Studiu: Părinții care privesc lumea în termeni de ierarhie strictă reduc nivelul de empatie al copiilor lor
Părinții care cred puternic în ierarhii sociale și autoritate strictă își pot afecta involuntar copiii într-un mod surprinzător: le reduc capacitatea de a înțelege emoțiile și perspectivele altora. Un studiu din Noua Zeelandă arată că modul în care părinții văd lumea – cine merită să conducă și cât de important este să asculți de autorități – influențează capacitatea copiilor de a înțelege emoțiile și gândurile celorlalți. Cercetătorii de la Universitatea din Otago au urmărit 79 de perechi mamă-copil din Noua Zeelandă pentru a vedea cum convingerile sociale ale părinților afectează dezvoltarea unei abilități esențiale: capacitatea de a înțelege că alții au gânduri și sentimente diferite de ale tale. Testele au evaluat două tipuri de atitudini parentale: orientarea spre dominanța socială (convingerea că unele grupuri merită să domine asupra altora) și autoritarismul de dreapta (ideea că oamenii trebuie să se supună autorităților și normelor sociale). Experimentul a fost simplu: mamele au primit fotografii cu copii europeni sau chinezi și au fost rugate să le descrie propriilor copii, ca și cum ar citi o poveste. Mamele cu atitudini mai autoritare foloseau mult mai puține cuvinte despre emoții și gânduri când descriau copiii chinezi, dar nu și când vorbeau despre copiii europeni, potrivit Psypost. Astfel, copiii acestor mame autoritare au obținut scoruri mai slabe la testele care măsurau capacitatea de a înțelege perspectiva altora – indiferent de ce imagini descriseseră mamele lor. „Există lucruri pe care le poți spune copilului tău, să îi vorbești despre stările mentale și sentimentele altora, care îl vor ajuta să devină un om cooperant și înțelegător”, explică Ted Ruffman, autorul principal al studiului. Descoperirea sugerează că părinții care văd lumea în termeni de ierarhie strictă vorbesc mai puțin despre emoții și gânduri, privând copiii de șanse importante de a exersa înțelegerea altora.
Un nou studiu despre atractivitatea facială relevă preferințe pentru chipurile masculine efeminate
Atractivitatea facială este un criteriu important în virtutea căruia oamenii își exprimă interesul romantic și chiar șansele în carieră. Un nou studiu realizat pe această temă relevă faptul că preferințele oamenilor pentru diverse trăsături faciale diferă în funcție de genul sau etnia persoanei. Un studiu nou, publicat în Journal of Experimental Psychology: General oferă o înțelegere mai nuanțată a modului în care back-groundul cultural și orientarea sexuală influențează preferințele oamenilor. Exista o lacună, până la acest studiu, în privința atractivității faciale. Cercetările anterioare se limitaseră la participanți heterosexuali albi, din țările occidentale. Noul studiu se extinde la participanți din două culture distincte – britanici albi și japonezi asiatici – și implică, de asemenea, persoane bisexuale, heterosexuale și gay. Sursa: Pixabay „Evaluările atractivității au consecințe importante. Atractivitatea influențează, desigur, comportamentele în contexte sexuale/romantice, dar și modul general în care oamenii sunt percepuți”, a declarat autoarea studiului, Thora Bjornsdottir, profesoară de psihologie la Universitatea din Stirling. „Acest lucru este cunoscut sub denumirea de „efectul halo” — fenomenul prin care oamenii considerați mai atractivi sunt percepuți și ca fiind mai prietenoși, mai de succes etc. Având în vedere acest lucru, este important să înțelegem ce anume consideră oamenii atractiv.” Majoritatea participanților au arătat o preferință pentru trăsături faciale mai feminine Pentru studiu, cercetătorii au recrutat peste 1 500 de participanți – 1 018 britanici albi și 574 de japonezi est-asiatici, cu vârste între 18 și 40 de ani. Eșantionul a inclus un număr aproximativ egal de bărbați și de femei, clasificați în trei grupe: heterosexuali, gay și bisexuali. Au fost folosite imagini din baza de date Chicago Data Base și au fost selectate 160 de fețe unice – câte 40 pentru bărbați și femei, atât caucazieni, cât și asiatici. Fiecare participant a avut de realizat două sarcini diferite – o alegere „forțată” (li se prezentau fețe masculine sau feminine iar ei trebuia să aleagă) și una în care participanții puteau ajusta cu ajutorul unui cursor nivelul de masculinitate/feminitate al feței, până când considerau că fața e mai atractivă. Sursa: X Această metodă interactivă le-a permis cercetătorilor să măsoare mai precis preferințele și să evite forțarea participanților să aleagă între două extreme. În general, majoritatea participanților au arătat o preferință pentru trăsături faciale mai feminine, atât în fețele bărbaților, cât și în cele ale femeilor. Această preferință a fost mai puternică în sarcina interactivă decât în cea de alegere „forțată”. Cu toate acestea, această tendință generală ascunde variații importante în funcție de cultura și orientarea sexuală a participanților, precum și de genul și etnia feței evaluate. „Ne-a surprins că nu am găsit nicio dovadă a unei preferințe pentru fețele masculine ale bărbaților”, a declarat Bjornsdottir pentru PsyPost. „Cercetările anterioare au arătat că