Țânțarul a devenit cea mai letală insectă de pe planetă. Ce boli transmite și la ce să fii atent
Boli precum dengue, zika, febra hemoragică Crimeea-Congo sau boala Lyme s-au răspândit în ultimii ani, pe fondul creșterii numărului de vectori precum țânțarii și căpușele, care transportă virusuri și bacterii. Consecințele pot fi grave pentru oameni, notează EFE. Pe 6 iulie, cu ocazia Zilei Mondiale a Zoonozelor, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a atras atenția asupra acestei amenințări care, deși în Spania este în general ținută sub control, potrivit lui Jorge Galván, directorul Asociației Naționale a Firmelor de Sănătate Ambientală (ANECPLA), „reprezintă o problemă majoră prin potențialul său pandemic”. Țânțarul, cel mai letal animal de pe planetă Conform OMS, 70% dintre bolile infecțioase emergente la oameni provin de la animale (nu doar paraziți, ci și păsări, pisici sau alte specii). De aceea, ANECPLA face „un apel urgent” pentru consolidarea strategiilor de supraveghere, control și prevenție a acestor boli. De exemplu, Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (ECDC) a raportat în 2024 un total de 150 de cazuri de infecții cu virusul West Nile, în special în sudul și estul Europei. „În cazul țânțarului, știm că este cel mai letal animal de pe planetă”, amintește Galván. Cât despre căpușe, mușcătura lor „poate transmite boli grave”, fiind nevoie de un control tot mai strict al acestora. Mai multe zoonoze Creșterea temperaturilor și a umidității favorizează răspândirea vectorilor de boli. De asemenea, apropierea dintre fauna sălbatică, animalele domestice și oameni contribuie la creșterea cazurilor de zoonoze, afirmă Héctor Palatsi, președintele Colegiului Veterinarilor din Teruel. „Fără sănătate ambientală, nu va exista sănătate nici pentru oameni, nici pentru animale”, subliniază el. „Totul este conectat”, adaugă. Din acest motiv a fost creată inițiativa „One Health” („O singură sănătate”), cu scopul de a îmbunătăți politicile publice de sănătate și de a promova „acțiunile preventive, care sunt întotdeauna mai bune decât tratamentele curative”, spune Galván.
Creierul continuă să creeze neuroni noi pe tot parcursul vieții, spun cercetătorii
Creierul uman continuă să producă neuroni noi în hipocamp pe tot parcursul vieții, arată un studiu suedez care oferă cele mai clare dovezi de până acum privind neurogeneza la adulți. Realizat de cercetătorii de la Institutul Karolinska și Universitatea de Tehnologie Chalmers din Suedia, studiul confirmă că hipocampul, partea creierului responsabilă pentru memorie și învățare, continuă să formeze neuroni noi la vârsta adultă. Descoperirea aduce o contribuție importantă în înțelegerea modului în care creierul uman funcționează și se adaptează de-a lungul vieții, potrivit biologului molecular Jonas Frisén, unul dintre autorii studiului, citat de ScienceAlert: „Acest lucru ne oferă o piesă importantă din puzzle-ul înțelegerii modului în care funcționează creierul uman și cum se schimbă de-a lungul vieții.” Cercetătorii au analizat mostre de țesut cerebral prelevate de la persoane cu vârste de până la 78 de ani, utilizând tehnici avansate de analiză ARN și algoritmi de învățare automată. În acest fel, au reușit să identifice celulele progenitoare neuronale, celule capabile să genereze neuroni noi, și au descoperit că ele se regăsesc în mod activ în hipocampul adulților. De asemenea, au fost observate asemănări între aceste celule la oameni și cele identificate la alte specii, precum șoarecii, porcii și maimuțele. Neurogeneza diferă de la o persoană la alta O constatare importantă a fost că rata neurogenezei diferă de la o persoană la alta, ceea ce ar putea explica variațiile în plasticitatea