Unul dintre cercetătorii laureați cu Nobelul pentru Medicină nu a aflat nici acum că a luat marele premiu
Anunțate cu aproape 24 de ore înainte, premiile Nobel pentru Medicină au făcut, până acum, înconjurul lumii, însă o singură persoană nu a putut fi anunțată că a câștigat cel mai valoros premiu din lume: profesorul Fred Ramsdell, unul dintre cei trei cercetători care au adus un aport semnificativ la modul în care funcționează sistemul imunitar. Un purtător de cuvânt al laboratorului său din San Francisco, Sonoma Biotherapeutics, a declarat pentru AFP că prof. Ramsdell este într-o drumeție „în afara rețelei” și că nu a reușit sub nicio formă să-l contacteze. Echilibru între viața personală și cea profesională Prin urmare, este foarte posibil ca prof. Ramsdell să nu aibă habar că este câștigătorul Premiului Nobel pentru Medicină, alături de ceilalți doi colegi ai săi. Faptul că profesorul Ramsdell este în digital detox arată că până și cei mai ocupați oameni pot, dacă vor, să aibă un echilibru sănătos între viața personală și viața profesională. Jeffrey Bluestone, un prieten de-al lui Ramsdell și cofondator al laboratorului, a spus că cercetătorul merită cu prisosință o vacanță, însă nu poate ajunge la el: „Am încercat să dau de el personal. Cred că ar putea fi în drumeții prin onele rurale din Idaho”, a spus Bluestone pentru sursa citată. Nici colega Brunkow nu a putut fi ușor contactată Comitetul Nobel a dat cu greu și de colega lui Ramsdell, Mary Brunkow – de asemenea, cu locuința pe coasta de vest a Statelor Unite, la nouă ore în urma orașului Stockholm, dar, în cele din urmă, vestea a reușit să ajungă la ea. Cei doi cercetători americani, împreună cu un cercetător japonez, au devenit laureați ai premiului Nobel pentru Medicină pentru cercetarea care a identificat „gardienii de Securitate” ai sistemului imunitar, numiți celulele T-reglatoare. Ei au reușit să explice de sistemul imunitar se oprește la momentul oportun pentru a nu declanșa o boală autoimună – „toleranța imună periferică” – ceea ce înseamnă o oportunitate vastă pentru dezvoltarea de noi tratamente pentru bolile autoimmune și alte studii medicale clinice.
Sprayul nazal care previne infecțiile cu COVID-19 și alte virusuri respiratorii
Efectele antivirale ale azelastinei Azelastina este un spray nazal antihistaminic utilizat pe scară largă pentru tratarea rinitei alergice. Studii recente sugerează că are activitate antivirală in vitro împotriva mai multor virusuri respiratorii, inclusiv SARS-CoV-2; cu toate acestea, eficiența sa clinică rămâne neclară, scrie news-medical.net. Aceste efecte antivirale ar putea fi determinate de interacțiunea dintre azelastină și receptorul enzimei de conversie a angiotensinei 2 (ACE2), folosit de SARS-CoV-2 pentru a pătrunde în celule. Alte cercetări arată că tratamentul cu azelastină inhibă enzima principală a virusului SARS-CoV-2 (Mpro), care mediază atașarea virală la celula gazdă. De asemenea, azelastina pare să producă modificări asupra receptorului σ-1 și să inhibe expresia moleculei de adeziune intercelulară 1 (ICAM-1). Studiile clinice randomizate de dimensiuni mici