bărbații gay preferă fețele masculinizate, de exemplu, iar uneori acest tipar a fost observat și la femeile heterosexuale. Noi nu am găsit acest tipar în niciun grup cultural sau orientare sexuală — în general, oamenii au preferat feminitatea, și în fețele femeilor, și în cele ale bărbaților. Dar gradul de feminitate considerat atractiv a variat în funcție de cultură și orientare sexuală.” Participanții japonezi au optat trăsături faciale mai feminine în comparație cu cei britanici, în special în evaluarea fețelor masculine – un efect cultural care s-a manifestat în toate orientările sexuale și în ambele tipuri de sarcini. Lesbienele – preferință redusă pentru feminitatea chipului feminin, dar bisexualele au preferat mai multă feminitate a chipului și la femei, și la bărbați În privința femeilor, acestea au variat semnificativ, în funcție de orientarea sexuală și de contextul cultural. Astfel, în Regatul Unit, femeile heterosexuale au preferat mai ult feminitatea în fețele feminine decât lesbienele sau bisexualele. Sursa: X Femeile lesbiene și bisexuale au avut o preferință redusă pentru feminitatea în fețele feminine, iar femeile bisexuale — spre deosebire de cele heterosexuale — au preferat mai multă feminitate și în fețele masculine. În rândul femeilor japoneze, participantele lesbiene au avut un tipar similar cu cele britanice: preferință redusă pentru feminitatea în fețele femeilor și o preferință crescută pentru feminitatea în fețele bărbaților. Cu toate acestea, femeile bisexuale japoneze s-au remarcat printr-o preferință mai scăzută pentru feminitate în ambele tipuri de fețe, comparativ cu femeile heterosexuale japoneze. Acest lucru sugerează că preferințele femeilor bisexuale nu se află pur și simplu la mijloc între cele heterosexuale și lesbiene, ci pot reflecta un tipar unic, influențat de identitatea culturală și sexuală. Bărbații au preferat și ei trăsăturile feminine atât în chipurile femine, cât și în cele masculine Și participanții bărbați au avut tipare diferite. Bărbații heterosexuali din ambele culturi au preferat trăsături feminine atât în fețele masculine, cât și în cele feminine, în timp ce bărbații gay nu au arătat nicio preferință clară pentru feminitate sau masculinitate în fețele masculine. Bărbații bisexuali au avut o preferință mai scăzută pentru feminitatea în fețele feminine, dar nu s-au deosebit mult de bărbații heterosexuali în evaluarea fețelor masculine. Preferințele au variat și în funcție de etnia fețelor evaluate. La nivel general, fețele femeilor albe au fost considerate mai atractive atunci când erau făcute mai feminine, comparativ cu fețele femeilor asiatice. În schimb, fețele bărbaților asiatici au fost considerate mai atractive atunci când erau femininate, în comparație cu cele ale bărbaților albi. Concluzii și limitări În general, oamenii au preferat mai multă feminitate în fețele femeilor decât în cele ale bărbaților. Dar câtă feminitate era considerată atractivă în fețele masculine depindea puternic de identitatea celui care evalua. Femeile atrase de bărbați (heterosexuale și bisexuale) au avut preferințe mai variate, în funcție de cultură, vârstă și atractivitate personală. Femeile lesbiene și bisexuale au fost mai înclinate să considere atractive fețele masculine efeminate, comparativ cu femeile heterosexuale. Cercetătorii au remarcat că fețele asiatice din eșantionul lor erau, în general, mai feminine ca formă decât cele albe, ceea ce poate fi un factor în modul în care participanții le-au ajustat sau evaluat. „Am constatat că atât cultura, cât și orientarea sexuală influențează simultan gradul de feminitate/masculinitate facială considerat cel mai atractiv”, a declarat Bjornsdottir pentru PsyPost. „Asta înseamnă că nu putem generaliza ce
TikTok dezinformează despre sănătatea mintală: peste 50% dintre cele mai populare clipuri includ informații false
Un studiu detaliat publicat recent de The Guardian arată că TikTok, una dintre cele mai utilizate platforme de social media din lume, găzduiește o cantitate alarmantă de informații incorecte despre sănătatea mintală. Analiza dezvăluie că peste jumătate dintre cele mai populare videoclipuri pe acest subiect sunt eronate sau înșelătoare, ceea ce stârnește îngrijorări legate de impactul asupra utilizatorilor, în special asupra tinerilor. Cercetarea a evaluat conținutul celor mai vizionate 100 de videoclipuri despre sănătatea mintală de pe TikTok și a constatat că doar o proporție redusă respectă standardele de acuratețe științifică. În contextul în care multe persoane își găsesc informații despre sănătate pe rețelele sociale, această descoperire nu este doar nefericită, ci și periculoasă, având în vedere consecințele pe care le poate avea dezinformarea asupra stării mentale a utilizatorilor. Dezinformarea, un pericol pentru sănătatea publică Cercetătorii au subliniat că videoclipurile de pe TikTok care tratează subiecte precum depresia, anxietatea sau ADHD sunt adesea realizate de creatori fără pregătire medicală sau psihologică. În multe cazuri, aceste materiale promovează concepții greșite, recomandări nevalidate științific sau generalizări exagerate, care pot induce confuzie sau chiar adoptarea unor comportamente