AUR se retrage din cursa electorală din Republica Moldova. Ce motive invocă partidul

aur-se-retrage-din-cursa-electorala-din-republica-moldova.-ce-motive-invoca-partidul

UPDATE „AUR se retrage din această cursă și pentru a nu produce și mai multă dezbinare și a nu dezorienta publicul. Adrian Buga, candidat pe lista AUR pentru scrutinul din 28 septembrie din Republica Moldova, și-a exprimat dorința de a avea o guvernare proromânească și proeuropeană după ziua de duminică, încurajând cetățenii Republicii Moldova să meargă la vot. Acesta a urat succes competitorilor rămași în cursă, din Partidul ”, se menționează în finalul comunicatului. Știrea inițială Partidul Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat retragerea din competiția electorală din Republica Moldova, programată pentru 28 septembrie. Potrivit unui comunicat al formațiunii, decizia a fost luată pentru a nu fragmenta votul românilor de peste Prut și pentru a evita dezbinarea și dezorientarea publicului. „Partidul Alianţa pentru Unirea Românilor anunţă ieşirea din competiţia electorală din Republica Moldova. Deşi am fost acuzaţi de vrute şi nevrute, în faţa unui moment de cotitură pentru românii de peste Prut decizia noastră este de a nu fragmenta şi mai mult votul din data de 28 septembrie. AUR se retrage din această cursă şi pentru a nu produce şi mai multă dezbinare şi a nu dezorienta publicul. Avem simţul datoriei împlinite”, spune AUR într-un comunicat oficial. AUR subliniază că nu dorește să fie acuzat de implicare în „afacerile unui alt stat”, chiar dacă acesta este considerat „al doilea stat românesc”. În mesajul său, partidul a urat succes competitorilor „care respectă România și istoria românilor de pe ambele maluri ale Prutului”.

Președintele Dan, întrebat de ce nu a fost la adunarea ONU: Am considerat că e mai bine să fiu în țară

presedintele-dan,-intrebat-de-ce-nu-a-fost-la-adunarea-onu:-am-considerat-ca-e-mai-bine-sa-fiu-in-tara

Întrebat joi seara, la Digi24, de ce nu a participat la recenta adunare generală a ONU, la care s-a vorbit despre Ucraina și Republica Moldova, Nicușor Dan a spus: „Tot timpul e un calcul de oportunitate. România a fost prezentă, a avut o delegație condusă de doamna ministru de Externe. În toate, cum să le spun, secțiunile acestei conferințe, România și-a exprimat punctul de vedere. Evident că ne-am consultat înainte ca delegația să plece, am avut o dezbatere internă. Numai că tot timpul, cum am spus, e un calcul de oportunitate”. „Președinții altor țări sunt în funcție unii de 3 ani, unii de 5 ani. Unii au probleme mai mici de deficit decât are România. Să mergi 5-6 zile, să lipsești din țară sau să fi prezent în țară, am considerat că e mai util să fiu prezent în țară în perioada asta”, a mai explicat șeful statului. Întrebat ce a făcut în zilele petrecute în țară, în timpul adunării generale a ONU, Nicușor Dan a spus: „Am făcut o ședință de coaliție, am avut niște discuții cu niște investitori care sunt în România și care au de la divergențe până la oportunități de investiție. Am avut o ședință CSAT, m-am uitat pe niște legi care trebuie promulgate sau trimise. Adică, e o activitate de președinte”.

Grindeanu: Republica Moldova este în pericol. Sper ca forțele pro-europene să câștige alegerile

grindeanu:-republica-moldova-este-in-pericol.-sper-ca-fortele-pro-europene-sa-castige-alegerile

„Este în pericol Republica Moldova, iar eu sper ca duminică forțele pro-europene să câștige alegerile în Republica Moldova”, a afirmat la Antena3 CNN Sorin Grindeanu, președintele interimar al PSD. Întrebat dacă există riscul ca Republica Moldova să intre pe o altă traiectorie, Grindeanu a spus: „Da. Și de aceea îndemn pe toți cei care trăiesc în România, dar totodată sunt și cetățenii moldoveni, să se gândească foarte bine ce aleg, pentru că, da, Moldova se află într-un pericol. Nu spun doar eu acest lucru”. Liderul social-democrat a amintit că mai mulți lideri europeni importanți și-au exprimat sprijinul pentru orientarea pro-europeană a Republicii Moldova, menționând vizitele recente ale președintelui Emmanuel Macron, ale premierului german Friedrich Merz, ale premierului polonez Donald Tusk și ale președintelui României, Nicușor Dan. „Acesta este un lucru care arată preocuparea pe care Europa o are pentru Moldova, dorința ca Moldova să-și păstreze traiectoria europeană și asta ne obligă. Nu putem interveni în alegerile din Republica Moldova și nici n-ar fi corect, dar putem să ne spunem părerea, așa cum fac și eu acum, și cum am făcut-o cu toții”, a precizat Grindeanu. În final, liderul interimar al PSD a reiterat că obiectivul strategic este ca Republica Moldova să se apropie cât mai mult de Uniunea Europeană: „Ne dorim ca Moldova să se reunească cu România în interiorul Uniunii Europene”.