au indicat că azelastina reduce încărcătura virală la pacienții infectați cu SARS-CoV-2, ceea ce sugerează potențialul său ca tratament preventiv. Studiul actual a urmărit să evalueze eficiența și siguranța sprayului nazal cu azelastină în reducerea incidenței infecțiilor cu SARS-CoV-2. Despre studiu Cercetarea a fost un studiu clinic randomizat, de fază II, desfășurat într-un singur centru, care a comparat utilizarea sprayului nazal cu azelastină și a unui placebo la 450 de persoane. Vârsta medie a participanților a fost de 33 de ani, majoritatea fiind femei de rasă albă. Femeile aflate la vârsta fertilă au fost incluse doar dacă nu erau însărcinate, nu alăptau și/sau foloseau metode contraceptive sigure. Majoritatea participanților primiseră cel puțin o doză de vaccin împotriva COVID-19, media fiind de trei doze, iar cea mai recentă administrare avusese loc cu doi ani înainte de începerea studiului. Participanții au fost repartizați aleatoriu pentru a primi spray nazal cu azelastină 0,1% sau placebo, de trei ori pe zi, timp de opt săptămâni. Doza de azelastină a fost mai mare decât cea prescrisă în mod obișnuit pentru rinita alergică moderată sau severă (de obicei, de două ori pe zi). Pe parcursul studiului, participanții au fost testați pentru SARS-CoV-2 prin teste antigen rapide (RAT) de două ori pe săptămână, iar orice rezultat pozitiv a fost confirmat prin test PCR. Cei care prezentau simptome respiratorii, dar aveau rezultate negative la RAT, au fost, de asemenea, testați prin PCR pentru SARS-CoV-2 și alte virusuri respiratorii. Rezultatele studiului Grupul tratat cu azelastină a avut o rată de infectare cu SARS-CoV-2 de 2%, comparativ cu 6,7% în grupul placebo. Această diferență indică o reducere a riscului de infectare cu aproximativ 70%. Tratamentul cu azelastină a întârziat și momentul infectării cu 12 zile față de grupul placebo. Infecțiile simptomatice cu COVID-19 au fost mai rare în grupul tratat, iar participanții care au contractat virusul au rămas pozitivi la testele RAT cu 1,7 zile mai puțin decât cei din grupul de control. Chiar și în perioadele cu expunere mai ridicată, numărul infecțiilor raportat la expunere a fost mai mic la cei tratați cu azelastină decât la cei din grupul placebo. Pe lângă COVID-19, rinovirusul a fost cea mai frecventă infecție raportată. Azelastina a redus și riscul de infecție cu rinovirus – doar 2% dintre participanți s-au infectat, comparativ cu 6% în grupul placebo. Per total, infecțiile respiratorii detectate prin test PCR au afectat 9% dintre persoanele tratate cu azelastină, comparativ cu 22% în grupul de control. Participanții care aveau anticorpi împotriva SARS-CoV-2, indicând o infecție anterioară, au avut șanse ceva mai mici de a se reinfecta, ceea ce sugerează că imunitatea existentă a influențat modest riscul de infectare. Este important de menționat că evenimentele adverse au fost similare ca frecvență între cele două grupuri, deși reacțiile considerate legate de tratament au fost mai frecvente în grupul cu azelastină. Totuși, majoritatea reacțiilor au fost minore și cunoscute: gust amar, sângerări nazale și oboseală.