nesănătoase. Un exemplu comun îl reprezintă videoclipurile despre auto-diagnosticare, care, deși populare și bine intenționate, pot încuraja oamenii să se bazeze pe conținut superficial în loc să solicite un specialist. Acest fenomen este deosebit de periculos pentru tinerii vulnerabili, care pot avea dificultăți în a distinge între informațiile valide și cele false. Mai mult, interacțiunea emoțională puternică asociată cu aceste clipuri poate face conținutul fals să pară mai credibil, mai ales în cazul subiectelor sensibile. Experții în domeniul sănătății mintale atrag atenția asupra faptului că aceste erori de informare nu doar că încurajează stigmatizarea bolilor psihice, dar pot și întări stereotipuri nocive care afectează relațiile interpersonale și accesul la tratament. Creșterea responsabilității pe platformele sociale Având în vedere rolul tot mai important al TikTok în viața de zi cu zi a tinerilor, autorii studiului cer măsuri mai stricte în ceea ce privește moderarea și controlul conținutului. Acțiuni precum etichetarea materialelor bazate pe date greșite sau promovarea producătorilor de conținut educațional verificat ar putea limita răspândirea dezinformării. TikTok a încercat deja să implementeze funcții care să promoveze surse verificate de informare, precum și să introducă mesaje de avertizare pentru anumite subiecte controversate, însă studiile recente sugerează că măsurile existente sunt încă insuficiente. De asemenea, există o cerere din ce în ce mai puternică pentru reglementarea rețelelor sociale la nivel global într-un mod care să favorizeze protejarea sănătății mintale a utilizatorilor. Pe de altă parte, responsabilitatea nu ar trebui să revină doar platformelor. Tot mai multe organizații din domeniul sănătății mintale încurajează educația media pentru utilizatori, astfel încât aceștia să învețe să verifice sursele și să recunoască informațiile neautorizate. Specialiștii recomandă, de asemenea, ca cei aflați în dificultate să le acorde atenție primară medicilor sau psihologilor autorizați, în loc să caute soluții rapide în mediul digital. Într-o lume digitalizată, unde informațiile false circulă cu o viteză alarmantă, identificarea și combaterea lor devin esențiale pentru sănătatea noastră colectivă. Studiul recent nu doar că trage un semnal de alarmă, dar subliniază și urgența unor acțiuni concertate pentru a limita impactul negativ al dezinformării asupra sănătății mintale.
Studiu: Cu cât ești mai ranchiunos, cu atât tinzi să crezi mai tare în teoriile conspirației!
O serie de studii recente, publicate în Journal of Social Issues, arată că dorința de a-i răni pe ceilalți – chiar și cu prețul propriei suferințe – adică, literalmente, „răutatea gratuită”, poate juca un rol important în atracția unor persoane față de teoriile conspirației. Cercetarea a fost realizată de psihologi de la Universitățile Staffordshire și Birmingham. Studiile au constatat că sentimentul de dezavantaj competitiv poate declanșa o mentalitate răzbunătoare, care la rândul ei face ca oamenii să fie mai receptivi la teoriile conspiraționiste, în special cele care neagă știința. În cadrul a trei studii, desfășurate pe eșantioane reprezentative de adulți din Regatul Unit, cercetătorii au confirmat că motive psihologice cunoscute – cum ar fi incertitudinea, lipsa de putere sau sentimentul de subapreciere socială – sunt asociate cu o gândire conspiraționistă crescută. Însă rezultatele sugerează că ranchiuna poate fi firul comun care leagă aceste motive între ele. De ce sunt unii oameni conspiraționiști Teoriile conspirației sunt larg răspândite și pot avea consecințe grave – de la subminarea încrederii în știință, până la accentuarea diviziunilor sociale sau blocarea acțiunii colective în probleme esențiale, precum schimbările climatice sau sănătatea publică. „Teoriile conspirației mă fascinează de multă vreme – de la X-Files, pe care-l urmăream la 10 ani, până la explozia teoriilor de după 11 septembrie. Ca psiholog, am ținut pasul cu cercetările din domeniu și am predat despre acest subiect ani la rând. De aici a pornit și ideea acestei cercetări”, a declarat David Gordon, lector universitar la Universitatea Staffordshire și autorul principal al studiului. Studiile anterioare identificaseră deja trei mari tipuri de motive care îi pot împinge pe oameni spre teorii conspiraționiste: motive epistemice (nevoia de a înțelege evenimente complexe), motive existențiale (nevoia de siguranță sau control) și motive sociale (nevoia de a se simți valorizați sau respectați în societate). Sursa: Pixabay De obicei, aceste motive sunt analizate separat. Gordon și colegii săi au vrut să afle dacă nu cumva există o origine psihologică mai profundă, comună tuturor. Ipoteza lor a fost că sentimentul de dezavantaj – fie el cognitiv, social sau politic – poate genera o stare de spirit resentimentară, care predispune la gândire conspiraționistă. În acest context, ranchiuna este definită ca dorința de a-i face rău altuia, chiar și atunci când costul este personal. Deși aparent irațional, unii teoreticieni ai evoluției susțin că acest comportament poate avea o funcție competitivă – reducerea avantajului rivalilor sau a grupurilor cu