Suri, fiica lui Tom Cruise, renunță la numele de familie al tatălui său

suri,-fiica-lui-tom-cruise,-renunta-la-numele-de-familie-al-tatalui-sau

Suri are 20 de ani, este în anul III la Universitatea Carnegie Mellon din Pittsburgh. Ea a absolvit liceul sub numele de Suri Noelle, al doilea prenume al mamei sale, potrivit registrelor electorale din statul Pennsylvania, consultate de Page Six și Entertainment Weekly. Tom Cruise și Katie Holmes au divorțat în 2012 după 6 ani de căsătorie. Holmes și-a făcut debutul public într-un articol amplu din revista „Vanity Fair”, însoțit de fotografii realizate de Annie Leibovitz. Se consideră că fiica celor doi nu ar mai ține legătura cu tatăl său. Tom Cruise și fiica sa nu au mai fost văzuți împreună public de la divorțul din 2012. Cruise nu a participat la ceremonia de absolvire de liceu a fiicei sale, potrivit Euronews.  Printre cei mai cunoscuți actori de la Hollywood Tom Cruise se află printre cei mai cunoscuți actori de la Hollywood, un adevărat simbol al cinematografiei americane de la sfârșitul anilor ’90. „Misiune Imposibilă” este seria de filme care i-a adus recunoaștere. Este cunoscut pentru cascadoriile sale periculoase. Multe din ele, le-a executat singur. Ultimul dintre filmele în care a jucat este Top Gun: Maverick (2022). Cruise a fost nominalizat de 3 ori la Premiile Oscar pentru rolul său in filmele Born on the Fourth of July (1989), Jerry Maguire (1996) și Magnolia (1999), dar nu a obținut premiul. În schimb, el a fost premiat de mai multe ori la Globurile de Aur pentru rolurile sale, dar a ales să returneze trei dintre titluri pe fondul unei controverse în jurul Asociației Jurnaliștilor de la Hollywood.  Controverse în viața personală Actorul nu este lipsit de controverse în viața personală. El critică psihiatria și tratamentele antidepresive și este adept al Bisericii Scientologice, o mișcare religioasă bazată pe „audierea” spirituală a vieții anterioare. Este clasificat drept un cult religios ezoteric, inventat în 1952 de scriitorul SF, L. Ron Hubbard. Acesta este și motivul din cauza căruia relația dintre actor și studiourile Paramount s-a deteriorat. În afară de actrița Katie Holmes, Cruise a mai fost căsătorit cu actrița Mimi Rogers, timp de aproape 3 ani, dar și cu Nicole Kidman, timp de aproape 11 ani. Actorul cu vârsta de 64 de ani nu este căsătorit în prezent. Fiica lui, Suri, nu este primul copil al unei celebrități care decide să-și schimbe numele pe fondul absenței tatălui. Și Vivienne, fiica cea mai mică a Angelinei Jolie și Brad Pitt, a decis să renunțe la numele de familie a tatălui său, după divorțul părinților. Tânăra, care a împlinit 18 ani, a depus o cerere oficială în acest sens.

Bolojan, după ce proiectul privind biodiversitatea a fost înregistrat la Senat: PSD se joacă, în total, cu 1,1 miliarde de euro

bolojan,-dupa-ce-proiectul-privind-biodiversitatea-a-fost-inregistrat-la-senat:-psd-se-joaca,-in-total,-cu-1,1-miliarde-de-euro