STUDIU. Sindrom de aritmie cardiacă, identificat la pacienții care au avut COVID sever / Care sunt categoriile de vârstă cele mai afectate
Prestigiosul Institut Karolinska (Suedia) publică un studiu în care arată că o tulburare de ritm cardiac este deosebit de frecventă la persoanele cu COVID de lungă durată. Categoria cea mai afectată sunt femeile de vârstă mijlocie. Studiul, publicat în revista științifică „Circulation: Arrythimia and Electropshisiology”, arată că Sindromul de Tahicardie Posturală Ortostatică (POTS) este o afecțiune în care inima bate anormal de repede la schimbarea poziției de la culcat la stat în picioare. POTS apare la cei care au avut COVID sever Statul în picioare este o provocare pentru cei afectați, care simt amețeli și preferă să stea jos sau întinși – vorbim de așa-numita intoleranță ortostatică. De asemenea, inimile lor pot bate mai repede decât în mod normal în repaus și în timpul efortului. Pacienții prezintă oboseală și dificultăți de concentrare, simptome frecvente în cazul COVID. Acum, cercetătorii de la Institutul Karolinska arată că sindromul POTS apare la aproape o treime dintre pacienții cu COVID sever, de lungă durată. Prin comparație, mai puțin de 1% din populația suedeză era afectată de POTS înainte de pandemie. Cel mai amplu studiu pe această temă, de până acum „Studii anterioare, de mai mică amploare, au arătat că există o legătură, dar acum putem spune cu certitudine că Sindromul Tahicardiei Posturale (POTS) este o afecțiune foarte frecventă la pacienții cu COVID de lungă durată. Acestea sunt cunoștințe valoroase atât pentru profesioniștii din domeniul sănătății, cât și pentru pacienți”, spune Mikael Björnson , doctorand la Departamentul de Medicină, Solna , Institutul Karolinska. Potrivit cercetătorilor, acest studiu este cel mai amplu și mai detaliat de până acum privind legătura dintre POTS și COVID-19. Au fost examinați în total 467 de pacienți cu COVID-19 sever, care nu fuseseră spitalizați pentru COVID-19. Nouăzeci și unu la sută erau femei de vârstă mijlocie, care erau în esență sănătoase și active fizic înainte de a dezvolta COVID-19. Schimbări semnificative de ritm cardiac La o medie de douăsprezece luni după ce s-au îmbolnăvit, acestea au fost supuse unor teste fizice și au completat formulare despre starea lor de sănătate. Cei care au prezentat semne de posibil POTS au primit, de asemenea, o evaluare de la un cardiolog după teste suplimentare, mai specifice. Treizeci și unu la sută dintre participanți au primit un diagnostic de sindrom POTS, în timp ce 27% au prezentat simptome, dar nu au îndeplinit criteriile de diagnostic. Restul de 42% nu au prezentat simptome de POTS. Pacienții cu un diagnostic au avut ritmuri cardiace semnificativ mai mari în timpul testelor de mers și au raportat o calitate a vieții mai scăzută legată de sănătate. Există tratament „Este important de știut că sindromul POTS poate fi detectat cu teste simple și ieftine, disponibile la toate nivelurile de asistență medicală. Pentru cei care primesc un diagnostic, există tratamente care pot ameliora simptomele și pot îmbunătăți calitatea vieții”, spune Judith Bruchfeld , profesor asociat la Institutul Karolinska, consultant senior în boli infecțioase la Spitalul Universitar Karolinska și conducător al studiului. Cercetătorii recomandă acum ca pacienții cu COVID de lungă durată care prezintă o creștere semnificativă a ritmului cardiac la schimbarea poziției din culcat în picioare, precum și în timpul efortului și care prezintă simptome precum amețeli, ceață mentală și oboseală pronunțată, să fie investigați pentru sindromul tahicardie posturală posturală (POTS). Următorul pas în cercetare este o urmărire pe patru și cinci ani a grupului de pacienți și, în plus, a pacienților cu COVID-19 care au fost tratați în spital. Cercetătorii vor investiga recuperarea și nivelul funcțional în timp.