statut înalt. Conform ipotezei autorilor, teoriile conspirației pot reprezenta o formă simbolică de „răzbunare culturală”: prin respingerea autorităților sau a experților, persoanele devin capabile să „egalizeze terenul de joc”. În primele două studii, cercetătorii au recrutat peste 700 de participanți, folosind platforma Prolific. Eșantioanele erau reprezentative pentru populația britanică în funcție de vârstă, gen și etnie. Participanții au completat mai multe chestionare psihologice, măsurând: Credința generală în teorii conspiraționiste Credința în conspirații legate de COVID-19 Nivelul de răutate (măsurat cu scala de 17 itemi pentru „sentimentul de ciudă”) Intoleranța față de incertitudine (motiv epistemic) Sentimentul de neputință politică (motiv existențial) Narcisismul de grup și percepția unei amenințări reale (motive sociale) Rezultatele au arătat că scoruri mai ridicate pentru toate cele trei tipuri de motive erau corelate cu o credință mai mare în teorii conspiraționiste. Mai mult, sentimentul de ranchiună mediază semnificativ aceste relații. Cu alte cuvinte, persoanele care se simțeau nesigure, lipsite de putere sau amenințate social aveau tendința de a manifesta atitudini răzbunătoare, care la rândul lor preziceau o credință mai mare în teorii conspiraționiste. Legătura dintre intoleranța față de incertitudine și credințele conspiraționiste păre să fie în mod special mediată de răutate. Sursa: Pixabay Aceasta sugerează că, în momente de confuzie sau lipsă de control, respingerea versiunilor oficiale devine o formă de revalorizare de sine. Chiar dacă manipularea experimentală folosită în al doilea studiu (prezentarea unor scenarii post-COVID amenințătoare) nu a avut efectul scontat, modelele statistice au continuat să susțină ipoteza că răutatea leagă cele trei motive de gândirea conspiraționistă. Un al treilea studiu experimental Pentru a testa dacă răutatea poate cauza gândirea conspiraționistă, cercetătorii au derulat un al treilea studiu cu 405 participanți, în care au indus sentimente de ranchiună. Participanții au fost rugați să-și imagineze un scenariu în care personajul cu care se identificau era respins în favoarea unui rival mai popular, apoi să descrie cum s-ar răzbuna fără a fi prinși. Cei care au participat activ la sarcină și au scris planuri detaliate de răzbunare au obținut scoruri mai mari pe scala răutății decât cei din grupul de control. Totuși, această creștere a răutății nu a dus direct la o creștere semnificativă a credinței în teorii conspiraționiste. Cu toate acestea, analizele de mediere au indicat o cale indirectă: ranchiuna indusă a fost asociată cu o creștere a gândirii conspiraționiste. Concluzii și limitări „Deschiderea față de teoriile conspiraționiste este adesea rezultatul unor probleme obișnuite, dar importante – în special sentimentul de dezavantaj în diferite aspecte ale vieții”, a declarat David Gordon pentru PsyPost. „De aceea, ar trebui să avem mai multă empatie față de un prieten sau membru al familiei care pare să adere la astfel de teorii. Iar cei care tind să respingă automat „varianta oficială” ar trebui să se gândească ce anume resping, de fapt, și ce le oferă acest gest la nivel emoțional.” Coautoarea Megan Birney, de la Universitatea din Birmingham, a adăugat: „Nu susținem că oamenii aleg în mod conștient să fie răuvoitori când cred sau răspândesc teorii conspiraționiste. Mai degrabă, concluziile noastre arată că sentimentele de dezavantaj în cele trei arii pot declanșa un răspuns psihologic comun – răutatea, ciuda –, care crește receptivitatea la astfel de teorii.” Deși studiile au fost bine concepute, autorii recunosc că există limitări. O mare parte din date sunt de tip transversal, deci relațiile cauzale trebuie interpretate cu prudență. Manipularea experimentală din Studiul 3 nu a avut efectul așteptat, iar mulți participanți nu s-au implicat pe deplin în sarcină. În plus, media credinței în conspirații legate de COVID-19 a fost relativ scăzută – un semnal pozitiv, potrivit lui Gordon: „Teoreticienii conspirației sunt foarte vocali, mai ales
Ciuma a evoluat să devină mai puțin mortală pentru a supraviețui la trei pandemii
Ciuma s-a adaptat pentru a supraviețui la trei pandemii majore din ultimii 1.500 de ani, arată un nou studiu publicat în Science. Cercetătorii de la Institutul Pasteur din Franța au analizat probe de Yersinia pestis din cele trei pandemii: ciuma lui Iustinian (sec. 6-8), Moartea Neagră (începând din 1300) și pandemia din 1850 care continuă și astăzi. Descoperirea surprinzătoare este că bacteria a evoluat pentru a deveni mai puțin virulentă și mai puțin mortală în timp. Prin provocarea unor infecții mai puțin severe, ciuma a avut mai multe șanse să se răspândească între oameni, prelungind astfel durata pandemiilor. Teoria a fost confirmată prin infectarea șobolanilor cu probe recente de ciumă, demonstrând că boala a durat mai mult când virulența a scăzut. „Virusul ciumei are o importanță deosebită în istoria umanității, de aceea este important să știm cum s-au răspândit aceste epidemii”, explică microbiologul Javier Pizarro-Cerda. Studiul ar putea ajuta la înțelegerea modului în care alte pandemii viitoare ar putea evolua.