Premierul interimar Ilie Bolojan a anunțat marți, într-o postare pe Facebook, că Guvernul retrage Hotărârea de Guvern privind Strategia Națională pentru Conservarea Biodiversității 2026-2030 și că aceasta va fi promovată printr-un proiect de lege care a fost depus la Senat. Anunțul vine după ce PSD a contestat în instanță mai multe hotărâri de guvern, inclusiv actul normativ privind strategia de biodiversitate, iar Bolojan spune că nu își asumă riscul unei eventuale suspendări până la soluționarea definitivă a cauzei. „Adoptarea Strategiei Naționale pentru Conservarea Biodiversității 2026-2030 reprezintă un jalon asumat de România în cadrul PNRR (Jalonul 31). Neîndeplinirea lui ar atrage o penalitate de peste 970 de milioane de euro. Guvernul României a îndeplinit acest jalon printr-o hotărâre de guvern, în ședința din 23.07.2026, cu avizul Ministerului Justiției, în aplicarea prevederilor capitolului Mediu din Programul de guvernare și pentru respectarea angajamentelor externe asumate de România, de care depind nu numai bani pentru țară, ci și credibilitatea în fața finanțatorilor și partenerilor externi”, a explicat Bolojan. Critici la adresa PSD În mesajul său, premierul interimar acuză PSD că pune interesul politic mai presus de interesul României. „Ca să hărțuiască un guvern pe care l-a demis fără să aibă nimic de pus în loc, dar și ca să satisfacă interesele propriei clientele, PSD a declanșat o procedură de suspendare și anulare în justiție a mai multor hotărâri de guvern, inclusiv aceasta. Trei dintre hotărârile atacate se referă la obligații pe care ni le-am asumat în contul fondurilor europene nerambursabile. PSD se joacă, în total, cu 1,1 miliarde de euro. Una dintre aceste hotărâri, referitoare la Strategia Biodiversității, de a cărei adoptare până la 31 august depinde o penalitate de 1 miliard de euro, am înțeles că PSD se angajează să o susțină pentru a fi adoptată rapid ca proiect de lege”, a mai spus Bolojan. Prim-ministrul a precizat că nu pune la îndoială legalitatea hotărârilor adoptate de Guvern, însă consideră că riscul financiar este prea mare și că, din acest motiv, a fost depus la Senat un proiect de lege în legătură cu strategia privind biodiversitatea. „Deși nu am niciun dubiu privind legalitatea adoptării hotărârilor, nu îmi pot asuma riscul unei eventuale suspendări a actului normativ până la soluționarea definitivă a cauzei. Responsabilitatea guvernării presupune prioritizarea intereselor României, pentru care o penalitate de aproape 1 miliard de euro este de neasumat. Este o responsabilitate pe care PSD pare că nu o poate înțelege. În consecință, am decis să retragem Hotărârea de Guvern privind Strategia Națională pentru Conservarea Biodiversității 2026-2030. Prevederile fac obiectul unui proiect de lege care a fost depus azi la Senat. Facem ce trebuie pentru România, vom vedea dacă PSD se va ține de cuvânt măcar de această dată”, a conchis premierul interimar. Strategia privind biodiversitatea ajunge în Parlament pentru a evita blocarea unui jalon PNRR Ministra Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, marți, că strategia privind conservarea biodiversității a fost depusă în Parlament sub forma unui proiect de lege, pentru a evita blocarea unui jalon din PNRR și riscul pierderii unei finanțări de un miliard de euro. Ministra susține că există riscul ca o eventuală contestare în instanță a unei hotărâri de guvern să întârzie implementarea jalonului, chiar dacă statul ar câștiga ulterior procesul. Grindeanu: Guvernul demis a înțeles că respectarea legii nu este opțională La scurt timp după, președintele PSD, Sorin Grindeanu, a reacționat la anunțul privind depunerea în Parlament a proiectului de lege referitor la strategia privind conservarea biodiversități. „Guvernul demis a înțeles până la urmă că respectarea legii nu este opțională. Tocmai s-a înregistrat la Senat o inițiativă legislativă care privește strategia privind biodiversitatea. Aceasta este o recunoaștere implicită a culpei Guvernului demis care a încercat să aprobe această strategie prin HG săptămâna trecută cu încălcarea limitelor legale și constituționale”, a transmis Grindeanu, adăugând că proiectul de lege va fi dezbătut „cu celeritate în Parlament, acolo unde este locul său”.

Sindicaliștii au ieșit de la discuțiile tehnice de la Ministerul Sănătății. Președintele SANITAS: În principiu greva o să continue și miercuri

sindicalistii-au-iesit-de-la-discutiile-tehnice-de-la-ministerul-sanatatii.-presedintele-sanitas:-in-principiu-greva-o-sa-continue-si-miercuri