Doi cercetători americani și un cercetător japonez, laureații Premiului Nobel pentru Medicină 2025
Trei cercetători, Mary E. Brunkow (SUA), Fred Ramsdell (SUA) și Shimon Sakaguchi (Japonia) au primit Premiul Nobel pentru Medicină 2025, pentru descoperirile lor privind „toleranța imună periferică”, adică mecanismul prin care sistemul imunitar nu ne atacă propriul corp. Cei trei laureați au descoperit cum știu să se oprească celulele T-reglatoare atunci când sistemul imunitar devine prea agresiv, putând să provoace boli autoimune, cum sunt diabetul de tip I, scleroza multiplă sau lupusul. Celulele T-reglatoare, binefăcătorul necunoscut al sistemului imunitar Astfel, Shimon Sakaguchi a fost primul care, în 1995, a demonstrat că, în afară de mecanismul cunoscut („curățarea” celulelor periculoase în timus), corpul are un al doilea sistem de control: celulele T-reglatoare, care țin în frâu restul sistemului imunitar. Aceasta a fost o idee revoluționară, care, la început, a fost contrazisă de mulți cercetători. Mutația din Foxp3, care produce boli autoimune Mary Brunkow și Fred Ramsdell au descoperit, în 2001, motivul genetic pentru care unele animale (de laborator) dezvoltau brusc boli autoimune: o mutație într-o genă numită Foxp3. Ei au constatat apoi că aceeași genă e esențială și la oameni, iar defectele ei duc la o boală gravă, IPEX, care apare la copii și afectează întregul sistem imunitar. Foxp3 controlează celulele T-reglatoare În 2003, Sakaguchi a legat cele două descoperiri, arătând că gena Foxp3 controlează exact dezvoltarea acelor celule T-reglatoare pe care el le identificase anterior. Această descoperire e importantă prin aceea că a schimbat modul în care medicii și cercetătorii înțeleg echilibrul fin dintre apărare și autoapărare. Importanța descoperirii – tratamente autotimune mai eficiente Pe baza acestei descoperiri se pot crea tratamente noi pentru bolile autoimune. Mai mult decât atât, această descoperire lasă loc pentru invenții medicale noi ce privesc „slăbirea” controlată a sistemului imunitar, pentru o rată de acceptare a transplantului mai mare. De asemenea, se pot pune la punct terapii care „opresc frânele” imunității în caz de cancer, ca să lase corpul să lupte mai eficient cu tumorile. De altfel, unele dintre aceste tratamente sunt deja în studii clinice. Fred Ramsdell (Sonoma Biotherapeutics – San Francisco) identifică mutațiile care cauzează bolile autoimune. Mary Brunkow (Institute for Systems Biology – Seattle) descoperă gena Foxp3. Shimon Sakaguchi (Universitatea din Osaka) descoperă celulele T reglatoare. Premiul total este de 11 milioane de coroane suedeze (aprox. 950.000 de euro).
Dr. Alin Popescu: Adicțiile sunt înlănțuite! Când prevenția a eșuat, o dependență o atrage pe alta și foarte greu mai poate fi oprit acest cerc vicios.
Dependențele anului 2025 depășesc aria cunoscută până acum și pun stăpânire pe viețile copiilor și adolescenților tăcut, pas cu pas, de cele mai multe ori sub supravegherea părinților, a educatorilor, a adulților din jur, dar într-o manieră ireversibilă. În cazul unei adicții, nu există buton de STOP, pe care să se poată apăsa brusc și cu rezolvare imediată. Când realizăm că un obicei a devenit o dependență, ce semne din comportamentul copiilor arată că s-a depășit limita, cine pune diagnosticul de adicție, încotro o apucăm când apare o problemă reală de adicție în viața copiilor? Dr. Alin Popescu, medic primar de medicină sportivă, cu competență în management sanitar, trainer medical World Rugby pentru cursuri de prim-ajutor, preocupat constant de probleme legate de lifestyle și adicții, doctorand în Științe Medicale, atrage atenția asupra pluridependențelor existente în societatea de astăzi și semnalează necesitatea unei hărți clare, reale și personalizate de prevenție și de intervenție pentru părinți. Interviu dr. Alin Popescu, medic