Șeful IȘJ Alba, acuzat că i-a făcut proști pe copiii care nu știu să răspundă la întrebări. Se cere intervenția Ministerului Educației

seful-isj-alba,-acuzat-ca-i-a-facut-prosti-pe-copiii-care-nu-stiu-sa-raspunda-la-intrebari.-se-cere-interventia-ministerului-educatiei

Declarația controversată a apărut în timpul unei ședințe a Consiliului Local Alba-Iulia. Potrivit PSD, „afirmațiile șefului Inspectoratului Școlar Județean Alba, Cornel Sandu, consilier local PNL în Alba Iulia, care într-o ședință publică a consiliului local i-a catalogat „proști” pe elevi, sunt jignitoare, îngrijorătoare și de neacceptat, având în vedere că sunt făcute de un om care gestionează situația învățământului la nivel județean”. „În fapt, în calitate de președinte al unei ședințe a consiliului local Alba Iulia, Cornel Sandu — inspector școlar general al județului Alba — a făcut o declarație care îl descalifică și ridică serioase semne de întrebare cu privire la modul în care conduce instituția și la felul în care se raportează la elevi: Eu (pe n.r.) un copil nu-l întreb de zece ori același lucru. Văd că nu știe, spun că ești prost și gata”, au transmis reprezentanții PSD pe Facebook. Șefului IȘJ Alba i se cere să prezinte scuze elevilor, iar Ministerului Educației i se solicită să facă o verificare. „În acest context, solicităm inspectorului școlar general al IȘJ Alba, Cornel Sandu, să își ceară scuze public pentru afirmațiile jignitoare la adresa elevilor, pe care îi numește proști atunci când nu știu un răspuns. De asemenea, având în vedere impactul negativ pe care comportamentul domnului Sandu l-a generat în spațiul public, solicităm Ministerului Educației o verificare de etică. (…) Așteptăm cu real interes părerea domnului Daniel David, ministrul PNL al Educației, coleg de partid cu domnul Cornel Sandu, despre aceste afirmații jignitoare și îngrijorătoare făcute de un om care are în mâini soarta educației din județul Alba”, a precizat Biroul de Presă al PSD Alba.

Postul Crăciunului 2025. Zilele în care NU ai voie să speli rufele

postul-craciunului-2025.-zilele-in-care-nu-ai-voie-sa-speli-rufele

Postul Crăciunului 2025. Așa cum arată cutumele bisericești, există anumite perioade în care creștinii nu ar trebui să îndeplinească sarcini în gospodărie. Printre acestea se numără și interdicția în anumite zile de a spăla rufele sau de a face curățenie. Te-ai gândit care sunt diferențele între tradițional și modern, în timpul postului Crăciunului? Vezi AICI ce se făcea pe timpuri și ce se mai respectă în prezent. Citește în continuare pentru a afla în ce perioade nu ar trebui să îndeplinești anumite treburi gospodărești. Postul Crăciunului 2025: când nu ai voie să speli rufele? Postul Crăciunului a debutat la data de 15 noiembrie 2025 și ține 40 de zile, până în ziua Ajunului. În această perioadă, o mulțime de credincioși aleg să se abțină de la consumul de produse de origine animală (carne, brânză, ouă). Totodată, în această perioadă, potrivit tradiției, sunt interzise nunțile, botezurile sau petrecerile, precum și dansul și consumul de alcool sau fumatul. De altfel, în toată această perioadă, creștinii se roagă, merg la biserică și iau parte la slujbe. În această perioadă, credincioșii sunt îndemnați să renunțe la purtarea de ură, precum și la vorbele grele. De asemenea, se spune că nu este bine să împrumuți bani sau alte bunuri personale, pentru ca aceste lucrură să nu genereze conflicte la final de an. Pe lângă toate aceste aspecte, cutumele bisericești arată că nu este bine să speli rufele în anumite zile, în perioada postului. Pentru că sunt considerate a fi deosebit de sfinte, în anumite zile nu se spală hainele și nici nu ar trebui să se facă alte treburi casnice. În ziua de 30 noiembrie, când este prăznuit Sfântul Apostol Andrei, nu ar trebui să se spele rufele. Apoi, calendarul bisericesc arată că nu se spală hainele nici pe 6 și 24 decembrie, în Ajun, și nici în perioada imediat următoare, când este celebrat Crăciunul. Autorul recomandă: Prețurile la pește în Postul Crăciunului. Ce specii preferă românii Rețetă de post. Cum se pregătește musacaua de cartofi și ciuperci Intrarea în Biserică a Maicii Domnului este prima mare sărbătoare din POSTUL Crăciunului. Când va fi dezlegare la pește, până pe 24 decembrie Când nu se fac nunți în 2026. Zilele în care sunt interdicțiile bisericești Salată orientală de Post. O rețetă pe care este imposibil să o ratați Sursă foto: Mediafax Foto / Robert Ionescu

