nr. 289/15.07.2026, pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr. 1677/99/2026, pe care o menține”, se arată în hotărârea definitivă. Prin această decizie, procesul penal ajunge la final, iar condamnarea la detențiune pe viață devine definitivă. Caprariu va rămâne astfel după gratii pentru tot restul vieții, ca urmare a crimei comise în luna ianuarie 2026. Pe lângă pedeapsa principală, Tribunalul Iași stabilise și plata unor despăgubiri importante către familia victimei. Instanța de fond a admis acțiunea civilă și l-a obligat pe condamnat la plata sumei totale de 2,1 milioane de euro, cu titlu de daune morale. Și-a ucis partenera cu sânge rece Cazul a început în urmă cu aproape opt luni și a provocat o emoție puternică în comunitatea din zona Hârlău. Victima, Mihaela Lucan, avea 35 de ani, era mamă a trei copii și era însărcinată cu cel de-al patrulea. Moartea ei a lăsat în urmă o familie distrusă și copii care au rămas fără mamă. Relația dintre Mihaela și Ionuț Daniel Caprariu începuse după ce aceștia s-au cunoscut pe Facebook. Femeia încerca să își refacă viața după ce rămăsese văduvă și a decis să înceapă o nouă relație. Cei doi au locuit o perioadă împreună, însă relația a ajuns să fie marcată de conflicte și scandaluri. În perioada de dinaintea crimei, Caprariu plecase de la locuința din Scobinți și se mutase la Ștefănești. Cei doi continuau însă să țină legătura, iar în ziua tragediei, bărbatul i-ar fi propus femeii să se întâlnească. Era 26 ianuarie 2026 când Mihaela le-a spus copiilor că pleacă să cumpere lapte. A ieșit din casă și a mers să se întâlnească cu bărbatul. Avea să fie ultima dată când copiii își vedeau mama în viață. Întâlnirea a avut loc în zona unui dispensar veterinar din Scobinți, într-un loc ferit de ochii trecătorilor. De acolo, potrivit datelor din anchetă, femeia a fost dusă pe un câmp, în apropierea unei cruci. Acolo a fost atacată mortal. Anchetatorii au stabilit că femeia a fost înjunghiată, iar rănile suferite i-au provocat moartea. În jurul orei 18:00, după comiterea faptei, Caprariu a apelat numărul unic de urgență 112 și s-a autodenunțat. Le-ar fi indicat polițiștilor locul în care se afla victima. Ulterior, cazul a ajuns în instanță, iar Tribunalul Iași a pronunțat, la 15 iulie 2026, sentința prin care bărbatul a fost condamnat la detențiune pe viață pentru violență în familie, sub forma omorului calificat. Condamnatul a atacat sentința cu apel, iar la 2 septembrie 2026 a avut loc primul termen la Curtea de Apel Iași. Dosarul a fost atunci amânat, urmând ca magistrații să analizeze calea de atac. La 24 septembrie a venit însă verdictul definitiv: Curtea de Apel Iași a respins apelul ca nefondat și a menținut sentința Tribunalului Iași. Așadar, Curtea de Apel Iași a decis ca Ionuț Daniel Caprariu, criminalul din Scobinți, să își petreacă restul vieții în pușcărie, după ce i-a fost respins apelul ca neîntemeiat.