primar Medicină Sportivă, despre adicții Se spune că “măsura” este cheia în orice acțiune. Când și în ce condiții se transformă un obicei într-o adictie? La ce etape/limite sa fie atenti oamenii sau parintii, in cazul copiilor, pentru ca o acțiune repetată să nu se transforme în ceva nociv care ajunge să fie definită drept dependență? Transformarea unui obicei într-o adicție este relativ rapidă și de foarte multe ori nici nu ne dăm seama că s-a întâmplat. Este o transformare care vine pe nesimțite pentru persoana în cauză. Cei din afară observă că ajunge să fie vorba de o adicție, că intensitatea obiceiului respectiv a intrat în zona de dependență. Depinde foarte mult de zona în care plasăm adicția. Dacă vorbim de timpul în exces petrecut cu ochii în ecrane, între 8-10 ore pe zi, dacă vorbim de jocuri de noroc, de alcool în exces zilnic, dacă vorbim de tutun, de diverse tulburări alimentare care și ele pot intra în sfera de adicții, fiecare în parte lansează niște semnale de alarmă, dar pe care persoana în cauză le subestimează. „Diagnosticul” de adicție nu este pus de un cadru medical, de un profesionist în sănătate, ci pur și simplu de cei din jur, de părinți, de mamă, de iubit, de soț, uneori, atenție, chiar de copii atunci când ei cresc și devin conștienți de lumea din jur. Apoi apare diagnosticul oficial, pus de specialist și cel mai important, tratamentul, etapele terapeutice pentru tratarea dependenței. Important este să diagnosticăm adicția rapid, să o tratăm cât mai eficient și să nu uităm că dacă nu putem scăpa de ea, trebuie să minimizăm riscurile. Ideea de bază apropo de măsură, care chiar este cheia în orice acțiune, dacă încercăm să menținem un echilibru, nu ajungem la adicție, dacă am ajuns la adicție trebuie să o tratăm, să o eliminăm într-un interval de timp scurt, iar dacă nu o putem elimina complet, trebuie neapărat să reducem riscurile. La copii și tineri putem vorbi de prevenție în caz de adicții, cum se poate face eficient un astfel de plan de către școala, de către părinți, de către profesorii de sport sau instituțiile abilitate? La copii și adolescenți ar trebui să vorbim în primul rând de prevenție care este vitală pentru viitorul societății. Așa cum Agenția Națională Anti-doping are o mulțime de acțiuni de prevenire a dopingului, așa și Agenția Națională pentru Politici și Coordonare în Domeniul Drogurilor și al Adicțiilor va avea din ce în ce mai multe programe privind prevenirea adicțiilor. L-am avut invitat la unul din episoadele podcastului meu „Noi să fim sănătoși”, pe Rareș Petru Achiriloaie, președintele ANPCDDA și chiar am vorbit de elementele de prevenție care trebuie pornite pe mai multe paliere, de către școală, din clasele mici, de către familie și familia extinsă și de către instituțiile abilitate, pornind de la Agenția nou înființată de la București care va avea puncte de intervenție în fiecare capitală de județ. Agenția a trecut de sub jurisdicția Ministerului de Interne în jurisdicția Ministerului Sănătății, ceea ce este foarte bine, pentru că mai eficient se vorbește de prevenție în cadrul acesta medicalizat decât într-un mediu militarizat. În funcție de incidența adicțiilor pe zone și pe grupe de vârstă de aici practic ar trebui să pornim și să vedem cumva cum putem să fim cât mai customizați și adaptați în fiecare zonă. Prevenția este măsura de aur, într-o lume ideală nici nu ar trebui să tratăm adicții, ci doar să facem prevenție. Din pacate, în 2025, România și lumea în general se află departe de această lume ideală. Și cred că e mult mai greu și constisitor efortul de a trata adicțiile în rândul populației decât de a face prevenție, însă se pare că oamenii acționează și reacționează când ajung să trăiască pe pielea lor o problemă și nu la amenințarea iminentă a ei. Spuneați că rareori oamenii au o singură dependență, că dependențele de obicei