România și SUA lansează un program bilateral de schimburi educaționale și culturale
„Decizia survine demersurilor întreprinse de ministrul afacerilor externe român, Oana Țoiu, cu ocazia vizitei la Washington, din 4 februarie 2026”, a transmis MAE. Potrivit instituției, programul are la bază Mutual Educational and Cultural Exchange Act (MECEA) din 1961, care „urmărește promovarea înțelegerii reciproce între state prin schimburi educaționale și culturale” „MECEA este un instrument de diplomație publică care va facilita cunoașterea reciprocă și familiarizarea mediilor politice, de afaceri și academice din SUA cu realitățile din România și regiunea sa”. Programul vine în completarea instrumentelor existente în plan educațional (Fulbright și FLEX), „precum și celelalte inițiative care vizează aprofundarea cunoașterii contextului socio-politic, economic, de securitate și cultural al României”. Prima vizită va avea loc în 2026 În cadrul inițiativei vor fi organizate vizite ale unor delegații americane la instituții, universități, think-tank-uri, asociații și obiective culturale din România. „Tematica selectată pentru fiecare vizită poate acoperi domenii precum securitate și apărare, economie, comerț, investiții, proprietate intelectuală, cultură, aspecte sociale, sănătate, educație, tehnologie, energie, știință, cercetare și inovare”. „Este avută în vedere organizarea unei prime vizite în România în cursul anului 2026, în principiu cu o participare de la nivelul Congresului SUA”, mai precizează MAE. Potrivit instituției, alte 18 state membre ale Uniunii Europene, precum și UE, dezvoltă programe similare cu Statele Unite.
Trump afirmă că SUA ar putea încheia războiul din Golf în două, până la trei săptămâni
„Vom pleca foarte curând”, le-a spus Trump reporterilor din Biroul Oval de la Casa Albă, adăugând că retragerea SUA ar putea avea loc „în două săptămâni, poate două săptămâni, poate trei”, potrivit Reuters. Aceasta este cea mai concisă declarație făcută de Trump, în cadrul căreia și-a exprimat intenția de a pune în curând capăt unui război care durează de mai bine de o lună, conflict care a schimbat configurația Orientului Mijlociu, a perturbat piețe energetice mondiale și a modificat traiectoria președintelui republican, potrivit publicației citate. Trump a adăugat că Teheranul nu trebuie să încheie un acord cu Washingtonul pentru a încheia conflictul. „Iranul nu trebuie să încheie un acord, nu”, a declarat Trump, întrebat dacă succesul diplomatic era o condiție prealabilă pentru ca SUA să pună capăt conflictului. „Nu, ei nu trebuie să încheie un acord cu mine”, a declarat președintele SUA. În schimb, Donald Trump a precizat că o condiție pentru stingerea operațiunii a fost aceea ca Iranul „să fie trimis în Epoca de piatră” fără posibilitatea de a obține arme nucleare. „Atunci vom pleca”, a declarat Trump. Luni, premierul israelian Benjamin Netanyahu a precizat că Israelul și-a îndeplinit mai mult de jumătate din obiectivele sale militare în războiul contra Iranului și a aliaților săi, însă a precizat că nu dorește să impună un termen limită.
Războiul din Orientul Mijlociu, ziua 32 | Netanyahu: Israelul distruge capacitatea industrială a Iranului / Trump critică statele europene pentru lipsa de ajutor împotriva Iranului / China și Pakistanul lansează o inițiativă în cinci puncte pentru restabi
Iranul amenință că va ataca 18 companii americane, printre care Google, Apple, Microsoft și Tesla. Reacția Casei Albe Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice (IRGC) a amenințat marți că va lovi companii americane din tehnologie și apărare care operează în Orientul Mijlociu, dacă SUA și Israelul vor continua atacurile asupra liderilor de la Teheran. Într-un comunicat publicat de agenția Tasnim, apropiată de autoritățile de la Teheran, IRGC a transmis că atacurile ar putea începe chiar de miercuri seară și le-a cerut angajaților și locuitorilor aflați la mai puțin de 1 kilometru de facilitățile deținute de companii americane să evacueze zona. IRGC a enumerat 18 companii pe care amenință că le va viza, acuzându-le că participă activ la „comploturi teroriste”, conform Politico. Netanyahu: Israelul distruge „capacitatea industrială” a Iranului de a produce bombe nucleare și rachete balistice Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat că Israelul distruge „capacitatea industrială” a Iranului de a produce bombe nucleare și rachete balistice. El a spus că Israelul formează „noi