Costul pentru Europa în cazul unei victorii rusești ar depăși dublul sprijinului acordat Ucrainei

costul-pentru-europa-in-cazul-unei-victorii-rusesti-ar-depasi-dublul-sprijinului-acordat-ucrainei

Un studiu realizat de Corisk și Institutul Norvegian pentru Afaceri Internaționale arată că o victorie a Rusiei în fața Ucrainei ar provoca Europei cheltuieli de aproape două ori mai mari decât efortul necesar pentru o victorie ucraineană. Raportul a apărut pe 25 noiembrie și descrie două direcții posibile ale războiului, dar și care ar fi urmările lor pentru statele europene. În paralel în tot acest timp, Statele Unite desfășoară implantarea unui plan de pace nefavorabil Kievului și Europei. Primul scenariu Primul scenariu indicat de cercetători descrie avansuri lente dar constante ale armatei ruse, cu presiune spre vest până la râul Nipru. Rezultatul ar impune Ucrainei o înțelegere acceptată sub forță. Termenii de acord ar fi favorabili Moscovei. În raport este menționat că o astfel de situație ar fi o victorie parțială pentru Rusia. Mai mult, este menționat cum Kremlinul ar dobândi control asupra direcției politice și economice a Ucrainei, inclusiv asupra drumului către UE și NATO. Același document include că Ucraina ar putea pierde jumătate din teritoriu, ar intra într-o perioadă lungă de instabilitate politică și ar risca un declin sever al democrației sau chiar colapsul instituțiilor. Alte milioane de oameni ar pleca spre alte state ale Uniunii Europene, mai exact între 6 și 11 milioane. Asta ar crea cheltuieli pentru refugiați estimate la 524, poate chiar la 952 miliarde de euro pe durata a patru ani. Europei i s-ar adăuga apoi costuri mari pentru întărirea apărării la granițele estice ale NATO, valoarea totală ajungând la 1,2 până la 1,6 trilioane de euro. Raportul menționează și un posibil risc ca Rusia să-și mute atenția militară asupra Republicii Moldova, statele baltice sau zona arctică după o înțelegere forțată asupra Ucrainei. În consecință, guvernele europene ar avea nevoie de acțiuni rapide pentru o apărare solidă în nord și est, în paralel cu gestionarea tensiunilor interne amplificate de migrație și polarizare. Al doilea scenariu Al doilea scenariu indicat în studiu arată efectele unei victorii ucrainene, mult mai puțin împovărătoare pentru Europa din punct de vedere al costurilor. Cu sprijin adecvat din partea țărilor europene, Ucraina ar putea reconstrui o forță militară superioară. Mai mult, ar începe recuperarea teritoriilor ocupate. Acest progres ar pune presiune pe Rusia să accepte discuții de pace cu termeni în favoarea Kievului. Pentru un rezultat de acest tip, Ucraina ar avea nevoie de echipamente livrate rapid, printre care „1.500-2.500 de tancuri de luptă și 2.000-3.000 de sisteme de artilerie pe parcursul unuia sau doi ani… Ucraina va avea nevoie, de asemenea, de până la 8 milioane de drone de toate tipurile, apărare aeriană și sisteme de rachete strategice”. Raportul susține că, dacă aceste dotări ajung la timp, Ucraina ar putea opri ofensiva rusă și ar câștigat mult avantaj. Mai mult, ar putea elibera zone cu importanță strategică și ar crea condiții pentru stabilitate politică și economică. O victorie parțială a Ucrainei ar accelera apropierea țării de Uniunea Europeană. Europa ar suporta cheltuieli estimate la 522 până la 838 miliarde de euro pentru un asemenea scenariu, aproximativ jumătate din costul unei victorii ruse. Folosirea activelor ruse înghețate ar reduce suma europeană chiar și cu 50%, conform raportului. În ambele variante, studiul estimează o retragere treptată a sprijinului american, ceea ce ar lăsa Europa responsabilă pentru majoritatea eforturilor de susținere a Ucrainei. Concluziile apar într-un moment în care presiunea pentru finanțare suplimentară atinge un nivel maxim, fiindcă bugetul Ucrainei riscă să se termine la mijlocul anului 2026. Planul de „împrumut pentru reparații”, susținut de președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen, prevede ca aproximativ 140 de miliarde de euro din rezervele băncii centrale ruse să ajungă sub formă de împrumut către Ucraina. Deși există opoziție din partea unui lider european important, Comisia Europeană și majoritatea statelor membre susțin această schemă și urmăresc un acord final la reuniunea Consiliului European din 18 și 19 decembrie.

