Gabriela Firea: Proiectul de buget pe 2026 este inacceptabil în forma actuală. PSD nu va ceda

gabriela-firea:-proiectul-de-buget-pe-2026-este-inacceptabil-in-forma-actuala.-psd-nu-va-ceda

Europarlamentar PSD, Gabriela Firea atacă proiectul de buget pe 2026, numindu-l „inacceptabil”. Aceasta reclamă „măsurile arbitrare” luate de Executiv și impune patru „linii roșii” vitale pentru social-democrați, notează Mediafax. Gabriela Firea a lansat un atac dur la adresa actualului guvern. Aceasta avertizează că forma actuală a bugetului de stat nu poate fi susținută de social-democrați. „Este revoltător că am ajuns în martie fără un buget votat” „Proiectul de buget pe 2026 este inacceptabil în forma actuală. Este revoltător că am ajuns în luna martie fără un buget votat, când noi eram pregătiți cu proiecte și cifre încă dinainte să intrăm în 2026. Una stabilim în Coaliție și alta aplică Executivul prin măsuri arbitrare”, se revoltă Firea. Liniile roșii stabilite de PSD vizează în primul rând protecția socială și investițiile în comunități. Referitor la sprijinul pentru persoanele defavorizate, Firea a spus că „pachetul de solidaritate trebuie finanțat integral. Nu acceptăm ca «soluția» să fie tăierea drepturilor celor mai vulnerabili. Este strigător la cer să nu se găsească 119 lei/lună pentru copiii cu handicap, în timp ce se acordă deduceri de 400 euro/an pentru jucătorii la bursă”. În ceea ce privește dezvoltarea teritorială, europarlamentara subliniază importanța investițiilor în comunități prin programe precum Anghel Saligny, CNI și PNDL, pe care le numește „motorul dezvoltării locale”, avertizând că „fără ele, România stagnează”. Firea cere și respect pentru autoritățile locale: „Primarii și președinții de Consilii Județene nu pot fi lăsați fără resurse. Bugetele locale trebuie să fie cel puțin la nivelul anului trecut. Aleșii locali sunt legătura directă cu cetățenii”. Ce se întâmplă cu salariul minim O altă condiție nenegociabilă este legată de veniturile românilor, europarlamentara afirmă că „salariul minim trebuie să crească de la 1 iulie și trebuie să se regăsească clar în proiectul bugetului”. „Duminica viitoare facem bilanțul celor 8 luni de guvernare Bolojan. La Consiliul Politic Național, mii de lideri PSD vor decide viitorul nostru politic. PSD nu va ceda pentru că vrem să protejăm puterea de cumpărare a românilor”, a conchis Firea. RECOMANDAREA AUTORULUI: Gabriela Firea, mesaj clar către premierul Ilie Bolojan: „Nu putem vota un buget care ignoră solicitările românilor” Gabriela Firea a cerut în Parlamentul European un buget de 20 de miliarde de euro pentru copiii afectați de sărăcie Gabriela Firea, anunț major pentru pensionari: „1.000 de lei pentru pensii sub 1.500 de lei”. Ce sume se dau pentru pensiile mai mari

Viktor Orban plafonează prețurile la pompă din Ungaria începând de azi. Anunțul oficial al premierului ungar. În România, prețurile sar de 9 lei

viktor-orban-plafoneaza-preturile-la-pompa-din-ungaria-incepand-de-azi-anuntul-oficial-al-premierului-ungar.-in-romania,-preturile-sar-de-9-lei