cerebrală, adică în capacitatea creierului de a se adapta, a învăța și a recupera, iar acest aspect poate avea implicații importante în înțelegerea riscului pentru bolile neurodegenerative sau tulburările psihice. „Am reușit acum să identificăm aceste celule de origine, ceea ce confirmă că formarea neuronilor în hipocampul creierului adult este un proces continuu”, a subliniat Frisén. Identificarea lor dovedește că neurogeneza nu doar că are loc, dar are și o sursă biologică activă în creierul matur, ceea ce întărește ideea că neuroplasticitatea se menține pe tot parcursul vieții. O posibilă cheie pentru viitoare terapii regenerative Deși ritmul de formare a neuronilor noi scade odată cu vârsta, studiul susține ideea că stimularea neurogenezei ar putea deveni o strategie de tratament promițătoare. „Cercetarea noastră ar putea avea implicații pentru dezvoltarea unor tratamente regenerative care să stimuleze neurogeneza în tulburările neurodegenerative și psihiatrice”, consideră cercetătorii. Timp de mulți ani, ideea dominantă în neuroștiințe a fost că formarea de noi neuroni, cunoscută sub numele de neurogeneză, se oprește după copilărie, iar creierul adult nu mai are capacitatea de a genera celule nervoase noi. Deși unele studii anterioare sugeraseră existența neuronilor tineri în creierul adulților, lipsea dovada clară privind originea lor. Demonstrând că în hipocampul adult există celule capabile să genereze neuroni noi, descoperirea contrazice convingerea anterioară și susține ideea că neuroplasticitatea creierului uman se menține pe tot parcursul vieții. Următorii pași vor include studii dedicate pentru înțelegerea modului în care procesul de regenerare neuronală afectează bolile mentale sau neurologice și ce factori determină diferențele individuale în capacitatea creierului de a se reînnoi.
Copiii din SUA, din ce în ce mai bolnavi: obezitate, depresie și boli cronice în creștere
Copiii din Statele Unite sunt din ce în ce mai bolnavi, cu rate în creștere ale obezității, depresiei și bolilor cronice, conform unui studiu cuprinzător care analizează aproape două decenii de date medicale. Un nou studiu publicat în Journal of the American Medical Association arată că sănătatea copiilor americani s-a deteriorat semnificativ în ultimii 17 ani. Cercetătorii au analizat 170 de indicatori din opt surse de date și au ajuns la aceeași concluzie: o degradare generalizată a stării de sănătate a copiilor, notează AP. Obezitatea în rândul copiilor cu vârste între 2 și 19 ani a crescut de la 17% în 2007-2008 la aproximativ 21% în 2021-2023. Mai grav, un copil american din 2023 avea cu 15-20% mai multe șanse să sufere de o afecțiune cronică – anxietate, depresie sau apnee de somn – decât un copil din 2011. Ratele bolilor cronice diagnosticate de medici au crescut de la 40% în 2011 la 46% în 2023. Au crescut și incidența menstruației precoce, tulburările de somn, limitările în activitate și simptomele depresive. Comparativ cu alte țări bogate, copiii americani au o probabilitate de deces de 1,8 ori mai mare. Nașterea prematură și decesul subit al sugarilor sunt mult mai frecvente în SUA, iar incidentele cu arme de foc și accidentele rutiere afectează mult mai mulți copii americani decât pe cei din alte țări similare. „Copiii sunt canarii din minele de cărbune”, declară dr. Christopher Forrest, autorul principal al studiului: vulnerabilitatea lor reflectă problemele mai largi ale societății americane. Deși administrația Trump a plasat sănătatea copiilor pe agenda politică prin raportul „Make America Healthy Again”, experții consideră că măsurile actuale – inclusiv reducerile bugetare pentru agențiile de sănătate – nu vor reuși să inverseze tendința negativă.
