Etichetă: Sănătate

Care este obiceiul simplu care poate stimula eficacitatea vaccinurilor, potrivit unui studiu

Un nou studiu, publicat în revista Nature Medicine, arată că persoanele care au practicat gândirea pozitivă, pentru a stimula activitatea sistemului de recompensă al creierului, au răspuns mai bine la vaccinare. Datele au arătat că sistemul imunitar al acestora a produs mai mulți anticorpi decât al altora după administrarea vaccinului, notează The Guardian. Cercetătorii de la Universitatea din Tel Aviv au constatat că persoanele care utilizează o parte a creierului legată de așteptările pozitive au prezentat un răspuns mai bun al sistemului imunitar. „Este prima demonstrație la oameni, într-o manieră care pare a fi cauzală, că dacă înveți cum să-ți recrutezi sistemul de recompensă din creier, eficacitatea imunizării crește”, a spus Talma Hendler, profesor de psihiatrie și neuroștiință la Universitatea din Tel Aviv, potrivit sursei citate. Ce au arătat rezultatele Oamenii de știință israelieni au antrenat 85 de participanți sănătoși la studiu pentru a crește activitatea din zona tegmentală ventrală a creierului (VTA) în această cale de recompensă, o regiune care face parte din sistemul de recompensă al creierului. După patru sesiuni de antrenament, voluntarilor li s-a administrat un vaccin împotriva hepatitei B. Ulterior, s-a constatat că persoanele care au stimulat activitatea unei părți a sistemului de recompensă al creierului au avut cel mai puternic răspuns imun la vaccin. Cei care au stimulat-o cu cel mai mare succes au făcut-o prin așteptări pozitive sau imaginându-și lucruri bune, mai relevă sursa citată. „Abordarea pe care am testat-o este destinată exclusiv ca instrument complementar care poate îmbunătăți răspunsul imun la vaccinare. Ea nu poate și nu are scopul de a înlocui vaccinurile sau îngrijirea medicală standard”, a declarat dr. Nitzan Lubianiker, autor principal al studiului, potrivit The Guardian. Deși rezultatele sunt interesante, cercetătorii subliniază că sunt necesare studii mai ample pentru a demonstra dacă există vreun beneficiu medical clar.

Descoperirea științifică a deceniului. Semințele unui soi de vinete combat cancerul de colon

Descoperirea aparține unui grup de oameni de știință de la Universitatea din Granada (UGR) și Institutul de Cercetare Biosanitară (IBS), în colaborare cu Fundația Cellbitec, care au studiat efectele extractului de semințe de vinete asupra cancerului de colon. Cercetarea a fost publicată în revista Food Bioscience. Relevă faptul că extractele, bogate în flavonoide și polifenoli, inhibă proliferarea tumorală. Chiar acționează asupra celulelor stem canceroase, cu un profil de toxicitate scăzut pentru celulele sănătoase. Rezultatele au fost obținute pe culturi celulare și pe animale. Deschid o nouă cale pentru dezvoltarea viitoarelor terapii complementare pentru tratamentul acestor tumori, potrivit informațiilor furnizate luni. Mai multe detalii În extractul obținut din semințe mature și degresate din soiul de vinete S0506 și prin tehnici analitice avansate, responsabilii de studiu au putut „identifica o concentrație semnificativă de molecule bioactive, precum kaempferol, quercetină sau protodiosină”. Astfel, expunerea liniilor celulare de cancer colorectal uman și murin (de șoareci) la acest extract a demonstrat „un puternic efect antiproliferativ, chiar și la concentrații foarte scăzute”. Eficacitatea se bazează pe activarea căilor care conduc la apoptoză (moartea celulară programată). De asemenea, conduc și la autofagie (procesul de moarte celulară), precum și pe alterarea citoscheletului celulelor tumorale. Un efect puternic O altă particularitate este că afectează și celulele stem tumorale. Sunt principalele responsabile de rezistența la medicamente și de recidivele bolii. În ceea ce privește efectul toxic asupra celulelor „sănătoase”, acesta este nul sau foarte redus. Cercetarea actuală a avansat deja într-o fază preclinică. În alte modele experimentale s-a observat o scădere semnificativă a angiogenezei, procesul de formare a noilor vase de sânge de care tumorile au nevoie pentru a crește și a se alimenta. Prin urmare, experții subliniază importanța continuării cercetărilor viitoare la nivel molecular și farmacologic, destinate „determinării siguranței, dozelor optime și posibilelor aplicații viitoare”. Cel mai frecvent tip de cancer din lume Cancerul de colon este unul dintre cele mai frecvente tipuri de cancer la nivel mondial. Astfel, căutarea de noi terapii alternative rămâne o provocare medicală. Potrivit Rețelei Spaniole de Registre de Cancer, se estimează că anul trecut au fost diagnosticate peste 44.500 de cazuri noi. Deși unii factori de risc nu pot fi modificați, alții, precum stilul de viață, pot contribui la reducerea semnificativă a riscului.