Studiu: Diferențele de gen în sensibilitatea la dezgust se estompează odată cu vârsta
Femeile sunt adesea considerate mai sensibile la dezgust decât bărbații, mai ales în fața alimentelor alterate sau a riscurilor de contaminare. Un nou studiu publicat în Physiology & Behavior arată însă că această diferență de gen nu este fixă, ci se reduce – sau chiar dispare – pe măsură ce înaintăm în vârstă. Cercetătorii de la ETH Zürich, coordonați de Anne Berthold, au reanalizat date din patru studii extinse, care au implicat peste 28.000 de persoane cu vârste între 18 și 98 de ani. Scopul a fost să afle dacă sensibilitatea la dezgust și îngrijorările legate de siguranța alimentară variază în funcție de vârstă și gen. Rezultatele au fost surprinzător de consistente: femeile tinere au manifestat un nivel mai ridicat de sensibilitate la dezgust, teamă de contaminare și neofobie alimentară (reticența față de alimente noi), dar aceste diferențe s-au redus semnificativ odată cu vârsta. Sursa: Pixabay Explicația ar putea fi una evoluționistă: în perioada fertilă, femeile sunt mai vulnerabile biologic, iar o reacție puternică la posibile surse de contaminare ar putea proteja atât mama, cât și fătul. După menopauză, această protecție biologică devine mai puțin necesară, ceea ce ar putea explica stabilizarea sau chiar scăderea sensibilității la dezgust în cazul femeilor. În schimb, la bărbați, sensibilitatea crește cu vârsta, probabil din cauza vulnerabilităților crescute la boli sau dintr-un plus de prudență dobândit în timp. Un alt aspect relevant este că aceste rezultate au fost obținute din chestionare de autoevaluare, ceea ce ridică întrebări despre cât de fidel reflectă ele comportamentul real. Totuși, direcția generală a concluziilor rămâne clară: percepțiile și judecățile noastre nu sunt statice, ci evoluează în timp, influențate de factori biologici, psihologici și sociali. Acest studiu susține ideea că diferențele între sexe sunt mai fluide decât am crede.
Studiu: Un nou set de proteine ar putea ajuta la detectarea timpurie a demenței
Un studiu recent, publicat în revista Nature Aging, a identificat un grup de proteine din lichidul cefalorahidian care ar putea permite depistarea demenței frontotemporale (FTD) înainte de apariția simptomelor, dar și monitorizarea evoluției acesteia. Cercetătorii au analizat peste 4.000 de proteine la persoane cu forme ereditare de FTD și au descoperit că expresia genetică dereglată și deteriorarea conexiunilor neuronale sunt caracteristici-cheie ale bolii, oferind noi direcții pentru diagnostic și tratament. Demența este o afecțiune neurodegenerativă progresivă care afectează în principal lobii frontal și temporal ai creierului, zone responsabile de comportament, personalitate, limbaj și mișcare. Spre deosebire de boala Alzheimer, care debutează cu tulburări de memorie, FTD începe adesea cu schimbări de comportament, dificultăți de comunicare sau decizii iraționale. Demența poate apărea și la persoanele fără istoric familial Persoanele afectate pot deveni inadecvate social, detașate emoțional sau pot avea probleme de vorbire și înțelegere. În unele cazuri, apar și tulburări de mișcare similare cu cele din boala Parkinson. FTD poate fi cauzată de mutații genetice moștenite, dar apare și la persoane fără istoric familial. În prezent, nu există tratamente aprobate care să oprească sau să încetinească evoluția bolii. „Demența Frontotemporală este cea mai frecventă formă de demență la persoanele sub 60 de ani și are efecte devastatoare asupra personalității, comportamentului și limbajului,” a explicat Rowan Saloner, neurolog la Universitatea din California, San Francisco. „Cu toate acestea, boala nu are tratamente eficiente și duce lipsă de biomarkeri fiabili. Studiind formele ereditare, putem observa modificările cerebrale chiar înainte de debutul clinic, ceea ce ne oferă un model valoros pentru înțelegerea modificărilor biologice timpurii.” Cercetarea a inclus 116 persoane purtătoare ale unor mutații genetice cunoscute că provoacă FTD – C9orf72, GRN și MAPT – comparate cu 39 de rude apropiate care nu prezentau aceste mutații. Pentru toate, s-au recoltat probe de lichid cefalorahidian prin puncție lombară. Sursa: Pixabay Folosind o tehnologie avansată (proteomică bazată pe aptameri), cercetătorii au măsurat nivelurile a peste 4.000 de proteine. Apoi, printr-o analiză de rețea, au grupat proteinele în 31 de „module” care reflectau diferite procese biologice. Mai multe dintre