alianțe cu țări importante din regiune” împotriva amenințării iraniene, fără să precizeze despre ce state este vorba. Netanyahu a adăugat că speră să poată oferi în curând mai multe detalii despre aceste acorduri. Totodată, premierul israelian a afirmat că regimul de la Teheran va cădea „mai devreme sau mai târziu”. Netanyahu a prezentat 10 realizări pe care le atribuie războiului, printre care și crearea unor „zone de securitate” în Gaza, Siria și Liban. El a lăudat rezultatele armatei israeliene atât în războiul cu Iranul din iunie, cât și în campania militară actuală. „În Operațiunea Rising Lion, am eliminat amenințarea imediată ca Iranul să obțină arma nucleară și rachete balistice”, a spus Netanyahu. Despre actualul conflict, el a adăugat: „Am completat acest rezultat prin distrugerea capacității industriale a regimului de a produce aceste instrumente ale distrugerii.” Marea Britanie va trimite echipamente suplimentare de apărare antiaeriană și trupe în Orientul Mijlociu Marea Britanie va trimite noi sisteme de apărare antiaeriană și militari în Orientul Mijlociu pentru a-și sprijini aliații, în contextul continuării atacurilor iraniene, a anunțat ministrul britanic al Apărării, John Healey, aflat într-o vizită în Arabia Saudită, Qatar și Bahrain. Potrivit Ministerului britanic al Apărării, Londra va desfășura în Arabia Saudită sistemul Sky Sabre, folosit de armata britanică pentru apărarea antiaeriană. În același timp, misiunea avioanelor de luptă Typhoon din Qatar va fi prelungită. Britanicii au trimis deja și sistemul Lightweight Multirole Launcher în Bahrain, unde acesta este integrat în apărarea locală. Healey a spus că militarii britanici vor participa la instalarea, instruirea și operarea noilor sisteme, iar aproape 1.000 de soldați vor fi desfășurați în regiune pentru a întări apărarea aeriană. China și Pakistanul au anunțat o inițiativă în cinci puncte pentru restabilirea păcii în regiune. Ministrul chinez de Externe, Wang Yi, și omologul său pakistanez, Ishaq Dar, au prezentat, după discuțiile de la Beijing, o inițiativă în cinci puncte pentru „restabilirea păcii și stabilității” în Golf. Planul prevede încetarea imediată a ostilităților și măsuri pentru a împiedica extinderea conflictului; începerea cât mai rapidă a negocierilor de pace, cu respectarea suveranității și securității Iranului și a statelor din Golf; oprirea atacurilor asupra civililor și țintelor non-militare; securizarea rutelor maritime din Strâmtoarea Ormuz; crearea unui cadru amplu de pace, în conformitate cu Carta ONU. Israelul oprește achizițiile de armament din Franța, acuzând Parisul de ostilitate Israelul va opri toate achizițiile de echipamente militare din Franța, acuzând Parisul că a adoptat o poziție ostilă față de statul israelian. Directorul general al Ministerului israelian al Apărării, generalul-maior Amir Baram, a făcut anunțul marți, la postul Channel 12 News, precizând că decizia face parte dintr-un efort mai amplu de reducere a cooperării cu statele care adoptă măsuri împotriva Israelului. Baram a spus că guvernul se va baza în schimb pe industria locală de apărare și pe furnizori din țări „prietene”. Câteva bombardiere americane nu au primit aprobarea pentru a ateriza la o bază militară din Italia Italia a refuzat recent permisiunea ca unele aeronave militare americane aflate într-o misiune de luptă spre Orientul Mijlociu să aterizeze la baza Sigonella, potrivit presei italiene. Potrivit acordurilor cu Statele Unite, unele baze din Italia pot fi folosite de avioanele americane doar în scop logistic. Pentru misiuni de luptă este nevoie de aprobarea guvernului și a parlamentului. „Au cerut permisiunea să aterizeze. Erau deja în zbor și nu mai era timp pentru consultarea parlamentului, astfel că solicitarea a fost refuzată”, a declarat pentru AFP o sursă din Ministerul Apărării. Baza Sigonella se află în estul Siciliei, la sud de Catania. Cotidianul Corriere della Sera a relatat că incidentul a avut loc în urmă cu câteva zile și a implicat bombardiere americane. După apariția informației, biroul premierului italian Giorgia Meloni a transmis că relațiile cu SUA sunt „solide și bazate pe o cooperare deplină și sinceră”. Trump critică statele europene care nu au sprijinit atacul asupra Iranului Președintele SUA, Donald Trump, le-a transmis țărilor care nu au sprijinit Statele Unite în loviturile coordonate împotriva Iranului și care acum nu mai pot obține combustibil prin Strâmtoarea Ormuz