Senatorul Dan Cașcaval: Eminescu – Ce mai culegem din Educație
„Trecut în planul secund de informaţiile politice, mult mai puţin învolburate decât par în ştirile prea concurente şi care se doresc mult prea cumpărate, totuşi îl comemorăm pe Eminescu. Inegalabil, irepetabil, inimitabil. Si, mai ales, chiar dacă unii ar dori asta, irevocabil. Orice altceva aş mai spune ar fi redundant şi, oricum, prea insignifiant faţa de EL, EMINESCU. Dar, printre multe alte altele, Eminescu spunea despre Scoală: „A aştepta să culegi altceva dintr-un pământ decât ceea ce a fost semănat în el, ar fi copilărie.” Da, ce ai vrea să culegi din ceea ce semeni? Ce ai vrea să mai culegi dacă acum un an măsurile de austeritate au început cu şcoala: suplimentarea normelor profesorilor, fondul de burse înjumătăţit, fondurile PNRR alocate reduse uneori chiar şi cu 70%, drepturile salariale ale profesorilor ciuntite, finanţarea universităţilor – pe toate categoriile de buget – reduse drastic ş.a.m.d. Colac peste pupăză (pupăza unui prieten bun al lui Eminescu), legea salarizării, în forma ei circulată acum prin mediile oficiale, crestează şi mai mult demnitatea profesorilor prin salarii. Dintr-un pământ pe care nu ai dorinţa să îl cultivi, deşi acel pământ îţi asigura viaţa, ce ai putea culege?… Oricare încercare personală sau a echipei noastre din Senatul României sau chiar a unor echipe transpartinice a avut de luptat cu parlamentari care, maram (!), cunosc preabine viaţa de profesor. Nu mai reiau acum ceea ce am argumentat explicit în postările anterioare. Nu mai reaiau contraofensivele venite după reuşitele noastre din comisii sau din plen, venite cu calcule, puţin credibile, privind pierderile bugetare „inacceptabile” dacă ar fi să… respectăm educaţia. A evalua educaţia doar prin filtrul financiar arată cât de mult ai iubit şcoala. Dar, mai ales, cât de mult crezi în menirea ei. De aceea, am convingerea că cei care astăzi susţin că austeritatea impusă, prima dată şi prima dată educaţiei, este justă, cei care cred că ceea ce s-a luat de la elevi şi studenţi este corect, cei care astăzi susţin că timpul şi salariile imputate dascălilor reprezintă o măsură justificată ar trebui să nu îl uite pe Eminescu. Da, căci, am convingerea că cei care oricât ar fi de împotrivă educaţiei ar trebui să nu uite că Eminescu ne curge tuturor prin sânge: „Școala va fi școală când omul va fi om și statul va fi stat.” Teiul lui Eminescu este încă în Parcul Copou din Iaşi. A lovi în educaţie este asemeni unei lovituri de topor în trunchiul Teiului. Ca şi Teiul, Educaţia se luptă să supravieţuiască. Teiul de timp. Educaţia de vremuri”, a transmis prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, senator și rector TUIASI.
Prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, senator și rector TUIASI: 1 Mai – Munca între drept, respect și abuz
„1 Mai, Ziua Internaţională a Muncii. Nu doar astăzi, dar o atare zi de sărbătoare mi-a generat o reflecție despre muncă. Despre măsura muncii, despre măsura în care dreptul muncă poate fi neîngrădit. Despre respectul pentru muncă şi pentru cei care muncesc, au muncit sau doresc să muncească. „Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit” – prevede Articolul 41(1) din Constituţia României. Constituţie care, datorită caracterului ei general, nu ne spune şi cum ar trebui să asociem perioada de pensie cu respectul pentru anii în care a fost utilizat „dreptul constituţional/neîngrădit la muncă”. Ceea ce a permis, prin Legea 360 din 2023 şi prin OUG-uri asumate mai recent, să fie legiferate nedreptăţi împovărâtoare şi mai mult peste anii celor care, acum la pensie, au fost învinşi tocmai de timpul dat muncii. Nedreptăţi care au asimilat de-a valma şi, mai ales, retroactiv pensiile parţiale cu cele anticipate, fără să compenseze în niciun fel contopirea. Care au determinat reducerea otova a pensiilor mai mari de 3000 de lei cu procentul CASS-ului, pentru pensionarii sănătoşi (dar, câţi mai pot fi în această categorie?