aceste module s-au dovedit legate de severitatea bolii și de progresul ei. Un rezultat important a fost identificarea unor niveluri anormale de proteine implicate în procesul de splicing al ARN-ului – esențial pentru transformarea informației genetice în proteine. Aceste modificări erau mai pronunțate la purtătorii mutațiilor C9orf72 și GRN și au fost observate chiar înainte de apariția simptomelor la unii participanți. „Modificările moleculare pot fi detectate cu ani înainte de apariția simptomelor” „Am fost surprinși cât de devreme apar unele dintre aceste modificări proteice la purtătorii mutațiilor,” a spus Saloner. „Anumite proteine implicate în metabolismul ARN-ului și transportul ionilor sinaptici erau dereglate la persoane care erau încă clinic normale. În unele cazuri, semnătura proteică din lichidul cefalorahidian a prezis declinul cognitiv viitor. Asta sugerează că modificările moleculare pot fi detectate cu ani înainte de apariția simptomelor și ar putea fi folosite pentru urmărirea evoluției bolii sau chiar pentru tratamente preventive”.
Poate fi depresia contagioasă prin salivă? Un nou studiu explorează legătura dintre microbiom și sănătatea mintală
Rezultatele studiului Cercetătorii au monitorizat 268 de cupluri proaspăt căsătorite pe parcursul a șase luni. În fiecare pereche, un partener prezenta insomnie și simptome moderate de depresie și anxietate, denumit „fenotip DA”, notează gilmorehealth.com. Principalele constatări au inclus: Microbiota orală a partenerului sănătos s-a modificat pentru a semăna cu cea a partenerului afectat. Partenerul sănătos a înregistrat scoruri mai ridicate la evaluările depresiei și anxietății. Nivelurile de cortizol salivar, un marker biologic al stresului, au crescut. Aceste efecte au fost mai pronunțate la femei. Cercetătorii sugerează că transmiterea microbiotei prin salivă (de exemplu, prin sărut sau utilizarea în comun a ustensilelor) ar putea influența aceste schimbări psihologice. Stresul, somnul și axa orală-intestinală-creier Deși studiul ridică ipoteze interesante, este esențial să recunoaștem limitele sale. Rezultatele sunt observaționale, indicând asocieri, nu cauzalitate. Un mecanism biologic bine stabilit care ar putea explica aceste rezultate este stresul psihologic cronic. Trăirea alături de un partener deprimat sau privat de somn poate perturba rutinele, afecta somnul și intensifica tensiunea emoțională. Aceste condiții sunt cunoscute pentru activarea axei hipotalamo-hipofizo-suprarenale (HPA), creșterea cortizolului și declanșarea efectelor asupra comunităților microbiene. Un studiu din 2022 de Paudel et al. în Journal of Dental Sciences and Research a demonstrat că stresul psihologic modifică semnificativ atât microbiota orală, cât și cea intestinală, influențând potențial sănătatea mintală prin ceea ce cercetătorii numesc axa orală-intestinală-creier. Aceasta sugerează că schimbările microbiene pot fi un efect secundar al stresului, mai degrabă decât o cauză principală a depresiei. Sincronizarea stărilor de spirit? Studiul atinge și fenomenul de „sincronizare a stării de spirit” între parteneri, un proces susținut de cercetările psihologice. Cunoscut sub numele de contagiune emoțională, acesta este tendința ca starea emoțională a unui partener să influențeze pe cea a celuilalt, adesea fără conștientizare. Cercetările anterioare au arătat că tulburările de dispoziție pot fi propagate în cadrul gospodăriilor prin comportamente și indicii verbale subtile. Acest lucru face dificilă izolarea transmiterii biologice de mecanismele pur psihosociale. Cercetări observaționale pe termen lung au constatat, de asemenea, efecte emoționale reciproce în cupluri de-a lungul timpului, cu simptomele depresive ale unui partener influențând satisfacția vieții celuilalt și viceversa . Diferențe de gen: o privire mai atentă Un aspect notabil al studiului a fost că partenerii de sex feminin au experimentat schimbări mai pronunțate în scorurile de sănătate mintală și markerii biologici precum cortizolul. Literatura sociologică și psihologică sugerează că femeile adesea poartă o povară mai mare în ceea ce privește îngrijirea emoțională în relații. Această dinamică, cunoscută sub numele de muncă emoțională, poate amplifica răspunsurile la stres și crește vulnerabilitatea la tulburările de dispoziție, independent de expunerea microbiană. Dacă depresia poate fi transmisă… de ce nu și fericirea? Ideea transmiterii microbiene a depresiei conduce la o