Un nou algoritm AI poate anticipa moartea subită cardiacă cu o precizie de 89%
Un nou sistem de inteligență artificială dezvoltat de cercetători de la Universitatea Johns Hopkins transformă modul în care medicii pot anticipa moartea subită cardiacă la pacienții cu cardiomiopatie hipertrofică (HCM), scrie Science Blog. Noul instrument, denumit MAARS (Stratificare Multimodală AI a Riscului de Aritmie), atinge o acuratețe de 89%, depășind cu mult ghidurile clinice actuale, care se apropie de doar 50%. Decodificarea riscului prin imagistică profundă MAARS analizează imagini RMN cardiace cu substanță de contrast pentru a detecta modele subtile de țesut cicatricial asociate cu aritmiile fatale. Folosind învățare profundă avansată, sistemul AI combină trei rețele neuronale specializate: una pentru imagini 3D, una pentru date clinice și una pentru integrarea informațiilor, generând astfel predicții exacte ale riscului. Testat pe pacienți reali din spitalele Johns Hopkins și Sanger Heart & Vascular Institute, MAARS și-a menținut constant acuratețea de 89%, ajungând la 93% în cazul pacienților cu risc ridicat cu vârsta între 40 și 60 de ani. Spre deosebire de multe alți algoritmi, MAARS evită erorile bazate pe vârstă sau sex, sporind încrederea clinică. De la predicție la prevenție Sistemul explică vizual predicțiile sale, evidențiind zonele din imagini și factorii clinici relevanți, ajutând medicii să ia decizii mai informate despre implantarea defibrilatoarelor. Astfel, se reduc intervențiile inutile și se protejează mai eficient pacienții cu risc crescut. MAARS promite o schimbare majoră în cardiologie, cu aplicații viitoare și pentru alte afecțiuni cardiace.
Statistică de ultimă oră: România se află pe locul al treilea, în UE, în ceea ce privește rata mortalității prevenibile
România se află pe locul al treilea în Uniunea Europeană în ceea ce privește rata mortalității prevenibile, cu 306 decese la 100.000 de locuitori în 2018. Aceasta este de peste două ori mai mare decât media UE, care este de 160 la 100.000. Sunt datele studiului publicat astăzi de BioMed Central, o editură britanică specializată în publicații științifice de tip open access. Studiul publicat astăzi analizează datele privind mortalitatea prin cancer de sân în România, în comparație cu Uniunea Europeană și evidențiază diferențele semnificative între mediile urban și rural. Între 2000 și 2017, cazurile de cancer de sân din România au crescut exponențial, la femei cu vârsta de 20 de ani sau peste Studiul arată că în anul 2000, 77.298 de decese cauzate de cancerul de sân au fost înregistrate în UE, din care 3,8% (2.949 de decese) au avut loc în România. Până în 2017, numărul total de decese cauzate de cancer de sân în UE a crescut la 84.613, iar ponderea României a crescut ușor la 4,1% (3.500 de decese). Pe parcursul a două decenii, între 2000 și 2020, România a înregistrat un total de 67.339 de decese la femei cu vârsta de 20 de ani sau peste din cauza cancerului de sân. Ratele de mortalitate: România vs. UE Mortalitatea generală a fost semnificativ mai mare în România, pe toată durata studiului Pe toată durata studiului (2000-2017), România a avut rate de mortalitate generală (din toate cauzele) semnificativ mai mari decât media UE. De exemplu, în 2002, rata în România era de 1.641,5 decese la 100.000 de locuitori, comparativ cu 1.022,7 decese la 100.000 în UE. Această tendință a continuat, ajungând în 2017 la 1.192,7 decese la 100.000 în România față de 820,8 la 100.000 în UE. Mortalitatea prin toate tipurile de cancer (la femei) Interesant este că, în perioada 2002-2017, rata de mortalitate pentru toate tipurile de cancer la femei a fost inițial mai mare în UE decât în România. În 2002, rata era de 180,5 la 100.000 în România și 227,5 la 100.000 în UE. Totuși, tendințele s-au inversat: până în 2017, rata în România a crescut la 195,5 la 