…) şi pentru cei bolnavi cronici sau incurabili. La polul opus, o Constituţie care, datorită caracterului ei general, nu ne spune şi cum ar trebui să asociem „dreptul neîngrădit la muncă” cu menţinerea neîngrădită a acestui drept după împlinirea vârstei legale de pensionare. Ceea ce a permis unor colegi parlamentari, dintr-o altă zonă politică, să propună în Senat o năstruşnicie – un alt termen clar mai potrivit nu aş găsi decât din zona neacademică – de modificare a unor articole din Legea pensiilor 360/2023 şi din Codul muncii 53/2009. O propunere care are următorul înţeles sintetic: în momentul în care o persoană îndeplineşte condiţiile pentru pensionare la limită de vârstă, să i se acorde în mod automat pensie (deci fără să facă vreun demers), dar să continue să lucreze fără să fie îngrădit de angajator. Evident, din acel moment să cumuleze automat pensia la care are dreptul, ca urmare a cotizării din anii de muncă, cu salariul la care are dreptul, corespunzător postului ocupat de dinainte de momentul îndeplinirii limitei de vârstă pentru virtuala pensionare. Să continue ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, fără nicio atenţionare, evaluare, examen, concurs. Doar că de la sine şi cu pensie şi cu salariu. Iar la pensie să iasă doar la cerere. La cererea sa. Când o fi să dorească. Oare îşi va mai aminti, apoi cândva, că trebuie să facă o cerere de pensionare?… Ne imaginăm cum ar fi?… Si nu mă gândesc doar la sistemul de învăţământ, unde nu ar mai conta criteriile calitative de evaluare pentru prelungirea peste vârsta de pensionare (prelungire prin care, oricum, nu se cumulează pensia cu salariul). Dar, să ne imaginăm alte domenii de activitate. Da, aceasta reprezintă, din partea iniţiatorilor, o interpretare – vădit fantasmagorică în înţelesul meu – a dreptului neîngradit la muncă, un drept constituţional. Un drept constituţional nu trebuie dus, prin interpretare sau extrapolare, la un extrem pe care legea nu l-a avut defel în vedere. Dreptul neîngrădit nu trebuie să genereze un dezechilibru între generaţii. Nu trebuie să promoveze un dezechilibru social. Nu trebuie să devină un melanj neinspirat dintre drept şi respect, cu nuanţe de abuz. Sunt sigur că cei ajunşi la vârsta senioratului, la vârsta la care se impune să le acordăm respectul pentru anii de muncă prin reîntoarcerea la ei a beneficiilor pe care ei le-au creat pentru societate, se gândesc că dreptul neîngrădit la muncă se referă la toţi. Aşadar, inclusiv la cei mai tineri. Dreptul neîngrădit la muncă nu defineşte un abuz, ci o măsură. O măsură a respectului pentru muncă, dar şi a respectului împotriva excesului. Insă, dacă Articolul 41(1) din Constituţie a fost interpretat în aşa fel într-o iniţiativă legislativă, mă întreb cum ar putea fi „folosit” Articolul 42, care prevede că „munca forţată este interzisă” cu anumite excepţii impuse de situaţii limită… 1 Mai, Ziua Internaţională a Muncii. La mulţi ani celor care muncesc! La mulţi ani celor care au muncit! La mulţi ani celor care îi respectă pe cei care muncesc şi pe cei care au muncit! La mulţi ani celor care cred că munca reprezintă puntea dintre comunităţi şi dintre generaţii!”, a spus prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, senator și rector TUIASI. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Senatorul Dan Cașcaval: De ce votul meu de luni l-am dat acum câteva luni
„Deci, aseară s-a luat decizia, aproape unanimă – iar termenul de „unanim” care are în spate 4885 de voturi din 5000 are o putere mai mare decât de obicei – de a nu continua un drum care nu duce spre nimic dorit de cetăţenii unei Românii care a sperat să nu fie campioană doar la austeritatea de dragul austerităţii. Multe reacţii în spaţiul public nanobotizat şi chatgibitizat şi, din când în când – pentru impresia de real – uman. Reacţii fireşti, indiferent cine sunt păpuşarii, deci fireşti într-o societate democratică, în care dreptul la opinie este sfânt. Ar fi fantastic să fie constituţional şi dreptul la respect. In orice caz, mie, ca membru al Partidului Social Democrat, niciun mesaj, botizat sau nu, nu îmi poate reproşa lipsa de consecvenţă sau abordarea ezitantă a poziţionărilor mele faţă de măsurile Premierului. In 9 februarie 2026, la moţiunea parţială depusă împotriva Ministrului interimar