Ce este virusul sincițial respirator: simptome, tratament și cum îl deosebești de o simplă răceală

Deși simptomele sunt de obicei ușoare, ele pot fi mai severe la persoanele vulnerabile, cum ar fi sugarii, vârstnicii sau persoanele cu afecțiuni medicale grave. În general, acest virus se transmite prin particule aeropurtate sau prin atingerea suprafețelor contaminate cu microorganismul, scrie El Economista. Virusul sincițial respirator (RSV) este foarte frecvent la copiii mici; de fapt, aproape toți copiii de doi ani contractează această boală, cu o incidență maximă între toamnă și primăvară. Simptomele includ congestie nazală, pierderea poftei de mâncare, tuse, strănut frecvent, febră mare și respirație șuierătoare. Deși aceste simptome nu apar de obicei toate odată, ci se dezvoltă în etape succesive, diagnosticul se bazează pe ele. Ca majoritatea infecțiilor, acestea dispar de obicei de la sine în decurs de o săptămână sau două, iar tratamentul constă în administrarea de medicamente pentru ameliorarea simptomelor, cum ar fi analgezice sau antitusive. Hidratarea adecvată este esențială pentru a scurta durata infecției. Cum se poate preveni În ceea ce privește prevenirea, imunizarea sau vaccinarea împotriva acestui virus este cea mai răspândită și eficientă metodă. Unele țări organizează campanii de vaccinare împotriva RSV, mai întâi la copii și apoi la adulții care aparțin grupurilor de risc. În plus, spălarea frecventă a mâinilor, evitarea atingerii feței, evitarea contactului strâns cu persoanele infectate cu acest virus și acoperirea gurii și a nasului atunci când tușești sau strănuturi sunt câteva dintre măsurile preventive de bază. În orice caz, aceste informații nu trebuie să înlocuiască niciodată sfatul unui medic. Dacă ai îndoieli sau nelămuriri, cel mai bine este să consulți un profesionist din domeniul sănătății. Care sunt simptomele infecției cu virusul sincițial respirator La debut, simptomele infecției cu virusul sincițial respirator pot fi asemănătoare cu cele ale unei răceli și pot include: febră ușoară, scurgere de secreții nazale, tuse uscată, durere în gât, durere de cap, ușoară. În formele severe, infecția se poate răspândi la tractul respirator inferior, cauzând infecții grave, precum pneumonia sau bronșiolita. Iată cum îldeosebești de o răceală În aceste cazuri, simptomele pot include: febră, dificultăți de respirație, respirație șuierătoare (wheezing), scăderea apetitului alimentar, iritabilitate sau oboseală neobișnuită culoarea albăstruie a pielii.

Nutriționist: Cele 20 de alimente pe care le poți mânca până nu mai poți fără să te îngrași niciun gram

