Care este perioada de incubație a hantavirusului. OMS: Acesta nu este coronavirusul. Este un virus foarte diferit”

Joi, directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, a ținut o conferință de presă despre situația actuală privind hantavirus, în care a oferit mai multe informații despre răspândire și șansele de a se ajunge la o nouă pandemie globală. Acesta a confirmat că perioada de incubație a hantavirusului poate ajunge „până la șase săptămâni” și că este „posibil” să apară și alte cazuri în perioada următoare, scrie The Guardian. El a precizat că primul caz a fost semnalat la un bărbat care a prezentat simptome pe 6 aprilie și a decedat pe 11 aprilie. La momentul respectiv nu s-au prelevat probe, deoarece nu se suspecta hantavirusul. Soția acestuia a coborât de pe nava Hondius, care a plecat din Argentina spre Antarctica și apoi a traversat Oceanul Atlantic, prezentând și ea simptome, iar starea ei s-a agravat în timpul zborului spre Johannesburg și a decedat pe 26 aprilie. A treia victimă a fost o femeie de pe aceeași navă care a raportat simptome pe 28 aprilie și a decedat pe 2 mai. Un alt caz, un bărbat care s-a prezentat la medicul navei pe 24 aprilie, a fost evacuat în zilele următoare și se află în continuare la terapie intensivă. „OMS are cunoștință de rapoarte privind alte persoane cu simptome care ar fi putut avea contact cu unul dintre pasageri. În fiecare caz, suntem în strânsă legătură cu autoritățile competente. Având în vedere perioada de incubație a virusului Andes, care poate ajunge până la șase săptămâni, este posibil să fie raportate și alte cazuri.”, a declarat Tedros Adhanom Ghebreyesus. „Nu este vorba de SARS-CoV-2”, asigură o expertă a OMS Maria Van Kerkhove, directoarea interimară a Departamentului pentru amenințări epidemice și pandemice al OMS, a declarat că virusul se răspândește „într-un mod foarte, foarte diferit” față de Covid și gripă și necesită un contact mult mai îndelungat. „Acesta nu este coronavirusul. Este un virus foarte diferit. Cunoaștem acest virus, hantavirusurile există de ceva vreme. Dar vreau să fiu foarte clară: acesta nu este SARS-CoV-2; acesta nu este începutul unei pandemii de Covid.”, a spus ea. Ea a afirmat că este vorba de un focar de mici dimensiuni într-o zonă limitată. „Înțelegem perfect de ce apar aceste întrebări, dar aceasta nu este aceeași situație în care ne aflam acum șase ani. Nu se răspândește în același mod, așa cum o fac coronavirusurile. Este foarte diferit. Este vorba de acel contact strâns, intim, pe care l-am observat. Iar majoritatea hantavirusurilor nu se transmit deloc între oameni.”, a spus ea. Ea subliniază că se iau numeroase măsuri pentru a preveni orice răspândire ulterioară.
Scandal în Spania: Guvernul Sánchez, criticat pentru gestionarea navei infectate cu hantavirus

Guvernul spaniol se confruntă cu critici pentru că a transmis semnale contradictorii cu privire la modul în care intenționează să gestioneze pasagerii unei nave de croazieră afectate de virus, care va acosta în Insulele Canare în acest weekend, relatează Politico. În ultimele 24 de ore, autoritățile din Madrid au emis mesaje contradictorii cu privire la modul în care țara intenționează să-i gestioneze pe cei 147 de pasageri care călătoresc la bordul navei MV Hondius, nava de croazieră pe care un focar de hantavirus a dus deja la moartea a trei călători. Deși există un consens că toți pasagerii asimptomatici care nu sunt originari din țară vor fi repatriați în țările lor de origine, viitorul celor 14 spanioli aflați la bordul navei este incert. Ministrul Apărării, Margarita Robles, a declarat miercuri că pasagerii spanioli vor fi transferați cu un avion militar la Spitalul Militar Gómez-Ulla din Madrid – un centru medical specializat cu unități de izolare de nivel înalt – unde vor fi supuși observației medicale. Dar, a menționat ea, carantina suplimentară a spaniolilor va fi „voluntară”, deoarece