Dieta de slăbit pe bază de carne la grătar și legume nu funcționează? Un nutriționist are soluția care accelerează procesul de slăbire

dieta-de-slabit-pe-baza-de-carne-la-gratar-si-legume-nu-functioneaza?-un-nutritionist-are-solutia-care-accelereaza-procesul-de-slabire

Nutriționista Mihaela Bilic a explicat, într-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook, ce putem face atunci când un regim proteic clasic, bazat pe carne și legume, nu mai aduce rezultatele dorite. Specialista spune că introducerea peștelui în dietă poate fi soluția care „deblochează metabolismul” și accelerează procesul de slăbire. „Ce facem când nu mai slăbim cu carne și legume? Mâncăm pește! Rețeta de slăbit care funcționează pentru toată lumea este regimul proteic! Eliminăm carbohidrații din dietă, reducem aportul de grăsimi și mâncăm multe proteine cu legume”, a scris Mihaela Bilic, pe FB. Ea a subliniat faptul că proteinele sunt esențiale pentru sațietate și pentru controlul apetitului. „Proteinele dau sațietate, reduc pofta de mâncare, accelerează metabolismul și nu pot fi transformate în depozite de grăsime. Și când spunem proteine, spunem carne, pește și ouă”, a explicat nutriționista. În opinia specialistei, atunci când carnea la grătar nu mai are efectul dorit, peștele devine alimentul-cheie deoarece elimină inflamația din organism și intensifică arderile. „Pentru cei care vor să scape de kilogramele în plus, peștele este soluția acolo unde carnea la grătar nu mai dă rezultate. La același număr de calorii consumate, combinația de proteine și grăsimi din pește deblochează metabolismul, elimină inflamația din organism și intensifica arderile- deci slăbim cu pește mai bine/repede decât cu carne”, a concluzionat Mihaela Bilic.

Ploile torențiale îi bagă în ședință pe prefecți și șefii ISU. Cantitățile de precipitații se pot dubla în perioada următoare

ploile-torentiale-ii-baga-in-sedinta-pe-prefecti-si-sefii-isu.-cantitatile-de-precipitatii-se-pot-dubla-in-perioada-urmatoare

Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă anunță că videoconferința a avut loc vineri. „În această după-amiază, la sediul MAI, din dispoziția Vicepremierului, Ministrul Afacerilor Interne, domnul Cătălin Predoiu, Secretarul de Stat, Șef al Departamentului pentru Situații de Urgență, domnul dr. Raed Arafat, împreună cu Subsecretarul de Stat, domnul Adrian Petcu și cu Directorul Administrației Naționale de Meteorologie, doamna Elena Mateescu, au susținut o videoconferință cu Instituțiile Prefectului și inspectoratele județene pentru situații de urgență de la nivel național”, a transmis DSU pe Facebook. Potrivit sursei menționate „videoconferința a fost organizată în contextul posibilelor efecte meteorologice care pot apărea în perioada următoare, caracterizate prin dublarea cantităților de precipitații.” În cadrul întâlnirii, au fost transmise „indicații structurilor operative, astfel încât personalul să fie pregătit pentru gestionarea rapidă a eventualelor situații de urgență, iar tehnica de intervenție să fie menținută în stare optimă de operativitate”. MAI, DSU si IGSU monitorizează permanent evoluția situației meteorologice, pentru a interveni prompt în sprijinul populației, dacă situația o va impune, scrie la finalul mesajului.