Pedepse mai mici pentru doi tâlhari ieșeni! Ce au stabilit judecătorii

pedepse-mai-mici-pentru-doi-talhari-ieseni!-ce-au-stabilit-judecatorii

Pedepse mai mici pentru doi ieșeni, condamnați într-un dosar privind infracțiuni de tentativă la furt calificat și tentativă la tâlhărie calificată. Împotriva hotărârii primei instanțe au formulat apel atât inculpații, cât și reprezentantul Ministerului Public. Pedepse mai mici pentru doi tâlhari ieșeni! Curtea de Apel Iași a modificat, vineri, 25 septembrie 2026, sentința pronunțată de Judecătoria Iași și a redus semnificativ pedepsele aplicate lui Constantin-Alexandru Dolcan și Vasile Nechita. În plus, cei doi au fost achitați pentru câte o infracțiune de tentativă la furt calificat, instanța apreciind că nu există probe că aceștia au săvârșit respectivele fapte. Cei doi inculpați fuseseră condamnați de Judecătoria Iași, prin sentința penală din 13 martie 2026, la pedepse rezultante de câte 5 ani și 8 luni de închisoare. Dosarul a ajuns la Curtea de Apel Iași după apelurile formulate atât de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași, cât și de cei doi inculpați. Instanța de apel a admis apelurile și a modificat în parte sentința, în ceea ce privește latura penală și soluțiile de condamnare pentru cei doi inculpați. În cazul lui Constantin-Alexandru Dolcan, Curtea de Apel Iași a descompus pedeapsa rezultantă de 5 ani și 8 luni de închisoare în pedepsele componente, respectiv 5 ani și 2 ani de închisoare, și a înlăturat sporul de 8 luni. Un element important al deciziei este achitarea lui Dolcan pentru infracțiunea de tentativă la furt calificat. Potrivit hotărârii, achitarea a fost dispusă deoarece „nu există probe că a săvârșit infracțiunea”. În același timp, judecătorii au redus pedeapsa pentru infracțiunea de tentativă la tâlhărie calificată. Dacă Judecătoria Iași stabilise o pedeapsă de 5 ani de închisoare pentru această faptă, Curtea de Apel a redus-o la 2 ani și 6 luni de închisoare. Achitați de instanța de apel O soluție similară a fost pronunțată și în cazul lui Vasile Nechita. Curtea de Apel a descompus pedeapsa rezultantă de 5 ani și 8 luni de închisoare în pedepsele componente de 5 ani și 2 ani și a înlăturat sporul de 8 luni. Și în cazul său, instanța a dispus achitarea pentru infracțiunea de tentativă la furt calificat, motivul fiind același: potrivit hotărârii, nu există probe că inculpatul ar fi săvârșit infracțiunea. În schimb, pentru infracțiunea de tentativă la tâlhărie calificată, judecătorii au redus pedeapsa de la 5 ani la 3 ani de închisoare. Reducerea este, așadar, de doi ani față de pedeapsa stabilită inițial pentru această faptă. Decizia Curții de Apel Iași intervine după reanalizarea cauzei în urma apelurilor declarate atât de procuror, cât și de cei doi inculpați. Instanța a păstrat soluția de condamnare pentru tentativă la tâlhărie calificată, însă a redus pedepsele aplicate pentru această faptă. În același timp, judecătorii au eliminat din condamnare câte o acuzație de tentativă la furt calificat, pentru fiecare dintre cei doi, dispunând achitarea pe motiv că nu există probe că aceștia au comis respectivele infracțiuni. Prin urmare, hotărârea Curții de Apel Iași aduce modificări importante față de sentința Judecătoriei Iași din martie 2026. Doi tâlhari ieșeni au primit pedepse mai mici după ce s-a judecat apelul de către magistrații Curții de Apel Iași.

Traficantul de droguri Daniel Ștefan Buleu și-a primit pedeapsa! Bărbatul a formulat apel

traficantul-de-droguri-daniel-stefan-buleu-si-a-primit-pedeapsa!-barbatul-a-formulat-apel

Daniel Ștefan Buleu, un traficant de droguri, a atacat cu apel sentința prin care Tribunalul Iași l-a condamnat la o pedeapsă de peste 4 ani de închisoare. Acesta a fost judecat și condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic și deținere ilegală de droguri. Ce pedeapsă riscă după judecarea apelului! Traficantul de droguri Daniel Ștefan Buleu și-a primit pedeapsa Daniel Ștefan Buleu a atacat hotărârea dispusă în primă instanță de Tribunalul Iași, cu privire la săvârșirea infracțiunii de trafic și deținere ilegală de droguri. Dosarul a ajuns pe rolul Curții de Apel Iași, însă primul termen de judecată, stabilit pentru 23 septembrie 2026, a fost amânat. Potrivit informațiilor disponibile în dosarul de la Tribunalul Iași, Buleu a fost condamnat pentru infracțiuni privind traficul de droguri. Cum Ștefan Buleu este singurul care a declarat apel, situația sa nu poate fi înrăutățită în propria cale de atac, în limitele principiului neagravării situației în propriul apel. La fond, Tribunalul Iași a stabilit o pedeapsă de 4 ani de închisoare pentru trafic de droguri. Pentru infracțiunea de deținere ilegală de droguri, instanța a aplicat o pedeapsă de 9 luni de închisoare. Pedepsele au fost contopite, iar rezultatul final a fost de 4 ani și 3 luni de închisoare. Potrivit datelor prezentate în hotărârea instanței, limita maximă care putea fi avută în vedere pentru faptele analizate ajungea la 10 ani și 8 luni de închisoare. Tribunalul Iași s-a orientat însă spre o pedeapsă mai apropiată de limita minimă prevăzută de lege. I-au confiscat drogurile Sentința nu s-a limitat la stabilirea pedepsei. Judecătorii au dispus și confiscarea drogurilor ridicate și analizate în cadrul dosarului. Printre cantitățile menționate în hotărâre se află 0,94 grame de canabis, 0,71 grame de canabis și 1 gram de canabis. În același timp, instanța a menționat alte cantități, respectiv 24,30 grame de canabis, 6,30 grame de rezină de canabis și 1,91 grame de canabis și tutun. Daniel Buleu ar fi început să consume droguri în adolescență, pe fondul problemelor familiale generate de divorțul părinților. Ulterior, acesta ar fi ajuns să comercializeze canabis, în cantități relativ mici. Aceste elemente au fost avute în vedere în contextul dosarului penal, însă condamnarea pronunțată de Tribunalul Iași nu este definitivă. Termenul din 23 septembrie 2026 a fost amânat. Curtea de Apel va analiza criticile aduse sentinței și va decide dacă hotărârea primei instanțe trebuie menținută, modificată sau dacă sunt necesare alte măsuri prevăzute de lege. Un aspect important este faptul că apelul a fost declarat doar de inculpat, iar în aceste condiții, regula neagravării situației în propria cale de atac înseamnă că instanța de apel nu poate transforma apelul său într-un motiv pentru a-i înrăutăți situația. Daniel Buleu, un traficant de droguri din Iași, a fost condamnat de judecătorii Tribunalului Iași la pedeapsa de 4 ani și 3 luni de închisoare, după ce a fost găsit vinovat pentru deținere și trafic de droguri.