al Educaţiei şi Cercetării de la acea dată (adică, Premierul), am votat ca un dascăl, nu ca un membru de partid. Si am susţinut moţiunea. Da, am şi recunoscut aceasta, chiar dacă votul a fost secret. Da, poate ca ambient politic nu mi-a fost comod, dar uman nu puteam altfel. Am fost înţeles de colegii mei de partid. Inţeles, nu tolerat. Am criticat şi m-am opus permanent creşterii normei didactice la profesorii din preuniversitar, tăierii fondului de burse al studenţilor, aplicării fondului de burse din proiectul european ca surogat temporar cu efect de plasture la o rană de halebardă, al reducerii veniturilor salariale ale cadrelor didactice (prin valoarea plăţii cu ora, prin înjumătăţirea indemnizaţiei de doctorat), al reducerii finanţării învăţământului în ansamblul său, al tăierilor masive, în unele zone cu peste 70%, a proiectelor educaţionale prin PNRR. Am avut poziţii care erau evidente şi directe împotriva măsurilor luate de Premier – ca să fim corecţi! – împotriva educaţiei. De câteva ori am obţinut în comisiile parlamentare respingerea unor OUG-uri asumate de guvern care erau deja aplicate! O blasfemie! La un moment dat, după refuzul meu de a vota contra moţiunii parţiale depuse împotriva Ministrului Educaţiei şi Cercetării Ilie Bolojan, am fost întrebat de un lider senator din USR, pe care, contrar poziţionării multora, îl respect şi cred – sau sper… – că sentimentul este reciproc, cum văd eu coaliţia. Era în februarie 2026. Am răspuns că eu sunt o persoană mai tranşantă, de aceea nu voi putea fi niciodată un bun politician: după mine prezenţa PSD-ului în coaliţie a durat deja prea mult (era februarie) şi eu aş fi renunţat demult să susţin măcar prin prezenţă măsurile de austeritate care acum (nota bene – deja atunci) chiar se dovedesc absurde. Deci, poziţia mea a fost constantă. Iar votul de luni nu este decât efectul firesc al unei negări. Negarea de către o mare parte a guvernului a realităţii care ne pauperizează ţara. Si al unor acuze, multe duse către extremism. Acuze din partea unor partide partenere într-un melanj care nu s-a omogenizat niciodată. Nici la nivel molecular, nici la nivel coloidal, nici măcar ca dispersie. Mie îmi este demult clar de ce. Insă, pentru că nu sunt decât un politician novice, nu mi-a fost clar de ce am încercat. De aproape un an poziţia mea a fost constantă. Iar votul de luni nu este decât efectul firesc al unor minciuni rostite continuu cu retorica autoritară care nu admite opoziţie. Sau defel o altă poziţie. Iar aceste rânduri nu reprezintă doar o confirmare a ceea ce am exprimat mereu deschis. Ci o confirmare că nu am greşit când am spus „NU!” cu mult timp înainte: în luna ianuarie reprezentanţii Rectorilor am avut o întălnire cu Premierul, în care am aflat despre reducerea cu circa 600 milioane de lei (circa 8-9%) a finanţării învaţământului universitar (întâlnirea aceea în care nu am aflat despre reducerea indemnizaţiei de doctorat 😉). Pleacă şi vin miniştri ai educaţiei şi ni se promite ca fiind sigură reducerea reducerii, adică prin martie din 600 milioane tăiate rămân doar vreo 400, iar în aprilie ni se transmite că doar vreo 280 milioane de lei se vor tăia. Mi-am zis că măcar a mai fost „îndulcită” reducerea propusă iniţial, poate se simte o briză de sentimente mai bune faţă de învăţământ. Deşi trebuia să îmi amintesc că nu s-a simţit nimic similar în măsurile luate anterior. Acum am aflat cifrele reale ale finanţării universităţilor: reducerea este de… 563 milioane de lei, adică 8,6%. Deci nimic, NIMIC admis de către Premier, niciun argument, nicio măsură anterioară luată de universităţi care să conteze. Cu încăpătânarea specifică nu a schimbat nimic din ceea ce a propus înaintea întâlnirii din ianuarie. Aşadar, aceeaşi abordare nejustificată, ne-europeană, ne-economică în fond. Sincer? M-ar fi mirat o abordare mai empatică pentru educaţie din partea dumnealui. Si regret că iarăşi am avut dreptate. De aceea de aproape un an poziţia mea a fost constantă. Si de aceea votul de luni a fost deznodământul firesc. După mine, un novice în ale politicii, cam întârziat. Dar total firesc”, a transmis senatorul Dan Cașcaval.