Ce a pățit un șofer din București, după ce nu a acordat prioritate pe trecerea de pietoni unei femei și copilului ei. Poate învață să fie mai atenți

ce-a-patit-un-sofer-din-bucuresti,-dupa-ce-nu-a-acordat-prioritate-pe-trecerea-de-pietoni-unei-femei-si-copilului-ei.-poate-invata-sa-fie-mai-atenti

Un șofer a fost sancționat dur, după ce nu a acordat prioritate unei femei și copilului ei care doreau să traverseze o trecere de pietoni, în București. Pentru că a văzut că șoferul nu a avut nicio intenție să oprească, pentru a o lăsa să traverseze cu cel mic, femeia a luat decizia de a face o sesizare către poliție. Întreaga situație a fost povestită, ulterior, pe platforma Reddit. Utilizatoarea și-a expus experiența pe care a avut-o odată ce a efectuat o sesizare către poliție. Pentru că nu a fost lăsată să traverseze trecerea de pietoni, fiind alături de copilul ei, l-a reclamat pe conducătorul auto prin platforma pusă la dispoziție de Poliția Română. „Acum o săptămână eram împreună cu copilul, angajați în traversare. Văd că vine un bizon lansat, se uită la noi, ne vede și trece efectiv prin fața noastră. Niciun gând să oprească. În mod normal m-aș enerva (…) și aș trece peste. Dar pentru că eram cu copilul, am decis să fac pentru prima dată în viața mea sesizare la poliție”, a relatat persoana în cauză, pe platforma Reddit. A rămas fără permis și a primit amendă Persoana în cauză a relatat faptul că timpul de completare a datelor a fost unul scurt, fiind notate informații legate de numărul de înmatriculare al mașinii, precum și locul și ora. După o săptămână, a primit soluționarea. Șoferul care nu a acordat prioritate a rămas fără permisul auto pentru 60 de zile. În plus, a fost amendat. Sesizarea a depus-o la https://politiaromana.ro/ro/petitii-online. „Două minute maxim mi-a luat să completez. Am trecut numărul mașinii, locul și ora la care s-a întâmplat. Azi am primit răspuns că cererea a fost soluționată. În urma analizării camerelor din zonă, i s-a reținut permisul pentru 60 de zile și amendă. Nu a fost necesar să vin să dau declarații, să fiu chemat în calitate de martor sau alte bătăi de cap. Agentul a soluționat tot doar în urma petiției mele și a constatării în baza camerelor din zonă. În România anual au loc sute de accidente grave din cauza neacordării de prioritate pe trecere, multe soldate cu decese. E drept, multe sunt și din indisciplina pietonilor, care nu se asigură și «mor cu dreptatea în brațe», practic ce s-ar fi întâmplat și acum dacă nu m-aș fi oprit să îl las să treacă. Dar data viitoare când pățiți și voi ceva de genul, faceți sesizare. Sunt șanse mari să fie camere și să se soluționeze. Poate așa se învață mulți să fie mai atenți în trafic și să fie evitate tragedii”, a mai notat femeia. Autorul recomandă: Semaforul cu săgeată verde și semaforul pietonal: cine are prioritate și când greșesc șoferii. Cum procedăm ca șoferi sau pietoni Reguli stricte pentru șoferi. Cum sunt sancționați cei care întorc și merg înapoi în intersecții sau pe autostradă Greșeala care atrage o amendă de 1.600 lei pentru toți stăpânii de câini. Un botoșănean a fost sancționat pe loc REGULA banală din Codul Rutier 2025 care aduce amenzi uriașe și chiar reținerea certificatului de înmatriculare, dacă este încălcată Sursă foto: Mediafax / Marian Ilie

Refuzul Japoniei de a legaliza căsătoriile între persoane de același sex, considerat constituțional

refuzul-japoniei-de-a-legaliza-casatoriile-intre-persoane-de-acelasi-sex,-considerat-constitutional