Expertul subliniază însă că acestea trebuie folosite ca instrument pentru „a da volum” preparatelor, nu ca dietă completă, conform El Economista. Un lucru asupra căruia suntem cu toții de acord este că una dintre cele mai mari plăceri care există este mâncarea. Cu toate acestea, de multe ori alimentele care ne plac cel mai mult sunt de obicei cele care au cele mai multe calorii: cartofii prăjiți, pastele, înghețata, hamburgerii. Există însă alimente cu un conținut caloric foarte scăzut, cu care se pot prepara rețete foarte gustoase. Legumele, pe primul loc Printre alimentele recomandate se numără, în primul rând, legumele. Salata verde, castraveții, țelina, dovleceii, roșiile, ciupercile, spanacul, rucola, conopida și ardeii. Acestea nu depășesc în niciun caz 30 kcal la 100 de grame. Asta reprezintă o cantitate considerabilă. Fructele, opțiune ideală Pe de altă parte, fructele sunt, de asemenea, una dintre cele mai recomandate opțiuni dacă se dorește un deficit caloric. Unele dintre ele, cum ar fi pepenele verde, căpșunile, pepenele galben, grapefruitul sau afinele, pot deveni una dintre opțiunile ideale. Niciunul dintre acestea nu depășește 60 kcal la 100 de grame. Lichide și alte alimente În cazul lichidelor și al altor alimente similare, o cană de supă de legume de casă, băuturile fără zahăr, cafeaua simplă sau ceaiurile nu depășesc 10 kcal, iar unele dintre acestea nu conțin deloc calorii. De asemenea, gelatina fără zahăr, care poate fi găsită pe rafturile supermarketurilor, este o opțiune cu un indice caloric scăzut. Recomandările expertului Deși sunt alimente cu un conținut caloric foarte scăzut și, în general, foarte sănătoase, expertul subliniază ideea ca alimentație să nu fie bazată pe acestea. Printre recomandările lui Espín se numără utilizarea acestor alimente pentru a „da volum preparatelor”. În plus, „sunt perfecte ca gustare fără să te simți rău și te ajută să reduci anxietatea provocată de foame”. În cele din urmă, nutriționistul subliniază că „nu este o dietă, dar vă pot servi ca instrument pentru a nu renunța”.

Ce uleiuri să folosești pentru diferite tipuri de gătit, potivit unui chef privat

Uleiurile sunt esențiale în bucătărie, însă alegerea celui potrivit poate influența decisv gustul, valoarea nutritivă și rezultatul gătitului. Un chef privat explică care sunt cele șase uleiuri ce oferă cele mai bune rezultate, de la gătitul la temperaturi ridicate până la finisarea preparatelor, scrie Express. Barry D’Arcy, chef pe iahturi private și fondator al Ocean Earth Chefs, spune că selecția uleiurilor este adesea subestimată. El susține că uleiurile influențează modul în care mâncarea se gătește, aroma finală și echilibrul unei alimentații pe termen lung. „Fiecare ulei reacționează diferit la căldură”, explică D’Arcy, subliniind că alegerile mici pot ridica nivelul meselor zilnice. Potrivit lui, folosirea uleiului potrivit fiecărei tehnici îmbunătățește procesul de gătit și rezultatul final. Uleiul de măsline: echilibru și aromă Uleiul de măsline rămâne un element de bază în gătitul zilnic, însă utilizarea sa depinde de tip și moment. Uleiul de măsline extravirgin este ideal pentru salate, gătit lent sau pentru finisarea preparatelor, acolo unde aroma contează cel mai mult. Pentru temperaturi ridicate, variantele rafinate sau mai ușoare sunt mai stabile și evită gusturile amare. D’Arcy evidențiază profilul de grăsimi sănătoase și procesarea minimă ca avantaje importante pentru mesele zilnice. Performanță la temperaturi ridicate: avocado și rapiță Uleiul de avocado se remarcă prin rezistența la temperaturi înalte, fiind potrivit pentru prăjire, coacere și gătire pe grătar. Gustul său neutru lasă ingredientele să iasă în evidență, susținut de un profil nutritiv echilibrat. Uleiul de rapiță, adesea trecut cu vederea, oferă versatilitate pentru prăjit, copt și dressinguri. Chef-ul îl descrie drept o opțiune sigură, care oferă rezultate constante fără senzație de greutate. Simplitate zilnică: uleiul de floarea-soarelui Uleiul de floarea-soarelui este apreciat pentru previzibilitate și pentru gătitul rapid sau preparatele mai ușoare. Deși nu are o aromă puternică, tocmai această discreție ajută preparatele să fie crocante și bine echilibrate. În bucătăriile aglomerate, spune D’Arcy, acest ulei menține gătitul simplu și eficient. Arome intense: uleiul de cocos și uleiul de muștar Uleiul de cocos aduce o aromă dulce și caldă, potrivită pentru curry-uri, stir-fry și produse de patiserie. Este recomandat mai ales pentru gust, nu ca bază zilnică de gătit. Uleiul de muștar oferă note intense și ușor picante, ideale pentru legume și mâncăruri pe bază de linte. Folosit cu moderație, adaugă personalitate fără a încărca preparatele.