100.000, în timp ce în UE a scăzut la 205,4 la 100.000. Mortalitatea prin cancer de sân (la femei): în ceea ce privește specific cancerul de sân, situația a evoluat similar cu mortalitatea generală prin cancer. La începutul perioadei (2002), rata de mortalitate prin cancer de sân era mai mare în UE (38 la 100.000) decât în România (36,3 la 100.000). Însă, până în 2017, această ordine s-a inversat: rata în UE a scăzut la 32,4 la 100.000, în timp ce în România a crescut la 35,9 la 100.000. Acest lucru arată o îmbunătățire în UE și o înrăutățire relativă în România. România rurală vs. România urbană Pe parcursul întregii perioade 2000-2020, ratele de mortalitate prin cancer de sân la femei au fost constant mai ridicate în zonele urbane decât în cele rurale, atât la nivel național, cât și în aproape toate regiunile. Această observație nu este surprinzătoare, având în vedere că majoritatea populației (aproximativ 55-56%) locuiește în zone urbane, iar 65% din totalul deceselor prin cancer de sân au avut loc în orașe. Variații regionale ale diferenței urban-rural În 2000, regiunea de sud-est a înregistrat cea mai mare diferență: ratele în zonele urbane erau cu 96,6% mai mari decât în cele rurale. În 2020, regiunea de nord-vest a preluat acest loc, cu rate urbane cu 66,7% mai mari decât cele rurale. Diferența urban-rural a fost cea mai mică în sud în 2000 (cu 53,6% mai mare în urban) și în Vest în 2020 (cu 29,4% mai mare în urban). În București-Ilfov, unde peste 90% din populație locuiește în mediul urban, rata combinată urban/rural este aproape identică cu rata urbană, ceea ce subliniază impactul predominanței urbane în această regiune. Tendințe pe două decenii la nivel național și sub-național La nivel național Per total, rata națională de mortalitate prin cancer de sân la femei în România a înregistrat o scădere de 3,2% între 2000 și 2020 (de la 39,60 la 38,35 la 100.000 de femei). Pe regiuni, deși la nivel național se observă o scădere, situația regională este mixtă: Majoritatea regiunilor au înregistrat o scădere a ratelor de mortalitate prin cancer de sân. Cea mai mare scădere a fost în regiunea București-Ilfov, cu 10,2%. Însă, regiunile sud și centru au înregistrat o creștere a ratelor, cea mai mare fiind în centru cu 8,16%. În zonele urbane, ratele de mortalitate prin cancer de sân în zonele urbane au scăzut cu 11,1% la nivel național între 2000 și 2020. Aproape toate regiunile urbane au înregistrat scăderi, cu excepția Sudului, unde a fost o ușoară creștere (1,5%). Cea mai mare scădere urbană s-a înregistrat în nord-est, cu 14,9%. În zonele rurale, s-a înregistrat o scădere mult mai mică, de doar 1,6% la nivel național. În timp ce unele regiuni rurale au avut scăderi semnificative (ex: sud-vest cu 17,9%), altele au avut creșteri notabile (ex: centru cu 15,2%). Raportul dintre ratele de mortalitate urbană și rurală a scăzut de la 1,74 la 1,57, indicând o oarecare reducere a decalajului, dar mortalitatea urbană rămâne considerabil mai mare. Concluzii generale: deși mai puține femei mor, numărul celor care trăiesc cu boala este în creștere Scăderea generală a mortalității standardizate pe vârstă prin cancer de sân și, în special, a celei din mediul urban, este semnificativă, statistic. Este notabil faptul că prevalența a crescut în aproape toate regiunile între 2013 și 2020, sugerând că, deși mai puține femei mor, numărul total al celor care trăiesc cu boala este în creștere. Aceste date complexe subliniază necesitatea unor intervenții de sănătate publică bine direcționate pentru a reduce mortalitatea prin cancer de sân în România, în special în zonele cu creșteri sau diferențe mari între urban și rural, subliniază autorii studiului, personalități de marcă în medicina modernă: Silviu Călin Rădulescu, Cristian Calomfirescu, Carmen Ungurean, Florentina Furtunescu, John W. Carew, Amr Soliman și Li Zhang.