persoanele care nu prezintă simptome nu pot fi forțate să intre în izolare. Într-un interviu acordat joi dimineață postului de radio Cadena Ser din Spania , ministrul Sănătății, Mónica García, a respins acest mesaj, insistând că pasagerii spanioli vor fi plasați în carantină. Ministrul a insistat că guvernul va face apel la „bunul simț și responsabilitatea” spaniolilor. Dacă însă această măsură eșuează, ea a spus că autoritățile au „instrumente juridice suficiente pentru a adopta măsurile necesare pentru a proteja sănătatea publică”. Partidul Popular, opoziție de centru-dreapta din Spania, a profitat de lipsa de claritate privind carantinele pentru a acuza guvernul de incompetență operațională. „Vor lăsa siguranța și sănătatea publică în mâinile bunăvoinței fiecărui individ?”, a scris Carmen Fúnez, secretarul adjunct al partidului pentru sănătate, pe X. „Nu este nimeni la volan.” Între timp, partidul de extremă dreapta Vox a acuzat guvernul că a admis nava într-un port spaniol doar pentru a distrage atenția publicului de la un caz de corupție în curs care implică un fost ministru. „[Prim-ministrul Pedro Sánchez] caută mereu ceva care să ne distragă de la corupția sa și astfel a văzut că exista o navă cu un virus mortal și iată-l acum, îndreptându-se spre Spania, spre Insulele Canare”, a declarat liderul Vox, Santiago Abascal, în timpul unui eveniment de campanie din Andaluzia, miercuri. „Încă ne amintim de epidemia de coronavirus.” Decizia guvernului de a accepta cererea Organizației Mondiale a Sănătății de a permite navei MV Hondius să acosteze în Insulele Canare rămâne o sursă de tensiune cu președintele regional Fernando Clavijo, care s-a plâns miercuri că Madridul nu l-a informat în mod corespunzător despre operațiune. Joi dimineață, nava cu pavilion olandez naviga la est de insula Sal din Capul Verde și se așteaptă să acosteze în Tenerife duminică, conform datelor de urmărire a navei . Organizația Mondială a Sănătății a confirmat că opt călători cu simptome de hantavirus se află încă la bordul navei MV Hondius. Autoritățile din întreaga lume încearcă în prezent să-i găsească pe cei 30 de pasageri care au părăsit nava în Santa Helena, înainte de raportarea focarului. Presa olandeză a relatat că o însoțitoare de bord care a servit unul dintre pasagerii decedați ulterior pe un zbor din Johannesburg a fost spitalizată cu simptome ușoare. O altă pasageră, o femeie germană suspectată de infecție, a fost transportată la Amsterdam și transferată la un spital din Düsseldorf miercuri seară. Un alt pasager infectat este tratat la Zurich . Hantavirusurile sunt de obicei transmise de la rozătoare la oameni, dar experții cred că tulpina implicată în acest focar ar putea fi virusul Andes, care se poate răspândi între oameni. Timpul de incubație variază între una și 8 săptămâni.
Incident bizar. Pielea unei femei s-a albăstrit după ce a luat un medicament

Pielea unei femei și-a schimbat culoarea după ce a început un tratament oral. Potrivit Live Science, femeii în vârstă de 68 de ani, din SUA, i-au apărut numeroase pete în culorile albastru închis și violet asemănătoare unor vânătăi după ce a luat un medicament. Ea le-a spus medicilor că a luat minociclină, un antibiotic administrat pe cale orală. Petele au apărut pe mai multe părți ale corpului la câteva săptămâni de la începerea tratamentului cu antibiotic. Anchetatorii au stabilit că este un caz de hiperpigmentare, în care unele zone de piele devin mai închise la culoare. De altfel, hiperpigmentarea este pe lista cu posibile efecte secundare ale antibioticului deși nu se știe cum se produce reacția. Cazul femei a atras atenția și a fost considerat unic având în vedere rapiditatea apariției petelor. De obicei, hiperpigmentarea se dezvoltă după luni de tratament. La final, medicii au sfătuit pacienta să întrerupă tratamentul cu antibiotic și să evite expunerea la soare, deoarece lumina poate agrava hiperpigmentarea.
