Cine este cheful din palma căruia mănâncă senatorii şi deputaţii
Gândul a aflat, în premieră, cine este cheful Parlamentului din mâna căruia senatorii şi deputaţii mănâncă pe săturate, la nişte preţuri potrivite cu salariile lor. În ultimul an, restaurantul Palatului Parlamentului, de la nivelul S1, a trecut prin multe transformări. În 2025, comisarii Protecţiei Consumatorilor au descins în cadrul unui control inopinat, iar la plecare au închis unitatea şi au aplicat amenzi în valoare de 72.000 de lei. Sursă foto Chefi la cuţite La scurt timp, după îndeplinirea măsurilor pentru a putea fi redeschisă, unitatea a schimbat firma care furniza mâncare. Odată cu aceasta, a fost schimbat şi meniul servit clienţilor, la nişte preţuri raportate la mărimea porţiilor. Ocazie cu care a ajuns să gătească la Parlament unul dintre cei mai apreciaţi bucătari români. Masterchef Silviu Nedelea este cel care pregăteşte mâncarea senatorilor şi deputaţilor români În zilele noastre, coada de la intrare, care se întinde până în interior, pe două rânduri, e semn că e ora mesei. Din spatele vitrinelor se zăreşte o figură familiară care pune mâncare în farfurii, serveşte angajaţii Parlamentului cu repeziciune şi un zâmbet. Câţiva l-au şi recunoscut. Este marsterchef Silviu Nedelea, care a devenit celebru după ce a participat la unul dintre cele mai urmărite show-uri culinare de televiziune. Acesta se prezintă drept „genul de chef care nu doar gătește, ci spune o poveste”. Încă de la 14 ani visul lui era să devină bucătar. În prezentarea pe care şi-o face în cadrul emisiunii culinare, spune că a gătit pentru Regele Mihai, pentru fostul preşedinte al SUA, George W. Bush, pentru fostul premier al Italiei, Silvio Berlusconi şi pentru fostul cancelar german, Angela Merkel. „Nu cred că există personalitate din ţară pentru care să nu fi gătit”, spune chef Silviu Nedelea. L-am abordat pe chef Nedelea la parlament, pe care abia l-am zărit aplecat peste tăvile cu preparate diverse, pregătite pentru aleşii neamului. În timpul acesta, la coadă, aşteptau răbdători parlamentarii, cu tăvi în mâini, alături de ceilalţi angajaţi ai instituţiei. Silviu Nedelea spune despre sine că nu vrea să se laude şi că „este uman”. A ajuns să gătească pentru senatori şi deputaţi graţie faptului că firma pentru care lucrează colaborează şi cu restaurantul din Parlament.
Senatorul S.O.S. România Dumitru Manea a susținut în Senat un discurs despre evenimentele din iunie 1941 de la Iași
Senatorul S.O.S. România Dumitru Manea a transmis un mesaj în plenul Senatului, înaintea ceremoniilor dedicate comemorării victimelor evenimentelor din iunie 1941 de la Iași. În intervenția sa, parlamentarul și-a exprimat propriul punct de vedere asupra interpretării istorice a acelor evenimente, a prezentat o serie de argumente și statistici pe care le consideră relevante și a formulat critici la adresa modului în care este utilizată denumirea de „Pogromul de la Iași”. „Pogromul de la Iași” – câteva rectificări istorice, statistice și semantice Doamnelor și domnilor Senatori, Săptămâna aceasta, mai exact sâmbătă, 28 iunie, va avea loc, la Iași, un eveniment important: vizita oficială a președintelui Israelului, dl. Isaac Herzog, pentru comemorarea victimelor „pogromului de la Iași”. Pentru noi, data de 28 iunie are o dublă semnificație tragică: 28 iunie 1883, ziua asasinării civile a lui Mihai Eminescu, și 28 iunie 1940, ziua ultimatumului sovietic și a crimelor care i-au urmat. Întrucât, ca și data de 14 mai (Ziua națională de cinstire a martirilor din temnițele