Viktor Orban plafonează prețurile la pompă din Ungaria începând de azi. Anunțul oficial al premierului ungar. Între timp, în România guvernată de prim-ministrul liberal Ilie Bolojan, prețurile de la pompă sar de 9 lei.  Premierul Ungariei a anunțat că de azi va plafona prețul la carburanți. Măsura care a limita prețurile la carburanți a intra în vigoare din această noapte, a declarat Viktor Orban, pe fondul creșterii prețurilor la petrol după agravarea crizei energetice globale în urma escaladării războiului din Iran. „Prețurile plafonate la combustibil intră în vigoare de astăzi,  de la miezul nopții!”, a scris premierul maghiar pe pagina sa de Facebook. Iată prețurile plafonate la benzină și gaz Benzină: 595 HUF Gaz: 615 HUF Viktor Orban a spus că prețul la petrol va fi limitat la 595 de florinți (1.75 de dolari, potrivit Reuters) per litru, iar prețul la diesel va fi limitat la 615 de florinți (1,81 dolari) per litru. Urmează alegeri decisive Pe 12 aprilie 2026 se vor desfășura alegerile parlamentare în Ungaria. Principalele partide oponente sunt Fidesz-KDNP (alianța conservatoare maghiară eurosceptică) și partidul conservator pro-european TISZA. Cel mai recent sondaj, publicat de McLaughlin & Associates, afiliat cu guvernul, îl dă câștigător pe FIDESZ cu 43%, iar TISZA obține 37%. Sondajul publicat de Zacecs Research, afiliat opoziției, dă câștigător partidul TISZA cu 50% (22-28 februarie 2026), ceea ce l-ar face eligibil să formeze majoritatea parlamentară și să formeze un partid monocrom. FIDESZ pierde alegerile cu 38%. Sursa Foto: Mediafax Foto Autorul recomandă: Cât gaz și petrol a importat Europa din Rusia în 2025. Tranzitul prin Ucraina a umplut și conturile Kievului. Cât a încasat Ucraina de la Rusia

România a solicitat activarea Mecanismului european rescEU. Câți conaționali au fost aduși în țară

romania-a-solicitat-activarea-mecanismului-european-resceu.-cati-conationali-au-fost-adusi-in-tara

România, prin Departamentul pentru Situații de Urgență din cadrul MAI, a solicitat activarea Mecanismului european rescEU pentru repatrierea cetățenilor români aflați în Orientul Mijlociu, a anunțat, luni, 9 martie, Ministerul Afacerilor Externe. Potrivit MAE, România este prima țară care solicită activarea mecanismului european rescEU de la crearea acestuia în 2019, pentru repatrieri. Ruta Muscat-București, activă Două zboruri de evacuare a cetățenilor români pe ruta Muscat (Oman) – București au aterizat în țară luni dimineață. Costurile zborurilor rescEU sunt acoperite integral de Uniunea Europeană. Cele două zboruri, operate de compania aeriană poloneză LOT, desemnată să asigure capacitatea de zbor a Mecanismului de Protecție Civilă al UE, au avut la bord 273 cetățeni români afectați de criza de securitate din Orientul Mijlociu, precizează MAE. Este vorba despre cetățeni români aflați în atenția Consulatului General al României în Dubai și a Ambasadei României de la Abu Dhabi, aparținând categoriilor prioritare pentru evacuare (copii, cazuri medicale și femei gravide). La bordul celor două zboruri s-au aflat și 83 de cetățeni eligibili din statele membre UE și statele terțe participante la Mecanismul de Protecție Civilă al UE. Transportul pe cale rutieră până la Muscat a fost asigurat de MAE pentru persoanele evacuate, iar acestea au fost în grija Consulatului României la Dubai și a Ambasadei României la Abu Dhabi, autocarele fiind însoțite de o echipă consulară mobilă pe întregul traseu, informează MAE într-un comunicat. Transportul rutier va fi decontat de Comisia Europeană în cuantum de până la 75%. De asemenea, Ambasada României la Muscat a asigurat preluarea și coordonarea cetățenilor români până la îmbarcarea acestora în aeronave, împreună și cu echipa consulară mobilă a Unității de Reacție Rapidă a Celulei de Criză a MAE. Ambasada României la Abu Dhabi și Delegația UE la Riad acreditată și pentru Oman au întreprins toate demersurile necesare pe lângă autoritățile din Emirate pentru trecerea la punctul de trecere a frontierei dinspre EAU către Oman. Ce este RescEU RescEU este o rezervă strategică de capacități și stocuri europene de răspuns în caz de dezastre, finanțată integral de UE. Aceasta cuprinde o flotă de avioane și elicoptere de stingere a incendiilor, un avion medical de evacuare și rezerve de materiale esențiale, cum ar fi spitale de campanie, mijloace de transport, energie și articole de adăpostire, materiale medicale esențiale și echipamente necesare pentru a răspunde în caz de urgențe de natură chimică, biologică, radiologică și nucleară (CBRN). În caz de dezastru, UE este pregătită să răspundă. Toate țările pot conta pe un sprijin rapid și coordonat. Țara afectată activează mecanismul de protecție civilă al UE. UE analizează situația și coordonează resursele necesare. Rezervele rescEU sunt găzduite în locații strategice din 22 de state membre ale Uniunii Europene și state participante, iar capacitățile sunt finanțate integral de Uniunea Europeană, care acoperă costurile de achiziție, operare și întreținere, potrivit MAE. Resursele provenind din rezerva rescEU a UE și ofertele din partea statelor membre sunt identificate și mobilizate urgent. De la avioane de stingere a incendiilor și materiale medicale la echipamente energetice și echipe de experți, ajutorul ajunge acolo unde este cel mai mult nevoie de el. RECOMANDAREA AUTORULUI: Lupte în Orient, ziua 10. Gardienii Revoluției îi jură credință lui Mojtaba Khamenei, noul lider suprem al Iranului/Bahrainul, bombardat puternic Victor Ponta, reacție de ultimă oră în scandalul momentului: Propaganda USR a aruncat cu ură în cei care au mers în vacanțe în Orient / Influencerii USR merg în Maldive