Cât este de vulnerabilă Republica Moldova în fața Rusiei? / Care sunt mizele Rusiei în ecuația cu Moldova? / Poate ajunge Moldova o nouă Georgia?

cat-este-de-vulnerabila-republica-moldova-in-fata-rusiei?-/-care-sunt-mizele-rusiei-in-ecuatia-cu-moldova?-/-poate-ajunge-moldova-o-noua-georgia?

Invazia rusă în Ucraina în 2022 a repus pe agenda discuțiilor un subiect la fel de fierbinte: liderii pro-europeni ai Republicii Moldova sunt conștienți de eforturile Moscovei de a recompune fostul spațiu sovietic, anexând fostele republici sovietice. Având în vedere alegerile parlamentare de duminică, toată lumea se așteaptă ca aceste eforturi să se intensifice. Se nasc, prin urmare, întrebări-cheie: cât este Moldova de vulnerabilă în fața Rusiei și ce tactici implementează Moscova, deja, în această țară? Faptul că Moldova nu are graniță directă cu Rusia îl obligă pe Putin să acceseze constant narativul transnistrean pentru a-și justifica ambițiile neo-imperiale din regiune. Pentru el, Moldova este „un teritoriu istoric rus” și punct! Ce ar însemna pentru Rusia aderarea Moldovei la UE? Ne amintim, de altfel, și de definiția dată de Putin, la sfârșitul anului 2023, potrivit căreia Moldova se încadrează în mod special în definiția Lumii Ruse (Russkiy Mir), care cuprinde teritoriile Rusiei Antice, Marele Ducat al Moscovei, Imperiul Rus, Uniunea Sovietică și Federația Rusă contemporană. Dacă Moldova ar adera la UE, aceasta ar fi o lovitură masivă pentru eforturile Kremlinului de destabilizare a țării și de preluare a controlului. De asemenea, ar zgudui din temelii stabilitatea regimului lui Putin, pentru că acest lucru ar fi un exemplu de cum poate arăta un fost stat sovietic care beneficiază de aderarea la valorile Occidentului – reformat și prosper. După Moldova, ar urma Ucraina și Armenia, ceea ce, pentru reputația Moscovei în calitate de garant de securitate în zonă, ar fi zdrobitor. Dar care sunt vulnerabilitățile Moldovei? Potrivit unei analize Chathamhouse.org, cea mai importantă este interferența electorală malignă a Rusiei, urmată de presiunea economică, operațiunile informaționale, atacurile cibernetice, destabilizarea internă, corupția și utilizarea grupurilor de intermediari. Acestea fac parte din așa-numitele „măsuri-hibride”, foarte iubite de Moscova și în a căror competență, de altfel, excelează. Așa se face că miza mizelor în dinamica Rusiei cu Moldova este împiedicarea cu orice preț a aderării acesteia la UE – o extindere a UE în acest spațiu și o orientare pro-NATO a țării sunt respinse categoric de Moscova. O altă miză extrem de importantă a Rusiei în ecuația cu Moldova este menținerea Transnistriei ca punct vital de presiune. Potrivit understandingwar.org, Kremlinul valorifică foarte bine exclava sa militară de 30 de ani din Transnistria, prin adâncirea, în timp, a legăturilor politice și economice în Republica Moldova, în efortul de prevenire a aderării la Vest. Și nu se va opri! Folosirea oligarhilor pentru amestecul în treburile interne e un exercițiu vechi, dar eficient Ne amintim de rolul extrem de important jucat de opozantul moldovean pro-Kremlin, Ilan Șor, în extinderea operațiunilor de influență malignă ale Rusiei în Moldova și în special în Găgăuzia. Deși partidul lui Șor a fost declarat neconstituțional, multiplele sale influențe continuă să se facă simțite în Moldova și oferă Kremlinului instrumente variate de influență în societatea și politica moldovenească, in extenso, europeană. Serviciul Național de Securitate al Republicii Moldova l-a acuzat pe Ilan Șor și pe alți oligarhi pro-ruși că plătește milioane de euro pentru a organiza proteste antiguvernamentale și compromite desfășurarea alegerilor. O altă miză extrem de importantă este demonstrativ-politică. Prin menținerea constantă a influenței asupra Moldovei, Rusia demonstrează putere, influență și transmite mesajul țărilor dimprejur (Georgia, Ucraina, România) că nu doarme. Dar există pericolul ca Moldova să devină o a doua Georgia? Ar exista două variante de scenariu: Moscova alege varianta militară, întreprinde o incursiune rapidă, după modelul din 2008 în Georgia, lucru costisitor și riscant, pentru că ar putea să implice o reacție locală mai largă, iar războiul din Ucraina a uzat suficient armata rusă. Scenariu al doilea, descris mai sus – politic hibrid, pe termen scurt – manipularea alegerilor, sprijinirea candidaților pro-ruși, dezinformare, coerciție economică, ample campanii media, lucruri la care, cum spuneam, Moscova e premiantă.