Curtea Supremă din Tokio a precizat că, în conformitate cu legea, căsătoria este o „uniune între un bărbat și o femeie”, în cadrul unei hotărâri care a infirmat verdictul anterior dat de o instanță inferioară în 2024, potrivit Associated Press.  Judecătorul Ayumi Higashi a precizat că definiția legală a familiei ca unitate formată dintr-un cuplu și copiii lor este rațională și că excluderea căsătoriei între persoane de același sex este valabilă. Instanța a respins, de asemenea, cererile de despăgubiri în valoare de 1 milion de yeni (6.400 de dolari) formulate de opt persoane aparținând minorităților sexuale care solicitau drepturi egale  pentru căsătorie. Reclamanții, care fac parte din rândul persoanelor LBGTQ+ și avocații acestora au declarat că decizia este injustă. Ei sunt hotărâți să continue la Curtea Supremă lupta. După soluționarea celor șase cazuri de către instanțele superioare, Curtea Supremă din Tokio va gestiona apelurile formulate și va lua o decizie. Japonia este singurul membru al G7 care nu recunoaște căsătoria între persoanele de același sex. De asemenea, nu oferă niciun fel de protecție juridică cuplurilor LGBTQ+. Deși persoanele de același sex din Japonia se confruntă cu discriminare în școli sau la locul de muncă, sprijinul public pentru legalizarea căsătoriilor între persoanele de același sex, dar și sprijinul din partea mediului de business a crescut în ultimii ani, arată sursa citată.

Cum au repetat primarii Capitalei aceleași promisiuni de 35 de ani. Naumovici: Dacă te uiți pe campanii pare că nu s-a făcut nimic în București

cum-au-repetat-primarii-capitalei-aceleasi-promisiuni-de-35-de-ani.-naumovici:-daca-te-uiti-pe-campanii-pare-ca-nu-s-a-facut-nimic-in-bucuresti