Secretul ascuns în celulele inimii: ce au descoperit cercetătorii estonieni și cum ar putea schimba tot ce știm despre bolile cardiace

Cercetătorii de la TalTech au ajuns la concluzia că lipsa creatinei nu provoacă insuficiență cardiacă, contrar presupunerilor anterioare. Cu toate acestea, descoperirile lor surprinzătoare despre celulele musculare cardiace ar putea duce la noi metode de tratare a bolilor de inimă, relatează portalul newserr. Creatina este un compus care joacă un rol cheie în furnizarea de energie creierului, mușchilor și inimii. Deficiența de creatină este o tulburare metabolică în care organismul fie are prea puțină creatină, fie nu o poate utiliza corect în celule. Studiile anterioare au arătat că pacienții cu cardiomiopatie dilatativă – o afecțiune în care inima este mărită și slăbită – prezintă niveluri mai scăzute de creatină, care au fost asociate cu rate mai mari ale mortalității. Acest lucru a ridicat întrebarea dacă activitatea scăzută a creatinkinazei ar putea fi o cauză directă a insuficienței cardiace. Cu toate acestea, studiile pe animale care au implicat șoareci cu deficit de creatină au produs până în prezent rezultate contradictorii. Un studiu neîntrerupt Un studiu recent realizat în colaborare între Universitatea de Tehnologie din Tallinn (TalTech) și Universitatea din Oslo s-a concentrat asupra modului în care se comportă celulele musculare cardiace la șoarecii cu deficit de creatină. Inima, fie la oameni, fie la șoareci, necesită o cantitate mare de energie pentru a pompa sânge. Sursa sa principală de energie este ATP-ul, sau adenozin trifosfatul, care este produs în așa-numitele centre de putere ale celulei: mitocondriile. Potrivit profesorului Marko Vendelin, șeful Laboratorului de Biologie a Sistemelor de la Institutul de Cibernetică al TalTech și participant la studiu, sistemul creatinkinazei joacă, de asemenea, un rol cheie în funcția inimii. Rolul său principal nu este atât de mult de a stoca energie, cât de a o transfera rapid și continuu din mitocondrii în zonele în care este cea mai mare nevoie de ea – în principal în apropierea proteinelor contractile. „Pentru inimă, este esențial acest flux neîntrerupt de energie – nu doar momentele izolate de efort”, a explicat Vendelin. Simplu spus, proteinele contractile sunt motoarele țesutului muscular. Dacă ne gândim la inimă ca la o pompă, ceva trebuie să efectueze fizic pomparea. În interiorul celulelor, această funcție este îndeplinită de proteine ​​specializate – în principal actina și miozina – care pot aluneca unele pe lângă altele, scurtând celula și provocând-o contracția. Funcția sistemului creatin kinazic, la rândul său, depinde de disponibilitatea creatinei, pe care organismul fie o sintetizează singur, fie o obține din alimente. Cercetătorii au dezvoltat diverse modele animale în care sinteza creatinei este afectată. Un astfel de model este șoarecele AGAT knockout (KO). Calciul nu se comportă conform așteptărilor În colaborare cu oameni de știință norvegieni, cercetătorii au studiat semnalizarea calciului în celulele mușchiului cardiac atât la șoareci cu deficit de creatină, cât și la șoareci normali. Calciul este principalul regulator al contracției mușchiului cardiac, iar în cazurile de insuficiență cardiacă, aceste semnale sunt de obicei slăbite. Însă rezultatele au fost o surpriză. În celulele musculare cardiace ale șoarecilor AGAT KO, semnalele de calciu au fost de fapt mai puternice decât la șoarecii sănătoși. Motivul s-a dovedit a fi o cantitate crescută de calciu stocat în celule. „Acest lucru nu se încadrează în tiparul insuficienței cardiace. Constatările noastre arată că o absență pe tot parcursul vieții a creatinei nu duce la insuficiență cardiacă”, a spus Vendelin. Studiul a dezvăluit, de asemenea, aspecte neașteptate ale modului în care funcționează celulele musculare cardiace. Până acum, se presupunea în general că perturbările sistemului energetic ar afecta în primul rând procesele care consumă direct energie. Cu toate acestea, studiul a arătat contrariul: cele mai afectate procese au fost cele care nu consumă ele însele energie, cum ar fi eliberarea de calciu în timpul fiecărei bătăi a inimii. Vendelin a subliniat că acest lucru indică o adaptabilitate mult mai mare a celulelor musculare cardiace decât se credea anterior. „Problemele energetice pot declanșa o restructurare celulară amplă care are impact asupra funcției generale a celulei”, a spus el. Descoperiri importante și pentru bolile rare Constatările studiului sunt semnificative și pentru persoanele cu sindrom de deficit de creatină (CDS), o afecțiune rară, dar severă, care provoacă întârzieri de dezvoltare, convulsii și dificultăți de învățare. Deși se consideră că tulburarea este subdiagnosticată, detectarea precoce și intervenția dietetică pot îmbunătăți considerabil calitatea vieții pacienților. Deși inima nu este principalul organ afectat la persoanele cu CDS, noile descoperiri sugerează că deficitul de creatină declanșează adaptări celulare mai complexe decât se aștepta anterior – adaptări care pot afecta mai multe sisteme de organe. RECOMANDĂRILE AUTORULUI 15 alimente considerate „sănătoase”, dar care prezintă riscuri reale pentru sănătate. Ingredientul care conține microplastice