comuniste, dar și Ziua Solidarităţii şi Prieteniei dintre România şi Statul Israel) se suprapun două date cu mesaje contradictorii între ele, am să fac câteva rectificări istorice, statistice și semantice, limpeziri absolut necesare pentru acuratețea unor relații bilaterale corecte. Am să încep cu o veste bună: în așa-zisul pogrom de la Iași nu au fost uciși chiar 14.850 de evrei, așa cum susțin (fără probe judiciare) holocaustologii. Au fost mai puțini. Au fost 245 (repet: 245), căci atâtea cadavre s-au găsit în gropile comune în cadrul cercetărilor ulterioare. La aceștia se adaugă cei 2.500 – 2.700 de evrei care și-au pierdut viața în „trenurile morții”, până la destinațiile Podul Iloaiei și Călărași. În total, maximum 2.945. Ne întrebăm: unde e diferența de 11.905? Au înviat? Una peste alta, vestea e bună, pentru că asta înseamnă că sunt mult mai puțini urmași, rude și prieteni care au suferit după moartea lor. Un argument în susținerea acestei diferențe se află chiar în Caietele Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel“, Nr. 2(4)/2008, în lucrarea autorului Viorel Achim, doctor în istorie și cercetător științific gr. I la Institutul de Istorie Nicolae Iorga al Academiei Române, membru al Comisiei Internaționale „Elie Wiesel“. Lucrarea e intitulată Evreii în cadrul Recensământului general al României din 6 aprilie 1941, Editura Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel“, Bucureşti, 2008. Viorel Achim precizează: „Recensământul populaţiei a avut loc în ziua de 6 aprilie 1941, iar recensămintele speciale în zilele următoare. Recensământul populaţiei evreieşti s-a desfăşurat în zilele de 11 şi 12 aprilie” (și a purtat denumirea de „Recensămantul special al populaţiei de origine etnică evreiască” – n.n.)“ (Viorel Achim, op. cit., p. 18). Aproape 2.000 de evrei au lucrat la prelucrarea recensământului din aprilie 1941. Citez: „Prelucrarea datelor a început imediat după încheierea operaţiunilor pe teren. Institutul Central de Statistică a alocat pentru această muncă resurse umane şi materiale considerabile. Muncii depuse de funcţionarii şi diurniştii Institutului i s-a adăugat munca unui mare număr de intelectuali evrei din Bucureşti, care au fost repartizaţi la Institutul Central de Statistică în cadrul «muncii obligatorii». Cei mai mulţi dintre aceşti peste 2.000 de evrei au lucrat la prelucrarea recensământului din 1941“ (Viorel Achim, op. cit., p. 18). Mai spune Viorel Achim: „În ce priveşte oraşul Iaşi, în aprilie 1941, aici trăiau 33.135 de evrei, iar în mai 1942, 32.369. Diferenţa (de numai 766 evrei – n.n.) este mai mică decât numărul victimelor pogromului de la sfârşitul lui iunie 1941 – estimat recent la cca. 15.000”. În ceea ce privește culpa uciderii sau cauzării morţii acelor evrei, de către populația românească, apare cea mai implacabilă întrebare: de ce guvernul german, în 1959, a acceptat să plătească compensații pentru victimele evenimentelor de la Iași? Este evident că guvernul german a acceptat faptul că armata germană și-a asumat uciderea evreilor din Iași, îngropaţi în Cimitirul Israelit. Iată știrea, așa cum a apărut ea în „Jewish Telegraphic Agency” din 23 august 1959. Citez: „IERUSALIM, Aug. 23 (JTA) – Guvernul Germaniei de Vest acceptă să plătească compensația către familiile și persoanele ucise de Naziști în timpul pogromului din Iași, România, în iunie, 1941, au dezvăluit astăzi surse ale Ministerului de Finanțe. Acordul acoperă, de asemenea, plata unei compensații către moștenitorii evreilor uciși în trenurile morții din lagărele