Interviu cu garda jos. Fosta candidată la preşedinţie, Ioana Ramona Bruynseels: „Le-aș spune femeilor tinere un lucru foarte direct: nu intrați în politică pentru validare”

interviu-cu-garda-jos.-fosta-candidata-la-presedintie,-ioana-ramona-bruynseels:-„le-as-spune-femeilor-tinere-un-lucru-foarte-direct:-nu-intrati-in-politica-pentru-validare”

Pentru că Martie este Luna Femeii, ne-am propus să celebrăm Femeia şi Feminitatea prin interviuri cu reprezentante din fiecare partid de pe eşichierul politic românesc. Poveştile acestor femei politician sunt poveştile oricărei femei care simte că poate să fie mai mult decât i se dă voie la nivel cultural, într-o ţară considerată patriarhală. „Trebuie să înveți să închizi ușa politicii înainte să intri în sufragerie. Nu reușești mereu” , aşa începe o altă poveste a unei femei care ales să-şi sacrifice liniştea şi familia ca să intre în politică. Ioana Ramona Bruynseels este deputat AUR şi a candidat în 2019 la preşedinţia României din partea Partidului Puterii Umaniste. Când vine vorba să descrie ce înseamnă să fii femeie în viața politică românească, deputatul AUR spune că „]nseamnă să fii evaluată mai întâi ca femeie și abia apoi ca profesionist”. „Ți se analizează tonul, expresia, îmbrăcămintea, nu doar argumentele. Dacă ești fermă, ești „agresivă”. Dacă ești calmă, ești „slabă”. Standardele sunt diferite și toată lumea știe asta, chiar dacă puțini o spun. Dar înseamnă și altceva: să aduci în politică o altă formă de forță. Mai puțin teatrală, mai puțin bazată pe volum și mai mult pe consistență. Femeile nu vin în politică pentru spectacol. Vin, de regulă, pentru că există o problemă care le-a convins că nu mai pot sta pe margine. Pentru mine, a fi femeie în politică înseamnă disciplină și luciditate. Înseamnă să nu te lași intimidată, dar nici să nu cazi în jocul conflictului steril”, îşi începe povestea Ramona Brynseels, pentru Gândul. A fi femeie politician este o dublă responsabilitate pentru că „fiecare greșeală va fi folosită ca argument împotriva altor femei care vor să intre în acest spațiu.” „Nu e un drum comod. Dar este unul necesar. Pentru că politica nu poate rămâne un club închis. România are nevoie de competență, iar competența nu are gen.” Din 2023 şi până în prezent, Ramona Ioana Bruynseels a fost aleasă deputat pe listele AUR  şi de atunci continuă să fie o voce care se ridică deasupra celor masculine din propriul partid. Ioana Bruynseels: „România nu e mediocră. România e blocată de mediocri” Deşi este o femeie realizată din punct de vedere profesional şi financiar, aşa cum reiese din CV-ul  şi ultima ei declaratie de avere,  deputatul continuă să se implice în viaţa politică în ciuda faptului că ” politica nu îți ia doar programul — îți ia liniștea”. Ce o enervează cel mai rău în această lume pe Ioana Ramona Bruynseels este aroganţa, minciuna şi reflexul de castă. Dar cel mai rău, dintre toate, o enervează mediocritatea. „Mă enervează aroganța. Aroganța celui care ajunge într-o funcție și începe să creadă că i se cuvine tot. Mă enervează politicienii care nu citesc ce votează. Care ridică