Președintele SANITAS, Iulian Pope, a declarat marți, la finalul discuțiilor tehnice de la Ministerul Sănătății, că „foarte multe lucruri rămân în continuare în analiză”, subliniind că există în continuare „destule ipoteze care duc la pierderi de venituri pentru colegii noștri și destul de mulți care vor fi pe acele sume tranzitorii”. „A fost doar o parte tehnică, nu a participat ministrul Sănătății, ceea ce înseamnă că nu s-au luat decizii. Am înțeles și cum susține Ministerul Sănătății o parte dintre propunerile noastre, dar în momentul ăsta nu există nicio garanție că aceste lucruri vor putea fi rezolvate”, a spus Pope.  Întrebat dacă greva generală va continua și în următoarea zi, liderul Sanitas a răspuns: „În principiu, da, din păcate”. Apel la formarea unui Executiv cu puteri depline El a mai spus faptul că responsabilitatea pentru deblocarea situației aparține clasei politice și a făcut apel la formarea unui Executiv cu puteri depline și a subliniat că atât angajații din sănătate, cât și pacienții sunt afectați de actualul blocaj instituțional. „Cartea acum este la partidele politice. Știm toți că acest guvern nu poate lua decizii, nu poate propune proiecte de acte normative. Din păcate, suntem într-o situație ingrată, atât noi cât și pacienții noștri, și facem încă un apel la clasa politică să avem un guvern cu puteri depline, cu care să putem negocia și cu care să putem rezolva problemele din sistemul sanitar, cele generale și cele din sistemul de salarizare în special”, a declarat Iulian Pope. Președintele SANITAS a explicat faptul că greva este declanșată pe perioadă nedeterminată și va continua inclusiv pe parcursul nopții, chiar dacă activitatea este redusă în mod obișnuit în turele de noapte. Totodată, Iulian Pope a confirmat existența unor discuții cu alte organizații sindicale privind organizarea unor acțiuni comune, însă momentan nu a fost adoptată o decizie în acest sens. „Ne vom plia, pentru că în momentul ăsta lupta noastră este pentru toți bugetarii, nu doar pentru sistemul sanitar. Ne vom plia și, dacă vom hotărî împreună acțiuni comune, vom merge și pe această variantă. E prematur să vă spun doar despre discuții. Sunt discuții pe tema asta”, a mai spus Iulian Pope.  Grevă generală în sistemul public de sănătate Federația SANITAS a declanșat, marți, 28 iulie, greva generală pe termen nelimitat în sistemul public de sănătate și de asistență socială. Angajații din peste 400 de spitale din țară participă la greva generală. În timpul grevei vor fi asigurate urgențele și serviciile medicale obligatorii. Potrivit SANITAS, unitățile sanitare vor menține cel puțin o treime din activitatea normală, astfel încât viața și sănătatea pacienților să nu fie puse în pericol. Mai multe spitale au anunțat că activitatea va continua normal în secțiile esențiale, precum unitățile de primiri urgențe, terapia intensivă, dializa, oncologia și camerele de gardă. Unele consultații și servicii care nu reprezintă urgențe ar putea fi reprogramate. Sindicaliștii cer o deblocarea angajărilor, o lege a salarizării corectă, negociată cu organizațiile sindicale, care să elimine diferențele dintre categoriile profesionale și să nu ducă la scăderea veniturilor. SANITAS contestă și modificarea sporurilor acordate pentru riscurile profesionale, munca de noapte, turele de weekend și sărbătorile legale. Federația susține că peste 30% dintre angajații sistemului sanitar ar putea rămâne fără sporuri, deși condițiile în care lucrează nu se schimbă.

UNESCO pune un oraș antic din Crimeea ocupată pe lista patrimoniului mondial aflat în pericol

unesco-pune-un-oras-antic-din-crimeea-ocupata-pe-lista-patrimoniului-mondial-aflat-in-pericol