Pesticide peste limită în tot mai multe alimente din Uniunea Europeană

Aproximativ 99% dintre probele analizate au respectat limitele stabilite la nivel european, arată raportul Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară, instituția responsabilă cu evaluarea riscurilor alimentare în UE. Cu toate acestea, diferențele dintre produsele din UE și cele importate continuă să atragă atenția autorităților și alimentează discuțiile despre controalele la frontieră. Mai multe produse de bază depășesc limitele Potrivit Politico, printre alimentele la care apar tot mai des astfel de depășiri se numără ardeii dulci, unde numărul cazurilor aproape s-a dublat față de 2018. Tendința este similară și pentru strugurii de masă și uleiul de măsline extravirgin. În plus, ouăle, care nu înregistrau probleme în urmă cu câțiva ani, încep să apară în statistici cu depășiri ale limitelor admise de pesticide. Importurile, respinse mai des Produsele considerate cu risc ridicat la granițele UE sunt respinse mai frecvent decât cele produse în interiorul blocului comunitar, chiar dacă procentul total rămâne redus. Din peste 39.000 de probe analizate în 2024, 3,6% au fost respinse și nu au ajuns pe piață. Cele mai multe probleme au fost identificate la produse precum chimenul din India, rodiile și roșiile din Turcia, dar și în cazul ceaiului verde din China și Vietnam. Substanțele care creează probleme O parte importantă a depășirilor identificate în produsele cultivate în UE este legată de etefon, un regulator de creștere folosit pentru grăbirea coacerii. Substanța a fost depistată frecvent în ardei dulci și banane, deși nu este autorizată pentru utilizare la aceste culturi, ceea ce ridică semne de întrebare privind respectarea regulilor în anumite cazuri. Alte depășiri sunt asociate cu substanțe care sunt, în principiu, permise în Uniunea Europeană, dar doar în limite stricte. Insecticidul flonicamid, utilizat pentru combaterea dăunătorilor, și erbicidul glufosinat, folosit împotriva buruienilor, au fost găsite în concentrații peste pragurile legale. Asta sugerează fie utilizarea unor doze mai mari decât cele autorizate, fie nerespectarea perioadelor de pauză dintre tratamente și recoltare. Raportul indică faptul că astfel de situații nu sunt generalizate, dar apar recurent în anumite culturi și regiuni, ceea ce le transformă într-un punct de atenție pentru autorități. În practică, depășirea limitelor nu înseamnă automat un risc imediat pentru consumatori, însă semnalează probleme de conformare și poate duce la retragerea produselor de pe piață sau la sancțiuni pentru producători. Riscul pentru consumatori Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară subliniază că depășirea limitelor nu înseamnă automat un pericol pentru sănătate. Pragurile sunt stabilite mult sub nivelurile considerate riscante, iar, per ansamblu, riscul pentru consumatori este evaluat ca fiind redus. Raportul a fost publicat într-un moment în care fermierii europeni reclamă concurența importurilor și cer reguli mai stricte, iar Comisia Europeană pregătește măsuri pentru întărirea controalelor la frontieră.
Peste 1 milion de români trăiesc cu astm, dar mulți nu primesc tratamentul corect

Deși tratamentele moderne pot preveni majoritatea crizelor, accesul real la acestea și utilizarea corectă rămân provocări importante. Societatea Română de Pneumologie(SRP) atrage atenția că, în România, peste 1 milion de persoane trăiesc cu astm, iar prevalența este estimată între 4% și 9% din populație. Boala afectează semnificativ copiii – fiind cea mai frecventă afecțiune cronică în rândul acestora, cu o prevalență de peste 10% – iar incidența este în creștere constantă. „Astmul nu este doar o boală a simptomelor, ci o boală inflamatorie cronică ce trebuie tratată constant. În practică, vedem frecvent pacienți care folosesc doar medicația de urgență și ignoră tratamentul de fond. Această abordare crește semnificativ riscul de crize severe și spitalizări. Accesul la terapii inhalatorii moderne și terapiile biologice nou apărute este esențial pentru controlul eficient al bolii. Compensarea, de asemenea, este importantă și ajută mult bolnavii din România”, declară prof. dr. Florin Mihălțan, medic primar pneumolog, președintele Societății Române de Pneumologie. Boală subdiagnosticată și subtratată