mâna la comandă și apoi ies la televizor să vorbească despre „interesul național”. Mă enervează minciuna spusă cu seninătate. Și mai ales mă enervează disprețul față de oameni — acel ton superior, acel „știu eu mai bine”, în timp ce românii plătesc nota. Mă enervează și reflexul de castă. Ideea că odată ajuns într-o funcție, ești deasupra criticii. Nu ești. Ești angajat temporar al cetățenilor. Atât. Și da, mă enervează mediocritatea care se autoprotejează. Pentru că România nu e mediocră. România e blocată de mediocri.” Orice câştig vine cu o serie de compromisuri, atunci când vine vorba de statut. Ramona Bruynseels spune, pentru Gândul, care sunt acelea pe care a trebuit să le facă ea de când activează ca om politic. „Compromisurile adevărate nu au fost politice. Au fost personale. Timp pierdut din viața de familie. Seri în care nu am fost acasă. Dimineți în care copiii ar fi vrut mai mult decât un telefon grăbit între două ședințe. Politica nu îți ia doar programul — îți ia liniștea. Sunt momente în care casa ar trebui să fie refugiu, iar tu vii cu gândurile încărcate de voturi, de presiuni, de atacuri. Trebuie să înveți să închizi ușa politicii înainte să intri în sufragerie. Nu reușești mereu. Am renunțat la confort. La predictibilitate. La acea viață simplă în care știi că la ora 18 ești acasă și atât. Dar nu am renunțat la valori. Nu am făcut compromisuri care să mă facă să evit privirea copiilor mei sau să le explic de ce am votat ceva în care nu cred. Funcțiile sunt temporare. Familia este reperul. Dacă sacrifici reperele pentru o poziție, rămâi doar cu poziția. Și aceea trece.” Dacă ar fi să repete ultimii 15 ani, ar păstra încăpăţânarea, ar renunţa la naivitate Dacă ar fi să repete ultimii 15 ani, femeia deputat spune că „aș păstra curajul de a intra în bătălii pe care alții le evitau. Faptul că nu am așteptat să fiu „invitată” în politică. Am intrat pentru că am considerat că pot contribui, nu pentru că era comod.” „Aș păstra încăpățânarea de a nu accepta că „așa funcționează sistemul”. La ce aș renunța? La naivitate. La momentele în care am crezut că profesionalismul este suficient ca să câștigi respect. Nu este. În politică, trebuie să știi și să te aperi. Aș renunța la încrederea acordată prea ușor unor oameni care confundă oportunitatea cu caracterul. Dar nu aș renunța la decizia de a intra în spațiul public. Pentru că, oricât de murdar poate deveni uneori, dacă oamenii onești ies din el, rămân doar cei care îl murdăresc.” Cineva spunea că este greu să fii femeie a zilelor noastre pentru că trebuie să gândeşti ca un bărbat, să arăţi ca o adolescentă şi să munceşti ca un cal. Vorbă care se pare că se verifică de fiecare dată atunci când întrebi o femeie de carieră dacă-şi mai aminteşte cum este să fie doar femeie şi mamă. „Copiii nu sunt interesați de ședințe de plen sau de comisii decât rareori. Ei vor timp. Vor prezență reală. Vor explicații simple despre de ce mama pleacă iar din București. Și asta te pune în fața unui adevăr clar: funcția este temporară, familia este permanentă. Acasă nu există titluri. Există teme de făcut, discuții