Adio, dietă forțată! Suedia rescrie regulile: obezitatea, tratată oficial ca o boală a creierului în 2026

Multe persoane care trăiesc cu obezitate simt că nu primesc ajutorul pe care și-l doresc și de care au nevoie. Însă cercetările progresează, iar perspectiva asupra bolii începe să se schimbe, anunță ziarul Aftonbladet din Suedia. Nu ești singur și ai dreptul să primești ajutorul de care ai nevoie, spune Ximena Ramos Salas, președinta Bias 180. Pentru cei care trăiesc cu obezitate, aceasta poate părea o „călătorie” solitară, dar există ajutor și sprijin disponibile. Boala, numită anterior obezitate, nu are legătură doar cu greutatea și nici cu caracterul rău. Cercetările în domeniu au făcut progrese mari, iar astăzi se pune mai mult accent pe ceea ce se poate – și ar trebui – schimba. Nu în ultimul rând, este importantă perspectiva persoanei afectate. Obezitatea este clasificată acum drept boală cronică și, deși progresul a fost lent de la introducerea clasificării, s-a înregistrat o schimbare evidentă în ultimii ani. Ximena Ramos Salas este cercetător și președinte al Bias 180, o organizație globală non-profit care lucrează pentru a combate prejudecățile, stigmatizarea și practicile și politicile discriminatorii în domeniul sănătății. Ximena Ramos Salas Majoritatea persoanelor care trăiesc cu obezitate au încercat să slăbească mult timp. Nu de puține ori, timp de peste un deceniu. Când nu reușesc, se consideră a fi eșuate și ajung într-o spirală negativă. Aici au nevoie de sprijin, pentru a evita să aibă o părere proastă despre ele, spune Ximena Ramos Salas. Ereditatea, un factor de risc puternic Ereditatea este un factor de risc puternic, iar genele noastre determină susceptibilitatea la creșterea în greutate. În studiile clinice, eritabilitatea ( trăsăturile datorate unei gene/ moștenite) obezității este estimată la 40-70%. Aceasta înseamnă că toți avem afecțiuni diferite și riscuri ridicate diferite de a dezvolta obezitate. – Există mulți factori diferiți care contribuie la obezitate, inclusiv modificări ale reglării apetitului și ale metabolismului energetic al organismului, ceea ce face dificilă influențarea greutății corporale. Cu toate acestea, foarte puțini oameni au fost informați despre acest lucru și trebuie să fie cunoscut pe scară largă. Trebuie ruptă spirala negativă Stresul este un alt factor care poate afecta metabolismul organismului și poate crește tendința de a stoca grăsime. – Am vorbit cu multe persoane cu obezitate și ele cred că sunt afectate negativ de opinia generală care predomină în jurul obezității. Li s-a spus că ar fi putut face mai bine: „să facă mai multă mișcare”, „să mănânce mai sănătos”. Stresul legat de bunăstarea lor și faptul că nu fac suficient pentru sănătatea lor poate duce la o spirală negativă. Ca pacient, ar trebui să simți că nu este vina ta, că nu ești singur și că ai dreptul să primești ajutorul de care ai nevoie. Cauzele care stau la baza obezității sunt complexe Obezitatea se datorează unui dezechilibru pe termen lung între aportul energetic și pierderea de energie, dar cauzele acestui dezechilibru sunt complexe. Genele noastre determină cât de susceptibili suntem la creșterea în greutate pe parcursul vieții. Genele care promovează depozitarea grăsimilor au fost anterior un avantaj atunci când disponibilitatea alimentelor era limitată, dar în societatea noastră modernă aceste gene devin un dezavantaj. Se estimează că eritabilitatea