În România, astmul este considerat o boală subdiagnosticată și subtratată. Mulți pacienți ajung la medic abia după episoade severe, iar tratamentul este adesea utilizat incorect sau incomplet. Deși bronhodilatatoarele cu acțiune rapidă oferă ameliorare imediată, acestea nu tratează cauza bolii. Controlul real al astmului se realizează prin medicamente antiinflamatorii inhalatorii (corticosteroizi), care reduc inflamația și previn crizele. „Ziua Mondială a Astmului 2026, cu tema Să facem tratamentele antiinflamatoare inhalatorii accesibile pentru toți, readuce în prim-plan o realitate clinică esențială: controlul astmului nu depinde doar de existența terapiei, ci de accesul real, constant și corect la aceasta. Terapiile antiinflamatoare inhalatorii reprezintă fundamentul managementului modern al astmului și o condiție indispensabilă pentru prevenirea exacerbărilor și reducerea poverii bolii. Asigurarea accesibilității lor, fără bariere economice sau sistemice, trebuie să devină o prioritate de sănătate publică.”, subliniază Prof. Dr. Ruxandra Ulmeanu, medic primar pneumolog, Directorul Școlii SRP. Astmul afectează semnificativ calitatea vieții: • limitează activitățile zilnice și capacitatea de efort • este o cauză importantă de absenteism școlar și profesional • poate duce la spitalizări repetate • în forme severe, poate deveni amenințător de viață Factorii de risc – alergiile, poluarea, infecțiile respiratorii sau fumatul – contribuie la agravarea bolii, iar lipsa monitorizării regulate crește riscul de complicații. Datele epidemiologice arată o evoluție îngrijorătoare: • prevalența astmului crește cu aproximativ 50% la fiecare 10 ani • astmul alergic afectează până la 1 din 5 copii • incidența este mai mare în mediul urban, unde expunerea la poluare este crescută Aceste cifre confirmă necesitatea unor măsuri susținute de prevenție, diagnostic precoce și educație medicală. Specialiștii SRP transmit câteva recomandări clare: • Astmul poate fi controlat dacă este tratat corect • Nu întrerupeți tratamentul fără recomandarea medicului • Folosiți corect inhalatorul – tehnica este esențială • Mergeți periodic la control, chiar dacă vă simțiți bine Ziua Mondială a Astmului, marcată anual sub coordonarea Global Initiative for Asthma (GINA), aduce în prim-plan importanța accesului la tratamentele esențiale. Tema din 2026 – „Acces la inhalatoare antiinflamatorii pentru toți pacienții cu astm – o nevoie încă urgentă” – subliniază faptul că, deși soluțiile există, ele nu ajung încă la toți pacienții care au nevoie. Astmul poate fi controlat. Provocarea este ca fiecare pacient din România să beneficieze de tratamentul corect, la momentul potrivit.
Cum se tratează modern hernia de disc (P)

Una dintre afecțiunile care pot duce la dureri de spate este hernia de disc. O hernie de disc apare atunci când învelișul fibros al unui disc intervertebral se fisurează sau se rupe, iar conținutul gelatinos din interior poate ieși și poate comprima sau irita rădăcinile nervoase. În funcție de localizare, există hernie de disc lombară, hernie cervicală și hernie de disc toracală. Manifestările clinice pot include, pe lângă durerea de spate, senzații de furnicături și amorțeală la nivelul membrelor, iar în cazul unei hernii lombare mai severe pot să apară, spre exemplu, și slăbiciune musculară la un picior, stenoză lombară sau chiar sindromul de coadă de cal, o urgență medicală care provoacă incontinență urinară și fecală și necesită tratament prompt. În cele mai multe situații, tratamentul pentru hernia de disc este unul conservator, prin medicație, proceduri de recuperare medicală și, în cazuri selectate, infiltrații epidurale cu corticosteroizi, la indicația medicului. În cazuri mai grave, când simptomele sunt severe, dacă au apărut complicații sau manifestările clinice nu cedează la alte metode de tratament, medicul poate recomanda o intervenție chirurgicală. În prezent, operațiile pentru hernie de disc sunt realizate de cele mai multe ori mai puțin invaziv, microchirurgical sau prin chirurgie endoscopică, cu traumatism tisular redus, în funcție de indicația stabilită. Acest abord asigură o recuperare mai rapidă a pacientului, cu mobilizare și reluarea activităților într-un timp mai scurt. În urma evaluării medicale detaliate, medicul neurochirurg stabilește care este