să cumpere petrol american sau să meargă în zonă și „pur și simplu să și-l ia”. Trump a scris pe platforma sa Truth Social: „Tuturor acelor țări care nu mai pot obține combustibil din cauza Strâmtorii Ormuz, precum Regatul Unit, care a refuzat să se implice în decapitarea Iranului, am o sugestie: în primul rând, cumpărați din SUA, avem destul, iar în al doilea rând, adunați-vă curajul, chiar și cu întârziere, mergeți în strâmtoare și pur și simplu LUAȚI-L. Va trebui să învățați să luptați singuri. SUA nu vor mai fi acolo să vă ajute, la fel cum nici voi nu ați fost alături de noi. Iranul a fost, practic, decimat. Partea grea a trecut. Mergeți și luați-vă singuri petrolul!” Inflația din zona euro crește brusc pe fondul majorării prețurilor la energie Inflația în zona euro a accelerat până la 2,5% față de aceeași perioadă a anului trecut în luna martie, în creștere față de 1,9% în februarie, determinată de creșterea costurilor energiei legate de război. Cifrele preliminare publicate de Eurostat
Războiul din Orientul Mijlociu, ziua 32 | Iranul afirmă că nu a purtat nicio negociere cu SUA / Atacuri aeriene în Emiratele Arabe Unite / Israelul refuză să stabilească un termen pentru încheierea conflictului
Atacuri aeriene în Emiratele Arabe Unite. Locuitorii au primit alerte În noaptea de luni spre marți, cetățenii din Emiratele Arabe Unite au primit o alertă guvernamentală care anunța atacuri aeriene. Locuitorii au fost îndemnați să se refugieze la loc sigur și să urmărească informațiile primite de la autorități. De asemenea autoritățile guvernului din emiratul Sharjah, au anunțat, la scurt timp după miezul nopții că drona care a lovit clădirea companiei de telecomunicații Thuraya, era una iraniană. Autoritățile au anunțat că nu au fost înregistrate victime. La momentul transmiterii anunțului autoritățile se aflau încă la fața locului. Premierul Israelului, Benjamin Netanyahu refuză să stabilească un termen pentru încheierea războiului Netanyahu refuză să stabilească un termen pentru încheierea războiului împotriva Iranului, dar afirmă că acesta „a depășit jumătatea drumului”. Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a declarat anterior pentru Newsmax că războiul americano-israelian împotriva Iranului și-a atins mai mult de jumătate din obiective, dar nu a dorit să ofere un termen pentru încheierea acestuia. El a spus că războiul este „cu siguranță dincolo de jumătatea drumului. Dar nu vreau să stabilesc un calendar”, adăugând că el crede că Republica Islamică Iran va ajunge în cele din urmă să „se prăbușească din interior”, potrivit AFP. Ministrul de Externe al Emiratelor Arabe Unite condamnă „complotul terorist al Hezbollah” împotriva Bahrainului Șeicul Abdullah bin Zayed Al Nahyan, vicepremierul Emiratelor Arabe Unite și ministru al Afacerilor Externe, a exprimat condamnarea fermă și denunțarea de către Emiratele Arabe Unite a „complotului terorist dejucat” în Regatul Bahrain. Oficialul a afirmat că o celulă cu legături a organizației teroriste interzise Hezbollah, care „a încercat să colaboreze cu grupuri teroriste din străinătate, într-un act care a amenințat securitatea și siguranța Regatului”, a declarat oficialul citat de Gulf News. G7 anunță că este pregătit să ia măsuri pentru stabilizarea pieței energetice Miniștrii de Finanțe din statele G7 au anunțat că sunt pregătiți să ia „toate măsurile necesare” pentru a stabiliza piața energiei și pentru a limita efectele volatilității recente asupra economiei, notează Reuters. Miniștrii de Finanțe și ai Energiei, alături de guvernatorii băncilor centrale din Statele Unite, Canada, Japonia, Marea Britanie, Franța, Germania și Italia, au avut o teleconferință pentru a coordona un răspuns comun, în contextul în care războiul din Orientul Mijlociu continuă să afecteze piețele energetice globale. Iranul susține că nu a purtat nicio negociere cu SUA încă de la începerea războiului Esmaeil Baghaei, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe al Iranului, a reiterat încă o dată faptul că Iranul nu a purtat negocieri cu SUA încă de la începutul războiului, precizând că Teheranul nu va fi dispus să negocieze până când SUA nu va înceta atacurile. „Nu am purtat nicio negociere cu America în aceste 31 de zile. Ceea ce s-a întâmplat a fost trimiterea unei cereri de negociere, însoțită de o serie de propuneri din partea Americii, care ne-a parvenit prin intermediul anumitor intermediari, inclusiv Pakistanul”, acuză oficialul iranian.