„Comitetul a constatat cu cea mai profundă îngrijorare că, din cauza ocupării temporare a Republicii Autonome Crimeea (Ucraina) de către Federația Rusă, statul parte nu este în măsură să asigure protecția sitului sau să garanteze conservarea sau gestionarea acestuia”, se arată într-un comunicat al UNESCO, remis după reuniunea Comitetul Patrimoniului Mondial al UNESCO de la Busan (Republica Coreea). Observațiile făcute în ultimii ani au relevat o deteriorare semnificativă a autenticității și integrității obiectivului, cauzată de noi construcții și de săpături arheologice la scară largă, arată specailiștii UNESCO. De asemenea, Comitetul UNESCO a solicitat consolidarea cooperării internaționale pentru a preveni traficul ilicit de bunuri culturale provenite din Republica Autonomă Crimeea (Ucraina). Amenințări pentru patrimoniu Pe aceeași listă a patrimoniului mondial aflat în pericol au mai fost trecute centrul istoric al orașului Paramaribo (Surinam). „Comitetul a constatat că mai multe proiecte de construcție au fost realizate fără o evaluare a impactului lor asupra patrimoniului și fără a se ține seama de recomandările sale. Comitetul a considerat că noua sală a Adunării Naționale și parcarea Yogh afectează peisajul urban istoric al sitului și duc la o pierdere semnificativă a autenticității și integrității acestuia”, arată UNESCO. De asemenea, Comitetul și-a exprimat profunda îngrijorare cu privire la ostilitățile în curs din Liban, care continuă să reprezinte o amenințare pentru situl Tir, și a stabilit că nu mai sunt îndeplinite condițiile necesare pentru a asigura conservarea și protecția valorii universale excepționale a sitului. Procedură de urgență pentru alte trei situri Comitetul a mai decis să înscrie trei situri pe Lista Patrimoniului Mondial în urma unei proceduri de urgență. Este vorba de Peisajul migrator Boma-Badingilo (Sudanul de Sud), Castelele de pe Muntele Amel (Liban) și Sebastia (Statul Palestinei). „Aplicarea procedurii de urgență reflectă contextul actual, marcat de numeroase crize de natură diversă, inclusiv conflicte armate și schimbări climatice, care afectează grav patrimoniul și îl expun la amenințări serioase. Aceste trei situri au fost, de asemenea, înscrise în același timp pe Lista Patrimoniului Mondial în Pericol”. Peisajul migrator Boma-Badingilo este o vastă întindere de savană est-africană, care găzduiește cea mai mare migrație cunoscută de mamifere terestre din lume, iar biodiversitatea sa unică îl transformă într-un ecosistem de o importanță globală excepțională: „Comitetul a semnalat mai multe amenințări grave, în special dezvoltarea infrastructurii, braconajul comercial, precum și traficul și comerțul cu animale sălbatice, care afectează în mod direct populațiile numeroase de mamifere migratoare”. Castelele de pe Muntele Amel, în pericol Castelele de pe Muntele Amel din Liban mărturisesc evoluția sistemelor defensive din regiune, începând cu epoca cruciadelor și a dinastiilor islamice și până la sfârșitul secolului al XIX-lea. Acest sit suferă în prezent daune grave. Potrivit Comitetului, conflictul în curs pune în pericol în mod direct conservarea sitului și necesită o intervenție urgentă. Sebastia păstrează mărturia arheologică a ocupării succesive a locului de către diferite civilizații, începând cel puțin din secolul al IX-lea î.e.n.: „Principala amenințare cu care se confruntă situl se referă la exproprierea planificată și crearea parcului național „Samaria” (Shomron), care ar putea diviza situl. Pe lângă impactul conflictului din Orientul Mijlociu, situl se confruntă, de asemenea, cu presiuni legate de dezvoltare, amenajarea teritoriului, guvernanță și eroziunea vestigiilor”.

Scenariul european pe România: De la Nicușor Dan este sub presiune, la Simion, campionul MAGA de România. Ce scrie Politico

scenariul-european-pe-romania:-de-la-nicusor-dan-este-sub-presiune,-la-simion,-campionul-maga-de-romania.-ce-scrie-politico