Ilie Bolojan: „De săptămâna viitoare, autoritățile din Emiratele Arabe Unite ne-au confirmat creșterea numărului de zboruri zilnice către București”

ilie-bolojan:-„de-saptamana-viitoare,-autoritatile-din-emiratele-arabe-unite-ne-au-confirmat-cresterea-numarului-de-zboruri-zilnice-catre-bucuresti”

Premierul Ilie Bolojan anunţă că „începând de săptămâna viitoare, autoritățile din Emiratele Arabe Unite ne-au confirmat creșterea numărului de zboruri comerciale zilnice către București, în funcție de condițiile de securitate.” Acesta a mai spus că „împreună cu întregul Guvern al României, tratăm cu cea mai mare atenție situația românilor surprinși de izbucnirea războiului din Orientul Mijlociu, în zonele afectate de conflict.” „Până în acest moment, prin zboruri de repatriere asistată și prin Mecanismul European de Protecție Civilă, au fost aduși în țară peste 1000 de cetățeni români. Pe măsură ce situația de securitate permite, organizăm noi acțiuni pentru evacuarea celor aflați în zonele afectate. Sunt în pregătire operațională avansată alte zboruri în următoarele zile, fie în cooperare europeană, fie zboruri charter de repatriere asistată, contra cost. La începutul săptămânii viitoare sunt programate două curse prin Oman. Continuăm, totodată, colaborarea cu celelalte state membre ale Uniunii Europene, pentru a facilita îmbarcarea românilor pe zborurile organizate de acestea pentru repatrierea propriilor cetățeni”, a transmis acesta sâmbătă seară, pe facebook. De asemenea, a mai adăugat premierul, „zborurile de evacuare susținute din bugetul public și din fonduri europene, destinate în special categoriilor vulnerabile, pot acoperi doar o parte din nevoia totală de repatriere”. „De aceea, lucrăm și pentru sporirea numărului de curse comerciale sigure prin care cetățenii să poată reveni în țară. Începând de săptămâna viitoare, autoritățile din Emiratele Arabe Unite ne-au confirmat creșterea numărului de zboruri comerciale zilnice către București, în funcție de condițiile de securitate. În același timp, introducem în sistemele de rezervare cereri pentru culoare de zbor pe aeroportul din Dubai, pentru companiile care au transportat turiști români prin intermediul agențiilor de turism. Echipele de asistență consulară au fost suplimentate. Mulțumesc Ministerului Afacerilor Externe, personalului consular, ambasadelor și tuturor celor implicați în sprijinirea și repatrierea românilor. Înțeleg nerăbdarea și îngrijorarea celor care doresc să revină în țară, precum și neliniștea familiilor lor. Facem tot ce este posibil pentru ca românii să ajungă acasă în siguranță, cât mai curând”, a mai adăugat Ilie Bolojan. RECOMANDAREA AUTORULUI: Victor Ponta, prima reacție după întoarcerea fiicei sale în țară. O acuză direct pe Țoiu de intervenție „ilegală” și „abuzivă”: Consulul a fost sunat direct de Oana Țoiu. Ce mai dezvăluie fostul premier De Ziua Femeii, social-democratele din Buzău și Constanța au tăiat tortul miresei

Ministrul Investițiilor anunță că România ar urma să beneficieze de 3 miliarde de euro: Cererea de plată 4 din PNRR consider că o vom primi integral

ministrul-investitiilor-anunta-ca-romania-ar-urma-sa-beneficieze-de-3-miliarde-de-euro:-cererea-de-plata-4-din-pnrr-consider-ca-o-vom-primi-integral