sunt înlănțuite. Ce-i face pe oameni atât de vulnerabili la obiceiuri nocive? Și care este explicația mixului de dependențe? Când prevenția a eșuat, o dependență o atrage și pe alta. Abuzul de internet, jocuri de noroc în exces, abuz de alcool, fumat excesiv, acestea sunt aspecte din viața reală. Să ne gândim că se intră într-un cerc vicios din care omul iese extrem de rar singur și destul de greu chiar cu ajutor. Sunt foarte multe studii care arată că pluriadicția este dominantă în zilele noastre. Este o realitate. Instalarea se face relativ insidios, dar privind retrospectiv putem identifica pașii succesivi făcuți în luni, ani care au dus la o situație delicată. Prevenția rămâne măsura de aur! Dacă nu ai obiceiuri cu potențial adictiv, nu te apuca. Cei care rezistă tentațiilor chiar trebuie felicitați. Însă, dependența trebuie privită serios. Probabil în viitorul apropiat, odată cu instalarea ubicuitară a Internetului, aproape gratuită, o să apară alte și alte probleme, inclusiv obezitatea care ajunge să fie o problemă uriașă. Statul excesiv la calculator diminueaza timpul dedicat mișcării și implicit este un factor obezogen. Oamenii care petrec mult timp la calculator, ajung să
Avem un creier. Cum procedăm? – Întrebarea de etică pe care și-o pun oamenii de știință care au creat un creier uman în laborator
La începutul acestui an, oamenii de știință de la Universitatea John Hopkins au dezvăluit că au creat ceva uimitor, care avea să le dea bătăi de cap nu numai științific, ci și etic: un creier uman întreg, în miniatură . Vorbim de un fel de organ, o masă de țesut uman, crescut din celule stem, țesut, însă, menit să imite funcția creierului nostru, să servească drept teren de testare pentru studierea bolilor și a noilor medicamente. A fi sau a nu fi etic? Dar un creier, fie el și crescut în laborator, i-a determinat pe cercetători să-și pună întrebarea dacă aceste mici forme de viață ar putea deveni conștiente în viitor, lucru care ar putea, bineînțeles, să aibă imense implicații etice, derutante, moral. Întrebarea era simplă: „Dacă organoizii cerebrali devin conștienți, ar trebui să experimentaăm pe ei?” „Nu am gură și totuși trebuie să țip” 23% dintre respondenți au respins complet ideea, spunând că nu există nicio justificare etică pentru asemenea experimente. Un creier uman miniatural, chiar și într-o formă rudimentară, ar putea fi capabil de gândire, de durere sau de frică. „Nu văd niciun progres științific care să merite viețile — la propriu — ale acestor ființe create, odată ce ele dobândesc conștiință”, a scris un cititor către „Live Science”. „Nu am gură și totuși trebuie să țip…”, a scris acesta. Rezultate foarte strânse Alți 25% au spus că oamenii de știință nu ar trebui să testeze pe organoizi conștienți, însă lucrul cu organoizi inconștienți este acceptabil, atâta timp cât aceștia sunt monitorizați atent pentru orice semn de conștiință. 22% dintre respondenți au considerat că experimentele pe organoizi conștienți sunt acceptabile, dar ar trebui impuse reglementări pentru a le proteja bunăstarea. În schimb, 19% au afirmat că nu este nevoie de nicio modificare a regulilor actuale privind manipularea acestor organisme. Restul participanților s-au declarat nehotărâți. Complexitatea strcuturilor create în laborator cere reguli complexe de etică Nu este clar cât de aproape suntem de crearea unui organoid cerebral cu un strop de conștiință, dar există sentimentul că ne apropiem cu pași foarte mici de acea posibilitate. Experimentele anterioare pe organoizi erau mai simple, însă acum — așa cum arată și studiul de la Johns Hopkins — cercetătorii pot construi structuri cerebrale mai complexe, care conectează între ele diferite regiuni ale creierului. De aici, nu e greu de imaginat cum, la un moment dat, un gând ar putea prinde formă printre milioanele de neuroni crescuți în laborator.