Maia Sandu avertizează: Suveranitatea Moldovei este în pericol!

maia-sandu-avertizeaza:-suveranitatea-moldovei-este-in-pericol!

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a lansat luni un mesaj puternic, avertizând că independența și viitorul european al țării sunt amenințate. „Kremlinul aruncă sute de milioane de euro pentru a cumpăra voturi, intoxică zilnic oamenii cu minciuni și plătește persoane să provoace dezordini și violență”, a spus șefa statului într-un discurs adresat populației. Sandu a îndemnat cetățenii să apere Moldova prin vot responsabil: „După atâtea eforturi, nu avem dreptul să dăm țara pe mâna corupților și trădătorilor. Kremlinul crede că suntem de vânzare, dar Moldova e casa noastră și nu e de vânzare”. Președinta a reamintit că generațiile anterioare au plătit cu sacrificiu pentru libertatea țării și a subliniat că puterea sa depinde de sprijinul oamenilor: „Eu am datoria să protejez Moldova și pacea. Dar fără voi, nu voi reuși. Puterea mea stă în voi.” Maia Sandu a chemat alegătorii să demonstreze duminică, prin vot, că Moldova rămâne independentă și orientată spre Europa: „Să nu o vindem hoților și să nu le permitem altora să o vândă. Moldova nu e o bucată de pământ, ci casa noastră sfântă.”

Grecia a revocat suspendarea procesului de extrădare a lui Vladimir Plahotniuc. Oligarhul va fi transferat la Chișinău pe 25 septembrie

grecia-a-revocat-suspendarea-procesului-de-extradare-a-lui-vladimir-plahotniuc.-oligarhul-va-fi-transferat-la-chisinau-pe-25-septembrie

Fostul politician și om de afaceri urmează să fie transferat în Republica Moldova pe 25 septembrie, conform planului inițial, informează Ziarul de Gardă. Alexandru Cernei, procurorul care gestionează unul dintre dosarele lui Plahotniuc, a confirmat oficial că procesul de extrădare în privința lui Plahotniuc a fost reluat. De asemenea, Lucian Rogac, unul dintre avocații lui Plahotniuc a confirmat decizia de reluare a extrădării. „Vă anunț oficial că, grație eforturilor și demersurilor făcute de avocații d-lui Vladimir Plahotniuc, Ministerul Justiției din Grecia și-a anulat decizia de suspendare a procesului de extrădare a clientului nostru, Vladimir Plahotniuc. Prin urmare, domnul Plahotniuc va reveni în Republica Moldova conform graficului stabilit anterior”, a anunțat Rogac. Decizia de revocare a suspendării a fost luată a doua zi după ce autoritățile de la Chișinău au cerut explicații pe marginea motivelor pentru care procesul fusese suspendat. Agenția Reuters a scris că Ministerul Justiției din Grecia a decis să amâne extrădarea lui Plahotniuc deoarece acesta este anchetat și de România pentru falsificare și i s-a cerut să ofere explicații unui procuror grec în acest caz. În prezent, asupra lui Plahotniuc este instituită măsura arestului preventiv pentru 30 de zile. După extrădare, acesta urmează să fie plasat în Penitenciarul nr. 13 din Chișinău.