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a declarat joi că România ar putea beneficia de peste trei miliarde de euro aferenți cererilor de plată 3 și 4. „Astăzi este o zi bună pentru România. Este o zi în care coaliția arată că poate livra reformele necesare. Discutăm de două decizii importante: una legată de Romsilva – această hotărâre de guvern închide jalonul 24. Cealaltă este legată de decarbonizare și modul în care închidem jalonul 119. Cu aceste două reforme pe care Guvernul le împinge mai departe și cu adoptarea bugetului, pe care o avem acum în lucru, închidem ultimele necesități de clarificare pe cererea de plată 4 și ținta noastră este ca la sfârșitul lunii martie să avem totul clarificat pentru adoptarea preliminară a Comisiei Europene, atât pentru cererea de plată 4, cât și pentru cererea de plată 3”, a declarat ministrul Investiţiilor, Dragoş Pîslaru, după şedinţa de guvern. Ministrul a estimat că, în urma acestor cereri de plată, România ar urma să beneficieze de peste trei miliarde de euro. Banii sunt aferenți cererii de plată 4, în valoare de 2,62 miliarde, dar și cererii de plată 3. Ministrul a apreciat că va exista o plată unică pentru cele două cereri. În ce privește suma de 231 de milioane de euro, bani din PNRR condiționați de îndeplinirea jalonului privind modificarea pensiilor magistraților, ministrul Pîslaru a precizat că argumentele României vor fi analizate „constructiv” de către Comisia Europeană. El a adăugat că decizia CE ar putea fi aflată până la sfârșitul acestei luni. „Avem de la Comisia Europeană o confirmare că se va uita constructiv pe argumentele pe care noi le-am pus pe masă. Evident că în acest moment așteptăm să vedem analiza Comisiei. (…) Nu vă pot confirma textual că există deja decizia Comisiei Europene pe acest subiect. Comisia Europeană a acceptat dovezile pe care noi le-am urcat în sistem, dar decizia cu privire la cuantumul acestei plăți și cuantumul întregii cereri de plată 3 urmează să aflăm după ce terminăm analiza”, a spus el. RECOMANDAREA AUTORULUI: Scandal pe PNRR. Adrian Câciu și Dragoș Pîslaru lansează acuzații reciproce: „Banii, unde sunt banii?” Ministrul Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, avertizează asupra fondurilor europene aferente reformei pensiilor. „Dacă întârziem promulgarea, nu mai există”

Scandal în Parlament. POT acuză că membrii pe care i-a exclus pun bețe în roate partidului. Ce acuzații aduce Ana Maria Gavrilă

scandal-in-parlament-pot-acuza-ca-membrii-pe-care-i-a-exclus-pun-bete-in-roate-partidului.-ce-acuzatii-aduce-ana-maria-gavrila

Anamaria Gavrilă, şefa POT, spune că membrii pe care i-a exclus din partid îi pun bețe în roate, pentru că încă fac parte din grupul parlamentar. Într-un comunicat, lidera POT spune că a transmis conducerii Camerei Deputaţior mai multe solicitări prin care cere ca membrii excluşi din partid să-şi piardă atribuţiile „în cadrul grupului parlamentar POT și nu pot acționa în numele acestuia”. „Potrivit Regulamentului Camerei Deputaților, orice deputat exclus din partid își pierde automat calitatea de membru al grupului parlamentar al partidului și devine deputat neafiliat. În aceste condiții, persoanele excluse nu mai pot exercita atribuții în cadrul grupului parlamentar POT și nu pot acționa în numele acestuia. Menține ca lider al grupului o persoană exclusă din partid. De ce? Pentru a-i folosi în lupta lor cu Ilie Bolojan. Președinta Partidului Oamenilor Tineri, deputata Anamaria Gavrilă, a transmis, conform procedurilor, memorii și notificări către conducerea Camerei Deputaților, prin care a solicitat constatarea efectelor acestor trei excluderi și respectarea prevederilor regulamentare. Grupul parlamentar POT din Camera Deputaților rămâne format din 11 membri, dintre care majoritatea a semnat pentru desemnarea Anamariei Gavrilă în funcția de lider al grupului parlamentar”, mai transmit cei de la POT. RECOMANDAREA AUTORULUI: Ce recomandă speciliștii în situații de urgență. Ghid și kit de supraviețuire în cazul unui cutremur Ce vine peste România, potrivit „Oracolului din Bălcești”. Dumitru Dragomir: “Stai să vezi în septembrie“