Ediția de Europa a publicației Politico susține, într-o analiză numită „haosul politic din România atrage atenția asupra campioanei MAGA în România”, că spre deosebire de alți lideri naționaliști ai Franței și Italiei – Marine Le Pen și Giorgia Meloni – președintele AUR, George Simion nu și-a temperat „limbajul eurosceptic în ultimii ani”. George Simion, aliniat lui Trump, critică UE „În România, a șasea cea mai populată țară din UE, naționalistul George Simion, aliniat lui Trump, nu dă dovadă de o astfel de reținere. „Ceea ce vor să facă la Bruxelles este să distrugă Europa”, a declarat Simion, în vârstă de 39 de ani, într-un interviu acordat în timpul unei vizite la Londra pentru conferința CPAC GB a activiștilor de dreapta. „Toate măsurile luate în ultimii 15-20 de ani au distrus economia din Europa. Mergem pe o cale greșită.”  Jurnalistul Tim Ross scrie că Simion se bucură de o luptă cu sistemul, deși a fost „un fost huligan al fotbalului”: partidul său, Alianța pentru Uniunea Românilor (AUR), are un avans uriaș în sondajele de opinie și ar putea avea în curând șansa de a-și prezenta cauza în fața alegătorilor dacă vor fi convocate alegeri anticipate. Politico menționează că George Simion a criticat Pactul Verde al UE, politicile economice și de apărare ale UE: „Vrem să facem parte din Europa formată din națiuni libere și suverane.” Criza politică de la București și rolul „esențial” al României în securitatea Europei „România se află într-o criză fără un guvern pe deplin funcțional din luna mai, când AUR și-a unit forțele cu social-democrații pentru a înlătura coaliția de guvernământ condusă de liberali.  Pe flancul estic al UE, la granița cu Ucraina, România joacă un rol esențial în securitatea Europei, oferind sprijin logistic pentru război și găzduind o bază importantă a NATO și un sit al scutului antirachetă al SUA”, arată Politico. Jurnaliștii de la Politico cred că dacă George Simion va ajunge la putere, „ar putea fi o figură mai disruptivă pentru politica europeană mainstream” decât Viktor Orban, cu toate că ei remarcă faptul că liderul AUR „l-a copiat în mod conștient pe președintele american Donald Trump și a propus oprirea ajutorului acordat Ucrainei, declanșând alarmă în rândul politicienilor centriști de la Bruxelles”. Integritatea democrației în România – o problemă tensionată Politico vorbește despre dorința AUR de a declanșa alegerile anticipate în România și remarcă următoarele: „Chestiunea integrității democratice în România este extrem de tensionată. Alegătorii au fost mult timp cinici în ceea ce privește modul în care este condusă țara, plângându-se că aceleași elite au deținut puterea timp de decenii, nereușind să îmbunătățească viața cetățenilor obișnuiți și uneori fiind prinși în scandaluri de corupție. Apoi, în decembrie 2024, curtea constituțională a intervenit pentru a anula alegerile prezidențiale pe fondul acuzațiilor conform cărora o vastă operațiune de influență străină l-a ajutat pe ultranaționalistul de extremă dreapta Călin Georgescu să iasă din obscuritate și să conducă competiția în primul dintre cele două tururi de scrutin. Georgescu, al cărui statut de erou popular anti-sistem a fost doar amplificat de votul anulat, rămâne o figură populară în multe părți ale României. El este acum judecat la București pentru acuzații de lovitură de stat”, arată jurnaliștii. Simion: „Vreau să văd democrație în România” „Vreau să văd democrație în România”, a spus Simion. „Democrația a fost anulată din decembrie 2024. Și, bineînțeles, trebuie să ajungem acolo cât mai curând posibil. Să lăsăm oamenii să voteze… Nu este rău, în ciuda unor tendințe pe care le observ aici, în Marea Britanie și în alte părți, nu este rău să ai încredere în cetățeni. Cetățenii au întotdeauna dreptate.” Simion a candidat la președinție la alegerile repetate de anul trecut și a promis că îl va numi pe Georgescu prim-ministru dacă va câștiga. Deși a fost câștigător în primul tur, Simion a pierdut la limită în turul doi de scrutin în fața primarului centrist al Bucureștiului, Nicușor Dan.  Acum îl învinovățește pe Dan, rivalul său de moarte, pentru criza politică care a cuprins România, invocând rapoarte locale care susțin că președintele a complotat cu social-democrații pentru a-l înlătura pe premierul liberal Ilie Bolojan.  „A creat o mare harababură”, a spus Simion. „A vrut să scape de Bolojan, dar planul lor nu a avut prea mult succes”, arată Politico în analiză. Motivul pentru care nu se doresc alegeri anticipate: AUR este la 36% în sondajul Politico, cu 14% în fața lui Bolojan Publicația remarcă și blocajul politic de la București:  „Discuțiile privind formarea unui nou guvern au stagnat înainte ca Parlamentul României să se înceteze sesiune pentru vacanța de vară de la începutul acestei luni. Aceasta înseamnă că este puțin probabil să existe o rezoluție înainte de toamnă.   Simion a respins ideea de a colabora cu partidul social-democrat (PSD), deși nu a exclus-o complet. În schimb, el a susținut că PSD nu ar fi suficient de radical în a elimina birocrația și a reforma piețele pentru a permite afacerilor să prospere. „Nu au aceeași viziune ca noi și nu se bucură de sprijin popular”, a spus el. „Conduc țara de aproape 45 de ani. Aș spune să-i lăsăm pe oameni să decidă și vom vedea cum putem ieși din această groapă în care ne aflăm. Pentru că, dacă nu oprim acest lucru, dacă nu obținem o paradigmă diferită, vom ajunge în situația Greciei.” La rândul său, Dan, președintele, și aliații săi au crezut de mult timp că nu trebuie să permită partidelor precum cea a lui Simion să formeze o nouă administrație, argumentând că AUR și colegii săi de extremă dreapta sunt anti-occidentali , anti-europeni și ar fi prea simpatizanți cu Moscova dacă ar intra la guvernare. Simion respinge acest lucru. „Europa este la Londra, la Varșovia, la Budapesta, la București, nu la Bruxelles”, a spus el. „Vrem să mergem pe calea unei Europe unite care creează prosperitate, iar NATO este singura soluție pentru securitate și pentru a menține lumea liberă liberă.” AUR este la 36% în sondajul POLITICO , cu 14 puncte procentuale în fața Partidului Național Liberal al lui Bolojan. Acesta este unul dintre motivele pentru care Dan și alți centriști nu vor dori să meargă la alegeri anticipate și

Ilie, nu mai încălca legea!. Grindeanu anunță că PSD a depus plângeri prealabile pentru 12 HG-uri

ilie,-nu-mai-incalca-legea!.-grindeanu-anunta-ca-psd-a-depus-plangeri-prealabile-pentru-12-hg-uri