din Iași. Cu toate acestea, autoritățile din Bonn au declarat că refuză să-și asume responsabilitatea pentru toate cazurile de persecuție a evreilor în timpul ocupației naziste a României“. Iar în iulie 2017, în urma negocierilor dintre guvernul german și organizația internațională Claims Conference, supraviețuitorii „Pogromului de la Iași” și ai „trenurilor morții” au fost recunoscuți pentru prima dată ca eligibili pentru pensii lunare de compensare plătite din fondurile germane destinate victimelor Holocaustului. Ziarul Realitatea Evreiască nr. 502-503 din 1-31 octombrie 2017 anunţa că, citez, „evreii care au suferit persecuţii în timpul Holocaustului din oraşele Iaşi şi Tecuci pot primi o pensie lunară din partea statului german“. „Pogromul de la Iași” este o grosolană falsificare istorică. Iar falsificarea nu constă atât în umflarea nesimțită a cifrelor (de la 245 la 14.850), cât în denumire, adică accea de „pogrom”. Căci pogrom înseamnă, în sensul său istoric și juridic usual, „o acțiune COLECTIVĂ de violență, organizată sau tolerată de autorități, îndreptată împotriva unei comunități etnice, religioase sau naționale, însoțită de crime, agresiuni, jafuri și distrugeri de bunuri”. Scopul subversiv este de a acuza pe nedrept că populaţia românească din oraș ar fi participat la uciderea acelor etnici evrei. Nu există nicio probă judiciară care să ateste acuzele mincinoase privind un pretins „Pogrom“. Până și Procesul din iunie 1948 instrumentat de autorităţile iudeo-bolșevice s-a numit „Procesul masacrelor de la Iași“. Doamnelor și domnilor senatori, vă reamintesc cuvintele regretatului scriitor basarabean Efim Tarlapan: „Cine nu-și cunoaște istoria, rămâne fără geografie!”, a transmis Dumitru Manea, senator S.O.S. România.
Senatorul Dan Cașcaval: Eminescu – Ce mai culegem din Educație
„Trecut în planul secund de informaţiile politice, mult mai puţin învolburate decât par în ştirile prea concurente şi care se doresc mult prea cumpărate, totuşi îl comemorăm pe Eminescu. Inegalabil, irepetabil, inimitabil. Si, mai ales, chiar dacă unii ar dori asta, irevocabil. Orice altceva aş mai spune ar fi redundant şi, oricum, prea insignifiant faţa de EL, EMINESCU. Dar, printre multe alte altele, Eminescu spunea despre Scoală: „A aştepta să culegi altceva dintr-un pământ decât ceea ce a fost semănat în el, ar fi copilărie.” Da, ce ai vrea să culegi din ceea ce semeni? Ce ai vrea să mai culegi dacă acum un an măsurile de austeritate au început cu şcoala: suplimentarea normelor profesorilor, fondul de burse înjumătăţit, fondurile PNRR alocate reduse uneori chiar şi cu 70%, drepturile salariale ale profesorilor ciuntite, finanţarea universităţilor – pe toate categoriile de buget – reduse drastic ş.a.m.d. Colac peste pupăză (pupăza unui prieten bun al lui Eminescu), legea salarizării, în forma ei circulată acum prin mediile oficiale, crestează şi mai mult demnitatea profesorilor prin salarii. Dintr-un pământ pe care nu ai dorinţa să îl cultivi, deşi acel pământ îţi asigura viaţa, ce ai putea culege?