Grecia amână extrădarea lui Vladimir Plahotniuc în Moldova pentru că oligarhul este anchetat și în România – surse

grecia-amana-extradarea-lui-vladimir-plahotniuc-in-moldova-pentru-ca-oligarhul-este-anchetat-si-in-romania-–-surse

Conform Reuters, un tribunal grec a decis în favoarea extrădării sale pe baza acuzațiilor legate de un caz de fraudă cunoscut în fosta republică sovietică drept „furtul secolului”, cu câteva zile înainte de alegerile generale din Moldova, care vor avea loc pe 28 septembrie. „Extrădarea lui Vladimir Plahotniuc în Republica Moldova a fost suspendată, fără a se indica motivul”, a declarat procuratura generală din Moldova, adăugând că a fost notificată cu privire la decizia Interpolului. Plahotniuc, în vârstă de 59 de ani, a negat acuzațiile. O sursă juridică greacă a declarat pentru Reuters, sub condiția anonimatului, că Ministerul Justiției din Grecia a suspendat extrădarea sa, deoarece Plahotniuc este anchetat și de România pentru falsificare și i s-a cerut să ofere explicații unui procuror grec în acest caz. Principal suspect în „furtul miliardului” Plahotniuc a fost arestat pe 21 iulie la aeroportul din Atena, după ce s-a îmbarcat într-un avion cu destinația Dubai. Poliția greacă a acționat în baza unei notificări Interpol emise în februarie, care preciza că acesta deținea 16 pașapoarte, inclusiv din România, Mexic și Rusia. El este principalul suspect într-un caz legat de dispariția în 2014 a 1 miliard de dolari din sistemul bancar moldovean, echivalentul la acea vreme a 12% din PIB-ul fostului stat sovietic. Acuzațiile includ participarea la o organizație criminală, spălare de bani, mită și fraudă. Rusia a solicitat, de asemenea, extrădarea sa pentru infracțiuni legate de droguri. „Noi, cetățenii acestei țări, trebuie să ne asigurăm că toți cei vinovați sunt aduși în fața justiției și că acest proces nu este oprit”, a scris premierul moldovean Dorin Recean pe Facebook, adăugând că guvernul va investiga decizia. Într-o declarație pe rețelele de socializare din această lună, Plahotniuc a descris toate acuzațiile împotriva sa ca fiind bazate pe „calomnie și ură politică”. Înainte de a fugi din Moldova, Plahotniuc a fost liderul Partidului Democrat între 2016 și 2019, parte a coaliției de guvernare de la acea vreme. Republica Moldova speră să adere la Uniunea Europeană până în 2030.

Cum funcționează corect naționalismul

cum-functioneaza-corect-nationalismul

Într-un dialog vibrant, jurnalistul Adrian Artene și invitatul său, ministrul Culturii, András István Demeter, au creionat un peisaj despre prezentul și viitorul culturii în România. În acest sens, artistul a observat că rolul oamenilor de cultură este cu atât mai important cu cât poate constitui o punte spirituală între două țări surori cum sunt România și Republica Moldova. Însă, în această ecuație, conceptul de naționalionalism devine relativ.  Comentând pe tema legăturii organice dintre România și Republica Moldova, invitatul a remarcat că era contemporană este extrem de diluată, cu realități suprapuse. De amintit că Demeter Andras deține și o vastă experiență politică, fiind unul dintre membrii de bază ai UDMR, formațiunea politică ce face parte din actuala coaliție. Patrioții din Republica Moldova asigură unirea spirituală cu România În dialogul său cu Adrian Artene, actorul cu o bogată experiență pe scenele românești de teatru a explicat alchimia secretă care leagă patrioții români de  frații de peste Prut, precum și modurile în care poate fi interpretat naționalismul pornind de la studiul de caz al controversatului Corneliu Vadim Tudor. „Culturile sunt unite. Problema e să nu se separe. Vorbim de multe riscuri datorită multor realități din istoria contemporană. Sunt mulți și acolo care nu sunt rusofili și (n.r. – din) convingere. Corneliu Vadim Tudor, un iubitor de cultură, el a îmbrățișat ideea naționalismului pentru că el nu a găsit loc la masa celor mari”, a comentat ministrul Culturii. Demeter are o carieră vastă, incluzând roluri de actor, director de teatru, secretar de stat și alte funcții de conducere în instituții culturale și media din România. Noul sezon al podcastului ”Altceva cu Adrian Artene” a debutat sâmbătă, 13 septembrie, cu un invitat special: ministrul Culturii, András István Demeter. RECOMANDĂRILE AUTORULUI Ministrul Culturii, Andras Demeter, implicat în patru dosare PENALE: Nu am fost confortabil tuturor Florin Călinescu: „Ministrul Culturii, un maghiar, mi se pare de-un cinism…”