Ce este crioterapia și ce riscuri implică aplicarea frigului în scopuri terapeutice
Ce este crioterapia la nivelul pielii? Potrivit Clinicii Universitare din Navarra (CUN), crioterapia este o procedură medicală care constă în aplicarea de frig extrem pentru a distruge țesuturi cutanate nedorite, potrivit EFE. Este utilizată frecvent pentru a elimina negi, a trata leziuni precanceroase sau, mai rar, pentru tratarea anumitor tipuri de cancer de piele. În ce constă procedura? CUN precizează că aplicarea se face de obicei în cabinetul medicului. Se poate folosi un bețișor cu vată impregnat cu azot lichid sau o sondă prin care circulă același agent. Procedura durează, de regulă, mai puțin de un minut. Deși este scurtă, poate provoca disconfort. În unele cazuri, se aplică anestezie locală pentru a reduce durerea. Pentru ce se utilizează crioterapia? Eliminarea negilor comuni. Tratamentul leziunilor precanceroase, precum cheratoza actinică (solară). În anumite cazuri, pentru unele forme de cancer de piele. Totuși, este important de menționat că țesutul tratat nu poate fi analizat microscopic. Dacă este necesară o examinare histopatologică, se face mai întâi o biopsie. Riscuri și efecte secundare Ca orice tratament, crioterapia poate avea unele efecte adverse, potrivit CUN: Apariția de bășici sau ulcerații însoțite de durere și posibilă infecție. Modificări ale pigmentării pielii tratate. Formarea de cicatrici dacă înghețul pătrunde prea adânc sau este prelungit prea mult. La ce să te aștepți după tratament? Este normal ca zona tratată să se înroșească și să apară o bășică la câteva ore după procedură. Poate avea o nuanță deschisă, roșiatică sau violacee. Durerea este de obicei ușoară și poate dura până la trei zile, conform CUN. Nu este necesară o îngrijire specială în timpul recuperării. Este suficient să speli ușor zona o dată sau de două ori pe zi și să o menții curată. Se recomandă acoperirea doar dacă zona este frecată de haine sau expusă la traumatisme. În majoritatea cazurilor, se formează o crustă care cade singură în una până la trei săptămâni, în funcție de zona tratată. Unele leziuni, cum ar fi negii, pot necesita mai multe ședințe. Când trebuie consultat medicul? Clinica Universitară din Navarra recomandă să mergi la medic dacă: Apar semne de infecție, cum ar fi roșeață, inflamație sau secreții. Leziunea persistă după vindecare sau nu se ameliorează cu tratamentul.
Bebelușii sănătoși au în sânge cantități uriașe din proteina care distruge creierul în Alzheimer
Proteina p-tau217 era văzută ca un marker al neurodegenerării, dar un studiu internațional condus de Universitatea din Göteborg arată că bebelușii o au în cantități record și au nevoie de ea pentru dezvoltarea creierului. Echipa a analizat sângele a peste 400 de persoane, de la nou-născuți la bolnavi de Alzheimer. Bebelușii prematuri aveau cele mai mari niveluri de p-tau217, urmați de cei născuți la termen. Cu cât nașterea era mai prematură, cu atât nivelurile erau mai ridicate, dar copiii erau complet sănătoși. Nivelurile scad apoi în primele luni de viață, rămân foarte mici la adulții sănătoși, apoi cresc din nou la bolnavii de Alzheimer, dar fără să ajungă la valorile extreme ale nou-născuților. Proteina pare să joace un rol crucial în dezvoltarea timpurie a creierului, ajutând la formarea conexiunilor neuronale. Întrebarea centrală devine: de ce creierul bebelușilor poate gestiona cantități mari de p-tau217 fără probleme, când aceeași proteină afectează grav adulții? Descoperirea contrazice și o teorie fundamentală despre Alzheimer. Timp de decenii, cercetătorii au crezut că p-tau217 apare doar după ce o altă proteină – amiloidul – se acumulează în creier. Dar bebelușii nu au amiloid, ceea ce arată că cele două proteine funcționează independent, conform Science Alert.