… Oricare încercare personală sau a echipei noastre din Senatul României sau chiar a unor echipe transpartinice a avut de luptat cu parlamentari care, maram (!), cunosc preabine viaţa de profesor. Nu mai reiau acum ceea ce am argumentat explicit în postările anterioare. Nu mai reaiau contraofensivele venite după reuşitele noastre din comisii sau din plen, venite cu calcule, puţin credibile, privind pierderile bugetare „inacceptabile” dacă ar fi să… respectăm educaţia. A evalua educaţia doar prin filtrul financiar arată cât de mult ai iubit şcoala. Dar, mai ales, cât de mult crezi în menirea ei. De aceea, am convingerea că cei care astăzi susţin că austeritatea impusă, prima dată şi prima dată educaţiei, este justă, cei care cred că ceea ce s-a luat de la elevi şi studenţi este corect, cei care astăzi susţin că timpul şi salariile imputate dascălilor reprezintă o măsură justificată ar trebui să nu îl uite pe Eminescu. Da, căci, am convingerea că cei care oricât ar fi de împotrivă educaţiei ar trebui să nu uite că Eminescu ne curge tuturor prin sânge: „Școala va fi școală când omul va fi om și statul va fi stat.” Teiul lui Eminescu este încă în Parcul Copou din Iaşi. A lovi în educaţie este asemeni unei lovituri de topor în trunchiul Teiului. Ca şi Teiul, Educaţia se luptă să supravieţuiască. Teiul de timp. Educaţia de vremuri”, a transmis prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, senator și rector TUIASI.
Prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, senator și rector TUIASI: 1 Mai – Munca între drept, respect și abuz
„1 Mai, Ziua Internaţională a Muncii. Nu doar astăzi, dar o atare zi de sărbătoare mi-a generat o reflecție despre muncă. Despre măsura muncii, despre măsura în care dreptul muncă poate fi neîngrădit. Despre respectul pentru muncă şi pentru cei care muncesc, au muncit sau doresc să muncească. „Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit” – prevede Articolul 41(1) din Constituţia României. Constituţie care, datorită caracterului ei general, nu ne spune şi cum ar trebui să asociem perioada de pensie cu respectul pentru anii în care a fost utilizat „dreptul constituţional/neîngrădit la muncă”. Ceea ce a permis, prin Legea 360 din 2023 şi prin OUG-uri asumate mai recent, să fie legiferate nedreptăţi împovărâtoare şi mai mult peste anii celor care, acum la pensie, au fost învinşi tocmai de timpul dat muncii. Nedreptăţi care au asimilat de-a valma şi, mai ales, retroactiv pensiile parţiale cu cele anticipate, fără să compenseze în niciun fel contopirea. Care au determinat reducerea otova a pensiilor mai mari de 3000 de lei cu procentul CASS-ului, pentru pensionarii sănătoşi (dar, câţi mai pot fi în această categorie?…) şi pentru cei bolnavi cronici sau incurabili. La polul opus, o Constituţie care, datorită caracterului ei general, nu ne spune şi cum ar trebui să asociem „dreptul neîngrădit la muncă” cu menţinerea neîngrădită a acestui drept după împlinirea vârstei legale de pensionare. Ceea ce a permis unor colegi parlamentari, dintr-o altă zonă politică, să propună în Senat o năstruşnicie – un alt termen clar mai potrivit nu aş găsi decât din zona neacademică – de modificare a unor articole din Legea pensiilor 360/2023 şi din Codul muncii 53/2009. O propunere care are următorul înţeles sintetic: în momentul în care o persoană îndeplineşte condiţiile pentru pensionare la limită de vârstă, să i se acorde în mod automat pensie (deci fără să facă vreun demers), dar să continue să lucreze fără să fie îngrădit de angajator. Evident, din acel moment să cumuleze automat pensia la care are dreptul, ca urmare a cotizării din anii de muncă, cu salariul la care are dreptul, corespunzător postului ocupat de dinainte de momentul îndeplinirii limitei de vârstă pentru virtuala pensionare. Să continue ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, fără nicio atenţionare, evaluare, examen, concurs. Doar că de la sine şi cu pensie şi cu salariu. Iar la pensie să iasă doar la cerere. La cererea sa. Când o fi să dorească. Oare îşi va mai aminti, apoi cândva, că trebuie să facă o cerere de pensionare?