întrebare importantă: de ce nu observăm efectul opus? Dacă disbioza (un dezechilibru în microbiota) poate fi transferată între persoane, de ce nu există dovezi că microbiota echilibrată și „sănătoasă” transferă reziliență sau stabilitate emoțională? Există două posibilități: Disbioza poate avea un impact biologic mai semnificativ sau poate fi mai transmisibilă decât flora echilibrată. Aceste schimbări microbiene sunt indicatori, nu factori determinanți, ai stărilor psihologice, adică reflectă stresul mai degrabă decât îl cauzează. Această distincție este esențială în interpretarea rezultatelor și în proiectarea studiilor viitoare. Ce înseamnă acest lucru pentru sănătatea mintală Ideea că microbiota orală ar putea influența starea de spirit este biologic plauzibilă, dar dovezile actuale nu susțin o relație cauzală. În schimb, pare mai probabil ca stresul emoțional, somnul deficitar și dezechilibrul hormonal să fie forțele primare, în timp ce schimbările microbiene reflectă aceste perturbări mai profunde. Studiile viitoare, în special studiile clinice care vizează compoziția microbiotei, ar putea ajuta la clarificarea acestei legături. Dar până atunci, este esențial să nu exagerăm ceea ce implică corelația. Pentru moment, cel mai sigur și mai util lucru este să menținem un stil de viață sănătos, să gestionăm stresul și să acordăm atenție relațiilor noastre, recunoscând complexitatea interacțiunilor dintre starea noastră emoțională și sănătatea fizică.
Studiu-pilot: Activitatea sexuală înainte de somn crește calitatea somnului
Un studiu-pilot publicat în revista Sleep Health a scos în evidență faptul că activitatea sexuală, fie singură, fie cu partener, poate să ducă la un somn mai bun. Potrivit cercetării, indiferent de natura sexului, timpul petrecut treaz în timpul nopții s-a redus, iar calitatea generală a somnului a crescut. Aceste efecte au fost indicate de o monitorizare obiectivă și nu au fost reflectate în mod subiectiv. Ca să fim mai expliciți: mulți oameni cred că orgasmul are un efect relaxant în sine și că favorizează somnul, dar aceasta este doar percepția lor subiectivă. Acest studiu s-a concentrat pe măsurători obiective, în încercarea de a recrea un alt studiu pe aceeași temă, realizat acum trei decenii. Cercetătoare: „Unul dintre motivele pentru care nu am explorat până acum această temă a fost tabu-ul legat de sex” Studiul de acum 30 de ani avea, însă, deficiențe semnificative de design. Cercetarea de față și-a propus să acopere acest gol folosind un dispozitiv portabil de monitorizare a activității cerebrale pentru a evalua stadiile somnului și calitatea acestuia, în condiții reale. „Studiez comportamentele legate de somn în rândul populației adulte de câțiva ani. Deși m-am concentrat în principal pe îmbunătățirea somnului în cazul sportivilor de performanță, primesc adesea întrebări variate despre somn”, a declarat autorul studiului, Michele Lastella, lector universitar la CQUniversity Australia. „Una dintre cele mai frecvente întrebări este: De ce partenerul meu adoarme imediat după sex, iar eu nu pot? Am realizat că, dacă primesc atât de des această întrebare, înseamnă că există o lipsă reală de dovezi științifice în domeniu. Unul dintre principalele motive pentru care nu a fost explorat mai mult până acum este tabu-ul legat de discuțiile despre sex. Mulți menționau că bărbații adorm imediat, în timp ce femeile nu, iar eu am presupus că acest lucru ar putea avea legătură cu orgasmul”, a spus Michele Lastella. Lastella își bazează cercetarea aceasta pe una anterioară, care pornea de la presupunerea subiectivă că orgasmul induce un somn mai odihnitor. Cercetătorii au recrutat șapte cupluri heterosexuale, toți sănătoși, activi sexual, care locuiau împreună, undeva în Australia de Sud. Participanții selectați nu acuzau tulburări de somn, nu erau însărcinați (sic!), nu aveau copii. Toți au declarat că aveau activitate sexuală de cel puțin două ori pe săptămână. Grupul a fost format din bărbați și femei cu vârsta medie de 26 de ani. Participanții au fost monitorizați timp de 11 nopți consecutive, folosind un design cu măsurători repetate și încrucișate. Fiecare cuplu a avut nopți în trei condiții diferite: fără activitate sexuală, sex cu partener (cu orgasm), sex fără partener (cu orgasm). Măsurătorile cerebrale au fost realizate cu o bentiță DREEM3 – un dispozitiv wireless de polisomnografie, care monitorizează activitatea cerebrală, mișcările și respirația. Participanții au