Un ieșean judecat pentru furt calificat și-a primit condamnarea! Decizie neașteptată luată de magistrați

un-iesean-judecat-pentru-furt-calificat-si-a-primit-condamnarea!-decizie-neasteptata-luata-de-magistrati

Deși a fost trimis în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni de furt calificat, Constantin Bîcan nu va ajunge în penitenciar, după ce judecătorii au dispus o condamnare neașteptată. Instanța l-a condamnat la un an de închisoare, însă a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Mai mult, cererea formulată de partea civilă pentru acordarea unor despăgubiri materiale și morale a fost respinsă ca neîntemeiată. Un ieșean judecat pentru furt calificat a primit o condamnare neașteptată! Potrivit hotărârii instanței, pronunțată la data de 18 septembrie 2026, Constantin Bîcan a fost condamnat la pedeapsa de un an de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat. „Condamnă pe inculpatul Bîcan Constantin la pedeapsa de un an de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat. În baza disp. art. 91 alin. (1) Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și stabilește un termen de supraveghere de 2 ani pentru inculpatul Bîcan Constantin”, se arată în hotărârea instanței. Astfel, în următorii doi ani, condamnatul se va afla sub supraveghere, termenul urmând să înceapă să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii. În locul executării pedepsei în penitenciar, instanța a stabilit o serie de obligații pe care Bîcan Constantin trebuie să le respecte. Printre acestea se numără participarea la un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probațiune. De asemenea, instanța a dispus ca acesta să presteze muncă neremunerată în folosul comunității. Conform hotărârii, munca va fi efectuată fie în cadrul CNAIR – Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași, fie la Casa de Cultură a Studenților Iași, pentru o perioadă de 60 de zile. Victima sa nu va primi despăgubiri Un alt aspect important al dosarului îl reprezintă latura civilă. Persoana care s-a constituit parte civilă, Remus M., a solicitat obligarea inculpatului la plata unor despăgubiri pentru prejudiciul pe care susține că l-a suferit. „Respinge, ca neîntemeiată, acțiunea civilă formulată de partea civilă Remus M., privind obligarea inculpatului Bîcan Constantin la plata sumei de 1.000 de lei, cu titlu de daune materiale, și a sumei de 10.000 de euro, cu titlu de daune morale”, se precizează în hotărâre. Prin urmare, în forma actuală a sentinței, Constantin Bîcan nu are de achitat către partea civilă nici suma solicitată pentru prejudiciul material și nici despăgubirile morale cerute în proces. Totodată, pedeapsa stabilită de instanță nu presupune încarcerarea, executarea acesteia fiind suspendată sub supraveghere. Hotărârea nu este însă definitivă, aceasta poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii. În cazul formulării unei căi de atac, soluția privind atât pedeapsa aplicată, cât și latura civilă a cauzei poate fi analizată de instanța de apel, care o poate modifica. În cazul în care sentința va rămâne definitivă în forma actuală, Constantin  Bîcan va executa pedeapsa de un an de închisoare în regim de suspendare sub supraveghere, va avea un termen de supraveghere de doi ani și va trebui să respecte obligațiile stabilite de instanță, inclusiv efectuarea celor 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității. Vineri, 18 septembrie 2026, un ieșean a primit o pedeapsă neașteptată, după ce a fost judecat pentru săvârșirea unei infracțiuni de furt calificat. Totuși, hotărârea nu este definitivă, putând fi atacată cu apel.