Ce se întâmplă cu prețul la carburanți în România, după izbucnirea conflictului din Iran. Ministrul Energiei: „Am vorbit cu ANPC, am luat măsuri”

ce-se-intampla-cu-pretul-la-carburanti-in-romania,-dupa-izbucnirea-conflictului-din-iran.-ministrul-energiei:-„am-vorbit-cu-anpc,-am-luat-masuri”

Bogdan Ivan, ministrul Energiei, a precizat în cadrul unei conferințe de presă, susținute la sediul PSD, că prețul la carburanți va crește cu cel mult 3 – 5 bani pe litru. Oficialul a subliniat că a luat măsuri pentru a-i împiedica pe furnizori să speculeze situația războiului din Iran, pentru a impune tarofe exorbitante. „Am vorbit cu ANPC, Consiliul Concurenței, ANAF și țin să menționez că am luat măsuri pentru ca prețul la pompă să nu ajungă la 10 lei. Prețul va crește cu cel mult 3 – 5 bani. „Am semnat un acord regional la Washington pentru gaze naturale care pot veni din SUA”, mai spune ministrul Bogdan Ivan. „România este ţara care produce aproape 90% din gazele pe care le consumă”, subliniază ministrul Energiei. Prețul la gazele naturale din Europa a crescut cu până la 25% Prețurile la gazele naturale din Europa au crescut cu până la 25%, în urma  din cauza temerilor că războiul din Iran va reduce aprovizionarea cu gaze din regiunea Golfului. Europa este deosebit de expusă. Stocurile de gaze sunt neobișnuit de scăzute, iar regiunea trebuie să importe volume mari de gaze naturale lichefiate în această vară pentru iarna viitoare. Dacă transportul maritim prin Strâmtoarea Ormuz ar fi oprit timp de o lună, prețurile europene la gaze s-ar putea majora cu peste 50%, potrivit Goldman Sachs Group Inc. Iranul a declarat că nu intenționează să închidă calea navigabilă Ormuz, însă navele au început să evite strâmtoarea aproape imediat după începerea conflictului. Recomandarea autorului: Rafinăria Ras Tanura a Saudi Aramco, una dintre cele mai mari din Orientul Mijlociu, a fost lovită de o dronă și închisă ca măsură de precauție Ministrul Energiei, informații de ultimă oră despre depozitele de carburanți, pe fondul războiului din Iran. Soarta României în situație de avarie România va rămâne cu o singură rafinărie de benzină și motorină funcțională peste câteva zile. Ce se întâmplă cu celălalte două unități din țară

Bolojan dă înapoi. CASS-ul pentru pensiile de peste 3.000 de lei va fi eliminată. Indexarea punctului de pensie va reveni din 2027

bolojan-da-inapoi-cass-ul-pentru-pensiile-de-peste-3000-de-lei-va-fi-eliminata.-indexarea-punctului-de-pensie-va-reveni-din-2027

Premierul Bolojan dă înapoi. CASS-ul pentru pensiile de peste 3.000 de lei va fi eliminată, iar indexarea punctului de pensie va reveni din 2027. Pachetul social are un impact bugetar estimat la 2,3 miliarde de lei, a declarat ministrul Muncii Muncii, Florin Manole duminică la România TV. Pare o concesie făcută PSD pentru trecerea bugetului reclamată de Grindeanu. Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat, într-o intervenție la România Tv, un pachet amplu de măsuri pentru pensionari: eliminarea CASS pentru pensiile de peste 3.000 de lei, reluarea indexării punctului de pensie din 1 ianuarie 2027 și acordarea unor sume compensatorii pentru 2,8 milioane de pensionari cu venituri mici. Ministrul a explicat că, după perioada 2025–2026 în care punctul de pensie este înghețat, iar pensionarii cu venituri peste 3.000 de lei plătesc contribuția la sănătate, din 1 ianuarie 2027 va reveni indexarea, iar CASS-ul va fi eliminat. Recomandarea autorului: Ministrul Muncii, Florin Manole, anunț important pentru toți pensionarii. Unii seniori vor avea parte chiar și de două majorări