Războiul din Orientul Mijlociu, ziua 31. Uzina iraniană de producție a apei grele nu mai este operațională / Israelul a semnat un contract pentru achiziționarea a mii de obuze de artilerie/ Iranul confirmă decesul comandantului marinei Gărzii Revoluționar
Presa israeliană relatează despre un incendiu la rafinăria de petrol din Haifa Presa israeliană relatează despre un incendiu la rafinăria de petrol Bazan din orașul Haifa, situat în nordul țării, în urma unui atac cu rachete. Obiectivul fusese deja ținta unor atacuri iraniene pe 19 martie, ca represalii ale Teheranului pentru atacurile asupra infrastructurii sale energetice. Iranul a confirmat decesul comandantului marinei Gărzii Revoluționare Iraniene, Alireza Tangsiri. Într-o declarație a Gărzii Revoluționare Iraniene, difuzată de agenția de știri IRNA, se precizează că Tangsiri a decedat din cauza „gravității rănilor suferite”. Săptămâna trecută, ministrul israelian al Apărării, Israel Katz, a declarat că comandantul a fost ucis împreună cu alți oficiali într-o „operațiune precisă și letală” desfășurată de armata israeliană. Armata israeliană a lansat două raiduri aeriene în suburbiile din sudul Beirutului Jurnaliștii de la Al Jazeera Arabic transmit că armata israeliană a lansat două raiduri aeriene în suburbiile din sudul Beirutului. Informațiile indică faptul că atacurile au vizat zonele Haret Hreik și Chiyah. Israelul a semnat un contract în valoare de 48 de milioane de dolari cu Elbit Systems pentru achiziționarea a mii de obuze de artilerie de 155 mm Ministerul Apărării din Israel a anunțat că a semnat un contract în valoare de 48 de milioane de dolari cu Elbit Systems pentru „zeci de mii” de obuze de artilerie de 155 mm. Ministerul a declarat că achiziția face parte dintr-un efort mai amplu de a reduce dependența de furnizorii străini și de a consolida capacitatea internă de producție de armament. Oficialii afirmă că această măsură reflectă o strategie mai amplă de asigurare a lanțurilor de aprovizionare în contextul conflictului regional în curs. Premierul Australiei îi cere lui Trump să clarifice obiectivele războiului din Iran Premierul Australiei, Anthony Albanese, a solicitat președintelui Trump să ofere indicații mai clare cu privire la obiectivele războiului din Iran, insistând în același timp asupra necesității unei dezescaladări a conflictului. „Doresc să existe mai multă certitudine în ceea ce privește obiectivele războiului și doresc să asist la o dezescaladare a conflictului”, a declarat Albanese. Australia a trimis avioane pentru a sprijini apărarea Emiratelor Arabe Unite, ca urmare a unei solicitări, dar a exclus trimiterea de forțe navale pentru a ajuta la redeschiderea Strâmtorii Ormuz. Forțele israeliene bombardează Beirutul Jurnaliștii de la Al Jazeera Arabic relatează că forțele israeliene au lansat un atac aerian asupra suburbiilor din sudul Beirutului. Acest lucru survine după ce armata israeliană a avertizat că vor avea loc atacuri asupra a șapte cartiere și le-a cerut locuitorilor din acele zone să se refugieze. Petrolul sare de 115 dolari, iar bursele din Asia se prăbușesc Cotația Brent crude, principalul reper pentru prețul petrolului la nivel global, a crescut cu peste 3%, depășind 115 dolari pe baril luni dimineața. Israelul avertizează asupra unor atacuri iminente asupra suburbiilor din sudul Beirutului Armata israeliană afirmă că își continuă operațiunile în suburbiile din sudul Beirutului și le ordonă locuitorilor din șapte zone să-și părăsească locuințele, scrie Al Jazeera. Aceste zone sunt Haret Hreik, Ghobeiry, Laylaki, Haddad, Borj el-Brajneh, Tawhidat al-Ghadir și Shiyah. Armata a susținut că viza obiective militare ale Hezbollah din aceste zone, dar nu a oferit dovezi în acest sens. Kuweitul anunță că a doborât 5 drone Garda Națională a Kuweitului a transmis că a doborât cinci drone, potrivit Agenției de știri din Kuweit. Israelul interceptează rachete iraniene Postul de televiziune Channel 12 a transmis că rachetele iraniene care se îndreptau spre țară au declanșat alarmele în sudul Israelului și că proiectilele au fost interceptate în afara granițelor țării, potrivit Al Jazeera. Israelul anunță o serie de atacuri