obezității este între 40-70%. Obezitatea este caracterizată prin modificarea reglării apetitului și a metabolismului energetic, cu scopul de a menține sau crește greutatea corporală. Acest lucru face mai dificilă atât pierderea în greutate, cât și menținerea unei greutăți stabile mai mici. Alți factori care contribuie includ factorii socio-economici și culturali, sexul, condițiile de viață și stilul de viață, inclusiv stresul, somnul, timpul petrecut în fața ecranelor, activitatea fizică, obiceiurile legate de consumul de alcool și accesul la alimente bogate în energie. În plus, sănătatea mintală, alte boli și anumite medicamente pot fi factori care contribuie. IMC-ul este o măsură utilizată pentru clasificarea obezității. Cu toate acestea, IMC-ul nu ia în considerare compoziția corporală și îi lipsește o perspectivă holistică asupra sănătății pacientului. Obezitatea trebuie diagnosticată prin diverse examinări, unde IMC-ul este doar o parte a diagnosticului. OMS (Organizația Mondială a Sănătății) a clasificat obezitatea drept boală cronică în 1997. Cu toate acestea, Consiliul Național pentru Sănătate și Bunăstare din Suedia a așteptat până în 2013 înainte de a introduce boala ca diagnostic în Suedia. RECOMANDĂRILE AUTORULUI Țara din Europa care interzice reclamele la alimente nesănătoase

Un obicei simplu are același efect ca mersul la psiholog în fiecare săptămână

Cercetătorii de la Universitatea din Lancashire au examinat 73 de studii cu aproape 5.000 de adulți cu depresie. Exercițiile fizice au fost comparate cu absența tratamentului, cu psihoterapii și cu medicamente antidepresive, notează El Economista. Efect similar cu psihoterapia, mai puține efecte secundare Studiul confirmă că exercițiul fizic aduce un beneficiu moderat în reducerea simptomelor depresive, în comparație cu lipsa terapiei. Față de psihoterapie, activitatea fizică are un efect similar asupra simptomelor depresive. În comparație cu medicamentele antidepresive, exercițiul are de asemenea un efect similar, dar cu dovezi mai puține. Depresia afectează 280 de milioane de persoane în întreaga lume. Exercițiul fizic devine astfel una dintre cele mai benefice alternative, datorită caracterului său economic și accesibil pentru toți. Efectele secundare au fost rare. Participanții la exerciții fizice au raportat ocazional leziuni musculo-scheletice, în timp ce cei care luau antidepresive au avut oboseală și probleme digestive. Exercițiile ușoare, mai benefice decât cele intense Andrew Clegg, autorul principal al revizuirii, subliniază că exercițiul fizic funcționează bine pentru unele persoane, dar nu pentru toate. „Este important să se găsească strategii pe care oamenii sunt dispuși să le urmeze și pe care sunt capabili să le mențină”, a declarat Clegg. Exercițiile fizice ușoare până la moderate ar putea fi mai benefice decât cele intense. Deși nu s-a identificat niciun exercițiu fizic superior celorlalte, programele de exerciții mixte și antrenamentul de forță au părut mai eficiente decât exercițiile aerobice singure. Experții subliniază că dovezile sunt limitate, deoarece efectele pe termen lung nu sunt atât de clare. Participanții nu au fost monitorizați după tratament, ceea ce înseamnă că nu se știe dacă beneficiile persistă în timp. „Dacă vrem să aflăm care funcționează cel mai bine, pentru cine și dacă beneficiile durează în timp, sunt încă necesare studii mai ample și de înaltă calitate”, a conchis Clegg.