Trei decenii și jumătate de campanii electorale au lăsat în urmă aceleași teme recurente: infrastructura, apa caldă, trafic și promisiuni de modernizare. 1992 – Primul duel electoral: Crin Halaicu vs. Cazimir Ionescu Prima competiție electorală post-decembristă i-a adus față în față pe Crin Halaicu, candidatul Convenției Democrate Române, și Cazimir Ionescu, reprezentant al FSN. Ionescu vorbea despre „redarea primăriei oamenilor” și admitea că nu poate schimba orașul peste noapte. Halaicu promitea rezolvarea alimentării cu apă și repararea țevilor RADET. Victoria CDR a avut efecte politice majore. „A conturat ceea ce va deveni sistemul politic românesc”, analizează Cristian Pîrvulescu, decanul Facultății de Științe Politice din cadrul SNSPA. Sursă foto – Mediafax Foto 1996 – Victor Ciorbea îl învinge pe Ilie Năstase La alegerile din ’96, Victor Ciorbea câștigă în fața lui Ilie Năstase, candidatul PDSR, promițând un program pe 200 de zile care nu a fost respectat. Năstase venea cu discursul: „Bucureștiul nu poate fi îmbunătățit sau cârpit”. 1998 – Viorel Lis vs. Sorin Oprescu După plecarea lui Ciorbea la Guvern, în 1997, Viorel Lis devine primar interimar și câștigă alegerile din 1998. Este momentul în care Sorin Oprescu intră pentru prima dată în competiție, construindu-și imaginea „medicului salvator” și susținând ideea unei administrații depolitizate. Lis a răspuns cu promisiuni sociale, printre care menținerea gratuităților pentru pensionari. Sursă foto – Mediafax Foto 2000 – Intrarea în scenă a lui Traian Băsescu În 2000, Traian Băsescu intră în cursa pentru Primăria Capitalei cu un discurs tranșant: gropi reparate în trei ani, ordine în haosul urban. În contrast, Sorin Oprescu mizează pe experiența sa administrativă. „Acele confruntări Băsescu vs. Sorin Oprescu chiar au rămas cumva… a fost prima mare dramă politică pe care am văzut-o sub ochii noștri”, afirmă Remus Ștefureac, directorul INSCOP. Publicitarul Bogdan Naumovici amintește umorul acelor campanii: „Unele sloganuri, de-a lungul vremii, cred că au cucerit și au rămas așa in memorie. La Băsescu, mai ales când a candidat împotriva lui Oprescu, rețin mai degrabă glumițele alea: Eu la municipiu, el la municipal. Se făceau tot felul de joculețe, glumințe care cred că la vremea respectivă au funcționat”, spune acesta. Sursa – Ziarul Libertatea din 2000 Mandatul lui Băsescu a fost marcat de conflicte cu Consiliul General. În 2004 câștigă un al doilea mandat, învingându-l pe Mircea Geoană. „Fără alegerea lui la București, probabil Băsescu nu ar fi ajuns niciodată președinte”, afirmă politologul Cristian Pîrvulescu. 2005 – Adriean Videanu vs. Marian Vanghelie După plecarea lui Băsescu la Cotroceni, Adriean Videanu câștigă alegerile din 2005 prezentând proiecte ample: un aeroport în sudul orașului, refacerea centrului istoric, fluidizarea traficului. Marian Vanghelie își construiește campania pe teme sociale – școli bune, canalizare, curățenie, transport. Sursa – Ziarul Libertatea din 2005 2008 – 2012: Epoca Sorin Oprescu În 2008, Sorin Oprescu câștigă Primăria ca independent. Promite autostrada suspendată și rezolvarea problemei câinilor maidanezi. Contracandidatul său, Vasile Blaga, răspunde cu sloganul „Soluții, nu discuții”. Oprescu câștigă și în 2012, în fața lui Silviu Prigoană, dar nu finalizează mandatul, fiind arestat în 2015 pentru luare de mită. Sursă foto – Mediafax Foto 2016 – 2025: Gabriela Firea și ascensiunea lui Nicușor Dan În 2016, Gabriela Firea devine prima femeie primar general a Bucureștiului, cu promisiuni de modernizare a transportului public. Mandatul ei este marcat de conflicte cu Nicușor Dan, pe atunci deputat și lider civic. În 2020, Nicușor Dan câștigă primăria, într-o campanie axată pe trafic, poluare și infrastructură. Se reîntâlnește cu Firea în cursa din 2024, iar un an mai târziu demisionează pentru a deveni președintele României, devenind al doilea primar general care ajunge la Cotroceni. „Alegerile din București și-au pus puternic amprenta asupra scenei politice naționale”, spune Remus Ștefureac. Promisiuni repetate, aceleași probleme Bogdan Naumovici observă că, deși scena politică s-a schimbat, discursul electoral a rămas aproape identic: „ Tot timpul se vorbește despre vom construi, vom face, vom repara. De 30 de ani aceleași probleme”. Sursă foto – Mediafax Foto O altă tendință pe care acesta o remarcă este evitarea siglelor de partid pe afișele electorale. „Înainte puneau mare – cheia, Convenția Democrată, săgeata și așa mai departe. Erau cât se poate de mari siglele pentru că oamenii probabil votau politic, din simpatie politică pentru un partid sau altul. Acum toată lumea vrea să se dea de candidatul antisistem”, spune Naumovici. Ce fel de primar îi trebuie Capitalei? Pe 7 decembrie, bucureștenii se întorc la urne. Un sondaj realizat de Avangarde arată că 68% dintre locuitorii Capitalei sunt nemulțumiți de starea orașului, în timp ce doar 30% se declară mulțumiți de nivelul curățeniei, infrastructurii și transportului. Publicitarul Bogdan Naumovici consideră că Bucureștiul are nevoie de un primar capabil să negocieze și să colaboreze cu toate instituțiile orașului. „Îți trebuie niște oameni care să facă treabă la București, nu să se certe”, spune acesta. Sursă foto – Mediafax Foto Remus Ștefureac, pe de altă parte, consideră că este important ca primarul să fie prezent în comunitate. „Dacă primarul nu împinge lucrurile, nu e prezent în comunitate să discute cu cetățenii, să împinga administrația, lucrurile vor funcționa mai greu”, afirmă directorul INSCOP. Decanul Facultății de Științe Politice din cadrul SNSPA subliniază că Bucureștiul are nevoie de un primar cu o viziune coerentă și capabil să lucreze împreună cu primarii de sector pentru un proiect real de dezvoltare a orașului. „În programele primarilor nu văd discuții serioase despre marile probleme. O adevărată viziune edilitară ar trebui să asigure nu doar confortul transportului, ci și confortul vieții in Bucuresti”, concluzionează Pîrvulescu.