Care este simptomul Covid care poate persista pe viață? Dezvăluirea oamenilor de știință
Un studiu realizat de Institutul Național de Sănătate din Marea Britanie a concluzionat că, la doi ani după infectarea cu virusul Covid-19, 80% dintre persoanele care au raportat modificări ale simțului mirosului au obținut rezultate slabe la un test clinic de detectare a mirosurilor. Studiul a descoperit, de asemenea, că dintre cei care au observat o schimbare, aproximativ unul din patru avea simțul mirosului grav afectat sau își pierduse complet capacitatea de a mirosi, scrie The Independent. Pierderea simțului mirosului a fost de la început un simptom specific infectării cu virusul Covid-19, care provoacă inflamații în sistemul olfactiv. „Reconfigurarea” răspunsului creierului la mirosuri Coautoarea studiului, dr. Leora Horwitz, a avertizat totuși că recuperarea simțului mirosului ar putea să nu fie posibilă niciodată: „Poate dura mult timp – poate pentru totdeauna, nu știm – dar este absolut posibil ca oamenii să nu-și recupereze simțul olfactiv”. Studiul a mai inclus și modalități de restabilire a simțului mirosului pacienților după Covid, care ar putea include suplimente de vitamina A sau „antrenament olfactiv pentru a „reconfigura” răspunsul creierului la mirosuri”. Rezultatele studiului vin în contextul în care o nouă tulpină de Covid, numită Stratus, se răspândește în Marea Britanie și se crede că este responsabilă pentru majoritatea cazurilor din țară. Noua tulpină are două variante, XFG și XFG.3.
Cazurile de Covid cresc din cauza variantelor Nimbus și Stratus. Care sunt simptomele la care să fii atent
Dacă aveți febră, dureri în gât și stare de oboseală, este posibil să fi luat una dintre noile tulpini de Covid răspândite în această perioadă de toamnă. Variantele NB.1.8.1, numită Nimbus, și XFG, cunoscută ca Stratus, sunt acum cele mai răspândite în Marea Britanie, spun autoritățile. Nu se estimează, însă, în cât timp noile variante vor ajunge și în România. Specialiștii spun că aceste noi tulpini nu par mai periculoase decât versiunile anterioare de Covid și nu provoacă simptome mai grave. Cu toate astea, schimbările genetice recente pot face virusul mai ușor de transmis. Dureri în gât și alte simptome Virusurile trec prin schimbări naturale atunci când circulă de la o persoană la alta. Dacă aceste schimbări sunt importante, apar variante noi. Ultimele variante de Covid se pot manifesta prin simptome distincte, cum ar fi voce răgușită sau dureri în gât descrise ca „lamă de ras”. Alte semne pot include dureri de cap, tuse, nas înfundat sau curgere nazală și senzație de epuizare, scrie BBC. Acestea fac dificilă diferențierea între Covid, gripă sau răceală. Persoanele care bănuiesc că au Covid ar trebui să evite contactul cu cei vulnerabili și să stea acasă dacă pot. În cazul în care trebuie să iasă, este recomandată purtarea unei măști. Igiena regulată a mâinilor și aruncarea șervețelelor folosite în coșul de gunoi ajută la limitarea răspândirii bolilor respiratorii. Pentru calmarea durerilor de gât, NHS recomandă consumul de multe lichide și o linguriță de miere. Este bine de știut că reinfectarea este posibilă chiar dacă ați avut recent boala sau ați fost vaccinat. De obicei, cazurile repetate sunt ușoare, dar pot fi transmise altor persoane. În prezent, testele Covid nu se mai oferă gratuit pentru toată lumea, dar pot fi cumpărate din farmaciile din România, la prețuri accesibile.