În timp ce autorităţile de la Bucureşti dau din colţ în colţ, Emiratele Arabe asigură plata cazărilor turiştilor captivi în Dubai, până se redeschide spaţiul aerian. Gândul a obţinut documentul prin care sunt informaţi

in-timp-ce-autoritatile-de-la-bucuresti-dau-din-colt-in-colt,-emiratele-arabe-asigura-plata-cazarilor-turistilor-captivi-in-dubai,-pana-se-redeschide-spatiul-aerian.-gandul-a-obtinut-documentul-prin-care-sunt-informati

În timp ce autorităţile de la Bucureşti par să fie lovite brusc de muţenie, cele din Emiratele Arabe rezolvă problema românilor care aşteaptă un semn din ţară. Gândul a obţinut documentul prin care se certifică faptul că toate turiştilor, de cazare, până la redeschiderea aeroporturilor, vor fi suportate de către Departamentul de Cultură şi Turism din Abu Dhabi.  În respectiva înştiinţare le este adus la cunoştinţă românilor faptul că autorităţile din Abu Dhabi au făcut demersuri pe lângă hotelurile unde sunt cazaţi să li se prelungească şederea, iar costzruoe vor fi suportate cde către statul arab. „În conformitate cu Legea nr. 8 din 2018 de înființare a Departamentului de Cultură și Turism – Abu Dhabi (DCT Abu Dhabi), cu mandatul de a dezvolta industria turismului în Emiratul Abu Dhabi; Cu toate acestea, aceștia nu pot călători din cauza circumstanțelor actuale (Check out) și, având în vedere că unii oaspeți urmează să plece, vă rugăm să le prelungiți șederea până când vor putea face acest lucru. Având în vedere circumstanțele actuale și faptul că nu pot călători din motive independente de șederea lor, unii oaspeți au ajuns la data de check-out, dar vă rugăm să le prelungiți șederea până la plecare. Costul șederii prelungite va fi acoperit de DCT Abu Dhabi. Vă rugăm să trimiteți toate facturile aferente la următoarea adresă de e-mail:[email protected]. Pentru întrebări suplimentare, vă rugăm să contactați Echipa de Continuitate a Afacerii la următorul număr: 026576283. Costurile perioadei de prelungire vor fi acoperite de Departamentul Culturii și Turismului. Prin urmare, vă rugăm să trimiteți facturile la următoarea adresă de e-mail:.bomoperations@dctabudha Pentru întrebări, vă rugăm să ne contactați la numărul de telefon 026576283. (Vedeți mai jos detaliile”, transmite Departamentul de Cultură şi Turism din Abu Dhabi. Ultimele informaţii, din partea română, sunt acestea: „Situaţia rămâne fluidă şi spațiile aeriene sunt închise pentru mai multe state din regiune pe fondul atacurilor cu drone şi rachete. Celula de criză a MAE funcţionează în regim permanent. Împreună cu colegii din oficiile consulare ţinem legătura cu cetăţenii români aflati pe spaţiile afectate care şi-au anunţat prezenţa sau au solicitat informaţii sau asistenţă consulară. Totodată, suntem în legătură cu autorităţile statelor din regiune şi reţelele consulare ale statelor membre ale UE pentru eventuale operaţiuni de repatriere când condiţiile de securitate o să permită acest lucru în siguranţă. Doamna Ministru Oana Ţoiu urmează să participe la o reuniune extraordinară a Consiliului de Afaceri Externe” RECOMANDAREA AUTORULUI: În caz de conflict, suntem ca şi singuri. Autorităţile române, dispărute, în timp ce românii sunt captivi în războiul dintre Israel şi Iran 🚨 Liderul suprem interimar al Iranului a fost numit. Teheranul continuă atacurile în Golf, iar susținătorii lui Khamenei iau cu asalt ambasadele SUA