asupra Teheranului Armata israeliană afirmă că „atacă în prezent infrastructura” guvernului iranian „în întreg Teheranul”. Trump susține că armata americană a „distrus” ținte importante în întregul Iran Președintele SUA a comentat războiul împotriva Iranului pe platforma sa Truth Social. „O zi importantă în Iran. Multe ținte căutate de mult timp au fost eliminate și distruse de MAREA NOASTRĂ ARMATĂ, cea mai bună și mai letală din lume”, a scris Trump într-o scurtă postare. Hezbollah revendică noi atacuri asupra nordului Israelului Gruparea armată libaneză afirmă că luptătorii săi au lansat rachete asupra satului Dovev și asupra unui obiectiv din satul Ghajar. Atacurile au avut loc la ora 2:00 și, respectiv, la ora 2:50, ora locală. Hezbollah a mai declarat că a desfășurat un atac cu dronă asupra Shoumira din regiunea Galileea de Vest, la ora 3:50. Trump afirmă că liderii iranieni „nu vor mai avea o țară” dacă nu renunță la armele nucleare Președintele SUA spune că nu dorește ca Iranul să dețină arme nucleare și că liderii iranieni vor renunța la ambițiile lor atomice. „În acest moment, sunt decimați. Vor renunța la armele nucleare. Ne vor da praful nuclear. Vor face tot ce vrem noi să facă, și știți ce? Vor merge mai departe și poate vor avea din nou o țară grozavă, o țară grozavă. Dar dacă nu fac asta, nu vor mai avea o țară. Nici măcar nu vor mai avea o țară”, a spus el la bordul Air Force One. Se aud sirene în Bahrain Autoritățile din acest stat din Golf au îndemnat populația să „păstreze calmul și să se îndrepte către cel mai apropiat loc sigur”, aceasta fiind a treia activare a sirenelor de alarmă în ultimele patru ore. Trump afirmă că vrea să „pună mâna pe petrolul din Iran” Președintele SUA, Donald Trump, a declarat pentru Financial Times că dorește să „pună mâna pe petrolul” din Iran și a afirmat că Washingtonul ar putea prelua controlul asupra centrului de export iranian de pe insula Kharg. Kuweit: Un muncitor indian a fost ucis în atacul iranian asupra unei centrale electrice și a unei stații de desalinizare Ministerul Electricității și Apei din Kuweit a anunțat că un muncitor indian a fost ucis în urma unui atac iranian asupra unei centrale electrice și a unei stații de desalinizare din țară. Atacul a provocat, de asemenea, deteriorarea unei clădiri de servicii de la aceeași facilitate, potrivit unui mesaj publicat pe rețelele sociale de instituție. Grup armat
Războiul din Orientul Mijlociu, ziua 31. Uzina iraniană de producție a apei grele nu mai este operațională / Israel spune că a interceptat două drone din Yemen
Israelul avertizează asupra unor atacuri iminente asupra suburbiilor din sudul Beirutului Armata israeliană afirmă că își continuă operațiunile în suburbiile din sudul Beirutului și le ordonă locuitorilor din șapte zone să-și părăsească locuințele, scrie Al Jazeera. Aceste zone sunt Haret Hreik, Ghobeiry, Laylaki, Haddad, Borj el-Brajneh, Tawhidat al-Ghadir și Shiyah. Armata a susținut că viza obiective militare ale Hezbollah din aceste zone, dar nu a oferit dovezi în acest sens. Kuweitul anunță că a doborât 5 drone Garda Națională a Kuweitului a transmis că a doborât cinci drone, potrivit Agenției de știri din Kuweit. Israelul interceptează rachete iraniene Postul de televiziune Channel 12 a transmis că rachetele iraniene care se îndreptau spre țară au declanșat alarmele în sudul Israelului și că proiectilele au fost interceptate în afara granițelor țării, potrivit Al Jazeera. Israelul anunță o serie de atacuri asupra Teheranului Armata israeliană afirmă că „atacă în prezent infrastructura” guvernului iranian „în întreg Teheranul”. Trump susține că armata americană a „distrus” ținte importante în întregul Iran Președintele SUA a comentat războiul împotriva Iranului pe platforma sa Truth Social. „O zi importantă în Iran. Multe ținte căutate de mult timp au fost eliminate și distruse de MAREA NOASTRĂ ARMATĂ, cea mai bună și mai letală din lume”, a scris Trump într-o scurtă postare. Hezbollah revendică noi atacuri asupra nordului Israelului Gruparea armată libaneză afirmă că luptătorii săi au lansat rachete asupra satului Dovev și asupra unui obiectiv din satul Ghajar. Atacurile au avut loc la