… Ne imaginăm cum ar fi?… Si nu mă gândesc doar la sistemul de învăţământ, unde nu ar mai conta criteriile calitative de evaluare pentru prelungirea peste vârsta de pensionare (prelungire prin care, oricum, nu se cumulează pensia cu salariul). Dar, să ne imaginăm alte domenii de activitate. Da, aceasta reprezintă, din partea iniţiatorilor, o interpretare – vădit fantasmagorică în înţelesul meu – a dreptului neîngradit la muncă, un drept constituţional. Un drept constituţional nu trebuie dus, prin interpretare sau extrapolare, la un extrem pe care legea nu l-a avut defel în vedere. Dreptul neîngrădit nu trebuie să genereze un dezechilibru între generaţii. Nu trebuie să promoveze un dezechilibru social. Nu trebuie să devină un melanj neinspirat dintre drept şi respect, cu nuanţe de abuz. Sunt sigur că cei ajunşi la vârsta senioratului, la vârsta la care se impune să le acordăm respectul pentru anii de muncă prin reîntoarcerea la ei a beneficiilor pe care ei le-au creat pentru societate, se gândesc că dreptul neîngrădit la muncă se referă la toţi. Aşadar, inclusiv la cei mai tineri. Dreptul neîngrădit la muncă nu defineşte un abuz, ci o măsură. O măsură a respectului pentru muncă, dar şi a respectului împotriva excesului. Insă, dacă Articolul 41(1) din Constituţie a fost interpretat în aşa fel într-o iniţiativă legislativă, mă întreb cum ar putea fi „folosit” Articolul 42, care prevede că „munca forţată este interzisă” cu anumite excepţii impuse de situaţii limită… 1 Mai, Ziua Internaţională a Muncii. La mulţi ani celor care muncesc! La mulţi ani celor care au muncit! La mulţi ani celor care îi respectă pe cei care muncesc şi pe cei care au muncit! La mulţi ani celor care cred că munca reprezintă puntea dintre comunităţi şi dintre generaţii!”, a spus prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, senator și rector TUIASI. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Senatorul Dan Cașcaval: De ce votul meu de luni l-am dat acum câteva luni
„Deci, aseară s-a luat decizia, aproape unanimă – iar termenul de „unanim” care are în spate 4885 de voturi din 5000 are o putere mai mare decât de obicei – de a nu continua un drum care nu duce spre nimic dorit de cetăţenii unei Românii care a sperat să nu fie campioană doar la austeritatea de dragul austerităţii. Multe reacţii în spaţiul public nanobotizat şi chatgibitizat şi, din când în când – pentru impresia de real – uman. Reacţii fireşti, indiferent cine sunt păpuşarii, deci fireşti într-o societate democratică, în care dreptul la opinie este sfânt. Ar fi fantastic să fie constituţional şi dreptul la respect. In orice caz, mie, ca membru al Partidului Social Democrat, niciun mesaj, botizat sau nu, nu îmi poate reproşa lipsa de consecvenţă sau abordarea ezitantă a poziţionărilor mele faţă de măsurile Premierului. In 9 februarie 2026, la moţiunea parţială depusă împotriva Ministrului interimar al Educaţiei şi Cercetării de la acea dată (adică, Premierul), am votat ca un dascăl, nu ca un membru de partid. Si am susţinut moţiunea. Da, am şi recunoscut aceasta, chiar dacă votul a fost secret. Da, poate ca ambient politic nu mi-a fost comod, dar uman nu puteam altfel. Am fost înţeles de colegii mei de partid. Inţeles, nu tolerat. Am criticat şi m-am opus permanent creşterii normei didactice la profesorii din preuniversitar, tăierii fondului de burse al studenţilor, aplicării fondului de burse din proiectul european ca surogat temporar cu efect de plasture la o rană de halebardă, al