În cadrul unei declarații susținute în Parlament, liderul PSD Sorin Grindeanu a anunțat că partidul său a depus „12 plângeri prealabile pentru 12 HG-uri”. „Premierul demis Bolojan ar trebui să înțeleagă că, într-un stat de drept, respectarea legii nu este facultativă, este obligatorie. Anunț că Partidul Social-Democrat a depus ieri plângeri prealabile împotriva hotărârilor adoptate în ședința de guvern din 23 iulie 2026, acestea adăugându-se altor 8 hotărâri contestate concomitent. Toate aceste 12 plângeri prealabile vizează depășirea limitelor constituționale și legale ale mandatului unui guvern demis. Promovează politici noi și reprezintă exercitări ale atribuțiilor ministeriale după expirarea termenului de 45 de zile”, a declarat liderul PSD. Din aceste 12 HG-uri, 11 „au fost deja publicate în monitorul oficial și au putut fi contestate la Curtea de Apel București”, potrivit acestuia. „De aceea fac, așa cum am făcut și ieri, încă un apel la premierul demis Ilie Bolojan să retragă acest HG și să-l trimită de urgență la Parlament”, a declarat Grindeanu. În caz contrar, „premierul Bolojan va fi unicul vinovat dacă România va pierde un miliard de euro din PNRR”, afirmă el. Sorin Grindeanu a afirmat „că Parlamentul va dezbate cu celeritate acest proiect și vom acorda toată atenția cuvenită pentru a ne asigura că nu se vor crea blocaje suplimentare pentru dezvoltarea infrastructurii mari de transport. Nu va distruge capacitățile de producție a energiei hidro și nici nu va compromite șansa României de a extrage gaze naturale din Marea Neagră”. La finalul discursului său, liderul PSD a făcut un apel către Ilie Bolojan. „Ilie, nu mai încălca legea! Trimite acest proiect la Parlament și-l vom dezbate cu celeritate. Dacă nu vei face acest lucru și vom pierde acel miliard, ești unicul vinovat pentru această situație”, a conchis Sorin Grindeanu.

SANITAS începe greva generală în sistemul public de sănătate. Activitatea din sute de spitale, afectată

sanitas-incepe-greva-generala-in-sistemul-public-de-sanatate.-activitatea-din-sute-de-spitale,-afectata

„Dragi colegi, începând de astăzi suntem în grevă. Împreună”, a anunțat marți Iulian Pope, președintele Federației SANITAS, într-un mesaj publicat pe Facebook. Acesta a susținut că revendicările angajaților din sănătate nu reprezintă privilegii, ci privesc condițiile de muncă, salarizarea și funcționarea sistemului public. „Ceea ce cerem noi politicului nu sunt privilegii. Cerem responsabilitate față de oamenii care muncesc și față de pacienți. Cerem să înțeleagă faptul că Sănătatea nu se conduce împotriva oamenilor care o țin în picioare”, a transmis Iulian Pope. Grevă în aproximativ 400 de spitale Angajații din peste 400 de spitale din țară participă la greva generală. În timpul grevei vor fi asigurate urgențele și serviciile medicale obligatorii. Potrivit SANITAS, unitățile sanitare vor menține cel puțin o treime din activitatea normală, astfel încât viața și sănătatea pacienților să nu fie puse în pericol. Mai multe spitale au anunțat că activitatea va continua normal în secțiile esențiale, precum unitățile de primiri urgențe, terapia intensivă, dializa, oncologia și camerele de gardă. Unele consultații și servicii care nu reprezintă urgențe ar putea fi reprogramate. Principalele revendicări ale SANITAS Sindicaliștii cer o lege a salarizării corectă, negociată cu organizațiile sindicale, care să elimine diferențele dintre categoriile profesionale și să nu ducă la scăderea veniturilor. SANITAS contestă și modificarea sporurilor acordate pentru riscurile profesionale, munca de noapte, turele de weekend și sărbătorile legale. Federația susține că peste 30% dintre angajații sistemului sanitar ar putea rămâne fără sporuri, deși condițiile în care lucrează nu se schimbă. Federația cere și deblocarea angajărilor. Potrivit sindicaliștilor, lipsa personalului duce la ture greu de acoperit, suprasolicitarea angajaților și mai puțin timp acordat pacienților. Printre revendicări se numără și îmbunătățirea condițiilor de muncă, protejarea personalului administrativ și a angajaților din asistența socială, precum și consultarea sindicatelor înainte de adoptarea deciziilor care afectează salariații. SANITAS susține că greva va continua până când Guvernul va relua negocierile și va prezenta un proiect al legii salarizării elaborat împreună cu reprezentanții angajaților. Sindicaliștii reclamă presiuni Federația a reclamat și presiuni asupra salariaților care au anunțat că participă la grevă. Potrivit SANITAS, conducerile unor unități ar fi cerut liste cu numele greviștilor, în vederea suspendării contractelor de muncă. Sindicaliștii afirmă că suspendarea contractului poate fi făcută numai în perioada în care angajatul participă efectiv la grevă, nu înainte de începerea protestului. Greva generală a fost precedată de greva de avertisment din 20 iulie, desfășurată timp de două ore în peste 480 de unități sanitare din țară.