Silviu Cristian Lorenț, judecat pentru tentativă de omor, și-a primit pedeapsa! Condamnatul trebuie să achite despăgubiri de 298.721,87 lei

silviu-cristian-lorent,-judecat-pentru-tentativa-de-omor,-si-a-primit-pedeapsa!-condamnatul-trebuie-sa-achite-despagubiri-de-298.721,87-lei

Judecătorii Tribunalului Iași au pronunțat, la 16 septembrie 2026, sentința în dosarul în care Silviu Cristian Lorenț este judecat pentru tentativă la infracțiunea de omor. Bărbatul a fost condamnat la trei ani și patru luni de închisoare, după ce și-a atacat victima cu un obiect metalic, în urma unui conflict izbucnit de la folosirea unei pășuni. Silviu Cristian Lorenț, judecat pentru tentativă de omor, și-a primit pedeapsa! Potrivit hotărârii instanței, inculpatul Silviu Cristian Lorenț a fost condamnat pentru tentativa la infracțiunea de omor, faptă în care persoana vătămată este Pintilie Cătălin. „Condamnă pe inculpatul Silviu Cristian Lorenț la pedeapsa de 3 ani și 4 luni de închisoare pentru săvârşirea tentativei la infracțiunea de omor, faptă săvârșită la data de 07.01.2023”, se arată în hotărârea instanței. Judecătorii au analizat și latura civilă a dosarului. Instanța a admis în parte cererea formulată de Cătălin Pintilie și a stabilit că acesta trebuie să primească despăgubiri în valoare totală de 298.721,87 lei. „Admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Pintilie Cătălin și obligă pe inculpatul Lorenţ Silviu Cristian să plătească acestei părţi civile suma de 298.721,87 lei, din care 292.500 lei reprezintă 65% daune morale stabilite și 6.221,87 lei reprezintă 65% din daunele materiale suferite, şi respinge, în rest, pretenţiile civile”, se mai arată în hotărâre. În același dosar, instanța a dispus și confiscarea obiectului folosit în timpul agresiunii. Este vorba despre o furcă metalică cu două coarne, care avea o lungime totală de 1,90 metri. „Dispune confiscarea furcii cu 2 coarne, cu o lungime totală de 1,90 metri, lungimea cozii de 1,70 metri, lungimea părţii metalice cu tot cu coarne de 30 cm şi lungimea coarnelor metalice de 17 cm, folosită de inculpatul Lorenţ Silviu Cristian la comiterea infracţiunii”, se mai arată în hotărâre. Incidentul a avut loc în Heleșteni Incidentul s-a petrecut în comuna Heleșteni, județul Iași, pe fondul unui conflict legat de o pășune folosită pentru animale. Potrivit informațiilor din dosar, conflictul dintre cei doi bărbați a escaladat după ce animalele au ajuns pe terenul victimei. În timpul altercației, Cătălin Pintilie a fost lovit puternic în zona capului cu un obiect metalic. Lovitura i-a provocat leziuni grave, iar starea victimei a devenit critică. Bărbatul a intrat în comă și a avut nevoie de intervenție medicală de urgență. Până la sosirea echipajelor medicale, primul ajutor i-a fost acordat de fratele său, care a intervenit pentru a-l menține în viață. Ulterior, Cătălin Pintilie a fost transportat la spital, unde a fost supus unei intervenții chirurgicale la nivelul creierului. Gravitatea leziunilor a făcut necesară inclusiv montarea unei plăci metalice la nivelul capului. Potrivit certificatului medico-legal menționat în cauză, leziunile suferite de victimă i-au pus viața în primejdie. Pentru vindecare, aceasta a avut nevoie de aproximativ 60-65 de zile de îngrijiri medicale. Sentința pronunțată de Tribunalul Iași stabilește astfel atât pedeapsa penală aplicată lui Silviu Cristian Lorenț, cât și obligațiile civile față de persoana vătămată. Instanța a stabilit cuantumul despăgubirilor în raport cu prejudiciul moral și material reținut în cauză, admițând doar în parte pretențiile formulate de Cătălin Pintilie. Silviu Cristian Lorenț, bărbatul judecat pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor, și-a primit pedeapsa.