ora 2:00 și, respectiv, la ora 2:50, ora locală. Hezbollah a mai declarat că a desfășurat un atac cu dronă asupra Shoumira din regiunea Galileea de Vest, la ora 3:50. Trump afirmă că liderii iranieni „nu vor mai avea o țară” dacă nu renunță la armele nucleare Președintele SUA spune că nu dorește ca Iranul să dețină arme nucleare și că liderii iranieni vor renunța la ambițiile lor atomice. „În acest moment, sunt decimați. Vor renunța la armele nucleare. Ne vor da praful nuclear. Vor face tot ce vrem noi să facă, și știți ce? Vor merge mai departe și poate vor avea din nou o țară grozavă, o țară grozavă. Dar dacă nu fac asta, nu vor mai avea o țară. Nici măcar nu vor mai avea o țară”, a spus el la bordul Air Force One. Se aud sirene în Bahrain Autoritățile din acest stat din Golf au îndemnat populația să „păstreze calmul și să se îndrepte către cel mai apropiat loc sigur”, aceasta fiind a treia activare a sirenelor de alarmă în ultimele patru ore. Trump afirmă că vrea să „pună mâna pe petrolul din Iran” Președintele SUA, Donald Trump, a declarat pentru Financial Times că dorește să „pună mâna pe petrolul” din Iran și a afirmat că Washingtonul ar putea prelua controlul asupra centrului de export iranian de pe insula Kharg. Kuweit: Un muncitor indian a fost ucis în atacul iranian asupra unei centrale electrice și a unei stații de desalinizare Ministerul Electricității și Apei din Kuweit a anunțat că un muncitor indian a fost ucis în urma unui atac iranian asupra unei centrale electrice și a unei stații de desalinizare din țară. Atacul a provocat, de asemenea, deteriorarea unei clădiri de servicii de la aceeași facilitate, potrivit unui mesaj publicat pe rețelele sociale de instituție. Grup armat irakian revendică atacurile asupra bazelor americane Grupul armat irakian Saraya Awliya al-Dam a declarat pe canalul său de Telegram că a efectuat opt atacuri vizând bazele americane din regiune în ultimele 24 de ore. Armata israeliană afirmă că forțele sale aeriene au interceptat două drone lansate din Yemen în ultima oră. AIEA: Uzina iraniană de producție a apei grele „nu mai este operațională” Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) a declarat că uzina de producție a apei grele a Iranului, situată la Khondab, nu mai este operațională, scrie SkyNews. Teheranul a raportat că instalația a fost atacată vineri, iar Israelul și-a asumat responsabilitatea.
Războiul din Orientul Mijlociu, ziua 30. Macron: Trebuie făcut totul pentru a împiedica Irakul să fie tras în război / Zelenski afirmă că Rusia a furnizat Iranului informații care au dus la atacul asupra trupelor americane
Ucraina asigură un acord de apărare de miliarde de dolari cu Arabia Saudită și Qatar Președintele ucrainean Volodimir Zelenski, a declarat că Ucraina va furniza expertiză tehnică Arabiei Saudite și Qatarului pentru a-i ajuta să facă față atacurilor iraniene. „Ei recunosc expertiza noastră”, a spus Zelenski într-un interviu exclusiv acordat lui Raf Sanchez de la NBC. El a menționat că Rusia cumpără de ceva vreme drone ieftine Shahed produse de Iran și le folosește în conflictul din Ucraina. Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat pentru NBC News că Rusia a luat imagini satelitare ale unei baze aeriene americane din Arabia Saudită cu câteva zile înainte ca aceasta să fie atacată de Iran. Zelenski a spus că este „100% sigur” că Moscova și Teheran împărtășesc informații pentru a ajuta la vizarea trupelor americane implicate în război. Iranul a atacat baza pe 26 martie, rănind mai mulți membri ai personalului militar american. „Cred că este în interesul Rusiei să ajute iranienii”, a spus Zelenskyy într-un interviu acordat postului american. Și nu cred, știu, că ei împărtășesc informații. Îi ajută pe iranieni? Desigur. Cât la sută? Sută la sută”, a spus el. Iranul condamnă atacurile asupra universităților Ministerul de Externe al Iranului a condamnat loviturile aeriene asupra a două dintre principalele universități ale țării. Purtătorul de cuvânt al ministerului, Esmaeil Baghaei, a declarat că Universitatea Tehnologică din Isfahan și Universitatea de Știință și Tehnologie din Teheran nu erau ținte militare legitime. El a precizat că aceste