cea mai potrivită tehnică chirurgicală pentru fiecare caz în parte. Intervenția realizată clasic, deschis, implică o incizie de dimensiuni mai mari la nivelul pielii comparativ cu alte tehnici, pentru acces la discul intervertebral deteriorat. Operația minim invazivă, care poate fi realizată prin mai multe metode, inclusiv endoscopic sau microchirurgical – cu ajutorul unui microscop operator – necesită o incizie de mici dimensiuni, cu traumatism redus la nivelul țesuturilor. Indiferent de tehnica utilizată, intervenția chirurgicală are ca scop îndepărtarea fragmentului de disc intervertebral herniat, eliminând astfel compresia asupra rădăcinilor nervoase, cu ameliorarea progresivă a simptomatologiei, reluarea activităților obișnuite și prevenirea complicațiilor. Este important ca după tratamentul chirurgical, pacientul să urmeze programul de recuperare medicală recomandat de medic, să revină periodic la control și să respecte indicațiile medicale, pentru a preveni o eventuală recidivă prin suprasolicitarea coloanei. La SANADOR, pacienții beneficiază de consultații de neurochirurgie, realizate de medici experimentați și de investigațiile recomandate pentru stabilirea diagnosticului. În funcție de indicație, la Spitalul Clinic SANADOR, pacienții au acces la programe personalizate de recuperare medicală și la intervenții de chirurgie spinală realizate inclusiv prin abord minim invaziv, într-unul dintre cele mai bine dotate blocuri operatorii din România, cu echipamente de ultimă generație, precum două microscoape operatorii Zeiss Kinevo 900, pentru obținerea celor mai bune rezultate pe termen lung.
De ce postul intermitent ne poate ajuta să trăim mai mult și ce se întâmplă în corp după ce mâncăm din nou

Un studiu publicat în Nature Communications răspunde la o întrebare surprinzătoare: beneficiile postului nu vin neapărat din faptul că arzi grăsimi – ci din faptul că oprești arderea lor la momentul potrivit. Ce știam până acum De multă vreme, oamenii de știință știu că postul intermitent – adică perioadele deliberate fără mâncare prelungește viața și reduce riscul multor boli. Explicația clasică era simplă: când nu mâncăm, corpul arde grăsimile stocate pentru energie, iar acest proces de „curățenie metabolică” ar fi cel care aduce beneficiile. Ce au descoperit cercetătorii Studiul, intitulat „Silencing lipid catabolism determines longevity in response to fasting”, a fost realizat pe C. elegans – un vierme microscopic folosit frecvent în cercetarea îmbătrânirii, ale cărui mecanisme biologice de bază sunt surprinzător de similare cu cele umane. Concluzia centrală este contraintuitivă: prelungirea vieții ca urmare a postului nu depinde de activarea susținută a arderii grăsimilor, ci de oprirea acestui proces atunci când hrana redevine disponibilă. Cu alte cuvinte, nu e suficient să arzi grăsimi în timpul postului – corpul trebuie să știe și când să se oprească. Cum funcționează mecanismul Cercetătorii au identificat o enzimă-cheie, numită KIN-19 (echivalentul uman: casein kinase 1 alpha), care acționează ca un „întrerupător”: atunci când hrana revine după post, KIN-19 dezactivează un receptor nuclear numit NHR-49, cel responsabil de arderea grăsimilor. Când expresia KIN-19 a fost blocată experimental, animalele au rămas blocate într-o stare cronică de ardere a grăsimilor – și au pierdut complet beneficiile de longevitate ale postului. Imaginează-ți un motor de mașină: postul „pornește” arderea combustibilului de rezervă. Dar dacă motorul nu poate fi oprit nici după ce rezervorul principal e plin din nou, uzura devine mai mare, nu mai mică. De ce contează pentru noi Descoperirea sugerează că flexibilitatea metabolică – adică abilitatea corpului de a trece rapid și eficient de la arderea grăsimilor înapoi la starea normală – ar putea fi la fel de importantă ca postul în sine. Aceasta deschide o direcție nouă de cercetare: în loc să căutăm doar cum să activăm arderea grăsimilor, ar trebui să înțelegem și cum să o controlăm. Mecanismele descoperite la C. elegans sunt conservate evolutiv, ceea ce înseamnă că enzime similare există și la oameni – dar sunt necesare studii suplimentare pentru a confirma dacă același principiu ni se aplică și nouă. Studiul a fost publicat în ianuarie 2026 în revista Nature Communications și este disponibil în acces deschis.