Ordinul de protecție împotriva lui Vasile Țugui, revocat de instanța de apel! Adevărul iese, în cele din urmă, la iveală

ordinul-de-protectie-impotriva-lui-vasile-tugui,-revocat-de-instanta-de-apel!-adevarul-iese,-in-cele-din-urma,-la-iveala

Instanța de apel a decis să revoce ordinul de protecție pe care îl avea agentul de pază, Silviu Atanasiu, împotriva lui Vasile Țugui. După câteva săptămâni în care s-au confruntat, judecătorii au decis să-i dea dreptate lui Țugui. De-a lungul timpului, agentul de pază a susținut că celălalt bărbat ar fi încălcat ordinul de protecție de trei ori. Ordinul de protecție împotriva lui Vasile Țugui, revocat de instanța de apel! Răsturnare de situație în conflictul dintre Vasile Țugui și agentul de pază Silviu Atanasiu. La 15 septembrie 2026, instanța de apel a revocat ordinul de protecție emis anterior împotriva lui Țugui, după ce cauza a fost analizată de un complet format din doi judecători. Decizia vine după săptămâni de acuzații reciproce, plângeri și sesizări privind presupusa încălcare a ordinului. Vasile Țugui susține că hotărârea instanței de apel confirmă faptul că acuzațiile formulate împotriva sa nu au fost susținute de probe. „Instanța de apel, într-un complet format din doi judecători, a stabilit că acuzațiile formulate de domnul Atanasiu la adresa mea nu se confirmă. Ordinul de protecție a fost revocat”, a declarat Vasile Țugui după pronunțarea deciziei. Potrivit acestuia, un element important al dosarului l-a reprezentat și poziția procurorului de ședință de la prima instanță. Țugui afirmă că reprezentantul Ministerului Public ar fi solicitat inițial ca ordinul de protecție să nu fie emis. „Este relevant de menționat că, încă din fața primei instanțe, inclusiv procurorul de ședință, în calitate de reprezentant al statului și după analiza situației prezentate în dosar, a solicitat instanței să nu emită ordinul de protecție”, a precizat afaceristul. Vasile Țugui afirmă că în dosar au existat mai multe acuzații pe care susține că probele video nu le-ar fi confirmat. „Concret, au existat mai multe acuzații care, potrivit probelor video, nu s-au confirmat”, a spus acesta. Agentul de pază nu știa în ce umăr a fost lovit Afaceristul a făcut referire și la documentele medicale prezentate în urma incidentului care a generat conflictul dintre cei doi. El consideră că există contradicții în declarațiile agentului de pază cu privire la umărul în care ar fi fost lovit. „Mai mult, inițial a efectuat o expertiză medicală cu privire la umărul stâng, pentru ca ulterior să susțină că, de fapt, ar fi fost lovit în umărul drept. Consider că asemenea contradicții sunt relevante atunci când se analizează credibilitatea acuzațiilor formulate”, a declarat Țugui. Conflictul a început, potrivit declarațiilor anterioare ale celor doi, pe fondul unor dispute legate de parcările și accesul la Mercury Business Center. Situația a escaladat în luna august 2026, când agentul de pază a susținut că a fost agresat fizic de Vasile Țugui. De partea cealaltă, Țugui a contestat versiunea agentului și a afirmat că imaginile camerelor de supraveghere ar demonstra că incidentul nu s-a desfășurat așa cum a fost prezentat. Un alt punct invocat de Vasile Țugui este reprezentat de cele trei sesizări despre care afirmă că au fost formulate în perioada în care ordinul de protecție era în vigoare. „Pe durata ordinului de protecție au fost formulate, de asemenea, trei sesizări privind presupuse încălcări ale acestuia. Din informațiile pe care le am, în urma verificărilor efectuate, poliția a concluzionat că respectivele reclamații nu se confirmă”, a susținut acesta. Agentul de pază susține că i-a fost încălcat ordinul de protecție Una dintre sesizările reclamate de agent ar fi vizat inclusiv un presupus contact prin intermediul unei terțe persoane. Potrivit relatării prezentate anterior de Silviu Atanasiu, acesta ar fi susținut că Vasile Țugui i-ar fi cerut administratorului clădirii, prin telefon, să îi transmită să se îndepărteze de ușa de acces pentru a putea intra sau ieși din clădire și că i-ar fi fost comunicat programul de lucru. Un nou episod a fost reclamat de agent și pe 13 septembrie, când acesta ar fi sunat la poliție, susținând că ordinul ar fi fost încălcat din nou prin intermediul unei terțe persoane. Potrivit informațiilor relatate de acesta, Țugui i-ar fi spus administratorului clădirii să îi transmită agentului să iasă din clădire pentru a putea pleca acasă. După pronunțarea deciziei instanței de apel din 15 septembrie, agentul de pază nu a mai răspuns reporterilor BZI pentru un punct de vedere cu privire la hotărârea prin care ordinul de protecție a fost revocat. Vasile Țugui spune că, dincolo de conflictul personal, cazul ridică o problemă mai largă privind utilizarea ordinelor de protecție. „Dincolo însă de acest lucru, cred că acest caz poate reprezenta un exemplu relevant despre modul în care un instrument juridic extrem de important, precum ordinul de protecție, poate ajunge să fie folosit într-un mod care îi deturnează scopul”, a declarat afaceristul. Țugui susține că decizia instanței de apel reprezintă o confirmare a poziției sale pe parcursul întregului conflict. „Adevărul iese, în cele din urmă, la iveală”, a încheiat Vasile Țugui. Astfel, după mai multe săptămâni de acuzații reciproce, plângeri și sesizări, ordinul de protecție care îl viza pe Vasile Țugui a fost revocat de instanța de apel.