reducerii veniturilor salariale ale cadrelor didactice (prin valoarea plăţii cu ora, prin înjumătăţirea indemnizaţiei de doctorat), al reducerii finanţării învăţământului în ansamblul său, al tăierilor masive, în unele zone cu peste 70%, a proiectelor educaţionale prin PNRR. Am avut poziţii care erau evidente şi directe împotriva măsurilor luate de Premier – ca să fim corecţi! – împotriva educaţiei. De câteva ori am obţinut în comisiile parlamentare respingerea unor OUG-uri asumate de guvern care erau deja aplicate! O blasfemie! La un moment dat, după refuzul meu de a vota contra moţiunii parţiale depuse împotriva Ministrului Educaţiei şi Cercetării Ilie Bolojan, am fost întrebat de un lider senator din USR, pe care, contrar poziţionării multora, îl respect şi cred – sau sper… – că sentimentul este reciproc, cum văd eu coaliţia. Era în februarie 2026. Am răspuns că eu sunt o persoană mai tranşantă, de aceea nu voi putea fi niciodată un bun politician: după mine prezenţa PSD-ului în coaliţie a durat deja prea mult (era februarie) şi eu aş fi renunţat demult să susţin măcar prin prezenţă măsurile de austeritate care acum (nota bene – deja atunci) chiar se dovedesc absurde. Deci, poziţia mea a fost constantă. Iar votul de luni nu este decât efectul firesc al unei negări. Negarea de către o mare parte a guvernului a realităţii care ne pauperizează ţara. Si al unor acuze, multe duse către extremism. Acuze din partea unor partide partenere într-un melanj care nu s-a omogenizat niciodată. Nici la nivel molecular, nici la nivel coloidal, nici măcar ca dispersie. Mie îmi este demult clar de ce. Insă, pentru că nu sunt decât un politician novice, nu mi-a fost clar de ce am încercat. De aproape un an poziţia mea a fost constantă. Iar votul de luni nu este decât efectul firesc al unor minciuni rostite continuu cu retorica autoritară care nu admite opoziţie. Sau defel o altă poziţie. Iar aceste rânduri nu reprezintă doar o confirmare a ceea ce am exprimat mereu deschis. Ci o confirmare că nu am greşit când am spus „NU!” cu mult timp înainte: în luna ianuarie reprezentanţii Rectorilor am avut o întălnire cu Premierul, în care am aflat despre reducerea cu circa 600 milioane de lei (circa 8-9%) a finanţării învaţământului universitar (întâlnirea aceea în care nu am aflat despre reducerea indemnizaţiei de doctorat 😉). Pleacă şi vin miniştri ai educaţiei şi ni se promite ca fiind sigură reducerea reducerii, adică prin martie din 600 milioane tăiate rămân doar vreo 400, iar în aprilie ni se transmite că doar vreo 280 milioane de lei se vor tăia. Mi-am zis că măcar a mai fost „îndulcită” reducerea propusă iniţial, poate se simte o briză de sentimente mai bune faţă de învăţământ. Deşi trebuia să îmi amintesc că nu s-a simţit nimic similar în măsurile luate anterior. Acum am aflat cifrele reale ale finanţării universităţilor: reducerea este de… 563 milioane de lei, adică 8,6%. Deci nimic, NIMIC admis de către Premier, niciun argument, nicio măsură anterioară luată de universităţi care să conteze. Cu încăpătânarea specifică nu a schimbat nimic din ceea ce a propus înaintea întâlnirii din ianuarie. Aşadar, aceeaşi abordare nejustificată, ne-europeană, ne-economică în fond. Sincer? M-ar fi mirat o abordare mai empatică pentru educaţie din partea dumnealui. Si regret că iarăşi am avut dreptate. De aceea de aproape un an poziţia mea a fost constantă. Si de aceea votul de luni a fost deznodământul firesc. După mine, un novice în ale politicii, cam întârziat. Dar total firesc”, a transmis senatorul Dan Cașcaval.