O criză tăcută: Infecțiile cu HIV sunt adesea depistate prea târziu în Europa

o-criza-tacuta:-infectiile-cu-hiv-sunt-adesea-depistate-prea-tarziu-in-europa

Un raport comun al Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC) și al biroului european al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) a fost publicat joi. Datele arată că infecțiile cu HIV sunt adesea recunoscute și tratate prea târziu în Europa, 54% dintre diagnosticele din 2024 fiind puse prea târziu pentru un tratament optim, scrie DPA. De asemenea, raportul mai arată că aproximativ 48 % dintre persoanele din UE infectate cu HIV  au primit un diagnostic tardiv în 2024, ceea ce a întârziat accesul la tratament și a favorizat, astfel, transmiterea ascunsă a virusului, potrivit Euractiv. Hans Kluge, șeful OMS pentru Europa, a avertizat că numărul crescând de persoane care trăiesc cu HIV nediagnosticat reprezintă „o criză tăcută”, în contextul în care cercetarea în domeniul noilor instrumente de diagnosticare și tratament a stagnat în UE. În prezent, UE nu este pe cale să îndeplinească obiectivele ONU privind HIV, care impun ca 95% dintre persoanele care trăiesc cu virusul să fie diagnosticate, tratate și să aibă o încărcătură virală suprimată până în 2030. Agențiile de sănătate afirmă că strategiile actuale de testare HIV trebuie „reconsiderate” inclusiv prin oferirea mai multor opțiuni pentru testarea la domiciliu. Accesul întârziat la îngrijiri medicale poate duce la rezultate mai slabe pentru pacienți Conform Euronews, numărul infecțiilor raportate a scăzut în Europa în ultimul deceniu. Totuși, raportul subliniază faptul că cifrele mai mici pot fi direct legate de întârzierile în diagnosticare. Țările cu cele mai mari procente de diagnostice tardive au fost Bosnia și Herțegovina (80,6%), Macedonia de Nord (74,5%), Croația (68,3 %) și Suedia (66,7%). La polul opus, Finlanda și Cipru au înregistrat cele mai mici proporții de diagnostice tardive, respectiv 27% și 41%.

O criză tăcută: Infecțiile cu HIV sunt adesea depistate prea târziu în Europa

o-criza-tacuta:-infectiile-cu-hiv-sunt-adesea-depistate-prea-tarziu-in-europa

Un raport comun al Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC) și al biroului european al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) a fost publicat joi. Datele arată că infecțiile cu HIV sunt adesea recunoscute și tratate prea târziu în Europa, 54% dintre diagnosticele din 2024 fiind puse prea târziu pentru un tratament optim, scrie DPA. De asemenea, raportul mai arată că aproximativ 48 % dintre persoanele din UE infectate cu HIV  au primit un diagnostic tardiv în 2024, ceea ce a întârziat accesul la tratament și a favorizat, astfel, transmiterea ascunsă a virusului, potrivit Euractiv. Hans Kluge, șeful OMS pentru Europa, a avertizat că numărul crescând de persoane care trăiesc cu HIV nediagnosticat reprezintă „o criză tăcută”, în contextul în care cercetarea în domeniul noilor instrumente de diagnosticare și tratament a stagnat în UE. În prezent, UE nu este pe cale să îndeplinească obiectivele ONU privind HIV, care impun ca 95% dintre persoanele care trăiesc cu virusul să fie diagnosticate, tratate și să aibă o încărcătură virală suprimată până în 2030. Agențiile de sănătate afirmă că strategiile actuale de testare HIV trebuie „reconsiderate” inclusiv prin oferirea mai multor opțiuni pentru testarea la domiciliu. Accesul întârziat la îngrijiri medicale poate duce la rezultate mai slabe pentru pacienți Conform Euronews, numărul infecțiilor raportate a scăzut în Europa în ultimul deceniu. Totuși, raportul subliniază faptul că cifrele mai mici pot fi direct legate de întârzierile în diagnosticare. Țările cu cele mai mari procente de diagnostice tardive au fost Bosnia și Herțegovina (80,6%), Macedonia de Nord (74,5%), Croația (68,3 %) și Suedia (66,7%). La polul opus, Finlanda și Cipru au înregistrat cele mai mici proporții de diagnostice tardive, respectiv 27% și 41%.