Femeia condamnată pentru tentativă de omor continuă lupta în instanță pentru o pedeapsă mai blândă! Care sunt demersurile

femeia-condamnata-pentru-tentativa-de-omor-continua-lupta-in-instanta-pentru-o-pedeapsa-mai-blanda!-care-sunt-demersurile

Valentina Ramona Onea, femeia condamnată în anul 2024 la 5 ani și 6 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor, continuă demersurile în instanță pentru schimbarea situației sale juridice, dorindu-și o pedeapsă mai blândă. Femeia a înjunghiat cu sânge rece, fiind trimisă în judecată alături de partenerul său de viață de la acea vreme, Ion Toma. Femeia condamnată pentru tentativă de omor continuă lupta în instanță pentru o pedeapsă mai blândă! Valentina Ramona Onea continuă demersurile pentru obținerea unei pedepse mai blânde. Un nou termen de judecată a avut loc pe 16 septembrie 2026, la Curtea de Apel Iași, în cadrul procedurii privind apelul, după ce i-a fost respinsă cererea de revizuire. La primul termen în această etapă, magistrații au decis să amâne pronunțarea. Potrivit încheierii de ședință, instanța a stabilit ca soluția să fie anunțată la data de 1 octombrie 2026. „Stabileşte pronunţarea la data de 01.10.2026, prin punerea soluţiei la dispoziţie prin mijlocirea grefei instanţei”, se arată în documentul instanței. Dosarul are la bază o faptă petrecută în urmă cu aproape opt ani, în comuna Dumești, județul Iași. În aprilie 2024, Tribunalul Iași a condamnat-o pe Valentina Ramona Onea la 5 ani și 6 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor. În aceeași hotărâre, judecătorii au dispus încetarea procesului penal pentru o altă acuzație, respectiv tulburarea ordinii și liniștii publice, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale. „Încetează procesul penal faţă de inculpata Onea (fostă Mindirigiu, fostă Toma) Valentina Ramona, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale”, se precizează în hotărârea instanței. Daune morale în cuantum de 10.000 de euro Pe lângă pedeapsa cu închisoarea, instanța a stabilit și plata unor despăgubiri către persoana vătămată. Valentina Ramona Onea trebuie să plătească, în solidar cu partenerul său de viață, Ion Toma, suma de 5.351 de lei, reprezentând daune materiale, precum și 10.000 de euro, reprezentând daune morale. Suma în euro urmează să fie achitată în lei, la cursul oficial al BNR din ziua plății efective. După pronunțarea sentinței Tribunalului Iași, Valentina Ramona Onea a formulat apel. Dosarul a ajuns la Curtea de Apel Iași, însă judecătorii nu au schimbat condamnarea stabilită în primă instanță. Femeia nu s-a oprit însă aici. Ulterior, aceasta a formulat o cerere de revizuire a hotărârii. În aprilie 2026, instanța s-a pronunțat asupra acestei cereri și a respins-o ca inadmisibilă. „Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de către revizuenta ONEA VALENTINA RAMONA, aflată în Penitenciarul de Femei Ploiești – Târgșorul Nou, împotriva sentinței penale nr. 238 din 22.04.2024, pronunţată de Tribunalul Iaşi în dosarul nr. 5262/99/2021, modificată prin Decizia penală nr. 402/21.05.2025 de Curtea de Apel Iaşi”, se arată în hotărârea instanței. Decizia a fost, la rândul său, contestată, iar în prezent este analizată în faza de apel. Tocmai acest demers a ajuns la termenul din 16 septembrie 2026, când magistrații au decis să amâne pronunțarea pentru 1 octombrie. Și-a înjunghiat victima Potrivit datelor din dosar, incidentul pentru care Valentina Ramona Onea a fost condamnată a avut loc pe 23 octombrie 2018, în jurul orei 20:30, la un magazin din comuna Dumești. Femeia se afla împreună cu Ion Toma. Cei doi au avut un schimb de replici cu un localnic, iar conflictul a degenerat rapid. Conform situației reținute în dosar, Ion Toma i-a dat victimei cu o sticlă în cap. În acel moment, Valentina Ramona Onea a scos un cuțit pe care îl avea asupra sa și a început să lovească victima cu acesta. În urma agresiunii, persoana vătămată a suferit răni care, potrivit constatărilor din dosar, au fost de natură să îi pună viața în pericol. După aproape opt ani de la incident, cazul nu este încă închis din punct de vedere al tuturor demersurilor judiciare. Valentina Ramona Onea încearcă în continuare să obțină o soluție favorabilă prin procedurile prevăzute de lege. Rămâne de văzut ce vor decide magistrații Curții de Apel Iași la data de 1 octombrie 2026, când este programată pronunțarea în această etapă a dosarului. Valentina Ramona Onea este femeia condamnată în anul 2024 la pedeapsa de 5 ani și 6 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor, iar acum încearcă să obțină o pedeapsă mai blândă.