Filmul Odiseea își continuă triumful la box office-ul SUA. A atins deja 640 de milioane de dolari în încasări la nivel mondial

filmul-odiseea-isi-continua-triumful-la-box-office-ul-sua.-a-atins-deja-640-de-milioane-de-dolari-in-incasari-la-nivel-mondial

Filmul fenomen al lui Christopher Nolan , „Odiseea”, și-a păstrat primul loc în box office-ul nord-american pentru a doua săptămână în cinematografe, potrivit AFP. Încasările au scăzut cu doar 30% față de cei 124 de milioane de dolari încasați la deschidere, a remarcat analistul David Gross. Potențialul filmului „O dată sau de două ori pe an, un film are o premieră importantă și apoi rămâne în cinematografe săptămâni întregi… Odiseea demonstrează acest potențial, iar Christopher Nolan a mai făcut-o înainte”, a adăugat David Gross. Cu 353 de milioane de dolari suplimentari la nivel internațional, filmul a încasat deja 640 de milioane de dolari la nivel mondial. Adaptat după epopeea antică a lui Homer, acest film cu vedete îl urmărește pe eroul Ulise în timp ce se confruntă cu numeroase obstacole la întoarcerea sa din Războiul Troian. „Odiseea” este primul film filmat în întregime cu camere IMAX de 70 mm. Acest format produce o imagine mai mare, mai clară și mai luminoasă. Matt Damon și Anne Hathaway îi interpretează pe Ulise și Penelope. Totodată, Tom Holland îl interpretează pe fiul lor, Telemah. Filmul s-a confruntat cu mai multe controverse Cele mai multe controverse au apărut după ce rolul Elenei din Troia a fost atribuit actriței mexicano-kenyano-americane Lupita Nyong’o. Pentru o parte a opiniei publice din Grecia, alegerea nu reflectă imaginea tradițională a personajului descris de Homer. De asemenea, reprezintă o reinterpretare prea îndepărtată de sursa originală. Alți comentatori susțin însă că mitologia greacă aparține patrimoniului cultural universal. Libertatea artistică permite reinterpretări moderne ale unor opere vechi de aproape trei milenii. Mai mult, controversa a depășit rapid granițele Greciei. Elon Musk a criticat public filmul pe platforma X. Miliardarul a acuzat producția că ar fi sacrificat fidelitatea față de opera lui Homer pentru a respecta criterii asociate curentului „woke”. Aceste afirmații au alimentat și mai mult dezbaterea din jurul filmului.

Sorin Grindeanu: Am mesaje de la Ilie Bolojan cu 10-11 propuneri. Liderul PSD spune că va face o nouă sesiune extraordinară, nu pentru orgoliul lui Bolojan”

sorin-grindeanu:-am-mesaje-de-la-ilie-bolojan-cu-10-11-propuneri.-liderul-psd-spune-ca-va-face-o-noua-sesiune-extraordinara,-nu-pentru-orgoliul-lui-bolojan”