Inovație în lumea medicală: Au fost creați roboți minusculi care ar putea trata în curând infecțiile sinusale fără medicamente
Un studiu publicat recent în Science Robotics explică modul în care acești micro-roboți, care sunt mai mici decât un fir de păr uman, pot fi ghidați cu ajutorul magneților și al luminii. Ce pot face aceștia? – acționează prin descompunerea straturilor bacteriene dure și crearea de substanțe care ucid bacteriile, scrie DPA. În cadrul testelor pe animale, cercetătorii au injectat acești micro-roboți prin nas în cavitatea sinusurilor. Odată ajunși în interior, roboții minusculi au fost capabili să elimine în siguranță infecțiile la iepuri, bacteriile moarte fiind eliminate în mod natural, relevă studiul. Cercetătorii care au elaborat acest studiu sunt de părere că, în termen de 5-10 ani, micro-roboții ar putea fi utilizați și în tratarea altor infecții, printre cele cele din vezică, intestine și alte zone greu accesibile. Infecțiile sinusale sunt niște spații pline cu aer din oasele din jurul nasului și ochilor. Simptomele includ nas înfundat sau care curge, dureri sau presiune facială, dureri de cap și, uneori, un simț redus al mirosului sau gustului.
A fost descoperită o formă rară de lepră care exista în Americi de mii de ani
Lepra. Sau Boala Hansen. O infecție cronică ce, netratată, provoacă deformări ale oaselor și ale pielii. Până de curând, despre lepră se știa că exista în Europa, Asia și Oceania încă de acum 5000 de ani, dar că nu exista în Americi înainte de venirea coloniștilor europeni. O echipă internațională de cercetători, coordonată de Kirsten Bos de la Institutul Max Planck, a descoperit, însă, urme genetice de lepră în schelete vechi de 4000 de ani în Chile, adică cu mult înainte de perioada colonială. Boala exista în Europa în perioada tranziției neolitice, la fel ca ciuma, tuberculoza sau febra tifoidă Din perspectivă genetică, boala Hansen este cauzată fie de Mycobacterium leprae (agentul patogen dominant la nivel global), fie de Mycobacterium lepromatosis – un tip nou-identificat și rar. Recuperarea bacteriei M. leprae din oase arheologice din Europa sugerează că boala a apărut în Eurasia în perioada tranziției neolitice, acum aproximativ 7000 de ani. Estimări similare de apariție au fost propuse și pentru alte boli notabile precum ciuma, tuberculoza sau febra tifoidă. Oameni din diferite ere aveau provocări imunitare unice În ce privește M. lepromatosis, genomurile sale antice nu au fost încă descoperite, iar acestea ar putea oferi indicii importante despre istoria bolii Hansen. Kirsten Bos, coordonatoarea grupului de Paleopatologie Moleculară de la Institutul Max Planck pentru Antropologie Evolutivă, studiază de peste un deceniu oase afectate de boli, din contexte americane. Unele boli descoperite de grup erau așteptate – chiar anul trecut au găsit dovezi că familia bolilor înrudite cu sifilisul își are originile în Americi, însă, datorită tehnicilor avansate de a studia ADN-ul agenților patogeni antici Bos și echipa sa pot să studieze dincolo de „suspecții obișnuiți”. Despre bolile infecțioase în comunități din Americi nu se știu multe lucruri. Variatele ecosisteme în care oamenii au trăit au reprezentat provocări imunitare unice, nemaiîntâlnite în alte părți ale lumii – vorbim de o perioadă de 20 000 de ani. Studiile arheologice pe oase umane din Americile precolumbiene confirmă că epoca nu era lipsită de boli, însă urmele lăsate pe oase nu sunt întotdeauna specifice pentru a le putea atribui unei boli anume. A fost identificată o formă rară de lepră în schelete vechi de 4000 de ani din Chile Echipa lui Bos a colaborat îndeaproape cu cercetători din Argentina și Chile pentru a identifica oase potrivite pentru