Exercițiile excentrice pentru antrenament eficient câștigă popularitate în rândul specialiștilor. Metoda revoluționară care îți crește forța cu mai puțin efort

Cercetătorul Ken Nosaka, de la Universitatea Edith Cowan din Australia, susține că acest tip de exercițiu ar trebui integrat mai des în rutina zilnică, scrie Science Alert. Exercițiile excentrice implică faza în care mușchiul se alungește sub tensiune, cum ar fi coborârea unei gantere sau a corpului într-o genuflexiune. Potrivit lui Nosaka, această metodă generează o forță mai mare asupra mușchilor, dar consumă mai puțină energie comparativ cu exercițiile tradiționale. De ce exercițiile excentrice pentru antrenament eficient sunt mai ușor de adoptat Un avantaj major al exercițiilor excentrice pentru antrenament eficient este accesibilitatea. Acestea nu necesită echipamente speciale și pot fi realizate în activități cotidiene, precum coborârea scărilor sau menținerea unei posturi corecte. „Ideea că exercițiul trebuie să fie epuizant sau dureros îi descurajează pe mulți oameni”, afirmă Nosaka. Specialistul subliniază că acest tip de antrenament poate oferi rezultate superioare cu un efort redus, ceea ce îl face potrivit pentru persoane cu timp limitat sau condiție fizică scăzută. Impactul asupra sănătății Deși exercițiile excentrice sunt asociate frecvent cu febra musculară (DOMS), Nosaka explică faptul că aceasta este cauzată mai degrabă de inflamație decât de deteriorarea gravă a fibrelor musculare. Adaptarea progresivă la acest tip de efort poate reduce semnificativ disconfortul. Studiile analizate indică beneficii importante, inclusiv creșterea forței musculare, îmbunătățirea echilibrului și a sănătății cardiovasculare. Un studiu din 2017, realizat pe femei în vârstă și supraponderale, a arătat că participanții care au coborât scările (exercițiu excentric) au avut rezultate mai bune în ceea ce privește ritmul cardiac și tensiunea arterială decât cei care urcau scările. Specialiștii consideră că exercițiile excentrice pentru antrenament eficient sunt potrivite pentru o gamă largă de persoane, inclusiv vârstnici, persoane sedentare sau cu probleme de sănătate. Acestea sunt deja utilizate în programele de recuperare medicală, dar pot avea aplicații mult mai extinse. În contextul în care mulți oameni renunță la sport din lipsă de timp sau motivație, această metodă oferă o alternativă realistă și sustenabilă. „Când exercițiul pare realizabil, oamenii îl mențin în rutină”, concluzionează Nosaka.
Premieră: Fibroza pulmonară tratată prin aerosoli. Cum ar putea celulele stem să schimbe viitorul bolilor pulmonare grave

Studiul a fost coordonat de o echipă multidisciplinară de cercetători chinezi, condusă de profesorul Zhijie Chang de la Universitatea Tsinghua din Beijing, una dintre cele mai prestigioase instituții academice din China și din Asia. Noutatea studiului nu stă doar în faptul că s-au folosit celule stem prelevate din cordonul ombilical, ci în modul cu totul nou de a livra terapia. Până acum, terapia cu celule stem presupunea perfuzii intravenoase, injectare directă în țesutul afectat sau alte proceduri invazive. Cercetătorii au folosit veziculele extracelulare, particule microscopice eliberate natural de celulele stem, care conțin proteine, ARN mesager și factori de creștere și care transmit semnalele terapeutice ale celulelor de origine. Nebulizarea transformă veziculele într-un aerosol fin, pe care pacientul îl inhalează direct. Astfel, tratamentul ajunge nemijlocit la nivelul alveolelor pulmonare afectate, evită circulația sistemică și poate fi repetat frecvent, fără proceduri invazive. Pentru pacienții cu fibroză avansată, care adesea nu tolerează intervenții agresive, metoda oferă o alternativă semnificativ mai blândă . Rezultatele studiului au evidențiat reducerea inflamației locale, modularea răspunsului imun și stimularea mecanismelor naturale de reparare a țesutului pulmonar. Mecanismul implică reprogramarea macrofagelor pulmonare dintr-un profil pro-inflamator într-unul