Traian Băsescu avertizează: Pe 28 Septembrie, seara, Putin şi ai lui pot fi la graniţa României!

traian-basescu-avertizeaza:-pe-28-septembrie,-seara,-putin-si-ai-lui-pot-fi-la-granita-romaniei!

„Pe 28 Septembrie, seara, Putin şi ai lui pot fi la graniţa României!”, îşi începe fostul preşedinte mesajul pe Facebook. Băsescu a subliniat că lupta electorală de la Chişinău este extrem de strânsă, pro-europenii şi partidele pro-ruse aflându-se „cap la cap” în sondaje, menţionând că votul decisiv va fi dat de diaspora. „Pe 28 septembrie, viitorul Republicii Moldova, dar şi securitatea României vor fi decisiv influenţate de votul celor din diaspora”, a declarat fostul şef al statului. Acesta a amintit că peste un milion de moldoveni locuiesc şi muncesc în state ale Uniunii Europene, mulţi dintre ei având şi cetăţenie română. „O victorie a stângii pro-moscovite ar aduce în Parlament şi în guvernul de la Chişinău marionetele lui Putin iar la frontiera României o ţară supusă ordinelor şi controlului Moscovei”, notează Traian Băsescu. În încheierea, acesta a spus că un vot pro-european însemna continuarea drumului către integrarea europeană şi consolidarea securităţii la frontiera estică a UE şi a României.

Interdicția lui Ion Ceban, atât în România, cât și în spațiul Schengen se menține. Edilul Chișinăului a pierdut la Curtea de Apel

interdictia-lui-ion-ceban,-atat-in-romania,-cat-si-in-spatiul-schengen-se-mentine.-edilul-chisinaului-a-pierdut-la-curtea-de-apel

Curtea de Apel din București a respins joi cererea formulată de Ion Ceban, in care contesta decizia de interdicție pe teritoriul României, dar și în spațiul Schengen. „Respinge cererea formulată în contradictoriu cu Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Afacerilor Interne şi Inspectoratul General pentru Imigrări ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă. Respinge cererea de suspendare a executării dispoziţiei privind măsura interdicţiei de intrare în contradictoriu cu pârâţii Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră şi Serviciul Român de Informaţii ca inadmisibilă. Cu recurs în 5 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Curtea de Apel Bucureşti”, este soluția pe scurt, dată de magistrații români. Într-un videoclip publicat pe Facebook, oficialul din Moldova s-a arătat nemulțumit că subiectul interdicției sale în România, dar și în spațiul Schengen se dezbate, declarându-se deranjat că trebuie să dea explicații. „Cu două săptămâni înainte de alegeri, trebuie să răspund la toată masă media, la toți deputații, la prim-ministru, la președintele țării vecine președintele țării noastre, președintele parlamentului. Cătați-vă oameni de treabă și haideți să discutăm problemele cetățenilor de zi cu zi!”, a transmis oficialul.  Acesta a precizat că va continua demersurile legale. „Iar în ceea ce ține de decizia nemijlocită a Curții de Apel București, vom merge în continuare conform procedurii legale și vom informa pe parcurs”, a precizat Ion Ceban pe Facebook.  Primarul Chișinăului, dar și candidat în funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova la scrutinul din 28 septembrie, Ion Ceban, a primit interdicție de a intra în România, dar și în spațiul Schengen pentru o perioadă de 5 ani. „Din motive ce țin de considerente de siguranță națională, România a dispus măsura nepermiterii intrării pe teritoriul național pentru domnul Ion Ceban și pentru încă doi cetățeni ai Republicii Moldova. Decizia este de resortul instituțiilor competente din România, în conformitate cu reglementările în vigoare în materie”, a transmis Ministerul Afacerilor Externe, citat de Ziarul de Gardă.  Ion Ceban este liderul Mișcării Alternativa Națională (MAN), partid de opoziție la actuala guvernare a Republicii Moldova. Înainte de-ași întemeia propriul partid, Ion Ceban a fost membru al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, condus de Igor Dodon.