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni, la Antena 3 CNN, că își menține invitația adresată partidelor pentru a găsi o soluție de funcționare a statului până la instalarea unui Guvern cu puteri depline. Liderul social-democrat susține că, dincolo de dispute, este nevoie ca partidele politice să colaboreze mult mai eficient pentru adoptarea măsurilor urgente de care România are nevoie. „Am venit, dincolo de orgoliile politice ale fiecăruia, îndreptățite sau nu ale fiecăruia, cu această propunere de a încerca să gestionăm lucrurile până avem un Guvern cu puteri depline în Parlament. Și am fost luat la mișto. Revin cu această invitație. Pot să mă ia și în continuare, dar revin cu această invitație și le spun: haideți. Ceea ce azi dimineață ați făcut și mi-ați umplut secretariatul la Camera Deputaților de miniștri și de oameni trimiși, să mai punem…”, a declarat liderul PSD. Întrebat cum mai comunică cu premierul interimar Ilie Bolojan, în condițiile în care au existat declarații publice potrivit cărora dialogul dintre ei ar fi fost întrerupt, Grindeanu a spus că acesta îi „trimite vreo 10 sau 11 propuneri pe care să le trecem” „Ăsta-i doar spusul. Am mesaje de la premierul Ilie Bolojan, în care îmi trimite vreo 10 sau 11 propuneri pe care să le trecem. Am înțeles. Dar eu am aprobat ordinea de zi. De ce n-ați venit la acel comitet? Că nu e prezidat de mine, dacă toți vreți binele românilor.”, a afirmat acesta. Președintele PSD a mai spus că este dispus să convoace o nouă sesiune extraordinară a Parlamentului, dacă va exista o solicitare în acest sens. „O să fac o nouă sesiune extraordinară, pentru că e pentru români, nu pentru orgoliul lui Bolojan, al lui Grindeanu, al lui Fritz sau al altora, dacă mi se va cere acest lucru, unde vom discuta și această strategie pentru biodiversitate. Dar să o retragă și să o trimită către Parlament, pentru că Parlamentul poate în acest moment s-o aprobe. Legea prin care spun dânșii că strategiile se aprobă prin hotărâre de Guvern este pentru guvernele care au puteri depline. Nu e cazul acum”, a spus Grindeanu. Liderul social-democrat a făcut precizări și despre plata avansului pentru programul european SAFE, spunând că „Guvernul trebuie să facă aceste plăți”. „De asemenea, mai avem o problemă pe SAFE. Trebuie să plătim avansul. Toată lumea. Dar absolut toată lumea îmi spune că nu e rolul Parlamentului să facă acest lucru acum și că e rolul Guvernului. Prin legea tratatelor și prin tot, Guvernul trebuie să facă aceste plăți. E trecută pe ordinea de zi. Va fi o dezbatere peste două zile, fiindcă România are nevoie să facă aceste plăți, are nevoie să intre, să se doteze, doar că nu trebuie să încalci legea. Asta e o linie pe care eu nu o să încurajez pe nimeni să o treacă, indiferent de scopul bun sau rău pe care îl clamează unii”, a declarat Sorin Grindeanu.

Rusia și Coreea de Nord finalizează un pod care va asigura trecerea rutieră între cele două țări

rusia-si-coreea-de-nord-finalizeaza-un-pod-care-va-asigura-trecerea-rutiera-intre-cele-doua-tari

Podul traversează râul Tumen, între Khasan, în extremul est al Rusiei, și Tumangang, în Coreea de Nord, o porțiune îndepărtată și slab populată de graniță, unde râul marchează ultimii kilometri ai frontierei înainte de a ajunge la coastă, potrivit The Guardian. Trecerea frontierei este acum în mare parte finalizată. Coreea de Nord și-a finalizat partea sa din proiect, inclusiv vama și facilitățile de carantină, înainte de deschiderea oficială care era programată pe 19 iunie, dar Rusia a rămas în urmă pe propria parte a frontierei și nu a fost confirmată nicio nouă dată de deschidere. Autoritățile ruse și nord-coreene nu au ascuns proiectul podului, afirmând că acesta are ca scop extinderea comerțului și a turismului. Agenția de știri de stat din Coreea de Nord, KCNA, a prezentat, de asemenea, podul ca o modalitate de a stimula „călătoria persoanelor, turismul și circulația mărfurilor” între cele două țări. Un coridor logistic militar discret Cu toate acestea, o nouă investigație realizată de grupul ucrainean pentru drepturile omului Truth Hounds și distribuită publicației Guardian sugerează că este destinat mai mult să ofere un coridor logistic militar discret decât să stimuleze comerțul. Nazar Myhun, care a condus cercetarea open-source la Truth Hounds, a declarat că un motiv cheie din spatele concluziei sale a fost faptul că este mult mai ușor să se evite monitorizarea prin satelit – o metodă de supraveghere utilizată de Occident pentru a înțelege activitățile Rusiei și Coreei de Nord – folosind drumuri în comparație cu o rețea feroviară. Noua trecere peste râul Tumen trece de-a lungul Podului Prieteniei, care este singura legătură feroviară dintre cele două țări. Proiectul include o platformă de aterizare pentru elicoptere Rețeaua rutieră a Rusiei și Coreei de Nord este mult mai mare decât rețeaua lor feroviară, a spus el, ceea ce face mai dificilă urmărirea în ansamblu. Încărcarea și descărcarea camioanelor poate avea loc, de asemenea, mult mai rapid decât în ​​cazul vagoanelor, care sunt expuse trecerilor prin satelit pentru o perioadă mai lungă de timp. Podul peste râul Tumen are aproximativ 1 km lungime și șapte metri lățime, cu două benzi, parte a unei traversări mai late de 4,7 km, care include drumuri de acces. Imaginile din satelit arată, de asemenea, infrastructura de susținere construită pe partea rusă, inclusiv o platformă de aterizare pentru elicoptere.