anti-inflamator și regenerativ, un proces documentat anterior în studii preclinice și acum confirmat pentru prima dată la om prin administrare inhalatorie. „Celulele stem mezenchimale din cordonul ombilical și din placentă au proprietăți care le fac particular potrivite pentru terapiile regenerative. Sunt celule tinere, cu o capacitate ridicată de multiplicare și diferențiere, și cu un profil imunologic favorabil, ceea ce înseamnă că pot fi utilizate și în context alogen, adică de la donator la primitor, cu un risc redus de respingere”, explică dr. Bogdan Coltor, reprezentant medical Cord Blood Center. Spre deosebire de celulele prelevate de la adulți, care acumulează în timp mutații, uzură celulară și expuneri la factori toxici sau infecțioși, cele din țesuturile perinatale sunt „ferite” de aceste influențe. Sunt practic la începutul existenței lor biologice, ceea ce le conferă o vitalitate și o eficiență terapeutică greu de obținut din alte surse. Fibroza pulmonară este o afecțiune progresivă și ireversibilă, în care țesutul pulmonar sănătos este înlocuit treptat de țesut cicatricial, reducând capacitatea de respirație. Formele idiopatice au o supraviețuire medie de 3-5 ani de la diagnostic, iar opțiunile terapeutice actuale se limitează la două medicamente antifibrotice, care pot încetini evoluția fără a inversa leziunile. Transplantul pulmonar rămâne singura opțiune curativă, dar accesibilă unui număr foarte mic de pacienți.
AstraZeneca deschide o fabrică de 360 de milioane de dolari la Dublin, în plin război comercial transatlantic

Compania anglo-suedeză inaugurează o nouă unitate de producție în Irlanda chiar în momentul în care administrația Trump presează giganții farmaceutici să-și mute capacitățile în Statele Unite, relatează luni Euractiv. Într-un moment în care relațiile comerciale dintre Europa și America sunt mai tensionate ca oricând, AstraZeneca a ales să trimită un semnal clar: a inaugurat la Dublin o fabrică de ingrediente farmaceutice active în valoare de 360 de milioane de dolari, amplasată pe campusul Alexion din Blanchardstown. Locuri de muncă de înaltă calificare Unitatea va produce componente esențiale pentru medicamente oncologice și alte tratamente aflate în stadii avansate de dezvoltare. Echipată cu automatizare avansată și inteligență artificială, fabrica este proiectată să scurteze drumul de la laborator la pacient și să se adapteze unor tehnologii de vârf aflate încă la frontiera cercetării farmaceutice, precum conjugatele de anticorpi sau oligonucleotidele. Se estimează că vor fi create aproximativ 100 de locuri de muncă directe, ocupate în principal de oameni de știință și ingineri. Irlada câștigă, dar pentru cât timp? Guvernul de la Dublin a primit investiția cu satisfacție vizibilă. Premierul Micheál Martin a numit-o „un vot semnificativ de încredere în ecosistemul științelor vieții din Irlanda”, iar directorul IDA Irlanda — agenția de stat pentru atragerea investițiilor străine – a subliniat că fabrica consolidează reziliența lanțurilor globale de aprovizionare. Entuziasm, entuziasm, dar cu ceva nuanțe! AstraZeneca se numără printre cei paisprezece mari producători de medicamente care au încheiat acorduri bilaterale cu administrația Trump și s-a angajat separat să investească 50 de miliarde de dolari în Statele Unite până în 2030. Cu alte cuvinte, Dublin și Washington împart, deocamdată, atenția și capitalul companiei. Un pariu pe viitor, cu o întrebare deschisă Fabrica de la Dublin nu e doar o linie de producție – e și un argument. Într-o perioadă în care Washingtonul încearcă să convingă industria farmaceutică să se întoarcă acasă, Irlanda demonstrează că poate oferi în continuare infrastructură modernă, forță de muncă înalt calificată și stabilitate pentru investitorii globali. Dacă această deschidere reprezintă începutul unui nou capitol pentru baza farmaceutică irlandeză sau un ultim moment de glorie înainte ca gravitația investițiilor să se deplaseze spre vest — asta rămâne, pentru moment, fără răspuns.