S-a încheiat procesul doctoriței corupte!Nu se aștepta la această decizie a Curții de Apel Iași

s-a-incheiat-procesul-doctoritei-corupte!nu-se-astepta-la-aceasta-decizie-a-curtii-de-apel-iasi

În septembrie 2026 a luat sfârșit procesul doctoriței corupte Liliana Teodoriu, trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită în formă continuată și abuz în serviciu. Aceasta ar fi luat mită pentru a-și face meseria, motiv pentru care zeci de persoane s-au constituit părți civile, în încercarea de a-și recupera banii. S-a încheiat procesul doctoriței corupte! La data de 17 septembrie 2026, magistrații Curții de Apel Iași au respins contestația în anulare formulată de Liliana Teodoriu, împotriva unei decizii penale pronunțate în aprilie 2026. Potrivit hotărârii instanței, contestația în anulare a fost respinsă ca nefondată. Totodată, instanța a stabilit ca Liliana Teodoriu, din Botoșani, să achite statului suma de 1.000 de lei, reprezentând cheltuieli judiciare. „Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatoarea Teodoriu Liliana (…) împotriva deciziei penale nr. 369/07.04.2026 pronunțată de Curtea de Apel Iași în dosarul nr. 6398/99/2021 al Tribunalului Iași. În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (2) Cod procedură penală, obligă contestatoarea să achite statului, cu titlu de cheltuieli judiciare, suma de 1.000 lei”, se arată în soluția instanței. Decizia din 17 septembrie nu reprezintă însă o condamnare a Lilianei Teodoriu. În dosarul penal, procesul a fost închis ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale. Potrivit soluției pronunțate anterior în dosar, instanța a dispus încetarea procesului penal față de Teodoriu Liliana pentru infracțiunea de luare de mită, în formă continuată. De asemenea, acțiunea civilă formulată de persoanele care s-au constituit părți civile a fost respinsă ca inadmisibilă. În aprilie 2026, demersurile formulate de Liliana Teodoriu în legătură cu continuarea procedurilor judiciare au fost respinse. Instanța a respins ca inadmisibilă cererea acesteia de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate. Totodată, au fost respinse ca nefondate și cererile de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, precum și cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene pentru pronunțarea unei hotărâri preliminare. Mita a constat inclusiv în animale sau păsări Dosarul a ajuns în atenția anchetatorilor după cercetările referitoare la activitatea desfășurată de Liliana Teodoriu în perioada în care a lucrat la Cabinetul de Expertiză Medicală nr. 1 din Botoșani. Potrivit informațiilor prezentate de anchetatori la momentul respectiv, aceasta ar fi pretins și primit bani și alte foloase materiale de la pacienți pentru îndeplinirea atribuțiilor de serviciu. Anchetatorii au susținut că, în perioada 1997-2011, Liliana Teodoriu ar fi primit, în total, bunuri și bani în valoare de aproximativ 28.330 de lei, la care s-ar fi adăugat produse farmaceutice în valoare de 110 lei și alte bunuri. Lista bunurilor menționate în anchetă este una neobișnuit de variată. Pe lângă bani, procurorii au indicat o sticlă de băutură evaluată la 100 de lei, patru bucăți de caș de oaie, zece pachete de cafea, un miel, o găină tăiată, pește și un pat de tip recamier.medic cc Conform anchetatorilor, aceste foloase ar fi provenit de la 19 pacienți și ar fi fost oferite în legătură cu activitatea desfășurată de cadrul medical. Procesul penal a început în anul 2021, iar cauza a trecut prin mai multe etape judiciare și demersuri procedurale. În prezent, după soluția pronunțată la 17 septembrie 2026, contestația în anulare formulată de Liliana Teodoriu a fost respinsă. Astfel, ultima hotărâre menționată în dosar nu schimbă situația juridică. În același timp, instanța a stabilit plata cheltuielilor judiciare de 1.000 de lei de către contestatoare. Procesul medicului care a luat mită ani la rând, Liliana Teodoriu, a luat sfârșit în cursul acestei săptămâni, la data de 17 septembrie.