completat jurnale de somn dimineața, detaliind activitatea sexuală, calitatea somnului, starea de spirit și nivelul de pregătire pentru ziua următoare. Participanții au descris că, în nopțile cu activitate sexuală, mergeau la culcare mai târziu decât în nopțile fără activitate sexuală. Oxitocina și prolactina, cele mai bune somnifere Totuși, ei adormeau mai repede și aveau o calitate a somnului mai bună în nopțile cu activitate sexuală, iar motivul pentru care adormeau mai repede este că, după orgasm, corpul eliberează oxitocină și prolactină – hormoni care reduc stresul și induc relaxare. În același timp, scade nivelul cortizolului, hormonul stresului. Toate acestea creează condițiile ideale pentru un somn bun. Eficiența somnului a fost de 93,2% după masturbare solo și 93,4% după sex cu partener, comparativ cu 91,5% în nopțile fără activitate sexuală. Participanții au petrecut, în medie, cu 7 minute mai puțin treji în timpul nopților cu activitate sexuală. Noutatea studiului vine din măsurătorile obiective și nu din raportările subiective ale participanților. De altfel, participanții nu au raportat diferențe semnificative în percepția lor asupra somnului, în cele trei condiții. Cu toate acestea, toți participanții au raportat o motivare mai bună pentru ziua ce urma, după activitatea sexuală. În medie, aceștia au evaluat aceste aspect cu 8-11 puncte mai mult (pe o scară de 100) față de nopțile fără sex. Studiul a mai scos în evidență un lucru, anume sincronizarea stadiilor de somn între parteneri, cunoscută sub numele de concordanță REM. Somnul în comun poate influența tiparele de somn, iar concordanța REM e semnificativ mai mare la cuplurile care dorm împreună decât la cuplurile care dorm separat.
Moartea subită în rândul sportivilor profesioniști ridică multe semne de întrebare
Lumea culturismului a fost zdruncinată în 2021, când peste douăzeci de sportivi profesioniști au murit subit într-un interval de doar 12 luni. Cea mai tânără victimă avea doar 27 de ani. Fenomenul a declanșat un val de întrebări privind siguranța acestei discipline, cunoscută pentru exigențele fizice extreme și recursul frecvent la substanțe de creștere a performanței. Un nou studiu condus de cercetători de la Universitatea din Padova (Italia), publicat în European Heart Journal, este primul care analizează riscul de moarte subită în rândul unui eșantion mare de culturiști de sex masculin. Rezultate îngrijorătoare în rândul profesioniștilor de top Analiza a urmărit peste 20.000 de culturiști, pe o durată medie de 8 ani, perioadă în care au fost înregistrate 73 de decese subite, la o vârstă medie de 42 de ani. Dintre acestea, 46 au fost cauzate de insuficiență cardiacă acută – principala cauză a morții în rândul culturiștilor de elită. Deși riscul absolut de deces subit este redus la nivel general, în cazul sportivilor de top acesta este semnificativ crescut. În rândul culturiștilor care au participat la celebra competiție Mr. Olympia (categoria „open”), cercetătorii au descoperit o rată a mortalității „alarmant de mare”: din 100 de participanți, 7 au murit din cauze subite, iar 5 dintre aceștia aveau vârsta medie de doar 36 de ani și au suferit, cel mai probabil, moarte cardiacă subită. Steroizi, antrenamente extreme și riscuri tăcute Studiul semnalează că factorii precum utilizarea frecventă a steroizilor, regimurile alimentare stricte și antrenamentele excesive pot afecta grav sănătatea cardiovasculară. Autopsiile disponibile au relevat hipertrofie a ventriculului stâng și inimi mărite, în linie cu alte studii care arată că masa inimii la culturiști este cu aproape 74% mai mare decât valorile normale. „Aceste practici pun o presiune semnificativă asupra sistemului cardiovascular, cresc riscul de aritmii și pot produce modificări structurale ale inimii”, a explicat Marco Vecchiato, cercetător în medicină sportivă și coordonatorul studiului. Avertisment pentru sportivi, federații și medici Autorii studiului solicită dezvoltarea unor recomandări specifice pentru prevenirea deceselor subite în rândul culturiștilor și instalarea sistematică a defibrilatoarelor externe în sălile de antrenament și competiții. „Urmărirea excelenței fizice este admirabilă, dar transformările corporale extreme, cu orice preț, pot aduce riscuri semnificative pentru inimă”, avertizează Vecchiato. Acesta subliniază că este timpul ca asociațiile medicale și federațiile sportive să colaboreze pentru a asigura o participare mai sigură la culturism.