Cercetătorii din Singapore arată cum ecranele dăunează creierului bebelușilor

Timpul petrecut în fața ecranelor accelerează semnificativ specializarea creierului copiilor pentru percepția vizuală. Dar le afectează și flexibilitatea, rezistența și gândirea complexă, potrivit unui studiu amplu care a urmărit copiii timp de mai bine de un deceniu. Există, de asemenea, modalități de a compensa supraspecializarea creierului timpuriu. Analiza a fost făcută de un grup de neurocercetători din Singapore care au urmărit un grup de 168 de copii de la copilărie până la începutul adolescenței timp de mai bine de zece ani. Autorii subliniază că în perioada fragedă, creierul copiilor este cel mai sensibil la stimulii externi. Mai mult, părinții îi pot controla, ceea ce nu mai este posibil de la vârsta școlară. Primii ani cruciali Cercetătorii au examinat copiii de la început până la vârsta de treisprezece-paisprezece ani folosind o varietate de metode. Printre altele, au efectuat scanări cerebrale de trei ori pe parcursul studiului folosind cea mai avansată și sensibilă tehnologie disponibilă, și anume imagistica prin rezonanță magnetică funcțională. Aceste teste au avut loc când copiii aveau patru ani și jumătate, șase și șapte ani și jumătate. Datorită acestui fapt, neurologii au văzut cum s-au dezvoltat rețelele cerebrale în timp. S-a demonstrat că acei copii care au petrecut mai mult timp în fața ecranelor în timpul copilăriei (până la vârsta de doi ani în cadrul studiului) au prezentat o maturizare accelerată a rețelelor cerebrale responsabile de procesarea vizuală și controlul cognitiv. Cercetătorii cred că acest lucru se poate datora stimulării senzoriale intense pe care o oferă ecranele. Autorii spun că este de remarcat faptul că timpul petrecut în fața ecranelor, măsurat la vârstele de trei și patru ani, nu a arătat aceleași efecte, subliniind de ce copilăria este o perioadă deosebit de sensibilă. „Maturarea accelerată apare atunci când anumite rețele cerebrale se dezvoltă prea rapid, adesea ca răspuns la condiții adverse sau la alți stimuli”, explică autorii într-un comentariu. „În timpul dezvoltării normale, rețelele cerebrale se specializează treptat în timp. Cu toate acestea, la copiii care petrec mult timp uitându-se la ecrane, rețelele care controlează vederea și funcțiile cognitive s-au specializat mai repede decât au dezvoltat conexiunile eficiente necesare pentru gândirea complexă”, notează ei. Deși dezvoltarea mai rapidă a unor centre poate părea pozitivă, prea multă specializare este un avertisment, potrivit autorilor studiului: „Aceasta poate limita flexibilitatea și rezistența creierului, ceea ce duce la o capacitate mai mică de adaptare a copilului mai târziu în viață.” Confirmat prin experimente Și pentru că cercetătorii singaporezi au testat aceste semne de avertizare, acum știu cum arată astfel de efecte asupra creierului copilului. „Această specializare prematură a avut consecințe: copiii cu aceste rețele cerebrale alterate au avut nevoie de mai mult timp pentru a lua decizii în timpul sarcinilor cognitive la vârsta de 8,5 ani, indicând o eficiență sau o flexibilitate cognitivă redusă. Cei care au luat decizii mai lent au prezentat simptome de anxietate mai ridicate la vârsta de 13 ani”, au spus cercetătorii. „Rezultatele sugerează că expunerea la ecrane în timpul copilăriei poate avea efecte care se extind dincolo de copilăria timpurie și pot modela dezvoltarea creierului și comportamentul mulți ani mai târziu”, afirmă ei. În același timp, însă, oamenii de știință au descoperit și mecanisme care previn sau compensează această degradare a personalității copiilor. Într-un studiu similar publicat într-o altă revistă științifică, aceeași echipă a descris că timpul petrecut în fața ecranelor în copilărie este asociat cu modificări ale rețelelor cerebrale care controlează reglarea emoțională, dar că cititul împreună cu copiii de către părinți poate echilibra unele dintre aceste modificări ale creierului. Copiii ai căror părinți le citeau frecvent la vârsta de trei ani au avut asocieri semnificativ mai mici între timpul petrecut în fața ecranelor în copilărie și schimbările în dezvoltarea creierului. Cercetătorii sugerează că cititul împreună poate oferi o experiență interactivă mai bogată, care lipsește din vizionarea pasivă a ecranelor, inclusiv interacțiunea cu ceilalți, expunerea la limba maternă și legătura emoțională cu părintele. RECOMANDĂRILE AUTORULUI Care sunt cele 3 luni din an în care se nasc cei mai inteligenți copii, potrivit oamenilor de știință