locații sunt „doar două dintre numeroasele universități și centre de cercetare atacate deliberat de agresori în ultimele 30 de zile ale războiului lor ilegal împotriva poporului iranian.” Încercări de atac asupra Dubaiului, „interceptate cu succes” Autoritățile din Dubai au declarat că zgomotele puternice auzite în oraș au fost cauzate de interceptarea unor atacuri aeriene. Pe rețelele sociale au existat relatări despre mai multe „explozii” auzite. Într-un comunicat publicat puțin după ora 23:00, Biroul de Presă din Dubai a transmis: „Autoritățile din Dubai confirmă că sunetele auzite în mai multe părți ale orașului au fost rezultatul operațiunilor de interceptare a apărării aeriene efectuate cu succes. „Vă rugăm să vă bazați pe surse oficiale pentru actualizări.” Emiratele Arabe Unite au fost vizate în mod repetat de Iran în timpul războiului, din cauza parteneriatului lor militar cu SUA. Macron: „Trebuie făcut totul” pentru a împiedica Irakul să fie tras în război Președintele francez Emmanuel Macron a făcut apel la calm în contextul temerilor că Irakul ar putea fi tras în războiul dintre Iran și alte forțe. El a declarat că „totul trebuie făcut” pentru a împiedica ca țara să fie atrasă în „escaladarea în curs” după o serie de atacuri asupra sa. Armata irakiană a acuzat SUA și Israelul că au efectuat mai multe raiduri aeriene în ultimele săptămâni asupra milițiilor șiite susținute de Iran și asupra luptătorilor kurzi Peshmerga în regiunea Kurdistan din Irak.
Trump devine primul președinte american în exercițiu cu propria semnătură pe bancnote, a anunțat Trezoreria SUA
Trump bate încă un record în istoria Statelor Unite. Departamentul Trezoreriei a anunțat joi că noile bancnote de 100 de dolari care vor fi tipărite în iunie 2026 vor purta semnătura lui Donald Trump. Este pentru prima oară când bancnotele SUA vor purta semnătura unui președinte american în exercițiu. Semnătura va fi extinsă și în alte denominațiuni. Biroul de Gravură și Imprimare al SUA este răspunzător pentru producția de bancnote. Monetăria SUA se ocupă de baterea monedei. Trump: de la monedă de aur la bancnotele cu semnătura sa Decizia a venit după ce la începutul lunii martie, o comisie federală pentru arte a aprobat crearea unei monede comemorative din aur de 24 de carate. Purtând imaginea lui Trump, va celebra cea de-a 250-a aniversare a SUA. În mod tradițional, bancnotele americane poartă doar semnăturile secretarului Trezoreriei SUA și al trezorierului. Ce spune șeful Trezoreriei al SUA Potrivit Associated Press, și semnătura șefului Trezoreriei SUA, Scott Bessent, va apărea pe noile bancnote. Bessent a declarat recent: „Nu există o cale mai puternică de a recunoaște realizările istorice în măreața noastră țară decât dolarii SUA purtând numele lui Trump”. Michael Bordo, directorul Centrului Monetar și de Istorie Financiară de la Rutgers, a declarat: „Nu știu dacă cumva el a încălcat vreo linie roșie legal din monent ce secretarul Trezoreriei are autoritatea de a decide semnătura cui apare pe bancnote”. În 1862, Congresul a autorizat ca secretarul Trezoreriei să proiecteze și să tipărească bancnotele, cunoscute ca „dolarii verzi” în acei ani. Trump redenunește instituții și nave de luptă Trump a redenumit recent Institutul pentru Pace din SUA, clădirea de arte performative a Centrului Kennedy și nouă clasă de nave de luptă după numele său. Opozanții democrați și activiștii continuă să-l critice pe președinte, în timp ce americanii de rând se confruntă cu scumpiri în magazinele alimentare și stațiile de benzinărie. Războiul cu Iran, declanșat din 28 februarie 2026, a cauzat scumpiri masive la petrol și gaz. Sursa Foto: The White House/Shutterstock Autorul recomandă: Donald Trump: „Totul merge extrem de bine în Iran. Armele rușilor și ale chinezilor au fost inutile împotriva noastră”
Războiul din Orientul Mijlociu, ziua 29. Trump: Iranul este în retragere / Iranul afirmă că un proiectil a lovit în apropierea centralei nucleare Bushehr / Un atac iranian asupra unei baze militare americane a rănit 12 soldați