analiză și pentru a efectua munca meticuloasă de izolare a ADN-ului agenților patogeni antici. Printre ei, doctorandul Dario Ramirez de la Universitatea Națională din Cordoba, Argentina. El a identificat primul o semnătură genetică legată de lepră în schelete vechi de aproximativ 4000 de ani în schelete din Chile. „Inițial am fost sceptici, deoarece lepra este considerată o boală din perioada colonială, dar o evaluare mai atentă a ADN-ului a arătat că agentul patogen aparținea formei ”, explică el. Aceasta a oferit prima indicație că M. lepromatosis și M. leprae, deși ambele cauzează boala Hansen, ar putea avea istorii foarte diferite. Reconstrucția genomului a fost esențială pentru înțelegerea acestei povești. Deși recompunerea unui genom antic este întotdeauna o sarcină dificilă, în acest caz, patogenul era excepțional de bine conservat, ceea ce este rar pentru ADN-ul antic, mai ales pentru specimene atât de vechi, comentează Lesley Sitter, cercetătoare postdoctorală în echipa lui Bos, care a realizat analiza. Patogenul este înrudit cu toate formele moderne cunoscute de M. Lepromatosis, dar, cum există foarte puține genomuri disponibile pentru comparație, mai sunt multe de aflat. De ce este importantă o astfel de descoperire? Pentru că ea contrazice teoria conform căreia lepra a fost adusă în Americi de europeni. Pentru că arată că lepra exista în Americi de mii de ani Pentru că arată că lepra este o boală mult mai veche și mai răspândită decât se credea Scopul cercetării lui Kirsten Bos este să înțeleagă exact de unde a apărut boala și cum s-a răspândit în lume. „Până acum, dovezile indică o origine americană, dar vom avea nevoie de mai multe genomuri din alte epoci și contexte pentru a fi siguri”, a spus aceasta. Recent, patogenul a fost descoperit și la populații de veverițe din Marea Britanie și Irlanda, însă în Americi, acesta nu a fost identificat decât la om. Cu atât de puține date disponibile, originea sa rămâne, încă, un mister.
Blestemul din mormântul lui Tutankhamon, transformat în tratament promițător pentru leucemie
O ciupercă asociată odinioară cu moartea misterioasă a arheologilor care au lucrat în mormântul lui Tutankhamon capătă acum o reputație complet nouă: aliat promițător în tratamentul leucemiei, scrie New Atlas. Cercetătorii de la Universitatea din Pennsylvania (UPenn) au descoperit că Aspergillus flavus produce molecule puternice ce pot sta la baza unei terapii oncologice țintite. Ciuperca letală transformată în medicament Aspergillus flavus este o ciupercă toxică, des întâlnită, cunoscută pentru reacțiile alergice și problemele respiratorii pe care le poate provoca. Însă cercetătorii de la UPenn au descoperit că aceasta conține o nouă clasă de compuși bioactivi: RiPPs (peptide sintetizate ribozomal și modificate post-translațional). Două dintre aceste peptide, numite asperigimicine, au oprit diviziunea celulelor leucemice, având o eficiență comparabilă cu tratamentele aprobate de FDA (). Compușii interferează cu formarea microtubulilor, esențiali în procesul de diviziune celulară. Tratamentul vizează exclusiv celulele leucemice, fără să afecteze alte forme de cancer precum cele de sân sau ficat. În plus, gena SLC46A3 acționează ca o „poartă” celulară, permițând pătrunderea eficientă a asperigimicinelor. Un nou orizont în cercetare Dacă în bacterii RiPP-urile apar frecvent, în ciuperci aceste molecule sunt o raritate, ceea ce sporește semnificativ importanța acestei descoperiri. Următorul pas este testarea pe modele animale, cu potențial de a ajunge la studii clinice și dezvoltarea unei noi clase de terapii naturale, țintite și eficiente împotriva cancerului. Rezultatele au fost publicate recent în revista Nature Chemical Biology.