Un psiholog explică ce abilitate contează mai mult decât iubirea într-o relație

Iubirea este adesea văzută ca fundamentul relațiilor de durată, însă psihologii susțin că nu este suficientă de una singură. Ceea ce determină cu adevărat dacă o relație rezistă este o abilitate emoțională mai puțin discutată: capacitatea de a „metaboliza” ruptura, fără a fugi rapid de disconfortul pe care îl aduce, potrivit Forbes. Ce înseamnă cu adevărat ruptura într-o relație O ruptură este orice moment în care conexiunea emoțională se fisurează, chiar și pentru scurt timp. Poate lua forma unui ton tăios, a unei absențe emoționale, a unei neînțelegeri sau a unui sprijin ratat. Cele mai multe rupturi sunt mici și cumulative, devenind dăunătoare doar atunci când sunt ignorate sau sau lăsate nerezolvate. Cuplurile care ocolesc aceste momente spun adesea că se simt distante, deși încă se iubesc. Cele care procesează rupturile descriu conflictul ca fiind dificil, dar în cele din urmă constructiv. A metaboliza ruptura înseamnă a rămâne prezent în disconfortul emoțional suficient de mult încât acesta să fie înțeles și integrat. În loc să încerce să facă durerea să dispară rapid, partenerii lasă timp ca sensul ei să se contureze înainte de a merge mai departe. Cele trei abilități din spatele metabolizării rupturii Psihologii descriu trei capacități esențiale implicate în acest proces. Prima este abilitatea de a rămâne prezent emoțional, fără escaladare sau retragere. A doua este tolerarea impactului propriilor acțiuni fără a apăra imediat intenția. Aceasta presupune recunoașterea modului în care ceva a fost resimțit, chiar dacă răul nu a fost intenționat. A treia este amânarea închiderii emoționale până când ambii parteneri simt că tensiunea s-a domolit și că au fost cu adevărat înțeleși. Aceste abilități cer autocontrol emoțional și reglarea sistemului nervos, fiind mult mai solicitante decât scuzele rapide. De ce oamenii se grăbesc spre rezolvare Graba de a încheia un conflict pare adesea maturitate sau iertare. Din punct de vedere psihologic, ea este frecvent alimentată de disconfortul față de incertitudine, frică sau rușine. Studiile arată că tensiunea nerezolvată activează răspunsuri de amenințare în sistemul nervos. Pentru unii, anxietatea împinge către nevoia de reasigurare imediată. Pentru alții, rușinea generează scuze premature menite să evite autocritica. În timp, aceste armistiții fragile se acumulează și înlocuiesc repararea autentică cu evitarea emoțională. Iubirea motivează grija, dar nu garantează capacitatea de a rămâne prezent în fața durerii. De fapt, iubirea poate face ruptura mai greu de tolerat, deoarece miza emoțională este mai mare. Capacitatea de a metaboliza ruptura permite relațiilor să supraviețuiască dezamăgirii și diferențelor. Ea conduce la mai multă încredere, reparare sigură și o intimitate care poate susține disconfortul. În cele din urmă, această abilitate transformă conflictul dintr-o amenințare într-o oportunitate de creștere.