Care sunt cele cinci fructe din supermarket care îți pot regla glicemia și îți protejează sănătatea
Medicii și nutriționiștii evidențiază cinci fructe din supermarket care rivalizează cu scumpele „superalimente” prin aportul de nutrienți protectori, reglarea glicemiei și reducerea riscurilor de boală, scrie Daily Mail. Merele și perele: puterea fructelor simple Cercetările arată că merele, care sunt foarte accesibile la preț, reduc colesterolul, sprijină reglarea insulinei în organism, ajută la menținerea forței și mobilității și scad riscul diabetului de tip 2. Fibrele solubile, precum pectina, încetinesc eliberarea zahărului, iar polifenolii îmbunătățesc eficiența insulinei. Perele oferă beneficii similare, stabilizând glicemia prin dulceața lor naturală și conținutul ridicat de apă, mai ales când sunt consumate crude și necurățate de coajă. Ambele fructe ajută și la absorbția fierului atunci când sunt asociate cu alimente bogate în vitamina C. Afinele și zmeura: campioni ai antioxidanților și fibrelor Afinele sunt bogate în antocianine, care îmbunătățesc sensibilitatea la insulină și protejează împotriva bolilor de inimă. Consumate proaspete sau congelate, își păstrează nutrienții și sunt ideale alături de ovăz, iaurt sau nuci pentru controlul glicemiei. Zmeura oferă un conținut neobișnuit de ridicat de fibre și un nivel scăzut de zahăr, fiind excelentă pentru energie constantă. Studiile arată că zmeura reduce vârfurile glicemice după mese bogate în carbohidrați, iar vitamina C pe care o conține sporește absorbția fierului atunci când este combinată cu semințe sau cereale. Rodiile: moderatori ai glicemiei Semințele de rodie, cunoscute ca arili, conțin elagitanine, compuși care reduc creșterea glicemiei după mese, în special când sunt consumate cu alimente amidonoase. Semințele proaspete oferă fibre și antioxidanți, în timp ce sucul ar trebui limitat la porții mici alături de mese, pentru a evita excesul de zahăr. Presărarea semințelor peste salate cu leguminoase sau cereale sporește absorbția fierului, iar asocierea cu ulei de măsline ajută la absorbția antioxidanților solubili în grăsimi. Aceste cinci alimente de bază din supermarket demonstrează că fructele de zi cu zi pot egala sau chiar depăși opțiunile exotice în putere nutrițională, sprijinind glicemia echilibrată, sănătatea inimii și bunăstarea pe termen lung.
Premieră medicală: Oamenii de știință creează embrioni din ADN-ul pielii umane
Oamenii de știință au folosit celule ale pielii umane pentru a crea ovule fertilizabile capabile să producă embrioni în stadiu incipient, un progres care ar putea extinde posibilitățile tratamentelor de fertilitate, potrivit unui nou studiu, scrie CNN. Studiul de validare a conceptului a fost publicat marți în revista Nature Communications. Cercetarea a implicat prelevarea nucleului dintr-o celulă obișnuită a pielii umane și transplantarea acestuia într-un ovul donator lipsit de propriul nucleu. Cercetătorii au produs 82 de ovocite umane funcționale, sau celule ovulare imature. Ulterior, acestea au fost fertilizate în laborator. Potrivit BBC, niciun ovocit nu s-a dezvoltat dincolo de stadiul de șase zile. Tehnica de la baza acestui studiu este similară cu cea utilizată pentru crearea oii Dolly – primul mamifer clonat din lume – născută în 1997. Deși tehnica este pe departe de a fi perfectă – întrucât ovulul alege în mod aleatoriu cromozomii pe care să îi elimine -, ar putea veni ca un tratament pentru infertilitatea cauzată de vârstă înaintată sau boli, utilizând aproape orice celulă din corp ca punct de plecare pentru viață. Momentan, rata de succes este scăzută, de aproximativ 9%, iar cromozomii pierd un proces important în care își rearanjează ADN-ul, numit încrucișare.