Militari americani răniți într-un atac cu rachete asupra unei baze aeriene din Arabia Saudită Mai mulți militari americani au fost răniți în urma unui atac cu rachete lansat de Iran asupra unei baze aeriene din Arabia Saudită. Atacul a vizat Bza Aeriană Prince Sultan mai devreme astăzi, iar cel puțin o aeronavă a fost avariată, potrivit a doi oficiali americani citați de NBC News. Sursele au precizat că niciuna dintre răniri nu pune viața în pericol. Incidentul are loc după ce Iranul a avertizat că va face Statele Unite să plătească un „preț greu” pentru atacurile asupra infrastructurii sale energetice și nucleare desfășurate anterior în cursul zilei. Potrivit datelor oficiale, cel puțin 303 militari ai Statelor Unite au fost răniți până în prezent în războiul cu Iranul. Ce se știe despre atacurile din apropierea centralei nucleare Bushehr din Iran Centrala nucleară Centrala Nucleară Bushehr, situată în apropierea orașului de coastă Bushehr, la Golful Persic, a fost atacată pentru a treia oară, potrivit Organizației pentru Energie Nucleară a Iranului. Primele informații arată că atacul, care a avut loc vineri la ora 23:40, nu a provocat „pagube tehnice” și nici victime. Incidentul survine la o zi după ce șeful Agenției Internaționale pentru Energie Atomică, Rafael Grossi, a avertizat că astfel de atacuri ar putea provoca „un accident radiologic major, care ar afecta o zonă extinsă din Iran și din afara acestuia”. Atacul are loc și în contextul declarațiilor președintelui american Donald Trump, care a afirmat că Statele Unite vor amâna până la 6 aprilie eventuale atacuri asupra obiectivelor energetice iraniene. Centrala este operată în comun cu Rosatom, compania nucleară de stat a Rusia, care a evacuat în ultimele zile o parte din personalul său. Organizația pentru Energie Atomică a Iranului a anunțat că un proiectil a lovit în apropierea Centralei Nucleare Bushehr, într-un incident pe care îl descrie drept al treilea atac atribuit forțelor Statelor Unite și Israelului, potrivit agenției Tasnim. Atacul produs în cursul acestei nopți nu a provocat victime și nici pagube financiare sau tehnice, a precizat organizația. Totodată, autoritățile iraniene au subliniat că vizarea instalațiilor nucleare cu scop pașnic reprezintă o încălcare clară a reglementărilor și angajamentelor internaționale privind imunitatea acestor obiective față de atacuri militare, avertizând că astfel de acțiuni ar putea amenința grav securitatea și siguranța regiunii. Trump: Iranul este în retragere Donald Trump vorbește în prezent despre războiul cu Iranul, afirmând că Teheranul este „în retragere” „În această seară, suntem mai aproape ca niciodată de apariția unui Orient Mijlociu care este, în sfârșit, liber de teroarea, agresiunea și șantajul nuclear iranian”, le spune el participanților la evenimentul Future Investment Initiative din Miami. Trump reia câteva dintre ideile pe care le repetă frecvent: că armata SUA este cea mai puternică din lume, că Iranul ar fi folosit o armă nucleară dacă ar fi reușit să dezvolte una și că armata Iranului a fost „decimată”. „Tocmai m-am uitat – am mai avut o zi mare”, spune el.
Vești proaste pentru ucraineni. SUA ar putea trimite armele destinate Ucrainei în Orientul Mijlociu
Americanii se gândesc să trimită armele destinate Ucrainei în Orientul Mijlociu, potrivit Washington Post. O decizie nu a fost luată. Printre opțiuni se numără amânarea livrărilor către Ucraina și redirecționarea completă a unora dintre arme. Publicația americană notează că o astfel de decizie este legată de faptul că Washingtonul consumă cu viteză stocurile de arme în timpul războiului din Orientul Mijlociu. Trei surse au declarat că printre armele pe care SUA le-ar putea redirecționa se numără rachetele interceptoare pentru sisteme de apărare aeriană comandate în cadrul programului PURL. Acest program prevede achiziționarea de arme americane pentru Ucraina folosind fonduri de la alte țări membre NATO. De la începutul operațiunii SUA și Israelului în Iran, capitalele europene au fost îngrijorate de faptul că Washingtonul epuizează rapid muniția. Luna trecută, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că, din cauza lipsei de rachete interceptoare pentru sistemele Patriot, lansatoarele ucrainene au rămas goale în ianuarie și nu au putut respinge atacurile rusești.