Au fost iertați de judecători, deși au bătut doi bărbați! Ce i-a salvat

au-fost-iertati-de-judecatori,-desi-au-batut-doi-barbati!-ce-i-a-salvat

Răsturnare de situație în cazul bătăușilor vasluieni Cătălin Munteanu și Dănuț Vasilache, după ce aceștia au formulat apel, iar dosarul a ajuns pe rolul Curții de Apel Iași. Judecătorii ieșeni au dispus modificarea hotărârii pronunțate de Tribunalul Vaslui. Iată care este hotărârea definitivă! Au fost iertați de judecători, deși au bătut doi bărbați! Condamnarea pronunțată în cazul vasluienilor Cătălin Munteanu și Dănuț Vasilache a fost modificată de magistrații Curții de Apel Iași, după ce cei doi inculpați au formulat apel. Instanța a pronunțat, la 17 septembrie 2026, o hotărâre definitivă prin care a desființat în parte sentința atacată, atât în ceea ce privește latura penală, cât și latura civilă. Dosarul a avut ca obiect săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, iar soluția instanței de apel schimbă substanțial situația juridică a celor doi inculpați. În cazul lui Cătălin Munteanu, Curtea de Apel Iași a dispus încetarea procesului penal pentru două infracțiuni de lovire sau alte violențe, avându-i ca persoane vătămate pe Florin-Aurelian Grecu și Sergiu-Cătălin Mistreanu. Motivul pentru care procesul penal a încetat este intervenirea prescripției răspunderii penale. Prin aceeași hotărâre, instanța a înlăturat dispoziția prin care Munteanu fusese condamnat pentru infracțiunile respective, precum și dispoziția referitoare la admiterea în parte a acțiunii civile formulate de cele două persoane vătămate. Modificări importante au fost dispuse și în ceea ce privește cheltuielile judiciare. Astfel, suma pe care Cătălin Munteanu fusese obligat să o achite către Florin-Aurelian Grecu a fost redusă de la 1.500 de lei la 700 de lei. În cazul lui Sergiu-Cătălin Mistreanu, cheltuielile judiciare au fost reduse de la 750 de lei la 350 de lei. A scăpat de pedeapsă după apel În ceea ce îl privește pe Dănuț Vasilache, Curtea de Apel Iași a dispus, de asemenea, încetarea procesului penal pentru infracțiunea de „lovire sau alte violențe” care îl viza pe Sergiu-Cătălin Mistreanu. Și în acest caz, instanța a constatat intervenirea prescripției răspunderii penale. Hotărârea instanței de apel a avut efect și asupra laturii civile a dosarului. Acțiunea civilă exercitată de persoanele vătămate Sergiu-Cătălin Mistreanu și Florin-Aurelian Grecu față de Dănuț Vasilache a fost respinsă ca inadmisibilă. Totodată, Curtea de Apel Iași a redus de la 750 de lei la 350 de lei cuantumul cheltuielilor judiciare la care fusese obligat Dănuț Vasilache către Sergiu-Cătălin Mistreanu. Prin urmare, apelurile formulate de cei doi inculpați au dus la modificarea sentinței pronunțate anterior. Instanța de apel a menținut însă celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate, care nu sunt contrare noii decizii. Soluția pronunțată la 17 septembrie 2026 este definitivă, astfel că modificările dispuse de Curtea de Apel Iași sunt cele care stabilesc situația procesuală a celor doi inculpați în acest dosar. Hotărârea este relevantă în special prin faptul că instanța de apel a înlăturat dispozițiile de condamnare pentru faptele pentru care a intervenit prescripția răspunderii penale. Decizia Curții de Apel Iași modifică astfel soluția pronunțată de instanța care a judecat cauza anterior, atât sub aspect penal, cât și sub aspect civil, și pune punct definitiv acestui litigiu. A fost schimbată hotărârea instanței în ceea ce îi privește pe vasluienii Cătălin Munteanu și Dănuț Vasilache, după ce aceștia au formulat apel, iar dosarul a ajuns pe rolul Curții de Apel Iași.